This document is an excerpt from the EUR-Lex website
Document 52022XG0225(02)
Notice for the attention of the data subjects to whom the restrictive measures provided for in Council Decision 2012/642/CFSP and Council Regulation (EC) No 765/2006 concerning restrictive measures in view of the situation in Belarus apply 2022/C 92/03
Aviz în atenția persoanelor vizate cărora li se aplică măsurile restrictive prevăzute în Decizia 2012/642/PESC a Consiliului și în Regulamentul (CE) nr. 765/2006 al Consiliului privind măsuri restrictive având în vedere situația din Belarus 2022/C 92/03
Aviz în atenția persoanelor vizate cărora li se aplică măsurile restrictive prevăzute în Decizia 2012/642/PESC a Consiliului și în Regulamentul (CE) nr. 765/2006 al Consiliului privind măsuri restrictive având în vedere situația din Belarus 2022/C 92/03
JO C 92, 25.2.2022, p. 8–9
(BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, GA, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)
25.2.2022 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
C 92/8 |
Aviz în atenția persoanelor vizate cărora li se aplică măsurile restrictive prevăzute în Decizia 2012/642/PESC a Consiliului și în Regulamentul (CE) nr. 765/2006 al Consiliului privind măsuri restrictive având în vedere situația din Belarus
(2022/C 92/03)
În conformitate cu articolul 16 din Regulamentul (UE) 2018/1725 al Parlamentului European și al Consiliului (1), se atrage atenția persoanelor vizate asupra informațiilor prezentate în cele ce urmează.
Temeiul juridic al acestei operațiuni de prelucrare îl reprezintă Decizia 2012/642/PESC a Consiliului (2), astfel cum a fost modificată prin Decizia (PESC) 2022/307 a Consiliului (3), și Regulamentul (CE) nr. 765/2006 al Consiliului (4), astfel cum este pus în aplicare prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/300 al Consiliului (5).
Operatorul pentru această operațiune de prelucrare este Departamentul RELEX.1 din cadrul Direcției generale relații externe – RELEX a Secretariatului General al Consiliului (SGC), care poate fi contactat la următoarea adresă:
Council of the European Union |
General Secretariat |
RELEX.1 Global and Horizontal Affairs |
Rue de la Loi/Wetstraat 175 |
1048 Bruxelles/Brussel |
BELGIQUE/BELGIË |
E-mail: sanctions@consilium.europa.eu
Responsabilul cu protecția datelor din cadrul SGC poate fi contactat la următoarea adresă:
Responsabilul cu protecția datelor
data.protection@consilium.europa.eu
Scopul operațiunii de prelucrare este stabilirea și actualizarea listei persoanelor cărora li se aplică măsurile restrictive în conformitate cu Decizia 2012/642/PESC, astfel cum a fost modificată prin Decizia (PESC) 2022/307, și cu Regulamentul (CE) nr. 765/2006, astfel cum este pus în aplicare prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/300.
Persoanele vizate sunt persoanele fizice care îndeplinesc criteriile de includere pe listă, conform prevederilor Deciziei 2012/642/PESC și ale Regulamentului (CE) nr. 765/2006.
Datele cu caracter personal colectate cuprind datele necesare identificării corecte a persoanei în cauză, expunerea de motive și orice alte date conexe.
Dacă este necesar, datele cu caracter personal colectate pot fi puse la dispoziția Serviciului European de Acțiune Externă și a Comisiei.
Fără a aduce atingere restricțiilor în temeiul articolului 25 din Regulamentul (UE) 2018/1725, la cererile formulate în cadrul exercitării de către persoanele vizate a dreptului de acces, precum și a dreptului la rectificare sau la opoziție, se va răspunde în conformitate cu Regulamentul (UE) 2018/1725.
Datele cu caracter personal vor fi păstrate timp de cinci ani din momentul în care persoana vizată a fost eliminată de pe lista persoanelor cărora li se aplică măsuri restrictive sau din momentul în care măsura a expirat, ori pe durata procedurilor judiciare, în cazul în care acestea au demarat.
Fără a se aduce atingere eventualelor căi de atac judiciare, administrative sau nejudiciare, persoanele vizate au dreptul de a depune o plângere la Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2018/1725 (edps@edps.europa.eu).
(1) JO L 295, 21.11.2018, p. 39.
(2) JO L 285, 17.10.2012, p. 1.
(3) JO L 46, 25.2.2022, p. 97.