Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 52012JC0005

    Propunere comună de REGULAMENT AL CONSILIULUI de modificare a Regulamentului (CE) nr. 147/2003 privind măsuri restrictive referitoare la Somalia

    /* JOIN/2012/05 final - 2012/0058 (NLE) */

    52012JC0005

    Propunere comună de REGULAMENT AL CONSILIULUI de modificare a Regulamentului (CE) nr. 147/2003 privind măsuri restrictive referitoare la Somalia /* JOIN/2012/05 final - 2012/0058 (NLE) */


    EXPUNERE DE MOTIVE

    (1) Regulamentul (CE) nr. 147/2003 al Consiliului privind anumite măsuri restrictive referitoare la Somalia[1] impune un embargo general privind oferirea de consiliere tehnică, asistență, instruire, finanțare și asistență financiară în legătură cu activități militare oricărei persoane, entități sau organism din Somalia.

    (2) La 22 februarie 2012, Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite a adoptat Rezoluția 2036 (2012), prin care, la punctul 22, li se solicită statelor să adopte măsuri de prevenire a importului direct sau indirect de cărbune de lemn din Somalia.

    (3) Consiliul a ajuns la un acord politic privind adoptarea unei noi decizii a Consiliului care să modifice Decizia 2010/231/PESC pentru a prevedea interzicerea importului direct sau indirect în Uniune de cărbune de lemn din Somalia.

    (4) Această măsură intră în domeniul de aplicare a Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene și, în consecință, este necesară o reglementare la nivelul Uniunii pentru punerea sa în aplicare, în special pentru a se asigura aplicarea sa uniformă de către operatorii economici din toate statele membre.

    (5) Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 147/2003 al Consiliului ar trebui modificat în consecință.

    2012/0058 (NLE)

    Propunere comună de

    REGULAMENT AL CONSILIULUI

    de modificare a Regulamentului (CE) nr. 147/2003 privind măsuri restrictive referitoare la Somalia

    CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

    având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 215 alineatul (1),

    având în vedere Decizia 2010/231/PESC a Consiliului din 26 aprilie 2010 privind adoptarea de măsuri restrictive împotriva Somaliei[2],

    având în vedere propunerea comună a Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate și a Comisiei Europene,

    întrucât:

    (1) Regulamentul (CE) nr. 147/2003 al Consiliului din 27 ianuarie 2003 privind anumite măsuri restrictive referitoare la Somalia[3] impune un embargo general privind oferirea de consiliere tehnică, asistență, instruire, finanțare și asistență financiară în legătură cu activități militare oricărei persoane, entități sau organism din Somalia.

    (2) La 22 februarie 2012, Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite a adoptat Rezoluția 2036 (2012), prin care, la punctul 22, li se solicită statelor membre ale ONU să adopte măsurile necesare pentru a preveni importul direct sau indirect de cărbune de lemn din Somalia.

    (3) La … martie 2012, Consiliul a adoptat Decizia 2012/…/PESC a Consiliului, care modifică Decizia 2010/231/PESC pentru a prevedea interzicerea importului direct sau indirect în Uniune de cărbune de lemn din Somalia.

    (4) Această măsură intră în domeniul de aplicare a Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene și, în consecință, este necesară o reglementare la nivelul Uniunii pentru punerea sa în aplicare, în special pentru a se asigura aplicarea sa uniformă de către operatorii economici din toate statele membre.

    (5) Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 147/2003 al Consiliului ar trebui modificat în consecință,

    ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

    Articolul 1

    Regulamentul (CE) nr. 147/2003 se modifică după cum urmează:

    (1)        Se inserează următorul articol 3b:

    „Articolul 3b

    1.           Se interzice:

    (a) importul de cărbune de lemn în Uniune dacă:

    (i) provine din Somalia; sau

    (ii) a fost exportat din Somalia;

    (b) achiziționarea de cărbune de lemn care este localizat în Somalia sau care a provenit din Somalia;

    (c) transportul de cărbune de lemn dacă provine din Somalia sau dacă este exportat din Somalia către orice altă țară; și

    (d) furnizarea, în mod direct sau indirect, de finanțare sau de asistență financiară, precum și de servicii de asigurare și de reasigurare legate de produsele menționate la literele (a), (b) și (c).

    2.           În sensul prezentului articol, „cărbune de lemn” înseamnă produsele enumerate în anexa II.

    3.         Interdicțiile prevăzute la alineatul (1) nu se aplică achiziționării sau transportului de cărbune de lemn care a fost exportat din Somalia înainte de 22 februarie 2012.”

    (2)        La articolele 2a și 6a și la articolul 7a alineatul (1), trimiterile la „anexă” se înlocuiesc cu trimiteri la „anexa I”.

    (3)        Anexa se redenumește „Anexa I” și se înlocuiește cu textul din anexa I la prezentul regulament.

    (4)        Textul din anexa II la prezentul regulament se adaugă ca anexa II.

    Articolul 2

    Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

    Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

    Adoptată la Bruxelles,

                                                                           Pentru Consiliu

                                                                           Președintele

    ANEXA I

    „Anexa I

    .

    Site-uri internet cu informații privind autoritățile competente și adresa pentru transmiterea notificărilor către Comisia Europeană

    BELGIA

    http://www.diplomatie.be/eusanctions

    BULGARIA

    http://www.mfa.government.bg

    REPUBLICA CEHĂ

    http://www.mfcr.cz/mezinarodnisankce

    DANEMARCA

    http://um.dk/da/politik-og-diplomati/retsorden/sanktioner/

    GERMANIA

    http://www.bmwi.de/BMWi/Navigation/Aussenwirtschaft/Aussenwirtschaftsrecht/embargos.html

    ESTONIA

    http://www.vm.ee/est/kat_622/

    IRLANDA

    http://www.dfa.ie/home/index.aspx?id=28519

    GRECIA

    http://www1.mfa.gr/en/foreign-policy/global-issues/international-sanctions.html

    SPANIA

    http://www.maec.es/es/MenuPpal/Asuntos/Sanciones%20Internacionales/Paginas/Sanciones_%20Internacionales.aspx

    FRANȚA

    http://www.diplomatie.gouv.fr/autorites-sanctions/

    ITALIA

    http://www.esteri.it/UE/deroghe.html

    CIPRU

    http://www.mfa.gov.cy/sanctions

    LETONIA

    http://www.mfa.gov.lv/en/security/4539

    LITUANIA

    http://www.urm.lt/sanctions

    LUXEMBURG

    http://www.mae.lu/sanctions

    UNGARIA

    http://www.kormany.hu/download/5/35/50000/ENSZBT-ET-szankcios-tajekoztato.pdf

    MALTA

    http://www.doi.gov.mt/EN/bodies/boards/sanctions_monitoring.asp

    ȚĂRILE DE JOS

    http://www.minbuza.nl/sancties

    AUSTRIA

    http://www.bmeia.gv.at/view.php3?f_id=12750&LNG=en&version=

    POLONIA

    http://www.msz.gov.pl

    PORTUGALIA

    http://www.min-nestrangeiros.pt

    ROMÂNIA

    http://www.mae.ro/index.php?unde=doc&id=32311&idlnk=1&cat=3

    SLOVENIA

    http://www.mzz.gov.si/si/zunanja_politika_in_mednarodno_pravo/zunanja_politika/mednarodna_varnost/omejevalni_ukrepi/

    SLOVACIA

    http://www.foreign.gov.sk

    FINLANDA

    http://formin.finland.fi/kvyhteistyo/pakotteet

    SUEDIA

    http://www.ud.se/sanktioner

    REGATUL UNIT

    www.fco.gov.uk/competentauthorities

    Adresa pentru transmiterea notificărilor către Comisia Europeană:

    Commission européenne

    Service des instruments de politique étrangère (FPI)

    Bureau EEAS 02/309

    B-1049 Bruxelles/Brussel (Belgique/België)

    E-mail: relex-sanctions@ec.europa.eu”

    ANEXA II

    „Anexa II

    Produsele care se înțeleg prin termenul „cărbune de lemn”

    Codul SA      Descriere

    4402  Cărbune de lemn, aglomerat sau nu (inclusiv cărbunele de lemn din coji sau nuci)”

    [1]               JO L 24, 29.1.2003, p. 2.

    [2]               JO L 105, 27.4.2010, p. 17.

    [3]               JO L 24, 29.1.2003, p. 2.

    Top