EUR-Lex Access to European Union law

Back to EUR-Lex homepage

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 52017JC0023

Propunere comună de DECIZIE A CONSILIULUI privind poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii Europene în cadrul Comitetului mixt instituit prin Acordul de cooperare privind parteneriatul și dezvoltarea dintre Uniunea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de o parte, și Republica Islamică Afganistan, pe de altă parte, în legătură cu adoptarea Regulamentului de procedură al Comitetului mixt și cu înființarea a două grupuri de lucru speciale

JOIN/2017/023 final - 2017/0155 (NLE)

Bruxelles, 10.7.2017

JOIN(2017) 23 final

2017/0155(NLE)

Propunere comună de

DECIZIE A CONSILIULUI

privind poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii Europene în cadrul Comitetului mixt instituit prin Acordul de cooperare privind parteneriatul și dezvoltarea dintre Uniunea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de o parte, și Republica Islamică Afganistan, pe de altă parte, în legătură cu adoptarea Regulamentului de procedură al Comitetului mixt și cu înființarea a două grupuri de lucru speciale


EXPUNERE DE MOTIVE

1.CONTEXT

Acordul de cooperare UE-Afganistan privind parteneriatul și dezvoltarea (denumit în continuare „acordul”) a fost semnat la 18 februarie 2017 1 .

Acordul reprezintă prima relație contractuală dintre Uniunea Europeană și Afganistan și stabilește un cadru juridic pentru cooperarea lor.

Acordul reflectă principiile și condițiile pe care se va întemeia parteneriatul viitor dintre UE și Afganistan (titlurile I și II). Acesta include clauzele privind elementele esențiale referitoare la drepturile omului și la neproliferare și permite, de asemenea, cooperarea într-o gamă largă de domenii, printre care se numără dezvoltarea (titlul III), comerțul și investițiile (titlul IV) și justiția și statul de drept (titlul V, care cuprinde clauze ample privind combaterea crimei organizate, a spălării banilor și a drogurilor și reglementează, de asemenea, cooperarea în domeniul migrației). Titlul VI conține capitole referitoare la o serie de domenii specifice de cooperare sectorială.

Acordul urmează să intre în vigoare în prima zi a celei de a doua luni de la data la care părțile și-au notificat reciproc finalizarea procedurilor legale necesare în acest scop. Cu toate acestea, în temeiul articolului 59 alineatele (2) și (3) și al articolului 3 din Decizia (UE) 2017/434 a Consiliului, acordul se va aplica cu titlu provizoriu în mai multe domenii, cum ar fi drepturile omului, dialogul politic, cooperarea pentru dezvoltare etc.

În temeiul articolului 49 din acord, se instituie un Comitet mixt format din reprezentanți ai părților la cel mai înalt nivel posibil, pentru a asigura, printre altele, funcționarea și punerea în aplicare corespunzătoare a acordului.

Pentru a asista Comitetul mixt și a facilita discuțiile la nivel de experți cu privire la domeniile-cheie care se încadrează în sfera de aplicare a acordului, se sugerează crearea unor grupuri de lucru speciale cu privire la:

buna guvernanță, drepturile omului și migrație și

dezvoltarea economică și socială.

Obiectivul prezentei propuneri este de a stabili poziția UE în cadrul Comitetului mixt cu privire la:

adoptarea Regulamentului de procedură al Comitetului mixt și

înființarea grupurilor de lucru speciale.

Poziția UE se va baza pe proiectele de decizii ale Comitetului mixt atașate.

2017/0155 (NLE)

Propunere comună de

DECIZIE A CONSILIULUI

privind poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii Europene în cadrul Comitetului mixt instituit prin Acordul de cooperare privind parteneriatul și dezvoltarea dintre Uniunea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de o parte, și Republica Islamică Afganistan, pe de altă parte, în legătură cu adoptarea Regulamentului de procedură al Comitetului mixt și cu înființarea a două grupuri de lucru speciale

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind Uniunea Europeană, în special articolul 37,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolele 207 și 209, coroborate cu articolul 218 alineatul (9),

având în vedere propunerea Comisiei Europene și a Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate,

întrucât:

(1)Acordul de cooperare privind parteneriatul și dezvoltarea dintre Uniunea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de o parte, și Republica Islamică Afganistan, pe de altă parte (denumit în continuare „acordul”) a fost semnat la 18 februarie 2017 și face obiectul aplicării provizorii, în temeiul articolului 59 alineatele (2) și (3) și al articolului 3 din Decizia (UE) 2017/434 a Consiliului 2 ;

(2)În temeiul articolului 49 din acord, s-a instituit un Comitet mixt pentru a asigura, printre altele, funcționarea și punerea în aplicare corespunzătoare a acordului. Pentru a contribui la punerea în aplicare efectivă a acordului, Comitetul mixt ar trebui să își adopte propriul regulament de procedură.

(3)În temeiul articolului 49 din acord, Comitetul mixt poate decide constituirea unor comitete speciale sau a unor grupuri de lucru care să îl asiste în realizarea sarcinilor sale.

(4)Poziția Uniunii în cadrul Comitetului mixt în legătură cu adoptarea Regulamentului de procedură al acestuia și înființarea grupurilor de lucru speciale ar trebui să se bazeze pe proiectele de decizii ale Comitetului mixt atașate,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Poziția care urmează să fie adoptată de Uniune în cadrul Comitetului mixt instituit în temeiul articolului 49 din acord, în legătură cu:

(a) adoptarea Regulamentului de procedură al Comitetului mixt și

(b) înființarea a două grupuri de lucru speciale,

se bazează pe proiectele de decizii ale Comitetului mixt atașate la prezenta decizie.

Reprezentanții Uniunii în cadrul Comitetului mixt pot accepta modificări minore aduse proiectelor de decizii fără a fi necesară o altă decizie a Consiliului.

Articolul 2

Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.

Adoptată la Bruxelles,

   Pentru Consiliu,

   Președintele

(1) Decizia (UE) 2017/434 a Consiliului din 13 februarie 2017 privind semnarea, în numele Uniunii, și aplicarea cu titlu provizoriu a Acordului de cooperare privind parteneriatul și dezvoltarea dintre Uniunea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de o parte, și Republica Islamică Afganistan, pe de altă parte (JO L 67, 14.3.2017, p. 1).
(2) Decizia (UE) 2017/434 a Consiliului din 13 februarie 2017 privind semnarea, în numele Uniunii, și aplicarea cu titlu provizoriu a Acordului de cooperare privind parteneriatul și dezvoltarea dintre Uniunea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de o parte, și Republica Islamică Afganistan, pe de altă parte (JO L 67, 14.3.2017, p. 1).
Top

Bruxelles, 10.7.2017

JOIN(2017) 23 final

ANEXE

la

Propunere comună de decizie a Consiliului

privind poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii Europene în cadrul Comitetului mixt instituit prin Acordul de cooperare privind parteneriatul și dezvoltarea dintre Uniunea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de o parte, și Republica Islamică Afganistan, pe de altă parte, în legătură cu adoptarea Regulamentului de procedură al Comitetului mixt și cu înființarea a două grupuri de lucru speciale


ANEXA 1

DECIZIA nr. 1/2017 a Comitetului mixt UE-Afganistan

privind

adoptarea Regulamentului său de procedură

COMITETUL MIXT UE-Afganistan,

având în vedere Acordul de cooperare privind parteneriatul și dezvoltarea dintre Uniunea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de o parte, și Republica Islamică Afganistan, pe de altă parte (denumit în continuare „acordul”), în special articolul 49 alineatul (5),

întrucât:

(1)Acordul a fost semnat la 18 februarie 2017 și face obiectul aplicării provizorii, în temeiul articolului 59 alineatele (2) și (3) și al articolului 3 din Decizia (UE) 2017/434 a Consiliului din 13 februarie 2017.

(2)Pentru a contribui la punerea în aplicare efectivă a acordului, Comitetul mixt ar trebui instituit cât mai curând posibil.

În temeiul articolului 49 alineatul (5) din acord, Comitetul mixt își adoptă propriul regulament de procedură,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articol unic

Se adoptă Regulamentul de procedură al Comitetului mixt, astfel cum este prevăzut în anexa A.

Adoptată la …, xxxx. a se confirma

   Pentru Comitetul mixt UE-Afganistan,

   Președintele

ANEXA A

Regulamentul de procedură al Comitetului mixt

Articolul 1

Componență și președinție

(1) Comitetul mixt îndeplinește sarcinile prevăzute la articolul 49 din acord.

(2) Comitetul mixt este alcătuit din reprezentanți ai ambelor părți la cel mai înalt nivel posibil și este prezidat prin rotație, pentru o perioadă de un an calendaristic, de către partea care găzduiește reuniunea în anul calendaristic în cauză.

(3) Comitetul mixt este prezidat prin rotație de către ministrul de finanțe al Republicii Islamice Afganistan și Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate. Aceștia își pot delega unui înalt funcționar competența de a prezida toate sau o parte din reuniunile Comitetului mixt.

Articolul 2

Reuniuni

(1) Comitetul mixt se reunește o dată pe an. Reuniunile Comitetului mixt se convoacă de către președinte. Reuniunile au loc prin rotație la Bruxelles și la Kabul, la o dată care urmează să fie stabilită de comun acord. La cererea oricăreia dintre părți, se pot ține sesiuni extraordinare ale Comitetului mixt, dacă părțile sunt de acord.

(2) Dacă părțile sunt de acord, reuniunile Comitetului mixt se pot desfășura, în mod excepțional, prin videoconferință.

Articolul 3

Participanți

(1) Înaintea fiecărei reuniuni a Comitetului mixt, fiecare parte informează președintele cu privire la componența prevăzută a delegației sale.

(2) Cu acordul părților, președintele poate invita experți sau reprezentanți ai altor organisme să participe la reuniune în calitate de observatori sau pentru a oferi informații referitoare la un anumit subiect.

Articolul 4

Caracterul public al reuniunilor

(1) Reuniunile Comitetului mixt se desfășoară cu ușile închise, cu excepția cazului în care președintele, de comun acord cu părțile, decide ca reuniunea să fie publică.

(2) Comitetul mixt poate face declarații adresate publicului larg după cum consideră necesar.

Articolul 5

Secretariatul

Un reprezentant al Serviciului European de Acțiune Externă și un reprezentant al Guvernului Republicii Islamice Afganistan exercită în comun funcțiile de secretari ai Comitetului mixt. Toate comunicările către și dinspre președinte se transmit secretarilor. Corespondența către sau dinspre președinte se poate face prin orice mijloc scris, inclusiv prin mesagerie electronică.

Articolul 6

Ordinea de zi a reuniunilor

(1) Președintele stabilește ordinea de zi provizorie a fiecărei reuniuni. Aceasta se transmite părților, împreună cu documentele relevante, cu cel puțin 15 zile calendaristice înainte de începerea reuniunii.

(2) Oricare dintre părți poate solicita președintelui să înscrie un punct pe ordinea de zi.

(3) Comitetul mixt adoptă ordinea de zi la începutul fiecărei reuniuni. Pe ordinea de zi se pot înscrie și alte puncte pe lângă cele care figurează pe ordinea de zi provizorie, dacă părțile convin astfel.

(4) În circumstanțe deosebite și cu acordul părților, președintele poate scurta termenul menționat la alineatul (1) pentru a ține seama de cerințele unui caz particular.

Articolul 7

Procese-verbale

(1) Rezultatele reuniunii Comitetului mixt se prezintă sub forma unui proces-verbal întocmit de comun acord.

(2) Președintele prezintă o sinteză a concluziilor la care a ajuns Comitetul mixt la fiecare reuniune. Pe baza acestor concluzii, cei doi secretari întocmesc împreună un proiect de proces-verbal, de preferință la sfârșitul reuniunii sau cel târziu în termen de 30 de zile de la data reuniunii.

(3) Părțile aprobă proiectul, de preferință la sfârșitul reuniunii sau cel târziu în termen de 45 de zile de la data reuniunii sau până la o altă dată convenită de părți. După ce părțile au aprobat proiectul de proces-verbal, două exemplare originale sunt semnate de către președinte și de către secretari. Fiecare parte primește un exemplar original.

Articolul 8

Decizii și recomandări

(1) Deciziile și recomandările Comitetului mixt se adoptă de comun acord de către părți.

(2) Deciziile sau recomandările Comitetului mixt se intitulează „Decizia” sau „Recomandarea”, urmată de un număr de ordine, de data adoptării și de o descriere a obiectului lor. Fiecare decizie prevede data intrării sale în vigoare.

(3) Comitetul mixt poate adopta decizii sau recomandări printr-o procedură scrisă. În astfel de cazuri, părțile stabilesc de comun acord un termen-limită pentru durata procedurii. În cazul în care, la expirarea acestui termen-limită, nicio parte nu și-a exprimat opoziția față de propunerea de decizie sau de recomandare, președintele declară că decizia sau recomandarea a fost adoptată de comun acord.

(4) Deciziile și recomandările Comitetului mixt se emit în două exemplare autentice semnate de către președinte.

(5) Fiecare parte poate publica deciziile și recomandările Comitetului mixt în propria publicație oficială.

Articolul 9

Cheltuieli

(1) Fiecare parte suportă cheltuielile care îi revin în urma participării la reuniunile Comitetului mixt, atât în ceea ce privește cheltuielile cu personalul, cheltuielile de deplasare și diurnele, cât și cheltuielile poștale și de telecomunicații.

(2) Fiecare parte suportă cheltuielile care îi revin în legătură cu serviciile de interpretare la reuniuni și cu serviciile de traducere.

(3) Partea care găzduiește reuniunea suportă cheltuielile legate de organizarea reuniunilor și reproducerea documentelor.

Articolul 10

Grupurile de lucru speciale

(1) Comitetul mixt poate înființa comitete sau grupuri de lucru speciale care să îl asiste în realizarea sarcinilor sale. Grupurile de lucru specializate prezintă un raport Comitetului mixt după fiecare reuniune.

(2) Comitetul mixt poate decide desființarea unui grup de lucru special, poate defini sau modifica mandatul acestuia sau poate institui alte grupuri de lucru specializate.

(3) Grupurile de lucru speciale prezintă Comitetului mixt rapoarte detaliate referitoare la activitățile lor după fiecare reuniune și pot formula recomandări adresate Comitetului mixt.

ANEXA 2

DECIZIA nr. 2/2017 a Comitetului mixt UE-Afganistan

privind

înființarea a două grupuri de lucru speciale și adoptarea mandatului acestora

COMITETUL MIXT UE-Afganistan,

având în vedere Acordul de cooperare privind parteneriatul și dezvoltarea dintre Uniunea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de o parte, și Republica Islamică Afganistan, pe de altă parte (denumit în continuare „acordul”), în special articolul 49 alineatul (3), precum și articolul 10 din Regulamentul de procedură al Comitetului mixt,

întrucât:

Acordul a fost semnat la 18 februarie 2017 și face obiectul aplicării provizorii, în temeiul articolului 59.

Pentru a contribui la punerea în aplicare efectivă a acordului, cadrul său instituțional ar trebui instituit cât mai curând posibil.

În temeiul articolului 49 alineatul (3) din acord și al articolului 10 din Regulamentul de procedură al Comitetului mixt, Comitetul mixt poate decide constituirea unor comitete speciale sau a unor grupuri de lucru care să îl asiste în realizarea sarcinilor sale.

Pentru a permite desfășurarea de discuții la nivel de experți cu privire la domeniile-cheie care intră în sfera de aplicare a acordului, ar trebui instituite grupuri de lucru speciale. Părțile pot conveni ulterior să modifice lista comitetelor sau a grupurilor de lucru speciale și/sau mandatul acestora.

Prezenta decizie ar trebui să fie adoptată pentru ca grupurile de lucru speciale să devină operaționale în timp util,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articol unic

Se instituie grupurile de lucru speciale prevăzute în anexa A. Mandatul grupurilor de lucru speciale este cel prevăzut în anexa B.

Adoptată la...,

Pentru Comitetul mixt UE-Afganistan,

Președintele

Anexa A

Comitetul mixt UE-Afganistan

Grupuri de lucru speciale

(1)    Grupul de lucru special pentru drepturile omului, bună guvernanță și migrație;

(2)    Grupul de lucru special pentru dezvoltare economică și socială.

Anexa B

Mandatul
grupurilor de lucru speciale instituite în temeiul Acordului de cooperare privind parteneriatul și dezvoltarea între Uniunea Europeană și statele sale membre, pe de o parte, și Republica Islamică Afganistan, pe de altă parte

Articolul 1

Grupul de lucru special poate discuta punerea în aplicare a acordului în domeniile incluse în mandatul grupului respectiv. Grupurile de lucru speciale pot discuta, de asemenea, subiecte sau proiecte specifice legate de domeniul de colaborare bilaterală relevant.

Articolul 2

Grupurile de lucru speciale își desfășoară activitatea sub autoritatea Comitetului mixt. Acestea raportează și transmit procesul-verbal și concluziile lor președintelui Comitetului mixt în termen de 30 de zile calendaristice de la fiecare reuniune.

Articolul 3

(1) Grupurile de lucru speciale sunt alcătuite din reprezentanți ai ambelor părți.

(2) Grupurile de lucru speciale pot invita experți la reuniunile lor și îi pot consulta în ceea ce privește anumite puncte de pe ordinea de zi.

Articolul 4

Grupurile de lucru speciale sunt prezidate de către partea care asigură președinția Comitetului mixt.

Articolul 5

Un reprezentant al Uniunii Europene și un reprezentant al Guvernului Afganistanului exercită în comun funcțiile de secretari ai grupurilor de lucru speciale.

Articolul 6

(1) Grupurile de lucru speciale se reunesc ori de câte ori circumstanțele impun acest lucru, pe baza unei cereri scrise prezentate de oricare dintre părți, dar cel puțin o dată pe an. Locul și data fiecărei reuniuni se stabilesc de comun acord de către cele două părți.

(2) La primirea unei cereri de la una dintre părți privind convocarea unei reuniuni a unui grup de lucru special, secretarul celeilalte părți are la dispoziție 15 zile lucrătoare pentru a răspunde. În cazuri de urgență deosebită, reuniunile grupurilor de lucru speciale pot fi convocate într-un termen mai scurt, cu acordul ambelor părți.

(3) Reuniunile grupurilor de lucru speciale sunt convocate în comun de către cei doi secretari.

Articolul 7

(1) Oricare dintre părți poate solicita președintelui să înscrie un punct pe ordinea de zi a reuniunii unui grup de lucru special. Punctele de inclus pe ordinea de zi se comunică secretarilor cu cel puțin 15 zile lucrătoare înainte de data reuniunii în cauză. Documentația aferentă se pune la dispoziția secretarilor cu cel puțin 10 zile lucrătoare înainte de reuniune.

(2) Secretarii comunică părților proiectul de ordine de zi cel târziu cu 5 zile lucrătoare înainte de reuniune. În cazuri excepționale, dacă părțile sunt de acord, se pot înscrie puncte pe ordinea de zi într-un termen mai scurt.

Articolul 8

(1) Secretarii întocmesc împreună un proiect de proces-verbal pentru fiecare reuniune.

(2) Reuniunile grupurilor de lucru speciale se desfășoară cu ușile închise, cu excepția cazului în care președintele, de comun acord cu părțile, decide ca reuniunea să fie publică.

Top