1.

Întrebările adresate de Finanzgericht Düsseldorf (Tribunalul de finanțe din Düsseldorf) (Germania) oferă Curții posibilitatea de a preciza efectul naturii defectuoase a mărfurilor asupra valorii lor de tranzacție și, prin urmare, și asupra valorii lor vamale.

2.

Răspunsurile Curții sunt necesare instanței de trimitere pentru a se pronunța asupra cererii introduse de Mitsui & Co. Deutschland GmbH (denumită în continuare „Mitsui & Co.”) împotriva Hauptzollamt Düsseldorf (Biroul vamal principal din Düsseldorf, denumit în continuare „Hauptzollamt”) cu privire la o decizie a acestuia referitoare la o cerere de rambursare a taxelor vamale prezentată de Mitsui & Co.

3.

Mitsui & Co. are ca activitate cumpărarea și importul de vehicule marca Subaru pentru care vânzătorul japonez, care este în același timp producătorul acestora, acordă o garanție de trei ani. Vânzătorul-producător rambursa către Mitsui & Co. costurile în temeiul acestei garanții, respectiv costurile de reparație facturate de propriii cumpărători. În consecință, Mitsui & Co. a solicitat Hauptzollamt o rambursare a taxelor vamale.

4.

Decizia în litigiu a Hauptzollamt se referă la vehicule puse în liberă circulație în cursul lunii iulie 2000. Prin Decizia din 27 mai 2004, Hauptzollamt a admis în parte cererea formulată de Mitsui & Co. la privind rambursarea taxelor vamale în temeiul prestațiilor de garanție. Acesta a luat în considerare numai ajustările de preț realizate până în februarie 2002 și a refuzat să acorde ajustările de preț realizate între martie 2002 și iunie 2003, invocând articolul 145 alineatele (2) și (3) din Regulamentul (CEE) nr. 2454/93 al Comisiei din de stabilire a unor dispoziții de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului de instituire a Codului vamal comunitar ( 2 ), astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 444/2002 al Comisiei din  ( 3 ).

5.

Hauptzollamt și-a menținut poziția printr-o decizie din 30 martie 2005 pronunțată în urma reclamației formulate de Mitsui & Co. prin care aceasta arăta că articolul 145 din Regulamentul de aplicare nu se aplica cererii sale de rambursare din moment ce, în cazul unei garanții, nu era vorba despre o modificare de preț ulterioară, ci de recunoașterea, în ceea ce privește cuantumul, a unei obligații de garanție contractuale și că, în plus, în temeiul unei excluderi a principiului retroactivității, articolul 145 menționat anterior nu era aplicabil mărfurilor importate și puse în liberă circulație înainte de .

6.

La momentul faptelor din acțiunea principală, valoarea în vamă era reglementată în capitolul III din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului din 12 octombrie 1992 de instituire a Codului vamal comunitar ( 4 ).

7.

Articolul 29 alineatul (1) din Codul vamal definește „valoarea în vamă a mărfurilor importate” drept valoarea de tranzacție, respectiv prețul efectiv plătit sau de plătit pentru mărfuri atunci când sunt vândute pentru export pe teritoriul vamal al Comunității ( 5 ).

8.

Articolul 29 menționat anterior definește de asemenea, la alineatul (3) litera (a), „prețul efectiv plătit sau de plătit” drept suma plăților efectuate sau care trebuie efectuate de cumpărător către sau în beneficiul vânzătorului pentru mărfurile importate. Acesta include toate plățile efectuate sau care trebuie efectuate ca o condiție a vânzării mărfurilor importate de cumpărător către vânzător sau de cumpărător către o terță parte pentru a îndeplini o obligație a vânzătorului.

9.

În temeiul articolului 249 din Codul vamal, Comisia Comunităților Europene a adoptat Regulamentul nr. 2454/93.

10.

Acest regulament a fost modificat de mai multe ori. Regulamentul nr. 444/2002, care a intrat în vigoare la 19 martie 2002, constituie una dintre aceste modificări.

11.

Astfel cum amintesc considerentele (5) și (6) ale Regulamentului nr. 444/2002, după punerea în liberă circulație a mărfurilor, prețul convenit pentru acestea între cumpărător și vânzător poate, în anumite cazuri, să fie modificat pentru a se ține seama de natura defectuoasă a mărfurilor. Prin urmare, regulile în vigoare ar trebui să prevadă în mod expres că valoarea de tranzacție în conformitate cu articolul 29 din Codul vamal poate să țină seama de această situație specială, sub rezerva unor clauze de salvgardare corespunzătoare, precum și a unor limite de timp rezonabile.

12.

Din aceste motive, Regulamentul nr. 444/2002 a introdus noul cuprins al articolului 145 din Regulamentul de aplicare. La alineatele (2) și (3), acest articol prevede posibilitatea, după punerea în liberă circulație a mărfurilor, de a lua în considerare, pentru determinarea valorii în vamă, a modificării de către vânzător, în favoarea cumpărătorului, a prețului efectiv plătit sau de plătit pentru mărfuri.

13.

Articolul 145 alineatele (2) și (3) din Regulamentul de aplicare precizează condițiile de fond ale acestei posibilități. În primul rând, mărfurile în cauză trebuie să fie defecte în momentul acceptării declarației de către autoritățile vamale. În al doilea rând, vânzătorul trebuie să fi efectuat modificarea în conformitate cu obligația contractuală de garanție prevăzută de contractul de vânzare încheiat înainte de punerea în liberă circulație a acestor mărfuri. În al treilea rând, defectul mărfurilor menționate nu trebuie să fi fost luat în considerare în contractul de vânzare aferent. În al patrulea rând, modificarea de preț nu poate fi luată în considerare decât dacă aceasta a avut loc într-un termen de 12 luni de la data acceptării declarației de punere în liberă circulație a mărfurilor.

14.

Finanzgericht Düsseldorf a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele patru întrebări preliminare:

15.

Mitsui & Co., guvernul german și Comisia au depus observații scrise.

16.

Mitsui & Co., precum și Comisia au solicitat Curții organizarea unei ședințe, care a avut loc la 12 iunie 2008.

17.

Prima întrebare a instanței de trimitere are ca obiect determinarea faptului dacă articolul 29 alineatul (1) și articolul 29 alineatul (3) litera (a) Codul vamal pot fi interpretate în sensul că plățile efectuate, după punerea în liberă circulație a mărfurilor, de vânzător către cumpărător în cadrul unui contract de garanție reduc valoarea în vamă a mărfurilor care este calculată pe baza valorii de tranzacție.

18.

Toate părțile care au depus observații au considerat în mod unanim că plățile efectuate de vânzător către cumpărător, precum cele din acțiunea principală, diminuau valoarea în vamă a mărfurilor.

19.

În primul rând, trebuie amintit că, în mai multe cazuri, Curtea a constatat că reglementarea comunitară privind evaluarea în vamă urmărește să stabilească un sistem echitabil, uniform și neutru, care exclude utilizarea de valori în vamă arbitrare sau fictive ( 6 ).

20.

Rezultă de asemenea din jurisprudența Curții că valoarea în vamă trebuie să reflecte valoarea economică reală a unui produs importat și, în consecință, să țină seama de ansamblul elementelor acestui produs care prezintă o valoare economică ( 7 ).

21.

În speță, rezultă dintr-un viciu ascuns al vehiculelor importate că valoarea economică reală a acestora era mai redusă decât valoarea de tranzacție declarată la momentul punerii lor în liberă circulație.

22.

Astfel cum a arătat în mod întemeiat Comisia în observațiile sale, articolul 29 alineatele (1)-(3) din Codul vamal nu specifică în mod expres cum trebuie să fie tratate modificările ulterioare ale valorii de tranzacție care reprezintă o bază de calcul pentru valoarea în vamă.

23.

În această privință, considerăm că ar trebui să fie posibil să ne inspirăm din jurisprudența Curții în privința ajustării prețului efectiv plătit sau de plătit după cumpărarea unei mărfi, dar înainte de punerea sa în liberă circulație ca urmare a pierderii sau în cazul deteriorării acesteia.

24.

În Hotărârea Repenning ( 8 ), Curtea a admis că valoarea de tranzacție este o informație care trebuie să facă eventual obiectul unor ajustări atunci când această operațiune este necesară pentru a se evita stabilirea unei valori în vamă arbitrare sau fictive.

25.

Cu privire la acest punct, împărtășim opinia avocatului general Darmon expusă la punctul 20 din Concluziile prezentate în cauza care a determinat pronunțarea Hotărârii Hauptzollamt Hamburg-St-Amnen/Ebbe Sönnichsen ( 9 ), potrivit căreia valoarea în vamă trebuie să fie apreciată la data la care marfa este pusă în liberă circulație în Comunitate. Din moment ce se ține seama de valoarea sa reală, ceea ce este important este starea acesteia la intrarea în Comunitate.

26.

În lumina acestor elemente, trebuie să se admită că plățile efectuate, după punerea în liberă circulație a mărfurilor, de vânzător către cumpărător în cadrul unui contract de garanție diminuează valoarea în vamă a acestor mărfuri, cu condiția ca mărfurile respective să fi fost defecte la momentul punerii lor în liberă circulație.

27.

O altă interpretare a articolului 29 alineatul (1) și a articolului 29 alineatul (3) litera (a) din Codul vamal ar conduce la determinarea unei valori în vamă fictive, ceea ce ar fi contrar obiectivului reglementării comunitare privind evaluarea în vamă.

28.

Prin intermediul acestei întrebări, instanța de trimitere dorește să afle, în esență, dacă plățile efectuate de un vânzător în favoarea unui cumpărător în temeiul unui contract de garanție prin care cumpărătorului i se rambursează costurile de reparație facturate de propriii cumpărători implică o modificare a valorii de tranzacție în sensul articolului 145 alineatul (2) din Regulamentul de aplicare, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul nr. 444/2002.

29.

Opiniile părților care au depus observații sunt împărțite cu privire la acest aspect.

30.

Potrivit guvernului german și Comisiei, astfel de plăți constituie o modificare a prețului efectiv plătit sau de plătit pentru mărfurile care, potrivit articolului 145 alineatul (2) din Regulamentul de aplicare, poate fi luată în considerare în vederea stabilirii valorii lor în vamă în temeiul articolului 29 din Codul vamal.

31.

Mitsui & Co. adoptă o opinie contrară. Aceasta propune Curții să răspundă la a doua întrebare că aceste plăți nu constituie o modificare a valorii de tranzacție în sensul articolului 145 alineatul (2) din Regulamentul de aplicare.

32.

Mitsui & Co. a precizat în cursul ședinței că articolul 145 alineatul (2) menționat anterior nu era aplicabil, în opinia sa, decât în cazul în care vânzătorul și cumpărătorul convin o reducere a prețului mărfurilor din cauza caracterului defectuos al acestora.

33.

Dacă admitem interpretarea articolului 145 alineatul (2) din Regulamentul de aplicare propusă de Mitsui & Co., acest lucru ar însemna, ținând cont de răspunsul nostru la prima întrebare a instanței de trimitere, că plățile efectuate de vânzător cumpărătorului în cadrul unui contract de garanție diminuează valoarea în vamă a mărfurilor, dar nu potrivit condițiilor care decurg din articolul 145 alineatul (2).

34.

Dorim să subliniem că, în opinia noastră, cuprinsul articolului 145 alineatul (2) confirmă interpretarea articolului 29 alineatul (1) și a articolului 29 alineatul (3) litera (a) din Codul vamal propusă în cadrul răspunsului la prima întrebare adresată de instanța de trimitere.

35.

Articolul 145 alineatul (2) din Regulamentul de aplicare nu oferă un temei pentru posibilitatea de a lua în considerare modificarea a posteriori, după import, a prețului efectiv plătit sau de plătit pentru mărfuri, în vederea determinării valorii lor în vamă, din cauza caracterului lor defectuos. Întrucât această posibilitate decurge direct din articolul 29 alineatul (1) și din articolul 29 alineatul (3) litera (a) din Codul vamal, articolul 145 alineatul (2) menționat anterior nu face decât să confirme existența acesteia și să precizeze condițiile aplicării sale.

36.

Întrebarea care se pune, așadar, privește stabilirea faptului dacă plățile efectuate de un vânzător în favoarea unui cumpărător în temeiul unui contract de garanție, prin care acestui cumpărător i se rambursează costurile de reparație facturate de propriii cumpărători, constituie o „modificare” a prețului efectiv plătit sau de plătit.

37.

Răspunsul nostru la această întrebare se întemeiază pe ipoteza că legiuitorul comunitar nu a intenționat să limiteze domeniul de aplicare al articolului 145 alineatul (2) din Regulamentul de aplicare numai în ipoteza unei reduceri a prețului mărfurilor din cauza caracterului defectuos al acestora. În această privință, ne referim la utilizarea, în această dispoziție, a termenului „modificare” a prețului în locul noțiunii mai restrânse de „reducere” a prețului.

38.

Această ipoteză este confirmată de asemenea prin comentariul nr. 2 al Comitetului Codului vamal privind aplicarea articolului 145 alineatul (2) din Regulamentul de aplicare ce descrie o situație similară celei cu care este sesizată instanța de trimitere. În opinia noastră, acest comentariu are aceeași natură și aceeași valoare ca și notele explicative la Nomenclatura combinată în privința cărora Curtea a constatat că, la rândul lor, contribuie în mod important la interpretarea dreptului vamal comunitar ( 10 ).

39.

Suntem, așadar, de părere că articolul 145 alineatul (2) din Regulamentul de aplicare are de asemenea drept obiect tratamentul unei asemenea inițiative a unui vânzător în privința caracterului defectuos al mărfurilor, ca și în prezenta cauză, respectiv rambursarea costurilor de reparație ale unui cumpărător facturate de propriii cumpărători.

40.

A treia întrebare a instanței de trimitere are ca obiect determinarea efectelor în timp ale articolului 145 alineatele (2) și (3) din Regulamentul de aplicare introduse prin Regulamentul nr. 444/2002, în vigoare de la 19 martie 2002.

41.

Analiza realizată de părțile care au depus observații diferă cu privire la acest punct.

42.

Mitsui & Co. și Comisia sunt de acord cu răspunsul la această întrebare. Aceștia propun Curții să răspundă că articolul 145 alineatele (2) și (3) din Regulamentul de aplicare nu trebuie să fie aplicat importurilor pentru care declarațiile vamale au fost acceptate înainte de intrarea în vigoare a Regulamentului nr. 444/2002 prin care au fost introduse aceste dispoziții.

43.

În schimb, guvernul german consideră că articolul 145 menționat anterior nu cuprinde nicio normă de drept material proprie, ci explicitează sau detaliază articolul 29 din Codul vamal. Din acest motiv, declarațiile vamale efectuate înainte de intrarea în vigoare a Regulamentului nr. 444/2002, care a modificat articolul 145 din Regulamentul de aplicare, trebuie să fie apreciate de la început potrivit unuia dintre criteriile lor cuprinse în această dispoziție. Prin urmare, regula vizată la articolul 145 alineatul (3) din Regulamentul de aplicare, potrivit căreia pot fi luate în considerare la calcularea valorii în vamă numai modificările de preț convenite într-un termen de 12 luni de la data declarației, se aplică și declarațiilor efectuate înainte de intrarea în vigoare a Regulamentului nr. 444/2002.

44.

Trebuie arătat că, astfel cum a precizat deja Curtea în Hotărârea Beemsterboer Coldstore Services ( 11 ), deși se consideră în general că normele de procedură sunt aplicabile tuturor litigiilor la momentul la care acestea intră în vigoare, o normă de fond nu trebuie, în principiu, să se aplice unor situații care au luat naștere înainte de intrarea sa în vigoare.

45.

Așadar, pentru a răspunde la întrebarea dacă articolul 145 alineatele (2) și (3) din Regulamentul de aplicare este aplicabil efectelor viitoare ale unei situații născute înainte de intrarea în vigoare a Regulamentului nr. 444/2002, trebuie să se stabilească dacă alineatele (2) și (3) ale acestui articol sunt dispoziții materiale sau de procedură.

46.

Astfel cum am menționat deja ( 12 ), alineatul (2), dar și (3), nu creează reguli noi. Acestea confirmă existența dreptului la modificarea a posteriori, după import, a valorii de tranzacție a mărfurilor, în vederea determinării valorii în vamă a acestora din cauza caracterului lor defectuos și precizează condițiile de exercitare a acestui drept.

47.

Aceasta nu înseamnă totuși că dispozițiile menționate nu ar putea fi dispoziții materiale. Dimpotrivă, caracterul lor material decurge din faptul că aceste dispoziții definesc condițiile pentru aplicarea dreptului la modificarea valorii de tranzacție.

48.

Rezultă din jurisprudență că, în anumite condiții, efectul retroactiv al dispozițiilor materiale de drept comunitar este totuși permis. Această posibilitate este condiționată de faptul că reiese în mod clar din formularea dispozițiilor materiale, din finalitatea lor sau din economia acestora că un astfel de efect trebuie să le fie atribuit ( 13 ).

49.

Totuși, Curtea a afirmat în același timp că efectul retroactiv al unei dispoziții de drept material nu trebuie să compromită principiile fundamentale ale Comunității, în special principiul securității juridice și cel al încrederii legitime, în temeiul cărora legislația comunitară trebuie să fie clară și previzibilă pentru justițiabili ( 14 ).

50.

Or, înainte de intrarea în vigoare a Regulamentului nr. 444/2002, care a modificat regulamentul, autoritățile vamale germane, în temeiul unei practici administrative constante, aplicau termenul general de trei ani în cazul modificării a posteriori, după import, a valorii de tranzacție a mărfurilor, în vederea determinării valorii în vamă a mărfurilor din cauza caracterului defectuos al acestora. În opinia noastră, chiar principiul protecției încrederii legitime este cel care se opune aplicării retroactive a articolului 145 alineatele (2) și (3) din Regulamentul de aplicare.

51.

Prin urmare, trebuie să se constate că articolul 145 alineatele (2) și (3) din Regulamentul de aplicare, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul nr. 444/2002, nu se aplică unor situații care au luat naștere anterior intrării sale în vigoare, respectiv importurilor pentru care declarațiile vamale au fost acceptate înainte de această intrare în vigoare.

52.

Având în vedere răspunsul propus la a treia întrebare, împărtășim opinia prezentată de Comisie în observațiile scrise, și anume aceea că nu există împrejurări de natură să pună sub semnul întrebării validitatea articolului 145 alineatele (2) și (3) din Regulamentul de aplicare, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul nr. 444/2002.

53.

În lumina considerațiilor anterioare, propunem Curții să răspundă la întrebările preliminare adresate de instanța de trimitere după cum urmează: