52007DC0591

[pic] | COMISIA COMUNITĂŢILOR EUROPENE |

Bruxelles, 10.10.2007

COM(2007) 591 final

COMUNICAREA COMISIEI CĂTRE CONSILIU, PARLAMENTUL EUROPEAN, COMITETUL ECONOMIC ŞI SOCIAL EUROPEAN ŞI CĂTRE COMITETUL REGIUNILOR

Reexaminarea cadrului social de reglementare în perspectiva unor locuri de muncă mai multe şi mai bune pentru profesiile din sectorul maritim din UE (prima fază de consultare a partenerilor sociali la nivel comunitar în conformitate cu articolul 138 alineatul (2) din Tratat)

COMUNICAREA COMISIEI CĂTRE CONSILIU, PARLAMENTUL EUROPEAN, COMITETUL ECONOMIC ŞI SOCIAL EUROPEAN ŞI CĂTRE COMITETUL REGIUNILOR

Reexaminarea cadrului social de reglementare în perspectiva unor locuri de muncă mai multe şi mai bune pentru profesiile din sectorul maritim din UE (prima fază de consultare a partenerilor sociali la nivel comunitar în conformitate cu articolul 138 alineatul (2) din Tratat)

1. INTRODUCERE

Cartea verde „Către o viitoare politică maritimă pentru Uniune”[1] a ridicat problema excluderii sectoarelor maritime din anumite părţi ale legislaţiei sociale şi a forţei de muncă, precum şi a reexaminării acesteia în strânsă colaborare cu partenerii sociali.

În contextul altor acţiuni menite să consolideze dimensiunea socială a Europei maritime[2] şi să promoveze competitivitatea sectorului maritim european, luând în considerare cererile părţilor implicate şi în special ale Parlamentului European şi ale Comitetului Economic şi Social European, Comisia doreşte să examineze dacă legislaţia comunitară actuală asigură un nivel de protecţie socială adecvat pentru lucrătorii din sectorul maritim şi dacă îmbunătăţirea acestui nivel ar putea face din sectorul maritim un sector mai atractiv pentru persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă[3], însă fără a-i diminua competitivitatea.

Prezenta comunicare analizează legislaţia pertinentă pentru a identifica excluderile şi derogările care afectează lucrătorii din profesiile din sectorul maritim, precum şi dificultăţile de interpretare a acestei legislaţii. Comunicarea încearcă să determine, ţinând cont de ansamblul deja extins de convenţii şi standarde internaţionale, în ce măsură sunt necesare acţiuni menite să îmbunătăţească protecţia legală pentru profesiile din sectorul maritim din UE. În fine, aceasta lansează o consultare a partenerilor sociali, în baza articolului 138 alineatul (2) din Tratat, asupra orientărilor posibile ale acţiunii comunitare.

Concentrarea asupra cadrului reglementar restrânge inevitabil sfera de aplicare a analizei la acele profesii care fac obiectul unor niveluri de protecţie mai reduse conform legislaţiei UE şi/sau la profesiile unde s-au înregistrat probleme, cum ar fi lucrătorii din transportul maritim sau cei din sectorul pescuitului.

Importanţa economică şi socială a acestei probleme este considerabilă. În 2005, numărul total al personalului navigant din ţările UE-27 a fost estimat la 204 400[4], iar numărul pescarilor angajaţi în UE-25 a fost de aproximativ 190 000 – 195 000. Mai multe contribuţii la consultare au confirmat penuria de personal calificat pentru echiparea navelor maritime europene.

2. CADRUL JURIDIC INTERNAţIONAL

Majoritatea sectoarelor maritime îşi desfăşoară activitatea într-un context extrem de globalizat. Globalizarea economică din ce în ce mai accentuată şi internaţionalizarea forţei de muncă, asociată uneori cu o reglementare insuficientă, au subminat eficacitatea standardelor internaţionale existente şi au afectat securitatea maritimă la nivel global, contribuind la o creştere puternică a inegalităţilor în ceea ce priveşte condiţiile de viaţă şi muncă ale lucrătorilor din sectorul maritim. În cadrul forurilor internaţionale, UE insistă asupra depunerii de eforturi susţinute pentru consolidarea cadrului reglementar internaţional. Aceasta a dus la adoptarea cu succes a Convenției din 2006 a Organizației Internaționale a Muncii privind munca în domeniul maritim [5] şi a Convenției din 2007 a Organizației Internaționale a Muncii privind munca în domeniul pescuitului [6].

Noile standarde internaţionale introduse de aceste convenţii sunt relevante pentru actualizarea şi completarea politicilor interne şi externe ale UE, inclusiv a standardelor sociale, deoarece acestea consolidează şi actualizează legislaţia internaţională din domenii extrem de variate, prevăzând un set complet de reguli cu privire la respectarea şi punerea în aplicare a legislaţiei.

Punerea în aplicare a prevederilor Convenției din 2006 a Organizației Internaționale a Muncii privind munca în domeniul maritim, cu privire la respectarea şi punerea în aplicare a legislaţiei este crucială pentru crearea unor condiţii egale la nivel global în ceea ce priveşte transportul maritim. Trebuie remarcat, de asemenea, că al treilea pachet de măsuri privind siguranţa maritimă revizuieşte anumite reguli de control ale statului de port în vederea consolidării acestui control în privinţa respectării standardelor de muncă, inclusiv procesarea plângerilor formulate de echipaje[7].

Consiliul a adoptat o decizie în 7.7.2007 prin care autorizează statele membre să ratifice, în interesul Comunităţii Europene, Convenția din 2006 a Organizației Internaționale a Muncii privind munca în domeniul maritim , de preferinţă înainte de 31.12.2010[8].

Comisia plănuieşte, de asemenea, prezentarea unei propuneri de decizie a Consiliului care să autorizeze şi să încurajeze ratificarea promptă de către statele membre ale UE a Convenției din 2007 a Organizației Internaționale a Muncii privind munca în domeniul pescuitului [9].

În ultimii ani, OIM şi OMI au avut, de asemenea, iniţiative pentru îmbunătăţirea standardelor de securitate. În 2003, OIM a adoptat Convenţia nr. 185 de actualizare a documentelor de identitate ale personalului navigant (Convenţia asupra actelor de identitate ale personalului navigant nr. 108) pentru a facilita permisiile la uscat şi tranzitul personalului navigant. Consiliul a autorizat statele membre ale UE să ratifice această convenţie[10], iar Comisia a încurajat, de asemenea, ratificarea şi punerea în aplicare a acesteia.

Acordurile de parteneriat din sectorul pescuitului (FPA) încheiate de CE cu ţările în curs de dezvoltare promovează, de asemenea, condiţii decente de muncă şi viaţă, prin includerea de clauze sociale.

3. LEGISLAţIA UE PRIVIND CONDIţIILE DE MUNCă, INFORMAREA şI CONSULTAREA

Există patru situaţii în ceea ce priveşte încadrarea personalului navigant şi/sau a pescarilor în legislaţia UE privind condiţiile de muncă, informarea şi consultarea lucrătorilor (denumite în continuare „IC”):

- Neexcludere (adică lipsa prevederilor şi derogărilor specifice). Este vorba despre directivele privind munca pe durată determinată, munca cu normă parţială, sănătatea şi securitatea lucrătorilor care deţin contracte cu durată determinată sau contracte temporare de muncă, informarea asupra condiţiilor aplicabile contractului de muncă sau relaţiilor de muncă, precum şi participarea lucrătorilor în societăţile şi cooperativele europene.

- Legislaţie specifică sau instrumente generale care conţin prevederi specifice. Este vorba despre directiva privind organizarea timpului de lucru (deşi directiva[11] principală exclude personalul navigant din sfera sa de aplicare, aceasta conţine totuşi reglementări specifice cu privire la pescari) sau directiva[12] privind protecţia tinerilor la locul de muncă (cu posibilităţi specifice diferenţiate de derogare în ceea ce priveşte sectorul respectiv).

- Posibilitatea statelor membre de a introduce excluderi în legislaţia naţională atunci când transpun directive. Este vorba despre directiva privind comitetul european de întreprindere, directiva privind informarea şi consultarea şi directiva privind protecţia lucrătorilor în caz de insolvabilitate.

- Excluderea din sfera de aplicare. Este vorba despre directiva privind concedierile colective transferul întreprinderilor şi detaşarea luicrătorilor.

Directivele care se încadrează la ultimele două situaţii trebuie analizate mai amănunţit.

a) Directiva 2002/74/CE a Consiliului [13] - Protecţia salariaţilor în cazul insolvabilităţii angajatorului

Articolul 1 alineatul (2) permite statelor membre să excludă creanţele anumitor categorii de salariaţi din sfera de aplicare dacă se stabileşte că există alte forme de garanţie care asigură salariaţilor o protecţie adecvată în cazul insolvabilităţii angajatorului. Deşi această dispoziţie nu se referă în mod special la profesiile din domeniul maritim, statele membre ar putea folosi această posibilitate în ceea ce priveşte aceste profesii.

Articolul 1 alineatul (3) permite statelor membre care excludeau deja pescarii remuneraţi în cotă-parte din legislaţia naţională echivalentă în momentul intrării în vigoare a directivei să păstreze aceste excluderi.

Numai şase state membre[14] au folosit posibilităţile de excludere conform articolului 1 alineatul (2) şi/sau a articolului 1 alineatul (3) litera (b) din directivă. Ar trebui să se reexamineze dacă aceste excluderi rămân justificate în cazul acestor state membre şi dacă alte forme de protecţie acordate în astfel de cazuri s-au dovedit a fi într-adevăr echivalente.

b) Directiva 94/45/CE a Consiliului [15] - Comitete europene de întreprindere

Această directivă se aplică într-adevăr echipajelor navelor de pescuit care se încadrează în sfera sa de aplicare generală. Cu toate acestea, articolul 1 alineatul (5) precizează că „ statele membre pot să prevadă că prezenta directivă nu se aplică personalului navigant din marina comercială”.

Unul dintre motivele unei astfel de derogări[16] a fost că, în general, aceste echipaje lucrează la o distanţă mare unele faţă de altele, precum şi faţă de conducere, făcând astfel foarte dificilă reunirea acestora în vederea consultării.

Şase state membre au făcut uz de această dispoziţie[17]. În alte două state membre[18] excluderea se datorează faptului că există deja legislaţia specifică, în timp ce în alte trei[19] există mecanisme pentru adaptarea dispoziţiilor de punere în aplicare a legislaţiei la personalul navigant.

Opţiunea de a exclude echipajele de pe navele comerciale trebuie reexaminată, deoarece: (i) internaţionalizarea puternică a forţei de muncă necesită proceduri transnaţionale de informare şi consultare, (ii) majoritatea statelor membre nu fac uz de această opţiune, (iii) dispoziţiile directivei sunt flexibile (mecanismele de informare şi consultare sunt negociate în aşa fel încât să poată fi adaptate la caracteristicile întreprinderilor).

Cu toate acestea, particularităţile specifice muncii personalului navigant vor trebui luate totdeauna în considerare. O opţiune posibilă ar fi transformarea posibilităţii de excludere din prezent într-o autorizare de adaptare a prevederilor naţionale la situaţia specifică a echipajelor de pe navele comerciale, în special a membrilor echipajelor de cursă lungă, aşa cum se practică deja în unele state membre.

c) Directiva 2002/14/CE [20] – Informare şi consultare

Conform articolului 3 alineatul (3), „ statele membre pot face derogări de la prezenta directivă prin intermediul unor dispoziţii specifice aplicabile echipajelor vaselor care navighează pe mare ”.

Motivele exprimate de către statele membre pentru justificarea excluderii au fost similare cu cele privitoare la Directiva 94/45/CE: dificultatea punerii în aplicare a procedurilor de informare şi consultare la bordul navelor care navighează la distanţe mari de sediul societăţii şi faptul că, deseori, contractele personalului navigant sunt de scurtă durată.

Cu toate acestea, în acest caz excluderea nu este necondiţională deoarece obligă statele membre să prevadă „dispoziţii speciale”. Prin urmare, aceasta nu poate lua forma unei simple absenţe de reglementare sau să implice un nivel de protecţie diferit. Opt state membre[21] au făcut uz de această opţiune în temeiul articolului 3 alineatul (3), dar numai trei dintre acestea[22] au introdus dispoziţii speciale aplicabile echipajelor care intră sub incidenţa derogării. Comisia va examina conformitatea juridică a acestor dispoziţii speciale într-un raport viitor cu privire la punerea în aplicare a acestei directive.

d) Directiva 98/59/CE a Consiliului [23] – Concedieri colective

Articolul 1 alineatul (2) litera (c) din această directivă prevede că aceasta nu se aplică echipajelor de pe navele maritime.

În memorandumul explicativ ataşat la propunerea sa de revizuire a Directivei 75/129/CEE[24] din 1991, Comisia a considerat că „obligaţiile privind informarea, consultarea şi notificarea prevăzute de această directivă nu sunt în niciun caz incompatibile cu natura specială a contractului sau a raporturilor de muncă ale echipajelor de pe navele maritime. Excluderea acestora de la protecţia oferită de această directivă nu se justifică, cu excepţia cazurilor în care aceştia sunt acoperiţi de alte forme de garanţie care le oferă o protecţie echivalentă cu cea care rezultă din directivă”.

Menţionarea altor forme de garanţie care oferă protecţie echivalentă a fost respinsă în cursul discuţiilor din cadrul Consiliului.

Prin urmare, există motive rezonabile pentru reexaminarea condiţiilor în care directiva abordează protecţia drepturilor echipajelor de pe navele maritime[25].

e) Directiva 2001/23/CE a Consiliului [26] – Transferul de întreprinderi

Articolul 1 alineatul (3) din directivă exclude navele maritime în general.

Nici propunerea iniţială a Comisiei (COM(74) 351), nici propunerea modificată din 25 iulie 1975 (COM(75) 429) nu au făcut vreo referire specială la navele maritime. Cu toate acestea, aşa cum a fost adoptată la 14 februarie 1977 (Directiva 77/187/CEE), directiva prevedea deja excluderea care pare să fi fost inspirată dintr-o excludere similară din directiva cu privire la concedierile colective.

Comisia a considerat, în 1994, în propunerea de revizuire a Directivei 77/187/CEE[27], că navele maritime ar putea fi excluse de la drepturile de informare şi consultare oferite de directivă, dar nu şi de la dispoziţiile de bază ale acesteia, adică de la menţinerea drepturilor salariaţilor existente în momentul transferului. Cu toate acestea, această poziţie nu a fost acceptată de către Consiliu.

La prima vedere, nu pare să existe vreun motiv special pentru menţinerea acestei excluderi. În special, dispoziţiile Directivei referitoare la menţinerea drepturilor lucrătorilor nu par să fie incompatibile cu natura specială a contractelor sau raporturilor de muncă de pe navele maritime. În ceea ce priveşte drepturile de informare şi consultare, abordarea ar trebui să corespundă cu cea care urmează să fie adoptată pentru Directivele 2002/14/CE şi 98/59/CE.

Este demn de remarcat faptul că un număr considerabil de state membre[28], inclusiv unele dintre cele mai importante ţări în materie de transport maritim, nu au optat pentru excluderea navelor maritime din sfera de aplicare a legislaţiilor naţionale care pun în aplicare această directivă. Este evident, prin urmare, că această problemă trebuie aprofundată.

f) Directiva 96/71/CE [29] – Detaşarea lucrătorilor

Articolul 1 alineatul (2) din Directiva 96/71/CE prevede: „ prezenta directivă nu se aplică personalului navigant al întreprinderilor din cadrul marinei comerciale” .

Lucrătorii detaşaţi sunt definiţi în directivă ca lucrători care, pe o perioadă limitată, îşi desfăşoară munca pe teritoriul unui stat membru diferit de cel în care lucrează în mod normal. Strict vorbind, personalul navigant de pe vasele care navighează pe mare nu trebuie considerat ca fiind detaşat „pe teritoriul unui stat membru diferit”[30].

Într-un raport precedent cu privire la punerea în aplicare a acestei directive[31], Comisia a recunoscut că „această excludere este considerată justificată de către marea majoritate a statelor membre, având în vedere natura specifică a muncii itinerante efectuate de către acest grup de lucrători, precum şi dificultăţile practice legate de monitorizarea acestora”. Cu toate acestea, „ excluderea acestor întreprinderi din sfera de aplicare a directivei nu le scuteşte de aplicarea normelor dreptului internaţional privat (Convenţia de la Roma) ”[32].

În concluzie, definiţia detaşării din Directiva 96/71/CE nu pare să fie aplicabilă personalului navigant. Excluderea existentă pare să reflecte această realitate şi, prin urmare, pare să fie justificată.

4. LEGISLAţIA UE PRIVIND SăNăTATEA şI SECURITATEA

Legislaţia UE privind sănătatea şi securitatea la locul de muncă se aplică „ tuturor sectoarelor de activitate economică, private sau publice ”[33]. De aceea, lucrătorii din sectorul maritim beneficiază de acelaşi nivel de protecţie ca şi lucrătorii din alte sectoare de activitate.

Din 28 de directive care reglementează acest domeniu, numai două nu se aplică sectorului maritim:

- Directiva 89/654/CEE a Consiliului din 30 noiembrie 1989 privind cerințele minime de securitate și sănătate la locul de muncă [34];

- Directiva 90/270/CEE a Consiliului din 29 mai 1990 privind condițiile minime de securitate și sănătate pentru lucrul la monitor [35] .

Directiva 89/654/CEE nu se aplică mijloacelor de transport folosite în afara întreprinderilor şi/sau unităţilor, sau locurilor de muncă din interiorul mijloacelor de transport şi al navelor de pescuit. Motivul acestei excluderi a fost faptul că acestea reprezintă locuri de muncă speciale, diferite de posturile de lucru situate în incinta întreprinderilor şi/sau unităţilor, şi, prin urmare, ar trebui să facă obiectul unor reglementări specifice.

Mai mult, sectorul pescuitului fiind supus unui risc relativ ridicat de accidente, a fost necesar un instrument special pentru abordarea riscurilor specifice şi pentru promovarea sănătăţii şi securităţii pescarilor la locul de muncă. Din aceste motive, Consiliul a adoptat Directiva 93/103/CEE care defineşte cerințele minime de securitate și sănătate în muncă la bordul navelor de pescuit.

Acordurile şi convenţiile internaţionale sunt relevante în ceea ce priveşte definirea cerinţelor de sănătate şi securitate care trebuie îndeplinite de către navele maritime. În acest sens, Convenția din 2006 a Organizației Internaționale a Muncii privind munca în domeniul maritim şi Convenția din 2007 a Organizației Internaționale a Muncii privind munca în domeniul pescuitului vor avea o importanţă deosebită. Cu toate acestea, trebuie subliniat faptul că, acolo unde este cazul, Comunitatea oferă mijloace legale suficiente pentru completarea acestor instrumente internaţionale. Codurile şi acordurile internaţionale obligatorii conţin uneori prevederi mai stricte şi/sau mai specifice decât legislaţia UE privind sănătatea şi securitatea la locul de muncă, iar punerea acestora în aplicare este prevăzută expres în anumite directive. În acest caz, se menţionează expres faptul că dispoziţiile directivelor respective se aplică fără să aducă atingere unor asemenea acorduri sau coduri. În cazul Directivei 1999/92/CE[36], sectorul în cauză este acoperit în întregime de astfel de acorduri internaţionale.

În consecinţă, Comisia s-a angajat, în cadrul Strategiei comunitare 2007-2012 privind sănătatea şi securitatea în muncă[37] să promoveze sănătatea şi securitatea la nivel internaţional şi să-şi consolideze cooperarea cu OIM, OMS şi alte organizaţii internaţionale în scopul stabilirii de niveluri de protecţie mai ridicate la nivel mondial.

Două directive se aplică în mod special sectorului maritim:

- Directiva 92/29/CEE a Consiliului din 31.3.1992 privind cerințele minime de securitate și sănătate pentru promovarea unei mai bune asistențe medicale la bordul navelor[38] ;

- Directiva 93/103/CEE a Consiliului din 23.11.1993 privind cerințele minime de securitate și sănătate în muncă la bordul navelor de pescuit[39] .

Directiva 93/103/CE se aplică numai vaselor de pescuit noi (contract de construcţie încheiat după 23.11.1995) cu o lungime între perpendiculare mai mare sau egală cu 15 m şi vaselor de pescuit existente cu o lungime între perpendiculare mai mare sau egală cu 18 m. Un raport al Comisiei cu privire la punerea efectivă în aplicare a prevederilor Directivei 93/103/CE, care va oferi o analiză minuţioasă a impactului pe care aceasta îl va avea asupra protecţiei sănătăţii şi securităţii pescarilor europeni şi care va identifica acţiunile necesare, urmează să fie adoptat în 2008.

Excluderea navelor mici din această directivă este justificată pe baza impactului economic grav pe care adoptarea directivei l-ar avea asupra navelor mici, inclusiv prin sarcini administrative suplimentare.

Cu toate acestea, este necesară găsirea unei soluţii la numărul de accidente, care continuă sa fie ridicat, din domeniul pescuitului. În special, luând în considerare natura specifică a muncii de la bordul navelor mici de pescuit, bunele practici ar trebui diseminate, iar orientări practice ar trebui oferite atât angajatorilor, cât şi lucrătorilor pentru a promova practici mai sigure la locul de muncă.

5. LIBERA CIRCULAţIE A LUCRăTORILOR şI COORDONAREA REGIMURILOR DE SECURITATE SOCIALă

5.1. Libera circulaţie a lucrătorilor

Libera circulaţie a lucrătorilor pe teritoriul UE este una din libertăţile fundamentale garantate de dreptul comunitar. În conformitate cu jurisprudenţa stabilită, dispoziţiile Tratatului CE privind libera circulaţie a lucrătorilor se aplică, de asemenea, activităţilor de transport maritim. Chiar în cazul în care activităţile se desfăşoară în afara teritoriului Comunităţii, dispoziţiile continuă să se aplice lucrătorului în cauză cu condiţia ca raportul legal de muncă să poată fi localizat pe teritoriul Comunităţii sau ca acesta să păstreze o legătură suficient de strânsă cu acest teritoriu[40].

5.2. Coordonarea sistemelor de securitate socială

Legislaţia comunitară privind securitatea socială prevede că lucrătorii şi membrii familiilor acestora nu îşi pierd protecţia socială atunci când se deplasează în cadrul Comunităţii şi asigură respectarea de către statele membre a principiilor fundamentale de egalitate de tratament şi nediscriminare, atunci când aplică legislaţia naţională în materie de securitate socială.

Legislaţia corespunzătoare este prevăzută în Regulamentul (CEE) nr. 1408/71 şi în Regulamentul de punere în aplicare (CEE) nr. 574/72. Aceste norme prevăd simpla coordonare a sistemelor de securitate socială ale statelor membre. În cazul navigatorilor, Regulamentul 1408/71 conţine norme specifice în ceea ce priveşte legislaţia aplicabilă. Un resortisant al Uniunii Europene care îşi desfăşoară activitatea profesională la bordul unei nave aflate sub pavilionul unui stat membru este supus, în principiu, legislaţiei acelui stat. Cu toate acestea, în cazul în care persoana în cauză îşi desfăşoară activitatea la bordul unei nave sub pavilionul unui stat membru şi este remunerată pentru această activitate de către o întreprindere care este înregistrată sau al cărei sediu se află în alt stat membru, aceasta se supune legislaţiei celui de-al doilea stat membru, cu condiţia ca persoana să aibă reşedinţa în statul membru respectiv[41].

Dispoziţiile Regulamentului 1408/71 se aplică, de asemenea, resortisanţilor ţărilor terţe, cu condiţia ca aceştia să fie rezidenţi în mod legal pe teritoriul unui stat membru şi să nu se afle într-o situaţie limitată din toate punctele de vedere la teritoriul unui singur stat membru (a se vedea Regulamentul 859/2003).

Cu toate acestea, aceste norme comunitare nu pot asigura decât o protecţie parţială a drepturilor în cazul navigatorilor, precum: (i) normele se aplică numai regimurilor de securitate socială din ţările din UE şi SEE şi Elveţia; (ii) resortisanţii ţărilor terţe care îşi desfăşoară activitatea profesională la bordul unei nave aflate sub pavilionul unui stat membru, dar care nu sunt rezidenţi în mod legal pe teritoriul Comunităţii sau care nu se află într-o situaţie transfrontalieră, astfel cum este definită în Regulamentul 859/2003, nu sunt acoperiţi de legislaţia comunitară în cauză; Dacă au sau nu dreptul la protecţia socială în temeiul legislaţiei naţionale care li se aplică este un aspect care nu poate fi decis decât la nivelul statului membru/statelor membre în cauză.

De asemenea, domeniul de aplicare material al normelor respective se limitează la sistemele de securitate socială stabilite în temeiul legislaţiei naţionale. Derogările se aplică sistemelor de asigurări complementare nereglementate sau sistemelor speciale pentru persoanele care desfăşoară o activitate independentă[42] şi acordurilor colective, cu excepţia cazurilor în care acestea sunt reglementate de legislaţia naţională. În sectorul maritim şi al pescuitului, regimul de securitate socială este deseori inclus în contractul de muncă şi este asigurat printr-un sistem de asigurări internaţional privat. Lucrătorii nu pot invoca dispoziţiile Regulamentului 1408/71 decât dacă sunt acoperiţi de o asigurare reglementată de legislaţia naţională care li se aplică. Astfel, aceştia se pot confrunta cu lacune în ceea ce priveşte drepturile lor în materie de securitate socială. Acesta este cazul, în mod special, pentru dobândirea drepturilor la pensie.

Convenţia din 2006 a Organizaţiei Internaţionale a Muncii privind munca în domeniul maritim conţine dispoziţii privind nivelul minim de protecţie socială pe care fiecare stat membru trebuie să îl asigure, în temeiul legislaţiei sale naţionale, pentru navigatorii care îşi au reşedinţa obişnuită pe teritoriul său. În conformitate cu Convenția din 2006 a Organizației Internaționale a Muncii privind munca în domeniul maritim , această protecţie nu trebuie să fie mai puţin favorabilă decât cea de care beneficiază lucrătorii de pe uscat de pe teritoriul statului membru respectiv. Dispoziţii similare sunt luate în considerare în Convenția din 2007 a Organizației Internaționale a Muncii privind munca în domeniul pescuitului. Odată intrate în vigoare, convenţiile vor asigura un anumit nivel de protecţie socială pentru lucrătorii din sectorul respectiv. Alte beneficii pot rezulta din creşterea numărului de acorduri internaţionale cu ţări terţe care conţin clauze sociale şi clauze referitoare la tratamentul egal.

6. ROLUL DIALOGULUI SOCIAL

Comitetele sectoriale pentru transportul maritim şi pescuitul în mare examinează în mod regulat anumite aspecte în scopul ameliorării securităţii şi confortului la bordul navelor.

Aceste două comitete au o îndelungată tradiţie în angajarea în vederea garantării unor condiţii de muncă decente în contextul globalizării şi al conformităţii cu instrumentele legislative internaţionale aplicabile navigatorilor. Partenerii sociali europeni participă în mod activ în cadrul OIM şi al OMI, contribuind astfel la adoptarea unei poziţii europene consolidate; aceştia se angajează în mod considerabil la monitorizarea şi punerea în aplicare a instrumentelor internaţionale corespunzătoare.

În sectorul transportului maritim, partenerii sociali negociază în prezent pentru a ajunge la un acord european care să transpună dispoziţiile relevante ale Convenției din 2006 a Organizației Internaționale a Muncii privind munca în domeniul maritim. Aceste negocieri au fost lansate în urma consultării partenerilor sociali de către Comisie în temeiul articolului 138 alineatul (2) din Tratat, lansată în iunie 2006. In cazul în care se ajunge la un acord şi în cazul în care partenerii sociali solicită acest lucru, o propunere de directivă în baza articolului 139 din TCE va fi luată în considerare. Mai mult, ar putea fi prevăzută o directivă privind respectarea prevederilor cu privire la standardele de muncă din domeniul maritim la bordul navelor sub pavilion comunitar, precum şi la bordul tuturor navelor care intră în porturile comunitare. Un astfel de instrument va permite punerea în aplicare uniformă a Convenției din 2006 a Organizației Internaționale a Muncii privind munca în domeniul maritim , de către statele membre pe toate navele, inclusiv pe cele sub pavilion al ţărilor terţe ca urmare a intrării în vigoare a Convenției din 2006 a Organizației Internaționale a Muncii privind munca în domeniul maritim , conform principiului potrivit căruia ţările care nu au ratificat convenţia nu beneficiază de un tratament mai favorabil.

Integrarea standardelor internaţionale în legislaţia UE ar promova un nivel de egalitate. Comisia invită, prin urmare, partenerii sociali din domeniul pescuitului maritim să examineze posibilitatea unei iniţiative comune în vederea promovării punerii în aplicare, în UE, a prevederilor recentei Convenții din 2007 a Organizației Internaționale a Muncii privind munca în domeniul pescuitului .

7. CONCLUZII

Comisia va continua să depună eforturi pentru consolidarea cadrului de reglementare internaţional, în special prin promovarea ratificării şi punerii în aplicare a standardelor internaţionale, precum şi prin încheierea de acorduri internaţionale cu ţări terţe care să conţină clauze sociale şi de tratament egal.

Comisia se angajează, de asemenea, să îmbunătăţească cadrul legal comunitar pentru lucrătorii din profesiile din sectorul maritim. Analiza prezentei comunicări sugerează faptul că excluderea acestor lucrători din sfera de aplicare a anumitor directive ar putea să nu fie justificată pe deplin, deoarece aceste excluderi nu par să contribuie la aplicarea soluţiilor specifice, mai adaptate la situaţia concretă a acestor lucrători.

O problemă deosebită o reprezintă drepturile personalului navigant la protecţie în cazul insolvabilităţii angajatorului sau în cazul transferului de întreprinderi, cazuri în care ar trebui promovată o abordare coerentă pentru a le permite acestor lucrători să-şi exercite efectiv drepturile atât la nivel naţional cât şi în întreprinderile de dimensiune comunitară. Excluderile actuale de la sfera de aplicare a directivei privind informarea şi consultarea merită, de asemenea, să fie revizuite.

Atunci când există motive suficient de justificate pentru menţinerea excluderilor sau derogărilor existente, ar trebui să se evalueze dacă o legislaţie specifică a UE pentru acest sector ar fi cea mai potrivită soluţie pentru a garanta profesiilor din domeniul maritim acelaşi nivel de protecţie de care beneficiază ceilalţi lucrători conform directivei generale.

În acest caz, condiţiile juridice specifice care se aplică în statele membre ar trebui examinate pentru a se asigura că profesiile din domeniul maritim beneficiază de niveluri adecvate de protecţie, mai ales în cazurile de excludere condiţională, care obligă statele membre să stabilească reglementari mai specifice sau garanţii alternative, asigurând acelaşi nivel de protecţie.

Orice propuneri viitoare cu privire la reevaluarea excluderilor şi/sau a derogărilor aplicabile în sectorul maritim vor fi considerate în baza unei analize minuţioase a impactului pe care acestea l-ar avea asupra competitivităţii industriei maritime a UE. Mai mult, se vor lua în considerare standardele internaţionale şi interacţiunea acestora cu normele UE.

În acest context, partenerii sociali sunt invitaţi să răspundă la următoarele întrebări:

1. Sunteţi de acord cu analiza Comisiei privind justificările pentru excluderile şi derogările de la legislaţia muncii a UE în ceea ce priveşte profesiile din sectorul maritim?

2. Eliminarea excluderilor care nu mai sunt justificate ar trebui să ducă la includerea profesiilor din sectorul maritim în sfera de aplicare generală a directivelor relevante? Care ar trebui sa fie priorităţile de acţiune în această privinţă?

3. În cazul excluderilor pe care le consideraţi justificate datorită particularităţilor acestui sector sau din alte motive, se garantează un nivel de protecţie echivalent pentru profesiile din sectorul maritim prin alte mijloace? Consideraţi ca ar putea fi justificate reglementări specifice în cadrul directivei relevante sau un instrument juridic specific al legislaţiei EU pentru profesiile din domeniul maritim?

4. Ce mijloace consideraţi că ar fi mai potrivite pentru îmbunătăţirea sănătăţii şi securităţii la bord, în special în cazul navelor mici de pescuit?

5. Luând în considerare diviziunea responsabilităţilor juridice între Comunitate şi statele membre în ceea ce priveşte securitatea socială, ce mijloace de acţiune consideraţi că ar fi mai potrivite pentru îmbunătăţirea protecţiei securităţii sociale a lucrătorilor din profesiile din domeniul maritim?

*************

Prezenta comunicare reprezintă prima fază de consultare în conformitate cu articolul 138 alineatul (2) din tratat. În cazul în care, după consultare, Comisia consideră că o acţiune comunitară este de dorit, aceasta va consulta partenerii sociali în legătură cu orice propunere, în conformitate cu articolul 138 alineatul (3) din tratat.

[1] COM(2006) 275 din 7.6.2006.

[2] De exemplu, o comunicare privind politica portuară va fi adoptată în contextul unei politici maritime şi va conţine un capitol care abordează condiţiile de muncă şi dialogul social din porturi.

[3] Parlamentul European, în rezoluţia sa din 11.7.2007 (2007/2023(INI)), „solicită ca toţi lucrătorii să aibă acces la acelaşi nivel de protecţie şi ca anumite grupuri să nu fie excluse în mod automat de la cel mai extins nivel de protecţie, aşa cum este adeseori cazul marinarilor, lucrătorilor de pe nave şi a lucrătorilor în larg”. Comitetul Economic şi Social European „observă excluderea pescarilor şi a navigatorilor din legislaţia socială europeană cu privire la mai multe aspecte (de exemplu, directivele privind concedierile colective, privind transferul întreprinderilor, privind informarea/consultarea lucrătorilor şi privind detaşarea lucrătorilor în cadrul prestării de servicii). Indiferent de motivele acestei excluderi, este important ca această discriminare din domeniile respective să înceteze. În consecinţă, Comitetul invită Comisia să reevalueze aceste excluderi în strânsă colaborare cu partenerii sociali.” (Para 1.7 din TEN/255 CESE 609/2007, 3 aprilie 2007).

[4] Bimco/ISF Manpower Studies 1995-2005.

[5] Convenţia privind munca din domeniul maritim din 2006 aspiră să devină „al patrulea pilon” al cadrului reglementar internaţional pentru un transport maritim de calitate, completând convenţiile de bază ale Organizaţiei Maritime Internaţionale (OMI). Aceasta „consolidează” şi actualizează legislaţia internaţională existentă (68 de instrumente), cu excepţia recentei Convenţii asupra actelor de identitate ale personalului navigant (nr. 185) şi a Convenţiei privind pensiile personalului navigant (nr. 71).

[6] Această convenţie revizuieşte patru convenţii existente şi le completează cu alte prevederi cum ar fi, de exemplu, asupra sănătăţii şi securităţii la locul de muncă şi asupra respectării şi punerii în aplicare a prevederilor acestei convenţii, prevăzând în acest sens un document de conformitate valabil, precum şi inspecţii şi controale atât din partea statelor de port, cât şi din partea statelor de pavilion.

[7] COM(2005) 588 din 23.11.2005.

[8] JO L 161, 22.6.2007.

[9] Ambele convenţii OIM, din 2006 şi 2007, influenţează competenţele exclusive ale CE.

[10] Decizia Consiliului din 14 aprilie 2005, (JO L 136, 30.5.2005, pp. 1). Noul Cod comunitar privind regimul de trecere a frontierelor din 15 martie 2006 conţine o referire la această convenţie.

[11] Directiva 2003/88/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 4.11.2003 privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru.

[12] Directiva 94/33/CE a Consiliului din 22.6.1994 privind protecţia tinerilor la locul de muncă; Statele membre pot, în anumite condiţii, să autorizeze munca de noapte şi să facă derogări de la normele cu privire la repausul zilnic şi săptămânal al adolescenţilor care lucrează în anumite sectoare de activitate cum ar fi sectorul navigaţiei (articolul 9 alineatul (2) şi articolul 10 alineatul (4)).

[13] Directiva 2002/74/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 23.9.2002 de modificare a Directivei 80/987/CEE a Consiliului privind apropierea legislaţiilor statelor membre referitoare la protecţia lucrătorilor salariaţi în cazul insolvabilităţii angajatorului.

[14] EL, IT, HU, MT, SK, UK.

[15] Directiva 94/45/CE a Consiliului din 22.9.1994 privind instituirea unui comitet european de întreprindere sau a unei proceduri de informare şi consultare a lucrătorilor în întreprinderile şi grupurile de întreprinderi de dimensiune comunitară (JO L 254, 30.9.1994, p. 64).

[16] A se vedea documentul de lucru 15 al grupului de lucru care a pregătit transpunerea Directivei 94/45CE. Cu toate acestea, s-a precizat, de asemenea, că „ar fi indicat să nu se excludă echipajele feriboturilor care parcurg numai distanţe mici”. Excluderea nu a fost prevăzută nici în propunerea Comisiei COM(94) 134 , nici în propunerea modificată COM(94) 228.

[17] CY, EE, EL, HU, IT, LV.

[18] LT, MT.

[19] DK, NL, UK.

[20] Directiva 2002/14/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 11.3.2002 de stabilire a unui cadru general de informare şi consultare a lucrătorilor din Comunitatea Europeană.

[21] CY, DE, DK, EL, FR, MT, RO, UK.

[22] DE, DK, UK.

[23] Directiva 98/59/CE a Consiliului din 20.7.1998 privind apropierea legislaţiilor statelor membre cu privire la concedierile colective (JO L 225, 12.8.1998, p. 16).

[24] COM(91) 292.

[25] De exemplu ES, FR, LT, EE, CZ, SI, PL deja nu mai fac uz de această excludere.

[26] Directiva 2001/23/CE a Consiliului din 12.3.2001 privind apropierea legislaţiei statelor membre referitoare la menţinerea drepturilor lucrătorilor în cazul transferului de întreprinderi, unităţi sau părţi de întreprinderi sau unităţi (JO L 82, 22.3.2001, p. 16).

[27] COM(94) 300.

[28] AT, CZ, DE, EE, ES, HU, IT, LT, PL, PT, SE, UK.

[29] Directiva 96/71/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 16.12.1996 privind detaşarea lucrătorilor în cadrul prestării de servicii.

[30] Aplicarea regulii pavilionului se bazează în general pe noţiunea de naţionalitate a navei (prin analogie cu naţionalitatea indivizilor), şi mai puţin pe asocierea cu un anumit teritoriu.

[31] SEC(2006) 439.

[32] Raport al grupului de lucru pentru transpunerea directivei privind detaşarea lucrătorilor.

[33] Articolul 2 alineatul (1) din Directiva 89/391/CEE a Consiliului din 12.6.1989 privind punerea în aplicare de măsuri pentru promovarea îmbunătăţirii securităţii şi sănătăţii lucrătorilor la locul de muncă (JO L 183, 29.6.1989, p. 1.).

[34] JO L 393, 30.12.1989, p. 1.

[35] JO L 156, 21.6.1990, p. 14.

[36] Directiva 1999/92/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 16 decembrie 1999 privind cerinţele minime pentru îmbunătăţirea protecţiei sănătăţii şi securităţii lucrătorilor expuşi unui potenţial risc în medii explozive (JO L 23, 28.1.2000, p.57.).

[37] Comunicarea Comisiei către Consiliu, Parlamentul European, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor – Îmbunătăţirea calităţii şi productivităţii în muncă: Strategia comunitară 2007-2012 privind sănătatea şi securitatea în muncă (COM(2007) 62, p.14).

[38] JO L 113, 30.4.1992, p. 19.

[39] JO L 307, 13.12.1993, p. 1.

[40] A se vedea, de exemplu, cauza 9/88 Lopes da Veiga , ECR (1989) 2989, punctul 15.

[41] A se vedea articolul 13 alineatul (2) litera (c) şi articolul 14 b alineatul (4), care rămân neschimbate în noul Regulament 883/2004, care înlocuieşte Regulamentul 1408/71.

[42] În temeiul Regulamentului 883/2004, regimurile speciale pentru persoanele care desfăşoară o activitate independentă pierd acest statut special şi sunt acoperite, de asemenea, de regulament în cazul în care devin obligatorii în temeiul legislaţiei naţionale.