EUR-Lex Access to European Union law
This document is an excerpt from the EUR-Lex website
Document 52019DC0355
REPORT FROM THE COMMISSION TO THE EUROPEAN PARLIAMENT AND THE COUNCIL assessing the extent to which the Member States have taken the necessary measures in order to comply with Council Framework Decision 2003/568/JHA of 22 July 2003 on combating corruption in the private sector
RAPORT AL COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIU privind evaluarea gradului în care statele membre au adoptat măsurile necesare pentru a se conforma Deciziei-cadru 2003/568/JAI a Consiliului din 22 iulie 2003 privind combaterea corupției în sectorul privat
RAPORT AL COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIU privind evaluarea gradului în care statele membre au adoptat măsurile necesare pentru a se conforma Deciziei-cadru 2003/568/JAI a Consiliului din 22 iulie 2003 privind combaterea corupției în sectorul privat
COM/2019/355 final
COMISIA EUROPEANĂ
Bruxelles, 26.7.2019
COM(2019) 355 final
RAPORT AL COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIU
privind evaluarea gradului în care statele membre au adoptat măsurile necesare pentru a se conforma Deciziei-cadru 2003/568/JAI a Consiliului din 22 iulie 2003 privind combaterea corupției în sectorul privat
Introducere
1.1.Contextul
1.1.1. Domeniul de aplicare al deciziei-cadru și al raportului
Decizia-cadru 2003/568/JAI a Consiliului din 22 iulie 2003 privind combaterea corupției în sectorul privat 1 (denumită în continuare decizia-cadru) are scopul de a garanta că:
·atât corupția activă, cât și corupția pasivă din sectorul privat sunt definite ca infracțiuni în toate statele membre ale UE;
·persoanele juridice (și anume, entitățile economice, organizațiile neguvernamentale sau organizațiile publice) pot fi, de asemenea, trase la răspundere pentru astfel de infracțiuni; și
·aceste infracțiuni sunt pasibile de sancțiuni efective, proporționale și disuasive.
Articolul 2 se aplică „activităților profesionale din sfera entităților cu scop lucrativ sau fără scop lucrativ”, ceea ce limitează domeniul de aplicare al deciziei-cadru la faptele de corupție săvârșite de persoane din sectorul privat.
În temeiul deciziei-cadru, statele membre trebuie să incrimineze două tipuri de conduită:
– faptul de a promite, de a oferi sau de a da mită unei persoane din sectorul privat pentru ca aceasta să facă ceva sau să se abțină de la a face ceva, cu încălcarea obligațiilor sale;
– faptul de a solicita sau de a primi mită sau de a accepta o promisiune în acest sens, de către o persoană din sectorul privat, pentru a face ceva sau a se abține de la a face ceva, cu încălcarea obligațiilor sale.
Articolul 9 alineatul (1) din decizia-cadru impune statelor membre obligația de a lua măsurile necesare pentru a asigura conformitatea până la data de 22 iulie 2005. În conformitate cu articolul 9 alineatul (2), statele membre trebuie să transmită Consiliului și Comisiei textul dispozițiilor care transpun în dreptul intern obligațiile impuse prin decizia-cadru.
Deși inițial făcea obiectul obligațiilor prevăzute în decizia-cadru, la 1 septembrie 2014, Regatul Unit a renunțat la transpunerea acesteia în legislația națională în temeiul articolului 10 alineatul (4) din Protocolul 36 anexat la tratate 2 . Prin urmare, prezentul raport nu vizează Regatul Unit.
1.1.2. Scopul prezentului raport privind punerea în aplicare
Tratatul de la Lisabona a introdus modificări semnificative în domeniile libertății, securității și justiției. La 1 decembrie 2014, s-a încheiat perioada de tranziție de cinci ani prevăzută la articolul 10 alineatul (1) din Protocolul 36 anexat la Tratate. Aceasta a eliminat limitările în ceea ce privește controlul judiciar exercitat de Curtea de Justiție a Uniunii Europene și competențele de asigurare a respectării legii ale Comisiei în domeniul cooperării polițienești și al cooperării judiciare în materie penală. Aceste modificări majore au contribuit la eficiența libertății, a securității și a justiției în UE și au consolidat încrederea reciprocă între statele membre și încrederea cetățenilor UE.
De la ultimele rapoarte ale Comisiei privind punerea în aplicare din 2007 3 și 2011 4 , în unele state membre au avut loc o serie de reforme majore în domeniul dreptului penal. În plus, incriminarea corupției active și pasive, inclusiv în sectorul privat, este obligatorie în conformitate cu Convenția penală privind corupția a Consiliului Europei și cu Convenția Organizației Națiunilor Unite împotriva corupției (UNCAC) 5 , la care toate statele membre sunt părți. Aceste evoluții au determinat statele membre să alinieze în continuare măsurile naționale de punere în aplicare la standardele internaționale și europene. Prezentul raport privind punerea în aplicare, al treilea de acest tip, analizează noile evoluții și informează colegiuitorii și publicul larg cu privire la progresele înregistrate de statele membre în acest domeniu. Constatările prezentului raport nu aduc atingere competențelor de asigurare a respectării legii ale Comisiei în temeiul Tratatelor.
1.1.3. Colectarea de informații și metodologia
La 15 decembrie 2014, Comisia a invitat toate autoritățile din statele membre să notifice Comisiei, prin intermediul bazei de date MNE (Mesures Nationales d'Exécution), până la 1 martie 2015, măsurile naționale de punere în aplicare pentru instrumentele din cadrul fostului pilon trei. În 2018, Comisia a solicitat statelor membre să furnizeze informații actualizate privind punerea în aplicare a deciziei-cadru. Descrierea și analiza din prezentul raport se bazează pe informațiile furnizate de statele membre până la 1 august 2018.
În plus, în 2014, Comisia a colectat date statistice oficiale privind tratarea cazurilor de corupție în diferite etape ale procedurii penale în statele membre 6 . Prin intermediul Grupului de experți privind necesitățile de politici publice în materie de date privind criminalitatea și al rețelei de puncte de contact naționale pentru combaterea corupției, au fost primite răspunsuri din partea a 26 de state membre pentru anii de referință 2011, 2012 și 2013. În 2018, efortul de colectare a datelor a fost extins la anii de referință 2014, 2015 și 2016. Din cele 22 de state membre care au prezentat date, 7 numai 7 8 au putut furniza date privind „condamnările definitive pentru fapte de corupție în sectorul privat” pentru oricare dintre anii de referință 2014 - 2016. Deși datele fac obiectul unor limitări inerente și ar trebui interpretate cu prudență și, de asemenea, acordând o atenție deosebită notelor metodologice furnizate 9 , acestea sunt utile pentru a ilustra aplicarea sancțiunilor pentru infracțiunile prevăzute în decizia-cadru.
ANALIZĂ
Următoarea secțiune prezintă analiza în detaliu, făcând o trecere în revistă a stadiului transpunerii deciziei-cadru în legislația națională. Transpunerea națională în fiecare stat membru a fost evaluată pe baza unui singur criteriu, și anume dacă dispozițiile deciziei-cadru au fost reglementate de legislația națională.
Raportul se concentrează pe articolele 2-7 din decizia-cadru. Acesta nu vizează articolele 8-11 (și anume, dispozițiile privind abrogarea, punerea în aplicare, aplicarea teritorială, intrarea în vigoare), întrucât acestea nu necesită transpunere la nivel național.
1.1.Articolul 2 – Corupția activă și pasivă din sectorul privat
1.1.1.Observații generale
Articolul 2 este o dispoziție-cheie din decizia-cadru. Aceasta definește infracțiunile care implică acte de corupție activă și pasivă, atunci când sunt săvârșite în cadrul activităților economice. Sfera articolului 2 alineatul (1) include activitățile profesionale atât ale entităților cu scop lucrativ, cât și ale celor fără scop lucrativ.
Cele șapte componente ale cerințelor de la articolul 2 alineatul (1) sunt enumerate în continuare.
|
Articolul 2 alineatul (1) litera (a) – corupția activă |
Articolul 2 alineatul (1) litera (b) – corupția pasivă |
|
„Faptul de a promite, de a oferi sau de a da” „Direct sau prin intermediul unui terț” „Unei persoane care exercită o funcție de conducere sau o activitate de orice fel” „Pentru o entitate din sectorul privat” „Un avantaj nemeritat de orice natură” „Pentru ea însăși sau pentru o terță persoană” „Să îndeplinească sau să se abțină de la îndeplinirea unui act, cu încălcarea obligațiilor sale” |
„Solicită sau primește sau faptul de a accepta promiterea” „Direct sau prin intermediul unui terț” „În exercitarea unei funcții de conducere sau a unei activități, sub orice formă” „Pentru o entitate din sectorul privat” „Un avantaj nemeritat de orice natură” „Pentru ea însăși sau pentru o terță persoană” „Să îndeplinească sau să se abțină de la îndeplinirea unui act, cu încălcarea obligațiilor sale” |
În tabelul de mai sus, numai primele elemente enumerate („faptul de a promite, de a oferi sau de a da”/„solicită sau primește sau faptul de a accepta promiterea”) diferă considerabil în ceea ce privește corupția activă și cea pasivă. Prin urmare, statele membre au transpus, în general, în legislația lor națională, cele șase elemente rămase, utilizând o formulare similară. Așadar, aceste șase elemente constitutive ale corupției active și pasive sunt examinate împreună mai jos.
Analiză detaliată
1.1.1.1.Articolul 2 alineatul (1) litera (a) – corupția activă – „faptul de a promite, de a oferi sau de a da”
Cele trei acțiuni ale autorului infracțiunii sunt ușor diferite, deși este posibil să existe suprapuneri. „Faptul de a promite” poate, de exemplu, să facă referire la situațiile în care mituitorul se angajează să ofere un avantaj nemeritat ulterior sau la situațiile în care există un acord între mituitor și persoana mituită potrivit căruia mituitorul va oferi avantajul nemeritat ulterior. „Faptul de a oferi” poate să facă referire la situațiile în care mituitorul își arată disponibilitatea de a oferi avantajul nemeritat în orice moment. În fine, „faptul de a da” poate include și situațiile în care mituitorul transferă avantajul nemeritat.
Un număr de 19 state membre (BG, CZ, DK, DE, EL, ES, FR, HR, IT, CY, LT, NL, AT, PT, RO, SK, SI, FI și SE) au transpus aproape literal în legislația lor cele trei noțiuni „faptul de a promite, de a oferi sau de a da”.
În plus, în șapte state membre (BE, EE, IE, LU, HU, MT și PL), în cadrul jurisprudenței naționale relevante, noțiunile transpuse au un sens echivalent. În EE, HU, IE și PL, „faptul de a oferi mită” nu este menționat în definiția actuală a corupției active, dar este acoperit în jurisprudență. În BE și LU, Codul penal face referire la „prezentarea unei oferte, a unei promisiuni sau a unui avantaj de orice natură” 10 . În MT, persoana care „dă mită” este responsabilă în calitate de complice. Persoana care încearcă să convingă cealaltă persoană să săvârșească infracțiunea face obiectul unei sancțiuni chiar dacă tentativa sa este nereușită 11 .
În LV „faptul de a promite o mită” nu este acoperit în mod explicit.
Articolul 2 alineatul (1) litera (b) – corupția pasivă – „solicită sau primește sau faptul de a accepta promiterea”
În cazul unei infracțiuni de corupție pasivă, elementele materiale includ solicitarea sau primirea unui avantaj nemeritat sau acceptarea promiterii acestuia. „Solicită” poate, de exemplu, să facă referire la un act unilateral, și anume, nu are importanță dacă s-a dat curs efectiv solicitării. „Primește” poate, de exemplu, să facă referire la primirea efectivă a beneficiului 12 . „Faptul de a accepta promiterea” unui avantaj nemeritat poate face trimitere la situațiile în care persoana mituită acceptă să primească avantajul mai târziu.
Un număr de 18 state membre (BE, BG, DE, EL, HR, LT, LU, HU, MT, AT, PT, SK, FI, IT, RO, NL, PL și SE) au transpus aproape literal în legislația lor cele trei noțiuni „solicită sau primește sau faptul de a accepta promiterea”.
În șase state membre (CZ, DK, EE, FR, IE și SI), deși noțiunile transpuse utilizate în Codul penal sunt diferite, sensul lor este echivalent în cadrul jurisprudenței relevante. În plus, LV nu prevede, expressis verbis, „faptul de a accepta promiterea unei mite”, deși prevede „faptul de a accepta oferirea unei mite”. În CZ, „faptul de a accepta promiterea unui avantaj nemeritat” nu este inclus, în mod explicit, în definiția actuală a corupției pasive, care se referă la conceptul de a „fi de acord să accepte orice cadou sau considerație ca stimulent sau remunerare”.
ES nu prevede în mod explicit elementul „faptul de a accepta promiterea unei mite”, deoarece legea se referă numai la acceptarea „unui beneficiu sau avantaj nejustificat”.
Articolul 2 alineatul (1) literele (a)-(b): celelalte cinci elemente constitutive
„Direct sau prin intermediul unui terț”
Indiferent dacă destinatarul sau beneficiarul avantajului nemeritat este persoana care primește mita sau o terță persoană, articolul 2 prevede că incriminarea ar trebui să vizeze și intermediarii.
În 14 state membre, și anume BE, CZ, ES, EL, FR, HR, CY, LV, LT, LU, MT, PT, RO și SK, acest aspect este transpus literal.
În plus, în 12 state membre (BG, DE, DK, IE, IT, HU, NL AT, PL, FI, SI și SE), conceptul „direct sau prin intermediul unui terț” nu este acoperit în mod explicit. În EE, acest aspect nu este inclus în definiția corupției active, deși se reflectă în definiția corupției pasive. Informațiile primite din partea autorităților estoniene nu au fost concludente cu privire la aplicarea, în cazul corupției active, a anumitor elemente incluse doar în definiția corupției pasive.
Cu toate acestea, fără a menționa expresia „direct sau prin intermediul unui terț”, legislațiile naționale implică faptul că ambele cazuri sunt acoperite, prin urmare toate statele membre abordează acest aspect.
„Unei persoane care exercită o funcție de conducere sau o activitate de orice fel”/„În exercitarea unei funcții de conducere sau a unei activități, sub orice formă”
Un număr de 12 state membre (BG, BE, DE, EL, ES, FR, LV, LU, HU, MT, PL și FI) au transpus literal acest element.
În plus, 10 state membre (CZ, DK, HR, LT, NL, AT, PT, SE, SK și SI) l-au transpus cu mici modificări.
În HR, NL și AT, legislația nu se referă la funcția de „conducere”, ci doar la „exercitarea unei activități”. Nici în PT definiția nu se referă la funcția de „conducere”, ci se referă la „angajații din sectorul privat” în cazul corupției pasive și la „orice persoană” 13 în cazul corupției active. În LT, mita în sectorul privat este incriminată numai în cazul persoanelor care dețin „competențe administrative adecvate” sau „sunt abilitate să acționeze în numele unei agenții, întreprinderi sau organizații” sau „exercită funcții publice”. LT susține că sarcinile de conducere sau de exercitare a unei activități sunt clarificate de jurisprudența Curții Supreme. În CZ și SK nu există nicio limitare explicită privind exercitarea unei funcții de conducere sau a unei activități, întrucât formularea pare să acopere toate tipurile de relații sau legături cu o întreprindere privată. În SE, legislația se referă la „o persoană care are calitatea de lucrător sau care deține un mandat” (corupție pasivă) sau la orice „persoană” (corupție activă). Această reglementare pare să facă referire atât la aspectul privind exercitarea unei funcții de conducere, cât și la cel privind exercitarea unei activități. În DK și SI, întrucât legea nu specifică legătura dintre autorul infracțiunii și persoana juridică, se presupune că toate aceste elemente sunt acoperite.
În ceea ce privește EE, aspectul „exercitarea unei activități sau a unei funcții de conducere” nu este acoperit de definiția corupției active, în timp ce definiția corupției pasive se referă la ambele noțiuni în sens mai larg, și anume „de către o persoană competentă care se angajează în activități economice”. Informațiile primite din partea autorităților estoniene nu au fost concludente cu privire la aplicarea, în cazul corupției active, a unor elemente incluse în definiția corupției pasive.
În RO, „exercitarea unei funcții de conducere sau a unei activități” nu este menționată în mod explicit în definiția corupției active și pasive. Textul se referă la „persoanele care îndeplinesc, permanent sau temporar, o funcție sau o însărcinare, în măsura în care participă la luarea deciziilor sau le pot influența”. Această reglementare pare să facă referire la funcțiile de conducere, însă nu neapărat la toate tipurile de rapoarte de muncă. În IE și CY, actele de corupție activă și pasivă se limitează la conduita agentului „în legătură cu afacerile sau activitatea economică a superiorului direct”, ceea ce pare să restrângă definiția.
În IT, corupția activă și pasivă se referă numai la funcțiile executive, cum ar fi cele deținute de manageri, directori generali, directori responsabili cu întocmirea bilanțurilor, primari și lichidatori sau de orice persoană care „exercită diverse funcții de conducere” 14 , excluzând din sfera personală persoanele care nu dețin o funcție executivă.
„Pentru o entitate din sectorul privat”
În 10 state membre (BG, CZ, FR, EE, EL, IT, LV, HU, MT și PT), acest element este abordat în mod explicit în cadrul măsurilor naționale de transpunere. Totuși, acesta nu este reglementat în mod explicit în 14 state membre (BE, DK, ES, HR, IE, CY, LT, LU, NL, PL, RO, SK, SI și SE) deoarece, în aceste țări, infracțiunea se referă de obicei la orice persoană („oricine”). Cu toate acestea, atât timp cât o astfel de referință este cuprinzătoare, aceasta este în conformitate cu decizia-cadru.
În DE, AT și FI, domeniul de aplicare al dispoziției este limitat la întreprinderi/societăți 15 , care sunt noțiuni mai restrânse decât entitățile din sectorul privat. ES a limitat domeniul de aplicare într-un mod similar 16 . În acest sens, a se vedea și articolul 2 alineatul (2) de mai jos.
„Un avantaj nemeritat de orice natură”
Avantajul nemeritat poate fi economic, dar poate fi și de natură nematerială. Ceea ce este important este faptul că autorul infracțiunii sau orice altă persoană, de exemplu o rudă, se află într-o situație mai bună decât cea în care s-a aflat înainte de săvârșirea infracțiunii și că acesta (aceasta) nu este îndreptățit (îndreptățită) să beneficieze de avantaj. Avantajul include, de exemplu, bani, vacanțe, credite, alimente și băuturi, un caz tratat într-un ritm accelerat, perspective mai bune de carieră etc. „Nemeritat” ar trebui interpretat ca desemnând ceva ce beneficiarul nu este în mod legal abilitat să accepte sau să primească. Această interpretare exclude din domeniul de aplicare al infracțiunii avantajele permise de lege sau de normele administrative.
Un număr de 19 state membre (BE, BG, DE, DK, ES, EL, CY, LT, LV, LU, HU, MT, AT, PL, PT, RO, FI, IT și SE) au transpus literal acest element.
Alte state membre l-au transpus cu mici modificări.
În NL, dispoziția de punere în aplicare nu se referă la un „avantaj nemeritat”, ci mai degrabă la un „cadou”, „serviciu” sau „promisiune”. În CY, „avantajul nemeritat” este transpus ca desemnând „orice cadou sau considerație sub forma unui stimulent sau a unei recompense”. Legislația franceză se referă la „orice avantaj”, care are un sens relativ mai larg, în timp ce în HR legea menționează o „favoare”. În SI, legea se referă la „o recompensă neautorizată, un cadou sau un alt beneficiu sub formă de bunuri.” În IE, infracțiunea de corupție pasivă se referă la termenii „cadou, considerație sau avantaj”, în timp ce infracțiunea de corupție activă se referă numai la „cadou sau considerație”.
SK nu abordează în mod specific faptul de a oferi un avantaj nemeritat, altul decât mita. Termenul „avantaj” nu este utilizat în dispozițiile Codului penal din Slovacia privind faptele de corupție, ci, mai degrabă, se utilizează termenul „mită” 17 : „mită înseamnă un lucru sau transferul bunurilor sau al oricăror lucruri nemateriale cu privire la care nu există niciun drept legal.” În CZ, „un avantaj nemeritat de orice natură” face obiectul definiției „mitei”, care se referă la „un avantaj nemeritat constând în îmbunătățirea directă a situației materiale sau într-un alt avantaj...la care persoana nu are dreptul” 18 .
În EE, în cazul corupției pasive, avantajul nemeritat se referă la „bunuri sau alte beneficii”, în timp ce, în cazul corupției active, legea se referă la mită, care este o noțiune limitată comparativ cu avantajul nemeritat. Pe baza informațiilor disponibile, nu este clar dacă anumite elemente incluse în definiția corupției pasive se aplică și în cazul corupției active.
„Pentru ea însăși sau pentru o terță persoană”
Acest element este transpus literal în 22 de state membre (BE, BG, CZ, DE, DK, ES, EL, FR, HU, HR, CY, LT, LV, LU, MT, AT, PT, SK, SI, FI, IE și SE).
În PL, aspectul legat de o terță persoană poate fi acoperit numai indirect, în măsura în care corespunde expresiei „în favoarea unui cumpărător sau a unui beneficiar de bunuri, servicii sau de alte prestații”.
Acest element nu este acoperit în mod explicit în două state membre (NL și RO). În alte două state membre (EE și IT), elementul nu este acoperit în ceea ce privește definiția corupției active.
„Să îndeplinească sau să se abțină de la îndeplinirea unui act, cu încălcarea obligațiilor sale”
În 13 state membre (BE, BG, DE, DK, FR, EL, IE, IT, CY, LV, LU, AT și SK), acest element este transpus literal de legislația națională.
Șapte state membre (LT, LV, HU, MT, PT, RO și SE) au transpus acest element cu mici modificări. În RO, acest aspect se reflectă doar în definiția corupției pasive. În LT, acesta este transpus ca „acțiune sau inacțiune legală sau ilegală (...) în exercitarea competențelor sale”. În PT, noțiunea „încălcarea obligațiilor” nu apare în definiția corupției active, ci doar în definiția corupției pasive. În LV, elementul „să îndeplinească sau să se abțină de la îndeplinirea unui act, cu încălcarea obligațiilor sale” este transpus într-un sens mai larg, potrivit căruia îndeplinirea sau abținerea de la îndeplinirea unui act trebuie să aibă loc „prin exercitarea autorității sale” fără a implica în mod necesar o încălcare specifică. În HU, MT și SE, legislația nu se referă la „să îndeplinească sau să se abțină de la îndeplinirea”. Acest lucru implică faptul că omiterea acestor elemente nu are un impact asupra mențiunii „cu încălcarea obligațiilor sale”, prevăzută în Codul penal – este irelevant dacă aceste cuvinte sunt implicite sau explicite.
În EE, acest aspect este menționat ca „abuz de competență” în corupția pasivă, în timp ce, în definiția corupției active, nu este menționat deloc. Informațiile primite din partea autorităților estoniene nu au fost concludente cu privire la aplicarea, în cazul corupției active, a unor elemente incluse în definiția corupției pasive.
În CZ, Codul penal nu limitează aplicabilitatea dispozițiilor privind faptele de corupție în sectorul privat la cazurile în care a existat o încălcare a obligațiilor.
În ES, formularea „cu încălcarea obligațiilor sale” a fost eliminată din legislație. În plus, aspectul „să îndeplinească sau să se abțină de la îndeplinirea unui act” nu se reflectă în formularea actuală. Domeniul de aplicare al articolului este, de asemenea, limitat („la achiziționarea sau vânzarea de bunuri sau la contractarea de servicii sau relații comerciale”).
În FI și HR, încălcarea obligațiilor nu este specificată; în loc de „să îndeplinească sau să se abțină de la îndeplinirea”, textul se referă la favorizarea unui mituitor sau a unei alte persoane. În SI, legislația menționează neglijarea interesului organizației sau al unei alte persoane sau cauzarea de prejudicii la încheierea sau menținerea unui contract. În Țările de Jos, elementul „încălcarea obligațiilor” este transpus cu mențiunea „cu încălcarea bunei credințe”, care include „ascunderea acceptării sau a solicitării cadoului sau a promisiunii ori serviciului din partea angajatorului sau a superiorului direct” 19 .
În PL, noțiunea „încălcarea obligațiilor” este transpusă ca „neîndeplinirea unei obligații atribuite unei astfel de persoane care poate provoca daune materiale unei astfel de unități sau poate constitui un act de concurență neloială sau un act inadmisibil de preferință în favoarea unui cumpărător sau a unui beneficiar de bunuri, servicii sau de alte prestații”.
Alte limitări
Spre deosebire de celelalte 25 de state membre ale UE, în BE și LU există o limitare la cazurile în care încălcarea obligațiilor nu a fost cunoscută de către superior, atât în cazul infracțiunilor de corupție pasivă, cât și în cazul celor de corupție activă.
Articolul 2 alineatul (2)
Articolul 2 alineatul (2) prevede că articolul 2 alineatul (1) se aplică activităților profesionale atât din entitățile cu scop lucrativ, cât și din cele fără scop lucrativ.
Majoritatea statelor membre au menționat în mod explicit includerea entităților fără scop lucrativ în legislația lor, în timp ce altele au inclus în legislația lor o formulare în sens larg, care nu exclude entitățile fără scop lucrativ (BE, BG, CZ, DK, EE, FR, EL, HR, IE, IT, CY, LV, LT, LU, HU, NL, MT, PL, PT, RO, SK, SI și SE).
În patru state membre (DE, FI, AT și ES), domeniul de aplicare al infracțiunii este diferit. În DE, FI și AT, dispoziția este limitată la întreprinderi/societăți 20 , care sunt noțiuni mai restrânse decât entitățile din sectorul privat. ES a limitat domeniul de aplicare într-un mod similar. Limitarea domeniului de aplicare al infracțiunilor relevante la întreprinderi exclude, în unele cazuri, răspunderea penală a persoanelor care oferă mită în numele sau în favoarea organizațiilor fără scop lucrativ. Organizațiile fără scop lucrativ fac parte din sectorul privat, acestea putând fi, de exemplu, fundații, asociații, cluburi sportive, organizații religioase și organizații caritabile. Organizațiile fără scop lucrativ se implică adesea în activități economice, dar, de obicei, utilizează veniturile mai degrabă pentru a-și atinge în continuare obiectivele principale în domeniul social, educațional sau caritabil, decât pentru a distribui veniturile acționarilor, conducătorilor sau membrilor organizației.
În plus, pentru activitățile vizate de decizia-cadru, în conformitate cu articolul 2 alineatele (3), statele membre au avut posibilitatea să declare că limitează domeniul de aplicare la conduita care implică o denaturare a concurenței în ceea ce privește achiziționarea de bunuri sau de servicii comerciale. Astfel de declarații au fost făcute de DE, IT, AT și PL. Declarațiile au fost valabile până la 22 iulie 2010 [articolul 2 alineatul (4)]. Întrucât Consiliul nu a luat o decizie cu privire la prelungirea valabilității acestora, Comisia consideră că declarațiile nu mai sunt valabile.
În DE, formularea actuală prevăzută la secțiunea 299 din Codul penal poate exclude anumite situații în care sunt implicate entități din sectorul privat sau cu care acestea se confruntă în practică și care nu sunt strict legate de tranzacțiile de achiziții publice. Prin comparație, articolul 2 se referă la faptele de corupție săvârșite „în cadrul activităților economice”, cuprinzând cea mai largă gamă de activități.
În ceea ce privește ES, corupția activă și pasivă se limitează la „achiziționarea sau vânzarea de bunuri sau la contractarea de servicii sau relații comerciale”.
În SI, infracțiunea conține o posibilă limitare: „la încheierea sau menținerea unui contract”.
Articolul 3 – Instigarea și complicitatea
Articolul 3 se concentrează asupra participării la actele de corupție, prin instigare și complicitate. Cu toate acestea, articolul nu abordează chestiunea tentativei la aceste forme de infracțiune 21 .
Legislația națională din 25 de state membre (BE, BG, CZ, DE, DK, ES, EE, EL, FR, HR, CY, LT, LV, LU, HU, MT, NL, AT, PL, PT, RO, SK, SI, FI și SE) abordează instigarea și complicitatea. IE a explicat că, deși instigarea nu este menționată în mod specific în legislația națională, aceasta este abordată de jurisprudență.
IT consideră că aceste concepte sunt vizate de articole din Codul penal și intră sub incidența noțiunii de „favorizare” 22 . Totuși, informațiile primite în acest sens nu au fost concludente.
Articolul 4 – Sancțiuni
Articolul 4 alineatul (1) prevede ca infracțiunile de corupție din sectorul privat să fie pasibile de sancțiuni penale „efective, proporționale și disuasive”. Legislația națională a tuturor statelor membre abordează articolul 4 alineatul (1).
Articolul 4 alineatul (2) impune statelor membre să asigure pedepsirea corupției active și pasive din sectorul privat cu o pedeapsă maximă de cel puțin unu până la trei ani de închisoare. Comisia concluzionează că pragul pentru sancțiuni este transpus în legislația tuturor statelor membre.
Articolul 4 alineatul (3) obligă statele membre să impună decăderea temporară a persoanelor fizice din dreptul de a exercita o activitate profesională sau o activitate asemănătoare într-o poziție sau o funcție similară. Acest articol este abordat de legislația națională în 24 de state membre (BE, BG, CZ, DE, DK, EE, EL, FR, HR, IE, IT, LV, LT, LU, HU, MT, NL, AT, PT, PL, RO, FI, SK și SI). SE a explicat că aceste măsuri pot fi adoptate pe baza Legii privind interdicția de a exercita activități comerciale, dar nu a oferit o explicație mai detaliată.
Informațiile furnizate de CY și ES nu au fost suficiente pentru a concluziona dacă legislația lor națională abordează sau nu articolul 4 alineatul (3).
Articolul 5 – Răspunderea persoanelor juridice
Articolul 5 prevede răspunderea persoanelor juridice în ceea ce privește atât corupția activă, cât și corupția pasivă. Statele membre pot decide să aleagă între răspunderea penală și cea administrativă.
În conformitate cu articolul 5 alineatul (1), statele membre trebuie să se asigure că este antrenată răspunderea persoanelor juridice în cazul în care faptele de corupție sunt săvârșite în interesul lor de către orice persoană, „acționând individual sau în calitate de membru al unui organism al persoanei juridice în cauză”, care îndeplinește o funcție de conducere în cadrul persoanei juridice.
În temeiul articolului 5 alineatul (2), statele membre trebuie să se asigure că se poate antrena răspunderea unei persoane juridice în cazurile în care săvârșirea infracțiunii a fost posibilă din cauza absenței supravegherii sau controlului.
Răspunderea persoanelor juridice nu exclude urmărirea penală împotriva persoanelor fizice autoare, instigatoare sau complice [articolul 5 alineatul (3)].
În prezent, un număr de 16 state membre (BE, DK, DE, ES, EL, FR, CY, LV, LT, LU, HU, AT, PL, FI, SK și SI) au adoptat legislație pentru transpunerea acestei dispoziții. Unele state membre recurg la măsuri de drept penal, în timp ce altele la măsuri administrative împotriva persoanelor juridice. Ambele abordări sunt acceptabile în egală măsură în temeiul decizieicadru. În IE, răspunderea persoanelor juridice se bazează pe jurisprudență. IE nu a furnizat suficiente informații pentru a putea evalua transpunerea articolului 5 alineatele (2) și (3).
În PT, răspunderea persoanelor juridice și a entităților echivalente este exclusă dacă autorul infracțiunii a acționat împotriva ordinelor sau a instrucțiunilor specifice ale persoanelor abilitate să le emită. În HR, răspunderea persoanelor juridice este condiționată de două criterii alternative, dintre care unul se referă la un „câștig ilegal” pentru persoana juridică sau pentru persoana terță. În EE, persoana juridică este exonerată de răspunderea penală dacă o faptă săvârșită de un reprezentant competent al acesteia a fost „inevitabilă” pentru persoana juridică. IE face trimitere la dreptul comun și la jurisprudența relevantă, potrivit cărora o persoană juridică este responsabilă pentru faptele „agenților de control” ai acesteia.
În temeiul articolului 5 alineatul (2), statele membre trebuie să se asigure că se poate antrena răspunderea unei persoane juridice în cazurile în care săvârșirea infracțiunii a fost posibilă din cauza absenței supravegherii sau controlului. În 8 state membre nu există suficiente informații pentru a evalua dacă legislația națională reglementează absența supravegherii sau a controlului (BG, CZ, EE, IT, MT, NL și PT) sau dacă jurisprudența acoperă aceste aspecte (IE).
Articolul 5 alineatul (3) stabilește o condiție negativă. În cazul în care statele membre nu au o legislație sau o practică contradictorie, se presupune că acestea îndeplinesc condiția, și anume că răspunderea persoanelor juridice nu exclude urmărirea penală împotriva persoanelor fizice autoare, instigatoare sau complice.
Articolul 6 – Sancțiuni aplicabile persoanelor juridice
Articolul 6 obligă statele membre să stabilească sancțiuni efective, proporționale și disuasive pentru persoanele juridice (penale sau administrative) pentru corupția activă și pasivă, pentru instigare, complicitate și pentru lipsa de supraveghere sau control care a făcut posibilă comiterea infracțiunii. Pe lângă sancțiunile financiare, articolul 6 alineatul (1) oferă alte exemple de sancțiuni care pot fi impuse, cum ar fi excluderea de la acordarea de avantaje sau ajutoare publice, interdicția de a exercita activități comerciale, punerea sub supraveghere judiciară sau o măsură judiciară de dizolvare. În conformitate cu articolul 6 alineatul (2), sancțiunile trebuie să fie efective, proporționale și disuasive.
Un număr de 18 state membre (BE, BG, CZ, DE, DK, EL, FR, HR, LV, LU, HU, MT, AT, PL, SK, SI, FI și CY) au furnizat informații potrivit cărora a fost adoptată legislația de transpunere a articolului 6 alineatul (1). Informațiile primite de la celelalte state membre nu au fost concludente.
Articolul 6 alineatul (2) este abordat în legislația națională a 26 de state membre. IE confirmă transpunerea articolului 6 prin intermediul unui act juridic adoptat în 1906. Totuși, acest act nu acoperă decât sancțiunile aplicabile persoanelor fizice, nu și pe cele aplicabile persoanelor juridice. Prin urmare, informațiile furnizate nu sunt suficiente pentru a evalua transpunerea.
Articolul 7 – Competența
Articolul 7 prevede că statele membre trebuie să ia măsurile necesare pentru a-și stabili competența cu privire la infracțiunile care intră în domeniul de aplicare al deciziei-cadru, în cazul în care infracțiunea a fost săvârșită, în totalitate sau parțial, pe teritoriul său, de către unul dintre resortisanții săi sau în cazul în care infracțiunea a fost săvârșită în interesul unei persoane juridice care își are sediul pe teritoriul său. Statele membre dispun de o marjă de discreție în transpunerea ultimelor două norme de competență.
Toate statele membre au instituit măsuri interne pentru transpunerea acestei dispoziții.
În conformitate cu articolul 7 alineatul (2), un număr de 16 state membre (BG, DE, DK, FR, EL, IT, IE, LT, LU, HU, MT, NL, AT, PL, FI și SE) au decis să nu aplice anumite norme privind competența (atunci când infracțiunea a fost săvârșită de unul din resortisanții săi sau în cazul în care aceasta a fost săvârșită în interesul unei persoane juridice care își are sediul principal pe teritoriul statului membru). În unele state membre (precum FI, FR sau DK), în temeiul articolului 7 alineatul (2) litera (b), se prevede o cerință privind dubla încriminare, aceasta putând fi supusă unor condiții suplimentare, cum ar fi un raport prezentat de victimă (FR) sau procedura inițiată de procuror (FR).
CONCLUZII
Informațiile primite din partea statelor membre indică faptul că în multe dintre acestea s-au realizat reforme majore din 2011. De exemplu, Grecia a modificat dispozițiile sale de drept penal în domeniul corupției în 2014, iar Bulgaria, Germania, Estonia și Spania au făcut acest lucru în 2015. Belgia și-a modificat Codul penal în 2016 și 2018, iar Italia a făcut acest lucru în 2017. Ungaria a adoptat un nou Cod penal în 2012 și a revizuit toate instrumentele juridice conexe. Slovacia a adoptat o lege privind răspunderea persoanelor juridice în 2016.
În general, nivelul de transpunere a deciziei-cadru s-a îmbunătățit în mod evident de la raportul privind punerea în aplicare din 2011. În toate statele membre, nivelul sancțiunilor introduse în codurile penale naționale este în conformitate cu pragurile minime prevăzute în decizia-cadru.
Cu toate acestea, unele dispoziții ale deciziei-cadru au fost dificil de pus în aplicare în unele state membre. De exemplu, faptul de a accepta promiterea unei mite nu este reglementat de legislația națională a niciunui stat membru, iar, în unele țări, săvârșirea unei infracțiuni de către o persoană în exercitarea unei funcții de conducere sau a unei activități este limitată la funcții sau competențe specifice. Avantajul nemeritat oferit sau acordat terților nu pare a fi acoperit în întregime într-un număr redus de state membre. Avantajul nemeritat este, de asemenea, o noțiune definită în moduri diferite, uneori aceasta acoperă mai mult decât ceea ce este strict necesar, iar alteori omite elemente importante. În plus, unele state membre au inclus o limitare a domeniului de aplicare al infracțiunii de corupție din sectorul privat, fie prin specificarea anumitor condiții în care poate fi săvârșită infracțiunea, fie prin limitarea domeniului de aplicare al infracțiunii la întreprinderi și la alte entități cu scop lucrativ, omițând astfel organizațiile fără scop lucrativ. În unele state membre, dispozițiile relevante din Codul penal nu se extind la entitățile fără scop lucrativ.
În timp ce mai multe state membre au depus eforturi pentru a-și modifica legislația națională, eforturile lor trebuie să se extindă și la aplicarea acestor măsuri de drept penal. Dintre cele 22 de state membre care au furnizat statistici în contextul actualizării efectuate în 2018 pentru anii de referință 2014-2016, doar 13 23 state membre au furnizat date înregistrate privind faptele de corupție în sectorul privat. În anii raportați, au fost înregistrate foarte puține condamnări pentru corupția din sectorul privat.
Comisia va continua să sprijine statele membre în transpunerea, punerea în aplicare și asigurarea respectării legislației UE la un nivel satisfăcător. Acest sprijin include verificarea conformității depline a măsurilor naționale cu dispozițiile corespunzătoare din decizia-cadru, organizarea de reuniuni cu autoritățile naționale ale statelor membre și facilitarea dezvoltării și a schimbului de bune practici în domenii specifice. Dacă este necesar, Comisia va face uz de competențele de asigurare a respectării legii care îi sunt conferite prin tratate, prin intermediul procedurilor de constatare a neîndeplinirii obligațiilor. În sfârșit, Comisia va continua să colecteze statistici privind infracționalitatea referitoare la corupția din sectorul privat.
