This document is an excerpt from the EUR-Lex website
Document 52011DC0363
COMMUNICATION FROM THE COMMISSION TO THE EUROPEAN PARLIAMENT, THE COUNCIL, THE EUROPEAN ECONOMIC AND SOCIAL COMMITTEE AND THE COMMITTEE OF THE REGIONS Rio+20: towards the green economy and better governance
COMUNICARE A COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN, CONSILIU, COMITETUL ECONOMIC ȘI SOCIAL ȘI COMITETUL REGIUNILOR Rio+20: către economia ecologică și o mai bună guvernanță
COMUNICARE A COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN, CONSILIU, COMITETUL ECONOMIC ȘI SOCIAL ȘI COMITETUL REGIUNILOR Rio+20: către economia ecologică și o mai bună guvernanță
/* COM/2011/0363 final */
COMUNICARE A COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN, CONSILIU, COMITETUL ECONOMIC ȘI SOCIAL ȘI COMITETUL REGIUNILOR Rio+20: către economia ecologică și o mai bună guvernanță /* COM/2011/0363 final */
COMUNICARE A COMISIEI CĂTRE
PARLAMENTUL EUROPEAN, CONSILIU, COMITETUL ECONOMIC ȘI SOCIAL ȘI
COMITETUL REGIUNILOR Rio+20: către economia ecologică
și o mai bună guvernanță
1.
Rio+20: o oportunitate pe care lumea nu-și poate permite
să o piardă
În iunie 2012, toți ochii vor fi
ațintiți spre Rio de Janeiro, unde, la douăzeci de ani de la
primul „Summit al Pământului”, șefi de stat și de guvern vor
participa la Conferința Organizației Națiunilor Unite privind dezvoltarea
durabilă[1]
(UNCSD sau „Rio+20”). Rio+20 se va fundamenta pe rezultatele summiturilor
globale anterioare: Conferința Organizației Națiunilor Unite
privind mediul uman de la Stockholm (1972), Conferința privind mediul
și dezvoltarea („Summitul Pământului”) de la Rio de Janeiro (1992)
și Summitul mondial privind dezvoltarea durabilă de la Johannesburg
(2002). De asemenea, reprezintă o urmare a Summitului Mileniului al
Organizației Națiunilor Unite, din 2000, și a stabilirii
obiectivelor de dezvoltare ale mileniului (ODM-uri). Rio+20 oferă o oportunitate unică
pentru lumea noastră interdependentă de a obține angajamente
politice reînnoite în ceea ce privește dezvoltarea durabilă.
Conferința va evalua progresele realizate și va aborda lacunele în
implementare și provocările emergente. Acest lucru se va face în
contextul a două teme interconectate: „economia ecologică în
contextul dezvoltării durabile și al eradicării
sărăciei” și „cadrul instituțional pentru dezvoltarea
durabilă”. Rio+20 poate marca începutul unei
tranziții accelerate și profunde, în întreaga lume, către
economia ecologică – o economie care generează creștere,
creează locuri de muncă și elimină sărăcia,
păstrând și investind în capitalul natural de care depinde
supraviețuirea pe termen lung a planetei noastre. De asemenea, poate lansa
necesara reformă a guvernanței internaționale în domeniul
dezvoltării durabile. Comisia Europeană este hotărâtă
să contribuie la succesul Rio+20. Ca bază pentru un dialog aprofundat
cu instituțiile UE, cu societatea civilă, cu mediul de afaceri
și cu țările, la nivel global, prezenta comunicare
stabilește viziunea inițială a Comisiei asupra
potențialelor rezultate concrete ale Rio+20. Prezenta comunicare se
construiește pe baza politicilor UE în domeniul dezvoltării durabile și
a Strategiei 2020 a UE și, de asemenea, ia în considerare o consultare
publică lansată în februarie 2011[2].
2.
Realizarea bilanțului începând din 1992: lacune în implementare
și provocări emergente
2.1.
Dezvoltarea durabilă la nivel
internațional
Ultimii zeci de ani au fost martorii unei
serii de tendințe globale pozitive. Aceasta se poate observa mai ales în
cazul creșterii veniturilor, peste 120 de milioane de oameni ridicându-se
deasupra pragului de „un dolar pe zi” între 2000 și 2005. De asemenea,
s-au înregistrat îmbunătățiri în ceea ce privește accesul
la educație, îngrijiri medicale și apă. Convenția-cadru a Organizației
Națiunilor Unite asupra schimbărilor climatice (UNFCCC) și
Convenția privind diversitatea biologică (CBD), lansate la Rio în
1992, au demonstrat potențialul acțiunii la nivel global. Negocierile
care au avut loc la Cancún în 2010 în privința schimbărilor climatice
au marcat progresul către o nouă guvernanță globală în
domeniul schimbărilor climatice și adoptarea obiectivului de limitare
la mai puțin de 2°C a creșterii temperaturii. În mod similar,
reuniunea CBD care a avut loc la Nagoya în 2010 a permis realizarea unor
progrese semnificative. De asemenea, s-a înregistrat o creștere
semnificativă în ceea ce privește informațiile
științifice și gradul de conștientizare de către
public a aspectelor legate de mediu, în special de schimbările climatice,
precum și în ceea ce privește participarea societății
civile la elaborarea politicilor la nivel global, nu în ultimul rând
datorită îmbunătățirii comunicațiilor prin internet. În ultimii douăzeci de ani, o serie de
țări în curs de dezvoltare au devenit și sunt acum actori
importanți pe plan economic și politic. Ca urmare, a început
să-și facă apariția o nouă balanță a puterii
și a influenței, ce presupune noi roluri – care, de asemenea, vor
necesita acceptarea unor noi responsabilități. În pofida evoluțiilor pozitive, se
mențin în continuare provocări și lacune în implementare
considerabile, care vor trebui abordate în cadrul agendei Rio+20. Circa 1,4
miliarde de oameni trăiesc încă într-o sărăcie extremă
(o mare parte dintre aceștia se află în Africa Subsahariană
și în Asia de Sud), iar o șesime din populația globului este
subnutrită. Mai multe obiective de dezvoltare ale mileniului (ODM-uri)
sunt foarte departe de a fi atinse. De exemplu, în cazul ODM privind
salubritatea, doar jumătate din populația țărilor în curs
de dezvoltare beneficiază de sisteme de salubritate
îmbunătățite. Progresele înregistrate în îndeplinirea
ODM-urilor sunt foarte inegale din punct de vedere geografic, unele regiuni
fiind cu mult în urma altora; de asemenea, niciunul dintre ODM-uri nu a fost
îndeplinit în statele vulnerabile. Eforturile de soluționare a acestor
probleme au fost stânjenite de recenta criză economică și de
creșterea prețului la alimente, care au dus la mărirea
numărului de persoane ce trăiesc în sărăcie. Multe probleme din domeniul mediului nu au
fost soluționate și s-au acutizat. Creșterea cererii de resurse
(precum pământ, apă, păduri, ecosisteme) a dus la creșterea
gradului de epuizare și de degradare a acestora, iar declinul
biodiversității și defrișarea continuă într-un ritm
alarmant. Lipsa resurselor materiale, precum și accesul la aceste resurse
devin, de asemenea, probleme de importanță globală. Emisiile
globale de gaze cu efect de seră continuă să crească,
alimentate de schimbarea destinației terenurilor și de creșterea
cererii de combustibili fosili. În plus, efectele schimbărilor climatice
(precum modificarea precipitațiilor și creșterea nivelului
mării) pot multiplica și mai mult problemele existente în domeniul
mediului. Epuizarea și poluarea resurselor acvatice și a mediului
marin pun probleme din ce în ce mai grave, iar lipsa apei ar putea afecta o
treime din populația lumii până în 2025. Deșertificarea și
degradarea terenurilor afectează un număr de țări în curs
de dezvoltare ale căror economii depind în mare parte de agricultură
în general și de agricultura de subzistență. În țările
în curs de dezvoltare și în economiile emergente continuă expunerea
la substanțe periculoase (precum deșeurile periculoase de pesticide),
în ciuda progreselor realizate în ceea ce privește implementarea
convențiilor internaționale. Multe dintre aceste probleme de mediu nu
sunt probleme de sine-stătătoare, ci sunt interconectate și
interdependente. Cea mai rapidă creștere
economică viitoare va fi probabil cea a economiilor emergente și,
dacă este bine administrată, aceasta poate ajuta la ieșirea
oamenilor din sărăcie. Cu toate acestea, menținerea tiparelor
actuale de consum și de producție în multe țări din
întreaga lume va duce la creșterea utilizării resurselor naturale, va
accelera degradarea mediului și va agrava schimbările climatice.
Presiunea și impactul asupra mediului vor fi exacerbate de creșterea
populației (care se preconizează că va atinge cel puțin 9
miliarde de oameni până în 2050), de urbanizare și de
schimbările sociale (precum adăugarea la populația „clasei de
mijloc” din economiile emergente a încă 1,2 miliarde de oameni).
2.2.
Dezvoltarea durabilă în UE
Pe parcursul ultimilor zeci de ani, dezvoltarea
durabilă a fost promovată printr-o serie de politici UE. De exemplu,
UE a adoptat obiective cu caracter obligatoriu în domeniul schimbărilor
climatice, odată cu schema UE de comercializare a cotelor de emisii,
precum și o gamă de instrumente legislative privind biodiversitatea,
gestionarea deșeurilor, calitatea aerului și apa. Aceasta a încurajat
creșterea industriilor ecologice din UE, care reprezintă acum peste
2,5% din PIB-ul UE și asigură locuri de muncă pentru peste 3,4
milioane de oameni. În 2001, UE a adoptat Strategia de dezvoltare durabilă
a UE (SDD a UE), reînnoită în 2006. De la cel mai recent raport al SDD a UE, din
2009, progresele în direcția atingerii durabilității în UE au
fost evaluate în mai multe feluri, inclusiv cu ajutorul indicatorilor de
durabilitate și prin Raportul privind starea mediului al Agenției
Europene de Mediu. Aceste publicații arată că, deși s-au
făcut progrese, există încă multe probleme, în special în ceea
ce privește transformarea creșterii într-una mai durabilă. O evoluție esențială în
domeniul politicilor a reprezentat-o adoptarea, în 2010, a Strategiei Europa
2020. Aceasta are ca scop să transforme UE într-o economie bazată pe
cunoaștere, eficientă din punctul de vedere al utilizării
resurselor și cu emisii reduse de carbon și să asigure un
răspuns durabil la provocările cu care se va confrunta UE până
în 2050. Strategia caută să integreze și să consolideze
rolul durabilității în elaborarea politicilor, stabilind
prioritățile reciproc consolidante de creștere inteligentă,
durabilă și incluzivă, care sunt determinate de
cinci obiective principale și șapte inițiative emblematice (a se
vedea anexa). Multe dintre aceste inițiative
emblematice au o relevanță directă pentru prezenta comunicare.
De exemplu, inițiativa emblematică privind utilizarea eficientă
a resurselor are ca scop decuplarea utilizării resurselor naturale de
creșterea economică și are în vedere o serie de noi măsuri
de politică, incluzând acțiuni privind materiile prime,
eficiența energetică, biodiversitatea, precum și foi de parcurs
pentru decarbonizarea economiei, a energiei și a transporturilor. De
asemenea, pledează pentru o mai mare utilizare a instrumentelor de
piață, pentru eliminarea progresivă a subvențiilor care
dăunează mediului și pentru „ecologizarea” sistemelor fiscale. Progresele în
direcția ameliorării eficienței utilizării resurselor
și în direcția celorlalte obiective și inițiative
emblematice vor fi monitorizate în cadrul de guvernanță al Strategiei
Europa 2020 și al „semestrului european”. Aceasta va reuni
contribuțiile Consiliilor sectoriale, programele naționale de
reformă ale statelor membre, avizele Comisiei, precum și concluziile
Consiliului European, ducând la consolidarea mecanismului în vederea obținerii
unei mai mari integrări și coerențe a politicilor, ceea ce va
favoriza mediul și dezvoltarea durabilă. Pentru a evalua progresele realizate în
implementarea SDD a UE, Comisia Europeană va continua, prin intermediul
biroului său de statistică (Eurostat), al Agenției Europene de
Mediu și al altor structuri, să ofere indicatori și
informații statistice care să permită măsurarea și
raportarea durabilității, și în contextul Strategiei Europa
2020. Rio+20 va reprezenta un moment definitoriu
pentru dezvoltarea durabilă, atât în UE, cât și la nivel global.
Rezultatul său va inspira strategia și acțiunile UE în
direcția dezvoltării durabile și, în special, va contribui la
conturarea pe mai departe a Strategiei Europa 2020 a UE, ca instrument eficace
de realizare a dezvoltării durabile.
3.
Către economia ecologică și o mai bună
guvernanță
3.1.
Facilitarea tranziției
La douăzeci de ani de la summitul de la
Rio, lumea încă se mai confruntă cu două provocări majore,
interconectate: satisfacerea cererii privind un trai mai bun pentru o
populație globală care va crește cu peste o treime până în
2050 și abordarea problemei presiunilor asupra mediului care, dacă nu
sunt soluționate, vor submina capacitatea lumii de a satisface cererea
respectivă. Răspunsul la aceste provocări nu va
veni din încetinirea creșterii, ci din promovarea modului corect de
creștere. Există motive imperioase pentru a regândi în întregime
modelul convențional de progres economic: simpla acțiune asupra
marjelor unui sistem economic care promovează utilizarea ineficientă
a capitalului și resurselor naturale nu va fi suficientă pentru a
aduce schimbarea necesară. Este necesară o economie care poate
garanta creșterea și dezvoltarea în timp ce
îmbunătățește bunăstarea oamenilor, oferă locuri
de muncă decente, reduce inegalitățile, soluționează
problema sărăciei și păstrează capitalul natural de
care depindem cu toții. O asemenea economie – ecologică – oferă
un mod eficace de promovare a dezvoltării durabile, de eliminare a sărăciei
și de abordare a provocărilor emergente și a lacunelor existente
în implementare. Trecerea la o economie ecologică
necesită păstrarea și investirea în activele resurselor naturale
esențiale. Acest fapt este esențial pentru toate economiile, dar se
aplică în special în cazul țărilor în curs de dezvoltare, care
au oportunitatea de a-și dezvolta economiile pe baza gestionării
durabile a capitalului lor natural. De asemenea, înseamnă recurgerea la
soluții cu emisii reduse de carbon, care utilizează în mod eficient
resursele, și intensificarea eforturilor de promovare a tiparelor durabile
de consum și de producție. Toate acestea presupun instituirea
cadrelor de reglementare corecte, crearea unor stimulente puternice pentru
piețe și pentru inovare, mobilizarea resurselor financiare și
promovarea antreprenoriatului și a unei mai mari implicări a
sectorului privat. De asemenea, presupune evaluarea corectă a capitalului
natural și, în termeni mai generali, o revizuire a modului în care
măsurăm creșterea și progresul. Într-o economie ecologică, multe
provocări pot fi transformate în oportunități economice, nu doar
inversând tendințele negative în domeniul mediului, ci și stimulând
creșterea viitoare și crearea de locuri de muncă. De exemplu,
experiența arată că abordările bazate pe piață,
precum comercializarea cotelor de emisii, sunt nu numai instrumente rentabile
de soluționare a problemelor de mediu, ci și o sursă de
investiții. Economia ecologică oferă
oportunități tuturor țărilor, indiferent care este
nivelul lor de dezvoltare și structura economiei lor. Cu toate că în
multe cazuri investițiile în vederea trecerii la o economie ecologică
pot duce la soluții de câștig reciproc pe termen scurt, în alte
cazuri va fi necesară o perspectivă pe termen mediu și va trebui
abordată problema costurilor tranziției, inclusiv prin politici în
favoarea celor săraci („pro-poor”). Deși nu există un model unic
pentru toată lumea, există probleme și soluții comune, iar
țările vor beneficia de pe urma schimbului de experiență și
a îmbunătățirii cooperării internaționale. În același timp, trecerea la o economie
ecologică nu se face de la zero. Există o serie de strategii deja
puse în aplicare, de care țările se pot folosi, precum cele privind
schimbările climatice, biodiversitatea, consumul și producția
durabile, cercetarea și inovarea - toate putând contribui la trecerea
către o economie ecologică. Viitoarele strategii naționale
și internaționale vizând economia ecologică ar trebui să se
construiască pe acestea și să le consolideze, cum se
întâmplă în prezent în cazul Strategiei Europa 2020 și, recent, în
cel al foii de parcurs pentru trecerea la o economie competitivă cu emisii
scăzute de dioxid de carbon până în 2050. Organizațiile internaționale,
inclusiv Programul pentru mediu al Organizației Națiunilor Unite
(UNEP) și Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare
Economică (OCDE), dezvoltă strategii privind economia ecologică
și creșterea ecologică. Organizația
Internațională a Muncii elaborează programe pentru locuri de
muncă ecologice și decente. De asemenea, G8 și G20 se
angajează din ce în ce mai mult în cadrul agendei economiei ecologice. La
Cancún, părțile la UNFCCC au convenit că toate țările
trebuie să elaboreze strategii pentru dezvoltarea cu emisii reduse de
carbon, în concordanță cu dezvoltarea durabilă. Conform inițiativelor de mai sus, pentru
a realiza tranziția către o economie ecologică trebuie să
abordăm trei dimensiuni de politică interconectate: (1) Investirea în dezvoltarea durabilă a
resurselor esențiale și a capitalului natural („ce”) (2) Stabilirea condițiilor corecte de
piață și de reglementare („cum”) (3) Îmbunătățirea
guvernanței și a gradului de implicare a sectorului privat („cine”) Aceste trei dimensiuni vor fi analizate în mai
mare detaliu în următoarele secțiuni, ca un cadru pentru acțiuni
și investiții direcționate.
3.2.
Investirea în dezvoltarea durabilă a
resurselor esențiale și a capitalului natural
Resursele precum apa, energia, terenul,
pădurile, precum și materialele, stau la baza oricărei economii
– și în special a economiei ecologice. Existența multor oameni din
întreaga lume depinde de ele, în special în țările în curs de
dezvoltare, unde lipsa accesului la resurse de calitate, precum și
cunoștințele insuficiente cu privire la modul în care acestea pot fi
gestionate durabil reprezintă cauze importante ale sărăciei.
Există multe exemple grăitoare ale modului în care accesul la resurse
gestionate durabil poate scoate oamenii din sărăcie. Astfel,
sectoarele resurselor prezentate mai jos ar putea deveni principalele
piețe de creștere ale economiei ecologice, sprijinind dezvoltarea
economică viitoare, crearea de locuri de muncă și eradicarea
sărăciei, în special în țările în curs de dezvoltare. Apa este
una dintre cele mai valoroase resurse, esențială pentru
viață și sănătate, dar și pentru creșterea
multor sectoare economice, precum agricultura, industria producătoare
și producția de energie. Gestionarea durabilă a apei este
crucială pentru eforturile de eliminare a sărăciei, deoarece
viața oamenilor săraci este strâns legată de accesul la apă
și la multiplele utilizări și funcții ale acesteia. De
asemenea, apa are o incidență puternică asupra
securității, păcii și relațiilor regionale. Este clar că
trebuie consolidate politicile ce vizează ameliorarea accesului la
apă, a calității și a utilizării eficiente a acesteia. Accesul la serviciile energetice
este o condiție prealabilă fundamentală pentru dezvoltarea
socială și economică. Și accesul la energie constituie un
element esențial pentru eliminarea sărăciei. În țările
în curs de dezvoltare, peste 1,4 miliarde de oameni nu au în prezent acces la
energie electrică și 2,7 miliarde de oameni depind de
utilizările tradiționale ale biomasei pentru a găti alimentele.
Multe regiuni în curs de dezvoltare din lume au un enorm potențial pentru energia
din surse regenerabile, în special acolo unde extinderea rețelei
de energie electrică nu este rentabilă. Dezvoltarea energiei din
surse regenerabile ar trebui să meargă mână în mână cu
măsuri de sporire a eficienței energetice și de
reducere a dependenței de combustibilii fosili. Resursele marine sunt o sursă de hrană și de prosperitate
economică. Sectorul pescuitului este esențial pentru dezvoltarea
economică și pentru existența a milioane de oameni din întreaga
lume, în special în țările în curs de dezvoltare. Mările
și oceanele sunt o componentă esențială a
ecosistemului terestru și joacă un rol cheie în moderarea
schimbărilor climatice. Recifurile de corali și pădurile de
mangrove nu sunt doar depozite de carbon și surse de biodiversitate, ci
și protejează zonele costiere împotriva inundațiilor, reducând
astfel riscul producerii unor dezastre. Mediul marin se confruntă
însă cu mai multe amenințări: epuizarea stocurilor de
pești, declinul biodiversității, gunoaiele aruncate în mediul
marin, deșeurile și poluarea, inclusiv acidificarea. Multe aspecte
sunt transfrontaliere și trebuie abordate la nivel internațional. O provocare cheie pentru agricultură
este să poată hrăni 9 miliarde de oameni până în 2050
fără a degrada și polua și mai mult terenurile. Utilizarea
durabilă a terenurilor și a agriculturii vor constitui o piatră
de hotar a economiei ecologice. Practicile agricole actuale reprezintă
peste 70% din utilizarea resurselor mondiale de apă dulce și
contribuie la peste 13% din emisiile de gaze cu efect de seră (GES).
Agricultura durabilă poate spori în mod substanțial productivitatea,
în special pe exploatațiile mici. Cu toate că sunt disponibile multe
tehnici de gestionare durabilă a terenurilor, investițiile în acestea
sunt insuficiente. Degradarea terenurilor este direct legată de
agricultură și afectează direct circa 1,5 miliarde de oameni,
inclusiv 42% din săracii planetei. Degradarea terenurilor este un aspect
de ordin global, nu doar în regiunile aride și semiaride, și
necesită un răspuns global. Pentru abordarea acestor probleme este
esențială o bună guvernanță, prin respectarea
drepturilor și proprietății funciare, inclusiv din partea
comunităților și a populațiilor indigene. Toate aceste
aspecte trebuie soluționate pentru a se asigura aprovizionarea
durabilă cu alimente. Pădurile sunt baza existenței a
milioane de oameni, mulți dintre aceștia trăind la tropice
și făcând parte din păturile mai sărace ale
populației. Mai mult, pădurile sunt o componentă
esențială a ecosistemului terestru, oferind funcții precum
protecția solurilor, a apei și a biodiversității. Cu toate
acestea, ritmul global de defrișare este încă alarmant de ridicat
și are un impact semnificativ asupra schimbărilor climatice și a
biodiversității la nivel global. Emisiile generate de defrișarea
pădurilor tropicale și de degradarea pădurilor și a
turbăriilor sunt estimate în prezent la 15% din emisiile globale de CO2.
Este probabil ca pădurile să devină și mai importante
într-o economie ecologică, ca surse de materii noi precum bioplasticele
și în cadrul strategiilor privind energia din surse regenerabile. În acest
context, conservarea și gestionarea durabilă a pădurilor este de
o importanță capitală. Utilizarea durabilă a terenurilor,
agricultura, pădurile, apele și oceanele depind de ecosisteme
și de biodiversitate, care determină reziliența și
sănătatea pe termen mai lung a mediului. Se înregistrează un
grad din ce în ce mai mare de conștientizare a beneficiilor pe care le
aduc serviciile ecosistemice pentru mediul de afaceri și pentru societate
în general[3], precum
și a potențialului de investiție în capitalul natural pentru
economia ecologică. Deșeurile pot constitui o resursă
valoroasă dar, dacă nu sunt gestionate în mod corespunzător,
reprezintă un risc pentru mediu și pentru sănătate. O
bună gestionare a deșeurilor reduce la minimum factorii
care afectează mediul, precum emisiile de gaze cu efect de seră,
promovează utilizarea eficientă a resurselor și oferă o
nouă sursă de materiale reciclate. Potențialul economic al gestionării
deșeurilor se află în creștere în multe regiuni ale lumii,
oferind importante oportunități comerciale și locuri de
muncă. Este de o importanță capitală să se asigure
faptul că aceste locuri de muncă sunt decente, în special în ceea ce
privește condițiile de lucru. Pe măsură ce economia
țărilor în curs de dezvoltare crește, apar nevoi și
oportunități economice mai mari pentru o mai bună gestionare a
deșeurilor. Chimicalele și deșeurile periculoase rămân, de
asemenea, un subiect de îngrijorare deosebită, atât la nivel
național, cât și internațional. Tranziția către o economie
ecologică la nivel global va necesita politici globale consolidate bazate
pe aceste domenii, iar Rio+20 ar trebui să ofere o platformă care
să contribuie la realizarea acestui lucru.
3.3.
Stabilirea condițiilor corecte de
piață și de reglementare
Pentru a permite și a direcționa
creșterea în domeniile menționate mai sus trebuie instituite o serie
de condiții de piață și de reglementare. Aceste
condiții favorabile nu sunt esențiale doar pentru promovarea
obiectivelor de mediu, ci și pentru asigurarea previzibilității
și a condițiilor egale de concurență pentru mediul de
afaceri. De asemenea, ele oferă o bază solidă pentru
investiții și pentru încurajarea ecoinovării prin noi tehnologii
și noi metode de lucru. Instrumentele de reglementare vor juca un rol important în ecologizarea economiei, atât la nivel
național, cât și la nivel internațional. Instrumentele de
reglementare ar trebui combinate cu instrumente de piață
(precum taxe, permise comercializabile și subvenții de mediu), care
sunt instrumente flexibile și rentabile ce pot contribui la realizarea
unor obiective economice, sociale și de mediu combinate. Reformele fiscale
care transferă sarcina fiscală de la forța de muncă la
activitățile cu impact asupra mediului și la energie pot crea
rezultate pentru piața muncii și pentru mediu din care toată
lumea are de câștigat. Sistemele de limitare și tranzacționare,
precum schema UE de comercializare a cotelor de emisii, s-au dovedit a fi instrumente
de piață eficace. Printre alte sisteme eficace se numără
stimulentele fiscale pentru IMM-uri, taxele pentru apă, taxele ecologice
și tarifele fixe. Plata pentru serviciile ecosistemice se aplică deja
în unele țări și se reflectă în negocierile în curs cu
privire la reducerea emisiilor cauzate de despăduriri și de
degradarea pădurilor (REDD). Subvențiile care dăunează
mediului reprezintă un obstacol major în
calea unei economii mai ecologice. Ele perpetuează practici care nu sunt
durabile și folosesc resurse financiare care ar putea fi
întrebuințate pentru investițiile ecologice necesare. Se
formează în prezent o dinamică ce va duce la abordarea acestei
probleme. În 2009, G20 s-a angajat să raționalizeze și să
elimine progresiv subvențiile ineficiente în favoarea combustibililor fosili,
care încurajează risipa de resurse. Acest angajament va fi revăzut în
2011. În 2010, părțile la Convenția privind diversitatea
biologică s-au angajat ca, până în 2020, să elimine direct sau
progresiv subvențiile care dăunează biodiversității
ori să le reformeze. Pentru a permite tranziția către o
economie ecologică globală, vor trebui mobilizate resurse
financiare de mare amploare. Aceasta va necesita acțiune din
partea tuturor țărilor, organizațiilor
internaționale și băncilor. UNEP estimează că investițiile
globale necesare ar putea fi de ordinul a 2% din PIB-ul global pe an în
perioada de până în 2050. Aceasta va necesita o modificare
fundamentală a abordărilor în materie de finanțare, care să
permită țărilor să utilizeze soluții publice și
private inovatoare. Doar fondurile publice nu vor fi suficiente – mai
degrabă, finanțarea publică va trebui să acționeze
drept catalizator și să mobilizeze investiții private mult mai
mari. Vor trebui instituite stimulente care să încurajeze
investițiile ecologice private; de asemenea, modalitățile de
canalizare a fondurilor de investiții, de asigurări și de pensii
către dezvoltarea durabilă pot fi aplicate la scară mult mai
largă. În același timp, atât sectorul public național, cât
și finanțarea publică internațională vor avea un rol
important de jucat în ceea ce privește stabilirea condițiilor care
să contribuie la reducerea riscurilor pentru investițiile private
și să asigure abordări egale și echitabile în materie de
investiții. În plus, accesul la finanțare și la capitalurile de
risc, împreună cu un mediu de reglementare favorabil, este esențial
pentru stimularea ecoinovării, a tehnologiilor ecologice și a
IMM‑urilor ecologice. Fără competențele și
know-how-ul necesare, tranziția către economia ecologică
nu va fi posibilă. În același timp, trebuie să se asigure
că noile locuri de muncă vor fi „locuri de muncă
decente”, inclusiv cu garantarea drepturilor la locul de muncă, a
protecției sociale și a dialogului social. Politicile economice vor
trebui însoțite de politici privind forța de muncă, pentru a
dota angajații cu noi competențe și a ajuta la crearea de noi
oportunități de locuri de muncă. Din cei 211 milioane de
șomeri care se estimează că existau în lume în 2009, aproape 40%
aveau între 15 și 24 de ani; prin urmare, trebuie luată o serie de
măsuri care să ofere oportunități pentru tineri. În plus,
multe dintre obstacolele care stau în calea tranziției către o
economie ecologică și un viitor mai durabil pot fi înlăturate
doar printr-o mai mare cooperare în domeniul științei și
al cercetării. Tiparele durabile de cerere și
ofertă la nivel internațional pot fi susținute prin sporirea sprijinului
reciproc dintre comerț și dezvoltarea durabilă. Aceasta
include menținerea unui sistem comercial multilateral deschis și
nediscriminatoriu și asigurarea faptului că nicio țară nu
este împiedicată să ia măsuri de promovare a dezvoltării
durabile, cu condiția ca măsurile respective să nu constituie
discriminări arbitrare sau nejustificate ori o restricționare
deghizată a comerțului internațional. Sprijinul reciproc poate
fi promovat și prin reducerea sau eliminarea barierelor tarifare și
netarifare pentru mărfurile, tehnologiile și serviciile ecologice,
precum și pentru produsele ecologice sau cele provenind din comerțul
echitabil. Pe lângă aceasta, pe măsură ce schemele de asigurare
a durabilității și practicile de responsabilitate socială a
întreprinderilor se extind, elaborarea de orientări și standarde
și de scheme de certificare și sisteme de etichetare
internaționale poate aduce beneficii economice, sociale și de mediu.
Trebuie întărite măsurile internaționale de combatere a
comerțului ilegal cu mărfuri sensibile din punct de vedere ecologic
(precum animale sălbatice, substanțe periculoase și resurse
naturale) – un bun exemplu cu privire la ceea ce se poate face sunt acordurile
de parteneriat voluntar pe care le negociază UE în contextul
inițiativei sale referitoare la aplicarea legislației,
guvernanța și schimburile comerciale în domeniul forestier (FLEGT).
De asemenea, trebuie să se promoveze includerea unor prevederi legate de
durabilitate în cadrul acordurilor comerciale multilaterale și bilaterale. Pentru asigurarea și măsurarea
progreselor este necesar să existe sisteme de măsurare
și indicatori comparabili. O serie de organizații, precum OCDE,
lucrează deja pentru a pune la dispoziție diverse forme de indicatori
care pot reflecta situația mediului și a patrimoniului natural, a
bunăstării și a calității vieții. Acești
indicatori ar trebui utilizați în paralel cu produsul intern brut (PIB).
Însă doar unii dintre acești indicatori au fost folosiți
până acum pe scară largă pentru comunicarea
necesităților în domeniul politicilor, precum cantitatea de CO2
și indicele dezvoltării umane. Agenda 21 a solicitat deja guvernelor
să elaboreze indicatori de dezvoltare durabilă și mecanisme de
contabilitate de mediu. Progresele au fost însă lente și inegale.
Rio+20 ar trebui să promoveze transparența raportării
naționale și să ajungă la un acord cu privire la utilizarea
contabilității de mediu și a unor indicatori fiabili la nivel
național și la nivel global pentru a putea măsura acest sens mai
larg al progresului, pe lângă PIB.
3.4.
Îmbunătățirea guvernanței
și implicarea sectorului privat
Structurile de guvernanță sunt de o
importanță capitală pentru realizarea dezvoltării durabile,
pentru a ne ecologiza economiile și a eradica sărăcia. Însă
este larg recunoscut faptul că structurile actuale de guvernanță
necesită reforme substanțiale. Trebuie abordate patru căi
principale de reformă. Există nevoia de a consolida și a
integra guvernanța dezvoltării durabile în cadrul
sistemului ONU, între altele prin sporirea coerenței și a
integrării politice între activitățile desfășurate în
temeiul pilonilor economic, social și de mediu. În cadrul ONU se află
în curs o serie de eforturi, inclusiv pentru îmbunătățirea
mecanismelor dintre agenții și în cadrul inițiativei „Să
ajutăm împreună”, care urmărește să promoveze
coerența la nivelul ONU în domeniul dezvoltării, în cel al
asistenței umanitare și în cel al mediului. De asemenea, aspecte
transversale precum schimbările climatice necesită o mai mare
integrare. Aceste procese trebuie întărite. Consolidarea guvernanței
internaționale pentru dezvoltarea durabilă este de o
importanță capitală, însă și structurile
corespondente de la nivel regional, național și local
necesită atenție. În comparație cu structurile economice
globale, guvernanța internațională în domeniul mediului
este slabă. Acest fapt se datorează fragmentării
instituționale, lipsei de responsabilitate pentru implementarea
politicilor convenite, lipsei unei voci ferme care să aibă autoritate
în cadrul sistemului de guvernanță global, precum și lipsei de
resurse umane și financiare. În plus, noile roluri și
responsabilități ale economiilor emergente nu sunt suficient de bine
definite. În ultimul deceniu s-a încercat ameliorarea guvernanței
internaționale în domeniul mediului – cel mai recent în cadrul unui grup
consultativ la nivel înalt sub egida UNEP (procesul Nairobi-Helsinki) – dar
până în prezent obținerea unor progrese tangibile s-a dovedit a fi
dificilă. Guvernanța internațională
în domeniul economic și social este
asigurată de o serie de instituții. Instituțiile
financiare internaționale (precum grupul Băncii Mondiale și
Fondul Monetar Internațional), precum și băncile regionale
pentru dezvoltare (de exemplu Banca Asiatică de Dezvoltare, Banca
Interamericană pentru Dezvoltare, Banca Africană de Dezvoltare, Banca
Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare și Banca
Europeană de Investiții) joacă un rol central în politicile
și acțiunile economice la nivel mondial. Rolul Organizației
Mondiale a Comerțului în reglementarea comerțului mondial este
esențial. În plus, instituții precum Organizația
Internațională a Muncii și alte organisme ale ONU joacă
roluri care țin de aspectele sociale și de cele privind locurile de
muncă. Fiecare dintre acestea va avea un rol de jucat în ecologizarea
economiei globale. Agenda 21 și Planul de implementare de la
Johannesburg subliniază rolul important al actorilor nestatali
(„grupurile principale”), între care se numără populațiile
indigene, femeile, tineretul, lucrătorii, agricultorii,
administrațiile locale, comunitatea științifică, mediul de
afaceri și industria, precum și ONG-urile. Rolul și impactul acestora
a fost însă limitat ca sferă și trebuie consolidat. Va fi
esențial în special să se impulsioneze participarea mediului de
afaceri. Într-o serie de cazuri, mediul de afaceri s-a angajat deja
să își ecologizeze operațiunile, precum în industria alimentară,
în cea a băuturilor și în cea chimică. Acest fapt trebuie extins
prin parteneriate public-private mai dinamice, prin noi rețele și
alianțe comerciale, precum și prin mecanisme de finanțare având
ca scop accelerarea inovării ecologice și a apariției de
întreprinderi ecologice.
4.
Direcții de acțiune propuse pentru RIO+20
4.1.
Un cadru pentru obținerea de rezultate
Pentru a da un nou impuls dezvoltării
durabile, Rio+20 trebuie să creeze o viziune comună a
schimbării, susținută de un cadru decizional pentru acțiuni
specifice. Principalele „ingrediente” ale unui rezultat general ar putea fi
următoarele: 1.
O mobilizare politică pe scară
largă, fondată pe o viziune și pe obiective comune
ambițioase. 2.
Un set de acțiuni specifice la nivel
internațional, regional și național – reunite sub forma unei
„foi de parcurs pentru economia ecologică”. 3.
Un „instrumentar” de abordări politice și
exemple de bune practici care să fie utilizate pentru a atinge obiectivele
convenite. 4.
Un mecanism de promovare și monitorizare a
progreselor generale. O foaie de parcurs pentru economia
ecologică poate garanta continuarea angajamentelor dincolo de Rio+20,
asigurând faptul că viziunea și obiectivele convenite vor fi
urmărite în mod sistematic. Ea poate trasa o serie de acțiuni internaționale,
regionale și naționale cu puncte de reper, indicatori și
obiective, precum și mecanisme de monitorizare a progreselor generale. O foaie de parcurs pentru economia
ecologică poate ajuta toate țările să își accelereze
rata progresului în direcția economiei ecologice, pornind de la
inițiative existente și respectând diferențele naționale.
Va fi esențial să se stabilească strategii pentru ecologizarea
economiei, ca parte a politicilor și planurilor naționale generale în
domeniul economic și în cel al dezvoltării. Aceste strategii – care
urmează să fie proiectate după tiparul „de jos în sus” – ar
trebui să cuprindă obiective și cronologii pentru acțiuni
la nivel național și, acolo unde este cazul, la nivel regional.
Acțiunile ar trebui să fie construite pe baza eforturilor existente
și ar putea fi încorporate în strategiile economice și de dezvoltare
naționale, reunind, de asemenea, strategiile ce vizează reducerea
emisiilor de carbon și planurile privind consumul și producția
durabile. Acolo unde este necesar, țări și organizații
internaționale donatoare ar putea oferi asistență, în
concordanță cu strategiile de dezvoltare naționale. La
desemnarea acțiunilor specifice, țările ar putea folosi un „instrumentar”
de abordări politice bazat pe cele mai bune practici. Însă doar eforturile naționale nu
vor fi suficiente pentru a ecologiza economia globală. Întrucât multe
provocări necesită un răspuns global și regional, foaia de
parcurs pentru economia ecologică ar trebuie să includă, de
asemenea, acțiuni la nivel global și regional. Pentru a monitoriza progresele realizate în
direcția obținerii unei economii ecologice, va fi esențial
să se identifice și să se dezvolte indicatori cheie și un
sistem convenit la nivel global pentru contabilitatea de mediu și
socială, în completarea contabilității economice actuale.
Această abordare s-ar baza pe inițiative existente, precum sistemul
internațional de conturi economice și de mediu integrate (SEEA), UNDP
(indicele de dezvoltare umană) și OCDE (măsurarea progresului
societăților). Cadrul de reglementare al UE planificat pentru
conturile de mediu ar putea de asemenea servi drept exemplu. Pornind de la dimensiunile de politică
schițate în secțiunea 3 („ce”, „cum” și „cine”), secțiunile
de mai jos propun un set inițial de acțiuni specifice, care ar urma
să facă parte din foaia de parcurs pentru economia ecologică.
4.2.
Acțiuni privind resursele, materialele și
capitalul natural
Rio+20 trebuie să reînnoiască
angajamentul de a promova o gestionare durabilă a apei. Aceasta s-ar putea
realiza prin crearea unor parteneriate internaționale în domeniul
apei. Aceste parteneriate ar putea folosi și extinde
inițiativa UE privind apa, care a contribuit la
îmbunătățirea gestionării apei și a guvernanței
în domeniul apei, însă acordând o mai mare importanță aspectelor
economice și unei mai mari implicări a mediului de afaceri. De
asemenea, trebuie abordat subiectul gestionării bazinelor hidrografice
internaționale, în special în cadrul comisiilor fluviale transfrontaliere.
Pe lângă aceasta, s-ar putea lansa
și parteneriate în vederea îmbunătățirii accesului la
energie și a securității energetice, precum și în vederea
promovării energiei din surse regenerabile și a eficienței
energetice. Aceste parteneriate s-ar putea folosi de
acțiuni existente, precum Parteneriatul UE-Africa în domeniul energiei
(AEEP), facilitățile de investiții regionale ale UE, Fondul
fiduciar UE pentru infrastructura din Africa, facilitatea ACP-UE pentru energie
și Fondul mondial pentru eficiență energetică și
energii din surse regenerabile (GEEREF), care ar putea oferi
experiență în ceea ce privește mobilizarea investițiilor
private pentru astfel de parteneriate. Pentru a întări protecția mediului
marin și a oceanelor, statele care încă nu au ratificat
Convenția ONU asupra dreptului mării (UNCLOS) ar trebui să fie
încurajate să o facă. Sunt necesare noi inițiative pentru
protejarea și conservarea zonelor care se află în afara
jurisdicțiilor naționale (marea liberă și fundul
mării), de exemplu printr-un acord de implementare în cadrul UNCLOS.
Pentru a ajuta la conservarea biodiversității mediului marin în
aceste zone, ar trebui să se stabilească printr-un acord zone marine
protejate cu destinații multiple și să se asigure accesul la
partajarea în mod egal și echitabil a beneficiilor generate în urma
utilizării resurselor genetice și de altă natură. De
asemenea, acest acord ar trebui să instituie mecanisme de supraveghere
și de aplicare a legislației. În plus, ar trebui să se acorde o
atenție specială elaborării unui program global de acțiune
pentru combaterea poluării și a aruncării gunoaielor în mediul
marin. Trebuie instituite activități de
promovare a securității alimentare, a utilizării
terenurilor și a agriculturii durabile. Aceasta ar trebui să
includă consolidarea inițiativelor existente cu privire la
agricultura durabilă, folosind acțiunile multilaterale (precum FAO),
activitățile regionale (ca agricultura ecologică), precum
și inițiativele comerciale. În plus, s-ar putea institui parteneriate
internaționale pentru produse alimentare, pentru a face ca
producția și consumul de produse alimentare să fie mai durabile.
Dat fiind că agricultura depinde de calitatea terenurilor, trebuie să
se consolideze activitățile de ameliorare a calității terenurilor
și de combatere a procesului de deșertificare. Aceasta ar putea
include lansarea unei evaluări economice globale a costurilor și
beneficiilor pe care le presupune ameliorarea calității terenurilor.
De asemenea, printre inițiative s-ar putea număra impulsionarea în
continuare a „Parteneriatului global pentru sol”, precum și implementarea
de servicii pentru monitorizarea la nivel mondial a utilizării
terenurilor, ca parte a Rețelei mondiale de sisteme de observare a
Pământului (GEOSS). Parteneriatele cu guvernele, cu societatea
civilă și cu sectorul privat pot, de asemenea, ajuta la promovarea gestionării
durabile a pădurilor și la combaterea defrișărilor.
Aceste parteneriate s-ar putea baza pe abordarea de succes a FLEGT (aplicarea
legislației, guvernanța și schimburile comerciale în domeniul
forestier) și pe experiența inițială a REDD+. Este momentul oportun pentru instituirea unui regim
internațional mai robust și coerent al chimicalelor
și substanțelor periculoase, iar Rio+20 ar putea lansa un
proces în vederea realizării acestui lucru. Această acțiune s-ar
baza pe angajamente anterioare, precum Abordarea strategică a
managementului internațional al chimicalelor (SAICM), precum și pe
experiența câștigată în urma abordării adoptate de UE în
privința gestionării chimicalelor. Regimul – posibil sub forma unei
convenții-cadru – ar trebui să fie ghidat de obiectivul de la
Johannesburg, conform căruia până în 2020 chimicalele ar trebui
utilizate și produse în moduri care să nu aibă efecte adverse
semnificative asupra sănătății umane și a mediului. De
asemenea, regimul ar trebui să țină seama de seria „Global
Chemicals Outlook”, aflată în prezent în curs de elaborare de către
UNEP, și de lucrările în desfășurare cu privire la
opțiunile de finanțare în vederea furnizării de
asistență țărilor în curs de dezvoltare pentru a putea face
față provocării reprezentate de o industrie chimică și
a deșeurilor globalizantă. Regimul ar trebui să includă
criterii de identificare a chimicalelor și a substanțelor care
prezintă relevanță la nivel global, precum și un cadru
pentru evaluarea substanțelor. Toate aceste provocări vor necesita un
nivel de cooperare științifică și tehnologică
la nivel global fără precedent și ar trebui pus în acțiune
un mecanism pentru cooperarea globală în domeniul științei
și al cercetării cu privire la provocările societale de
importanță mondială (de exemplu limitări ale resurselor,
schimbările climatice, oceane).
4.3.
Oferirea de instrumente economice și de
finanțare și investirea în capitalul uman
Rio+20 ar trebui să încurajeze
țările, în special economiile industrializate și emergente,
să creeze scheme regionale și interne de comercializare a
cotelor de emisii, în vederea reducerii emisiilor la costul cel mai mic
și ca elemente componente ale unei viitoare piețe internaționale
a carbonului. Aceste instrumente ar putea de asemenea să joace un rol
important în generarea de modalități inovatoare de finanțare. Pe lângă aceasta, Rio+20 ar trebui
să lanseze un set coordonat de acțiuni pe țări pentru a
identifica și elimina progresiv subvențiile care
dăunează mediului, însoțite de obiective și termene
limită. Angajamentul G20 de a rezolva problema subvențiilor pentru
combustibilii fosili ar putea constitui un exemplu. O astfel de
inițiativă ar utiliza orientările și exemplele de bune
practici cu privire la modul în care s-au eliminat cu succes în trecut
subvențiile dăunătoare. În vederea direcționării și
mobilizării de fonduri pentru economia ecologică, Rio+20 ar trebui
să recomande consolidarea și întărirea strategiilor
și facilităților de finanțare existente sau
instituirea de noi scheme de finanțare public-private,
după necesități. Organizațiile de dezvoltare (precum UNDP)
și instituțiile financiare internaționale (precum Banca
Mondială și alte bănci de dezvoltare multilaterală, Banca
Europeană de Investiții, Fondul global de mediu) ar trebui să
dețină un rol important, cu angajamentul de a institui strategii de
finanțare a economiei ecologice care să poată duce la
obținerea unor rezultate demonstrabile. Băncile private, companiile
de asigurare și fondurile de pensii ar trebui de asemenea să joace un
rol. Un scop important al acestor facilități și scheme de
finanțare ar trebuie să fie furnizarea de asistență pentru
țările cel mai puțin dezvoltate, precum și pentru IMM-uri. În țările în curs de dezvoltare, ajutorul oficial pentru
dezvoltare (ODA) va continua să reprezinte o sursă semnificativă
de investiții. UE își menține angajamentul de a crește
volumul ajutorului la 0,7% din venitul național brut (VNB) până în
2015; în prezent, contribuția UE la ajutorul global se ridică la
circa 58%. ODA va continua să fie disponibil și poate ajuta la
implementarea de strategii naționale și regionale ale
țărilor partenere în domeniul economiei ecologice, în contextul planurilor
de dezvoltare naționale ale acestora. În acest context, programe precum EU
SWITCH, care promovează practicile durabile de consum și
producție în Asia, ar putea fi instituite ca parte a unei acțiuni
globale privind consumul și producția durabile. Rio+20 ar trebui să instituie programe
de formare pentru competențe ecologice în domenii prioritare
precum energia, agricultura, construcțiile, gestionarea resurselor
naturale, deșeurile și reciclarea. Pe măsură ce
tranziția către o economie ecologică va crea noi locuri de
muncă și va înlocui altele, va fi necesară recalificarea
forței de muncă existente. Aceasta ar putea include scheme de
protejare a intereselor lucrătorilor, oferind protecție socială
și oficializând munca „neoficială”, de exemplu pornind de la
activitatea OIM pentru o „tranziție echitabilă”. De asemenea, sunt
necesare programe de formare pentru tineret. Acestea ar trebui să sprijine
tranziția de la școală la muncă printr-o formare
specifică și să încurajeze includerea competențelor
ecologice în programa națională pentru învățământul
secundar.
4.4.
Îmbunătățirea guvernanței
Pentru a accelera acțiunea globală
în direcția unei economii mai ecologice și mai durabile și
pentru eradicarea sărăciei, este necesară o guvernanță
globală mai bună și mai eficientă. Aceasta ar trebui
să ofere tuturor părților interesate oportunitatea de a
participa și de a-și aduce contribuția. Există mai multe opțiuni pentru întărirea
guvernanței dezvoltării durabile în cadrul ONU. Una dintre
acestea este să se consolideze rolul Consiliului Economic și Social al
ONU (ECOSOC) în domeniul dezvoltării durabile, dând o pondere egală
pilonilor economic, social și de mediu. O abordare alternativă ar fi
să se transforme Comisia pentru dezvoltare durabilă a ONU (CSD)
într-un organism mai permanent, cu funcții extinse. Aceste eforturi ar
trebui concepute astfel încât să se asigure că toate organismele
relevante ale ONU pun un accent mult mai mare asupra dezvoltării durabile.
Într-o serie de cazuri se pot realiza ameliorări în cadrul mandatelor
actuale. Este necesară consolidarea UNEP, pornind
de la recomandările procesului Nairobi-Helsinki al UNEP, care are ca scop întărirea
guvernanței internaționale în domeniul mediului. Acest lucru
ar putea fi realizat în mai multe moduri: (i) ameliorând funcționarea UNEP
în cadrul mandatului său actual; (ii) consolidând UNEP cu noi sarcini
și responsabilități; (iii) creând o organizație
globală multilaterală pentru mediu, de exemplu prin transformarea
UNEP într-o agenție specializată a ONU (ca OIM). Această din
urmă opțiune, care ar presupune adoptarea unui tratat cu caracter
obligatoriu din punct de vedere juridic, ar fi cea mai promițătoare
cale de progres în direcția îmbunătățirii guvernanței
internaționale în domeniul mediului și a avansării către o
dezvoltare durabilă globală. În același timp, este clar că
toate opțiunile prezintă avantaje și dezavantaje și vor
trebui supuse unor dezbateri. În cadrul întăririi guvernanței
internaționale în domeniul mediului, trebuie accelerate lucrările cu
privire la eficientizarea și consolidarea sistemului de acorduri
multilaterale de mediu (AMM). Respectând în același timp autonomia
diferitelor AMM-uri, administrarea acestora poate fi substanțial
eficientizată, iar suprapunerile pot fi reduse – creând astfel o mai
bună platformă pentru garantarea unei supravegheri și
direcționări politice coerente și concentrate și facilitând
instaurarea unor condiții favorabile creșterii ecologice. În cadrul ONU este necesară întărirea
capacităților în domeniul mediului. Aceasta ar
trebui să includă întărirea expertizei de mediu și
sensibilizarea cu privire la economia ecologică în cadrul echipelor pe
țări ale ONU, pentru a promova integrarea în programele
naționale, sporirea gamei de competențe din cadrul birourilor
regionale ONU/UNEP și crearea la nivel sistemic a unui cadru pentru
consolidarea capacităților de implementare a AMM. De asemenea, ar
trebui întărită capacitatea de monitorizare a mediului la nivel
global. Deoarece întreprinderile reprezintă
motorul economiei, Rio+20 trebuie să întărească
angajamentul sectorului privat. Mediul de afaceri și societatea
civilă trebuie să joace roluri importante în diversele parteneriate
și scheme propuse în prezenta comunicare, precum cele referitoare
la apă, la energie, la produsele alimentare, la păduri și la
finanțare.
5.
Etapa următoare
Cu toate că de la summitul din 1992 de la
Rio de Janeiro s-au făcut progrese în direcția dezvoltării
durabile, încă ne confruntăm cu importante provocări globale în
domeniul mediului, în domeniul economic și în cel social. Prezenta comunicare
stabilește opiniile inițiale ale Comisiei, în cadrul procesului
pregătitor pentru Rio+20. Rio+20
reprezintă o oportunitate semnificativă de a avansa pe calea
dezvoltării durabile în întreaga lume. Nu trebuie însă să
ducă doar la obținerea unor declarații de bune intenții –
pentru a se asigura că Rio+20 va constitui un reper important al
acțiunilor care fac posibilă tranziția către economia
ecologică și o mai bună guvernanță, sunt necesare
măsuri tangibile. UE este deschisă discuțiilor cu toate
țările și părțile implicate cu privire la modul în
care se poate contura pe mai departe această agendă pentru Rio+20.
Toate țările și părțile implicate trebuie să
colaboreze pentru a se asigura că rezultatele Rio+20 sunt la
înălțimea provocărilor noastre globale. Împreună, trebuie
să ne asigurăm că se iau măsuri tangibile, eficace, care
să aibă un impact real în întreaga lume. Anexă Strategia
Europa 2020: Obiective și inițiative emblematice Obiective principale (1) 75% din populația cu vârsta
cuprinsă între 20 și 64 de ani ar trebui să aibă un loc de
muncă; (2) 3% din PIB-ul UE ar trebui investit în
cercetare-dezvoltare; (3) trebuie îndeplinite obiectivul „20/20/20”
privind clima/energia pentru o reducere cu 20% a emisiilor de gaze cu efect de
seră, obiectivul privind o pondere de 20% a energiei din surse
regenerabile și obiectivul privind o ameliorare cu 20% a eficienței
energetice (inclusiv o creșterea la 30% a gradului de reducere a emisiilor
cu efect de seră, dacă sunt întrunite condițiile necesare); (4) rata abandonului școlar timpuriu ar
trebui redusă sub nivelul de 10% și cel puțin 40% din
generația tânără ar trebui să aibă studii superioare; (5) numărul persoanelor amenințate
de sărăcie ar trebui redus cu 20 de milioane. Inițiative emblematice (1) „O Uniune a inovării”, pentru a îmbunătăți condițiile-cadru și
accesul la finanțările pentru cercetare și inovare, astfel încât
să se garanteze posibilitatea transformării ideilor inovatoare în
produse și servicii care creează creștere și locuri de
muncă; (2) „Tineretul în mișcare”, pentru a consolida performanța sistemelor de educație
și pentru a facilita intrarea tinerilor pe piața muncii; (3) „O agendă digitală pentru
Europa”, pentru a accelera dezvoltarea serviciilor
de internet de mare viteză și pentru a valorifica beneficiile pe care
le oferă o piață digitală unică gospodăriilor
și întreprinderilor; (4) „O Europă eficientă din
punctul de vedere al utilizării resurselor”,
pentru a permite decuplarea creșterii economice de utilizarea resurselor,
pentru a sprijini trecerea la o economie cu emisii scăzute de carbon,
pentru a crește utilizarea surselor regenerabile de energie, pentru a
moderniza sectorul transporturilor și a promova eficiența
energetică; (5) „O politică industrială
adaptată erei globalizării”, pentru a
îmbunătăți mediul de afaceri, în special pentru IMM-uri, și
a sprijini dezvoltarea unei baze industriale solide și durabile în
măsură să facă față concurenței la nivel
mondial; (6) „O agendă pentru noi
competențe și noi locuri de muncă”,
pentru a moderniza piețele muncii și a oferi mai multă autonomie
cetățenilor, prin dezvoltarea competențelor acestora pe tot
parcursul vieții în vederea creșterii ratei de participare pe
piața muncii și a unei mai bune corelări a cererii și a
ofertei în materie de forță de muncă, inclusiv prin mobilitatea
profesională; (7) „Platforma europeană de
combatere a sărăciei”, pentru a garanta
coeziunea socială și teritorială, astfel încât beneficiile
creșterii și locurile de muncă să fie distribuite
echitabil, iar persoanelor care se confruntă cu sărăcia și
excluziunea socială să li se acorde posibilitatea de a duce o
viață demnă și de a juca un rol activ în societate. [1] www.uncsd2012.org [2] http://ec.europa.eu/environment/consultations/un_2012.htm. [3] The Economics of Ecosystems and Biodiversity for
Business (Economia ecosistemelor și a biodiversității pentru
întreprinderi) – „TEEB pentru întreprinderi”.