52007PC0637

[pic] | COMISIA COMUNITĂŢILOR EUROPENE |

Bruxelles, 23.10.2007

COM(2007) 637 final

2007/0228 (CNS)

Propunere de

DIRECTIVĂ A CONSILIULUI

privind condiţiile de intrare şi de şedere a resortisanţilor din ţările terţe pentru ocuparea unor locuri de muncă înalt calificate

(prezentată de Comisie) {SEC(2007) 1382}{SEC(2007) 1403}

EXPUNERE DE MOTIVE

CONTEXTUL PROPUNERII |

110 | Motivele şi obiectivele propunerii Prezenta propunere se înscrie în eforturile UE de a elabora o politică globală în domeniul imigraţiei. În Programul de la Haga din noiembrie 2004 se recunoaşte faptul că „migraţia legală va avea un rol important în consolidarea economiei bazată pe cunoaştere în Europa, în intensificarea dezvoltării economice, contribuind astfel la implementarea Strategiei de la Lisabona“ şi a făcut apel la Comisie să prezinte un plan în domeniul politicii privind migraţia legală „care să includă proceduri de admisie prin care să se poată răspunde cu promptitudine fluctuaţiei de pe piaţa muncii a cererilor de forţă de muncă din imigraţie“. Consiliul European din decembrie 2006 a convenit o serie de măsuri planificate a fi adoptate în 2007, inclusiv pentru „dezvoltarea, în ceea ce priveşte migraţia legală, a politicilor bine gestionate privind migraţia, cu respectarea deplină a competenţelor naţionale, prin care statele membre să fie ajutate să facă faţă cerinţelor actuale şi viitoare de forţă de muncă (…)“ şi a precizat că „ viitoarele propuneri ale Comisiei în cadrul Planului în domeniul politicii privind migraţia legală din decembrie 2005 ar trebui examinat de urgenţă“. Prezenta propunere este prezentată – împreună cu propunerea de „directivă-cadru“ – în conformitate cu Comunicarea Comisiei din decembrie 2005 referitoare la un Plan în domeniul politicii privind migraţia legală [(COM(2005) 669] în care se prevede adoptarea în perioada 2007-2009 a cinci propuneri legislative privind imigraţia forţei de muncă. Această abordare vizează stabilirea condiţiilor de admisie a categoriilor specifice de migranţi (lucrători cu înaltă calificare, lucrători sezonieri, stagiari remuneraţi şi persoane transferate în cadrul întreprinderilor), pe de o parte, şi asigurarea unui statut legal pentru lucrătorii din ţările terţe deja admişi, precum şi introducerea unor proceduri de solicitare simplificate, pe de altă parte. - Prezenta propunere încearcă să ofere un răspuns mandatelor politice menţionate anterior. Ea urmăreşte, în special, sporirea capacităţii UE de a atrage şi, dacă este cazul, de a reţine lucrătorii cu înaltă calificare din ţările terţe pentru intensificarea contribuţiei imigraţiei legale la consolidarea competitivităţii economiei UE, prin completarea celorlalte măsuri pe care le introduce UE în vederea îndeplinirii obiectivelor prevăzute de Strategia de la Lisabona. Propunerea vizează, în mod expres, să ofere un răspuns eficient şi prompt cererilor fluctuante de forţă de muncă înalt calificată din imigraţie – şi să compenseze deficitul actual şi viitor de competenţe - prin crearea unor condiţii echitabile la nivelul UE pentru facilitarea şi armonizarea admisiei acestei categorii de lucrători şi prin promovarea distribuirii şi redistribuirii eficiente a acestora pe piaţa forţei de muncă a UE. Propunerea urmăreşte îndeplinirea acestor obiective într-un mod în care să nu fie prejudiciată capacitatea ţărilor în curs de dezvoltare de a furniza servicii sociale de bază şi de a înregistra progrese în ceea ce priveşte realizarea Obiectivelor de dezvoltare ale mileniului (ODM). Ca atare, propunerea va include măsuri pentru promovarea migraţiei circulare. Pentru atingerea acestor obiective, Comisia propune introducerea unei proceduri comune rapide şi flexibile de admisie a imigranţilor cu înaltă calificare din ţările terţe, precum şi condiţii atractive de şedere atât pentru ei cât şi pentru familia acestora, inclusiv anumite facilităţi pentru cei care doresc să se mute în al doilea stat membru în vederea ocupării unui loc de muncă înalt calificat. |

120 | Contextul general În ceea ce priveşte imigraţia economică, situaţia actuală şi perspectivele pieţelor forţei de muncă din UE pot fi descrise în linii mari drept un scenariu „de necesitate“. Unele state membre se confruntă deja cu un deficit major de forţă de muncă şi de competenţe în anumite sectoare economice, care nu pot fi ocupate cu lucrători de pe piaţa naţională a forţei de muncă, această situaţie afectând toate calificările. Conform prognozelor Eurostat, se va înregistra o scădere a populaţiei totale din UE până în 2025 şi a populaţiei active până în 2011, chiar dacă nu toate statele membre vor fi afectate în aceeaşi măsură. Un alt element ce trebuie avut în vedere este creşterea continuă a ocupării forţei de muncă în sectoarele care necesită un nivel înalt de educaţie, comparativ cu alte sectoare ale economiei UE. Prin urmare, din această analiză rezultă că la nivelul UE va fi o cerere tot mai mare de forţă de muncă înalt calificată care să-i susţină economia, chiar dacă imigraţia în sine nu poate reprezenta o soluţie. Cu toate acestea, în contextul concurenţei internaţionale foarte puternice, UE în ansamblu nu pare a fi considerată atractivă de către profesioniştii cu înaltă calificare: de exemplu, UE este principala destinaţie pentru lucrătorii necalificaţi sau cu calificare medie din Maghreb (87% din această categorie de imigranţi), în timp ce 54% din imigranţii cu înaltă calificare din ţările respective sunt stabiliţi în SUA şi Canada. În comparaţie cu aceste ţări, atractivitatea UE are de suferit din faptul că în prezent, imigranţii cu înaltă calificare se confruntă cu 27 de sisteme de admisie, nu au posibilitatea să circule cu uşurinţă dintr-o ţară în alta pentru căutarea unui loc de muncă, iar în unele cazuri procedurile lente şi complicate îi determină să opteze pentru ţări din afara UE care oferă condiţii mai favorabile de intrare şi de şedere. Amploarea problemei este dificil de cuantificat, întrucât în prezent numai zece state membre au programe specifice de admisie a lucrătorilor cu înaltă calificare şi, având în vedere că aceste programe diferă, datele nu sunt comparabile. În ceea ce priveşte celelalte state membre, fie nu există statistici specifice, fie sunt parţiale. Se pot oferi numai estimări foarte generale: de exemplu, în anul 2003 aproximativ 74 300 de profesionişti au fost admişi în 15 state membre. Cu toate acestea, chiar dacă există programe specifice, acestea au un caracter exclusiv naţional şi nu oferă nicio facilitate lucrătorilor cu înaltă calificare din ţări terţe care trebuie sau doresc să se mute în alt stat membru pentru ocuparea unui loc de muncă, ceea ce determină fragmentarea pieţei forţei de muncă din UE şi nu permite o (re)distribuire mai eficientă a forţei de muncă necesare. Încă de la Consiliul European de la Tampere din octombrie 1999, Comisia a încercat să ajungă la un acord cu privire la stabilirea unor norme comune privind imigraţia din domeniul economic, ce reprezintă piatra unghiulară a oricărei politici în materie de imigraţie. În 2001, Comisia a propus o directivă privind „condiţiile de intrare şi de şedere a resortisanţilor din ţările terţe în vederea desfăşurării unor activităţi economice remunerate sau independente”. Celelalte instituţii europene au prezentat avize favorabile, însă discuţia în cadrul Consiliului a rămas la o primă lectură a textului, care a fost retras oficial în 2006. |

130 | Dispoziţii în vigoare în domeniul propunerii Directiva 2003/109/CE a Consiliului din 25.11.2003 privind statutul resortisanţilor din ţările terţe care sunt rezidenţi pe termen lung stabileşte condiţiile pentru conferirea acestui statut resortisanţilor din ţări terţe cu şedere legală într-un stat membru, precum şi condiţiile în care un rezident pe termen lung se poate muta în al doilea stat membru. Directiva 2003/86/CE a Consiliului din 22.9.2003 privind dreptul la reîntregirea familiei stabileşte condiţiile în care poate fi exercitat acest drept. Prezenta propunere face derogare de la aceste instrumente prin faptul că stabileşte dispoziţii privind dobândirea statutului de rezident pe termen lung în UE prin care să nu fie prejudiciaţi lucrătorii cu înaltă calificare cărora li s-a permis să circule în alte state membre pentru ocuparea unui loc de muncă înalt calificat şi, de asemenea, prevede condiţii mai favorabile de reîntregire a familiei, precum şi un drept prioritar de strămutare în al doilea stat membru după ce s-a dobândit statutul de rezident pe termen lung în CE. În paralel, Comisia va prezenta o propunere de directivă cu privire la o procedură unică de solicitare a unui permis unic de şedere şi de muncă pe teritoriul unui stat membru a resortisanţilor din ţările terţe, precum şi cu privire la un set comun de drepturi pentru lucrătorii din ţările terţe cu şedere legală într-un stat membru. Cele două propuneri au fost redactate în aşa fel încât să fie reciproc compatibile şi consecvente. |

140 | Consecvenţa cu celelalte politici şi obiective ale Uniunii Măsurile de atragere şi reţinere a lucrătorilor cu înaltă calificare din ţări terţe în temeiul unei abordări bazate pe necesitate fac parte dintr-un cadru mai amplu identificat de Strategia de la Lisabona şi de Orientările integrate pentru creştere şi locuri de muncă, în care sunt enunţate cu claritate politicile macro şi microeconomice, urmărindu-se astfel stimularea competitivităţii UE, inclusiv printr-o mai mare ocupare a forţei de muncă, prin creşterea adaptabilităţii lucrătorilor şi a întreprinderilor, precum şi prin flexibilitatea pieţelor forţei de muncă. Cu toate acestea, pentru ca măsurile respective să producă efecte este nevoie de timp, iar formarea profesională a forţei de muncă existente (sau alte acţiuni similare) nu va fi, în majoritatea cazurilor, ceea ce este necesar pentru a se răspunde cerinţei de doctori, ingineri etc. a societăţilor comerciale din UE. Prin urmare, imigranţii cu înaltă calificare pot reprezenta un capital. De asemenea propunerea este conformă cu politica UE în domeniul dezvoltării, în care punctul central îl reprezintă eradicarea sărăciei şi îndeplinirea Obiectivelor de dezvoltare ale mileniului. În această privinţă, propunerea admite că ar putea avea un impact diferit asupra ţărilor din afara Uniunii şi încearcă să reducă la minim impactul negativ şi să sporească la maxim impactul pozitiv al imigranţilor cu înaltă calificare asupra ţărilor în curs de dezvoltare care se confruntă deja cu un deficit de forţă de muncă în anumite sectoare. Acest instrument trebuie raportat la contextul mai larg al politicilor UE în materie de dezvoltare şi imigrare, inclusiv măsurile operaţionale, finanţarea, acordurile deja convenite sau planificate. Prezenta propunere este conformă cu drepturile fundamentale, întrucât recunoaşte şi salvgardează drepturile imigranţilor cu înaltă calificare (şi ale membrilor de familie ai acestora) ca lucrători şi ca rezidenţi în UE prevăzând, de asemenea, garanţii procedurale şi dreptul la o viaţă de familie. Prelucrarea datelor cu caracter personal de care au nevoie autorităţile atunci când pun în aplicare prezenta propunere se va face în conformitate cu Directiva 46/95/CE privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal. |

CONSULTAREA PăRţILOR INTERESATE şI ANALIZA DE IMPACT |

Consultarea părţilor interesate |

211 | Metode de consultare, principalele sectoare vizate şi profilul general al respondenţilor Odată cu Cartea Verde a fost întreprinsă o consultare publică referitoare la o abordare la nivelul UE privind gestionarea migraţiei din sectorul economic. Toate contribuţiile în materie sunt disponibile prin accesarea portalului http://ec.europa.eu/justice_home/news/consulting_public/economic_migration/news_contributions_economic_migration_en.htm. În data de14 iunie 2005 a avut loc o audiere publică. Alte consultări au fost organizate în cadrul seminarelor şi atelierelor. Statele membre au fost consultate în cadrul Comitetului pentru imigrare şi azil al Comisiei. Prin studiul extern comandat pentru susţinerea analizei de impact au fost consultate, de asemenea, principalele părţi interesate, pe baza chestionarelor şi discuţiilor. |

212 | Rezumatul răspunsurilor şi modul în care au fost tratate Din analiza contribuţiilor primite s-a constatat existenţa unui sprijin general în favoarea unei politici comune a UE privind imigraţia din sectorul economic, chiar dacă s-au observat diferenţe notabile în ceea ce priveşte abordarea ce trebuie urmată şi rezultatul preconizat. Au reieşit unele elemente clare, de exemplu necesitatea unor norme comunitare comune care să reglementeze imigraţia pentru ocuparea unui loc de muncă sau cel puţin condiţiile de admisie a unor categorii-cheie de imigranţi din sectorul economic (lucrătorii cu înaltă calificare şi cei sezonieri). Aceste două categorii au fost considerate vitale pentru competitivitatea UE. De asemenea s-a formulat cu claritate cererea de a se propune soluţii simple, nebirocratice şi flexibile. Multe state membre nu au fost de acord cu o abordare orizontală, de aceea Comisia a considerat că o abordare sectorială era mai realistă şi că ar răspunde mai bine cerinţelor de flexibilitate. Comisia a ţinut seama de comentariile referitoare la Planul în domeniul politicii privind migraţia legală elaborat de Comisie, precum şi în legătură cu studiul referitor la analiza de impact. |

Obţinerea şi valorificarea expertizei |

229 | Nu a fost necesară consultarea experţilor externi. |

230 | Analiza de impact Au fost examinate următoarele opţiuni: Opţiunea A – status quo. Există mari diferenţe între politicile de imigrare ale statelor membre în ceea ce priveşte admisia lucrătorilor cu înaltă calificare. Cererea de astfel de lucrători este în continuă creştere pentru reducerea deficitului existent şi emergent de pe piaţa forţei de muncă, dar UE nu reuşeşte să-i atragă. În lipsa unei acţiuni comune în acest domeniu, este posibil ca situaţia să nu se modifice substanţial. Opţiunea B – stabilirea unei politici comune de bază pentru admisia lucrătorilor cu înaltă calificare. Se are în vedere propunerea unui set minim de condiţii de intrare, lăsându-se statelor membre o amplă autonomie pentru stabilirea elementelor distinctive din legislaţiile lor naţionale. Nu ar fi abordate condiţiile de şedere şi de muncă. Se estimează că opţiunea ar avea un efect limitat în ceea ce priveşte atragerea acestor lucrători sau sporirea eficienţei pe piaţa forţei de muncă a Comunităţii. Impactul general asupra mediului macroeconomic ar fi foarte limitat. Opţiunea C – simplificarea sistemului de admisie, prin înfiinţarea unui sistem de punctaj la nivelul UE şi a unei proceduri de admisie rapide, care să permită reîntregirea imediată a familiei şi crearea unei baze de date privind compatibilizarea competenţelor. Prin această opţiune se poate promova energic şi se poate facilita migraţia spre UE a lucrătorilor cu înaltă calificare din ţările terţe. Cu toate acestea, dacă nu se stabileşte un punctaj la nivelul UE (care, pentru moment, ar putea contraveni principiului subsidiarităţii), imigranţii se vor confrunta cu condiţii de admisie foarte diferite. Opţiunea D – stabilirea unui set de criterii comune şi a unei proceduri rapide de intrare, plus condiţii de şedere favorabile (drepturi de muncă şi de şedere, reîntregirea imediată a familiei, dobândirea mai rapidă a statutului de rezident pe termen lung în CE etc.). Integrarea efectivă a lucrătorilor cu înaltă calificare din ţări terţe pe piaţa forţei de muncă şi în societate ar putea fi cea mai bună cale de optimizare a contribuţiei acestora la creşterea economică şi competitivitate, şi ar spori în mod real capacitatea UE de a face faţă provocărilor actuale şi preconizate. Cu toate acestea, efectele unei astfel de politici ar fi limitată la anumite state membre. Opţiunea E1 – promovarea mobilităţii în interiorul UE prin coordonarea listelor de priorităţi naţionale şi prin crearea unei Cărţi Albastre a UE şi a unei baze de date a deţinătorilor de Carte Albastră a UE. Mobilitatea în interiorul UE ar reprezenta un puternic stimulent pentru ca lucrătorii cu înaltă calificare din ţările terţe să intre pe piaţa forţei de muncă din UE şi ar putea avea un rol primordial în reducerea deficitului de forţă de muncă în anumite domenii/sectoare. Pentru coordonarea cererii şi ofertei de forţă de muncă (cu alte cuvinte, baza de date privind deţinătorii Cărţii Albastre a UE), introducerea unor instrumente suplimentare ar putea fi o soluţie. Această opţiune de politică poate avea drept rezultat efecte semnificative şi pozitive asupra eficienţei pieţei forţei de muncă şi asupra mediului macroeconomic din UE. Opţiunea E2 – extinderea la lucrătorii cu înaltă calificare a dispoziţiilor referitoare la mobilitatea în interiorul UE prevăzute de Directiva 2003/109/CE. Această opţiune include, de asemenea, sistemul de punctaj menţionat la Opţiunea C. Cu toate acestea, mobilitatea în interiorul UE prevăzută la această opţiune ar putea fi mai limitată decât în cadrul Opţiunii E1. Prin urmare, relevanţa şi eficacitatea acestei opţiuni de strategie politică ar fi mai limitată. Opţiunea F – comunicare, coordonare şi cooperare. Acţiunile avute în vedere ar putea susţine, într-o anumită măsură, stabilirea unei baze comune care să faciliteze atragerea lucrătorilor cu înaltă calificare şi o distribuire mai eficientă a acestora pe piaţa muncii a UE. Cu toate acestea, eficacitatea acesteia ar fi redusă. |

231 | Comisia a întreprins o analiză de impact, menţionată în Programul de acţiune, raportul acestei analize fiind accesibil la [urmează a fi adăugat]. |

ELEMENTELE JURIDICE ALE PROPUNERII |

305 | Rezumatul acţiunii propuse Propunerea stabileşte o procedură rapidă de admisie a lucrătorilor cu înaltă calificare din ţările terţe, pe baza unor definiţii şi criterii comune: contract de muncă şi calificări profesionale, precum şi un salariu peste nivelul minim stabilit la nivel naţional. Se are în vedere un regim specific pentru „tinerii profesionişti“. Lucrătorilor admişi li se vor elibera permise de şedere care le vor da dreptul să lucreze („Cartea Albastră a UE“): permisul respectiv va conferi lucrătorilor şi familiilor acestora o serie de drepturi, inclusiv condiţii favorabile pentru reîntregirea familiei. Accesul la piaţa forţei de muncă a statului membru de şedere va fi restricţionat în primii doi ani. Propunerea include, de asemenea, posibilitatea ca deţinătorul unei „Cărţi Albastre a UE“ să se mute în al doilea stat membru, în anumite condiţii, în vederea ocupării unui loc de muncă, după doi ani de şedere legală în primul stat membru. Pentru a facilita mobilitatea în interiorul UE se prevăd derogări de la Directiva 2003/109/CE a Consiliului, în special posibilitatea cumulării perioadelor de şedere în diferite state membre în vederea obţinerii statutului de rezident pe termen lung în UE. Odată ce s-a acordat acest statut se vor aplica dispoziţiile Directivei 2003/109/CE privind mobilitatea, dar preferinţa statelor membre va trebui să fie orientată către aceşti profesionişti şi nu către alţi lucrători din ţări terţe, care solicită admisia. |

310 | Temeiul juridic Prezenta propunere se referă la condiţiile de intrare şi de şedere a resortisanţilor din ţările terţe, precum şi la normele privind procedurile de eliberare a permiselor necesare. De asemenea aceasta stabileşte condiţiile de şedere în al doilea stat membru a resortisantului dintr-o ţară terţă. În consecinţă, temeiul juridic adecvat este articolul 63 alineatul (3) litera (a) şi alineatul (4) din Tratatul CE. |

320 | Principiul subsidiarităţii Principiul subsidiarităţii se aplică în măsura în care propunerea nu este de competenţa exclusivă a Comunităţii. |

Obiectivele propunerii nu pot fi realizate în mod satisfăcător de către statele membre din următorul motiv (următoarele motive). |

321 | În cazul în care statele membre acţionează în mod independent, este posibil ca ele să nu poată face faţă concurenţei internaţionale privind lucrătorii cu înaltă calificare din ţări terţe. |

323 | Pentru aceşti lucrători vor fi condiţii de intrare şi de şedere diferite, întrucât fiecare sistem naţional este închis şi în concurenţă cu celelalte. Acest lucru ar putea cauza denaturarea opţiunilor imigranţilor dar, şi mai important, ar complica foarte mult redistribuirea forţei de muncă necesare, întrucât cerinţele pieţelor forţei de muncă sunt în schimbare, astfel încât există riscul să se piardă forţă de muncă înalt calificată, existentă deja în UE. |

Prin acţiunea Comunităţii vor fi mai bine atinse obiectivele propunerii, din următorul (următoarele motive). |

324 | Principalul element de atractivitate al UE faţă de competitorii săi îl reprezintă posibilitatea de a avea acces la 27 de pieţe ale forţei de muncă şi, în acest fel, de a creşte din punct de vedere al competenţelor profesionale, în acelaşi timp oferindu-se un răspuns la cerinţele concrete ale companiilor din UE. Însă acest lucru poate fi înfăptuit numai prin acţiunea comunitară (necesară, de asemenea, pentru derogarea de la acquis-ul comunitar, astfel încât să se creeze condiţii simplificate de obţinere a şederii pe termen lung în UE), şi poate fi pus în practică numai dacă există un sistem comun pentru admisia acestor lucrători. |

325 | Prin acţiunea comună se va garanta că aceşti lucrători: (1) sunt admişi în temeiul normelor comune; (2) beneficiază de acelaşi nivel al drepturilor pe teritoriul UE; (3) vor avea posibilitatea de a circula dintr-un stat membru în altul, astfel încât să se adapteze şi să răspundă prompt cererilor în continuă schimbare de forţă de muncă înalt calificată din imigraţie; (4) sunt integraţi deplin în UE. |

327 | Propunerea va lăsa statelor membre o marjă de acţiune suficient de mare pentru ca acestea să adapteze sistemul la cerinţele pieţei forţei de muncă naţionale şi nu va afecta responsabilitatea statelor membre de a stabili numărul de imigranţi din domeniul economic care pătrund pe teritoriul UE în căutarea unui loc de muncă. |

Prin urmare, propunerea este conformă cu principiul subsidiarităţii. |

Principiul proporţionalităţii Propunerea este conformă cu principiul proporţionalităţii din următorul motiv (următoarele motive). |

331 | Instrumentul ales este o directivă, care oferă statelor membre un nivel ridicat de flexibilitate în ceea ce priveşte punerea în aplicare. În temeiul articolului 63 penultimul paragraf din Tratatul CE, statele membre sunt libere să menţină sau să introducă alte măsuri decât cele stabilite în directivă, cu condiţia ca acestea să fie compatibile cu tratatul şi cu acordurile internaţionale. |

Alegerea instrumentelor |

341 | Instrumente propuse: directivă. |

342 | Alte mijloace nu ar fi adecvate din următorul motiv (următoarele motive). Directiva este instrumentul adecvat pentru această acţiune: directiva stabileşte standarde minime obligatorii, dar oferă statelor membre flexibilitate în raport cu cerinţele de pe piaţa forţei de muncă şi cu cadrul juridic. |

IMPLICAţII BUGETARE |

409 | Propunerea nu are implicaţii asupra bugetului comunitar. |

INFORMAţII SUPLIMENTARE |

Clauza de reexaminare/revizuire/caducitate |

531 | Propunerea conţine o clauză de revizuire. |

550 | Tabel de corespondenţă Statele membre trebuie să comunice Comisiei textul dispoziţiilor de drept intern care transpun directiva, precum şi un tabel de corespondenţă între dispoziţiile menţionate şi prezenta directivă. |

570 | Explicarea detaliată a propunerii Articolul 1 Propunerea are două obiective. Primul obiectiv este de a introduce o procedură specială de intrare şi de şedere a resortisanţilor din ţări terţe care solicită să aibă reşedinţa în UE pe o perioadă mai mare de trei luni, în vederea ocupării unui loc de muncă înalt calificat. Al doilea obiectiv este de a pune în aplicare dispoziţiile articolului 63 alineatul (4) din Tratatul CE şi de a stabili condiţiile în care resortisanţii din ţările terţe cu şedere legală într-un stat membru, în baza prezentei propuneri pot avea dreptul la şedere, împreună cu membrii de familie, în alte state membre. Articolul 2 Propunerea se referă la noţiunea de „loc de muncă înalt calificat“. Definiţia are la bază două elemente: primul se referă la cerinţa exercitării unei activităţi economice în calitate de angajat, prin urmare sunt excluşi resortisanţii din ţările terţe care doresc să desfăşoare o activitate pe cont propriu. Al doilea element se referă la cerinţele privind „calificări profesionale superioare“. În această privinţă şi pentru a-i include pe profesioniştii care nu au nevoie în mod expres de o diplomă post-liceală pentru a-şi exercita activitatea (manageri cu experienţă, profesionişti din domeniul IT etc.), propunerea permite să se ia în considerare o experienţă profesională în domeniu de minim trei ani, în locul calificărilor obţinute în învăţământul superior. Articolele 3 şi 4 Propunerea nu se aplică cetăţenilor UE şi membrilor de familie ai acestora, inclusiv pe cei al căror drept de a ocupa un loc de muncă într-un anumit stat membru este restrâns prin dispoziţii tranzitorii. De asemenea propunerea nu se aplică resortisanţilor din ţările terţe care sunt rezidenţi pe termen lung în UE sau refugiaţilor, celor cu şedere într-un stat membru pe o bază strict temporară, în conformitate cu legislaţia CE sau în cadrul angajamentelor prevăzute de acordurile internaţionale, precum şi alte câteva categorii. Propunerea nu permite statelor membre să acorde condiţii mai favorabile pentru prima intrare în Comunitate, astfel încât să nu fie afectat domeniul de aplicare a directivei. Întrucât condiţiile de şedere (inclusiv de reîntregire a familiei) afectează situaţia resortisanţilor din ţările terţe numai în legătură cu statul membru de şedere, statele membre au în continuare libertatea de a acorda condiţii mai favorabile. Articolul 5 Acest articol prevede condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească solicitantul, cele specifice prezentei propuneri fiind: 1) Având în vedere că admisia este determinată de cerere, trebuie să se prezinte un contract de muncă sau o ofertă fermă de muncă; 2) Salariul menţionat în contractul de muncă trebuie să fie cel puţin egal cu un anumit prag, stabilit la nivel naţional. Statele membre au libertatea de a stabili acest prag la un nivel compatibil cu propriile pieţe de muncă şi cu politicile în materie de imigrare. Cu toate acestea, s-a considerat că este necesar să se stabilească un prag minim relativ – corelat, in primis, cu salariul minim stabilit de legislaţia statelor membre - astfel încât să se asigure că statele membre nu eludează acest criteriu prin stabilirea unui nivel care ar fi prea scăzut, astfel încât un resortisant ori un lucrător înalt calificat din UE nu ar accepta postul, deşi ar corespunde calificărilor necesare. În plus, această propunere stabileşte o formă consolidată de mobilitate în interiorul UE, odată ce lucrătorul cu înaltă calificare dintr-o ţară terţă a dobândit dreptul de şedere pe termen lung: prin aplicarea nivelului minim comun se are în vedere ca deciziile referitoare la admisie ale unui stat membru să nu afecteze pe termen mediu celelalte state membre. Acesta ar trebui să asigure, de asemenea, că solicitantul deţine mijloacele de a se întreţine - şi de a acoperi costurile de returnare, dacă este cazul - fără să recurgă la sistemul de asistenţă socială al statului membru respectiv. 3) În cazul profesiunilor nereglementate, solicitantul trebuie să facă dovada că are calificările necesare obţinute în învăţământul superior sau cel puţin trei ani de experienţă profesională în domeniul de activitate respectiv, care să poată fi considerate ca echivalentul calificărilor obţinute în învăţământul superior; statele membre nu vor solicita dovezi pentru ambele situaţii. În cazul profesiunilor reglementate, solicitantul trebuie să îndeplinească cerinţele prevăzute de dreptul intern sau de dreptul comunitar. Articolul 6 Derogarea se referă la tinerii profesionişti cu vârste până în 30 de ani, care, probabil, nu au suficientă experienţă profesională pentru a pretinde salarii mari. În acest caz, condiţia obligatorie auxiliară este ca aceştia să aibă studiile superioare încheiate într-un domeniu legat de activitatea ce urmează a fi desfăşurată în baza contractului de muncă. Se propune ca într-o etapă ulterioară să se simplifice criteriile salariale propuse pentru tinerii profesionişti care au studiat în UE. Articolele 7, 9 şi 10 Propunerea nu dă naştere la dreptul de admisie. Prezentele dispoziţii stabilesc eventualele motive, cu caracter de obligativitate, de respingere a admisiei (precum şi de retragere sau de neprelungire), în special cu privire la neîndeplinirea criteriilor de admisie, existenţa unor contingente şi situaţia în care statele membre doresc să testeze piaţa forţei de muncă. Această ultimă posibilitate face trimitere expresă la Rezoluţia Consiliului din 20 iunie 1994 privind restricţiile de admisie a resortisanţilor din ţările terţe pe teritoriul statelor membre, în vederea ocupării unui loc de muncă. Principiul preferinţei comunitare, exprimat în dispoziţiile relevante din Actele de aderare din 2003 şi 2005, reprezintă legislaţia primară şi, prin urmare, directiva se aplică automat în conformitate cu Actele de aderare de către acele state membre care aplică în continuare măsurile tranzitorii şi atâta timp cât le aplică. Articolele 8, 11 şi 12 Solicitanţii (şi nu membrii de familie) pentru care s-a adoptat o decizie pozitivă de către statul membru interesat primesc un permis de şedere denumit Cartea Albastră a UE, care precizează condiţiile în care solicitanţii au permisiunea de a lucra. Se prevede o procedură rapidă (30 de zile), precum şi dreptul resortisanţilor cu şedere legală din ţări terţe de a solicita aplicarea acestui sistem şi modificarea statutului legal în cazul unei decizii pozitive. Articolele 13, 14 şi 15 În conformitate cu propunerea, lucrătorii cu înaltă calificare reprezintă un potenţial pentru economia Uniunii Europene, însă drepturile acestora ar trebui să fie raportate la durata şederii. O integrare treptată a lucrătorului cu înaltă calificare pe piaţa forţei de muncă impune ca fiecare modificare a statutului său pe piaţa forţei de muncă în primii doi ani de şedere legală a posesorului de Carte Albastră să fie autorizată de către autorităţile statului membru respectiv, ca pentru prima intrare. După această perioadă, persoana vizată nu ar mai trebui să demonstreze că îndeplineşte cerinţele salariale şi profesionale pentru angajarea într-o activitate înalt calificată, urmând ca acest lucru să fie stabilit de angajator şi de piaţă. Pentru evitarea oricăror abuzuri, se introduce o cerinţă de notificare. Se admite o perioadă de şomaj de trei luni: condiţiile în temeiul cărora se poate autoriza o nouă relaţie de muncă depind de durata şederii, aşa cum s-a menţionat anterior. Prezentele dispoziţii se aplică indiferent de statul membru de şedere (primul sau al doilea), până când se dobândeşte permisul de şedere pe termen lung în CE. Articolul 15 prevede domeniile în care trebuie recunoscută egalitatea de tratament, obiectivul fiind stabilirea celor mai favorabile condiţii. Numai bursele de studii, procedurile de obţinere a unei locuinţe şi asistenţa socială sunt limitate: acestea nu sunt drepturi la care ar avea dreptul lucrătorul, pe baza contribuţiilor sale. În plus, se consideră că aceşti lucrători au salarii relativ mari, prin urmare este foarte probabil ca aceştia să nu fie eligibili în temeiul normelor naţionale. Articolul 16 Acest articol prevede derogările de la Directiva 2003/86/CE, considerate necesare pentru stabilirea unui sistem atractiv pentru lucrătorii cu înaltă calificare din ţările terţe, având o logică diferită de cea a directivei privind reîntregirea familiei, care este un instrument de promovare a integrării resortisanţilor din ţări terţe care pot deveni, în mod întemeiat, rezidenţi cu şedere permanentă. În concordanţă cu sistemele similare care există deja în statele membre şi în alte ţări, se prevede reîntregirea imediată a familiei, inclusiv în cazurile de şedere temporară, precum şi accesul partenerului conjugal la piaţa forţei de muncă. Pentru a atinge acest obiectiv, se prevede, de asemenea, că eventualele măsuri naţionale de integrare ar trebui impuse numai atunci când membrii de familie se află deja pe teritoriul UE. Articolul 17 Această propunere are rolul de a încuraja mobilitatea geografică a lucrătorilor cu înaltă calificare. În acest fel, se intenţionează ca prin derogările de la Directiva 2003/109/CE să nu fie prejudiciaţi lucrătorii mobili, fiindu-le permis să cumuleze perioade de şedere în două (sau maxim trei) state membre, în vederea îndeplinirii condiţiei principale de obţinere a statutului de şedere pe termen lung în UE. Derogările privind perioadele de absenţă din UE ar trebui supuse unor condiţii stricte pentru susţinerea politicii de migraţie circulară şi pentru limitarea unor eventuale efecte ale exodului de creiere. Articolele 18, 19, 20 şi 21 Articolul 19 prevede condiţiile privind mobilitatea în interiorul UE înainte de dobândirea reşedinţei pe termen lung în UE, în conformitate cu principiile generale stabilite de Directiva 2003/109/CE, însă permite statelor membre să aplice aceleaşi condiţii ca şi pentru prima intrare. Articolul 20 prevede mobilitatea în interiorul UE după garantarea acestui statut: ţinând seama de particularităţile acestei categorii de lucrători şi de numărul lor redus în termeni absoluţi, fără restricţiile pe care le pot menţine statele membre în ceea ce priveşte numărul total de persoane, în legătură cu alţi rezidenţi pe termen lung în UE. El prevede, de asemenea, că statele membre aplică principiul preferinţei comunitare rezidenţilor pe termen lung cu înaltă calificare din CE, în raport cu lucrătorii ţărilor terţe care solicită să fie admişi în acelaşi scop. Prin articolul 18 se instituie un nou permis de şedere în vederea identificării statutului specific al posesorilor acestui permis. Căile de exercitare a dreptului la reîntregirea familiei într-un al doilea stat membru înainte ca solicitantul să fi dobândit dreptul de şedere pe termen lung în CE sunt o reflectare a articolului 16 din Directiva 2003/109/CE. Capitolul VI Singura dispoziţie specifică prezentei propuneri se referă la obligaţia statelor membre de a face schimb de informaţii privind eventualele contingente, precum şi cu privire la statisticile anuale referitoare la punerea în aplicare prin reţeaua înfiinţată în temeiul Deciziei 2006/688/CE a Consiliului. De asemenea pe baza acestor date se va putea monitoriza procesul de recrutare în ţările în curs de dezvoltare care se confruntă cu un deficit de resurse umane calificate. |

RORO | (Expunere de motive validat-22451caractere –nu este conform cu norma DGT.) |

1. 2007/0228 (CNS)

Propunere de

DIRECTIVĂ A CONSILIULUI

privind condiţiile de intrare şi de şedere a resortisanţilor din ţările terţe pentru ocuparea unor locuri de muncă înalt calificate

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, în special articolul 63 alineatul (3) litera (a) şi articolul 4,

având în vedere propunerea Comisiei[1],

având în vedere avizul Parlamentului European[2],

având în vedere avizul Comitetului Economic şi Social European[3],

având în vedere avizul Comitetului Regiunilor[4],

întrucât:

(1) Pentru stabilirea treptată a unui spaţiu de libertate, securitate şi justiţie, tratatul prevede măsuri ce urmează a fi adoptate în domeniul azilului, imigraţiei şi protecţiei drepturilor resortisanţilor din ţările terţe.

(2) În conformitate cu dispoziţiile tratatului, Consiliul urmează să adopte măsuri în cadrul politicii privind imigraţia, referitoare la condiţiile de intrare şi de şedere, la normele procedurale de eliberare a vizelor şi permiselor pe termen lung de către statele membre, precum şi măsurile de stabilire a drepturilor şi a condiţiilor în baza cărora resortisanţii din ţări terţe cu şedere legală într-un stat membru pot beneficia de dreptul de şedere în alte state membre.

(3) Consiliul European de la Lisabona din martie 2000 a stabilit pentru Comunitate obiectivul ca aceasta să devină până în 2010 economia cea mai competitivă şi mai dinamică din lume, întemeiată pe cunoaştere.

(4) Programul de la Haga, adoptat de Consiliul European în 4 şi 5 noiembrie 2004, recunoaşte că migraţia legală va avea un rol important în consolidarea la nivel european a economiei bazată pe cunoaştere, în progresul dezvoltării economice, contribuind astfel la implementarea Strategiei de la Lisabona, şi a făcut apel la Comisie să prezinte un plan în domeniul politicii privind migraţia legală, inclusiv proceduri de admisie, prin care să se poată răspunde cu promptitudine fluctuaţiei de pe piaţa muncii a cererilor de forţă de muncă din imigraţie.

(5) Consiliul European din 14 şi 15 decembrie 2006 a convenit cu privire la o serie de măsuri pentru 2007, printre care elaborarea unor politici bine gestionate în domeniul imigraţiei legale, care să respecte deplin competenţele naţionale, de natură să sprijine statele membre să răspundă cerinţelor actuale şi viitoare privind forţa de muncă.

(6) Pentru îndeplinirea obiectivelor Procesului de la Lisabona este important, de asemenea, să se promoveze mobilitatea în interiorul Uniunii a lucrătorilor cu înaltă calificare care sunt cetăţeni ai UE, în special din statele membre care au aderat în 2004 şi 2007. La punerea în aplicare a prezentei directive, statele membre trebuie să respecte principiul preferinţei comunitare, astfel cum este exprimat, în special, în dispoziţiile în materie din Tratatele de aderare din 16 aprilie 2003 şi 25 aprilie 2005.

(7) Obiectul prezentei directive este de a contribui la atingerea acestor ţeluri şi la soluţionarea deficitului de forţă de muncă prin promovarea admisiei şi mobilităţii - în vederea ocupării locurilor de muncă înalt calificate - a resortisanţilor din ţări terţe cu şedere mai mare de trei luni, astfel încât Comunitatea să devină mai atractivă pentru aceşti lucrători din toată lumea şi să fie susţinute atât competitivitatea, cât şi creşterea economică a Comunităţii. Pentru atingerea acestor obiective este necesar să se faciliteze admisia lucrătorilor cu înaltă calificare şi a familiilor acestora, prin stabilirea unei proceduri rapide de admisie şi prin garantarea că aceştia beneficiază, într-o serie de domenii, de drepturi economice şi sociale egale cu ale resortisanţilor din statul membru care i-a primit. În legătură cu aceste drepturi, prezenta directivă se întemeiază pe dispoziţiile corespunzătoare din Directiva…[„privind o procedură unică de solicitare a unui permis unic pentru resortisanţii din ţările terţe în vederea şederii şi ocupării unui loc de muncă pe teritoriul unui stat membru, precum şi cu privire la un set comun de drepturi pentru lucrătorii din ţările terţe cu şedere legală într-un stat membru“][5] .

(8) Condiţiile favorabile de reîntregire a familiei şi de acces la un loc de muncă al partenerilor conjugali ar trebui să fie un element fundamental al oricărui program de atragere a lucrătorilor cu înaltă calificare. Pentru atingerea acestui obiectiv ar trebui prevăzute derogări specifice de la dispoziţiile Directivei 2003/86/CE a Consiliului din 22 septembrie 2003 cu privire la dreptul de reîntregire a familiei[6].

(9) Prezenta directivă nu trebuie să aducă atingere competenţei statelor membre de a stabili contingentele de admisie a resortisanţilor din ţări terţe pe teritoriul statului membru respectiv, în vederea ocupării unui loc de muncă. Ar trebui incluşi, de asemenea, resortisanţii din ţări terţe care doresc să rămână pe teritoriul unui stat membru în vederea exercitării unei activităţi economice salariate, aceştia beneficiind de şedere legală în statul membru respectiv în temeiul altor programe, în această categorie fiind şi absolvenţii cei mai recenţi ai unei forme de învăţământ superior sau cercetătorii care au fost admişi în temeiul Directivei 2004/114/CE a Consiliului din 13 decembrie 2004 privind condiţiile de admisie a resortisanţilor din ţări terţe pentru studii, schimb de elevi, cursuri gratuite de pregătire profesională sau servicii de voluntariat[7] ,precum şi în temeiul Directivei 2005/71/CE a Consiliului din 12 octombrie 2005 privind procedura specifică de admisie a resortisanţilor din ţări terţe pentru activităţi de cercetare ştiinţifică[8] şi care nu beneficiază de acces consolidat la piaţa muncii din statul membru, în baza legislaţiei CE sau a celei naţionale.

(10) Prezenta directivă ar trebui să prevadă un sistem de intrare flexibil, întemeiat pe cerere, dar şi pe criterii obiective, cum ar fi un nivel salarial minim comparabil cu nivelurile salariale din statele membre şi pe calificările profesionale. Pentru asigurarea unui nivel minim de armonizare a condiţiilor de admisie pe teritoriul Uniunii Europene este necesar să se stabilească un indice minim de referinţă pentru salariul minim la nivel naţional. Statele membre ar trebui să-şi stabilească plafonul salarial în concordanţă cu situaţia pieţelor forţei de muncă naţionale şi cu politicile de imigrare în ansamblu.

(11) Ar trebui stabilite derogări de la sistemul principal în ceea ce priveşte plafonul salarial pentru solicitanţii înalt calificaţi cu vârste sub 30 de ani care, din cauza experienţei profesionale relativ limitate şi a poziţiei lor pe piaţa forţei de muncă, să nu poată îndeplini cerinţele salariale prevăzute de sistemul principal, ori pentru cei care au dobândit calificări în urma absolvirii unei forme de învăţământ superior în Uniunea Europeană.

(12) Atunci când statul membru a decis să admită un resortisant dintr-o ţară terţă care îndeplineşte criteriile comune menţionate, resortisantul din ţara terţă ar trebui să primească un permis de şedere specific, care ar trebui denumit Cartea Albastră a UE, ce ar permite accesul treptat la piaţa forţei de muncă şi, de asemenea, resortisantul ar trebui să beneficieze de drepturile de mobilitate şi de şedere acordate acestuia şi familiei sale.

(13) Formatul Cărţii Albastre a UE ar trebui să fie conform cu dispoziţiile Regulamentului 1030/2002 de instituire a unui model uniform de permise de şedere pentru resortisanţii din ţările terţe[9] , care să permită statelor membre să verifice datele, în special în ceea ce priveşte condiţiile pe baza cărora persoana respectivă are permisiunea de a munci. Ar trebui să se aplice, mutatis mutandis , dispoziţiile orizontale prevăzute de Directiva…[„privind o procedură unică de solicitare a unui permis unic pentru resortisanţii din ţările terţe în vederea şederii şi ocupării unui loc de muncă pe teritoriul unui stat membru şi un set comun de drepturi pentru resortisanţii din ţările terţe cu şedere legală într-un stat membru“] .

(14) Resortisanţilor din ţările terţe care deţin un document de călătorie valabil şi o Carte Albastră a UE emisă de un stat membru care aplică în totalitate acquis-ul Schengen ar trebui să li se permită intrarea şi circulaţia fără restricţii pe teritoriul statelor membre care aplică în totalitate acquis-ul Schengen, pentru o perioadă maximă de trei luni, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 562/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului din 15 martie 2006 de instituire a unui Cod Comunitar privind regimul de trecere a frontierelor de către persoane (Codul frontierelor Schengen) [10] şi articolul 21 din Acquis-ul Schengen – Convenţia de punere în aplicare a Acordului Schengen din 14 iunie 1985 dintre guvernele statelor din Uniunea Economică Benelux, Republica Federală Germania şi Republica Franceză privind eliminarea treptată a controalelor la frontierele lor comune (Convenţia de punere în aplicare a Acordului Schengen) [11] .

(15) Mobilitatea ocupaţională şi geografică a lucrătorilor înalt calificaţi din ţările terţe ar trebui recunoscută drept mecanism primordial pentru o piaţă a forţei de muncă mai eficientă, pentru prevenirea deficitului de lucrători cu înaltă calificare şi pentru compensarea dezechilibrelor regionale. Pentru respectarea principiului preferinţei comunitare şi pentru evitarea eventualelor abuzuri ale sistemului, mobilitatea ocupaţională a lucrătorului cu înaltă calificare dintr-o ţară terţă ar trebui limitată în primii doi ani de şedere legală într-un stat membru.

(16) Mobilitatea geografică în cadrul UE ar trebui controlată şi bazată pe cerere în prima etapă de şedere legală a lucrătorului din ţara terţă. Odată ce s-a acordat statutul de rezident pe termen lung în CE, statele membre ar trebui să aplice principiul preferinţei comunitare acestor lucrători atunci când aceştia îşi exercită dreptul la mobilitate în interiorul UE. Ar trebui incluse derogările de la Directiva 2003/109/CE a Consiliului din 25 noiembrie 2003 privind statutul resortisanţilor din ţări terţe care sunt rezidenţi pe termen lung[12], astfel încât să nu fie afectată mobilitatea geografică a lucrătorilor cu înaltă calificare din ţările terţe care nu au dobândit încă statutul de rezident pe termen lung în UE şi să se încurajeze migraţia geografică şi circulară.

(17) Ar trebui promovată şi încurajată mobilitatea între Comunitate şi ţările de origine a lucrătorilor cu înaltă calificare din ţările terţe. Ar trebui prevăzute derogări de la Directiva 2003/109/CE a Consiliului din 25 noiembrie 2003 privind statutul resortisanţilor ţărilor terţe care sunt rezidenţi pe termen lung, astfel încât să se extindă perioada de absenţă de pe teritoriul Comunităţii de care nu se ţine seama la calcularea perioadei de şedere legală şi continuă, necesară pentru ca aceştia să poată beneficia de statutul de rezident pe termen lung în UE. De asemenea, ar trebui permise perioade de absenţă mai lungi decât cele prevăzute de Directiva 2003/109/CE a Consiliului după ce lucrătorii cu înaltă calificare din ţările terţe au dobândit statutul de rezident pe termen lung în UE. În special, pentru încurajarea migraţiei circulare a lucrătorilor cu înaltă calificare din ţările terţe în curs de dezvoltare, statele membre ar trebui să aibă în vedere valorificarea posibilităţilor prevăzute de articolul 4 alineatul (3) al doilea paragraf şi de articolul 9 alineatul (2) din Directiva 2003/109/CE a Consiliului, astfel încât să se permită perioade de absenţă mai lungi decât cele prevăzute de prezenta directivă. Pentru asigurarea consecvenţei, în special cu obiectivele de dezvoltare care stau la baza prezentei propuneri, aceste derogări ar trebui să se aplice numai în cazul în care se poate dovedi că persoana în cauză a revenit în ţara de origine pentru a ocupa un loc de muncă, pentru a studia sau pentru a desfăşura o activitate de voluntariat.

(18) Lucrătorii cu înaltă calificare din ţările terţe ar trebui să beneficieze de un tratament egal în ceea ce priveşte securitatea socială. Ramurile asistenţei sociale sunt definite în Regulamentul (CEE) nr. 1408/1971 al Consiliului din 14 iunie 1971 privind aplicarea sistemelor de securitate socială persoanelor salariate, persoanelor care desfăşoară o activitate independentă şi membrilor de familie ai acestora care circulă în Comunitate[13] . Regulamentul (CE) nr. 859/2003 al Consiliului din 14 mai 2003[14] de extindere a dispoziţiilor Regulamentului (CEE) nr. 1408/71 şi Regulamentului (CEE) nr. 574/72 la resortisanţii din ţările terţe care nu fac obiectul dispoziţiilor respective exclusiv pe motive de cetăţenie, extinde dispoziţiile Regulamentului (CEE) nr. 1408/1971 la resortisanţii din ţări terţe cu şedere legală în Uniunea Europeană care circulă peste frontiere. Dispoziţiile privind egalitatea de tratament din punct de vedere al securităţii sociale din această dispoziţie se aplică direct, de asemenea, persoanelor care intră pe teritoriul unui stat membru direct dintr-o ţară terţă. Cu toate acestea, prezenta directivă nu ar trebui să confere mai multe drepturi decât cele prevăzute deja de legislaţia comunitară actuală în domeniul securităţii sociale în legătură cu resortisanţii ţărilor terţe care au elemente transfrontaliere între statele membre.

(19) Calificările profesionale dobândite de un resortisant al unei ţări terţe în alt stat membru ar trebui recunoscute în acelaşi mod ca şi pentru cetăţenii UE, iar în ceea ce priveşte calificările dobândite într-o ţară terţă, ar trebui să se respecte dispoziţiile din Directiva 2005/36 a Parlamentului European şi a Consiliului din 7 septembrie 2005[15] privind recunoaşterea calificărilor profesionale.

(20) La punerea în aplicare a prezentei directive, statele membre ar trebui să nu implementeze o politică activă de recrutare din ţările în curs de dezvoltare în acele sectoare care se confruntă cu un deficit de resurse umane. Politicile şi principiile etice de recrutare aplicabile angajatorilor din sectorul public şi din cel privat ar trebui dezvoltate, în special, în sănătate, aşa cum se subliniază în concluziile din 14 mai 2007 ale Consiliului şi ale statelor membre privind Programul european de acţiune, în vederea soluţionării deficitului major de lucrători în domeniul sănătăţii din ţările în curs de dezvoltare (2007-2013). Acestea ar trebui consolidate prin dezvoltarea de mecanisme, orientări şi alte instrumente care să faciliteze migraţia circulară şi temporară, dar şi prin alte măsuri de natură să reducă impactul negativ şi să determine un impact pozitiv maxim al imigraţiei cu înaltă calificare asupra ţărilor în curs de dezvoltare. Orice intervenţie de acest gen trebuie să fie în concordanţă cu Declaraţia Comună Africa - UE privind migraţia şi dezvoltarea, convenită la Tripoli în 22 şi 23 noiembrie 2006, obiectivul fiind stabilirea unei politici ample în domeniul migraţiei, conform apelului lansat la Consiliul European din 14 şi 15 decembrie 2006.

(21) Ar trebui prevăzute dispoziţii specifice în materie de raportare, astfel încât să se monitorizeze implementarea programului pentru lucrătorii cu înaltă calificare şi, de asemenea, să se identifice şi chiar să se combată eventualul impact – în ceea ce priveşte exodul de creiere – asupra ţărilor în curs de dezvoltare, în special Africa Subsahariană. Prin urmare, datele privind profesiunile şi naţionalitatea imigranţilor înalt calificaţi admişi de statele membre ar trebui transmise anual de către statele membre prin reţeaua creată în acest scop de Decizia 2006/688/CE a Consiliului din 5 octombrie 2006 privind înfiinţarea unui mecanism de informare reciprocă în legătură cu măsurile adoptate de statele membre în materie de azil şi de imigrare[16].

(22) Obiectivele acţiunii propuse, şi anume introducerea unei proceduri speciale de admisie şi adoptarea condiţiilor de intrare şi de şedere aplicabile resortisanţilor din ţările terţe pentru perioade de şedere mai mari de trei luni în statele membre în vederea ocupării unui loc de muncă înalt calificat, nu pot fi îndeplinite în totalitate de către statele membre, în special în ceea ce priveşte asigurarea mobilităţii între statele membre şi, prin urmare, pot fi îndeplinite într-o mai mare măsură de către Comunitate. Prin urmare, Comunitatea are dreptul să adopte măsuri în conformitate cu principiul subsidiarităţii stabilit la articolul 5 din tratat. În conformitate cu principiul proporţionalităţii prevăzut la articolul menţionat, prezenta directivă nu depăşeşte ceea ce este necesar pentru realizarea acestor obiective.

(23) Prezenta directivă respectă drepturile fundamentale şi principiile recunoscute de Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene şi de Convenţia Europeană privind Drepturile Omului şi Libertăţile Fundamentale şi trebuie aplicate în consecinţă.

(24) Statele membre ar trebui să pună în aplicare dispoziţiile prezentei directive fără discriminare pe motive de sex, rasă, culoare, origine etnică sau socială, caracteristici genetice, limbă, religie sau convingeri, opinii politice sau de altă natură, apartenenţa la o minoritate naţională, avere, naştere, handicap, vârstă sau orientare sexuală, în special în conformitate cu Directiva 2000/43/CE din 29 iunie 2000 de punere în aplicare a principiului egalităţii de tratament între persoane, fără deosebire de rasă ori de origine etnică[17] , precum şi în conformitate cu Directiva 2000/78/CE din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalităţii de tratament în ceea ce priveşte încadrarea în muncă şi ocuparea forţei de muncă[18] .

(25) [În conformitate cu articolele 1 şi 2 din Protocolul privind poziţia Regatului Unit şi a Irlandei, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană şi la Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, şi fără a aduce atingere articolului 4 din protocolul menţionat, aceste state membre nu participă la adoptarea prezentei directive şi nu au nicio obligaţie în temeiul acesteia, nici nu fac obiectul aplicării sale.]

(26) În conformitate cu articolele 1 şi 2 din Protocolul privind poziţia Danemarcei anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană şi la Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, Danemarca nu participă la adoptarea prezentei directive şi nu are nicio obligaţie în temeiul acesteia, nici nu face obiectul aplicării sale.

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Capitolul I

dispoziţii generale

Articolul 1 Obiect

Obiectivul prezentei directive este de a stabili:

(a) condiţiile de intrare şi de şedere pe o perioadă mai mare de trei luni pe teritoriul statelor membre a resortisanţilor din ţările terţe şi a membrilor de familie ai acestora, în vederea ocupării unui loc de muncă înalt calificat,

(b) condiţiile de şedere a resortisanţilor din ţările terţe şi a membrilor de familie ai acestora, menţionaţi la litera (a), în alte state membre decât primul stat membru.

Articolul 2 Definiţii

În sensul prezentei directive:

(a) „resortisantul dintr-o ţară terţă” înseamnă orice persoană care nu este cetăţean al Uniunii în sensul articolului 17 alineatul (1) din tratat;

(b) „loc de muncă înalt calificat“ înseamnă exercitarea unei activităţi salariate, reale şi efective sub coordonarea altei persoane şi pentru care sunt necesare calificări dobândite în învăţământul superior sau o experienţă profesională echivalentă de minim trei ani;

(c) „Cartea Albastră a UE“ se referă la autorizaţia care poartă denumirea „Cartea Albastră a UE“, ce conferă posesorului acesteia dreptul de şedere şi de muncă legală pe teritoriul UE, precum şi dreptul de a se muta în alt stat membru în vederea ocupării unui loc de muncă înalt calificat, în condiţiile prezentei directive;

(d) „primul stat membru“ înseamnă statul membru care a acordat pentru prima dată „Cartea Albastră a UE“ unui resortisant dintr-o ţară terţă;

(e) „al doilea stat membru“ înseamnă orice stat membru, altul decât primul stat membru.

(f) „membri de familie“ înseamnă resortisanţii dintr-o ţară terţă, conform definiţiei prevăzută la articolul 4 alineatul (1) din Directiva 2003/86/CE.

(g) „calificare obţinută în învăţământul superior“ înseamnă orice licenţă, diplomă sau alt certificat emis de către o autoritate competentă prin care se atestă absolvirea unui program de învăţământ superior, cu alte cuvinte a unei serii de cursuri furnizate de o instituţie de învăţământ recunoscută drept instituţie de învăţământ superior de către statul în care se află. În sensul acestei directive, calificările respective sunt luate în considerare numai dacă studiile necesare pentru dobândirea acestora au avut o durată minimă de trei ani.

(h) „calificări profesionale superioare“ înseamnă calificările atestate prin prezentarea diplomelor dobândite într-o formă de învăţământ superior sau printr-o experienţă profesională echivalentă de cel puţin 3 ani.

(i) „experienţă profesională“ înseamnă practicarea efectivă şi legală a profesiei respective.

Articolul 3 Domeniul de aplicare

1. Prezenta directivă se aplică resortisanţilor dintr-o ţară terţă care solicită să fie admişi pe teritoriul unui stat membru în vederea ocupării unui loc de muncă înalt calificat.

2. Prezenta directivă nu se aplică resortisanţilor dintr-o ţară terţă care:

(a) au drept de şedere într-un stat membru în urma solicitării protecţiei internaţionale sau în cadrul unui program de protecţie temporară;

(b) sunt refugiaţi ori au solicitat recunoaşterea statutului de refugiaţi şi a căror cerere nu a făcut încă obiectul unei decizii definitive;

(c) solicită să aibă drept de şedere într-un stat membru ca cercetători, în sensul Directivei 2005/71/CE, în vederea derulării unui proiect de cercetare;

(d) sunt membri de familie ai unor cetăţeni din UE care şi-au exercitat ori îşi exercită dreptul de liberă circulaţie în interiorul Comunităţii;

(e) beneficiază de statutul de rezident pe termen lung într-un stat membru, în conformitate cu Directiva 2003/109/CE şi îşi exercită dreptul de şedere în alt stat membru în vederea desfăşurării unei activităţi economice în calitate de angajat sau de lucrător independent;

(f) intră pe teritoriul unui stat membru în baza angajamentelor prevăzute de un acord internaţional de facilitare a intrării şi şederii temporare a anumitor categorii de persoane fizice care desfăşoară o activitate în domeniul comercial sau al investiţiilor;

(g) a căror expulzare a fost suspendată de fapt sau de drept.

3. Prezenta directivă nu ar trebui să aducă atingere unui acord ulterior dintre Comunitate sau dintre Comunitate şi statele sale membre, pe de o parte, şi una sau mai multe ţări terţe, pe de altă parte, în care se vor menţiona profesiunile care nu ar trebui să intre sub incidenţa prezentei directive, în vederea asigurării unui proces de recrutare etic în sectoarele care se confruntă cu un deficit de personal, prin protejarea resurselor umane din ţările în curs de dezvoltare, semnatare ale acestor acorduri.

Articolul 4 Dispoziţii mai favorabile

1. Prezenta directivă nu aduce atingere dispoziţiilor mai favorabile:

(a) din legislaţia comunitară, inclusiv acordurile bilaterale sau multilaterale încheiate între Comunitate sau între Comunitate şi statele sale membre, pe de o parte şi una sau mai multe ţări terţe, pe de altă parte;

(b) din acordurile bilaterale sau multilaterale încheiate între unul sau mai multe state membre şi una sau mai multe ţări terţe.

2. Prezenta directivă nu aduce atingere dreptului statelor membre de a adopta sau a menţine dispoziţii mai favorabile referitoare la condiţiile de intrare şi de şedere a persoanelor cărora le este aplicabilă directiva, cu excepţia intrării în primul stat membru.

Capitolul II

Condiţii de admisie

Articolul 5 Criterii de admisie

1. Resortisantul dintr-o ţară terţă care solicită să fie admis în scopul prevăzut de prezenta directivă trebuie:

(a) să prezinte un contract de muncă valabil sau o ofertă fermă de angajare de cel puţin un an în statul membru respectiv;

(b) să îndeplinească toate condiţiile prevăzute de legislaţia naţională pentru exercitarea de către cetăţenii UE a profesiei reglementate, menţionată în contractul de muncă sau în oferta fermă de angajare;

(c) în cazul profesiunilor nereglementate, să prezinte documentele care să ateste calificările profesionale relevante obţinute în învăţământul superior pentru activitatea sau sectorul de activitate menţionate în contractul de muncă sau în oferta fermă de angajare;

(d) să prezinte un document de călătorie valabil, conform cu legislaţia naţională şi, dacă este cazul, să facă dovada unui permis de şedere valabil. Statele membre pot solicita ca perioada de valabilitate a documentului de călătorie să acopere cel puţin durata iniţială a permisului de şedere;

(e) să facă dovada unei asigurări de sănătate atât pentru solicitant, cât şi pentru membrii de familie, pentru toate situaţiile de risc pentru care sunt asiguraţi în mod obişnuit cetăţenii statului membru respectiv, pentru perioadele în care nu se prevăd nici asigurarea şi nici drepturile aferente corespunzătoare care au legătură cu contractul de muncă sau derivă din contractul de muncă;

(f) să nu fie considerat drept o ameninţare pentru ordinea publică, pentru siguranţa publică sau sănătatea publică.

2. În plus faţă de condiţiile prevăzute la alineatul (1), salariul lunar brut prevăzut în contractul de muncă sau în oferta fermă de angajare nu trebuie să fie sub pragul salarial naţional stabilit şi publicat în acest scop de către statele membre, care trebuie să fie de cel puţin trei ori salariul brut minim stabilit de legislaţia naţională.

În cazul în care salariul minim nu este stabilit, statele membre stabilesc ca pragul salariului naţional să fie de cel puţin trei ori venitul minim în baza căruia cetăţenii unui stat membru au dreptul la asistenţă socială în statul membru respectiv.

Articolul 6 Derogare

În cazul în care solicitarea este prezentată de către resortisantul unei ţări terţe cu vârsta sub 30 de ani şi cu studii superioare, se aplică următoarele derogări:

(a) Statele membre consideră că cerinţa prevăzută la articolul 5 alineatul (2) este îndeplinită dacă salariul lunar brut oferit corespunde cu cel puţin două treimi din nivelul salarial stabilit la nivel naţional, definit în conformitate cu articolul 5 alineatul (2);

(b) Statele membre pot renunţa la cerinţa salarială prevăzută la articolul 5 alineatul (2), cu condiţia ca solicitantul să fi absolvit studiile universitare in-situ şi să fi obţinut un titlu de licenţă şi de masterat într-o instituţie de învăţământ superior situată pe teritoriul Comunităţii;

(c) Statele membre nu solicită, pe lângă titlurile dobândite în învăţământul superior, dovada experienţei profesionale, în afara cazului în care acest lucru este necesar pentru îndeplinirea condiţiilor prevăzute de legislaţia naţională pentru exercitarea de către cetăţenii UE a profesiunii reglementate prevăzută în contractul de muncă sau în oferta fermă de angajare.

Articolul 7 Contingentele de admisie

Articolele 5 şi 6 nu aduc atingere competenţei statelor membre de a stabili contingentele de admisie a resortisanţilor din ţările terţe care vor ocupa un loc de muncă înalt calificat.

Capitolul III

cartea albastră a ue, procedură şi transparenţă

Articolul 8 Cartea Albastră a UE

1. Persoanei care îndeplineşte condiţiile prevăzute la articolele 5 şi 6 şi în favoarea căreia autorităţile competente au emis o decizie pozitivă i se va elibera o Carte Albastră a UE.

2. Termenul iniţial de valabilitate a Cărţii Albastre a UE este de doi ani şi este reînnoit pentru cel puţin aceeaşi durată. În cazul în care contractul de muncă prevede o perioadă mai mică de doi ani, Cartea Albastră a UE se eliberează pentru durata contractului de muncă, plus trei luni.

3. Cartea Albastră a UE este emisă de către autorităţile competente ale statului membru respectiv în conformitate cu modelul uniform stabilit de Regulamentul (CE) nr. 1030/2002. În conformitate cu anexa A, punctul 7.5-9, statele membre prevăd pe Cartea Albastră a UE condiţiile de acces la piaţa forţei de muncă, astfel cum se prevede la articolul 13 alineatul (1) sau alineatul (2) din prezenta directivă, oricare este aplicabil. La rubrica „tip de permis“, statele membre vor menţiona „Carte Albastră a UE“.

4. În perioada de valabilitate, Cartea Albastră a UE conferă posesorului acesteia dreptul de:

(a) intrare, de reintrare şi de şedere pe teritoriul statului membru care a emis Cartea Albastră a UE;

(b) tranzit prin alte state membre în vederea exercitării drepturilor prevăzute de litera (a).

5. Posesorii Cărţii Albastre a UE beneficiază de drepturile care le-au fost recunoscute atât lor cât şi familiei acestora în temeiul articolului 8, articolului 10 alineatul (2), articolului 12, articolelor 13-19 şi articolului 21 din prezenta directivă.

Articolul 9 Motive de refuz

1. Statele membre refuză o solicitare de Carte Albastră a UE în cazul în care solicitantul nu îndeplineşte condiţiile prevăzute la articolele 5 şi 6 sau atunci când documentele prezentate au fost obţinute prin fraudă, au fost falsificate sau modificate.

2. Înainte de adoptarea unei decizii referitoare la o Carte Albastră a UE, statele membre pot analiza situaţia de pe propriile pieţe ale forţei de muncă şi pot aplica procedurile naţionale cu privire la condiţiile de ocupare a unui post vacant.

Politica privind piaţa forţei de muncă poate impune statelor membre să aplice principiul preferinţei comunitare cetăţenilor UE în raport cu resortisanţii din ţările terţe atunci când se prevede astfel de legislaţia comunitară, precum şi în raport cu resortisanţii din ţările terţe cu şedere legală şi care beneficiază de prestaţii de şomaj în statele membre respective.

Articolul 10 Retragerea sau refuzul de reînnoire a Cărţii Albastre a UE

1. Statele membre retrag sau refuză să reînnoiască o Carte Albastră a UE emisă pe baza prezentei directive, în următoarele situaţii:

(a) Cartea Albastră a UE a fost dobândită prin fraudă, a fost falsificată ori a fost modificată sau

(b) atunci când se constată că posesorul acesteia nu a îndeplinit sau nu mai îndeplineşte condiţiile de intrare şi de şedere stabilite la articolele 5 şi 6 ori şederea este în alte scopuri decât în cele pentru care a primit autorizaţia de şedere.

(c) atunci când posesorul Cărţii Albastre a UE nu s-a conformat restricţiilor prevăzute de articolul 13 alineatele (1) şi (2) şi de articolul 14.

2. Lipsa unei notificări în temeiul articolului 13 alineatul (2) nu este considerată un motiv suficient pentru retragerea sau pentru a refuza reînnoirea Cărţii Albastre a UE.

3. Statele membre pot retrage sau pot refuza să reînnoiască o Carte Albastră a UE din motive ce ţin de ordinea publică, de siguranţa publică sau de sănătatea publică.

Articolul 11 Solicitările de admisie

1. Statele membre stabilesc dacă solicitările de Carte Albastră a UE urmează a fi efectuate de către resortisantul dintr-o ţară terţă sau de către angajatorul acestuia.

2. Solicitarea este luată în considerare şi analizată fie atunci când reşedinţa resortisantului respectiv este în afara teritoriului statului membru în care doreşte să fie admis, fie atunci când resortisantul respectiv beneficiază deja de şedere legală pe teritoriul statului membru în cauză.

3. Statul membru în cauză acordă resortisantului unei ţări terţe a cărui cerere a fost acceptată toate facilităţile pentru obţinerea vizelor necesare.

4. Prin derogare de la alineatul (2) şi în conformitate cu legislaţiile lor naţionale, statele membre pot accepta cererea prezentată atunci când resortisantul unei ţări terţe nu deţine un permis de şedere, însă prezenţa pe teritoriul statelor membre în cauză este legală.

Articolul 12 Măsuri procedurale de salvgardare

1. Autorităţile competente ale statelor membre adoptă o decizie cu privire la conformitatea solicitării şi notifică în scris solicitantul, în temeiul procedurilor de notificare prevăzute de legislaţia naţională a statului membru în cauză, în cel mult 30 de zile de la data la care a fost depusă cererea. În cazuri excepţionale, cum ar fi cererile complexe, termenul poate fi extins pentru o perioadă suplimentară maximă de 60 de zile.

2. În cazul în care informaţiile furnizate pe care se întemeiază cererea sunt necorespunzătoare, autorităţile competente îi comunică solicitantului informaţiile suplimentare cerute. Perioada menţionată la alineatul (1) se suspendă până la primirea de către autorităţile competente a informaţiilor cerute.

3. Decizia prin care se respinge o cerere de eliberare a Cărţii Albastre a UE, precum şi decizia privind refuzul de reînnoire sau decizia de retragere a unei Cărţi Albastre a UE se notifică în scris resortisantului respectiv din ţara terţă şi, dacă este cazul, angajatorului acestuia, în conformitate cu procedurile de notificare din legislaţia naţională în materie şi poate face obiectul unei acţiuni în instanţele statului membru în cauză. În notificare se menţionează motivele deciziei, posibilele căi de atac şi termenul de introducere a acţiunii.

Capitolul IV

Drepturi

Articolul 13 Accesul la piaţa forţei de muncă

1. În primii doi ani de şedere legală în statul membru respectiv ca posesor de Carte Albastră a UE, accesul pe piaţa forţei de muncă a persoanei în cauză este limitat la exercitarea unor activităţi salariate care sunt conforme cu condiţiile de admisie prevăzute la articolele 5 şi 6. Modificările aduse condiţiilor din contractul de muncă, ce afectează condiţiile de admisie, ori modificările survenite în relaţia de muncă, fac obiectul autorizării prealabile, în scris, de către autorităţile competente ale statului membru de şedere, în conformitate cu procedurile naţionale şi în termenele prevăzute de articolul 12 alineatul (1).

2. După primii doi ani de şedere legală în statul membru respectiv ca posesor de Carte Albastră a UE, persoana în cauză beneficiază de egalitatea de tratament în raport cu resortisanţii statului membru în ceea ce priveşte accesul la locuri de muncă înalt calificate. Posesorul Cărţii Albastre a UE notifică autorităţilor statelor membre de rezidenţă modificările intervenite în relaţia de muncă, în conformitate cu procedurile naţionale.

3. Posesorii Cărţii Albastre a UE cărora le-a fost acordat statutul de rezident pe termen lung în UE beneficiază de tratament egal cu al resortisanţilor statelor membre în ceea ce priveşte accesul la activităţi salariate sau independente.

4. Statele membre pot menţine restricţiile privind accesul la activităţi salariate sau independente, cu condiţia ca aceste activităţi să presupună, chiar şi ocazional, implicarea pentru exercitarea autorităţii publice şi a responsabilităţii de salvgardare a interesului general al statului, în cazurile în care, în conformitate cu legislaţia naţională sau comunitară în vigoare, activităţile respective sunt rezervate resortisanţilor statelor membre.

5. Statele membre pot menţine restricţiile privind accesul la activităţi salariate sau independente în cazurile în care, în conformitate cu legislaţia naţională sau comunitară în vigoare, aceste activităţi sunt rezervate resortisanţilor statelor membre, cetăţenilor UE sau SEE.

6. Dispoziţiile prevăzute la acest articol se aplică fără a aduce atingere principiului preferinţei comunitare, astfel cum a fost definit în dispoziţiile relevante din Tratatele de aderare din 16 aprilie 2003 şi 25 aprilie 2005.

Articolul 14 Şomajul temporar

1. Şomajul în sine nu constituie un motiv de revocare a unei Cărţi Albastre a UE, în afara cazului în care perioada de şomaj depăşeşte trei luni consecutive.

2. În această perioadă, posesorul Cărţii Albastre a UE poate căuta un loc de muncă sau se poate angaja, în condiţiile prevăzute la articolul 13 alineatul (1) sau (2), oricare este aplicabil.

3. Statele membre permit posesorului Cărţii Albastre a UE să rămână pe teritoriul lor până la acordarea sau refuzarea permisiunii necesare, în temeiul articolului 13 alineatul (1). Notificarea prevăzută la articolul 13 alineatul (2) pune capăt în mod automat perioadei de şomaj.

Articolul 15 Egalitatea de tratament

1. Posesorii Cărţii Albastre a UE beneficiază de un tratament egal cu al resortisanţilor statelor membre în ceea ce priveşte:

(a) condiţiile de muncă, inclusiv de remunerare şi de concediere, precum şi măsurile referitoare la sănătatea şi siguranţa la locul de muncă;

(b) libertatea de asociere şi de afiliere, precum şi apartenenţa la o organizaţie ce reprezintă lucrătorii sau angajatorii sau la orice organizaţie ai cărei membri desfăşoară o activitate specifică, inclusiv beneficiile conferite de aceste organizaţii, fără a aduce atingere dispoziţiilor naţionale privind ordinea publică şi siguranţa publică;

(c) pregătire şi formare profesională, inclusiv burse de studii, în conformitate cu legislaţia naţională;

(d) recunoaşterea diplomelor, a certificatelor şi a altor calificări profesionale, în conformitate cu procedurile naţionale în materie;

(e) ramurile securităţii sociale, astfel cum sunt definite în Regulamentul (CEE) nr. 1408/71 al Consiliului din 14 iunie 1971 privind aplicarea sistemelor de securitate socială la persoanele salariate, persoanele care desfăşoară o activitate independentă şi la membrii de familie ai acestora care circulă în interiorul Comunităţii. Se aplică în consecinţă Regulamentul (CE) nr. 859/2003 al Consiliului din 14 mai 2003 de extindere a dispoziţiilor Regulamentului (CEE) nr. 1408/71 şi ale Regulamentului (CEE) nr. 574/72 la resortisanţii din ţările terţe care nu fac obiectul dispoziţiilor respective exclusiv pe motive de cetăţenie.

(f) asistenţa socială, astfel cum este definită de legislaţia naţională;

(g) atunci când se instalează într-o ţară terţă, plata drepturilor de pensie acumulate;

(h) avantajele fiscale;

(i) accesul la bunuri şi servicii, precum şi furnizarea bunurilor şi serviciilor pentru populaţie, inclusiv procedurile de obţinere a locuinţei şi asistenţa acordată de oficiile forţelor de muncă;

(j) accesul neîngrădit la întreg teritoriul statului membru în cauză, în limitele prevăzute de legislaţia naţională din motive de securitate.

2. Statele membre pot restricţiona drepturile conferite în temeiul alineatului (1) litera (c) şi litera (i) în legătură cu bursele de studii şi cu procedurile de obţinere a locuinţelor sociale, la cazurile în care posesorul Cărţii Albastre a UE se află pe teritoriul acelui stat membru de cel puţin trei ani sau are un drept de şedere pe teritoriul acelui stat membru de cel puţin trei ani.

3. Statele membre pot introduce restricţii privind egalitatea de tratament în domeniul securităţii sociale, în legătură cu cazurile în care posesorului Cărţii Albastre a UE i s-a acordat statutul de rezident pe termen lung în UE, în conformitate cu articolul 17.

Articolul 16 Membrii de familie

1. Se aplică Directiva 2003/86/CE a Consiliului, cu derogările stabilite de prezentul articol.

2. Prin derogare de la articolul 3 alineatul (1) şi articolul 8 din Directiva 2003/86/CE, reîntregirea familiei nu este condiţionată de cerinţa ca posesorul Cărţii Albastre a UE să aibă perspective întemeiate de a obţine dreptul de şedere permanentă şi de a fi avut o perioadă minimă de şedere.

3. Prin derogare de la articolul 5 alineatul (4) primul paragraf din Directiva 2003/86/CE, permisele de şedere pentru membrii de familie se acordă în cel mult 6 luni de la data la care a fost depusă cererea.

4. Prin derogare de la articolul 4 alineatul (1) ultimul paragraf şi articolul 7 alineatul (2) din Directiva 2003/86/CE, măsurile de integrare la care s-a făcut trimitere în prezenta directivă pot fi aplicate numai după ce persoanei respective i s-a acordat dreptul de reîntregire a familiei.

5. Prin derogare de la articolul 14 alineatul (2) din Directiva 2003/86/CE şi în ceea ce priveşte accesul pe piaţa forţei de muncă, statele membre nu aplică limita de timp de 12 luni.

6. Prin derogare de la articolul 15 alineatul (1) din Directiva 2003/86/CE, în vederea calculării perioadei de cinci ani de şedere, necesari pentru dobândirea permisului de şedere autonomă, se poate cumula şederea în diferite state membre.

7. În cazul în care statele membre recurg la opţiunea prevăzută la alineatul (6), se aplică, mutatis mutandis , dispoziţiile articolului 17 privind acumularea perioadelor de şedere în diferite state membre de către posesorul Cărţii Albastre a UE.

8. Prin derogare de la articolul 13 alineatele (2) şi (3) din Directiva 2003/86/CE, durata perioadei de valabilitate a permiselor de şedere ale membrilor de familie este aceeaşi cu a permiselor de şedere eliberate posesorului de Carte Albastră a UE, în măsura în care acest lucru este posibil în baza perioadei de valabilitate a documentelor de călătorie ale acestora.

Articolul 17 Statutul de rezident pe termen lung în UE al posesorilor de Carte Albastră a UE

1. Se aplică Directiva 2003/109/CE a Consiliului, cu derogările stabilite de prezentul articol.

2. Prin derogare de la articolul 4 alineatul (1) din Directiva 2003/109/CE, posesorul unei Cărţi Albastre a UE care a recurs la posibilitatea prevăzută de articolul 19 poate cumula perioade de şedere în diferite state membre în vederea îndeplinirii cerinţei privind durata de şedere, dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:

(a) cinci ani de şedere legală şi continuă pe teritoriul Comunităţii, în calitate de posesor al Cărţii Albastre a UE;

(b) şederea legală şi continuă, ca posesor al Cărţii Albastre a UE, pe teritoriul statului membru unde a fost prezentată cererea de obţinere a permisului de şedere pe termen lung în UE, în ultimii doi ani dinaintea datei de depunere a cererii în cauză;

3. Pentru calcularea perioadei de şedere legală şi continuă în Comunitate şi prin derogare de la articolul 4 alineatul (3) primul paragraf din Directiva 2003/109/CE, perioadele de absenţă de pe teritoriul Comunităţii nu întrerup perioada menţionată la alineatul (2) litera (a) şi se iau în considerare la calcul dacă sunt mai mici de 12 luni consecutive şi dacă în total nu depăşesc 16 luni, în intervalul prevăzut la alineatul (2) litera (a). Prezentul alineat se aplică, de asemenea, în cazurile în care posesorul de Carte Albastră a UE nu a recurs la posibilitatea prevăzută la articolul 19.

4. Prin derogare de la articolul 9 alineatul (1) litera (c) din Directiva 2003/109/CE, statele membre extind perioada de absenţă de pe teritoriul Comunităţii permisă unui posesor de Carte Albastră a UE şi membrilor de familie ai acestuia care au obţinut statutul de rezident pe termen lung în UE, la 24 de luni consecutive.

5. Derogările de la Directiva 2003/109/CE prevăzute la alineatele (3) şi (4) se aplică numai în cazurile în care resortisantul respectiv din ţara terţă poate face dovada că a lipsit de pe teritoriul Comunităţii pentru a exercita o activitate economică în calitate de angajat remunerat sau de lucrător independent, ori pentru exercitarea unei activităţi pe bază de voluntariat sau pentru a studia în ţara de origine.

6. Articolele 13,15 şi 16 se aplică în continuare, dacă este cazul, după ce posesorului de Carte Albastră a UE i s-a eliberat un permis de şedere, în temeiul articolului 18.

Articolul 18 Permisul de şedere pe termen lung pentru posesorul de„ Carte Albastră CE/UE“

1. Posesorilor de Carte Albastră a UE care îndeplinesc condiţiile prevăzute la articolul 17 pentru dobândirea statutului de rezident pe termen lung în UE li se eliberează un permis de şedere în conformitate cu articolul 1 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul nr. 1030/2002 al Consiliului.

2. La rubrica „tip de permis“, statele membre vor menţiona „rezident pe termen lung – posesor de Carte Albastră a CE/UE“.

3. Posesorii permisului de şedere pe termen lung – „Carte Albastră a CE/UE“ intră sub incidenţa dispoziţiilor prevăzute de prezenta directivă şi de Directiva 2003/109/CE cu privire la posesorii de Carte Albastră, precum şi cu privire la membrii de familie ai acestora.

Capitolul V

şederea în alte state membre

Articolul 19 Condiţii

1. După doi ani de şedere legală în primul stat membru ca posesor de Carte Albastră a UE, persoana în cauză şi membrii de familie ai acestuia beneficiază de dreptul de a se muta în alt stat membru decât primul stat membru, în vederea ocupării unui loc de muncă înalt calificat, în condiţiile prevăzute de prezentul articol.

2. În cel mult o lună de la intrarea pe teritoriul celui de al doilea stat membru, posesorul Cărţii Albastre a UE îşi notifică prezenţa autorităţilor competente din statul membru respectiv şi prezintă toate documentele din care să rezulte că îndeplineşte condiţiile prevăzute la articolele 5 şi 6 cu privire la al doilea stat membru.

3. În conformitate cu procedurile prevăzute la articolul 12, al doilea stat membru analizează notificarea şi informează în scris solicitantul şi primul stat membru cu privire la decizia sa:

(a) de a elibera o Carte Albastră a UE şi de a permite solicitantului să aibă reşedinţa pe teritoriul statului membru în vederea ocupării unui loc de muncă înalt calificat, dacă sunt îndeplinite cerinţele prevăzute la prezentul articol, în temeiul condiţiilor prevăzute la articolele 8-15;

(b) de a refuza eliberarea unei Cărţi Albastre a UE şi de a obliga pe solicitant şi pe membrii de familie ai acestuia, în conformitate cu procedurile stabilite de legislaţia naţională, inclusiv prin procedurile de îndepărtare, să părăsească teritoriul statului respectiv în cazul în care nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la acest articol. Primul stat membru readmite imediat, fără formalităţi, atât pe posesorul Cărţii Albastre a UE, cât şi pe membrii de familie ai acestuia. După readmisie se aplică dispoziţiile articolului 14.

4. Costurile privind întoarcerea şi readmisia solicitantului şi a membrilor de familie ai acestuia revin solicitantului, inclusiv rambursarea cheltuielilor din fonduri publice, dacă este cazul, în temeiul alineatului (3) litera (b).

5. În aplicarea prezentului articol, statele membre pot aplica în continuare contingentele de admisie, astfel cum se prevede la articolul 7.

Articolul 20 Accesul pe piaţa forţei de muncă al celui de al doilea stat membru al posesorilor permisului de şedere pentru „rezidenţii pe termen lung – posesori de Carte Albastră a UE“

1. Articolul 14 alineatul (4) din Directiva 2003/109/CE nu se aplică posesorilor de permise de şedere pentru „rezidenţii pe termen lung - posesori de Carte Albastră a CE/UE“.

2. În cazurile în care un stat membru decide să aplice restricţiile privind accesul pe piaţa forţei de muncă prevăzute la articolul 14 alineatul (3) din Directiva 2003/109/CE, statul membru respectiv va aplica principiul preferinţei comunitare posesorilor permisului de şedere pentru „rezidenţii pe termen lung - posesori de Carte Albastră a UE“ în raport cu resortisanţii din ţările terţe care solicită dreptul de şedere în aceleaşi scopuri.

Articolul 21 Dreptul de şedere a membrilor de familie în al doilea stat membru

1. Atunci când posesorul Cărţii Albastre a UE se mută în al doilea stat membru în conformitate cu dispoziţiile articolului 19 şi atunci când în primul stat membru familia a fost deja întregită, membrii de familie ai posesorului de Carte Albastră a UE sunt autorizaţi să-l însoţească ori să i se alăture.

2. În cel mult o lună de la intrarea pe teritoriul celui de al doilea stat membru, membrii de familie în cauză îşi notifică prezenţa autorităţilor competente din statul membru respectiv şi prezintă o cerere de obţinere a permisului de şedere.

3. Al doilea stat membru poate solicita membrilor de familie în cauză să prezinte, odată cu cererea pentru permisul de şedere:

(a) permisul de şedere în primul stat membru şi un document de călătorie valabil;

(b) dovada că au avut reşedinţa ca membri de familie ai posesorului de Carte Albastră a UE în primul stat membru;

(c) dovada că deţin o asigurare de sănătate care acoperă toate riscurile în cel de al doilea stat membru sau că posesorul de Carte Albastră i-a asigurat.

4. În cazul în care familia nu a fost deja reîntregită în primul stat membru, se aplică articolul 16.

Capitolul VI

dispoziţii finale

Articolul 22 Măsuri de punere în aplicare

1. Statele membre comunică Comisiei şi celorlalte state membre dacă se aplică, în conformitate cu articolul 7, articolul 9 alineatul (2), articolul 19 alineatul (5) şi articolul 20, prin reţeaua stabilită prin Decizia 2006/688/CE, măsurile cu putere de lege sau de reglementare.

2. Informaţiile prevăzute de alineatul (1) includ detalii privind măsurile avute în vedere, traduse într-o limbă oficială a instituţiilor Uniunii Europene, alta decât limba oficială a statului membru interesat.

3. În fiecare an şi pentru prima dată până la 1 aprilie din anul [la un an de la transpunerea prezentei directive], statele membre comunică atât Comisiei cât şi celorlalte state membre, prin reţeaua stabilită în baza Deciziei 2006/688/CE, datele statistice privind contingentele de resortisanţi din ţările terţe cărora le-a fost acordată, reînnoită sau retrasă Cartea Albastră a UE în anul calendaristic anterior, în care se menţionează naţionalitatea şi ocupaţia acestora. În acelaşi mod se comunică datele statistice privind membrii de familie admişi. În cazul posesorilor de Carte Albastră a UE şi a membrilor de familie ai acestora, admişi în conformitate cu dispoziţiile articolelor 19-21, informaţiile furnizate vor menţiona, în plus, statul membru în care au avut rezidenţa anterioară.

Articolul 23 Rapoarte

Din trei în trei ani şi pentru prima dată până la [în trei ani de la data transpunerii prezentei directive], Comisia trimite Parlamentului European şi Consiliului un raport privind aplicarea prezentei directive în statele membre şi propune orice modificări pe care le consideră necesare.

Articolul 24 Puncte de contact

1. Statele membre numesc puncte de contact a căror responsabilitate este de a primi şi de a transmite informaţiile prevăzute la articolul 19.

2. Statele membre asigură cooperarea corespunzătoare în ceea ce priveşte schimbul de informaţii şi de documente prevăzute la primul alineat.

Articolul 25 Transpunerea

1. Statele membre pun în aplicare actele cu putere de lege şi actele administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive până la [doi ani de la intrarea în vigoare]. Statele membre comunică de îndată Comisiei textul dispoziţiilor respective şi un tabel de corespondenţă între dispoziţiile respective şi prezenta directivă.

Atunci când statele membre adoptă dispoziţiile respective, ele conţin o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoţite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.

2. Statele membre comunică Comisiei textul principalelor dispoziţii de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

Articolul 26 Intrarea în vigoare

Prezenta directivă intră în vigoare în a […] zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene .

Articolul 27 Destinatari

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, […]

Pentru Consiliu

Preşedintele

[…]

[1] JO C […], […], p. […].

[2] JO C […], […], p. […].

[3] JO C […], […], p. […].

[4] JO C […], […], p. […].

[5] JO L…

[6] JO L 251, 3.10.2003, p. 12.

[7] JO L 375, 23.12.2004, p. 12.

[8] JO L 289, 3.11.2005. p. 15.

[9] JO L 157, 15.6.2002, p. 1.

[10] JO L 105, 13.4.2006, p. 1.

[11] JO L 239, 22.9.2000, p. 19.

[12] JO L 16, 23.1.2004, p. 44.

[13] JO L 149, 15.07.1971, p. 2. Regulament, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 631/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului (JO L 100, 6.4. 2004, p. 1).

[14] JO L 124, 20.5.2003, p. 1.

[15] JO L 255, 30.9.2005, p. 22.

[16] JO L 283, 14.10.2006, p. 40.

[17] JO L 180, 19.7.2000, p. 22.

[18] JO L 303, 2.12.2000, p. 16.