52008PC0098

[pic] | COMISIA COMUNITĂŢILOR EUROPENE |

Bruxelles, 27.2.2008

COM(2008) 98 final

2008/0049 (COD)

Propunere de

DIRECTIVĂ A PARLAMENTULUI EUROPEAN ŞI A CONSILIULUI

privind asigurarea de răspundere civilă auto şi controlul obligaţiei de asigurare a acestei răspunderi (Versiune codificată)

(prezentată de Comisie)

EXPUNERE DE MOTIVE

1. În contextul unei Europe a cetăţenilor, Comisia acordă o mare importanţă simplificării şi clarităţii dreptului comunitar în scopul de a-l face mai lizibil şi mai accesibil cetăţeanului, oferindu-i astfel posibilităţi sporite de a face uz de drepturile specifice care îi sunt conferite.

Dar acest obiectiv nu va putea fi atins atât timp cât va persista un număr mult prea mare de dispoziţii care, fiind modificate de nenumărate ori şi adeseori în mod substanţial, se găsesc dispersate parte în actul originar, parte în actele modificatoare ulterioare. Astfel, pentru a identifica dispoziţiile în vigoare, este necesară o muncă de cercetare şi de comparare a unui număr mare de acte.

Prin urmare, claritatea şi transparenţa dreptului comunitar depind şi de codificarea legislaţiei adeseori modificată.

2. La 1 aprilie 1987, Comisia Europeană a dat instrucţiuni[1] serviciilor sale de a realiza codificarea tuturor actelor legislative cel mai târziu după a zecea lor modificare, menţionând că este vorba despre o cerinţă minimală şi că, în vederea clarităţii şi a bunei înţelegeri a legislaţiei comunitare, serviciile responsabile ar trebui să codifice textele la intervale şi mai scurte.

3. Concluziile preşedinţiei Consiliului European de la Edimbourg, din decembrie 1992, au confirmat aceste imperative[2], subliniind importanţa codificării care asigură o securitate juridică în ceea ce priveşte dreptul aplicabil la un moment dat în legătură cu o problemă specifică.

Codificarea trebuie realizată respectând cu stricteţe procesul legislativ comunitar normal.

Întrucât nici o modificare de substanţă nu poate fi introdusă în actele care fac obiectul codificării , Parlamentul European, Consiliul şi Comisia au convenit, prin acordul interinstituţional din 20 decembrie 1994, că, în vederea adoptării rapide a actelor codificate, ar putea fi utilizată o procedură accelerată.

4. Obiectul prezentei propuneri este codificarea directivei 72/166/CEE a Consiliului, din 24 aprilie 1972 privind apropierea legislaţiilor statelor membre cu privire la asigurarea de răspundere civilă auto şi introducerea obligaţiei de asigurare a acestei răspunderi, celei de-a doua directive a Consiliului 84/5/CEE din 30 decembrie 1983 privind apropierea legislaţiilor statelor membre privind asigurarea de răspundere civilă pentru pagubele produse de autovehicule, celei de-a treia directive a Consiliului 90/232/CEE din 14 mai 1990 privind armonizarea legislaţiei statelor membre referitoare la asigurarea de răspundere civilă pentru pagubele produse de autovehicule, directivei 2000/26/CE a Parlamentului European şi al Consiliului din 16 mai 2000 privind apropierea legislaţiilor statelor membre referitoare la asigurarea de răspundere civilă auto (a patra directivă privind asigurarea auto) şi directivei 2005/14/CE a Parlamentului European şi al Consiliului din 11 mai 2005 de modificare a directivelor 72/166/CEE, 84/5/CEE, 88/357/CEE şi 90/232/CEE şi a Directivei 2000/26/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind asigurarea de răspundere civilă auto[3]. Noua directivă se substituie diverselor acte care îi sunt încorporate[4]; prezenta propunere păstrează în totalitate conţinutul actelor astfel codificate şi se limitează la a le regrupa, aducând numai modificările de formă cerute de însăşi operaţia de codificare.

5. Prezenta propunere de codificare a fost elaborată pe baza unei consolidări prealabile a textelor, în toate limbile oficiale, a directivelor 72/166/CEE, 84/5/CEE, 90/232/CEE, 2000/26/CE şi 2005/14/CE şi a actelor care o modifică, efectuată prin intermediul unui sistem informatic , de către Oficiul Publicaţiilor Oficiale ale Comunităţilor Europene. În cazul articolelor renumerotate, corelaţia între vechea numerotare şi cea nouă este prezentată în tabelul de corespondenţă din anexa II la directiva codificată.

ê 72/166/CEE (adaptat)

2008/0049 (COD)

Propunere de

DIRECTIVĂ A PARLAMENTULUI EUROPEAN ŞI A CONSILIULUI

privind asigurarea de răspundere civilă auto şi Ö controlul Õ obligaţiei de asigurare a acestei răspunderi

(Text cu relevanţă pentru SEE)

Ö PARLAMENTUL EUROPEAN ŞI Õ CONSILIUL Ö UNIUNII Õ EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, în special articolul Ö 95, alineatul (1) Õ,

având în vedere propunerea Comisiei,

având în vedere avizul Comitetului Economic şi Social European[5],

având în vedere procedura prevăzută la articolul 251 din Tratat[6],

întrucât

ê

(1) Directiva 72/166/CEE a Consiliului, din 24 aprilie 1972 privind apropierea legislaţiilor statelor membre cu privire la asigurarea de răspundere civilă auto şi introducerea obligaţiei de asigurare a acestei răspunderi[7], a doua directivă a Consiliului 84/5/CEE din 30 decembrie 1983 privind apropierea legislaţiilor statelor membre privind asigurarea de răspundere civilă pentru pagubele produse de autovehicule[8], a treia directvă a Consiliului 90/232/CEE din 14 mai 1990 privind armonizarea legislaţiei statelor membre referitoare la asigurarea de răspundere civilă pentru pagubele produse de autovehicule[9] şi directiva 2000/26/CE a Parlamentului European şi al Consiliului din 16 mai 2000 privind apropierea legislaţiilor statelor membre referitoare la asigurarea de răspundere civilă auto (a patra directivă privind asigurarea auto)[10] au fost modificate de mai multe ori[11] şi în mod substanţial. Este necesar, din motive de claritate şi de raţionalizare, să se codifice aceste patru directive precum şi directiva 2005/14/CE a Parlamentului European şi al Consiliului din 11 mai 2005 de modificare a directivelor 72/166/CEE, 84/5/CEE, 88/357/CEE şi 90/232/CEE şi a Directivei 2000/26/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind asigurarea de răspundere civilă auto[12].

ê 2005/14/CE considerent 1 (adaptat)

(2) Asigurarea de răspundere civilă pentru circulaţia autovehiculelor (asigurarea auto) are o importanţă deosebită pentru cetăţenii europeni, fie că sunt asiguraţi sau victime ale unui accident. Aceasta prezintă, de asemenea, o importanţă deosebită în cazul întreprinderilor de asigurare, deoarece reprezintă o mare parte a contractelor de asigurare generală încheiate în Comunitate. De asemenea, asigurarea auto are un impact asupra liberei circulaţii a persoanelor şi a vehiculelor. Întărirea şi consolidarea pieţei Ö interne Õ a asigurărilor auto ar trebui, în consecinţă, să reprezinte un obiectiv fundamental al acţiunii comunitare în domeniul serviciilor financiare.

ê 84/5/CEE considerent 2 (adaptat)

(3) Fiecare stat membru Ö ar fi trebuit Õ să adopte toate măsurile necesare pentru ca răspunderea civilă pentru pagubele produse de vehiculele Ö care staţionează Õ în mod obişnuit pe teritoriul său să fie acoperită printr-o asigurare Pagubele acoperite astfel, precum şi modurile de încheiere a acestei asigurări, sunt stabilite în cadrul acestor măsuri.

ê 2005/14/CE considerent 4

(4) Pentru evitarea oricărei erori de interpretare a dispoziţiilor prezentei Directive şi pentru facilitarea obţinerii unei sume asigurate pentru vehiculele care au o plăcuţă de înmatriculare temporară, definiţia teritoriului pe care vehiculul staţionează în mod obişnuit ar trebui să se refere la teritoriul statului din care vehiculul are o plăcuţă de înmatriculare, fie că aceasta este permanentă sau temporară.

ê 2005/14/CE considerent 5 (adaptat)

(5) Ö Respectând Õ criteriul general conform căruia plăcuţa de înmatriculare stabileşte teritoriul de staţionare obişnuit al unui vehicul, ar trebui prevăzută o dispoziţie specială privitoare la accidentele cauzate de un vehicul care nu are plăcuţă de înmatriculare sau care are o plăcuţă care nu corespunde sau nu mai corespunde vehiculului în cauză. În acest caz şi numai pentru soluţionarea cererii de despăgubire, teritoriul obişnuit de staţionare a vehiculului ar trebui considerat teritoriul pe care a avut loc accidentul.

ê 2005/14/CE considerent 6 (adaptat)

(6) Ö O Õ interzicere a controlului sistematic al asigurării autovehiculelor ar trebui să se aplice atât în cazul vehiculelor care îşi au locul obişnuit de staţionare pe teritoriul altui stat membru, cât şi în cazul vehiculelor care staţionează în mod obişnuit pe teritoriul unei ţări terţe, dar care provin de pe teritoriul unui alt stat membru. Pot fi autorizate numai Ö controale Õ nesistematice, care nu au un caracter discriminatoriu şi care sunt efectuate în cadrul unui control care nu vizează în mod exclusiv să verifice dacă vehiculul este asigurat.

ê 72/166/CEE considerent 7 (adaptat)

(7) Eliminarea verificărilor cărţilor verzi ale vehiculelor care Ö staţionează Õ în mod obişnuit Ö într-un Õ stat membru şi care intră pe teritoriul altui stat membru se poate realiza printr-o convenţie încheiată între birourile naţionale ale asigurătorilor, prin care fiecare birou naţional garantează acordarea de despăgubiri în conformitate cu dispoziţiile legislaţiei interne, în cazul oricărei pagube sau vătămări care dă dreptul la despăgubiri şi care a fost cauzată pe teritoriul său de unul dintre aceste vehicule, indiferent dacă este asigurat sau nu.

ê 72/166/CEE considerent 8 (adaptat)

(8) O asemenea convenţie de garantare presupune că toate vehiculele cu motor comunitare care se deplasează pe teritoriul comunitar beneficiază de asigurare. Legislaţia internă a fiecărui stat membru trebuie, prin urmare, să prevadă asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse de vehicule, asigurare care Ö să fie Õ valabilă pe întreg teritoriul comunitar.

ê 72/166/CEE considerent 9 (adaptat)

(9) Sistemul prevăzut în prezenta directivă poate fi extins şi asupra vehiculelor care Ö staţionează Õ în mod obişnuit pe teritoriul unei ţări terţe şi pentru care birourile naţionale ale statelor membre au încheiat o convenţie similară.

ê 2005/14/CE considerent 7 (adaptat)

(10) Fiecare stat membru Ö ar trebui să poată Õ deroga de la obligaţia generală de asigurare în ceea ce priveşte vehiculele care aparţin anumitor persoane fizice sau juridice, publice sau private. În cazul unui accident cauzat de aceste vehicule, statul membru care prevede această derogare trebuie să desemneze o autoritate sau un organism responsabil cu despăgubirea victimelor accidentelor cauzate într-un alt stat membru. Ö Ar trebui Õ garantat că sunt despăgubite corespunzător nu numai victimele accidentelor cauzate de aceste vehicule în străinătate, ci şi victimele accidentelor care au avut loc în statul membru în care vehiculul staţionează în mod obişnuit, fie că acestea au sau nu reşedinţa pe teritoriul acestui stat membru. Mai mult, statele membre ar trebui să asigure comunicarea către Comisie a listei persoanelor exonerate de obligaţia asigurării şi a autorităţilor sau organismelor responsabile cu despăgubirea victimelor accidentelor cauzate de aceste vehicule, în vederea publicării sale.

ê 2005/14/CE considerent 8 (adaptat)

(11) Fiecare stat membru Ö ar trebui să poată Õ deroga de la obligaţia generală de asigurare în ceea ce priveşte anumite tipuri de vehicule sau anumite vehicule care au o plăcuţă specială. În acest caz, celelalte state membre au dreptul de a solicita, la intrarea vehiculului pe teritoriul lor, o carte verde valabilă sau un contract de asigurare la frontieră pentru a garanta despăgubirea victimelor accidentelor cauzate de aceste vehicule pe teritoriul lor. Cu toate acestea, deoarece eliminarea controalelor la frontierele din interiorul Comunităţii implică imposibilitatea de a verifica dacă vehiculele care trec frontierele sunt asigurate, despăgubirea victimelor accidentelor cauzate în străinătate nu poate fi garantată. Ar trebui, de asemenea, să se asigure despăgubirea corespunzătoare a victimelor accidentelor cauzate de aceste vehicule nu numai în străinătate, ci şi în statul membru în care vehiculul staţionează în mod obişnuit. În acest scop, statele membre ar trebui să trateze în acelaşi mod victimele accidentelor cauzate de aceste vehicule şi victimele accidentelor cauzate de vehicule neasigurate. Despăgubirea victimelor accidentelor cauzate de un vehicul neasigurat ar trebui efectuată de organismul de despăgubire din statul membru în care a avut loc accidentul. Atunci când organismul de despăgubire intervine în favoarea victimelor unui accident cauzat de un vehicul care beneficiază de derogare, acesta ar trebui să îşi poată invoca dreptul faţă de organismul statului membru în care vehiculul staţionează în mod obişnuit. După Ö o anumită perioadă Õ de aplicare a acestei Ö posibilităţi Õ de derogare, Ö şi ţinânad seama de experienţa acumulată prin aceasta, Comisia ar trebui, după caz, Õ să prezinte propuneri pentru înlocuirea sau abrogarea sa.

ê 2005/14/CE considerent 10 (adaptat)

(12) Obligaţia statelor membre de a garanta ca suma asigurată să nu fie mai mică decât anumite valori minime constituie un element major pentru protecţia victimelor. Suma minimă asigurată în cazul vătămărilor corporale ar trebui calculată astfel încât să despăgubească integral şi echitabil toate victimele care au suferit răni foarte grave, ţinând seama în acelaşi timp de frecvenţa scăzută a accidentelor care implică victime multiple şi de numărul scăzut de accidente în care mai multe victime suferă de răni foarte grave în cursul aceluiaşi accident. Suma minimă asigurată pentru o victimă sau pentru Ö un accident ar trebui prevăzută Õ. Pentru facilitarea introducerii acestor sume minime, ar trebui stabilită o perioadă de tranziţie. Ö Totuşi, un termen mai scurt decât această perioadă de tranziţie trebuie prevăzut, în care Õ statele membre ar trebui să majoreze sumele minime astfel încât să atingă cel puţin jumătate din nivelurile prevăzute.

ê 2005/14/CE considerent 11 (adaptat)

(13) Pentru a evita Ö devalorizarea Õ sumei minime asigurate, ar trebui Ö prevăzută Õ o clauză de revizuire periodică, utilizând ca bază indicele european al preţurilor Ö de Õ consum (IEPC) publicat de Eurostat, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 2494/95 al Consiliului din 23 octombrie 1995 privind indicii armonizaţi ai preţurilor de consum[13]. Este necesar Ö de asemenea Õ să Ö fie prevăzute Õ normele procedurale privind această revizuire.

ê 84/5/CEE considerent 6 (adaptat)

(14) Sunt necesare dispoziţii care să prevadă că un organism va garanta că victima nu rămâne nedespăgubită, în cazul în care vehiculul care a provocat accidentul nu este asigurat sau nu este identificat. Este important să se prevadă că victima unui asemenea accident se poate adresa direct acestui organism, ca un prim punct de contact. Pe de altă parte, trebuie să se dea statelor membre posibilitatea de a aplica anumite Ö excepţii Õ limitate în ceea ce priveşte plata despăgubirii de către acest organism şi să se prevadă, în cazul pagubelor materiale provocate de un vehicul neidentificat, având în vedere riscurile de fraudă, că despăgubirea unor astfel de pagube poate fi limitată sau exclusă.

ê 84/5/CEE considerent 7

(15) Este în interesul victimelor ca efectele anumitor clauze de excludere să fie limitate la relaţiile între asigurător şi persoana care poartă răspunderea pentru accident. În cazul vehiculelor furate sau obţinute prin violenţă, statele membre pot prevedea, cu toate acestea, că organismul sus-menţionat va interveni pentru a despăgubi victima.

ê 84/5/CEE considerent 8 (adaptat)

(16) Pentru a uşura sarcina financiară pe care o suportă acest organism, statele membre pot prevedea aplicarea anumitor Ö fransize Õ atunci când acesta oferă despăgubiri pentru pagubele materiale provocate de vehiculele neasigurate sau, după caz, furate sau obţinute prin violenţă.

ê 2005/14/CE considerent 12 (adaptat)

(17) Opţiunea de a limita sau de a exclude despăgubirea Ö legitimă a victimelor Õ pe motivul că vehiculul nu este identificat nu ar trebui să se aplice atunci când organismul de despăgubire a plătit despăgubiri pentru vătămări corporale semnificative în cazul oricărei victime a aceluiaşi accident în care au fost cauzate daune materiale. Statele membre pot prevedea Ö rămânerea în sarcina Õ victimei Ö care a suferit prejudicii Õ materiale Ö a unei franşizeÕ al Ö cărei Õ nivel maxim să fie egal cu limita stabilită de Ö prezenta Õ directivă. Condiţiile în care vătămările corporale sunt considerate importante ar trebui stabilite în conformitate cu legislaţia sau actele administrative ale statului membru în care a avut loc accidentul. Pentru stabilirea acestor condiţii, statul membru poate ţine seama, între altele, de Ö faptul dacă vătămările Õ au necesitat sau nu îngrijiri medicale spitaliceşti.

ê 90/232/CEE considerent 9 (adaptat)

(18) În cazul unui accident cauzat de un vehicul neasigurat, victima trebuie să dovedească, în unele state membre, că partea responsabilă nu poate sau refuză să plătească despăgubirea, înainte de a putea să depună cererea de despăgubire la organul Ö care despagubeşte victemele accidentelor cauzate de vehicule neasigurate sau neidentificate Õ. Acest organism are Ö, cu toate acestea, Õ o poziţie mai bună decât victima la intentarea unei acţiuni împotriva părţii Ö responsabile Õ. În consecinţă, ar trebui Ö prevăzut că Õ acest organism Ö nu poate Õ cere, pentru despăgubirea victimei, ca aceasta să Ö arate Õ că partea răspunzătoare nu poate sau refuză să plătească.

ê 90/232/CEE considerent 10

(19) În cazul unui litigiu între organismul susmenţionat şi un asigurător de răspundere civilă, în legătură cu cine anume dintre cei doi trebuie să despăgubească victima unui accident, statele membre, pentru a evita orice întârziere în plata despăgubirii către victimă, ar trebui să vegheze ca una din aceste părţi să fie desemnată într-o primă etapă să plătească despăgubiri, până la soluţionarea litigiului.

ê 90/232/CEE considerent 4

(20) Victimelor accidentelor cauzate de autovehicule ar trebui să li se garanteze un tratament comparabil, indiferent de locul în care are loc accidentul pe teritoriul Comunităţii.

ê 84/5/CEE considerent 9 (adaptat)

(21) Trebuie să se acorde membrilor familiei asiguratului, conducătorului auto sau oricărei alte persoane care poartă răspunderea, o protecţie comparabilă cu cea de care beneficiază Ö alte terţe victime Õ, în orice caz în ceea ce priveşte vătămarea corporală.

ê 2005/14/CE considerent 16 (adaptat)

(22) Vătămările corporale şi Ö prejudiciile Õ materiale suferite de pietoni, ciclişti şi alţi utilizatori nemotorizaţi ai drumurilor, care constituie în general „partea slabă” a unui accident, ar trebui să beneficieze de asigurarea obligatorie a vehiculului implicat într-un accident, atunci când au dreptul la o despăgubire în conformitate cu dreptul civil intern. Această dispoziţie nu aduce atingere răspunderii civile ori nivelului despăgubirii pentru daunele suferite într-un anumit accident, Ö determinate Õ în conformitate cu legislaţia internă.

ê 2005/14/CE considerent 15

(23) Extinderea asigurării la toţi pasagerii din vehicul reprezintă un rezultat remarcabil al legislaţiei existente. Acest obiectiv ar fi compromis, dacă legislaţia internă sau o clauză contractuală dintr-o poliţă de asigurare ar exclude din asigurare pasagerii, deoarece ştiau sau ar fi trebuit să ştie că şoferul vehiculului era sub influenţa alcoolului sau a unui drog în momentul accidentului. Pasagerul nu este în mod obişnuit în măsură să evalueze corect gradul de intoxicare a şoferului. Obiectivul care urmăreşte descurajarea persoanelor de a conduce sub influenţa alcoolului sau a unui drog nu este atins prin reducerea sumei asigurate oferite pasagerilor care sunt victime ale accidentelor auto. Faptul că aceşti pasageri beneficiază de asigurarea auto obligatorie nu aduce atingere răspunderii care le-ar putea fi imputată în temeiul legislaţiei interne aplicabile ori nivelului despăgubirii pentru daunele suferite într-un anumit accident.

ê 2005/14/CE considerent 17 (adaptat)

(24) Anumite întreprinderi de asigurare inserează în contractele de asigurare o clauză în temeiul căreia poliţa este anulată dacă vehiculul asigurat rămâne în afara statului membru de înmatriculare peste o anumită perioadă. Această practică contravine principiului enunţat în prezenta directivă, în conformitate cu care asigurarea auto obligatorie ar trebui să acopere, pe baza unei prime unice, întregul teritoriu al Comunităţii. În consecinţă, ar trebui să se precizeze că Ö asigurarea Õ trebuie să rămână valabilă pe întreaga durată a contractului, fie că vehiculul rămâne sau nu în alt stat membru într-o anumită perioadă, fără a aduce atingere obligaţiilor impuse de legislaţiile interne ale statelor membre în ceea ce priveşte înmatricularea vehiculelor.

ê 90/232/CEE considerent 6

(25) Toate poliţele de asigurare auto obligatorie trebuie să acopere întreg teritoriul Comunităţii.

ê 90/232/CEE considerent 7 (adaptat)

(26) În interesul asiguratului, fiecare poliţă de asigurare ar trebui să garanteze, în schimbul unei prime unice în fiecare stat membru, acoperirea impusă de Ö legea acestui stat Õ sau acoperirea impusă de legislaţia statului membru în care se află de regulă vehiculul, în cazul în care aceasta din urmă este mai mare.

ê 2005/14/CE considerent 18

(27) Ar trebui luate măsuri pentru facilitarea obţinerii unei asigurări care să acopere un vehicul importat dintr-un stat membru în altul, chiar dacă vehiculul nu este încă înmatriculat în statul membru de destinaţie. Ar trebui acordată o derogare temporară de la norma generală care stabileşte statul membru în care se situează riscul. În decursul celor treizeci de zile următoare livrării, punerii la dispoziţie sau expedierii vehiculului cumpărătorului, statul membru de destinaţie ar trebui considerat statul membru în care se situează riscul.

ê 2005/14/CE considerent 19 (adaptat)

(28) Orice persoană care doreşte să încheie un nou contract de asigurare auto cu un alt asigurător ar trebui să poată Ö oferi Õ evidenţa accidentelor şi a cererilor de despăgubire din poliţa precedentă. Asiguratul ar trebui să aibă dreptul de a solicita în orice moment o atestare privind cererile de despăgubire sau absenţa lor, care au implicat vehiculul sau vehiculele acoperite de contractul de asigurare cel puţin în cursul ultimilor cinci ani ai relaţiei contractuale. Întreprinderea de asigurare sau un organism desemnat eventual de un stat membru pentru furnizarea unor servicii de asigurare obligatorii sau pentru eliberarea unor astfel de atestări ar trebui să furnizeze această atestare asiguratului în decurs de cincisprezece zile de la cerere.

ê 2005/14/CE considerent 20 (adaptat)

(29) Pentru a garanta întreaga protecţie dorită victimelor accidentelor auto, statele membre nu ar trebui să permită întreprinderilor de asigurare să Ö opună o franşiză Õ unei victime.

ê 2005/14/CE considerent 21 (adaptat)

(30) Dreptul de invocare a contractului de asigurare şi de cerere a despăgubirii direct la o întreprindere de asigurare este foarte important pentru protecţia victimelor accidentelor auto. Pentru facilitarea unei soluţionări rapide şi eficiente a cererilor de despăgubire şi pentru evitarea, pe cât posibil, a unor proceduri judiciare costisitoare, Ö un Õ drept Ö de acţiune directă Õ ar trebui Ö prevăzut în favoarea societăţii de asigurări care acoperă răspunderea civilă a persoanei responsabile Õ în cazul tuturor victimelor accidentelor auto.

ê 2005/14/CE considerent 22 (adaptat)

(31) Pentru Ö ca o Õ protecţie Ö adecvată să fie oferită Õ victimelor accidentelor auto, ar trebui să se aplice Ö o Õ procedură de prezentare a unei „oferte de despăgubire motivate” în cazul oricărui accident care implică un astfel de vehicul. Aceeaşi procedură ar trebui, de asemenea, să se aplice mutatis mutandis în cazul cererilor de despăgubire a căror soluţionare este efectuată de sistemul birourilor naţionale de asigurare.

ê 2005/14/CE considerent 24 şi 2000/26/CE considerent 16 a (adaptat)

(32) În conformitate cu articolul 11 alineatul (2) coroborat cu articolul 9 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială[14], părţile vătămate pot intenta o acţiune în justiţie împotriva asigurătorului răspunderii civile din statul membru pe teritoriul căruia îşi au domiciliul.

ê 2000/26/CE considerent 5 (adaptat)

(33) Sistemul de birouri care emit cartea verde permite Ö soluţionarea Õ, fără dificultate, a cererii de despăgubire în ţara de Ö reşedinţă Õ a Ö persoanei Õ vătămate, chiar şi în cazul în care cealaltă persoană este originară dintr-o altă ţară europeană.

ê 2000/26/CE considerentele 11 şi 12 (adaptat)

(34) O Ö persoană Õ vătămată în urma unui accident rutier care intră sub incidenţa prezentei directive şi produs într-un alt stat decât cel de Ö reşedinţă ar trebui să poată să invoce Õ dreptul la Ö despăgubire Õ, în statul membru de Ö reşedinţă Õ, în faţa reprezentantului însărcinat cu soluţionarea cererilor de despăgubire şi desemnat, pentru statul respectiv, de către întreprinderea de asigurare a persoanei responsabile Această soluţie permite repararea prejudiciului suferit de Ö persoana Õ vătămată în afara statului membru de Ö reşedinţă Õ, în conformitate cu procedurile cu care aceasta este familiarizată.

ê 2000/26/CE considerent 13 (adaptat)

(35) Acest apel la un reprezentant însărcinat cu soluţionarea cererilor de despăgubire în statul membru în care are Öreşedinţa persoana Õ vătămată nu influenţează în nici un fel dreptul material aplicabil fiecărui caz în speţă, nici competenţele jurisdicţionale.

ê 2000/26/CE considerent 14 (adaptat)

(36) Existenţa unui drept de acţiune directă al Ö persoanei Õ vătămate împotriva întreprinderii de asigurare respective este un complement logic al desemnării unor astfel de reprezentanţi şi, în plus, ameliorează situaţia juridică a părţilor vătămate în urma unui accident rutier produs în afara statului lor de Ö reşedinţă Õ.

ê 2000/26/CE considerent 15 (adaptat)

(37) Se recomandă să se prevadă ca statul membru în care este autorizată întreprinderea de asigurare să-i impună acesteia să desemneze reprezentanţi însărcinaţi cu soluţionarea cererilor de despăgubire produse sau stabilite în celelalte state membre, care vor aduna toate informaţiile necesare în legătură cu cererile de despăgubire rezultate din acest tip de accidente şi vor lua măsurile care se impun pentru soluţionarea cererilor de despăgubire, în numele şi pe spezele întreprinderii de asigurare, inclusiv plata Ö despăgubirii Õ. Aceşti reprezentanţi însărcinaţi cu soluţionarea cererilor de despăgubire trebuie să dispună de prerogative suficiente pentru a reprezenta întreprinderea de asigurări pe lângă persoanele care au suferit un prejudiciu în urma acestor accidente şi, de asemenea, pentru reprezentarea întreprinderii de asigurări pe lângă autorităţile naţionale – inclusiv în faţa Ö instanţelor Õ, după caz, în măsura în care acest lucru este compatibil cu regulile de drept internaţional privat privind competenţa jurisdicţională.

ê 2000/26/CE considerent 16 (adaptat)

(38) Activităţile reprezentantului însărcinat cu soluţionarea cererilor de despăgubire nu sunt suficiente pentru a Ö atrage Õ competenţa Ö instanţelor Õ statului membru de Ö reşedinţă Õ al Ö persoanei Õ vătămate în cazul în care acest lucru nu este prevăzut prin normele de drept internaţional privat privind competenţa jurisdicţională.

ê 2000/26/CE considerent 17

(39) Desemnarea unor reprezentanţi însărcinaţi cu soluţionarea cererilor de despăgubire ar trebui să facă parte din condiţiile de iniţiere a activităţii de asigurare prevăzută în clasa de asigurare 10 de la punctul A din anexa la prima Directivă 73/239/CEE a Consiliului din 24 iulie 1973 de coordonare a actelor cu putere de lege şi actelor administrative privind iniţierea şi exercitarea activităţii de asigurare generală directă[15], cu excepţia răspunderii civile a transportatorului şi a condiţiilor de desfăşurare a acestei activităţi; în consecinţă, această condiţie ar trebui să fie acoperită prin autorizaţia administrativă unică, eliberată de autorităţile statului membru în care are sediul social întreprinderea de asigurare, aşa cum se defineşte în titlul II din Directiva 92/49/CEE a Consiliului din 18 iunie 1992 de coordonare a actelor cu putere de lege şi actelor administrative privind asigurarea generală directă şi de modificare a Directivelor 73/239/CEE şi 88/357/CEE (a treia directivă privind „asigurarea generală”)[16]. Această condiţie trebuie, de asemenea, să se aplice întreprinderilor de asigurare cu sediul social aflat în afara Comunităţii şi care au obţinut autorizaţia pentru a desfăşura activităţi de asigurare pe teritoriul unui stat membru al Comunităţii.

ê 2000/26/CE considerent 18 (adaptat)

(40) Pe lângă garantarea faptului că întreprinderea de asigurare are un reprezentant în statul de Ö reşedinţă Õ al Ö persoanei Õ vătămate, trebuie garantat dreptul specific al părţii vătămate de a obţine soluţionarea litigiului în cel mai scurt timp. În consecinţă, legislaţiile interne trebuie să prevadă sancţiuni financiare eficiente şi sistematice corespunzătoare sau sancţiuni administrative echivalente, cum ar fi somaţiile însoţite de amenzi administrative, obligaţia de a prezenta regulat un raport autorităţilor însărcinate cu supravegherea, controalele la faţa locului, publicările atât în monitorul oficial naţional, cât şi în presă, suspendarea activităţilor întreprinderii (interzicerea încheierii unor contracte noi pe parcursul unei anumite perioade), desemnarea unui reprezentant special al autorităţilor de supraveghere, însărcinat cu verificarea conformităţii operaţiunilor întreprinderii cu legislaţia în materie de asigurări, retragerea autorizaţiei pentru această clasă de activitate, sancţiunile aplicabile personalului de conducere şi administrativ responsabil, diferitele sancţiuni enumerate mai sus putând fi aplicate împotriva întreprinderii de asigurare în cazul în care aceasta sau reprezentantul acesteia nu şi-ar îndeplini obligaţia de a prezenta o ofertă de Ö despăgubire Õ într-un termen rezonabil. Acest fapt nu ar trebui să aducă atingere aplicării oricărei alte măsuri considerate corespunzătoare, mai ales în temeiul legii aplicabile în materie de supraveghere. Cu toate acestea, Ö răspunderea Õ şi prejudiciul suferit nu ar trebui să fie supuse contestaţiei, Ö pentru ca Õ întreprinderea de asigurare să poată prezenta o ofertă justificată în termenele prescrise. Oferta de Ö despăgubire Õ justificată ar trebui să fie făcută în scris şi să conţină elementele pe baza cărora au fost evaluate Ö răspunderea Õ şi prejudiciul.

ê 2000/26/CE considerent 19 (adaptat)

(41) Este necesar să se prevadă, în afara acestor sancţiuni, o dispoziţie potrivit căreia, în cazul în care oferta nu a fost prezentată în termenele prescrise, să se perceapă dobânzi asupra valorii Ö despăgubirii Õ oferite de către întreprinderea de asigurare sau acordată de către judecător Ö persoanei Õ vătămate. În cazul în care există în statele membre norme care prevăd aplicarea unor dobânzi de întârziere, dispoziţia de mai sus ar putea fi pusă în practică printr-o trimitere la aceste norme.

ê 2000/26/CE considerent 20 şi 2005/14/CE considerent 23 (adaptat)

(42) Părţile vătămate în urma accidentelor Ö rutiere Õ întâmpină câteodată dificultăţi legate de cunoaşterea denumirii întreprinderii de asigurare care Ö acoperă Õ răspunderea civilă ce decurge din circulaţia unui autovehicul implicat într-un accident. Pentru ca Ö aceste Õ persoane să poată solicita mai uşor o despăgubire, organismele de informare create Ö pentru acest scop Õ ar trebui să Ö poată Õ furniza informaţii privind Ö orice Õ accident care implică un autovehicul.

ê 2000/26/CE considerent 21

(43) În interesul acestor părţi vătămate, este necesar ca statele membre să creeze organisme de informare pentru a garanta că aceste informaţii sunt disponibile în termene optime. Organismele de informare ar trebui să comunice de asemenea părţilor vătămate informaţii despre reprezentanţii însărcinaţi cu soluţionarea cererilor de despăgubire. Este necesar ca aceste organisme să coopereze între ele şi să răspundă rapid cererilor de informare privind reprezentanţii însărcinaţi cu soluţionarea cererilor de despăgubire, care le sunt adresate de către organismele de informare situate în alte state membre. Ar trebui de asemenea ca aceste organisme să strângă informaţii cu privire la data la care acoperirea asigurării ia efectiv sfârşit, şi nu la data de expirare a valabilităţii iniţiale a poliţei, în cazul în care perioada contractului este prelungită în absenţa rezilierii.

ê 2000/26/CE considerent 22

(44) Este necesar să se prevadă o dispoziţie specială privind vehiculele (ca acelea ale administraţiei şi armatei) exonerate de obligaţia de a fi acoperite printr-o asigurare de răspundere civilă.

ê 2000/26/CE considerent 23 (adaptat)

(45) Ö Persoana Õ vătămată poate avea un interes legitim să fie informată asupra identităţii proprietarului, conducătorului obişnuit sau Ö detentorului Õ declarat al vehiculului, de exemplu, în cazul în care aceasta nu poate obţine Ö despăgubirea Õ decât de la aceste persoane, din cauza faptului că vehiculul nu este asigurat valabil sau Ö a faptului că Õ prejudiciul depăşeşte suma asigurată; în aceste cazuri este posibilă furnizarea acestor informaţii.

ê 2000/26/CE considerent 24

(46) Anumite date comunicate, cum ar fi numele şi adresa proprietarului sau conducătorului obişnuit al vehiculului şi numărul poliţei de asigurare sau numărul de înmatriculare al vehiculului, sunt date cu caracter personal în sensul Directivei 95/46/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 24 octombrie 1995 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date[17]. Prelucrarea acestor date, necesară pentru aducerea la îndeplinire a prezentei directive, trebuie de acum înainte să fie în conformitate cu dispoziţiile de drept intern adoptate în aplicarea Directivei 95/46/CE. Numele şi adresa conducătorului obişnuit nu trebuie să fie comunicate decât în cazul în care legislaţiile interne prevăd acest lucru.

ê 2000/26/CE considerent 25 (adaptat)

(47) Pentru a garanta că Ö persoana Õ vătămată nu rămâne fără Ö despăgubirea Õ la care are dreptul, este necesar să se stabilească un organism de Ö despăgubire Õ căruia să i se poată adresa în cazul în care întreprinderea de asigurare nu a desemnat un reprezentant, întârzie în mod Ö vădit despăgubirea Õ sau nu poate fi identificată. Intervenţia organismului de Ö despăgubire Õ ar trebui să fie limitată la cazuri particulare rare în care întreprinderea de asigurare nu a putut să îşi îndeplinească obligaţiile în ciuda efectului descurajator al eventualelor sancţiuni.

ê 2000/26/CE considerent 26 (adaptat)

(48) Organismul de Ö despăgubire Õ are rolul de a soluţiona cererile de despăgubire în ceea ce priveşte orice prejudiciu suferit de Ö persoana Õ vătămată, numai în cazuri care pot fi determinate în mod obiectiv şi, prin urmare, acest organism trebuie să se limiteze la a verifica dacă o ofertă de Ö despăgubire Õ a fost prezentată în termenul prevăzut şi în conformitate cu procedurile stabilite, fără a se pronunţa asupra fondului.

ê 2000/26/CE considerent 27 (adaptat)

(49) Persoanele juridice care, în conformitate cu legea, Ö se subrogă Õ în drepturile Ö persoanei Õ vătămate Ö faţă de Õ persoana responsabilă de accident sau împotriva întreprinderii de asigurare a acesteia din urmă (ca, de exemplu, alte întreprinderi de asigurare sau organisme de asistenţă socială) nu ar trebui să fie abilitate să prezinte o cerere Ö similară Õ organismului de Ö despăgubire Õ.

ê 2000/26/CE considerent 28 (adaptat)

(50) Ö Trebuie ca Õ organismul de Ö despăgubire să beneficieze de un drept de subrogaţie Õ în măsura în care a Ö despăgubit persoanaÕ vătămată. Pentru a facilita Ö acţiunea sa Õ împotriva întreprinderii de asigurare care nu a desemnat un reprezentant sau care a întârziat Ö în mod vădit despăgubireaÕ, organismul de Ö despăgubire Õ din ţara Ö persoanei Õ vătămate ar trebui să beneficieze Ö de asemenea Õ de un drept de rambursare automată Ö însoţit de subrogaţia în drepturile persoanei vătămate a Õ organismului de Ö despăgubire Õ din statul în care este stabilită întreprinderea de asigurare. Acest organism este cel mai indicat pentru a angaja o acţiune Ö în regres Õ împotriva întreprinderii de asigurare.

ê 2000/26/CE considerent 29 (adaptat)

(51) Chiar în cazul în care statele membre Ö atribuie Õ un caracter subsidiar cererii adresate organismului de Ö despăgubire Õ, este necesar să se excludă obligaţia Ö persoanei Õ vătămate de a-şi prezenta cererea de Ö despăgubire Õ persoanei responsabile de accident înainte de a o prezenta organismului de Ö despăgubire Õ. Ö Persoana Õ vătămată ar trebui să aibă, în acest caz, cel puţin aceleaşi posibilităţi ca în cazul unei cereri făcute fondului de garantare.

ê 2000/26/CE considerent 30 (adaptat)

(52) Funcţionarea acestui sistem poate fi asigurată printr-un acord încheiat între organismele de Ö despăgubire Õ stabilite sau autorizate de către statele membre, acord care să le definească sarcinile, obligaţiile şi modalităţile de rambursare.

ê 2000/26/CE considerent 31 (adaptat)

(53) În cazul în care întreprinderea de asigurare a vehiculului nu poate fi identificată, trebuie prevăzut că debitorul final al sumei care trebuie vărsată Ö persoanei Õ vătămate este fondul de garantare prevăzut Ö pentru acest scop Õ, situat în statul membru în care vehiculul neasigurat a cărui circulaţie a provocat accidentul staţionează în mod obişnuit. În cazul în care identificarea vehiculului este imposibilă, ar trebui prevăzut că debitorul final este fondul de garantare prevăzut Ö pentru acest scop, Õ situat în statul membru în care s-a produs accidentul.

ê

(54) Prezenta directivă nu trebuie să aducă atingere obligaţiilor statelor membre privind termenele de transpunere în dreptul intern şi de aplicare a directivelor menţionate în anexa I, partea B,

ê 72/166/CEE (adaptat)

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Capitolul 1

Ö Dispoziţii generale Õ

Articolul 1

Ö Definiţii Õ

În sensul prezentei directive Ö se înţelege prin: Õ

1) „vehicul”: orice vehicul cu motor destinat transportului pe uscat şi acţionat în mod mecanic, dar care nu se deplasează pe şine, inclusiv Ö remorci Õ, Ö chiar şi necuplate Õ;

2) „Ö persoană Õ vătămată”: orice persoană îndreptăţită să primească despăgubire pentru Ö un prejudiciu Õ provocat de vehicule;

3) „birou naţional al asigurătorilor”: o organizaţie profesională constituită în conformitate cu Recomandarea nr. 5 Ö din Õ 25 ianuarie 1949 de Subcomitetul pentru transport rutier al Comitetului pentru transport pe uscat din cadrul Comisiei Economice pentru Europa a Naţiunilor Unite şi care reuneşte Ö întreprinderile de asigurare care sunt autorizate într-un stat Õ să Ö practice activitatea de asigurare Õ de răspundere civilă pentru pagube produse de vehicule cu motor;

4) „teritoriul Ö în care staţionează Õ în mod obişnuit vehiculul”:

ê 2005/14/CE art. 1, pct. 1 lit. a)

(a) teritoriul statului de unde vehiculul are o plăcuţă de înmatriculare, fie că aceasta este permanentă sau temporară; sau

ê 72/166/CEE (adaptat)

(b) în cazurile în care nu Ö există Õ înmatriculare Ö pentru un Õ anumit tip de vehicul, dar vehiculul are un tichet de asigurare sau un semn distinctiv similar plăcuţei de înmatriculare, teritoriul statului în care s-a eliberat tichetul de asigurare sau semnul respectiv; sau

(c) în cazurile în care pentru anumite tipuri de vehicule nu Ö există Õ placă de înmatriculare, tichet de asigurare şi nici vreun semn distinctiv, teritoriul statului în care Ö detentorul Õ vehiculului este rezident permanent;

ê 2005/14/CE art. 1, pct. 1 (b) (adaptat)

(d) în cazul în care vehiculul nu are plăcuţă de înmatriculare sau are o plăcuţă care nu corespunde sau nu mai corespunde cu vehiculul şi a fost implicat într-un accident, teritoriul statului în care a avut loc accidentul, cu scopul de a soluţiona cererea de despăgubire în conformitate cu articolul 2 litera (a) sau Ö cu Õ articolul 10;

ê 72/166/CEE (adaptat)

5) „carte verde”: certificat internaţional de asigurare eliberat în numele unui birou naţional în conformitate cu Recomandarea nr. 5 Ö din Õ 25 ianuarie 1949 de Subcomitetul pentru transportul rutier al Comitetului pentru transportul pe uscat din cadrul Comisiei Economice pentru Europa a Organizaţiei Naţiunilor Unite;

ê 2000/26/CE

6) „întreprindere de asigurare”: o întreprindere care a primit autorizaţia administrativă în conformitate cu articolul 6 sau cu articolul 23 alineatul (2) din Directiva 73/239/CEE;

7) „unitate”: sediul social, agenţia sau sucursala unei întreprinderi de asigurare, în conformitate cu definiţia de la articolul 2 litera (c) din Directiva 88/357/CEE a Consiliului[18].

ê 72/166/CEE (adaptat)

è1 72/430/CEE art. 1

Articolul 2

Ö Domeniul de aplicare Õ

Dispoziţiile articolelor Ö 4, 6, 7 şi 8 se aplică vehiculelor care staţionează în mod obişnuit pe teritoriul statelor membre Õ:

(a) è1 după încheierea unei convenţii între birourile naţionale ale asigurătorilor prin care fiecare birou naţional garantează, în concordanţă cu prevederile legislaţiei sale interne în domeniul asigurărilor obligatorii, soluţionarea cererilor de despăgubire rezultate în urma accidentelor provocate pe teritoriul său de vehicule care Ö staţionează Õ în mod obişnuit de pe teritoriul altui stat membru, indiferent dacă aceste vehicule sunt asigurate sau nu; ç

(b) de la data stabilită de către Comisie după ce aceasta, în strânsă cooperare cu statele membre, s-a asigurat că o asemenea convenţie a fost încheiată;

(c) pe durata acestei convenţii.

Articolul 3

Ö Obligaţia de asigurare a vehiculelor Õ

În conformitate cu dispoziţiile articolului 5, fiecare stat membru ia toate măsurile necesare pentru a se asigura că răspunderea civilă pentru pagubele produse de vehiculele care Ö staţionează Õ în mod obişnuit de pe teritoriul lor să fie acoperită prin asigurare.

Măsurile Ö menţionate la primul paragraf Õ stabilesc Ö prejudiciile Õ acoperite de asigurare, precum şi termenii şi condiţiile asigurării.

Fiecare stat membru ia toate măsurile necesare pentru a se asigura că prin contractul de asigurare sunt acoperite Ö şi următoarele Õ:

(a) Ö prejudiciile cauzate pe teritoriul altor state membre, Õ în conformitate cu legislaţia în vigoare în Ö acele state Õ;

(b) Ö prejudiciile Õ suferite de resortisanţii statelor membre în timpul unei călătorii ce leagă direct două teritorii în care se aplică Tratatul, în cazul în care nu există un birou naţional al asigurătorilor pentru teritoriul traversat; în acest caz, paguba sau vătămarea se despăgubesc în conformitate cu legislaţia internă privind asigurarea obligatorie, în vigoare în statul membru de pe teritoriul căruia Ö staţionează Õ în mod obişnuit vehiculul.

ê 2005/14/CE art. 2 (adaptat)

Asigurarea prevăzută la primul paragraf acoperă în mod obligatoriu Ö prejudiciile Õ materiale şi vătămările corporale.

ê 2005/14/CE art. 1 pct. 2 (adaptat)

Articolul 4

Ö Controale privind asigurarea Õ

Ö Nici un stat membru nu va controla asigurarea Õ de răspundere civilă a vehiculelor care staţionează în mod obişnuit pe teritoriul unui alt stat membru sau care staţionează în mod obişnuit pe teritoriul unei ţări terţe şi intră pe teritoriul său de pe teritoriul unui alt stat membru. Cu toate acestea, Ö un stat membru Õ poate efectua controale nesistematice ale acestei asigurări, cu condiţia să nu fie discriminatorii şi să aibă loc în cadrul controalelor care nu urmăresc exclusiv verificarea asigurării menţionate anterior.

ê 72/166/CEE (adaptat)

Articolul 5

Ö Derogare de la obligaţia de asigurare a vehiculelor Õ

(1) Un stat membru poate deroga de la dispoziţiile articolului 3 cu privire la anumite persoane fizice sau juridice, Ö de drept Õ public sau Ö de drept Õ private, a căror listă se întocmeşte de către statul interesat şi se comunică celorlalte state membre şi Comisiei.

ê 2005/14 art. 1 pct. 3 lit. (a) pct. (i) (adaptat)

În acest caz, statul membru care prevede această derogare ia măsurile corespunzătoare pentru a asigura plata despăgubirii Ö pentru prejudiciile Õ cauzate pe teritoriul său şi pe teritoriul altor state membre de vehiculele care aparţin acestor persoane.

ê 72/166/CEE (adaptat)

Acesta desemnează, în special, autoritatea sau organismul din ţara în care s-a produs Ö prejudiciul Õ, Ö însărcinat cu Õ despăgubirea părţilor vătămate, în conformitate cu legislaţia statului respectiv, în cazurile în care articolul 2 litera (a) nu este aplicabil.

ê 2005/14 art. 1 pct. 3 lit. (a) pct. (ii) (adaptat)

Comisiei îi este comunicată de către statul membru lista cu persoanele exonerate de obligaţia de asigurare şi cu autorităţile sau organismele Ö însărcinate Õ cu despăgubirea.

Comisia publică această listă.

ê 72/166/CEE (adaptat)

(2) Ö Fiecare stat membru poate deroga de la prevederile articolului 3, în ceea ce priveşte Õ anumite tipuri de vehicule sau anumite vehicule care au o plăcuţă specială; lista acestor tipuri Ö de vehicule Õ sau a acestor vehicule se alcătuieşte de către statul în cauză şi se comunică celorlalte state membre şi Comisiei.

ê 2005/14 art. 1 pct. 3 lit. (b) (adaptat)

În acest caz, fiecare stat membru se asigură că vehiculele menţionate la primul paragraf sunt tratate în acelaşi mod ca vehiculele pentru care nu a fost îndeplinită obligaţia de asigurare prevăzută la articolul 3.

Organismul de despăgubire mentionat la articolul 10 alineatul (1), din statul membru în care a avut loc accidentul Ö poate Õ invoca Ö, pe cale de consecinţă, Õ un drept faţă de fondul de garantare prevăzut la articolul 10 alineatul ((1) în statul membru în care staţionează vehiculul în mod obişnuit.

Ö După 11 iunie 2010 Õ, statele membre transmit Comisiei un raport privind aplicarea şi asigurarea respectării Ö prezentului alineat. Õ

După examinarea acestor rapoarte, Comisia prezintă, Ö dacă este cazul Õ, propuneri de înlocuire sau de abrogare a acestei derogări.

ê 72/166/CEE (adaptat)

Articolul 6

Ö Birourile naţionale ale asigurătorilor Õ

Fiecare stat membru se asigură că, în cazul producerii pe teritoriul său a unui accident de către un vehicul care Ö staţionează Õ în mod obişnuit de pe teritoriul altui stat membru, fără a aduce atingere obligaţiilor menţionate la articolul 2 litera (a), biroul naţional al asigurătorilor obţine informaţii:

(a) cu privire la teritoriul Ö în care staţionează Õ în mod obişnuit vehiculul şi la numărul de înmatriculare Ö al acestuia, dacă există Õ;

(b) în măsura posibilului, cu privire la detaliile asigurării vehiculului, înscrise în cartea verde care este în posesia deţinătorului vehiculului, în măsura în care aceste detalii sunt solicitate de statul membru pe teritoriul căruia Ö staţionează Õ în mod obişnuit vehiculul.

De asemenea, fiecare stat membru se asigură că biroul comunică informaţiile Ö menţionate la literele (a) şi (b) Õ biroului naţional al asigurătorilor din statul pe teritoriul căruia Ö staţionează Õ în mod obişnuit vehiculul Ö menţionat la primul paragraf Õ.

Capitolul 2

Ö Dispoziţii privind vehiculele care în mod obişnuit staţionează pe teritoriul unei ţări terţe Õ

Articolul 7

Ö Măsurile naţionale privind vehiculele care în mod obişnuit staţionează pe teritoriul unei ţări terţe Õ

Fiecare stat membru adoptă toate măsurile necesare pentru Ö ca nici un vehicul Õ care în mod obişnuit Ö staţionează Õ pe teritoriul unei ţări terţe şi care intră pe teritoriul în care se aplică Tratatul Ö să Õ nu fie Ö pus în circulaţie Õ pe teritoriul său cu excepţia cazului în care Ö prejudiciile Õ provocate de acel vehicul sunt asigurate pe întreg teritoriul pe care se aplică Tratatul, în conformitate cu cerinţele fiecărei legislaţii interne a statelor membre cu privire la asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagubele produse de vehicule.

Articolul 8

Ö Documentaţia privind vehiculele care în mod obişnuit staţionează pe teritoriul unei ţări terţe Õ

(1) Orice vehicul care provine în mod obişnuit de pe teritoriul unei ţări terţe, înainte de a intra pe teritoriul în care se aplică Tratatul, trebuie să prezinte fie o carte verde valabilă, fie un certificat de asigurare încheiat la trecerea frontierei, Ö care să probeze faptul că Õ vehiculul este asigurat în conformitate cu articolul 7.

Cu toate acestea, vehiculele Ö care staţionează Õ în mod obişnuit pe teritoriul unor ţări terţe Ö sunt Õ considerate ca vehicule care provin în mod obişnuit din Comunitate, în cazul în care birourile naţionale ale tuturor statelor membre garantează individual, fiecare în conformitate cu propriile dispoziţii legale privind asigurarea obligatorie, plata despăgubirilor Ö prejudiciilor Õ produse în accidentele provocate pe teritoriul lor de astfel de vehicule.

(2) După ce se asigură Ö, în strânsă cooperare cu statele membre, Õ că obligaţiile din alineatul (1) al doilea paragraf au fost îndeplinite, Comisia stabileşte data de la care statele membre nu vor mai solicita elaborarea documentelor menţionate la alineatul (1) primul paragraf, precum şi tipurile de vehicule care beneficiază de acest regim.

ê 2005/14 art. 2 (adaptat)

Capitolul 3

Ö Sumele minime acoperite de asigurarea obligatorie Õ

Articolul 9

Ö Sumele minime Õ

(1) Fără a aduce atingere garanţiilor de o valoare mai mare eventual stabilite de statele membre, fiecare stat membru solicită ca sumele pentru care Ö asigurarea menţionată la articolul 3 Õ este obligatorie să fie de minimum:

(a) în cazul vătămărilor corporale, suma minimă asigurată de 1 milion de euro pentru o victimă sau de 5 milioane de euro pentru o cerere de despăgubire, indiferent de numărul victimelor;

(b) în cazul Ö pagubelor Õ materiale, 1 milion de euro pentru o cerere de despăgubire, indiferent de numărul victimelor.

După caz, statele membre pot stabili o perioadă tranzitorie Ö până cel târziu 10 iunie 2012 Õ, în decursul căreia sumele minime asigurate sunt adaptate sumelor prevăzute la primul paragraf.

Statele membre care stabilesc o astfel de perioadă de tranziţie informează Comisia cu privire la aceasta şi indică durata acestei perioade.

Ö Totusi, pana cel tarziu 10 decembrie 2008 Õ statele membre majorează sumele de garanţie pentru a atinge cel puţin jumătate din nivelurile prevăzute la primul paragraf.

(2) Din cinci în cinci ani Ö din 11 iunie 2005 Õ sau de la termenul perioadei de tranziţie prevăzute la alineatul (1) al doilea paragraf, sumele prevăzute la alineatul respectiv sunt revizuite, în funcţie de evoluţia indicelui european al preţurilor de consum (IEPC) stabilit în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 2494/95 al Consiliului[19].

Sumele sunt adaptate în mod automat. Acestea sunt majorate cu procentul de variaţie a IEPC pe perioada Ö de referinţă Õ, adică în cei cinci ani imediat anteriori revizuirii Ö mentionata la primul paragraf Õ şi apoi rotunjite în sus cu un multiplu de 10 000 de euro.

Comisia transmite sumele adaptate Parlamentului European şi Consiliului şi se asigură că sunt publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene .

Capitolul 4

Ö Despăgubirea prejudiciilor cauzate de un vehicul neidentificat sau de un vehicul pentru care nu a fost îndeplinită obligaţia de asigurare prevăzută la articolul 3 Õ

Articolul 10

Ö Organismul responsabil cu despăgubirea Õ

(1) Fiecare stat membru instituie sau autorizează un organism responsabil cu despăgubirea, cel puţin în limitele obligaţiei de asigurare, a Ö pagubelor Õ materiale sau a vătămărilor corporale cauzate de un vehicul neidentificat sau de un vehicul pentru care nu a fost îndeplinită obligaţia de asigurare prevăzută la articolul 3.

Primul paragraf nu aduce atingere dreptului statelor membre de a Ö acorda intervenţiei acestui organism un caracter subsidiar sau nu Õ şi Ö nici Õ dreptului Ö acestora Õ de a Ö reglementa regresul Õ acestui organism faţă de persoana sau persoanele responsabile de accident şi alţi asigurători sau organisme de asigurări sociale obligaţi să despăgubească victima pentru acelaşi accident. Cu toate acestea, statele membre nu pot autoriza organismul să condiţioneze plata despăgubirii de Ö dovedirea Õ de către victimă, într-un fel sau altul, a incapacităţii sau refuzului persoanei responsabile de a plăti.

(2) Victima poate, în orice caz, să se adreseze direct organismului care, pe baza informaţiilor furnizate la cererea sa de către victimă, este obligat să îi dea un răspuns motivat cu privire la Ö intervenţia sa Õ.

Cu toate acestea, statele membre pot exclude Ö intervenţia Õ acestui organism în ceea ce priveşte persoanele care au intrat de bună voie în vehiculul care a cauzat Ö prejudiciul Õ, atunci când organismul poate dovedi că acestea ştiau că vehiculul nu este asigurat.

(3) Statele membre pot limita sau exclude plata despăgubirii de către organism în cazul unor Ö pagube Õ materiale cauzate de un vehicul neidentificat.

Cu toate acestea, atunci când organismul a plătit o despăgubire pentru vătămări corporale semnificative pentru toate victimele aceluiaşi accident în care au fost cauzate Ö pagube Õ materiale de un vehicul neidentificat, statele membre nu pot exclude plata despăgubirii daunelor materiale pe motivul că vehiculul nu este identificat. Cu toate acestea, statele membre pot prevedea Ö o franşiză Õ de cel mult 500 de euro care poate fi impusă victimei unor astfel de daune materiale.

Condiţiile în care vătămările corporale sunt considerate semnificative se stabilesc în conformitate cu actele cu putere de lege şi actele administrative ale statului membru în care a avut loc accidentul. În acest scop, statele membre pot ţine seama, între altele, de situaţia în care Ö vătămările Õ au necesitat îngrijiri spitaliceşti.

(4) Fiecare stat membru aplică, pentru plata despăgubirii de către organism, actele sale cu putere de lege şi actele administrative, fără a aduce atingere oricărei alte practici mai favorabile victimelor.

ê 90/232/CEE (adaptat)

Articolul 11

Ö Litigiile Õ

În cazul unui litigiu între organismul menţionat la articolul 10 alineatul (1) şi asigurătorul de răspundere civilă, referitor la persoana care trebuie să despăgubească victima, statele membre adoptă măsurile necesare, Ö pentru desemnarea părţii care este ţinută Õ în Ö faza incipientă, Õ pentru plata, fără întârziere, a despăgubirii acordate victimei.

În cazul în care se decide că cealaltă parte ar fi trebuit să plătească integral sau parţial despăgubirea, această parte va rambursa Ö în consecinţă partea Õ care a făcut plata.

Capitolul 5

Ö Categorii specifice de victime, clauză contractuală de excludere, prima unică, vehicule expediate dintr-un stat membru în altul Õ

Articolul 12

Ö Categorii specifice de victime Õ

(1) Fără a aduce atingere celui de-al doilea paragraf de la articolul 13 alineatul (1), asigurarea menţionată la articolul 3 acoperă răspunderea ce rezultă ca urmare a utilizării unui vehicul pentru vătămarea corporală a tuturor pasagerilor, alţii decât conducătorul auto.

ê 84/5/CEE

(2) Membrii familiei asiguratului, conducătorului auto sau oricărei alte persoane a cărei răspundere civilă este angajată într-un accident şi acoperită de asigurarea prevăzută la articolul 3, nu sunt excluşi, datorită acestei legături de rudenie, de la beneficiul asigurării pentru vătămările lor corporale.

ê 2005/14/CE art. 4 pct. 2 (adaptat)

(3) Asigurarea prevăzută la articolul 3 acoperă vătămările corporale şi Ö pagubele Õ materiale suferite de pietoni, ciclişti şi alţi utilizatori nemotorizaţi ai drumurilor, care, în urma unui accident care a implicat un autovehicul, au dreptul la o despăgubire în conformitate cu dreptul civil intern.

Prezentul articol nu aduce atingere răspunderii civile ori valorii despăgubirii.

ê 84/5/CEE (adaptat)

Articolul 13

Ö Clauză contractuală de excludere Õ

(1) Fiecare stat membru adoptă Ö toate Õ măsurile necesare pentru ca Ö în scopul aplicării articolului 3, Õ orice dispoziţie legală sau clauză contractuală conţinută într-o poliţă de asigurare eliberată în conformitate cu articolul 3 să fie lipsită de efect în ceea ce priveşte pretenţiile terţilor victime ale accidentului, dacă aceasta exclude de la asigurare cazurile în care vehiculele sunt utilizate sau conduse de către:

(a) persoane care nu sunt autorizate în mod explicit sau implicit,

(b) persoane care nu sunt titularele unui permis care să le dea dreptul să conducă vehiculul respectiv,

(c) persoane care nu respectă obligaţiile legale de ordin tehnic cu privire la starea şi siguranţa vehiculului respectiv.

Cu toate acestea, dispoziţia sau clauza prevăzută la primul paragraf litera (a) poate fi invocată împotriva unor persoane care s-au îmbarcat voluntar în vehiculul care a provocat dauna, în cazul în care asigurătorul poate dovedi că acestea ştiau că vehiculul este furat.

Statele membre au posibilitatea, pentru accidentele survenite pe teritoriul lor, să nu aplice dispoziţia de la primul paragraf, în cazul şi în măsura în care victima poate obţine despăgubirea prejudiciului său de la un organism de asigurări sociale.

(2) În cazul unor vehicule furate sau obţinute prin violenţă, statele membre pot decide că organismul prevăzut la articolul 10 alineatul (1) va interveni în locul asigurătorului, în condiţiile definite la alineatul (1) din prezentul articol; în cazul în care vehiculul Ö staţionează Õ de obicei pe teritoriul unui alt stat membru, organismul în cauză nu poate avea nici un fel de pretenţii faţă de alt organism din statul membru respectiv.

Statele membre care, în cazul vehiculelor furate sau obţinute prin violenţă, prevăd Ö intervenţia organismului Õ menţionat la articolul 10 alineatul (1), pot stabili pentru pagubele materiale o Ö franşiză Õ de maximum 250 euro, care să fie suportată de către victimă.

ê 2005/14/CE art. 4 pct. 1 (adaptat)

(3) Statele membre iau măsurile necesare pentru ca orice dispoziţie legală sau orice clauză contractuală dintr-o poliţă de asigurare, care exclude un pasager de la Ö acoperirea asigurării Õ pe motiv că ştia sau ar fi trebuit să ştie că şoferul vehiculului era sub influenţa alcoolului sau a unui drog în momentul accidentului, să fie considerată nulă în ceea ce priveşte cererile de despăgubire ale acestui pasager.

ê 90/232/CEE (adaptat)

Articolul 14

Ö Prima unică Õ

Statele membre adoptă măsurile necesare pentru a garanta că toate poliţele de asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru pagubele produse de Ö circulaţia vehiculelor Õ:

ê 2005/14/CE art. 4 pct. 3

(a) acoperă, pe baza unei prime unice şi pe toată durata contractului, întregul teritoriu al Comunităţii, inclusiv orice perioadă în care vehiculul rămâne în alte state membre pe durata contractului; şi

ê 90/232/CEE (adaptat)

(b) garantează, pe baza aceleiaşi prime unice, în fiecare stat membru, acoperirea impusă de legislaţia acestuia sau acoperirea impusă de legislaţia statului membru în care se află de regulă vehiculul, în cazul în care Ö aceasta din urmă Õ este mai mare.

ê 2005/14/CE art. 4 pct. 4 (adaptat)

Articolul 15

Ö Vehicule expediate dintr-un stat membru în altul Õ

(1) Prin derogare de la articolul 2 litera (d) a doua liniuţă din Directiva 88/357/CEE, atunci când un vehicul este expediat dintr-un stat membru în altul, statul în care se situează riscul este considerat statul membru de destinaţie, de îndată ce este acceptată livrarea de către cumpărător, pe o perioadă de treizeci de zile, chiar dacă vehiculul nu a fost înmatriculat în mod oficial în statul membru de destinaţie.

(2) În cazul în care vehiculul este implicat într-un accident în perioada menţionată la alineatul (1) din acest articol şi nu este asigurat, organismul prevăzut la articolul 10 alineatul (1) din statul membru de destinaţie este responsabil cu despăgubirea prevăzută la articolul 9.

Capitolul 6

Ö Atestare, franşize, acţiunea directă Õ

Articolul 16

Ö Atestarea privind acţiunile de răspundere civilă a terţilor Õ

Statele membre se asigură că asiguratul are dreptul de a solicita în orice moment o atestare privind acţiunile de răspundere civilă Ö intentate de Õ terţi Ö şi Õ care implică vehiculul sau vehiculele care fac obiectul contractului de asigurare în cel puţin ultimii cinci ani ai relaţiei contractuale, sau privind absenţa unor astfel de acţiuni.

Întreprinderea de asigurare sau un organism eventual desemnat de un stat membru pentru furnizarea de servicii de asigurări obligatorii sau pentru eliberarea unor astfel de atestări furnizează această atestare asiguratului în termen de cincisprezece zile de la depunerea cererii.

Articolul 17

Ö Franşize Õ

Întreprinderile de asigurare nu Ö pun franşize în sarcina Õ părţilor vătămate în urma unui accident, în ceea ce priveşte asigurarea menţionată la articolul 3.

Articolul 18

Ö Dreptul de acţiune directă Õ

Statele membre se asigură că persoanele vătămate în urma unui accident cauzat de un vehicul acoperit de asigurarea menţionată la articolul 3 dispun de un drept de acţiune directă împotriva întreprinderii de asigurare care acoperă răspunderea civilă a persoanei responsabile.

Capitolul 7

Ö Despăgubirea prejudiciilor rezultate în urma oricărui accident cauzat de un vehicul acoperit de asigurarea menţionată la articolul 3 Õ

Articolul 19

Ö Procedura de despăgubire a prejudiciului Õ

Statele membre stabilesc procedura Ö menţionată Õ la articolul 22 pentru despăgubirea Ö prejudiciilor Õ rezultate în urma oricărui accident cauzat de un vehicul acoperit de asigurarea menţionată la articolul 3.

În cazul cererilor de despăgubire care pot fi soluţionate de sistemul birourilor naţionale de asigurare, prevăzut la articolul 2, statele membre stabilesc aceeaşi procedură ca cea menţionată la articolul 22.

În Ö vederea Õ aplicării acestei proceduri, orice trimitere la o întreprindere de asigurare este considerată ca fiind o trimitere la birourile naţionale de asigurare.

ê 2000/26/CE (adaptat)

Articolul 20

Ö Dispoziţii speciale privind despăgubirea persoanelor vătămate în urma unui accident produs într-un alt stat membru decât statul lor de reşedinţă Õ

(1) Ö Articolele 20 – 26 au Õca obiect stabilirea unor dispoziţii Ö speciale Õ aplicabile Ö persoanelor Õ vătămate care au dreptul la Ö despăgubire Õ pentru orice prejudiciu rezultat în urma unor accidente produse într-un stat membru diferit de statul de Ö reşedinţă Õ al Ö persoanei Õ vătămate şi provocate de circulaţia unor vehicule asigurate într-un stat membru şi care staţionează în mod obişnuit în acest stat membru.

Fără a aduce atingere legislaţiilor ţărilor terţe în materie de răspundere civilă şi de drept internaţional privat, Ö aceste Õ dispoziţii se aplică în egală măsură Ö persoanelor Õ vătămate rezidente într-un stat membru şi având drept la Ö despăgubire Õ pentru orice prejudiciu rezultat în urma accidentelor produse într-o ţară terţă al cărei birou naţional de asigurare a aderat la sistemul cărţii verzi, în cazul în care accidentele în cauză sunt provocate de circulaţia unor vehicule asigurate şi care staţionează în mod obişnuit într-un stat membru.

(2) Articolele 21 şi 24 nu se aplică decât accidentelor provocate de circulaţia unui vehicul:

(a) asigurat la o instituţie situată într-un stat membru diferit de statul de Ö reşedinţă Õ al Ö persoanei Õ vătămate şi

(b) care staţionează, în mod obişnuit, într-un stat membru diferit de statul de Ö reşedinţă Õ al Ö persoanei Õ vătămate.

Articolul 21

Reprezentantul însărcinat cu soluţionarea cererilor de despăgubire

(1) Fiecare stat membru adoptă măsurile necesare pentru ca toate întreprinderile de asigurare care acoperă riscurile clasificate în clasa de asigurare 10 de la punctul A din anexa la Directiva 73/239/CEE, cu excepţia răspunderii civile a transportatorului, să desemneze în fiecare stat membru diferit de cel în care Ö au Õ primit autorizaţia administrativă un reprezentant însărcinat cu soluţionarea cererilor de despăgubire.

Acesta are misiunea de a trata şi soluţiona cererile de despăgubire rezultate în urma unui accident în cazurile prevăzute la articolul 20 alineatul (1).

Reprezentantul însărcinat cu soluţionarea cererilor de despăgubire are Ö reşedinţa Õ sau este stabilit în statul membru în care este desemnat.

(2) Alegerea reprezentantului însărcinat cu soluţionarea cererilor de despăgubire este lăsată la aprecierea întreprinderii de asigurare.

Statele membre nu pot îngrădi această libertate de alegere.

(3) Reprezentantul însărcinat cu soluţionarea cererilor de despăgubire poate acţiona în contul uneia sau mai multor întreprinderi de asigurare.

(4) Reprezentantul însărcinat cu soluţionarea cererilor de despăgubire strânge, cu privire la aceste cereri, toate informaţiile necesare în legătură cu soluţionarea cererilor de despăgubire şi Ö ia Õ măsurile necesare pentru a negocia soluţionarea cererilor de despăgubire.

Obligaţia de a desemna un reprezentant nu exclude dreptul Ö persoanei Õ vătămate sau al întreprinderii Ö sale Õ de asigurare de a iniţia proceduri directe împotriva persoanei care a provocat accidentul sau a întreprinderii sale de asigurare.

(5) Reprezentantul însărcinat cu soluţionarea cererilor de despăgubire dispune de competenţe suficiente pentru a reprezenta întreprinderea de asigurare pe lângă Ö persoanele Õ vătămate în cazurile prevăzute la articolul 20 alineatul (1) şi pentru a satisface integral cererile de Ö despăgubire ale acestora Õ.

Acesta trebuie să fie în măsură să analizeze cererea în limba sau în limbile oficiale ale statului membru de Ö reşedinţă Õ al Ö persoanei Õ vătămate.

ê 2005/14/CE art. 5 pct. 2

(6) Desemnarea unui reprezentant responsabil cu soluţionarea cererilor de despăgubire nu constituie în sine deschiderea unei sucursale în sensul articolului 1 litera (b) din Directiva 92/49/CEE, iar reprezentantul responsabil cu soluţionarea cererilor de despăgubire nu este considerat o unitate în sensul articolului 2 litera (c) din Directiva 88/357/CEE nici o unitate în sensul Regulamentului (CE) nr. 44/2001.

ê 2000/26/CE (adaptat)

Articolul 22

Ö Procedura de despăgubire Õ

Statele membre prevăd obligaţii însoţite de sancţiuni financiare eficiente şi sistematice corespunzătoare sau de sancţiuni administrative echivalente pentru a se asigura că, în termen de 3 luni începând cu data la care Ö persoana Õ vătămată şi-a prezentat cererea de Ö despăgubire Õ, fie direct întreprinderii de asigurare a persoanei care a provocat accidentul, fie reprezentantului său însărcinat cu soluţionarea cererilor de despăgubire:

(a) întreprinderea de asigurare a persoanei care a provocat accidentul sau reprezentantul său însărcinat cu soluţionarea cererilor de despăgubire Ö sunt ţinuţi Õ să prezinte o ofertă de Ö despăgubire Õ justificată, în cazul în care Ö răspunderea Õ nu este contestată şi prejudiciul a fost cuantificat; sau

(b) întreprinderea de asigurare căreia i-a fost prezentată cererea de Ö despăgubire Õ sau reprezentantul său însărcinat cu soluţionarea cererilor de despăgubire Ö sunt ţinuţi Õ să dea un răspuns justificat la elementele invocate în cerere, în cazul în care Ö răspunderea Õ a fost respinsă sau nu a fost stabilită în mod clar sau în care prejudiciul nu a fost pe deplin cuantificat.

Statele membre adoptă dispoziţii care să garanteze că, în cazul în care oferta nu a fost prezentată în termen de 3 luni, se percep dobânzi calculate în funcţie de valoarea Ö despăgubirii Õ oferite de către întreprinderea de asigurare sau acordate de către judecător Ö persoanei Õ vătămate.

Articolul 23

Organismele de informare

(1) Pentru a permite Ö persoanei Õ vătămate să ceară o Ö despăgubire Õ, fiecare stat membru creează sau autorizează un organism de informare cu misiunea:

(a) de a ţine un registru cu datele următoare:

(i) numerele de înmatriculare ale autovehiculelor care staţionează în mod obişnuit pe teritoriul statului în cauză;

(ii) numerele poliţelor de asigurare care acoperă circulaţia acestor vehicule pentru riscurile clasificate la clasa de asigurare 10 de la punctul A din anexa la Directiva 73/239/CEE, cu excepţia răspunderii civile a transportatorului, Ö precum şi, Õ atunci când perioada de valabilitate a poliţei a expirat, data la care acoperirea riscului prin asigurare ia sfârşit;

(iii) întreprinderile de asigurare care acoperă circulaţia vehiculelor pentru riscurile clasificate la clasa de asigurare 10 de la punctul A din anexa la Directiva 73/239/CEE, cu excepţia răspunderii civile a transportatorului, Ö precum şi Õ reprezentanţii însărcinaţi cu soluţionarea cererilor de despăgubire desemnaţi de către Ö aceste Õ întreprinderi de asigurare în conformitate cu articolul 21 din prezenta directivă şi ale căror denumiri sunt notificate de către întreprinderile de asigurare organismului de informare în conformitate cu alineatul (2) din prezentul articol;

(iv) lista vehiculelor care beneficiază, în fiecare stat membru, de derogarea de la obligaţia de a fi acoperite printr-o asigurare de răspundere civilă în conformitate cu articolul 5 alineatele (1) şi (2);

(v) în ceea ce priveşte vehiculele menţionate la punctul (iv):

- denumirea autorităţii sau organismului desemnat în conformitate cu articolul 5 alineatul (1) al treilea paragraf pentru Ö despăgubirea persoanelor Õ vătămate, în cazul în care procedura prevăzută la articolul 2 alineatul (2) litera (a) nu este aplicabilă, în cazul în care vehiculul beneficiază de derogarea prevăzută la articolul 5 alineatul (1) primul paragraf;

- denumirea organismului care acoperă vehiculul în statul membru în care acest vehicul staţionează în mod obişnuit, în cazul în care vehiculul beneficiază de derogarea de la articolul 5 alineatul (2);

(b) sau de a coordona colectarea şi difuzarea acestor date şi

(c) de a ajuta persoanele abilitate să cunoască datele menţionate la litera (a)punctele (i) - (v).

Datele menţionate la litera (a) punctele (i), (ii) (iii) trebuie păstrate pe o perioadă de şapte ani după ce înmatricularea vehiculului sau contractul de asigurare a luat sfârşit.

(2) Întreprinderile de asigurare menţionate la alineatul (1) litera (a) punctul (iii) notifică organismelor de informare ale tuturor statelor membre numele şi adresa reprezentantului însărcinat cu soluţionarea cererilor de despăgubire, pe care l-au desemnat, în conformitate cu articolul 21, în fiecare stat membru.

(3) Statele membre se asigură că Ö persoana Õ vătămată are dreptul, în termen de şapte ani după accident, să obţină fără întârziere, din partea organismului de informare din statul de Ö reşedinţă Õ, din statul membru în care vehiculul staţionează în mod obişnuit sau din statul membru în care s-a produs accidentul, datele următoare:

(a) numele şi adresa întreprinderii de asigurare;

(b) numărul poliţei de asigurare; şi

(c) numele şi adresa reprezentantului însărcinat cu soluţionarea cererilor de despăgubire de către întreprinderea de asigurare în statul în care are Öreşedinţa persoana Õ vătămată.

Organismele de informare cooperează între ele.

(4) Organismul de informare comunică Ö persoanei Õ vătămate numele şi adresa proprietarului, ale conducătorului obişnuit sau ale Ö detentorului Õ declarat al vehiculului în cazul în care Ö persoana Õ vătămată are un interes legitim să obţină aceste informaţii. În Ö îndeplinirea Õ prezentei dispoziţii, organismul de informare se adresează în special:

(a) întreprinderii de asigurare; sau

(b) organismului de înmatriculare a vehiculelor.

În cazul în care vehiculul beneficiază de derogarea prevăzută la articolul 5 alineatul (1) primul paragraf, organismul de informare comunică Ö persoanei Õ vătămate numele autorităţii sau organismului desemnat, în conformitate cu articolul 5 alineatul (1) al treilea paragraf, ca fiind însărcinat cu Ö despăgubirea persoanelor Õ vătămate, în cazul în care procedura menţionată la articolul 2 litera (a) nu este aplicabilă.

În cazul în care vehiculul beneficiază de derogarea prevăzută la articolul 5 alineatul (2), organismul de informare comunică Ö persoanei Õ vătămate denumirea organismului care acoperă vehiculul în ţara în care acesta staţionează în mod obişnuit.

ê 2005/14/CE art. 4 pct. 5 (adaptat)

(5) Statele membre se asigură că organismele de informare furnizează, fără a aduce atingere obligaţiilor lor în temeiul Ö alineatelor (1) si (4) Õ, informaţiile specificate în Ö aceste alineate Õ oricărei persoane implicate într-un accident rutier cauzat de un vehicul acoperit de asigurarea menţionată la articolul 3.

ê 2000/26/CE (adaptat)

(6) Prelucrarea datelor cu caracter personal rezultate din alineatele Ö (1) - (5) Õ trebuie să fie Ö efectuată în conformitate Õ cu dispoziţiile de drept intern adoptate în aplicarea Directivei 95/46/CE.

Articolul 24

Organismele de Ö despăgubire Õ

(1) Fiecare stat membru creează sau autorizează un organism de Ö despăgubire Õ însărcinat cu Ö despăgubirea persoanelor Õ vătămate în cazurile prevăzute la articolul 20, alineatul 1.

Ö Persoanele Õ vătămate pot prezenta o cerere organismului de Ö despăgubire Õ din statul membru în care îşi au Ö reşedinţa Õ:

(a) în cazul în care, în termen de trei luni de la data la care Ö persoana Õ vătămată a prezentat o cerere de Ö despăgubire Õ întreprinderii de asigurare a vehiculului a cărui circulaţie a provocat accidentul sau reprezentantului său însărcinat cu soluţionarea cererilor de despăgubire, întreprinderea de asigurare sau reprezentantul său însărcinat cu soluţionarea cererilor de despăgubire nu a dat un răspuns justificat elementelor solicitate în cerere; sau

(b) în cazul în care întreprinderea de asigurare nu a desemnat un reprezentant însărcinat cu soluţionarea cererilor de despăgubire în statul membru de Ö reşedinţă Õ al Ö persoanei Õ vătămate în conformitate cu articolul 20 alineatul (1); în acest caz, persoanele vătămate nu pot prezenta o cerere organismului de Ö despăgubire Õ dacă au prezentat deja o cerere de Ö despăgubire Õ direct întreprinderii de asigurare a vehiculului a cărui circulaţie a provocat accidentul şi dacă au primit un răspuns justificat în termen de trei luni de la data prezentării cererii.

Cu toate acestea, Ö persoanele Õ vătămate nu pot prezenta o cerere organismului de Ö despăgubire Õ în cazul în care au iniţiat o acţiune directă în justiţie împotriva întreprinderii de asigurare.

Organismul de Ö despăgubire Õ intervine în termen de 2 luni începând cu data la care Ö persoana Õ vătămată i-a prezentat cererea de Ö despăgubire Õ, dar nu mai intervine în cazul în care întreprinderea de asigurare sau reprezentantul său însărcinat cu soluţionarea cererilor de despăgubire a dat un răspuns justificat la această cerere.

Organismul de Ö despăgubire Õ informează de îndată:

(a) întreprinderea de asigurare a vehiculului a cărui circulaţie a provocat accidentul sau reprezentantul însărcinat cu soluţionarea cererilor de despăgubire;

(b) organismul de Ö despăgubire Õ din statul membru în care are sediul întreprinderea de asigurare care a încheiat contractul;

(c) persoana care a provocat accidentul, în cazul în care a fost identificată,

de faptul că a primit o cerere de Ö despăgubire Õ din partea Ö persoanei Õ vătămate şi că va răspunde Ö la aceasta Õ în termen de 2 luni de la data prezentării cererii în cauză.

Această dispoziţie nu aduce atingere dreptului statelor membre de a Ö acorda despăgubirii date Õ de acest organism Ö un caracter Õ subsidiar sau Ö nu Õ şi de a prevedea soluţionarea cererilor de despăgubire între acest organism şi persoana sau persoanele care au provocat accidentul şi celelalte întreprinderi de asigurare sau organisme de asistenţă socială obligate să indemnizeze Ö persoana Õ vătămată pentru acelaşi accident. Cu toate acestea, statele membre nu pot autoriza organismul să subordoneze plata Ö despăgubirii Õ altor condiţii decât celor stabilite în prezenta directivă, mai ales condiţiei ca Ö persoana Õ vătămată să Ö arate Õ prin Ö orice mijloc Õ că persoana responsabilă nu este în măsură sau refuză să plătească.

(2) Organismul de Ö despăgubire Õ care a Ö despăgubit persoana Õ vătămată în statul membru în care aceasta are Ö reşedinţa Õ are dreptul să ceară Ö rambursarea sumei plătite cu titlu de despăgubire de la Õ organismul de Ö despăgubire Õ din statul membru în care se află Ö sediul Õ întreprinderii de asigurare care a încheiat contractul.

Acest organism de Ö despăgubire Õ se subrogă Ö în drepturile persoanei Õ vătămate, faţă de persoana care a provocat accidentul sau faţă de întreprinderea de asigurare a acesteia, în măsura în care organismul de Ö despăgubire Õ din statul membru de Ö reşedinţă Õ al Ö persoanei Õ vătămate a Ö despăgubit-o Õ pe aceasta pentru prejudiciul suferit.

Fiecare stat membru este obligat să recunoască subrogarea stabilită de orice alt stat membru.

(3) Prezentul articol intră în vigoare:

(a) după încheierea unui acord între organismele de Ö despăgubire Õ create sau autorizate de către statele membre, în ceea ce priveşte sarcinile şi obligaţiile lor şi modalităţile de rambursare;

(b) începând cu data fixată de către Comisie după ce aceasta a Ö constatat Õ, în strânsă legătură cu statele membre, că s-a încheiat un astfel de acord.

Articolul 25

Ö Despăgubirea Õ

(1) În cazul în care nu este posibilă identificarea vehiculului sau în cazul în care în termen de 2 luni Ö care curge Õ de la accident este imposibil de identificat întreprinderea de asigurare, Ö persoana Õ vătămată poate prezenta o cerere de Ö despăgubire Õ organismului de Ö despăgubire Õ din statul membru în care este rezidentă. Ö Despăgubirea Õ este vărsată în conformitate cu dispoziţiilearticolelor 9 si 10. În acest caz, în condiţiile prevăzute la articolul 24 alineatul (2) organismul de Ö despăgubire Õ are o creanţă:

(a) asupra fondului de garantare prevăzut la articolul 10 alineatul (1) al statului membru în care vehiculul staţionează în mod obişnuit, în cazul în care întreprinderea de asigurare nu poate fi identificată;

(b) asupra fondului de garantare prevazut la articolul 10 alineatul (1), al statului membru în care a avut loc accidentul, în cazul unui vehicul neidentificat;

(c) asupra fondului de garantare prevazut la articolul 10 alineatul (1), al statului membru în care a avut loc accidentul, în cazul unui vehicul dintr-o ţară terţă.

ê 2000/26/CE art. 1 (adaptat)

(2) Prezentul articol se aplică accidentelor provocate de vehicule din ţări terţe Ö acoperite de Õ articolele 7 şi 8.

ê 2005/14/CE art. 5 pct. 4

Articolul 26

Organismul central

Statele membre iau toate măsurile corespunzătoare pentru a facilita punerea, în timp util, la dispoziţia victimelor, asigurătorilor acestora sau reprezentanţilor lor legali a datelor esenţiale necesare pentru soluţionarea cererilor de despăgubire.

Aceste date esenţiale sunt, după caz, puse la dispoziţie sub formă electronică într-un depozit central în fiecare stat membru şi sunt accesibile părţilor implicate în acest caz, la cererea lor expresă.

ê 2000/26/CE (adaptat)

Articolul 27

Sancţiuni

Statele membre stabilesc regimul sancţiunilor aplicabile în cazul Ö încălcării Õ dispoziţiilor de drept intern adoptate pentru aducerea la îndeplinire a prezentei directive, luând orice măsură necesară pentru a asigura punerea în aplicare a acestora. Sancţiunile astfel prevăzute trebuie să fie Ö eficiente Õ, proporţionale şi şi să aibă un efect descurajant. Statele membre notifică Comisiei orice modificare a Ö dispoziţiilor adoptate în aplicarea prezentului articol Õ, cât mai curând posibil.

Capitolul 8

Ö Dispoziţii finale Õ

Artic olul 28

Ö Dispoziţii interne Õ

(1) Statele membre pot, în conformitate cu tratatul, să menţină şi să pună în vigoare dispoziţii mai favorabile pentru Ö persoana Õ vătămată decât dispoziţiile necesare aducerii la îndeplinire a prezentei directive.

(2) Comisiei îi sunt comunicate de către statele membre textele principalelor dispoziţii de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

ê

Articolul 29

Abrogare

Directivele 72/166/CEE, 84/5/CEE, 90/232/CEE, 2000/26/CE si 2005/14/CE, astfel cum au fost modificate prin directivele menţionate în anexa I, partea A, se abrogă, fără a aduce atingere obligaţiilor statelor membre în ceea ce priveşte termenele de transpunere în dreptul intern şi de aplicare a directivelor menţionate în anexa I, partea B.

Trimiterile la directiva abrogată se înţeleg ca trimiteri la prezenta directivă şi se citesc în conformitate cu tabelul de corespondenţă din anexa II.

Articolul 30

Intrare în vigoare

Prezenta directivă intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene .

Articolul 31

Destinatari

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, […]

Pentru Parlamentul European Pentru Consiliu

Preşedintele Preşedintele

[…] […]

é

ANEXA I

Partea A

Directivele abrogate şi lista modificărilor ulterioare (menţionate la articolul 29)

Directiva 72/166/CEE a Consiliului (JO L 103 du 2.5.1972, p. 1) |

Directiva 72/430/CEE a Consiliului (JO L 291, 28.12.1972, p. 162) |

Directiva 84/5/CEE a Consiliului (JO L 8, 11.1.1984, p. 17) | Numai articolul 4 |

Directiva 2005/14/CE a Parlamentului European şi a Consiliului (JO L 149, 11.6.2005, p. 14) | Numai articolul 1 |

Directiva 84/5/CEE a Consiliului (JO L 8, 11.1.1984, p. 17) |

Anexa I punctul IX.F la Actul de aderare din 1985 (JO L 302, 15.11.1985, p. 218) |

Directiva 90/232/CEE a Consiliului (JO L 129, 19.5.1990, p. 33) | Numai articolul 4 |

Directiva 2005/14/CE a Parlamentului European şi a Consiliului (JO L 149, 11.6.2005, p. 14) | Numai articolul 2 |

Directiva 90/232/CEE a Consiliului (JO L 129, 19.5.1990, p. 33) |

Directiva 2005/14/CE a Parlamentului European şi a Consiliului (JO L 149, 11.6.2005, p. 14) | Numai articolul 4 |

Directiva 2000/26/CE a Parlamentului European şi a Consiliului (JO L 181, 20.7.2000, p. 65) |

Directiva 2005/14/CE a Parlamentului European şi a Consiliului (JO L 149, 11.6.2005, p. 14) | Numai articolul 5 |

Directiva 2005/14/CE a Parlamentului European şi a Consiliului (JO L 149, 11.6.2005, p. 14) |

Partea B

Termene de transpunere în dreptul intern şi de aplicare (menţionate la articolul 29)

Directiva | Data limită de transpunere | Data de aplicare |

72/166/CEE | 31 decembrie 1973 | - |

72/430/CEE | - | 1 ianuarie 1973 |

84/5/CEE | 31 decembrie 1987 | 31 decembrie 1988 |

90/232/CEE | 31 decembrie 1992 | - |

2000/26/CE | 19 iulie 2002 | 19 ianuarie 2003 |

2005/14/CE | 11 iunie 2007 | - |

_____________

ANEX A II

TABEL DE CORESPONDENŢĂ

Directiva 72/166/CEE | Directiva 84/5/CEE | Directiva 90/232/CEE | Directiva 2000/26/CE | Prezenta Directivă |

Articolul 1 punctele 1 - 3 | Articolul 1 punctele 1 - 3 |

Articolul 1 punctul 4 prima liniuţă | Articolul 1 punctul 4 litera (a) |

Articolul 1 punctul 4 a doua liniuţă | Articolul 1 punctul 4 litera (b) |

Articolul 1 punctul 4 a treia liniuţă | Articolul 1punctul 4 litera (c) |

Articolul 1 punctul 4 a patra liniuţă | Articolul 1 punctul 4 litera (d) |

Articolul 1 punctul 5 | Articolul 1 punctul 5 |

Articolul 2 alineatul (1) | Articolul 4 |

Articolul 2 alineatul (2) cuvintele introductive | Articolul 2 cuvintele introductive |

Articolul 2 alineatul (2) prima liniuţă | Articolul 2 litera (a) |

Articolul 2 alineatul (2) a doua liniuţă | Articolul 2 litera (b) |

Articolul 2 alineatul (2) a treia liniuţă | Articolul 2 litera (c) |

Articolul 3 alineatul (1) prima teză | Articolul 3 primul paragraf |

Articolul 3 alineatul (1) a doua teză | Articolul 3 al doilea paragraf |

Articolul 3 alineatul (2) cuvintele introductive | Articolul 3 al treilea paragraf cuvintele introductive |

Articolul 3 alineatul (2) prima liniuţă | Articolul 3 al treilea paragraf litera (a) |

Articolul 3 alineatul (2) a doua liniuţă | Articolul 3 al treilea paragraf litera (b) |

Articolul 4 cuvintele introductive | Articolul 5 alineatul (1) primul paragraf |

Articolul 4 litera (a) primul paragraf | Articolul 5 alineatul (1) primul paragraf |

Articolul 4 litera (a) al doilea paragraf prima teză | Articolul 5 alineatul (1) al doilea paragraf |

Articolul 4 litera (a) al doilea paragraf a doua teză | Articolul 5 alineatul (1) al treilea paragraf |

Articolul 4 litera (a) al doilea paragraf a treia teză | Articolul 5 alineatul (1) al patrulea paragraf |

Articolul 4 litera (a) al doilea paragraf a patra teză | Articolul 5 alineatul (1) al cincilea paragraf |

Articolul 4, litera (b) premier alinéa | Articolul 5 alineatul (2) primul paragraf |

Articolul 4 litera (b) al doilea paragraf prima teză | Articolul 5 alineatul (2) al doilea paragraf |

Articolul 4 litera (b), al doilea paragraf a doua teză | Articolul 5 alineatul (2) al treilea paragraf |

Articolul 4 litera (b) al treilea paragraf prima teză | Articolul 5, alineatul (2) al patrulea paragraf |

Articolul 4 litera (b) al treilea paragraf a doua teză | Articolul 4 litera (b) al treilea paragraf al cincilea paragraf |

Articolul 5 cuvintele introductive | Articolul 6 primul paragraf cuvintele introductive |

Articolul 5 prima liniuţă | Articolul 6 primul paragraf litera (a) |

Articolul 5 a doua liniuţă | Articolul 6 primul paragraf litera (b) |

Articolul 5 cuvintele finale | Articolul 6 al doilea paragraf |

Articolul 6 | Articolul 7 |

Articolul 7 alineatul (1) | Articolul 8 alineatul (1) primul paragraf |

Articolul 7 alineatul (2) | Articolul 8 alineatul (1) al doilea paragraf |

Articolul 7 alineatul (3) | Articolul 8 alineatul (2) |

Articolul 8 | - |

Articolul 1 alineatul (1) | Articolul 3 al patrulea paragraf |

Articolul 1 alineatul (2) | Articolul 9 alineatul (1) |

Articolul 1 alineatul (3) | Articolul 9 alineatul (2) |

Articolul 1 alineatul (4) | Articolul 10 alineatul (1) |

Articolul 1 alineatul (5) | Articolul 10 alineatul (2) |

Articolul 1 alineatul (6) | Articolul 10 alineatul (3) |

Articolul 1 alineatul (7) | Articolul 10 alineatul (4) |

Articolul 2 alineatul (1) primul paragraf cuvintele introductive | Articolul 13 alineatul (1) primul paragraf cuvintele introductive |

Articolul 2 alineatul (1) prima liniuţă | Articolul 13, alineatul (1) primul paragraf litera (a) |

Articolul 2 alineatul (1) a doua liniuţă | Articolul 13, alineatul (1) primul paragraf litera (b) |

Articolul 2 alineatul (1) a treia liniuţă | Articolul 13, alineatul (1) primul paragraf litera (c) |

Articolul 2 alineatul (1) primul paragraf cuvintele finale | Articolul 13 alineatul (1) primul paragraf cuvintele finale |

Articolul 2 alineatul (1) al doilea si al treilea paragraf | Articolul 13 alineatul (1) al doilea şi al treilea paragraf |

Articolul 2 alineatul (2) | Articolul 13 alineatul (2) |

Articolul 3 | Articolul 12 alineatul (2) |

Articolul 4 | - |

Articolul 5 | - |

Articolul 6 | - |

Articolul 1 primul paragraf | Articolul 12 alineatul (1) |

Articolul 1 al doilea paragraf | Articolul 13 alineatul (3) |

Articolul 1 al treilea paragraf | - |

Articolul 1a prima teză | Articolul 12 alineatul (3) primul paragraf |

Articolul 1a a doua teză | Articolul 12, alineatul (3) al doilea paragraf |

Articolul 2 cuvintele introductive | Articolul 14 cuvintele introductive |

Articolul 2 prima liniuţă | Articolul 14 litera (a) |

Articolul 2, a doua liniuţă | Articolul 14 litera (b) |

Articolul 3 | - |

Articolul 4 | Articolul 11 |

Articolul 4a | Articolul 15 |

Articolul 4b prima teză | Articolul 16 primul paragraf |

Articolul 4c a doua teză | Articolul 16 al doilea paragraf |

Articolul 4d | Articolul 17 |

Articolul 4e | Articolul 3 | Articolul 18 |

Articolul 4f primul paragraf | Articolul 19 primul paragraf |

Articolul 4f al doilea paragraf prima teză | Articolul 19 al doilea paragraf |

Articolul 4f al doilea paragraf a doua teză | Articolul 19 al treilea paragraf |

Articolul 5 alineatul (1) | Articolul 23 alineatul (5) |

Articolul 5 alineatul (2) | - |

Articolul 6 | - |

Articolul 1 alineatul (1) | Articolul 20 alineatul (1) |

Articolul 1 alineatul (2) | Articolul 20 alineatul (2) |

Articolul 1 alineatul (3) | Articolul 25 alineatul (2) |

Articolul 2 cuvintele introductive | - |

Articolul 2 litera (a) | Articolul 1 punctul 6 |

Articolul 2 litera (b) | Articolul 1 punctul 7 |

Articolul 2 literele (c), (d) şi (e) | - |

Articolul 4 alineatul (1) prima teză | Articolul 21 alineatul (1) primul paragraf |

Articolul 4 alineatul (1) a doua teză | Articolul 21 alineatul (1) al doilea paragraf |

Articolul 4 alineatul (1) a treia teză | Articolul 21 alineatul (1) al treilea paragraf |

Articolul 4 alineatul (2) prima teză | Articolul 21, alineatul (2) primul paragraf |

Articolul 4 alineatul (2) a doua teză | Articolul 21, alineatul (2) al doilea paragraf |

Articolul 4 alineatul (3) | Articolul 21 alineatul (3) |

Articolul 4 alineatul (4) prima teză | Articolul 21 alineatul (4) primul paragraf |

Articolul 4 alineatul (4) a doua teză | Articolul 21 alineatul (4) al doilea paragraf |

Articolul 4 alineatul (5) prima teză | Articolul 21 alineatul (5) primul paragraf |

Articolul 4 alineatul (5) a doua teză | Articolul 21 alineatul (5) al doilea paragraf |

Articolul 4 alineatul (6) | Articolul 22 |

Articolul 4 alineatul (7) | - |

Articolul 4 alineatul (8) | Articolul 21 alineatul (6) |

Articolul 5 alineatul (1) primul paragraf cuvintele introductive | Articolul 23 alineatul (1) primul paragraf cuvintele introductive |

Articolul 5 alineatul (1) primul paragraf litera (a) cuvintele introductive | Articolul 23 alineatul (1) primul paragraf litera (a) cuvintele introductive |

Articolul 5 alineatul (1) primul paragraf litera (a) punctul 1 | Articolul 23 alineatul (1) primul paragraf litera (a) punctul (i) |

Articolul 5 alineatul (1) primul paragraf litera (a) punctul 2 | Articolul 23 alineatul (1) primul paragraf litera (a) punctul (ii) |

Articolul 5 alineatul (1) primul paragraf litera (a) punctul 3 | Articolul 23 alineatul (1) primul paragraf litera (a) punctul (iii) |

Articolul 5 alineatul (1) premier alinéa litera (a) punctul 4 | Articolul 23 alineatul (1) primul paragraf litera (a) punctul (iv) |

Articolul 5 alineatul (1) primul paragraf litera (a) punctul 5 cuvintele introductive | Articolul 23 alineatul (1) primul paragraf litera (a) punctul (v) cuvintele introductive |

Articolul 5 alineatul (1) primul paragraf litera (a) punctul 5 subpunctul (i) | Articolul 23 alineatul (1) primul paragraf litera (a) punctul (v) prima liniuţă |

Articolul 5 alineatul (1) primul paragraf litera (a) punctul 5 subpunctul (ii) | Articolul 23 alineatul (1) primul paragraf litera (a) punctul (v) a doua liniuţă |

Articolul 5 alineatul (1) al doilea paragraf | Articolul 23 alineatul (1) al doilea paragraf |

Articolul 5 alineatele (2), (3) şi (4) | Articolul 23 alineatele (2), (3) şi (4) |

Articolul 5 alineatul (5) | Articolul 23 alineatul (6) |

Articolul 6 alineatul (1) | Articolul 24 alineatul (1) |

Articolul 6 alineatul (2) primul paragraf | Articolul 24 alineatul (2) primul paragraf |

Articolul 6 alineatul (2) al doilea paragraf prima teză | Articolul 24 alineatul (2) al doilea paragraf |

Articolul 6 alineatul (2) al doilea paragraf a doua teză | Articolul 24 alineatul (2) al treilea paragraf |

Articolul 6 alineatul (3) primul paragraf | Articolul 24 alineatul (3) |

Articolul 6 alineatul (3) al doilea paragraf | - |

Articolul 6a | Articolul 26 |

Articolul 7 prima, a doua, a treia teză şi cuvintele introductive | Articolul 25 alineatul (1) cuvintele introductive |

Articolul 7 litera (a) | Articolul 25 alineatul (1) litera (a) |

Articolul 7 litera (b) | Articolul 25 alineatul (1) litera (b) |

Articolul 7 litera (c) | Articolul 25 alineatul (1) litera (c) |

Articolul 8 | - |

Articolul 9 | - |

Articolul 10 alineatele (1) - (3) | - |

Articolul 10 alineatul (4) | Articolul 28 alineatul (1) |

Articolul 10 alineatul (5) | Articolul 28 alineatul 2 |

Articolul 29 |

Articolul 11 | Articolul 30 |

Articolul 12 | Articolul 27 |

Articolul 9 | Articolul 7 | Articolul 7 | Articolul 13 | Articolul 31 |

Annexe I |

Annexe II |

_____________

[1] COM(87) 868 PV.

[2] A se vedea anexa 3 din partea A a susmenţionatelor concluzii.

[3] Efectuată în conformitate cu Comunicarea Comisiei către Parlamentul European şi Consiliu – Codificarea acquis-ului comunitar, COM(2001) 645 final.

[4] A se vedea anexa I, partea A, la prezenta propunere.

[5] JO C […], […], p. […].

[6] JO C […], […], p. […].

[7] JO L 103, 2.5.1972, p. 1. Directivă modificată ultima dată prin Directiva 2005/14/CE a Parlamentului şi Consiliului (JO L 149, 11.6.2005, p. 14).

[8] JO L 8, 11.1.1984, p. 17. Directivă modificată ultima dată prin Directiva 2005/14/CE.

[9] JO L 129, 19.5.1990, p. 33. Directivă modificată prin Directiva 2005/14/CE.

[10] JO L 181, 20.7.2000, p. 65. Directivă modificată prin Directiva 2005/14/CE.

[11] A se vedea anexa I, partea A.

[12] JO L 149, 11.6.2005, p. 14.

[13] JO L 257, 27.10.1995, p. 1. Regulament modificat prin Regulamentul (CE) nr. 1882/2003 al Parlamentului European si al Consiliului (JO L 284, 31.10.2003, p. 1).

[14] JO L 12, 16.1.2001, p. 1. Regulament modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) Ö nr.o 1791/2006 (JO L 363, 20.12.2006, p. 1) Õ.

[15] JO L 228, 16.8.1973, p. 3. Directivă modificată ultima dată prin Directiva 2006/101/CE (JO L 363, 20.12.2006, p. 238).

[16] JO L 228, 11.8.1992, p. 1. Directivă modificată ultima dată de Directiva 2007/44/CE a Parlamentului European şi a Consiliului (JO L 247, 21.09.2007, p.1).

[17] JO L 281, 23.11.1995, p. 31. Directivă modificată prin Regulamentul (CE) nr. 1882/2003.

[18] JO L 172, 4.7.1988, p. 1.

[19] JO L 257, 27.10.1995, p. 1.