1

Prin cererea introductivă, Comisia Comunităților Europene solicită Curții să constate că, prin faptul că nu a prevăzut un termen obligatoriu pentru notificarea de către autoritatea contractantă către toți ofertanții a deciziei de atribuire a unui contract, prin faptul că nu a prevăzut un termen de așteptare obligatoriu între atribuirea unui contract și încheierea contractului și prin faptul că a permis ca un contract anulat să continue să producă efecte juridice, Regatul Spaniei nu și-a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul articolului 2 alineatul (1) literele (a) și (b) din Directiva 89/665/CEE a Consiliului din 21 decembrie 1989 privind coordonarea actelor cu putere de lege și a actelor administrative privind aplicarea procedurilor privind căile de atac în ceea ce privește atribuirea contractelor de achiziții publice de bunuri și de lucrări (JO L 395, p. 33, Ediție specială, 06/vol. 1, p. 237), astfel cum a fost modificată prin Directiva 92/50/CEE a Consiliului din 18 iunie 1992 (JO L 209, p. 1, Ediție specială, 06/vol. 2, p. 50, denumită în continuare „Directiva căi de atac”).

2

Articolul 1 din Directiva căi de atac are următorul cuprins:

„(1)   În ceea ce privește procedurile de atribuire a contractelor de achiziții publice incluse în domeniul de aplicare al Directivelor 71/305/CEE, 77/62/CEE și 92/50/CEE, statele membre adoptă măsurile necesare pentru a garanta că deciziile luate de autoritățile contractante pot face obiectul unor căi de atac eficiente și, în special, cât mai rapide posibil, în condițiile enunțate la articolele următoare, în special la articolul 2 alineatul (7), pe motiv că deciziile menționate au încălcat dreptul comunitar în materie de contracte de achiziții publice sau normele interne de punere în aplicare a acestui drept.

[…]

(3)   Statele membre adoptă măsurile necesare pentru a asigura că procedurile privind căile de atac sunt accesibile, în conformitate cu reglementări detaliate care pot fi stabilite de statele membre, cel puțin oricărei persoane care este sau a fost interesată de obținerea unui anumit contract public, achiziție de produse sau a unui contract public de lucrări și care a fost sau riscă să fie lezată de o presupusă încălcare. În special, statele membre pot pretinde ca persoana care formulează acțiune în calea de atac să fi notificat, în prealabil, autoritatea contractantă asupra presupusei încălcări și asupra intenției sale de a formula acțiune în calea de atac.”

3

Potrivit articolului 2 alineatul (1) din respectiva directivă:

„Statele membre asigură faptul că măsurile luate în privința procedurilor privind căile de atac menționate la articolul 1 includ prevederea unor competențe care să permită:

4

Articolul 2 alineatul (6) din Directiva căi de atac prevede:

„Efectele exercitării competențelor menționate la alineatul (1) asupra unui contract încheiat după atribuirea acestuia sunt stabilite de legislația internă.

De asemenea, cu excepția cazurilor în care o decizie trebuie anulată înainte de acordarea daunelor interese, un stat membru poate prevedea ca, după încheierea unui contract în urma acordării sale, competențele organismului responsabil cu procedurile privind căile de atac sunt limitate la acordarea de daune oricărei persoane lezate de o încălcare.”

5

Articolul 41 alineatul 1 din Legea privind achizițiile publice (ley de Contratos de las Administraciones públicas), aprobată prin Decretul legislativ regal nr. 2/2000 (Real Decreto Legislativo 2/2000) din 16 iunie 2000 (BOE nr. 148 din 21 iunie 2000, p. 21775), astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 62/2003 privind diverse măsuri de ordin fiscal, administrativ și social (ley 62/2003, de medidas fiscales, administrativas y del orden social) din 30 decembrie 2003 (BOE nr. 313 din 31 decembrie 2003, p. 46874, denumită în continuare „Legea privind achizițiile publice”), prevede că ofertantul câștigător trebuie să dovedească constituirea garanției definitive în termen de 15 zile de la notificarea privind atribuirea contractului care i-a fost adresată.

6

Conform articolului 53 din Legea privind achizițiile publice:

„Contractele se încheie prin atribuirea efectuată de către autoritatea contractantă competentă, indiferent de procedura sau de forma de atribuire utilizată.”

7

Articolul 54 din respectiva lege prevede:

„1.   Contractele încheiate de autoritățile administrative se definitivează printr-un document administrativ, în termen de 30 de zile începând din ziua următoare notificării privind atribuirea. […]

2.   În afara excepțiilor prevăzute de prezenta lege, constituirea de către antreprenor a garanțiilor prevăzute de prezenta lege pentru protejarea interesului public este o condiție necesară pentru definitivare.

3.   Dacă, din motive imputabile contractantului, contractul nu a putut fi definitivat în termenul stabilit, administrația poate decide rezilierea acestuia, sub rezerva audierii persoanei interesate, și, în cazul în care contractantul formulează opoziție, sub rezerva unui raport al Consiliului de Stat sau al organului consultativ echivalent al comunității autonome respective. În acest caz, trebuie reținută garanția provizorie și trebuie reparate prejudiciile produse.

Dacă motivele nedefinitivării sunt imputabile administrației, contractantul primește daune interese pentru prejudiciile cauzate de întârziere în plus față de faptul că poate solicita anularea contractului în temeiul articolului 111 litera d).

4.   Contractul nu poate fi executat atât timp cât nu a fost definitivat, cu excepția cazurilor prevăzute la articolele 71 și 72.”

8

În conformitate cu articolul 60 bis din Legea privind achizițiile publice, persoanele interesate să participe la o cerere de ofertă și, în orice caz, ofertanții pot solicita adoptarea unor măsuri provizorii pentru a se corecta o încălcare a dreptului aplicabil sau pentru a se împiedica producerea altor prejudicii pentru interesele lezate, în special măsuri care să permită suspendarea procedurii de atribuire a contractului.

9

Conform articolului 65 alineatul 1 din Legea privind achizițiile publice, declararea administrativă a nulității actelor pregătitoare ale contractului sau ale atribuirii contractului, în cazul în care aceasta este definitivă, atrage, în toate situațiile, nulitatea contractului însuși, care intră astfel în faza de lichidare.

10

Conform alineatului 3 al aceluiași articol, dacă declararea administrativă a nulității unui contract determină perturbări grave ale serviciului public, poate fi prevăzută menținerea efectelor contractului, în aceleași condiții, până la adoptarea de măsuri urgente pentru evitarea oricărui prejudiciu.

11

Rezultă din articolul 93 alineatul 1 din Legea privind achizițiile publice că, după atribuirea unui contract de achiziții publice de către autoritatea contractantă, indiferent de procedura urmată, respectiva atribuire este notificată participanților la cererea de ofertă și, după definitivarea contractului, este transmisă entității competente care deține registrul public al contractelor de achiziții publice avut în vedere la articolul 118 din respectiva lege, în scopurile prevăzute la articolul 58 din lege.

12

În aplicarea alineatului 5 al articolului 93, autoritatea contractantă comunică oricărui candidat sau ofertant respins care adresează o solicitare în acest sens, în termen de 15 zile de la primirea acesteia, motivele respingerii candidaturii sau a propunerii sale, precum și caracteristicile propunerii ofertantului câștigător care au fost determinante pentru atribuirea contractului în favoarea acestuia din urmă.

13

Articolul 83 alineatul 4 din Regulamentul de aplicare a Legii privind achizițiile publice (Reglamento general de la Ley de Contratos de las Administraciones Públicas), aprobat prin Decretul regal nr. 1098/2001 (Real Decreto 1098/2001) din 12 octombrie 2001 (BOE nr. 257 din 26 octombrie 2001, p. 39252), prevede că rezultatul evaluării ofertelor prezentate se notifică, însoțit de menționarea ofertelor reținute, a celor respinse și a cauzelor respingerii.

14

Legea nr. 30/1992 privind regimul juridic al autorităților administrației publice și procedura administrativă de drept comun (ley 30/1992, de Regimen Jurídico de las Administraciones Públicas y del Procedimiento Administrativo común) din 26 noiembrie 1992 (BOE nr. 285 din 27 noiembrie 1992, p. 40300), astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 4/1999 din 13 ianuarie 1999 (denumită în continuare „Legea privind procedura administrativă de drept comun”), prevede la articolul 58:

„1.   Se notifică persoanelor interesate deciziile și actele administrative care le afectează drepturile și interesele, conform prevederilor articolului următor.

2.   Orice notificare trebuie realizată în termen de 10 zile de la data adoptării actului. Aceasta trebuie să cuprindă textul integral al deciziei și trebuie să menționeze dacă acesta este sau nu este o decizie administrativă definitivă. În notificare trebuie să precizeze căile de atac, organul la care trebuie introduse, precum și termenul în care trebuie formulate, fără a aduce atingere faptului că persoanele interesate pot formula, dacă este cazul, orice altă acțiune pe care o consideră necesară.”

15

În conformitate cu articolul 107 alineatul 1 din respectiva lege, pot face obiectul unei căi de atac deciziile și actele pregătitoare care soluționează, direct sau indirect, fondul cauzei, care au ca urmare imposibilitatea de continuare a procedurii sau de apărare sau care produc prejudicii ireparabile drepturilor ori intereselor legitime.

16

Articolul 111 din aceeași lege prevede măsurile provizorii care pot fi solicitate în cadrul căilor de atac administrative, în special suspendarea actelor atacate.

17

Prin scrisoarea din 30 noiembrie 2001, Comisia a solicitat Regatului Spaniei să îi transmită observațiile privind compatibilitatea Legii privind achizițiile publice cu directiva căi de atac, având în vedere consecințele hotărârii pronunțate de Curte la 28 octombrie 1999 în cauza Alcatel Austria și alții (C-81/98, Rec., p. I-7671).

18

Apreciind că răspunsurile prezentate de către Regatul Spaniei în scrisoarea din 27 februarie 2002 nu erau suficiente, Comisia a adresat acestuia, la 16 octombrie 2002, o scrisoare de punere în întârziere. După examinarea observațiilor prezentate ca răspuns la această punere în întârziere, Comisia a emis la 7 iulie 2004 un aviz motivat prin care invita acest stat membru să ia măsurile necesare pentru a se conforma respectivului aviz într-un termen de două luni de la primirea acestuia.

19

Constatând lipsa modificării legislației în litigiu la expirarea acestui termen, Comisia a hotărât să introducă prezenta acțiune.

20

Comisia susține că legislația spaniolă încalcă articolul 2 alineatul (1) literele (a) și (b) din Directiva căi de atac și invocă trei motive, dintre care primele două trebuie tratate împreună.

21

Prin aceste motive, Comisia arată că legislația națională în cauză nu este conformă cu Directiva căi de atac în măsura în care coroborarea anumitor dispoziții din această legislație ar împiedica ofertanții respinși să introducă în mod eficient o cale de atac împotriva deciziei de atribuire a unui contract de achiziții publice înainte de încheierea efectivă a contractului respectiv.

22

Potrivit Comisiei, neîndeplinirea obligațiilor imputată există, oricare ar fi întinderea semnificației conceptului de definitivare a contractului prevăzut de legislația spaniolă, mai exact dacă se consideră fie că aceasta ar echivala cu însăși încheierea contractului, fie că nu ar reprezenta decât o formalitate administrativă, respectiva încheiere a contractului având loc, în acest caz, în același timp cu atribuirea sa.

23

În prima ipoteză, în care definitivarea contractului, mai exact, în opinia Comisiei, momentul în care contractul îndeplinește toate condițiile juridice și în care poate începe executarea sa, ar corespunde încheierii acestuia în sensul Directivei căi de atac, Comisia arată că obligațiile impuse prin respectiva directivă nu sunt îndeplinite în măsura în care ofertanții care nu sunt selecționați nu dispun de garanțiile necesare pentru a contesta o decizie nelegală de atribuire a unui contract de achiziții publice înainte de definitivarea contractului respectiv.

24

Potrivit Comisiei, în lipsa obligației de notificare a deciziei de atribuire în același timp către toate persoanele interesate și în lipsa unui termen de așteptare în cursul căruia contractul nu poate fi definitivat, excluzând astfel posibilitatea ca ofertanții respinși să dispună de un termen rezonabil pentru a introduce, înainte de încheierea contractului, căile de atac utile, legislația spaniolă nu respectă cerințele Directivei căi de atac.

25

În a doua ipoteză, în care încheierea contractului ar avea loc în același timp cu atribuirea contractului, definitivarea nefiind în acest caz decât o simplă formalitate administrativă, Comisia apreciază că problema juridică identificată în analiza referitoare la prima ipoteză este în realitate agravată, în măsura în care nu există un act de atribuire a respectivului contract de achiziții publice susceptibil de a fi atacat separat față de actul prin care se încheie contractul de achiziții publice.

26

Din moment ce nu există o cale de atac al actului de atribuire într-un stadiu anterior încheierii contractului, în care o eventuală încălcare a dreptului aplicabil să poată fi corectată încă și în care ofertantul care introduce calea de atac să poată încă spera să devină câștigător, legislația spaniolă nu ar permite asigurarea unei protecții juridice complete înainte de încheierea contractului, ceea ce este contrar cerințelor articolului 2 alineatul (1) din Directiva căi de atac.

27

Cu titlu prealabil, Regatul Spaniei precizează întinderea care trebuie dată actului prin care se atribuie un contract de achiziții publice și, respectiv, definitivării contractului subsecvent.

28

Acest stat membru arată că actul prin care se atribuie un contract de achiziții publice determină, prin el însuși, încheierea contractului având ca obiect această achiziție publică, apreciindu-se că acesta începe să existe de la adoptarea acestui act. Respectivul act este supus obligației formale de notificare, condiție necesară pentru ca respectivul contract să își producă efectele în raport cu persoanele interesate.

29

Acesta precizează că definitivarea contractului, simplă formalitate administrativă, nu are decât un caracter secundar în raport cu actul de atribuire. Această definitivare este totodată o condiție necesară pentru executarea respectivului contract.

30

În opinia Regatului Spaniei, conformitatea Legii privind achizițiile publice cu Directiva căi de atac trebuie apreciată în raport cu căile de atac care pot fi introduse, pe de o parte, în prealabil față de actul de atribuire a contractului și, pe de altă parte, chiar împotriva acestui act de atribuire. Aceasta ar rezulta, de altfel, din Hotărârea Alcatel Austria și alții, citată anterior, care ar efectua o distincție între stadiul anterior încheierii contractului, mai exact etapa prealabilă atribuirii contractului de achiziții publice, căreia îi este aplicabil articolul 2 alineatul (1) din respectiva directivă, și stadiul ulterior respectivei încheieri, mai exact etapa care urmează după actul de atribuire, căreia i se aplică articolul 2 alineatul (6) al doilea paragraf din același text.

31

Or, dreptul spaniol ar respecta această distincție. Într-adevăr, în ceea ce privește, în primul rând, măsurile care precedă atribuirea unui contract de achiziții publice, Regatul Spaniei arată că sunt posibile anumite căi de atac. În ceea ce privește, în al doilea rând, însăși atribuirea, acesta precizează că decizia administrativă în temeiul căreia are loc aceasta este notificată tuturor participanților la cererea de ofertă în termen de 10 zile de la adoptare și că această decizie, la fel ca orice act administrativ, poate face obiectul unei acțiuni în justiție, în temeiul Legii privind căile de atac administrative de drept comun. Pe de altă parte, acest stat membru adaugă că poate fi pronunțată suspendarea actului atacat ca măsură provizorie.

32

În sfârșit, Regatul Spaniei susține că încheierea definitivă a unui act și, prin urmare, a unui contract nu conduce la imposibilitatea de a introduce o acțiune în anulare împotriva actului însuși.

33

Cu titlu introductiv, trebuie să se arate că prezenta acțiune va trebui examinată luându-se în considerare precizările juridice formulate de Regatul Spaniei care nu au fost contestate de Comisie. Aceste precizări se întemeiază, în esență, pe interpretările din jurisprudența instanțelor naționale în ceea ce privește efectele care însoțesc actul de atribuire și, respectiv, definitivarea contractului, aceste noțiuni juridice aparținând dreptului național.

34

Astfel, argumentele formulate de Comisie în susținerea primului și a celui de al doilea motiv vor trebui analizate în raport cu constatarea conform căreia, în dreptul statului membru în cauză, pe de o parte, actul de atribuire a contractului de achiziții publice determină în sine încheierea contractului respectiv și, drept urmare, sunt stabilite chiar prin acesta drepturile și obligațiile părților și, pe de altă parte, definitivarea acestui contract este o formalitate care condiționează exclusiv executarea contractului de achiziții publice, fără a putea să modifice contractul sau să producă efecte noi.

35

Din primul și din al doilea considerent ale Directivei căi de atac rezultă că aceasta urmărește întărirea mecanismelor existente, atât la nivel național, cât și comunitar, pentru a asigura aplicarea efectivă a directivelor comunitare în materia atribuirii contractelor de achiziții publice, în special într-un stadiu în care abaterile pot fi corectate.

36

În această privință, articolul 1 alineatul (1) din Directiva căi de atac impune statelor membre instituirea unor căi de atac eficiente și cât mai rapide posibil împotriva deciziilor luate de autoritățile contractante care ar fi încălcat dreptul comunitar în materie de contracte de achiziții publice sau normele interne de punere în aplicare a acestui drept.

37

Rezultă din jurisprudența Curții că prevederile coroborate ale articolului 2 alineatul (1) literele (a) și (b) și ale articolului 6 al doilea paragraf din respectiva directivă trebuie interpretate în sensul că statele membre sunt obligate, în ceea ce privește decizia autorității contractante care precedă încheierea contractului, decizie prin care aceasta desemnează ofertantul participant la procedura de atribuire cu care va încheia contractul, să prevadă în toate cazurile o cale de atac care să îi permită reclamantului să obțină anularea acestei decizii, în cazul în care sunt întrunite condițiile corespunzătoare, independent de posibilitatea de a obține daune interese atunci când contractul a fost încheiat (a se vedea Hotărârea Alcatel Austria și alții, citată anterior, punctul 43).

38

Pe de altă parte, protecția juridică completă care trebuie astfel asigurată înainte de încheierea contractului, în temeiul articolului 2 alineatul (1) din Directiva căi de atac, presupune în special obligația de informare a ofertanților cu privire la decizia de atribuire înainte de încheierea contractului, pentru ca aceștia să dispună de o posibilitate reală de a introduce o cale de atac.

39

Însăși această protecție presupune să se prevadă pentru ofertantul respins posibilitatea de examinare în timp util a validității deciziei de atribuire. Ținând seama de cerințele privind efectul util ale Directivei căi de atac, rezultă că trebuie să treacă un termen rezonabil între momentul comunicării către ofertanții respinși a deciziei de atribuire și încheierea contractului, pentru a le permite în special introducerea unei cereri de măsuri provizorii până la respectiva încheiere.

40

În prezenta cauză, trebuie să se arate, în primul rând, că nu se contestă faptul că legislația spaniolă permite introducerea unor căi de atac împotriva actelor autorităților contractante anterior atribuirii contractului de achiziții publice. Pe de altă parte, în conformitate cu prevederile articolului 107 alineatul 1 din Legea privind procedura administrativă de drept comun, persoanele interesate au posibilitatea de a introduce o cale de atac împotriva actelor de procedură în măsura în care acestea soluționează, direct sau indirect, fondul cauzei, au ca urmare imposibilitatea de continuare a procedurii sau de apărare sau produc prejudicii ireparabile drepturilor ori intereselor legitime. În cadrul acestor căi de atac se pot adopta măsuri provizorii, în special suspendarea actelor atacate.

41

În al doilea rând, actul de atribuire este notificat tuturor ofertanților, în conformitate cu prevederile articolului 58 alineatele 1 și 2 din Legea privind procedura administrativă de drept comun și ale articolului 93 alineatul 1 din Legea privind achizițiile publice. Această notificare trebuie efectuată potrivit normelor de drept comun aplicabile actelor administrative, mai exact în termen de 10 zile de la adoptarea actului de atribuire și cu precizarea posibilităților privind căile de atac.

42

Totodată, în măsura în care actul de atribuire determină de iure încheierea contractului, rezultă că decizia autorității contractante prin care aceasta desemnează dintre ofertanți pe cel câștigător nu poate face obiectul unei căi de atac specifice anterior însăși încheierii contractului.

43

În al treilea rând, trebuie să se sublinieze că definitivarea contractului poate avea loc concomitent cu atribuirea respectivului contract de achiziții publice sau ulterior acesteia, într-un termen foarte scurt. Într-adevăr, respectiva definitivare, după cum recunoaște, de altfel, Regatul Spaniei, nu este condiționată de niciun termen minim și poate surveni din momentul în care ofertantul câștigător a dovedit constituirea unei garanții definitive, legislația impunând numai ca această constituire să intervină în termen de maximum 15 zile de la notificarea privind atribuirea. Așadar, executarea acelui contract poate începe înainte ca respectiva atribuire să fi făcut obiectul tuturor notificărilor cerute.

44

Rezultă că, în anumite ipoteze, nu poate fi introdusă nicio cale de atac utilă împotriva actului de atribuire anterior executării înseși a contractului, în timp ce obiectivul Directivei căi de atac este de a garanta că deciziile luate în mod ilegal de autoritățile contractante pot face obiectul unor căi de atac eficiente și cât mai rapide posibil (a se vedea în acest sens Hotărârea din 12 decembrie 2002, Universale-Bau și alții, C-470/99, Rec., p. I-11617, punctul 74).

45

În al patrulea rând, posibilitatea de a dispune de introducerea unei acțiuni în anularea contractului însuși nu este de natură să compenseze imposibilitatea de a acționa numai împotriva actului de atribuire a respectivului contract de achiziții publice, înainte de încheierea contractului.

46

În consecință, legislația respectivă nu permite oricărui ofertant respins să introducă o cale de atac în conformitate cu cerințele Directivei căi de atac împotriva deciziei de atribuire a unui contract de achiziții publice înainte de însăși încheierea contractului subsecvent.

47

Așadar, primele două motive sunt întemeiate.

48

Potrivit Comisiei, o încălcare a Directivei căi de atac rezultă din excepția care urmărește protejarea serviciilor publice prevăzută la articolul 65 alineatul 3 din Legea privind achizițiile publice, conform căruia, în cazul în care declararea administrativă a nulității unui contract determină perturbări grave ale serviciului public, poate fi prevăzută menținerea efectelor acestui contract, în aceleași condiții, până la adoptarea de măsuri urgente pentru evitarea oricărui prejudiciu.

49

Comisia consideră că aceste dispoziții conferă autorității contractante o putere de apreciere prea extinsă în ceea ce privește executarea deciziei administrative de anulare a atribuirii unui contract de achiziții publice și, drept urmare, a contractului subsecvent.

50

Aceasta apreciază de asemenea că respectiva prevedere poate, într-un număr deloc neglijabil de cazuri, să determine ineficiența căilor de atac exercitate de către ofertanții respinși care au reușit să obțină anularea deciziilor nelegale ale autorităților contractante, ceea ce ar fi contrar obligației statelor membre de a asigura că procedurile privind căile de atac prevăzute în aplicarea articolului 1 din Directiva căi de atac permit anularea sau asigurarea anulării deciziilor nelegale adoptate de aceste autorități. Efectul util al acestei directive ar fi astfel compromis, în măsura în care nulitatea sau anularea unor astfel de decizii ar fi lipsită de orice eficiență.

51

Regatul Spaniei arată că, în ceea ce îl privește, prevederile criticate nu se referă decât la continuarea excepțională a contractelor care fac obiectul unei declarări a nulității, din motive de interes public, și aceasta sub control jurisdicțional.

52

În opinia acestui stat membru, Comisia nu a demonstrat că respectiva continuare a contractelor astfel anulate ar constitui o ipoteză normală în aplicarea legislației în cauză.

53

În prezenta cauză nu se contestă faptul că menținerea efectelor unui contract care face obiectul unei declarări administrative a nulității, astfel cum este prevăzută în legislația națională criticată, nu poate interveni decât în cazul unei perturbări grave a serviciului public.

54

Așadar, după cum rezultă din modul de redactare a articolului 65 alineatul 3 din Legea privind achizițiile publice, o astfel de menținere nu se poate aplica decât cu titlu excepțional, și aceasta în așteptarea adoptării măsurilor urgente. Pe de altă parte, această menținere se aplică, după cum arată Regatul Spaniei și nu se contestă de către Comisie, sub control jurisdicțional.

55

Astfel, rezultă că finalitatea prevederii în litigiu nu este de a se opune ca declararea nulității unui anumit contract să fie pusă în executare, ci de a evita, atunci când interesul general este în joc, consecințele excesive și eventual cauzatoare de prejudicii ale unei executări imediate a respectivei declarări, aceasta în așteptarea adoptării unor măsuri urgente pentru asigurarea continuității serviciului public.

56

În aceste condiții, Comisia nu a demonstrat că legislația criticată aduce atingere cerințelor Directivei căi de atac.

57

În consecință, al treilea motiv trebuie respins ca neîntemeiat.

58

Având în vedere cele de mai sus, trebuie să se constate că, prin faptul că nu a prevăzut un termen obligatoriu pentru notificarea de către autoritatea contractantă către toți ofertanții a deciziei de atribuire a unui contract și prin faptul că nu a prevăzut un termen de așteptare obligatoriu între atribuirea unui contract și încheierea contractului, Regatul Spaniei nu și-a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul articolului 2 alineatul (1) literele (a) și (b) din Directiva căi de atac.

59

În temeiul articolului 69 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Conform articolului 69 alineatul (3) din același regulament, Curtea poate să repartizeze cheltuielile de judecată sau poate decide ca fiecare parte să suporte propriile cheltuieli de judecată, în cazul în care părțile cad în pretenții cu privire la unul sau la mai multe capete de cerere sau pentru motive excepționale.

60

În prezentul litigiu, trebuie avut în vedere faptul că acțiunea în constatarea neîndeplinirii obligațiilor, astfel cum a fost formulată de către Comisie, nu a fost admisă în totalitate.

61

În consecință, se impune obligarea Regatului Spaniei la plata a două treimi din totalul cheltuielilor de judecată. Comisia este obligată să suporte cealaltă treime.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a doua) declară și hotărăște: