19.3.2016

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 105/12

---

Publicarea unei cereri în temeiul articolului 50 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul (UE) nr. 1151/2012 al Parlamentului European și al Consiliului privind sistemele din domeniul calității produselor agricole și alimentare

(2016/C 105/10)

Prezenta publicare conferă dreptul de opoziție la cererea de înregistrare în temeiul articolului 51 din Regulamentul (UE) nr. 1151/2012 al Parlamentului European și al Consiliului (1).

DOCUMENT UNIC

„ΚΟΛΟΚΑΣΙ ΣΩΤΗΡΑΣ”/„ΚΟΛΟΚΑΣΙ-ΠΟΥΛΛΕΣ ΣΩΤΗΡΑΣ” (KOLOKASI SOTIRAS/KOLOKASI-POULLES SOTIRAS)

Nr. UE: CY-PDO-0005-01309 – 3.2.2015

DOP ( X ) IGP ( )

1.   Denumirea (denumirile)

„Κολοκάσι Σωτήρας”/„Κολοκάσι-Πούλλες Σωτήρας” (Kolokasi Sotiras/Kolokasi-Poulles Sotiras)

2.   Statul membru sau țara terță

Cipru

3.   Descrierea produsului agricol sau alimentar

3.1.   Tipul de produs

Clasa 1.6: Fructe, legume și cereale în stare proaspătă sau prelucrate

3.2.   Descrierea produsului căruia i se aplică denumirea de la punctul 1

Taxonomie: planta aparține familiei Araceae și genului Colocasia. Acest gen include specia Colocasia esculenta, care este cultivată în multe părți ale lumii, inclusiv în Cipru. Aceasta este, în esență, o plantă tropicală care s-a adaptat la condițiile locale și care necesită multă apă.

Taro se cultivă pentru bulbo-tuberculii săi comestibili, denumiți pe plan local „mappes” și „poulles”. Mappa este bulbo-tuberculul principal, care se dezvoltă în sol și care este denumit „kolokasi” (taro). Poulles sunt micii bulbo-tuberculi care se dezvoltă lateral și care sunt cunoscuți sub denumirea de „kolokasi-poulles” (baby taro).

O mare parte din cultură se obține în solul roșu din regiunea Sotira, și datorită caracteristicilor sale speciale, produsul este cunoscut sub denumirea de „Kolokasi Sotiras” (mappa) și „Kolokasi-poulles Sotiras” (poulles).

Caracteristici distinctive

Caracteristici fizice

Forma „Kolokasi Sotiras”: cilindrică, diametrul cel mai mare fiind situat în apropierea mijlocului bulbo-tuberculului, ușor rotunjit sau ascuțit la capăt.

Forma „Kolokasi-Poulles Sotiras”: caracteristicile specifice sunt (a) o formă curbată, (b) este mai mic și mai subțire decât kolokasi și (c) este ascuțit la capătul superior.

Dimensiune: „Kolokasi Sotiras”: lungimea maximă este de 30 cm, lungimea minimă este de 10 cm, diametrul maxim este de 15 cm, iar diametrul minim este de 5 cm. În ceea ce privește „Kolokasi-Poulles Sotiras”, nu se prevede o dimensiune maximă sau minimă.

Caracteristici organoleptice

Următoarele caracteristici sunt valabile atât pentru „Kolokasi Sotiras”, cât și pentru „Kolokasi-Poulles Sotiras”.

Textură: suprafață netedă, cu nervuri foarte mici, cu formă neregulată.

Culoarea la exterior: mapa/poulla au culoare maro deschis, cu zone mai închise în jurul ochilor; atunci când sunt răzuiți devin albicioși, culoarea fiind neregulată. „piciorul” aflat la baza bulbo-tuberculilor principali/secundari este denumit „mousoulos” de către cultivatorii locali și este de culoare alb-murdar, aproape la fel ca interiorul bulbo-tuberculului.

Culoarea pulpei: de la alb-gălbui până la galben pal cu mici pete maro dispersate pe toată suprafața; pulpa este relativ umedă din cauza prezenței cristalelor de oxalat de calciu. Din cauza oxalatului de calciu, „Kolokasi Sotiras” trebuie să fie preparat pentru a fi consumat în siguranță. Pulpa este netedă și conține granule de amidon de dimensiuni foarte mici.

Mirosul: de la neutru la inodor.

3.3.   Hrană pentru animale (doar în cazul produselor de origine animală) și materii prime (doar în cazul produselor prelucrate)

—

3.4.   Etape specifice ale producției care trebuie să se desfășoare în aria geografică delimitată

Toate etapele de producție, inclusiv prepararea materialului de înmulțire, până la răzuirea bulbo-tuberculului se desfășoară în aria geografică delimitată.

3.5.   Norme specifice privind felierea, răzuirea, ambalarea etc. a produsului la care se referă denumirea înregistrată

—

3.6.   Norme specifice privind etichetarea produsului la care se referă denumirea înregistrată

—

4.   Delimitarea concisă a ariei geografice

Aria geografică delimitată cuprinde parcele agricole în care solul este de culoare roșie (pământ roșu), situate în interiorul granițelor administrative ale comunelor Sotira, Avgorou, Frenaros și Liopetri din regiunea Famagusta.

5.   Legătura cu aria geografică

Specificitatea produsului

Caracteristicile specifice ale „Kolokasi Sotiras” și „Kolokasi-Poulles Sotiras” sunt:

(a)	forma lungă, îngustă și cilindrică a bulbo-tuberculului principal și forma curbată a bulbo-tuberculilor secundari;

(b)	suprafața uniformă a bulbo-tuberculilor (în urma răzuirii) cu nervuri foarte mici sau inexistente;

(c)	albirea epidermei, datorată îndepărtării solului și a unei mari părți din periderm (coajă) prin răzuirea bulbo-tuberculilor cu un cuțit.

Date fiind aceste caracteristici specifice, consumatorii pot face ușor diferența între „Kolokasi Sotiras” și „Kolokasi-Poulles Sotiras”, pe de o parte, și produse similare cultivate în alte regiuni, pe de altă parte, în timp ce utilizarea materialului de înmulțire vegetativă provenind de la o cultură precedentă din aria delimitată garantează menținerea acestor caracteristici specifice.

Legătura cauzală între aria geografică și calitatea sau caracteristicile produsului (pentru DOP), sau o calitate specifică, reputația sau o altă caracteristică a produsului (pentru IGP)

În rezumat, taroul cultivat în Cipru a ajuns să fie identificat cu cultura din aria delimitată, în principal ca urmare a priceperii cultivatorilor, precum și a condițiilor favorabile de sol și de climă.

Specificitatea ariei geografice

Altitudine: aria geografică delimitată se află la capătul estic al Ciprului. Este situată la o altitudine de cel mult 80 m și se află la mai puțin de 14 km de coastă. Terenurile sunt plane, pantele coboară ușor spre mare, iar solul este destul de profund.

Caracteristicile pământului roșu: în regiunea Sotira-Kokkinochoria („satele roșii”) sunt concentrate majoritatea „pământurilor roșii” din Cipru. Este vorba de un teren plat sau ușor în pantă, cu soluri grele și cu un conținut ridicat de argilă, cu o capacitate de retenție a apei de 30-35 % și o capacitate de schimb de 28-33 %. În condiții normale de umiditate, aceste soluri sunt în general friabile și mai poroase, mai permeabile și mai bine drenate decât solurile aluvionare grele. PH-ul solului este de aproximativ 7,5-8,0 și capacitatea sa de schimb este de aproximativ 28-33 meq/100 g sol. Conținutul de substanțe organice al stratului superior al solului este de 0,5-2 %, iar cel al subsolului este mai mic de 1 %. Toate cele de mai sus sunt esențiale pentru dezvoltarea și vigoarea plantelor și pentru calitatea și cantitatea bulbo-tuberculilor produși, deoarece plantei îi priește solul greu, adânc, bine drenat și friabil, cu capacitate mare de retenție a apei. Acești factori, și în special fertilitatea solului, sunt, de asemenea, de o importanță vitală pentru cultivarea taroului, dat fiind faptul că ei contribuie la dezvoltarea unui sistem radicular solid, ceea ce înseamnă o mai mare și mai bună absorbție a nutrienților și, prin urmare, randamente mai bune.

Condițiile climatice: predomină următoarele condiții:

—	ierni relativ blânde (noiembrie-februarie) cu o temperatură medie variind între 16 °C și 18 °C și temperatura minimă medie de cel puțin 8 °C;

—	veri (mai-septembrie) cu temperaturi nu prea ridicate (21-29 °C);

—	umiditate relativă (RH) ridicată, cu o medie de 58-79 % pe tot parcursul anului.

Aceste condiții climatice reprezintă profilul climatic al ariei geografice delimitate, care este compatibil cu nevoile culturii de Kolokasi, deoarece această plantă iubește căldura, necesită o temperatură medie de peste 21 °C în timpul zilei și este foarte sensibilă la îngheț. Având în vedere sensibilitatea la temperatură, taroul dispune de condiții ideale de cultivare în zone de câmpie asemenea ariei geografice delimitate, în care, dată fiind apropierea de mare, variațiile de temperatură și diferențele dintre temperaturile înregistrate ziua și noaptea sunt mai scăzute.

Factori umani: Aceștia sunt factorii care, de-a lungul timpului, au condus la dezvoltarea unor practici de cultivare specifice care contribuie la stabilirea caracteristicilor produsului. Aceste practici cuprind:

(a)

alegerea materialului de înmulțire adecvat: cultivatorii au adoptat o serie de practici în ceea ce privește selecția și manipularea materialului de înmulțire vegetativă provenit din cultura precedentă. Ei numesc acest material „plant”. Aceștia selectează bulbo-tuberculi principali sau secundari, mici, întregi, cu formă defectuoasă, asigurându-se însă că aceștia au suficienți ochi și/sau taie bucăți de mappa cu suficienți ochi. Cultivatorii păstrează materialul de înmulțire într-un loc ferit de lumină, acoperindu-l cu pământ și cu resturi vegetale până în ziua plantării, sau lasă câteva plante pe câmp până în ziua plantării următoarei culturi, când acestea sunt scoase din pământ și replantate imediat, constituind noul material de înmulțire. În plus, unele parcele sunt plantate numai pentru a furniza material de înmulțire pentru cultura din anul următor. Acestea sunt de obicei parcele lăsate pârloagă sau care au fost cultivate cu leguminoase;

(b)

mușuroitul: când plantele ajung la o înălțime de 70-80 cm, se realizează mușuroitul cu ajutorul unui plug special care colectează solul de pe vârfurile brazdelor și îl depozitează la bază, acoperind astfel tulpinile plantelor până la o înălțime de circa 30-40 cm. Mușuroitul se poate realiza și manual, utilizând o sapă. Mușuroitul are loc cel puțin o dată în timpul perioadei de vegetație și este urmat imediat de irigarea culturii. Mușuroitul este o practică de cultivare facilitată de textura, compoziția și în special de structura pământului roșu din aria delimitată. Mai precis, datorită structurii stabile a solului, care nu se erodează ușor sub acțiunea apei de irigare sau a ploii, pământul poate fi mutat mai ușor la baza plantelor și depozitat uniform. Această caracteristică, împreună cu porozitatea solului, care contribuie la o bună aerare a solului, creează condiții de dezvoltare a plantelor care au ca rezultat bulbo-tuberculi cu dimensiunea și forma ce caracterizează „Kolokasi Sotiras” – și anume un bulbo-tubercul principal mare, lung și îngust. Cultivat în condiții diferite, bulbo-tuberculul principal ar rămâne mic și rotund;

(c)

tehnica răzuirii: după recoltare, bulbo-tuberculii principali și secundari sunt transportați către un spațiu de depozitare în cadrul fermei, un spațiu de depozitare temporară sau o unitate de ambalare, unde sunt răzuiți. Acest procedeu se realizează în aria geografică delimitată, deoarece cultivatorii locali și/sau familiile acestora au cunoștințele necesare și prin urmare procedeul se realizează în apropierea câmpurilor lor, din motive legate de proximitate și de spațiu. Răzuirea este procesul prin care bulbo-tuberculii principali și secundari sunt curățați de pământ și de murdărie cu ajutorul unui cuțit, până când devin albi. În practică, aceasta presupune îndepărtarea unei mari părți din periderm, pentru a elimina murdăria lipită de acesta. Răzuirea se realizează în aria geografică delimitată, deoarece ea reprezintă un aspect al cunoștințelor localnicilor, transmise de la o generație la alta. Trebuie remarcat faptul că procedeul se efectuează doar în această arie geografică – taro cultivat în alte regiuni din Cipru nu este răzuit;

(d)

păstrarea bulbo-tuberculilor maturi în sol și recoltarea treptată a acestora: dat fiind că taro poate fi lăsat în sol un timp destul de îndelungat atunci când a ajuns la maturitate deplină, cultivatorii îl recoltează în funcție de nevoile pieței. Ei știu că date fiind caracteristicile plantei, bulbo-tuberculii vor dispărea numai în cazul unei perioade prelungite de îngheț, care nu se înregistrează aproape niciodată în zonă. De asemenea, ei știu din experiență cât pot vinde zilnic și recoltează cantitățile corespunzătoare în consecință. Acesta este motivul pentru care taro a fost numit „pușculiță”, deoarece cultivatorii au un produs „în depozit” care le poate oferi un venit stabil, pe care ei îl cunosc din timp. Menținerea bulbo-tuberculilor copți în sol este un aspect al experienței cultivatorilor locali – acest lucru nu se practică nicăieri altundeva în Cipru.

Factori istorici:

Ținând cont de anumite surse, taro a fost adus în zona Sotira din Karpasia, la începutul secolului al 20-lea. Inițial, a fost cultivat numai pe parcele situate lângă mare, unde pământul nu este roșu. Treptat, cultura s-a deplasat însă spre interiorul insulei (lângă Sotira), pe pământurile roșii, și a devenit clar faptul că textura solului și capacitatea sa mai mare de retenție a apei ameliorau substanțial calitatea producției: s-au obținut dimensiuni mai mari, o formă uniformă, s-au îmbunătățit randamentul și textura.

Cultura s-a consolidat lent și treptat în regiunea Sotira, intensificându-se după 1974, pentru a umple golul lăsat de pierderea fermelor din partea de nord a insulei. Deși „Kolokasi Sotiras” nu a fost niciodată cultura principală din această zonă, în cursul anilor 1990 Oficiul pentru Agricultură din regiunea Famagusta a păstrat un dosar separat pentru taro, în vederea îmbunătățirii sistemelor de irigație și a înființării unui registru al cultivatorilor. Cele de mai sus sunt confirmate, de asemenea, de un recent document (din 2013) eliberat de oficiu, care ia act de faptul că 139 (77 %) dintre cei 179 de cultivatori de taro din regiune se află în zona Sotira. Conform unui sondaj efectuat de oficiu în 1990, păstrat în „dosarul taro”, din totalul de 1 300 de decari cultivați cu taro în regiunea Famagusta, 1 000 de decari (77 %) se aflau în zona Sotira, ceea ce înseamnă că taroul continua să fie o cultură importantă. Ceilalți cultivatori sunt situați în alte comune de pe teritoriul ariei geografice delimitate. Datele Serviciului de Statistică arată că aria geografică delimitată produce peste 90 % din producția de taro a țării.

Aspecte culturale:

„Kolokasi Sotiras” este un ingredient esențial al rețetei de kolokasi-kapamas – o specialitate locală bine-cunoscută, pe care vizitatorii ajunși în zonă sunt întotdeauna dornici să o guste. De asemenea, el ocupă un loc important în cultura locală, fapt confirmat de organizarea festivalului tradițional al taroului. Acesta a avut loc în mod periodic pe parcursul anilor 1970, însă recent el a început să se desfășoare o dată pe an, fiind organizat de o asociație locală, cu sprijinul autorităților locale. „Kolokasi Sotiras” și „Kolokasi-Poulles Sotiras” sunt, de asemenea, prezentate la evenimente organizate de asociațiile locale etc., ca produse distincte, specifice zonei.

Faptul că frunzele nu sunt atacate de dăunători și de boli este reflectat în expresia locală „eisai opos to kolokasófyllo” („ești ca frunza de taro”), utilizată pentru a desemna o persoană care nu este deranjată sau supărată de nimic.

Trimitere la publicarea caietului de sarcini

[articolul 6 alineatul (1) al doilea paragraf din prezentul regulament]

http://www.moa.gov.cy/moa/da/da.nsf/All/F3FF567F4E8FF1C5C2257B970039D8EF/$file/Προδιαγραφές%20Κολοκάσι%20Σωτήρας%20_%20Κολοκάσι%20Πούλλες%20Σωτήρας.pdf

---

(1)  JO L 343, 14.12.2012, p. 1.

---