52014DC0906

Proiectul de raport comun privind ocuparea forței de muncă, prevăzut la articolul 148 din TFUE, se înscrie în cadrul pachetului referitor la analiza anuală a creșterii (AAC) în vederea lansării semestrului european 2015. Acesta contribuie în mod considerabil la consolidarea orientării politicilor economice și fundamentează mesajele-cheie în materie de ocupare a forței de muncă ce figurează în analiza anuală a creșterii. Analiza pe care o conține este bazată pe evoluția ocupării forței de muncă și a situației sociale în Europa; pe implementarea orientărilor privind ocuparea forței de muncă[1]; pe examinarea Programelor naționale de reformă (PNR) care a dus la recomandările de țară adoptate de Consiliu la 8 iulie 2014 și pe evaluarea punerii în aplicare a acestora până în prezent.

Ocuparea forței de muncă și situația socială constituie în continuare motive de îngrijorare

Previziunile economice de toamnă ale Comisiei indică o creștere lentă și o rată a șomajului ridicată, dar relativ stabilă (24,6 milioane de persoane). Diferențele între țări, în special în zona euro, rămân mari. Șomajul este pe cale să devină structural chiar și în economiile cu performanțe relativ bune, după cum o demonstrează creșterea numărului de șomeri de lungă durată.

Reformele care vizează susținerea bunei funcționării a piețelor muncii trebuie să continue

Mai multe state membre au aplicat reforme în conformitate cu recomandările de țară aferente. Efectele pozitive ale reformelor pot fi observate, de exemplu, în creșterea gradului de ocupare. Cu toate acestea, este nevoie de mai multe investiții pentru a stimula creșterea și pentru a crea un mediu pozitiv în vederea generării de locuri de muncă decente.

În ceea ce privește combaterea șomajului în rândul tinerilor, statele membre au făcut progrese în punerea în aplicare a garanțiilor pentru tineret. Sunt necesare eforturi suplimentare, cu o atenție specială pentru serviciile publice de ocupare a forței de muncă, pentru intervențiile active adaptate pe piața muncii și pentru educația și formarea profesională. Statele membre trebuie să asigure un mediu favorabil companiilor pentru ca acestea să poată oferi stagii, facilitând astfel tranziția de la educație la angajare.

Investițiile în capitalul uman prin educație și formare profesională vor crește productivitatea

Statele membre au introdus măsuri menite să îmbunătățească oferta de competențe și să promoveze formarea adulților. O serie de țări au luat măsuri pentru a-și îmbunătăți învățământul primar, secundar și terțiar, în timp ce altele au abordat strategia generală de educație. Statele membre trebuie să continue să își reformeze sistemele EFP pentru a crește productivitatea lucrătorilor în lumina schimbărilor rapide ale cerințelor în materie de competențe.

Sistemele de impozite și de prestații sociale ar trebui să sprijine crearea de locuri de muncă

Mecanismele de ajutor de șomaj trebuie să fie mai bine corelate cu măsurile de activare și de sprijin și este nevoie de acțiuni suplimentare pentru a crește nivelul de integrare a șomerilor de lungă durată pe piața muncii. Statele membre trebuie să continue, sau, în unele cazuri, să intensifice măsurile referitoare la soluționarea problemelor cauzate de segmentarea piețelor muncii prin simplificarea legislației muncii.

Au fost inițiate unele reforme ale sistemelor fiscale pentru a se reduce factorii care pot contribui la refuzul de a accepta locuri de muncă și, în același timp, pentru a scădea impozitarea forței de muncă în scopul de a permite companiilor să (re)angajeze tineri și șomeri de lungă durată. Mai multe state membre au folosit mecanisme de stabilire a salariilor care să promoveze alinierea evoluției salariilor la productivitate și să sprijine venitul disponibil al gospodăriilor, acordând o atenție deosebită salariilor minime. Câteva state membre au explorat oportunități pentru crearea de locuri de muncă prin angajare (temporară), precum si prin subvenții salariale sau reducerea contribuțiilor sociale pentru angajările noi.

Modernizarea sistemelor de protecție socială

S-au introdus reforme la nivel de politici ale sistemelor de protecție socială. Vârsta de pensionare se mărește și se reduc disparitățile de gen în această etapă a vieții. Statele membre încurajează persoanele aflate în câmpul muncii să își prelungească viața activă și să își îmbunătățească drepturile de pensie prin amânarea pensionării. Sistemele de protecție socială activează persoanele care pot avea acces la piața muncii, le protejează pe cele care au fost excluse de pe piața muncii și oferă sprijin persoanelor împotriva riscurilor pe durata ciclurilor de viață.

Statele membre fac eforturi din ce în ce mai mari să se concentreze asupra persoanelor expuse unui risc mai ridicat de sărăcie, în special copiii și persoanele vârstnice.

În plus, revizuirile cheltuielilor în domeniul sănătății promovează modalități de creștere a eficienței pentru cetățeni și de ameliorare a raportului calitate-preț.

1.       PIAȚA MUNCII. TENDINȚE ȘI PROVOCĂRI SOCIALE ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ

Șomajul este în ușoară scădere, însă rămâne la un nivel ridicat în UE- 28. Deși în perioada 2004-2008, rata șomajului a scăzut cu peste 2 puncte procentuale, criza financiară și economică a provocat o gravă deteriorare a situației (graficul 1). Între 2008 și 2013 (cifre ajustate în funcție de variațiile sezoniere), rata șomajului în UE-28 a crescut de la 7,0 % la 10,8 %. Mai multe date recente publicate de Eurostat arată că, din acel moment, rata șomajului a scăzut din nou, până la un nivel de 10,1 % în septembrie 2014 (11,5 % pentru ZE- 18). Acesta este cel mai scăzut nivel din februarie 2012 și este stabil în comparație cu august 2014. Această rată este echivalentă cu cifra absolută de 24,6 de milioane de șomeri, în scădere față de 26,4 de milioane în anul anterior. Având în vedere evoluțiile de până acum pentru diferite grupuri de pe piața muncii, se poate observa că rata șomajului în rândul tinerilor este superioară, din punct de vedere structural, ratei medii și este, totodată, mai sensibilă la conjunctura economică. Ratele șomajului pentru cei slab calificați sunt, de asemenea, mai ridicate din punct de vedere structural.[2] Lucrătorii vârstnici au rate ale șomajului destul de scăzute; cu toate acestea, pentru lucrătorii vârstnici este în general mai dificil să se reangajeze după ce intră în șomaj. Ratele șomajului în rândul bărbaților și al femeilor au rămas aproape similare din 2009.

Graficul 1: Evoluția ratelor șomajului în UE-28 în perioada 2004-2013 (date anuale), total, lucrători tineri, lucrători vârstnici, lucrători slab calificați și femei       Sursa: Eurostat

Evoluția șomajului la nivelul UE încă variază foarte mult, însă divergențele au încetat să se mărească. În septembrie 2014, rata șomajului a variat de la 5,0 % în Germania și 5,1 % în Austria, la o extremă, până la 24,0 % în Spania și 26,4 % în Grecia (cifra din iulie), la cealaltă extremă. Pe parcursul anului trecut, șomajul a scăzut în 21 de state membre, a rămas neschimbat într-o țară și a crescut în șase. Scăderile cele mai mari au fost înregistrate în Spania, Croația, Ungaria și Portugalia. S-a înregistrat o nouă creștere în șase state membre (Franța, Italia, Lituania, Luxemburg, Austria și Finlanda).

Șomajul de lungă durată este încă în creștere. Între 2010 și 2013, rata șomajului de lungă durată în UE-28 a crescut de la 3,9 % la 5,1 %. Evoluțiile au fost deosebit de negative în Grecia și Spania și au prezentat o gravitate ușor mai scăzută în Cipru, în timp ce în cele trei state baltice au fost înregistrate îmbunătățiri semnificative. De-a lungul anului trecut, șomajul de lungă durată ca procent din șomajul total a crescut de la 45,3 % la 48,7 % în UE-28 (47,5 % și 51,5 % pentru ZE-18).

Șomajul de lungă durată afectează bărbații, tinerii și lucrătorii cu un nivel scăzut de calificare mai mult decât alte grupuri de pe piața muncii și are un impact puternic în special asupra persoanelor care lucrează în profesiile și sectoarele aflate în declin. Starea generală a economiei rămâne un factor important pentru determinarea modificărilor de nivel și flux către și dinspre șomajul de lungă durată, dar există, de asemenea, efecte puternice, specifice fiecărei țări, unele state membre (cum ar fi Finlanda, Țările de Jos și Suedia) asigurând rate ridicate de tranziție către angajare spre deosebire de altele, cum ar fi Bulgaria, Grecia și Slovacia. În general, unul din cinci șomeri de lungă durată în UE nu a lucrat niciodată, iar trei din patru sunt tineri cu vârsta mai mică de 35 ani, ceea ce creează riscuri de marginalizare.[3]

Graficul 2: Rata șomajului de lungă durată în % din populația activă, UE- 28 și statele membre, 2010 și 2013            Sursa: Eurostat

Șomajul în rândul tinerilor rămâne la niveluri foarte ridicate, însă prezintă semne de îmbunătățire. În septembrie 2014, rata șomajului în rândul tinerilor (15-24 de ani) din UE- 28 a fost de 21,6 %, în scădere cu 1,9 puncte procentuale față de anul anterior. Există diferențe notabile între statele membre, cifrele variind de la 7,6 % în Germania și 9,1 % în Austria, la 50,7% (iulie 2014) în Grecia și 53,7 % în Spania. Între timp, diferențele nu s-au mai accentuat, însă rămân foarte mari.

Proporția tinerilor (15-24) care nu lucrează și nu urmează nicio formă de învățământ sau program de formare (NEET) a rămas ridicată, deși aproape 70 % din tinerii din UE erau școlarizați în primul trimestru al anului 2014. În multe state membre, ratele NEET sunt considerabil mai ridicate decât cele mai scăzute niveluri înregistrate începând cu 2008 și se situează în continuare aproape de limitele superioare. Acest lucru este valabil în special pentru unele state membre cu ratele cele mai ridicate, cum ar fi Bulgaria, Cipru, Grecia, Spania, Croația, Italia și România. Rate relativ scăzute — și mai bune — se găsesc în Austria, Germania, Danemarca, Luxemburg, Țările de Jos și Suedia. În 2013, nivelurile au rămas peste 10% în marea majoritate a statelor membre. Ratele NEET sunt ceva mai ridicate pentru femei decât pentru bărbați: în 2013, ratele au fost de 13,2 % și respectiv 12,7 % (total 13,0 %). Fenomenul NEET este cauzat în principal de creșterea șomajului în rândul tinerilor, dar și de inactivitatea corelată cu lipsa studiilor. În unele state membre (Bulgaria, România și Italia), ratele persoanelor NEET inactive depășesc 10 %.

Fenomenul părăsirii timpurii a școlii se află pe o pantă progresiv descendentă, evoluând către obiectivul unei rate de abandon școlar de sub 10 % până în 2020. Părăsirea timpurie a școlii (ESL) a atins un nivel de 12,0 % în 2013, în scădere față de 12,7 % cu un an mai devreme, bărbații (13,6 %) fiind mai afectați decât femeile (10,2 %). Acest fenomen rămâne o problemă serioasă, deoarece afectează aproximativ 5 milioane de oameni, dintre care peste 40% sunt șomeri. În anul 2013, în 18 state membre, rata de părăsire timpurie a școlii s-a situat sub cota de 10 % vizată de obiectivele Strategiei Europa 2020. Cele mai mari niveluri, de peste 20%, s-au înregistrat în Spania și Malta.

Europa face progrese mari către obiectivul unei rate de absolvenți ai învățământului terțiar de cel puțin 40% până în 2020. În 2013, rata de absolvire a învățământului terțiar se ridica la 36,9 %, ceea ce reprezintă un nivel cu 1,2 puncte procentuale mai mult față de anul precedent. Ratele cele mai ridicate (peste 50%) sunt în Irlanda, Lituania și Luxemburg. În întreaga UE, mai multe femei (39,9 %) decât bărbați (31,5 %) finalizează învățământul terțiar.

Graficul 3: Ratele NEET pentru UE- 28 și statele membre în al doilea trimestru al anului 2014 și cele mai mari și cele mai mici valori din 2008

Sursa: Eurostat (Ancheta asupra forței de muncă; date neajustate sezonier, media celor 4 trimestre 2014T2, calculele DG EMPL)

Ratele de participare la forța de muncă s-au menținut în perioada de criză în cele mai multe state membre, în principal din cauza creșterii gradului de ocupare printre lucrătorii vârstnici (cu vârste cuprinse între 55 și 64 de ani) și femei. Între 2008 (T1) și 2014 (T1), gradul de ocupare în UE- 28 pentru populația cu vârste cuprinse între 64 și 15 de ani a crescut de la 70,3 % la 72,0 %, deși au existat variații considerabile de la o țară la alta. Gradul de ocupare a crescut cel mai mult în Republica Cehă, Ungaria, Lituania, Luxemburg, Malta și Polonia, în timp ce scăderile cele mai mari au fost înregistrate în Danemarca (dar de la un nivel foarte ridicat) și Irlanda. Deși gradul de ocupare în rândul femeilor a crescut de-a lungul timpului, există totuși o discrepanță în comparație cu cel al bărbaților: 11,7 puncte procentuale în trimestrul întâi al anului 2014 (ratele corespunzătoare la bărbați și femei au fost de 77,9 %, respectiv 66,2 %). Diferențele dintre femei și bărbați în ceea ce privește gradul de ocupare sunt deosebit de mari în Grecia și Italia. O serie de alte țări, cum ar fi Austria, Germania și Țările de Jos, prezintă grade mari de ocupare în rândul femeilor și se caracterizează prin programe de lucru cu normă redusă în rândul femeilor.

Rata ocupării forței de muncă în UE continuă să prezinte o tendință negativă și ar fi necesară o inversare puternică pentru a atinge obiectivul principal al Strategiei Europa 2020 de 75 % pentru bărbații și femeile cu vârste cuprinse între 20 și 64 de ani. Din momentul declanșării crizei, rata ocupării forței de muncă din UE- 28 a scăzut cu aproape 1,5 puncte procentuale, de la un vârf în 2008 la 68,4 % în primul trimestru al anului 2014. Evoluțiile din statele membre au fost destul de diferite (graficul 4). Între primele trimestre din 2008 și 2013, creșterea ocupării forței de muncă a fost deosebit de negativă în mai multe țări din sudul Europei, țările baltice, Bulgaria și Irlanda. Creșteri substanțiale au fost înregistrate în Luxemburg și Malta și într-o mai mică măsură în Germania. Pe parcursul ultimului an, evoluțiile au fost mai moderate, cu ocuparea forței de muncă din ce în ce mai pronunțată și în mai multe țări care au avut performanțe scăzute în anii anteriori.

Evoluțiile în domeniul ocupării forței de muncă nu au fost distribuite în mod egal. În timp ce ratele ocupării forței de muncă în rândul bărbaților (20-64) au scăzut cu mai mult de 3 puncte procentuale între primele trimestre din 2008 și 2014 (de la 77,4 % la 74,0 %), ocuparea forței de muncă în rândul femeilor a scăzut doar marginal și chiar a crescut într-o oarecare măsură în ultimul an (cu 0,8 %). Creșterile au fost substanțiale pentru lucrătorii vârstnici (6,2 puncte procentuale începând cu primul trimestru al anului 2008, ajungând la 50,9 % la începutul anului 2014, cu creșteri considerabile în Belgia, Germania, Franța, Ungaria, Italia, Luxemburg, Țările de Jos și Polonia), în special pentru femeile vârstnice (8,4 puncte procentuale). În ceea ce privește nivelul studiilor, scăderile înregistrate în ocuparea forței de muncă au fost cele mai semnificative pentru persoanele slab calificate și mai mult sau mai puțin similare pentru persoanele cu nivel mediu și înalt de calificare. Gradul de ocupare al resortisanților țărilor terțe (20-64 ani) din UE- 28 a scăzut de la 62,4 % la 55,4 % între primele trimestre ale anilor 2008 și 2014. În ceea ce privește tendințele ocupării forței de muncă în funcție de sector, procentul din sectorul serviciilor continuă să crească, în detrimentul ocupării forței de muncă atât în industrie cât și în agricultură. În prezent, ponderile sunt de aproximativ 72,5 %, 22,5 % și 5 %. Deși perioada de criză nu a contribuit la asigurarea unor locuri de muncă permanente, presiunea ajustării s-a resimțit în principal la nivelul locurilor de muncă temporare (prin neprelungirea contractelor de muncă). În cele din urmă, numărul locurilor de muncă cu normă întreagă a scăzut cu aproximativ 8,1 milioane între primele trimestre ale anilor 2008 și 2014. În schimb, s-a înregistrat o creștere constantă a locurilor de muncă cu normă redusă în ultimii ani, numărul acestora crescând cu 4 milioane începând cu primul trimestru al anului 2008.

Graficul 4: Creșterea ocupării forței de muncă (număr de persoane angajate, cu vârste între 20 și 64 de ani) din T1 2008, pentru fiecare stat membru Sursa: Eurostat, calcule efectuate de DG EMPL

Este posibil ca gradul de ocupare a forței de muncă să crească ușor în viitor, în principal ca urmare a creșterii estimate a PIB-ului. Pe termen mediu, există mai multe tendințe care vor conduce la continuarea creșterii ocupării forței de muncă, în special în anumite domenii.[4] Progresul tehnologic va crea locuri de muncă în sectorul TIC (900 000 de posturi vacante pentru specialiști TIC sunt preconizate până în 2015), în timp ce îmbătrânirea populației, în ciuda constrângerilor actuale și viitoare asupra bugetelor aferente sectorului public de sănătate, este posibil să ducă la creșterea cererii pe termen mediu de lucrători în domeniul sănătății și de servicii medicale . Totodată, ecologizarea economiei poate să conducă la o creștere a locurilor de muncă ecologice.[5] Alte sectoare care se bazează pe tehnologie, cum ar fi industria transporturilor, vor necesita, de asemenea, angajări substanțiale de lucrători cu un nivel mediu la înalt de calificare, pentru a se adapta creșterii înregistrate în domeniul aviației și al transportului de pasageri și ponderii ridicate a personalului în vârstă care va părăsi sectorul transporturilor până în 2020.

Întreprinderile mici și mijlocii sunt în mod tradițional considerate motorul creșterii ocupării forței de muncă, unele studii indicând că, între 2002 și 2010, 85 % din noile locuri de muncă din UE au fost create de IMM-uri. În schimb, între 2010 și 2013, ocuparea forței de muncă în IMM-urile din UE a scăzut cu 0,5 %. Dacă se exclude sectorul construcțiilor, în care activa unul din șapte lucrători din IMM-uri în 2008, aceasta se transformă într-o ușoară creștere de 0,3 %, care este însă nesemnificativă pe lângă creșterea de 2 % din întreprinderile mari.

Până în prezent, în multe state membre, disponibilitatea creditelor către sectorul nefinanciar rămâne slabă, atât din cauza factorilor legați de ofertă, cât și din cauza celor legați de cerere, printre care se află restructurarea sectorului și reducerea efectului de levier care au urmat crizei financiare. În plus, ratele dobânzii la creditele bancare în statele membre vulnerabile rămân ridicate, în ciuda recentelor acțiuni ale BCE, în special cu privire la IMM-uri. Accesul limitat la finanțare reprezintă, de asemenea, un motiv susceptibil de a limita numărul de întreprinderi noi, ceea ce constituie un motiv de îngrijorare, dat fiind faptul că, în rândul IMM-urilor, întreprinderile tinere reprezintă o mare parte din creșterea netă de locuri de muncă. Lipsa de dinamism a istoricului angajării IMM-urilor din 2010 arată impactul potențial asupra ocupării forței de muncă al unor soluții adecvate pentru problemele din sectorul financiar. Politicile de susținere a întreprinderilor nou înființate au de asemenea un impact semnificativ asupra ocupării forței de muncă.

Segmentarea de pe piața muncii este în continuare considerabilă în mai multe state membre. Ocuparea forței de muncă în rândul tinerilor se caracterizează printr-o pondere ridicată a locurilor de muncă temporare și a celor cu normă redusă, care se ridică la 42,4 %, respectiv 31,9 % (din totalul ocupării forței de muncă), în primul trimestru al anului 2014. Comparativ, pentru totalul populației active, ponderea angajărilor temporare și a celor cu normă redusă a fost mult mai mică, de aproximativ 13 %, respectiv 19 %. Femeile sunt suprareprezentate în locurile de muncă cu normă redusă. În primul trimestru al anului 2014, incidența muncii cu normă redusă în rândul femeilor a fost de 32 %, comparativ cu 8,3 % în rândul bărbaților, Austria, Belgia, Germania, Țările de Jos și Regatul Unit înregistrând cote de peste 40 % în cazul femeilor care lucrează cu normă redusă. În contextul macroeconomic actual, locurile de muncă temporare și cu normă redusă pot contribui, în mod involuntar într-o oarecare măsură[6], la crearea de locuri de muncă, iar pe termen mediu și lung ele pot reprezenta etape de tranziție către contracte pe perioadă nedeterminată și/sau cu normă întreagă (de exemplu, pentru tineri). Segmentarea se observă și la nivelul diferențelor salariale persistente dintre bărbați și femei, precum și al ratelor scăzute de tranziție la formule contractuale care oferă mai multă protecție angajaților.

Corelarea cererii și a ofertei pe piața muncii s-a înrăutățit în mai multe state membre. În timp ce numărul posturilor vacante a rămas relativ stabil în ultimii ani, rata șomajului a fost în creștere, ceea ce denotă o deteriorare în corelarea cererii și a ofertei pe piața muncii. Curba Beveridge (graficul 5) arată că șomajul structural a crescut de la mijlocul anului 2011.[7] Analizând evoluțiile din statele membre, corelarea cererii și a ofertei pe piața muncii s-a deteriorat în majoritatea statelor membre, Germania fiind o excepție notabilă în acest sens. Această tendință negativă generală este determinată în principal de șocurile reprezentate de cererea negativă de forță de muncă, precum și de o lipsă din ce în ce mai mare de adecvare a competențelor[8], ceea ce indică faptul că lipsa de oportunități de pe piața muncii, asociată cu criza economică, produce efecte de histerezis care trebuie să fie contracarate prin investiții în capitalul uman și o corelare cât mai eficientă între cerere și ofertă.

Graficul 5: Curba Beveridge, UE- 28, 2008q1-2014q1 Sursa: Eurostat; Notă: Indicatorul penuriei de forță de muncă (axa verticală) este stabilit pe baza rezultatelor unui sondaj realizat în rândul întreprinderilor din UE (% din firmele producătoare care consideră lipsa forței de muncă drept un factor de limitare a producției). UR este abrevierea pentru „rata șomajului” (unemployment rate).

Numărul tot mai ridicat de șomeri în timpul crizei, creșterea ponderii șomerilor de lungă durată și scăderea corespunzătoare a eficienței în corelarea cererii și a ofertei reprezintă probleme importante pentru politicile active pe piața muncii (ALMP) și serviciile publice de ocupare a forței de muncă (SPOFM).

Mobilitatea forței de muncă în interiorul UE rămâne limitată, în special ca pondere din dimensiunea globală a pieței muncii din UE. În timp ce unul din patru cetățeni ai UE afirmă că ar lua în considerare posibilitatea de a lucra în altă țară a UE în următorii zece ani, până în 2013 doar 3,3 % din populația activă din punct de vedere economic au locuit în alt stat membru. Diferențele dintre țări sunt însă destul de importante (figura 6). Din cauza diferențelor substanțiale în ceea ce privește ratele șomajului între statele membre ale UE, numărul tot mai mare de persoane care doresc să se mute s-a materializat parțial în creșterea mobilității începând din 2011, dar numai într-o măsură limitată, și nu la nivelul la care ar fi necesar pentru a avea un rol real de echilibrare în lupta împotriva imenselor dezechilibre de pe piețele muncii din UE.[9]

Graficul 6: Rata mobilității, pe stat membru, pe ani de rezidență, 2013           Sursa: „Caracteristici esențiale”, DG EMPL; Observații: Rata de mobilitate reprezintă numărul de cetățeni cu vârstă activă care locuiesc în alt stat membru în 2013, ca procent din populația cu vârstă activă din țara de cetățenie. Cifrele pentru MT și SI sunt prea mici pentru a fi considerate fiabile. Cifrele pentru CY, DK, EE, FI, LU și SE nu sunt fiabile din cauza dimensiunii reduse a eșantionului.

Oferta de competențe trebuie să fie îmbunătățită în continuare. O serie de tendințe, printre care globalizarea și schimbările tehnologice (influențate de competențe), au condus la modificări treptate ale cererii relative de diverse niveluri de calificare. În plus, a avut loc o schimbare în ceea ce privește importanța relativă a diferitelor tipuri de competențe, iar competențele legate de TIC și competențele netehnice (soft skills), cum ar fi abilitățile de comunicare, au devenit din ce în ce mai importante pentru un număr mare de ocupații.

Chiar dacă în timp au crescut nivelurile medii ale studiilor, calificările pe care le posedă lucrătorii nu țin pasul cu cererea în această privință. Ca urmare a acestor modificări ale cererii și ofertei relative de competențe, oportunitățile de angajare pentru persoanele cu înalte calificări sunt mai numeroase decât pentru persoanele cu calificare medie și slabă. Previziunile privind piața muncii confirmă această tendință pentru anii următori.[10]

Potențialul de creștere al Europei este amenințat de deficiențele structurale ale bazei sale de competențe. Date recente[11] arată că aproximativ 20 % din populația cu vârstă activă posedă calificări slabe, iar în anumite țări (Spania, Italia) această proporție este chiar mai mare. Numai câteva țări (Estonia, Finlanda, Țările de Jos și Suedia) au o proporție mare de persoane cu calificări foarte bune, iar majoritatea țărilor europene nu se apropie de nivelul țărilor cele mai performante din afara Europei (cum ar fi Japonia sau Australia). Datele privind cheltuielile guvernamentale confirmă un risc sporit de apariție a lacunelor în materie de investiții în capitalul uman. Europa nu investește eficient în educație și în dezvoltarea competențelor, ceea ce îi pune în pericol competitivitatea pe termen mediu și capacitatea de inserție a forței de muncă. 19 state membre au redus cheltuielile pentru educație în termeni reali, iar 14 state membre au redus procentul relativ din PIB pe care îl investesc în educație.

Evoluțiile salariale au început să fie în concordanță cu nevoile de reechilibrare. În perioada premergătoare crizei, mai multe state membre au înregistrat creșteri considerabile în ceea ce privește costul unitar nominal al muncii, în special Letonia, România și, într-o măsură mai mică, Estonia, Lituania, Bulgaria și Irlanda (graficul 7). Ca răspuns la criză, evoluția costurilor salariale unitare nominale din aceste țări a fost cu mult mai moderată începând din 2009, cu excepția Bulgariei, și a devenit negativă în Irlanda, Lituania și Letonia, și doar puțin peste zero în România. De asemenea, în Grecia și în Spania, costurile unitare nominale ale muncii au scăzut după criză, ca urmare a creșterii din anii anteriori. Germania prezintă o configurație diferită, deoarece acesta este singurul stat membru în care costurile unitare nominale ale forței de muncă au scăzut (deși doar ușor) înainte de criză și au crescut în ultimii ani. Evoluția costurilor unitare nominale medii ale forței de muncă (mai puternică înainte de criză) a fost, de asemenea, analizată în Belgia, Suedia, Țările de Jos, Austria și Finlanda, în special. Schimbările de tendință din statele membre „aflate în dificultate”, pe de o parte, și din țările „cu excedent”, pe de altă parte, au fost favorabile reechilibrării externe, care era necesară în special în zona euro. Este important ca evoluțiile salariale să rămână compatibile cu necesitatea corectării dezechilibrelor externe și a reducerii șomajului și ca, pe termen lung, ele să corespundă câștigurilor de productivitate. Dacă sunt susținute, majorările salariale recente din țările cu excedent ar putea impulsiona cererea agregată care este deficientă global.[12]

Graficul 7: Evoluția costurilor unitare nominale ale forței de muncă în UE-28, media variațiilor anuale, 2003-2008 și 2009-2013    Sursa: Eurostat, calcule efectuate de DG EMPL

Reducerea costurilor unitare ale forței de muncă și moderarea salariilor s-au tradus doar în mod lent și incomplet printr-o reducere a prețurilor. Această repercusiune incompletă se explică parțial prin creșterile simultane ale taxelor indirecte și ale prețurilor administrate ca urmare a consolidării bugetare.[13] Reducerile costurilor unitare nominale ale forței de muncă, în contextul unei rigidități a prețurilor, au condus la scăderi ale cotelor de venituri salariale în mai multe state membre, în special Grecia, Spania, Irlanda și Portugalia. Creșterea rezultată a marjelor de profit nu a fost (încă) pe deplin însoțită de o creștere a investițiilor.

Sarcina fiscală se menține la un nivel ridicat în multe state membre. Nivelul ridicat și, în unele cazuri, în creștere, al sarcinii fiscale, în special pentru persoanele cu salarii mici și cele cu un al doilea venit, rămâne o problemă într-un număr considerabil de state membre. Pentru a ilustra această situație, în cazul persoanele cu venituri salariale mici (67 % din salariul mediu), diminuarea sarcinii fiscale între 2008 și 2010 în cele mai multe țări a fost urmată de o creștere în următorii trei ani în aproape toate statele membre. Nivelurile din 2013 au variat de la 20 % sau mai puțin în MT (2012) și IE, la mai mult de 45 % în Belgia, Germania, Franța și Ungaria.

Modificările sarcinii fiscale totale au fost determinate în principal de impozitul pe venitul persoanelor fizice (PIT), unde se înregistrează creșteri în 15 din cele 21 de state membre (graficul 8). Creșterile acestui impozit (cel puțin pentru acest tip special de gospodărie și la 67 % din salariul mediu) au fost semnificative mai ales în Portugalia și Ungaria, însă au scăzut în mod destul de substanțial în Regatul Unit și în Grecia. Adăugând contribuțiile la asigurări sociale ale salariaților la impozitul pe venitul persoanelor fizice, presiunea asupra salariaților a crescut în 10 state membre, însă această constatare este mai puțin valabilă pentru angajatori (3 țări cu creșteri ale sarcinii fiscale). În general, nivelul contribuțiilor la asigurările sociale ale angajatorilor a rămas mai mult sau mai puțin stabil în cele mai multe state membre, cu câteva excepții; au existat creșteri relativ puternice în Polonia și Slovacia, în timp ce nivelul a scăzut considerabil în Franța.

Graficul 8: Modificări ale sarcinii fiscale totale, în perioada 2013-2011, în funcție de componente (67 % din salariul mediu, o persoană singură, fără copii) Sursa: Baza de date fiscală și a indemnizațiilor CE-OCDE; Notă: Datele pentru țările care nu sunt membre ale OCDE (BG, CY, HR, LV, LT, MT și RO) nu sunt disponibile.

Combaterea muncii nedeclarate reprezintă o provocare pentru unele state membre. Munca nedeclarată cuprinde o gamă largă de activități care variază de la munca nedeclarată într-o întreprindere oficială la munca clandestină efectuată de lucrători pe cont propriu, dar le exclude pe cele care implică mărfuri sau servicii ilegale. Munca nedeclarată are mai multe consecințe negative. Din perspectivă macroeconomică, aceasta reduce veniturile din impozite (impozitul pe venit și TVA-ul) și subminează finanțarea sistemelor de securitate socială. Din perspectivă microeconomică, munca nedeclarată și alte forme atipice de ocupare a forței de muncă, cum ar fi angajarea fictivă la propria firmă, au tendința de a denatura concurența loială între întreprinderi și permit ca dumpingul social să inhibe crearea de locuri de muncă normale, cu protecție socială completă. Aceasta determină, de asemenea, ineficiențe ale producției, având în vedere faptul că întreprinderile care desfășoară activități nedeclarate evită accesarea serviciilor și produselor legale (de exemplu, creditele) și preferă să se mențină la nivelul de întreprinderi mici. Deși nu sunt disponibile cifre complet sigure privind amploarea economiei subterane și a muncii nedeclarate, datele brute indică faptul că acest aspect este problematic în unele state membre.[14] În plus, răspândirea muncii nedeclarate ar putea crește din cauza mai multor tendințe socioeconomice, cum ar fi internaționalizarea realocării sectoriale a economiei, reducerea ponderii formelor clasice de muncă și problemele sociale din unele state membre.

Deși evoluțiile economice afectează, în general, diferite segmente ale populației în moduri diferite, nivelurile de inegalitate au crescut în multe state membre. În timp ce raportul S80/S20[15] a rămas în medie stabil în perioada 2008-2013 în UE, există o dispersie foarte mare și diferențe din ce în ce mai importante sub aspectul inegalităților între statele membre (graficul 9). Inegalitățile s-au accentuat în majoritatea statelor membre sudice (Spania, Grecia, Italia și Cipru), precum și în Croația, Estonia, Danemarca și Ungaria și, într-o mai mică măsură, în Irlanda și Austria. În ciuda îmbunătățirilor recente, inegalitățile constituie un motiv de îngrijorare în Bulgaria, Grecia, Letonia, România, Spania și Lituania (a se vedea, de asemenea, figura V din capitolul 3).

Graficul 9: Inegalități în distribuția veniturilor (S80/S20; raportul chintilei veniturilor), 2008-2012 Sursa: Eurostat, EU-SILC 2013; se referă la anul financiar 2012. Notă: * — date din 2011 (datele pentru 2012 nu sunt încă disponibile pentru BE, DE, IE, EL, FR, HR, LU, NL, PT, RO, SE, UK).

Rata riscului de sărăcie și de excluziune socială (AROPE) a crescut foarte mult, iar între statele membre există divergențe din ce în ce mai pronunțate. Între 2008 și 2012, numărul de europeni expuși riscului de sărăcie sau de excluziune socială a crescut cu un număr îngrijorător de 8,7 milioane (excluzând Croația), ajungând la 25,1 % din populația UE-28 în 2012 (graficul 10).

Graficul 10: Evoluția ratelor riscului de sărăcie sau de excluziune socială (AROPE — at risk of poverty), 2008-2012         Sursa: Eurostat, EU-SILC 2013; se referă la anul financiar 2012. Notă: * — date din 2011 (datele pentru 2012 nu sunt disponibile pentru BE, DE, IE, EL, FR, HR, LU, NL, PT, RO, SE, UK).

Evoluția nivelurilor sărăciei variază considerabil între grupele de vârstă. În ansamblu, populația activă a fost cel mai afectată de criză (graficul 11; de asemenea, figura IV din capitolul 3), în principal datorită creșterii numărului de gospodării în șomaj sau cu intensitate scăzută a muncii și a sărăciei persoanelor încadrate în muncă. În 2012, aproximativ 50 de milioane de persoane cu vârstă activă au trăit cu mai puțin de 60 % din venitul mediu egalizat național în UE-28, iar 31,8 de milioane (31,5 milioane în 2013) au suferit de lipsuri materiale severe. 10,9 % din populația cu vârste cuprinse între 18-59 ani au trăit într-o gospodărie fără loc de muncă în 2012.

Graficul 11: Evoluția ratelor riscului de sărăcie sau excluziune socială (AROPE), începând cu 2005 în UE-28, total, copii, populație activă și persoane vârstnice          Sursa: Eurostat, EU-SILC. Notă. UE-27 media pentru 2005-2009; UE- 28 media pentru 2010-2012. Datele SILC pentru 2013 nu sunt încă disponibile.

Persoanele mai in vârsta (65 +) au fost relativ mai puțin afectate, deoarece riscul lor de sărăcie sau excluziune socială a scăzut în majoritatea statelor membre, femeile fiind însă mai afectate de sărăcie la bătrânețe comparativ cu bărbații. Însă aceste îmbunătățiri relative nu reflectă în mod necesar o schimbare a situației veniturilor reale ale persoanelor vârstnice, ci rezultă în principal din faptul că pensiile au rămas în mare parte neschimbate, în timp ce nivelul veniturilor populației de vârstă activă a stagnat sau a scăzut.

Copiii au cunoscut o creștere a riscului de sărăcie sau de excluziune socială începând din 2008, dat fiind că situația părinților lor (în mare parte de vârstă activă) s-a înrăutățit. Acesta a fost cazul în mai mult de 20 de state membre, în comparație cu anul 2008, unde gospodăriile monoparentale se confruntă cu un risc de sărăcie și excluziune socială (UE- 28: 47,8 % în 2012) de două ori mai mare decât în cazul familiilor cu doi adulți (24,4 %). Riscul substanțial mai mare de sărăcie în rândul gospodăriilor monoparentale se regăsește în toate statele membre, variind de la 35 % în Slovenia, Finlanda și Danemarca, până la 78 % în Bulgaria. De asemenea, familiile cu trei sau mai mulți copii se confruntă cu riscuri considerabil mai ridicate de sărăcie sau de excluziune socială (UE-28: 30,9 %) decât populația în ansamblu. Bărbații de vârstă activă au fost afectați în mod direct de deteriorarea condițiilor de pe piața muncii în contextul crizei. Cu toate acestea, femeile se confruntă în continuare cu un risc mai mare de sărăcie (persistentă) sau de excluziune decât bărbații, din cauza perioadelor de inactivitate legate de îngrijirea copiilor și a muncii (voluntare sau involuntare) cu normă redusă.

În 2012, riscul sărăciei și al excluziunii sociale a fost cu mult mai ridicat (48,9 %) pentru resortisanții țărilor terțe (în vârstă de 18-64 ani) decât pentru resortisanții statelor membre (24,3 %); o creștere de peste 3 puncte procentuale între 2012 și 2013.

În medie, în UE, creșterea brută a venitului disponibil al gospodăriilor (GDHI) s-a îmbunătățit în termeni reali, până la sfârșitul anului 2013, după aproape patru ani de scădere continuă (a se vedea, de asemenea, capitolul 3 pentru mai multe discuții cu privire la evoluția venitului brut disponibil al gospodăriilor). Acest fapt se datorează unei creșteri a veniturilor pe piață (remunerarea salariaților, compensațiile lucrătorilor independenți și veniturile din proprietate), susținută de o creștere a beneficiilor sociale transferate către gospodării.[16] Rămâne de văzut dacă îmbunătățirea din 2013 se va menține, având în vedere că crearea de locuri de muncă este încă modestă, impactul sistemelor de beneficii fiscale rămâne slab și cele mai recente date din 2014 indică o nouă scădere (graficul 12).

Graficul 12: Contribuția componentelor la creșterea venitului brut disponibil al gospodăriilor (GHDI)

Sursa: Eurostat - conturi sectoriale

Impactul distribuțional al modificărilor sistemelor de beneficii fiscale în ultimii ani a variat substanțial de la o țară la alta.[17] În funcție de cum au fost concepute, modificările sistemelor de beneficii fiscale au avut un impact diferit asupra gospodăriilor cu venituri mici și asupra celor cu venituri mari. În câteva țări, impactul regresiv creează o presiune suplimentară în special asupra nivelului de trai al gospodăriilor cu venituri mici. Alte state membre, printr-o atenție mai mare acordată profilului de distribuție a modificărilor aduse propriilor sisteme fiscale și de prestații sociale, au reușit să evite un efect disproporționat asupra gospodăriilor cu venituri mici. Astfel de diferențe la nivelul impactului distribuțional au apărut independent de diferențele legate de dimensiunea totală a ajustărilor.

În general, după un vârf în 2009, ratele de creștere a cheltuielilor sociale au fost negative începând cu 2011. În faza inițială a crizei (până în 2009), creșterea cheltuielilor sociale a fost determinată în principal de cheltuielile legate de șomaj, dar, într-o mai mică măsură, și de alte funcții (în special pensiile și sănătatea). Creșterea cheltuielilor sociale s-a diminuat în 2010, fapt care se explică prin expirarea măsurilor de stimulare bugetară și prin încetarea progresivă și normală a stabilizării automate în țările care cunosc o redresare economică. Începând din 2011, cheltuielile sociale în special în ceea ce privește prestațiile și serviciile în natură au scăzut, în pofida continuării deteriorării condițiilor economice și sociale (graficul 13).[18]

Graficul 13: Contribuția la creșterea cheltuielilor sociale publice reale în UE a prestațiilor în numerar și în natură (2001 – 2012)               Sursa: Conturi naționale, calcule efectuate de DG EMPL;

Structura cheltuielilor pentru protecția socială a fost, de asemenea, afectată de criza economică. Între 2007 și 2011, cheltuielile aferente protecției sociale (reale) pe cap de locuitor au crescut cu 8 la sută în UE- 27 (graficul 14). Cele mai importante contribuții la această creștere au avut loc în domenii precum pensiile (creșterea beneficiilor pentru vârsta înaintată și a celor acordate urmașilor a reprezentat 44 % din creșterea totală), sănătatea și alocațiile de invaliditate (32 %). Diferențele dintre statele membre sunt, prin urmare, semnificative, întrucât între 2007 și 2011 creșterea totală a cheltuielilor de protecție socială pe cap de locuitor s-a situat sub 5 % în patru state membre, în timp ce creșterile se ridicau la peste 15 % în șapte state membre.

Graficul 14: Modificări ale cheltuielilor (legate) de protecția socială pe cap de locuitor în perioada 2007-2011; pe funcție de protecție socială            Notă: contribuții pe funcție la creșterea globală a cheltuielilor sociale (pe cap de locuitor la prețurile constante din 2005); Sursa: SESPROS

În unele state membre, persoanele în situații vulnerabile și cu venituri mici continuă să se confrunte cu dificultăți în ceea ce privește accesul la asistența medicală. Deși din 2008 până în 2012, pentru UE- 27 în ansamblu, proporția persoanelor vârstnice cu veniturile cele mai mici care au raportat nevoi nesatisfăcute în materie de asistență medicală a crescut doar moderat, s-au înregistrat creșteri semnificative în țări cum ar fi Finlanda, Portugalia și Grecia (a se vedea graficul 15). Cel mai înalt nivel de nevoi nesatisfăcute în materie de asistență medicală în 2012 a fost înregistrat în Letonia, Bulgaria și România. În timp ce cea mai mare scădere s-a înregistrat în Bulgaria (cu - 11,4 puncte procentuale din 2008 până în 2012), ponderea persoanelor cu nevoi nesatisfăcute în materie de asistență medicală în 2012 a rămas semnificativă (16,9 %).

Graficul 15: Nevoi de asistență medicală nesatisfăcute, chintila cu veniturile cele mai mici, 2008-2012        

Sursa: Eurostat EU-SILC, 2012. Notă: Nevoi de asistență medicală nesatisfăcute: prea costisitor, prea departe pentru a călători sau listă de așteptare. * - date din 2011 (datele pentru 2012 nu sunt disponibile pentru BE, IE, LU și AT; datele pentru 2008 nu sunt disponibile pentru HR și UE- 28).

2.         PUNEREA ÎN APLICARE A ORIENTĂRILOR PRIVIND OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ: OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ ȘI REFORME ALE POLITICII SOCIALE

Această secțiune[19] oferă o prezentare generală a reformelor și măsurilor introduse de statele membre în ultimele 12 luni. Orientările privind ocuparea forței de muncă[20] oferă statelor membre recomandări politice stabile cu privire la modul de a răspunde provocărilor în materie de ocupare a forței de muncă și de politică socială, pe fondul tendințelor actuale și în vederea atingerii obiectivelor Strategiei Europa 2020 (așa cum sunt prezentate în secțiunea 1). Analiza anuală a creșterii 2014 a stabilit prioritățile și orientările politice care le-au permis statelor membre să elaboreze programe naționale de reformă în cadrul Semestrului European 2014. Programele naționale de reformă au fost revizuite în consecință, iar Consiliul, pe baza propunerilor Comisiei, a emis recomandări specifice fiecărei țări. Comitetul pentru protecție socială și Comitetul pentru ocuparea forței de muncă analizează rezultatele și progresele înregistrate de statele membre în ceea ce privește reacția la provocările cu care se confruntă în acest sens prin aplicarea unui sistem de monitorizare a rezultatelor în domeniul ocupării forței de muncă (EPM) și de monitorizare a rezultatelor în domeniul protecției sociale (SPPM). Reformele politice ulterioare vor fi evaluate în contextul Semestrului european din 2015.

Fondul Social European sprijină eforturile de îndeplinire a obiectivelor Strategiei Europa 2020 prin acțiuni de combatere a șomajului, cu un accent special pe tineri, oferind stagii de formare și ucenicie pentru recalificare și perfecționare profesională și prin sprijinirea acțiunilor din sectorul educației, pentru combaterea sărăciei și a excluziunii sociale, precum și prin promovarea consolidării capacității administrative. Pentru perioada de programare 2014-20, FSE și alte fonduri structurale și de investiții europene se axează asupra priorităților politicilor Strategiei Europa 2020, precum și asupra rezultatelor, ceea ce va consolida rolul lor de piloni financiari ai strategiei.

Au fost demarate reforme în toate domeniile descrise în următoarele secțiuni. Cu toate acestea, gradul de progres variază în funcție de domeniile politice și între statele membre. Prin urmare, sunt necesare eforturi suplimentare, chiar dacă, în multe cazuri, efectele complete ale reformelor nu sunt încă vizibile deoarece, de obicei, ele au nevoie de timp pentru a se concretiza. De asemenea, „valoarea” reformelor nu poate fi, în general, evaluată în mod izolat deoarece se pot derula în același timp mai multe reforme. Prin urmare, statele membre ar trebui să aibă în vedere anumite compromisuri atunci când elaborează politici și reforme.

Caseta de mai jos prezintă o imagine de ansamblu a disparităților dintre femei și bărbați existente pe piața forței de muncă și a reformelor care pot sprijini înregistrarea de progrese în direcția egalității între sexe și care sunt explicate mai detaliat în cadrul fiecărei orientări.

Egalitatea între sexe: Piața muncii este în continuare marcată de inegalități semnificative[21]

Deși s-au realizat progrese, continuă să existe disparități mari între femei și bărbați. Rata de ocupare a femeilor este în continuare cu mult inferioară celei a bărbaților (62,8 %, față de 74 % la începutul anului 2014). Decalajul în ceea ce privește ocuparea forței de muncă este chiar mai mare în echivalent normă întreagă (18,3 puncte procentuale în 2013). În plus, femeile sunt plătite cu 16 % mai puțin pe ora de muncă. Inegalitățile dintre femei și bărbați în privința ocupării forței de muncă, numărul de ore lucrate, precum și nivelul de remunerare combinate duc la o și mai mare inegalitate între bărbați și femei în ceea ce privește salariul total (37 % la nivelul UE). Dat fiind că pensiile reflectă câștigurile salariale de-a lungul vieții, inegalitățile dintre pensiile femeilor și ale bărbaților sunt de asemenea mari (39 % în medie). Riscul de sărăcie sau de excluziune socială pentru persoanele de peste 55 de ani este mai mare pentru femei în toate statele membre

Accesul la servicii accesibile și de calitate de îngrijire a copiilor, de îngrijire pe termen lung și de îngrijire extrașcolare, accesul la programele de lucru flexibile, precum și politicile adecvate de concedii continuă să joace un rol crucial în sprijinirea ocupării forței de muncă în rândul femeilor și în oferirea posibilității pentru bărbați și femei de a concilia viața profesională cu cea de familie. Deși începând cu 2005, majoritatea statelor membre au făcut progrese către îndeplinirea obiectivelor de la Barcelona privind serviciile de îngrijire a copiilor, numai nouă state membre au îndeplinit obiectivul unei acoperiri de 33 % pentru copiii sub trei ani în 2012[22], în timp ce unsprezece state membre au îndeplinit obiectivul unei acoperiri de 90 % pentru copiii cu vârsta cuprinsă între trei ani și vârsta de școlarizare obligatorie. Sistemele de avantaje fiscale din unele țări continuă să descurajeze femeile să accepte un loc de muncă sau să lucreze mai mult, în special prin faptul că includ măsuri care descurajează a doua persoană care contribuie la veniturile familiei să lucreze cu normă întreagă.

Segregarea pieței muncii și stereotipurile de gen pot împiedica bărbații și femeile să își realizeze pe deplin potențialul și pot să ducă la o corelare nesatisfăcătoare a competențelor cu locurile de muncă. În prezent, femeile sunt mai numeroase decât bărbații în domeniul educației și al formării, dar rămân suprareprezentate în disciplinele de studiu care sunt legate de rolurile tradiționale, cum ar fi sănătatea și serviciile sociale, științele umane și învățământul, în timp ce domenii precum științele exacte, tehnologia, ingineria și matematica (STIM) sunt încă dominate de bărbați.

Au fost inițiate acțiuni de stimulare a ratei de ocupare în rândul femeilor și de reconciliere a vieții profesionale cu viața de familie, însă amploarea și obiectivele acestora diferă la nivelul UE. Măsurile întreprinse de statele membre vizează, de exemplu, (continuarea) creșterii gradului de disponibilitate al structurilor de îngrijire a copiilor, și/sau modificarea reglementărilor privind concediul pentru creșterea copilului sau a orarelor de lucru. S-au înregistrat mai puține inițiative menite să reducă diferența de remunerare dintre femei și bărbați sau contrastimulentele fiscale pentru femei legate de decizia de a intra sau nu pe piața muncii. Unele state membre au luat măsuri de combatere a sărăciei în rândul copiilor sau de adaptare a sistemului de asigurări sociale în vederea sprijinirii familiilor/părinților cu venituri mici. Deși în multe țări este prevăzută o egalizare (treptată) a vârstei de pensionare între bărbați și femei, în unele cazuri au fost luate deja măsuri în ceea ce privește încurajarea participării femeilor vârstnice pe piața muncii sau adaptarea acumulării drepturilor de pensie.

2.1 Orientarea 7 privind ocuparea forței de muncă: Îmbunătățirea participării pe piața muncii și reducerea șomajului structural

Procesul de modernizare a legislației privind protecția ocupării forței de muncă a continuat în diferite moduri în statele membre pentru a promova dinamismul ocupării forței de muncă și pentru a combate segmentarea. Croația a adoptat o a doua etapă a reformei legislației muncii printr-o nouă lege a muncii, care facilitează utilizarea unor tipuri de contracte de muncă flexibile, inclusiv munca cu normă redusă, munca temporară și munca sezonieră, relaxarea legislației privind timpul de lucru și simplificarea procedurilor de disponibilizare. Ca urmare a unui amplu acord al partenerilor sociali, Țările de Jos se află în plin proces de punere în aplicare a simplificării procedurilor de disponibilizare, prin limitarea valorii compensațiilor de disponibilizare (care vor fi legate mai degrabă de vechime decât de vârstă), înăsprind în același timp normele privind munca temporară pentru a preveni segmentarea pieței muncii și reformând sistemul de indemnizații de șomaj. Spania a simplificat modelele de contract pentru firme, a clarificat procedurile de concediere colectivă și a promovat munca cu normă redusă prin stimulente de tip contributiv și o mai mare flexibilitate în utilizarea orelor suplimentare. Italia a relaxat condițiile în care întreprinderile pot să utilizeze contractele cu durată determinată și contractele de ucenicie, în timp ce o nouă reformă cuprinzătoare a legislației privind protecția forței de muncă și politicile active privind piața muncii se află în faza legislativă în Parlament. Slovacia a limitat la un an durata activității desfășurate în afara unui raport de muncă principal (așa-numitele acorduri de lucru).

Capacitatea statelor membre de a spori în mod semnificativ rata de ocupare a femeilor depinde în mare măsură de disponibilitatea unor servicii de îngrijire a copiilor accesibile și de înaltă calitate. OCDE confirmă faptul că îngrijirea copiilor este un factor-cheie pentru participarea femeilor la piața muncii. Mai multe țări au continuat măsurile puse în aplicare în anii precedenți și/sau au pus la dispoziție fonduri suplimentare pentru îngrijirea copiilor (Austria, Germania, Irlanda, Malta, Polonia), în timp ce altele au instituit recent măsuri menite să pună în aplicare o nouă legislație sau noi proiecte (Republica Cehă, Slovacia). În aprilie 2014 Malta a început să ofere servicii gratuite și universale de îngrijire a copiilor pentru familiile în care ambii părinți lucrează. Îngrijirea copiilor este disponibilă în timpul orelor de lucru ale părinților, precum și încă o oră pe zi pentru deplasările de la domiciliu la locul de muncă. În plus, bugetul pentru 2014 prevedea un serviciu gratuit pentru copiii înscriși în grădinițe și școli primare care va fi oferit în zilele de școală părinților care lucrează și care doresc să își lase copiii la școală cu o oră înainte de începerea școlii. În Republica Cehă, Legea privind grupurile de copii, care a fost amânată de mai mulți ani și care vizează facilitarea creării de centre de îngrijire a copiilor în afara rețelei publice de grădinițe, a fost aprobată de Parlament.

Într-o serie de țări, au fost adoptate măsuri de flexibilizare a programului de lucru sau de modificare a reglementărilor privind concediul parental (Regatul Unit, Spania, Polonia, Germania și Finlanda). În Marea Britanie, dreptul de a solicita un program de lucru flexibil a fost extins la toți angajații începând cu 2014. Ca parte a modificării legii privind promovarea ocupării forței de muncă și instituțiile de pe piața muncii, începând cu 2 mai 2014, Polonia a introdus un grant pentru munca la distanță, destinat încadrării în muncă a părinților șomeri care revin pe piața muncii (și care au în îngrijire cel puțin un copil în vârstă de sub 6 ani) sau a celor care au demisionat de la locul de muncă pentru a îngriji alte persoane dependente. În Italia, ca parte a unei legi privind locurile de muncă, aflată actualmente în dezbatere, au fost anunțate măsuri de modificare a concediului de maternitate. În Germania, reforma privind prestațiile parentale, care va intra în vigoare în ianuarie 2015, stimulează ambii părinți să-și partajeze creșterea copilului și activitatea profesională.

Într-un număr mai redus de cazuri au fost luate inițiative de reducere a diferențelor de remunerare între femei și bărbați. În Austria, rapoartele privind egalitatea de remunerare sunt obligatorii începând din 2013, pentru companiile cu peste 250 de angajați și din 2014, pentru cele cu peste 150 de angajați.

Atât în Italia, în cadrul „legii privind locurile de muncă”, cât și în Malta, au fost propuse măsuri în domeniul fiscal, care prevăd o creștere a valorii creditelor fiscale acordate părinților care apelează la centre private de îngrijire a copiilor (de la 1 300 EUR, la 2 000 EUR). În Regatul Unit, va fi aplicat, începând din 2015, un regim de îngrijirea gratuită a copiilor destinat familiilor care muncesc; acesta va înlocui actualul sistem al cupoanelor valorice și al serviciilor de îngrijire a copiilor contractate direct. Familiilor eligibile li se vor rambursa 20 % din costurile anuale de îngrijire a copiilor, până la un prag de maximum 10 000 GBP pentru fiecare copil.

Unele state membre au intervenit la nivelul mecanismelor de stabilire a salariilor, pentru a promova alinierea evoluției acestora cu productivitatea. Alte state membre au căutat să sprijine venitul disponibil al gospodăriilor, cu un accent deosebit pe salariile minime. Începând de la 1 ianuarie 2015, Germania va introduce un salariu minim orar general de 8,50 EUR, cu o perioadă de tranziție care va permite anumite excepții până la sfârșitul anului 2016. Estonia, România și Slovacia au crescut nivelul salariilor minime naționale, pentru a combate sărăcia persoanelor încadrate în muncă, în timp ce Regatul Unit a înăsprit sancțiunile pentru angajatorii care nu aplică cerințele privind salariul minim național. Austria a extins obligația de a indica în anunțurile de recrutare salariul minim convenit prin acord colectiv, pentru toți angajatorii din sectoarele industriale în care nu există un acord colectiv de muncă. Ca parte a unor reforme pe scară largă, Portugalia a implementat, la rândul său, unele reduceri ale remunerațiilor persoanelor cu venituri ridicate din sectorul public.

Au fost luate unele măsuri pentru reducerea sarcinii fiscale asupra costului forței de muncă, în special în cazul persoanelor defavorizate, precum și pentru stimularea cererii de forță de muncă și a consumurilor. Belgia a intervenit pentru a reduce contribuțiile la asigurările sociale plătite de lucrătorii cu salarii mici, a exceptat angajatorii de la plata contribuțiilor sociale aferente plății orelor de lucru suplimentare în anumite sectoare și a extins sfera de aplicare a scutirii de reținere la sursă pentru angajați. Italia a redus impozitul pe venit pentru anul 2014 în cazul persoanelor cu venituri mici și a aplicat o reducere permanentă de 10 % în cazul taxei regionale pe activitățile economice datorate de angajatori. Guvernul spaniol a aprobat o propunere de reformă fiscală care include o reducere a cotelor de impozitare, de la șapte la cinci, o ușoară reducere a ratelor marginale și o creștere a sumei scutite, care va fi introdusă treptat în perioada 2015-2016. Slovacia a majorat pragul veniturilor scutite de contribuții la asigurările sociale în cazul studenților; pe de altă parte, începând cu 1 ianuarie 2015, Estonia va mări sumele scutite de impozitul pe venit. În contextul unui amplu pachet bugetar, Letonia a redus sarcina fiscală, în special în ceea ce privește familiile cu persoane aflate în întreținere, prin creșterea pragurilor neimpozabile specifice aferente impozitului pe venitul personal și contribuțiilor la asigurările sociale. Franța a implementat, pentru primul an, un credit fiscal pentru societăți calculat pe baza salariului, care urmează să fie completat în 2015 printr-o scădere a contribuțiilor angajatorilor la asigurările sociale și prin măsuri de reducere a impozitului pe venit pentru lucrătorii cu venituri salariale medii și mici.

Unele state membre și-au intensificat eforturile de combatere a muncii nedeclarate. În Slovenia, printre modificările aduse legii privind prevenirea muncii și a angajărilor nedeclarate se numără introducerea unui sistem de cupoane valorice pentru munca personală suplimentară, implicarea serviciului vamal în controlul practicilor ilegale de muncă și înăsprirea sancțiunilor, în special în ceea ce privește micile activități nedeclarate. În august 2014, Croația a înființat o Comisie pentru combaterea muncii nedeclarate, a cărei sarcină este de a evalua măsurile existente, de a monitoriza implementarea acestora și de a propune noi măsuri sau modificarea corespunzătoare a măsurilor existente.

Punerea în aplicare a recomandării Consiliului privind înființarea unei garanții pentru tineret (GT) a dat un nou avânt implementării unor reforme structurale îndrăznețe, articulate în jurul mai multor aspecte ale politicilor active în domeniul pieței muncii din statele membre. În 2014, toate statele membre și-au prezentat planurile de punere în aplicare a garanției pentru tineret și le-au discutat cu Comisia. Această punere în aplicare va fi esențială, iar primele măsuri luate se anunță deja promițătoare.

Unele state membre au făcut eforturi de îmbunătățire a sprijinului oferit tinerilor de către serviciile publice de ocupare a forței de muncă. În Belgia, serviciul public de ocupare a forței de muncă din regiunea Bruxelles, Actiris, a înființat un serviciu dedicat GT, al cărui rol este de a oferi sprijin specific în găsirea unor locuri de muncă și a unor stagii tinerilor înregistrați oficial ca solicitanți de locuri de muncă. România a lansat două proiecte pilot GT care au condus la crearea a 27 de centre GT (în prezent sprijinite de Fondul social european). Aceste proiecte își propun să identifice tinerii NEET și să le ofere acestora pachete integrate de servicii personalizate. În Spania, a fost adoptată o strategie de activare și ocupare a forței de muncă pentru 2014-2016, care urmează să joace rolul de instrument principal al politicii de coordonare, făcând trecerea la o abordare bazată pe rezultate a politicilor active de pe piața muncii. În Italia, crearea unor portaluri electronice integrate permite cetățenilor să se înregistreze direct online și să fie conectați la un registru național, facilitând astfel verificarea automată a respectării obligațiilor și a transmiterii ofertelor.

În unele state membre, stimulentele specifice privind angajarea și subvențiile pentru demararea unei afaceri au reprezentat mijloace de promovare a activării tinerilor aflați în căutarea unui loc de muncă. Țările de Jos au adoptat o reducere fiscală pentru angajatorii care oferă un loc de muncă tinerilor care beneficiază de prestații de șomaj sau de asistența socială pentru o perioadă de până la doi ani, în timp ce Polonia a introdus scutiri de la contribuțiile la asigurările sociale pentru tinerii sub 30 de ani. Alte state membre au adoptat noi stimulente privind angajarea, pentru a încuraja crearea de locuri de muncă pentru alte grupuri din rândul șomerilor de lungă durată. În Portugalia, Malta, Grecia, Spania și Cipru au fost introduse sau consolidate stimulente generale privind angajarea. De exemplu, Malta oferă o subvenție salarială angajatorului pentru noii angajați, care se poate ridica până la jumătate din salariul minim și din contribuțiile la asigurările sociale, pentru o perioadă de până la un an, în timp ce Spania a aprobat o rată forfetară a contribuției la asigurările sociale pentru societățile care angajează noi lucrători cu contracte pe durată nedeterminată, inclusiv contracte cu normă redusă, pentru o perioadă de până la doi ani (trei, pentru firmele mici), precum și alocații speciale pentru beneficiarii GT angajați cu contracte pe durată nedeterminată. La rândul său, Malta a vizat o subvenție specifică pentru lucrătorii vârstnici, inclusiv o scutire de taxe care acoperă costurile de formare.

Tot în legătură cu punerea în aplicare a garanției pentru tineret, reforma serviciilor publice de ocupare a forței de muncă a continuat în unele state membre, pentru îmbunătățirea nivelului de calitate al serviciilor și a coordonării la toate nivelurile administrațiilor regionale. În cadrul unei ample strategii de activare pentru perioada 2014-2016, Spania a elaborat un catalog comun al serviciilor de ocupare a forței de muncă, constând dintr-o serie de măsuri omogene care urmează să fie implementate de toate regiunile spaniole, cu obiectivul de a asigura drepturi egale de acces pentru persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă, un tratament individualizat, eficiență, transparență, orientare către rezultate și integrare între diferitele niveluri ale administrației. În ceea ce privește ofertele de locuri de muncă furnizate de centrele de servicii ale pieței muncii de la nivel municipal, Finlanda va extinde obligația cetățenilor de a le accepta începând de la o rază de trei ore de deplasare zilnică. Finlanda va consolida totodată planurile de creare de locuri de muncă pentru șomerii de lungă durată, oferind măsuri active în termen de 3 luni de la intrarea în șomaj.

Sistemele de stimulare a demarării unei afaceri au cunoscut o amplă dezvoltare în întreaga Europă. Astfel, nu mai puțin de nouă state membre (Malta, Croația, Spania, Lituania, Grecia, Polonia, Franța, Portugalia și Irlanda) au adoptat măsuri de stimulare pentru a-i sprijini pe șomeri în lansarea unei activități antreprenoriale. În cadrul cuprinzătorului său plan de acțiune pentru crearea de locuri de muncă, Irlanda și-a propus, pe de o parte, înființarea unor birouri locale pentru întreprinderi în colaborare cu centrul de excelență în antreprenoriat (un nou fond de antreprenoriat pentru tineri, destinat sprijinirii activității și extinderii antreprenoriale), iar, pe de altă parte, simplificarea sprijinului fiscal acordat antreprenorilor. În Portugalia, Investe Jovem este un nou program care oferă sprijin financiar tinerilor pentru a deveni lucrători independenți sau a-și înființa propria microîntreprindere.

2.2 Orientarea 8 privind ocuparea forței de muncă: dezvoltarea unei forțe de muncă calificate, abordarea nevoilor pieței muncii și promovarea învățării de-a lungul vieții

Preocuparea de a îmbunătăți oferta de competențe și de a promova învățarea în rândul adulților a condus la măsuri de ordin politic în mai multe state membre[23]. Statele membre au introdus măsuri menite să îmbunătățească oferta de competențe și să promoveze formarea adulților, coroborate frecvent cu reforma privind formarea profesională.

În Danemarca, ca parte a unui amplu acord politic privind pachetul „de creștere”, inițiative provenite din acordul tripartit dintre guvern și partenerii sociali vor sprijini dezvoltarea competențelor lucrătorilor necalificați și vor permite unui număr mai mare de lucrători calificați să urmeze cursuri de formare la nivel terțiar. Acordul de consolidare a posibilităților lucrătorilor calificați și ale celor necalificați de a participa la formarea profesională va acoperi un număr suplimentar de 160 000 de persoane în perioada 2014-2020. În Grecia, o foaie de parcurs privind educația și formarea profesională, care face parte din memorandumul de înțelegere încheiat în temeiul programului de ajustare economică, este destinată a spori numărul și calitatea stagiilor de ucenicie și furnizarea de formare profesională. În Lituania, legea privind învățământul nonformal pentru adulți și formarea continuă a fost modificată, iar noua versiune (adoptată la 10 iulie 2014) va intra în vigoare la 1 ianuarie 2015. Legea prevede (printre altele) îmbunătățirea coordonării educației adulților la nivel național și local, noi modele de finanțare pentru educația adulților care urmează să fie puse în aplicare și acordarea de concedii angajaților pentru educație nonformală. Pe parcursul perioadei de raportare, guvernul a semnat, de asemenea, acorduri cu organizații ale angajatorilor din diferite sectoare, pentru a îmbunătăți echilibrul dintre cererea și oferta de forță de muncă calificată. În Cipru, universitățile de stat au ajuns la un acord privind extinderea domeniului de aplicare și a amplorii programelor oferite prin intermediul educației la distanță. A fost introdus un nou program modern de ucenicie, care include două niveluri: de pregătire (destinat tinerilor care nu au absolvit învățământul secundar) și principal (prin care se acordă o calificare de „artizan calificat”). În Malta, guvernul a lansat o strategie pentru perioada 2014-2019, pentru a aborda problema analfabetismului.

În Polonia, un nou act legislativ intrat în vigoare la 1 octombrie 2014 permite efectuarea de studii intercolegiale, studii duale realizate cu angajatorii și o ucenicie de trei luni într-un colegiu cu profil aplicat și reglementează monitorizarea parcursului absolvenților; acesta sprijină, de asemenea, calitatea învățământului superior. Universitățile vor putea recunoaște cunoștințele și competențele dobândite la cursurile de formare și/sau în parcursul profesional și să țină cont de acestea la absolvire. Astfel, noul cadru legislativ deschide calea studiilor pentru cei care lucrează și cei care doresc să facă o schimbare de carieră sau să-și completeze educația. În Franța, a fost adoptată o lege care reformează sistemul de formare profesională, introducând un cont personal de formare și schimbând finanțarea sistemului de formare profesională, pentru a permite angajaților și persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă să beneficieze de o mai mare adecvare și de un acces sporit la formarea profesională.

Un număr relativ mare de state membre au introdus măsuri de facilitare a tranziției de la școală la locul de muncă; acest lucru va contribui totodată la crearea unei garanții pentru tineret cuprinzătoare.

În Franța, s-a hotărât adoptarea unui program de relansare a sistemului de ucenicie. Sistemul urmează să aibă o mai mare orientare spre deficitele de competențe și să includă stimulente pentru angajatori la recrutarea de ucenici; în ceea ce-i privește pe tineri, sistemul le va da posibilitatea de a beneficia de contracte pe durată nedeterminată, după încheierea perioadei de ucenicie. Se prevede că reforma decretată va deveni operațională începând din 2015. În Irlanda, o campanie intitulată Skills to Work (Competențe pentru muncă) oferă celor aflați în căutarea unui loc de muncă informații online referitoare la opțiunile care le stau la dispoziție în materie de educație, recalificare profesională sau experiență în muncă, în domenii de muncă noi și emergente. Noul program leton de angajare a elevilor pe perioada de vară, constând din contracte de muncă remunerată cu durata de o lună, în întreprinderi și pe lângă autoritățile locale, le oferă elevilor din ciclul secundar ocazia să beneficieze de o primă experiență de muncă și de accesul la un evantai de competențe necesare la angajare.

În prezent, numărul femeilor din domeniul educației și al formării îl depășește pe cel al bărbaților, dar ele rămân suprareprezentate în discipline de studiu legate de roluri tradiționale, cum ar fi sănătatea și serviciile sociale, științele umane și învățământul, în timp ce domenii precum științele exacte, tehnologia, ingineria și matematica sunt încă dominate de bărbați. În Germania, de exemplu, un program cofinanțat de FSE vizează atragerea cât mai multor persoane, în principal a bărbaților, în activitățile de îngrijire a copiilor.

2.3 Orientarea 9 privind ocuparea forței de muncă: Îmbunătățirea calității sistemelor de educație și formare la toate nivelurile și participarea sporită la învățământul terțiar

Toate statele membre au prezentat planuri de implementare a garanției pentru tineret, în conformitate cu termenele stabilite de Consiliul European.

Majoritatea statelor membre au luat măsuri de îmbunătățire a propriilor sisteme de educație și formare profesională (EFP), astfel încât acestea să reflecte mai îndeaproape exigențele pieței muncii (Belgia, Republica Cehă, Danemarca, Estonia, Spania, Franța, Ungaria, Irlanda, Italia, Letonia, Lituania, Țările de Jos, Polonia, Portugalia, România, Slovacia, Suedia și Regatul Unit). În general, aceste măsuri sunt legate de programele naționale de garanție pentru tineret și de angajamentele luate în cadrul Alianței europene pentru ucenicii. Mai multe țări au introdus revizuiri legislative ale propriilor sisteme EFP (Danemarca, Grecia, Spania, Franța, Ungaria, Irlanda, Portugalia, Slovacia și regiunile belgiene).

Regiunile belgiene au intensificat atât cooperarea la nivelul actorilor din educație, formare și ocuparea forței de muncă, cât și sinergiile dintre politicile aplicate în aceste domenii, pentru ca sistemul EFP să reflecte mai îndeaproape exigențele pieței. Spania a lansat o reformă vizând introducerea unui sistem EFP dual și adaptarea acestuia la exigențele pieței muncii. În FR, noua lege privind învățarea de-a lungul vieții și EFP urmărește să faciliteze participarea la stagiile de ucenicie a persoanelor mai puțin calificate. România a adoptat o nouă legislație care oferă stagii profesionale subvenționate absolvenților din învățământul superior. Suedia a introdus măsuri pentru a facilita tranziția de la școală la muncă prin intermediul stagiilor de ucenicie și pentru a-i ajuta pe tineri să acumuleze experiență în muncă. În Estonia s-au alocat fonduri suplimentare cursurilor EFP destinate adulților. Portugalia a adoptat programa EFP și a creat o rețea a centrelor de formare profesională, precum și noi cursuri de formare profesională de nivel elementar (tineri cu vârsta de 14 ani) și de nivel secundar (tineri cu vârste cuprinse între 15 și 17 ani). În Danemarca, reforma educației și formării profesionale a fost adoptată în iunie 2014 și urmează să intre în vigoare începând cu anul școlar 2015/2016. Obiectivul reformei este creșterea numărului de tineri absolvenți ai unor programe EFP și garantarea accesului la educație în Danemarca, pentru toți tinerii care aleg această formă de învățământ.

Statele membre pun un accent redus pe implementarea cadrelor de calificări. Austria a înființat un punct de contact pentru recunoașterea calificărilor obținute în străinătate, care va oferi posibilități suplimentare lucrătorilor migranți și va permite evitarea cazurilor de inadecvare profesională. Croația a instituit cadrul croat al calificărilor, atât pentru a reglementa sistemul de calificări, cât și pentru a îmbunătăți programele educaționale prin armonizarea acestora cu exigențele pieței muncii.

Unele state membre au introdus reforme ale sistemelor de învățământ superior. Reforme ale sistemelor de învățământ superior au fost introduse în Austria, Germania, Estonia, Grecia, Lituania, Luxemburg, Polonia și Regatul Unit. Unele reforme includ, deseori, un sprijin financiar sporit pentru categoriile de elevi cu nevoi speciale (Austria, Germania, Estonia, Luxemburg și Regatul Unit).

Austria va spori asistența financiară acordată studenților cu copii, studenților angajați sau celor căsătoriți. Germania va mări pragurile de acordare a burselor și va oferi sprijin financiar suplimentar, în special tinerilor ai căror părinți au venituri scăzute (începând din 2016). Luxemburg a modificat criteriile de eligibilitate pentru sprijinul financiar, pentru a lua în considerare aspectele sociale. În Regatul Unit este pusă la dispoziție o finanțare specială, pentru formarea unui număr mai mare de ingineri și încurajarea prezenței mai multor femei în sector.

O serie de state membre au luat măsuri de îmbunătățire a sistemului de învățământ primar și secundar (Austria, Estonia, Grecia, Spania, Ungaria, Irlanda, Malta, Slovacia și Regatul Unit), în timp ce altele au abordat strategia generală de educație (Croația, Lituania).

Câteva state membre (Austria, Țările de Jos, Estonia, Irlanda și Suedia) au îmbunătățit condițiile de muncă și salariile cadrelor didactice sau au mărit numărul acestora. Estonia a crescut salariul minim al profesorilor pentru a mări atractivitatea profesiei de cadru didactic. De asemenea, această țară implementează în prezent o reformă a învățământului liceal general și a EFP. Irlanda a prevăzut în buget finanțarea a 1 400 de posturi suplimentare de profesori, menținând nivelul actual de resurse afectate învățământului pentru copiii cu nevoi speciale. Spania a devansat momentul alegerii filierei de învățământ, aceasta făcându-se acum în cel de-al treilea și al patrulea an al învățământului secundar (tineri cu vârsta de 15 și 16 ani) și a introdus noi evaluări în cel de-al treilea și al șaselea an al învățământului primar (copii cu vârsta de 9 și 12 ani). Guvernul danez a ajuns la un acord privind o reformă a învățământului obligatoriu de stat (învățământul primar și primul ciclu al învățământului secundar), care va intra în vigoare în anul școlar 2014-2015. Guvernul portughez pune în aplicare un program de formare a cadrelor didactice, iar școlile cu acorduri de autonomie pot beneficia în prezent de o mai mare flexibilitate a programei de învățământ.

2.4 Orientarea nr. 10 privind ocuparea forței de muncă: promovarea incluziunii sociale și combaterea sărăciei

Multe reforme ale politicilor din acest domeniu s-au concentrat asupra asigurării faptului că sistemele de protecție socială pot:

activa și abilita efectiv persoanele capabile să participe pe piața muncii, proteja persoanele excluse (temporar) de pe piața muncii și/sau pe cele incapabile să participe la acesta, pregăti persoanele pentru riscurile potențiale la care pot fi expuse pe parcursul ciclului vieții, prin investiții în capitalul uman.

A. Statele membre își intensifică eforturile de consolidare a politicilor active de pe piața muncii, reformează asistența socială și/sau sistemele de șomaj, introducând în același timp măsuri specifice pentru persoanele expuse unui risc mai ridicat de sărăcie. Anumite state membre introduc sau consolidează măsuri de activare, ca parte a politicii lor de abordare mai eficientă a problemei sărăciei în rândul adulților (Austria, Belgia, Bulgaria, Cipru, Danemarca, Spania, Irlanda, Italia, Letonia, Țările de Jos și Slovacia). În mai multe state membre (Belgia, Cipru, Irlanda, Grecia, Croația, Italia, Lituania, Luxemburg, Polonia, Portugalia, România și Regatul Unit) se află în curs de desfășurare reforme ale sistemului de asistență socială și/sau ale sistemului de șomaj. În Belgia, reforma sistemului de ajutoare de șomaj urmărește să asigure un echilibru adecvat între prestații și asistența eficace în căutarea unui loc de muncă, pe de o parte și oportunitățile de formare profesională, pe de altă parte. Ca parte a reformelor din sistemul de asistență socială, Ciprul a introdus o schemă a venitului minim garantat care înlocuiește vechiul sistem de asistență publică. Unele state membre (Belgia, Estonia, Spania, Malta și Regatul Unit) au luat măsuri specifice care vizează populația cu risc mai mare de sărăcie, în special tinerii, familiile cu copii sau persoanele cu handicap (Austria, Belgia, Cipru, Finlanda, Irlanda, Letonia, Suedia și Regatul Unit). Anumite state membre (Franța, Suedia) au raportat de asemenea măsuri de asigurare a egalității de șanse între femei și bărbați.

B. În paralel, statele membre au introdus reforme menite să-i protejeze pe cei care nu participă temporar sau nu au posibilitatea de a participa pe piețele muncii. În acest scop, unele state membre și-au consolidat politicile sociale vizând salvgardarea bunăstării copiilor și a persoanelor vârstnice, mărind în același timp prestațiile, în timp ce alte state membre au introdus politici specifice de combatere a sărăciei în rândul copiilor. Ca răspuns la preocupările tot mai mari legate de efectele numărului crescut de copii afectați de sărăcie, măsurile de combatere a sărăciei în rândul copiilor s-au intensificat în unele state membre (Bulgaria, Estonia, Spania, Irlanda, Italia Lituania, Letonia și România). În Bulgaria, măsurile cele mai importante semnalate în legătură cu punerea în aplicare a Strategiei naționale pentru combaterea sărăciei și promovarea incluziunii sociale 2020 includ: creșterea prestației lunare pentru cel de-al doilea copil și pentru gemeni, pentru copiii cu handicap permanent, precum și sprijinul financiar pentru acoperirea costurilor de încălzire pentru persoanele vârstnice și copii. Irlanda a lansat un nou program de ajutorare a copiilor, bazat pe date concrete și împărțit pe zone, care este conceput să abordeze problema sărăciei infantile prin extinderea serviciilor de prevenire și de intervenție timpurie, care au fost estimate a avea succes în etapa pilot. Italia a introdus o schemă de sprijin pentru familiile cu copii, care prevede măsuri pasive, alături de măsuri și servicii de activare. În Letonia s-a înregistrat un progres semnificativ în ceea ce privește abordarea sărăciei în rândul copiilor, de exemplu prin creșterea prestațiilor legate de copii și a sprijinului pentru familiile monoparentale, începând cu 1 ianuarie 2014. În plus, guvernul leton a mărit, de asemenea, pragul neimpozabil pentru persoanele aflate în întreținere, în cadrul impozitului pe venit. În Estonia, guvernul a decis (în iunie 2014) să mărească substanțial alocația universală pentru copii, precum și alocațiile familiale bazate pe nevoi și nivelul de subzistență al copilului, începând cu ianuarie 2015.

În ceea ce privește politicile sociale, statele membre au adoptat o abordare bazată pe investiții, prin îmbunătățirea accesului copiilor preșcolari la educație și îngrijire. Unele state membre (Austria, Bulgaria, Republica Cehă, Germania, Estonia, Franța, Ungaria, Lituania, Letonia, Polonia și Regatul Unit) au lansat inițiative care vizau extinderea înscrierii copiilor în cadrul serviciilor de educație și îngrijire a copiilor preșcolari, ca parte a strategiilor de ameliorare a oportunităților oferite copiilor. Germania a făcut unele progrese în direcția creșterii numărului de structuri de îngrijire a copiilor, însă a înregistrat doar progrese limitate în ceea ce privește creșterea numărului de școli cu program prelungit. În Franța, planul multianual de combatere a sărăciei și excluziunii sociale conține, de asemenea, măsuri care vizează familiile cu copii aflați în întreținere, cum ar fi îmbunătățirea accesului la cantinele școlare și asigurarea unui număr sporit de locuri în centrele de îngrijire a copiilor (10 % dintre acestea fiind rezervate copiilor care provin din familii cu venituri mici). Irlanda a introdus centre subvenționate de îngrijire a copiilor după terminarea orelor, pentru a ajuta persoanele cu venituri mici și șomerii să revină în câmpul muncii și a creat centre de îngrijire a copiilor pentru șomerii care participă la sisteme comunitare de ocupare a forței de muncă care oferă formare și experiență în sprijinul activării pe piața muncii. În Malta, există un nou program care oferă educație și îngrijire a copiilor preșcolari gratuite, în unități publice și private, pentru familiile în care părinții lucrează și/sau urmează o formă de învățământ.

Reechilibrarea duratei vieții profesionale și a duratei pensiei constituie o temă centrală în cadrul inițiativelor legate de pensii, deoarece aproape peste tot vârsta de pensionare crește și se uniformizează între femei și bărbați. Ca răspuns la provocările demografice legate de sistemele de pensii, statele membre recunosc tot mai mult nevoia prelungirii vieții active pentru a compensa impactul creșterii longevității și a le permite oamenilor să compenseze scăderea ratelor de înlocuire prin cariere contributive mai lungi. În ultimii ani, diferite state membre (de exemplu, Cipru, Spania, Franța, Irlanda, Ungaria și Letonia) au adoptat sau au implementat deja (de exemplu, Danemarca, Regatul Unit) o creștere a vârstei de pensionare pentru femei și/sau bărbați. În total, 25 din cele 28 de state membre au legiferat până în prezent creșteri actuale sau viitoare ale vârstei de pensionare. În multe cazuri, creșterea este însoțită de o uniformizare (treptată) a vârstei de pensionare între bărbați și femei (Republica Cehă, Estonia, Grecia, Croația, Italia, Lituania, Malta, Polonia, România, Slovenia, Slovacia și Regatul Unit). Cu extinderea drepturilor de pensie („Mutterrente”) la părinții care au avut copii înainte de 1992, Germania și-a propus să remedieze în parte consecințele negative ale întreruperii carierei și al muncii cu normă redusă. Cu toate acestea, în multe state membre, sunt necesare eforturi suplimentare pentru a aborda acești alți factori cheie care stau la baza disparităților dintre bărbați și femei sub aspectul drepturilor la pensie.

Tot mai multe țări corelează vârsta de pensionare cu creșterea speranței de viață. Regatul Unit și Portugalia se adaugă acum numărului tot mai mare de țări (Cipru, Danemarca, Grecia, Italia, Țările de Jos și Slovacia) care, după ce au mărit mai întâi vârsta de pensionare în răspuns la creșterea longevității, au optat pentru introducerea unei legături explicite între vârsta de pensionare și viitoarele creșteri ale speranței de viață. Cu toate acestea, anumite state membre au încă rezerve serioase cu privire la această idee.

Pentru a crește vârsta efectivă de pensionare, tot mai multe state membre au luat măsuri de restricționare a accesului la pensionarea anticipată. Principalele măsuri de reformă includ condiții mai stricte de eligibilitate pentru pensionarea anticipată (creșterea vârstei minime, mărirea duratei de cotizare și reducerea nivelului prestațiilor) și un accent mai puternic pe măsurile de activare (Belgia, Cipru, Spania, Croația, Portugalia și Slovenia). Unele țări restricționează de asemenea accesul la metode alternative de pensionare anticipată utilizate pe scară largă, cum ar fi prelungirea ajutorului de șomaj (de exemplu, Spania) sau a prestațiilor de invaliditate (de exemplu Austria, Danemarca). Totuși, în mai multe țări (de exemplu în Austria, Belgia, Bulgaria, Croația, Luxemburg, Malta și România), inclusiv în unele dintre țările angajate în reforme recente, posibilitatea pensionării anticipate are încă tendința de a submina caracterul adecvat și sustenabilitatea pensiilor. Alte țări au facilitat accesul la opțiunile de pensionare anticipată pentru persoanele cu cariere contributive lungi și un volum mare de impozitare. În Letonia și Portugalia, acest lucru s-a întâmplat ca reacție la problemele tot mai mari legate de ocuparea forței de muncă în cazul anumitor grupuri de lucrători vârstnici. În Danemarca, obiectivul a fost compensarea dezechilibrelor din reformele precedente, care reduceau posibilitățile de pensionare anticipată. În Germania, scopul a fost oferirea unor condiții mai echitabile persoanelor care au început să lucreze la o vârstă timpurie, în timp ce în Bulgaria, relaxarea a fost în principal direcționată către persoanele care au practicat meserii dificile.

Din ce în ce mai multe state membre încurajează persoanele aflate în câmpul muncii să își prelungească viața activă și să își îmbunătățească drepturile de pensie prin amânarea pensionării. În Franța, vârsta la care angajatorii privați pot trimite un lucrător la pensie fără acordul său a fost ridicată de la 65 la 70 de ani. Multe sisteme de pensii includ stimulente pentru continuarea activității după vârsta de pensionare, printre care rate mai mari de acumulare a prestațiilor de pensie sau majorarea pensiei în cazul amânării acesteia (de exemplu Danemarca, Finlanda, Franța). Tot mai multe țări își relaxează normele pentru a permite combinarea prestațiilor de pensie cu veniturile obținute din desfășurarea unei activități profesionale (Belgia, Spania, Țările de Jos și Slovenia). Este important de notat că unele țări susțin tot mai mult reforme ale sistemelor de pensii prin măsuri legate de îmbătrânirea activă la locul de muncă și pe piețele muncii (de exemplu Belgia, Franța, Slovenia). Însă în multe state membre, eforturile în acest domeniu sunt încă mult prea limitate și necoordonate.

Ca parte a eforturilor de consolidare fiscală, indexarea pensiilor plătite a fost modificată sau înghețată temporar în mai multe state membre. Acesta este de exemplu cazul în Cipru, Franța, Italia și Portugalia. În alte state membre, indexarea, eventual într-o formă revizuită, este reinstituită, după o perioadă în care nu a fost aplicată (de exemplu în Republica Cehă, Bulgaria și Letonia).

C. Ca răspuns la presiunile fiscale, țările își revizuiesc cheltuielile cu sănătatea și caută modalități de optimizare a resurselor și a rezultatelor efective, în paralel cu introducerea unor instrumente de control al costurilor. Mai multe state membre au derulat sau lansat reforme structurale ale sistemelor de sănătate (Austria, Bulgaria, Cipru, Grecia, Spania, Finlanda, Croația, Irlanda, România, Slovacia și Regatul Unit). Finlanda a adoptat o reformă a serviciilor sociale și de sănătate, care prevede că responsabilitatea furnizării serviciilor va fi alocată unui număr de cinci organisme regionale competente în domeniu. În Regatul Unit, noua lege privind îngrijirile („Care Act”) va aduce schimbări majore în sistemul național de securitate socială, prin crearea cadrului juridic al Fondului pentru o mai bună îngrijire („Better Care Fund”), care va oferi autorităților locale un stimulent financiar important pentru integrarea serviciilor de îngrijire medicală și socială. O serie de state membre au introdus măsuri de limitare a creșterii cheltuielilor de sănătate (Austria, Bulgaria, Belgia, Cipru, Germania, Spania, Franța, Croația, Irlanda, Țările de Jos, Portugalia, Slovenia și Regatul Unit). Austria, Belgia și Franța s-au concentrat pe plafonarea nivelului general de creștere a cheltuielilor cu asistența medicală. Franța a introdus noi măsuri destinate să limiteze cheltuielile farmaceutice prin ameliorarea tarificării medicamentelor și încurajarea utilizării medicamentelor generice. Au fost luate diverse măsuri de îmbunătățire a furnizării serviciilor de sănătate, dintre care multe vizează dezvoltarea în continuare a e-sănătății (Austria, Belgia, Bulgaria, Cipru, Danemarca, Spania, Franța, , Lituania, Letonia, Malta, Polonia, Portugalia, Suedia, Slovenia, Slovacia și Regatul Unit). Ciprul introduce în prezent principalele reforme referitoare la implementarea noului serviciu național de securitate socială și a infrastructurii sale IT, precum și reforme privind spitalele publice și alte unități de îngrijire medicală, alături de reforme privind organizarea și gestionarea Ministerului Sănătății. Belgia a votat un plan de acțiune privind e-sănătatea, cu scopul de a generaliza schimbul electronic de informații și dosare ale pacienților până în 2018.

Trebuie găsite în continuare noi modalități de combatere a penuriei de personal și sunt necesare măsuri suplimentare în vederea garantării accesului la asistență medicală pentru toți. Unele state membre investesc substanțial în forța de muncă din domeniul asistenței medicale (Germania, Ungaria, Letonia, Malta și Slovacia). Letonia a decis să mărească remunerația minimă a profesioniștilor din domeniul sănătății cu 10 până la 12,5 %. Îmbunătățirea accesului la serviciile de asistență medicală a rămas o prioritate pentru multe state membre (Bulgaria, Danemarca, Grecia, Finlanda, Franța, Irlanda, Luxemburg, Letonia și Portugalia). În Grecia, toate persoanele neasigurate au în prezent dreptul oficial de acces la medicamente și asistență spitalicească, sub rezerva nevoilor medicale.

În contextul îmbătrânirii populației, numeroase state membre iau măsuri pentru a răspunde cererii de îngrijire de lungă durată eficientă, reactivă și de bună calitate, cerere aflată în rapidă creștere. Bulgaria a adoptat o strategie națională bazată pe o abordare integrată și vizând îmbunătățirea furnizării de servicii sociale de calitate, inclusiv asistență medicală pe termen lung. Începând din ianuarie 2015, Țările de Jos vor implementa o reformă structurală majoră a sistemului lor de asistență de lungă durată constând în transferul unor responsabilități de la sistemul actual către municipalități și societățile de asigurări de sănătate. În mai multe state membre, lipsa unor veritabile servicii de asistență de lungă durată rămâne un impediment major în calea creării de locuri de muncă pentru femei și a unei protecții adecvate împotriva riscurilor financiare legate de nevoile de asistență pe termen lung.

Statele membre au introdus programe speciale de incluziune pentru persoanele aflate în situații deosebit de dificile, precum și pentru persoanele afectate de lipsa unui adăpost sau de excluziune în ceea ce privește locuințele. În Bulgaria există exemple pozitive de măsuri de sprijin specifice care facilitează accesul romilor la locuri de muncă. Cu toate acestea, per ansamblu, există încă foarte puține măsuri sistematice puse în aplicare la nivel național. Obligativitatea a doi ani de învățământ preșcolar introdusă în Bulgaria și obligativitatea învățământului preșcolar de la vârsta de trei ani, introdusă în Ungaria, sunt promițătoare pentru educația primară a copiilor romi. Câteva țări (Irlanda, Finlanda și Letonia) au adoptat măsuri de politică privind prestațiile legate de ajutoarele pentru locuințe și alocațiile pentru persoanele fără adăpost, în timp ce în Republica Cehă, Lituania, Țările de Jos și Slovenia introduc în prezent politici sau legi referitoare la locuințele sociale. Unele state membre (Spania, Letonia) au adoptat măsuri legate de piața imobiliară, pentru a diminua presiunea asupra gradului de îndatorare al gospodăriilor. În Belgia, cinci autorități locale au lansat proiectul pilot „Housing First”, al cărui principal obiectiv este de a oferi locuințe persoanelor fără adăpost.

3.         TABLOU DE BORD AL PRINCIPALILOR INDICATORI SOCIALI ȘI DE OCUPARE A FORȚEI DE MUNCĂ

Structura instituțională a tabloului de bord al principalilor indicatori sociali și de ocupare a forței de muncă

Obiectivul tabloului de bord, propus în Comunicarea privind consolidarea dimensiunii sociale a uniunii economice și monetare (UEM)[24] și prezentat în Proiectul de raport comun privind ocuparea forței de muncă din 2014[25], a fost o mai bună anticipare prin identificarea unor probleme sau evoluții majore sub aspect social și al ocupării forței de muncă, într-un stadiu incipient. Tabloul de bord, ca instrument analitic, este axat pe tendințele din domeniul social și al ocupării forței de muncă care ar amenința stabilitatea și buna funcționare a UE și UEM prin subminarea ocupării forței de muncă, a coeziunii sociale și a capitalului uman și, prin urmare, a competitivității și creșterii durabile, scopul său fiind să permită o înțelegere mai amplă a evoluțiilor sociale[26]. Tabloul de bord a fost aprobat în decembrie 2013 și adoptat în martie 2014 (ca parte a Raportului comun privind ocuparea forței de muncă) de către Consiliul EPSCO[27]. În urma mandatului obținut din partea Consiliului European[28], tabloul de bord a fost utilizat pentru prima dată în cadrul semestrului european 2014. Ulterior, Comisia s-a bazat pe rezultatele tabloului de bord în redactarea Documentelor de lucru din 2014 ale serviciilor Comisiei și în reflecțiile pe marginea proiectelor de recomandări de țară, pentru o mai bună identificare a provocărilor și o consiliere mai exactă în materie de politici. Lectura tabloului de bord a fost completată, pe de o parte, de informațiile suplimentare provenite de la Monitorul performanței în materie de ocupare a forței de muncă (EPM) și de la Monitorul performanței în materie de protecție socială (SPPM) și, pe de altă parte, de evaluarea măsurilor de politică luate de statele membre. Grație tabloului de bord, s-au putut evidenția principalele provocări din domeniul social și cel al ocupării forței de muncă, în contextul semestrului european și s-au putut alimenta dezbaterile la nivel instituțional.

În paralel, Comitetul pentru ocuparea forței de muncă (EMCO) și Comitetul pentru protecție socială (CPS) au început o discuție privind operaționalizarea tabloului de bord dincolo de semestrul european 2014[29]. Comitetele au elaborat în principal pe marginea alegerii indicatorilor, a interpretării tabloului de bord în coroborare cu EPM și SPPM, precum și a metodelor de definire a evoluțiilor celor mai problematice din domeniul social și al ocupării forței de muncă. Actuala ediție a Raportului comun privind ocuparea forței de muncă include mai multe propuneri care au fost deja prezentate, cum ar fi consolidarea dimensiunilor de gen și vârstă în analiza datelor și luarea în considerare a modificării nivelurilor unui indicator dincolo de perioada cea mai recentă.

3.1 Constatări în urma lecturii complete a tabloului de bord la nivelul UE și cel al zonei euro

În cele ce urmează este prezentată o imagine de ansamblu a recentelor tendințe socio-economice divergente, identificându-se cele mai importante evoluții la nivelul UE și al tuturor statelor membre în ceea ce privește tabloul de bord în ansamblu, precum și pentru fiecare dintre cei cinci indicatori. În fine, anexa conține tabele care oferă o prezentare generală a situației per indicator în toate statele membre ale UE, alături de o prezentare generală a provocărilor majore în materie de ocupare a forței de muncă, conform EPM și a tendințelor sociale care trebuie supravegheate, conform SPPM.

Principalele niveluri și tendințe potențial îngrijorătoare în materie de ocupare a forței de muncă și condiții sociale, care generează divergențe în cadrul UE și necesită o analiză mai aprofundată și, eventual, măsuri politice mai solide ar putea fi structurate pe trei dimensiuni[30]:

· pentru fiecare stat membru, modificarea indicatorului într-un anumit an, prin comparație cu perioadele anterioare (tendința istorică);

· pentru fiecare stat membru, diferența dintre ratele medii din UE și din zona euro, în același an (oferind un instantaneu al inegalităților existente la nivel social și la nivelul ocupării forței de muncă);

· variația indicatorului în doi ani consecutivi, în fiecare stat membru, în raport cu variația la nivelul UE și al zonei euro (relevantă sub aspectul dinamicii convergenței/divergenței socio-economice).

În general, la o examinare globală, constatările tabloului de bord indică divergențe socio-economice persistente, care însă nu cresc într-un ritm similar celui din anul trecut. Divergențele rămân vizibile în ceea ce privește rata șomajului și rata șomajului în rândul tinerilor, precum și în ceea ce-i privește pe tinerii care nu lucrează și nu urmează nicio formă de învățământ sau program de formare; reducerea venitului pe gospodărie, creșterea inegalităților și ratele crescute ale sărăciei sunt evidente în majoritatea statelor membre din zona euro situate în sudul Europei. În momentul de față, în special în ceea ce privește indicatorii legați de șomaj, nu se înregistrează o adâncire a divergențelor, însă amploarea inversării tendințelor anterioare rămâne incertă.

Datele deduse din tabloul de bord sunt analizate ținându-se cont și de o defalcare pe sexe (pentru toți indicatorii, acolo unde este posibil). Într-o serie de state membre, povara creșterii ratei șomajului a vizat în mod disproporționat femeile, atât în ceea ce privește populația de vârstă activă, cât și tineretul, în timp ce în alte țări, bărbații au fost mai puternic afectați de efectele crizei.

Analiza la nivel de țară a tabloului de bord evidențiază o serie de state membre care se confruntă cu probleme serioase la nivel social și al ocupării forței de muncă. Ea ține de asemenea cont de evoluțiile istorice și de distanțele față de media la nivelul UE. Situația cea mai problematică, atât la nivelul indicatorilor sociali, cât și la nivelul indicatorilor de ocupare a forței de muncă, poate fi observată în Italia și România. Acestea sunt statele membre care au înregistrat evoluții negative ale tuturor indicatorilor, pornind de la puncte de plecare deja problematice. Indicatorii privind ocuparea forței de muncă în Grecia, Spania, Portugalia arată fie îmbunătățiri, fie o situație stabilă, în timp ce indicatorii sociali continuă să indice o rată a sărăciei și inegalităților deja ridicată, dar aflată în creștere, precum și o scădere a veniturilor gospodăriilor, în termeni reali. În Cipru și Croația, ratele șomajului (în rândul tinerilor) arată fie unele îmbunătățiri, fie nicio deteriorare suplimentară, în timp ce ratele NEET continuă să crească, de la niveluri deja ridicate. În Cipru, evoluția negativă a pieței muncii s-a tradus printr-o înrăutățire și mai accentuată a condițiilor sociale. În timp ce Lituania a continuat să își îmbunătățească situația pieței muncii (deja pentru cele două perioade de raportare consecutive), indicatorii sociali arată motive de îngrijorare crescândă legate de creșterea sărăciei și a inegalității, situate deja la niveluri mai ridicate decât cele medii din UE. În fine, două state membre au reușit, până în prezent, să-și protejeze societățile de efectele crizei, cu toate că în tabloul de bord se constată unele semnale îngrijorătoare: Țările de Jos s-au confruntat cu creșteri ale ratelor șomajului și NEET (în rândul tinerilor), precum și cu o creștere a indicatorului sărăciei, Finlanda înregistrând și ea unele evoluții îngrijorătoare ale ratelor șomajului și NEET.

Niveluri || Schimbări || Indicatori privind ocuparea forței de muncă || Indicatori sociali

UR || YUR || Categorii NEET || GHDI || AROP || Inegalitate

L   || L || Italia || Belgia, Italia, România || Croația, Italia, Cipru, Ungaria, România || Cele mai mari scăderi: Grecia, Spania, Italia, Cipru, Ungaria, Slovenia || Grecia, Lituania, Portugalia, România || Grecia, Bulgaria, Italia, Lituania, România, Portugalia

- || Grecia, Croația, Cipru || - || Bulgaria, Grecia, Spania || Italia ||

J || Spania, Portugalia, Slovacia || Spania, Grecia, Croația, Cipru, Portugalia, Slovenia || - || Letonia || Letonia

J || L || Luxembourg, Țările de Jos, Finlanda || Țările de Jos, Austria || Belgia, Țările de Jos, Austria, Finlanda || Danemarca, Luxemburg, Cipru, Malta, Țările de Jos, Slovenia, Suedia || Cipru, Germania, Ungaria, Malta, Slovenia

Tabel: Rezumatul lecturii tabloului de bord al principalilor indicatori sociali și de ocupare a forței de muncă[31]

Provocările identificate prin tabloul de bord al principalilor indicatori sociali și de ocupare a forței de muncă vor trebui să fie luate în considerare în contextul semestrului european, în special în activitatea desfășurată de Comisie cu privire la proiectele de documente de lucru ale serviciilor Comisiei care stau la baza recomandărilor de țară, precum și în activitatea de supraveghere multilaterală desfășurată în cadrul EMCO și CPS. Seria de indicatorii incluși în EPM și SPPM va fi integrată pe deplin, pentru a completa analiza de țară.

3.2 Constatări în urma lecturii tabloului de bord per indicator

3.2.1 Rata șomajului - variație și nivel

În general, creșterile spectaculoase ale ratei șomajului, raportate în ultima ediție a tabloului de bord, au fost oprite în întreaga Uniune Europeană. Rata din UE28 a scăzut cu 0,5 puncte procentuale, indicând o ușoară redresare a pieței muncii. Îmbunătățirile din zona euro au fost mai marginale (scădere cu 0,3 pp). Cu toate acestea, divergențele dintre țări, care s-au accentuat pe parcursul anilor de criză, rămân ridicate și nu dau semne de îmbunătățire. Decalajul dintre primele două și ultimele două performanțe rămâne de peste 20 pp. Rata șomajului în rândul femeilor rămâne mai ridicată decât în rândul bărbaților (0,2 pp în UE28, respectiv 0,4 pp în zona euro, în prima jumătate a anului 2014).

Graficul I: Ratele șomajului - I-ul semestru din 2014 și variații în I-ele semestre din 2012 și 2013 și I-ele semestre din 2013 și 2014, per țară (grupa de vârstă 15-74)    Surse: Eurostat (AFM), calcule ale DG EMPL; clasificare în funcție de nivelul din prima jumătate a anului 2014.

După cum reiese din cifrele care figurează în tabloul de bord, există șase state membre (Grecia, Spania, Croația, Cipru, Portugalia, Slovacia și Italia) în care ratele șomajului sunt încă alarmant de ridicate (comparativ cu media UE). În timp ce trei dintre aceste state (Spania, Portugalia și Slovacia) au înregistrat unele schimbări pozitive, situația din Italia devine din ce în ce mai îngrijorătoare, rata șomajului deteriorându-se și mai mult (mai exact, o creștere de 0,5 puncte procentuale, pe o perioadă de un an). Pe lângă țările din sudul Europei, apare un nou grup de state care se confruntă cu o creștere a șomajului. Luxemburg, Țările de Jos și Finlanda înregistrează în continuare rate relativ scăzute ale șomajului, însă tabloul de bord indică unele evoluții problematice ale șomajului, în aceste țări care reușiseră până acum destul de bine să-și protejeze forța de muncă pe parcursul crizei. Comparația cu prima ediție a tabloului de bord arată că acesta nu este un fenomen cu totul nou, indicând că aceste evoluții ar putea deveni o tendință pe termen lung care ar putea necesita atenție. În ceea ce privește dimensiunea de gen a fenomenului șomajului, în țările din sudul Europei (Spania, Grecia și Italia) rata șomajului în rândul femeilor rămâne mai ridicată decât a bărbaților; situația se inversează în Suedia, Finlanda, Irlanda și Țările Baltice.

3.2.2 Rata șomajului în rândul tinerilor și rata NEET

În perioada de raportare actuală, au existat unele evoluții pozitive în ceea ce privește rata șomajului în rândul tinerilor, a cărei medie a scăzut atât în UE (-1,2 puncte procentuale), cât și în zona euro (-0,5 pp). Deși situația din țările cele mai puțin performante s-a îmbunătățit, diferențele dintre performanțele statelor membre sunt în continuare mari. În ceea ce privește rata NEET, mediile din UE și din zona euro au scăzut doar ușor, în Uniunea Europeană înregistrând o divergență cauzată de nivelurile ridicate ale ratei NEET (mai ales în țările din sudul Europei), acumulate în anii de criză.

Graficul IIa: Ratele șomajului în rândul tinerilor - I-ul semestru din 2014, I-ele semestre din 2012 și 2013 și I-ele semestre din 2013 și 2014 (grupa de vârstă 15-24)

Surse: Eurostat (AFM), calcule ale DG EMPL; clasificare în funcție de nivelul din prima jumătate a anului 2014.

Graficul IIb: Ratele NEET, nivel în 2013 și variații în 2011-2012 și 2012-2013 (grupa de vârstă 15-24) Surse: Eurostat (AFM), calcule ale DG EMPL; clasificare în funcție de nivelul din prima jumătate a anului 2014. Notă: Franța 2013: întrerupere în serie, nicio modificare disponibilă.

Situația tinerilor pe piața muncii rămâne dramatică în multe state membre; în nu mai puțin de șapte state membre (Grecia, Spania, Croația, Italia, Portugalia, Cipru și Slovacia), rata șomajului rămâne în continuare cu 9 puncte procentuale peste media UE. Pe o notă mai pozitivă, majoritatea acestor țări au reușit să îmbunătățească situația tinerilor, cu o excepție notabilă, Italia, unde rata șomajului a continuat să crească (și anume 4,1 pp). În plus, Belgia și România au înregistrat creșteri ale ratei șomajului în rândul tinerilor, pornind de la nivelurile deja relativ ridicate. În mod similar cu analiza evoluțiilor ratei șomajului, și în cazul acestui indicator există un grup de țări (Țările de Jos, Austria și Finlanda) care prezintă semne de deteriorare, de la o situație de pornire relativ bună.

În timp ce nivelurile ratei șomajului în rândul tinerilor nu au crescut în mod excepțional per ansamblu, proporția tinerilor care nu lucrează și nu urmează nicio formă de învățământ sau program de formare (NEET) a crescut în mod considerabil în aproape jumătate din statele membre. Pornind deja de la niveluri ridicate, Croația, Italia, Cipru, Ungaria și România au înregistrat o creștere a ratei NEET cuprinsă între 2,7 și 0,4 puncte procentuale. Și în acest caz, situația NEET din Italia este extrem de gravă, deoarece țara cu cele mai ridicate niveluri de NEET a cunoscut a treia creștere, ca mărime, a ratei NEET. Pe o notă mai pozitivă, tendințele negative din Grecia au fost sistate (cel puțin în această perioadă de raportare): în timp ce nivelurile NEET sunt încă mari, ele nu au continuat să crească. Comparativ cu alți indicatori legați de forța de muncă, mai multe state membre din zona euro (Belgia, Țările de Jos, Austria și Finlanda) au cunoscut o evoluție negativă a propriilor piețe ale muncii, recentele creșteri ale ratei NEET înregistrându-se pe fondul unor niveluri aflate încă sub media UE. Ratele NEET în rândul tinerelor sunt cele mai mari în Republica Cehă, Croația, Cipru, Lituania și Ungaria, în timp ce în Grecia, Croația, Cipru și Finlanda se evidențiază rate NEET ridicate în rândul bărbaților.

3.2.3 Modificări reale ale venitului brut disponibil al gospodăriilor

Veniturile gospodăriilor au continuat să stagneze în termeni reali sau au scăzut puternic după 2011, în țările afectate cel mai puternic de continuarea deteriorării condițiilor economice. Veniturile gospodăriilor au fost în primul rând afectate de reducerea veniturilor de piață și slăbirea progresivă a impactului transferurilor sociale. În plus, restricțiile bugetare din anumite state membre au afectat ocuparea forței de muncă, iar modificările aduse sistemelor fiscale și de prestații, precum și reducerile salariale din sectorul public, au determinat o diminuare semnificativă a veniturilor reale ale gospodăriilor, fapt care ar putea explica amplificarea decalajului din zona euro.

Graficul III: Modificarea reală a venitului brut disponibil al gospodăriilor (GDHI): creștere în 2012 și 2011 Surse: Eurostat, conturi naționale, calcule DG EMPL; clasificare în funcție de creșterea totală din 2012.

Există atât o dispersie largă, cât și o divergență tot mai mare între statele membre în ceea ce privește evoluția venitului brut disponibil al gospodăriilor, în termeni reali. Examinând situația datelor din 2012, nu mai puțin de 16 state membre au înregistrat evoluții negative semnificative ale veniturilor brute disponibile ale gospodăriilor: Grecia a înregistrat o scădere de la an la an de aproape 10 %, iar Cipru de 9 %. Scăderile din aceste țări, precum și din Spania și Italia, s-au adăugat deteriorării deja detectabile din perioada de raportare anterioară. Pe de altă parte, în prezent există un grup de țări emergente, în care creșterea salariilor a continuat până în 2011, când au apărut unele evoluții negative în 2012: Cipru, Ungaria, Slovenia, Estonia și Bulgaria.

3.2.4 Rata expunerii la riscul de sărăcie a populației de vârstă activă - variație și nivel

Rata riscului de sărăcie în rândul populației de vârstă activă este în creștere în multe state membre (a se vedea figura IV). În multe țări, creșterea se suprapune peste niveluri ridicate ale riscului de sărăcie, cumulate adesea cu scăderea pragului de sărăcie în aceeași perioadă.

Graficul IV: Ratele riscului de sărăcie în rândul populației de vârstă activă, nivel în 2013 și variații în 2011-2012 și 2012-2013 (grupa de vârstă 18-64) Surse: Eurostat, EU-SILC (calcule DG EMPL); se referă la anul financiar 2012. Notă: Spania 2013: întrerupere în serie, nicio modificare disponibilă; Austria, Regatul Unit: întrerupere în serie în 2012, nicio schimbare disponibilă în 2011-2012, 2012 (variații în 2011-2012 și 2010-2011) pentru Irlanda.

Statele membre cu cea mai mare creștere a ratei riscului de sărăcie în rândul populației de vârstă activă, între 2012 și 2013, includ Grecia, Cipru, Luxemburg, Malta și Portugalia, în timp ce în Grecia, Portugalia, Croația, Spania și Croația au fost observate cele mai mari creșteri între 2011 și 2012. În cele mai multe dintre aceste țări, perioada prelungită de creștere negativă sau aproape de zero a PIB-ului, creșterea șomajului de lungă durată și slăbirea, în timp, a impactului transferurilor sociale au dat naștere la apariția unui risc de sărăcie.

3.2.5 Inegalități (raportul S80/S20[32]) - variație și nivel

Inegalitatea veniturilor se află în creștere, atât între statele membre, cât și în interiorul acestora, în special în statele membre care au înregistrat cele mai mari creșteri ale ratei șomajului (a se vedea figura V). În multe țări, criza a intensificat tendințele de polarizare salarială și de segmentare a pieței muncii pe termen lung, care, pe fondul unor sisteme fiscale și de prestații cu un grad redus de redistribuire, au alimentat adâncirea inegalităților. Creșterile semnificative ale inegalităților pot fi atribuite ratelor ridicate ale șomajului (cele mai mari creșteri înregistrându-se în partea inferioară a pieței muncii). În unele cazuri, unul dintre factori a fost și impactul consolidării bugetare[33].

Graficul V: Inegalitate (măsura S80/S20) nivel în 2013 (*2012) și variații în 2011-2012 și 2012-2013

Surse: Eurostat, EU-SILC (calcule DG EMPL); Notă: Spania 2013: întrerupere în serie, nicio modificare disponibilă; Austria, Regatul Unit: întrerupere în serie în 2012, nicio schimbare disponibilă în 2011-2012, 2012 (variații în 2011-2012 și 2010-2011) pentru Irlanda.

Există o dispersie largă și divergențe tot mai mari în ceea ce privește inegalitățile (raportul S80/S20) dintre statele membre. Datele recente pentru anul financiar 2012 (disponibile pentru mai multe state membre) indică creșteri ale inegalității veniturilor (măsurate pe baza indicatorului S80/S20) de 0,5 sau mai mari, între 2012 și 2013, în Lituania și Bulgaria, precum și unele creșteri semnificative în Italia, România, Portugalia, Cipru, Germania, Ungaria, Malta și Slovenia. În 2013, inegalitatea veniturilor a continuat să fie deosebit de ridicată în Bulgaria, Grecia, Spania, Lituania, Letonia, Portugalia și România, cota veniturilor primilor 20 % fiind de cel puțin șase ori mai mare decât cea a ultimilor 20 %.

[1]         Jurnalul Oficial L 308, 24.11.2010, p. 46, „Decizia Consiliului din 21 octombrie 2010 privind orientările pentru politicile de ocupare a forței de muncă ale statelor membre (2010/707/UE)”.

[2]           Acest lucru este valabil, de asemenea, pentru resortisanții țărilor terțe și pentru persoanele cu handicap. Rata șomajului în rândul resortisanților țărilor terțe a fost de 21,7 % în 2013 (14,3 % în 2008), în timp ce pentru persoanele cu handicap, rata șomajului este aproape dublă față de cea înregistrată în rândul persoanelor fără handicap.

[3]           A se vedea documentul „Caracteristici esențiale” redactat de DG EMPL pentru analize suplimentare (în curs de publicare).

[4]           A se vedea documentul de lucru al serviciilor Comisiei: Exploatarea potențialului de ocupare a forței de muncă al TIC, 18.4.2012, SWD (2012) 96; Document de lucru al serviciilor Comisiei privind un plan de acțiune pentru UE în cadrul forței de muncă din domeniul sănătății, 18.4.2012, SWD (2012) 93 și documentul de lucru al serviciilor Comisiei: Exploatarea potențialului de ocupare a forței de muncă al creșterii ecologice, 18.4.2012, SWD (2012) 92

[5]           A se vedea, de asemenea, Comunicarea Comisiei intitulată Inițiativa privind locuri de muncă ecologice: valorificarea potențialului de creare de locuri de muncă ecologice, 2.7.2014, COM(2014) 446.

[6]           De exemplu, angajarea involuntară cu normă redusă (ca procent din totalul angajărilor cu normă redusă) în UE- 28 a fost de 29,6 % în 2013, față de 25,3 % în 2008.

[7]           Curba Beveridge, sau curba UV, este o reprezentare grafică a relației dintre șomaj și rata locurilor de muncă vacante (numărul de locuri de muncă neocupate, exprimate ca o proporție din forța de muncă). Ea este descendentă, deoarece o rată ridicată a șomajului apare de regulă împreună cu o rată mai scăzută a locurilor de muncă vacante. Dacă, pe parcursul timpului, curba se deplasează spre dreapta, acest lucru înseamnă că un anumit număr de posturi vacante se asociază unui nivel din ce în ce mai ridicat al șomajului, ceea ce implică o reducere corespunzătoare a eficienței procesului de corelare a cererii și ofertei pe piața muncii.

[8]         „Evoluții pe piața forței de muncă în Europa 2013”, Comisia Europeană.

[9]         Pentru o analiză mai detaliată, a se vedea secțiunea „Caracteristici esențiale”, DG EMPL.

[10]        De exemplu, „Future skills supply and demand in Europe”, Cedefop.

[11]        În octombrie 2013, OCDE și Comisia au publicat rezultatele unui nou „Studiu al competențelor adulților (PIAAC), Comisia Europeană, OCDE.

[12]        A se vedea, de exemplu, "Is Aggregate Demand Wage-Led or Profit-Led? National and Global Effects”, Biroul internațional al muncii, Conditions of Work and Employment Series No. 40, Geneva, 2012.

[13]        A se vedea „Raportul trimestrial privind zona euro”, Comisia Europeană, volumul 12, nr. 3, 2013.

[14]          A se vedea, de exemplu, Eurofound (2013), „Tackling Undeclared Work in 27 European Union Member States and Norway Approaches and Measures Since 2008", Eurofound, Dublin; Hazans, M. (2011), "Informal Workers Across Europe", Research Paper 5912, World Bank, Washington DC.

[15]        Raportul dintre chintila superioară și cea inferioară sau raportul S80/S20 măsoară inegalitățile în distribuția veniturilor. Se calculează ca raportul dintre totalul veniturilor primite de 20% din populația cu cel mai mare venit (chintila superioară) și veniturile primite de 20% din populația cu cele mai mici venituri (chintila inferioară). Toate veniturile sunt compilate ca venituri disponibile echivalente.

[16]          A se vedea mai multe detalii în Ocuparea forței de muncă și situația socială din UE, Buletin trimestrial, iunie 2014.

[17]        Ocuparea forței de muncă și situația socială din UE - Buletin trimestrial — martie 2014 — Supliment privind tendințele cheltuielilor sociale (2014)

[18]       A se vedea Ocuparea forței de muncă și situația socială din UE, Buletin trimestrial , martie 2013. Analiza arată că ajustarea în jos a cheltuielilor sociale observată din 2011 apare mai pronunțată în comparație cu episoadele similare de recesiune din ultimele trei decenii.

[19]        Această secțiune oferă o actualizare a situației prezentate în raportul anterior comun privind ocuparea forței de muncă, dar, din cauza limitărilor de spațiu, nu este exhaustivă și nu urmărește să raporteze cu privire la toate reformele și măsurile de politică. În principiu, măsurile anunțate însă neprezentate Parlamentului spre adoptare sau neincluse într-un contract colectiv de muncă cu partenerii sociali nu sunt incluse în raport.

[20]        Decizia nr. 2010/707/UE a Consiliului din 21 octombrie 2012 privind orientările pentru politicile de ocupare a forței de muncă ale statelor membre.

[21] Raportul anual al Comisiei privind progresele înregistrate în ceea ce privește egalitatea dintre femei și bărbați prezintă o analiză detaliată

[22]          Ultimele date disponibile; publicat în primăvara anului 2014.

[23]          Pentru o imagine mai completă a evoluțiilor referitoare la orientările 8 și 9, a se vedea raportul Educație și formare profesională 2014.

[24]          COM(2013) 690, 2.10.2013. A se vedea în special paginile 6-7: „Comisia propune crearea unui tablou de bord cu principalii indicatori care să fie utilizat în proiectul său de raport comun privind ocuparea forței de muncă; un astfel de tablou ar facilita urmărirea evoluției ocupării forței de muncă și a situației sociale. Tabloul de bord ar trebui să fie un instrument analitic care să permită o identificare mai precisă și mai rapidă a problemelor majore legate de ocuparea forței de muncă și situația socială, în special a oricărei probleme care riscă să genereze efecte dincolo de frontierele naționale. (...) Tabloul de bord ar fi integrat în proiectul de raport comun privind ocuparea forței de muncă pentru a oferi o bază mai specifică pentru o supraveghere multilaterală consolidată a politicilor sociale și privind ocuparea forței de muncă, contribuind la identificarea evoluțiilor ce necesită acțiuni politice mai hotărâte în aceste domenii. (...) Indicatorii sociali și privind ocuparea forței de muncă ar trebui să surprindă fenomenele cheie din fiecare țară și să identifice cele mai grave probleme și evoluții într-un stadiu incipient și înainte ca țara să se îndepărteze prea mult de performanțele sale anterioare sau de performanțele celorlalte state membre ale UE.”

[25]          COM(2013) 801 final, 13.11.2013.

[26]          Concluziile Consiliul European, 19-20 decembrie 2013, pct. 39.

[27]          7476/14, Bruxelles, 12 martie 2014.

[28]          Concluziile Consiliul European, 19-20 decembrie 2013, p. 38. Consiliul European reiterează importanța evoluțiilor din domeniul social și cel al ocupării forței de muncă în cadrul semestrului european. Pe baza activității întreprinse de Consiliu, Consiliul European confirmă relevanța utilizării unui tablou de bord al principalilor indicatori sociali și de ocupare a forței de muncă, așa cum se precizează în Raportul comun privind ocuparea forței de muncă.

[29]          Aviz comun al CPS/EMCO: tablou de bord al principalilor indicatori sociali și de ocupare a forței de muncă, pentru Consiliul EPSCO din iunie. În plus, CPS a prezentat documentul Key employment and social indicators' scoreboard: („Tablou de bord al principalilor indicatori sociali și de ocupare a forței de muncă: operationalization – Report from the Social Protection Committee Indicators' Subgroup (operaționalizare – Raport al subgrupului «Indicatori» al Comitetului pentru protecție socială”).

[30]          Această analiză tridimensională vine în urma Raportului comun 2014 privind ocuparea forței de muncă, convenit între Comisie și Consiliu. După cum se precizează în mesajele-cheie referitoare la Raportul comun privind ocuparea forței de muncă din 2014: „Impactul crizei s-a tradus și într-o divergență crescândă între situațiile sociale și în materie de ocupare a forței de muncă din statele membre, în special din zona euro, după cum o ilustrează prezentul raport comun privind ocuparea forței de muncă și noul său tablou de bord al indicatorilor-cheie în materie de ocupare a forței de muncă și situație socială. Această divergență este vizibilă în privința tuturor celor cinci indicatori-cheie din acest tablou de bord.” 7476/14, Bruxelles, 12 martie 2014, p. 3. În plus, așa cum s-a convenit în cadrul Raportului comun privind ocuparea forței de muncă din 2014, tabloul de bord include toate statele membre ale UE, comparațiile fiind astfel făcute cu media UE. În unele cazuri, deviațiile statistice de la media zonei euro se pot dovedi și ele pertinente. 7476/14, Bruxelles, 12 martie 2014, p. 49.

[31]          Următorul tabel prezintă o imagine de ansamblu a evoluțiilor la nivel social și al ocupării forței de muncă din statele membre în care nivelurile sau tendințele observate ale indicatorilor principali ar putea fi considerate problematice.

[32]          Raportul dintre veniturile a 20 % din populația cu cele mai mari venituri și veniturile a 20 % din populația cu cele mai mici venituri.

[33]          A se vedea documentul de lucru EUROMOD, februarie 2013.

Anexa 1 Tablou de bord al principalilor indicatori sociali și de ocupare a forței de muncă, în comparație cu mediile din UE și din zona euro*

*pentru fiecare indicator (cu excepția creșterii reale în GHDI, (așa cum este) reprezentată ca valoare monetară), cele trei coloane se referă la: i) evoluția de la an la an în termeni absoluți; ii) diferența față de ratele medii ale UE (sau ale zonei euro) în același an; iii) evoluția de la an la an pentru țara respectivă raportată la evoluția de la an la an la nivelul UE sau al ZE (care indică dacă situația din țara respectivă se deteriorează/se îmbunătățește mai rapid decât în restul UE/zonei euro, reflectând dinamica divergenței/convergenței socio-economice). S1 reprezintă I-ul primul semestru și se bazează pe date trimestriale. Sursa: Eurostat, Ancheta UE asupra ocupării forței de muncă, conturile naționale și statisticile EU-SILC (calcule efectuate de DG EMPL). NEET: variație 2011-2012 pentru FR (întrerupere în serie în 2013); AROP și S80S20: 2012 în loc de 2013 (variație 2011-2012) pentru IE variație 2011-2012 pentru ES (întrerupere în serie în 2013).

Anexa 2 Prezentare sumară a principalelor provocări în materie de ocupare a forței de muncă și a celor mai bune rezultate de pe piața muncii conform Monitorului performanței în materie de ocupare a forței de muncă (C=provocare; G=rezultat bun pe piața forței de muncă) – adoptat în iunie 2014[1]

Anexa 3 Prezentare sumară a „tendințelor sociale care trebuie urmărite” și a statelor membre cu deteriorări și îmbunătățiri semnificative din punct de vedere statistic pentru perioada 2011-2012, astfel cum au fost identificate de Monitorul performanței în materie de protecție socială adoptată la 19 februarie 2014

Sursa: Social Europe: „Many ways, one objective”. Raportul anual al Comitetului pentru protecție socială privind situația socială în Uniunea Europeană 2013

Notă: Tendințele sociale care trebuie urmărite în 2011-2012, astfel cum au fost adoptate de CPS la 19 februarie 2014 pe baza datelor disponibile în acel moment, identifică o deteriorare în mai mult de o treime dintre statele membre și sunt subliniate cu roșu în tabelul de mai sus (sursa: Social Europe: „Many ways, one objective”. Raportul anual al Comitetului pentru protecție socială privind situația socială în Uniunea Europeană 2013

[1] http://register.consilium.europa.eu/doc/srv?l=EN&f=ST%2010763%202014%20INIT