24.1.2009   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 19/14

1)

Principiul menționat la articolul 174 alineatul (2) din Tratatul de instituire a Comunității Europene („poluatorul plătește”) poate fi interpretat în sensul că obligațiile de asigurare urgentă a securității, de decontaminare și de refacere a mediului într-un sit contaminat (și/sau costurile aferente) pot fi imputate, chiar dacă numai în mod excepțional, unui subiect străin de introducerea în mediu a unor substanțe care au determinat prejudiciul ecologic adus sitului în cauză sau, în cazul unui răspuns negativ, acest principiu se opune unei reglementări naționale și/sau unei practici administrative care pune în sarcina unui subiect străin de introducerea în mediu a unor substanțe care au determinat prejudiciul ecologic adus sitului în cauză obligațiile de asigurare urgentă a securității, de decontaminare și de refacere a mediului într-un sit contaminat (și/sau costurile aferente), indiferent de orice verificare prealabilă destinată să stabilească răspunderea subiectului respectiv printr-un raport de cauzalitate sau prin simplul fapt că acesta operează sau este titular al unor drepturi reale și/sau al unor drepturi pe care le are întreprinderea într-o zonă contaminată, cu încălcarea sau cu neaplicarea principiului proporționalității?

2)

Principiul „poluatorul plătește” se opune unei reglementări naționale, în special articolului 2050 din Codul civil, care permite autorității publice, atunci când în situl contaminat operează mai mulți operatori industriali, să pună în sarcina acestora cheltuielile de decontaminare a sitului respectiv, fără o verificare prealabilă și individuală a răspunderii fiecăruia pentru producerea poluării sau, în orice caz, pentru simplul fapt că, deținând mijloacele de producție, se află într-o situație care îi obligă să își asume o astfel de sarcină și, în consecință, sunt răspunzători în mod obiectiv pentru daunele pe care le cauzează mediului sau acești operatori pot fi oricum obligați să refacă mediul în urma poluării răspândite și constatate în acel mediu, indiferent chiar de producerea materială a poluării și de măsura în care au contribuit la aceasta?

3)

Directiva comunitară privind repararea daunelor aduse mediului (Directiva 2004/35/CE din 21 aprilie 2004 (1) și, în special, articolul 7 și anexa II menționată de acesta) se opune unei reglementări naționale care permite administrației publice să impună, cu titlu de „opțiuni rezonabile de reparare a daunelor aduse mediului”, realizarea unor intervenții asupra matricelor de mediu (care constau, în speță, în „îndiguirea fizică” a pânzei de apă situate de-a lungul frontului de mare), diferite și ulterioare față de intervențiile care au fost decise inițial în urma unei anchete contradictorii adaptate și care sunt deja aprobate, puse în aplicare și în curs de executare, în orice caz fără a fi evaluat condițiile specifice sitului, costurile de executare în raport cu beneficiile previzibile în mod rațional, daunele colaterale eventuale sau probabile și efectele adverse asupra sănătății și securității publice, precum și termenele necesare pentru realizare?

4)

Având în vedere specificitatea situației care există în situl de interes național Priolo, directiva comunitară privind repararea daunelor aduse mediului (Directiva 2004/35/CE din 21 aprilie 2004 și, în special, articolul 7 și anexa II menționată de acesta) se opune unei reglementări naționale care permite administrației publice să impună din oficiu astfel de măsuri, cu titlu de condiții de autorizare pentru utilizarea legitimă a unor terenuri care nu sunt vizate în mod direct de decontaminare, în măsura în care acestea au făcut deja obiectul unei decontaminări sau, în orice caz, nu sunt poluate și sunt cuprinse în perimetrul sitului de interes național Priolo?