52009PC0338

[pic] | COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE |

Bruxelles, 8.7.2009

COM(2009) 338 final

2009/0101 (CNS)

Propunere de

DECIZIE-CADRU A CONSILIULUI

privind dreptul la interpretare și traducere în procesele penale

{SEC( 2009) 915}{SEC(2009) 916}

EXPUNERE DE MOTIVE

1. INTRODUCERE

1. Prezenta propunere de decizie-cadru a Consiliului vizează să instituie standarde comune minime în ceea ce privește dreptul la interpretare și traducere în procesele penale din Uniunea Europeană. Propunerea este concepută ca un prim pas dintr-o serie de măsuri menite să înlocuiască propunerea Comisiei din 2004 de decizie-cadru privind anumite drepturi procedurale în procesele penale din Uniunea Europeană, COM (2004) 328 din 28.4.2004, retrasă după notificarea corespunzătoare a Consiliului și a Parlamentului European. Nu s-a putut ajunge la un acord privind această propunere, în pofida discuțiilor care au durat 3 ani în cadrul Grupului de lucru al Consiliului, acestea fiind efectiv abandonate în iunie 2007, după un dialog neproductiv în cadrul Consiliului Justiție. În prezent se consideră că adoptarea unei abordări graduale reprezintă o modalitate de continuare general acceptabilă; de asemenea, aceasta va ajuta la construirea graduală a unui climat bazat pe încredere și va contribui la consolidarea încrederii reciproce. Prin urmare, prezenta propunere ar trebui considerată ca parte a unui pachet legislativ global care va viza să stabilească un set minim de drepturi procedurale în procesele penale în Uniunea Europeană. Pe lângă dreptul de a avea acces în mod gratuit la interpretare, traducere și consiliere juridică, propunerea din 2004 includea și dreptul la informare în legătură cu drepturile (comunicare în scris a drepturilor), dreptul la acordarea unei atenții deosebite învinuiților vulnerabili, dreptul de a comunica cu autoritățile consulare și dreptul de a comunica cu familia. În cazul prezentei propuneri, Comisia a decis să se concentreze asupra dreptului la interpretare și traducere, acesta fiind dreptul cel mai puțin controversat în discuțiile care au avut loc cu ocazia propunerii din 2004, și existând, de asemenea, informații și studii disponibile în legătură cu acesta.

2. Prezenta propunere vizează să îmbunătățească drepturile persoanelor suspectate care nu înțeleg și nu vorbesc limba în care se desfășoară procedura. Existența standardelor comune minime în legătură cu aceste drepturi ar trebui să faciliteze aplicarea principiului recunoașterii reciproce.

3. În ceea ce privește temeiul juridic, propunerea se bazează pe articolul 31 alineatul (1) din Tratatul privind Uniunea Europeană. Articolul 31 alineatul (1) litera (c) prevede că UE poate adopta „acțiuni comune” pentru a asigura , în caz de nevoie, compatibilitatea normelor pentru a îmbunătăți cooperarea. În cazul cooperării judiciare, în special a recunoașterii reciproce, este necesar să existe încredere reciprocă. Este necesar un anumit grad de compatibilitate pentru a îmbunătăți încrederea reciprocă, și, în consecință, cooperarea.

4. Dreptul de a avea acces la interpretare și traducere, care derivă din Convenția europeană a drepturilor omului este fundamental pentru o persoană acuzată de săvârșirea unei infracțiuni, care nu înțelege limba în care se desfășoară procedura, astfel încât persoana suspectată să cunoască acuzațiile care i se aduc și să înțeleagă procedura. Persoana suspectată trebuie să fie în stare să înțeleagă acuzațiile care i se aduc. Ar trebui să fie asigurată traducerea documentelor esențiale. În conformitate cu CEDO, interpretarea și traducerea trebuie puse la dispoziție în mod gratuit.

5. Evaluarea impactului

Propunerea a făcut obiectul unei evaluări a impactului, inclusă în documentul SEC(2009) 915. Evaluarea a fost examinată și ulterior aprobată de Comitetul de evaluare a impactului la 27 mai 2009. Recomandările Comitetului și modul în care s-a ținut seama de ele pot fi regăsite la punctul 25 din evaluarea impactului (http://ec.europa.eu/governance/impact/practice_en.htm). Opțiunile prezentate erau următoarele:

(a) menținerea situației actuale, care nu ar presupune nicio acțiune la nivelul UE. Situația actuală, în care statele membre trebuie să respecte obligațiile asumate prin CEDO, ar putea continua ca și până acum, cu inegalitatea percepută între acuzare și acuzat, care a împiedicat, până în prezent, recunoașterea reciprocă. Această opțiune ar avea consecințe economice neglijabile.

(b) Măsuri nelegislative, precum recomandările, ar încuraja schimburile dintre statele membre și ar ajuta la identificare celor mai bune practici. Această opțiune ar conduce la un grad mai mare de conștientizare a standardelor impuse de CEDO, prin diseminarea și recomandarea practicilor care ar sprijini respectarea acestora. Nu s-ar realiza o apropiere suplimentară a standardelor legale.

(c) un nou instrument care să cuprindă toate drepturile prevăzute în propunerea din 2004. Punerea în aplicare a acestui instrument de către statele membre, monitorizată de Comisie, cu posibilitatea recursului în ultimă instanță la Curtea Europeană de Justiție, ar sprijini depășirea diferențelor în respectarea CEDO și ar promova încrederea reciprocă. Impactul economic ar fi de natură duală, în primul rând ar exista un cost al instituirii serviciilor care să asigure respectarea drepturilor, și, în al doilea rând, s-ar face economii prin costurile reduse ale căilor de atac.

(d) o măsură limitată la cazurile transfrontaliere ar constitui o primă etapă. Aceasta ar necesita o atenție sporită, astfel încât orice potențial aspect de discriminare de categorii de suspecți între cazuri transfrontaliere sau naționale să fie abordate corespunzător. Ca și în cazul opțiunii precedente, impactul economic ar fi de natură duală, în primul rând ar exista un cost al instituirii serviciilor care să asigure respectarea drepturilor, și, în al doilea rând, s-ar face economii prin costurile reduse ale căilor de atac, însă într-o măsură mai mică față de opțiunea precedentă, din cauza domeniului de aplicare mai puțin ambițios.

(e) o abordare graduală, începând cu măsuri privind accesul la interpretare și traducere, presupunând o nouă decizie-cadru care să impună statelor membre un nivel minim de standarde doar în ceea ce privește accesul la interpretare și traducere, reprezintă opțiunea preferată. Impactul economic ar fi de natură duală, în primul rând ar exista un cost al instituirii serviciilor care să asigure respectarea drepturilor, și, în al doilea rând, s-ar face economii prin costurile reduse ale căilor de atac.

Evaluarea impactului a identificat ca abordare preferată o combinare a opțiunilor (b) și (e), care maximizează sinergiile dintre acțiunile legislative și cele nelegislative. Prin urmare, prezenta decizie-cadru ar trebui să fie urmată de un document privind cele mai bune practici.

2. ISTORICUL DOSARULUI

6. Articolul 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană prevede că Uniunea respectă drepturile fundamentale, garantate de Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale și rezultate din tradițiile constituționale comune ale statelor membre. Mai mult, în decembrie 2000, Parlamentul European, Consiliul și Comisia au semnat împreună și au proclamat în mod solemn Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene.

7. Concluziile președinției Consiliului European de la Tampere[1] au subliniat că principiul recunoașterii reciproce ar trebui să devină piatra de temelie a cooperării judiciare, „…și apropierea legislației ar facilita […] protecția judiciară a drepturilor individuale”[2].

8. Comunicarea Comisiei către Consiliu și Parlamentul European din 26 iulie 2000 privind recunoașterea reciprocă a hotărârilor în materie penală[3] a precizat că, „prin urmare, trebuie să se asigure că tratamentul persoanelor suspectate și drepturile învinuiților nu numai că nu vor avea de suferit în urma punerii în aplicare a principiului [privind recunoașterea reciprocă], ci că garanțiile vor fi chiar îmbunătățite prin acest proces”.

9. Aceasta abordare a fost confirmată în Programul de măsuri de punere în aplicare a principiului recunoașterii reciproce a deciziilor în materie penală[4] („Programul de măsuri”) adoptat de Consiliu și de Comisie. În cadrul acestui program s-a subliniat că „recunoașterea reciprocă depinde de o serie de parametri care îi determină eficacitatea”.

10. Printre acești parametri se numără mecanismele de garantare a drepturilor persoanelor suspectate (parametrul 3) și definiția standardelor comune minime necesare facilitării punerii în aplicare a principiului recunoașterii reciproce (parametrul 4). Prezenta propunere de decizie-cadru reprezintă forma ce corespunde scopului declarat, de a consolida protecția drepturilor individuale.

3. DREPTUL LA TRADUCERE șI INTERPRETARE, CONSACRATE ÎN CEDO

11. Articolul 5 din CEDO - Dreptul la libertate și la siguranță – prevede că:

„(1) Orice persoană are dreptul la libertate și la siguranță. Nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu excepția următoarelor cazuri și potrivit căilor legale: (…)

(f) dacă este vorba despre arestarea sau deten ția legală a unei persoane …împotriva căreia se află în curs o procedură … de extrădare.

( 2) Orice persoană arestată trebuie să fie informată, în termenul cel mai scurt și într-o limbă pe care o înțelege, asupra motivelor arestării sale și asupra oricărei acuzații aduse împotriva sa.”

(…)

( 4) Orice persoană lipsită de libertatea sa prin arestare sau deținere are dreptul să introducă un recurs în fața unui tribunal, pentru ca acesta să statueze într-un termen scurt asupra legalității deținerii sale și să dispună eliberarea sa dacă deținerea este ilegală.”

iar articolul 6 - Dreptul la un proces echitabil – prevede că:

„(3) Orice acuzat are, în special, dreptul:

(a) să fie informat, în termenul cel mai scurt, într-o limbă pe care o în țelege și în mod amănunțit, asupra naturii și cauzei acuzației aduse împotriva sa;

(…)

(e) să fie asistat în mod gratuit de un interpret, dacă nu în țelege și nu vorbește limba folosită la audiere.”

Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene reflectă aceste drepturi în articolul 6 și articolele 47-50.

12. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, în legătură cu articolul 6 din CEDO, că învinuitul are dreptul, în mod gratuit, la serviciile unui interpret, chiar și în eventualitatea condamnării sale, precum și dreptul să primească documentele prin care acesta este acuzat într-o limbă pe care o înțelege; interpretarea trebuie să fie la un nivel suficient pentru a permite acestuia să înțeleagă procedura, iar interpretul trebuie să fie competent. Dreptul acuzatului de a avea acces gratuit la serviciile unui interpret, chiar și în eventualitatea condamnării sale, a fost consacrat în cauzele Luedicke, Belkacem și Koç/Germania [5] . În cauza Kamasinski/Austria[6] s-a stabilit că nivel interpretării oferite ar trebui să fie suficient de ridicat pentru ca învinuitul să poată să cunoască dosarul și să se apere. Dreptul se aplică înscrisurilor din dosar și procedurii premergătoare procesului. Curtea a statuat că standardul interpretării trebuie să fie „adecvat” și că detaliile acuzării trebuie să îi parvină persoanei într-o limbă pe care acesta o înțelege ( Brozicek/ Italia[7]) . Sarcina probei cu privire la faptul că învinuitul vorbește în mod „adecvat” limba în care se desfășoară procedura în instanță aparține autorităților judiciare și nu invers[8]. Interpretul trebuie să fie competent și judecătorul trebuie să garanteze corectitudinea procedurii ( Cuscani/Marea Britanie[9] ).

4. DISPOZIțII SPECIFICE

13. Propunerea de proiect de decizie-cadru stabilește obligațiile de bază și se întemeiază pe CEDO și pe jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. Forumul de reflecție asupra multilingvismului și formării interpreților[10] a redactat un raport cu recomandări privind calitatea interpretării și a traducerii.. Raportul este rezultatul reuniunilor Forumului de reflecție, convocat de Direcția Generală Interpretare a Comisiei în 2008, pentru a identifica dacă este nevoie să se adopte măsuri, și în caz afirmativ, care ar putea fi acestea. Forumul a ajuns la concluzia că este nevoie să se adopte măsuri și a formulat recomandări privind modalitatea de îmbunătățire a disponibilității interpreților competenți și calificați în procesele penale. Printre recomandări s-a numărat instituirea unui curriculum în materie de interpretare în domeniul juridic, precum și a unui sistem de acreditare, certificare și înregistrare a interpreților din acest domeniu.

Articolul 1 – Domeniu de aplicare

14. Domeniul de aplicare include toate persoanele suspectate de săvârșirea unei infracțiuni, până la condamnarea definitivă (inclusiv căile de atac). În prezentul document, noțiunea de „persoană suspectată” include astfel de persoane. Se dorește ca această noțiune să fie un termen autonom, fără legătură cu definirea sa în procedurile naționale.

15. Având în vedere că jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului a adus clarificări în sensul că persoanele audiate în legătură cu săvârșirea unei infracțiuni, puse sau nu în mod oficial sub acuzare, ar trebui să facă obiectul articolului 6 din CEDO, persoanele arestate sau reținute în legătură cu o acuzație intră, de asemenea, sub incidența acestei prevederi. Aceste drepturi încep să se aplice din momentul în care persoana este informată că este bănuită că a comis o infracțiune (de exemplu în momentul arestării sau când persoana suspectată nu mai este liberă să părăsească sediul de poliție).

Articolul clarifică faptul că prevederile acestuia se aplică cazurilor în care se utilizează un mandat european de arestare. Este importantă precizarea conform căreia cazurile în care se utilizează un mandat european de arestare intră sub incidența articolului, deoarece decizia-cadru privind mandatul european de arestare face referire la aceste drepturi doar în termeni generali. În acest sens, propunerea reprezintă o dezvoltare suplimentară a articolului 5 din CEDO.

Articolul 2 – Dreptul la interpretare

16. Acest articol prevede principiul de bază conform căruia ar trebui asigurată interpretarea pe parcursul urmăririi penale și al judecății, respectiv pe parcursul anchetei organelor de poliție, la proces și cu ocazia oricăror audieri intermediare sau căi de atac. De asemenea, acest drept este extins la consultanța juridică acordată persoanei suspectate, dacă avocatul acestuia vorbește o limbă pe care persoana suspectată sau învinuitul nu o înțelege.

Articolul 3 – Dreptul la traducerea documentelor esențiale

17. Pentru a se garanta corectitudinea procedurii, persoana suspectată are dreptul la traducerea documentelor esențiale. În cauza Kamasinski/Austria[11] Curtea a stabilit că dreptul la interpretare se aplică și „înscrisurilor din dosar” și că acuzatul ar trebui să aibă suficiente cunoștințe privind cazul instrumentat împotriva sa pentru a putea să-și construiască apărarea[12]. Documentele esențiale din cadrul procesului penal ar trebui, prin urmare, să includă actul de acuzare sau rechizitoriul și orice înscris relevant, precum declarația unui martor-cheie de care este nevoie pentru a înțelege „în mod amănunțit, natura și cauza acuzației aduse împotriva sa”, în conformitate cu articolul 6 alineatul (3) litera (a) din CEDO. De asemenea, traducerea ar trebui să fie disponibilă în cazul oricărui ordin de reținere sau ordin de privare de libertate, precum și în cazul hotărârii, pentru ca persoana să își poată exercita dreptul la o cale de atac (articolul 2 protocolul 7 din CEDO).

În ceea ce privește procedura de executare a unui mandat european de arestare, acesta ar trebui tradus.

Articolul 4 - Obligația statelor membre de a acoperi costurile legate de interpretare și traducere

18. Acest articol prevede că statele membre acoperă costurile legate de interpretare și traducere. Dreptul acuzatului de a avea acces gratuit la serviciile unui interpret, chiar și în eventualitatea condamnării sale, a fost consacrat în cauzele Luedicke, Belkacem și Koç/Germania [13] .

Articolul 5 – Calitatea interpretării și a traducerii

19. Acest articol stabilește cerințele de bază privind garantarea calității traducerii și interpretării. Recomandările în acest sens se regăsesc în raportul Forumului Comisiei de reflecție asupra multilingvismului și formării interpreților[14].

Articolul 6 - Clauza de menținere a nivelului de protecție

20. Scopul acestui articol este să asigure că stabilirea de standarde comune minime în conformitate cu prezenta decizie-cadru nu are ca efect scăderea nivelului standardelor în anumite state membre și că standardele consacrate prin CEDO sunt menținute. Statele membre sunt libere să fixeze standarde mai severe decât cele convenite în prezenta decizie-cadru.

Articolul 7 – Punerea în aplicare

21. Acest articol impune statelor membre obligația de a pune în aplicare decizia-cadru până la x /xx/ 20xx și, până la aceeași dată, de a trimite Consiliului și Comisiei textele prevederilor legislative de transpunere a deciziei-cadru în legislația națională.

Articolul 8 - Raportarea

22. După XX luni de la punerea în aplicare, Comisia trebuie să prezinte Parlamentului European și Consiliului un raport prin care să analizeze măsura în care statele membre au adoptat măsurile necesare pentru a se conforma deciziei-cadru, împreună cu propunerile legislative, dacă este cazul.

Articolul 9 – Intrarea în vigoare

23. Acest articol prevede că decizia-cadru va intra în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării sale în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene .

5. PRINCIPIUL SUBSIDIARITățII

24. Obiectivul propunerii nu poate fi realizat în mod suficient de statele membre acționând în mod unilateral, întrucât acest obiectiv este de a promova încrederea între statele membre, fiind, prin urmare, important să se convină asupra unui standard minim comun care să se aplice în întreaga Uniune Europeană. Propunerea va apropia normele materiale de drept procedural ale statelor membre în ceea ce privește interpretarea și traducerea în cursul procesului penal, pentru a consolida încrederea reciprocă. Prin urmare, propunerea respectă principiul subsidiarității.

6. PRINCIPIUL PROPORțIONALITățII

25. Propunerea respectă principiul proporționalității deoarece nu depășește nivelul minim necesar pentru realizarea la nivel european a obiectivului declarat și ceea ce este necesar pentru îndeplinirea acestuia.

2009/0101 (CNS)

Propunere de

DECIZIE-CADRU a CONSILIULUI

privind dreptul la interpretare și traducere în cadrul procesului penal

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind Uniunea Europeană, în special articolul 31 alineatul (1) litera (c),

având în vedere propunerea Comisiei,

având în vedere avizul Parlamentului European,

întrucât:

(1) Comunitatea și-a stabilit obiectivul de a menține și de a dezvolta un spațiu de libertate, securitate și justiție. În conformitate cu concluziile Consiliului European de la Tampere din 15 și 16 octombrie 1999, în special punctul (33), principiul recunoașterii reciproce în cadrul Uniunii Europene ar trebui să devină fundamentul cooperării judiciare atât în materie civilă, cât și penală.

(2) La 29 noiembrie 2000, Consiliul, în conformitate cu concluziile de la Tampere, a adoptat un program de măsuri de punere în aplicare a principiului recunoașterii reciproce în materie penală[15]. Introducerea programului de măsuri menționează că principiul recunoașterii reciproce „are drept scop consolidarea cooperării dintre statele membre, precum și creșterea protecției acordate drepturilor individuale”.

(3) Punerea în aplicare a principiului recunoașterii reciproce a hotărârilor în materie penală implică faptul că fiecare stat membru are încredere în sistemele de justiție penală ale celorlalte state membre. Amploarea procesului de recunoaștere reciprocă depinde, în mare măsură, de o serie de parametri, precum „mecanisme de protecție a drepturilor […] persoanelor suspectate”[16] și standarde minime comune necesare pentru facilitarea aplicării principiului recunoașterii reciproce.

(4) Recunoașterea reciprocă poate funcționa în mod eficient doar într-un climat de încredere, în cadrul căruia nu doar autoritățile judiciare, ci toți participanții la procesul penal consideră hotărârile autorităților judiciare din alte state membre ca fiind echivalente celor emise de propriile autorități, presupunând „nu doar încrederea în justețea normelor partenerului, ci și în faptul că aceste norme sunt în mod corect aplicate”[17].

(5) Cu toate că toate statele membre sunt părți la Convenția europeană pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale (CEDO), experiența a arătat că doar acest element nu poate oferi întotdeauna un grad suficient de încredere în sistemele de justiție penală ale altor state membre.

(6) Articolul 31 alineatul (1) din Tratatul privind Uniunea Europeană prevede „asigurarea compatibilității normelor aplicabile în statele membre, în măsura necesară îmbunătățirii [cooperării judiciare în materie penală]”. Standardele minime comune ar trebui să aibă ca rezultat creșterea încrederii în sistemele de justiție penală ale tuturor statelor membre, fapt ce ar conduce la o cooperare judiciară mai eficientă într-un climat de încredere reciprocă.

(7) Asemenea standarde comune ar trebui aplicate în domeniile serviciilor de interpretare și traducere din cadrul proceselor penale. În vederea consolidării încrederii necesare între statele membre, prezenta decizie-cadru prevede standarde de bază comune în ceea ce privește interpretarea și traducerea în cadrul procesului penal în Uniunea Europeană, standarde care reflectă tradițiile statelor membre în aplicarea prevederilor relevante ale CEDO.

(8) Dreptul la interpretare și dreptul la traducere pentru persoanele care nu vorbesc și nu înțeleg limba în care se desfășoară procesul sunt consacrate în articolele 5 și 6 din CEDO, astfel cum sunt interpretate de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. Prevederile prezentei decizii-cadru facilitează exercitarea acestor drepturi.

(9) Prevederile prezentei decizii-cadru ar trebui să garanteze protecția drepturilor persoanei suspectate care nu vorbește și nu înțelege limba în care se desfășoară procedurile, astfel încât aceasta să înțeleagă acuzațiile și procedurile și să își poată exercita drepturile, prin oferirea de asistență lingvistică corespunzătoare gratuită. Această asistență ar trebui extinsă, dacă este necesar, la relațiile dintre persoana suspectată și apărătorul acesteia.

(10) O asistență corespunzătoare ar trebui oferită și persoanelor suspectate cu probleme de auz sau vorbire.

(11) Obligația de diligență față de persoanele suspectate care se află în imposibilitatea de a înțelege sau de a urmări procedurile în care sunt implicate decurge din necesitatea unei administrări echitabile a justiției. Organele de urmărire penală, autoritățile de aplicare a legii și cele judiciare ar trebui, prin urmare, să se asigure că persoanele suspectate aflate într-o poziție potențial vulnerabilă își pot exercita drepturile în mod efectiv. Aceste autorități ar trebui să aibă cunoștință despre orice posibilă vulnerabilitate și să ia măsurile corespunzătoare pentru garantarea acestor drepturi. Aceasta ar trebui să se aplice întotdeauna când persoana suspectată este un minor sau suferă de un handicap care o împiedică să participe în mod activ în cadrul procesului.

(12) Statele membre ar trebui să aibă obligația de a asigura formarea judecătorilor, avocaților și a altor categorii de personal relevant implicat în proceduri judiciare, în vederea asigurării calității serviciilor de interpretare și traducere.

(13) Prezenta decizie-cadru respectă drepturile fundamentale și este conformă cu principiile recunoscute de Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene. În special, prezenta decizie-cadru urmărește promovarea dreptului la libertate, a dreptului la un proces echitabil și a drepturilor de apărare.

(14) Întrucât obiectivul de stabilire a unor standarde minime comune nu poate fi realizat de statele membre acționând în mod unilateral, și poate fi atins doar la nivelul Uniunii, Consiliul poate adopta măsuri în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum prevede articolul 2 din Tratatul privind Uniunea Europeană și articolul 5 din Tratatul de instituire a Comunității Europene. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este prevăzut de acest ultim articol, prezenta decizie-cadru nu depășește ceea ce este necesar pentru atingerea acestui obiectiv,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE-CADRU:

Articolul 1 Domeniu de aplicare

1. Prezenta decizie-cadru instituie norme privind drepturile la serviciile de interpretare și de traducere în cadrul procesului penal și al procedurilor de executare a mandatului de arestare european.

2. De aceste drepturi beneficiază orice persoană suspectată de comiterea unei infracțiuni (denumită în continuare „suspectul”), din momentul în care este informată de autoritățile competente ale unui stat membru cu privire la bănuielile care există cu privire la persoana sa, până la finalizarea procesului.

Articolul 2 Dreptul la servicii de interpretare

1. Statele membre se asigură că persoanei suspectate care nu înțelege și nu vorbește limba în care se desfășoară procesul penal respectiv, i se oferă servicii de interpretare, în vederea garantării unui proces penal echitabil. Serviciile de interpretare trebuie asigurate în cadrul procedurilor desfășurate în fața autorităților de urmărire penală și a celor judiciare, inclusiv în cadrul interogatoriilor efectuate de poliție, în cadrul tuturor întâlnirilor necesare dintre persoana suspectată și apărătorul acesteia, în cadrul tuturor audierilor în fața instanței și în cadrul oricăror audieri intermediare.

2. După caz, statele membre asigură traducerea asistenței juridice de care beneficiază persoana suspectată de-a lungul procesului.

3. Statele membre asigură instituirea unei proceduri care să verifice dacă persoana suspectată înțelege și vorbește limba în care se desfășoară procesul penal.

4. Statele membre se asigură că există o cale de atac împotriva oricărei hotărâri care dispune că nu este necesară asigurarea serviciilor de interpretare.

5. Dreptul la serviciile de interpretare include asistența oferită persoanelor cu probleme de auz și vorbire.

6. În ceea ce privește procedurile de executare a mandatului de arestare european, statele membre se asigură că oricărei persoane supuse unei asemenea proceduri, care nu înțelege și nu vorbește limba în care este redactat mandatul, i se asigură interpretarea în cadrul procesului respectiv.

Articolul 3 Dreptul la traducerea documentelor esențiale

1. Statele membre se asigură că persoanei suspectate care nu înțelege și nu vorbește limba în care se desfășoară procesul penal respectiv, i se oferă traducerea tuturor documentelor esențiale, în vederea garantării unui proces penal echitabil.

2. Printre documentele esențiale care trebuie traduse se numără ordinul de reținere care privează persoana de libertate, rechizitoriul/actul de punere sub acuzare, documente probatorii esențiale și hotărârea.

3. Persoana suspectată și avocatul acesteia înaintează o cerere motivată de traducere a altor documente, inclusiv cele privind asistența juridică oferită de apărătorul bănuitului.

4. Statele membre asigură existența unei căi de atac împotriva respingerii cererii privind traducerea documentelor menționate la alineatul 2.

5. În ceea ce privește procedurile de executare a mandatului de arestare european, statele membre se asigură că persoanei supuse unei asemenea proceduri, care nu înțelege limba în care este redactat mandatul, îi este furnizată o traducere a documentului menționat.

Articolul 4 Obligația statelor membre de a acoperi costurile legate de serviciile de interpretare și de traducere

Statele membre acoperă costurile legate de serviciile de interpretare și de traducere care rezultă din aplicarea articolelor 2 și 3.

Articolul 5 Calitatea serviciilor de interpretare și traducere

1. Serviciile de interpretare și de traducere trebuie asigurate astfel încât să garanteze exercitarea deplină a drepturilor de către persoana suspectată.

2. Statele membre asigură formarea judecătorilor, avocaților și a altor categorii de personal relevant implicat în proceduri judiciare, astfel încât persoana suspectată să poată înțelege procedurile desfășurate.

Articolul 6 Clauza de menținere a nivelului de protecție

Nicio dispoziție a prezentei decizii-cadru nu se interpretează ca o limitare a vreunui drept sau garanții procedurale, nici ca o derogare de la acestea, care sunt asigurate conform Convenției europene pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau conform legislației oricărui stat membru și care asigură un nivel mai ridicat de protecție.

Articolul 7 Punere în aplicare

Statele membre adoptă măsurile necesare pentru a se conforma dispozițiilor prezentei decizii-cadru până cel târziu la ……[18].

Statele membre comunică până la aceeași dată Consiliului și Comisiei textul dispozițiilor care transpun în dreptul intern obligațiile impuse de prezenta decizie-cadru.

Articolul 8 Raport

Până la date de ………. Comisia [19] prezintă Parlamentului European și Consiliului un raport prin care analizează gradul în care statele membre au adoptat măsurile necesare pentru a se conforma deciziei-cadru, împreună cu propunerile legislative, dacă este cazul.

Articolul 9 Intrare în vigoare

Prezenta decizie-cadru intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene .

Adoptată la Bruxelles,

Pentru Consiliu

Președintele

[1] 15 și 16 octombrie 1999.

[2] Concluzia nr. 33.

[3] COM(2000) 495, 29.7.2000.

[4] JO C 12, 15.1.2001, p. 10.

[5] 28 noiembrie 1978, seria A nr. 29. „ 46. Curtea consideră, prin urmare, că înțelesul obișnuit al noțiunii […] „gratuit” de la articolul 6 alineatul 3 litera (e) […] este confirmat de obiectul și scopul articolului 6. Curtea concluzionează că dreptul protejat de articolul 6 alineatul 3 litera (e) presupune, pentru orice persoană care nu înțelege sau nu se poate exprima în limba în care se desfășoară procedura, dreptul de a primi în mod gratuit asistență din partea unui interpret, fără a i se imputa, ulterior, costul ocazionat de acest serviciu.”

[6] 19 decembrie 1989, seria A nr. 168.

[7] 19 decembrie 1989, (10964/84) [1989] CEDO 23.

[8] „41 […] autoritățile judiciare italiene ar fi trebuit să adopte măsuri pentru a se conforma, astfel încât să asigure respectarea cerințelor de la articolele 6 alineatul (3) litera (a), cu excepția cazului în care puteau stabili că partea avea, de fapt, suficiente cunoștințe de limbă italiană pentru a înțelege din notificare conținutul scrisorii prin care îi erau aduse la cunoștință acuzațiile împotriva sa. Din documentele de la dosar sau în urma declarațiilor martorilor audiați la 23 aprilie 1989 nu reiese acest lucru. Prin urmare, sub acest aspect, s-a săvârșit o încălcare a articolului 6 alineatul (3) litera (a).”

[9] 24 septembrie 2002 – nr. 3277/96.

[10] http://ec.europa.eu/commission_barroso/orban/docs/FinalL_Reflection_Forum_Report_en.pdf

[11] 19 decembrie 1989, seria A nr. 168.

[12] “74. Dreptul […] la asistență gratuită din partea unui interpret nu se aplică numai declarațiilor orale date în ședințele de judecată, ci și înscrisurilor și fazei premergătoare procesului. Articolul 6 alineatul (3) litera (e) prevede că orice persoană „acuzată” care nu înțelege sau nu se poate exprima în limba în care se desfășoară procedura are dreptul la asistența gratuită din partea unui interpret pentru traducerea și interpretarea tuturor acelor documente sau declarații din cadrul procesului, care sunt îndreptate împotriva sa și a căror înțelegere este necesară, sau la traducerea în limba utilizată de instanță pentru a beneficia de un proces corect. […]Cu toate acestea, articolul 6 alineatul (3) litera (e) nu solicită o traducere scrisă a tuturor elementelor de probă scrise sau a documentelor oficiale din cadrul procesului. Asistența oferită în materie de interpretare ar trebui să permită învinuitului să cunoască cazul instrumentat împotriva sa și să se apere, în special prin posibilitatea de a prezenta instanței versiunea sa în ceea ce privește faptele. Pentru ca dreptul garantat de articolul 6 alineatul (3) litera (e) să poată fi pus în practică și să fie efectiv, obligația autorităților competente nu este limitată la desemnarea unui interpret, ci, dacă acestea sunt notificate de prezența unor circumstanțe deosebite, obligația se poate extinde la gradul de control ulterior privind calitatea interpretării oferite (a se vedea hotărârea din cauza Artico ).”

[13] „ 46. Curtea consideră, prin urmare, că înțelesul obișnuit al noțiunii […] „gratuit” de la articolul 6 alineatul 3 litera (e) […] este confirmat de obiectul și scopul articolului 6. Curtea concluzionează că dreptul protejat de articolul 6 alineatul 3 litera (e) presupune, pentru orice persoană care nu înțelege sau nu se poate exprima în limba în care se desfășoară procedura, dreptul de a primi în mod gratuit asistență din partea unui interpret, fără a i se imputa, ulterior, costul ocazionat de acest serviciu.”

[14] A se vedea nota de subsol 10 de mai sus.

[15] JO C 12, 15.1.2001, p. 10.

[16] JO C 12, 15.1.2001, p. 10.

[17] COM(2000) 495, 26.7.2000, p. 4

[18] 24 de luni de la publicarea prezentei decizii-cadru în Jurnalul Oficial.

[19] 36 de luni de la publicarea prezentei decizii-cadru în Jurnalul Oficial.