1. 

Prezenta cauză are ca obiect recursul formulat de Der Grüne Punkt – Duales System Deutschland GmbH (denumită în continuare „DSD”) împotriva unei Hotărâri a Tribunalului de Primă Instanță al Comunităților Europene din 24 mai 2007, Duales System Deutschland/Comisia ( 2 ). Această cauză privea un abuz de poziție dominantă în domeniul recuperării deșeurilor de ambalaje.

2. 

În temeiul unui decret german, producătorii și distribuitorii de ambalaje au obligația de a prelua și de a recupera ambalajele pe care le introduc pe piața germană ( 3 ). Recurenta este o întreprindere care oferă acestor producători și distribuitori de ambalaje de vânzare servicii de colectare, de triere și de recuperare a ambalajelor. În acest scop, aceștia din urmă au obligația de a aplica pe ambalaje logoul Der Grüne Punkt. În schimb, producătorii și distribuitorii trebuie să plătească o redevență către DSD, care include costurile de colectare, de triere și de recuperare a ambalajelor preluate de DSD, precum și cheltuielile administrative aferente.

3. 

Acest sistem instituit de DSD se află la originea Deciziei 2001/463/CE a Comisiei din 20 aprilie 2001 privind o procedură de aplicare a articolului 82 din Tratatul CE ( 4 ).

4. 

Problema care se află în centrul acestui recurs este aceea dacă recurenta se poate prevala de logoul Der Grüne Punkt pentru a justifica faptul că producătorii și distribuitorii trebuie să plătească o redevență pentru totalitatea ambalajelor pe care este aplicat acest logo, chiar și atunci când o parte din aceste ambalaje nu este preluată prin sistemul recurentei, ci printr-un sistem concurent.

5. 

În plus, prin prezentul recurs, Curtea este chemată să se pronunțe asupra consecințelor nerespectării de către Tribunal a obligației de a se pronunța într-un termen rezonabil. Recurenta consideră, astfel, că această procedură, care a durat aproximativ cinci ani și nouă luni, încalcă principiul în discuție.

6. 

În prezentele concluzii vom expune, mai întâi, motivele pentru care considerăm că recursul trebuie respins.

7. 

În continuare, vom arăta că, în cadrul acestui litigiu în care durata excesivă a termenului nu a avut nicio consecință asupra naturii deciziei pronunțate de Tribunal cu privire la fond, considerăm că sancțiunea adecvată pentru nerespectarea dreptului oricărui justițiabil de a fi judecat într-un termen rezonabil nu trebuie găsită în anularea deciziei în litigiu, ci în recunoașterea în favoarea recurentei a dreptului de a formula o acțiune în despăgubire întemeiată pe articolul 288 al doilea paragraf CE.

8.

Articolul 82 CE este formulat după cum urmează:

„Este incompatibilă cu piața comună și interzisă, în măsura în care poate afecta comerțul dintre statele membre, folosirea în mod abuziv de către una sau mai multe întreprinderi a unei poziții dominante deținute pe piața comună sau pe o parte semnificativă a acesteia.

Aceste practici abuzive pot consta în special în:

[…]”

9.

În cazul încălcării articolului 82 primul paragraf și al doilea paragraf litera (a) CE, Comisia Comunităților Europene, în temeiul articolului 3 alineatul (1) din Regulamentul nr. 17 al Consiliului din 6 februarie 1962 ( 5 ), poate „solicita printr-o decizie întreprinderilor și asociațiilor de întreprinderi în cauză să înceteze respectiva încălcare”. [traducere neoficială]

10.

La 12 iunie 1991, a fost adoptat Decretul privind prevenirea producerii de deșeuri de ambalaje (Verordnung über die Vermeidung von Verpackungsabfällen) ( 6 ), a cărui versiune revizuită – aplicabilă prezentului litigiu – a intrat în vigoare la (denumit în continuare „decretul privind ambalajele”). Acest decret are ca obiect prevenirea și diminuarea repercusiunilor asupra mediului ale deșeurilor de ambalaje și, în acest scop, obligă producătorii și distribuitorii să preia și să recupereze ambalajele de vânzare utilizate.

11.

Potrivit articolului 3 alineatul (1) din decretul menționat, ambalajele de vânzare sunt cele care ambalează, la punctele de vânzare, un articol destinat consumatorului final. Este vorba de asemenea de ambalaje, precum și de vesela și de tacâmurile de unică folosință utilizate de comercianți, de restaurante și de alți prestatori de servicii cu scopul de a permite sau de a facilita livrarea produselor către consumatorul final.

12.

Producătorul este definit, la articolul 3 alineatul (7) din decretul privind ambalajele, ca fiind orice persoană care produce ambalaje, materiale pentru ambalaje sau produse care permit fabricarea directă a ambalajelor, precum și orice persoană care introduce ambalaje pe teritoriul german. În privința distribuitorului, articolul 3 alineatul (8) din decretul menționat prevede că este vorba despre orice persoană care pune în circulație ambalaje, materiale pentru ambalaje sau produse care permit fabricarea directă a ambalajelor ori mărfuri ambalate, indiferent de nivelul circuitului de distribuție. În sfârșit, consumatorul final este definit, la articolul 3 alineatul (10) din același decret, ca fiind orice persoană care nu mai revinde marfa în forma în care aceasta i-a fost livrată.

13.

Pentru a-și îndeplini obligația de preluare și de recuperare a ambalajelor de vânzare, în conformitate cu articolul 6 alineatele (1) și (2) din decretul privind ambalajele, producătorii și distribuitorii trebuie să preia în mod gratuit ambalajele utilizate de consumatorii finali, la punctul de vânzare sau în apropierea acestuia, și să le supună unei recuperări. Acest sistem se numește „sistem individual”. În cadrul sistemului menționat, distribuitorul trebuie, în temeiul articolului 6 alineatul (1) a treia teză din decretul menționat, să semnaleze consumatorului final posibilitatea de restituire a ambalajului prin panouri ușor de recunoscut și lizibile.

14.

Potrivit articolului 6 alineatul (3) prima teză din decretul privind ambalajele, producătorii și distribuitorii pot de asemenea alege să se afilieze la un sistem care asigură o colectare regulată, pentru întregul teritoriu de desfacere al distribuitorului, a ambalajelor de vânzare utilizate de la consumatorul final sau din apropierea domiciliului acestuia, cu scopul de a le supune unei recuperări. Acest sistem se numește „sistem colectiv”. Potrivit punctului (2) a doua teză, care face parte din titlul 4 din anexa I la articolul 6 din decretul menționat, producătorii și distribuitorii trebuie să evidențieze participarea lor la un sistem colectiv prin etichetare sau prin orice alt mijloc adecvat. Aceștia pot menționa participarea lor pe ambalaje sau pot utiliza alte măsuri, cum ar fi, de exemplu, o informare a clientelei la locul de vânzare sau o notă atașată ambalajului. Atunci când producătorii și distribuitorii aleg să se afilieze la un sistem colectiv, aceștia sunt exonerați de obligațiile de preluare și de recuperare pentru toate ambalajele acoperite de acest sistem.

15.

Potrivit articolului 6 alineatul (3) a unsprezecea teză din decretul privind ambalajele, sistemele colective trebuie să fie agreate de autoritățile competente ale landurilor în cauză. Pentru a fi agreate, aceste sisteme trebuie, în special, să aibă un grad de acoperire care să se întindă pe teritoriul a cel puțin un land, să realizeze colectări regulate în apropierea domiciliului consumatorilor și să fi semnat acorduri cu colectivitățile locale însărcinate cu gestionarea deșeurilor. Orice întreprindere care îndeplinește aceste condiții într-un land poate organiza acolo un sistem colectiv.

16.

Pentru a-și îndeplini pe deplin obligația de preluare și de recuperare a ambalajelor de vânzare utilizate, producătorii și distribuitorii, indiferent de sistemul pe care îl aleg, trebuie să respecte ratele de recuperare definite în anexa I la articolul 6 din decretul privind ambalajele și care variază în funcție de materialul din care este alcătuit ambalajul. Dovada respectării acestor rate trebuie adusă, în cazul sistemului individual, prin atestări eliberate de experți independenți și, în cazul sistemului colectiv, prin furnizarea de date verificabile asupra cantităților de ambalaje colectate și recuperate.

17.

Pe de altă parte, articolul 6 alineatul (1) a noua teză din decretul privind ambalajele indică faptul că, dacă un distribuitor nu își îndeplinește obligația de preluare și de recuperare prin intermediul unui sistem individual, trebuie să facă acest lucru prin intermediul unui sistem colectiv.

18.

DSD este o societate care exploatează, începând din anul 1991, un sistem colectiv pe întreg teritoriul german (denumit în continuare „sistemul DSD”). În acest scop, DSD a fost agreată, în 1993, de autoritățile competente ale tuturor landurilor.

19.

Relațiile dintre DSD și producătorii și distribuitorii participanți la sistemul său sunt reglementate printr-un contract ce are ca obiect utilizarea logoului „Der Grüne Punkt” (denumit în continuare „contract de utilizare a logoului”). În temeiul articolului 1 alineatul (1) din acest contract, întreprinderea care se afiliază la sistem este autorizată, în schimbul unei remunerații, să aplice logoul Der Grüne Punkt pe ambalajele de vânzare incluse în sistemul DSD.

20.

DSD asigură, în contul întreprinderilor afiliate la sistemul său, colectarea, trierea și recuperarea ambalajelor de vânzare utilizate cu care acestea au hotărât să participe la sistemul DSD, preluând astfel obligația acestora de colectare și de recuperare a respectivelor ambalaje. În acest scop, întreprinderile afiliate sunt obligate să notifice tipurile de ambalaje pe care doresc să le elimine prin intermediul sistemului DSD și să aplice logoul Der Grüne Punkt pe fiecare ambalaj aparținând acestor tipuri și care este destinat consumului intern în Germania.

21.

Producătorii și distribuitorii care utilizează logoul Der Grüne Punkt plătesc către DSD o redevență pentru toate ambalajele pe care figurează acest logo și pe care le introduc în circulație pe teritoriul german. Cuantumul acestei redevențe se calculează pornind de la două tipuri de elemente, și anume, pe de o parte, greutatea ambalajului și tipul de material utilizat și, pe de altă parte, volumul sau suprafața ambalajului. Redevențele sunt destinate exclusiv acoperirii costurilor de colectare, de triere și de recuperare, precum și a cheltuielilor administrative aferente.

22.

Logoul Der Grüne Punkt a fost înregistrat ca marcă în 1991 de Oficiul german pentru brevete și mărci, DSD fiind titularul acestei mărci. Pentru utilizarea acestuia în afara Germaniei, în special în celelalte state membre ale Comunității Europene, DSD a cedat drepturile sale de utilizare, sub forma unei licențe generale, în favoarea ProEurope (Packaging Recovery Organisation Europe SPRL), cu sediul în Bruxelles (Belgia).

23.

În cadrul sistemului DSD, ambalajele ce poartă logoul Der Grüne Punkt pot fi primite fie în pubele speciale și diferențiate în funcție de material (metale, plastic sau materiale compozite), fie în containere instalate în apropierea locuințelor (în special pentru hârtie și sticlă), în timp ce deșeurile reziduale trebuie să fie aruncate în pubelele sistemului public de eliminare a deșeurilor.

24.

DSD nu colectează și nici nu recuperează ea însăși ambalajele utilizate, ci subcontractează aceste servicii întreprinderilor locale. Relațiile dintre DSD și aceste întreprinderi sunt reglementate printr-un contract-tip (denumit în continuare „contract de servicii”). DSD a semnat un astfel de contract cu mai mult de 500 de întreprinderi.

25.

Contractul de servicii a făcut obiectul Deciziei 2001/837/CE a Comisiei din 17 septembrie 2001, în cadrul unei proceduri declanșate în temeiul articolului 81 din Tratatul CE și al articolului 53 din Acordul privind SEE ( 7 ). Prin Hotărârea Tribunalului din , Duales System Deutschland/Comisia (T-289/01, Rep., p. II-1691), acțiunea DSD având ca obiect anularea acestei decizii a fost respinsă.

26.

Situația de fapt, astfel cum reiese din hotărârea atacată, poate fi rezumată în modul următor.

27.

La 2 septembrie 1992, DSD a notificat Comisiei, pe lângă statutul său, un anumit număr de acorduri, printre care contractul de utilizare a logoului și contractul de servicii, cu scopul de a obține o atestare negativă sau, în lipsa acesteia, o decizie de exceptare.

28.

După publicarea în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene din 23 iulie 1997 (JO C 100, p. 4) a comunicării efectuate în conformitate cu articolul 19 alineatul (3) din Regulamentul nr. 17, în care își anunța intenția de a se pronunța în favoarea acordurilor notificate, Comisia a primit observații din partea terților interesați privind, în special, diferite aspecte ale aplicării contractului de utilizare a logoului. În particular, acești terți interesați denunțau o pretinsă denaturare a concurenței rezultând din plata unei duble redevențe în caz de participare la sistemul DSD și la cel al unui alt prestator de servicii.

29.

La 15 octombrie 1998, DSD a prezentat Comisiei o serie de angajamente destinate să evite ca producătorii și distribuitorii de ambalaje afiliați la sistemul DSD să plătească o redevență dublă în cazul în care participau la un alt sistem colectiv ce opera la nivel regional.

30.

Acest angajament era următorul ( 8 ):

„Dacă alte sisteme decât [sistemul DSD], operând la nivel regional, sunt înființate și agreate oficial de cele mai înalte autorități ale landului, în conformitate cu articolul 6 alineatul (3) din decretul privind ambalajele, [DSD] este dispusă să pună în aplicare contractul de utilizare a logoului, astfel încât întreprinderile afiliate să aibă posibilitatea să participe la unul dintre aceste sisteme pentru o parte din ambalajele lor. [DSD] nu va percepe, prin urmare, nicio redevență în temeiul contractului de utilizare a logoului pentru ambalajele colectate de astfel de sisteme, acest al doilea tip de colectare trebuind să fie atestat prin dovezi. Cea de a doua condiție impusă pentru exonerarea de la plata redevenței datorate pentru ambalajele purtând logoul [Der Grüne Punkt] este aceea de a nu aduce atingere protecției mărcii [Der Grüne Punkt].”

31.

La 3 noiembrie 1999, Comisia a considerat că angajamentele prezentate de DSD la trebuiau să includă de asemenea sistemele individuale utilizate pentru eliminarea unei părți din ambalaje, și nu să se limiteze doar la sistemele colective.

32.

La 15 noiembrie 1999, anumiți producători de ambalaje au adresat o plângere Comisiei. Aceștia susțineau că prin contractul de utilizare a logoului se împiedica punerea în aplicare a unui sistem individual de preluare a ambalajelor. Ei considerau că utilizarea logoului, fără să existe totuși o prestație efectivă a unui serviciu de eliminare a deșeurilor de către DSD, constituia un abuz de poziție dominantă din partea DSD.

33.

Prin scrisoarea din 13 martie 2000, DSD a prezentat Comisiei două angajamente suplimentare. Unul dintre acestea viza cazul în care producătorii și distribuitorii de ambalaje ar alege un sistem individual pentru o parte din ambalajele lor și s-ar afilia la sistemul DSD pentru restul ambalajelor. În acest caz, DSD se angaja să nu perceapă redevențe în temeiul contractului de utilizare a logoului pentru partea din ambalaje preluată de sistemul individual, cu condiția să îi fie aduse dovezi privind acest al doilea tip de colectare. Aceste dovezi trebuiau să fie aduse în conformitate cu cerințele menționate la punctul 1 din titlul 2 din anexa I la articolul 6 din decretul privind ambalajele. În scrisoarea din , DSD indica de asemenea că nu i se părea necesar să modifice seria angajamentelor prezentate la  ( 9 ).

34.

La 3 august 2000, Comisia a adresat DSD o comunicare privind obiecțiunile, la care aceasta a răspuns prin scrisoarea din .

35.

La 20 aprilie 2001, Comisia a adoptat decizia în litigiu.

36.

Comisia reține drept punct de plecare pentru raționamentul său, pe de o parte, posibilitatea unui producător sau distribuitor de ambalaje de a combina sisteme diferite cu scopul de a-și îndeplini obligațiile care îi revin în temeiul decretului privind ambalajele ( 10 ) și, pe de altă parte, împrejurarea necontestată de DSD că aceasta se află într-o poziție dominantă. Într-adevăr, în momentul adoptării deciziei în litigiu, DSD era singura întreprindere care propunea un sistem colectiv pe întreg teritoriul german, iar sistemul DSD colecta aproximativ 70% din ambalajele de vânzare în Germania.

37.

În continuare, Comisia separă evaluarea sa juridică în două părți, prima fiind consacrată analizei comportamentului DSD în raport cu articolul 82 CE, iar cea de a doua, examinării măsurilor care permit Comisiei, în temeiul articolului 3 alineatul (1) din Regulamentul nr. 17, să pună capăt abuzului constatat.

38.

Potrivit deciziei în litigiu, abuzul de poziție dominantă se caracterizează prin faptul că redevența percepută de DSD de la producătorii și distribuitorii de ambalaje care se afiliază la sistemul DSD nu este condiționată de utilizarea efectivă a acestui sistem, ci este calculată pe baza numărului de ambalaje ce poartă logoul Der Grüne Punkt pe care acești producători și distribuitori le comercializează în Germania, fie că ambalajele sunt sau nu sunt recuperate de DSD. Or, producătorii și distribuitorii care se afiliază la sistemul DSD trebuie să aplice acest logo, în temeiul contractului de utilizare a logoului, pe fiecare dintre ambalajele notificate către DSD și destinate consumului în Germania.

39.

Comisia subliniază astfel că, în realitate, DSD leagă redevența numai de aplicarea logoului Der Grüne Punkt pe ambalaje, indiferent dacă ambalajele astfel marcate vor fi efectiv preluate de sistemul DSD, cu toate că se prevede în contractul de utilizare a logoului că redevența servește exclusiv la acoperirea costurilor legate de colectarea, de trierea și de recuperarea ambalajelor utilizate, precum și a cheltuielilor administrative aferente.

40.

Comisia își ilustrează poziția prin trei ipoteze, descrise în decizia în litigiu.

41.

Prima ipoteză este cea în care un producător sau un distribuitor de ambalaje decide să se afilieze sistemului DSD și unui alt sistem colectiv. Astfel, de exemplu, o întreprindere ar putea dori să recurgă pe teritoriul unui land numai la un concurent al DSD, prețurile acestuia fiind mai avantajoase, și să păstreze DSD pentru restul teritoriului federal în care numai aceasta din urmă este activă. În această ipoteză, contractul încheiat cu DSD i-ar impune totuși plata unei redevențe către DSD, în măsura în care ambalajele introduse pe piață în landul în cauză ar purta logoul Der Grüne Punkt.

42.

A doua ipoteză privește cazul în care o întreprindere decide să combine un sistem individual cu sistemul DSD, precum, de exemplu, în cadrul exploatării unui lanț de restaurante fast-food. Într-adevăr, în acest tip de restaurant, cel mai adesea i se propune consumatorului să consume pe loc sau să ia produsul vânzării cu sine și, prin urmare, ambalajele. În acest caz, este pe deplin comprehensibil că distribuitorul, în cadrul unui sistem individual, preia ambalajele utilizate pe care consumatorul le restituie pe loc la punctul de vânzare sau în imediata apropiere (de exemplu, în pubele speciale amplasate în exterior). Pentru ambalajele luate cu sine de consumator și care vor fi, așadar, aruncate departe de punctul de vânzare distribuitorul apelează la sistemul DSD.

43.

În a treia ipoteză, un producător sau un distribuitor de ambalaje le introduce pe acestea din urmă atât pe piața germană, cât și pe piața altor state membre. Pentru ambalajele distribuite pe teritoriul altor state membre, producătorul sau distribuitorul se afiliază unui sistem colectiv care utilizează logoul Der Grüne Punkt. Aceasta poate fi situația, de exemplu, a ambalajelor introduse pe piața luxemburgheză și care, potrivit dorinței întreprinderii care introduce aceste ambalaje pe această piață, sunt preluate de sistemul Valorlux. Totuși, din diferite motive, aceeași întreprindere nu dorește să se afilieze sistemului DSD pentru preluarea și recuperarea respectivelor ambalaje introduse pe teritoriul german. Ne putem imagina că întreprinderea menționată produce sticle din plastic pe care le distribuie pe teritoriul luxemburghez și într-un land de pe teritoriul german. Aceasta se afiliază, în Luxemburg, sistemului Valorlux și, în landul german, aceasta instituie, de exemplu, un sistem individual de preluare și de recuperare.

44.

În aceste trei ipoteze, comportamentul DSD este, potrivit Comisiei, în mod clar abuziv, în măsura în care urmărește să impună întreprinderilor afiliate prețuri inechitabile și să împiedice intrarea concurenților pe piața germană relevantă.

45.

Într-adevăr, în fiecare dintre ipotezele descrise mai sus, producătorul sau distribuitorul se confruntă cu aceeași problemă, și anume că, pentru același tip de ambalaje introduse pe piața germană, este obligat să plătească două redevențe, chiar dacă nu participă la sistemul DSD decât pe teritoriul unui alt stat membru și deloc sau numai pentru o parte din ambalaje pe teritoriul german. Producătorul sau distribuitorul este, astfel, obligat să aplice logoul Der Grüne Punkt pe toate ambalajele și trebuie, prin urmare, să plătească redevența pentru fiecare aplicare a acestui logo pe un ambalaj.

46.

Marcajul selectiv avut în vedere, dar respins de Comisie într-o astfel de ipoteză, ar însemna să se marcheze cu logoul Der Grüne Punkt numai ambalajele preluate de sistemul DSD și ar obliga producătorul sau distribuitorul să adopte două linii de producție diferite pentru același ambalaj, dintre care una ar fi rezervată ambalajelor marcate cu logoul Der Grüne Punkt. De aici ar rezulta, potrivit Comisiei, un cost suplimentar semnificativ pentru producătorul sau distribuitorul acestor ambalaje.

47.

În continuarea analizei sale, Comisia consideră că aplicarea logoului pe toate ambalajele, urmată de mascarea acestui logo pe cele destinate supermarketurilor din apropiere sau marilor magazine cu autoservire, care utilizează sisteme individuale sau un sistem colectiv concurent, cu scopul de a le distinge de cele preluate de sistemul DSD, ar implica un cost organizațional suplimentar pentru producător sau distribuitor.

48.

De asemenea, potrivit Comisiei, întrucât comportamentul consumatorului nu este previzibil, acesta din urmă putând decide fie să restituie ambalajul la punctul de vânzare, fie să îl depună într-un container, circuitul unui ambalaj nu s-ar putea determina anticipat. O sticlă din plastic pe care este aplicat logoul Der Grüne Punkt ar putea astfel să se regăsească într-un container care nu aparține DSD. Producătorul sau distribuitorul nu ar avea mijloacele logistice și materiale de a urmări circuitul unui deșeu și de a se asigura că este depus la locul cuvenit.

49.

Comisia concluzionează că faptul de a lega redevența de aplicarea logoului Der Grüne Punkt pe ambalaje obligă întreprinderile contribuabile la sistemul DSD pentru o parte dintre ambalaje fie să introducă linii de producție și circuite de distribuție distincte, ceea ce implică un cost suplimentar, fie să plătească o redevență pentru un serviciu pe care DSD nu îl furnizează. DSD ar impune astfel condiții de tranzacționare inechitabile.

50.

În sfârșit, potrivit Comisiei, însăși natura mecanismului sistemului pus în aplicare de DSD nu poate decât să descurajeze întreprinderile contribuabile la sistemul DSD să apeleze la întreprinderi concurente, ca urmare a costului suplimentar care ar rezulta în mod automat pentru acestea. Prin urmare, intrarea unor întreprinderi concurente pe piața relevantă ar fi împiedicată. Într-adevăr, aceste întreprinderi, în cazul în care ar decide să apeleze la DSD și la un alt sistem de eliminare a ambalajelor, ar trebui să plătească, pentru partea de ambalaje încredințate concurentului DSD, două redevențe, și anume cea către DSD pentru aplicarea logoului și cea către concurent pentru colectarea, trierea și recuperarea efectivă a acestor ambalaje.

51.

Având în vedere ansamblul acestor elemente, Comisia a concluzionat că DSD abuza de poziția sa dominantă în sensul articolului 82 CE atât în ceea ce privește clienții, cât și concurenții săi.

52.

În continuare, Comisia arată la punctele 136-153 din motivele deciziei în litigiu că această constatare a unui abuz nu este infirmată de necesitatea de a păstra caracterul distinctiv al logoului Der Grüne Punkt. Aceasta menționează, la punctul 145 din motivele deciziei menționate anterior, că funcția esențială a acestui logo este îndeplinită dacă acesta semnalează consumatorului că are posibilitatea de a elimina ambalajul prin intermediul DSD.

53.

La finalul acestei analize, Comisia a adoptat decizia în litigiu, ce are următorul cuprins:

„Articolul 1

Comportamentul [DSD] ce constă în impunerea […] plății unei redevențe pentru totalitatea ambalajelor de vânzare comercializate în Germania cu logoul [Der Grüne Punkt] este incompatibil cu piața comună atunci când întreprinderile contribuabile în temeiul decretului privind ambalajele:

[…]”

54.

După constatarea existenței unui abuz, decizia în litigiu determină, în conformitate cu articolul 3 alineatul (1) din Regulamentul nr. 17, modul în care DSD trebuie să pună capăt acestei încălcări. Principala măsură este definită la articolul 3 din decizia menționată:

„DSD este obligată să se angajeze față de toți semnatarii contractului de utilizare a logoului să nu perceapă redevențe asupra cantităților de ambalaje de vânzare comercializate în Germania cu logoul [Der Grüne Punkt], pentru care nu s-a apelat la serviciul de preluare a obligației de eliminare a deșeurilor conform articolului 2 din contractul de utilizare a logoului și pentru care obligațiile impuse prin decretul privind ambalajele sunt îndeplinite în alt mod. […]”

55.

Printr-o cerere introductivă depusă la grefa Tribunalului la 5 iulie 2001, DSD a introdus o acțiune în anularea deciziei în litigiu.

56.

De asemenea, DSD a introdus o cerere de suspendare a executării deciziei în litigiu. Prin Ordonanța din 15 noiembrie 2001, Duales System Deutschland/Comisia (T-151/01 R, Rec., p. II-3295), președintele Tribunalului a respins această cerere.

57.

Prin Ordonanța din 5 noiembrie 2001, Tribunalul a admis cererile de intervenție a întreprinderilor Vfw AG (denumită în continuare „Vfw”), Landbell AG für Rückhol-Systeme (denumită în continuare „Landbell”) și BellandVision GmbH (denumită în continuare „BellandVision”) în susținerea concluziilor Comisiei.

58.

Procedura scrisă a fost încheiată la 9 septembrie 2002.

59.

La 19 iunie 2006, Tribunalul a decis deschiderea procedurii orale și, în cadrul măsurilor de organizare a procedurii, a adresat părților o serie de întrebări. Acestea au fost ascultate în ședința din 11 și din .

60.

Prin hotărârea atacată, Tribunalul a respins acțiunea recurentei.

61.

Aceasta din urmă a invocat, în esență, trei motive întemeiate, în primul rând, pe încălcarea articolului 82 CE, în al doilea rând, pe încălcarea articolului 3 alineatul (1) din Regulamentul nr. 17, precum și a principiului proporționalității și, în al treilea rând, pe încălcarea articolului 86 alineatul (2) CE.

62.

Tribunalul a respins primul motiv ca nefondat.

63.

Prin intermediul primului motiv, recurenta susținea că, în esență, spre deosebire de ceea ce părea să reiasă din decizia în litigiu, o licență obligatorie pentru marca sa Der Grüne Punkt nu era în niciun caz obligatorie pentru ca producătorul sau distribuitorul de ambalaje să poată participa la un sistem concurent. Astfel, DSD susținea că un marcaj selectiv al ambalajelor, care să permită ca acelea pe care era aplicat logoul Der Grüne Punkt să fie depuse exclusiv în instalațiile sistemului DSD, era posibil.

64.

Recurenta considera de asemenea că dispozițiile în litigiu ale contractului de utilizare a logoului erau necesare pentru a garanta realizarea obiectivelor decretului privind ambalajele, pentru a proteja diferitele funcții ale mărcii Der Grüne Punkt și pentru a permite buna funcționare a sistemului DSD.

65.

După ce a indicat, la punctul 139 din hotărârea atacată, că era posibil ca un producător sau un distribuitor de ambalaje să apeleze în același timp la un sistem individual și la un sistem colectiv pentru a se conforma ratelor de recuperare, Tribunalul a arătat, la punctele 142-163 din hotărârea atacată, motivele pentru care DSD abuza de poziția sa dominantă. Astfel, acesta a considerat că soluția marcării selective nu era impusă prin decretul privind ambalajele și nu permitea să se pună capăt abuzului caracterizat în decizia în litigiu. În continuare, Tribunalul a arătat, la punctul 150 din hotărârea atacată, că exclusivitatea revendicată de recurentă nu era impusă prin decretul menționat în cazul în care se apela la sisteme mixte și a precizat că logoul Der Grüne Punkt nu avea incidența pe care i-o atribuia recurenta.

66.

În plus, Tribunalul a statuat, la punctul 156 din hotărârea atacată, că „faptul că logoul Der Grüne Punkt și indicația privind un «mijloc adecvat» ce desemnează un alt sistem colectiv […] figurează pe același ambalaj, în caz de utilizare în comun a două sisteme colective, și faptul că logoul Der Grüne Punkt și indicația unei posibilități de restituire către magazin apar pe același ambalaj, în caz de utilizare în comun a sistemului DSD și a unui sistem individual, nu aduc atingere funcției esențiale a mărcii”.

67.

Tribunalul a concluzionat, la punctul 164 din hotărârea atacată, că „nici decretul privind ambalajele, nici dreptul mărcilor, nici necesitățile proprii funcționării sistemului DSD nu autorizează reclamanta să impună întreprinderilor care apelează la sistemul său plata unei redevențe pentru totalitatea ambalajelor comercializate în Germania cu logoul Der Grüne Punkt atunci când aceste întreprinderi demonstrează că nu recurg la sistemul DSD pentru o parte sau pentru totalitatea acestor ambalaje”.

68.

Prin intermediul celui de al doilea motiv, recurenta considera că măsurile luate de Comisie prin decizia în litigiu nu îndeplineau cerințele menționate la articolul 3 din Regulamentul nr. 17.

69.

Aceasta considera, în special, că marcarea selectivă a ambalajelor în funcție de sistemul utilizat era mai adecvată decât obligația impusă în decizia în litigiu. Recurenta susținea de asemenea că articolul 3 și articolul 4 alineatul (2) din decizia în litigiu erau disproporționate, deoarece o obligau să acorde terților o licență de utilizare a mărcii Der Grüne Punkt. În plus, aceasta susținea că decizia în litigiu îi impunea să nu perceapă redevențe pentru simpla utilizare a acestui logo atunci când se demonstra că obligațiile rezultate din decretul privind ambalajele erau îndeplinite printr-o altă metodă.

70.

Tribunalul a respins acest motiv. Acesta a apreciat, la punctul 173 din hotărârea atacată, că „faptul că este posibil, din punct de vedere teoretic, să se aplice în mod selectiv logoul pe ambalaje nu poate avea drept consecință anularea măsurilor [adoptate prin decizia în litigiu], dat fiind că această soluție este mai costisitoare și mai dificil de pus în practică pentru producătorii și distribuitorii de ambalaje decât măsurile definite la articolele 3 și 5 din [această decizie], care vizează doar limitarea remunerației pentru serviciul propus de DSD la serviciul prestat efectiv de sistemul său”.

71.

De asemenea, Tribunalul a arătat, la punctul 181 din hotărârea atacată, că obligațiile cuprinse în decizia în litigiu nu aveau ca obiect să impună DSD o licență fără limită în timp pentru utilizarea logoului Der Grüne Punkt, ci doar să oblige DSD să nu perceapă redevențe pentru totalitatea ambalajelor purtând acest logo atunci când se demonstrează că totalitatea sau doar o parte din aceste ambalaje a fost preluată și recuperată prin intermediul unui alt sistem.

72.

Răspunzând argumentului recurentei potrivit căruia aceasta putea să primească o redevență adecvată pentru simpla utilizare a mărcii, Tribunalul a precizat, la punctul 196 din hotărârea atacată, că decizia în litigiu trebuia să fie interpretată în sensul că nu excludea posibilitatea ca DSD să primească o redevență adecvată pentru simpla utilizare a mărcii, în ipoteza în care se demonstrează că ambalajul ce poartă logoul menționat a fost preluat și recuperat de un alt sistem.

73.

Prin intermediul celui de al treilea motiv, recurenta susținea că era exclusă o încălcare a articolului 82 CE, deoarece îi era încredințat un serviciu de interes economic general în sensul articolului 86 alineatul (2) CE, și anume gestionarea deșeurilor în scopuri de mediu.

74.

Tribunalul a arătat, la punctul 208 din hotărârea atacată, că, și în cazul în care se presupune că recurentei i s-ar fi încredințat un astfel de serviciu, nu apare mai puțin adevărat că nu este demonstrat riscul unei repuneri în discuție a acestei misiuni prin decizia în litigiu. Tribunalul a adăugat, la punctul 211 din hotărârea atacată, că, întrucât DSD nu a invocat beneficiul articolului 86 alineatul (2) CE în cadrul procedurii administrative, nu i se putea reproșa Comisiei că nu și-a motivat decizia cu privire la acest punct.

75.

În consecință, Tribunalul a concluzionat, la punctul 213 din hotărârea atacată, că acțiunea trebuie respinsă în întregime.

76.

În conformitate cu articolul 56 din Statutul Curții de Justiție, prin cererea depusă la grefa Curții la 8 august 2007, DSD a formulat recurs împotriva hotărârii atacate.

77.

Prin cererea depusă la grefa Curții la 16 noiembrie 2007, Interseroh Dienstleistungs GmbH (denumită în continuare „Interseroh”), care exploatează începând din 2006 un sistem colectiv pe întreg teritoriul german, a formulat o cerere de intervenție în prezenta procedură în susținerea concluziilor Comisiei. Prin Ordonanța din , președintele Curții a admis această cerere de intervenție.

78.

DSD solicită Curții:

79.

Comisia, Vfw, Landbell, BellandVision și Interseroh solicită Curții:

80.

Trebuie să se analizeze, în prezent, motivele de recurs în lumina acestor observații.

81.

Recurenta invocă opt motive în susținerea recursului său.

82.

Prin intermediul primului motiv, recurenta critică Tribunalul pentru că și-a încălcat obligația de motivare, efectuând constatări contradictorii cu privire la abuzul care i se impută.

83.

Prin intermediul celui de al doilea motiv, DSD consideră că Tribunalul ar fi denaturat contractul de utilizare a logoului, întrucât a reținut că, în temeiul acestui contract, recurenta acordă o licență de utilizare a mărcii Der Grüne Punkt pentru ambalaje preluate de sisteme concurente.

84.

DSD consideră, prin intermediul celui de al treilea motiv, că Tribunalul, prin faptul că a constatat că marca Der Grüne Punkt nu poate beneficia de exclusivitatea revendicată, și-a încălcat obligația de motivare și a denaturat decretul privind ambalajele.

85.

Prin intermediul celui de al patrulea motiv, recurenta invocă o încălcare a dreptului comunitar al mărcilor.

86.

Prin intermediul celui de al cincilea motiv, DSD susține că Tribunalul a încălcat articolul 82 CE, pe de o parte, prin faptul că a considerat, în mod insuficient motivat și contrar elementelor din dosar, că recurenta a abuzat de poziția sa dominantă acordând licențe de utilizare a mărcii Der Grüne Punkt pentru ambalajele care nu sunt preluate de sistemul său și, pe de altă parte, prin faptul că nu a respectat condițiile necesare pentru acordarea unei licențe obligatorii.

87.

Prin intermediul celui de al șaselea motiv, recurenta consideră că Tribunalul a încălcat articolul 3 din Regulamentul nr. 17 și principiul proporționalității, obligând-o să acorde o licență pentru întreprinderile ale căror ambalaje nu sunt preluate de sistemul acesteia, precum și privând-o de dreptul de a aplica o mențiune explicativă pe ambalajele care poartă logoul Der Grüne Punkt și care nu sunt preluate de sistemul DSD.

88.

DSD invocă, prin intermediul celui de al șaptelea motiv, un viciu de procedură constând în faptul că Tribunalul ar fi substituit motivarea Comisiei cu propria sa motivare.

89.

În sfârșit, prin intermediul celui de al optulea motiv, recurenta consideră că Tribunalul i-ar fi încălcat dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil.

90.

Prin intermediul acestui prim motiv, recurenta critică Tribunalul pentru că a formulat constatări contradictorii cu privire la pretinsul abuz de poziție dominantă și pentru că a încălcat, astfel, obligația de motivare.

91.

Potrivit recurentei, contradicția rezidă în faptul că, pe de o parte, reiese din analiza efectuată de Tribunal și în special din cuprinsul punctelor 48, 50, 58, 60, 119, 163 și 164 din hotărârea atacată că DSD solicită întreprinderilor afiliate sistemului DSD să plătească o redevență pentru ambalajele de vânzare care nu au fost preluate de acest sistem și că, pe de altă parte, Tribunalul a constatat, la punctul 194 din hotărârea atacată, că „nu ar putea fi exclus ca marca Der Grüne Punkt aplicată pe ambalajul în cauză să poată avea o valoare economică în sine” și că, „chiar dacă ambalaj[ul] nu este returnat efectiv în sistemul DSD și se demonstrează că echivalentul său în materiale a fost colectat sau recuperat printr-un sistem concurent, nu este mai puțin adevărat că marca lasă consumatorului posibilitatea de a elimina acest ambalaj prin intermediul sistemului DSD”. Astfel, continuă Tribunalul, „[o] asemenea posibilitate oferită consumatorului pentru toate ambalajele comercializate cu logoul Der Grüne Punkt […] este susceptibilă să aibă un preț care […] ar trebui să poată fi plătit către DSD în schimbul prestației oferite în speță, și anume punerea la dispoziție a sistemului său”.

92.

Comisia consideră că acest motiv este nefondat. Aceasta amintește că redevența urmărește acoperirea cheltuielilor care rezultă din colectarea, din trierea și din recuperarea ambalajelor, precum și a cheltuielilor de gestionare. În schimb, redevența nu ar reprezenta o contraprestație pentru utilizarea mărcii. Decizia în litigiu și hotărârea atacată nu ar privi, așadar, problema unei redevențe pentru utilizarea mărcii. Tribunalul ar face în mod logic distincție, la punctele 194-196 din hotărârea atacată, pe de o parte, între abuzul săvârșit de recurentă și, pe de altă parte, posibilitatea acesteia de a primi o redevență adecvată pentru simpla utilizare a mărcii.

93.

Vfw, Landbell și BellandVision consideră, precum Comisia, că nu există contradicții. Punctul 194 din hotărârea atacată nu ar avea nicio legătură cu constatările Tribunalului privind abuzul. Acesta ar privi numai problema dacă simpla aplicare a logoului Der Grüne Punkt pe ambalaje poate avea un preț, chiar atunci când DSD nu furnizează niciun serviciu de eliminare.

94.

În cadrul primului motiv referitor la încălcarea articolului 82 CE, Tribunalul a examinat, la punctele 86-163 din hotărârea atacată, dacă recurenta a abuzat de poziția sa dominantă de pe piața germană relevantă. Acesta a concluzionat, la punctele 164 și 165 din hotărârea atacată, că „nici decretul privind ambalajele, nici dreptul mărcilor, nici necesitățile proprii funcționării sistemului DSD nu autorizează recurenta să impună întreprinderilor care apelează la sistemul său plata unei redevențe pentru totalitatea ambalajelor comercializate în Germania cu logoul Der Grüne Punkt atunci când aceste întreprinderi demonstrează că nu recurg la sistemul DSD pentru o parte sau pentru totalitatea acestor ambalaje”. Prin urmare, Tribunalul a respins primul motiv.

95.

Rezultă din cuprinsul punctului 191 din hotărârea atacată că Tribunalul s-a pronunțat, în cadrul celui de al doilea motiv întemeiat pe încălcarea articolului 3 din Regulamentul nr. 17 și pe încălcarea principiului proporționalității, cu privire la argumentul recurentei potrivit căruia articolele 3 și 4 din decizia în litigiu ar exclude perceperea unei redevențe pentru simpla utilizare a mărcii. Tribunalul a explicat, la punctele 194-196 din această hotărâre, motivele pentru care DSD putea primi o redevență adecvată pentru simpla utilizare a mărcii, în ipoteza în care se demonstra că ambalajul ce poartă logoul Der Grüne Punkt a fost preluat și recuperat de un alt sistem.

96.

Astfel, Tribunalul a constatat, la punctele 194-196 din hotărârea atacată, că logoul Der Grüne Punkt putea avea o valoare economică și că simpla aplicare a acestui logo pe un ambalaj „este susceptibilă să aibă un preț”.

97.

În opinia noastră, Tribunalul nu a formulat constatări contradictorii. Acesta a făcut distincție între o redevență care acoperă numai cheltuielile aferente utilizării efective a sistemului, singura în discuție în prezenta cauză, și o redevență adecvată pentru simpla utilizare a logoului Der Grüne Punkt, aceasta, de o altă natură, nereprezentând decât o posibilitate de negociere care se situează pe un plan complet diferit și străin de sesizarea Tribunalului.

98.

Prin urmare, având în vedere elementele de mai sus, considerăm că primul motiv trebuie respins ca nefondat.

99.

Prin intermediul acestui al doilea motiv, DSD critică Tribunalul pentru că a denaturat contractul de utilizare a logoului.

100.

În susținerea acestui motiv, recurenta invocă mai multe argumente.

101.

În primul rând, în opinia DSD, Tribunalul ar fi constatat că aceasta acordă, în temeiul contractului respectiv, o licență izolată pentru utilizarea logoului Der Grüne Punkt, mai exact o licență pentru marcarea ambalajelor pentru care nu se recurge la sistemul DSD. Prin urmare, Tribunalul ar fi săvârșit o eroare de drept, denaturând contractul de utilizare a logoului.

102.

Recurenta critică Tribunalul pentru că nu a ținut seama de argumentele sale care demonstrau că nu acordă o licență izolată și că acest contract de utilizare a logoului se limitează la acordarea unui drept de utilizare a logoului întreprinderilor afiliate pentru ca DSD să își asume obligațiile de preluare și de recuperare care decurg din decretul privind ambalajele. Prin urmare, DSD consideră că, în cazul în care contractul de utilizare a logoului s-ar limita la acordarea unui drept de aplicare a logoului pe ambalaje, permițând astfel preluarea acestor ambalaje de sistemul său de eliminare, nu ar exista nicio diferență între prestarea pe care o oferă și redevență. Prin urmare, un abuz ar fi exclus.

103.

În al doilea rând, DSD susține că interpretarea dată de Tribunal contractului de utilizare a logoului este contrară elementelor din dosar. Astfel, ar rezulta din corespondența pe care a purtat-o cu Comisia în cursul procedurii administrative că DSD nu acorda o licență izolată, ci doar că refuza să accepte că ambalajele destinate unor sisteme concurente ar putea purta logoul Der Grüne Punkt.

104.

În al treilea rând, recurenta critică Tribunalul pentru că a denaturat elemente de probă pe care s-ar fi întemeiat și în lumina cărora ar fi constatat că recurenta propunea o licență izolată. Tribunalul ar fi săvârșit, în special, o eroare de drept constatând, în Hotărârea pronunțată de Oberlandesgericht Düsseldorf la 11 august 1998, Hetzel, și în cea pronunțată de Bundesgerichtshof la , Bäko, în plângerile cu care a fost sesizată Comisia, precum și în cadrul tezei susținute inițial de recurentă, că DSD propunea o licență izolată.

105.

Recurenta vizează, astfel, punctul 163 din hotărârea atacată, potrivit căruia Tribunalul a considerat că „necesitățile proprii funcționării sistemului DSD nu ar putea fi capabile să justifice comportamentul recurentei, caracterizat în hotărârile [citate anterior, Hertzel și Bäko], citate de Comisie […], în diferitele plângeri prezentate Comisiei […] și în teza prezentată inițial de DSD în cererea sa introductivă […], ce constă în impunerea plății unei redevențe pentru totalitatea ambalajelor comercializate în Germania cu logoul Der Grüne Punkt, deși se face dovada faptului că unele dintre aceste ambalaje au fost preluate și recuperate de un alt sistem colectiv sau de un sistem individual”.

106.

Comisia amintește că, pentru a constata abuzul, se întemeiază exclusiv pe regimul redevenței definit în contractul de utilizare a logoului. Aceasta precizează că disproporția dintre redevența impusă și serviciul efectiv realizat de DSD nu are legătură cu utilizarea mărcii decât în măsura în care DSD se folosește de logoul Der Grüne Punkt pentru exercita o presiune economică asupra întreprinderilor afiliate sistemului său.

107.

Vfw, Landbell și BellandVision estimează, pe de altă parte, că acest motiv este inadmisibil, în măsura în care DSD nu își poate întemeia recursul pe o apreciere pretins eronată a situației de fapt, ci numai pe încălcarea de către Tribunal a unor dispoziții juridice.

108.

Înțelegem că recurenta critică Tribunalul pentru că a dedus, din aprecierea sa cu privire la elementele din dosar și la elementele de probă, că DSD acordă o licență de utilizare a logoului Der Grüne Punkt întreprinderilor afiliate pentru ambalajele care nu sunt nici preluate, nici recuperate de sistemul acesteia. Potrivit recurentei, Tribunalul ar fi trebuit să interpreteze contractul de utilizare a logoului drept un contract care leagă redevența exclusiv de prestația furnizată.

109.

În opinia noastră, recurenta se înșală în ceea ce privește constatările Tribunalului.

110.

Într-adevăr, după ce a prezentat argumentele părților, Tribunalul amintește, cu titlu introductiv, la punctul 141 din hotărârea atacată, că „numai prevederile din contractul de utilizare a logoului referitoare la redevență sunt considerate abuzive în decizia [în litigiu] [și anume articolul 4 alineatul (1) și articolul 5 alineatul (1) din contract]”. În continuare, Tribunalul precizează că „[d]ecizia [în litigiu] nu critică, așadar, faptul că articolul 3 alineatul (1) din contract impune producătorului sau distribuitorului care dorește să utilizeze sistemul DSD să aplice logoul Der Grüne Punkt pe fiecare ambalaj notificat și destinat consumului intern”.

111.

În expunerea cadrului juridic, Tribunalul a arătat, la punctul 17 din hotărârea atacată, că valoarea redevenței plătite de întreprinderile afiliate la sistemul DSD servește exclusiv, în temeiul articolului 4 alineatele (2) și (3) din contractul de utilizare a logoului, la acoperirea costurilor de colectare, de triere și de recuperare, precum și a cheltuielilor administrative aferente.

112.

Reținem din cele de mai sus că Tribunalul a identificat în mod clar, în temeiul acestui contract, obligațiile DSD, precum și contraprestația care trebuie plătită de producător sau de distribuitor și care ia forma unei redevențe. Ceea ce i se impută DSD este dezechilibrul dintre această redevență, care este impusă întreprinderilor afiliate, și prestația efectiv furnizată, întrucât, cu toate că unele ambalaje sunt preluate de un sistem concurent, DSD, în temeiul contractului de utilizare a logoului, impune plata unei redevențe pentru aceste ambalaje, redevență care, reamintim, servește exclusiv la acoperirea costurilor de colectare, de triere și de recuperare, precum și a cheltuielilor administrative.

113.

Prin urmare, în opinia noastră, Tribunalul nu a interpretat contractul de utilizare a logoului ca având drept efect acordarea unei licențe de utilizare a logoului Der Grüne Punkt întreprinderilor afiliate pentru ambalajele care nu sunt nici preluate, nici recuperate de sistemul DSD.

114.

Astfel cum a subliniat Comisia, logoul Der Grüne Punkt nu are legătură cu contractul de utilizare a logoului decât în măsura în care acest logo are un rol de identificare. Recurenta a susținut ea însăși aceasta în fața Tribunalului. La punctul 124 din hotărârea atacată, acesta din urmă a amintit, astfel, argumentele DSD potrivit cărora „[m]arca Der Grüne Punkt ar permite de asemenea atât indicarea ambalajelor transferate către DSD […], cât și semnalarea către consumator a ceea ce trebuie să facă cu acestea”.

115.

Prin urmare, considerăm că Tribunalul a pornit în mod întemeiat de la postulatul următor. Contractul de utilizare a logoului are ca obiect să permită întreprinderilor afiliate să își îndeplinească obligația de preluare și de recuperare a ambalajelor. În schimbul acestor prestații, întreprinderile respective trebuie să plătească DSD o redevență pentru toate ambalajele notificate, indiferent dacă aceste ambalaje sunt efectiv preluate de sistemul DSD, logoul servind la identificarea ambalajelor notificate.

116.

Prin urmare, considerăm că al doilea motiv trebuie de asemenea respins ca nefondat.

117.

Prin intermediul celui de al treilea motiv, recurenta critică Tribunalul pentru că nu a motivat suficient constatarea potrivit căreia marca Der Grüne Punkt nu ar putea să beneficieze de exclusivitatea revendicată și pentru că, prin această constatare, a denaturat decretul privind ambalajele și a încălcat dreptul mărcilor.

118.

În susținerea acestui motiv, recurenta invocă mai multe argumente.

119.

Prin intermediul primului argument, recurenta consideră că Tribunalul, constatând că aceasta nu putea revendica o exclusivitate a mărcii Der Grüne Punkt, s-a întemeiat exclusiv pe expunerea contradictorie din ședință și, prin urmare, nu ar fi motivat suficient această constatare.

120.

Prin intermediul celui de al doilea argument, recurenta consideră că acea constatare a Tribunalului potrivit căreia producătorul sau distribuitorul de ambalaje transferă către DSD o cantitate de material ar fi contrară prevederilor contractului de utilizare a logoului, celor ale decretului privind ambalajele și cerinței care decurge din dreptul mărcilor potrivit căreia ambalajele ce aparțin sistemului DSD trebuie să fie identificabile.

121.

Prin intermediul argumentelor al treilea, al patrulea și al cincilea, DSD critică Tribunalul pentru că a denaturat decretul privind ambalajele, constatând, în primul rând, că un ambalaj poate aparține, în același timp, sistemului DSD și unui alt sistem colectiv, în al doilea rând, că un distribuitor care s-a afiliat la un sistem colectiv poate, a posteriori, să își îndeplinească obligațiile de preluare și de recuperare prin intermediul unui sistem individual și, în al treilea rând, că un distribuitor care își îndeplinește astfel de obligații prin intermediul unui sistem individual se poate afilia, a posteriori, la un sistem colectiv.

122.

Prin intermediul celui de al șaselea argument, DSD consideră că acea constatare a Tribunalului, potrivit căreia ambalajelor care nu sunt eliminate de sistemul DSD li se poate aplica logoul Der Grüne Punkt, lipsește acest logo de caracterul său distinctiv și este vădit contrară principiului transparenței enunțat în decretul privind ambalajele.

123.

În sfârșit, prin intermediul celui de al șaptelea argument, recurenta consideră că refuzul Tribunalului de a accepta exclusivitatea logoului Der Grüne Punkt este incompatibilă cu dreptul mărcilor.

124.

DSD consideră că acea constatare de la punctul 161 din hotărârea atacată, potrivit căreia marca Der Grüne Punkt nu ar putea să beneficieze de exclusivitatea revendicată, este insuficient motivată. În special, recurenta critică Tribunalul pentru că s-a întemeiat pe expunerea contradictorie din ședință, fără a fi posibil, pe baza hotărârii atacate sau a procesului-verbal al ședinței, să se determine care era obiectul expunerii menționate.

125.

Comisia susține că aprecierea justificărilor întemeiate pe dreptul mărcilor nu se sprijină, în esență, pe elementele prezentate în ședință.

126.

Precum Comisia, considerăm că acest argument trebuie respins ca nefondat.

127.

Într-adevăr, Tribunalul arată, la punctul 139 din hotărârea atacată, că expunerea contradictorie care rezultă în urma ședinței îi permite să efectueze următoarea constatare. „[P]roducătorul sau distribuitorul de ambalaje nu transferă către DSD un număr determinat de ambalaje destinate a purta logoul Der Grüne Punkt, ci mai degrabă o cantitate de material pe care acest producător sau distribuitor o va comercializa în Germania și în privința căreia acesta înțelege să încredințeze preluarea și recuperarea sistemului DSD. Este, așadar, posibil pentru un producător sau un distribuitor de ambalaje să apeleze la sisteme mixte pentru a se conforma ratelor de recuperare stabilite prin decret[ul privind ambalajele]”.

128.

În temeiul acestei constatări, Tribunalul a examinat criticile recurentei cu privire la analiza prezentată în decizia în litigiu și, în special, justificările referitoare la dreptul mărcilor invocate de recurentă.

129.

La punctele 103-114 din hotărârea atacată, Tribunalul a identificat argumentele invocate de părți în cadrul procedurii scrise și referitoare la justificarea prevederilor în litigiu ale contractului de utilizare a logoului prin dreptul mărcilor.

130.

În continuare, la punctul 156 din hotărârea atacată, Tribunalul a arătat că reiese dintr-o hotărâre a Kammergericht Berlin din 14 iunie 1994 că „[marca Der Grüne Punkt] «se limitează să enunțe, în privința serviciului vizat, că produsul pe care este aplicată poate fi eliminat prin intermediul sistemului DSD», fără a furniza indicații asupra calității serviciului propus”. Tribunalul adaugă că, „în caz de atribuire a unei părți din ambalaje către un concurent al DSD, consumatorul este liber să decidă dacă recuperează ambalajul prin intermediul sistemului DSD sau prin sistemul concurent”.

131.

Tribunalul a concluzionat, la punctul 157 din hotărârea atacată, că, „întrucât funcția logoului Der Grüne Punkt este aceea de a identifica posibilitatea de eliminare a ambalajului în cauză prin intermediul sistemului DSD, iar acest logo poate fi aplicat împreună cu alte semne sau cu alte mecanisme ce permit identificarea unei alte posibilități de eliminare prin intermediul unui sistem individual sau al unui sistem colectiv concurent, nu se poate susține că decizia [în litigiu] constituie o atingere disproporționată adusă dreptului mărcilor sau, în orice caz, o atingere nejustificată de necesitatea de a evita un abuz de poziție dominantă în sensul articolului 82 CE”.

132.

În plus, la punctul 158 din hotărârea atacată, Tribunalul a răspuns argumentului recurentei care repune în discuție afirmația cuprinsă în decizia în litigiu și în temeiul căreia reiese din hotărârea Kammergericht Berlin că funcția esențială a logoului Der Grüne Punkt este îndeplinită dacă acesta îi semnalează consumatorului că are posibilitatea de a elimina ambalajul prin intermediul DSD. Tribunalul consideră că acest argument nu este relevant, deoarece „[el] se limitează la a arăta contextul particular în care intervine hotărârea […], fără să repună însă în discuție concluzia la care ajunge Comisia, și anume că mai multe indicații ce informează consumatorul cu privire la conduita necesară în ceea ce privește diferitele sisteme susceptibile să preia și să recupereze pot figura pe același ambalaj”.

133.

În continuare, la punctul 159 din hotărârea atacată, Tribunalul a explicat că rezultatele sondajelor de opinie de care se prevalează recurenta și care, potrivit acesteia din urmă, confirmă caracterul distinctiv al mărcii nu pun sub semnul întrebării raționamentul expus în decizia în litigiu. Tribunalul arată, în această privință, că „în mod logic consumatorii identifică logoul Der Grüne Punkt aplicat pe ambalaj ca fiind indicația faptului că acesta poate fi returnat în instalațiile de colectare situate în apropierea domiciliului lor. În același timp, acest lucru nu permite să se cunoască reacțiile acestor consumatori în prezența unui ambalaj pe care sunt aplicate mai multe logouri ce identifică sistemele colective. Or, Comisia și intervenientele indică în această privință, astfel cum a fost confirmat în cadrul ședinței, că instalațiile de colectare utilizate de aceste sisteme sunt în general aceleași și că, în cea mai mare parte a timpului, consumatorul depune ambalajele în aceste instalații în funcție de materialul utilizat, iar nu în funcție de logoul ce figurează pe ambalaje”.

134.

Recurenta a susținut de asemenea în fața Tribunalului că faptul de a aplica marca Der Grüne Punkt pe un ambalaj ce participă la un sistem concurent aduce atingere funcției distinctive a acestei mărci, întrucât consumatorii sunt induși în eroare în toate ipotezele avute în vedere în decizia în litigiu. În cazul în care există o combinație a unui sistem individual cu sistemul DSD, recurenta susține că aproape 48,4% dintre consumatori nu ar înțelege informațiile contradictorii reprezentate de indicația unei returnări în magazin și de cea transmisă de logoul Der Grüne Punkt privind preluarea în apropierea domiciliului prin intermediul sistemului DSD ( 11 ).

135.

Tribunalul răspunde la acest argument la punctul 160 din hotărârea atacată și consideră că „argumentul [menționat] întemeiat pe inducerea în eroare a publicului vizat de marcă nu poate fi primit […], dat fiind faptul că în contractul de utilizare a logoului nu se au în vedere decât utilizatorii acestui logo, și anume producătorii și distribuitorii de ambalaje care au recurs la sistemul DSD, iar nu consumatorii”.

136.

Tribunalul își încheie analiza precizând, la punctul 161 din hotărârea atacată, „că acceptarea exclusivității revendicate de reclamantă nu ar avea alt efect decât împiedicarea producătorilor și a distribuitorilor de ambalaje de a recurge la un sistem mixt și de a legitima posibilitatea, pentru reclamantă, de a fi remunerată pentru un serviciu care, după cum au demonstrat totuși persoanele interesate, nu a fost efectuat în mod concret, întrucât a fost încredințat unui alt sistem colectiv sau unui sistem individual, potrivit modalităților definite la articolul 1 din decizia [în litigiu]”.

137.

Având în vedere toate aceste elemente, considerăm că motivarea Tribunalului privind constatarea potrivit căreia marca Der Grüne Punkt nu poate beneficia de exclusivitatea revendicată de recurentă nu se întemeiază, în esență, contrar celor susținute de aceasta din urmă, pe expunerea contradictorie care reiese din ședință și nu este insuficientă.

138.

Prin urmare, considerăm că primul argument al celui de al treilea motiv trebuie respins ca nefondat.

139.

Potrivit DSD, constatarea de la punctul 139 din hotărârea atacată, potrivit căreia „producătorul sau distribuitorul de ambalaje nu [îi] transferă […] un număr determinat de ambalaje destinate a purta logoul Der Grüne Punkt, ci [îi transferă] mai degrabă o cantitate de material pe care acest producător sau distribuitor o va comercializa în Germania și în privința căreia acesta înțelege să încredințeze preluarea și recuperarea sistemului DSD” ar fi vădit contrară prevederilor contractului de utilizare a logoului referitoare la notificare și la acordarea licențelor, prevederilor decretului privind ambalajele referitoare la îndeplinirea obligației de preluare, obligației imperative de transparență din decretul menționat și, în sfârșit, cerinței care decurge din dreptul mărcilor potrivit căreia ambalajele ce aparțin sistemului DSD trebuie să fie identificabile.

140.

Astfel cum a arătat Comisia, recurenta, în cadrul celui de al doilea argument al celui de al treilea motiv, nu face decât să trimită pur și simplu la observațiile sale referitoare la cadrul juridic național, fără a stabili o legătură între acest cadru juridic și criticile formulate cu privire la constatările Tribunalului avute în vedere în acest argument. Argumentul menționat nu cuprinde nicio expunere de argumente juridice care să demonstreze motivele pentru care Tribunalul ar fi săvârșit o eroare de drept.

141.

Or, reamintim că, în temeiul articolului 225 CE, al articolului 51 primul paragraf din Statutul Curții de Justiție și al articolului 112 alineatul (1) primul paragraf litera (c) din Regulamentul de procedură al Curții, un recurs trebuie să indice cu precizie elementele criticate din hotărârea a cărei anulare se solicită, precum și argumentele juridice care susțin în mod concret această cerere ( 12 ).

142.

În aceste condiții, considerăm că al doilea argument al celui de al treilea motiv trebuie considerat inadmisibil.

143.

Recurenta critică Tribunalul pentru că a denaturat decretul privind ambalajele constatând, în primul rând, că un ambalaj poate aparține, în același timp, sistemului DSD și unui alt sistem colectiv, în al doilea rând, că un distribuitor care s-a afiliat la un sistem colectiv poate, a posteriori, să își îndeplinească obligațiile prin intermediul unui sistem individual și, în al treilea rând, că un distribuitor care își îndeplinește astfel de obligații prin intermediul unui sistem individual se poate afilia, a posteriori, la un sistem colectiv.

144.

DSD susține că acele constatări efectuate la punctele 129 și 154 din hotărârea atacată, potrivit cărora un ambalaj încredințat DSD poate aparține în același timp unui alt sistem de preluare și de recuperare decât sistemul DSD, constituie o denaturare a decretului privind ambalajele.

145.

Recurenta consideră că aceste constatări sunt vădit contrare principiului dreptului care reglementează ambalajele, potrivit căruia un ambalaj anume este fie supus obligației de preluare, fie descărcat de această obligație. Aceasta consideră, așadar, contrar constatării Tribunalului avute în vedere în acest argument, că un ambalaj nu poate aparține la două sau la mai multe sisteme de eliminare.

146.

În această privință, recurenta reia exemplul citat de Tribunal la punctul 134 din hotărârea atacată. Tribunalul explică astfel că, în cadrul unui lanț de restaurante fast-food, „atunci când consumatorul final cumpără un sandvici vândut într-un ambalaj destinat să păstreze căldura, acest consumator poate decide în mod liber să consume produsul pe loc și să arunce ambalajul în pubelele instalate de lanțul de restaurante fast-food, în cadrul sistemului său individual, sau să ducă produsul acasă, pentru a depune apoi ambalajul în instalațiile de colectare ale DSD situate în apropierea domiciliului său”. În continuare, Tribunalul concluzionează că „[a]cest ambalaj poate, așadar, să fie returnat în cadrul celor două sisteme de colectare și de recuperare propuse de lanțul de restaurante fast-food pentru a îndeplini obligațiile prevăzute în decret[ul privind ambalajele]”.

147.

DSD consideră că, chiar în domeniul restaurantelor fast-food, un ambalaj nu poate aparține, contrar constatărilor Tribunalului, la două sisteme de colectare. Potrivit acesteia, deși se poate întâmpla ca ambalajul să fie returnat pe loc în cadrul unui sistem individual sau preluat de un sistem colectiv, nu poate fi vorba decât de o eroare din partea consumatorului. Recurenta subliniază, astfel, importanța indicării clare a modului de eliminare prevăzut pentru fiecare ambalaj.

148.

Comisia consideră că, în cadrul unei soluții mixte care apelează la două sisteme colective, producătorul sau distribuitorul de ambalaje este obligat la transparență în ceea ce privește cele două sisteme. Ambalajele ar purta, așadar, două semne diferite pentru a identifica aceste sisteme. Comisia consideră că o astfel de soluție este posibilă, întrucât sistemele menționate nu sunt responsabile decât de ambalaje desemnate în sensul cantității. De asemenea, Comisia arată că, în caz de concurență între sistemele colective, ambalajele sunt colectate în aceleași containere.

149.

Considerăm că acea constatare efectuată de Tribunal la punctul 154 din hotărârea atacată, potrivit căreia un ambalaj inclus în sistemul DSD poate aparține mai multor sisteme de eliminare, nu denaturează decretul privind ambalajele.

150.

Astfel, precizăm de la început că, la punctul 10 din hotărârea atacată, Tribunalul a arătat că, „în observațiile din 24 mai 2000, comunicate Comisiei în cadrul procedurii administrative […], autoritățile germane au indicat că decretul privind ambalajele permite unui distribuitor să combine preluarea în apropierea spațiului comercial, în cadrul unui sistem individual, și colectarea din apropierea consumatorului final, în cadrul unui sistem colectiv, prin participarea la sistemul colectiv doar pentru o parte din ambalajele puse în circulație pe piață de acesta”.

151.

De asemenea, Tribunalul a amintit, la punctul 45 din hotărârea atacată, că „[î]n decizia [în litigiu] se subliniază de asemenea că dintr-un răspuns anterior al autorităților germane reiese că articolul 6 alineatul (3) din decret[ul privind ambalajele] nu implică faptul că este posibilă doar utilizarea unui sistem unic. Autoritățile germane nu au avut, așadar, niciodată intenția de a nu permite decât înființarea unui singur sistem colectiv în toată țara sau în fiecare land”.

152.

În temeiul acestor constatări, Tribunalul a putut, în mod întemeiat, în opinia noastră, să arate, la punctul 131 din hotărârea atacată, că, în conformitate cu anexa I la articolul 6 din decretul privind ambalajele, ratele de recuperare sunt calculate ca procente din cantitatea de material comercializată efectiv returnată și recuperată și că se precizează, la punctul 1 alineatul (2) din această anexă, că respectivele cantități de ambalaje sunt determinate ca procent din cantitate.

153.

Tribunalul a explicat, așadar, la punctele 132-135 din hotărârea atacată, că, întrucât ratele de recuperare sunt calculate în funcție de procentul din cantitate, o repartizare între mai multe sisteme este posibilă fără a fi necesar să se menționeze cantitățile de ambalaje predefinite. Tribunalul și-a ilustrat ideea cu ajutorul unui exemplu referitor la un lanț de restaurante fast-food. Astfel, a demonstrat că, în cadrul unui astfel de lanț, se impune combinarea unui sistem individual cu sistemul DSD, deoarece există o posibilitate de a consuma pe loc sau de a lua produsul cu sine. În continuare, Tribunalul a explicat că „aspectul important în relația contractuală dintre reclamantă și producătorul sau distribuitorul de ambalaje este asigurarea preluării și a recuperării efective a cantităților de material de recuperat puse în circulație pe piață pentru atingerea ratelor prevăzute în decret[ul privind ambalajele]”.

154.

La punctele 136-138 din hotărârea atacată, Tribunalul a explicat că există mecanisme de corectare ce permit îndeplinirea obligațiilor impuse de decretul menționat. Tribunalul a arătat în special că, în cazul în care sistemul individual nu este suficient pentru acoperirea ratelor de recuperare, producătorul sau distribuitorul de ambalaje poate apela la un sistem colectiv pentru a cumpăra cantitățile care lipsesc.

155.

De altfel, chiar decretul privind ambalajele propune această soluție la articolul 6 alineatul (1), cu precizarea că, în cazul în care distribuitorii nu își îndeplinesc obligațiile de preluare și de recuperare prin preluarea la locul de returnare, trebuie să facă acest lucru prin intermediul unui sistem colectiv ( 13 ).

156.

Având în vedere ansamblul elementelor care precedă, considerăm că al treilea argument trebuie de asemenea respins ca nefondat.

157.

În plus, DSD susține că indicația cuprinsă la punctul 137 din hotărârea atacată, potrivit căreia un distribuitor care s-a afiliat la un sistem colectiv ar putea a posteriori să își asume personal preluarea și recuperarea, ar constitui o denaturare a elementelor din dosar. Această afirmație ar fi în special contrară principiului de bază al decretului privind ambalajele, potrivit căruia participarea la un sistem colectiv de preluare a obligației de recuperare echivalează cu îndeplinirea obligațiilor de eliminare. Potrivit DSD, pentru ambalajele care aparțin unui sistem colectiv, nu este posibil să se recurgă a posteriori la un sistem individual.

158.

De asemenea, DSD observă că afirmația menționată, potrivit căreia un distribuitor care a decis să recurgă la un sistem individual pentru anumite ambalaje ar putea a posteriori să își îndeplinească obligațiile care rezultă din decretul menționat prin cumpărarea unor cantități de ambalaje de la un sistem colectiv, ar constitui o denaturare a decretului privind ambalajele.

159.

Comisia consideră că Tribunalul nu pornește de la ipoteza unei îndepliniri a posteriori a obligațiilor de preluare și de recuperare, ci are în vedere o reducere a redevenței datorate sistemului colectiv în cazul unei colectări neconforme cu ratele impuse.

160.

Considerăm că Tribunalul nu a săvârșit o denaturare a elementelor din dosar atunci când a constatat, la punctul 137 din hotărârea atacată, că un lanț de restaurante fast-food poate cere reducerea redevenței sale către sistemul colectiv, în cazul în care acest lanț demonstrează că a preluat, prin intermediul sistemului individual, cantitățile de ambalaje care i-au fost încredințate.

161.

Într-adevăr, contrar susținerilor recurentei, considerăm că acest exemplu nu se referă la recurgerea a posteriori la un sistem individual pentru preluarea și recuperarea ambalajelor. Amintim că, în exemplul menționat, Tribunalul a pornit de la postulatul conform căruia lanțul de restaurante fast-food combină, încă de la început, un sistem individual și un sistem colectiv.

162.

Pornind de la acest postulat, Tribunalul a arătat că este posibil să fie puse în aplicare mecanisme de corectare în cazul în care sistemul individual nu reușește să îndeplinească obligațiile care îi revin distribuitorului sau, dimpotrivă, a putut să colecteze cantitățile stabilite. În acest din urmă caz, Tribunalul explică faptul că „lanțul de restaurante fast-food va putea solicita reducerea redevenței sale către sistemul colectiv în cauză, în măsura în care acest lanț va demonstra că a returnat și a recuperat [cantitățile] care au fost încredințate [sistemului colectiv]”.

163.

În definitiv, însăși recurenta a luat în considerare această posibilitate. Astfel, la punctele 60 și 61 din motivele deciziei în litigiu, se precizează că, înainte de adoptarea acestei decizii, DSD și-a luat angajamentul de a nu percepe redevențe pentru partea de ambalaje preluată de un sistem individual, în cazul în care producătorul sau distribuitorul de ambalaje a hotărât să combine sistemul DSD cu un sistem individual.

164.

În ceea ce privește argumentul recurentei potrivit căruia Tribunalul ar fi săvârșit o denaturare a decretului privind ambalajele prin constatarea că un distribuitor care a decis să recurgă la un sistem individual își poate îndeplini a posteriori obligațiile prin cumpărarea unor cantități de ambalaje de la un sistem colectiv, considerăm că acesta trebuie de asemenea respins.

165.

Tribunalul a amintit, la punctul 9 din hotărârea atacată, că „articolul 6 alineatul (1) a noua teză din decret indică faptul că, dacă un distribuitor nu își îndeplinește obligația de preluare și de recuperare prin intermediul sistemului individual, trebuie să facă acest lucru prin intermediul unui sistem colectiv”.

166.

Prin urmare, considerăm că al patrulea și al cincilea argument ale celui de al treilea motiv trebuie respinse ca nefondate.

167.

DSD susține că punctul 154 din hotărârea atacată este viciat de erori de drept, în măsura în care Tribunalul a constatat că ambalajelor care nu au fost eliminate de sistemul DSD li se poate aplica logoul Der Grüne Punkt. DSD consideră că o astfel de posibilitate lipsește logoul de caracterul său distinctiv și este vădit contrară principiului enunțat în decretul privind ambalajele, potrivit căruia consumatorii și autoritățile trebuie să fie în măsură să stabilească cu claritate dacă un ambalaj este sau nu este supus obligației de returnare la punctul de vânzare.

168.

Comisia amintește că DSD atribuie decretului menționat, în mod eronat, o abordare centrată pe ambalajul individual. Potrivit Comisiei, o astfel de abordare nu corespunde condițiilor economice în care se înscriu soluțiile mixte, care sunt încurajate tocmai pentru a îndeplini obiectivul de concurență.

169.

Considerăm că acest argument trebuie de asemenea respins.

170.

Într-adevăr, Tribunalul arată, la punctul 124 din hotărârea atacată, că logoul Der Grüne Punkt ar permite, potrivit DSD, indicarea acelor ambalaje care îi sunt transferate și semnalarea către consumator a ceea ce trebuie să facă cu acestea, fapt care ar permite garantarea realizării misiunii încredințate DSD de întreprinderea afiliată.

171.

La punctul 153 din hotărârea atacată, Tribunalul amintește că „diferitele metode de publicitate prevăzute în decret[ul privind ambalajele] – și anume etichetarea sau orice alt mijloc adecvat pentru sistemele colective [punctul 2 din titlul 4 din anexa I la articolul 6 din decretul menționat] și indicarea posibilității de restituire a ambalajului la punctul de vânzare pentru sistemele individuale [articolul 6 alineatul (1) a treia teză din [același] decret] – permit informarea consumatorului final despre diferitele posibilități de restituire propuse pentru ambalajul în cauză, fără să valideze totuși argumentația recurentei, potrivit căreia aplicarea logoului Der Grüne Punkt pe un ambalaj ar avea ca efect împiedicarea preluării și a recuperării de către un alt sistem decât sistemul DSD”.

172.

În continuare, la punctul 154 din hotărârea atacată, Tribunalul arată că, „în decret[ul privind ambalajele] nu se precizează că logoul Der Grüne Punkt nu poate figura pe ambalajele colectate în cadrul unui sistem colectiv concurent sau al unui sistem individual dacă acestea respectă, în rest, condițiile impuse în decret[ul menționat] pentru identificarea sistemului utilizat împreună cu sistemul DSD. Astfel de indicații pot fi cumulative și același ambalaj poate, astfel, să aparțină mai multor sisteme în același timp. În acest sens, Comisia a interpretat, în mod întemeiat, conținutul obligației de transparență definite de autoritățile germane în observațiile lor, potrivit cărora este necesar să se definească în mod clar, atât pentru consumatori, cât și pentru autorități, care sunt ambalajele supuse obligației de preluare la punctele de vânzare sau în imediata vecinătate a acestora și care sunt cele care nu sunt supuse acestei obligații.”

173.

Contrar celor susținute de recurentă, în acest caz nu este vorba despre a oferi sistemelor concurente posibilitatea de a aplica logoul Der Grüne Punkt pe ambalajele care nu sunt preluate de sistemul DSD. În opinia noastră, Tribunalul se întemeiază pe ipoteza conform căreia producătorul sau distribuitorul de ambalaje s-a afiliat la sistemul DSD și la un alt sistem, colectiv sau individual. Prin urmare, pentru a respecta obligația de semnalare a preluării ambalajului utilizat stabilită în decretul privind ambalajele, trebuie să se poată indica prin ce sistem este preluat ambalajul, pentru a putea fi informat consumatorul, odată ce ambalajul este utilizat, cu privire la posibilitățile care i se oferă. De exemplu, aceasta se poate traduce prin aplicarea, pe o sticlă din plastic, a logoului Der Grüne Punkt și a unui alt logo, care arată că sticla menționată poate fi preluată de asemenea de un alt sistem, sau printr-o semnalare la punctul de vânzare, conform căreia sticla poate fi depusă la acest punct de vânzare.

174.

Având în vedere indicațiile cuprinse în decretul privind ambalajele, nu vedem în ce mod Tribunalul ar fi săvârșit o denaturare a acestui decret atunci când s-a pronunțat în sensul că, pentru același ambalaj, logoul Der Grüne Punkt poate coexista alături de o altă indicație. Amintim că decretul menționat, pe de o parte, oferă posibilitatea unui producător sau unui distribuitor să se afilieze la mai multe sisteme și, pe de altă parte, obligă la semnalarea posibilității prin care ambalajul poate fi restituit.

175.

Prin urmare, considerăm că al șaselea argument al celui de al treilea motiv trebuie respins ca nefondat.

176.

Criticând de asemenea punctul 161 din hotărârea atacată, DSD observă că acea constatare potrivit căreia exclusivitatea pe care o revendică nu poate fi acceptată, întrucât aceasta nu ar avea alt efect decât împiedicarea producătorilor și distribuitorilor de ambalaje de a recurge la un sistem mixt, este incompatibilă cu dreptul mărcilor. În această privință, DSD subliniază că, în conformitate cu jurisprudența germană și astfel cum arată sondajele de opinie, logoul Der Grüne Punkt, în calitate de marcă înregistrată, face referire exclusiv la DSD și la serviciile pe care aceasta le propune. Dreptul mărcilor nu ar fi respectat în cazul în care logoul Der Grüne Punkt ar fi lipsit de această funcție de exclusivitate numai pentru a garanta posibilitatea unui sistem mixt.

177.

Având în vedere că recurenta, în al patrulea motiv, invocă de asemenea o încălcare a dreptului comunitar al mărcilor de către Tribunal, considerăm că acest argument trebuie tratat în cadrul acestui motiv.

178.

Prin intermediul celui de al patrulea motiv, DSD invocă o încălcare a dreptului comunitar al mărcilor ca urmare a constatării efectuate de Tribunal la punctul 161 din hotărârea atacată, potrivit căreia mărcii Der Grüne Punkt nu i se poate recunoaște exclusivitatea revendicată. DSD arată că, în temeiul articolului 5 din Prima directivă 89/104/CEE a Consiliului din 21 decembrie 1988 de apropiere a legislațiilor statelor membre privind mărcile ( 14 ), o marcă înregistrată conferă titularului său un drept exclusiv care permite interzicerea utilizării mărcii pentru produse sau servicii identice ori similare celor pentru care marca este înregistrată.

179.

Comisia consideră că exclusivitatea descrisă la articolul 5 din Directiva 89/104 nu are nicio legătură cu cea prezentată la punctul 161 din hotărârea atacată. Tribunalul ar fi formulat numai concluziile raționamentului de la punctele 156 și 157 din această hotărâre, potrivit cărora marca Der Grüne Punkt se limitează să enunțe, în privința serviciului vizat, că produsul pe care este aplicată poate fi eliminat prin intermediul sistemului DSD, fără a furniza indicații asupra calității serviciului propus.

180.

Comisia adaugă că decizia în litigiu nu determină o utilizare necuvenită a mărcii, mai exact o utilizare de către persoane cu care DSD nu a încheiat un contract.

181.

Vfw indică faptul că logoul nu este o marcă în sensul clasic. Aceasta consideră că o marcă caracterizează produse și servicii care sunt identice sau similare celor pentru care a fost înregistrată marca. Or, în ceea ce privește logoul Der Grüne Punkt, fiecare producător ar utiliza propriile mărci individuale pentru a marca produsele. Acest logo ar servi numai la marcarea participării la un sistem colectiv, iar nu la identificarea produselor sau a serviciilor identice ori similare.

182.

Potrivit Landbell și BellandVision, acest motiv este inadmisibil și, în orice caz, nefondat.

183.

Potrivit recurentei, Tribunalul ar fi considerat în mod greșit că marca Der Grüne Punkt nu poate beneficia de exclusivitatea revendicată și ar fi încălcat, astfel, dreptul comunitar al mărcilor.

184.

Astfel cum a arătat Tribunalul la punctul 124 din hotărârea atacată, DSD consideră că marca Der Grüne Punkt permite de asemenea atât indicarea ambalajelor transferate către sistemul DSD, cât și semnalarea către consumator a ceea ce trebuie să facă cu acestea, ceea ce ar permite garantarea realizării misiunii încredințate DSD de producătorul sau de distribuitorul de ambalaje afiliat la sistemul său. Prin urmare, potrivit DSD, doar ambalajele pentru care se apelează la sistemul DSD ar trebui marcate cu logoul Der Grüne Punkt.

185.

Cu toate acestea, la punctele 156-161 din hotărârea atacată, Tribunalul a considerat că faptul că pe un ambalaj coexistă acest logo și indicația unui mijloc adecvat ce desemnează un alt sistem colectiv sau cea a unei posibilități de restituire către magazin nu aduce atingere funcției esențiale a mărcii, care este aceea de a identifica posibilitatea de eliminare a ambalajului în cauză prin intermediul sistemului DSD. Prin urmare, Tribunalul consideră că, întrucât aplicarea logoului menționat împreună cu alte semne sau cu alte mecanisme ce permit identificarea unei alte posibilități de eliminare prin intermediul unui sistem individual sau al unui sistem colectiv concurent nu aduce atingere funcției esențiale a mărcii, recurenta nu poate invoca o încălcare a dreptului mărcilor.

186.

În plus, Tribunalul precizează, la punctul 160 din hotărârea atacată, că, „în contractul de utilizare a logoului, nu se au în vedere decât utilizatorii acestui logo, și anume producătorii și distribuitorii de ambalaje care au recurs la sistemul DSD, iar nu consumatorii”.

187.

Prin faptul că a constatat, la punctul 161 din hotărârea atacată, că recurenta nu poate beneficia de exclusivitatea revendicată, cu riscul de a împiedica producătorii și distribuitorii de ambalaje să recurgă la un sistem mixt și de a legitima posibilitatea, pentru recurentă, de a fi remunerată pentru un serviciu pe care nu îl efectuează, considerăm că Tribunalul nu a încălcat dreptul comunitar al mărcilor.

188.

Într-adevăr, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, obiectul specific al dreptului asupra unei mărci este în special acela de a garanta dreptul exclusiv al titularului de a utiliza marca pentru prima punere în circulație a unui produs și de a-l proteja astfel împotriva concurenților care ar fi tentați să abuzeze de poziția și de reputația mărcii prin comercializarea de produse care arborează în mod nejustificat această marcă ( 15 ).

189.

Acesta este motivul pentru care articolul 5 alineatul (1) din Directiva 89/104 prevede că marca înregistrată conferă titularului său un drept exclusiv și că titularul este astfel îndreptățit să interzică oricărui terț să utilizeze, fără consimțământul său, în cadrul comerțului, un semn identic mărcii pentru produse sau servicii identice cu cele pentru care aceasta este înregistrată.

190.

În prezenta cauză, considerăm că întreprinderile afiliate la sistemul DSD numai pentru o parte din ambalaje (prima și a doua ipoteză) sau pentru ambalajele introduse pe piață într-un alt stat membru (a treia ipoteză) nu pot fi considerate concurente ale DSD sau terți care vând în mod necuvenit produse ce arborează logoul Der Grüne Punkt.

191.

Într-adevăr, în prima și în a doua ipoteză, producătorii și distribuitorii au încheiat cu DSD un contract pentru preluarea și recuperarea anumitor ambalaje. În a treia ipoteză, producătorii și distribuitorii sunt titulari, pe teritoriul unui alt stat membru, ai unei licențe de utilizare a logoului Der Grüne Punkt.

192.

Or, însăși DSD a creat acest sistem care obligă la aplicarea acestui logo pe toate ambalajele, chiar dacă unele dintre aceste ambalaje nu vor fi preluate de sistemul menționat. Acești producători și distribuitori nu utilizează, așadar, marca Der Grüne Punkt în mod nejustificat, ci nu fac decât să își îndeplinească obligația de a aplica logoul menționat pe toate ambalajele, fie că acestea sunt sau nu sunt preluate de sistemul DSD.

193.

În plus, Tribunalul a amintit în mod întemeiat, la punctul 156 din hotărârea atacată, că funcția esențială a mărcii Der Grüne Punkt este de a avertiza că ambalajul pe care este aplicată această marcă poate fi preluat de sistemul DSD.

194.

Din moment ce logoul Der Grüne Punkt figurează pe ambalaj, funcția esențială a mărcii este îndeplinită, întrucât consumatorul este avertizat în privința posibilității de a depune ambalajul în containerele DSD. Prin urmare, contrar susținerilor recurentei din cadrul ședinței, nu are loc o „distrugere a mărcii”.

195.

Pe de altă parte, considerăm că marca Der Grüne Punkt nu se încadrează în schema clasică a dreptului mărcilor.

196.

Într-adevăr, o marcă ajută consumatorul să facă o alegere informată în privința produsului sau a serviciului propus de această marcă. Dacă, de exemplu, consumatorul a cumpărat deja un produs ori un serviciu și a fost mulțumit de acesta, în special pentru că acest produs ori serviciu era de calitate, marca îi va servi drept punct de reper pentru cumpărăturile viitoare ale acelorași produse sau servicii. Prin urmare, marca orientează alegerea consumatorului.

197.

Cu toate acestea, în cadrul sistemului DSD, marca Der Grüne Punkt nu are drept funcție, în opinia noastră, orientarea consumatorului cu privire la alegerea produsului cumpărat. Astfel cum a amintit Tribunalul la punctul 156 din hotărârea atacată, această marcă servește la identificarea ambalajelor care pot fi tratate de sistemul DSD.

198.

În opinia noastră, atunci când consumatorul cumpără un produs pe care figurează logoul Der Grüne Punkt, acest consumator a ales produsul respectiv, de exemplu, pentru calitatea pe care o garantează, iar nu pentru că știe că acest produs poate fi eliminat prin sistemul DSD. Ne putem foarte bine imagina, de exemplu, că un consumator cumpără ouă produse printr-o agricultură biologică, deoarece sistemul de producție exclude utilizarea pesticidelor și a îngrășămintelor de sinteză și garantează astfel calitatea căutată de acest consumator, iar nu pentru că pe ambalaj figurează logoul Der Grüne Punkt, care avertizează în acest mod despre posibilitatea preluării acestui ambalaj de sistemul DSD.

199.

În opinia noastră, situația ar fi diferită în cazul în care logoul Der Grüne Punkt ar indica faptul că produsul pe care figurează este un produs reciclabil sau deja reciclat. Într-adevăr, putem presupune în mod legitim că anumiți consumatori, care se preocupă de respectarea mediului înconjurător, preferă să aleagă produsele al căror ambalaj este reciclabil sau deja reciclat. Într-o astfel de situație, un logo care indică faptul că ambalajul produsului cumpărat a fost reciclat are, fără îndoială, un impact asupra alegerii consumatorului. Aceasta este situația, de exemplu, a unui top de hârtie pe care figurează un logo care îi indică unui consumator că această hârtie a fost reciclată. Consumatorul va face atunci o alegere cu un caracter militant.

200.

Totuși, în prezenta cauză, logoul Der Grüne Punkt nu indică faptul că ambalajul este reciclabil. Acest logo indică doar că ambalajul poate fi preluat de sistemul DSD, care îl va tria și îl va recupera în cazul în care există o astfel de posibilitate ( 16 ).

201.

Prin urmare, considerăm că Tribunalul a putut în mod întemeiat să constate, la punctele 156 și 160 din hotărârea atacată, că, pe de o parte, „marc[a] «se limitează să enunțe, în privința serviciului vizat, că produsul pe care este aplicată poate fi eliminat prin intermediul sistemului DSD», fără a furniza indicații asupra calității serviciului propus” și că, pe de altă parte, „în contractul de utilizare a logoului nu se au în vedere decât utilizatorii acestui logo, și anume producătorii și distribuitorii de ambalaje care au recurs la sistemul DSD, iar nu consumatorii”.

202.

Astfel, în opinia noastră, Tribunalul nu a încălcat dreptul comunitar al mărcilor indicând, la punctul 161 din hotărârea atacată, că marca Der Grüne Punkt nu poate beneficia de exclusivitatea revendicată.

203.

În consecință, considerăm că al patrulea motiv trebuie respins ca nefondat.

204.

În cadrul celui de al cincilea motiv, DSD susține că Tribunalul a încălcat articolul 82 CE.

205.

Tribunalul nu și-ar fi motivat suficient analiza și, în plus, ar fi denaturat elementele din dosar prin faptul că a statuat că DSD a adoptat un comportament abuziv eliberând licențe pentru utilizarea logoului Der Grüne Punkt independent de utilizarea sistemului DSD și solicitând plata unei redevențe datorate în temeiul licenței, inclusiv atunci când licențiatul face dovada că nu a utilizat sistemul DSD.

206.

În plus, potrivit DSD, decizia în litigiu ar echivala cu obligarea acesteia la a acorda o licență întreprinderilor afiliate pentru ambalajele care nu sunt nici preluate, nici recuperate de sistemul său. Cu toate acestea, condițiile necesare acordării unei licențe obligatorii, cum sunt cele care rezultă din jurisprudența Curții, nu ar fi îndeplinite în speță. Tribunalul, prin faptul că nu a explicat în ce mod refuzul de a acorda o licență obligatorie ar constitui un abuz de drept, ar fi săvârșit, prin urmare, o eroare de drept.

207.

În subsidiar, recurenta susține că, chiar în cazul în care ar acorda o licență întreprinderilor afiliate pentru simpla utilizare a logoului, hotărârea atacată ar autoriza participarea la sistemul DSD pentru o cantitate foarte redusă de ambalaje, fără ca DSD să poată solicita, în schimb, o redevență adecvată și fără ca aceasta să poată verifica legitimitatea unui astfel de procedeu. În special, recurenta nu ar putea să verifice dacă sunt respectate motivele care, potrivit deciziei în litigiu, fac necesară aplicarea mărcii Der Grüne Punkt pe toate ambalajele (în special având în vedere costurile economice suplimentare pe care le-ar genera un marcaj selectiv).

208.

În ceea ce privește primul argument, Comisia consideră că recurenta nu a explicat în ce mod constatările Tribunalului ar fi insuficient motivate, ar fi contrare elementelor din dosar și ar denatura dreptul național.

209.

În ceea ce privește al doilea argument, Comisia consideră că Tribunalul a tratat argumentul recurentei referitor la impunerea unei licențe obligatorii și a stabilit că o astfel de licență nu era impusă DSD.

210.

În ceea ce privește argumentul DSD prezentat cu titlu subsidiar, Comisia susține că, în acest caz, nu este vorba de o licență obligatorie. Aceasta arată că, astfel cum a confirmat Tribunalul, decizia în litigiu prevede că, în cazul în care o întreprindere participă la sistemul DSD pentru cantități reduse de ambalaje, nu se justifică o redevență decât în raport cu această participare redusă.

211.

Landbell și BellandVision amintesc că decizia în litigiu și hotărârea atacată nu se întemeiază pe ipoteza unei licențe pentru utilizarea logoului Der Grüne Punkt independent de utilizarea sistemului DSD, ci au în vedere valoarea redevenței aferente serviciilor prestate.

212.

În opinia Vfw, al cincilea motiv se întemeiază pe o înțelegere eronată a obiectului litigiului, Comisia nedorind să impună DSD o obligație de acordare a licenței, ci numai să o împiedice să își utilizeze poziția dominantă pentru excluderea concurenței care provine din alte sisteme.

213.

Interseroh observă că Tribunalul nu sugerează în niciun loc în hotărârea atacată că DSD ar oferi o licență pentru utilizarea logoului Der Grüne Punkt independent de utilizarea sistemului acesteia. În plus, această hotărâre nu ar crea nicio obligație pentru DSD de a acorda licențe. Abuzul constatat de Tribunal s-ar întemeia tocmai pe faptul că DSD nu oferă licențe pentru utilizarea acestui logo decât împreună cu obligația de a plăti o redevență pentru recurgerea la serviciul furnizat de aceasta, chiar dacă întreprinderea afiliată nu a recurs la sistemul DSD pentru anumite ambalaje marcate cu logoul menționat.

214.

Astfel cum a arătat Comisia, considerăm că primul argument al celui de al cincilea motiv trebuie respins.

215.

Astfel, recurenta se limitează la a arăta că Tribunalul a încălcat articolul 82 CE prin faptul că a luat în considerare, în mod insuficient motivat, contrar elementelor din dosar și prin denaturarea dreptului național, că aceasta a adoptat un comportament abuziv. Recurenta nu prezintă niciun argument juridic în sprijinul acestui argument și nu face decât să trimită, printr-o notă de subsol, la punctul 20 din recurs, în care se precizează că „[c]onstatările din hotărârea [atacată] sunt, așadar, vădit contradictorii. Tribunalul nu se pronunță, în cele din urmă, cu privire la aspectul dacă comportamentul în litigiu constituie un abuz de poziție dominantă”.

216.

Or, în temeiul jurisprudenței amintite la punctul 141 din prezentele concluzii, un recurs trebuie să indice cu precizie elementele criticate din hotărârea a cărei anulare se solicită, precum și argumentele juridice care susțin în mod concret această cerere.

217.

Se impune constatarea că nu aceasta este situația în prezenta cauză. Prin urmare, considerăm că primul argument al celui de al cincilea motiv trebuie respins ca inadmisibil.

218.

Prin intermediul celui de al doilea argument, recurenta consideră că decizia în litigiu și hotărârea atacată o obligă să acorde o licență întreprinderilor afiliate pentru ambalajele care nu sunt nici preluate, nici recuperate de sistemul său. Prin urmare, Tribunalul, prin faptul că nu a explicat în ce mod refuzul de a acorda o licență obligatorie ar constitui un abuz de poziție dominantă, ar fi săvârșit o eroare de drept.

219.

În opinia noastră, recurenta se înșală în ceea ce privește calificarea abuzului care i se impută. Într-adevăr, considerăm că, având în vedere formula de analiză a Tribunalului, acesta din urmă, contrar susținerilor recurentei, nu a identificat abuzul ca fiind întemeiat pe refuzul DSD de a acorda o licență obligatorie și a arătat în mod corect motivele pentru care i s-a reproșat DSD că abuzează de poziția sa dominantă.

220.

Subliniem că Tribunalul, la punctele 176-183 din hotărârea atacată, a răspuns la argumentul prezentat de recurentă în cadrul celui de al doilea motiv, potrivit căruia articolul 3 și articolul 4 alineatul (1) din decizia în litigiu sunt disproporționate, deoarece obligă DSD să acorde terților o licență de utilizare a mărcii Der Grüne Punkt, iar aceasta chiar în caz de neparticipare la sistemul DSD.

221.

Tribunalul a explicat astfel motivele pentru care consideră că decizia în litigiu, prin articolul 3 și articolul 4 alineatul (1), nu obligă DSD să acorde licențe întreprinderilor afiliate la sistemul său pentru ambalajele care nu sunt preluate de acest sistem, ci urmărește să pună capăt abuzului, solicitându-i acesteia să nu impună o redevență pentru un serviciu pe care nu îl asigură.

222.

Astfel, la punctul 178 din hotărârea atacată, Tribunalul a amintit că abuzul reproșat DSD consta, potrivit deciziei în litigiu, în impunerea plății unei redevențe pentru totalitatea ambalajelor comercializate în Germania cu logoul Der Grüne Punkt. În continuare, Tribunalul arată că, „[p]otrivit [acestei] decizii, redevența nu poate fi impusă atunci când producătorii și distribuitorii de ambalaje care recurg la sistemul DSD doar pentru o parte din ambalajele comercializate în Germania demonstrează că se achită de obligațiile de preluare și de recuperare impuse în decret[ul privind ambalajele] prin intermediul sistemelor colective concurente sau al sistemelor individuale ([prima și a doua ipoteză]). În mod similar, redevența nu poate fi solicitată atunci când producătorii și distribuitorii de ambalaje care nu au apelat la sistemul DSD în Germania, dar comercializează în acest stat un ambalaj standardizat pe care îl comercializează și în alt stat membru, pentru care se afiliază la un sistem de preluare ce utilizează logoul Der Grüne Punkt, demonstrează că se achită de obligațiile impuse în decret[ul menționat] prin intermediul sistemelor colective concurente sau al sistemelor individuale ([a treia ipoteză])”.

223.

Având în vedere aceste elemente, Tribunalul a arătat, la punctul 180 din hotărârea atacată, că obligațiile impuse de articolul 3 și de articolul 4 alineatul (1) din decizia în litigiu nu vizează, așadar, terții, ci producătorii sau distribuitorii de ambalaje care au încheiat un contract cu DSD sau care sunt, într-un alt stat membru, titularii unei licențe de utilizare a mărcii Der Grüne Punkt, în cadrul unui sistem de preluare sau de recuperare ce utilizează acest logo.

224.

La punctul 181 din hotărârea atacată, Tribunalul a considerat că „aceste obligații nu au ca obiect să impună societății DSD o licență fără limită în timp pentru utilizarea mărcii Der Grüne Punkt, ci doar să oblige DSD să nu perceapă redevențe pentru totalitatea ambalajelor purtând [acest logo] atunci când se demonstrează că totalitatea sau doar o parte din aceste ambalaje a fost preluată și recuperată prin intermediul unui alt sistem”.

225.

Tribunalul a concluzionat, la punctul 182 din hotărârea atacată, că, „atât timp cât utilizatorii logoului Der Grüne Punkt aduc dovada preluării și a recuperării efective de către sistemul sau sistemele colective sau individuale la care fac apel a cantităților de ambalaje pentru care nu apelează la sistemul DSD, recurenta nu poate susține că ar fi disproporționat să i se solicite să nu fie plătită pentru un serviciu pe care nu îl furnizează”.

226.

În opinia noastră, din această analiză reiese că Tribunalul a identificat în mod corect abuzul de poziție dominantă reproșat recurentei și a explicat, în mod întemeiat, că decizia în litigiu nu avea drept efect să impună o licență obligatorie întreprinderilor afiliate, ci să pună capăt abuzului atunci când s-a demonstrat că ambalajele pe care este aplicat logoul Der Grüne Punkt au fost preluate de un alt sistem decât DSD.

227.

În consecință, considerăm că al cincilea motiv este nefondat și trebuie de asemenea respins.

228.

În susținerea celui de al șaselea motiv, DSD reproșează Tribunalului o analiză insuficient motivată și contrară elementelor din dosar, precum și o încălcare a articolului 3 din Regulamentul nr. 17 și a principiului proporționalității. DSD arată, în primul rând, că decretul privind ambalajele și dreptul mărcilor nu permit ca aceasta să fie obligată să acorde o licență de utilizare a logoului Der Grüne Punkt. Or, măsurile impuse la articolul 3 și următoarele din decizia în litigiu, care nu iau în considerare faptul că DSD nu acordă licențe izolate pentru utilizarea logoului, ar echivala tocmai cu impunerea unei astfel de obligații în sarcina recurentei.

229.

În al doilea rând, DSD observă că decretul menționat și dreptul mărcilor nu permit ca aceasta să fie împiedicată să solicite clienților săi să aplice, pe ambalajele care poartă logoul Der Grüne Punkt, dar care nu sunt eliminate prin sistemul DSD, o mențiune care să permită neutralizarea efectului distinctiv al acestui logo. Înlăturând, la punctul 200 din hotărârea atacată, argumentul DSD potrivit căruia ambalajele care poartă logoul Der Grüne Punkt și care sunt eliminate prin sistemul DSD trebuie să poată fi distinse de cele care poartă același logo, dar care nu sunt eliminate prin acest sistem, Tribunalul nu ar fi luat în considerare faptul că articolul 3 din decizia în litigiu constituie o încălcare a articolului 3 din Regulamentul nr. 17, precum și a principiului proporționalității.

230.

Comisia consideră că primul argument al DSD, potrivit căruia decretul privind ambalajele și dreptul mărcilor nu permit ca aceasta să fie obligată să acorde o licență de utilizare a logoului Der Grüne Punkt, pornește de la un postulat eronat, și anume că Tribunalul s-ar fi întemeiat pe ipoteza unei licențe izolate pentru utilizarea acestui logo.

231.

Pe de altă parte, în ceea ce privește al doilea argument, Comisia consideră că Tribunalul a constatat, în mod întemeiat, că nici decretul privind ambalajele, nici dreptul mărcilor nu impun identificarea diferitelor ambalaje în vederea atribuirii acestora sistemului DSD sau unui alt sistem.

232.

Vfw consideră că DSD nu a dovedit suficient argumentele prezentate în cadrul prezentului motiv.

233.

Potrivit Landbell și BellandVision, acest motiv este inadmisibil, în măsura în care un recurs trebuie să indice cu precizie părțile din hotărâre sau din decizie a căror anulare se solicită, precum și argumentele juridice care susțin în mod concret această cerere.

234.

În ceea ce privește primul argument al celui de al șaselea motiv, potrivit căruia decizia în litigiu obligă recurenta să acorde o licență pentru utilizarea mărcii Der Grüne Punkt și care este similar celui examinat în cadrul celui de al cincilea motiv, facem trimitere la aprecierea pe care am efectuat-o în cadrul acestui motiv.

235.

Prin urmare, considerăm că primul argument al celui de al șaselea motiv trebuie respins ca nefondat.

236.

Prin intermediul celui de al doilea argument, DSD critică Tribunalul pentru că a respins argumentul său potrivit căruia ambalajele care poartă logoul Der Grüne Punkt și care sunt eliminate prin sistemul DSD trebuie să poată fi distinse de cele pe care este aplicat același logo, dar care nu sunt eliminate prin acest sistem. Tribunalul ar fi efectuat astfel o analiză insuficientă și contrară elementelor din dosar și ar fi încălcat articolul 3 din Regulamentul nr. 17, precum și principiul proporționalității.

237.

Înțelegem astfel că DSD consideră că simpla cerință a unei mențiuni eficiente, care să permită neutralizarea efectului distinctiv al mărcii Der Grüne Punkt, și explicative pe ambalajele care nu sunt preluate de sistemul DSD este o măsură mai potrivită, proporțională și conformă cu articolul 3 din Regulamentul nr. 17.

238.

În opinia noastră, Tribunalul a respins în mod întemeiat critica referitoare la caracterul disproporționat al articolului 3 alineatul (1) din decizia atacată, întrucât acesta nu are în vedere posibilitatea de a aplica mențiuni explicative.

239.

Astfel, la punctul 200 din hotărârea atacată, Tribunalul explică faptul că „[a]stfel de mențiuni explicative s-ar întemeia […] pe ideea că ar fi posibil să se distingă ambalajele ce poartă logoul Der Grüne Punkt, care aparțin sistemului DSD, de cele pe care este aplicat [acest logo], dar care nu aparțin sistemului DSD și care ar trebui, așadar, să facă obiectul unei mențiuni destinate să atragă atenția consumatorului. Or, după cum s-a arătat (a se vedea punctele 131-138 [din hotărârea atacată]), modalitățile de funcționare a sistemelor mixte nu se întemeiază pe identificarea ambalajelor de către consumatori, care rămân liberi să decidă cărui sistem vor returna ambalajul, ci [se întemeiază] pe atribuirea cantităților de materiale pentru recuperare”.

240.

Această analiză a Tribunalului este, în opinia noastră, coerentă cu cele indicate în hotărârea atacată. Am văzut, la punctul 48 din prezentele concluzii, că nu este posibil să se determine în avans care va fi parcursul unui ambalaj. O sticlă din plastic poate fi foarte bine cumpărată pe piața germană, pentru a fi apoi aruncată într-un container în Franța care aparține unui concurent al DSD. Astfel cum a arătat Comisia, comportamentul consumatorului nu poate fi determinat în avans. Prin urmare, o mențiune explicativă pe ambalajele care poartă logoul Der Grüne Punkt și care sunt preluate de un sistem concurent al DSD nu ar putea avea efectul preconizat, deoarece separarea produselor care poartă acest logo preluate de sistemul DSD de cele care poartă același logo și care sunt preluate de un sistem concurent ar fi imposibilă.

241.

Pe de altă parte, observăm că, în cadrul ședinței, Landbell a arătat că, în practică, colectarea, trierea și recuperarea se realizează independent de aspectul dacă ambalajul poartă o marcă ce indică de care sistem aparține. Cantitățile de material sunt cele care se împart între diferitele sisteme. DSD nu a contestat această practică.

242.

În consecință, considerăm că al șaselea motiv trebuie respins ca nefondat.

243.

În cadrul celui de al șaptelea motiv, recurenta invocă un viciu de procedură. În opinia acesteia, Tribunalul ar fi substituit motivarea Comisiei cu propria sa motivare. De asemenea, recurenta consideră că orice adăugare de noi constatări de către Tribunal constituie o încălcare a dreptului acesteia de a fi ascultată.

244.

În susținerea motivului său, DSD reproșează Tribunalului că a efectuat noi constatări, întemeiate pe declarațiile părților din cursul ședinței. Ar fi vorba despre răspunsuri la întrebări detaliate adresate de Tribunal fie cu aproximativ trei săptămâni înainte de ședință, fie în cursul acesteia, fără a arăta consecințele pe care înțelegea să le deducă din aceste răspunsuri sau legătura dintre aceste întrebări și constatările din decizia în litigiu. În temeiul întrebărilor și al răspunsurilor menționate, Tribunalul ar fi efectuat, așadar, noi constatări fundamentale cu privire la modalitățile de funcționare a sistemelor mixte, care nu apăreau în decizia în litigiu și care nu au fost menționate de Comisie sau de recurentă în recurs.

245.

DSD vizează în special două constatări, mai precis, pe de o parte, aceea care menționează că ambalajele încredințate DSD pot aparține simultan unui sistem colectiv și unui sistem individual și, pe de altă parte, aceea care menționează că decretul privind ambalajele prevede numeroase mecanisme de corectare ce permit producătorilor și distribuitorilor să își asume obligațiile care decurg din decretul menționat, încredințând a posteriori ambalaje unui sistem individual sau colectiv.

246.

Comisia, susținută de Vfw, de Landbell și de BellandVision consideră că punctele din hotărârea atacată avute în vedere de prezentul motiv nu cuprind nimic nou în raport cu cele care au fost deja examinate în cadrul procedurii administrative și cu ocazia procedurii scrise din fața Tribunalului.

247.

Recurenta critică Tribunalul pentru că a efectuat constatări noi, care nu apăreau în decizia în litigiu, și pentru că, astfel, a substituit motivarea Comisiei cu propria sa motivare. Potrivit DSD, ar fi vorba de constatarea potrivit căreia este posibil să se recurgă la un sistem colectiv și la un sistem individual, precum și de constatarea potrivit căreia decretul privind ambalajele prevede numeroase mecanisme de corectare ce ar permite producătorilor și distribuitorilor să își îndeplinească obligațiile care le revin în temeiul decretului menționat, atribuind a posteriori ambalaje unui sistem individual sau colectiv.

248.

Considerăm că acest argument trebuie de asemenea respins.

249.

Astfel, amintim că Tribunalul a prezentat, la punctele 44-46 din hotărârea atacată, conținutul deciziei în litigiu referitor la posibilitatea combinării mai multor sisteme de preluare și de recuperare.

250.

Mai precis, Tribunalul a arătat, la punctul 45 din hotărârea atacată, că, „[î]n decizia [în litigiu], sunt expuse mai multe elemente ce permit stabilirea posibilității de a recurge la sistemele mixte. Astfel, în [această] decizie, se arată că, din observațiile autorităților germane ([punctul 20 din motivele] deciziei [în litigiu]), reiese că decretul [privind ambalajele] permite combinarea unui sistem individual și a unui sistem colectiv prin participarea la un sistem colectiv numai pentru preluarea unei părți din ambalajele comercializate. […] În decizia [în litigiu] se subliniază de asemenea că dintr-un răspuns anterior al autorităților germane reiese că articolul 6 alineatul (3) din decret[ul menționat] nu implică faptul că este posibilă doar utilizarea unui sistem unic. Autoritățile germane nu au avut, așadar, niciodată intenția de a nu permite decât înființarea unui singur sistem colectiv în toată țara sau în fiecare land ([punctul 23 din motivele] deciziei [în litigiu])”.

251.

De asemenea, Tribunalul a subliniat, la punctul 46 din hotărârea atacată, că „reclamanta nu contestă, în cadrul prezentei cauze, posibilitatea ca un producător sau un distribuitor de ambalaje să recurgă la un sistem mixt”.

252.

În ceea ce privește constatările Tribunalului prezentate la punctele 137 și 139 din hotărârea atacată, potrivit cărora decretul privind ambalajele permite să se recurgă la mecanisme de corectare, subliniem că, deși Tribunalul nu a citat în mod expres punctele din decizia în litigiu la care se referă, a arătat, pe de o parte, la punctul 9 din hotărârea atacată, că „articolul 6 alineatul (1) a noua teză din decret[ul menționat] indică faptul că, dacă un distribuitor nu își îndeplinește obligația de preluare și de recuperare prin intermediul sistemului individual, trebuie să facă acest lucru prin intermediul unui sistem colectiv” și, pe de altă parte, această precizare se regăsește la punctul 21 din motivele deciziei în litigiu.

253.

Prin urmare, atunci când a constatat, la punctul 137 din hotărârea atacată, că, în cazul în care rata de recuperare nu este atinsă prin intermediul unui sistem individual, producătorul sau distribuitorul de ambalaje poate cumpăra o cantitate de ambalaje suficientă pentru atingerea acestei rate, Tribunalul nu a substituit motivarea Comisiei cu propria sa motivare, acest element fiind formulat foarte clar în decizia în litigiu.

254.

De asemenea, recurenta critică Tribunalul pentru că a făcut o constatare nouă considerând că producătorii și distribuitorii pot să își îndeplinească obligațiile care le revin în temeiul decretului privind ambalajele atribuind a posteriori ambalaje unui sistem individual.

255.

Astfel cum am arătat la punctele 160-163 din prezentele concluzii, recurenta se înșală, în opinia noastră, cu privire la sensul care trebuie dat punctului 137 din hotărârea atacată. Astfel, Tribunalul, în analiza pe care o efectuează la punctele 134-137 din hotărârea atacată, pornește de la premisa potrivit căreia un distribuitor se afiliază la două sisteme, unul individual, altul colectiv. Prin urmare, nu este vorba despre a face apel a posteriori la un sistem individual, ci despre a corecta cantitățile de material atribuite diferitelor sisteme, permițând distribuitorului care combină un sistem individual cu un sistem colectiv să solicite acestuia din urmă rambursarea redevenței percepute în mod necuvenit pentru ambalajele preluate de un sistem individual.

256.

De altfel, Tribunalul a precizat, la punctul 138 din hotărârea atacată, că „aceste posibilități de rectificare au fost concretizate într-un acord de compensare, invocat în cadrul ședinței, care permite diferiților gestionari ai sistemelor să împartă cantitățile de material recuperate de întreprinderile de colectare la care fac apel în privința cantităților de material pentru care sunt responsabili în temeiul contractelor semnate cu producătorii și distribuitorii de ambalaje”.

257.

În consecință, având în vedere aceste elemente, considerăm că al șaptelea motiv trebuie de asemenea respins ca nefondat.

258.

Prin intermediul celui de al optulea motiv, recurenta susține că Tribunalul a săvârșit o neregularitate de procedură și a adus atingere intereselor sale, încălcând dreptul fundamental la soluționarea unei cauze într-un termen rezonabil, astfel cum este recunoscut la articolul 6 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, semnată la Roma la 4 noiembrie 1950 (denumită în continuare „CEDO”), și la articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, proclamată la Nisa la (JO C 364, p. 1, JO 2007, C 303, p. 1).

259.

Potrivit recurentei, procedura, care a durat cinci ani și nouă luni, pare, la prima vedere, considerabilă. Aceasta citează, în această privință, Hotărârea din 25 ianuarie 2007, Sumitomo Metal Industries și Nippon Steel/Comisia ( 17 ). Recurenta consideră că o astfel de durată nu poate fi justificată decât prin împrejurări excepționale, în sensul Hotărârii din , Baustahlgewebe/Comisia ( 18 ), ceea ce nu ar fi cazul în prezenta cauză.

260.

Prin urmare, recurenta solicită Curții anularea hotărârii atacate, în conformitate cu articolul 58 primul paragraf a doua teză și cu articolul 61 alineatul (1) prima teză din Statutul Curții de Justiție.

261.

Vom vedea, în cadrul aprecierii pe care o vom efectua, care sunt argumentele recurentei în susținerea acestui motiv.

262.

Comisia consideră că, în conformitate cu jurisprudența Curții, nici chiar durata excesivă a unei proceduri nu poate conduce la anularea unei hotărâri, dacă această durată nu a avut efecte în ceea ce privește soluționarea litigiului ( 19 ). Potrivit acesteia, nu ar exista un raport între durata procedurii și finalizarea litigiului, iar anularea hotărârii ar avea drept consecință să prelungească și mai mult durata procedurii.

263.

Vfw arată că DSD nu a suferit dezavantaje din cauza duratei procedurii, în măsura în care a putut să își continue activitățile și în care poziția sa pe piață nu a fost diminuată în mod semnificativ. Pe de altă parte, chiar în ipoteza unei atingeri aduse intereselor recurentei, o anulare a hotărârii atacate ar avea un caracter disproporționat.

264.

Landbell și BellandVision amintesc că, în ceea ce privește caracterul rezonabil al duratei procedurii, acesta trebuie apreciat în lumina împrejurărilor cazului. În speță, DSD ar fi inventat o complexitate semnificativă prin considerații lungi, deformante cu privire la fond și chiar false cu privire la punctele esențiale în ceea ce privește dreptul mărcilor.

265.

Reiese dintr-o jurisprudență constantă că, în ceea ce privește eventualele neregularități de procedură, potrivit articolului 225 CE și articolului 58 primul paragraf din Statutul Curții de Justiție, recursul se limitează la chestiuni de drept. Potrivit acestei din urmă dispoziții, recursul poate fi întemeiat pe motive de lipsă de competență a Tribunalului, de nerespectare a procedurii în fața Tribunalului, care aduc atingere intereselor reclamantului, precum și de încălcare a dreptului comunitar de către Tribunal ( 20 ).

266.

Astfel, Curtea este competentă să controleze dacă Tribunalul a săvârșit neregularități procedurale care aduc atingere intereselor reclamantului și trebuie să se asigure că au fost respectate principiile generale ale dreptului comunitar și normele de procedură aplicabile în materia sarcinii și a administrării probelor ( 21 ).

267.

În această privință, trebuie amintit că articolul 6 alineatul (1) din CEDO prevede că orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și a obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptată împotriva sa ( 22 ).

268.

Principiul general de drept comunitar potrivit căruia orice persoană are dreptul la un proces echitabil, care se inspiră din aceste drepturi fundamentale și, în special, dreptul la un proces într-un termen rezonabil, este aplicabil în cadrul unei acțiuni în justiție împotriva unei decizii a Comisiei ce aplică amenzi unei întreprinderi pentru încălcarea dreptului concurenței ( 23 ). Prin urmare, revine Curții, în etapa recursului, sarcina de a examina astfel de motive invocate cu privire la procedura în fața Tribunalului ( 24 ).

269.

Durata procedurii a avut drept punct de pornire depunerea la grefa Tribunalului a cererii în anulare a reclamantei la 5 iulie 2001 și s-a încheiat la , data pronunțării hotărârii atacate. Procedura în fața Tribunalului a durat, așadar, aproximativ cinci ani și nouă luni.

270.

Inspirându-se din criteriile stabilite de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Curtea a statuat, în Hotărârea Baustahlgewebe/Comisia, citată anterior, că trebuie apreciat caracterul rezonabil al duratei procedurii în funcție de circumstanțele proprii fiecărei cauze și în special în funcție de importanța litigiului pentru persoana interesată, de complexitatea cauzei, precum și de comportamentul reclamatului în fața Tribunalului și de cel al autorităților competente ( 25 ).

271.

Vom examina succesiv aceste trei criterii în lumina jurisprudenței Hotărârii Baustahlgewebe/Comisia, citată anterior.

272.

Curtea s-a pronunțat în sensul că, în cazul unui litigiu privind existența unei încălcări a normelor de concurență, cerința fundamentală a securității juridice de care trebuie să beneficieze operatorii economici, precum și obiectivul de a se asigura că pe piața internă nu este denaturată concurența prezintă un interes considerabil nu numai pentru reclamant însuși și pentru concurenții săi, ci și pentru terți, din cauza numărului mare de persoane vizate și a intereselor financiare aflate în joc ( 26 ).

273.

Un aspect important și, în special, un aspect de ordin financiar pentru întreprinderea în cauză impune, prin urmare, o soluționare rapidă a cauzei. Dacă luăm, de exemplu, cazul unei întreprinderi care, ca urmare a unei decizii a Comisiei, este obligată să divulge informații referitoare la unul dintre produsele sale pentru ca întreprinderile concurente să poată dezvolta propriile produse, nu există îndoială că această decizie și procedura inițiată de întreprindere vor avea un impact asupra activității sale, acțiunea împotriva deciziilor Comisiei neavând efect suspensiv.

274.

Aceeași este situația în cazul în care Comisia decide să aplice o amendă întreprinderii pe care o consideră răspunzătoare pentru încălcare.

275.

Întrebarea care se pune în prezenta cauză este, așadar, aceea dacă litigiul era într-adevăr de o importanță capitală pentru DSD, într-atât încât să poată fi în joc supraviețuirea activității sale economice. Nu credem acest lucru.

276.

Spre deosebire de întreprinderea din cauza în care s-a pronunțat Hotărârea Baustahlgewebe/Comisia, citată anterior, Comisia nu a aplicat DSD nicio amendă. În această privință, Comisia amintește, în memoriul în răspuns, că a explicat deja pe deplin poziția sa la punctul 148 din comunicarea sa privind obiecțiunile ( 27 ) și că nici nu intenționează să impună o penalitate cu titlu cominatoriu.

277.

Pe de altă parte, decizia în litigiu nu era, în opinia noastră, de natură să repună în discuție activitatea recurentei. Această decizie are drept scop să pună capăt unui abuz care constă în obligarea la plata unei redevențe pentru toate ambalajele introduse pe piață de întreprinderea afiliată, chiar pentru partea din ambalaje care nu este efectiv preluată de sistemul DSD. Acesta este motivul pentru care decizia menționată prevede că, în cazul în care se face dovada că aceste ambalaje nu sunt preluate de sistemul respectiv, redevența nu trebuie plătită pentru această parte din ambalaje.

278.

Contractele pe care DSD le-a semnat cu întreprinderile afiliate nu sunt, prin urmare, repuse în discuție, iar activitatea acesteia poate funcționa în mod normal. I se solicită DSD numai să nu impună plata unei redevențe pentru un serviciu pe care nu îl furnizează.

279.

Prin urmare, importanța litigiului este, în opinia noastră, reală pentru DSD, întrucât acesta are în mod necesar un impact asupra sa, dar nu este fundamentală, întrucât nu repune în discuție supraviețuirea economică a activității sale.

280.

Această împrejurare nu trebuie totuși să ducă la lipsirea recurentei de dreptul său la un proces echitabil într-un termen rezonabil, în special în cazul în care, astfel cum vom vedea, complexitatea cauzei nu impunea, în opinia noastră, un termen de procedură de cinci ani și nouă luni.

281.

Reiese din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și a Curții că se stabilește complexitatea unei cauze pornind de la un ansamblu de elemente.

282.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunțat în sensul că natura economică a încălcărilor nu face ca procedura să fie, în sine, în mod deosebit complexă. De asemenea, aceasta a subliniat că o modificare a legii care face obiectul acțiunii principale a ușurat munca judecătorului de instrucție. Pe de altă parte, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a precizat că acțiunea principală privește patru persoane din cadrul unor societăți orientate către același sector de activitate și că nu au existat aranjamente juridice suficient de elaborate pentru a obstrucționa în mod considerabil anchetatorii în activitatea lor. Aceasta a concluzionat că durata procedurii nu se justifică prin complexitatea cauzei ( 28 ).

283.

În Hotărârea Baustahlgewebe/Comisia, citată anterior, Curtea a luat în special în considerare, pentru a aprecia complexitatea cauzei, numărul de persoane vizate de decizia Comisiei și faptul că acțiunea reclamantei constituia una dintre cele unsprezece acțiuni, formulate în trei limbi de procedură diferite, care au fost conexate formal în vederea procedurii orale ( 29 ). Curtea a arătat de asemenea că procedura referitoare la reclamantă necesita o examinare aprofundată a documentelor relativ voluminoase și a unor aspecte de fapt și de drept de o anumită complexitate ( 30 ).

284.

În Hotărârea din 9 septembrie 2008, FIAMM și alții/Consiliul și Comisia ( 31 ), Curtea a arătat că durata considerabilă a procedurii în fața Tribunalului poate fi în mare parte explicată printr-o combinare a unor circumstanțe obiective privind numărul cauzelor paralele introduse succesiv în fața Tribunalului, precum și prin importanța problemelor juridice ridicate de acestea ( 32 ).

285.

În cadrul prezentei cauze, trebuie observat că DSD, care este întreprinderea vizată de decizia în litigiu, este singura reclamantă. În plus, procedura s-a desfășurat într-o singură limbă, care este germana.

286.

Este adevărat că nu se poate contesta că Tribunalul, în cauzele care îi sunt deduse, trebuie să examineze aspecte de fapt și de drept complexe.

287.

Cu toate acestea, considerăm că prezenta cauză nu prezenta o complexitate juridică ce să justifice un termen de procedură de cinci ani și nouă luni.

288.

Astfel, subliniem că, deși este adevărat că sistemul prevăzut de decretul privind ambalajele și cel pus în aplicare de DSD pot fi dificil de apreciat într-o primă fază, nu este mai puțin adevărat că faptele din prezenta cauză nu sunt la fel de complexe, de exemplu, precum faptele pe care Tribunalul le poate examina în cauze privind înțelegeri și practici concertate.

289.

Pe de altă parte, problema juridică din această cauză este limitată la existența unui abuz de poziție dominantă, problema existenței înseși a unei poziții dominante nefiind contestată. Or, stabilirea existenței unei astfel de poziții se dovedește adesea dificilă și complexă, în special întrucât implică studierea unor date economice complexe la rândul lor.

290.

Prin urmare, considerăm că această complexitate a prezentei cauze nu justifica termenul de cinci ani și nouă luni al procedurii în fața Tribunalului.

291.

În cursul procedurii jurisdicționale, comportamentul recurentei poate avea consecințe asupra prelungirii duratei acestei proceduri. Prin urmare, Curtea va examina care a fost acest comportament, pentru a lua în considerare răspunderea fiecăruia în ceea ce privește durata procedurii.

292.

Pentru a aprecia comportamentul recurentei, Curtea a examinat, în Hotărârea Baustahlgewebe/Comisia, citată anterior, dacă Baustahlgewebe GmbH a solicitat o prelungire a termenului prevăzut inițial pentru depunerea memoriului în replică în scopul de a stabili dacă aceasta a contribuit în mod semnificativ la prelungirea duratei procedurii.

293.

În prezenta cauză, subliniem că, din actele de procedură din dosar, reiese că DSD a solicitat într-adevăr prelungirea termenului pentru depunerea memoriului său în replică, ceea ce s-a admis prin Decizia din 21 noiembrie 2001.

294.

Totuși, în opinia noastră, nu această solicitare de prelungire a termenului pentru depunerea memoriului în replică este cea care a contribuit în mod semnificativ la prelungirea duratei procedurii în fața Tribunalului.

295.

Într-adevăr, în ceea ce privește comportamentul autorității competente, și anume Tribunalul, trebuie observat că, între comunicarea către părți a încheierii procedurii scrise la 9 septembrie 2002 și citația de convocare la ședință comunicată părților la , au trecut trei ani și nouă luni. Considerăm că un astfel de termen, ținând cont de relativa complexitate a cauzei și de comportamentul recurentei, nu se justifică.

296.

În această privință, Curtea a statuat, în Hotărârea Baustahlgewebe/Comisia, citată anterior, că structura sistemului jurisdicțional comunitar justifică, în anumite privințe, faptul că Tribunalul, însărcinat cu stabilirea faptelor și cu efectuarea unei examinări materiale a litigiului, poate dispune de relativ mai mult timp pentru soluționarea acțiunilor care necesită o examinare aprofundată a faptelor complexe. Totuși, Curtea adaugă că această misiune nu exonerează instanța comunitară instituită tocmai în acest scop de a respecta termenul rezonabil în soluționarea cauzelor cu care este sesizată ( 33 ).

297.

De asemenea, Curtea a examinat dacă au existat, în perioada dintre sfârșitul procedurii scrise și decizia de deschidere a procedurii orale, măsuri de organizare a procedurii sau chiar măsuri de cercetare judecătorească ( 34 ).

298.

Curtea a subliniat că s-au scurs 32 de luni între încheierea procedurii scrise și decizia de deschidere a procedurii orale și 22 de luni între închiderea procedurii orale și pronunțarea hotărârii de către Tribunal. Astfel de durate, potrivit Curții, nu se pot justifica decât prin împrejurări excepționale. Curtea a statuat că, în absența oricărei suspendări a procedurii în fața Tribunalului, în special în temeiul articolelor 77 și 78 din Regulamentul de procedură al acestuia, trebuie să se concluzioneze că astfel de împrejurări nu sunt întrunite ( 35 ).

299.

Subliniem că, în prezenta cauză, s-au scurs 45 de luni între încheierea procedurii scrise și decizia de deschidere a procedurii orale și că, în această perioadă, nu a fost adoptată nicio măsură specială de organizare și nici vreo măsură de cercetare judecătorească.

300.

În consecință, având în vedere ansamblul acestor elemente, considerăm că, deși importanța litigiului nu punea în discuție supraviețuirea activității economice a DSD, complexitatea cauzei, precum și comportamentul recurentei nu justificau un termen de procedură în fața Tribunalului de cinci ani și nouă luni. Prin urmare, acest termen trebuie, în opinia noastră, să fie considerat nerezonabil.

301.

Recurenta consideră că nerespectarea termenului rezonabil al procedurii în fața Tribunalului a adus atingere intereselor sale în sensul articolului 58 primul paragraf a doua teză din Statutul Curții de Justiție. O astfel de neregularitate ar justifica anularea hotărârii atacate, independent de eventualele consecințe asupra soluționării litigiului, în conformitate cu articolul 61 primul paragraf prima teză din Statutul Curții de Justiție.

302.

Considerăm că al optulea motiv trebuie să fie respins ca inoperant.

303.

Deși este adevărat că, în opinia noastră, durata procedurii în fața Tribunalului nu corespunde definiției termenului rezonabil, considerăm că această constatare nu poate implica, în realitate, sancțiunea anulării.

304.

În această privință, Hotărârea Baustahlgewebe/Comisia, citată anterior, nu a acordat decât o reparație pur compensatorie a prejudiciului cauzat prin încălcarea termenului rezonabil al procedurii.

305.

În prezenta cauză, a admite anularea hotărârii atacate ar echivala cu a autoriza DSD să restabilească un comportament infracțional care a fost sancționat prin decizia în litigiu, din motive pe care le-am descris mai sus ca fiind întemeiate.

306.

Într-adevăr, sancțiunea pentru încălcarea termenului rezonabil al procedurii nu poate avea în niciun caz drept consecință să permită unei întreprinderi să continue sau să revină la un comportament care a fost considerat contrar normelor comunitare.

307.

În consecință, încălcarea termenului rezonabil al procedurii poate da naștere, dacă este cazul, numai unei cereri de reparare a prejudiciului cauzat.

308.

În ceea ce privește natura acestui prejudiciu, nu ne aflăm, în prezenta cauză, într-o situație comparabilă cu cea a unei întreprinderi care, ca urmare a duratei excesive a procedurii, ar fi suportat pierderi economice. Prin urmare, în opinia noastră, nu există un prejudiciu economic.

309.

Prejudiciul suportat de recurentă este constituit aici de însăși încălcarea unui principiu general al dreptului comunitar, și anume dreptul la un proces echitabil, una dintre componentele acestuia fiind respectarea termenului rezonabil ( 36 ).

310.

Amintim, în această privință, că articolul 6 alineatul (2) UE arată că „Uniunea respectă drepturile fundamentale, astfel cum sunt acestea garantate de [CEDO]”.

311.

În plus, potrivit jurisprudenței constante a Curții, drepturile fundamentale sunt parte integrantă a principiilor generale de drept a căror respectare este asigurată de Curte, inspirându-se din tradițiile constituționale comune ale statelor membre, precum și din indicațiile oferite de instrumentele internaționale privind protecția drepturilor omului la care statele membre au colaborat sau la care s-au afiliat ( 37 ).

312.

CEDO are, în acest context, o semnificație specială ( 38 ).

313.

Acest drept al oricărei persoane la judecarea într-un termen rezonabil a cauzei sale prezintă, în opinia noastră, o asemenea importanță încât simplul fapt de a lipsi o persoană fizică ori juridică de această garanție constituie în sine un prejudiciu independent.

314.

În ceea ce privește posibilele forme de reparare, modurile reținute de Curtea Europeană a Drepturilor Omului pot fi transpuse, în opinia noastră, în prezenta cauză. Astfel, considerăm că recunoașterea încălcării principiului în discuție constituie o „reparație echitabilă” aptă să repare prin ea însăși, în lipsa unui prejudiciu material, prejudiciul suferit de recurentă. Într-adevăr, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a admis deja că „constatarea [potrivit căreia un stat a încălcat articolul 6 alineatul (1) din CEDO] asigură prin ea însăși […] o reparație echitabilă suficientă în împrejurările litigiului” ( 39 ).

315.

Cu toate acestea, în cazul în care DSD consideră că simpla recunoaștere a încălcării principiului termenului rezonabil al procedurii nu constituie o reparație echitabilă, aceasta poate, în opinia noastră, să inițieze în fața instanței comunitare o acțiune în despăgubiri potrivit normelor dreptului comun. Într-adevăr, în conformitate cu articolul 288 al doilea paragraf CE, „[î]n materie de răspundere extracontractuală, Comunitatea este obligată să repare, în conformitate cu principiile generale comune ordinilor juridice ale statelor membre, prejudiciile cauzate de instituțiile sale sau de agenții săi în exercițiul funcțiunilor lor”.

316.

Care ar fi, prin urmare, instanța competentă să judece o astfel de acțiune?

317.

Textele comunitare nu prevăd dispoziții speciale pentru acțiunile în repararea prejudiciului cauzat de funcționarea justiției comunitare.

318.

În cauza în care s-a pronunțat Hotărârea Baustahlgewebe/Comisia, citată anterior, avocatul general Léger a arătat că, în opinia sa, Curtea rămâne competentă pentru a judeca astfel de litigii, în cazul în care acestea vizează acte jurisdicționale pe care le-a adoptat însuși Tribunalul.

319.

Prin urmare, soluția propusă a fost următoarea. Întrucât nu putea fi luată în considerare încredințarea misiunii de a se pronunța cu privire la caracterul culpabil sau nelegal al propriului său comportament unei instanțe jurisdicționale, competența Tribunalului trebuia analizată în sensul că nu cuprinde acțiunile în despăgubire îndreptate împotriva actelor jurisdicționale pe care chiar acesta le-a adoptat. Potrivit avocatului general Léger, Curtea era, prin urmare, competentă să judece astfel de acțiuni.

320.

În momentul Hotărârii Baustahlgewebe/Comisia, citată anterior, soluția propusă nu întâmpina niciun obstacol dirimant, competența Tribunalului care nu era prevăzută în Tratatul CE fiind stabilită printr-o decizie a Consiliului Uniunii Europene în conformitate cu o procedură specifică ( 40 ).

321.

Cu toate acestea, odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Nisa, Tribunalul are, de acum înainte, printr-o decizie de drept primar, o competență exclusivă de a judeca litigiile referitoare la repararea prejudiciilor cauzate de instituțiile sau de agenții Comunității în exercițiul funcțiunilor lor.

322.

Prin urmare, în stadiul actual al dreptului comunitar primar, nu vedem potrivit cărui temei juridic Curtea ar putea judeca acest tip de acțiune, fără a crea o nouă cale legală.

323.

Prin urmare, considerăm că Tribunalul rămâne competent să judece o acțiune în despăgubiri ca urmare a unui prejudiciu cauzat de nerespectarea termenului rezonabil al procedurii în fața instanței comunitare.

324.

În opinia noastră, această soluție ar respecta, de altfel, principiul exigenței unei instanțe imparțiale. Într-adevăr, concepția de imparțialitate a Curții Europene a Drepturilor Omului ni se pare compatibilă cu soluția pe care o propunem.

325.

Astfel, aceasta distinge două aspecte ale noțiunii de imparțialitate, unul subiectiv și altul obiectiv ( 41 ).

326.

Demersul subiectiv constă în a stabili care era convingerea personală a unui judecător într-o anumită împrejurare și, prin urmare, are în vedere însăși personalitatea judecătorului. Imparțialitatea subiectivă se prezumă până la proba contrară ( 42 ). Aceasta este, prin urmare, dificil de contestat.

327.

Acesta este motivul pentru care imparțialitatea obiectivă a instanței va fi determinantă. Demersul obiectiv constă în a examina dacă, independent de conduita personală a unui judecător, anumite fapte verificabile autorizează punerea la îndoială a imparțialității acestuia ( 43 ). Curtea Europeană a Drepturilor Omului precizează, în această privință, că până și aparențele pot prezenta importanță ( 44 ).

328.

Studiul jurisprudenței acesteia din urmă demonstrează că aceasta efectuează o analiză a criteriului imparțialității obiective de la caz la caz. De altfel, aceasta a precizat, în Hotărârea Morel împotriva Franței, citată anterior, că răspunsul la întrebarea dacă o instanță este imparțială din punct de vedere obiectiv variază în funcție de împrejurările cauzei ( 45 ).

329.

Cu toate acestea, în fiecare caz cu care este sesizată, se regăsește un fir conducător, și anume faptul că elementul determinant constă în aspectul dacă temerile persoanei în cauză pot fi considerate justificate din punct de vedere obiectiv ( 46 ).

330.

Având în vedere acest criteriu, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a admis uneori că atât cumulul de funcții jurisdicționale, cât și cumulul de funcții jurisdicționale și nejurisdicționale nu sunt contrare principiului imparțialității obiective, iar alteori a sancționat aceste cumuluri.

331.

Astfel, de exemplu, în cauza Gubler împotriva Franței ( 47 ), imparțialitatea secțiunii disciplinare a Consiliului Național al Ordinului Medicilor a fost contestată de domnul Gubler. Acest organ a formulat o plângere împotriva lui și a statuat cu privire la aceeași plângere. Domnul Gubler a considerat că organul menționat a fost atât judecător, cât și parte.

332.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat că, întrucât membrii secțiunii disciplinare, făcând parte din completul de judecată care s-a pronunțat cu privire la plângerea formulată împotriva domnului Gubler, nu cunoșteau decizia consiliului național de a formula o astfel de plângere, îndoielile reclamantului cu privire la independența și la imparțialitatea membrilor secțiunii disciplinare nu puteau fi justificate din punct de vedere obiectiv ( 48 ).

333.

În cauza Procola împotriva Luxemburgului ( 49 ), reclamanta contestă imparțialitatea Comitetului pentru contencios al Consiliului de Stat luxemburghez în cadrul unei acțiuni împotriva unui regulament al Marelui Ducat. Patru din cei cinci membri care compun acest comitet au emis inițial un aviz cu privire la proiectul acestui regulament în cadrul misiunii lor cu caracter consultativ.

334.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat că a existat o suprapunere, în cazul celor patru consilieri de stat, a funcțiilor consultative și a funcțiilor jurisdicționale. Aceasta a statuat că simplul fapt că anumite persoane exercită în mod succesiv, cu privire la aceleași decizii, cele două tipuri de funcții este de natură pună în discuție imparțialitatea structurală a instituției menționate, justificând astfel îndoielile reclamantei ( 50 ).

335.

Pe de altă parte, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a precizat că articolul 6 alineatul (1) din CEDO implică, pentru orice instanță națională, o obligație de a verifica dacă, prin compunerea sa, aceasta constituie o instanță imparțială ( 51 ).

336.

Această jurisprudență trebuie de asemenea coroborată cu eficacitatea altor principii în egală măsură fundamentale, și anume dreptul de acces la o instanță și cerința dublului grad de jurisdicție.

337.

Întrucât instanțele comunitare competente să judece o acțiune în repararea prejudiciului cauzat de funcționarea justiției comunitare, una în primă instanță, cealaltă în recurs, sunt numai două, considerăm rezonabilă admiterea competenței acestora, sub rezerva expresă ca acel complet care judecă acțiunea să aibă o compunere diferită de cel care a adoptat actul care ar fi cauzat prejudiciul invocat.

338.

Este adevărat că Hotărârea pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Mihalkov împotriva Bulgariei ( 52 ) poate pune sub semnul îndoielii posibilitatea Tribunalului de a judeca o acțiune în repararea prejudiciului cauzat de o instanță comunitară. Astfel, această Curte a considerat că, în cauza respectivă, chiar dacă nu exista niciun motiv de îndoială cu privire la imparțialitatea personală a judecătorilor instanței din orașul Sofia, legătura lor profesională cu una dintre părțile la litigiu (fiind angajată răspunderea instanței din orașul Sofia) putea da naștere singură, pentru reclamant, la îndoieli legitime cu privire la imparțialitatea obiectivă a magistraților și la independența lor în raport cu cealaltă parte la litigiu ( 53 ). În plus, îndoielile reclamantului puteau fi întărite de faptul că, potrivit normelor bugetare relevante, plata despăgubirii care urma să îi fie acordată în caz de succes trebuia imputată asupra bugetului instanței din orașul Sofia ( 54 ).

339.

Subliniem totuși că această decizie specifică nu este aplicabilă prezentei cauze. În măsura în care instanțele din statele membre sunt multiple, o acțiune poate fi atribuită cu ușurință unor instanțe străine de litigiu și, prin urmare, dincolo de orice îndoială cu privire la imparțialitatea acestora. Nu aceasta este situația la nivel comunitar, astfel cum am observat.

340.

În cazul în care se urmează raționamentul Curții Europene a Drepturilor Omului în această cauză, nici Tribunalul, nici chiar Curtea, în cazul în care comportamentul acesteia din urmă ar fi contestat, nu ar putea judeca o acțiune în repararea prejudiciului cauzat de o instanță comunitară. Aceasta ar constitui, prin urmare, o denegare de dreptate.

341.

Toate aceste elemente pledează, în opinia noastră, în favoarea menținerii competenței Tribunalului de a judeca acest tip de acțiune.

342.

Pentru aceste motive și în condițiile mai sus menționate, considerăm că procedura de drept comun este singura care poate fi aplicată.

343.

Având în vedere considerațiile care precedă, propunem Curții: