1.

Prezentul recurs, formulat împotriva Hotărârii Tribunalului de Primă Instanță al Comunităților Europene din 3 mai 2006, Eurohypo/OAPI (T-439/04) ( 2 ), ridică, pe de o parte, problema întinderii obligației Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) (OAPI) de a examina din oficiu faptele în cadrul unei proceduri de înregistrare a unei mărci comunitare și, pe de altă parte, problema domeniului de aplicare și a consecințelor suprapunerii literelor (b) și (c) ale articolului 7 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 40/94 al Consiliului din 20 decembrie 1993 privind marca comunitară ( 3 ) (denumit în continuare „regulamentul”).

2.

În conformitate cu articolul 7 alineatul (1) din regulament:

„(1)   Se respinge înregistrarea următoarelor:

[…]

3.

Alineatul (2) al articolului 7 menționat anterior precizează că „[a]lineatul (1) se aplică chiar dacă motivele de refuz nu există decât într-o parte a Comunității.”

4.

Articolul 73 din regulament prevede că „deciziile [OAPI] sunt motivate”.

5.

Articolul 74 alineatul (1) din regulament arată că, „în cursul procedurii, [OAPI] procedează la examinarea din oficiu a faptelor […].”

6.

La 30 aprilie 2002, Deutsche Hypothekenbank Frankfurt-Hamburg AG, devenită ulterior Eurohypo AG (denumită în continuare „recurenta”), a solicitat înregistrarea mărcii comunitare „EUROHYPO” pentru serviciile următoare din clasa 36 în sensul Aranjamentului de la Nisa privind clasificarea internațională a produselor și serviciilor în vederea înregistrării mărcilor din 15 iunie 1957, cu revizuirile și modificările ulterioare, denumit în continuare „Aranjamentul de la Nisa”: „afaceri financiare, monetare, imobiliare; servicii financiare; finanțări; analize financiare; investiții; asigurări”.

7.

Prin Decizia din 30 august 2002, examinatorul a respins această cerere în temeiul articolului 7 alineatul (1) literele (b) și (c) și alineatul (2) din regulament.

8.

La 30 septembrie 2002, recurenta a formulat o acțiune împotriva acestei decizii.

9.

Prin Decizia din 6 august 2004, Camera a patra de recurs a admis recursul în ceea ce privește serviciile de „analize financiare, investiții, asigurări”. În schimb, acțiunea a fost respinsă în ceea ce privește celelalte servicii din clasa 36, respectiv „[a]faceri financiare, monetare, imobiliare; servicii financiare; finanțări”. În esență, camera de recurs a apreciat că semnul verbal EUROHYPO este descriptiv pentru aceste din urmă servicii în sensul articolului 7 alineatul (1) litera (b) din regulament. Camera de recurs a adăugat că acest lucru este adevărat cel puțin în țările de limbă germană, ceea ce este suficient, potrivit articolului 7 alineatul (2) din regulament, pentru a justifica refuzul acordării protecției. Mai mult, camera de recurs a apreciat că elementele „euro” și „hypo” conțin o indicație direct comprehensibilă a caracteristicilor celor cinci servicii sus-menționate și că asocierea celor două elemente într-un singur cuvânt nu conferă mărcii un caracter mai puțin descriptiv.

10.

La 5 noiembrie 2004, recurenta a introdus la Tribunal o acțiune în anulare împotriva deciziei în litigiu. În susținerea acțiunii, recurenta a invocat două motive, întemeiate pe încălcarea principiului examinării din oficiu, consacrat la articolul 74 alineatul (1) prima teză din regulament, și, respectiv, pe încălcarea articolului 7 alineatul (1) litera (b) din regulament.

11.

Prin hotărârea atacată, Tribunalul a respins acțiunea.

12.

Cu privire la primul motiv, Tribunalul a considerat suficientă aplicarea de către camera de recurs, în luarea deciziei sale, a criteriului caracterului descriptiv, astfel cum a fost interpretat în jurisprudență, fără a fi obligată să se justifice prin prezentarea unor elemente de probă (punctul 19). Tribunalul a apreciat că decizia camerei de recurs, care, după ce a fost suficient de convinsă în ceea ce privește caracterul descriptiv al elementelor „euro” și „hypo” și al termenului „eurohypo” ca să dispună respingerea înregistrării, a ales să nu facă cercetări suplimentare, nu contravine articolului 74 alineatul (1) din regulament (punctul 20).

13.

În ceea ce privește cel de al doilea motiv, Tribunalul s-a referit în primul rând la jurisprudența consacrată conform căreia o marcă verbală care este descriptivă în ceea ce privește caracteristicile produselor sau ale serviciilor vizate în sensul articolului 7 alineatul (1) litera (c) din regulament este, ca urmare a acestui fapt, în mod obligatoriu lipsită de caracter distinctiv cu privire la aceleași produse sau servicii, în sensul articolului 7 alineatul (1) litera (b) din regulament (punctul 44). În continuare, Tribunalul a constatat că în mod just camera de recurs a arătat că publicul vizat percepe elementul „euro”, în domeniul financiar, ca monedă în circulație a Uniunii Europene și ca element descriptiv al acestui spațiu monetar (punctul 51); că, de asemenea, camera de recurs a reținut în mod întemeiat că, în cadrul serviciilor financiare, termenul „hypo” este înțeles de consumatorul mediu ca abreviere a termenului hypothèque (punctul 52); cã semnul verbal EUROHYPO este o combinație a două elemente descriptive care nu creează o impresie suficient de îndepărtată de cea produsă prin simpla reunire a elementelor care îl compun ca să primeze asupra ansamblului respectivelor elemente (punctul 55); că soluția adoptată în Hotărârea BABY-DRY [Hotărârea Tribunalului din 8 iulie 1999, Procter & Gamble/OAPI (BABY-DRY), T-163/98, Rec., p. II-2383] nu este aplicabilă semnului EUROHYPO (punctul 56).

14.

În recursul său, recurenta solicită Curții anularea hotărârii atacate și anularea deciziei Camerei a patra de recurs. Recurenta solicită de asemenea obligarea OAPI la plata cheltuielilor de judecată.

15.

OAPI solicită Curții respingerea recursului și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

16.

În susținerea recursului, recurenta invocă două motive, întemeiate pe încălcarea articolului 74 alineatul (1) prima teză și, respectiv, a articolului 7 alineatul (1) litera (b) din regulament.

17.

Recurenta arată că articolul 74 alineatul (1) prima teză din regulament obligă la efectuarea de cercetări aprofundate pentru a stabili cu certitudine dacă există motive de respingere a înregistrării. Din punctul de vedere al acesteia, nici hotărârea, nici deciziile precedente ale pârâtului nu conțin constatări de fapt cu privire la pretinsul caracter descriptiv al semnului EUROHYPO, considerat în ansamblul său. Pârâtul nu a invocat decât rezultate ale cercetărilor referitoare la utilizări eventual descriptive ale elementelor „euro” și „hypo” și a afirmat pur și simplu, fără a aduce vreo dovadă și fără a indica vreo sursă, că termenul în ansamblul său este tot atât de descriptiv ca suma elementelor sale componente. Recurenta mai precizează că reiese din anumite documente că OAPI a efectuat cercetări pentru a găsi dovezi ale unei eventuale utilizări descriptive și că ar fi „ascuns cu bună știință” Tribunalului rezultatele cercetărilor sale. OAPI ar fi denaturat astfel faptele. Constatarea Tribunalului cu privire la semnificația pretins descriptivă a termenului global „eurohypo” s-ar baza, așadar, pe o situație de fapt falsă și, în consecință, ar trebui să fie corectată de Curte.

18.

OAPI admite că este obligat să motiveze o decizie de respingere a unei cereri de înregistrare. Totuși, cerința de motivare nu trebuie confundată cu obligația de probă. OAPI consideră că poate aprecia, pe baza propriei convingeri, dacă un fapt este sau nu este dovedit. OAPI arată că reiese din jurisprudența Tribunalului că își poate întemeia aprecierea pe fapte ce rezultă din experiența practică dobândită în general din comercializarea produselor de larg consum, fapte care sunt susceptibile de a fi cunoscute de orice persoană și sunt în special cunoscute de consumatorii acestor produse. Într-un asemenea caz, întrucât aceasta înseamnă concretizarea obligației de a expune faptele, astfel cum revine OAPI, și nu a unei presupuse obligații de probă, OAPI nu este obligat să prezinte exemple de astfel de experiență practică.

19.

OAPI adaugă că analiza caracterului distinctiv se face prin intermediul unei analize a priori a percepției prezumate a consumatorului mediu al produselor și al serviciilor acoperite de marca solicitată. În consecință, utilizarea descriptivă reală a elementelor semnului sau a semnului în ansamblul său ar putea, cu siguranță, reprezenta un indiciu în favoarea constatării lipsei caracterului distinctiv, dar nu ar putea fi în niciun caz o condiție pentru a ajunge la această constatare. Prin urmare, dacă un element de fapt este lipsit de relevanță pentru analiza juridică, nu se poate reproșa camerei de recurs că nu l-a menționat.

20.

În primul rând, recurenta susține că Tribunalul a analizat doar caracterul descriptiv al elementelor „euro” și „hypo” luate separat, procedând numai în subsidiar la o analiză a impresiei de ansamblu produse de respectiva marcă. Recurenta face o comparație între prezenta cauză și cauza în care s-a pronunțat Hotărârea Tribunalului din 2 iulie 2002, SAT.1/OAPI (SAT.2) (T-323/00) ( 4 ), anulată prin Hotărârea Curții din 16 septembrie 2004, SAT.1/OAPI, C-329/02 P ( 5 ). Recurenta arată că, în ambele cauze, Tribunalul nu a analizat decât cu titlu subsidiar impresia de ansamblu produsă de combinația de cuvinte și a considerat complet irelevante aspecte ca acela al existenței unui element de domeniul fanteziei, de care trebuie să se țină cont în cadrul unei astfel de analize. Aceste motive ar fi fost decisive pentru anularea Hotărârii T-323/00 și nu s-ar fi putut proceda altfel în speță.

21.

Recurenta face de asemenea o comparație cu Hotărârea din 20 septembrie 2001, Procter & Gamble/OAPI (C-383/99 P) ( 6 ). În această hotărâre, Curtea nu se întemeiază pe caracterul neobișnuit al succesiunii de cuvinte „BABY-DRY” (în loc de DRY-BABY), ci pe faptul că această combinație de termeni constituie o denumire neobișnuită a scutecelor pentru bebeluși. Aceasta ar fi situația și în cazul EUROHYPO, în ceea ce privește serviciile financiare refuzate. În ambele cazuri, elementele individuale ale celor două mărci ar fi comprehensibile pentru public. Pe de altă parte, în cadrul denumirii „BABY-DRY”, elementele individuale ar fi și mai clar reliefate decât în sintagma EUROHYPO, prin liniuța despărțitoare. În acest din urmă caz, fuziunea grafică a celor două elemente în scopul formării unei anumite combinații de cuvinte ar fi mult mai evidentă.

22.

OAPI arată că Tribunalul a apreciat, la punctul 54 și următoarele din hotărârea atacată, impresia de ansamblu produsă de marcă și a considerat, asemenea camerei de recurs, că alăturarea celor două elemente descriptive care o compun nu produce o impresie care să primeze asupra ansamblului celor două elemente. În ceea ce privește problema dacă rezultatul aprecierii mărcii în ansamblul său este justificat din punctul de vedere al fondului cauzei, aceasta nu mai este o problemă care să poată fi supusă controlului instanței de recurs.

23.

OAPI a mai arătat că Tribunalul nu a considerat neobișnuită structura alăturării de cuvinte și că, prin urmare, cazul nici nu este comparabil cu cel al semnului „BABY-DRY”.

24.

În al doilea rând, recurenta consideră că hotărârea Tribunalului are la bază folosirea unui criteriu conform căruia o marcă compusă din elemente descriptive ar putea fi considerată aptă de a fi înregistrată dacă respectivul cuvânt compus a intrat în limbajul curent și a dobândit o semnificație proprie. Or, acest criteriu este relevant în cadrul articolului 7 alineatul (1) litera (c) din regulament, privind o eventuală cerință de disponibilitate, dar nu este aplicabil în sensul interpretării literei (b) a articolului menționat anterior, pentru a stabili caracterul distinctiv, respectiv posibilitatea de a fi perceput de public ca o indicație a provenienței comerciale. Prin aplicarea acestui criteriu, relevant numai în sensul articolului 7 alineatul (1) litera (c) din regulament, pentru a motiva decizia de respingere, Tribunalul ar comite o eroare de interpretare a articolului 7 alineatul (1) litera (b) din regulament.

25.

Recurenta adaugă că Tribunalul comite o eroare de aplicare a acestui criteriu afirmând, la punctul 55 din hotărâre, că recurenta nu ar fi demonstrat în privința cuvântului compus în litigiu că a dobândit o semnificație proprie și nerecunoscând, pentru acest motiv, caracterul distinctiv al acestuia. Conform recurentei, semnul global EUROHYPO îndeplinește criteriul semnificației proprii. Presupunând că elementele separate „euro” și „hypo” ar fi înțelese, într-adevăr, ca indicații descriptive ale monedei europene și ale ipotecii, termenul „eurohypo” ar avea mai multe șanse să fie înțeles de publicul german ca abreviere a sintagmei „Europäische Hypothekenbank” („Banca Ipotecară Europeană”), dacă nu pur și simplu ca indicație a recurentei ca întreprindere de origine – așadar, într-un sens care primează asupra alăturării dintre moneda euro și noțiunea „ipotecă”. Acesta este, pe de altă parte, un fapt dovedit atât prin practica a numeroase alte bănci ale căror denumiri comerciale cuprind elementul „hypo”, cât și prin istoria constituirii recurentei, rezultat al unei fuziuni, între altele, cu „Eurohypo AG Europäische Hypothekenbank der Deutschen Bank”, pentru a deveni „Deutsche Hypothekenbank Frankfurt-Hamburg AG”.

26.

În fine, recurenta arată că, în timp ce interesul general urmărit prin articolul 7 alineatul (1) litera (b) din regulament trimite la necesitatea de a nu restrânge în mod nejustificat disponibilitatea semnului pentru ceilalți operatori care comercializează produse sau servicii precum cele pentru care s-a solicitat înregistrarea, interesul general urmărit de articolul 7 alineatul (1) litera (c) din regulament se bazează pe necesitatea ca semnul să poată fi utilizat în mod liber de oricine. Astfel, analizând incidental motivele de refuz enunțate la litera (c) în cadrul analizei literei (b), fără a face distincție în funcție de natura diferită a interesului general, Tribunalul ar fi interpretat eronat articolul 7 alineatul (1) litera (b). În acest sens, recurenta trimite la punctul 36 din Hotărârea SAT.1/OAPI ( 7 ).

27.

Conform OAPI, domeniile de aplicare ale normelor articolului 7 alineatul (1) literele (b) și (c) din regulament se intersectează. Astfel, un semn descriptiv ar intra în mod normal în domeniul de aplicare al ambelor norme. De altfel, este de la sine înțeles că regulile izvorâte din jurisprudența articolului 7 alineatul (1) litera (c) din regulament în materie de constatare a caracterului descriptiv al unui cuvânt compus sunt aplicabile și în cadrul analizei unui termen descriptiv în cadrul articolului 7 alineatul (1) litera (b) din regulament, în măsura în care criteriul de analiză a celor două norme ar fi percepția publicului vizat. Recurenta a omis să arate motivul pentru care interesul general distinct urmărit de fiecare dintre norme ar trebui să atragă după sine o interpretare diferită a criteriului caracterului descriptiv în funcție de dispoziția în cauză. OAPI apreciază că problema percepției de către consumator a unui termen ca fiind descriptiv nu depinde de obiectivul protecției normei aplicabile. De altfel, recurenta pare să împărtășească acest punct de vedere, din moment ce consideră aplicabilă prezentei cauze jurisprudența din Hotărârea BABY-DRY, redată în cadrul articolului 7 alineatul (1) litera (c) din regulament.

28.

În replică la afirmația recurentei conform căreia camera de recurs s-a mulțumit să afirme, fără însă a demonstra, că termenul „eurohypo”, luat în ansamblul său, este descriptiv în aceeași măsură ca și suma elementelor sale componente „euro” și „hypo”, OAPI precizează că nu îi revine obligația de probă, ci numai obligația de motivare.

29.

Potrivit articolului 74 alineatul (1) din regulament, examinatorii OAPI și, în recurs, camerele de recurs ale OAPI trebuie să examineze din oficiu faptele pentru a stabili dacă marca solicitată se încadrează sau nu se încadrează în vreunul dintre motivele de refuz al înregistrării prevăzute la articolul 7 din același regulament ( 8 ). Totuși, trebuie să se constate că această dispoziție nu specifică modul în care OAPI trebuie să efectueze această examinare. Rezultă din jurisprudența Tribunalului că, astfel cum s-a arătat în hotărârea atacată în prezentul recurs la punctul 19, camera de recurs nu este obligată să se justifice prin prezentarea unor elemente de probă ( 9 ). Astfel cum reiese de asemenea din jurisprudența Tribunalului, camera de recurs își poate întemeia aprecierea pe fapte care rezultă din experiența practică dobândită în general din comercializarea produselor de larg consum, fapte care sunt susceptibile de a fi cunoscute de orice persoană și sunt în special cunoscute de consumatorii acestor produse ( 10 ).

30.

În speță, astfel cum reiese din cuprinsul punctului 20 din hotărârea atacată, camera de recurs a analizat atât semnificația elementelor „euro” și „hypo”, cât și semnificațiile posibile ale termenului compus „eurohypo”. Printre altele, camera de recurs arată, la punctul 14 din hotărârea atacată, că acest termen desemnează, pentru consumatorul german, tranzacții financiare garantate prin garanții reale și finanțări, în special în materie de afaceri imobiliare, dar și în alte domenii în care este nevoie de garanții reale ( 11 ). La punctul 16, camera de recurs arată că soluția adoptată în Hotărârea Procter & Gamble/OAPI ( 12 ) nu poate fi reținută în speță, această hotărâre considerând a fi crucială ordinea neobișnuită a cuvintelor în stabilirea faptului că „BABY-DRY” (în loc de dry baby) nu este descriptiv în privința scutecelor pentru bebeluși; or, în prezenta cauză ( 13 ) nu există o asemenea înșiruire neobișnuită de cuvinte ( 14 ).

31.

Primul motiv invocat de recurentă trebuie, așadar, înlăturat ( 15 ).

32.

Recurenta reproșează Tribunalului că s-a bazat pe presupunerea că elementele vizate, nedistinctive dacă sunt luate separat, nu pot deveni distinctive nici atunci când sunt combinate, în loc să se întemeieze în aprecierea sa pe percepția consumatorului mediu în privința acestei combinații în ansamblul său.

33.

Trebuie amintit mai întâi că Tribunalul este singurul competent, pe de o parte, să constate faptele, cu excepția cazului în care inexactitatea materială a constatărilor sale ar rezulta din înscrisurile aflate la dosar, și, pe de altă parte, să aprecieze aceste fapte. Aprecierea faptelor nu constituie, așadar, cu excepția cazului denaturării elementelor de probă care i-au fost prezentate, o chestiune de drept supusă ca atare controlului Curții în cadrul unui recurs ( 16 ).

34.

De asemenea, trebuie amintit că, în cazul unei mărci compuse din cuvinte, un eventual caracter distinctiv poate fi examinat, în parte, pentru fiecare dintre termenii săi sau pentru fiecare dintre elementele sale luate separat, dar trebuie, în orice caz, să depindă de examinarea întregului pe care îl formează. Astfel, simpla împrejurare că fiecare dintre aceste elemente, luat separat, este lipsit de caracter distinctiv nu exclude posibilitatea ca integralitatea combinației pe care o formează să prezinte un caracter distinctiv ( 17 ).

35.

Tribunalul a arătat mai întâi, la punctul 51 din hotărârea atacată, că în mod întemeiat arătase camera de recurs că publicul vizat percepe elementul „euro”, în domeniul financiar, ca moneda în circulație în cadrul Uniunii Europene și ca element descriptiv al acestui spațiu monetar sau, astfel cum a susținut recurenta, ca abreviere a cuvântului „Europa”. Așadar, acest termen desemnează, potrivit Tribunalului, cel puțin în una dintre potențialele sale semnificații, o caracteristică a serviciilor financiare în cauză. Tribunalul a arătat în continuare, la punctul 52 din hotărârea atacată, că în mod întemeiat reținuse camera de recurs că, în cadrul serviciilor financiare, elementul „hypo” este înțeles de consumatorul mediu ca abreviere a termenului „ipotecă”.

36.

Tribunalul a amintit mai departe, la punctul 54, că, astfel cum reiese din jurisprudență, o marcă alcătuită dintr-un cuvânt compus din elemente, fiecare dintre acestea fiind descriptiv în ceea ce privește caracteristicile produselor sau ale serviciilor pentru care se solicită înregistrarea, este ea însăși descriptivă în ceea ce privește caracteristicile acestor produse sau ale acestor servicii, cu excepția cazului în care există o diferență perceptibilă între cuvânt și simpla însumare a elementelor care îl compun, ceea ce presupune fie că, datorită caracterului neobișnuit al combinației în raport cu produsele sau cu serviciile menționate, cuvântul creează o impresie suficient de îndepărtată de cea produsă prin simpla reunire a indicațiilor aduse de elementele care îl compun, astfel încât aceasta primează în fața însumării acestor elemente, fie că respectivul cuvânt a intrat în limbajul curent și a dobândit o semnificație proprie, devenind independent de elementele care îl compun.

37.

Tribunalul a concluzionat la punctul 55 că, pe de o parte, semnul verbal „EUROHYPO” este o simplă combinație a două elemente descriptive care nu creează o impresie suficient de îndepărtată de cea produsă prin simpla reunire a elementelor care o compun ca să primeze asupra însumării respectivelor elemente și că, pe de altă parte, reclamanta nu a demonstrat că acest cuvânt compus a intrat în limbajul curent și că a dobândit o semnificație proprie, ci, dimpotrivă, aceasta susține că semnul verbal EUROHYPO nu este folosit în mod curent în limba germană pentru a descrie servicii financiare.

38.

Recurenta a prezentat o comparație între prezenta cauză și cele în care s-au pronunțat Hotărârile SAT.1/OAPI și Procter & Gamble/OAPI. În prima dintre aceste hotărâri, Curtea a anulat hotărârea Tribunalului ( 18 ) în special întrucât acesta nu a ținut cont de existența unui element de fantezie în cadrul impresiei de ansamblu produse de sintagma SAT.2. Or, în speță, nu există niciun element de fantezie, contrar susținerilor reclamantei, care să dea o oarecare originalitate, susceptibilă de a conferi semnului verbal EUROHYPO fie și cel mai mărunt caracter distinctiv. Cât despre trimiterea la Hotărârea Procter & Gamble/OAPI, este suficient, astfel cum a subliniat OAPI, să se arate că hotărârea atacată indică, la punctul 56, că sintagma BABY-DRY este o invenție lexicală neobișnuită prin structura sa ( 19 ), ceea ce nu este și cazul semnului verbal EUROHYPO. Conform Hotărârii Procter & Gamble/OAPI, orice diferență perceptibilă în construcția sintagmei propuse spre înregistrare în raport cu terminologia utilizată în limbajul curent al categoriei de consumatori în cauză pentru a desemna produsul sau serviciul ori caracteristicile esențiale ale acestora poate conferi acestei sintagme un caracter distinctiv care să permită înregistrarea acesteia ca marcă ( 20 ). Or, în speță, nu putem decât să constatăm inexistența unei diferențe perceptibile între semnul compus și însumarea indicațiilor furnizate de elementele sale descriptive ( 21 ).

39.

Este, de altfel, interesantă constatarea că Tribunalul, în cadrul unei hotărâri pronunțate la 14 iunie 2007, a considerat că semnul EUROPIG nu poate fi înregistrat pentru produse de mezelărie, acest semn neproducând o „impresie suficient de îndepărtată de cea produsă de simpla juxtapunere a elementelor verbale care o compun, impresie de natură a-i modifica astfel sensul sau întinderea” ( 22 ).

40.

Așadar, nu trebuie admis argumentul recurentei conform căruia Tribunalul nu ar fi apreciat impresia de ansamblu produsă de semnul verbal „EUROHYPO”.

41.

Recurenta reproșează în continuare Tribunalului că a interpretat eronat articolul 7 alineatul (1) litera (b) din regulament folosind criteriul conform căruia o marcă compusă din elemente descriptive ar putea fi considerată aptă de a fi înregistrată dacă respectivul cuvânt compus a intrat în limbajul curent și a dobândit o semnificație proprie. Din punctul de vedere al reclamantei, acest criteriu ar fi relevant numai în cadrul articolului 7 alineatul (1) litera (c).

42.

Hotărârea atacată a confirmat, într-adevăr, decizia camerei de recurs, care a apreciat între altele că semnul verbal EUROHYPO este descriptiv pentru serviciile „afaceri financiare, afaceri monetare, afaceri imobiliare, servicii financiare, finanțări” în sensul articolului 7 alineatul (1) litera (b) din regulament.

43.

Cu toate acestea, articolul 7 alineatul (1) litera (b) din regulament vizează în mod expres „mărcile care sunt lipsite de caracter distinctiv”. Următoarea literă, și anume articolul 7 alineatul (1) litera (c) din regulament, este cea care dă exemple de semne sau de indicații care nu pot fi utilizate ca mărci din cauza caracterului descriptiv al acestora.

44.

Pe de altă parte, Curtea a arătat de nenumărate ori, astfel cum amintește, la punctul 42, și hotărârea atacată, că fiecare dintre motivele de refuz al înregistrării enumerate la articolul 7 alineatul (1) din regulament este independent de celelalte și necesită o examinare separată. În opinia Curții, motivele de refuz amintite trebuie interpretate în lumina interesului general care se află la baza fiecăruia dintre acestea. Interesul general luat în considerare poate și chiar trebuie să reflecte considerații diferite în funcție de motivul de refuz în cauză ( 23 ). Or, articolul 7 alineatul (1) litera (c) din regulament urmărește un obiectiv de interes general ( 24 ), care impune ca semnele sau indicațiile descriptive în ceea ce privește caracteristicile produselor sau ale serviciilor pentru care se solicită înregistrarea să poată fi utilizate în mod liber de oricine ( 25 ). Noțiunea de interes general subiacentă articolului 7 alineatul (1) litera (b) din regulament se confundă cu funcția esențială a mărcii, care este aceea de a garanta consumatorului sau utilizatorului final identitatea originii produsului sau a serviciului desemnat de marcă, permițându-i să distingă, fără vreo posibilitate de confuzie, acest produs sau serviciu de cele care au o altă proveniență ( 26 ).

45.

Totodată, Curtea ( 27 ), constatând că există o suprapunere evidentă a domeniilor de aplicare ale fiecăruia dintre motivele prevăzute la literele (b)-(d) ale articolului 7 alineatul (1) din regulament ( 28 ), a considerat că o marcă verbală descriptivă în ceea ce privește caracteristicile produselor sau ale serviciilor, în sensul articolului 7 alineatul (1) litera (c), este, ca urmare a acestui fapt, în mod obligatoriu lipsită de caracter distinctiv cu privire la aceleași produse sau servicii, în sensul articolului 7 alineatul (1) litera (b) din același regulament ( 29 ).

46.

Această concepție a fost puternic criticată de o parte a doctrinei ( 30 ), care consideră că diferitele motive de refuz ar trebui să fie echivalente și independente, și nu aflate într-un raport de includere a unuia în celălalt, chiar dacă autorii consideră că semnele descriptive sunt, de regulă, lipsite și de caracter distinctiv ( 31 ).

47.

Este, de altfel, interesant ( 32 ) de subliniat că în Propunerea de regulament al Consiliului ( 33 ), semnele descriptive sunt prezentate ca exemple de semne lipsite de caracter distinctiv ( 34 ). Cu toate acestea, trebuie insistat asupra faptului că acest aspect nu a fost reținut în versiunea finală a regulamentului. Or, articolul 7 alineatul (1), ca normă de interdicție, trebuie interpretat de manieră restrictivă ( 35 ). În această versiune, caracterul descriptiv în sensul articolului 7 alineatul (1) litera (c) este prezentat ca motiv absolut de respingere a înregistrării, alternativă a celui ce decurge din absența caracterului distinctiv în sensul articolului 7 alineatul (1) litera (b) ( 36 ). Aceasta este, așadar, versiunea care trebuie aplicată, și nu cea din propunere. A considera caracterul descriptiv ca fiind doar un exemplu de lipsă a caracterului distinctiv înseamnă a nega orice utilitate a modificării acestei versiuni. În plus, astfel cum s-a arătat ( 37 ) de nenumărate ori în jurisprudență, fiecare dintre motivele de refuz al înregistrării enumerate la articolul 7 alineatul (1) din regulament este independent și necesită o examinare separată. În consecință, nu putem, precum hotărârea atacată, să ne mulțumim cu presupunerea conform căreia un element având caracter descriptiv este în mod obligatoriu lipsit de caracter distinctiv pentru a evita prezentarea alternativă a acestor caractere, astfel cum rezultă din textul regulamentului ( 38 ).

48.

Astfel, Curtea, în Hotărârea SAT.1/OAPI din septembrie 2004 ( 39 ), a anulat hotărârea Tribunalului pentru motivul că aceasta se baza pe utilizarea unui criteriu în virtutea căruia nu pot fi înregistrate mărcile susceptibile de a fi frecvent utilizate în comerț în scopul prezentării produselor sau a serviciilor vizate. Or, potrivit Curții, „acest criteriu este relevant în cadrul articolului 7 alineatul (1) litera (c) din regulament, dar nu este cel în lumina căruia trebuie interpretat articolul 7 alineatul (1) litera (b)”. Astfel cum a solicitat avocatul general Léger ( 40 ) în concluziile sale ( 41 ), Curtea a anulat, prin soluția adoptată în Hotărârea BioID/OAPI din septembrie 2005, hotărârea Tribunalului în aceeași cauză, din aceleași motive și în aceiași termeni ( 42 ). Curtea a oferit aceeași soluție în Hotărârea Deutsche SiSi-Werke/OAPI, pronunțată în ianuarie 2006 ( 43 ).

49.

Situația din prezenta cauză este întru totul asemănătoare. Hotărârea Tribunalului, precum și decizia camerei de recurs au considerat că semnul verbal EUROHYPO nu este distinctiv și, în consecință, trebuie să i se respingă înregistrarea în temeiul articolului 7 alineatul (1) litera (b), pentru motivul că este alcătuit din doi termeni descriptivi a căror alăturare nu creează o impresie suficient de îndepărtată de cea produsă de simpla reunire a elementelor care îl compun, încât să primeze în fața însumării respectivelor elemente, în timp ce problema caracterului descriptiv este vizată la articolul 7 alineatul (1) litera (c). Asemenea Hotărârilor SAT.1/OAPI, BioID/OAPI și Deutsche SiSi-Werke/OAPI, trebuie constatat că este întemeiat motivul pentru care Tribunalul a utilizat un criteriu relevant nu în sensul articolului 7 alineatul (1) litera (b) din regulament, ci în sensul aceleiași dispoziții litera (c).

50.

Desigur, s-a stabilit mai sus caracterul descriptiv al semnului verbal EUROHYPO. În această privință și dat fiind că rezultă clar din articolul 7 alineatul (1) din regulament că este suficient ca unul dintre motivele absolute de refuz enumerate să se aplice pentru ca semnul să nu poată fi înregistrat ca marcă comunitară ( 44 ), înregistrarea semnului verbal EUROHYPO trebuie respinsă pentru serviciile vizate din cauza caracterului său descriptiv în sensul literei (c) a articolului menționat anterior. De asemenea, conform explicațiilor date de reclamantă însăși, este foarte probabil ca termenul „eurohypo” să fie înțeles de publicul german ca abreviere a denumirii „Europäische Hypothekenbank”, și anume „Banca Ipotecară Europeană”. Or, acest termen nu pare să permită publicului relevant să identifice originea produselor sau a serviciilor protejate și să le distingă față de cele provenite de la alte întreprinderi și astfel nu pare a fi în măsură să îndeplinească funcția esențială a unei mărci. Dimpotrivă, un termen care poate fi înțeles în sensul de „bancă ipotecară europeană” poate restrânge pe nedrept disponibilitatea unei astfel de noțiuni pentru alți operatori care oferă produse sau servicii de tipul celor pentru care s-a solicitat înregistrarea. Or, astfel cum recurenta însăși a afirmat, articolul 7 alineatul (1) litera (b) din regulament urmărește tocmai evitarea acestui lucru ( 45 ).

51.

Totuși, în cadrul unui recurs, competența Curții este limitată la aprecierea soluției legale pronunțate cu privire la motivele dezbătute în fața primelor instanțe ( 46 ). Astfel, hotărârea atacată trebuie anulată în măsura în care Tribunalul a comis o eroare de drept în interpretarea articolului 7 alineatul (1) litera (b) din regulament, folosindu-se de un criteriu relevant în sensul articolului 7 alineatul (1) litera (c) din regulament.

52.

În temeiul articolului 69 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, aplicabil procedurii de recurs potrivit articolului 118 din același regulament, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât Eurohypo a solicitat obligarea OAPI la plata cheltuielilor de judecată, iar OAPI a căzut în pretenții în ceea ce privește recursul său, se impune obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată aferente celor două proceduri.

53.

Având în vedere considerațiile care precedă, propunem Curții să pronunțe:

(a)

mărci care sunt compuse exclusiv din semne sau indicații ce pot să servească, în comerț, pentru a desemna specia, calitatea, cantitatea, destinația, valoarea, proveniența geografică sau data fabricației produsului sau a prestării serviciului sau alte caracteristici ale acestora” (JO 1980, C 351, p. 5).