This document is an excerpt from the EUR-Lex website
Document 52012DC0672
COMMUNICATION FROM THE COMMISSION TO THE EUROPEAN PARLIAMENT, THE COUNCIL, THE EUROPEAN ECONOMIC AND SOCIAL COMMITTEE AND THE COMMITTEE OF THE REGIONS Report on the Review of the European Water Scarcity and Droughts Policy
COMUNICARE A COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN, CONSILIU, COMITETUL ECONOMIC ȘI SOCIAL ȘI COMITETUL REGIUNILOR Raport cu privire la revizuirea politicii europene privind deficitul de apă și seceta
COMUNICARE A COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN, CONSILIU, COMITETUL ECONOMIC ȘI SOCIAL ȘI COMITETUL REGIUNILOR Raport cu privire la revizuirea politicii europene privind deficitul de apă și seceta
/* COM/2012/0672 final */
COMUNICARE A COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN, CONSILIU, COMITETUL ECONOMIC ȘI SOCIAL ȘI COMITETUL REGIUNILOR Raport cu privire la revizuirea politicii europene privind deficitul de apă și seceta /* COM/2012/0672 final */
COMUNICARE A COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL
EUROPEAN, CONSILIU, COMITETUL ECONOMIC ȘI SOCIAL ȘI COMITETUL REGIUNILOR Raport cu privire la revizuirea politicii
europene privind deficitul de apă și seceta 1. Introducere În ultimul deceniu, preocupările de la nivelul
UE cu privire la cazurile de secetă și la deficitul de apă s-au multiplicat, în
special în ceea ce privește dezechilibrele pe termen lung privind cererea de
apă și disponibilitatea apei în Europa. Ca urmare a uneia
dintre cele mai extinse secete din istorie survenită în 2003, care a afectat
peste 100 de milioane de oameni și o treime din teritoriul UE și ale cărei
costuri s-au ridicat la cel puțin 8,7 miliarde EUR, Consiliul de Miniștri al UE
a solicitat Comisiei Europene să găsească soluții la provocările legate de
deficitul de apă și de secetă în UE. Comisia a răspuns la această solicitare prin
Comunicarea privind deficitul de apă și seceta în Uniunea Europeană[1], care a pus bazele unei
ierarhizări a soluțiilor posibile în domeniul apei, conform căreia gestionarea
cererii de apă ar trebui să se situeze pe primul loc, urmând ca opțiunile
alternative de aprovizionare cu apă să fie utilizate numai după epuizarea
potențialului de utilizare eficientă a apei. Comunicarea a identificat 7
opțiuni de politică principale pentru soluționarea provocărilor legate de
deficitul de apă și de secetă. Fiecare dintre acestea este evaluată la punctele
3.1.1 - 3.1.7 de mai jos. Comisia a evaluat progresele înregistrate în
ceea ce privește punerea în aplicare a acestor opțiuni de politică în
rapoartele de monitorizare anuale din 2008, 2009 și 2010. Prezentul raport
răspunde cererii din 2007 a Consiliului de reexaminare, până în 2012, a
îndeplinirii sau neîndeplinirii, prin intermediul politicii privind deficitul
de apă și seceta, a obiectivelor de reducere a acestui deficit și a
vulnerabilității la secetă. De asemenea, se analizează cu această ocazie dacă
măsurile luate în ceea ce privește punerea în aplicare a Directivei-cadru
privind apa[2]
au contribuit la soluționarea problemelor legate de deficitul de apă și de
secetă. Această evaluare are la bază o serie de studii[3] lansate de Comisia Europeană și
analiza planurilor de management al bazinelor hidrografice ale statelor membre
(river basin management plan - RBMP). Ea constituie unul dintre pilonii
meniți să sprijine dezvoltarea schemei pentru salvgardarea resurselor de apă
ale Europei. Detalii suplimentare pot fi găsite în documentul de lucru anexat
al serviciilor Comisiei. 2. Deficitul de apă și Seceta în Europa În 2011 și 2012, secetele au afectat mari
părți din sudul, vestul și chiar nordul Europei. Seceta din 2011 a fost
considerată cea mai severă din ultimul secol, înregistrându-se precipitații cu 40%
sub nivelul normal. Atât în 2011, cât și în 2012, disponibilitatea apei s-a
redus semnificativ pe timpul primăverii, în numeroase regiuni din UE fiind puse
în aplicare restricții în ceea ce privește utilizarea apei. În ultimii treizeci
de ani, atât numărul cât și impactul secetelor au cunoscut o creștere
dramatică. Între 1976 și 2006, numărul regiunilor și al populațiilor afectate
de secetă a crescut cu aproape 20%, costurile totale generate de secetă
ajungând la 100 de miliarde EUR. În 2007, cel puțin 11% din populația UE și 17%
din teritoriul acesteia s-au confruntat cu deficite de apă, iar fenomenul
continuă să se agraveze; în prezent, o parte importantă a bazinelor
hidrografice pot fi considerate ca fiind afectate de stres hidric pe tot
parcursul anului. În timpul lunilor de vară, deficitul de apă este mai
pronunțat în partea de sud a continentului, făcându-și totodată apariția din ce
în ce mai frecvent și în bazinele hidrografice din nordul Europei, inclusiv în
Regatul Unit și Germania. Tendințele par să rămână stabile. Conform unei
modelări în materie de localizare a bazinelor cu deficit de apă în timpul verii
și pe tot parcursul anului elaborată pentru 2030, se așteaptă ca numărul
bazinelor hidrografice afectate de deficitul de apă să crească cu până la 50%[4]. Seceta și deficitul de apă pot provoca
pierderi economice în principalele sectoare consumatoare de apă, precum și
declinul biodiversității, al calității apei, deteriorarea și dispariția zonelor
umede, eroziunea solului, degradarea terenurilor și deșertificarea. Unele
efecte sunt pe termen scurt și condițiile revin rapid la normal, în timp ce
alte efecte pot deveni permanente. 3. Politica privind Deficitul de apă și
seceta în Europa Instrumentele de politică identificate în
comunicarea din 2007 și Directiva-cadru privind apa sunt instrumente importante
de inversare a tendințelor de apariție a deficitului de apă și a secetei în UE.
Următoarele secțiuni indică măsura în care acest lucru a avut loc până în
prezent și identifică deficiențele din cadrul actualei politici privind
deficitul de apă și seceta. 3.1. Implementarea opțiunilor de
politică din 2007 3.1.1. Fixarea prețului corect al
apei Implementarea cerințelor privind recuperarea costurilor și tarifarea
stimulativă stabilite de Directiva-cadru privind apa a avut loc într-un mod
limitat. Planurile de management al bazinelor hidrografice oferă informații
privind actualele tarife ale serviciilor din sectorul apei; definiția
serviciilor din sectorul apei diferă adesea de interpretarea Comisiei, deoarece
limitează sfera de aplicare a acestora la furnizarea de apă potabilă și la
tratarea apelor uzate, fără a include și auto-captarea, protecția împotriva
inundațiilor, hidroenergia, navigația etc[5]. Chiar și
atunci când se utilizează o definiție mai amplă a serviciilor din sectorul
apei, recuperarea costurilor financiare nu reprezintă încă norma în toate
statele membre, iar costurile legate de mediu sau de resurse nu sunt adesea
luate în considerare. Dacă tarifele pentru apă sunt stabilite sub
nivelurile de recuperare a costurilor, gradul de înlocuire a activelor aferente
sistemelor de apă potabilă ar putea să nu fie suficient pentru a aduce
scurgerile la un nivel durabil, iar fondurile disponibile pentru tratare ar
putea să nu fie suficiente pentru a atinge obiectivele de mediu[6]. În agricultură, sectorul cu cel mai mare consum
de apă din UE, costurile operaționale pentru furnizarea de apă sunt numai
parțial recuperate în cazul a 10 state membre, iar costurile de capital sunt
adesea subvenționate. O parte importantă a captărilor de apă pentru agricultură
în UE nu este tarifată, chiar și în zonele expuse stresului hidric, și nu
există niciun mecanism financiar pentru recuperarea costurilor legate de mediu
și de resurse ale captărilor individuale sau pentru a oferi stimulente pentru
utilizarea mai eficientă a apei. Contorizarea este o condiție prealabilă pentru
repartizarea eficientă a apei și pentru tarifare[7]. 3.1.2. Repartizarea mai eficientă a
apei și a finanțării din domeniul apei Procedurile de autorizare pentru captarea sau
utilizarea apei există în general în toate statele membre, însă procedurile
diferă în mod semnificativ, iar captările ilegale rămân o provocare importantă
în anumite zone din Europa. Practica de a restricționa utilizarea apei în
perioade de deficit de apă sau secetă este inclusă în strategiile de repartizare
a apei din numeroase state membre. În unele state membre, restricțiile sunt
stabilite în conformitate cu o ierarhie a utilizatorilor apei, conform căreia
mediul figurează uneori ca un sector separat. Normele de captare sunt uneori
mai stricte în regiunile afectate de deficit cronic de apă. Sistemele de scurgere ecologice[8] sunt din ce în ce mai utilizate
ca element de repartizare a apei în vederea restricționării utilizării
acesteia, a definirii limitelor maxime de modificare a corpurilor de apă, a menținerii
unei anumite stări biologice și a contribuirii la remedierea efectelor
acțiunilor precedente. Spania este singura țară din Europa unde,
începând cu 1999, a fost posibilă comercializarea drepturilor de utilizare a
apei și unde, începând cu 2005, piețele apei au fost însoțite de o diversitate
de mecanisme de comercializare oficiale și neoficiale. În timpul secetei din
perioada 2005-2008 din Spania, schimburile de pe piața apei au ameliorat starea
bazinelor cel mai grav afectate de deficitul de apă. S-au înregistrat
progrese în ceea ce privește integrarea aspectelor legate de cantitatea de apă
în politica agricolă comună (PAC), iar prevederile din propunerile Comisiei ca
PAC să includă Directiva-cadru privind apa în ecocondiționalitate și să stabilească
condiționalitățile pentru utilizarea fondurilor de dezvoltare rurală pentru
proiecte de irigații sunt esențiale pentru ca această tendință să continue.
Propunerea Comisiei pentru perioada 2014-2020 a stabilit alimentarea eficientă
cu apă și gestionarea cererii de apă ca acțiuni esențiale ale investițiilor
aferente FEDER și Fondului de coeziune în gestionarea apei. Între timp, o
comunicare[9]
le-a reamintit statelor membre de necesitatea de a spori sprijinul acordat
pentru utilizarea eficientă a apei în cazul în care se utilizează fondurile
aferente politicii de coeziune. Utilizarea fondurilor BEI pentru acțiunile
statelor membre destinate soluționării problemelor legate de deficitul de apă
și de secetă este încă scăzută. Adaptarea utilizării terenurilor pentru a
reduce vulnerabilitatea resurselor de apă nu este o practică des întâlnită la
nivelul statelor membre, fiind promovate acțiuni de sprijin și măsuri tehnice
cu caracter foarte fragmentat în locul unei planificări integrate a utilizării
terenurilor și apei. Rentabilitatea și analiza cost-beneficiu sunt
rareori utilizate de statele membre pentru a prioritiza investițiile în cadrul
procesului de întocmire a planurilor de management al bazinelor hidrografice;
prin urmare, procesul nu a furnizat un mecanism de coordonare în ceea ce
privește alocarea resurselor financiare pentru aspectele prioritare. 3.1.3. Îmbunătățirea gestionării
riscurilor de secetă Elaborarea de planuri de gestionare a secetei
a înregistrat progrese, însă punerea în aplicare a acestora, precum și
integrarea lor în planurile de management al bazinelor hidrografice și în alte
documente de planificare rămâne limitată. Unele măsuri din planurile de
management al bazinelor hidrografice vizează reducerea captărilor de apă din
diferite sectoare și pot contribui la reducerea vulnerabilității la secetă;
totuși, acestea se axează, în principal, pe aspectele legate de deficitul de
apă. A fost creat un prototip al Observatorului
european al secetei (European Drought Observatory - EDO) și au fost încheiate
acorduri de interoperabilitate cu principalele centre de date de la nivel
european, regional și local. În prezent, sunt disponibili la nivelul UE, cu
titlu preliminar, o serie de indicatori de secetă în ceea ce privește
precipitațiile, umiditatea solurilor, reacția vegetației și un indicator
combinat privind seceta care vizează seceta agricolă. Sunt necesare o serie de
progrese suplimentare pentru a testa și a îmbunătăți setul de indicatori,
pentru a adăuga date suplimentare provenind de la nivel național și de la
nivelul bazinelor hidrografice, pentru a testa și a pune în aplicare prognoza
pe termen mediu și lung privind seceta și pentru a efectua analiza riscurilor
și a pericolelor. S-au înregistrat progrese limitate în ceea ce
privește utilizarea fondurilor de solidaritate ale UE în domeniul secetei.
Mecanismul de finanțare a fost activat numai o singură dată pentru seceta din 2008
din Cipru. Normele de aplicare sunt în prezent în curs de revizuire. 3.1.4. Luarea în considerare a unor
infrastructuri suplimentare de alimentare cu apă În unele state membre, au fost dezvoltate
infrastructuri suplimentare de aprovizionare cu apă înainte de exploatarea
întregului potențial al măsurilor de economisire a apei, neluându-se așadar în
considerare ierarhizarea soluțiilor posibile în domeniul apei. Potențialele
efecte asupra mediului ale noilor planuri privind infrastructura de
aprovizionare cu apă nu au fost luate în calcul în mod sistematic de către
statele membre. În aproximativ 30% dintre planurile de management
al bazinelor hidrografice analizate, se prevede că dezvoltarea sau modernizarea
de rezervoare sau de alte tipuri de infrastructură din domeniul apei va spori
disponibilitatea apei și va atenua efectele socio-economice ale
disponibilității reduse a apei. 25% dintre planurile de management al
bazinelor hidrografice includ dezvoltarea sau modernizarea sistemelor de
transfer de apă, însă, cu diferite grade de relevanță, reutilizarea apelor
reziduale este inclusă în 50% dintre acestea, iar refacerea artificială a
acviferelor și colectarea apelor pluviale în 30% din planuri. Dezvoltarea sau modernizarea instalațiilor de
desalinizare figurează în doar câteva dintre planurile de management al
bazinelor hidrografice, dar aceste aspecte sunt de mare importanță pentru
bazinele hidrografice din sudul Europei. Planurile de management al bazinelor
hidrografice nu acordă o atenție suficientă efectelor negative ale
desalinizării asupra mediului. 3.1.5. Promovarea unor tehnologii și
a unor practici care permit o utilizare eficientă a apei Deși au fost realizate progrese substanțiale
în ceea ce privește eficiența utilizării resurselor de apă în agricultura
irigată, îmbunătățirea sistemelor de irigare și modernizarea tehnologiilor pot
duce la o economisire semnificativă a apei. Cu toate acestea, persistă un
anumit grad de incertitudine privind modul în care economisirea apei la nivel
de teren se traduce efectiv în economisirea globală a apei la nivel de
exploatație agricolă și de bazin hidrografic. În unele cazuri, modernizarea a
dus la intensificarea agriculturii sau la creșterea suprafeței cultivate și mai
puțin la o scădere a consumului de apă[10].
Marjele de eficiență sunt încă importante în construcții, de exemplu în ceea ce
privește proiectarea ecologică a robinetelor și a capurilor de duș. În UE, există o mare varietate în ceea ce
privește eficiența sistemelor de alimentare cu apă potabilă. În unele cazuri,
sistemele de distribuție a apei cu un nivel redus de eficiență (rate ridicate
de scurgere) pot atinge nivelul optim de eficiență economică, ceea ce înseamnă
că investițiile suplimentare în reducerea scurgerilor ar duce la creșterea
costurilor pentru public, fără însă a aduce beneficii suplimentare publicului
sau mediului. 5 Evaluarea planurilor de management al
bazinelor hidrografice arată că acestea nu au fost adesea corect coordonate cu
alte planuri fizice și socio-economice, de exemplu privind utilizarea
terenurilor. Această lipsă de coordonare, împreună cu lipsa planurilor de
finanțare de sprijin, subminează grav punerea în aplicare a planurilor de
management al bazinelor hidrografice în general și a măsurilor relevante pentru
deficitul de apă și secetă (inclusiv măsuri de utilizare eficientă a apei), în
special. 3.1.6. Promovarea apariției în Europa
a unei culturi bazate pe economisirea apei Statele membre pun în aplicare un spectru larg
de activități de sensibilizare pentru a promova economisirea apei, însă alte
instrumente, cum ar fi tarifarea stimulativă, mecanismele de finanțare pentru
economisirea apei, proiectarea ecologică a dispozitivelor consumatoare de apă
etc. nu sunt întotdeauna suficient de prezente. În ceea ce privește consumul durabil, se
conturează două tendințe principale referitoare la sistemele de certificare și
etichetare a produselor alimentare și agricole: este vorba de sisteme care pun
accentul pe furnizarea de informații cu privire la amprenta hidrică a unui
produs și sisteme care se axează pe stimularea unei bune gospodăriri a apei.
Etichetarea efectuată pe baza amprentei hidrice nu se recomandă deocamdată,
întrucât majoritatea consumatorilor nu dispun de cunoștințe suficiente pentru a
interpreta informațiile, precum și ca urmare a problemelor rămase nesoluționate
privind transparența și fiabilitatea datelor care stau la baza calculării
amprentei hidrice și a incapacității acestor date de a contribui la analizarea
efectelor apei consumate[11].
Parteneriatul european pentru apă a dezvoltat
Sistemul european de gospodărire a apei (European Water Stewardship -
EWS) cu scopul de a promova practici eficiente destinate principalilor
utilizatori ai apei. Criteriile de certificare sunt strâns legate de
principalele cerințe prevăzute de Directiva-cadru privind apa, iar Sistemul
european de gospodărire a apei poate fi, prin urmare, un instrument util de
optimizare a gestionării apei la nivel de bazin hidrografic. 3.1.7. Îmbunătățirea cunoștințelor și
colectarea datelor Nu sunt încă disponibile serii de date
spațiale și temporale pe termen lung privind cantitatea de apă la nivelul UE;
în consecință, prima etapă în identificarea bazinelor hidrografice afectate de
deficitul de apă rămâne o provocare. De asemenea, trebuie să se aducă
îmbunătățiri datelor raționalizate privind starea și presiunile, efectele și eficacitatea
răspunsurilor vizând soluționarea problemelor legate de deficitul de apă și de
secetă. În temeiul strategiei comune de punere în
aplicare a Directivei-cadru privind apa, au fost realizate progrese în direcția
aplicării de indicatori comuni pentru deficitul de apă și secetă. Până în
prezent, s-a convenit asupra a trei indicatori: ·
indicele de precipitații standard (Standardized
Precipitation Index) pentru seceta meteorologică ·
fracțiunea de radiație solară activă absorbită
fotosintetic (Absorbed Photosynthetically Active Solar Radiation -
fAPAR) pentru efectele secetei asupra vegetației ·
indicele de exploatare a apei plus (Water
Exploitation Index Plus - WEI+) pentru presiunea asupra resurselor de apă
exercitată de captările de apă Acești indicatori pot fi calculați fie pe baza
informațiilor deja disponibile, fie pe baza celor în curs de elaborare (de
exemplu bilanțurile hidrologice fizice calculate de Agenția Europeană de
Mediu). Deficitul de apă
și cercetarea în materie de eficiență a consumului de apă sunt tratate
fragmentar în cadrul celui de-al șaselea și al șaptelea program-cadru, fiind
nevoie de eforturi mai susținute pentru a crea sinergii cu activitățile de
cercetare ale statelor membre, printre altele, privind economisirea resurselor
de apă și eficiența, precum și pentru a asigura o coordonare adecvată cu
necesitățile politice. Proiectele lansate recent implementează treptat aceste
aspecte. 3.2. Integrarea măsurilor privind
deficitul de apă și seceta în planurile de management al bazinelor hidrografice O evaluare a modului în care aspectele legate
de deficitul de apă și de secetă sunt vizate de planurile de management al
bazinelor hidrografice a fost efectuată pentru toate țările care și‑au
prezentat planurile respective (cu excepția, așadar, a PT, EL și a unor părți
din ES și BE)[12]. Planurile de management al bazinelor
hidrografice recunosc deficitul de apă și seceta ca aspecte relevante pentru
întreaga UE. Se raportează deficite de apă pentru întregul bazin mediteranean
și pentru anumite zone din Europa Centrală, de Est și de Nord. 41% din
planurile de management al bazinelor hidrografice nu consideră deficitul de apă
ca fiind un motiv de îngrijorare. Pentru o gamă largă de districte hidrografice
s-au raportat situații de secetă, însă 40% din planurile de management al
bazinelor hidrografice nu consideră seceta ca fiind un aspect relevant. Analiza aspectelor legate de cantitatea de apă
nu dispune de o fundamentare adecvată în cazul multor planuri de management al
bazinelor hidrografice: datele privind cantitatea de apă sunt insuficiente, iar
între deficitul de apă și secetă nu se face adesea o distincție clară.
Scenariile privind cererea de apă sunt prezentate în numai 35% dintre planuri,
iar scenariile privind disponibilitatea apei în mai puțin de 25% dintre
acestea. 80% dintre planuri nu evaluează incertitudinea datelor și 90% nu
specifică sursele de fonduri pentru punerea în aplicare a măsurilor relevante. 45% dintre planurile de management al
bazinelor geografice prezintă măsurile de garantare a îndeplinirii obiectivelor
stabilite de Directiva-cadru privind apa prin consolidarea capacității de
rezistență a ecosistemelor. Numai în cazul câtorva bazine care se confruntă cu
deficit de apă, planurile de management al bazinelor hidrografice prevăd, cu
titlu prioritar, o serie de restricții. Influența altor politici sectoriale vizând
reducerea deficitului de apă și atenuarea efectelor secetei nu este analizată
suficient: în doar 12% dintre planurile de management al bazinelor hidrografice
sunt identificate presiunile asupra resurselor de apă exercitate de diverse
sectoare. În bazinele internaționale, există încă lacune
majore în ceea ce privește punerea în aplicare a unei metode de gestionare a
cantității de apă care să reducă riscurile de conflict și să contribuie la
obiectivele enunțate în Directiva-cadru privind apa. Numai 5% dintre planurile
internaționale de management al bazinelor hidrografice analizate includ măsuri
coordonate pentru întregul district hidrografic internațional menite să
contribuie la tratarea aspectelor legate de deficitul de apă și de secetă. 3.3. Lacune ale actualei politici
privind deficitul de apă și seceta Evaluarea de mai sus demonstrează diversitatea
lacunelor interdependente identificate în politica de abordare a deficitului de
apă și a secetei în Europa. Printre acestea se numără: · Lacune conceptuale: înțelegerea relației de cauzalitate dintre factori,
presiuni, stări și efecte, care ar putea contribui la identificarea celor mai
rentabile măsuri de abordare a deficitului de apă și a secetei, nu este încă
suficientă; De multe ori nu se face distincția între deficitul de apă și secetă
, iar indicatorii pentru a ilustra cele două fenomene au fost până în prezent
insuficienți; Indicatorii nou agreați trebuie calculați pentru întreaga UE la o
scară geografică și temporală adecvată. Acest lucru necesită un set de date
coerente la nivelul UE. · Lacune informaționale: Planurile de management al bazinelor
hidrografice includ doar un număr limitat de date privind starea actuală și
viitoare a cererii de apă și a disponibilității apei, precum și privind
măsurile care vizează deficitul de apă și seceta, disponibilitatea finanțării
și impactul acesteia asupra deficitului de apă și asupra secetei. · Lacune în materie de politică, guvernanță și punere în aplicare: per
ansamblu, majoritatea acțiunilor și măsurilor de sprijin propuse de statele
membre pentru a aborda aspectele legate de deficitul de apă și de secetă
vizează presiunile, starea și efectele, acordând prioritate măsurilor de
îmbunătățire a alimentării cu apă. Doar câteva dintre planurile de management
al bazinelor hidrografice propun măsuri care vizează factorii cheie aflați la
originea deficitului de apă și a secetelor sau punerea în aplicare a măsurilor
adiacente cum ar fi contorizarea, stabilirea prețurilor/subvenționarea și
restricționarea consumului de apă. Responsabilitatea pentru măsurile propuse și
modul de finanțare a acestora sunt neclare. Coordonarea adecvată cu alte
procese de planificare și cu disponibilitatea resurselor financiare nu este
satisfăcătoare. În fine, legăturile dintre deficitul de apă și fluxurile
ecologice nu sunt bine stabilite. 4. Îmbunătățirea pe viitor a abordării
problemelor legate de cantitatea de apă Obiectivul principal atunci când este vorba de
deficitul de apă și de secetă este de a restabili sau de a menține echilibrul
hidric în toate bazinele hidrografice europene, luând pe deplin în considerare
necesitățile de apă ale ecosistemelor acvatice. În timp ce cerințele prevăzute de
Directiva-cadru privind apa referitoare la cantitatea de apă nu sunt precizate
în detaliu în cazul apelor de suprafață[13],
este puțin probabil că se va putea ajunge la o stare ecologică bună într-un
corp de apă cu fluxuri modificate în mod semnificativ din cauza, de exemplu, a
exploatării excesive. Prin urmare, buna gestionare a cantității de apă este o
cerință implicită a Directivei-cadru privind apa. În cadrul strategiei comune
de implementare, s-a ajuns la o interpretare comună a deficitului de apă și a
secetei. Acest lucru trebuie să fie pe deplin luat în considerare în
următoarele planuri de management al bazinelor hidrografice. Parteneriatul european pentru inovare în
domeniul apei[14]
poate juca un rol semnificativ în facilitarea dezvoltării de soluții inovatoare
menite să soluționeze problemele referitoare la cantitatea de apă, în timp ce
Parteneriatul european pentru inovare (EIP) privind productivitatea și
durabilitatea agriculturii[15]
va aborda gestionarea apei la nivel de exploatație agricolă, contribuind la o
utilizare mai eficientă a apei în agricultură. Mai mult, există o serie de
instrumente importante de îmbunătățire a gestionării cantității de apă în
viitoarele planuri de management al bazinelor hidrografice. Principalele dintre
acestea sunt prezentate în continuare. 4.1. Definirea și punerea în
aplicare a fluxurilor ecologice Stabilirea și consolidarea unor fluxuri
ecologice adecvate pentru toate corpurile de apă din Europa sunt esențiale
pentru a aborda în mod eficient aspectele legate de deficitul de apă și de
secetă și pentru a atinge starea ecologică bună în conformitate cu
Directiva-cadru privind apa, precum și pentru a beneficia de avantajele
colaterale semnificative în materie de economisire a energiei, atenuare a
efectelor schimbărilor climatice și adaptare, natură și biodiversitate. Aceasta
necesită adaptarea repartizării actuale a resurselor de apă astfel încât să se
țină cont de necesitățile ecologice ale ecosistemelor dependente de apă. În
cazul în care repartizările reflectă cerințele în materie de fluxuri ecologice,
va fi posibil să se prevină și să se atenueze efectele deficitului de apă și
ale secetei. 4.2. Definirea și realizarea
obiectivelor privind eficiența utilizării apei Planurile de management al bazinelor
hidrografice trebuie să includă date cantitative privind cererea de apă și
disponibilitatea apei, inclusiv o mai bună prognozare a disponibilității apei
și a consumului de apă. Datele ar trebui, de asemenea, să fie mai transparente,
evidențiind incertitudinile, perioadele de timp și sursele. În zonele
predispuse la secetă, incertitudinile și variațiile legate de secetă (de
exemplu disponibilitatea apei) trebuie să fie luate în considerare în baza de
referință a planurilor de management al bazinelor hidrografice și să nu fie
interpretate ca evenimente climatice naturale extreme și neprevăzute. Există încă un mare potențial pentru măsurile
privind utilizarea eficientă a apei în toate principalele sectoare consumatoare
de apă: agricultură, industrie, rețele de distribuție, clădiri și producția de
energie. Însă potențialul de economisire a apei depinde în foarte mare măsură
de context și este preferabil ca obiectivele să fie stabilite la nivel local de
către părțile interesate care sunt pe deplin familiarizate cu diferitele
sectoare consumatoare de apă și cu componentele ciclului hidrologic și care pot
asigura coerența obiectivelor și implementarea măsurilor în materie de
eficiență la cele mai scăzute costuri socio-economice. 4.3. Promovarea stimulentelor
economice pentru utilizarea eficientă a apei Punerea în aplicare adecvată a articolului 9
al Directivei-cadru privind apa este esențială pentru abordarea deficitului de
apă și a secetei. Extinderea domeniului de aplicare a actualelor instrumente
economice este necesară pentru a garanta că acestea oferă stimulente pentru
captarea și utilizarea durabilă a apei: trebuie pusă în aplicare tarifarea în
cazurile în care aceasta nu există în prezent; trebuie să se promoveze
tarifarea apei în funcție de consum; rolul taxelor și impozitelor de captare
trebuie extins, astfel încât costurile de mediu și cele privind resursele să
fie integrate în deciziile referitoare la consumatorii de apă. Asigurarea faptului că instrumentele economice
reflectă mai bine valoarea economică a apei va oferi, de asemenea, stimulente
pentru investiții suplimentare în controlul scurgerilor de către furnizorii de
servicii de apă, contribuind atât la recuperarea integrală a costurilor, cât și
la sustenabilitatea și eficiența pe termen lung a furnizării de servicii de
apă. În fine, alocarea veniturilor financiare pentru măsurile legate de
deficitul de apă și de secetă va contribui, totodată, la îndeplinirea
obiectivelor în acest domeniu. Crearea de mecanisme specifice
pieței/comercializării apei caracterizate de un anumit plafon pentru mediu este
o strategie care poate oferi posibilitatea de plată a serviciilor ecosistemice
și, prin urmare, de atingere a unui echilibru durabil pentru bazinele
hidrografice afectate de deficitul de apă. Printre beneficiile conexe se numără
realocarea (temporară sau permanentă) a drepturilor de utilizare a apei
utilizatorilor economici care pot aduce beneficii economice suplimentare. 4.4. Dirijarea utilizării
terenurilor pentru a răspunde la deficitul de apă Asigurarea coerenței dintre noile progrese
economice și disponibilitatea apei stă la baza unei durabilități pe termen
lung, fiind nevoie de o atenție specială în ceea ce privește utilizarea
terenurilor. Astfel, se reiterează necesitatea integrării corecte dintre
planurile de management al bazinelor hidrografice și alte procese de
planificare economică și fizică. Pentru a asigura acest lucru, planurile de
management al bazinelor hidrografice trebuie să fie coordonate în mod adecvat
cu alte planuri fizice și socio-economice înainte de adoptare, iar resursele
financiare pentru implementarea lor trebuie să fie identificate. Acest lucru va
garanta că toate costurile și beneficiile acțiunilor întreprinse sunt luate în
considerare în mod adecvat și că se recurge la punerea în aplicare a
principiului rentabilității din Directiva-cadru privind apa pentru atingerea
obiectivelor planurilor de management al bazinelor hidrografice la cele mai
mici costuri. 4.5. Îmbunătățirea gestionării
secetei în Europa Dezvoltarea în continuare a Observatorului
european al secetei astfel încât acesta să funcționeze ca un sistem de
avertizare rapidă va fi necesară pentru a ajuta statele membre și operatorii
economici să acționeze cât mai devreme posibil și să se pregătească pentru
viitoarele secete. Acest lucru ar trebui să fie însoțit de o adaptare eficace a
Fondului de Solidaritate al Uniunii Europene în situații de urgență cauzate de
secetă, pentru a face față daunelor imposibil de evitat. Sunt necesare eforturi suplimentare pentru a
dezvolta și pune în aplicare, în cadrul procesului de planificare a
Directivei-cadru privind apa, un set coerent de măsuri de combatere a secetei
la nivelul bazinelor hidrografice. Evoluțiile din sectorul utilizării
terenurilor ar trebui să fie coerente cu disponibilitatea apei în districtele
hidrografice, inclusiv cu caracterul variabil al acesteia. În acest sens,
infrastructurile ecologice, cum ar fi măsurile de retenție, ar putea juca un
rol pozitiv. În plus, trebuie să se apeleze în continuare
la opțiunile alternative de alimentare cu apă cu un impact redus asupra
mediului, cum ar fi reutilizarea apei. 4.6. Promovarea capacității de
rezistență la schimbările climatice. Se preconizează că
schimbările climatice vor agrava efectele presiunilor asupra resurselor de apă
deja existente, întrucât modificările survenite în materie de precipitații, la
care se adaugă creșterea temperaturilor, vor provoca schimbări semnificative în
ceea ce privește calitatea și disponibilitatea resurselor de apă. În
răspunsurile strategice la deficitul de apă și secetă trebuie să se includă o
combinație de măsuri de adaptare. 5. Concluzii Obiectivul general al politicii privind
deficitul de apă și seceta – acela de a inversa tendințele în materie – nu a
fost atins, chiar dacă s-au înregistrat progrese în implementarea a 7
instrumente de politică identificate în Comunicarea Comisiei din 2007. Într-o anumită măsură, statele membre au
considerat politica privind deficitul de apă și seceta ca fiind de sine
stătătoare, fiind nevoie de punerea unui accent mai puternic pe aspectele
referitoare la cantitatea de apă în cadrul punerii în aplicare a
Directivei-cadru privind apa. Acest lucru trebuie asigurat în următoarele
cicluri de punere în aplicare a Directivei-cadru privind apa, alături de o mai
bună integrare a problemelor legate de cantitatea de apă în politicile
sectoriale. Majoritatea măsurilor aplicate de statele
membre vizează presiunile, starea și efectele, foarte puține fiind cele care
vizează factorii cheie. Lacunele de politică identificate și opțiunile
concrete de abordare a acestora sunt analizate în Comunicarea Comisiei
intitulată „Plan pentru salvgardarea resurselor de apă ale Europei”, în vederea
integrării mai bune a problemelor legate de cantitatea de apă în cadrul general
de politică. După caz, măsuri
suplimentare de politică pot fi abordate în strategia de adaptare la
schimbările climatice prevăzută pentru primăvara anului 2013. [1] COM(2007) 414 final. [2] Directiva 2000/60/CE, JO L 327, 22.12.2000, p.1. [3] http://ec.europa.eu/environment/water/quantity/building_blocks.htm [4] Modelare efectuată în cadrul proiectului ClimWatAdapt. [5] Comisia a lansat proceduri în constatarea încălcării
obligațiilor împotriva a 8 state membre. Evaluarea în curs a planurilor de
management al bazinelor hidrografice ale statelor membre arată că numai 6 din 23
de state membre evaluate au raportat o definiție amplă a serviciilor din
sectorul apei. [6] Resource and economic efficiency of water distribution networks (Utilizarea eficientă a resurselor și eficiența economică a rețelelor
de distribuție a apei). Raport final al
ERM adresat Comisiei Europene 2012. [7] The role of water pricing and water allocation in agriculture (Rolul tarifării apei și repartizarea apei în agricultură). Raport final al ARCADIS et al adresat
Comisiei Europene, 2012. [8] Sistemele de scurgere care sunt necesare pentru menținerea proceselor
esențiale ale unor ecosisteme fluviale sănătoase și a bunei stări ecologice a
corpurilor de apă. [9] COM(2011) 17 final. [10] Water saving potential in agriculture in Europe (Potențialul de economisire a apei în agricultură în Europa), Raport
final al Bio Intelligence Service adresat Comisiei Europene, 2012. [11] Water footprinting and product labelling (Calcularea
amprentei hidrice și etichetarea produselor), Raport final al RPA adresat
Comisiei Europene, 2011. [12] În consecință, raportul ar putea să subestimeze provocarea
legată de deficitul de apă și de secetă în Europa. [13] Cerințele privind cantitatea sunt explicite pentru apele subterane. [14] COM(2012) 216. [15] COM(2012) 79.