—

pentru Lodato Gennaro & C. SpA, de M. A. Calabrese, avvocato;

—

pentru Istituto nazionale della previdenza sociale (INPS) și SCCI, de A. Sgroi, F. Correra și de A. Coretti, avvocati;

—

pentru guvernul italian, de domnul I. M. Braguglia, în calitate de agent, asistat de doamna W. Ferrante, avvocato dello Stato;

—

pentru Comisia Comunităților Europene, de domnul G. Conte și de doamna E. Righini, în calitate de agenți,

1

Cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare privește interpretarea Liniilor directoare privind ajutoarele de stat pentru ocuparea forței de muncă (JO 1995, C 334, p. 4), a Liniilor directoare privind ajutoarele de stat regionale (JO 1998, C 74, p. 9), precum și a Regulamentului (CE) nr. 2204/2002 al Comisiei din 12 decembrie 2002 de aplicare a articolelor 87 și 88 din Tratatul CE în raport cu ajutoarele de stat pentru ocuparea forței de muncă (JO L 337, p. 3, Ediție specială, 08/vol. 1, p. 155).

2

Această cerere a fost prezentată în cadrul unei acțiuni formulate de Lodato Gennaro & C. SpA (denumită în continuare „Lodato”) împotriva unei decizii de impunere emise de Istituto nazionale della previdenza sociale (INPS) (Institutul Național al Asigurărilor Sociale) ca urmare a unui proces-verbal întocmit de acesta.

3

Punctul 17 din Liniile directoare privind ajutoarele de stat pentru ocuparea forței de muncă are următorul conținut:

„[…] Este necesar să se precizeze că prin crearea de locuri de muncă se înțelege crearea netă de locuri de muncă, și anume un loc de muncă suplimentar în raport cu numărul (mediu, într-o anumită perioadă) al persoanelor angajate în întreprinderea respectivă. Simpla înlocuire a unui lucrător fără creșterea numărului persoanelor angajate și, prin urmare, fără crearea de noi locuri de muncă nu reprezintă o creare reală de locuri de muncă.” [traducere neoficială]

4

Potrivit punctului 21 a treia liniuță din aceleași linii directoare, în aprecierea ajutoarelor pentru ocuparea forței de muncă, Comisia Comunităților Europene trebuie să acorde atenție inter alia condițiilor contractului de muncă, cum ar fi obligația de a menține locul de muncă nou creat pe o anumită perioadă minimă după crearea acestuia.

5

Orientările privind ajutorul de stat pentru întreprinderile mici și mijlocii (JO 1996, C 213, p. 4) arată, la nota de subsol 8 de la punctul 3.2, că „[n]umărul de persoane angajate corespunde numărului de unități de muncă pe an (UMA), și anume numărului de persoane angajate cu normă întreagă într-un an, norma redusă și munca sezonieră fiind fracțiuni de UMA”. [traducere neoficială]

6

Liniile directoare privind ajutoarele de stat regionale prevăd la punctul 4.12:

„Prin creare de forță de muncă se înțelege creșterea netă a numărului de locuri de muncă […] din unitatea respectivă în raport cu media unei perioade de referință. Astfel, locurile de muncă eventual desființate în decursul perioadei avute în vedere trebuie scăzute din numărul aparent de locuri de muncă create în aceeași perioadă […]” [traducere neoficială]

7

Nota de subsol 33 din aceste din urmă linii directoare precizează că „[n]umărul de locuri de muncă corespunde numărului de unități de muncă pe an (UMA), și anume numărului de persoane angajate cu normă întreagă într-un an, norma redusă și munca sezonieră fiind fracțiuni de UMA”. [traducere neoficială]

8

Punctul 4.14 din aceste linii directoare prevede că „[a]jutoarele pentru ocuparea forței de muncă trebuie condiționate, prin modalitatea de plată a acestora sau prin cerințele referitoare la obținerea lor, de menținerea locurilor de muncă create pe o perioadă de minimum cinci ani”. [traducere neoficială]

9

Regulamentul (CE) nr. 70/2001 al Comisiei din 12 ianuarie 2001 privind aplicarea articolelor 87 și 88 din Tratatul CE la ajutoare de stat pentru întreprinderile mici și mijlocii (JO L 10, p. 33, Ediție specială, 08/vol. 1, p. 98) prevede la articolul 4 alineatul (6) literele (b) și (c) că „proiectul de investiții trebuie să conducă la o creștere netă a numărului de angajați din unitatea respectivă, în raport cu media celor 12 luni precedente” și că „locurile de muncă create trebuie să fie menținute pe o perioadă de minimum cinci ani”.

10

Articolul 4 alineatul (4) literele (a) și (b) din Regulamentul nr. 2204/2002 prevede că „locurile de muncă create trebuie să reprezinte o creștere netă a numărului de angajați, atât în unitatea, cât și în întreprinderea respectivă, comparativ cu media din ultimele 12 luni” și că „locurile de muncă create sunt menținute pe o perioadă minimă de trei ani sau doi ani în cazul [întreprinderilor mici și mijlocii]”. Potrivit articolului 2 litera (e) din acest regulament, prin „număr de angajați” se înțelege „numărul de unități de muncă pe an (UMA), adică numărul de persoane angajate cu normă întreagă într-un an, norma redusă și munca sezonieră fiind fracțiuni de UMA”.

11

Aceeași definiție a „numărului de angajați” figurează la nota de subsol 52 din Liniile directoare privind ajutoarele de stat regionale pentru perioada 2007-2013 (JO 2006, C 54, p. 13, Ediție specială, 08/vol. 4, p. 231), care prevăd, la punctul 58, că prin „crearea de locuri de muncă” se înțelege „o creștere netă a numărului de salariați […] direcți ai unei anumite unități față de media ultimelor 12 luni” și că „[î]n consecință, locurile de muncă desființate în decursul acestei perioade de 12 luni trebuie scăzute din numărul aparent de locuri de muncă create în aceeași perioadă”.

12

Prin Decizia din 10 august 1999, Comisia a decis să nu ridice obiecții împotriva unei scheme de ajutoare pentru crearea de locuri de muncă, instituită prin articolul 3 alineatele 5 și 6 din Legea nr. 448 din (supliment ordinar la GURI nr. 302 din ) și notificată acestei instituții de către Republica Italiană la .

13

Articolul 3 alineatul 5 din legea menționată prevedea că, pentru persoanele nou angajate în cursul anilor 1999-2001, care sporeau numărul persoanelor angajate efectiv la 31 decembrie 1998, angajatorii privați și entitățile publice economice care operau în regiunile Campania, Basilicata, Sicilia, Apulia, Calabria și Sardinia beneficiau, pe o perioadă de trei ani începând din momentul recrutării, de o scutire pentru totalitatea cotizațiilor datorate INPS asupra remunerațiilor pentru care cotizarea la Fondo pensioni lavoratori dipendenti (Fondul de pensii al lucrătorilor salariați) era obligatorie. Această dispoziție era aplicabilă de asemenea în regiunile Molise și Abruzzi, dar numai pentru persoanele angajate în cursul anului 1999.

14

Articolul 3 alineatul 6 din aceeași lege enunța condițiile de care depindea recunoașterea beneficiului ajutoarelor. Ca urmare a schimburilor de informații care au avut loc între autoritățile italiene și Comisie, condiția privind creșterea numărului de salariați a fost formulată după cum urmează:

„[î]ntreprindere[a], chiar nou constituită, trebuie să crească numărul salariaților săi cu normă întreagă. Crearea de locuri de muncă se calculează în raport cu media numărului persoanelor angajate în întreprindere în decursul celor 12 luni ce precedă recrutarea. Media numărului persoanelor angajate se calculează în UMA […] pe baza conceptului avut în vedere la punctul 3.2, nota 8 din Orientările privind ajutoarele de stat pentru întreprinderile mici și mijlocii.”

15

Prin Decizia din 6 decembrie 2002, Comisia a decis de asemenea să considere compatibilă cu Tratatul CE o nouă schemă de ajutoare, instituită prin articolul 44 din Legea nr. 448 din (supliment ordinar la GURI nr. 301 din ), notificată acestei instituții de Republica Italiană la și care proroga schema de ajutoare anterioară. Această nouă schemă a menținut condițiile impuse de precedenta. Mai exact, ca urmare a observațiilor Comisiei, condiția privind creșterea numărului de salariați a fost formulată în aceiași termeni cu cei menționați mai sus, dar cu trimitere de această dată la punctul 4.12 și la nota de subsol 33 din Liniile directoare privind ajutoarele de stat regionale.

16

În cele două decizii pe care le-a emis, Comisia a făcut distincția între ajutoarele pentru crearea de locuri de muncă care nu au legătură cu o investiție și cele care depind de realizarea unei investiții. Aceasta a examinat primul tip de ajutoare prin prisma Liniilor directoare privind ajutoarele pentru ocuparea forței de muncă și al doilea tip din perspectiva Liniilor directoare privind ajutoarele de stat regionale, precum și, în Decizia din 6 decembrie 2002, ținând seama deopotrivă de Regulamentul nr. 70/2001. Comisia a considerat că schemele de ajutoare propuse erau compatibile cu piața comună în aplicarea derogărilor prevăzute la articolul 87 alineatul (3) literele (a) și (c) CE.

17

Lodato este o întreprindere care operează în sectorul conservelor alimentare, având ca principală activitate, în regiunea Campania, producerea de conserve de tomate. Activitatea sa cunoaște anual o perioadă de vârf sezonieră, din luna iulie până în luna octombrie, determinând-o să angajeze lucrători sezonieri pentru această perioadă. Lodato a beneficiat, succesiv, de ambele scheme de ajutoare în cauză în acțiunea principală, ca urmare a recrutării unui număr de șapte persoane care se încadrează în prima schemă și de alte două persoane care se încadrează în cea de a doua.

18

Considerând că nu toate aceste recrutări au generat o creștere a personalului Lodato, inspectorii INSP au întocmit, la 21 noiembrie 2005, procesul-verbal care se află la originea deciziei de impunere care face obiectul acțiunii aflate pe rolul instanței de trimitere.

19

Din decizia de trimitere reiese că, în susținerea acestei acțiuni, Lodato critică INSP în special pentru că, în scopul de a verifica respectarea condiției privind creșterea numărului de salariați, a comparat numărul mediu de UMA din anul anterior recrutării cu numărul persoanelor angajate în întreprindere la data recrutării și pentru că astfel ar fi reținut elemente de comparație eterogene, în loc să compare numărul mediu de UMA din anul anterior recrutării cu numărul mediu de UMA din anul următor respectivei recrutări.

20

În decizia prezentată, instanța de trimitere ridică problema interpretării care se impune pentru reglementarea comunitară în ceea ce privește al doilea termen al comparației numărului de persoane angajate care trebuie reținut pentru a verifica respectarea condiției referitoare la creșterea numărului de salariați. Aceasta apreciază că, pe de o parte, metoda utilizată de INSP este ilogică și discriminatorie în privința întreprinderilor care exercită activități sezoniere și că, pe de altă parte, „compararea [numărului de] UMA din anul anterior recrutării cu cel din anul ulterior acesteia este mai conformă scopului ajutorului, care este de a crea locuri de muncă noi și durabile”.

21

Apreciind totuși că există un dubiu cu privire la interpretarea exactă a reglementării comunitare în această privință, Tribunale ordinario di Nocera Inferiore a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară:

„Dreptul comunitar, astfel cum rezultă din Liniile directoare privind ajutoarele pentru ocuparea forței de muncă, din Liniile directoare privind ajutoarele de stat regionale și din Regulamentul […] nr. 2204/20021 […], trebuie să fie interpretat în sensul că, pentru a verifica dacă a existat o creștere a numărului locurilor de muncă, trebuie să se compare numărul mediu de UMA din anul anterior recrutării cu numărul mediu de UMA din anul următor recrutării sau, dimpotrivă, trebuie interpretat în sensul că este necesar ori numai posibil să se efectueze comparația între numărul mediu de UMA din anul anterior recrutării și cifra exactă privind numărul persoanelor angajate în întreprindere la data recrutării?”

22

Cu titlu introductiv, trebuie să se arate, în primul rând, că deciziile Comisiei prin care se autorizează schemele de ajutoare în cauză în acțiunea principală se referă la Liniile directoare privind ajutoarele pentru ocuparea forței de muncă, precum și la Liniile directoare privind ajutoarele de stat regionale, dar nu la Regulamentul nr. 2204/2002, acesta fiind adoptat ulterior emiterii respectivelor decizii. Rezultă că nu este necesară interpretarea acestui regulament în prezenta cauză.

23

În al doilea rând, trebuie amintit că procedura aflată pe rolul instanței de trimitere privește ajutoare pentru crearea de locuri de muncă ce nu au legătură cu o investiție, pe care Comisia le-a examinat prin prisma Liniilor directoare privind ajutoarele pentru ocuparea forței de muncă. Chiar dacă întrebarea preliminară nu vizează, de fapt, decât interpretarea liniilor directoare menționate în cele din urmă, este necesară interpretarea acestora în strânsă legătură cu Liniile directoare privind ajutoarele de stat regionale, dat fiind că noțiunea de creare de forță de muncă este comună acestor linii directoare, care, în esență, definesc noțiunea menționată făcând trimitere, atât unele cât și celelalte, la punctul 17 și, respectiv, la punctul 4.12, la o creștere netă a numărului de locuri de muncă în raport cu media pe o anumită perioadă.

24

În al treilea rând, trebuie subliniat că Decizia Comisiei din 10 august 1999 și Decizia Comisiei din au considerat cele două scheme de ajutoare în cauză în acțiunea principală, astfel cum au fost notificate Comisiei și completate prin informații furnizate ulterior de autoritățile naționale, compatibile cu piața comună și că, în ceea ce privește formula care trebuie utilizată pentru a calcula creșterea numărului de locuri de muncă, Decizia din face trimitere expresă la nota de subsol 8 de la punctul 3.2 din Orientările privind ajutorul de stat pentru întreprinderile mici și mijlocii, în timp ce Decizia din cuprinde o trimitere de asemenea explicită la formula, în esență identică, ce figurează la nota de subsol 33 de la punctul 4.12 din Liniile directoare privind ajutoarele de stat regionale.

25

În măsura în care întrebarea preliminară se referă la al doilea termen al comparației numărului de persoane angajate în întreprindere care trebuie reținut pentru a verifica dacă a existat într-adevăr o creștere netă a numărului de locuri de muncă în raport cu media dintr-o perioadă, este necesar să se constate că nici modul de redactare a punctului 17 din Liniile directoare privind ajutoarele de stat pentru ocuparea forței de muncă și, de altfel, nici cel al articolului 4 alineatul (6) litera (b) din Regulamentul nr. 70/2001, pe care se întemeiază deopotrivă Decizia Comisiei din 6 decembrie 2002 referitoare la a doua schemă de ajutoare în cauză în acțiunea principală, nu oferă indicații precise în această privință.

26

În schimb, Liniile directoare privind ajutoarele de stat regionale definesc al doilea termen al comparației în mod mai precis. Astfel, pe de o parte, acestea menționează, la punctul 4.12, că prin crearea de locuri de muncă se înțelege creșterea netă de locuri de muncă din unitatea respectivă în raport cu media unei perioade de referință și că, astfel, locurile de muncă eventual desființate în decursul perioadei avute în vedere trebuie scăzute din numărul aparent de locuri de muncă create în aceeași perioadă. Pe de altă parte, acestea precizează, la nota de subsol 33, că numărul de locuri de muncă corespunde numărului de UMA, și anume numărului de persoane angajate cu normă întreagă într-un an, norma redusă și munca sezonieră fiind fracțiuni de UMA.

27

Astfel, rezultă că, potrivit liniilor directoare menționate, crearea de locuri de muncă înseamnă creșterea netă a numărului de persoane angajate cu normă întreagă într-un an (norma redusă și munca sezonieră fiind fracțiuni de UMA) în unitatea respectivă în raport cu media unei perioade de referință. Prin urmare, potrivit liniilor directoare menționate, al doilea termen al comparației numărului persoanelor angajate în timp nu se constituie din numărul persoanelor angajate în întreprindere la data recrutării, ci din numărul de salariați calculat în UMA, așadar într-o perioadă de un an.

28

Pe de altă parte, trebuie să se constate că, de asemenea, atât articolul 4 alineatul (4) litera (a) coroborat cu articolul 2 litera (e) din Regulamentul nr. 2204/2002, cât și punctul 58 din Liniile directoare privind ajutoarele de stat regionale pentru perioada 2007-2013 au reținut ulterior această definiție a celui de al doilea termen al comparației numărului de persoane angajate.

29

Din examinarea tuturor acestor diferite dispoziții reiese că metoda de calcul al creșterii nete a numărului de locuri de muncă sau de salariați a fost clarificată treptat de către Comisie. Din aceste clarificări rezultă că al doilea termen al comparației numărului de persoane angajate ale unei întreprinderi în timp este, ca și primul termen al acesteia, constituit dintr-un număr de UMA și că, în consecință, termenii acestei comparații corespund unei perioade de un an.

30

Astfel, această metodă de calcul al creșterii numărului de locuri de muncă sau de salariați se bazează pe compararea de date omogene și permite măsurarea efortului susținut în timp de întreprinderea beneficiară a unui ajutor pentru a crea locuri de muncă, în timp ce metoda care constă în compararea numărului mediu de UMA din anul anterior recrutării și cifra exactă privind numărul persoanelor angajate în întreprindere la data recrutării ar avea în această privință un rezultat mai aleatoriu, deoarece ar depinde mai mult de fluctuațiile temporare și, prin urmare, ar fi mai puțin reprezentativ cu privire la situația reală a întreprinderii pe planul locurilor de muncă.

31

Această modalitate de calcul răspunde de asemenea unei intenții de a favoriza stabilitatea sau permanența locurilor de muncă, exprimată în special la punctul 21 a treia liniuță din Liniile directoare privind ajutoarele pentru ocuparea forței de muncă, care se transpune, în plus, prin obligația, prevăzută de liniile directoare examinate, de a menține locurile de muncă create pentru o perioadă minimă. Prin urmare, metoda nu este discriminatorie în privința întreprinderilor a căror activitate este sezonieră, deoarece munca sezonieră este inclusă de asemenea ca fracțiune de UMA în al doilea termen al comparației efectuate pentru verifica respectarea condiției privind crearea netă de locuri de muncă. Astfel cum a arătat în esență avocatul general la punctele 57-71 din concluzii, nu s-ar justifica o inegalitate de tratament între respectivele întreprinderi și celelalte, observându-se că, pentru a putea beneficia de un ajutor, acestea sunt supuse aceleiași obligații de a menține locul de muncă creat pe o perioadă minimă.

32

Având în vedere cele ce precedă, în ceea ce privește verificarea dacă a avut loc o creștere a numărului de locuri de muncă, este necesar să se răspundă la întrebarea adresată că Liniile directoare privind ajutoarele pentru ocuparea forței de muncă trebuie interpretate în sensul că numărul mediu de UMA din anul anterior recrutării trebuie comparat cu numărul mediu de UMA din anul ulterior recrutării.

33

Întrucât, în privința părților din acțiunea principală, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a doua) declară:

În ceea ce privește verificarea dacă a avut loc o creștere a numărului de locuri de muncă, Liniile directoare privind ajutoarele pentru ocuparea forței de muncă trebuie interpretate în sensul că numărul mediu de unități de muncă pe an din anul anterior recrutării trebuie comparat cu numărul mediu de unități de muncă pe an din anul ulterior recrutării.