Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 52023DC0633

    RAPORT AL COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIU privind punerea în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1007/2009, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (UE) 2015/1775, privind comerțul cu produse derivate din focă

    COM/2023/633 final

    Bruxelles, 19.10.2023

    COM(2023) 633 final

    RAPORT AL COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIU

    privind punerea în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1007/2009, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (UE) 2015/1775, privind comerțul cu produse derivate din focă


    RAPORT AL COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIU

    privind punerea în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1007/2009, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (UE) 2015/1775, privind comerțul cu produse derivate din focă

    1.Introducere

    Regimul UE privind focile

    Regulamentul (CE) nr. 1007/2009 1 al Parlamentului European și al Consiliului privind comerțul cu produse derivate din focă („regulamentul”) interzice introducerea pe piața UE a produselor derivate din focă.

    Interdicția comercială se aplică produselor derivate din focă fabricate în UE și celor importate. Regulamentul a fost modificat prin Regulamentul (UE) 2015/1775 2 pentru a reflecta concluziile hotărârilor Organizației Mondiale a Comerțului (OMC) în litigiul CE­Produse derivate din focă 3 . Ca urmare, actualul regim UE privind focile prevede două excepții de la această interdicție:

    1)Acesta permite introducerea pe piață a produselor derivate din focă în cazul în care produsele respective provin din activități de vânătoare desfășurate de comunitățile inuite sau de alte comunități indigene, cu condiția să fie îndeplinite condițiile specifice prevăzute la articolul 3 alineatul (1) din regulament, astfel cum a fost modificat.

    De asemenea, articolul 3 alineatul (1a) din regulamentul respectiv, astfel cum a fost modificat, prevede că, în momentul introducerii pe piața UE, produsul derivat din focă este însoțit de un document care atestă conformitatea cu condițiile stabilite pentru a beneficia de excepția privind „comunitățile inuite sau alte comunități indigene”. Certificatul ar trebui să fie emis de un organism recunoscut în acest scop de Comisia Europeană, în conformitate cu articolul 3 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/1850 al Comisiei 4 („regulamentul de punere în aplicare”).

    2)Regimul permite, de asemenea, importul de produse derivate din focă în situația în care are un caracter ocazional și constă exclusiv din bunuri destinate uzului personal al călătorilor sau al familiilor acestora [articolul 3 alineatul (2) din regulament, astfel cum a fost modificat].

    Obligațiile de raportare prevăzute de Regulamentul (CE) nr. 1007/2009, astfel cum a fost modificat

    Articolul 7 din regulament, astfel cum a fost modificat, prevede că statele membre trimit Comisiei, până la 31 decembrie 2018 și ulterior o dată la patru ani, un raport care prezintă acțiunile întreprinse pentru punerea în aplicare a acestui regulament. Comisia transmite ulterior Parlamentului European și Consiliului un raport cu privire la punerea în aplicare a regulamentului în termen de 12 luni de la încheierea fiecărei perioade de raportare. În raportul său, Comisia evaluează funcționarea, eficacitatea și impactul regulamentului în ceea ce privește realizarea obiectivului său. Raportul Comisiei ar trebui să evalueze, de asemenea, impactul asupra dezvoltării socioeconomice a comunităților inuite sau a altor comunități indigene 5 .

    Primul raport al Comisiei privind punerea în aplicare a regulamentului, pentru perioada 18 octombrie 2015 [data aplicării Regulamentului (UE) 2015/1775] – 31 decembrie 2018, a fost adoptat la 10 ianuarie 2020 6 .

    Prezentul raport se referă la perioada 1 ianuarie 2019 - 31 decembrie 2022. Acesta are la bază contribuțiile primite din partea statelor membre ale UE, a Regatului Unit și a celor trei organisme recunoscute din Canada și Groenlanda.

    2.Context

    În 1983, ca răspuns la preocupările generalizate legate de uciderea anuală a anumitor pui de focă, UE a adoptat Directiva Consiliului 83/129/CEE 7 pentru a interzice importul în UE de produse derivate din pui de focă din două specii: Pagophilus groenlandicus („cu palton alb”) și Cystophora cristata („cu spate albastru” sau „foca cu glugă”). Inițial, directiva s-a aplicat până la 1 octombrie 1985. Perioada sa de aplicare a fost prelungită mai întâi până la 1 octombrie 1989, iar, ulterior, pe termen nedefinit prin intermediul Directivei 89/370/CEE a Consiliului 8 .

    Focile sunt vânate în interiorul și în afara UE și sunt utilizate pentru obținerea unor produse variate, de la capsule cu omega 3 la articole de îmbrăcăminte care conțin piei și blănuri de focă prelucrate. Cetățenii și consumatorii și-au exprimat îngrijorarea cu privire la posibila prezență pe piață a unor produse obținute din animale ucise și jupuite într-un mod care provoacă suferință. Ca urmare, mai multe state membre au adoptat acte legislative care reglementează comerțul cu produse derivate din focă, interzicând importul și fabricarea de astfel de produse, în timp ce în alte state membre nu s-a impus nicio restricție de comercializare a acestor produse. Aceste diferențe au afectat în mod negativ funcționarea pieței interne și au constituit obstacole în calea comerțului. Prin urmare, UE a adoptat Regulamentul (CE) nr. 1007/2009 al Parlamentului European și al Consiliului („regulamentul”), care a introdus o interdicție privind introducerea pe piața UE a produselor derivate din focă.

    În același timp, UE a fost determinată de guverne și de organizații din afara UE care reprezintă populația inuită și alte popoare indigene să recunoască faptul că vânătoarea de foci reprezintă o parte integrantă a economiei sociale, a nutriției, a culturii și a identității acestor comunități, contribuind la subzistența și la dezvoltarea acestora, iar acestea nu ar trebui să fie afectate în mod negativ, în conformitate cu Declarația Organizației Națiunilor Unite privind drepturile popoarelor indigene din 2007. Acestea susțin că vânătorile de foci desfășurate în mod tradițional de comunitățile inuite sau de alte comunități indigene nu dau naștere acelorași preocupări etice din partea publicului ca cele desfășurate în principal în scopuri comerciale. Prin urmare, în mod excepțional, regulamentul a permis introducerea pe piață a produselor derivate din focă care sunt obținute în urma unor vânători desfășurate în mod tradițional de comunitățile inuite sau de alte comunități indigene, cu condiția să se acorde atenția adecvată bunăstării animalelor și să se reducă suferința în cea mai mare măsură posibilă. Excepția s-a limitat la vânătorile care contribuie la subzistența acestor comunități.

    Regulamentul din 2009 a permis, de asemenea, în mod excepțional, introducerea pe piață a produselor derivate din focă în situațiile în care vânătoarea era practicată exclusiv cu scopul gestionării durabile a resurselor marine. Totodată, acesta a permis importul de produse derivate din focă cu caracter ocazional și care constă exclusiv din bunuri destinate uzului personal al călătorilor sau al familiilor acestora.

    În 2010, Canada și Norvegia au inițiat o procedură de soluționare a litigiului la Organizația Mondială a Comerțului (OMC), contestând regulamentul și Regulamentul inițial de punere în aplicare a acestuia (UE) nr. 737/2010. În 2013, OMC a concluzionat că, prin permiterea intrării pe piața UE a anumitor produse derivate din focă ca urmare a excepțiilor aplicate în cazul comunității inuite și gestionării resurselor marine, regimul UE privind focile aducea prejudicii oportunităților concurențiale ale produselor din Canada și Norvegia în raport cu produsele importate din Groenlanda și cu produsele interne din UE. Într-adevăr, în perioada respectivă, doar Groenlanda solicitase în mod oficial recunoașterea de către un organism de atestare.

    Pentru a-și alinia regimul la hotărârile OMC, UE a adoptat Regulamentul (UE) 2015/1775, care a modificat regimul UE privind focile prin eliminarea excepției prevăzute pentru gestionarea resurselor marine. Eliminarea respectivei excepții nu aduce atingere dreptului statelor membre de a continua să reglementeze vânătorile desfășurate în scopul gestionării durabile a resurselor marine. Aceasta a împiedicat, totuși, respectivele state membre să permită introducerea pe piața UE a produselor obținute în urma acestor vânători, exceptând cazul în care acestea intrau sub incidența excepției privind „comunitățile inuite sau alte comunități indigene”, care a rămas în vigoare. Regulamentul modificat a consolidat, de asemenea, coerența cu obiectivul regulamentului, prin adăugarea explicită a considerentelor privind bunăstarea animalelor ca o condiție pentru aplicarea excepției privind „comunitățile inuite sau alte comunități indigene”.

    Pentru a asigura o punere în aplicare uniformă a regulamentului, Comisia a adoptat Regulamentul de punere în aplicare care i) specifică cerințele de import pentru produse derivate din focă destinate uzului personal al călătorilor sau al familiilor acestora; ii) enumeră criteriile de recunoaștere a organismelor responsabile pentru emiterea certificatelor care atestă conformitatea cu excepția privind „comunitățile inuite sau alte comunități indigene”; și iii) specifică rolul autorităților competente din statele membre de a controla certificatele și înregistrarea datelor incluse în acestea.

    În temeiul articolului 3 alineatul (1a) din regulament, astfel cum a fost modificat, produsele derivate din focă care pot fi introduse pe piața UE în temeiul excepției privind „comunitatea inuită sau alte comunități indigene” trebuie să fie însoțite de un certificat emis de un organism recunoscut în acest scop de Comisia Europeană, în conformitate cu articolul 3 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/1850 al Comisiei (regulamentul de punere în aplicare).

    Până în prezent, Comisia Europeană a recunoscut trei organisme:

    -Departamentul pentru pescuit, vânătoare și agricultură din Groenlanda 9 (denumit în prezent Departamentul pentru pescuit și vânătoare)

    -Guvernul din Nunavut (Canada) 10

    - Guvernul Teritoriilor de Nord-Vest ale Canadei 11

    3.Rapoartele statelor membre ale UE

    Celor 27 de state membre ale UE li s-a solicitat să transmită Comisiei rapoartele lor naționale sub forma completării unui chestionar. Cu excepția a trei state membre (Franța, Grecia și Malta), toate statele membre ale UE au transmis raportul național. Expresia menționată în continuare „toate statele membre” ar trebui să fie înțeleasă ca desemnând „toate statele membre, cu excepția celor trei care nu au transmis raportul”. Prezenta secțiune sintetizează contribuțiile primite.

    a) Autoritățile competente

    În conformitate cu articolul 6 alineatul (1) din regulamentul de punere în aplicare, fiecare stat membru desemnează una sau mai multe autorități competente responsabile pentru: (a) verificarea, la cererea autorităților vamale, a certificatelor pentru produsele derivate din focă importate; (b) controlul eliberării certificatelor de către organismele recunoscute, stabilite și care activează în statul membru respectiv și (c) păstrarea unei copii a certificatelor eliberate pentru produsele derivate din focă obținute în urma vânătorii de foci practicate în statul membru respectiv. Comisia a întocmit lista cu autoritățile competente desemnate disponibilă pe site-ul său web 12 .

    Deși, până în prezent, niciun organism, stabilit și activ în UE, nu a fost recunoscut în mod oficial pentru eliberarea certificatelor, unele state membre au populații care se încadrează în sfera definiției „comunităților inuite sau altor comunități indigene” și, astfel, ar fi autorizate să vâneze foci pentru subzistența proprie și să introducă produse derivate din focă pe piața UE. Respectivele state membre pot solicita ca unul dintre organismele lor să fie recunoscut oficial în vederea emiterii de certificate. În acest caz, articolul 6 alineatul (1) literele (b) și (c) din regulamentul de punere în aplicare ar prezenta relevanță.

    b) Excepția privind „comunitățile inuite sau alte comunități indigene”

    Danemarca și Estonia au fost singurele state membre care au raportat introducerea pe piața lor a unor produse derivate din focă în condițiile stabilite de excepția privind „comunitățile inuite sau alte comunități indigene”. Autoritățile vamale daneze au înregistrat importuri de produse derivate din focă din Groenlanda în valoare totală de 8 347 944 DDK (= 1 122 337 EUR la cursul de schimb din 17.1.2023) și având un volum total de 32 109 kg, în comparație cu cele 10 502 kg raportate pentru perioada anterioară, care acopereau trei ani în loc de patru. Pentru prima dată, Estonia a raportat importuri de produse derivate din focă din Groenlanda în valoare totală de 1 555,67 EUR și având un volum total de 34,16 kg. Produsele importate de Danemarca și Estonia au inclus, în principal, piei tăbăcite sau apretate neasamblate, dar și articole de îmbrăcăminte, accesorii de îmbrăcăminte și alte articole din piele de focă, cum ar fi pantofi și cizme din piele de focă.

    c) Excepția pentru uzul personal al călătorilor sau al familiilor acestora

    Niciuna dintre autoritățile competente ale statelor membre nu a fost notificată de către autoritățile sale vamale cu privire la o posibilă problemă legată de importul ocazional de produse derivate din focă pentru uzul personal al călătorilor sau al familiilor acestora.

    d) Perfecționarea activă

    Importul de produse derivate din focă destinate prelucrării și reexportului mărfurilor prelucrate nu este interzis în temeiul regulamentului. În Estonia au fost importate piei de focă tăbăcite (2 405 bucăți în 2019, 1 682 în 2020, 2 030 în 2021 și 1 875 în 2022) din Canada și Norvegia în vederea perfecționării active de către un producător de încălțăminte, care a reexportat apoi toate produsele prelucrate.

    e) Sancțiuni și asigurarea aplicării

    Toate statele membre au raportat existența unor norme privind sancțiunile aplicabile în cazul încălcării dispozițiilor regulamentului. Acestea variază de la amenzi, confiscarea și distrugerea bunurilor (în toate statele membre) la detenție (în Cipru, Danemarca, Letonia și Țările de Jos). Niciun stat membru nu a impus astfel de sancțiuni în perioada de referință.

    Graficul de mai jos prezintă cuantumurile maxime stabilite pentru amenzi în cele 18 state membre care au comunicat aceste informații. În opt dintre acestea, cuantumul amenzilor diferă în funcție de autorul infracțiunii: persoană fizică sau persoană juridică. În Danemarca și Finlanda, cuantumul maxim al amenzilor nu este prevăzut în legislația națională. Acesta ar trebui să fie estimat de autoritățile competente în cazul încălcării regulamentului.

    Notă: Pentru Țările de Jos, sumele maxime menționate mai sus se referă la infracțiuni care nu au fost săvârșite cu intenție. În caz de intenție, amenda poate crește la 90 000 EUR pentru persoanele fizice și la 900 000 EUR pentru persoanele juridice.

    Două importuri de produse derivate din focă au fost oprite de autoritățile vamale belgiene. Primul caz a fost un pachet transmis prin poștă din Statele Unite cu un supliment alimentar conținând un extract de tiroidă de focă (capsule de omega 3). Al doilea caz a fost un craniu de focă pentru care nu au fost furnizate documentele necesare. Autoritățile vamale suedeze au efectuat aproape 4 000 de controale documentare ale declarațiilor de import. S-a presupus că șapte dintre acestea vizau produse derivate din focă, dar, de fapt, fuseseră utilizate coduri 13  greșite din Nomenclatura combinată. Aceste declarații au fost corectate de autoritățile vamale suedeze.

    f) Informații transmise prin intermediul unui cod QR

    Pentru a asigura buna funcționare a excepției privind „comunitățile inuite sau alte comunități indigene” și pentru a îmbunătăți informațiile privind regimul UE privind focile, organismele recunoscute pot plasa o etichetă cu cod QR pe produsele derivate din focă pe care le certifică. Acest cod QR face legătura cu o pagină web 14 care oferă informații referitoare la regimul UE privind focile.

    15 state membre (Belgia, Croația, Republica Cehă, Danemarca, Estonia, Finlanda, Irlanda, Letonia, Lituania, Polonia, Portugalia, România, Slovacia, Slovenia și Suedia) au raportat că au luat cunoștință de existența acestui cod QR și niciunul dintre statele membre nu a fost sesizat de autoritățile sale vamale sau de alte organisme de asigurare a respectării legii pentru consiliere cu privire la codul QR.

    g) Vânătoarea de foci în UE

    Populațiile de foci din UE sunt concentrate în principal în Marea Baltică. Conform unei evaluări globale a stării Mării Baltice 15 de către Comisia pentru protecția mediului marin al Mării Baltice, cunoscută și sub denumirea de HELCOM, trei specii de foci trăiesc în Marea Baltică. Halichoerus grypus este prezentă în întreaga regiune, în timp ce Phoca/Pusa hispida botnica de Marea Baltică este limitată la estul și nordul Mării Baltice, iar Phoca vitulina la sud-vestul Mării Baltice și la Marea Kattegat.

    Directiva privind habitatele 16 urmărește să contribuie la asigurarea biodiversității prin conservarea habitatelor naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică din UE. Anexa II la aceasta, care enumeră speciile care necesită desemnarea și gestionarea ariilor speciale de conservare, include:

    -Halichoerus grypus

    -Monachus monachus

    -Phoca/Pusa hispida botnica

    -Phoca/Pusa hispida saimensis

    -Phoca vitulina

    Monachus și Phoca/Pusa hispida saimensis sunt specii prioritare și, prin urmare, sunt enumerate și în anexa IV la Directiva privind habitatele, ceea ce înseamnă că statele membre trebuie să ia măsurile necesare pentru a institui un sistem de protecție riguroasă a acestor specii. Celelalte trei specii (Halichoerus grypus, Phoca/Pusa hispida botnica și Phoca vitulina) sunt, de asemenea, enumerate în anexa V, ceea ce înseamnă că statele membre ar trebui să ia măsuri pentru a se asigura că atât capturarea lor în natură, cât și exploatarea lor sunt compatibile cu menținerea lor la un stadiu corespunzător de conservare.

    În cursul perioadei de raportare, întrucât eliminarea excepției privind „gestionarea durabilă a resurselor marine” din regulamentul inițial nu a adus atingere dreptului statelor membre de a continua să reglementeze vânătorile desfășurate în acest scop, focile din speciile Phoca/Pusa hispida botnica, Phoca vitulina și Halichoerus grypus au fost vânate pe teritoriile Danemarcei, Estoniei, Finlandei și Suediei. În rapoartele lor, aceste patru state membre au descris succint scopul vânătorii, condițiile în care s-a desfășurat aceasta, metoda aplicată, dacă s-a ținut seama în mod corespunzător de bunăstarea animalelor și impactul acestei vânători asupra populației de foci, a ecosistemelor și a activităților umane. Textul de mai jos ilustrează opiniile exprimate în cele patru rapoarte naționale.

    În Danemarca, nu există un sezon de vânătoare sau cotă pentru foci. Împușcarea focilor poate fi autorizată numai printr-o derogare, pe o rază de 100 de metri față de echipamentele de pescuit și în afara perioadelor de împerechere și de naștere a puilor, pentru a preveni deteriorarea gravă a resurselor piscicole. În plus, derogarea pentru vânarea focilor din specia Halichoerus grypus nu este permisă în cadrul siturilor Natura 2000 desemnate pentru specia respectivă. Din 2018, s-au acordat, de asemenea, derogări pentru vânarea focilor în râuri, acțiune care are un impact pozitiv asupra populațiilor de pești reproducători aflate sub presiune. Derogarea pentru împușcare este condiționată de utilizarea unei puști de calibru aprobat, promovarea unui test specific de abilități în utilizarea armei și deținerea unui permis danez de vânătoare. Vânătorul este încurajat să țintească capul pentru o ucidere imediată. În Bornholm, focile din specia Halichoerus grypus pot fi împușcate de-a lungul întregului an, deoarece nu există un areal de reproducere în regiunea respectivă. Populațiile de foci sunt monitorizate în Danemarca, efectuându-se anual numărarea efectivelor. Danemarca a raportat că numărul de foci împușcate cu derogare în cursul perioadei de raportare (134 de foci din specia Phoca vitulina și 9 foci din specia Halichoerus grypus) nu a avut un impact semnificativ asupra dimensiunii populației.

    În Estonia, focile pot fi vânate pentru a asigura o gestionare durabilă a resurselor marine și subzistența vânătorilor și a familiilor din comunitățile locale de pe insulele mici din Estonia, precum și pentru a menține vii patrimoniul cultural și tradițiile acestor comunități. Vânătoarea de foci este strict reglementată, iar bunăstarea animalelor este pe deplin luată în considerare. Vânătoarea de foci poate avea loc numai în zone desemnate, în timpul sezonului de vânătoare, iar vânătorii trebuie să fi trecut un test de tir și să utilizeze arme și muniții specifice. Pe baza celui mai recent raport de monitorizare estonian, numărul de foci din specia Halichoerus grypus din apele estoniene este în creștere, iar cel mai mare număr de foci din specia Halichoerus grypus din ultimii 20 de ani a fost numărat în Marea Baltică în 2021. Estonia a raportat că vânătoarea la scară mică, limitată la o cotă anuală de 1 % din populația de foci, care a reprezentat 55 de exemplare pe an în cursul perioadei de raportare, este necesară pentru a reduce daunele cauzate resurselor piscicole, dar nu este permisă în zonele de protecție specială desemnate pentru specia Halichoerus grypus.

    În Finlanda, vânătoarea de foci se desfășoară pentru gestionarea durabilă a resurselor marine, pentru a preveni prejudicierea pescuitului comercial. Sunt stabilite cote de vânătoare pentru focile din speciile Halichoerus grypus si Pusa hispida. Pe parcursul perioadei de raportare, cota de vânătoare pentru focile din specia Halichoerus grypus în Finlanda continentală a fost de 1 050 de exemplare pe an. Cota medie de vânătoare pentru focile din specia Pusa hispida în zona Golfului Botnic în aceeași perioadă a fost de 335 de exemplare pe an, în timp ce cota medie de vânătoare pentru focile din specia Halichoerus grypus în insula Åland, o regiune autonomă a Finlandei, a fost de 480 de exemplare pe an. Vânătoarea de foci face, de asemenea, obiectul unui sezon de vânătoare, al unor caracteristici tehnice specifice pentru arme și muniții și al promovării unui examen cu un curs prealabil privind etica vânătorii pentru aplicarea unei metode de ucidere care provoacă moartea imediată. Vânătoarea nu este permisă în cazul populațiilor amenințate de foci (de exemplu, focile din specia Pusa hispida din Golful Finlandei și Marea Arhipelagului). Finlanda a raportat că creșterea anuală estimată a populației de foci este mai mare decât numărul de foci vânate și că există dovezi că focile se hrănesc cu pește prins în echipamentele de pescuit dacă acestea nu sunt dotate cu sisteme de protecție împotriva focilor. Cu toate acestea, doar capcanele, vintirele (plase de pescuit lungi, în formă de saci, ținute deschise de inele) sau echipamentele similare pot fi prevăzute cu sisteme de protecție parțială împotriva focilor fără a afecta viabilitatea pescuitului comercial. Focile consumă între 3 și 5 kilograme de pește pe zi, ceea ce poate periclita speciile sau populațiile de pește protejate de legislația UE sau de cea națională. Pescuitul recreativ și comercial cu tifane a scăzut cu 30-40 % în ultimele decenii în arhipelagul exterior și chiar a fost abandonat complet în anumite zone din cauza comportamentului de prădător al focilor. Efectul pozitiv al vânătorii în apropierea echipamentelor de pescuit este doar temporar, deoarece în locul respectiv apar alte foci după câteva zile sau chiar după câteva ore. Prin urmare, vânarea focilor nu poate fi considerată singura modalitate de remediere a problemelor provocate de foci.

    Modul în care Suedia gestionează fauna sălbatică include permise de vânătoare pentru focile din specia Halichoerus grypus începând cu anul 2020 și din specia Phoca vitulina începând cu anul 2022, precum și „vânătoarea de protecție” pentru focile din specia Pusa hispida. Vânătoarea de protecție este permisă și reglementată în mod strict în regiunile în care populația de foci în creștere produce daune considerabile pescăriilor locale, distrugând echipamentele de pescuit și consumând capturile. Spre deosebire de vânătoarea de protecție, vânătoarea pe bază de permis nu se limitează la zonele în care focile provoacă daune activităților de pescuit. Există o cotă de vânătoare. Cota medie de vânătoare pentru focile din specia Halichoerus grypus, în perioada de raportare, a fost de 1 692 de exemplare pe an, în timp ce, pentru focile din specia Phoca vitulina, a fost de 712 exemplare și de 346 de exemplare pentru focile din specia Pusa hispida. Muniția este strict reglementată, metoda de ucidere utilizată trebuie să provoace moartea imediată, evitându-se suferința inutilă, iar vânătoarea focilor dintr-o ambarcațiune se poate realiza doar cu condiția ca ambarcațiunea să fie staționară. Sunt în curs studii în vederea conceperii unor echipamente de pescuit dotate cu sisteme de protecție împotriva focilor. Suedia a raportat că numărul de foci vânate pentru a proteja sectorul pescuitului reprezintă numai un procent mic din populația de foci.

    Graficul de mai jos prezintă numărul total de foci vânate în cursul perioadei de raportare de către cele patru state membre ale UE care autorizează această vânătoare pentru gestionarea durabilă a resurselor lor marine. În Finlanda și Suedia, cotele sunt stabilite pe sezon de vânătoare și nu pe an calendaristic. Sezonul de vânătoare începe toamna și se încheie în anul următor primăvara. În temeiul Directivei privind habitatele, statele membre au responsabilitatea de a se asigura că prelevarea specimenelor din aceste specii, enumerate în anexa V la directivă, este compatibilă cu menținerea lor la un stadiu corespunzător de conservare.

    În Letonia, cererile de vânătoare de foci au fost primite în cursul perioadei de raportare, dar au fost respinse. După aprobarea recentă a unui plan de gestionare a focilor, vânarea unui număr mic de foci adulte din specia Halichoerus grypus este permisă începând cu 2023, pentru a preveni daunele aduse pescuitului atunci când nu se poate găsi nicio metodă alternativă.

    h) Evaluare generală de către statele membre ale UE

    Statelor membre li s-a solicitat să prezinte o evaluare generală a trei aspecte legate de regulament de pe teritoriul lor: funcționarea (capacitatea regulamentului de a-și îndeplini rolul obișnuit), eficacitatea (capacitatea de a produce rezultatul preconizat) și impactul (de exemplu, modificarea pieței produselor derivate din focă).

    Opt state membre (Bulgaria, Croația, Cipru, Republica Cehă, Ungaria, Irlanda, Lituania și Slovacia) au menționat că nu a existat comerț cu produse derivate din focă pe teritoriul lor în cursul perioadei de raportare și că, prin urmare, nu sunt în măsură să evalueze funcționarea, eficacitatea și impactul regulamentului. Cinci state membre (Germania, Italia, Luxemburg, România și Slovenia) nu au prezentat evaluări.

    Șapte state membre (Austria, Belgia, Danemarca, Țările de Jos, Polonia, Portugalia și Spania) consideră că regulamentul este adecvat scopului și că sunt instituite proceduri la nivelul autorităților lor vamale pentru a-l pune în aplicare în mod adecvat. Până în prezent, acestea nu au întâmpinat nicio problemă legată de regulament. Țările de Jos s-au angajat să consolideze cooperarea dintre autoritățile lor competente și autoritățile vamale în această privință.

    Estonia, Finlanda, Letonia și Suedia consideră că regulamentul funcționează bine ca mijloc de a controla comerțul cu produse derivate din focă, însă impactul său a depășit scopul preconizat. Potrivit acestora, interdicția a contribuit la situația actuală precară a pescuitului costier și a redus semnificativ valoarea focilor ca specie de vânat. În opinia acestora, este important să se includă gestionarea populațiilor de foci în planurile de gestionare bazate pe ecosisteme pentru apele UE. Acestea susțin că populațiile lor de foci sunt monitorizate îndeaproape și că numărul mic de foci vânate în perioada de raportare a avut un impact aproape nesemnificativ asupra dimensiunii populației și a stadiului lor de conservare. Aceste state membre consideră că o vânare a focilor desfășurată în scopul gestionării durabile a resurselor marine, cu respectarea deplină a bunăstării animalelor și cu utilizarea tuturor părților animalelor capturate, în loc ca acestea să fie irosite, nu ar trebui să creeze preocupări de ordin moral pentru opinia publică. În conformitate cu etica suedeză în materie de vânătoare, animalul trebuie să fie vânat fără cruzime, iar resursele rezultate ar trebui utilizate pe deplin pentru ca vânătoarea să fie considerată acceptabilă. Întrucât vânătorii de foci, după colectarea a ceea ce au nevoie pentru uz personal, trebuie să distrugă sau să arunce această resursă valoroasă, Suedia consideră că interdicția contravine acestor principii etice și face ca vânătoarea de foci să fie mai puțin atractivă. Aceste state membre au subliniat că, între timp, creșterea populației de foci provoacă daune echipamentelor de pescuit și capturilor, infestând toate speciile de pești cu viermi de focă, omorând marsuini și capturând adulți mari de cod, somon, păstrăv de mare și știucă, cu consecințe economice pentru turismul de pescuit recreativ. Pentru a remedia situația, Suedia a adoptat un decret național în 2020, care prevede că, în cazul în care un mascul de focă din specia Halichoerus grypus care provoacă daune pescuitului sau acvaculturii este vânat în mod legal, partea prejudiciată are dreptul la ajutor financiar pentru prelucrarea adecvată a carcasei. În Finlanda, aproximativ 350-400 de pescari sunt afectați anual de daunele provocate de foci. Se pot acorda compensații pentru costurile suportate pentru recuperarea și predarea carcaselor de foci vânate legal către o unitate autorizată în vederea distrugerii. Nu se acordă nicio compensație pentru vânarea propriu-zisă. Sprijinul este menit să încurajeze intensificarea vânătorii de foci, însă Finlanda consideră că ridicarea interdicției de comercializare a focilor ar fi un stimulent și mai puternic. Aceasta ar elimina, de asemenea, nevoia de compensare și costurile administrative aferente.

    Estonia, Finlanda, Letonia și Suedia recunosc că comerțul cu produse derivate din focă nu a fost niciodată un sector important, cu o cifră de afaceri economică semnificativă. Totuși, în zonele costiere, comerțul poate contribui la asigurarea veniturilor și la susținerea valorilor culturale. Ridicarea interdicției ar contribui la exploatarea acestui potențial, ar crea o piață națională și oportunități de export pentru produsele derivate din focă și ar crește valoarea produselor derivate din focă și chiar volumul importurilor în UE din comunitățile inuite sau din alte comunități indigene, deoarece introducerea pe piața UE a produselor derivate din focă nu ar mai fi percepută ca fiind complet interzisă. Aceste state membre susțin că vânzarea la scară mică a obiectelor de artizanat realizate de comunitățile locale din UE ar trebui să fie permisă, pentru a compensa cheltuielile aferente vânătorii și a pune în valoare creativitatea și tradițiile acestor comunități. În cazul în care nu este posibilă ridicarea interdicției, Estonia, Finlanda, Letonia și Suedia pledează pentru luarea în considerare a reintroducerii excepției privind gestionarea durabilă a resurselor marine pentru statele membre care includ vânătoarea de protecție și vânătoarea cu licență a focilor în planurile lor de gestionare a faunei sălbatice. În 2019, parlamentul suedez a solicitat guvernului să depună eforturi în vederea ridicării interdicției sau cel puțin a unei excepții de la interdicție.

    4.Raportul Regatului Unit

    Pentru exercițiul actual, Regatului Unit i s-a solicitat totuși să prezinte Comisiei raportul său național. Perioada de raportare pentru Marea Britanie a fost 1 ianuarie 2019 - 31 decembrie 2020, reprezentând încheierea perioadei de tranziție convenite de comun acord de UE și de Regatul Unit în urma retragerii Regatului Unit din UE. Pentru Regatul Unit, în ceea ce privește Irlanda de Nord, perioada de raportare a fost aceeași ca pentru statele membre ale UE (și anume până la sfârșitul anului 2022) în temeiul Cadrului Windsor 17 , care include Regulamentul privind focile.

    Prin urmare, elementele de mai jos s-au aplicat Marii Britanii până la încheierea perioadei de tranziție și continuă să se aplice în Regatul Unit și Regatului Unit în ceea ce privește Irlanda de Nord.

    Regulamentele Regatului Unit privind produsele derivate din focă din 2010 pun în aplicare regulamentul UE. Administrația fiscală și vamală a Majestății Sale, Ministerul de Interne și Agenția Forței de Frontieră sunt instruite să acționeze în conformitate cu legislația UE, cu legislația națională și cu orientările relevante privind regimul focilor. Au fost instituite mecanisme pentru ca regulamentul UE să funcționeze în mod eficace.

    Normele privind sancțiunile sunt cuprinse în Regulamentele privind produsele din focă din 2010. Orice persoană vinovată de săvârșirea unei infracțiuni este pasibilă de o amendă care nu depășește 75 000 GBP. Cuantumul maxim este același pentru amenzile aplicate persoanelor juridice.

    În cursul perioadei de raportare, niciun produs derivat din focă nu a fost introdus pe piața Regatului Unit în temeiul excepției privind „comunitățile inuite sau alte comunități indigene”.

    Regatul Unit a raportat că nu există vânătoare de foci pe teritoriul său, deoarece mamiferele marine, inclusiv focile, sunt protejate în temeiul legislației care incriminează uciderea, rănirea sau capturarea cu intenție a oricărui mamifer marin sălbatic.

    5.Rapoartele organismelor recunoscute

    Pentru exercițiul actual, organismele recunoscute din Canada și Groenlanda au fost invitate să răspundă la un chestionar. Perioada de raportare a fost aceeași ca și pentru statele membre ale UE, și anume 1 ianuarie 2019 - 31 decembrie 2022.

    a) Certificatele

    Departamentul pentru pescuit și vânătoare din Groenlanda a emis certificate pentru a însoți pieile de focă din speciile Pusa hispida și Pagophilus groenlandicus, care au fost introduse pe piața UE în Danemarca și Estonia. Graficul de mai jos prezintă numărul de unități de piei de focă importate din Groenlanda de aceste două state membre ale UE în cursul perioadei de raportare. Departamentul pentru pescuit și vânătoare din Groenlanda a menționat, de asemenea, exportul a 281 de piei de focă către Italia și a 18 piei de focă către Portugalia în 2019, dar aceste importuri nu au fost raportate de autoritățile competente relevante ale UE.

    Guvernul din Nunavut (Canada) a emis două certificate, doar în 2020, pentru a însoți două cranii de focă din specia Pusa hispida și două piei de focă din specia Pusa hispida exportate în Belgia și un craniu de focă complet cu doi colți exportat în Italia. Aceste importuri nu au fost raportate de autoritățile competente relevante ale UE.

    Guvernul Teritoriilor de Nord-Vest ale Canadei a emis două certificate, doar în 2022, pentru a însoți o haină cu blană tăiată pentru Republica Cehă și același certificat pentru Franța. Nici aceste importuri nu au fost raportate de autoritățile competente relevante ale UE.

    Organismul recunoscut din Nunavut a identificat mai multe probleme în ceea ce privește certificatele și a solicitat UE să analizeze dacă ar fi acceptabil (1) să elibereze un singur certificat pentru mai multe piei; (2) să emită un certificat pentru artizanii din Nunavut, care să ateste că aceștia lucrează doar cu piei de focă provenite din vânători desfășurate de comunitatea inuită; (3) să nu fie obligatorie precizarea numelui statului membru al UE în care produsul va fi introdus pe piață și (4) să exploreze alte mijloace de dovedire a originii inuite decât un certificat fizic, de exemplu aplicarea unei ștampile pe piei sau aplicarea unei etichete cu un cod QR și a unui timbru sec de către guvernul din Nunavut, elemente care sunt aproape imposibil de falsificat.

    În 2021, Guvernul Teritoriilor de Nord-Vest a elaborat un program de certificare a focilor pentru a identifica produsele derivate din focă recoltate de vânători inuiți/inuvialuiți și create artizanal de populațiile inuite/inuvialuite/indigene din Teritoriile de Nord-Vest. După finalizarea produsului derivat din focă, acestuia i se aplică o etichetă de Certificare a focii (a se vedea mai jos).

    Organismul recunoscut din Teritoriile de Nord-Vest consideră că pieile din focile recoltate de comunitatea inuită/inuvialuită în Teritoriile de Nord-Vest ar trebui să fie certificate automat și că UE ar trebui să ofere sprijin financiar sau tehnic pentru operaționalizarea excepției. Există sancțiuni pentru cazurile de neconformare și, până în prezent, nu a fost necesară aplicarea acestora.

    b) Vânătoarea de foci în temeiul excepției privind „comunitățile inuite sau alte comunități indigene”

    Articolul 3 alineatul (1) din regulament, astfel cum a fost modificat, permite introducerea pe piață numai dacă produsele derivate din focă se obțin în urma unor vânători desfășurate în mod tradițional de comunitățile inuite sau de alte comunități indigene, contribuind la subzistența comunității, și se acordă atenția corespunzătoare bunăstării animale.

    În acest sens, organismele recunoscute au menționat că trei principii de bază privind vânătoarea de foci guvernează comunitățile inuite și inuvialuite: (1) exploatarea durabilă, prin care resursele sunt protejate împotriva supraexploatării și gestionate în așa fel încât să se mențină locul focilor în ecosistemul global; (2) utilizarea integrală a animalelor vânate (din carne se obțin produse alimentare, pieile sunt folosite pentru confecționarea articolelor de îmbrăcăminte, iar grăsimea este o sursă bogată de acizi grași omega 3); și (3) exploatarea fără cruzime, potrivit căreia focile trebuie tratate cu respect și vânate doar pentru acoperirea necesităților, iar uciderea în sine este simplă și rapidă.

    c) Prelucrarea datelor și protecția datelor cu caracter personal

    Cele trei organisme recunoscute utilizează un sistem electronic pentru schimbul de date și înregistrarea datelor care figurează în certificate. Niciunul nu a raportat probleme legate de protecția datelor cu caracter personal în momentul prelucrării certificatelor.

    d) Informații transmise prin intermediul unui cod QR

    La cererea Groenlandei, Comisia și-a dat acordul pentru plasarea unei etichete cu cod QR pe produsele derivate din focă, în scopul informării mai bune a consumatorilor cu privire la existența și legitimitatea excepției privind „comunitățile inuite sau alte comunități indigene” și facilitării introducerii pe piața UE. Acest cod QR face legătura cu o pagină web 18 care oferă informații referitoare la regimul UE privind focile.

    Great Greenland aplică un cod QR pe toate pieile sale de focă. Artizanilor locali, meșteșugarilor sau cusătoriilor mici li se permite să adauge propriul logo lângă codul QR. Nunavut are un cod QR care face trimitere la informații privind excepția de la regimul UE privind focile. Codul QR este aplicat pe toate elementele atestate și este disponibil, la nevoie, pentru artizani și meșteșugari. În Teritoriile de Nord-Vest se aplică un cod QR pe produsele derivate din focă obținute din piei documentate/certificate.

    e) Evaluare generală efectuată de organismele recunoscute

    Organismelor recunoscute li s-a solicitat să furnizeze o evaluare a trei aspecte ale regulamentului și ale excepției privind „comunitățile inuite sau alte comunități indigene” pe teritoriul lor: funcționarea și eficacitatea excepției, impactul regulamentului asupra dezvoltării socioeconomice a comunităților inuite sau a altor comunități indigene și impactul regulamentului asupra populațiilor lor de foci.

    Groenlanda recunoaște angajamentul UE de a respecta și de a promova drepturile populațiilor indigene, inclusiv dreptul de a-și desfășura în mod liber activitățile economice. Cu toate acestea, din punct de vedere practic, consideră că regimul UE privind focile are efecte negative asupra acestor comunități. Groenlanda consideră că este necesar să se crească nivelul de conștientizare și să se îmbunătățească informarea cetățenilor Uniunii cu privire la legalitatea comercializării produselor provenite de la foci vânate de comunitățile inuite sau de alte comunități indigene, restabilindu-se astfel încrederea consumatorilor în produsele derivate din focă.

    Nunavut împărtășește aceeași opinie și ar dori să înlocuiască certificatul cu mici etichete cu un cod QR. Nunavut consideră că cerințele de certificare au impus o sarcină nejustificată, cu caracter de descurajare, asupra producătorilor inuiți și a cumpărătorilor din Uniune. Nunavut ar aprecia sprijinul UE pentru întreprinderea unor activități de informare a producătorilor, muzeelor și comercianților cu amănuntul din UE cu privire la existența și funcționarea excepției.

    Pentru Teritoriile de Nord-Vest, beneficiile directe ale excepției privind comunitatea inuită ar fi îmbunătățite considerabil dacă UE ar conveni ca toate focile vânate de comunitatea inuită/inuvialuită din Teritoriile de Nord-Vest să fie considerate conforme și, prin urmare, să fie certificate în mod automat. Nivelul exploatării de subzistență a rămas relativ constant, iar piața internă și locală a produselor derivate din focă și a materiilor prime a rămas solidă pe parcursul ultimului ciclu de raportare. Cu toate acestea, piața de export a fost limitată spre inexistentă.

    În Groenlanda, vânarea focilor și comercializarea produselor derivate din focă este de o importanță socioeconomică și culturală fundamentală pentru comunitățile inuite. În perioada 2019-2022, numărul de foci vândute tăbăcăriei Great Greenland A/S a crescut cu aproape 6 % în comparație cu perioada de raportare anterioară, dar este departe de nivelurile anterioare interdicției impuse de UE.

    Numărul total de foci capturate în Groenlanda în perioada 2019-2021 a scăzut cu 6 % în comparație cu perioada de raportare anterioară. Graficul de mai jos prezintă capturile de foci în Groenlanda, defalcate pe specii, în cei patru ani ai perioadei de raportare. Valorile nu includ ultimele trei luni ale anului 2022.

    Nici valoarea pieilor colectate de la focile din specia Pusa hispida, de la puii juvenili de Pagophilus groenlandicus și de la focile adulte de Pagophilus groenlandicus comercializate către tăbăcăria Great Greenland în perioada de raportare nu a atins nivelurile anterioare interdicției impuse de UE.

    Ministerul pentru pescuit și vânătoare din Groenlanda contestă justificarea regimului privind focile și remarcă faptul că vânătoarea sustenabilă de foci, cu respectarea deplină a bunăstării animalelor, ar fi fost posibilă în lipsa acestui regim. Ministerul este îngrijorat de faptul că nu s-a realizat nicio evaluare prealabilă, nici în ceea ce privește preocupările percepute ale cetățenilor din UE din prezent, care au constituit justificarea de bază a regulamentului, nici privind eventualele modalități, mai puțin restrictive pentru comerț, de abordare a posibilelor preocupări. Ministerul își exprimă, de asemenea, îngrijorarea că regimul UE privind focile, în pofida prevederii excepției privind comunitatea inuită, nu corespunde conceptului de economie albastră susținut de UE în toate aspectele utilizării durabile a resurselor vii, mai puțin în ceea ce privește speciile de foci.

    În Nunavut și în Teritoriile de Nord-Vest, vânătoarea focilor și consumul, confecționarea și vânzarea de produse derivate din focă de-a lungul întregului an constituie o componentă cu tradiție îndelungată a expresiei culturale și a modului de câștigare a existenței pentru comunitatea inuită/inuvialuită. În prezent, comunitatea inuită/inuvialuită depinde de foci pentru menținerea securității alimentare și câștigarea de venituri într-un teritoriu în care prețurile produselor alimentare disponibile în magazine sunt foarte ridicate, iar oportunitățile de încadrare în muncă sunt limitate. Comunitatea inuită/inuvialuită își comercializează în mare parte produsele derivate din focă la nivel local și nu le exportă în UE. Printre motivele principale se numără teama de a nu încălca regimul UE privind focile, obstacolele în calea comerțului care au apărut ca urmare a interdicției propriu-zise (pierderea interesului din partea cumpărătorilor, absența legăturilor cu potențialii cumpărători), lipsa de experiență în materie de comerț internațional și confuzia legată de certificarea pieilor în raport cu produsele obținute din piei certificate. Până în prezent, regulamentul nu a avut un impact pozitiv asupra dezvoltării socioeconomice a comunității inuite/inuvialuite. Regimul UE privind focile a deschis o oportunitate, dar este perceput a fi un instrument controlat în mod excesiv.

    Potrivit Nunavut și Teritoriilor de Nord-Vest, regulamentul nu a avut niciun impact asupra populațiilor de foci, iar excepția nu a condus la intensificarea capturării. Capturarea se desfășoară, la fel ca până acum, în conformitate cu regulile de capturare și cu valorile comunității inuite/inuvialuite.



    6) Concluzii

    Regulamentul pare să funcționeze bine pentru prevenirea introducerii pe piața UE a produselor derivate din focă care nu fac obiectul excepției privind „comunitățile inuite sau alte comunități indigene”. Statele membre au stabilit sancțiuni în caz de încălcare, dar nu le-au aplicat încă. Numai Belgia a raportat importuri neconforme, care au fost oprite în vamă.

    După cum au menționat deja în rapoartele lor anterioare, statele membre ale UE de la Marea Baltică ar fi în favoarea reintroducerii excepției privind „gestionarea durabilă a resurselor marine”, care a fost eliminată în 2015 pentru a asigura conformitatea regulamentului cu o hotărâre a Organizației Mondiale a Comerțului. Acestea consideră că interdicția are un impact socioeconomic negativ în statele membre ale UE de la Marea Baltică.

    Organismele recunoscute din Canada consideră că regulamentul este perceput în UE ca o interdicție totală a comerțului cu produse derivate din focă, că excepția privind „comunitățile inuite sau alte comunități indigene” nu este suficient de bine cunoscută în UE și că acest lucru are un impact asupra dezvoltării economice a propriilor comunități inuite/inuvialuite. Exporturile de produse derivate din focă din Canada către UE sunt nesemnificative. Groenlanda continuă să exporte produse derivate din focă în UE, în principal în Danemarca. Autoritățile competente relevante ale UE nu au raportat un număr redus de importuri din Groenlanda și Canada.

    În 2024, Comisia va iniția o evaluare a Regulamentului privind comerțul cu produse derivate din focă și a Directivei privind puii de focă, pentru a evalua funcționarea, eficacitatea și impactul acestora în raport cu obiectivele lor și dacă acestea rămân adecvate scopului. Acest lucru va presupune o evaluare a impactului socioeconomic al actelor legislative respective și a impactului lor asupra populațiilor de foci. Pe baza constatărilor în urma evaluării, Comisia va analiza dacă sunt necesare măsuri suplimentare.

    (1)

    https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=CELEX%3A32009R1007.

    (2)

    https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=CELEX:32015R1775.

    (3)

    http://trade.ec.europa.eu/wtodispute/show.cfm?id=475&code=2.

    (4)

    https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=CELEX%3A32015R1850.

    (5)

    A se vedea considerentul 8 din Regulamentul (UE) 2015/1775.

    (6)

    https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?qid=1578667308224&uri=COM%3A2020%3A4%3AFIN.

    (7)

    https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=CELEX%3A31983L0129.

    (8)

    https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=CELEX%3A31989L0370.

    (9)

    https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=CELEX%3A32015D1027%2802%29.

    (10)

    https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=CELEX%3A32020D2125&qid=1695638965509.

    (11)

    https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=CELEX%3A32017D0265.

    (12)

    https://environment.ec.europa.eu/topics/nature-and-biodiversity/trade-seal-products_en.

    (13)

    https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/PDF/?uri=OJ:L:2022:282:FULL&from=EN.

    (14)

    https://environment.ec.europa.eu/topics/nature-and-biodiversity/trade-seal-products_en.

    (15)

    http://stateofthebalticsea.helcom.fi/biodiversity-and-its-status/marine-mammals/.

    (16)

    https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=CELEX%3A01992L0043-20130701.

    (17)

    Începând cu 24 martie 2023, în temeiul Declarației comune nr. 1/2023 a Uniunii Europene și a Regatului Unit în cadrul Comitetului mixt înființat prin Acordul privind retragerea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din Uniunea Europeană și din Comunitatea Europeană a Energiei Atomice, Protocolul privind Irlanda/Irlanda de Nord ar trebui să fie cunoscut sub denumirea de „Cadrul Windsor”.

    (18)

    https://environment.ec.europa.eu/topics/nature-and-biodiversity/trade-seal-products_en.

    Top