—

pentru domnul Stamm, de J. Strick, Rechtsanwalt;

—

pentru Regierungspräsidium Freiburg, de domnul P. Brecht, în calitate de agent;

—

pentru Comisia Comunităților Europene, de domnii E. Traversa și F. Hoffmeister, în calitate de agenți,

1

Cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare privește interpretarea articolului 12 alineatul (1), a articolului 13 alineatul (1) și a articolului 15 alineatul (1) din anexa I la Acordul dintre Comunitatea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de o parte, și Confederația Elvețiană, pe de altă parte, privind libera circulație a persoanelor, semnat la Luxemburg la 21 iunie 1999 (JO 2002, L 114, p. 6, denumit în continuare „acordul”).

2

Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între domnul Stamm și doamna Hauser, pe de o parte, și Regierungspräsidium Freiburg, pe de altă parte, în legătură cu aplicabilitatea principiului egalității de tratament lucrătorilor frontalieri elvețieni care desfășoară o activitate independentă.

3

Potrivit articolului 1 literele (a) și (d) din acord, obiectivul acestuia este, printre altele, de a acorda, în favoarea resortisanților statelor membre ale Comunității Europene și ai Confederației Elvețiene, un drept de intrare, de ședere, de acces la o activitate economică salariată, de stabilire ca lucrător care desfășoară o activitate independentă și dreptul de a rămâne pe teritoriul părților contractante, precum și de a acorda condiții de viață, de angajare și de muncă identice cu cele acordate resortisanților proprii.

4

Potrivit articolului 2 din acord, „[r]esortisanții unei părți contractante cu reședința legală pe teritoriul unei alte părți contractante nu fac obiectul niciunei discriminări pe motive de cetățenie, în aplicarea dispozițiilor anexelor I, II și III la prezentul acord și în conformitate cu acestea”. [traducere neoficială]

5

Articolul 16 din acord, intitulat „Trimitere la legislația comunitară”, are următorul cuprins:

„(1)   În vederea atingerii obiectivelor stabilite prin prezentul acord, părțile contractante iau toate măsurile necesare pentru a se asigura că în relațiile dintre ele sunt aplicate drepturi și obligații echivalente cu cele conținute în actele juridice ale Comunității Europene la care se face trimitere.

(2)   În măsura în care aplicarea prezentului acord se bazează pe concepte de drept comunitar, se ține seama de jurisprudența pertinentă a Curții de Justiție a Comunităților Europene anterioară datei semnării acestuia. Jurisprudența ulterioară acestei date se supune atenției Elveției. Pentru a asigura funcționarea corectă a acordului, Comitetul mixt, la cererea oricăreia dintre părțile contractante, stabilește implicațiile acestei jurisprudențe.” [traducere neoficială]

6

Capitolul III din anexa I la acord, consacrată liberei circulații a persoanelor, cuprinde dispoziții speciale privind lucrătorii care desfășoară o activitate independentă. Articolul 12 din această anexă prevede, la alineatul (1), că „[r]esortisantul unei părți contractante care dorește să se stabilească pe teritoriul unei alte părți contractate în vederea desfășurării unei activități independente (denumit în continuare «lucrător care desfășoară o activitate independentă») primește un permis de ședere valabil pe o perioadă de cel puțin cinci ani de la data emiterii acestuia, cu condiția să prezinte dovezi autorităților naționale competente că este stabilit sau că dorește să se stabilească în acest scop”. [traducere neoficială]

7

Alineatele (2)-(6) al aceluiași articol conțin dispoziții procedurale privind dreptul de ședere al lucrătorilor care desfășoară o activitate independentă.

8

În ceea ce privește lucrătorii frontalieri care desfășoară o activitate independentă, articolul 13 din această anexă prevede:

„(1)   Lucrătorul frontalier care desfășoară o activitate independentă este un resortisant al unei părți contractante care are reședința pe teritoriul unei părți contractante și care desfășoară o activitate independentă pe teritoriul unei alte părți contractante, întorcându-se la domiciliul său de regulă în fiecare zi sau cel puțin o dată pe săptămână.

(2)   Pentru lucrătorii frontalieri care desfășoară o activitate independentă nu este necesar permisul de ședere.

Cu toate acestea, autoritățile competente din statul în cauză pot emite lucrătorului frontalier care desfășoară o activitate independentă un permis special valabil pentru o perioadă de cel puțin cinci ani, cu condiția ca acesta să prezinte dovezi autorităților naționale competente că desfășoară sau că dorește să desfășoare o activitate independentă. Permisul se prelungește pentru cel puțin cinci ani, cu condiția ca lucrătorul frontalier să aducă dovezi că desfășoară o activitate independentă.

(3)   Permisele speciale sunt valabile pe întreg teritoriul statului emitent.” [traducere neoficială]

9

Articolul 14 din anexa I la acord, intitulat „Mobilitate profesională și geografică”, prevede:

„(1)   Lucrătorii care desfășoară o activitate independentă au dreptul la mobilitate profesională și geografică pe întreg teritoriul statului gazdă.

(2)   Mobilitatea profesională include schimbarea profesiei și trecerea de la statutul de lucrător care desfășoară o activitate independentă la cel de lucrător salariat. Mobilitatea geografică include schimbarea locului de muncă și de ședere.” [traducere neoficială]

10

În materia egalității de tratament, articolul 15 din această anexă prevede:

„(1)   În ceea ce privește accesul la o activitate independentă și exercitarea acesteia, lucrătorului care desfășoară o activitate independentă nu i se acordă un tratament mai puțin favorabil decât cel acordat de țara gazdă resortisanților săi.

(2)   Dispozițiile articolului 9 din prezenta anexă se aplică mutatis mutandis lucrătorilor care desfășoară o activitate independentă menționați în prezentul capitol.” [traducere neoficială]

11

Potrivit articolului 16 din această anexă, intitulat „Exercitarea autorității publice”:

„Unui lucrător care desfășoară o activitate independentă i se poate refuza dreptul de a desfășura o activitate care este asociată, chiar și cu titlu ocazional, exercitării autorității publice.” [traducere neoficială]

12

Potrivit articolului 23 alineatul (1) din anexa I la acord, beneficiarul serviciilor nu are nevoie de un permis de ședere pentru o perioadă de ședere de trei luni sau mai mică. Pentru o perioadă care depășește trei luni, beneficiarului serviciilor i se emite un permis de ședere cu o durată egală cu cea a prestației.

13

Articolul 25 din această anexă prevede:

„(1)   Un resortisant al unei părți contractante care are drept de ședere și reședința principală în statul gazdă se bucură de aceleași drepturi ca un resortisant în ceea ce privește dobândirea de bunuri imobile. Acesta își poate stabili reședința principală în statul gazdă în orice moment în conformitate cu normele naționale indiferent de durata angajării sale. Părăsirea statului gazdă nu implică nicio obligație de a înstrăina aceste bunuri.

[…]

(3)   Un lucrător frontalier se bucură de aceleași drepturi ca un resortisant în ceea ce privește dobândirea de bunuri imobile pentru activitatea sa economică și a unei reședințe secundare. Părăsirea statului gazdă nu implică nicio obligație de a înstrăina aceste bunuri. Acesta poate fi de asemenea autorizat să cumpere o locuință de vacanță. Prezentul acord nu afectează normele care se aplică în statul gazdă investițiilor de capital și comerțului cu terenuri virane și cu construcții.” [traducere neoficială]

14

Din decizia de trimitere reiese că legea germană privind obligația de declarare și dreptul de opoziție în materia contractelor de arendare (Gesetz über die Anzeige und Beanstandung von Landpachtverträgen, BGBl. 1985 I, p. 2075, denumită în continuare „LPachtVG”) prevede dispoziții specifice în ceea ce privește contractele de arendare. Locatorii trebuie să declare aceste contracte de arendare la autoritatea competentă, care se poate opune încheierii lor, în special dacă arenda implică o repartizare „inadecvată” a utilizării terenurilor.

15

Instanța de trimitere precizează că, potrivit articolului 4 alineatele 1 și 2 din LPachtVG, arenda implică o repartizare „inadecvată” a utilizării terenurilor, în special dacă intră în conflict cu măsuri care urmăresc să amelioreze structura agrară. Aceasta ar fi situația în special atunci când terenurile agricole sunt excluse, din cauza arendării lor către neagricultori, de la o utilizare de către agricultori care au nevoie urgentă de acestea pentru a crea și pentru a menține exploatații productive și competitive și care sunt în măsură să le ia în arendă.

16

Instanța de trimitere adaugă că, potrivit propriei jurisprudențe anterioare intrării în vigoare a acordului, a exclude terenuri agricole de la utilizarea de către agricultori germani care își exercită activitatea cu titlu principal, care au nevoie urgentă de acestea pentru a crea și pentru a menține exploatații productive și competitive, dându-le în arendă agricultorilor elvețieni, ale căror exploatații se află în Elveția, este contrar măsurilor de ameliorare a structurii agrare germane. Rezultă că, în scopul aplicării articolului 4 din LPachtVG, trebuie să se considere că acești agricultori elvețieni se găsesc în afara structurii agrare germane și, prin urmare, că aceștia nu sunt agricultori.

17

Domnul Stamm, agricultor elvețian, a cărui exploatație se află în Elveția, a încheiat la 10 octombrie 2005, cu doamna Hauser, domiciliată în Germania, un contract de arendare având ca obiect terenuri agricole cu suprafața de 2,75 ha, situate în Germania. Arenda anuală, prevăzută în acest contract de arendare cu o durată de cinci ani, era de 686 de euro.

18

Landwirtschaftsamt (administrația agricolă germană) a prezentat obiecții în legătură cu acest contract de arendare și a cerut părților în cauză să îl rezilieze deîndată. Acțiunea în justiție, precum și cererile subsidiare prezentate de domnul Stamm au fost respinse de Amtsgericht Waldshut-Tiengen (tribunal de primă instanță), care a anulat acest contract pentru motivul că arenda în cauză implica o repartizare „inadecvată” a utilizării terenurilor.

19

După ce a sesizat fără succes Oberlandesgericht Karlsruhe in Freiburg (instanță de apel), domnul Stamm a solicitat, în fața instanței de trimitere, recunoașterea validității contractului de arendare încheiat cu doamna Hauser. Potrivit acestei instanțe, având în vedere că, în speță, agricultori germani care intenționau să își extindă exploatația doreau să ia în arendă suprafețele în cauză, acest contract de arendare trebuie să fie anulat, având în vedere jurisprudența amintită.

20

Instanța de trimitere amintește totuși că nu ar fi posibil să se mențină această jurisprudență dacă obligația de a asigura egalitatea de tratament prevăzută la articolul 15 alineatul (1) din anexa I la acord s-ar aplica nu numai „lucrătorilor care desfășoară o activitate independentă”, în sensul articolului 12 alineatul (1) din această anexă, ci și „lucrătorilor frontalieri care desfășoară o activitate independentă”, în sensul articolului 13 alineatul (1) din anexa menționată. În aceste condiții, ar fi exclus ca agricultorii elvețieni care își exercită activitatea cu titlu principal și a căror exploatație se află în Elveția să fie considerați neagricultori în scopul aplicării articolului 4 din LPachtVG. Ar trebui, dimpotrivă, să li se acorde un tratament care să nu fie mai puțin favorabil decât cel acordat agricultorilor germani care își exercită activitatea cu titlu principal.

21

Considerând că interpretarea prevederilor acordului este necesară pentru pronunțarea unei hotărâri, Bundesgerichtshof a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară:

„Articolul 15 alineatul (1) din anexa I la acord […] impune, în ceea ce privește accesul la o activitate independentă și exercitarea acesteia, neacordarea, în țara gazdă, a unui tratament mai puțin favorabil decât cel acordat propriilor resortisanți exclusiv «lucrătorilor care desfășoară o activitate independentă» în sensul articolului 12 alineatul (1) din anexa I la acord sau acest principiu este valabil și pentru «lucrătorii frontalieri care desfășoară o activitate independentă» în sensul articolului 13 alineatul (1) din anexa I la acord?”

22

Regierungspräsidium Freiburg susține că cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare este inadmisibilă, întrucât întrebarea adresată nu este relevantă pentru soluționarea acțiunii principale. Acesta consideră că domnul Stamm nu este nici un „lucrător care desfășoară o activitate independentă”, nici un „lucrător frontalier care desfășoară o activitate independentă” potrivit anexei I la acord și că un agricultor a cărui exploatație se află în Elveția și care se limitează să exploateze suprafețe agricole în Germania înainte de a importa în Elveția, cu scutire de taxe, produsele agricole recoltate de pe aceste suprafețe nu intră în niciun caz, indiferent de cetățenia sa, în domeniul de aplicare al articolului 12 sau 13 din această anexă.

23

Comisia Comunităților Europene prezintă de asemenea rezerve în ceea ce privește relevanța întrebării adresate. Într-adevăr, aceasta susține că un lucrător frontalier care desfășoară o activitate independentă trebuie să fie stabilit pe teritoriul celeilalte părți contractante, astfel cum prevede în mod general și pentru toți lucrătorii care desfășoară o activitate independentă articolul 12 alineatul (1) din anexa I la acord. Întrucât nu ar reieși din dosar că domnul Stamm deține o a doua exploatație situată pe teritoriul Republicii Federale Germania, pe baza căreia s-ar integra în viața economică germană și s-ar adresa resortisanților acestui stat, Comisia nu poate exclude ca persoana interesată să poate fi considerată că nu este stabilită în Germania și că nu are calitatea de „lucrător frontalier care desfășoară o activitate independentă” în sensul acordului.

24

Aceste obiecții trebuie să fie respinse.

25

Conform unei jurisprudențe constante, întrebările referitoare la interpretarea dreptului comunitar adresate de instanța națională în contextul normativ și de fapt pe care îl definește sub răspunderea sa și a cărui exactitate Curtea nu are competența să o verifice beneficiază de o prezumție de pertinență (Hotărârea din 15 mai 2003, Salzmann, C-300/01, Rec., p. I-4899, punctele 29 și 31, precum și Hotărârea din 7 iunie 2007, van der Weerd și alții, C-222/05-C-225/05, Rep., p. I-4233, punctul 22). Curtea nu poate respinge o cerere formulată de o instanță națională decât dacă este evident că interpretarea dreptului comunitar solicitată nu are nicio legătură cu realitatea sau cu obiectul acțiunii principale, atunci când problema este de natură ipotetică sau atunci când Curtea nu dispune de elementele de fapt sau de drept necesare pentru a răspunde în mod util întrebărilor care îi sunt adresate (Hotărârea din 5 decembrie 2006, Cipolla și alții, C-94/04 și C-202/04, Rec., p. I-11421, punctul 25, precum și Hotărârea van der Weerd și alții, citată anterior, punctul 22).

26

Or, instanța de trimitere l-a calificat, fără echivoc, pe domnul Stamm drept „lucrător frontalier care desfășoară o activitate independentă”.

27

În aceste condiții, nu rezultă că interpretarea solicitată a dispozițiilor acordului nu ar avea legătură cu realitatea sau cu obiectul acțiunii principale. Prin urmare, prezumția de pertinență de care beneficiază cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare nu poate fi răsturnată de obiecțiile formulate de Regierungspräsidium Freiburg și de Comisie.

28

Rezultă că cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare este admisibilă.

29

Cu titlu introductiv, trebuie să se arate că cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare determină contextul acțiunii principale și că, prin urmare, dispozițiile tranzitorii și cele privind dezvoltarea acordului care figurează la articolul 10 din acesta și în capitolul VII din anexa I la acord nu fac obiectul examinării de către Curte.

30

Prin intermediul întrebării sale, instanța de trimitere solicită, în esență, să se stabilească dacă egalitatea de tratament prevăzută la articolul 15 din anexa I la acord este aplicabilă „lucrătorilor frontalieri care desfășoară o activitate independentă” menționați la articolul 13 din aceeași anexă.

31

Regierungspräsidium Freiburg susține că principiul potrivit căruia un tratament care nu este mai puțin favorabil trebuie să fie rezervat lucrătorilor care desfășoară o activitate independentă, prevăzut la articolul 15 alineatul (1) din anexa I la acord, nu se aplică decât „lucrătorilor care desfășoară o activitate independentă” în sensul articolului 12 alineatul (1) din această anexă, iar nu „lucrătorilor frontalieri ce desfășoară o activitate independentă”, în sensul articolului 13 alineatul (1) din această anexă. Acesta consideră că interpretarea sa este confirmată de structura, precum și de cuprinsul acordului care nu aplică un tratament strict identic lucrătorilor care desfășoară o activitate independentă și lucrătorilor frontalieri ce desfășoară o activitate independentă, dar care, dimpotrivă, distinge în mod intenționat aceste două categorii de persoane.

32

O asemenea interpretare nu poate totuși să fie reținută.

33

Trebuie amintit de la bun început că în capitolul III din anexa I la acord, intitulat „Lucrători care desfășoară o activitate independentă”, sunt cuprinse articolele 12-16 din această anexă. Articolul 12 din anexa menționată vizează lucrătorii care desfășoară o activitate independentă, și anume resortisanții unei părți contractante stabiliți sau care doresc să se stabilească pe teritoriul unei alte părți contractante în scopul desfășurării unei activități independente. Articolul 13 din aceeași anexă vizează lucrătorii frontalieri care desfășoară o activitate independentă, o categorie de lucrători care desfășoară o activitate independentă care au reședința pe teritoriul unei părți contractante și care exercită o activitate independentă pe teritoriul unei alte părți contractante. Articolele 14 și 15 din anexa I la acord se referă la mobilitatea profesională și geografică precum și, respectiv, la egalitate de tratament a lucrătorilor care desfășoară o activitate independentă. Articolul 16 din această anexă prevede posibilitatea de a le refuza acestora din urmă dreptul de a desfășura o activitate care este asociată exercitării autorității publice.

34

Trebuie să se constate că acest capitol III nu conține nicio dispoziție potrivit căreia ar trebui să se aplice articolele 14-16 din anexa I la acord numai „lucrătorilor care desfășoară o activitate independentă”, în sensul articolului 12 alineatul (1) din această anexă, iar nu „lucrătorilor frontalieri care desfășoară o activitate independentă”, în sensul articolului 13 alineatul (1) din aceasta.

35

Într-adevăr, nimic nu indică, în acest capitol III, că lucrătorii frontalieri care desfășoară o activitate independentă nu ar beneficia, potrivit articolului 14 din anexa I la acord, de mobilitatea profesională și geografică pe teritoriul statului gazdă, nici că acestora nu ar putea să li se refuze, în temeiul articolului 16 din această anexă, dreptul de a desfășura o activitate care este asociată în acest stat exercitării autorității publice. În legătură cu mobilitatea geografică, această constatare rămâne valabilă chiar dacă dreptul la aceasta trebuie să fie exercitat astfel încât calitatea de „lucrător frontalier care desfășoară o activitate independentă”, astfel cum este definită la articolul 13 din anexa menționată, să fie păstrată.

36

Nicio dispoziție din capitolul III din anexa I la acord nu indică, în legătură cu principiul egalității de tratament prevăzut la articolul 15 din această anexă, că lucrătorii frontalieri care desfășoară o activitate independentă nu pot invoca acest principiu.

37

Întrucât nici cuprinsul dispozițiilor din capitolul III din anexa I la acord, nici structura acestui capitol nu oferă elemente pe baza cărora ar putea fi exclusă aplicabilitatea articolelor 14-16 din această anexă lucrătorilor frontalieri care desfășoară o activitate independentă, nu se poate susține că aceștia din urmă, menționați la articolul 13 alineatul (1) din anexa menționată, nu sunt considerați lucrători care desfășoară o activitate independentă, în cadrul capitolului menționat, la fel ca persoanele cărora li se aplică articolul 12 din aceeași anexă.

38

Această constatare este susținută de articolul 15 alineatul (2) din anexa I la acord, care prevede că „[d]ispozițiile articolului 9 din [această] anexă se aplică mutatis mutandis lucrătorilor care desfășoară o activitate independentă menționați în [capitolul III]”. Întrucât acest alineat face trimitere la „lucrătorii care desfășoară o activitate independentă menționați” în acest capitol, iar nu la lucrătorii care desfășoară o activitate independentă menționați la articolul 12 din această anexă, părțile la acord nu aveau intenția de a face o distincție între lucrătorii care desfășoară o activitate independentă și lucrătorii frontalieri care desfășoară o activitate independentă în ceea ce privește aplicabilitatea, în privința acestora, a articolelor 14-16 din anexa I la acord. Dimpotrivă, această împrejurare demonstrează că mobilitatea profesională și geografică, egalitatea de tratament, precum și posibilitatea de a exclude anumite persoane de la desfășurarea unei activități care este asociată exercitării autorității publice, prevăzute la aceste din urmă articole, se aplică în mod nediferențiat persoanelor menționate la articolul 12 din această anexă, pe de o parte, și, pe de altă parte, celor menționate la articolul 13 din anexa menționată.

39

În această privință, trebuie adăugat, astfel cum procedează Comisia, că acordul nu distinge lucrătorii frontalieri care desfășoară o activitate independentă decât într-un singur articol și în scopuri specifice, și anume pentru a stabili modalități mai favorabile care îi vizează în domeniul dreptului de ședere. În fapt, contrar celorlalți lucrători care desfășoară o activitate independentă menționați la articolul 12 din anexa I la acord, lucrătorii frontalieri care desfășoară o activitate independentă nu au nevoie de un permis de ședere. Este evident că părțile la acord, care au favorizat lucrătorii frontalieri, nu au putut să aibă intenția de a-i dezavantaja pe aceștia în ceea ce privește aplicabilitatea principiului egalității de tratament.

40

Teza susținută de domnul Stamm, potrivit căreia lucrătorii frontalieri care desfășoară o activitate independentă beneficiază de principiul egalității de tratament, este, pe de altă parte, susținută de structura capitolelor II și III din anexa I la acord, de obiectivele generale ale acestui acord, precum și de interpretarea care trebuie dată articolului 25 din această anexă.

41

În primul rând, analiza structurii capitolelor II și III din anexa I la acord, intitulate „Lucrători salariați” și, respectiv, „Lucrători care desfășoară o activitate independentă”, demonstrează că structura acestor capitole este identică.

42

Astfel, trebuie să se constate, în această privință, că la articolele 6 și 7 din capitolul II din această anexă sunt cuprinse dispozițiile privind lucrătorii salariați, precum și, respectiv, cele privind lucrătorii frontalieri salariați și că, la articolele 8-10 din anexa menționată, sunt prevăzute principiile mobilității profesionale și geografice, egalității de tratament, precum și posibilitatea de a exclude salariații în ceea ce privește dreptul de a ocupa anumite posturi în administrația publică. Acest capitol nu cuprinde niciun element care să indice că aceste principii și această posibilitate nu s-ar aplica lucrătorilor frontalieri salariați, ci numai lucrătorilor salariați. Nu există nicio dispoziție în acest capitol în temeiul căreia s-ar putea susține că „lucrătorii frontalieri salariați” nu beneficiază de mobilitatea profesională și geografică, cu condiția păstrării acestei calități, precum și de egalitatea de tratament sau că nu ar trebui, dacă este cazul, să li se refuze un post în administrația publică.

43

Rezultă din faptul că principiul egalității de tratament vizează atât lucrătorii salariați, cât și lucrătorii frontalieri salariați, pe de o parte, și din faptul că structura capitolului II din anexa I la acord și cea a capitolului III din această anexă sunt analoge, pe de altă parte, că părțile la acord nu au intenționat să stabilească o distincție între lucrătorii care desfășoară o activitate independentă și lucrătorii frontalieri care desfășoară o activitate independentă în ceea ce privește aplicabilitatea, în privința acestora, a principiului menționat.

44

În al doilea rând, în legătură cu obiectivul acordului, trebuie să se amintească faptul că, potrivit articolului 1 literele (a) și (d), acest acord are ca obiective, printre altele, atribuirea, în favoarea resortisanților statelor membre ale Comunității și ai Confederației Elvețiene, a unui drept de stabilire ca lucrător care desfășoară o activitate independentă, precum și a unor condiții de viață, de angajare și de muncă identice cu cele acordate resortisanților proprii. Or, astfel cum arată Comisia, aceste obiective nu pot fi atinse decât parțial, dacă lucrătorii frontalieri care desfășoară o activitate independentă, în cadrul exercitării activității lor, ar putea fi supuși unor restricții specifice care nu se aplică celorlalți lucrători care desfășoară o activitate independentă.

45

Mai mult, resortisanții unei părți contractante cu reședința legală pe teritoriul unei alte părți contractante nu pot, conform articolului 2 din acord, să facă obiectul, în scopul aplicării dispozițiilor anexelor I-III la acord, unei discriminări pe motivul cetățeniei lor.

46

Interpretarea teleologică a articolelor 12, 13 și 15 din anexa I la acord, în lumina articolului 1 literele (a) și (d), și a articolului 2 din acesta nu permite, prin urmare, privarea lucrătorilor frontalieri care desfășoară o activitate independentă de un tratament care nu este mai puțin favorabil în statul gazdă decât cel care este acordat de acesta din urmă propriilor resortisanți în ceea ce privește accesul la o activitate independentă și exercitarea acesteia.

47

În al treilea rând, în legătură cu capitolul VI din anexa I la acord, intitulat „Dobândirea de bunuri imobile”, trebuie să se constate că articolul unic care alcătuiește acest capitol, și anume articolul 25 din această anexă, prevede, la alineatul (3), că un lucrător frontalier beneficiază de aceleași drepturi ca un resortisant național în ceea ce privește dobândirea de bunuri imobile care servesc exercitării unei activități economice.

48

Chiar dacă articolul citat la punctul precedent din prezenta hotărâre nu acoperă contractele de arendare, părțile contractante nu au putut lua în considerare rezervarea pentru aceste contracte a unui tratament mai puțin favorabil decât cel care este acordat pentru achiziționarea de imobile, care în mod normal garantează o exercitare mai largă a drepturilor reale în cauză.

49

Având în vedere ansamblul acestor considerații, trebuie să se răspundă la întrebarea adresată că, în temeiul articolului 15 alineatul (1) din anexa I la acord, o parte contractantă trebuie să acorde „lucrătorilor frontalieri care desfășoară o activitate independentă”, în sensul articolului 13 din această anexă, ai celeilalte părți contractante, în ceea ce privește accesul la o activitate independentă și exercitarea acesteia în statul gazdă, un tratament care nu este mai puțin favorabil decât cel care este acordat de acesta din urmă propriilor resortisanți.

50

Întrucât, în privința părților din acțiunea principală, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a patra) declară:

În temeiul articolului 15 alineatul (1) din anexa I la Acordul dintre Comunitatea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de o parte, și Confederația Elvețiană, pe de altă parte, privind libera circulație a persoanelor, semnat la Luxemburg la 21 iunie 1999, o parte contractantă trebuie să acorde „lucrătorilor frontalieri care desfășoară o activitate independentă”, în sensul articolului 13 din această anexă, ai celeilalte părți contractante, în ceea ce privește accesul la o activitate independentă și exercitarea acesteia în statul gazdă, un tratament care nu este mai puțin favorabil decât cel care este acordat de acesta din urmă propriilor resortisanți.