Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 52011XC0708(02)

    Anunț privind o cerere formulată în temeiul articolului 30 din Directiva 2004/17/CE – Cerere formulată de o entitate contractantă

    JO C 200, 8.7.2011, p. 15–15 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

    8.7.2011   

    RO

    Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

    C 200/15


    Anunț privind o cerere formulată în temeiul articolului 30 din Directiva 2004/17/CE

    Cerere formulată de o entitate contractantă

    2011/C 200/07

    În data de 24 iunie 2011, Comisia a primit o cerere formulată în temeiul articolului 30 alineatul (5) din Directiva 2004/17/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 31 martie 2004 de coordonare a procedurilor de atribuire a contractelor de achiziții în sectoarele apei, energiei, transporturilor și serviciilor poștale (1). Prima zi lucrătoare după primirea cererii este 27 iunie 2011.

    Această solicitare, primită din partea Magyar Posta, se referă la anumite servicii financiare din Ungaria [a se vedea articolul 6 alineatul (2) litera (c) a patra liniuță din Directiva 2004/17/CE]. Articolul 30 menționat anterior prevede că Directiva 2004/17/CE nu se aplică în cazul în care activitatea în cauză este expusă direct concurenței pe piețe la care accesul nu este restricționat. Evaluarea acestor condiții se face exclusiv în temeiul Directivei 2004/17/CE și nu aduce atingere aplicării normelor în materie de concurență.

    Comisia are la dispoziție o perioadă de trei luni, începând din ziua lucrătoare menționată mai sus, pentru a lua o decizie în privința acestei cereri. Prin urmare, termenul expiră la 27 septembrie 2011.

    Acest termen poate fi eventual prelungit cu trei luni. În acest caz, prelungirea va face obiectul unei publicări.

    În conformitate cu articolul 30 alineatul (6) al doilea paragraf, cererile ulterioare referitoare la anumite servicii financiare în Ungaria prezentate înainte de expirarea termenului prevăzut pentru prezenta cerere nu se consideră proceduri noi și se tratează în contextul prezentei cereri.


    (1)  JO L 134, 30.4.2004, p. 1.


    Top