Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 52009XC0214(04)

    Procedura națională a Danemarcei de alocare a drepturilor limitate de trafic aerian

    JO C 37, 14.2.2009, p. 24–25 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

    14.2.2009   

    RO

    Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

    C 37/24


    Procedura națională a Danemarcei de alocare a drepturilor limitate de trafic aerian

    (2009/C 37/07)

    În conformitate cu articolul 6 din Regulamentul (CE) nr. 847/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind negocierea și punerea în aplicare a acordurilor de reglementare a serviciilor aeriene dintre statele membre și țările terțe, Comisia Europeană publică următoarea procedură națională pentru repartizarea drepturilor de trafic aerian între transportatorii comunitari eligibili în situațiile în care aceste drepturi sunt limitate în temeiul unor acorduri internaționale de reglementare a serviciilor aeriene cu țări terțe.

    Danemarca — Ministerul Transporturilor

    Februarie 2008

    Orientări pentru repartizarea limitată a drepturilor de trafic aerian

    1.

    Prezentele orientări sunt emise pe baza Regulamentului (CE) nr. 847/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind negocierea și punerea în aplicare a acordurilor de reglementare a serviciilor aeriene dintre statele membre și țările terțe. Ele ar trebui să se aplice în cazurile în care mai mult de un transportator dorește să utilizeze drepturi de trafic daneze, care, în temeiul unui acord bilateral de reglementare a serviciilor aeriene pe care Danemarca l-a încheiat cu o țară terță, sunt limitate, în cazurile în care domeniul de aplicare al acestor drepturi nu este suficient pentru a satisface toate dorințele tuturor părților interesate de a furniza servicii de transport în temeiul acordului. Orientările ar trebui, de asemenea, să se aplice în cazurile în care, în temeiul acordului în vigoare, se poate desemna doar un transportator aerian, chiar dacă mai mulți transportatori și-au exprimat interesul de a fi desemnați.

    2.

    În cazul în care drepturile limitate de trafic aparțin celor trei țări scandinave din cadrul Comunității, cazul ar trebui tratat în conformitate cu prezentele orientări dacă ruta aeriană respectivă începe sau se termină în Danemarca. În astfel de cazuri, ar trebui să se organizeze consultări cu autoritățile de resort din Norvegia și Suedia.

    3.

    În prezentele orientări, „transportator aerian” înseamnă un transportator aerian care are sediul în Danemarca și pentru care a fost emisă o licență de operare în conformitate cu Regulamentul (CEE) nr. 2407/92 al Consiliului.

    4.

    Ministerul Transporturilor va furniza și va publica pe site-ul său web (www.trm.dk) informațiile privind drepturile de trafic în baza acordurilor bilaterale de reglementare a serviciilor aeriene pe care le-a încheiat Danemarca privind repartizarea acestor drepturi în conformitate cu prezentele orientări și privind negocierile referitoare la serviciile aeriene.

    5.

    Cererile de repartizare a drepturilor de trafic în temeiul prezentelor orientări ar trebui tratate de către Ministerul Transporturilor, iar deciziile cu privire la acordarea acestor drepturi ar trebui publicate.

    6.

    Un transportator aerian care dorește să utilizeze drepturi de trafic limitate ar trebui să depună o cerere scrisă la Ministerul Transporturilor. Cererea ar trebui întocmită în daneză sau engleză și ar trebui să conțină următoarele informații:

    (a)

    o copie a licenței de operare a transportatorului aerian, dacă nu a fost emisă de autoritățile daneze;

    (b)

    o descriere a serviciilor aeriene planificate (de exemplu, tip de aeronavă, naționalitate și număr de înmatriculare, ore de plecare și de sosire, rută de zbor și zile de zbor);

    (c)

    informații cu privire la eventuale acorduri de închiriere a aeronavei prevăzute, cu sau fără echipaj (în regim „wet lease” sau „dry lease”);

    (d)

    informații cu privire la eventuale colaborări cu alți transportatori aerieni, precum și natura și amploarea acestora;

    (e)

    data planificată pentru începerea serviciilor aeriene;

    (f)

    tip de curse (de exemplu, curse de pasageri sau de marfă);

    (g)

    eventuale zboruri de legătură;

    (h)

    politica de prețuri pentru serviciile aeriene.

    Ministerul poate cere solicitanților să depună informații suplimentare.

    Ministerul va informa autoritățile competente din Norvegia și Suedia cu privire la eventualele cereri primite.

    7.

    Cererile sunt tratate conform unei proceduri nediscriminatorii și transparente. În cadrul acestei proceduri ar putea fi apreciate în mod special serviciile aeriene care:

    sunt extrem de utile pentru utilizatori,

    stimulează în modul cel mai eficient posibil concurența între transportatorii aerieni comunitari,

    oferă servicii de transport aerian pentru toate categoriile de servicii aeriene generale, la cele mai scăzute tarife posibile,

    promovează dezvoltarea pe baze solide a sectorului aviatic, precum și a comerțului și turismului în Comunitate, și/sau

    realizează obiectivele strategice în domeniul transportului public, de exemplu în ceea ce privește dezvoltarea regională.

    8.

    La tratarea cererilor ar trebui să se ia în considerare în mod special următoarele aspecte:

    serviciile oferite,

    frecvența zborurilor,

    tipul de aeronavă și configurarea locurilor,

    zborurile directe sau indirecte,

    data de începere a serviciilor,

    repartizarea zborurilor pe parcursul anului,

    tipul de curse (de exemplu, curse de pasageri sau de marfă),

    accesul utilizatorilor la serviciile aeriene (comandarea și achiziționarea biletelor),

    disponibilitatea zborurilor de legătură,

    prețurile,

    impactul asupra mediului.

    Pot fi luate în considerare și alte aspecte, în cazul în care acestea sunt furnizate de solicitant înainte de luarea unei decizii.

    9.

    La tratarea cererilor ar trebui să se țină seama de necesitatea continuității serviciilor de transport aerian.

    10.

    Decizia referitoare la repartizarea drepturilor de trafic în conformitate cu prezentele orientări ar trebui să precizeze considerațiile pe care se bazează.

    11.

    Drepturile de trafic alocate nu pot fi transferate în absența unei autorizații speciale.

    12.

    Un transportator aerian care a fost autorizat să utilizeze drepturi de trafic în conformitate cu prezentele orientări ar trebui să înceapă serviciile de transport aerian în cadrul următoarei perioadei de programare a zborurilor. Dacă nu face acest lucru, autorizația își pierde valabilitatea.

    13.

    Autorizația își pierde valabilitatea și în următoarele situații:

    (a)

    serviciile aeriene sunt întrerupte și nu sunt reluate în termen de șase luni, cu condiția ca întreruperea să nu fie datorată unor circumstanțe independente de voința transportatorului aerian autorizat;

    (b)

    transportatorul aerian autorizat informează Ministerul Transporturilor că nu mai dorește să facă uz de autorizația acordată.

    14.

    Ministerul Transporturilor poate retrage parțial sau integral autorizația în următoarele cazuri:

    (a)

    operarea serviciilor aeriene nu este conformă cu condițiile necesare autorizării sau cu dispozițiile prevăzute în acordul bilateral pe care se bazează serviciile;

    (b)

    transportatorul aerian nu respectă niciuna din dispozițiile care reglementează serviciile aeriene; sau

    (c)

    există motive speciale pentru retragere.

    15.

    Dacă autorizația acordată în temeiul prezentelor orientări își pierde valabilitatea sau este retrasă, Ministerul poate reexamina problema autorizării.

    16.

    Prezentele orientări nu afectează niciunul din drepturile de trafic aflate în vigoare în orice moment, care sunt utilizate efectiv, într-un mod conform cu dreptul comunitar și cu legislația națională în domeniul concurenței.


    Top