COMISIA EUROPEANĂ
Bruxelles, 20.11.2017
COM(2017) 670 final
Recomandare de
DECIZIE A CONSILIULUI
de autorizare a Comisiei să deschidă negocieri cu Confederaţia Elveţiană pentru un acord privind stabilirea clauzelor şi condiţiilor pentru participarea Confederaţiei Elveţiene la Agenţia GNSS European
EXPUNERE DE MOTIVE
1.CONTEXTUL RECOMANDĂRII
•Motivele şi obiectivele recomandării
Agenţia GNSS European („Agenţia”) a fost înfiinţată prin Regulamentul (UE) 912/2010. Aceasta are sarcini importante în domeniul securităţii şi al comercializării în ceea ce priveşte programele europene GNSS - Galileo şi EGNOS; de asemenea, Comisia Europeană i-a încredinţat sarcini de gestionare a programelor în ceea ce priveşte exploatarea acestora.
Agenţia este deschisă participării ţărilor terţe prin încheierea de acorduri internaţionale între Uniune şi ţara în cauză. Norvegia este prima ţară care nu este membră a UE şi care participă deja la Agenţie.
Începând din anii 1990, în calitate de membru al Agenţiei Spaţiale Europene (ESA), Elveţia a fost un partener şi un contribuitor de durată la programele europene GNSS - Galileo şi EGNOS. Industria Elveţiei deţine know-how tehnic specific, uneori exclusiv, în anumite sectoare ale tehnologiei de radionavigaţie prin satelit. Elveţia găzduieşte o staţie de sol a EGNOS.
Ca urmare a reprofilării programelor GNSS ale UE în 2008, cooperarea între UE şi Elveţia privind radionavigaţia prin satelit se bazează pe Acordul de cooperare între Uniunea Europeană şi statele membre ale acesteia, pe de o parte, şi Confederaţia Elveţiană, pe de altă parte, privind programele europene de radionavigaţie prin satelit, denumit în cele ce urmează „Acordul de cooperare UE-Elveţia în domeniul GNSS”, semnat la 2013 şi aplicat cu titlu provizoriu începând de la 1 ianuarie 2014.
Potrivit articolului 16 din Acordul de cooperare în domeniul GNSS: „Elveţia are dreptul de a participa la Agenţia GNSS european în condiţiile care urmează să fie stabilite într-un acord între Uniunea Europeană şi Elveţia. Negocierile respective încep de îndată ce Elveţia depune o cerere în acest scop şi procedurile necesare din partea Uniunii Europene sunt finalizate.”
Elveţia a depus o cerere de a participa la Agenţie printr-o scrisoare datată 20 mai 2014.
Prin urmare, acest document conţine o recomandare de a începe negocierile cu Elveţia pentru a institui un acord care să stabilească clauzele şi condiţiile pentru participarea Elveţiei la Agenţie.
Se preconizează că această participare va consolida parteneriatul de durată între Elveţia şi UE în domeniul radionavigaţiei prin satelit.
Pentru perioada 2014-2017 Elveţia a contribuit la programele europene GNSS cu aproximativ 240 de milioane EUR.
•Coerenţa cu dispoziţiile existente în domeniul de politică
Potrivit articolului 23 din Regulamentul (UE) nr.°912/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului de instituire a Agenţiei: „Agenţia este deschisă participării ţărilor terţe şi organizaţiilor internaţionale. Participarea şi condiţiile acesteia se stabilesc într-un acord între Uniune şi respectiva ţară terţă sau organizaţie internaţională, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 218 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene.”
Potrivit articolului 16 din Acordul de cooperare în domeniul GNSS: „Elveţia are dreptul de a participa la Agenţia GNSS european în condiţiile care urmează să fie stabilite într-un acord între Uniunea Europeană şi Elveţia.”
•Coerenţa cu alte politici ale Uniunii
Sistemul Global de Navigaţie prin Satelit European („GNSS”) reprezintă un element important al politicii Uniunii Europene în vederea asigurării integrării complete a infrastructurii de transport terestru, maritim şi aerian pentru o navigare sigură, fără sincope, rentabilă şi ecologică. Promovarea acordurilor de cooperare privind radionavigaţia prin satelit cu anumite ţări, inclusiv cu Elveţia, este o parte a strategiei internaţionale a GNSS European.
Scopul directivelor de negociere recomandate este acela de a permite participarea Elveţiei, partener-cheie al programelor europene GNSS, la Agenţie. Acest lucru implică extinderea către Elveţia a unui set de drepturi şi obligaţii aplicabile pentru această participare la Agenţie.
Recomandarea nu prevede acordarea de drepturi de proprietate sau de decizie Elveţiei.
2.TEMEI LEGAL, SUBSIDIARITATE ŞI PROPORŢIONALITATE
•Temei legal
Articolul 218 alineatul (3) şi articolul 218 alineatul (4) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene.
•Subsidiaritate (în caz de competenţă neexclusivă)
Obiectivele propunerii nu pot fi realizate în mod satisfăcător de statele membre. Agenţia este un organism al Uniunii înfiinţat prin legislaţia Uniunii şi, prin urmare, participarea ţărilor terţe la Agenţie nu poate fi autorizată de niciunul dintre statele membre în mod individual. Participarea ar trebui, în schimb, să fie reglementată printr-un acord internaţional încheiat de Uniune. Acordul se limitează la temele necesare pentru a permite participarea Elveţiei la Agenţie.
•Proporţionalitate
N/A
•Alegerea instrumentului
Un acord internaţional este singurul instrument care asigură coerenţa la nivelul UE şi securitatea juridică în relaţia cu Elveţia în ceea ce priveşte participarea acestei ţări la Agenţie. Tratatul nu oferă alte opţiuni viabile pentru reglementarea relaţiei cu o ţară terţă.
În plus, acordul internaţional este necesar, de asemenea, în conformitate cu articolul 23 din Regulamentul (UE) nr.°912/2010.
3.REZULTATELE EVALUĂRILOT EX-POST, ALE CONSULTĂRILOR CU PĂRŢILE INTERESATE ŞI ALE EVALUĂRILOR IMPACTULUI
•Evaluări ex-post/verificări ale adecvării legislaţiei existente
N/A.
•Consultări cu părţile interesate
Comisia a consultat statele membre ale UE cu privire la această iniţiativă. S-a recunoscut faptul că o astfel de iniţiativă este benefică pentru Uniune şi în special pentru punerea în aplicare în continuare a programelor europene GNSS şi pentru funcţionarea Agenţiei.
•Obţinerea şi utilizarea expertizei
N/A
•Evaluarea impactului
N/A
•Adecvarea şi simplificarea reglementărilor
N/A
•Drepturile fundamentale
N/A
4.IMPLICAŢII BUGETARE
Elveţia ar trebui să contribuie din punct de vedere financiar la bugetul Agenţiei pentru acoperirea integrală a costurilor legate de participarea sa la activităţile Agenţiei.
Prin urmare, nu vor exista implicaţii financiare pentru bugetul Uniunii.
5.ALTE ELEMENTE
•Planuri de punere în aplicare şi măsuri de monitorizare, evaluare şi raportare
N/A
•Documente explicative (în cazul directivelor)
N/A
•Explicaţii detaliate cu privire la prevederile specifice ale propunerii
În decursul ultimilor ani, Comisia Europeană şi Elveţia au discutat modalităţile de a oficializa participarea Elveţiei la Agenţie în repetate rânduri.
Ca urmare a încheierii Acordului de cooperare în domeniul GNSS, Elveţia poate participa la Comitetul pentru programele europene GNSS în calitate de observator, fără drept de vot.
Acordul preconizat nu ar trebui să permită Elveţiei să participe la foruri, grupuri de lucru sau discuţii relevante pentru serviciul public reglementat.
În cele din urmă, acordul ar trebui să includă un mecanism care să permită o adaptare flexibilă la noile evoluţii, cum ar fi orice reglementare viitoare a UE referitoare la Agenţie .
Recomandare de
DECIZIE A CONSILIULUI
de autorizare a Comisiei să deschidă negocieri cu Confederaţia Elveţiană pentru un acord privind stabilirea clauzelor şi condiţiilor pentru participarea Confederaţiei Elveţiene la Agenţia GNSS European
CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
Având în vedere Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, în special articolul 218 alineatele (3) şi (4),
Având în vedere recomandarea Comisiei Europene,
întrucât ar trebui să se deschidă negocieri în vederea încheierii unui acord cu Confederaţia Elveţiană privind stabilirea clauzelor şi condiţiilor pentru participarea Confederaţiei Elveţiene la Agenţia GNSS European,
ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:
Articolul 1
Comisia este autorizată să negocieze, în numele Uniunii, un acord internaţional cu Confederaţia Elveţiană privind stabilirea clauzelor şi condiţiilor pentru participarea Confederaţiei Elveţiene la Agenţia GNSS European.
Articolul 2
Directivele de negociere sunt stabilite în anexă.
Articolul 3
Negocierile se desfăşoară în consultare cu [a se adăuga de către Consiliu: numele Comitetului compus din reprezentanţii statelor membre].
Articolul 4
Prezenta decizie se adresează Comisiei.
Adoptată la Bruxelles,
Pentru Consiliu
Preşedintele