52009DC0143

[pic] | COMISIA COMUNITĂŢILOR EUROPENE |

Bruxelles, 26.3.2009

COM(2009) 143 final

COMUNICARE A COMISIEI CĂTRE CONSILIU ȘI PARLAMENTUL EUROPEAN

Comunicare privind neproliferarea nucleară

COMUNICARE A COMISIEI CĂTRE CONSILIU ȘI PARLAMENTUL EUROPEAN

Comunicare privind neproliferarea nucleară

1. INTRODUCERE

Contextul politic din ultimii ani a determinat comunitatea internațională să își concentreze atenția, în cadrul ONU, al G8 și al altor foruri internaționale, asupra reducerii riscurilor de proliferare. În contextul unui interes renăscut pentru energia nucleară și al numărului crescând de țări care iau în considerare posibilitățile de a se angaja în programe civile de energie nucleară, nevoia de consolidare a garanțiilor internaționale în domeniul neproliferării devine tot mai evidentă.

Tratatul de neproliferare (TNP)[1] stabilește cadrul general de abordare a provocării pe care o reprezintă neproliferarea și conferă Agenției Internaționale pentru Energia Atomică (AIEA) un rol esențial în acest domeniu. Consiliul de Securitate al ONU este autoritatea însărcinată să examineze, ca ultim resort, cazurile de încălcare majoră a angajamentelor asumate în domeniul neproliferării.

Uniunea Europeană, Comunitatea și statele membre desfășoară, în limitele competențelor lor respective, acțiuni multiple în acest domeniu, între care se includ acțiuni în cadrul Politicii Externe și de Securitate Comune (PESC), precum și acelea prevăzute de tratatele comunitare. În acest mod, UE poate avea o contribuție considerabilă la scară internațională la atingerea obiectivului neproliferării, pe baza experienței sale extinse în domeniul energiei nucleare și a instrumentelor de care dispune.

În recenta sa comunicare intitulată „Abordarea provocării internaționale a siguranței și securității nucleare”[2], Comisia își anunța intenția de a prezenta Consiliului și Parlamentului o comunicare specifică asupra diferitelor instrumente de care dispune UE în domeniul neproliferării nucleare, în special în temeiul Tratatului Euratom.

Așadar, obiectivul prezentei comunicări este de a descrie contextul global, subliniind totodată nevoia de consolidare a garanțiilor internaționale în domeniul neproliferării (partea 2), de a prezenta principalele instrumente de care dispune UE în acest domeniu, în special în temeiul Tratatului Euratom (partea 3), precum și modalitățile posibile de utilizare a acestor instrumente în vederea dezvoltării – în strânsă coordonare cu AIEA – a unor garanții mai puternice de neproliferare (partea 4).

2. CONTEXTUL GLOBAL NEVOIA DE GARANțII INTERNAțIONALE CONSOLIDATE DE NEPROLIFERARE

CEREREA DIN CE ÎN CE MAI MARE DE ENERGIE LA NIVEL GLOBAL, PREOCUPăRILE LEGATE DE SECURITATEA APROVIZIONăRII, PRECUM și necesitatea de ansamblu – recunoscută în prezent – de reducere a emisiilor de CO2 în vederea atenuării efectelor schimbărilor climatice au atras, în întreaga lume, un interes reînnoit pentru energia nucleară.

De la început trebuie spus că Tratatul de neproliferare consacră dreptul tuturor părților la TNP de a dezvolta și utiliza energia nucleară în scopuri pașnice.

Riscul de proliferare prin utilizarea energiei nucleare poate decurge în principal din două activități nucleare specifice, respectiv îmbogățirea uraniului și reprocesarea combustibilului uzat. Aceste activități necesită tehnologii foarte complexe și costisitoare, care se justifică economic numai dacă există o cerere pe piață din partea unui număr mare de centrale nuclear-electrice.

Având în vedere interesul actual crescut pentru energia nucleară, comunitatea internațională trebuie să facă tot posibilul pentru a reduce la minimum riscurile de incidente de securitate nucleară și/sau deturnarea fie de materiale, fie de tehnologie nucleară în scopuri nepașnice. Așadar, Comunitatea internațională trebuie să garanteze că vor continua să fie îndeplinite condițiile în ceea ce privește neproliferarea nucleară, inclusiv normele TNP și ale AIEA.

La nivel global, principalul actor internațional în materie de prevenire a proliferării este AIEA prin activitățile de control în temeiul TNP și al regimului consolidat de garanții bazat pe Acordurile de garanții generalizate și pe Protocoalele adiționale, precum și dreptul de a poseda materiale nucleare fisile. Printre acțiunile internaționale recente din acest domeniu se numără o inițiativă aprobată de summitul din 2008 al G8, care a subliniat importanța neproliferării/garanțiilor ( safeguards ), securității și siguranței („3S”) în dezvoltarea energiei nucleare[3]: inițiativa SUA, Global Nuclear Energy Partnership (GNEP), inițiativa INPRO ( International Project on Innovative Nuclear Reactors and Fuel Cycles ), precum și inițiativa globală privind combaterea terorismului nuclear.

Suplimentar față de TNP, în 2005 a fost adoptată Convenția Națiunilor Unite privind reprimarea actelor de terorism nuclear[4]. Grupul de Furnizori Nucleari (Nuclear Suppliers Group) are, de asemenea, un rol semnificativ prin implementarea liniilor directoare pentru exporturile nucleare (a se vedea, de asemenea, secțiunea 3.2).

În UE sunt disponibile mai multe instrumente pentru atingerea obiectivelor de neproliferare (a se vedea, în continuare, secțiunea 3). În plus, UE este lider mondial în materie de tehnologii de îmbogățire a uraniului și de reprocesare a combustibililor uzați. În acest context este important să se sublinieze că piețele europene pentru uraniul îmbogățit și pentru reprocesarea combustibilului uzat sunt competitive, fiabile și transparente.

În comunicarea sa „O politică energetică pentru Europa”[5], Comisia a identificat promovarea neproliferării drept una dintre prioritățile cheie de urmărit printr-o politică energetică eficace. În comunicarea Comisiei privind actualizarea Programului indicativ nuclear[6] în contextul celei de-a doua reexaminări a strategiei energetice[7], s-a reafirmat importanța neproliferării pentru utilizarea și dezvoltarea viitoare a energiei nucleare. În acest sens, Comisia a scos în evidență nevoia de a se consolida cooperarea dintre Euratom și AIEA în vederea obținerii efectelor dorite pe plan internațional. În acest context, la 7 mai 2008, a fost semnată o declarație comună între Comisie și AIEA[8] privind consolidarea cooperării în domeniul energiei nucleare.

Parlamentul European a reafirmat recent importanța deosebită a Tratatului Euratom în ceea ce privește angajamentul statelor membre care utilizează energia nucleară de a se conforma cu standardele internaționale de siguranță și neproliferare[9].

3. PRINCIPALELE INSTRUMENTE ALE UE ÎN DOMENIUL NEPROLIFERăRII

PENTRU FACILITAREA ATINGERII OBIECTIVELOR SALE ÎN MATERIE DE NEPROLIFERARE, UE DISPUNE DE MAI MULTE INSTRUMENTE, ÎNDEOSEBI ÎN CADRUL PESC, PRECUM și al tratatelor CE și Euratom.

În contextul PESC, neproliferarea este un obiectiv strategic, în special după anul 2003, în care UE a adoptat Strategia europeană de securitate[10], urmată de Strategia UE împotriva proliferării armelor de distrugere în masă (ADM)[11]. Raportul asupra implementării Strategiei europene de securitate aprobat în decembrie 2008[12] și noile linii de acțiune în combaterea proliferării armelor de distrugere în masă aprobate de Consiliu (CAGRE) în 8–9 decembrie 2008[13] au confirmat faptul că amenințările AMD au continuat să se intensifice și rămân o preocupare importantă pe agenda politică a UE. Comisia va avea, fără îndoială, un rol important în implementarea noilor linii de acțiune prin intermediul diferitelor instrumente și politici comunitare. Totodată, UE a susținut pe deplin Rezoluția 1540 a Consiliului de Securitate al ONU[14], iar acțiunile comune actuale ale Consiliului sunt orientate în direcția sprijinirii acțiunilor Agenției Internaționale pentru Energia Atomică (AIEA).

Mai mult, instrumentele comunitare, bazate pe Tratatul CE și pe Tratatul Euratom, în special instrumentul de cooperare în materie de securitate nucleară ( Instrument for Nuclear Safety Cooperation – INSC[15]), instrumentul de preaderare (IPA[16]), precum și instrumentul de stabilitate ( Instrument for Stability – IfS[17]) permit cooperarea cu țări terțe în domeniul neproliferării. Coerența și sinergiile dintre toate instrumentele UE, în particular cu instrumentul de stabilitate, sunt esențiale pentru sprijinirea implementării eficace a strategiei în materie de AMD.

Prin instrumentul de stabilitate, Comisia sprijină țările terțe să dezvolte activități de formare și de asistență în domeniile chimic, biologic, radiologic și nuclear (domenii CBRN). Atenția a fost focalizată, până în prezent, pe țările din fosta Uniune Sovietică. În perioada 2009-2011, această asistență din partea UE se va consolida, pe măsură ce se extinde la noi regiuni de interes, care includ Asia de Sud-Est, Orientul Mijlociu și părți din Africa, în special în domeniile nuclear și biologic. Implementarea Rezoluției CSONU 1540 va continua prin sprijinirea AIEA (inițiativa băncii de combustibil nuclear), recrutarea de cercetători cu mare experiență din domeniul AMD, lupta împotriva traficului de materiale nucleare – în special împotriva practicilor financiare frauduloase – și prin contribuția la un sistem mai eficient de control al exporturilor și de supraveghere a frontierelor. Un rol important în acest context va reveni centrelor de excelență regionale în materie CBRN, bazate pe expertiza JRC. Dispunând de un buget de aproximativ 300 de milioane EUR pentru perioada 2007–2013, instrumentul de stabilitate reprezintă un instrument de primă mărime în materie de neproliferare, destinat să dezvolte o cultură de securitate în materie de CBRN în întreaga lume, împreună cu celelalte instrumente la dispoziția UE.

Încă de la origine, obiectivul principal al Tratatului Euratom a fost dezvoltarea pașnică a energiei nucleare. Astfel, numeroase prevederi ale tratatului vizează activități și instituții care contribuie la neproliferarea materialelor nucleare, inclusiv la nivel internațional, unde Comunitatea poate negocia și încheia acorduri cu state terțe și organizații internaționale (Capitolul 10 din Tratatul Euratom). Principalele activități Euratom legate de obiectivul neproliferării sunt următoarele:

3.1. Activități în materie de garanții

Garanțiile Euratom s-au instituit prin Capitolul 7 din Tratatul Euratom cu un deceniu înainte de deschiderea spre semnare a TNP. Comisia are responsabilitatea de a verifica ca materialele nucleare fisile (plutoniu, uraniu și toriu) să nu fie deturnate de la utilizările preconizate, așa cum au fost declarate de utilizatorii comunitari, fie din industria nucleară, cum ar fi operatorii reactorilor nucleari și operatorii uzinelor de îmbogățire sau de reprocesare, fie din afara industriei nucleare, cum ar fi centrele de cercetare și instituțiile medicale. Garanțiile nucleare (inspecția și evidența materialelor nucleare) constituie prima linie de apărare împotriva deturnării materialelor nucleare de la activitățile declarate către scopuri nepașnice.

De la intrarea în vigoare a TNP, AIEA i s-a conferit rolul de asigurare a îndeplinirii angajamentelor în materie de neproliferare la nivel global.

Sistemul de garanții Euratom funcționează ca un sistem colectiv de evidență și control al materialelor nucleare pentru toate statele membre[18], în scopuri interne și în temeiul acordurilor de garanții cu AIEA. Aceste acorduri de bază în materie de garanții s-au încheiat între statele membre ale UE, Euratom și AIEA.

Așadar, inspectorii AIEA inspectează, de asemenea, instalațiile nucleare din UE. Serviciile de inspecție ale AIEA și ale Euratom lucrează în strânsă colaborare la aplicarea garanțiilor în UE. Activitățile de inspecție se desfășoară în deplină colaborare utilizându-se echipamente comune. Cu toate acestea, fiecare serviciu de inspecție redactează în mod independent concluziile în urma activităților de inspecție.

Cooperarea strânsă cu AIEA se extinde la implementarea în Comunitate a Protocoalelor adiționale la acordurile de garanții cu AIEA, care completează sistemul de garanții al AIEA, permițându-i să detecteze, pe lângă deturnarea de materiale nucleare, și activitățile nucleare nedeclarate.

În fiecare din statele membre este în vigoare un protocol adițional la fiecare dintre acordurile de garanții respective. Comisia urmărește îndeaproape tranziția prin care câteva dintre noile state membre, care nu au parcurs încă acest proces, aderă la acordul trilateral de garanții, inclusiv protocolul adițional dintre Euratom, AIEA și statele membre ale UE care nu dețin arme nucleare, în același timp cu suspendarea acordurilor lor bilaterale de garanții cu AIEA.

De asemenea, Comisia sprijină transferul de metodologii pentru garanții prin implementarea diferitelor instrumente comunitare. Încă de la mijlocul anilor 1990, programele Comisiei, TACIS și, în prezent, INSC sprijină îndeosebi transferul de metodologie în ceea ce privește evidența materialelor nucleare în țările CSI, iar în prezent Comisia se pregătește să facă același lucru și în alte țări terțe.

3.2. Sănătate și securitate, protecție fizică, trafic ilicit și controlul exporturilor

În temeiul prevederilor privind sănătatea și securitatea (Capitolul 3 Euratom), există o legislație bine pusă la punct cu privire la transportul substanțelor radioactive între statele membre[19], cu privire la sursele închise de mare activitate și la sursele orfane[20], precum și directiva privind transferurile[21] care completează această legislație. Se stabilesc proceduri de acordare de licențe, autorizare și de notificare menite să garanteze că materialele nucleare nu sunt deținute, utilizate sau transportate fără un control reglementar adecvat.

Mai mult, Euratom a aderat la Convenția privind protecția fizică a materialelor nucleare[22] și a negociat modificări la această convenție în domenii de competența Comunității. Protecția fizică se extinde la domeniile transportului de materiale periculoase și la securitatea maritimă, relevante pentru transportul materialelor nucleare sau radioactive.

În ultimii ani, prin instrumentul de stabilitate, Comisia Europeană sprijină proiecte care au drept obiectiv lupta împotriva traficului ilicit. În acest context, Grupul de lucru privind managementul frontierelor permite coordonarea cu SUA și cu AIEA.

Regulamentul 1334/2000 al Consiliului[23], care este aplicabil direct în statele membre, reprezintă instrumentul comunitar care permite statelor membre să își pună în aplicare angajamentele asumate în cadrul Grupului Furnizorilor Nucleari. De asemenea, Comisia participă, în calitate de observator, în Grupul Furnizorilor Nucleari și prezidează comitetul instituit prin regulament, care abordează toate chestiunile legate de implementare. În mod periodic, Comisia formulează propuneri de actualizare și/sau de mai bună aliniere a respectivului regulament la angajamentele internaționale. În 2006, Comisia a propus reforma regimului comunitar de control al exporturilor articolelor cu dublă utilizare în vederea creșterii eficienței acestuia, pentru a reprima încălcările cele mai grave și a-l alinia la prevederile CSONU 1540 privind operațiunile de tranzit și brokeraj.

În contextul mai larg al CBRN, Comisia elaborează în prezent o politică în domeniul securității în materie de CBRN, luând în considerare în totalitate Concluziile Consiliului din decembrie 2007 cu privire la abordarea riscurilor chimice, biologice, radiologice și nucleare. Se așteaptă ca această politică să fie prezentată la jumătatea anului 2009. În perioada februarie 2008–ianuarie 2009, la nivelul UE a funcționat un taskforce CBRN având drept obiectiv identificarea acțiunilor concrete care trebuie întreprinse pentru a consolida securitatea în materie de CBRN în Europa. Acest taskforce a fost compus din experți desemnați de autoritățile statelor membre, din sectorul privat, Europol, Eurojust, precum și din instituțiile europene.

3.3. Agenția de Aprovizionare a Euratom

Contribuția actuală a Agenției de Aprovizionare a Euratom[24] la neproliferare constă, în principal, din următoarele elemente:

- Autorizarea încheierii contractelor de aprovizionare, atunci când materialele nucleare se importă sau se exportă fizic în/din Comunitate;

- Verificarea faptului că contractele de aprovizionare se încheie în scopuri de utilizare pașnică și că toate contractele de aprovizionare conțin o clauză privind garanțiile;

- Procedurile de autorizare a exporturilor materialelor nucleare produse în Comunitate[25].

Un alt punct important îl constituie posibilitatea de creare de stocuri comerciale sau de siguranță de materiale nucleare, în conformitate cu articolul 72 din Tratatul Euratom.

Comunitatea exercită dreptul de proprietate asupra „tuturor materialelor fisile speciale, produse sau importate de un stat membru, o persoană sau o întreprindere și sunt supuse garanțiilor” (Capitolul 8 din tratat). Odată cu proprietatea, Comisiei îi revine responsabilitatea pentru garanții în sens larg, incluzând măsurile de protecție fizică.

3.4. Cercetarea și Centrul Comun de Cercetare (Joint Research Centre – JRC)

Prevederile specifice privind cercetarea (Capitolul 1 din Tratatul Euratom) sunt temeiul pentru toate programele comunitare de cercetare, în cadrul cărora rezistența la proliferare poate fi abordată în dezvoltarea de concepte inovatoare de reactori nucleari Pe lângă activitățile specifice legate de garanții, și alte arii din programul de cercetare și formare al Euratom sunt deschise cooperării internaționale, care poate sprijini obiectivele în materie de neproliferare ale prezentei comunicări.

Instituit prin articolul 8 din Tratatul Euratom, Centrul Comun de Cercetare (JRC) a constituit întotdeauna un actor principal în sprijinul Comisiei și al AIEA. Centrului Comun de Cercetare i s-au încredințat elaborarea de metodologii de implementare a garanțiilor, formarea inspectorilor Comisiei și a celor ai AIEA, precum și implementarea programului european de sprijin pentru AIEA.

În calitatea sa de organism de prim rang în lupta împotriva traficului ilicit, Centrului Comun de Cercetare i s-a cerut să sprijine transferul acquis -ului comunitar către noile state membre prin formarea autorităților și experților acestora pe durata procesului de extindere.

Înființarea a două laboratoare on-site la cele două instalații europene de reprocesare, în Franța și în Marea Britanie, precum și contribuția sa majoră la înființarea unui asemenea laborator în Japonia, au conferit JRC o competență recunoscută în materie de garanții privind instalațiile asociate ciclului combustibilului nuclear. Mai mult, Centrului Comun de Cercetare i s-a încredințat implementarea sub raport tehnic a programului TACIS privind securitatea nucleară. Începând din 1994, prin programul TACIS, Comisia a furnizat, totodată, un sprijin semnificativ centrelor de știință și tehnologie din Moscova[26] și Kiev[27], al căror obiectiv este de limitare a proliferării cunoștințelor sensibile obținute de cercetători în cadrul programelor AMD. AU fost sprijinite cu succes activități de cercetare cu caracter pașnic, la care au luat parte 70 000 de cercetători. Prin instrumentul de stabilitate se oferă programe de reorientare profesională a cercetătorilor din domeniul armamentului din CSI și din alte regiuni.

4. O POSIBILă CALE DE URMAT

Uniunea Europeană poate, în limitele competențelor sale, să desfășoare următoarele activități în domeniul neproliferării:

- Consolidarea sprijinului pentru Tratatul de Neproliferare, a garanțiilor și a protocolului adițional la acesta;

- Extinderea cooperării cu principalele puteri nucleare prin acorduri Euratom bilaterale, în coordonare cu măsuri întreprinse în baza comunicării din mai 2008[28];

- Contribuția la dezvoltarea sistemului internațional de aprovizionare garantată cu combustibil nuclear pentru țările care doresc să dezvolte energia nucleară fără a dispune ele însele de instalații proprii de ciclu de combustibil.

4.1. Consolidarea sprijinului pentru Tratatul de neproliferare și pentru garanțiile nucleare

O prioritate principală în materie de neproliferare este menținerea și intensificarea sprijinului pentru TNP și pentru garanțiile nucleare.

Este necesar ca Uniunea Europeană, Comunitatea și statele lor membre, acționând în limitele competențelor lor și în strânsă cooperare cu AIEA să își continue eforturile de consolidare și promovare a credibilității regimului TNP prin elaborarea unei viziuni comune privind abordarea riscurilor de proliferare, în special în privința acelor țări care fie nu sunt parte la TNP, fie sunt parte la tratat, însă nu furnizează suficiente garanții privind implementarea acestuia.

În acest context, este nevoie de măsuri concrete care să cuprindă, în special, următoarele domenii, utilizându-se pe deplin instrumentele disponibile de o manieră complementară:

- Consolidarea cadrului internațional aplicabil activităților sensibile legate de ciclul de combustibil;

- Contribuția la implementarea „Noilor linii de acțiune ale Uniunii Europene în combaterea proliferării armelor de distrugere în masă și a vectorilor acestora”, care includ prevederi menite să întărească controlul exporturilor și să consolideze capacitatea de a combate traficul ilicit;

- Examinarea sancțiunilor celor mai adecvate în caz de încălcare a angajamentelor în materie de neproliferare, fie de către țările terțe, fie de către exportatorii din UE.

Uniunea Europeană, Comunitatea și statele lor membre, acționând în limitele competențelor lor respective, por facilita acest proces și consolida sprijinul pentru TNP în domeniile care sunt de competența lor. Măsurile cheie pot include:

- Consolidarea cooperării cu AIEA în domeniul garanțiilor internaționale, unde Comisia se poate baza pe un număr mare de inspectori Euratom cu un nivel ridicat de pregătire și experiență în colaborarea cu AIEA, precum și pe propria experiență în aplicarea garanțiilor pentru materialele nucleare de uz civil în statele care dețin arme nucleare.

- Respectarea deplină a regimului TNP ar trebui să se numere printre obiectivele cooperării consolidate dintre Comunitate și țări terțe, în special atunci când se urmărește încheierea unor acorduri Euratom de cooperare bilaterală în domeniul utilizării pașnice a energiei nucleare (a se vedea secțiunea 4.2). Instrumente precum instrumentul de cooperare în materie de securitate nucleară (INSC) și instrumentul de stabilitate (IfS) ar putea fi mobilizate în vederea asistării acestor țări în domeniile respective de aplicare;

- Respectarea deplină a regimului TNP consolidat ar trebui să constituie un element important atunci când se stabilesc garanțiile multilaterale privind aprovizionarea cu combustibil (a se vedea secțiunea 4.3).

Pe viitor, se preconizează că, datorită numărului crescând de țări care dezvoltă sau doresc să dezvolte un program de energetică nucleară, AIEA se va confrunta cu o provocare considerabilă care îi va mobiliza toate resursele. Se pot căuta modalități de amplificare a sprijinului tehnic și a asistenței din partea Euratom pentru AIEA, cu respectarea competențelor ambelor organizații.

4.2. Extinderea cooperării cu principalele puteri nucleare prin acorduri Euratom bilaterale

Până în prezent au fost încheiate acorduri Euratom de cooperare în domeniul utilizării pașnice a energiei nucleare cu furnizorii majori (SUA, Canada, Australia, Kazahstan) sau clienți (Japonia).

Încheierea unui acord Euratom în domeniul utilizării pașnice a energiei nucleare trebuie să devină prioritate în relațiile cu toate țările cheie care doresc să aibă un comerț nuclear cu un volum semnificativ cu statele membre ale UE și/sau cu industria europeană. Luând în considerare interesul reînnoit pentru energia nucleară, UE ar putea contribui prin inițierea unor acorduri Euratom cu țări terțe în vederea garantării unui nivel ridicat de securitate nucleară și a asigurării faptului că toate statele se angajează în sensul utilizării exclusiv în scopuri pașnice a energiei nucleare.

În acordurile Euratom se introduc diferite clauze cu privire la garanții și la Protocolul adițional, precum și la convențiile internaționale pertinente (care acoperă aspecte cum ar fi securitatea nucleară, managementul deșeurilor, protecția fizică). Atunci când negociază și semnează acorduri internaționale Euratom, Comunitatea va căuta să obțină adeziunea partenerilor săi la toate convențiile internaționale pertinente.

În acest mod, în toate noile acorduri Euratom sau atunci când se modifică acorduri existente, Comunitatea va căuta să obțină angajamentul celeilalte părți că toate transferurile de materiale sau de echipamente în temeiul acordului se efectuează în conformitate cu liniile directoare ale Grupului Furnizorilor Nucleari. Astfel, se pot introduce condiții privind retransferul produselor cu origine comunitară către țări terțe, reducându-se astfel riscul de deturnare de materiale sau de tehnologie către destinații nedorite.

4.3. Contribuția la dezvoltarea sistemului internațional de aprovizionare garantată cu combustibil nuclear pentru țări care doresc să dezvolte energia nucleară fără a dispune ele însele de instalații proprii de ciclu de combustibil

Reducerea riscurilor de proliferare impune controlul strict asupra ciclului combustibilului nuclear. În același timp, este important să se garanteze accesul legitim la combustibil nuclear acelor țări care doresc să dezvolte energia nucleară în condiții de siguranță și securitate. În acest context, au fost formulate diferite propuneri, inclusiv din partea unor state membre, privind garantarea aprovizionării cu combustibil pentru țările care renunță la a-și dezvolta instalații proprii pentru ciclul de combustibil.

Uniunea Europeană poate avea o contribuție semnificativă la cooperarea internațională în acest domeniu, deoarece Europa dispune de cele mai avansate și mai sigure tehnologii în domeniul ciclului de combustibil, în special în ceea ce privește activitățile de îmbogățire a uraniului și de reprocesare, care reprezintă părțile cele mai sensibile în termeni de riscuri de proliferare.

În acest sens, în Concluziile din 8 decembrie 2008[29], Consiliul a luat decizia de principiu de a sprijini instituirea unei bănci de combustibil nuclear sub controlul AIEA, la care Uniunea Europeană ar putea contribui cu până la 25 de milioane EUR, odată ce Consiliul de Administrație al AIEA definește termenii și condițiile privind această bancă. În același timp, Consiliul a salutat disponibilitatea Comisiei de a contribui la acest proiect prin instrumentele comunitare pertinente. În scopul accelerării procesului decizional, Comisiei i s-ar putea acorda un mandat pentru a contribui la definirea termenilor și condițiilor de creare a băncii de combustibil. Unul dintre principalele avantaje ale abordării pe plan multilateral ar fi încurajarea noilor intrați pe piață să se abțină de la a face investiții complexe și costisitoare, disproporționate în raport cu nevoile lor, aducând, în același timp, garanții suplimentare la securitatea aprovizionării cu combustibil.

Contribuind activ la o astfel de inițiativă, Uniunea European poate utiliza pe deplin instrumentele Euratom[30] și alte instrumente comunitare disponibile, precum instrumentul de stabilitate și instrumentul pentru securitate nucleară și trebuie să aibă în vedere atât prevederile acordurilor internaționale și ale Tratatului Euratom, cât și buna funcționare a pieței nucleare europene.

Având în vedere că securitatea aprovizionării cu combustibili nucleari este esențială pentru garantarea neproliferării, în special pentru prevenirea diseminării tehnologiilor sensibile, cum sunt tehnologiile de îmbogățire, este necesar ca Agenția de Aprovizionare a Euratom să devină un actor cheie în acest proces.

[1] Deschis spre semnare în iulie 1968, tratatul a intrat în vigoare la 5 martie 1970. În total, 189 de părți au ratificat tratatul, inclusiv cele cinci state care dețin arme nucleare.

[2] Comunicarea Comisiei „Abordarea provocării internaționale a siguranței și securității nucleare”, COM(2008)312 final din 22.5.2008.

[3] Report on International Initiative on 3S Based Nuclear Energy Infrastructure , Summitul G8, Hokkaido, Japonia, 9.7.2008.

[4] Adoptată de Adunarea Generală a ONU la 13 aprilie 2005.

[5] COM(2007) 1 final, 10.1.2007.

[6] COM(2008) 776 final, 13.11.2008.

[7] COM(2008) 781 final, 13.11.2008.

[8] A se vedea comunicatul de presă IP/08/719, 7.5.2008.

[9] Raportul Parlamentului European privind sursele convenționale de energie și tehnologia energetică, A6-0348/2007 final, 26.9.2007.

[10] A Secure Europe in a Better World („O Europă sigură într-o lume mai bună”), adoptată de Consiliul European la 12.12.2003.

[11] Documentul Consiliului 15708/03, 12.12.2003.

[12] Documentul Consiliului S407/08, 11.12.2008.

[13] Documentul Consiliului 17172/08, 17.12.2008.

[14] Privind prevenirea proliferării armelor de distrugere în masă, adoptată de Consiliul de Securitate al ONU la 28 aprilie 2004, S/RES/1540 (2004).

[15] Regulamentul (Euratom) nr. 300/2007 al Consiliului din 19 februarie 2007 de stabilire a unui instrument pentru cooperarea în materie de securitate nucleară, JO L 81, 22.3.2007.

[16] Regulamentul (CE) nr. 1085/2006 al Consiliului din 17 iulie 2006 de instituire a unui instrument de asistență pentru preaderare, JO L 210, 31.7.2006.

[17] Regulamentul (CE) nr. 1717/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 noiembrie 2006 de instituire a unui instrument de stabilitate, JO L 327, 24.11.2006.

[18] Inclusiv materialele nucleare utilizate în ciclul de combustibil nuclear cu utilizare civilă în țările care dețin arme nucleare.

[19] Regulamentul (Euratom) nr. 1493/93 al Consiliului din 8 iunie 1993 privind transportul substanțelor radioactive între statele membre. JO L 148, 19.6.1993.

[20] Directiva 2003/122/Euratom a Consiliului din 22 decembrie 2003 privind controlul surselor radioactive închise de mare activitate și a surselor orfane. JO L 346, 31.12.2003.

[21] Directiva 2006/117/Euratom a Consiliului din 20 noiembrie 2006 privind supravegherea și controlul transferurilor de deșeuri radioactive și combustibil uzat. JO L 337, 5.12.2006.

[22] INFCIRC/274/Rev.1.

[23] Regulamentul (CE) nr. 1334/2000 al Consiliului din 22 iunie 2000 de instituire a unui regim comunitar pentru exporturile de produse și tehnologii cu dublă utilizare.

[24] Capitolul 6 din tratat instituie Agenția de Aprovizionare și prevede dreptul de opțiune al acesteia în ceea ce privește materialele, încheierea de contracte de către agenție, precum și securitatea aprovizionării.

[25] La acordarea autorizației, Comisia ia în considerare, în special, următoarele criterii: utilizarea în scopuri neexplozive; aplicarea garanțiilor AIEA; aplicarea măsurilor de protecție fizică; aplicarea condițiilor specifice pentru retransferarea către un alt stat care nu deține arme nucleare, precum și pentru transferuri ulterioare de acest tip;

[26] Centrul Internațional pentru Știință și Tehnologie din Moscova angajează și reorientează profesional foști cercetători în domeniul armamentului din Rusia, Armenia, Belarus, Georgia, Kazahstan, Kîrgîzstan și Tadjikistan. Este operat în comun cu statele beneficiare și cu UE, SUA, Canada, Japonia, Coreea și Norvegia.

[27] Centrul pentru Știință și Tehnologie al Ucrainei din Kiev angajează și reorientează profesional foști cercetători din domeniul armamentului din Ucraina, Azerbaidjan, Georgia, Moldova și Uzbekistan. Este operat în comun cu statele beneficiare și cu UE, SUA și Canada.

[28] Comunicarea Comisiei „Abordarea provocării internaționale a siguranței și securității nucleare”, COM(2008) 312 final, 22.5.2008.

[29] Cea de-a 2914-a reuniune a Consiliului Afaceri Generale, 8 decembrie 2008.

[30] Prevederile privind întreprinderile comune (Capitolul 5 Euratom) ar putea furniza un model posibil de înființare a unei instalații multilaterale pentru ciclul de combustibil. Este prevăzută în mod expres participarea țărilor terțe sau a organizațiilor internaționale la finanțarea sau administrarea întreprinderii comune, fiind permisă astfel participarea unor părți non-europene.