52010PC0618

[pic] | COMISIA EUROPEANĂ |

Bruxelles, 3.11.2010

COM(2010) 618 final

2010/0306 (NLE)

Propunere de

DIRECTIVĂ A CONSILIULUI

privind gestionarea combustibilului nuclear uzat și a deșeurilor radioactive

SEC(2010) 1290 SEC(2010) 1289

EXPUNERE DE MOTIVE

CONTEXTUL PROPUNERII

Motivele şi obiectivele propunerii

În urma adoptării cu succes a directivei privind securitatea nucleară, elaborarea unei propuneri revizuite de legislaţie privind gestionarea combustibilului nuclear uzat și a deșeurilor radioactive este inclusă în programul de lucru al Comisiei pentru anul 2010 (poziţia 2010/ENER/021).

Directiva propusă instituie cadrul juridic al UE privind gestionarea combustibilului nuclear uzat și a deșeurilor radioactive. Aceasta reexaminează propunerea Comisiei pentru o directivă a Consiliului (Euratom) privind gestionarea combustibilului nuclear uzat și a deșeurilor radioactive[1].

Toate statele membre au deşeuri radioactive. Acestea sunt generate în urma mai multor activităţi utile, precum producţia de electricitate în centrale nucleare şi o serie de aplicaţii cu radioizotopi în medicină, industrie, agricultură, cercetare şi educaţie.

Funcţionarea reactorilor nucleari generează de asemenea combustibil uzat. În prezent, există două opţiuni de gestionare a combustibilului uzat (iradiat): reprocesarea în vederea recuperării plutoniului şi uraniului pentru eventuala reutilizare sau depozitarea intermediară şi posibila depozitare definitivă directă în cazul în care combustibilul uzat este considerat deşeu conform legislaţiei naţionale. Totuşi, chiar dacă combustibilul uzat este reprocesat[2], rămân în continuare „deşeuri finale”, și anume reziduuri separate vitrificate conţinând fracţiunea nereciclată, care de asemenea trebuie eliminată. Mai mult de jumătate din statele membre exploatează centrale nucleare. Există centrale nucleare în construcţie sau care urmează a fi dezafectate, precum şi planuri de construire a unor centrale noi în unele dintre statele membre.

În funcţie de caracteristicile deşeurilor (conţinutul de radionuclizi), sunt necesare planuri specifice pentru protecţia persoanelor și a mediului față de pericolele cauzate de radiațiile ionizante. Principiul de bază al gestionării deşeurilor radioactive constă în izolarea acestora de persoane şi biosferă atât timp cât deşeurile reprezintă un pericol radiologic. Pericolul se diminuează în timp ca urmare a descompunerii radioactive. Izolarea este asigurată de o serie de bariere special concepute, iar în cazul deşeurilor cu durată mai lungă de viaţă, de proprietăţile rocii gazdă.

În funcție de nivelul de activitate, deșeurile radioactive se clasifică în deșeuri de activitate joasă, medie și înaltă. Se mai disting, de asemenea, deșeuri cu durată de viață scurtă și deșeuri cu durată de viață lungă[3]. Deșeurile de activitate joasă și medie ( Low and Intermediate Level Waste, LILW ) cu durată de viață scurtă sunt de obicei depozitate în instalații de depozitare aflate aproape de suprafaţă. Dimpotrivă, în ceea ce priveşte deșeurile de activitate înaltă ( High Level Waste, HLW ), există un larg consens ştiinţific şi tehnic internaţional potrivit căruia depozitarea geologică la adâncime reprezintă cea mai sigură şi cea mai adecvată opţiune[4].

Peste 85% din volumul de deşeuri radioactive generate în UE este reprezentat de LILW cu durată de viață scurtă, aproximativ 5% de LILW cu durată de viață lungă şi mai puţin de 10% este reprezentat de HLW, care includ atât deşeurile vitrificate provenite din reprocesare, cât şi combustibilii uzaţi consideraţi deşeuri[5].

Indiferent de viitorul aplicaţiilor energetice și neenergetice din domeniul nuclear, pentru asigurarea securității pe termen lung, este necesară implementarea soluției depozitării definitive la sfârşitul procesului de gestionare a deşeurilor radioactive existente şi viitoare.

Depozitarea intermediară reprezintă o etapă importantă în gestionarea generală a deşeurilor radioactive, în special pentru combustibilii uzaţi şi HLW, permițând răcirea eficientă şi scăderea nivelurilor radiaţiilor, manipularea devenind astfel mai sigură. Cu toate acestea, există un consens larg potrivit căruia depozitarea intermediară a combustibilului uzat şi a deşeurilor radioactive, inclusiv pe termen lung, reprezintă doar o soluţie provizorie, care necesită controale instituţionale active şi permanente. Pe termen lung, doar depozitarea definitivă împreună cu caracteristicile sale de securitate pasivă pot garanta protecţia împotriva tuturor pericolelor posibile.

Responsabilitatea finală pentru gestionarea combustibilului uzat şi a deşeurilor radioactive revine statelor. În plus, constituie un principiu etic acceptat faptul că societatea trebuie să evite impunerea de sarcini inutile asupra generaţiilor viitoare, ceea ce transferă actualei generaţii, care a beneficiat de pe urma electricităţii produse pe bază de energie nucleară sau a intervenţiilor medicale, responsabilitatea gestionării adecvate a tuturor deşeurilor existente.

În ciuda acestor consideraţii, majoritatea ţărilor mai au încă de adoptat decizii importante privind gestionarea combustibilului uzat şi a deşeurilor radioactive. Această situație se înregistrează în special în ceea ce priveşte combustibilii uzaţi şi HLW; doar câteva dintre statele membre dispun de programe care şi-au dovedit eficienţa în ceea ce priveşte depozitarea definitivă. Consecinţele întârzierilor constau în faptul că sarcinile actuale vor fi transferate generaţiilor viitoare în ceea ce priveşte atât realizarea depozitării definitive, cât şi asigurarea unor instalații de depozitare intermediară. Riscurile asociate sunt evidente – indisponibilitatea finanţării, lipsa de expertiză, întreruperi apărute ca urmare a unor tulburări sociale neprevăzute, ameninţări teroriste etc.

Gestionarea sigură a deşeurilor radioactive şi a combustibilului uzat, în toate etapele cuprinse între generare şi depozitare definitivă, necesită un cadru naţional care garantează angajamentele politice, o repartizare clară a responsabilităţilor, precum şi asigurarea unor resurse ştiinţifice, tehnice şi financiare suficiente atunci când este necesar. Având în vedere caracterul deosebit de sensibil al acestui aspect, este necesară, de asemenea, asigurarea informării şi participării publice la procesul decizional.

Prin urmare, obiectivul general al prezentei propuneri este de a institui un cadru juridic al UE privind gestionarea combustibilului uzat şi a deşeurilor radioactive, care să constituie o parte integrantă a utilizării în condiții de securitate a energiei nucleare în producţia de electricitate şi a radiaţiilor ionizante în medicină, industrie, agricultură, cercetare şi educaţie.

Pentru a realiza obiectivul de politică generală, sunt necesare:

- protejarea lucrătorilor şi a publicului larg împotriva pericolelor generate de radiaţiile ionizante în prezent, în viitor şi fără a ține cont de frontierele naționale;

- punerea în aplicare a celor mai înalte standarde de gestionare a deşeurilor radioactive şi a combustibilului uzat;

- evitarea impunerii de sarcini inutile generaţiilor următoare;

- obţinerea unui angajament politic susţinut în ceea ce priveşte gestionarea pe termen lung a combustibilului uzat şi a deşeurilor radioactive;

- asigurarea transpunerii deciziilor politice în dispoziţii clare privind punerea în aplicare a tuturor etapelor gestionării deşeurilor radioactive şi a combustibilului uzat, de la generare la depozitare definitivă;

- realizarea şi menţinerea unei îmbunătățiri permanente a sistemului de gestionare, pe baza unui proces decizional etapizat şi a acceptării la nivel social;

- asigurarea de resurse financiare adecvate şi gestionate transparent, disponibile în caz de necesitate, în conformitate cu principiul „poluatorul plăteşte”.

Instrumente juridice existente care reglementează gestionarea deşeurilor radioactive şi a combustibilului uzat; subsidiaritate

Competenţele comunitare privind combustibilul uzat şi deşeurile radioactive generate ca urmare a activităţilor nucleare civile se încadrează în domeniul de aplicare a Tratatului Euratom. Articolul 2 litera (b) din Tratatul Euratom prevede adoptarea de standarde uniforme de securitate, în vederea protejării sănătăţii lucrătorilor şi a populației. Articolul 30 prevede stabilirea în cadrul Comunității a unor standarde fundamentale în vederea protejării lucrătorilor şi a populației împotriva pericolelor generate de radiaţiile ionizante, iar articolul 37 prevede obligația statelor membre de a prezenta Comisiei date generale privind orice plan de depozitare a deşeurilor radioactive.

Conform jurisprudenţei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, dispoziţiile capitolului 3 din Tratatul Euratom, privind securitatea şi sănătatea, formează un întreg coerent, care conferă Comisiei competenţe considerabile de protejare a populaţiei şi a mediului împotriva riscurilor de contaminare nucleară[6]. Având în vedere hotărârea de referinţă a Curţii C-29/99, standardele de securitate de bază existente destinate în principal protejării sănătăţii lucrătorilor şi a populației împotriva pericolelor generate de radiaţiile ionizante pot fi „suplimentate”, în sensul Tratatului Euratom, cu cerinţe de securitate care reglementează gestionarea sigură a deşeurilor radioactive şi a combustibilului uzat.

Problema gestionării combustibilului uzat şi a deşeurilor radioactive este, în mod evident, un domeniu în care legislaţia naţională trebuie să fie suplimentată de legislaţie la nivel UE, având în vedere dimensiunea transfrontalieră a securităţii. În acelaşi timp, piaţa internă solicită Comisiei să asigure condiţii de concurenţă echitabile, pentru a se evita denaturarea concurenţei.

Cu toate acestea, legislaţia UE în vigoare nu reglementează toate activităţile şi instalațiile conexe gestionării combustibilului uzat şi a deşeurilor radioactive. Aspecte precum politicile naţionale şi punerea lor în aplicare, precum şi informările publice şi participarea la procesul decizional nu sunt incluse.

Recent adoptata directivă a Consiliului de instituire a unui cadru comunitar pentru securitatea nucleară a instalațiilor nucleare (directiva privind securitatea nucleară)[7] reglementează doar instalațiile de depozitare intermediară a combustibilului uzat şi alte instalații de depozitare pentru deşeuri radioactive care se află pe acelaşi amplasament şi sunt direct legate de instalaţiile nucleare. Cu toate acestea, directiva prevede că gestionarea în condiții de securitate a combustibilului nuclear uzat şi a deşeurilor radioactive este de asemenea importantă, inclusiv în ceea ce priveşte instalațiile de depozitare intermediară şi de depozitare definitivă. Astfel, directiva propusă privind gestionarea combustibilului uzat şi a deşeurilor radioactive reprezintă o etapă logică ulterioară directivei privind securitatea nucleară.

Alte instrumente juridice ale UE referitoare la gestionarea combustibilului uzat şi a deşeurilor radioactive sunt procedurile comunitare privind schimbul rapid de informaţii în caz de urgenţă radiologică[8], controlul surselor radioactive închise de mare activitate și al surselor orfane[9], inclusiv al surselor scoase din exploatare, gestionarea deșeurilor din industriile extractive[10] (nu se referă la aspectele legate de radioactivitate) şi supravegherea și controlul transferurilor de deșeuri radioactive și combustibil uzat[11],[12]. Există, de asemenea, o recomandare a Comisiei privind gestionarea resurselor financiare alocate pentru dezafectarea instalaţiilor nucleare, a combustibilului uzat şi a deşeurilor radioactive[13].

La nivel internaţional, există standarde de securitate elaborate în colaborare cu alte organizaţii de către Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA), care nu sunt obligatorii din punct de vedere juridic şi a căror includere în legislaţia naţională este voluntară. Toate statele membre UE sunt membre ale AIEA şi participă la adoptarea standardelor respective.

Convenția comună privind securitatea gestionării combustibilului uzat și securitatea gestionării deșeurilor radioactive, încheiată sub auspiciile AIEA, este cel mai important acord internaţional în domeniu. Cu toate acestea, nu există sancţiuni pentru nerespectarea prevederilor sale. Prin urmare, chiar dacă toate statele membre UE (cu excepţia Maltei) şi Comunitatea Euratom sunt părţi la acest acord, principiile şi cerinţele acceptate la nivel internaţional care sunt prevăzute în Convenţia comună şi în standardele AIEA conexe nu garantează o abordare uniformă la nivel UE.

Pentru a asigura punerea în aplicare a unor principii şi cerinţe susţinute la nivel internaţional privind gestionarea combustibilului uzat şi a deşeurilor radioactive, directiva propusă stabileşte caracterul juridic obligatoriu şi executoriu al acestora. Prin urmare, aceasta stabileşte cerinţe specifice privind domeniul, conţinutul şi revizuirea programelor naţionale de gestionare a combustibilului uzat şi a deşeurilor radioactive.

Abordarea de bază este similară celei urmate în cazul directivei privind securitatea nucleară, ceea ce înseamnă că aceasta este strict legată de competenţele autorităţilor de reglementare naţionale şi de principiile şi cerinţele recunoscute la nivel internaţional ale standardelor de securitate AIEA şi ale Convenţiei comune, reducând astfel la minimum orice povară suplimentară asupra autorităţilor statelor membre.

Directiva propusă va implementa în mod cuprinzător cele mai înalte standarde de securitate a gestionării combustibilului uzat și a deșeurilor radioactive și, astfel, va reprezenta un model și un punct de referință pentru țările terțe și pentru alte regiuni. Directiva propusă va asigura implementarea, fără întârzieri inutile, a soluției depozitării definitive a deșeurilor radioactive.

CONSULTAREA PăRțILOR INTERESATE șI EVALUAREA IMPACTULUI

În procesul de redactare a propunerii revizuite, Comisia s-a consultat pe larg prin intermediul a diferite iniţiative la nivel UE, ca răspuns la o solicitare din partea Consiliului[14].

La consultări au participat guverne, organisme naţionale de reglementare, organizaţii de gestionare a deşeurilor radioactive, producători de deşeuri radioactive şi alte părţi interesate din statele membre, împreună cu diverse instituţii europene, organizaţii neguvernamentale şi alţi parteneri. A fost luat în considerare un document detaliat prezentat de către Grupul european al autorităților de reglementare în domeniul securității nucleare ( European Nuclear Safety Regulators Group, ENSREG ). Acest aspect are o importanţă semnificativă, având în vedere competenţa specifică a ENSREG, care reprezintă autorităţile naţionale de reglementare sau de securitate nucleară din toate statele membre, indiferent dacă posedă sau nu capacităţi nucleare.

S-a acordat atenţie specială dimensiunii societale, prin intermediul mai multor consultări publice, inclusiv sondaje Eurobarometru[15] dedicate şi o consultare publică deschisă[16]. Deşeurile radioactive reprezintă o preocupare majoră a cetăţenilor UE în contextul continuării utilizării energiei nucleare. În plus, o largă majoritate s-a declarat în favoarea adoptării de legi la nivel european.

O evaluare cuprinzătoare a impactului a concluzionat că lipsa unei legislaţii UE obligatorii din punct de vedere juridic poate conduce la amânarea adoptării de decizii importante, cu posibile efecte de mediu, economice şi sociale negative, inclusiv impunerea de sarcini inutile asupra generaţiilor viitoare şi posibila denaturare a concurenţei pe piaţa electricităţii.

Prin contrast, o legislaţie UE obligatorie din punct de vedere juridic va avea ca rezultat un nivel uniform şi ridicat al securităţii gestionării combustibilului uzat şi a deşeurilor radioactive la nivelul UE, fără a impune sarcini inutile asupra generaţiilor viitoare sau a compromite capacitatea acestora de a-şi satisface propriile necesităţi.

ELEMENTELE JURIDICE ALE PROPUNERII

Obiectivul directivei, astfel cum este afirmat la articolul 1 , constă în instituirea unui cadru UE pentru gestionarea responsabilă a combustibilului uzat şi a deşeurilor radioactive, care să garanteze adoptarea de către statele membre a măsurilor pentru asigurarea unui nivel ridicat de securitate, precum şi menţinerea şi promovarea informării şi participării publice.

Domeniul de aplicare a directivei ( articolul 2 ) cuprinde toate etapele gestionării combustibilului uzat şi a deşeurilor radioactive rezultate din activități civile, de la generare la depozitare definitivă, dar nu şi gestionarea unor tipuri specifice de deşeuri cum ar fi deversările autorizate şi deşeurile provenite din industria extractivă care pot fi radioactive, deoarece acestea sunt deja reglementate de legislaţia europeană existentă[17],[18].

S-a acordat atenţie specială asigurării compatibilității cu legislaţia UE în vigoare, concomitent cu instituirea unui caracter obligatoriu din punct de vedere juridic şi executoriu în UE al principiilor şi cerinţelor acceptate la nivel internaţional, prevăzute de standardele de securitate AIEA şi de Convenţia comună. Prin urmare, setul de definiţii de la articolul 3 este consecvent cu definiţiile conţinute în legislaţia europeană şi în glosarul de securitate al AIEA (Convenţia comună)[19].

Principiile generale referitoare la gestionarea durabilă și în condiții de securitate a combustibilului uzat şi a deşeurilor radioactive sunt prevăzute la articolul 4 .

S-a acordat, de asemenea, atenţie specială asigurării compatibilității între directiva propusă şi directiva privind securitatea nucleară, astfel încât toate instalațiile pentru gestionarea combustibilului uzat şi a deşeurilor radioactive să respecte aceleaşi standarde de securitate. În acest scop, structurile prevăzute în directiva propusă şi în directiva privind securitatea nucleară sunt similare, în special la articolele 5 – 7, 9, 12 şi 16 – 18.

Obligaţiile asociate cu aplicarea principiilor generale includ:

- un cadru naţional pentru gestionarea pe termen lung a combustibilului uzat şi a deşeurilor radioactive ( articolul 5 );

- o autoritate competentă de reglementare în domeniul securităţii gestionării combustibilului uzat şi a deşeurilor radioactive ( articolul 6 );

- răspunderea pentru securitate, care revine în primul rând deținătorilor de autorizaţii ( articolul 7 );

- educaţie şi formare pentru obţinerea expertizei şi a aptitudinilor necesare ( articolul 9 );

- transparenţă în procesul decizional privind gestionarea combustibilului uzat şi a deşeurilor radioactive ( articolul 12 ).

Având în vedere specificitatea activităţii de gestionare a deşeurilor radioactive, sunt introduse de asemenea obligaţii specifice:

- articolul 8 stabileşte abordarea privind securitatea, inclusiv cerinţele privind documentația de securitate, însoţită de o evaluare privind securitatea instalațiilor şi activităţilor legate de gestionarea combustibilului uzat;

- articolul 10 se referă la necesitatea asigurării, atunci când este necesar, a unor resurse financiare suficiente pentru gestionarea combustibilului uzat şi a deşeurilor radioactive, în conformitate cu principiul „poluatorul plăteşte”;

- articolul 11 urmărește să asigure o calitate adecvată a securităţii.

Este inclus un set de dispoziţii condiţionale în ceea ce priveşte programele naţionale pentru gestionarea deşeurilor radioactive şi a combustibilului uzat, necesar pentru a îndeplini obiectivele şi a satisface cerinţele în vigoare:

- articolul 13 prezintă cerinţele de bază privind programele naţionale;

- articolul 14 prezintă conţinutul unui program naţional;

- articolul 15 prevede notificarea către Comisie a programelor naţionale.

O serie de dispoziţii finale sunt specificate în:

- articolul 16 , care stabileşte cerinţe de raportare în conformitate cu mecanismul de raportare prevăzut de directiva privind securitatea nucleară. Statele membre vor transmite Comisiei rapoarte privind punerea în aplicare a directivei propuse, utilizând ciclurile de raportare prevăzute de Convenţia comună. Pe baza rapoartelor statelor membre, Comisia va transmite un raport de activitate Consiliului şi Parlamentului European. Statele membre vor convoca întruniri internaționale de analiză inter pares a cadrelor şi programelor naţionale, în scopul atingerii standardelor ridicate obligatorii de gestionare a combustibilului uzat şi a deşeurilor radioactive. Rezultatele analizelor inter pares vor fi raportate statelor membre şi Comisiei.

- articolul 17 stabileşte cerinţele de transpunere a directivei propuse în dreptul naţional.

- articolele 18 şi 19 stabilesc data intrării în vigoare a directivei propuse şi destinatarii.

IMPLICAţII BUGETARE

Nu există implicaţii pentru bugetul UE.

2010/0306 (NLE)

Propunere de

DIRECTIVĂ A CONSILIULUI

privind gestionarea combustibilului nuclear uzat și a deșeurilor radioactive

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene a Energiei Atomice, în special articolele 31 și 32,

având în vedere propunerea Comisiei Europene, elaborată în urma consultării unui grup de experți numiți din rândul cercetătorilor din statele membre de către Comitetul științific și tehnic, precum şi după consultarea Comitetului Economic şi Social[20],

având în vedere avizul Parlamentului European[21],

întrucât:

1. Articolul 2 litera (b) din tratat prevede stabilirea unor standarde de securitate uniforme pentru protecția sănătății lucrătorilor și a populației.

2. Articolul 30 din tratat prevede stabilirea în cadrul Comunității a unor standarde fundamentale pentru protecția sănătății lucrătorilor și a populației împotriva pericolelor prezentate de radiațiile ionizante.

3. articolul 37 din tratat prevede obligația statelor membre de a prezenta Comisiei date generale privind orice plan de depozitare a deşeurilor radioactive.

4. Directiva 96/29/Euratom a Consiliului din 13 mai 1996 de stabilire a normelor de securitate de bază privind protecția sănătății lucrătorilor și a populației împotriva pericolelor prezentate de radiațiile ionizante se aplică tuturor activităţilor care presupun riscuri generate de radiaţiile ionizante[22] produse de surse de radiații naturale sau artificiale în cazuri în care radionuclizii naturali sunt sau au fost procesați având în vedere proprietăţile lor radioactive, fisionabile sau fertile. Directiva reglementează, de asemenea, deversările autorizate de materiale care îşi au originea în astfel de activităţi. Dispoziţiile directivei respective au fost suplimentate prin prevederi legislative mai specifice.

5. Conform jurisprudenţei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (denumită în continuare „Curtea de Justiţie”), dispoziţiile capitolului 3 din tratat, privind sănătatea şi securitatea, formează un întreg coerent, care conferă Comisiei competenţe cu un domeniu de aplicare considerabil în vederea protejării a populaţiei şi a mediului împotriva riscurilor de contaminare nucleară[23].

6. Decizia 87/600/Euratom a Consiliului din 14 decembrie 1987 privind procedura comunitară de schimb rapid de informații în caz de urgență radiologică[24] a instituit un cadru de notificare şi furnizare de informaţii pe care să îl utilizeze statele membre pentru protejarea populaţiei în caz de urgenţă radiologică. Directiva 89/618/Euratom a Consiliului din 27 noiembrie 1989 privind informarea populației asupra măsurilor de protecție a sănătății care trebuie aplicate și asupra procedurilor care se impun în caz de urgență radiologică[25] impune statelor membre obligația să informeze populaţia în caz de urgenţă radiologică.

7. Directiva 2003/122/Euratom a Consiliului din 22 decembrie 2003 prevede controlul surselor radioactive închise de mare activitate și al surselor orfane[26], inclusiv al surselor scoase din utilizare.

8. Directiva 2006/21/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 martie 2006 privind gestionarea deșeurilor din industriile extractive și de modificare a Directivei 2004/35/CE[27] se referă la gestionarea deşeurilor din industria extractivă care pot fi radioactive, excluzând aspectele specifice radioactivităţii, care fac obiectul Tratatului Euratom.

9. Directiva 2006/117/Euratom a Consiliului din 20 noiembrie 2006[28] instituie un sistem comunitar de supraveghere şi control al transporturilor transfrontaliere de deşeuri radioactive şi combustibil uzat. Directiva respectivă a fost completată de Recomandarea 2008/956/Euratom a Comisiei din 4 decembrie 2008 privind criteriile aplicabile exportului de deșeuri radioactive și de combustibil uzat în țările terțe[29].

10. Directiva 2009/71/Euratom a Consiliului din 25 iunie 2009 de instituire a unui cadru comunitar pentru securitatea nucleară a instalațiilor nucleare[30] prevede obligaţiile statelor membre de a institui şi menţine un cadru naţional privind securitatea nucleară. Deşi directiva face referire în special la securitatea instalaţiilor nucleare, aceasta prevede că este, de asemenea, important să se asigure gestionarea în condiții de securitate a combustibilului uzat şi a deşeurilor radioactive, inclusiv a instalațiilor de depozitare intermediară şi depozitare definitivă. Cu toate acestea, Directiva 2009/71/Euratom nu acoperă toate instalațiile şi aspectele referitoare la gestionarea combustibilului uzat şi a deşeurilor radioactive.

11. Directiva 85/337 privind evaluarea efectelor anumitor proiecte publice și private asupra mediului, astfel cum a fost modificată prin Directiva 97/11/CE, Directiva 2003/35/CE şi Directiva 2009/31/CE[31] se aplică instalațiilor pentru gestionarea combustibilului uzat şi instalațiilor pentru gestionarea deşeurilor radioactive, în măsura în care sunt cuprinse în anexa I la directiva respectivă.

12. Directiva 2001/42/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 27 iunie 2001 privind evaluarea efectelor anumitor planuri și programe asupra mediului[32] prevede că evaluarea de mediu se efectuează pentru toate planurile şi programele care sunt elaborate pentru anumite sectoare şi care stabilesc cadrul deciziilor ulterioare de autorizare a proiectelor enumerate în anexele I și II la Directiva 85/337/CEE.

13. Directiva 2003/4/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 28 ianuarie 2003 privind accesul public la informațiile despre mediu[33] se referă la deşeurile radioactive în definiţia „informaţiilor despre mediu”.

14. Directiva 2003/35/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 mai 2003 de instituire a participării publicului la elaborarea anumitor planuri și programe privind mediul[34] se aplică planurilor şi programelor prevăzute de Directiva 2001/42/CE.

15. Recomandarea Comisiei din 24 octombrie 2006 privind gestionarea resurselor financiare alocate pentru dezafectarea instalaţiilor nucleare, a combustibilului uzat şi a deşeurilor radioactive[35] vizează caracterul adecvat, securitatea financiară şi transparenţa finanţării pentru a garanta că fondurile sunt utilizate exclusiv în scopurile declarate.

16. Legislaţia UE în vigoare nu stabileşte norme specifice de gestionare durabilă și în condiții de securitate a combustibilului uzat şi a deşeurilor radioactive în toate etapele cuprinse între generare şi depozitarea definitivă.

17. Convenția comună privind securitatea gestionării combustibilului uzat și securitatea gestionării deșeurilor radioactive (denumită în continuare „Convenţia comună”)[36], adoptată sub auspiciile AIEA, la care au aderat Euratom şi aproape toate statele membre, urmăreşte să atingă şi să menţină un nivel ridicat de securitate la nivel mondial în ceea ce priveşte gestionarea combustibilului uzat şi a deşeurilor radioactive, prin întărirea măsurilor naţionale şi cooperare internaţională.

18. În anul 2006, AIEA şi-a actualizat întregul corpus de standarde şi a publicat principiile fundamentale de securitate[37], care au fost sponsorizate în comun de către Euratom, OCDE/AEN şi alte organizaţii internaţionale. Conform declaraţiei organizaţiilor de sponsorizare comună, implementarea principiilor fundamentale de securitate va facilita aplicarea standardelor internaţionale de securitate şi va asigura o mai mare consecvenţă între măsurile adoptate de diferitele state. Prin urmare, se doreşte ca toate statele să adere şi să apere aceste principii. Principiile sunt obligatorii pentru AIEA în ceea ce priveşte funcţionarea sa şi pentru state în ceea ce priveşte funcţionarea asistată de AIEA. Statele sau organizaţiile de sponsorizare pot adopta principiile, la propria discreţie, pentru a le aplica propriilor activităţi.

19. Convenţia comună reprezintă un instrument de stimulare, întrucât nu prevede sancţiuni în caz de nerespectare a prevederilor sale. De asemenea, standardele de securitate elaborate de AIEA în cooperare cu Euratom, OCDE/NEA şi alte organizaţii internaţionale nu sunt nici obligatorii din punct de vedere juridic, nici executorii.

20. În urma invitaţiei Consiliului de a înfiinţa un grup la nivel înalt la nivelul UE, înregistrată în Concluziile acestuia din 8 mai 2007 privind securitatea nucleară şi gestionarea în condiții de securitate a combustibilului uzat şi a deşeurilor radioactive, prin Decizia 2007/530/Euratom a Comisiei din 17 iulie 2007 privind stabilirea Grupului european la nivel înalt pentru siguranța nucleară și gestionarea deșeurilor[38] a fost înfiinţat Grupul european al autorităților de reglementare în domeniul securității nucleare (ENSREG), pentru a contribui la îndeplinirea obiectivelor UE în domeniul gestionării combustibilului uzat şi a deşeurilor radioactive.

21. Primele concluzii şi recomandări ale ENSREG au fost reflectate în Rezoluţia Consiliului din 16 decembrie 2008 privind gestionarea combustibilului uzat şi a deşeurilor radioactive. În iulie 2009, primul raport ENSREG[39] a fost prezentat Comisiei şi transmis Parlamentului European şi Consiliului în luna septembrie. Acesta a fost reflectat de Consiliu în concluziile sale din 10 noiembrie 2009[40], prin care Consiliul invita Comisia să utilizeze pe deplin expertiza ENSREG în cazul propunerilor de instrumente obligatorii din punct de vedere juridic avute în vedere în domeniul gestionării în condiții de securitate a combustibilului uzat şi a deşeurilor radioactive.

22. Parlamentul European a făcut apel la adoptarea unor standarde armonizate pentru gestionarea deşeurilor radioactive[41] şi a invitat Comisia să își revizuiască proiectele relevante de propunere legislativă şi să prezinte o nouă propunere de directivă privind gestionarea deşeurilor radioactive[42].

23. Atât în Uniune, cât şi la nivel mondial există o recunoaştere crescândă a necesităţii utilizării responsabile a energiei nucleare, în special în ceea ce priveşte siguranţa şi securitatea nucleară. În acest context, trebuie abordată problema combustibilului uzat şi a deşeurilor radioactive pentru a asigura o utilizare optimizată, sustenabilă și în condiții de securitate a energiei nucleare.

24. Este la latitudinea fiecărui stat membru de a-și stabili propriul mix energetic, însă toate statele membre produc deşeuri nucleare, indiferent dacă posedă sau nu reactori nucleari. Deşeurile radioactive sunt generate de activităţi legate de ciclul combustibilului nuclear, precum cele de exploatare a centralelor electrice nucleare şi de reprocesare a combustibilului uzat, dar şi de alte activităţi, cum ar fi aplicațiile cu izotopi radioactivi în medicină, cercetare şi industrie.

25. De asemenea, funcţionarea reactorilor nucleari generează combustibil uzat. Fiecare stat membru îşi poate stabili politica privind ciclul combustibilului nuclear fie considerând combustibilul uzat drept o resursă valoroasă care poate fi reprocesată, fie luând decizia depozitării definitive a acestuia ca deşeu. Indiferent de opţiunea aleasă, trebuie analizată depozitarea definitivă a deşeurilor de activitate înaltă, separate în momentul reprocesării, sau a combustibilului uzat asimilat deşeurilor.

26. Aceleaşi obiective de securitate trebuie să fie aplicate gestionării combustibilului uzat şi a deşeurilor radioactive. Recunoscând acest fapt, Convenţia comună şi standardele de securitate AIEA impun aceleaşi obligaţii în cazul eliminării combustibilului uzat ca şi în cazul eliminării deşeurilor radioactive.

27. Deşeurile radioactive, inclusiv combustibilul uzat considerat deşeu, trebuie să fie izolate de persoane şi de mediul de viaţă pe termen lung. Având în vedere natura sa specifică (conţinutul de radionuclizi), sunt necesare măsuri de protejare a sănătăţii umane şi a mediului împotriva pericolelor prezentate de radiaţia ionizantă, care să includă depozitarea definitivă în instalații adecvate la sfârşitul procesului de gestionare. Depozitarea intermediară a deşeurilor radioactive, inclusiv depozitarea pe termen lung, reprezintă o soluţie temporară, dar care nu este o alternativă a depozitării definitive.

28. Trebuie să existe o schemă națională de clasificare a deșeurilor radioactive care să suplimenteze aceste proceduri, ținând cont pe deplin de tipul și caracteristicile deșeurilor radioactive. Criteriile exacte pe baza cărora deșeurile sunt încadrate într-o anumită clasă de deșeuri vor depinde de situația specifică existentă în fiecare stat cu privire la natura deșeurilor respective și la opțiunile de depozitare definitivă disponibile sau avute în vedere.

29. Conceptul tipic de depozitare definitivă a deșeurilor de joasă și medie activitate și cu durată scurtă de viață este reprezentat de depozitarea aproape de suprafaţă. După 30 de ani de cercetări, este general acceptat din punct de vedere tehnic faptul că depozitarea geologică la adâncime reprezintă cea mai sigură şi sustenabilă opţiune la sfârşitul procesului de gestionare a deşeurilor cu activitate înaltă şi a combustibilului uzat asimilat deşeurilor. Prin urmare, este necesară trecerea la aplicarea măsurilor de depozitare definitivă.

30. Deşi fiecare stat membru este responsabil pentru propria sa politică privind gestionarea combustibilului uzat şi a deşeurilor radioactive, aceasta trebuie să respecte principiile de securitate fundamentale relevante stabilite de AIEA[43]. Fiecărui stat membru îi revine obligaţia etică de a evita orice povară inutilă asupra generaţiilor viitoare în ceea ce priveşte combustibilii uzaţi şi deşeurile radioactive existente, precum şi cele presupuse de dezafectarea instalaţiilor nucleare existente.

31. Pentru gestionarea responsabilă a combustibilului uzat şi a deşeurilor radioactive, fiecare stat membru trebuie să instituie un cadru naţional care să asigure punerea în aplicare a angajamentelor politice şi a procesului decizional etapizat prin intermediul unei legislaţii, a unei reglementări şi a unei organizări adecvate, cu o alocare clară a responsabilităţilor.

32. Responsabilitatea finală a statelor membre pentru securitatea gestionării combustibilului uzat şi a deşeurilor radioactive este un principiu fundamental reafirmat de Convenţia comună. Directiva trebuie să întărească acest principiu al răspunderii naţionale, precum şi principiul răspunderii pentru securitatea gestionării combustibilului uzat şi a deşeurilor radioactive, care revine în primul rând deţinătorului autorizaţiei, sub supravegherea autorităţii naționale de reglementare competente, dar şi rolul şi independenţa autorităţii de reglementare competente.

33. Este necesară instituirea de programe naţionale pentru a asigura transpunerea deciziilor politice în dispoziţii clare pentru aplicarea la timp a tuturor etapelor gestionării deşeurilor radioactive şi a combustibilului uzat, de la generare la depozitarea definitivă. Aceasta trebuie să includă toate activităţile legate de manipulare, pretratare, tratare, condiţionare, depozitare intermediară şi depozitare definitivă a deşeurilor radioactive. Programul naţional poate consta într-un document de referinţă sau un set de documente.

34. Diferitele etape ale gestionării combustibilului uzat şi a deşeurilor radioactive sunt interdependente. Deciziile adoptate într-o etapă pot afecta una dintre etapele următoare. Prin urmare, interdependenţele trebuie luate în considerare la elaborarea programelor naţionale.

35. Transparenţa este importantă în gestionarea combustibilului uzat şi a deşeurilor radioactive. Aceasta trebuie să fie asigurată prin solicitarea de informaţii publice efective şi prin implicarea tuturor părţilor interesate în procesele decizionale.

36. Cooperarea între statele membre şi la nivel internaţional poate facilita şi accelera procesul decizional prin accesul la expertiză şi tehnologie.

37. Unele state membre consideră că utilizarea comună a instalațiilor pentru gestionarea combustibilului uzat şi a deşeurilor radioactive, inclusiv a instalațiilor de depozitare definitivă, poate reprezenta o măsură benefică atunci când se întemeiază pe un acord între statele membre în cauză.

38. În cursul punerii în aplicare a prezentei directive, abordarea adoptată de statele membre în ceea ce priveşte o anumită instalație sau activitate trebuie să fie proporţională cu pericolul potențial prezentat de instalația sau activitatea respectivă (abordare graduală) şi să fie justificată corespunzător în documentația de securitate.

39. Documentația de securitate şi abordarea graduală trebuie să asigure o bază pentru deciziile legate de dezvoltarea, exploatarea sau închiderea unei instalații de depozitare definitivă şi trebuie să permită identificarea aspectelor incerte care necesită atenţie, în vederea unei mai bune înţelegeri a aspectelor care influenţează securitatea sistemului de depozitare, inclusiv a barierelor naturale (geologice) și a celor special concepute, precum și a evoluției preconizate a sistemului de depozitare. Documentația de securitate trebuie să includă constatările evaluării privind securitatea, precum şi informații privind soliditatea şi fiabilitatea acestei evaluări şi ale ipotezelor formulate. Prin urmare, aceasta trebuie să furnizeze setul de argumente şi probe care susţin securitatea unei instalații sau a unei activităţi legate de gestionarea combustibilului uzat şi a deşeurilor radioactive.

40. Prezenta directivă recunoaşte faptul că toate pericolele asociate combustibilului uzat şi deşeurilor radioactive trebuie avute în vedere în cadrul naţional, dar nu face referire la pericolele neradiologice, care intră sub incidenţa Tratatului privind funcţionarea Uniunii Europene.

41. Menţinerea şi dezvoltarea în continuare a competenţelor şi aptitudinilor necesare pentru gestionarea combustibilului uzat şi a deşeurilor radioactive, ca element esenţial pentru asigurarea unor niveluri mai ridicate de securitate, trebuie să aibă la bază o combinaţie între învăţare prin experienţă, cercetare ştiinţifică, dezvoltare tehnologică şi cooperare tehnică între toţi actorii.

42. Analizele inter pares ale programelor naţionale pot servi ca un excelent mijloc de creştere a încrederii în gestionarea deşeurilor radioactive şi a combustibilului uzat în Uniunea Europeană, în scopul dezvoltării şi al schimbului de experienţă, precum şi al asigurării unor standarde ridicate,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Articolul 1

Obiect și obiective

43. Prezenta directivă instituie un cadru comunitar pentru gestionarea responsabilă a combustibilului uzat şi a deşeurilor radioactive.

44. Se asigură că statele membre instituie măsuri naţionale adecvate pentru un nivel ridicat de securitate a gestionării combustibilului uzat şi a deşeurilor radioactive, în vederea protejării lucrătorilor şi a populaţiei împotriva pericolelor asociate radiaţiilor ionizante.

45. Se asigură şi se promovează informarea şi participarea publică în ceea ce priveşte gestionarea combustibilului uzat şi a deşeurilor radioactive.

46. Prezenta directivă completează standardele fundamentale menţionate la articolul 30 din tratat în ceea ce priveşte securitatea combustibilului uzat şi a deşeurilor radioactive şi nu aduce atingere Directivei 96/29/Euratom.

Articolul 2

Domeniul de aplicare

47. Prezenta directivă se aplică:

48. tuturor etapelor gestionării combustibilului uzat, atunci când acesta rezultă în urma exploatării reactorilor nucleari civili sau când este gestionat în cadrul activităţilor civile;

49. tuturor etapelor gestionării deşeurilor radioactive, de la generare la depozitare definitivă, atunci când acestea rezultă în urma activităţilor civile sau sunt gestionate în cadrul activităţilor civile.

50. Deşeurile din industria extractivă care pot fi radioactive şi se încadrează în domeniul de aplicare al Directivei 2006/21/CE nu fac obiectul prezentei directive.

51. Prezenta directivă nu se aplică deversărilor autorizate.

Articolul 3

Definiţii

În sensul prezentei directive, se aplică următoarele definiții:

52. „închidere” înseamnă finalizarea tuturor operaţiunilor după o anumită perioadă de la amplasarea combustibilului uzat sau a deşeurilor radioactive într-o instalație de depozitare definitivă, inclusiv amenajările tehnice finale sau alte lucrări necesare pentru aducerea instalației într-o stare care să asigure securitatea pe termen lung;

53. „autoritate de reglementare competentă” înseamnă o autoritate sau sistem de autorităţi desemnate într-un stat membru în materie de reglementare a gestionării în condiții de securitate a combustibilului uzat sau a deşeurilor radioactive, astfel cum se menționează la articolul 6;

54. „depozitare definitivă” înseamnă amplasarea combustibilului uzat sau a deşeurilor radioactive într-o instalație autorizată, fără intenţia de a le recupera;

55. „autorizaţie” înseamnă orice document legal eliberat sub jurisdicția unui stat membru prin care se autorizează orice activitate legată de gestionarea combustibilului uzat şi a deşeurilor radioactive sau se conferă responsabilitatea pentru alegerea amplasamentului, proiectarea, construcţia, punerea în funcţiune, exploatarea, dezafectarea sau închiderea unei instalații de gestionare a combustibilului uzat sau a deşeurilor radioactive;

56. „deţinător de autorizaţie” înseamnă o persoană fizică sau juridică căreia îi revine răspunderea generală pentru orice activitate sau orice instalații de gestionare a combustibilului uzat sau a deşeurilor radioactive, astfel cum se specifică în autorizaţie;

57. „deşeuri radioactive” înseamnă materiale radioactive în stare gazoasă, lichidă sau solidă în privinţa cărora un stat membru sau o persoană fizică sau juridică a cărei decizie este acceptată de către statul membru nu prevede nicio altă utilizare şi care este controlată ca deşeu radioactiv de către o autoritate de reglementare competentă, în conformitate cu legislaţia şi normele de reglementare ale statului membru;

58. „gestionarea deşeurilor radioactive” înseamnă toate activităţile legate de manipularea, pretratarea, tratarea, condiţionarea, depozitarea intermediară sau depozitarea definitivă a deşeurilor radioactive, exclusiv transportul în afara locaţiei;

59. „instalație de gestionare a deşeurilor radioactive” înseamnă orice instalație a cărei principală destinaţie este gestionarea deşeurilor radioactive;

60. „reprocesare” înseamnă un proces sau operaţiune al cărei scop este extragerea materialelor fisionabile şi fertile din combustibilii uzaţi, pentru utilizare ulterioară;

61. „combustibil uzat” înseamnă combustibil nuclear care a fost iradiat într-un miez de reactor şi care a fost îndepărtat definitiv din interiorul acestuia; combustibilul uzat poate fi considerat o resursă utilizabilă care poate fi reprocesată sau poate fi depozitat definitiv dacă este considerat deşeu radioactiv;

62. „gestionarea combustibilului uzat" înseamnă toate activităţile legate de manipularea, depozitarea intermediară, reprocesarea sau depozitarea definitivă a deşeurilor radioactive, exclusiv transportul în afara locaţiei;

63. „instalație de gestionare a combustibilului uzat” înseamnă orice instalaţie a cărei principală destinaţie este gestionarea combustibilului uzat;

64. „depozitare intermediară” înseamnă menţinerea combustibilului uzat sau a deşeurilor radioactive într-o instalație autorizată, cu intenţia de a le recupera.

Articolul 4

Principii generale

65. Statele membre instituie şi menţin politici naţionale privind gestionarea combustibilului uzat şi a deşeurilor radioactive. Acestora le revine răspunderea finală pentru gestionarea combustibilului uzat şi a deşeurilor radioactive proprii.

66. Statele membre se asigură că:

67. generarea deşeurilor radioactive este menţinută la nivelul minim posibil din punct de vedere al activității şi al volumului, prin intermediul unor măsuri de proiectare şi practici de exploatare şi dezafectare adecvate, inclusiv reciclarea şi reutilizarea materialelor convenţionale;

68. sunt luate în considerare interdependenţele între toate etapele generării şi ale gestionării combustibilului uzat şi a deşeurilor radioactive;

69. nu sunt impuse sarcini inutile generaţiilor viitoare;

70. combustibilul uzat şi deşeurile radioactive sunt gestionate în condiţii de securitate, inclusiv pe termen lung.

71. Deşeurile radioactive se depozitează definitiv în statul membru în care au fost generate, cu excepţia cazurilor în care sunt încheiate acorduri între statele membre pentru utilizarea instalațiilor de depozitare aparţinând unuia dintre acestea.

Articolul 5

Cadrul naţional

72. Statele membre instituie şi menţin un cadru naţional legislativ, de reglementare şi organizațional (denumit în continuare „cadru naţional”) privind gestionarea combustibilului uzat şi a deşeurilor radioactive, care repartizează responsabilităţile şi prevede coordonarea pe termen lung între organismele de stat competente. Cadrul naţional include:

73. un program naţional de aplicare a politicii privind gestionarea combustibilului uzat şi a deşeurilor radioactive;

74. cerinţe naţionale privind securitatea gestionării combustibilului uzat şi a deşeurilor radioactive;

75. un sistem de autorizare a activităţilor şi a instalațiilor de gestionare a combustibilului uzat şi a deşeurilor radioactive, inclusiv interzicerea funcţionării neautorizate a instalațiilor de gestionare a combustibilului uzat şi a deşeurilor radioactive;

76. un sistem de control instituţional adecvat, de inspecții de reglementare, documentare şi raportare;

77. măsuri de punere în aplicare, inclusiv suspendarea activităților și modificarea sau retragerea autorizaţiilor;

78. organismele implicate în diferitele etape ale gestionării combustibilului uzat şi a deşeurilor radioactive;

79. Statele membre asigură menținerea şi îmbunătăţirea cadrului naţional în funcţie de necesităţi, ținând cont de experienţa de funcționare, informaţiile obținute din documentațiile de securitate menţionate la articolul 8, evoluţiile tehnologice şi rezultatele activităților de cercetare.

Articolul 6

Autoritatea de reglementare competentă

80. Statele membre instituie şi menţin o autoritate de reglementare competentă în domeniul gestionării combustibilului uzat şi a deşeurilor radioactive.

81. Statele membre garantează că autoritatea de reglementare competentă este separată din punct de vedere funcţional de orice alt organism sau organizaţie care se ocupă de promovarea sau exploatarea energiei nucleare sau a materialului radioactiv, inclusiv producţia de electricitate şi aplicaţiile cu radioizotopi, sau de gestionarea combustibilului uzat şi a deşeurilor radioactive, pentru a garanta independența efectivă în procesul de luare a deciziilor de reglementare.

82. Statele membre se asigură că autorității de reglementare competente i se acordă atribuțiile juridice și resursele umane și financiare necesare pentru a-și îndeplini obligațiile cu privire la cadrul național descris la articolul 5 alineatul (1), acordând prioritatea cuvenită securității nucleare.

Articolul 7

Deţinătorii de autorizaţie

83. Statele membre se asigură că răspunderea pentru securitatea gestionării combustibilului uzat şi a deşeurilor radioactive revine în principal deținătorului de autorizație. Această răspundere nu poate fi delegată.

84. Statele membre se asigură că respectivul cadru național instituit obligă deținătorii de autorizații, sub supravegherea autorității de reglementare competente, să evalueze, să verifice cu regularitate și să îmbunătățească continuu, în limite rezonabile posibile, securitatea nucleară a activităţilor şi instalațiilor lor nucleare în mod sistematic și verificabil.

85. Evaluările menționate la alineatul (2) includ verificarea faptului că sunt instituite măsuri pentru prevenirea accidentelor și diminuarea consecințelor accidentelor, inclusiv verificarea barierelor fizice și a procedurilor administrative de protecție stabilite de deținătorul autorizației pentru a asigura ca lucrătorii și populația nu sunt afectați semnificativ de radiațiile ionizante.

86. Statele membre se asigură că respectivul cadru național instituit obligă deținătorii de autorizație să instituie și să pună în aplicare sisteme de management care acordă prioritatea cuvenită securității nucleare și care sunt verificate în mod periodic de autoritatea de reglementare competentă.

87. Statele membre se asigură că respectivul cadru național instituit obligă deținătorii de autorizație să asigure și să mențină resurse umane și financiare adecvate pentru a-și îndeplini obligațiile cu privire la securitatea gestionării combustibilului uzat şi a deşeurilor radioactive, prevăzute la alineatele (1)-(4).

Articolul 8

Documentația de securitate

88. În cadrul cererii de autorizare a unei instalații sau activităţi, se întocmește o documentație de securitate şi o evaluare a securităţii. Acestea se actualizează în funcţie de evoluţia instalației sau a activităţii, după necesităţi. Nivelul de detaliere și complexitatea documentației de securitate şi ale evaluării de securitate trebuie să fie proporţionale cu complexitatea operaţiunilor şi cu magnitudinea pericolelor asociate instalației sau activităţii.

89. Documentația de securitate şi evaluarea de securitate anexată trebuie să vizeze alegerea amplasamentului, proiectarea, construcţia, funcţionarea şi dezafectarea unei instalații sau închiderea unei instalații de depozitare definitivă; în documentația de securitate trebuie să se menționeze standardele aplicate pentru evaluarea respectivă. Trebuie acordată atenție securității pe termen lung ulterioară închiderii, în special modului în care aceasta este asigurată prin mijloace pasive, în cea mai mare măsură posibilă.

90. Documentația de securitate a unei instalații trebuie să descrie toate aspectele relevante din punct de vedere al amplasamentului, al proiectării instalației, al măsurilor de control administrativ şi al controlului de reglementare. Documentația de securitate şi evaluarea de securitate anexată trebuie să demonstreze nivelul de protecţie furnizat şi să ofere asigurări autorităţii de reglementare competente şi altor părţi interesate că cerinţele de siguranţă vor fi îndeplinite.

91. Documentația de securitate şi evaluarea de securitate anexată se transmit spre aprobare autorităţii de reglementare competente.

Articolul 9

Expertiza şi aptitudinile

Statele membre se asigură că respectivul cadru național include măsuri de educație și formare ținând cont de necesitățile tuturor părților care dețin responsabilități în materie de gestionare a combustibilului uzat şi a deşeurilor radioactive pentru a menține și pentru a dezvolta în continuare expertiza și aptitudinile necesare.

Articolul 10

Resurse financiare

Statele membre se asigură că respectivul cadru naţional garantează disponibilitatea resurselor financiare adecvate atunci când sunt necesare pentru gestionarea combustibilului uzat şi a deşeurilor radioactive, acordând atenţia cuvenită responsabilităţilor producătorilor de deşeuri radioactive.

Articolul 11

Asigurarea calităţii

Statele membre asigură instituirea şi punerea în aplicare a unor programe adecvate de asigurare a calităţii privind gestionarea combustibilului uzat şi a deşeurilor radioactive.

Articolul 12

Transparență

92. Statele membre se asigură că informaţiile privind gestionarea combustibilului uzat şi a deşeurilor radioactive sunt puse la dispoziţia lucrătorilor şi a populaţiei. Această obligație include asigurarea faptului că autoritatea de reglementare competentă informează publicul în domeniile sale de competență. Informațiile sunt puse la dispoziția publicului în conformitate cu legislația națională și cu obligațiile internaționale, cu condiția ca astfel să nu se pună în pericol alte interese recunoscute în legislaţia naţională sau în obligaţiile internaţionale cum ar fi, între altele, securitatea.

93. Statele membre se asigură că publicul are ocazia de a participa în mod efectiv la procesul decizional privind gestionarea combustibilului uzat şi a deşeurilor radioactive.

Articolul 13

Programe naționale

94. Ca parte a cadrului naţional, statele membre instituie, pun în aplicare şi actualizează programe de gestionare a combustibilului uzat şi a deşeurilor radioactive (denumite în continuare „programe naţionale”), referitoare la toate tipurile de combustibil uzat şi deşeuri radioactive aflate în propria jurisdicţie şi la toate etapele gestionării combustibilului uzat şi a deşeurilor radioactive, de la generare la depozitare definitivă.

95. Programele naţionale trebuie să respecte dispoziţiile articolelor 4-12.

96. Statele membre îşi revizuiesc şi actualizează programele naţionale în mod regulat, ținând cont, după caz, de progresele tehnice şi ştiinţifice.

Articolul 14

Conținutul programelor naţionale

Programele naţionale includ:

97. un inventar al combustibililor uzați şi al deşeurilor radioactive, precum şi previziuni privind cantităţile viitoare, inclusiv cele produse în urma dezafectării. Inventarul trebuie să indice în mod clar locaţia şi cantitatea materialelor şi, cu ajutorul unei clasificări adecvate, gradul de pericol;

98. concepte, planuri şi soluţii tehnice, pentru toate etapele de la generare la depozitare definitivă;

99. concepte şi planuri pentru perioada ulterioară închiderii instalațiilor de depozitare, inclusiv pentru perioada pe care se mențin controalele instituţionale, precum şi mijloacele care urmează a fi utilizate pentru a stoca informaţiile despre instalații pe termen lung;

100. descrierea activităţilor de cercetare, dezvoltare şi demonstrare care sunt necesare pentru punerea în aplicare a soluţiilor de gestionare a combustibilului uzat şi a deşeurilor radioactive;

101. etapele majore, calendare clare şi responsabilităţile pentru punerea în aplicare;

102. indicatori cheie de performanţă, utilizaţi pentru monitorizarea progreselor în punerea în aplicare;

103. evaluarea costurilor programului şi a bazei şi ipotezelor acestei evaluări, care trebuie să includă un profil pentru întreaga perioadă;

104. descrierea schemei (schemelor) de finanţare în vigoare, astfel încât toate costurile programului să se încadreze în calendarul prevăzut.

Articolul 15

Notificare

105. Statele membre notifică Comisia în ceea ce priveşte programele naţionale şi modificările semnificative ulterioare.

106. În termen de trei luni de la data notificării, Comisia poate solicita lămuriri suplimentare şi/sau revizuirea în conformitate cu dispoziţiile prezentei directive.

107. În termen de trei luni de la primirea răspunsului Comisiei, statele membre furnizează lămuririle solicitate și/sau informează Comisia cu privire la modul în care își vor revizui programele.

108. Comisia va ține cont de lămuririle furnizate de statele membre și de progresele realizate cu privire la programele naționale de gestionare a deșeurilor atunci când ia decizii referitoare la acordarea de asistență tehnică sau financiară Euratom pentru instalații sau activități de gestionare a combustibilului uzat și a deșeurilor radioactive sau când își formulează punctul de vedere privind proiectele de investiții, în conformitate cu articolul 43 din Tratatul Euratom.

Articolul 16

Raportare

109. Statele membre prezintă Comisiei un raport cu privire la punerea în aplicare a prezentei directive pentru prima dată până la .... și, ulterior, la fiecare trei ani, ținând seama de ciclurile de revizuire și raportare în temeiul Convenției comune privind securitatea gestionării combustibilului uzat și securitatea gestionării deșeurilor radioactive.

110. Pe baza rapoartelor statelor membre, Comisia prezintă Consiliului și Parlamentului European un raport privind progresele înregistrate în punerea în aplicare a prezentei directive. Pe aceeaşi bază, Comisia prezintă, de asemenea, un inventar al combustibililor uzați şi al deşeurilor radioactive aflate pe teritoriul UE, precum și perspectivele pentru viitor.

111. Statele membre organizează periodic, cel puțin o dată la zece ani, autoevaluări ale cadrului național, ale autorității de reglementare competente, ale programului naţional şi ale punerii sale în aplicare, și solicită analize internaționale inter pares a cadrului lor naţional, a autorităţii şi/sau a programului, în scopul atingerii unor standarde ridicate în ceea ce priveşte gestionarea combustibilului uzat şi a deşeurilor radioactive. Rezultatele analizelor inter pares se raportează statelor membre şi Comisiei.

Articolul 17

Transpunere

112. Statele membre pun în aplicare actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive până la ....... Statele membre informează imediat Comisia cu privire la aceasta. Atunci când statele membre adoptă respectivele acte, acestea conțin o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o asemenea trimitere în momentul publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.

113. Statele membre asigură comunicarea către Comisie a textelor principalelor dispoziții de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă, precum și ale oricăror modificări ulterioare ale dispozițiilor în cauză.

114. Statele membre notifică Comisiei primul lor program naţional care acoperă toate elementele prevăzute la articolul 14 cât mai repede posibil, în termen de cel mult patru ani de la intrarea în vigoare a prezentei directive.

Articolul 18

Intrare în vigoare

Prezenta directivă intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene .

Articolul 19

Destinatari

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles,

Pentru Consiliu

Președintele

[1] Propunerea iniţială a Comisiei din 2003 (COM 2003/32 final) şi propunerea revizuită din 2004 [COM (2004) 526 final].

[2] Prin practici curente şi avansate de reciclare a combustibilului.

[3] Recomandarea Comisiei din 15 septembrie 1999 privind un sistem de clasificare a deșeurilor radioactive solide, JO L 265, 13.10.1999, p. 37.

[4] Comitetul OCDE-AEN pentru gestionarea deşeurilor radioactive: „ Declaraţie colectivă privind progresele către depozitarea geologică a deşeurilor radioactive ”, ISBN 978-92-64-99057-9.

[5] Raport al Comisiei către Parlamentul European şi către Consiliu - Al şaselea raport privind situaţia gestionării deşeurilor radioactive şi a combustibilului uzat în Uniunea Europeană, COM(2008)542 final şi SEC(2008)2416.

[6] C-187/87 (1988 ECR p.5013) şi C-29/99 (2002 ECR p. I-11221).

[7] Directiva 2009/71/ Euratom a Consiliului, JO L 172, 2.7.2009, p. 18–22.

[8] JO L 371, 30.12.1987, p.76.

[9] JO L 346, 31.12.2003, p. 57.

[10] JO L 102, 11.4.2006, p. 15.

[11] JO L 337, 5.12.2006, p. 21.

[12] JO L338, 17.12.2008, p. 69.

[13] JO L 330, 28.11.2006, p.31.

[14] Concluziile Consiliului din iunie 2004 privind securitatea nucleară şi gestionarea în condiții de securitate a combustibilului uzat şi a deşeurilor radioactive, 10823/04.

[15] Eurobarometrul special 297 (2008) şi Eurobarometrul special 324 (2010).

[16] http://ec.europa.eu/energy/nuclear/consultations/2010_05_31_fuel_waste_en.htm

[17] JO L 159, 29.6.1996, p.1.

[18] JO L 102, 11.4.2006, p. 15

[19] http://www-ns.iaea.org/standards/safety-glossary.htm

[20] ………

[21] ………….

[22] JO L 159, 29.6.1996, p.1.

[23] C-187/87 (1988 ECR p.5013) şi C-29/99 (2002 ECR p. I-11221).

[24] JO L 371, 30.12.1987, p.76.

[25] JO L 357, 7.12.1989, p. 31.

[26] JO L 346, 31.12.2003, p. 57.

[27] JO L 102, 11.4.2006, p. 15.

[28] JO L 337, 5.12.2006, p. 21.

[29] JO L338, 17.12.2008, p. 69.

[30] JO L172, 2.7.2009, p. 18.

[31] JO L 175, 5.7.1985, p. 40.

[32] JO L 197, 21.7.2001, p. 30.

[33] JO L 41, 14.2.2003, p. 26.

[34] JO L 156, 25.6.2003, p. 17.

[35] JO L 330, 28.11.2006, p. 31.

[36] INFCIRC/546 din 24 decembrie 1997.

[37] Principii fundamentale de securitate, Aspecte fundamentale de securitate nr. SF-1, AIEA, Viena, 2006.

[38] JO L 195, 17.7.2007, p. 44.

[39] Raport al Grupului european al autorităților de reglementare în domeniul securității nucleare, iulie 2009.

[40] Concluziile Consiliului privind raportul Grupului european al autorităților de reglementare în domeniul securității nucleare, 10 noiembrie 2009.

[41] Rezoluţia Parlamentului European privind Evaluarea Euratom – 50 de ani de politică europeană în domeniul energiei nucleare din 10 mai 2007.

[42] Raport privind Evaluarea Euratom – 50 de ani de politică europeană în domeniul energiei nucleare, A6-0129/2007.

[43] Principii fundamentale de securitate, Aspecte fundamentale de securitate nr. SF-1, AIEA, Viena, 2006.