EUR-Lex Access to European Union law
This document is an excerpt from the EUR-Lex website
Document 52020PC0024
Proposal for a COUNCIL DECISION authorising Member States to ratify, in the interest of the European Union, the Violence and Harassment Convention, 2019 (No. 190) of the International Labour Organization
Propunere de DECIZIE A CONSILIULUI de autorizare a ratificării de către statele membre, în interesul Uniunii Europene, a Convenției Organizației Internaționale a Muncii (nr. 190) privind violența și hărțuirea, 2019
Propunere de DECIZIE A CONSILIULUI de autorizare a ratificării de către statele membre, în interesul Uniunii Europene, a Convenției Organizației Internaționale a Muncii (nr. 190) privind violența și hărțuirea, 2019
COM/2020/24 final
COMISIA EUROPEANĂ
Bruxelles, 22.1.2020
COM(2020) 24 final
2020/0011(NLE)
Propunere de
DECIZIE A CONSILIULUI
de autorizare a ratificării de către statele membre, în interesul Uniunii Europene, a Convenției Organizației Internaționale a Muncii (nr. 190) privind violența și hărțuirea, 2019
EXPUNERE DE MOTIVE
1.OBIECTUL PROPUNERII
Propunerea de decizie a Consiliului va permite statelor membre să ratifice Convenția privind eliminarea violenței și a hărțuirii în lumea muncii, care poate fi menționată drept Convenția Organizației Internaționale a Muncii (OIM) (nr. 190) privind violența și hărțuirea, 2019 (denumită în continuare „convenția”) pentru chestiunile care intră în sfera de competență a Uniunii.
2.CONTEXTUL PROPUNERII
După cum s-a subliniat recent de #metoo și evenimentele conexe, violența și hărțuirea în lumea muncii, inclusiv violența și hărțuirea bazate pe gen, sunt omniprezente în întreaga lume. Eforturile de prevenire trebuie intensificate, iar victimele trebuie protejate.
Pentru a aborda această problemă, cea de-a 108-a Conferință Internațională a Muncii (centenarul) din 21 iunie 2019 a adoptat Convenția OIM (nr. 190) privind violența și hărțuirea, 2019, împreună cu Recomandarea (nr. 206) privind violența și hărțuirea, 2019 (denumită în continuare „recomandarea”).
Convenția este primul instrument internațional care stabilește standarde specifice, aplicabile la nivel mondial, privind combaterea hărțuirii și a violenței legate de muncă și care specifică măsurile necesare din partea statelor și a altor actori relevanți. Convenția și recomandarea încearcă să stabilească o abordare incluzivă, integrată și care să ia în considerare dimensiunea de gen pentru prevenirea și eliminarea violenței și a hărțuirii în câmpul muncii.
Uniunea Europeană (UE) s-a angajat să promoveze drepturile omului și munca decentă, inclusiv condiții de muncă sigure și sănătoase, egalitatea dintre femei și bărbați și eliminarea discriminării, atât la nivel intern, cât și în relațiile sale externe.
În UE, partenerii sociali europeni au încheiat un „acord-cadru privind hărțuirea și violența la locul de muncă” 1 în 2007, pe baza consultării Comisiei cu partenerii sociali europeni în ceea ce privește violența la locul de muncă și efectele acesteia asupra sănătății și siguranței la locul de muncă 2 . Acesta oferă angajatorilor, lucrătorilor și reprezentanților acestora un cadru orientat către acțiune pentru identificarea, prevenirea și gestionarea problemelor legate de hărțuire și violență la locul de muncă.
Este în interesul UE să promoveze punerea în aplicare a unui instrument internațional de combatere a violenței și a hărțuirii în lumea muncii, în conformitate cu cadrul său intern, deoarece convenția abordează anumite domenii ale dreptului Uniunii, iar Uniunea Europeană nu este în măsură să adere la aceasta. Conținutul convenției nu se află în niciun fel de opoziție cu acquis-ul UE actual. Prin urmare, este în interesul UE ca această convenție să fie ratificată de statele membre ale UE. În acest scop și având în vedere competența UE în domeniile abordate de convenție, este necesar să se elimine toate obstacolele juridice la nivelul UE în ceea ce privește ratificarea convenției de către statele membre ale UE.
2.1Conținutul convenției
Conținutul Convenției OIM (nr. 190) privind violența și hărțuirea, 2019, poate fi rezumat după cum urmează:
Preambulul convenției:
·recunoaște dreptul fiecărei persoane la un spațiu al muncii fără violență și hărțuire;
·recunoaște că violența și hărțuirea în lumea muncii pot constitui o încălcare a drepturilor omului sau un abuz, iar violența și hărțuirea reprezintă o amenințare la egalitate de șanse, inacceptabilă și incompatibilă cu munca decentă;
·recunoaște faptul că violența și hărțuirea în lumea muncii afectează sănătatea psihologică, fizică și mentală a unei persoane, demnitatea și mediul familial și social ale acesteia și pot împiedica persoanele, în special femeile, să aibă acces, să rămână și să avanseze pe piața muncii.
În partea I, definiții, convenția:
·stabilește o singură definiție pentru „violență și hărțuire”, care acoperă o serie de comportamente și practici inacceptabile sau amenințările legate de manifestarea acestora, indiferent dacă este vorba de o singură ocurență sau de un eveniment repetat, care are drept scop, sau ar putea conduce la un prejudiciu fizic, psihic, sexual sau economic [articolul 1 litera (a)];
·definește violența și hărțuirea pe criterii de gen [articolul 1 litera (b)];
·stabilește, fără a aduce atingere definiției unice a „violenței și a hărțuirii”, că violența și hărțuirea pot fi definite ca un concept unic sau drept concepte separate în actele cu putere de lege și normele administrative naționale (articolul 1.2).
În partea II, domeniul de aplicare, convenția:
·protejează lucrătorii și alte persoane din domeniul muncii, inclusiv angajații, astfel cum sunt definiți de legislația și practicile naționale, precum și persoanele care lucrează independent de statutul lor contractual, persoanele în curs de formare, inclusiv stagiarii și ucenicii, lucrătorii al căror contract de muncă a fost reziliat, voluntarii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă și solicitanții de locuri de muncă, precum și persoanele care exercită autoritatea, atribuțiile sau responsabilitățile unui angajator (articolul 2);
·se aplică violenței și hărțuirii în „spațiul muncii”, care nu se limitează doar la locul de muncă, ci include și facilitățile și comunicațiile legate de muncă, activitățile de călătorie și sociale, precum și cazarea și naveta către și de la locul de muncă puse la dispoziție de către angajator (articolul 3).
În partea III, principiile de bază, statele care au ratificat convenția trebuie, printre altele:
·să adopte o abordare inclusivă, integrată și care ține seama de dimensiunea de gen pentru prevenirea și eliminarea violenței și a hărțuirii în lumea muncii și care include interzicerea prin lege a violenței și a hărțuirii (articolul 4.2);
·să se asigure că politicile relevante abordează violența și hărțuirea [articolul 4 alineatul (2) litera (b)];
·să adopte o strategie cuprinzătoare de combatere a violenței și a hărțuirii și să asigure accesului la căi de atac și la sprijin pentru victime [articolul 4 alineatul (2) litera (c)];
·să adopte acte cu putere de lege, norme administrative și politici care să asigure dreptul la egalitate și nediscriminare în ceea ce privește ocuparea forței de muncă, inclusiv pentru grupurile vulnerabile și grupurile în situații de vulnerabilitate (articolul 6).
În partea IV, protecția și prevenirea, statele care au ratificat convenția trebuie, în special:
·să adopte măsuri corespunzătoare de prevenire a violenței și a hărțuirii în contextele profesionale (articolul 8);
·să adopte acte cu putere de lege și norme administrative care să impună angajatorilor să prevină violența și hărțuirea, printre altele, prin evaluarea riscurilor de violență și hărțuire, furnizarea de informații și formarea persoanelor în cauză (articolul 9).
În plus, în conformitate cu partea V, punerea în aplicare și căile de atac, statele care au ratificat convenția trebuie să ia măsurile corespunzătoare pentru a asigura accesul facil la căi de atac adecvate și eficace, să recunoască efectele violenței domestice și, în măsura posibilului, să atenueze impactul acesteia în lumea muncii și să se asigure că lucrătorii au dreptul de a se îndepărta de la o situație de muncă care presupune un pericol iminent și grav legat de violență și hărțuire (articolul 10).
De asemenea, convenția include dispoziții privind orientarea, formarea și sensibilizarea.
2.2Dreptul Uniunii în domeniul violenței și al hărțuirii în lumea muncii
Unele aspecte ale convenției, astfel cum au fost completate de recomandare, implică domenii acoperite de legislația UE, în special:
·articolul 153 alineatul (1) literele (a) și (i) și articolul 157 alineatul (3) din TFUE, potrivit cărora Uniunea susține și completează acțiunea statelor membre în ceea ce privește îmbunătățirea mediului de muncă pentru a proteja sănătatea și siguranța lucrătorilor și egalitatea dintre femei și bărbați în ceea ce privește șansele pe piața muncii și tratamentul la locul de muncă, precum și adoptă măsuri pentru a asigura aplicarea principiului egalității de șanse și al egalității de tratament între bărbați și femei în materie de încadrare în muncă și de muncă;
·Directiva-cadru 89/391/CEE 3 , care acoperă toate riscurile pentru sănătatea și securitatea lucrătorilor la locul de muncă, inclusiv riscurile psihosociale, cum ar fi hărțuirea și violența;
·Acordul cadru al partenerilor sociali europeni privind hărțuirea și violența la locul de muncă 4 , încheiat în 2007 în temeiul articolului 138 din Tratatul CE (în prezent articolul 155 din TFUE), care oferă angajatorilor, lucrătorilor și reprezentanților acestora un cadru orientat către acțiune pentru identificarea, prevenirea și gestionarea problemelor legate de hărțuire și violență la locul de muncă;
·Cadrul strategic al UE privind sănătatea și siguranța la locul de muncă 2014-2020 5 și Comunicarea Comisiei intitulată „Condiții de muncă mai sigure și mai sănătoase pentru toți — Modernizarea legislației și a politicii Uniunii Europene în materie de securitate și sănătate în muncă” 6 , subliniind importanța îmbunătățirii prevenirii riscurilor psihosociale la locul de muncă;
·Directiva 2006/54/CE privind aplicarea principiului egalității de tratament și al egalității de șanse pentru femei și bărbați în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă, inclusiv dispoziții privind interzicerea hărțuirii și a hărțuirii sexuale 7 ;
·Directiva 2000/78/CE din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă 8 ;
·Directiva 2000/43/CE de punere în aplicare a principiului egalității de tratament între persoane, fără deosebire de rasă sau origine etnică 9 ;
·deciziile Consiliului din 11 mai 2017 privind semnarea, în numele Uniunii 10 , a Convenției Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice, „Convenția de la Istanbul” 11 și discuțiile în curs de dezbatere în cadrul Consiliului cu privire la aderarea Uniunii la Convenția de la Istanbul, care includ dispoziții privind prevenirea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice, inclusiv hărțuirea sexuală, protejarea victimelor unor astfel de violențe și pedepsirea autorilor infracțiunilor.
Unele aspecte ale convenției și ale recomandării sunt legate în continuare de domeniile reglementate de dreptul Uniunii în domeniul cooperării judiciare și al drepturilor victimelor 12 , al migrației, al azilului și al libertății de circulație 13 , în cadrul cărora dreptul derivat al Uniunii 14 stabilește drepturi pentru victimele infracțiunilor și membrii familiilor acestora de a primi informații adecvate, sprijin și protecție, de a participa la procedurile penale și de a fi recunoscuți și tratați în mod respectuos și nediscriminatoriu.
Convenția și recomandarea includ, de asemenea, dispoziții care țin de competența statelor membre, în special în ceea ce privește negocierile colective.
3.REZULTATELE CONSULTĂRILOR CU PĂRȚILE INTERESATE ȘI ALE EVALUĂRILOR IMPACTULUI
Nu se aplică.
4.AUTORIZAREA RATIFICĂRII CONVENȚIEI ÎN INTERESUL UNIUNII
Convenția abordează anumite domenii ale dreptului Uniunii, cum ar fi sănătatea și siguranța la locul de muncă, egalitatea și nediscriminarea, domenii în care gradul de reglementare a ajuns într-un stadiu avansat.
În conformitate cu normele privind competențele externe care au fost elaborate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene 15 , și, în special, cu privire la încheierea și ratificarea convențiilor OIM 16 , statele membre nu sunt în măsură să ratifice convenția de unele singure, întrucât anumite părți ale convenției intră sub incidența competențelor Uniunii în temeiul articolului 3 alineatul (2) din TFUE.
Cu toate acestea, UE nu poate să ratifice o convenție OIM, deoarece, conform constituției OIM 17 , doar statele pot fi părți la astfel de convenții.
Prin urmare, instituțiile UE și statele membre trebuie să ia măsurile necesare privind cooperarea pentru ratificarea convenției și pentru punerea în aplicare a angajamentelor care decurg din aceasta 18 .
Începând cu 2005, Consiliul a autorizat statele membre să ratifice, în interesul UE, cinci convenții ale OIM și un protocol OIM, anumite părți ale acestora încadrându-se în domenii de competență ale UE 19 .
Dispozițiile de fond ale convenției nu prezintă interes din perspectiva acquis-ului existent. În conformitate cu articolul 19 alineatul (8) din Constituția OIM, convenția stabilește standarde minime. Aceasta înseamnă că legislația Uniunii poate fi mai strictă decât dispozițiile convenției și viceversa 20 .
Prin urmare, propunerea de decizie a Consiliului va autoriza statele membre să ratifice, în interesul Uniunii Europene, acele părți ale convenției care intră în domenii de competență ale UE și le recomandă acestora să depună eforturi în acest sens până la sfârșitul anului 2022.
5.TEMEIUL JURIDIC
5.1Temeiul juridic procedural
Articolul 218 alineatul (6) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) se aplică indiferent dacă Uniunea este membru al organizației care a adoptat acordul internațional sau nu 21 .
5.2Temeiul juridic material
5.2.1Principii
Temeiul juridic material al unei decizii adoptate în temeiul articolului 218 alineatul (6) din TFUE depinde în primul rând de obiectivul și de conținutul acordului internațional cu privire la care ratificarea este efectuată în numele Uniunii. În cazul în care acordul urmărește două obiective sau include două elemente, iar unul dintre aceste obiective sau elemente poate fi identificat ca fiind obiectivul sau elementul principal, iar celălalt obiectiv sau element are mai degrabă un caracter accesoriu, decizia adoptată în temeiul articolului 218 alineatul (6) din TFUE trebuie să se întemeieze pe un singur temei juridic material, respectiv cel impus de obiectivul sau de elementul principal sau predominant. În ceea ce privește un acord care urmărește simultan mai multe obiective sau care include mai multe elemente care sunt legate între ele în mod inextricabil, fără ca vreunul să fie accesoriu în raport cu un altul, temeiul juridic material al unei decizii adoptate în temeiul articolului 218 alineatul (6) din TFUE va trebui să includă, în mod excepțional, diferitele temeiuri juridice relevante.
5.2.2 Aplicarea în cazul de față (a se vedea, de asemenea, detalii privind dreptul Uniunii de la punctul 2)
Deși convenția conține, de asemenea, elemente referitoare la nediscriminare, la cooperarea judiciară și la drepturile victimelor, obiectivul principal și conținutul convenției se referă la politica socială, în special în ceea ce privește îmbunătățirea mediului de lucru pentru a proteja sănătatea și siguranța lucrătorilor [articolul 153 alineatul (1) litera (a) din TFUE] și egalitatea dintre bărbați și femei în ceea ce privește șansele pe piața forței de muncă și tratamentul la locul de muncă [articolul 153 alineatul (1) litera (i) din TFUE], în domeniile în care au fost adoptate directive în temeiul articolului 153 alineatul (2) din TFUE, precum și în ceea ce privește aplicarea principiului egalității de șanse și al egalității de tratament între bărbați și femei în materie de încadrare în muncă și de muncă, în temeiul articolului 157 alineatul (3) din TFUE.
Scopul și conținutul convenției se referă la combaterea discriminării în temeiul articolului 19, în mod accesoriu.
Prin urmare, temeiul juridic material al deciziei propuse este articolul 153 alineatul (2) din TFUE coroborat cu articolul 153 alineatul (1) litera (a), cu articolul 153 alineatul (1) litera (i) și cu articolul 157 alineatul (3) din TFUE.
6Concluzie
Temeiul juridic al propunerii de decizie trebuie să fie articolul 153 alineatul (2) din TFUE, articolul 153 alineatul (1) litera (a), articolul 153 alineatul (1) litera (i) din TFUE și articolul 157 alineatul (3) din TFUE, care oferă temeiul juridic principal pentru dreptul Uniunii în materie de sănătate și siguranță la locul de muncă și egalitatea dintre bărbați și femei în materie de încadrare în muncă și de muncă, coroborat cu articolul 218 alineatul (6) din TFUE.
2020/0011 (NLE)
Propunere de
DECIZIE A CONSILIULUI
de autorizare a ratificării de către statele membre, în interesul Uniunii Europene, a Convenției Organizației Internaționale a Muncii (nr. 190) privind violența și hărțuirea, 2019
CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 153 alineatul (2) coroborat cu articolul 153 alineatul (1) literele (a) și (i), articolul 157 alineatul (3) și articolul 218 alineatul (6) litera (a) punctul (v),
având în vedere propunerea Comisiei Europene,
având în vedere aprobarea Parlamentului European,
întrucât:
(1)În 2019, în cadrul celei de a 108-a sesiuni, Conferința Internațională a Muncii a adoptat Convenția Organizației Internaționale a Muncii privind eliminarea violenței și a hărțuirii în lumea muncii, care poate fi menționată drept Convenția (nr. 190) privind violența și hărțuirea, 2019 (denumită în continuare „convenția”).
(2)Uniunea promovează ratificarea convențiilor internaționale în domeniul muncii care au fost clasificate de Organizația Internațională a Muncii ca fiind actualizate pentru a promova munca decentă pentru toți, sănătatea și securitatea la locul de muncă și egalitatea de gen, precum și pentru a combate discriminarea.
(3)Unele dispoziții ale convenției sunt reglementate de acquis-ul Uniunii în domeniul politicii sociale, în conformitate cu articolul 153 alineatul (2), articolul 153 alineatul (1) literele (a) și (i) și articolul 157 alineatul (3) din TFUE în ceea ce privește sănătatea și siguranța la locul de muncă și egalitatea dintre bărbați și femei în materie de încadrare în muncă și de muncă 22 . Unele dispoziții ale convenției sunt reglementate de acquis-ul Uniunii în domeniul nediscriminării 23 .
(4)În consecință, unele părți din convenție intră în sfera de competență a Uniunii, iar statele membre nu pot să își asume angajamente în legătură cu aceste părți în afara cadrului instituțiilor Uniunii 24 .
(5)Uniunea nu poate să ratifice convenția, întrucât doar statele membre pot fi părți la aceasta.
(6)În această situație, statele membre trebuie să fie autorizate să ratifice părțile convenției care intră sub incidența competenței Uniunii, acționând împreună în interesul Uniunii,
ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:
Articolul 1
Statele membre sunt autorizate să ratifice Convenția Organizației Internaționale a Muncii (nr. 190) privind violența și hărțuirea, 2019, în ceea ce privește părțile care intră în sfera de competență conferită Uniunii Europene prin articolul 153 alineatul (2), articolul 153 alineatul (1) literele (a) și (i), precum și articolul 157 alineatul (3) din TFUE.
Articolul 2
Statele membre trebuie să întreprindă demersurile necesare în vederea depunerii instrumentelor de ratificare a convenției pe lângă directorul general al Biroul Internațional al Muncii cât mai curând posibil, de preferință înainte de 31 decembrie 2022.
Articolul 3
Prezenta decizie se adresează statelor membre.
Adoptată la Bruxelles,
Pentru Consiliu
Președintele
C/2004/5220.
JO L 204, 26.7.2006, p. 23-36. Dispoziții similare sunt incluse și în Directiva 2004/113/CE a Consiliului din 13 decembrie 2004 de aplicare a principiului egalității de tratament între femei și bărbați privind accesul la bunuri și servicii și furnizarea de bunuri și servicii (JO L 373, 21.12.2004, p. 37-43) și în Directiva 2010/41/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 7 iulie 2010 privind aplicarea principiului egalității de tratament între bărbații și femeile care desfășoară o activitate independentă și de abrogare a Directivei 86/613/CEE a Consiliului (JO L 180, 15.7.2010, p. 1-6).
