Obiectivul Convenției de la Haga din 25 octombrie 1980 asupra aspectelor civile ale răpirii internaționale de copii (denumită în continuare „Convenția de la Haga din 1980”), ratificată până în prezent de 101 țări, inclusiv de toate statele membre ale UE, este de a restabili statu­quo-ul prin înapoierea imediată a copiilor deplasați sau reținuți ilicit, prin intermediul unui sistem de cooperare între autoritățile centrale desemnate de părțile contractante.

Întrucât prevenirea răpirii copiilor este o parte esențială a politicii UE de promovare a drepturilor copilului, Uniunea Europeană întreprinde acțiuni la nivel internațional în vederea îmbunătățirii aplicării Convenției de la Haga din 1980 și încurajează țările terțe să adere la convenție.

La 13 iulie 2016, Bolivia și-a depus instrumentul de aderare la Convenția de la Haga din 1980. Convenția a intrat în vigoare în Bolivia la 1 octombrie 2016.

Conform articolului 38 alineatul (4) din Convenția de la Haga din 1980, aceasta se aplică între statul care aderă și statele contractante care vor fi declarat că acceptă această aderare.

Existența competenței exclusive a UE în ceea ce privește acceptarea aderării unui stat terț la Convenția de la Haga din 1980 a fost confirmată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, care a fost consultată la inițiativa Comisiei.

La 14 octombrie 2014, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a emis Avizul 1/13 care a statuat că acceptarea aderării unui stat terț la Convenția de la Haga din 1980 asupra aspectelor civile ale răpirii internaționale de copii ține de competența exclusivă a Uniunii Europene.

Curtea a insistat asupra nevoii de uniformitate la nivelul UE în acest domeniu, în vederea evitării unei geometrii variabile între statele membre.

Întrucât problema răpirii internaționale de copii intră în sfera competenței externe exclusive a Uniunii Europene, decizia privind acceptarea aderării Boliviei trebuie luată la nivelul UE printr-o decizie a Consiliului. Prin urmare, statele membre ale Uniunii Europene ar trebui să depună declarația de acceptare a aderării Boliviei în interesul Uniunii Europene.

În urma acceptării de către statele membre ale Uniunii Europene, Convenția de la Haga din 1980 ar deveni aplicabilă între Bolivia și statele membre ale UE, cu excepția Danemarcei.

În ceea ce privește răpirea copiilor de către unul dintre părinți, Convenția de la Haga din 1980 este contrapartea internațională a Regulamentului nr. 2201/2003 al Consiliului (cunoscut sub denumirea de „Regulamentul Bruxelles IIa”), care reprezintă piatra de temelie a cooperării judiciare în cadrul UE în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești.

Unul dintre obiectivele principale ale regulamentului este acela de a descuraja răpirile de copii între statele membre prin stabilirea de proceduri pentru a asigura înapoierea imediată a copilului în statul membru în care acesta are reședința obișnuită. În acest scop, Regulamentul Bruxelles IIa include, la articolul 11, procedura prevăzută în Convenția de la Haga din 1980 și o completează prin clarificarea unor aspecte ale acesteia, în special ascultarea copilului, perioada de timp necesară pentru a pronunța o hotărâre după depunerea unei cereri de înapoiere și motivele de refuz al înapoierii copilului. Regulamentul introduce, de asemenea, dispoziții care reglementează situațiile în care în state membre diferite se pronunță hotărâri contradictorii, de înapoiere și de refuz al înapoierii.

La nivel internațional, Uniunea Europeană sprijină aderarea statelor terțe la Convenția de la Haga din 1980 pentru ca statele sale membre să se bazeze pe un cadru juridic comun atunci când tratează cazurile de răpiri internaționale de copii.

S-au adoptat deja, între iunie 2015 și februarie 2019, 18 decizii ale Consiliului de acceptare a aderării la Convenția de la Haga din 1980 privind răpirea internațională de copii a 26 de țări terțe (Maroc, Singapore, Federația Rusă, Albania, Andorra, Seychelles, Armenia, Republica Coreea, Kazahstan, Peru, Georgia, Africa de Sud, Chile, Islanda, Bahamas, Panama, Uruguay, Columbia, El Salvador, San Marino, Republica Dominicană, Belarus, Uzbekistan, Honduras, Ecuador și Ucraina) 1 .

Prezenta propunere este legată în mod evident de obiectivul general consacrat la articolul 3 din Tratatul privind Uniunea Europeană de a proteja drepturile copilului. Sistemul prevăzut de Convenția de la Haga din 1980 vizează protejarea copilului de efectele dăunătoare ale unei răpiri parentale și asigurarea faptului că respectivul copil poate menține contactul cu ambii părinți, de exemplu prin garantarea exercitării efective a drepturilor de vizitare.

Trebuie menționată și legătura cu promovarea utilizării medierii în soluționarea litigiilor familiale transfrontaliere. Directiva privind anumite aspecte ale medierii în materie civilă și comercială 2 se aplică și dreptului familiei în spațiul judiciar european comun. Convenția de la Haga din 1980 încurajează, de asemenea, soluționarea pe cale amiabilă a litigiilor familiale. Unul dintre ghidurile de bune practici elaborate în temeiul Convenției de la Haga din 1980, care este publicat de Conferința de la Haga de Drept Internațional Privat, este consacrat utilizării medierii pentru soluționarea litigiilor familiale internaționale legate de copii care intră în domeniul de aplicare al convenției. La inițiativa Comisiei Europene, acest ghid a fost tradus în toate limbile UE, în afara englezei și a francezei, precum și în arabă, pentru a sprijini dialogul cu statele care nu au ratificat sau nu au aderat încă la această convenție și pentru a contribui la găsirea unor modalități concrete de soluționare a problemelor legate de răpirile internaționale de copii 3 .

La articolul 38 din Convenția de la Haga din 1980 se prevede că „[a]derarea [statelor care aderă] nu va avea efect decât în raporturile dintre statul care aderă și statele contractante care vor fi declarat că acceptă această aderare.” Având în vedere faptul că decizia privește acceptarea expresă, de către statele membre în interesul Uniunii, a aderării unui stat aderent la Convenția de la Haga din 1980, temeiul juridic aplicabil este articolul 218 alineatul (6) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene. Temeiul juridic material este articolul 81 alineatul (3) din TFUE și, prin urmare, Consiliul hotărăște în unanimitate, după consultarea Parlamentului European.

Irlanda are obligații în temeiul Regulamentului (CE) nr. 2201/2003 și, prin urmare, participă la adoptarea și la aplicarea prezentei decizii.

În conformitate cu articolele 1 și 2 din Protocolul nr. 22 privind poziția Danemarcei, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, Danemarca nu participă la adoptarea prezentei decizii, nu are obligații în temeiul acesteia și nu face obiectul aplicării sale.

Prezenta propunere este elaborată după modelul deciziilor Consiliului adoptate deja pe aceeași temă și nu depășește ceea ce este necesar pentru realizarea obiectivului de a întreprinde acțiuni coerente la nivelul UE în ceea ce privește răpirea internațională de copii, prin asigurarea faptului că statele membre ale Uniunii Europene acceptă aderarea Boliviei la Convenția de la Haga din 1980 într-un anumit interval de timp.

Fiind consultate de către Comisie cu privire la disponibilitatea lor de a accepta aderarea Boliviei la Convenția de la Haga din 1980, majoritatea covârșitoare a statelor membre ale Uniunii Europene au dat un răspuns pozitiv.

Din discuțiile purtate în cadrul reuniunii experților din 2 iulie 2019 a reieșit că nu există obiecții explicite din partea statelor membre cu privire la acceptarea aderării Boliviei la Convenția de la Haga din 1980.

Comisia speră că, în urma discuțiilor ulterioare la nivel tehnic din cadrul Grupului de lucru pentru chestiuni de drept civil al Consiliului, se va ajunge la unanimitatea necesară pentru adoptarea deciziei Consiliului.

În cadrul pregătirii reuniunii experților din 2 iulie 2019 și a acțiunilor ulterioare acesteia, Comisia a colaborat strâns cu Conferința de la Haga de Drept Internațional Privat și cu Delegația UE în Bolivia.

Pentru cele 18 decizii ale Consiliului, adoptate deja între 2015 și 2019, referitoare la acceptarea aderării mai multor state terțe la Convenția de la Haga din 1980 nu s-a efectuat nicio evaluare a impactului, având în vedere natura acestui act legislativ. Cu toate acestea, în cadrul reuniunii experților din 2 iulie 2019, la care au fost reprezentate toate statele membre ale UE, s-a examinat nivelul de punere în aplicare a convenției de către Bolivia. Ca urmare a reuniunii, Comisia a urmărit îndeaproape evoluțiile ulterioare din Bolivia.

O particularitate a Boliviei este faptul că autoritatea centrală desemnată în temeiul Convenției de la Haga din 1980 este Ministerul Afacerilor Externe, în timp ce aplicarea efectivă a convenției are loc într-un alt departament din cadrul Ministerului Justiției. În 2018, acest lucru a iscat unele plângeri din cauza lipsei de răspunsuri imediate din partea autorității centrale boliviene. Acest fenomen nu s-a mai reprodus însă în 2019. Biroul regional al Conferinței de la Haga de Drept Internațional Privat (HCCH) colaborează strâns cu autoritatea centrală, iar în noiembrie 2020 și-a început mandatul un nou guvern, șeful autorității centrale fiind înlocuit în februarie 2021. Bolivia și-a exprimat disponibilitatea de a aborda unele probleme structurale, cum ar fi birocrația și întârzierile, solicitând sprijin din partea biroului regional al HCCH și contactând, de asemenea, în această privință, sediul HCCH de la Haga prin intermediul ambasadei sale. Acest lucru demonstrează un interes politic față de această chestiune, precum și angajamentul de a da asigurări mai multor părți contractante în vederea unei acceptări mai ample a aderării sale.

Aderarea Boliviei la Convenția de la Haga din 1980 a fost acceptată de 13 părți contractante, inclusiv de Elveția.

Decizia propusă nu are implicații bugetare.

Având în vedere faptul că propunerea se referă numai la autorizarea statelor membre ale Uniunii Europene de a accepta aderarea Boliviei la Convenția de la Haga din 1980, monitorizarea punerii în aplicare a acesteia este limitată la respectarea de către statele membre a textului declarației și a termenului pentru depunerea acesteia, precum și la notificarea Comisiei cu privire la depunere, astfel cum s-a stabilit în decizia Consiliului.