52010PC0371

[pic] | COMISIA EUROPEANĂ |

Bruxelles, 12.7.2010

COM(2010)371 final

2010/0199 (COD)

Propunere de

DIRECTIVĂ A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI

de modificare a Directivei 97/9/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind sistemele de compensare pentru investitori

SEC(2010)846 SEC(2010)845

EXPUNERE DE MOTIVE

1. Contextul propunerii

Directiva 97/9/CE privind sistemele de compensare pentru investitori (ICSD[1]) a fost adoptată în 1997, în completarea Directivei privind serviciile de investiții[2] (ISD) care reglementa la momentul respectiv furnizarea serviciilor de investiții în Uniunea Europeană. Directiva privind serviciile de investiții a fost înlocuită între timp de Directiva privind piețele instrumentelor financiare[3] (MiFID). Directiva privind sistemele de compensare pentru investitori prevede compensarea clienților care beneficiază de servicii de investiții furnizate de societăți de investiții (inclusiv de instituții de credit) în cazurile speciale în care societățile respective nu pot restitui fondurile sau instrumentele financiare pe care le dețin în numele clientului.

La zece ani de la intrarea în vigoare a Directivei privind sistemele de compensare pentru investitori și imediat după criza financiară a sosit momentul potrivit să se evalueze funcționarea directivei menționate. Nu există dovezi clare care să ateste faptul că în urma crizei financiare a crescut numărul de cereri de compensare în cadrul sistemelor prevăzute de ICSD. Totuși, în ultimii ani, Comisia a primit numeroase plângeri din partea investitorilor referitoare la aplicarea ICSD în câteva cazuri de importanță majoră implicând mari pierderi suferite de investitori. Plângerile se referă în principal la protecția oferită de sistemele menționate, la finanțarea acestora și la întârzierile înregistrate în obținerea compensațiilor. Alături de revizuirea Directivei privind sistemele de garantare a depozitelor[4] și de examinarea protecției titularilor de polițe de asigurare, revizuirea ICSD constituie, de asemenea, un element important al politicii Comisiei destinate consolidării cadrului de reglementare al Uniunii Europene în domeniul serviciilor financiare conform comunicării intitulate „Stimularea redresării europene”[5]. Ea răspunde, de asemenea, obiectivului stabilit la nivelul G-20 de a soluționa lacunele sistemului de reglementare și supraveghere și obiectivului restabilirii încrederii investitorilor în sistemul financiar.

Inițiativa face parte dintr-un pachet legislativ mai amplu consacrat sistemelor de compensare și de garantare care va cuprinde două propuneri de modificare a Directivei privind sistemele de compensare pentru investitori și respectiv a Directivei privind sistemele de garantare a depozitelor, precum și o Carte albă pe tema sistemelor de asigurare.

2. Consultarea părților interesate

Inițiativa este rezultatul unui dialog extins și continuu, precum și al consultărilor cu părțile interesate principale, inclusiv cu autoritățile de reglementare a piețelor valorilor mobiliare, cu participanții la piață, cu sistemele naționale de compensare a investitorilor și cu consumatorii. În perioada 9 februarie - 8 aprilie 2009 a fost lansată o cerere de contribuții în cadrul procesului de consultare publică[6]. S-au trimis chestionare sistemelor naționale de compensare a investitorilor și s-a organizat o întrunire cu acestea la 9 februarie 2010[7]. La 3 septembrie 2009 a avut loc o întrunire tematică, pentru a obține contribuții din partea sectorului de profil și a asociațiilor de investitori. Prezenta inițiativă are la bază și observațiile și contribuțiile Grupului european de experți în piețele valorilor mobiliare (ESME)[8] și ale Comitetului european pentru valori mobiliare (ESC)[9]. În plus, aceasta face uz de concluziile studiului efectuat de OXERA, intitulat „ Description and assessment of the national investor compensation schemes established in accordance with Directive 1997/9/EC ”(„Descrierea și evaluarea sistemelor naționale de compensare a investitorilor instituite în conformitate cu Directiva 1997/9/CE”) (februarie 2005)[10].

3. Evaluarea impactului

În conformitate cu politica sa pentru „o mai bună legiferare”, Comisia a realizat o evaluare a impactului politicilor alternative. Opțiunile strategice sunt legate în principal de finanțarea sistemelor, de întârzierile plăților, de acoperirea oferită de compensații și de nivelul acestora.

Fiecare opțiune de politică a fost evaluată pe baza criteriilor următoare: protecția și încrederea investitorilor, condițiile egale în ceea ce privește protecția oferită pentru diferite tipuri de investiții sau servicii în UE și rentabilitatea, altfel spus măsura în care opțiunea atinge obiectivele urmărite și facilitează funcționarea piețelor valorilor mobiliare în mod eficient și rentabil[11].

4. Elementele juridice ale propunerii

4.1. Temeiul juridic

Propunerea se bazează pe articolul 53 alineatul (1) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.

4.2. Subsidiaritate și proporționalitate

Obiectivele propunerii nu pot fi atinse în mod satisfăcător de către statele membre. Cadrul actual al UE prevede numai câteva principii minime de armonizare, lăsând la latitudinea statelor membre dezvoltarea ulterioară a acestora. Totuși, problemele identificate în unele state membre demonstrează că este necesară o armonizare suplimentară mai profundă la nivelul UE pentru atingerea obiectivelor directivei în întreaga Uniune Europeană.

Într-adevăr, problemele principale legate de aplicarea directivei țin de ampla marjă de manevră pe care o acordă statelor membre. Propunerea vizează ameliorarea funcționării adecvate a unei piețe unice pentru serviciile de investiții, sporind încrederea investitorilor și protecția acestora în UE. Concret, propunerea are ca obiective îmbunătățirea funcționării în practică a ICSD, clarificarea domeniului de aplicare al ICSD în lumina crizei financiare și a recentelor modificări survenite în peisajul legislativ al UE, reducerea lacunelor cadrului de reglementare și a disparităților existente între protecția acordată clienților întreprinderilor de investiții, pe de o parte, și deponenților din sistemul bancar, pe de altă parte. Date fiind diferențele actuale de funcționare a sistemelor de compensare a investitorilor la nivel național, propunerea introduce norme comune vizând atingerea unui anumit grad de armonizare în ceea ce privește finanțarea acestora și practicile lor cotidiene; de asemenea, propunerea constituie o bază pentru instituirea unui mecanism de împrumut între sistemele naționale ca instrument de ultim resort în vederea satisfacerii necesităților financiare temporare ale acestora, sub rezerva unei evaluări riguroase efectuate de Autoritatea europeană pentru valori mobiliare și piețe și a obligației de rambursare a împrumutului într-o perioadă de maxim cinci ani.

Mai mult, probleme precum nedespăgubirea investitorilor care nu își pot recupera activele sau suportă o depreciere a valorii titlurilor de participare sau a acțiunilor deținute în cadrul unui OPCVM din cauza insolvenței unui depozitar sau a unei părți terțe trebuie soluționate la nivelul UE, deoarece alte soluții ar putea fragmenta protecția investitorilor pe piețele din Uniunea Europeană. Având în vedere faptul că furnizarea de servicii de investiții este o activitate transfrontalieră, întreprinderile de investiții trebuie tratate în același mod în toate statele membre atunci când nu restituie activele clienților; investitorii din toate statele membre trebuie să beneficieze de același nivel de protecție. Este necesară o abordare consecventă pentru a se evita problemele de echitate între întreprinderile de investiții din diferite state membre și orice distorsiuni ale concurenței dintre bănci și întreprinderile de investiții.

În plus, trebuie ținut cont de faptul că prin modificarea Directivei privind sistemele de garantare a depozitelor (Directiva 94/19/CE[12] – DGSD), a crescut nivelul de protecție pentru deponenții din sistemul bancar. Mai mult, funcționarea sistemelor de garantare a depozitelor se modifică în vederea armonizării domeniului garanțiilor oferite, a modalităților și a termenelor de plată a compensațiilor, a mecanismelor de finanțare, precum și în vederea instituirii unui dispozitiv de solidaritate mutuală între respectivele sisteme. Întreprinderile de investiții nu trebuie să fie subminate de sporirea protecției în sectorul depozitelor bancare. Prin urmare este necesar să se evalueze nivelul de protecție a investitorilor la nivelul Uniunii Europene, pentru a se lua în considerare situația piețelor din UE și toate modificările de reglementare la nivelul Uniunii care ar putea avea consecințe în domeniul investițiilor.

Propunerea ține deja cont de obiectivele diferite care stau la baza celor două directive. DGSD are ca obiectiv principal stabilitatea sectorului bancar deoarece băncile sunt supuse riscului de retragere masivă în cazul în care deponenții cred că depozitele lor nu sunt în siguranță și încearcă să își retragă fondurile în același timp. ICSD protejează investitorii împotriva riscului de fraudă, de neglijență administrativă sau de eroare operațională care ar împiedica întreprinderea de investiții să restituie activele clienților săi. Propunerea respectă specificitatea legislației sectoriale.

Propunerea respectă principiul proporționalității, deoarece toate soluțiile au fost evaluate pe baza raportului costuri-eficiență și respectă particularitățile piețelor din statele membre. Propunerea nu depășește ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivelor urmărite; concret, principiile de armonizare sunt menținute la un nivel minim acolo unde este posibil, de exemplu în ceea ce privește modalitățile conform cărora membrii sistemelor de compensare trebuie să contribuie la respectivele sisteme. Introducerea unui sistem de împrumut între sistemele naționale de compensare respectă principiul proporționalității, prin aceea că nu impune niciun fel de obligație bugetară statelor membre: este o soluție de ultim resort la care nu se poate recurge decât în urma utilizării în prealabil a altor mecanisme de finanțare (contribuții obișnuite sau suplimentare ale membrilor), introducând numai o posibilitate de împrumut condiționat de plata unor dobânzi și de obligația de rambursare a sistemului creditat, și fiind limitată ca volum și timp.

4.3. Explicarea detaliată a propunerii

4.3.1. Alinierea cu MiFID – serviciile acoperite și clasificarea clienților – articolul 1 alineatul (2) și anexa I

Domeniul de aplicare al ICSD este în prezent definit prin trimiterea la serviciile de investiții definite în cadrul Directivei privind serviciile de investiții[13]. ICSD oferă protecție investitorilor în cazul în care o întreprindere de investiții nu le poate restitui instrumentele financiare sau fondurile deținute în numele lor în relație cu servicii de investiții.

MiFID a abrogat ISD și a lărgit sfera serviciilor acoperite de legislația sectorială [de exemplu exploatarea sistemelor multilaterale de tranzacționare (Multilateral Trading Facilities - MTF) este în prezent inclusă în domeniul MiFID]. Au apărut, de asemenea, o serie de aspecte de ordin tehnic, cum ar fi includerea întreprinderilor de investiții în funcție de domeniul autorizației deținute (de exemplu, dacă întreprinderea este autorizată să dețină activele clienților sau nu).

Modificarea propusă clarifică faptul că toate serviciile și activitățile de investiții care fac obiectul MiFID trebuie să fie incluse în domeniul de aplicare al ICSD și că, dacă întreprinderile dețin de facto activele clienților (indiferent de restricțiile de autorizare sau de natura serviciului de investiții), atunci clienții sunt îndreptățiți la compensații în temeiul ICSD. Acest drept se va acorda indiferent dacă întreprinderea în cauză încalcă o restricție impusă prin autorizație (prin care i se interzice, de exemplu, să dețină active în numele clienților sau să ofere servicii investitorilor de retail) și indiferent de natura serviciilor de investiții pe care le furnizează (de exemplu, dacă exploatează un sistem multilateral de tranzacționare). Această măsură va permite investitorilor de retail să pornească de la principiul că sunt acoperiți de ICSD fără a mai fi necesar să verifice în detaliu condițiile care țin de autorizația întreprinderii de investiții. De asemenea, respectiva măsură va asigura aplicarea consecventă a ICSD în toate statele membre, ceea ce va permite buna funcționare a directivei menționate.

O altă modificare ce derivă din dispozițiile MiFID se referă la clasificarea clienților. Într-adevăr, ICSD este aplicabilă în principiu tuturor categoriilor de investitori. Totuși, clienții mai sofisticați sunt în mod normal capabili să selecționeze intermediarii cărora le încredințează propriile active și să monitorizeze activitatea acestora. În plus, limitarea compensațiilor la o anumită sumă (în prezent 20 000 EUR) face ca directiva să fie în mod tipic orientată către „micii investitori”[14]. Din acest motiv, este posibil ca legislația națională a statelor membre să excludă investitorii profesionali și instituționali[15] de la acoperire[16] în temeiul anexei I la ICSD.

Cu toate acestea, deoarece ICSD este anterioară MiFID, lista investitorilor profesionali și instituționali pe care o conține nu coincide cu lista corespunzătoare din cadrul MiFID[17]. Această situație poate crea complicații în faza de acordare a compensațiilor, deoarece este posibil ca clienții clasificați drept profesionali în ceea ce privește furnizarea de servicii să nu corespundă cu clienții care pot fi excluși de la acoperire în conformitate cu ICSD.

Propunerea armonizează clasificarea clienților din cadrul ICSD cu definiția clienților care pot fi considerați profesionali din cadrul MiFID. Această modificare va asigura o mai mare consecvență și claritate și va simplifica situația pentru sistemele de compensare și pentru investitori, deoarece cele două directive vor fi consecvente. Armonizarea definițiilor clienților profesionali va asigura certitudinea juridică și va permite o mai bună protecție a întreprinderilor mijlocii care în prezent pot fi excluse de la protecția acordată în temeiul ICSD și sunt în schimb clasificate în mod normal drept clienți obișnuiți (de retail) în cadrul MiFID[18]. Trimiterea la definiția clienților profesionali din MiFID va permite adaptarea automată a ICSD la orice modificare viitoare a MiFID.

4.3.2. Insolvența unui custode terț – articolul 2 alineatul (2), articolul 12

ICSD oferă protecție investitorilor în cazul în care o întreprindere de investiții nu le poate restitui instrumentele financiare sau fondurile deținute în numele lor în relație cu servicii de investiții. Conform MiFID, instrumentele financiare pot fi deținute în două moduri diferite: (i) de către întreprinderea de investiții în sine, care deține instrumentele financiare în numele unui client sau (ii) de către un custode (un „custode terț”) de obicei ales de întreprinderea de investiții[19]. Prin urmare, investitorii pot fi expuși nu doar la insolvența întreprinderii de investiții, ci și la posibila insolvență a unui custode. În cazul în care custodele terț nu poate restitui instrumentele financiare clientului său, acesta nu va putea beneficia de nicio plată de compensare oferită de sistemul de compensare instituit în temeiul ICSD. Aceasta deoarece în domeniul actual de aplicare al ICSD, sistemele de compensare sunt disponibile numai investitorilor ale căror instrumente financiare au fost pierdute de întreprinderea de investiții „din motive legate direct de situația financiară a unei întreprinderi de investiții”. Prin urmare, nivelul de protecție oferită prin ICSD investitorilor care au achiziționat un instrument financiar diferă în funcție de cine este deținătorul activelor acestora, și anume întreprinderea de investiții sau un custode terț.

Propunerea modifică articolul 2 alineatul (2) în scopul extinderii compensațiilor oferite investitorilor pentru creanțe legate de incapacitatea unei întreprinderi de investiții de a restitui instrumentele financiare ca urmare a insolvenței unui custode terț. Această măsură va soluționa o lacună care se poate dovedi problematică în cazul insolvenței unui custode terț. Întreprinderile de investiții dețin în continuare responsabilitatea de a lua toate măsurile necesare pentru recuperarea activelor de la un custode.

Propunerea nu modifică articolul menționat pentru a introduce situația insolvenței unei instituții depozitare a fondurilor întreprinderii de investiții. Motivul care stă la baza diferenței menționate este acela că Directiva 2006/73/CE de punere în aplicare a MiFID conține o listă extrem de strictă de instituții unde pot fi depuse fondurile clienților (o bancă centrală, o instituție de credit, o bancă autorizată într-o țară terță sau un fond specializat în instrumente ale pieței monetare)[20]. Fondurile fac astfel obiectul unui tratament diferențiat față de instrumentele financiare, în cazul cărora se pot numi entități nereglementate ca depozitar al instrumentelor financiare ale clientului, sub rezerva unor criterii de precauție din partea respectivei întreprinderi de investiții. Regimul diferit justifică un tratament diferit în cadrul ICSD.

4.3.3. Insolvența unui depozitar al unui OPCVM – articolul 1 alineatul (4), articolul 2 alineatul (1), articolul 2 alineatul (2b), articolul 4a, articolul 5, articolul 10 alineatul (1), articolul 12

Managementul organismelor de plasament colectiv în valori mobiliare (OPCVM)[21] nu este un serviciu de investiții în sensul MiFID. Prin urmare, ICSD nu acoperă OPCVM și deținătorii titlurilor de participare la acestea în cazul pierderilor suferite în urma insolvenței unui depozitar sau subcustode al unui OPCVM. Totuși, această situație este comparabilă, în esență, cu cea descrisă la punctul 4.3.2, în care pierderile sunt cauzate de insolvența unui custode sau subcustode al unei întreprinderi de investiții.

În consecință, măsura propusă va acorda deținătorilor de titluri de participare la un OPCVM dreptul de a fi despăgubiți de sistemul de compensare a investitorilor dacă activele nu pot fi restituite OPCVM în urma insolvenței unui depozitar sau subcustode al acestuia. Definiția „investitorului” de la articolul 1 alineatul (4) va încorpora deținătorul de titluri de participare la un OPCVM și o serie de articole vor suferi modificări pentru a include situația insolvenței unui depozitar sau subcustode al unui OPCVM (articolele 2, 4, 5, 10, 12). Deoarece propunerea va oferi protecție OPCVM sau depozitarilor ori subcustozilor acestora, costul respectivei extinderi a protecției ar trebui să fie suportat de aceste entități și nu de către întreprinderile de investiții. În plus, având în vedere alegerea făcută de a extinde protecția oferită de ICSD în cazul insolvenței unui custode terț utilizat în relație cu activitatea de investiții, este logic să se opteze pentru o abordare similară a riscului în cazul problemelor legate de depozitarii sau subcustozii unui OPCVM.

Această măsură va permite investitorilor în OPCVM să beneficieze de o anumită protecție. În același timp, măsura propusă trebuie însoțită de modificări ale dispozițiilor directivei OPCVM[22] care reglementează funcția depozitarilor OPCVM în vederea armonizării suplimentare a obligațiilor ce le revin acestor entități și a regimului lor de responsabilitate. Comisia lucrează în prezent la posibilele modificări ale legislației menționate[23].

4.3.4. Excluderea creanțelor care implică practici de abuz de piață – articolul 3 și articolul 9 alineatul (3)

Articolul 3 din ICSD exclude creanțele care decurg din tranzacții în legătură cu care s-a pronunțat o condamnare penală pentru spălare de bani[24], însă nu și creanțele investitorilor care s-au angajat în practici de abuz de piață. Prin modificarea articolului 3, ICSD va exclude în mod explicit orice cerere de compensare în cazul în care investitorul s-a angajat în acțiuni interzise în temeiul Directivei 2003/6/CE privind utilizările abuzive ale informațiilor confidențiale și manipulările pieței[25]. Investitorii care au comis actele incriminate nu trebuie să aibă dreptul la compensații, deoarece aceștia nu trebuie să beneficieze de protecția generală conferită de directivă.

4.3.5. Nivelul de compensare – articolul 4 alineatul (1) și articolul 2 alineatul (3)

Articolul 4 alineatul (1) din ICSD armonizează nivelul minim de compensare (20 000 EUR) pentru fiecare investitor. La momentul introducerii ICSD, se considera suficientă alinierea acestui nivel la cel stabilit de Directiva privind sistemele de garantare a depozitelor (20 000 EUR la momentul respectiv)[26]. Însă, de la intrarea în vigoare a ICSD, limita de compensare de 20 000 EUR nu a fost niciodată ajustată pentru a reflecta inflația sau expunerea sporită a investitorilor europeni la instrumentele financiare. Mai mult, Directiva privind sistemele de garantare a depozitelor (DGSD) a fost recent modificată și prevede o limită de cel puțin 50 000 EUR per deponent per instituție de credit, care va crește până la un plafon fix de 100 000 EUR[27].

Comisia propune modificarea articolului 4 alineatul (1) în vederea creșterii nivelului de compensare la o valoare fixă de 50 000 EUR. Nivelul a fost stabilit pentru a ține cont de efectele inflației în UE și pentru o mai bună aliniere a nivelului de compensare la valoarea medie a investițiilor deținute de clienții de retail din Uniunea Europeană. Nivelul de compensare trebuie stabilit la o valoare fixă pentru a se evita arbitrajul și pentru ca alegerile făcute de investitori să nu fie influențate de eventualele diferențe în ceea ce privește protecția oferită în diferite state membre. Deoarece în unele state membre există în prezent niveluri de compensare mai ridicate, este prevăzută o clauză de anterioritate de trei ani pentru a permite acestora să se adapteze la plafonul de 50 000 EUR.

În cazul instituțiilor de credit se poate pune întrebarea dacă fondurile depuse la o bancă în contextul prestării de servicii de investiții sunt protejate în temeiul ICSD mai degrabă decât în temeiul DGSD. Pentru abordarea situațiilor incerte datorate naturii speciale a băncilor, care pot să exercite activități bancare și să furnizeze în același timp servicii de investiții, articolul 2 alineatul (3) din ICSD se modifică pentru a menționa că în caz de incertitudine, investitorul va fi compensat în temeiul DGSD (care prevede un nivel mai ridicat de protecție). Această dispoziție va proteja în mod eficient investitorii și va limita problemele de echitate.

4.3.6. Principiile de finanțare – articolul 4a

Ampla marjă de manevră permisă de ICSD în ceea ce privește modalitățile de finanțare a sistemelor de compensare (de exemplu, ex ante sau ex post, în relație cu apariția oricărui eveniment generator de pierderi) și diferențele mari în modul de organizare a finanțării de către statele membre creează o serie de probleme. Protecția investitorilor și încrederea acestora în întreprinderile de investiții sunt subminate (dacă investitorii nu sunt siguri că există fonduri adecvate care să le permită să își recupereze creanțele în caz de insolvență). De asemenea, este afectată buna funcționare a pieței interne în cazul în care există variații semnificative între statele membre în ceea ce privește protecția potențială a investitorilor și contribuțiile solicitate întreprinderilor, în funcție de cât de adecvate sunt mecanismele de finanțare existente.

Se introduce un nou articol care precizează principiile de bază ale finanțării sistemelor de compensare a investitorilor. Concret, conform dispozițiilor:

- în principiu, costurile de finanțare a sistemelor vor fi suportate în continuare de participanții la piață;

- sistemele trebuie finanțate adecvat, proporțional cu eventualele pasive pe care le dețin;

- pentru asigurarea unui nivel suficient de finanțare, se va stabili un nivel țintă al fondurilor minime pentru toate sistemele. Acest nivel țintă al fondurilor va fi complet finanțat ex ante . Ținând seama de diferențe actuale la nivel național, nivelul țintă al fondurilor trebuie atins inițial într-o perioadă de 10 ani;

- atunci când, în cazuri concrete, fondurile ex ante nu sunt suficiente pentru acoperirea pasivelor unui sistem, trebuie lansate apeluri la contribuții suplimentare din partea entităților care beneficiază de protecția conferită de respectivele sisteme. Totuși, acestea nu trebuie să pericliteze stabilitatea sistemului financiar al statului membru;

- după epuizarea acestor surse de finanțare, sistemul poate recurge la împrumuturi de la alte sisteme de compensare, conform explicațiilor detaliate de la punctul 4.3.7;

- trebuie garantat accesul la alte surse de finanțare diversificate, inclusiv la mecanisme de împrumut;

- sistemele de compensare trebuie să publice informații detaliate referitoare la nivelul lor de finanțare.

Modalitățile detaliate de aplicare a anumitor puncte vor fi specificate prin intermediul unor acte delegate care vor fi adoptate de Comisie în conformitate cu articolul 290 din tratat. Informațiile care trebuie publicate de sistemele de compensare vor fi specificate prin intermediul unor standarde tehnice elaborate de viitoarea Autoritate europeană pentru valori mobiliare și piețe (AEVMP)[28].

Această măsură este proporțională, deoarece va duce la o mai profundă armonizare a modalităților de finanțare a sistemelor fără a fi excesiv de prescriptivă și de detaliată și va permite o oarecare flexibilitate statelor membre cu privire la punerea în practică a principiilor formulate. O mai amplă armonizare va îmbunătăți funcționarea pieței unice a serviciilor de investiții, prin reducerea discrepanțelor care afectează tratamentul întreprinderilor de investiții și al investitorilor în diferite state membre. De asemenea, va reduce riscul ca un sistem de compensare să nu dispună de fonduri suficiente pentru a-și îndeplini obligațiile și, prin urmare, va duce la o mai bună protecție a consumatorilor și la sporirea încrederii investitorilor în ceea ce privește utilizarea serviciilor de investiții.

4.3.7. Mecanismul de împrumut de ultim resort între sistemele naționale de compensare – articolul 4b

În paralel cu stabilirea unor norme de finanțare consecvente între statele membre, introducerea mecanismelor de cooperare între sistemele naționale de compensare va asigura o mai bună protecție a investitorilor și va promova încrederea acestora în serviciile de investiții.

Mecanismul are la bază principiul solidarității între sistemele naționale de compensare. În conformitate cu articolul propus, se introduce, ca instrument de ultim resort, un mecanism de împrumut între sistemele naționale de compensare.

Aceste măsuri sunt menite să pună la dispoziția sistemelor de compensare o sursă alternativă de finanțare, ca rezervă, în condiții specifice și cu titlu temporar. Ele vor facilita, de asemenea, o relație mai apropiată și o mai bună coordonare a activităților curente ale sistemelor de compensare naționale, stimulând elaborarea unor practici și proceduri de lucru mai armonizate. Principiile de finanțare detaliate și obligația de rambursare (pe termen mediu) prevăzută în cazul sistemului creditat vor limita riscul de hazard moral între sistemele subdimensionate și cele mai bine finanțate. Mai detaliat:

- sistemele de compensare trebuie să aibă dreptul de a contracta împrumuturi de la alte sisteme dacă fondurile proprii sunt insuficiente pentru acoperirea nevoilor lor imediate;

- o parte din finanțarea ex ante a fiecărui sistem de compensare trebuie să fie disponibilă pentru împrumuturi acordate altor sisteme de compensare;

- AEVMP va recepționa toate cererile de împrumut, va evalua dacă sunt întrunite condițiile necesare și, în caz afirmativ, le va transmite celorlalte sisteme de compensare;

- împrumuturile trebuie rambursate sistemelor care le-au acordat în termen de cel mult 5 ani de la depunerea cererii. Împrumuturile implică dobânzi; rata dobânzii va fi echivalentă cu rata facilității de creditare marginală practicată de BCE;

- mecanismul de împrumut trebuie să fie limitat la creanțele care fac obiectul directivei. De exemplu, sistemele de compensare nu vor putea apela la împrumuturi pentru acoperirea nevoilor apărute în urma insolvenței entităților care nu sunt incluse în domeniul de aplicare al directivei;

- pentru a se evita epuizarea rapidă a fondurilor disponibile pentru împrumuturi la nivelul UE, nu se pot utiliza decât maxim 20% din fondurile rezervate împrumuturilor în fiecare caz în parte.

4.3.8. Plafonul compensațiilor („principiul coasigurării”) – articolul 4 alineatul (4), articolul 8 alineatul (1)

Articolul 4 alineatul (4) din ICSD permite statelor membre să plafoneze compensațiile oferite la un anumit procentaj (90% sau peste) din creanțele unui investitor. Altfel spus, clientului i se poate cere să suporte o parte a pierderii suferite (în limita plafonului compensațiilor). Motivul care stă la baza acestei opțiuni oferite de ICSD a fost acela de a încuraja investitorii să își ia anumite precauții la alegerea întreprinderilor de investiții[29]. Se poate însă argumenta că este nerealist să se pretindă investitorilor de retail să poată distinge care întreprinderi sunt mai mult sau mai puțin susceptibile a fi afectate de fraudă sau de disfuncționalități ale propriilor sisteme.

Eliminarea acestei opțiuni prevăzute în prezent la articolul 4 alineatul (4) va asigura o protecție sporită a investitorilor în temeiul ICSD, deoarece clienții nu vor mai trebui să suporte o parte din pierderi în caz de fraudă la nivelul unei întreprinderi de investiții sau în cazul altor probleme care afectează sistemele sau mecanismele interne de control ale acesteia.

Mai mult, pentru o mai bună protecție a investitorilor, se elimină dispoziția care acordă unui stat membru posibilitatea de a exclude din domeniul acoperit de sistemele de compensare fondurile în alte valute decât cea a statului membru respectiv. Acest lucru asigură o mai bună protecție a investitorilor, deoarece garantează faptul că fondurile clientului sunt acoperite indiferent de valuta implicată.

4.3.9. Termenul de plată a compensațiilor – articolul 2, articolul 9 alineatul (2)

Articolul 9 alineatul (2) din ICSD prevede un termen strict de rambursare (cât mai curând posibil și cel târziu în termen de trei luni). Însă acest termen se aplică numai după „stabilirea eligibilității și a valorii creanței”. Cu alte cuvinte, termenul nu este legat de data la care întreprinderea este declarată insolventă. Procesarea creanțelor durează mult mai mult decât termenele stabilite, probabil chiar câțiva ani așa cum demonstrează cazurile recente. Așadar, în practică, există întârzieri considerabile în ceea ce privește plata compensațiilor către investitori. Acest lucru subminează protecția investitorilor și afectează încrederea acestora.

Modificarea propusă pentru articolul 9 alineatul (2) introduce obligația sistemelor de compensare de a plăti cu titlu provizoriu compensații parțiale pe baza unei estimări inițiale a creanței dacă întârzierea la plată depășește o anumită perioadă. Plata parțială se va ridica la o treime din valoarea creanței stabilită în urma estimării inițiale. Soldul va fi plătit la o dată ulterioară, după verificarea integrală a creanței respective. Sistemele de compensare vor trebui să dispună de posibilitatea recuperării sumelor plătite cu titlu provizoriu dacă se stabilește ulterior că respectiva creanță nu era în realitate valabilă.

Se modifică, de asemenea, articolul 2 pentru a clarifica faptul că autoritatea competentă trebuie să determine în termen de trei luni dacă întreprinderea de investiții nu își poate îndeplini obligațiile față de investitori. Obiectivul este acela de a elimina preocupările legate de cazurile individuale în care autoritățile competente pot fi foarte lente în stabilirea deciziei.

Termenele introduse de prezenta propunere țin seama de diferențele dintre situațiile care fac obiectul ICSD și al DGSD, în care deponenții trebuie rambursați în termen de 20 de zile de la data la care autoritățile constată incapacitatea instituțiilor de credit de a restitui depozitele. În cazul sistemelor de compensare, situațiile de fraudă, neglijențele profesionale sau problemele operaționale care intră în domeniul acoperit de directivă necesită un termen mai îndelungat în vederea restabilirii situației fiecărui investitor.

4.3.10. Informarea investitorilor – articolul 10 alineatul (1)

Articolul 10 alineatul (1) solicită statelor membre să se asigure că întreprinderile de investiții pun la dispoziția investitorilor efectivi și potențiali informațiile necesare referitoare la sistemul de compensare relevant, inclusiv suma și aria acoperirii. Toate informațiile trebuie puse la dispoziție într-o formă ușor de înțeles. Totuși, s-au exprimat preocupări legate de modul în care a fost aplicată în practică această dispoziție în statele membre.

Articolul 10 alineatul (1) se modifică pentru a solicita directorilor OPCVM, ca urmare a lărgirii domeniului de aplicabilitate al directivei, de a pune la dispoziția investitorilor, într-un limbaj clar și simplu, informațiile referitoare la riscurile acoperite efectiv de sistemele de compensare (de exemplu, riscul de investiții nu este de obicei acoperit). În prezenta propunere obligația existentă a întreprinderilor de investiții de a furniza noilor clienți informații legate de sistemele de compensare va fi suplimentată prin obligativitatea furnizării de detalii suplimentare legate de compensațiile acordate în temeiul ICSD și de modalitatea de aplicare a acesteia în situațiile transfrontaliere, inclusiv în cazul OPCVM. Mai precis, aceasta prevede să li se impună întreprinderilor de investiții să explice în mod clar faptul că anumite pierderi (de exemplu, cauzate de riscurile de investiții) nu dau dreptul la plata unor compensații în temeiul ICSD.

5. Implicațiile bugetare

Propunerea nu are nicio implicație asupra bugetului Uniunii.

2010/0199 (COD)

Propunere de

DIRECTIVĂ A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI

de modificare a Directivei 97/9/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind sistemele de compensare pentru investitori

(Text cu relevanță pentru SEE)

PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 53 alineatul (1),

având în vedere propunerea Comisiei Europene[30],

după transmiterea proiectului de act legislativ către parlamentele naționale,

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social European[31],

hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară,

întrucât:

(1) Raportul publicat la solicitarea Comisiei, la 25 februarie 2009, de un grup de experți la nivel înalt condus de J. de Larosière, a ajuns la concluzia că este necesară consolidarea cadrului de supraveghere pentru a se reduce pe viitor riscul apariției crizelor financiare și gravitatea acestora și a recomandat reformarea în profunzime a structurii de supraveghere a sectorului financiar în Europa, inclusiv crearea unui Sistem european al supraveghetorilor financiari, care să cuprindă trei autorități europene de supraveghere, una pentru sectorul valorilor mobiliare, una pentru sectorul asigurărilor și pensiilor ocupaționale și una pentru sectorul bancar, precum și a unui Consiliu european pentru riscuri sistemice. Comunicarea Comisiei din 4 martie 2009 intitulată „Stimularea redresării economice europene” a propus consolidarea cadrului de reglementare al Uniunii Europene în sectorul serviciilor financiare, în special în scopul ameliorării protecției investitorilor. În septembrie 2009 Comisia a propus un pachet legislativ pentru instituirea noilor autorități, inclusiv a Autorității europene pentru valori mobiliare și piețe (AEVMP) care să contribuie la aplicarea consecventă a legislației Uniunii Europene și la elaborarea unor standarde și practici comune de reglementare și supraveghere de înaltă calitate.

(2) Este necesar să se modifice Directiva 97/9/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 3 martie 1997 privind sistemele de compensare pentru investitori[32] în vederea menținerii încrederii în sistemul financiar și în scopul unei mai bune protecții a investitorilor, ținând seama de evoluțiile cadrului legal din Uniunea Europeană, de evoluția piețelor financiare și de problemele apărute în statele membre la aplicarea directivei menționate în cazul incapacității întreprinderilor de investiții de a restitui activele deținute în numele clienților.

(3) La momentul adoptării ei, Directiva 97/9/CE venea în completarea Directivei 93/22/CEE a Consiliului din 10 mai 1993 privind serviciile de investiții în domeniul valorilor mobiliare[33], pentru a garanta că fiecare stat membru va înființa un sistem de compensare a investitorilor în vederea asigurării unui nivel minim de protecție armonizat, cel puțin pentru micii investitori, în situațiile în care o întreprindere de investiții nu își poate respecta obligațiile față de clienții săi. Atunci când Directiva 93/22/CEE a fost abrogată prin Directiva 2004/39/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 21 aprilie 2004 privind piețele instrumentelor financiare, de modificare a Directivelor 85/611/CEE și 93/6/CEE ale Consiliului și a Directivei 2000/12/CE a Parlamentului European și a Consiliului și de abrogare a Directivei 93/22/CEE a Consiliului[34], s-a introdus o nouă listă a serviciilor și activităților de investiții care să cuprindă întreaga gamă de activități orientate către investitori și să asigure gradul de armonizare necesar pentru a oferi acestora un nivel de protecție ridicat și pentru a permite întreprinderilor de investiții să presteze servicii în întreaga Uniune Europeană. Prin urmare, este necesară alinierea Directivei 97/9/CE la Directiva 2004/39/CE pentru a garanta că toate serviciile și activitățile de investiții prestate continuă să fie în mod adecvat acoperite de sistemele de compensare.

(4) La momentul adoptării ei, Directiva 97/9/CE ținea cont de acoperirea oferită de sistemele de garantare a depozitelor, precum și de funcționarea lor, în temeiul Directivei 94/19/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 30 mai 1994 privind sistemele de garantare a depozitelor[35]. În consecință, trebuie să se țină seama în continuare de toate modificările aduse Directivei 94/19/CE.

(5) Este posibil ca investitorii să nu fie totdeauna informați cu privire la restricțiile aplicabile autorizațiilor întreprinderilor de investiții, de aceea este necesar să fie protejați în situațiile în care întreprinderile de investiții încalcă condițiile de autorizare, mai ales prin deținerea activelor clienților sau prin furnizarea de servicii unui anumit tip de clienți contrar condițiilor din autorizație. Prin urmare, sistemele de compensare ar trebui să acopere activele clienților care sunt deținute de facto de către întreprinderile de investiții în relație cu orice activități de investiții.

(6) Directiva 2006/73/CE a Comisiei din 10 august 2006 de punere în aplicare a Directivei 2004/39/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind cerințele organizatorice și condițiile de funcționare ale întreprinderilor de investiții și termenii definiți în sensul directivei menționate[36] autorizează întreprinderile de investiții să depună instrumentele financiare deținute în numele clienților în conturile deschise la o terță parte. Partea terță respectivă nu face în mod necesar obiectul unor reglementări și unei supravegheri specifice. Chiar dacă sunt respectate condițiile prevăzute de Directiva 2006/73/CE, insolvența unei părți terțe poate afecta drepturile investitorilor în cazul în care aceasta nu poate restitui instrumentele financiare întreprinderii de investiții. În vederea consolidării încrederii investitorilor, este necesar să se extindă sfera compensațiilor acordate în temeiul Directivei 97/9/CE, fără a duce atingere regimurilor naționale aplicabile în materie de responsabilitate, la situațiile în care o întreprindere de investiții nu poate restitui instrumentele financiare clienților din cauza insolvenței unei părți terțe la care întreprinderea de investiții sau custozii acesteia au depus instrumentele financiare respective.

(7) Directiva 2006/73/CE impune întreprinderilor de investiții să plaseze orice fonduri primite din partea clienților în unul sau mai multe conturi deschise la o parte terță. Entitățile terțe se limitează la o bancă centrală, o instituție de credit sau o bancă autorizată într-o tară terță ori un fond specializat în instrumente ale pieței monetare. Datorită regimului strict prevăzut de Directiva 2006/73/CE, nu este necesară extinderea sferei de acoperire a sistemelor de compensare la situațiile de insolvență ale unei terțe părți depozitare a fondurilor.

(8) Deoarece compensațiile acordate în temeiul Directivei 94/19/CE sunt în prezent superioare compensațiilor acordate în temeiul prezentei directive, este necesar să se prevadă cel mai înalt nivel de protecție a investitorilor în cazurile în care atât Directiva 94/19/CE, cât și Directiva 97/9/CE ar putea acoperi activele deținute de bănci. Prin urmare, în aceste cazuri, investitorii trebuie despăgubiți în temeiul Directivei 94/19/CE.

(9) Pentru a putea recupera fondurile plătite cu titlu de compensații, sistemele care efectuează plăți pentru compensarea investitorilor în caz de insolvență a unui depozitar sau a unei părți terțe trebuie să aibă dreptul de subrogație în drepturile investitorilor, întreprinderilor de investiții sau organismelor de plasament colectiv în valori mobiliare (denumite în continuare „OPCVM”) în cadrul procedurilor de lichidare, pentru sume egale cu plățile efectuate. Prezenta directivă nu trebuie să aibă ca scop diminuarea responsabilității întreprinderilor de investiții sau a OPCVM de a recupera activele de la un depozitar sau custode.

(10) Directiva 2009/65/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 iulie 2009 de coordonare a actelor cu putere de lege și a actelor administrative privind organismele de plasament colectiv în valori mobiliare (OPCVM)[37] prevede că activele OPCVM trebuie păstrate în siguranță de un depozitar. În cazul în care depozitarul sau unul dintre subcustozii săi intră în insolvență și se află în incapacitatea de a restitui instrumentele financiare deținute în custodie, acest lucru afectează valoarea titlurilor de participare sau a acțiunilor OPCVM. În vederea sporirii protecției în această situație, deținătorii titlurilor de participare și ai acțiunilor OPCVM trebuie să beneficieze de același nivel de protecție ca și când ar investi direct în instrumentele financiare vizate, în cazul în care entitatea depozitară a instrumentelor financiare se află în incapacitatea de a le restitui. Deținătorii titlurilor de participare și ai acțiunilor OPCVM trebuie să fie compensați pentru pierderea valorii OPCVM. În același timp, aceștia trebuie să aibă posibilitatea de a păstra titlurile de participare sau acțiunile OPCVM pentru a-și menține dreptul de a obține rambursarea acestora la momentul oportun.

(11) Directiva 97/9/CE exclude deja de la compensare în cadrul sistemelor de compensare a investitorilor creanțele care decurg din tranzacții în legătură cu care s-a pronunțat o condamnare penală pentru spălare de bani, în sensul Directivei 2005/60/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 octombrie 2005 privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor și finanțării terorismului[38]. Este necesar să se excludă, de asemenea, toate cererile de compensare în cazul în care activele vizate rezultă în urma unor acțiuni interzise în temeiul Directivei 2003/6/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 28 ianuarie 2003 privind utilizările abuzive ale informațiilor confidențiale și manipulările pieței (abuzul de piață)[39] în care a fost implicat solicitantul.

(12) Nivelul minim al compensațiilor a fost stabilit în 1997 și de atunci nu a fost modificat. Acest nivel trebuie ridicat la 50 000 EUR pentru a ține cont de evoluția piețelor financiare și a cadrului legislativ al Uniunii Europene. Suma menționată ia în considerare efectele inflației în Uniune și necesitatea unei mai bune alinieri a nivelului compensațiilor la valoarea medie a investițiilor deținute de clienții de retail din statele membre. În vederea sporirii protecției investitorilor, este necesar să se elimine opțiunea existentă oferită statelor membre de a limita sau de a exclude de la compensare fondurile în valute diferite de cele ale statelor membre.

(13) Pentru a garanta că investitorii primesc compensațiile prevăzute de prezenta directivă și beneficiază de un nivel de protecție comparabil în toate statele membre, este necesar să se introducă norme comune de finanțare a sistemelor de compensare. Sistemele trebuie finanțate proporțional cu pasivele deținute. Trebuie asigurat un nivel adecvat de prefinanțare, iar sistemele trebuie să dispună de mecanisme corespunzătoare de evaluare și de atingere a nivelului țintă de finanțare înainte de apariția oricărui eveniment generator de pierderi relevant în sensul Directivei 97/9/CE. Trebuie atins un nivel țintă comun de fonduri minime în termen de zece ani.

(14) Dacă este necesar, apelurile excepționale la contribuții adresate membrilor sistemului de compensare sau accesul la surse de împrumut, precum băncile comerciale sau instituțiile publice, pe baza unor criterii economice, trebuie să permită acoperirea la timp a nevoilor care nu pot fi satisfăcute din fondurile colectate de la membri înainte de apariția evenimentului generator de pierderi.

(15) Se înregistrează în prezent diferențe mari în funcționarea sistemelor de compensare în statele membre; prezenta directivă urmărește o armonizare sporită a funcționării lor, permițând în același timp statelor membre o oarecare flexibilitate în ceea ce privește organizarea detaliată a respectivelor sisteme. Comisia trebuie abilitată să adopte acte delegate cu privire la anumite caracteristici esențiale ale funcționării sistemelor, în conformitate cu articolul 290 din tratat. Concret, trebuie adoptate acte delegate în privința metodei de stabilire a pasivelor potențiale ale sistemelor de compensare, a mecanismelor de finanțare alternative de care trebuie să dispună sistemele pentru a putea, dacă este cazul, să obțină finanțare pe termen scurt, a criteriilor de stabilire a contribuțiilor entităților acoperite de sistemele de compensare și a factorilor care trebuie avuți în vedere la evaluarea capacității contribuțiilor suplimentare de a nu periclita stabilitatea sistemului financiar al unui stat membru. În vederea stabilirii condițiilor de aplicare a dispozițiilor privind finanțarea sistemelor, Autoritatea europeană pentru valori mobiliare și piețe, instituită prin Regulamentul …/… al Parlamentului European și al Consiliului [AEVMP][40] trebuie să elaboreze standarde tehnice referitoare la informațiile care trebuie făcute publice de sistemele de compensare.

(16) Pentru garantarea faptului că investitorii primesc compensații în timp util, trebuie creat un mecanism de împrumut de ultim resort între sistemele naționale de compensare din Uniunea Europeană. Mecanismul trebuie să dea sistemelor de compensare posibilitatea de a împrumuta fonduri de la alte sisteme de compensare în cazuri excepționale, atunci când se confruntă cu o lipsă temporară de fonduri. În acest scop, o parte din finanțarea ex ante a fiecărui sistem de compensare trebuie să fie disponibilă pentru acordarea de împrumuturi altor sisteme de compensare.

(17) Mecanismul de împrumut nu trebuie să impună niciun fel de obligație bugetară statelor membre. Sistemele de compensare creditate trebuie să poată recurge la mecanismul de împrumut prevăzut de prezenta directivă după epuizarea fondurilor colectate pentru atingerea nivelului țintă de fonduri, precum și a posibilității de apel la contribuții suplimentare din partea membrilor acestora. Respectând competențele statelor membre în materie de supraveghere a sistemelor de compensare a investitorilor, AEVMP trebuie să contribuie la atingerea obiectivului de facilitare a activității întreprinderilor de investiții și a OPCVM, asigurând în același timp o protecție eficientă a investitorilor. În acest scop, AEVMP trebuie să confirme că sunt întrunite condițiile prevăzute de prezenta directivă în privința împrumuturilor între sistemele de compensare a investitorilor și să specifice, în limitele stricte impuse de prezenta directivă, sumele care pot fi acordate spre împrumut de fiecare sistem de compensare, rata inițială a dobânzii și durata împrumutului. În acest sens, AEVMP trebuie să colecteze informații referitoare la sistemele de compensare a investitorilor, în special privind valoarea fondurilor și a instrumentelor financiare acoperite de fiecare sistem, care să fie confirmate de autoritățile competente. AEVMP trebuie să informeze celelalte sisteme de compensare a investitorilor cu privire la obligația lor de a acorda împrumuturi.

(18) În vederea simplificării procedurii de împrumut, în cazul în care într-un stat membru există mai multe sisteme de compensare a investitorilor, statul membru va desemna unul dintre acestea ca sistem de împrumut al respectivului stat membru și va informa Autoritatea europeană pentru valori mobiliare și piețe cu privire la acest aspect. Împrumuturile trebuie limitat la acoperirea compensațiilor acordate în temeiul Directivei 97/9/CE.

(19) Trebuie să se garanteze faptul că fondurile totale disponibile pentru împrumuturi pot fi utilizate pentru satisfacerea mai multor cereri din partea sistemelor creditate. În acest scop, niciun împrumut nu poate depăși un plafon prestabilit al fondurilor disponibile pentru împrumut.

(20) În vederea accelerării procedurii de acordare a compensațiilor, autoritatea competentă trebuie să constate cât mai curând posibil dacă întreprinderea de investiții nu își poate onora obligațiile ce îi revin în ceea ce privește creanțele investitorilor.

(21) Procedurile necesare pentru stabilirea eligibilității și a sumei creanței, care depind adesea de dreptul administrativ și de legislația națională în domeniul insolvenței, pot duce la mari întârzieri în ceea ce privește plățile către investitori. Pentru reducerea întârzierilor de plată, este necesar să se garanteze faptul că, în cazul sistemelor sau situațiilor în care eligibilitatea și suma creanței depind de proceduri de insolvență sau judiciare cu privire la entitățile care nu își onorează obligațiile, sistemele de compensare pot participa la procedurile menționate. În plus, trebuie prevăzută obligația de a plăti cu titlu provizoriu o compensație parțială în cazul unor întârzieri de peste 12 luni, pentru a permite investitorilor să primească o parte din compensația solicitată. Trebuie prevăzute mecanisme pentru a restitui sistemelor de compensare sumele plătite, în cazul în care se stabilește că creanța nu era eligibilă.

(22) Directiva 97/9/CE permite statelor membre să excludă de la acoperire investitorii profesionali și instituționali, însă lista relevantă nu este armonizată cu clasificarea clienților întreprinderilor de investiții conform Directivei 2004/39/CE. În vederea armonizării Directivelor 97/9/CE și 2004/39/CE, pentru a simplifica evaluarea realizată de sistemele de compensare și pentru a limita posibilitățile de excludere, în cazul întreprinderilor, numai la entitățile de mari dimensiuni, Directiva 97/9/CE trebuie să facă trimitere la investitorii considerați clienți profesionali în conformitate cu Directiva 2004/39/CE.

(23) Comisia trebuie să dispună de competența de a adopta acte delegate în conformitate cu articolul 290 din tratat. Concret, trebuie adoptate acte delegate cu privire la stabilirea metodei de calcul a nivelului țintă de fonduri care trebuie atins de sistemele de compensare și de modificare a acestui nivel, la procentajul plafonului stabilit pentru fondurile disponibile pentru împrumuturi între sistemele naționale de compensare, la procedura de tratare a creanțelor investitorilor și la criteriile tehnice de calculare a pierderii valorii unui OPCVM în circumstanțele vizate de prezenta directivă. De asemenea, Comisia trebuie să fie abilitată să modifice, prin intermediul unor acte delegate, procentajul fondurilor disponibile pentru împrumuturi, ținând seama de evoluția piețelor financiare.

(24) Prin urmare, Directiva 97/9/CE trebuie modificată în consecință,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Articolul 1 Modificări ale Directivei 97/9/CE

Directiva 97/9/CE se modifică după cum urmează:

(1) Articolul 1 se modifică după cum urmează:

(a) Punctul 2 se înlocuiește cu următorul text:

„2. „activități de investiții” înseamnă activitățile și serviciile de investiții definite la articolul 4 alineatul (1) punctul 2 din Directiva 2004/39/CE și serviciul auxiliar menționat la punctul 1 din secțiunea B din anexa I la Directiva 2004/39/CE a Parlamentului European și a Consiliului (*);

* JO L 45, 16.2.2005, p. 18.”

(b) Punctul 4 se înlocuiește cu următorul text:

„4. „investitor” înseamnă, în relație cu activitățile de investiții, orice persoană care a încredințat fonduri sau instrumente unei întreprinderi de investiții, iar, în relație cu activitățile unui OPCVM, un deținător de titluri de participare sau de acțiuni ale unui OPCVM (denumit în continuare „deținător de titluri de participare”);”

(c) Punctul 7 se înlocuiește cu următorul text:

„7. „autorități competente” înseamnă autoritățile definite la articolul 4 alineatul (1) punctul 22 din Directiva 2004/39/CE și la articolul 2 alineatul (1) litera (h) din Directiva 2009/65/CE a Parlamentului European și a Consiliului (*).

Acolo unde prezenta directivă face trimitere la [regulamentul AEVMP] sistemele de compensare a investitorilor sunt considerate autorități competente, în sensul regulamentului menționat, în temeiul articolul 2 alineatul (3) din [regulamentul AEVMP];

* JO L 302, 17.11.2009, p. 32.”

(d) Se adaugă punctele 8 – 11, cu următorul text:

„8. „OPCVM” înseamnă un organism definit la articolul 1 alineatele (2) și (3) din Directiva 2009/65/CE;

9. „depozitar” înseamnă, în relație cu activitățile OPCVM, o instituție definită la articolul 2 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2009/65/CE;

10. „parte terță” înseamnă, în relație cu activitățile de investiții, o instituție la care o întreprindere de investiții a depozitat instrumentele financiare deținute în numele clienților săi, în temeiul articolului 17 din Directiva 2006/73/CE, sau la care o instituție ea însăși depozitară a depozitat instrumentele financiare; în relație cu activitățile OPCVM, o instituție căreia depozitarul unui OPCVM i-a încredințat active în numele respectivului OPCVM ;

11. „active cu risc redus” înseamnă elementele de activ care se încadrează în prima sau în a doua categorie prevăzută în tabelul 1 de la punctul 14 din anexa I la Directiva 2006/49/CE a Parlamentului European și a Consiliului(*), cu excepția celor definite ca elemente eligibile la punctul 15 din anexa menționată.

* JO L 177, 30.6.2006, p. 201.”

(e) Se adaugă alineatul (2), cu următorul text:

„(2) Dispozițiile prezentei directive aplicabile întreprinderilor de investiții se aplică societăților de administrare autorizate în conformitate cu Directiva 2009/65/CE, dacă autorizația acestora include serviciile enumerate la articolul 6 alineatul (3) din directiva menționată.”

(2) Articolul 2 se modifică după cum urmează:

(a) La alineatul (1), primul paragraf se înlocuiește cu următorul text:

„(1) Fiecare stat membru se asigură că pe teritoriul său sunt constituite și recunoscute oficial unul sau mai multe sisteme de compensare a investitorilor. Cu excepția cazurilor prevăzute la al doilea paragraf și la articolul 5 alineatul (3), nicio întreprindere de investiții autorizată în respectivul stat membru și niciun OPCVM autorizat în respectivul stat membru nu își poate desfășura activitatea de investiții sau activitățile specifice OPCVM în cazul în care nu participă la un astfel de sistem.”

(b) Alineatul (2) se înlocuiește cu următorul text:

„(2) Un sistem acoperă investitorii în relație cu activitățile de investiții conform articolului 4 dacă este îndeplinită în prealabil una dintre condițiile următoare:

(a) autoritățile competente au constatat că o întreprindere de investiții se află, pentru moment, în incapacitatea de a-și onora obligațiile care îi revin cu privire la creanțele clienților și nu are perspective imediate de a le putea onora, din motive direct legate de situația sa financiară sau de situația financiară a unei părți terțe la care au fost depozitate instrumentele financiare de către întreprinderea de investiții,

(b) o autoritate judiciară a emis o hotărâre, din motive direct legate de situația financiară a întreprinderii de investiții sau de situația financiară a unei părți terțe la care au fost depozitate instrumentele financiare de către întreprinderea de investiții, care are efectul de a suspenda posibilitatea investitorilor de a-și recupera creanțele de la întreprinderea de investiții sau posibilitatea întreprinderii de a-și recupera creanțele de la partea terță.

Statele membre se asigură că autoritățile competente fac constatarea menționată la primul paragraf litera (a) cât mai curând posibil și, în orice caz, în termen de 3 luni după ce iau la cunoștință că întreprinderea de investiții nu și-a onorat obligațiile care îi revin cu privire la creanțele clienților.”

(c) Se introduc următoarele alineate (2a), (2b) și (2c):

„(2a) Acoperirea menționată la alineatul (2) se acordă în conformitate cu condițiile legale și contractuale aplicabile în cazul creanțelor care iau naștere în urma incapacității unei întreprinderi de investiții:

(a) de a rambursa investitorilor fondurile care le sunt datorate sau care le aparțin și pe care aceasta le deține în numele lor în legătură cu activitățile de investiții; sau

(b) de a restitui investitorilor orice instrument care le aparține și pe care îl deține, administrează sau gestionează în numele acestora în legătură cu activitățile de investiții.

Statele membre se asigură că sistemele de compensare oferă acoperire pentru instrumentele financiare sau fondurile deținute, administrate sau gestionate pentru un investitor sau în numele acestuia, indiferent de tipul de activități de investiții efectuate de întreprindere și indiferent dacă aceasta acționează sau nu în concordanță cu eventualele restricții prevăzute de autorizația pe care o deține.

(2b) Un sistem acoperă de asemenea deținătorii de titluri de participare OPCVM conform articolului 4 dacă este îndeplinită în prealabil una dintre condițiile următoare:

(a) autoritatea competentă a constatat că un depozitar sau o parte terță căreia i-au fost încredințate activele unui OPCVM se află, pentru moment, în incapacitatea de a-și onora obligațiile față de respectivul OPCVM, din motive direct legate de situația financiară a depozitarului sau a părții terțe, și nu are perspective imediate de a le putea onora;

(b) o autoritate judiciară a emis o hotărâre, din motive direct legate de situația financiară a depozitarului sau a oricărei părți terțe căreia i-au fost încredințate activele OPCVM, care are efectul de a suspenda posibilitatea respectivului OPCVM de a-și recupera creanțele de la depozitarul sau partea terță în cauză.

Statele membre se asigură că autoritățile competente fac constatarea menționată la primul paragraf litera (a) cât mai curând posibil și, în orice caz, în termen de 3 luni după ce iau la cunoștință că un depozitar sau o parte terță căreia îi sunt încredințate activele OPCVM nu și-a onorat obligații ce îi revin cu privire la creanțele OPCVM.

(2c) Acoperirea menționată la alineatul (2b) se acordă în conformitate cu condițiile legale și contractuale aplicabile în cazul creanțelor unui deținător de titluri de participare OPCVM pentru pierderea valorii titlurilor de participare OPCVM din cauza incapacității unui depozitar sau unei părți terțe căreia i-au fost încredințate activele unui OPCVM:

(a) de a rambursa unui OPCVM fondurile care le sunt datorate sau care îi aparțin și pe care le deține în numele acestuia în legătură cu activitățile specifice OPCVM; sau

(b) de a restitui unui OPCVM orice instrumente care îi aparțin, deținute sau administrate în numele acestuia în legătură cu activitățile specifice OPCVM.”

(f) Alineatul (3) se înlocuiește cu următorul text:

„(3) Orice creanțe menționate la alineatul (2a) asupra unei instituții de credit care, într-un stat membru, ar fi eligibile pentru compensare atât în temeiul prezentei directivei, cât și în temeiul Directivei 94/19/CE se tratează conform Directivei 94/19/CE. Nicio creanță nu poate face obiectul unei duble compensări în temeiul celor două directive.”

(3) Articolul 3 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 3

Creanțele care decurg din tranzacții în legătură cu care s-a pronunțat o condamnare penală pentru spălare de bani, în înțelesul articolului 1 din Directiva 2005/60/CE a Parlamentului European și a Consiliului(*), sau care decurg din comportamente interzise în temeiul Directivei 2003/6/CE a Parlamentului European și a Consiliului(**) sunt excluse de la orice compensare oferită în cadrul sistemelor de compensare a investitorilor.

* JO L 309, 25.11.2005, p. 15.

** JO L 96, 12.4.2003, p. 16.”

(4) Articolul 4 se modifică după cum urmează:

(a) Alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text:

„(1) Statele membre se asigură că sistemele garantează o acoperire de 50 000 EUR pentru fiecare investitor pentru creanțele menționate la articolul 2 alineatul (2a) sau (2c).

Statele membre care garantează o acoperire de peste 50 000 EUR la momentul adoptării prezentei directive pot menține nivelul respectiv de acoperire timp de maxim trei ani de la data limită de transpunere a prezentei directive. După această dată, statele membre în cauză se asigură că nivelul de acoperire este de 50 000 EUR.

Statele membre care convertesc sumele exprimate în euro în moneda lor națională folosesc inițial pentru conversie cursul de schimb existent la data intrării în vigoare a prezentei directive.

Statele membre pot rotunji sumele rezultate din conversie cu condiția ca rotunjirea să nu depășească 2 500 EUR.

Fără a aduce atingere celui de-al patrulea paragraf, statele membre ajustează la fiecare cinci ani nivelurile de acoperire convertite în altă monedă la suma prevăzută la prezentul alineat. Statele membre pot ajusta mai devreme nivelurile de acoperire, după consultarea Comisiei, în cazul apariției unor evenimente neprevăzute precum fluctuațiile valutare.

(b) Se introduce următorul alineat (1a):

„(1a) Comisia poate ajusta prin intermediul unor acte delegate suma prevăzută la alineatul (1) ținând cont de următorii parametri:

(a) inflația în Uniunea Europeană, pe baza modificărilor indicelui armonizat al prețurilor de consum publicat de Comisie;

(b) suma medie a fondurilor și a instrumentelor financiare deținute de întreprinderile de investiții în numele investitorilor de retail.”

(c) Alineatul (2) se înlocuiește cu următorul text:

„(2) Statele membre pot prevedea ca anumiți investitori să fie excluși de la acoperirea oferită de sistemele de compensare pentru creanțele menționate la articolul 2 alineatul (2a) sau (2c) sau acestora să li se acorde un nivel de acoperire mai scăzut. Aceste excluderi sunt enumerate în anexa 1. ”

(d) Alineatul (4) se elimină.

(5) Se introduc următoarele articole 4a și 4b:

„Articolul 4a

(1) Statele membre se asigură că sistemele de compensare dispun de mecanisme adecvate de stabilire a pasivelor lor potențiale. Statele membre se asigură că sistemele de compensare sunt finanțate adecvat, proporțional cu pasivele lor.

(2) Statele membre se asigură că fiecare sistem de compensare atinge un nivel țintă de fonduri de minim 0,5% din valoarea fondurilor și a instrumentelor financiare deținute, administrate sau gestionate de întreprinderile de investiții sau de OPCVM aflate în sfera de acoperire a sistemului de compensare a investitorilor. Valoarea fondurilor și a instrumentelor financiare acoperite se calculează în fiecare an la 1 ianuarie.

Comisia adoptă, prin intermediul unor acte delegate, în conformitate cu articolul 13a și sub rezerva condițiilor prevăzute la articolele 13b și 13c, măsuri de stabilire a metodei de calcul a valorii fondurilor și instrumentelor financiare acoperite de sistemul de compensare a investitorilor pentru determinarea nivelului țintă de fonduri care trebuie atins de sistemele de compensare și pentru modificarea acestui nivel, ținând cont de evoluțiile piețelor financiare.

(3) Nivelul țintă de fonduri se finanțează în prealabil, indiferent de apariția oricărui eveniment vizat de articolul 2 alineatul (2) sau (2b). Statele membre se asigură că nivelul de fonduri al fiecărui sistem de compensare este atins într-o perioadă de zece ani de la intrarea în vigoare a prezentei directive și că fiecare sistem adoptă și urmează un plan adecvat pentru realizarea acestui obiectiv.

Contribuțiile colectate în vederea atingerii nivelului țintă de fonduri se investesc numai în depozite în numerar sau în active cu risc redus, cu un termen rezidual până la scadență de maxim 24 de luni, care pot fi lichidate într-o perioadă de maxim o lună.

(4) Statele membre se asigură că sistemele pot lansa apeluri la contribuții suplimentare ale membrilor în cazul în care nivelul țintă de fonduri este insuficient pentru plata creanțele menționate la articolul 9 alineatul (2). Aceste contribuții suplimentare nu depășesc 0,5% din fondurile și instrumentele financiare acoperite, menționate la alineatul (2) din prezentul articol. Contribuțiile suplimentare nu periclitează stabilitatea sistemului financiar al statului membru vizat și sunt bazate pe criterii de capacitate financiară.

(5) Statele membre se asigură că sistemele de compensare dispun de mecanisme de finanțare alternative adecvate pentru a le permite să obțină finanțare pe termen scurt în scopul onorării creanțelor acestora după epuizarea sumei prefinanțate. Respectivele mecanisme pot include împrumuturi de la bănci comerciale. De asemenea, pot include împrumuturi de la instituții publice, cu condiția ca acestea să aibă la bază criterii comerciale.

(6) Statele membre se asigură că, în relație cu activitățile de investiții, costurile de finanțare a sistemelor de compensare sunt, în ultimă instanță, suportate de întreprinderile de investiții sau de părțile terțe custode acoperite de sistem, iar, în relație cu activitățile specifice OPCVM, de OPCVM, de depozitarii acestora sau de părțile terțe acoperite de sistem. Contribuțiile obișnuite ale membrilor se colectează anual.

(7) Statele membre informează anual AEVMP cu privire la nivelul țintă de fonduri menționat la alineatul (2) și cu privire la nivelul de finanțare menționat la alineatul (3) al sistemelor de compensare din respectivele state membre. Informațiile sunt confirmate de autoritățile competente și se transmit AEVMP, însoțite de această confirmare, în termen de 30 de zile de la încheierea anului.

Statele membre se asigură că informațiile menționate la primul paragraf se publică pe site-urile web ale sistemelor de compensare cel puțin anual.

(8) Statele membre se asigură că 10% din fondurile finanțate ex-ante ale sistemelor de compensare, menționate la articolul 4a alineatul (2), sunt disponibile pentru a fi împrumutate altor sisteme de compensare în condițiile prevăzute la articolul 4c.

Comisia poate modifica, prin intermediul unor acte delegate, în conformitate cu articolul 13a și sub rezerva condițiilor prevăzute la articolele 13b și 13c, procentajul fondurilor finanțate ex-ante care trebuie să fie disponibile pentru împrumuturi acordate altor sisteme de compensare, ținând cont de evoluțiile piețelor financiare.

(9) Comisia adoptă, prin intermediul unor acte delegate, în conformitate cu dispozițiile de la articolul 13a și ținând seama de condițiile prevăzute la articolele 13b și 13c, măsuri pentru a stabili:

(a) metoda de stabilire a pasivelor potențiale ale sistemelor de compensare menționată la alineatul (1);

(b) mecanismele de finanțare alternative, menționate la alineatul (5), de care trebuie să dispună sistemele de compensare pentru a putea obține finanțare pe termen scurt dacă este necesar;

(c) factorii care trebuie avuți în vedere la evaluarea capacității contribuțiilor suplimentare menționate la alineatul (4) de a nu periclita stabilitatea sistemului financiar al unui stat membru;

(d) criteriile de stabilire a contribuțiilor entităților acoperite menționate la alineatul (6).

(10) În vederea garantării unor condiții uniforme de aplicare a dispozițiilor de la alineatul (7) paragraful al doilea, Autoritatea europeană pentru valori mobiliare și piețe, instituită prin Regulamentul …/… al Parlamentului European și al Consiliului (*) [AEVMP] (denumită în continuare AEVMP) elaborează proiecte de standarde tehnice pentru a preciza în detaliu ce informații trebuie publicate de sistemele de compensare.

AEVMP înaintează Comisiei proiectele de standarde tehnice menționate la primul paragraf până la data de 31 decembrie 2012.

Comisia poate adopta proiectele de standarde tehnice menționate la primul paragraf în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 7e din Regulamentul .../…. [AEVMP].

Articolul 4b

(1) Un sistem de compensare are dreptul să împrumute de la toate celelalte sisteme de compensare din cadrul Uniunii Europene menționate la articolul 2, numai dacă sunt întrunite toate condițiile următoare:

(a) sistemul creditat nu își poate onora obligațiile care îi revin în temeiul articolului 2 alineatul (2a) sau (2c) din cauza plăților anterioare efectuate în scopul onorării respectivelor obligații;

(b) situația menționată la litera (a) de la prezentul alineat se datorează lipsei de fonduri menționate la articolului 4a alineatul (3);

(c) sistemul creditat a recurs la contribuții suplimentare conform articolului 4a alineatul (4);

(d) sistemul creditat își asumă juridic responsabilitatea de a utiliza fondurile împrumutate pentru a rambursa creanțele în conformitate cu articolul 2 alineatele (2a) și (2c);

(e) un sistem de compensare care nu și-a achitat un împrumut acordat de alt sistem în temeiul prezentului articol nu solicită și nici nu acordă împrumuturi altor sisteme de compensare;

(f) sistemul creditat declară valoarea fondurilor solicitate;

(g) sistemul creditat informează fără întârziere AEVMP, prezentând motivele pentru care întrunește condițiile de mai sus și declarând suma solicitată.

Suma menționată la litera (f) de la prezentul alineat se stabilește după cum urmează:

[suma creanțelor de rambursat în conformitate cu articolul 2 alineatele (2a) și (2c)] – [nivelul de finanțare menționat la articolul 4a alineatul (7) + suma maximă a contribuțiilor suplimentare menționate la articolul 4a alineatul (4)]

Celelalte sisteme de compensare acționează în calitate de sisteme creditoare. În acest sens, statele membre în care există mai multe sisteme de compensare desemnează unul dintre ele în calitate de sistem creditor al statului membru respectiv și informează AEVMP în consecință. Statele membre pot decide dacă celelalte sisteme de compensare stabilite în același stat membru rambursează sau nu sistemului creditor suma împrumutată, precum și modalitatea de rambursare.

(2) Împrumutul este supus următoarelor condiții:

(a) sub rezerva limitei prevăzute la următorul paragraf, fiecare sistem de compensare acordă spre împrumut o sumă proporțională cu partea pe care o deține din suma fondurilor și instrumentelor financiare acoperite de toate sistemele de compensare, cu excepția sistemului creditat. Sumele se calculează pe baza celor mai recente informații menționate la articolul 4a alineatul (2);

(b) sistemul creditat rambursează împrumutul în termen de maxim 5 ani. Acesta poate rambursa împrumutul în tranșe anuale. Dobânzile devin scadente numai la momentul rambursării;

(c) rata dobânzii este echivalentă cu rata facilității de creditare marginală practicată de Banca Centrală Europeană pe perioada creditului.

Suma totală împrumutată fiecărui sistem creditat nu depășește 20% din suma totală a fondurilor disponibile la nivelul Uniunii Europene pentru împrumuturi, menționate la articolul 4a alineatul (8).

(3) AEVMP confirmă că sunt întrunite cerințele prevăzute la alineatul (1), precizează sumele care sunt acordate spre împrumut de fiecare sistem, calculate conform alineatului (2) litera (a), rata inițială a dobânzii conform alineatului (2) litera (c), precum și durata împrumutului.

AEVMP transmite sistemelor creditoare confirmarea sa, însoțită de informațiile menționate la alineatul (1) litera (g). Sistemele creditoare primesc confirmarea și informațiile menționate în termen de 15 zile lucrătoare. Sistemele creditoare efectuează fără întârziere plata împrumutului către sistemul creditat, cel mult în termen de 15 zile lucrătoare de la primirea acestor elemente.

(4) Statele membre se asigură că sistemul creditat colectează contribuții suficiente pentru rambursarea sumei împrumutate și pentru restabilirea nivelului țintă de fonduri cât mai curând posibil și cel mult în termen de zece ani de la primirea împrumutului.

(5) Pentru facilitarea cooperării eficiente dintre sistemele de compensare a investitorilor, acestea sau, dacă este cazul, autoritățile competente, încheie acorduri de cooperare în scris. Aceste acorduri respectă cerințele prevăzute de Directiva 95/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului (**).

AEVMP este informată cu privire la existența și conținutul acordurilor menționate la primul paragraf. Aceasta poate emite avize privind acordurile menționate în conformitate cu articolul [6 alineatul (2) litera (f) și articolul 19 din regulamentul AEVMP]. În cazul în care autoritățile competente sau sistemele de compensare nu ajung la un acord sau dacă apare o dispută de interpretare a unui astfel de acord, AEVMP mediază dezacordurile în temeiul [articolului 11 din regulamentul AEVMP].

Absența acordurilor menționate la primul paragraf nu afectează creanțele investitorilor în temeiul articolului 2 alineatul (2a) sau (2c).

* JO L ...

** JO L 084, 26.3.1997, p.22.”

(6) Articolele 5 și 6 se înlocuiesc cu următorul text:

„Articolul 5

(1) În cazul în care o întreprindere de investiții, un OPCVM, un depozitar sau o parte terță obligată, în temeiul articolului 2 alineatul (1), să participe la un sistem de compensare nu își îndeplinește obligațiile care îi revin ca membru al acelui sistem, sunt notificate autoritățile competente care au eliberat autorizația întreprinderii de investiții sau a OPCVM și, în cooperare cu sistemul de compensare, acestea adoptă toate măsurile necesare, inclusiv impunerea de sancțiuni, pentru a se asigura că întreprinderea de investiții, OPCVM, depozitarul sau partea terță își îndeplinește obligațiile.

(2) Dacă măsurile prevăzute la alineatul (1) nu reușesc să asigure respectarea de către întreprinderea de investiții, OPCVM, depozitar sau partea terță în cauză a obligațiilor care îi revin, sistemul de compensare, cu acordul expres al autorităților competente, poate emite un preaviz de minim 12 luni referitor la intenția sa de a retrage întreprinderii de investiții, OPCVM, depozitarului sau părții terțe calitatea de membru al sistemului. Sistemul continuă să ofere acoperirea menționată la articolul 2 alineatele (2a) și (2c) în relație cu activitățile de investiții sau cu activitățile specifice OPCVM desfășurate în perioada respectivă. În cazul în care, la expirarea preavizului, întreprinderea de investiții, OPCVM, depozitarul sau partea terță nu și-a îndeplinit obligațiile, sistemul de compensare îi poate retrage calitatea de membru, după ce a obținut acordul expres al autorităților competente.

(3) O întreprindere de investiții, un OPCVM, un depozitar sau o parte terță căreia i s-a retras calitatea de membru al unui sistem de compensare a investitorilor poate continua să își desfășoare activitățile de investiții, activitățile specifice OPCVM sau poate deține în continuare instrumentele financiare ale investitorilor sau ale OPCVM în următoarele condiții:

(a) înainte de retragerea calității de membru a prevăzut mecanisme alternative de compensare care să asigure investitorilor și OPCVM o acoperire cel puțin echivalentă cu cea oferită de sistemul de compensare recunoscut oficial, iar caracteristicile respectivelor mecanisme alternative de compensare sunt echivalente cu cele ale sistemului de compensare recunoscut oficial;

(b) autoritatea competentă responsabilă cu autorizarea întreprinderii de investiții sau a OPCVM a confirmat că sunt întrunite condițiile prevăzute la litera (a).

(4) În cazul în care o întreprindere de investiții sau un OPCVM propus pentru retragerea calității de membru în conformitate cu alineatul (2) nu este în măsură să prevadă mecanisme alternative care să îndeplinească condițiile impuse la alineatul (3), autoritățile competente care au eliberat autorizația:

(a) o retrag fără întârziere, în cazul întreprinderii de investiții pentru care a eliberat autorizația.

(b) o retrag fără întârziere, în cazul unui OPCVM aprobat.

(5) În cazul în care un depozitar sau o parte terță propusă pentru retragerea calității de membru în conformitate cu alineatul (2) nu este în măsură să prevadă mecanisme alternative care să îndeplinească condițiile impuse la alineatul (3), este interzis să li se încredințeze activele investitorilor sau ale OPCVM.

Articolul 6

După retragerea autorizației unei întreprinderi de investiții sau a unui OPCVM, acoperirea menționată la articolul 2 alineatele (2a) și (2c) continuă să fie oferită pentru activitățile de investiții desfășurate până în momentul retragerii.”

(7) Articolele 8 și 9 se înlocuiesc cu următorul text:

„Articolul 8

(1) Acoperirea prevăzută la articolul 4 alineatele (1) și (3) se aplică creanței agregate a investitorului asupra aceleiași întreprinderi de investiții sau asupra aceluiași OPCVM, în conformitate cu prezenta directivă, indiferent de numărul de conturi, de valută și de amplasarea sa în Uniunea Europeană.

(2) Cota fiecărui investitor în activități de investiții comune este luată în considerare la calcularea acoperirii prevăzute la articolul 4 alineatele (1) și (3).

În lipsa unor prevederi speciale, creanțele sunt împărțite egal între investitori.

Statele membre pot prevedea că, pentru calcularea limitelor prevăzute la articolul 4 alineatele (1) și (3), creanțele cu privire la activități de investiții comune asupra cărora două sau mai multe persoane au drepturi în calitate de membri ai unui parteneriat de afaceri, ai unei asociații sau grupări similare fără personalitate juridică pot fi agregate și tratate ca și cum ar fi generate de o investiție realizată de un singur investitor.

(3) În cazul în care un investitor nu este beneficiarul legal al sumelor sau valorilor mobiliare deținute, persoana care este beneficiarul legal este cea care primește compensația, cu condiția ca persoana în cauză să fie identificată sau identificabilă înainte de data constatării sau a hotărârii menționate la articolul 2 alineatele (2) și (2b).

În cazul în care două sau mai multe persoane sunt beneficiari legali, la calcularea limitelor prevăzute la articolul 4 alineatele (1) și (3), se ia în considerare cota-parte a fiecăreia, în conformitate cu dispozițiile care reglementează gestionarea sumelor sau valorilor mobiliare.

Articolul 9

(1) Sistemul de compensare ia măsurile necesare pentru informarea investitorilor cu privire la constatarea sau hotărârea menționată la articolul 2 alineatele (2) și (2b), iar, dacă acestora urmează să li se acorde compensații, pentru efectuarea plății compensațiilor cât mai curând posibil. Sistemul poate stabili o perioadă în care investitorilor li se solicită să își depună cererile de compensare. Această perioadă nu poate fi mai scurtă de cinci luni de la data constatării sau hotărârii menționate la articolul 2 alineatele (2) și (2b) sau de la data la care constatarea sau hotărârea sunt făcute publice.

Faptul că această perioadă a expirat nu poate fi invocat de sistem pentru a refuza acoperirea unui investitor care nu a putut să își valorifice la timp dreptul la compensare.

(2) Sistemul trebuie să fie în măsură să plătească creanțele investitorilor cât mai curând posibil, cel mai târziu în termen de trei luni de la stabilirea eligibilității și a valorii creanței.

În circumstanțe excepționale, un sistem de compensare poate solicita autorităților competente o prelungire a termenului. Această prelungire nu poate depăși trei luni. Autoritățile competente informează imediat Autoritatea europeană pentru valori mobiliare și piețe cu privire la orice prelungire acordată unui sistem de compensare și cu privire la circumstanțele care justifică respectiva prelungire.

Statele membre se asigură că sistemele de compensare pot lua parte la procedurile de insolvență sau la procedurile judiciare relevante pentru stabilirea eligibilității și valorii unei creanțe.

Al treilea paragraf nu aduce atingere posibilității sistemelor de a adopta alte metode de stabilire a eligibilității sau sumei unei creanțe.

În cazul în care plata finală nu a fost efectuată în termen de nouă luni de la constatarea sau hotărârea menționată la articolul 2 alineatul (2) sau (2b), statele membre se asigură că sistemul de compensare efectuează, în termen de trei luni de la respectiva constatare sau hotărâre, plata provizorie a unei compensații parțiale de cel puțin o treime din suma creanței, pe baza unei evaluări inițiale a creanței. Soldul se plătește în termenul stabilit la primul paragraf din prezentul alineat, după stabilirea definitivă a eligibilității și a sumei creanței. Statele membre se asigură că sistemul de compensare dispune de mijloace de recuperare a sumelor plătite cu titlu provizoriu dacă se stabilește că o creanță nu era eligibilă.

Comisia adoptă, prin intermediul unor acte delegate, în conformitate cu dispozițiile de la articolul 13a și ținând seama de condițiile prevăzute la articolele 13b și 13c, măsuri de stabilire a procedurii de tratare a creanțelor investitorilor și a criteriilor tehnice pentru calcularea pierderii valorii unui OPCVM ca urmare a evenimentelor menționate la articolul 2 alineatele (2b) și (2c).

(3) Fără a aduce atingere termenului prevăzut la alineatul (2) primul paragraf, în cazul în care un investitor sau orice altă persoană care deține drepturi sau un interes legate de activitățile de investiții a fost acuzat(ă) de o infracțiune decurgând din sau având legătură cu spălarea banilor, astfel cum a fost definită la articolul 1 din Directiva 2005/60/CE, sau face obiectul unor sancțiuni pentru încălcarea Directivei 2003/6/CE, sistemul de compensare poate suspenda orice plată până la pronunțarea hotărârii judecătorești sau până la emiterea constatării autorității competente.”

(8) La articolul 10, alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text:

„(1) Statele membre se asigură că fiecare întreprindere de investiții sau OPCVM adoptă măsurile necesare pentru a pune la dispoziția investitorilor efectivi și potențiali informațiile necesare acestora pentru identificarea sistemului de compensare a investitorilor la care aderă întreprinderea de investiții sau OPCVM și sucursalele sale din Uniunea Europeană sau a oricărui alt mecanism alternativ prevăzut la articolul 2 alineatul (1) al doilea paragraf sau la articolul 5 alineatul (3). Investitorii sunt informați despre prevederile sistemului de compensare a investitorilor sau ale oricărui alt mecanism alternativ aplicabil, inclusiv despre suma și aria acoperirii oferite de sistemul de compensare, precum și despre orice norme stabilite de statele membre în conformitate cu articolul 2 alineatul (3). Aceste informații sunt prezentate într-o formă ușor de înțeles.

De asemenea, se oferă la cerere informații privind condițiile de compensare și formalitățile care trebuie îndeplinite pentru obținerea compensației.

Informațiile furnizate trebuie să fie corecte, clare și neînșelătoare și explică în special situațiile și creanțele acoperite de sistemul de compensare relevant și modul în care se aplică acesta în situațiile transfrontaliere. Informațiile furnizate trebuie să conțină, de asemenea, exemple de situații și creanțe care nu sunt acoperite de sistemul de compensare.”

(9) Articolul 12 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 12

(1) Fără a se aduce atingere altor drepturi pe care le pot avea în conformitate cu legislația internă, sistemele care efectuează plăți pentru compensarea investitorilor au dreptul de subrogare în drepturile investitorilor aflați în procedura de lichidare, pentru sume egale cu plățile efectuate.

(2) În cazul unei pierderi cauzate de situația financiară a unei părți terțe care deține instrumente financiare aparținând unui investitor în relație cu activități de investiții, conform articolului 2 alineatul (2), sistemele care efectuează plăți de compensare a investitorilor au dreptul de subrogare în drepturile investitorului sau ale întreprinderii de investiții aflate în procedura de lichidare, pentru sume egale cu plățile efectuate.

(3) În cazul prevăzut la articolul 2 alineatul (2) în care pierderile au fost cauzate de situația financiară a unui depozitar sau a unei părți terțe căreia i-au fost încredințate activele unui OPCVM, sistemele de compensare care efectuează plăți de compensare a deținătorilor titlurilor de participare OPCVM au dreptul de subrogare în drepturile deținătorului titlurilor de participare OPCVM sau în drepturile OPCVM aflate în procedura de lichidare, pentru sume egale cu plățile efectuate.

(4) Dacă o parte terță deține instrumente financiare aparținând unui investitor în relație cu activități de investiții sau dacă depozitarul sau partea terță căreia i-au fost încredințate activele unui OPCVM sunt situate într-o țară terță în care sistemul judiciar nu acordă sistemului de compensare dreptul de subrogare în drepturile întreprinderii de investiții sau ale OPCVM, statele membre se asigură că întreprinderea de investiții sau OPCVM restituie sistemului de compensare sume echivalente cu plățile efectuate de acesta în cazul în care primesc orice fonduri în cadrul procedurilor de lichidare.”

(10) Se introduc următoarele articole 13a, 13b și 13c:

„Articolul 13a

(1) Competențele de adoptare a actelor delegate menționate la articolul 4a alineatul (2), articolul 4a alineatul (8), articolul 4a alineatul (9) și articolul 9 alineatul (2) se conferă Comisiei pe perioadă nedeterminată.

(2) Imediat ce adoptă un act delegat, Comisia notifică simultan Parlamentului European și Consiliului acest lucru.

(3) Competențele de adoptare a actelor delegate îi sunt conferite Comisiei sub rezerva condițiilor prevăzute la articolele 13b și 13c.

Articolul 13b

(1) Delegarea competențelor menționate la articolul 4a alineatul (2), articolul 4a alineatul (8), articolul 4a alineatul (9) și articolul 9 alineatul (2) poate fi revocată de Parlamentul European sau de Consiliu.

(2) Instituția care a inițiat o procedură internă pentru a decide să revoce delegarea competențelor informează cealaltă instituție și Comisia cu suficient timp înainte de adoptarea unei decizii finale, indicând competențele delegate care ar putea face obiectul unei revocări, precum și motivele revocării.

(3) Decizia de revocare pune capăt delegării competențelor specificate în respectiva decizie. Aceasta intră în vigoare imediat sau la o dată ulterioară, menționată în decizie. Decizia de revocare nu aduce atingere valabilității actelor delegate care sunt deja în vigoare. Decizia se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene .

Articolul 13c

(1) Parlamentul European și Consiliul pot prezenta obiecții cu privire la actul delegat în termen de două luni de la data notificării. La inițiativa Parlamentului European sau a Consiliului, acest termen se prelungește cu o lună.

(2) În cazul în care, la expirarea termenului respectiv, nici Parlamentul European, nici Consiliul nu au prezentat obiecții la actul delegat, acesta se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene și intră în vigoare la data prevăzută în actul respectiv.

Actul delegat poate fi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene și intră în vigoare înainte de expirarea termenului respectiv dacă atât Parlamentul European, cât și Consiliul au informat Comisia cu privire la intenția lor de a nu prezenta obiecții.

(3) Dacă Parlamentul European sau Consiliul obiectează cu privire la actul delegat adoptat, acesta nu intră în vigoare. Instituția care formulează obiecții la un act delegat prezintă motivele care au stat la baza acestora.”

(11) Se introduce următorul articol 14a:

„Articolul 14a

Statele membre pot încheia acorduri de cooperare privind schimbul de informații cu autoritățile competente ale unor țări terțe în conformitate cu articolul 63 din Directiva 2004/39/CE și cu articolul 102 din Directiva 2009/65/CE.”

(19) Anexa I se modifică după cum urmează:

(a) Punctul 1 se înlocuiește cu următorul text:

„1. Investitorii profesionali menționați la punctele 1 – 4 din secțiunea I a anexei II la Directiva 2004/39/CE privind piețele instrumentelor financiare.”

(b) Punctele 2, 3 și 8 se elimină.

Articolul 2Transpunere

(1) Statele membre adoptă și publică actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive până cel târziu la [ douăsprezece luni de la data intrării în vigoare a prezentei directive ]. Statele membre comunică de îndată Comisiei textele acestor acte, precum și un tabel de corespondență între respectivele acte și prezenta directivă.

Statele membre aplică respectivele dispozițiile de la [ optsprezece luni de la intrarea în vigoare a prezentei directive], cu excepția dispozițiilor de transpunere a articolului 4b care se aplică de la 31 decembrie 2013.

Atunci când statele membre adoptă aceste acte, ele conțin o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.

(2) Comisiei îi sunt comunicate de către statele membre textele principalelor dispoziții de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

Articolul 3Intrarea în vigoare

Prezenta directivă intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene .

Articolul 4Destinatari

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles,

Pentru Parlamentul European Pentru Consiliu

Președintele Președintele

[1] Directiva 97/9/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 3 martie 1997 privind sistemele de compensare pentru investitori (JO L 84, 26.3.1997, p. 22).

[2] Directiva 93/22/CEE a Consiliului din 10 mai 1993 privind serviciile de investiții în domeniul valorilor mobiliare (JO L 141, 11.6.1993, p. 27-46).

[3] Directiva 2004/39/CE (JO L 145, 30.4.2004, p. 1-44.)

[4] Directiva 94/19/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 30 mai 1994 privind sistemele de garantare a depozitelor (JO L 135, 31.5.1994, p. 5).

[5] Comunicarea Comisiei către Consiliul European de primăvară, „Stimularea redresării economice europene” - COM(2009) 114, 4.3.2009.

[6] Serviciile Comisiei au primit 70 de contribuții. Contribuțiile care nu au un caracter confidențial se pot consulta pe site-ul web al Comisiei, la adresa:http://ec.europa.eu/internal_market/consultations/2009/investor_compensation_en.htm

[7] Au fost trimise două chestionare referitoare la funcționarea sistemelor naționale de compensare a investitorilor în iunie 2009 și în noiembrie 2009.

[8] ESME a fost un organ consultativ pe lângă Comisie, compus din practicieni și experți în piețele valorilor mobiliare. El a fost instituit de Comisie în aprilie 2006 și a funcționat până în 2009 în temeiul Deciziei 2006/288/CE a Comisiei din 30 martie 2006 de constituire a unui grup european de experți în piețele valorilor mobiliare care să furnizeze consultanță juridică și economică privind aplicarea directivelor UE referitoare la valorile mobiliare (JO L 106, 19.4.2006, p. 14-17).

[9] Comitetul european pentru valori mobiliare (ESC) înființat de Comisie prin Decizia 2001/528/CE (JO L 191, 13.7.2001, p. 45) îndeplinește atât funcții de comitologie [conform Deciziei 1999/468/CE a Consiliului din 28 iunie 1999 (JO L 184, 17.7.1999, p. 23) de stabilire a normelor privind exercitarea competențelor de executare conferite Comisiei, modificată prin Decizia 2006/51/CE (JO L 200, 22.7.2006, p.11)], cât și funcții de consiliere în domeniul valorilor mobiliare. Comitetul este format din reprezentanți la nivel înalt ai statelor membre și este prezidat de un reprezentant al Comisiei. Discuțiile au avut loc în cadrul întrunirilor ESC din 14 noiembrie 2008, 11 februarie 2009 și 15 iulie 2009.

[10] Studiul poate fi consultat la adresa următoare: http://ec.europa.eu/dgs/internal_market/docs/evaluation/national-investor-rep2005.pdf.

Opiniile exprimate în studiul efectuat de OXERA nu reflectă în mod necesar poziția Comisiei Europene. OXERA este o societate privată cu care Comisia Europeană a semnat un contract pentru efectuarea studiului. Declarațiile și opiniile conținute în studiu constituie responsabilitatea respectivei societăți. Comisia Europeană nu validează studiul OXERA, însă îl utilizează ca sursă de informații pentru revizuirea directivei privind sistemele de compensare a investitorilor.

[11] Document de lucru al serviciilor Comisiei de însoțire a propunerii de directivă a Parlamentului European și a Consiliului de modificare a Directivei 1997/9/CE privind sistemele de compensare pentru investitori – SEC (2010) 845.

[12] JO L 135, 31.5.1994, p. 5-14.

[13] Articolul 1 punctul 2 face trimitere la serviciile de investiții definite la articolul 1 punctul 1 din Directiva 93/22/CEE (ISD) și la serviciul menționat în secțiunea C punctul 1 din anexa la directiva menționată.

[14] A se vedea, de exemplu, trimiterea la micii investitori din considerentul 4 al ICSD.

[15] Anexa 1 la ICSD conține o listă a acestor investitori.

[16] Articolul 4 alineatul (2) și anexa 1 la ICSD.

[17] MiFID - Anexa II.

[18] În prezent întreprinderile care îndeplinesc cel puțin două dintre următoarele criterii pot întotdeauna să solicite compensații în temeiul ICSD: Bilanț total ≤ 4 400 000 EUR, cifră de afaceri netă ≤ 8 800 000 EUR, număr mediu de angajați ≤ 50. Conform MiFID, numai întreprinderile mai mari care întrunesc cel puțin două dintre următoarele criterii pot fi clasificate drept clienți profesionali per se : bilanț total ≥ 20 000 000 EUR, cifră de afaceri netă ≥ 40 000 000 EUR, fonduri proprii ≥ 2 000 000 EUR. Prin urmare, adoptarea definițiilor din MiFID ar reduce sfera întreprinderilor care pot fi excluse în temeiul ICSD.

[19] Articolele 16 și 17 din Directiva 2006/73/CE de punere în aplicare a Directivei 2004/39/CE în ceea ce privește cerințele organizatorice și condițiile de funcționare ale întreprinderilor de investiții și termenii definiți în sensul directivei menționate.

[20] Articolul 18 din Directiva 2006/73/CE.

[21] Directiva 2009/65/CEE de coordonare a actelor cu putere de lege și a actelor administrative privind organismele de plasament colectiv în valori mobiliare (OPCVM) (JO L 302, 17.11.2009, p. 32-96).

[22] Articolele 22 – 26 și 32 – 36 din Directiva 2009/65/CE.

[23] Propunerea legislativă relevantă, precedată de o consultare, urmează să fie adoptată până în primăvara anului 2011.

[24] Spălarea de bani a fost definită la articolul 1 din Directiva 91/308/CEE a Consiliului din 10 iunie 1991 privind prevenirea folosirii sistemului financiar în scopul spălării banilor. Directiva menționată a fost abrogată de Directiva 2005/60/CE privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor și finanțării terorismului ( JO L 309, 25.11.2005, p. 15-36).

[25] Directiva 2003/6/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 28 ianuarie 2003 privind utilizările abuzive ale informațiilor confidențiale și manipulările pieței (abuzul de piață) (JO L 96, 12.4.2003, p. 16-25).

[26] Articolul 7 din Directiva 94/19/CE privind sistemele de garantare a depozitelor.

[27] A se vedea Directiva 2009/14/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 11 martie 2009 de modificare a Directivei 94/19/CE în ceea ce privește plafonul de garantare și termenul de plată a compensațiilor ( JO L 68, 13.3.2009, p. 3-7).

[28] În octombrie 2009 Comisia Europeană a adoptat un pachet de proiecte legislative care consolidează supravegherea sectorului financiar în Europa. Acesta prevede instituirea unui Consiliu european pentru riscuri sistemice (CERS) care să identifice riscurile din sistemul financiar în ansamblul său. De asemenea, se înființează un Sistem european al supraveghetorilor financiari (SESF), compus din autorități naționale de supraveghere și trei noi autorități europene de supraveghere pentru sectorul bancar, cel al valorilor mobiliare și cel al asigurărilor și pensiilor ocupaționale. AEVMP este una dintre cele trei autorități europene de supraveghere incluse în pachetul legislativ menționat. Propunerea legislativă în discuție poate fi consultată la următoarea adresă:http://ec.europa.eu/internal_market/finances/docs/committees/supervision/20090923/com2009_503_en.pdf

[29] A se vedea considerentul (13) din directivă.

[30] JO C , , p. .

[31] JO C , , p. .

[32] JO L 84, 26.3.1997, p. 22-31.

[33] JO L 141, 11.6.1993, p. 27-46.

[34] JO L 145, 30.4.2004, p. 1-44.

[35] JO L 135, 31.5.1994, p. 5-14.

[36] JO L 241, 2.9.2006, p. 26-58.

[37] JO L 302, 17.11.2009, p. 32-96.

[38] JO L 309, 25.11.2005, p. 15.

[39] JO L 96, 12.4.2003, p. 16.

[40] JO L ...