Access to European Union law
<a href="https://eur-lex.europa.eu/content/help/eurlex-content/experimental-features.html" target="_blank">More about the experimental features corner</a>
Choose the experimental features you want to try
EUR-Lex
Access to European Union law

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

You are here
Use quotation marks to search for an "exact phrase". Append an asterisk (*) to a search term to find variations of it (transp*, 32019R*). Use a question mark (?) instead of a single character in your search term to find variations of it (ca?e finds case, cane, care).
Search tips
Need more search options? Use the Advanced search

Document 52019IP0042

    Rezoluția Parlamentului European din 17 ianuarie 2019 referitoare la punerea în aplicare a Directivei 2011/7/CE privind combaterea întârzierii în efectuarea plăților în tranzacțiile comerciale (2018/2056(INI))

    JO C 411, 27.11.2020, p. 131–136 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

    Date of document:
    17/01/2019; data votului
    Date of vote:
    17/01/2019
    Date of debate:
    16/01/2019
    Author:
    Parlamentul European, Comisia pentru piaţa internă şi protecţia consumatorilor
    Form:
    Rezoluție din proprie inițiativă
    Parliamentary term:
    a opta legislatură
    Internal reference:
    2018/2056(INI)
    Session:
    2018-2019

    27.11.2020   

    RO

    Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

    C 411/131

    P8_TA(2019)0042

    Combaterea întârzierii în efectuarea plăților în tranzacțiile comerciale

    Rezoluția Parlamentului European din 17 ianuarie 2019 referitoare la punerea în aplicare a Directivei 2011/7/CE privind combaterea întârzierii în efectuarea plăților în tranzacțiile comerciale (2018/2056(INI))

    (2020/C 411/17)

    Parlamentul European,

    —

    având în vedere Directiva 2011/7/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 februarie 2011 privind combaterea întârzierii în efectuarea plăților în tranzacțiile comerciale, (1)

    —

    având în vedere Raportul Comisiei către Parlamentul European și Consiliu privind punerea în aplicare a Directivei 2011/7/UE (COM(2016)0534) și documentul de lucru al serviciilor Comisiei care însoțește raportul (SWD(2016)0278),

    —

    având în vedere Rezoluția sa din 26 mai 2016 referitoare la Strategia privind piața unică, (2)

    —

    având în vedere Rezoluția sa din 15 septembrie 2016 referitoare la accesul la finanțare al întreprinderilor mici și mijlocii (IMM) și creșterea diversității finanțării IMM-urilor în cadrul uniunii piețelor de capital, (3)

    —

    având în vedere analiza aprofundată intitulată „Directiva 2011/7/EU privind combaterea întârzierii în efectuarea plăților în tranzacțiile comerciale: evaluarea punerii în aplicare la nivel european”, publicată de Serviciul de Cercetare al Parlamentului European în iulie 2018;

    —

    având în vedere rapoartele privind plățile în Europa (European Payment Reports) publicate de Intrum,

    —

    având în vedere articolul 52 din Regulamentul său de procedură, precum și articolul 1 alineatul (1) litera (e) din decizia Conferinței președinților din 12 decembrie 2002 privind procedura de autorizare a rapoartelor din proprie inițiativă și anexa 3 la aceasta,

    —

    având în vedere raportul Comisiei pentru piața internă și protecția consumatorilor (A8-0456/2018),

    A.

    întrucât plățile reprezintă esența vitală a afacerilor și, în medii de afaceri viabile și eficiente, efectuarea la termen a plăților le permite întreprinderilor să își ramburseze datoriile în timp util, să se extindă, să investească, să creeze locuri de muncă, să genereze creștere economică mai amplă și să aducă beneficii economiei europene în general;

    B.

    întrucât majoritatea bunurilor și serviciilor furnizate și introduse pe piața internă între agenții economici sau între agenții economici și autoritățile publice au la bază plăți reportate, într-un sistem în care furnizorul îi acordă clientului său posibilitatea de plată la termen a facturii, conform celor convenite între părți, celor stabilite pe factura furnizorului sau în dispozițiile legale relevante;

    C.

    întrucât efectuarea cu întârziere a plăților este o practică dăunătoare persistentă, cu un efect negativ asupra dezvoltării întreprinderilor europene, în special a IMM-urilor, care nu dispun de fluxuri previzibile de lichidități atunci când plățile sunt efectuate cu întârziere;

    D.

    întrucât această practică afectează în special întreprinderile mici și mijlocii în mod implicit, influențând în mod negativ lichiditatea lor, complicându-le gestiunea financiară și afectându-le competitivitatea și profitabilitatea;

    E.

    întrucât întreprinderile mari dispun de mai multe resurse decât IMM-urile pentru a se proteja împotriva plăților efectuate cu întârziere, de exemplu, prin intermediul plăților în avans, al controalelor de credit, al colectării datoriilor, al garanțiilor bancare sau al asigurărilor de credit, și pot fi, de asemenea, mai bine plasate pentru a profita de nivelul global scăzut al ratei dobânzii pentru a-și spori investițiile și puterea de negociere;

    F.

    întrucât, în temeiul Directivei 2011/7/UE (Directiva privind întârzierea în efectuarea plăților), autoritățile publice au o „responsabilitate deosebită” (4) în ceea ce privește promovarea unui mediu de afaceri care să sprijine efectuarea la timp a plăților;

    G.

    întrucât Directiva privind întârzierea în efectuarea plăților prevede, printre altele, perioade de plată pentru tranzacțiile între întreprinderi (B2B) și între autoritățile publice și întreprinderi (PA2B), dreptul automat la dobândă pentru plata întârziată, o sumă minimă de 40 EUR ca despăgubire pentru costurile de recuperare și o dobândă legală de cel puțin 8 % peste rata de referință a Băncii Centrale Europene;

    H.

    întrucât, în pofida reducerii generale a duratei medii a perioadelor de plată grație Directivei privind întârzierea în efectuarea plăților, 6 din 10 întreprinderi din UE sunt încă plătite, în cadrul tranzacțiilor B2B, mai târziu decât a fost convenit în contract;

    I.

    întrucât, din prisma dimensiunilor întreprinderilor, IMM-urile înregistrează cea mai mare probabilitate de a accepta sau de a li se impune termene de plată mai lungi sau injuste din partea întreprinderilor mai mari, din cauza dezechilibrului de putere de negociere și de teama de a deteriora relațiile de afaceri și de a pierde un viitor contract;

    J.

    întrucât, potrivit barometrului Atradius privind practicile de plată, 95 % dintre IMM-uri declară că primesc plăți efectuate cu întârziere, ceea ce reprezintă o proporție mai mare decât pentru întreprinderile de mari dimensiuni, ducând, prin urmare, la concluzia că IMM-urile au tendința să plătească mai repede decât întreprinderile mari, dar primesc plăți efectuate cu mai mare întârziere;

    K.

    întrucât întârzierea în efectuarea plăților afectează toate sectoarele economice, dar este deosebit de răspândită în cele în care există o prevalență a IMM-urilor în lanțul valoric relevant (de exemplu, construcții, utilități și transporturi, servicii profesionale, producție, produse alimentare și băuturi și IT/telecomunicații);

    L.

    întrucât întârzierea în efectuarea plăților este, în continuare, responsabilă de 1 din 4 falimente din UE;

    M.

    întrucât întârzierea în efectuarea plăților creează costuri suplimentare pentru întreprinderi, deoarece acestea trebuie să investească în resurse pentru a-i urmări pe cei care plătesc cu întârziere sau trebuie să plătească o dobândă pentru creditul contractat pentru continuarea operațiunilor comerciale;

    N.

    întrucât întârzierea în efectuarea plăților sau teama de a fi plătit cu întârziere rămâne unul dintre principalele obstacole în calea participării IMM-urilor la contractele de achiziții publice;

    O.

    întrucât, pentru fiecare zi de reducere a întârzierii plăților, s-ar putea economisi 158 milioane EUR în costuri de finanțare, iar fluxul de numerar suplimentar ar putea sprijini 6,5 milioane de locuri de muncă suplimentare în Europa;

    P.

    întrucât Comisia a inițiat proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor împotriva a patru state membre (Grecia, Slovacia, Spania și Italia) pentru aplicarea necorespunzătoare a Directivei privind întârzierea în efectuarea plăților și a sesizat Curtea de Justiție în cazul Italiei;

    Q.

    întrucât anumite state membre au lansat inițiative pentru a promova o cultură a plăților la termen, prin intermediul codurilor privind plata la termen, al implicării voluntare la nivel de sector sau al unor sinergii mai puternice cu normele privind achizițiile publice;

    R.

    întrucât raportul Comisiei privind punerea în aplicare a Directivei privind întârzierea în efectuarea plăților, publicat în 2016, a indicat că faptul că societățile sunt la curent cu drepturile lor în temeiul directivei nu înseamnă că ele utilizează aceste drepturi și că lipsa unui sistem comun de monitorizare a perioadelor medii de plată, lipsa de claritate cu privire la anumite concepte-cheie ale directivei și dezechilibrul între întreprinderile mai mari și cele mai mici pe piață sunt principalii factori care împiedică aplicarea efectivă a directivei;

    S.

    întrucât efectuarea cu întârziere a plăților este o problemă complexă, multidimensională, cauzată de factori orizontali, comuni în toate sectoarele și toate tipurile de tranzacții (cum ar fi aspecte legate de fluxul de lichidități, dezechilibrele de putere și dimensiune între întreprinderi, structura lanțului de aprovizionare, ineficiența administrativă, accesul insuficient la credite, lipsa de cunoștințe privind gestionarea creditelor și a facturilor) și de influența factorilor externi (și anume situația economică și cultura antreprenorială națională), și întrucât nu este posibil să se găsească o singură soluție care să rezolve toate problemele;

    T.

    întrucât Propunerea de directiva privind practicile comerciale neloiale dintre întreprinderi în cadrul lanțului de aprovizionare cu alimente (COM(2018)0173) cuprinde dispoziții privind întârzierea în efectuarea plăților pentru mărfurile perisabile și cerința ca statele membre să desemneze o autoritate de executare care să supravegheze respectarea normelor;

    U.

    întrucât problemele care conduc la întârzierea în efectuarea plăților trebuie să fie abordate printr-o combinație de măsuri juridice și voluntare, cu intervenții specifice care să implice Comisia, statele membre și asociațiile profesionale; întrucât o astfel de combinație ar include măsuri preventive care să vizeze problemele ce apar înainte ca o tranzacție să aibă loc și soluții corective care să vizeze problemele ce apar după finalizarea unei tranzacții; întrucât orice intervenție, indiferent dacă este vorba de măsuri de reglementare sau voluntare, ar trebui să țină seama de particularitățile sectorului economic în cauză,

    Îmbunătățirea comportamentului de plată în UE printr-o combinație de măsuri juridice și voluntare

    1.

    		 consideră că atât Directiva privind întârzierea în efectuarea plăților, cât și legislația națională privind întârzierea în efectuarea plăților trebuie puse în aplicare mai bine, prompt și în mod eficace, prin respectarea limitelor maxime stabilite pentru achitarea facturilor și prin măsuri care vizează îmbunătățirea normelor privind condițiile de plată și descurajarea practicilor neloiale; indică faptul că aceste măsuri pot fi clasificate în funcție de natura lor (juridică sau voluntară), de domeniul de aplicare (orizontal sau sectorial) și de obiectivul lor (preventiv, de remediere sau de schimbare a culturii antreprenoriale); consideră că, în paralel, în anumite state membre, legislația în vigoare și acțiunile privind încălcarea acesteia au început să conducă la o schimbare în cultura administrațiilor publice în întreaga UE, caracterizată de un declin general al întârzierilor în efectuarea plăților;

    2.

    		 susține că nu există o abordare universală pentru soluționarea problemei plăților întârziate, deoarece, în unele sectoare business-to-business, termenele de plată mai lungi, care în orice caz respectă termenele stabilite în Directiva 2011/7/UE, pot, în anumite situații, răspunde nevoilor întreprinderilor, în funcție de particularitățile fiecărui sector; subliniază, cu toate acestea, că ar trebui depuse eforturi pentru a se ajunge la termene de plată de 30 de zile și că termenele de plată mai mari de 60 de zile, astfel cum sunt autorizate de Directiva 2011/7/UE, reprezintă o lacună care poate conduce la acorduri privind termene de lungă durată, fapt care ar putea fi dăunător pentru întreprinderi, în special pentru IMM-uri, respectând, în același timp, libertatea contractuală între întreprinderi pe piață; subliniază că este important să se asigure întotdeauna condiții echitabile între întreprinderile aflate într-o poziție dominantă și micii operatori;

    Măsuri preventive

    3.

    		 consideră că statele membre ar trebui să stabilească condiții de plată mai stricte; constată că unele state membre au limitat termenul standard de plată la 30 de zile, în timp ce doar câteva state membre au introdus termene de plată maxime de la care părțile nu pot deroga; constată, de asemenea, că la nivel sectorial introducerea termenelor maxime de plată este mai frecventă; consideră că o legislație care să stabilească condiții de plată mai stricte ar putea reduce în mod eficace termenele de plată într-o anumită măsură și, cu condiția să fie pusă în aplicare, ar crea condiții de concurență echitabile între întreprinderile mari și cele mici; subliniază, în acest context, că un set de norme mai uniform și simplificat ar putea contribui la a clarifica la ce se pot aștepta creditorii și debitorii în cazul plăților efectuate cu întârziere și, prin urmare, ar îmbunătăți previzibilitatea activităților lor economice;

    4.

    		 consideră că introducerea unei transparențe sporite în ceea ce privește comportamentul de plată ar putea descuraja întârzierea în efectuarea plăților; consideră că accesul la aceste informații poate constitui un stimulent pentru ca întreprinderile și entitățile publice să își îmbunătățească practicile de plată și să își respecte obligațiile financiare; încurajează statele membre să ia în considerare diferite forme posibile de publicare obligatorie a informațiilor privind comportamentul de plată, cum ar fi bazele de date sau registrele, atât pentru sectorul privat, cât și pentru cel public;

    5.

    		 încurajează statele membre să aibă în vedere instituirea unui sistem obligatoriu care să furnizeze informații privind bunele practici în materie de plăți, cum ar fi cea de „recunoaștere și promovare” (name and fame) și să sprijine o cultură a plăților la termen în relațiile dintre întreprinderi, având în vedere, printre altele, faptul că s-a demonstrat că plata la timp este o strategie de afaceri inteligentă, având în vedere că plătitorii responsabili pot negocia afaceri mai bune și se pot baza pe furnizori fiabili; solicită Comisiei să realizeze un studiu privind sistemele naționale existente, furnizând informații cu privire la bunele practici în materie de plăți (name and fame) atât pentru întreprinderi, cât și pentru autoritățile publice, și să analizeze fezabilitatea stabilirii unor criterii comune pentru aceste sisteme la nivelul UE;

    6.

    		 subliniază importanța de a le oferi antreprenorilor, în special IMM-urilor, mai multe informații și formări în domeniul gestionării creditelor și a facturilor; reamintește că gestionarea eficientă a creditelor reduce perioada medie de colectare și menține, prin urmare, un flux de numerar optim, reducând astfel riscul de neplată și contribuind la îmbunătățirea potențialului de creștere; consideră că formarea ar trebui să vizeze inclusiv funcționarii din administrația publică și că educația și sprijinul pot, de asemenea, spori șansele IMM-urilor de a utiliza căile de atac prevăzute de Directiva privind combaterea întârzierii în efectuarea plăților; constată că, din păcate, IMM-urile nu dispun, de multe ori, de capacitatea de a investi în formare și că, în prezent, nu există programe la nivelul UE sau la nivel național care să se concentreze asupra consolidării cunoștințelor întreprinderilor în materie de gestionare a creditelor și a facturilor; consideră că un număr mai mare de fonduri ale UE ar trebui să fie direcționate către educația financiară a IMM-urilor și îndeamnă, prin urmare, autoritățile din statele membre să își intensifice eforturile de a furniza formare suplimentară pentru IMM-uri în ceea ce privește gestionarea creditelor; consideră, de asemenea, că formarea și sprijinul ar trebui să includă, de asemenea, orientări privind recuperarea plăților restante în tranzacțiile transfrontaliere și, prin urmare, invită Comisia să continue integrarea acestor orientări și a altor informații utile, cum ar fi drepturile și instrumentele aflate la dispoziția antreprenorilor în litigiile juridice cu debitorii, pe portalul de informare „Europa ta”, precum și asigurarea sprijinului pentru întreprinderi prin intermediul Rețelei întreprinderilor europene;

    Măsuri corective

    7.

    		 invită statele membre și asociațiile de întreprinderi să aibă în vedere instituirea unor servicii naționale și regionale libere și confidențiale de mediere (mediere, conciliere, arbitraj și adjudecare) accesibile tuturor întreprinderilor, ca alternativă la procedurile judiciare, pentru soluționarea litigiilor în materie de plăți și menținerea relațiilor de afaceri, dar și pentru informarea societăților cu privire la drepturile lor și la căile de atac împotriva întârzierii în efectuarea plăților. subliniază că aceste servicii de mediere ar fi utile în special pentru IMM-uri, care deseori nu dispun de mijloace financiare adecvate pentru a soluționa litigiile și, din această cauză, renunță la exercitarea drepturilor lor; îndeamnă, de asemenea, statele membre să ia în considerare în mod corespunzător posibilitatea de a finanța în mod public ombudsmanii independenți responsabili de investigarea litigiilor privind întârzierea în efectuarea plăților și neplățile, ajutând întreprinderile mici la soluționarea litigiilor de întârziere în efectuarea plăților și de neplată, oferind consiliere cu privire la acțiunile în cazul arieratelor de plată și recomandând soluții, în special pentru IMM-uri; invită statele membre și Comisia să asigure accesul efectiv la justiție în probleme legate de recuperarea datoriilor în tranzacțiile transfrontaliere;

    8.

    		 solicită statelor membre să asigure respectarea legislației lor naționale și să încurajeze și să îmbunătățească controale mai stricte, de exemplu în rândul întreprinderilor mari, și utilizarea sancțiunilor administrative eficace, proporționale și disuasive, contribuind astfel la îmbunătățirea comportamentului în materie de plăți; susține că intervenția directă din partea autorităților publice, deoarece ele sunt cele care asigură aplicarea sancțiunilor administrative, ar putea contribui la depășirea „factorului teamă” și ar putea scuti creditorii de responsabilitatea de a lua măsuri împotriva debitorilor, întrucât autoritățile ar asigura în mod direct respectarea legii și ar lua măsuri discreționare împotriva întreprinderilor care sunt implicate în practici de plată necorespunzătoare; consideră că valoarea sancțiunilor administrative și natura lor cumulativă ar putea descuraja întreprinderile să întârzie în efectuarea plăților și subliniază că acest sistem ar trebui aplicat în mod progresiv, în funcție de nivelul de conformitate al întreprinderii;

    9.

    		 subliniază că, în pofida faptului că Directiva privind întârzierea în efectuarea plăților a fost adoptată în februarie 2011 și în pofida noilor mecanisme de protecție a întreprinzătorilor puse recent în aplicare de către unele state membre, mii de IMM-uri și întreprinderi nou-înființate din întreaga Europă intră în faliment în fiecare an, în așteptarea plății facturilor, inclusiv de către autoritățile publice naționale; îndeamnă stăruitor Comisia și statele membre să ia în considerare forme obligatorii de despăgubire adecvată, de exemplu compensări și alte măsuri de sprijin, cum ar fi fonduri de garantare pentru IMM-uri și operațiuni de factoring, a întreprinderilor cărora o autoritate publică le datorează bani, astfel încât acestea să nu fie nevoite să intre în faliment din acest motiv;

    10.

    		 subliniază că datoriile fiscale și contribuțiile sociale ale întreprinderilor ar trebui să fie compensate cu sumele restante datorate de autoritățile publice;

    11.

    		 solicită statelor membre să creeze fonduri de garantare pentru IMM-uri, care să garanteze datoriile la bănci ale IMM-urilor ce dețin creanțe față de autoritățile publice;

    12.

    		 ia act, cu multă îngrijorare, de situația din unele state membre, în care autoritățile publice au întârziat foarte mult plățile pentru bunurile și/sau serviciile care le-au fost furnizate de întreprinderi (sectorul cel mai afectat fiind cel al sănătății), au inclus în contractele de furnizare clauze de necesionare și au împiedicat (prin lege) furnizorii să își recupereze creanțele în instanță, ceea ce a dus la dificultăți financiare extrem de mari sau chiar falimente ale acestor întreprinderi; consideră că, pentru a sprijini întreprinderile a căror gestiune financiară este complicată din cauza plăților întârziate din partea autorităților publice, statele membre ar trebui să instituie proceduri mai rapide și mai eficiente de rambursare a TVA și de recuperare a creditelor, în special pentru IMM-uri;

    13.

    		 subliniază că codurile și cartele privind plățile la termen și măsurile de responsabilitate socială a întreprinderilor (RSI), împreună cu auditul intern și criteriile interne de asigurarea a respectării normelor contribuie la crearea unei culturi de plată responsabile și la asigurarea unor relații echitabile și de încredere între întreprinderi;

    14.

    		 consideră că anumite concepte ale directivei, cum ar fi termenul „vădit inechitabil” în relație cu condițiile de plată din acordurile contractuale și din practicile comerciale, și momentul la care termenele de plată contractuale încep și se încheie ar trebui clarificate prin orientări emise de Comisie; ia act, de asemenea, de jurisprudența recentă a Curții de Justiție cu privire la interpretarea anumitor concepte ale directivei (respectiv „întreprindere”, „tranzacție comercială” și „vădit inechitabil” în cauzele C-256/15 și C-555/14);

    15.

    		 consideră că este important să se evite abaterea sectorului public de la normele privind termenele de plată stabilite în directivă; solicită, așadar, statelor membre și Comisiei, în lumina recentei jurisprudențe a Curții de Justiție (cauza C-555/14), să ia măsurile necesare pentru a se asigura că autoritățile publice își plătesc furnizorii la timp, iar creditorii primesc în mod automat plata dobânzi legale pentru întârzierile în efectuarea plăților și despăgubiri atunci când plățile sunt efectuate cu întârziere, fără să fie nevoie de acționarea în instanță a rău-platnicilor, și solicită Comisiei sa propună calcularea automata a dobânzilor;

    16.

    		 subliniază că efectuarea rapidă a plăților este extrem de importantă pentru supraviețuirea și dezvoltarea întreprinderilor, în special a IMM-urilor; constată că tehnologiile financiare și digitale revoluționează mijloacele de plată și viteza plăților; se așteaptă, prin urmare, la o creștere puternică a facturării electronice și la înlocuirea treptată a formelor tradiționale de plată cu altele inovatoare (de exemplu, finanțare în lanțul de aprovizionare, factoring etc.), astfel încât creditorul să poată fi plătit în timp real de îndată ce factura este emisă;

    17.

    		 ia act cu interes deosebit de procedurile instituite în anumite state membre în cazul întârzierii în efectuarea plăților de către autoritățile publice, în temeiul cărora autoritatea centrală poate emite un avertisment către o autoritate locală în cazul în care aceasta din urmă nu și-a plătit la timp furnizorii și, în cazul în care efectuarea plăților continuă să întârzie, autoritatea centrală poate plăti furnizorii în mod direct pentru bunurile sau serviciile furnizate, suspendând creditele către bugetul autorității locale care nu și-a respectat obligațiile; consideră că un astfel de sistem, care combină monitorizarea fiabilă a performanțelor de plată ale organismelor publice cu un plan eficace de escaladare, comunicat la scară largă atunci când este activat, pare să fi obținut rezultate care merită să fie analizate mai în detaliu și împărtășite statelor membre ca exemplu de bună practică;

    18.

    		 ia act cu îngrijorare de concluziile raportului Comisiei, care indică faptul că principalul motiv pentru care întreprinderile creditoare nu își exercită drepturile care le revin în temeiul Directivei privind întârzierea în efectuarea plăților este teama de a compromite bunele relații de afaceri; consideră, în acest sens, că ar trebui luate măsuri pentru ca IMM-urile să își poată reclama mai ușor drepturile în temeiul Directivei privind combaterea întârzierii în efectuarea plăților; solicită, în acest context, o examinare mai aprofundată a posibilității, prevăzută la articolul 7 alineatul (5) din Directiva privind combaterea întârzierii în efectuarea plăților, ca organizațiile care reprezintă în mod oficial întreprinderile să introducă acțiuni în fața instanțelor statelor membre pe motiv că clauzele sau practicile contractuale sunt vădit inechitabile;

    19.

    		 salută anumite inițiative la nivel sectorial în unele state membre, în cadrul cărora întreprinderile participante au elaborat un angajament în care prezintă în detaliu măsurile concrete pe care le vor lua pentru a se asigura că furnizorii lor mai mici sunt plătiți mai rapid pentru produsele sau serviciile pe care le furnizează; observă că „recunoașterea și promovarea” (name and fame) ar putea produce rezultatele preconizate prin intermediul autoreglementării la nivel sectorial, această metodă venind în sprijinul concret al IMM-urilor;

    20.

    		 subliniază importanța procedurilor de achiziții publice ca mijloc de îmbunătățire a funcționării pieței interne; solicită să se aibă în vedere consolidarea sinergiilor între Directiva privind întârzierea în efectuarea plăților și normele privind achizițiile publice, în special posibilitatea ca autoritățile contractante să acționeze pentru a exclude contractanții care nu își respectă obligațiile din contractele de achiziții publice viitoare în cazul în care subcontractanții nu sunt plătiți la timp de către principalul contractant atunci când acesta este obligat să facă acest lucru (Directiva privind achizițiile publice) (5), să utilizeze la scară mai largă opțiunea prevăzută la articolul 71 alineatul (3) din Directiva privind achizițiile publice, care permite, în anumite condiții, plata directă a subcontractanților, și să considere comportamentul de plată față de subcontractanți drept unul dintre criteriile de evaluare a capacității financiare a contractanților potențiali în cadrul licitațiilor publice; invită statele membre să asigure transparența și trasabilitatea plăților efectuate de autoritățile publice contractanților și subcontractanților, precum și a plăților efectuate de contractant subcontractanților sau furnizorilor săi;

    Concluzii și recomandări

    21.

    		 îndeamnă statele membre să își asume întreaga responsabilitate în efectuarea plăților de către administrațiile publice și să își îmbunătățească legislația, asigurând punerea în aplicare adecvată și integrală a Directivei privind întârzierea în efectuarea plăților, eliminând, de asemenea, legile, reglementările sau practicile contractuale naționale din sectorul public care intră în conflict cu scopurile acestei directive, cum ar fi interdicțiile privind executarea și cesionarea creanțelor din sectorul public; reafirmă, în paralel, faptul că Comisia ar trebui să depună toate eforturile pentru a încerca să asigure punerea în aplicare deplină și adecvată a obligațiilor existente;

    22.

    		 îndeamnă statele membre și Comisia să încurajeze „o schimbare decisivă în direcția creării unei culturi a efectuării prompte a plăților” (6) prin luarea celor mai adecvate măsuri, inclusiv prin elaborarea unor orientări privind cele mai bune practici și, dacă este cazul, prin inițiative legislative, ținând seama de propunerile menționate mai sus, pentru crearea unui mediu de afaceri de încredere pentru întreprinderi și a unei culturi a plăților punctuale;

    23.

    		 îndeamnă statele membre să se asigure că procedurile de plată sunt mai eficiente, subliniind în special că procedurile de control pentru verificarea facturilor sau a conformității bunurilor și serviciilor cu specificațiile contractuale nu ar trebui utilizate pentru prelungirea, în mod artificial, a perioadelor de plată peste limitele impuse de directivă;

    24.

    		 reamintește statelor membre și Comisiei că plata la termen este o condiție fundamentală pentru existența unor medii economice viabile și că, prin urmare, ar trebui integrată în toate inițiativele politice și legislative care afectează întreprinderile (de exemplu, RSI, întreprinderile nou-înființate și relațiile dintre platforme și întreprinderi);

    25.

    		 îndeamnă statele membre și Comisia să recurgă la publicații profesionale, la campanii de promovare sau la orice alte instrumente de sensibilizare a întreprinderilor cu privire la căile de atac în cazul efectuării cu întârziere a plăților;

    26.

    		 solicită Comisiei să faciliteze și să promoveze accesul la linii de finanțare adecvate pentru antreprenorii europeni;

    o

    o o

    27.

    		 încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului, Comisiei și statelor membre.

    (1)  JO L 48, 23.2.2011, p. 1.

    (2)  JO C 76, 28.2.2018, p. 112.

    (3)  JO C 204, 13.6.2018, p. 153.

    (4)  Considerentul 6 din Directiva 2011/7/UE.

    (5)  Articolul 57 alineatul (4) litera (g) din Directiva 2014/24/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 februarie 2014 privind achizițiile publice și de abrogare a Directivei 2004/18/CE.

    (6)  Considerentul 12 din Directiva 2011/7/UE.

    Top