52007DC0407

[pic] | COMISIA COMUNITĂŢILOR EUROPENE |

Bruxelles, 11.7.2007

COM(2007) 407 final

RAPORTUL COMISIEI

privind punerea în aplicare, după 2005, a Deciziei-cadru a Consiliului din 13 iunie 2002privind mandatul european de arestare şi procedurile de predare între statele membre[SEC(2007) 979]

METODĂ

În conformitate cu articolul 34 din Decizia-cadru a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare şi procedurile de predare între statele membre[1], Comisia a prezentat un raport revizuit care evaluează punerea în aplicare a documentului în cauză (denumit în continuare „decizie-cadru”) de către toate statele membre.[2]

Cel de-al doilea raport, prezentat în continuare, răspunde unei invitaţii făcute de Consiliul pentru justiţie şi afaceri interne la 2 iunie 2005[3], vizând actualizarea evaluării la 1 iunie 2007, dată fiind intrarea în Uniune la 1 ianuarie 2007 a României şi Bulgariei. Criteriile de evaluare reţinute de Comisie în sensul prezentului raport rămân, pe de o parte, criteriile generale dintotdeauna utilizate de obicei în scopul evaluării punerii în aplicare a deciziilor-cadru (efect util, claritate şi certitudine juridică, deplină aplicare, respectarea termenului de transpunere)[4] şi, pe de altă parte, criterii proprii mandatului de arestare, care sunt în principal natura sa judiciară, eficacitatea sa şi promptitudinea executării.

În elaborarea prezentului raport, Comisia se bazează, în principal, pe noile dispoziţii naţionale de punere în aplicare a mandatului de arestare, astfel cum a fost comunicat textul acestora de către statele membre, pe comentariile publicate ale acestora din urmă referitoare la primul raport,[5] precum şi pe informaţiile complementare transmise de secretariatul general al Consiliului, în special răspunsurile disponibile la chestionarul statistic adresat statelor membre de preşedinţia Consiliului[6] şi rapoartele de evaluare realizate şi declasificate pentru Belgia[7], Danemarca[8] şi Estonia[9]. În plus, Comisia a întreţinut un dialog bilateral cu punctele de contact naţionale desemnate în acest scop şi a asistat la dialogul iniţiat de Parlamentul European cu parlamentele naţionale cu privire acest subiect.[10]

EVALUARE

O practică generalizată în ciuda anumitor dificultăţi iniţiale de transpunere

Mandatul de arestare reprezintă un succes. Prezentul raport demonstrează importanţa crescândă, cu fiecare an, a utilizării acestora, ceea ce permite judecătorilor în practică să obţină cu uşurinţă predări în termene obligatorii şi reduse în comparaţie cu procedurile clasice de extrădare (a se vedea 2.1.1). Comisia doreşte totuşi să reamintească, în prezentul raport, dificultăţile de transpunere care au trebuit să fie depăşite în 2005, dificultăţi parţial de origine constituţională (2.1.2).

Mandatul european de arestare pus în aplicare în cadrul Uniunii Europene

Volumul total de cereri schimbate între statele membre a înregistrat o creştere puternică. În consecinţă, mandatul european de arestare nu numai că aproape a înlocuit procedura de extrădare în cadrul Uniunii Europene, dar utilizarea sa, datorită meritelor pe care le are, este mult mai răspândită în ultima vreme. Cele mai recente cazuri de neaplicare privesc în mod fundamental anumite limitări aduse:

- aplicării provizorii a mandatului european de arestare (articolul 32 / FR, IT şi AT au făcut declaraţii corespunzătoare; dar şi necorespunzătoare CZ, LU, SI). Articolul 30 alineatul (1) din legea italiană prevede totuşi că dispoziţiile legii în cauză nu se aplică cererilor de executare a mandatelor europene de arestare emise şi primite decât după data intrării în vigoare a acesteia, şi anume 14 mai 2005, ceea ce nu este în conformitate cu decizia-cadru. CZ şi LU au făcut de altfel o declaraţie care nu corespunde dispoziţiilor articolului 32 din decizia-cadru, deoarece aceasta priveşte mandatele europene de arestare pentru care CZ şi LU sunt state emitente, dar şi beneficiare. Pentru CZ, această dificultate a fost soluţionată prin adoptarea unui amendament la legea de transpunere, în vigoare de la 1 iulie 2006. În plus, CZ acceptă pe viitor şi emite mandate de arestare pentru fapte care au avut loc înainte de 1 noiembrie 2004 cu excepţia celor pentru cetăţenii naţionali. Într-adevăr, pentru infracţiunile comise de cetăţenii cehi înainte de 1 noiembrie 2004, nu există predare posibilă decât prin aplicarea Convenţiei europene de extrădare şi a celor două protocoale la aceasta din 15 octombrie 1975 şi din 17 martie 1978. Pentru infracţiunile comise de cetăţenii cehi după 1 noiembrie 2004, predarea rămâne totuşi subordonată condiţiei de reciprocitate.

- predarea cetăţenilor (articolul 33/AT care a făcut o declaraţie în acest sens pe lângă Consiliu; dar şi DE în cursul unei părţi a anului 2005-2006 şi CY şi CZ, două ţări care nu autorizează predarea cetăţenilor lor decât pentru fapte comise după 1 noiembrie 2004 pentru CZ şi 1 mai 2004 pentru CY). Pentru PL, predarea cetăţenilor este posibilă de la data modificării legii, la 7 noiembrie 2006, dar dubla incriminare este sistematic verificată.

În pofida absenţei unui instrument statistic comun statelor membre, datele transmise de acestea par să confirme o generalizare a aplicării mandatului european de arestare şi permit degajarea unor tendinţe principale, care atestă eficienţa acestei proceduri.

Din totalul pe anul 2005, aproape 6 900 de mandate au fost emise de cele 23 de state membre care au comunicat date în legătură cu acest subiect[11], adică dublu în comparaţie cu anul 2004. În peste 1 770 de cazuri, mandatele emise au condus la localizarea şi arestarea persoanei urmărite. Cifrele încă neoficiale pentru 2006 confirmă această tendinţă de creştere evidentă de la un an la altul.

Transmiterea mandatelor s-a realizat mai ales prin Interpol (58 % din totalul mandatelor emise) şi/sau de Sistemul de informare Schengen, în cele 13 state membre care au acces la acesta (52 % din acelaşi total). În rest, mandatele europene de arestare au fost transmise, evident, cel mai adesea în mod direct între statele membre în cauză.[12] Totalul mandatelor europene de arestare primite, comunicat de 23 de state membre, adică un număr de peste 8 500, se dovedeşte superior numărului de emiteri, un mandat european de arestare putând fi adresat mai multor state membre.

În 2005, peste 1 770 de persoane urmărite au fost arestate în baza unui mandat european de arestare în cele 23 de state membre luate în considerare anterior. Din totalul acestor arestări, mai mult de 86 % au ajuns efectiv la o predare către statul membru de emitere (şi anume 1 532 de persoane predate) (60 % în 2004). Printre persoanele predate în 2005, jumătate şi-au dat consimţământul (o treime în 2004). De altfel, mai mult de o cincime din persoanele predate în 2005, în cadrul Uniunii Europene, erau cetăţeni (sau rezidenţi) ai statului membru care a consimţit să le predea, garanţie în temeiul articolului 5 alineatul (3) din decizia-cadru care a fost solicitată atunci într-un caz din două.

Celelalte tipuri de garanţii, exigibile în caz de judecată în lipsă sau de condamnare pe viaţă, nu sunt solicitate decât rar, cu excepţia unor anumite state membre precum NL, care o solicită în mod sistematic – fapt ce cauzează probleme ţărilor care execută predarea.

În total, datele disponibile pentru 2005 confirmă că predările se efectuează în termene mult mai scurte decât în trecut cu ajutorul mandatului european de arestare. Durata medie de executare a unei cereri a trecut de la aproximativ un an cu vechea extrădare la mai puţin de 6 săptămâni, chiar 11 zile în cazurile[13] – frecvente – în care persoana consimte predarea sa (aproximativ 45 şi, respectiv, 15 zile în 2004). Totuşi, această medie nu trebuie să ascundă faptul că anumite ţări (IE şi UK) au termene de predare mult mai mari decât aceste medii şi depăşesc mult termenele maxime stabilite prin decizia-cadru, fapt regretabil în opinia Comisiei. În 2005, Comisia a semnalat aproximativ 80 cazuri (adică abia 5% din predări) în care termenul de 90 de zile prevăzut la articolul 17 alineatul (4) din decizia-cadru nu a putut fi respectat. Comisia doreşte să insiste asupra faptului că, deşi unele state membre trimit sistematic notificări către Eurojust ale tuturor situaţiilor de întârziere, această acţiune nu este caracteristică tuturor statelor membre şi că acestea ar trebui să întreprindă eforturi în acest sens.

În plan practic, dacă instrumentul mandatului european de arestare anexat la decizia-cadru (articolul 8) este satisfăcător în aproape toate statele membre, experienţa demonstrează că rubricile referitoare la identificarea persoanei şi la descrierea faptelor trebuie să fie completate cu cea mai mare atenţie.[14] În plus, este important de notat că reţeaua judiciară europeană a pus în funcţiune o informare care facilitează identificarea autorităţilor judiciare naţionale competente (articolul 10-1)[15] şi că Eurojust a publicat orientări pentru a contribui la rezolvarea cumulului de cereri (articolul 16-2).[16]

Dificultăţi de transpunere de origine constituţională în anumite state membre, în prezent depăşite

Conflicte normative au împiedicat temporar, în 2005 şi în 2006, aplicarea deplină a deciziei-cadru în cadrul Uniunii. Într-adevăr, dispoziţiile naţionale de punere în aplicare au fost considerate, parţial sau integral, anticonstituţionale, în unele state membre (PL, DE, CY), în cursul anului 2005. Comisia se bucură să constate că aceste dificultăţi au fost depăşite şi că acestea nu mai împiedică în prezent aplicarea mandatului european de arestare.

În primul caz (PL), doar dispoziţia legii care autorizează predarea cetăţenilor a fost considerată anticonstituţională [articolul 55 alineatul (1)]. Această dispoziţie a continuat totuşi să fie aplicată până la 6.11.2006, termen fixat de Curtea Constituţională, pentru a lăsa guvernului timpul de a pune constituţia în conformitate cu obligaţiile europene.[17] În această perioadă, PL a continuat deci să predea cetăţenii săi. Codul polonez de procedură penală a fost modificat în urma revizuirii constituţionale din 7 noiembrie 2006. Deşi modificările nu au intrat în vigoare decât la 26 decembre 2006[18], noul articol 55 din Constituţie a făcut obiectul unei aplicări directe în dreptul polonez de la 7 noiembrie 2006, în conformitate cu decizia pronunţată de Tribunalul Constituţional.

În schimb, în al doilea caz, (DE), Curtea Constituţională a considerat necesară anularea întregii legi adoptate pentru executarea mandatului european de arestare, pe motiv că anumite dispoziţii erau contrare legii fundamentale. Astfel, între 18.7.2005 şi 2.8.2006, data intrării în vigoare a noii legi de transpunere germane, DE a încetat să predea sau chiar să extrădeze cetăţenii săi. Aceasta nu accepta să predea alte persoane urmărite decât în regim de extrădare. În schimb, DE continua să emită mandate europene de arestare în atenţia celorlalte state membre.[19]

Această situaţie a deschis o perioadă inedită de incertitudine juridică. Două state membre (ES şi HU), invocând un principiu de reciprocitate, au refuzat, în această perioadă, să recunoască mandatele europene de arestare pe care continua să le emită DE. ES şi HU considerau într-adevăr că DE, care nu mai aplica încrederea reciprocă, nu trebuia, la rândul său, să solicite celorlalte state membre să accepte cererile sale de predare pentru persoanele care sunt cetăţeni naţionali. Această situaţie a încetat la 2.8.2006, odată cu intrarea în vigoare a noii legi de transpunere adoptate la 20 iulie 2006.

În cel de-al treilea caz (CY), Curtea Supremă de Justiţie a confirmat că predarea ciprioţilor era anticonstituţională, obligând guvernul, precum în PL, să realizeze o modificare a Constituţiei, care a intrat în vigoare la 28 iulie 2006[20]. Noul articol 11 astfel modificat introduce totuşi o limită temporală pentru posibilitatea de predare a cetăţenilor naţionali, deoarece aceasta nu este posibilă decât pentru acte comise după data aderării CY la Uniune, şi anume după 1 mai 2004. Constituţia astfel modificată permite în plus extrădarea ciprioţilor pentru acte comise după modificarea pe baza convenţiilor internaţionale ratificate de CY.

Este interesant de notat faptul că, de altfel, în multe alte state membre, instanţele superioare au consolidat, dimpotrivă, dispoziţiile naţionale care autorizează predarea cetăţenilor naţionali (CZ[21], EL, PT, etc.). Curtea Constituţională a CZ a adoptat, cu privire la acest punct, o poziţie favorabilă unei bune transpuneri a deciziei-cadru. În decizia sa din data de 3 mai 2006, Curtea Constituţională a refuzat anularea legii de transpunere privind mandatul european de arestare, amintind că statele membre ale Uniunii Europene îşi datorează o încredere reciprocă în sistemul lor judiciar, chiar în materie penală, şi că cetăţenii cehi care beneficiază de cetăţenie europeană trebuiau să îşi asume atât obligaţiile, cât şi să beneficieze pe termen lung de drepturile aferente acestui statut. În consecinţă, predarea temporară a unui cetăţean ceh pentru a fi judecat sau pentru a executa o pedeapsă nu este contrară Constituţiei cehe, care nu poate fi interpretată ca împiedicând buna transpunere a unei norme de drept european.

În mod general, aceasta subliniază întreaga importanţă pe care statele membre ar trebui să o acorde în a conferi coerenţă ordinilor lor juridice interne, în vederea transpunerii deciziilor-cadru. Se cuvine în sfârşit să acordăm atenţie celor afirmate de Curtea de Justiţie, sesizată cu titlu preliminar de Curtea de Arbitraj din Belgia în temeiul articolului 35 din TUE (Tratatul de instituire a Uniunii Europene).

În acest caz, o asociaţie fără scop lucrativ, Advocaten voor de Wereld, a intentat, în faţa Curţii de Arbitraj belgiene, o acţiune îndreptată împotriva legii din 19 decembrie 2003[22] de transpunere în BE a deciziei-cadru pe motiv că ar fi incompatibilă cu articolele 10 şi 11 din Constituţia belgiană. Curtea Constituţională a suspendat pronunţarea şi a decis adresarea a două întrebări preliminarii Curţii de Justiţie privind compatibilitatea deciziei-cadru cu articolul 34 alineatul (2) litera (b) din TUE, conform căruia deciziile-cadru nu pot fi pronunţate decât în scopul apropierii de dispoziţiile legislative şi de reglementare ale statelor membre şi privind conformitatea suprimării controlului cerinţei dublei incriminări cu articolul 6 alineatul (2) din TUE şi, în special, cu principiul legalităţii în materie penală şi cu principiul egalităţii şi al nediscriminării garantate prin dispoziţia în cauză.

În concluziile sale, avocatul general Colomer a constatat că decizia-cadru nu era contrară articolelor 34 alineatul (2) litera (b) şi 2 alineatul (2) şi nu încalcă principiul legalităţii în materie penală, nici principiul egalităţii şi al nediscriminării. Curtea, în hotărârea sa[23], a urmat avizul avocatului general şi a respins toate mijloacele invocate de asociaţia Advocaten voor de Wereld.

Deocamdată, sistemul de predare instaurat prin decizia-cadru beneficiază de un bilanţ pozitiv la nivel extins.

Un bilanţ al transpunerii în mare parte pozitiv

Noile măsuri de punere în aplicare comunicate din 2005

Noile măsuri legislative naţionale adoptate de statele membre au permis în special specificarea bazei juridice care permite la nivel naţional:

- reluarea executării pedepsei în ceea ce priveşte persoana urmărită (articolul 4 alineatul (6)/BE);[24]

- arestarea provizorie a unei persoane care face obiectul unei alerte Interpol introduse de un stat membru care nu face parte încă din Sistemul de Informare Schengen [articolul 9 alineatul (3)/NL, SE, PL];[25]

- asigurarea predării suplimentare (pentru infracţiuni dintre care nu toate intră în sfera de aplicare a deciziei-cadru) (HU). [26]

Aceste măsuri satisfac o necesitate identificată de la primul raport şi confirmată în practică şi merită a fi considerate bune practici pentru statele membre care nu oferă încă aceleaşi posibilităţi.

În plus, este necesar să se noteze că:

- CZ a modificat legea sa de transpunere pentru a conferi efect retroactiv deplin mandatului european de arestare.[27] Această modificare a intrat în vigoare la 1 iulie 2006. Astfel cum s-a specificat mai sus, rămâne totuşi o limită pentru cetăţenii naţionali. Într-adevăr, pentru infracţiunile comise de cetăţenii cehi înainte de 1 noiembrie 2004, mandatul de arestare nu poate fi aplicat oricând;

- DE a adoptat o nouă lege de transpunere la 20 iulie 2006, care a intrat în vigoare la 2 august 2006 şi care permite punerea în conformitate cu decizia Curţii Constituţionale menţionată mai sus. Articolul 80 din noua lege germană interpretat în conformitate cu decizia Curţii Constituţionale prevede totuşi că, în cazuri „mixte” pentru care nu ar exista o referinţă clară, naţională sau extra-naţională, ar trebui să se efectueze un control al dublei incriminări, precum şi o punere în balanţă între eficacitatea urmăririi şi incriminarea declarată, ceea ce pare contrar deciziei-cadru.

- MT a adoptat o nouă lege de modificare a legii transpunerii MT privind mandatul european de arestare şi care a intrat în vigoare la 19 septembrie 2006.

În urma primului raport al Comisiei, SI şi-a exprimat intenţia, precum CZ, de a modifica legislaţia sa pentru a da efect deplin mandatului european de arestare. La 1 iunie 2007, aceasta modificare nu era încă efectuată.

Comentariile şi noile informaţii furnizate în urma primei evaluări

Majoritatea statelor membre au reacţionat în scris la primul raport al Comisiei. Comentariile acestora, publicate de Consiliu,[28] au condus serviciile Comisiei la modificarea la timp a documentului anexat prezentului raport. Peste jumătate dintre aceste comentarii sunt reprezentate de informaţii pe care statele membre ar fi trebuit să le transmită iniţial Comisiei în temeiul articolului 34 din decizia-cadru, un sfert dintre acestea sunt justificate de erori faptice sau de interpretare din primul raport, restul rezultă din aprecieri pe care Comisia nu poate să le împărtăşească sau din simple comentarii.

La vederea comentariilor, dacă concluziile generale din primul raport modificat al Comisiei rămân aceleaşi, bilanţul transpunerii pare mai bun, dar trebuie continuat efortul de punere în conformitate cu decizia-cadru.

Un efort care trebuie însă urmat în continuare

Îmbunătăţirile aduse din 2005 de către statele membre transpunerii, care în general pare satisfăcătoare, a deciziei-cadru, menţine totuşi în întregime principalele deficienţe evidenţiate de Comisie în raportul anterior.

Pentru informaţii suplimentare, pe lângă problemele menţionate mai sus privind aplicarea la timp a mandatului european de arestare (CZ şi PL pentru cetăţenii naţionali, LU, SI) şi predarea cetăţenilor naţionali (CY), este regretabil că trebuie în continuare condamnate următoarele defecte de transpunere:

- Modificarea pragurilor minime de pedeapsă solicitate (articolul 2 / NL, AT, PL; articolul 4-7b / UK).

- Restabilirea controlului dublei incriminări în ceea ce priveşte lista completă a celor 32 de categorii de infracţiuni (articolul 2 / IT) sau doar o categorie (BE, SI[29], UK – din momentul în care o parte a infracţiunii este comisă pe teritoriul naţional, PL în mod sistematic pentru cetăţeni).

- Desemnarea unui organ executiv în locul autorităţilor judiciare competente integral (articolul 6 / DK) sau parţial (DE, EE, LV, LT).

- Puteri de decizie încredinţate autorităţilor centrale, depăşind simplul rol de facilitare, pe care decizia-cadru permite să li se atribuie acestora (articolul 7 / EE, IE, CY).

- Modificarea motivelor de neexecutare obligatorie (articolul 3-1 / DK, IE ; articolul 3-2 / IE) sau, mai mult, introducerea de motive de refuz care depăşesc decizia-cadru (articolul 1-3 / EL, IE, IT, CY, PL) sau care nu sunt prevăzute în aceasta din urmă, precum cele întemeiate pe aplicarea tratatelor sau a convenţiilor care nu au fost eliminate în mod expres prin decizia-cadru (articolul 3 / NL, UK). Noua lege MT de modificare a legii de transpunere a mandatului european de arestare a eliminat totuşi anumite motive de refuz, precum cele întemeiate pe circumstanţe nedrepte şi opresive de la articolul 16 alineatul (2) din legea naţională.

- Cerinţa unor condiţii suplimentare (articolul 5-1 / MT, UK ; articolul 5-3 / NL ; IT) sau a unor menţiuni sau documente care nu sunt prevăzute în formular (articolul 8-1 / CZ, IT, MT). În ceea ce priveşte CZ, Comisia a fost informată că o circulară a Ministerului de Justiţie din data de 19 mai 2006 prevede ca formularul utilizat pentru emiterea unui mandat european de arestare (MEA) să fie cel conţinut în decizia-cadru, circulara fiind un instrument legislativ în dreptul ceh. În plus, cererea de informaţii suplimentare se impune doar autorităţilor judiciare cehe în momentul în care acestea acţionează în calitate de autorităţi emitente. În practică, anumite ţări (UK, IE) par să solicite aproape sistematic informaţii suplimentare, chiar să solicite o nouă emitere a mandatului de arestare, ceea ce creează probleme unor ţări a căror legislaţie nu permite acest lucru şi care măreşte considerabil durata procedurilor.

- Fiind vorba de predarea cetăţenilor naţionali, introducerea unei limite temporale (articolele 4-6 / CZ şi PL pentru cetăţenii naţionali) sau restabilirea controlului dublei incriminări (articolul 5-3 / NL, PL), precum şi o modificare a pedepsei aplicate într-un alt stat membru (CZ, NL, PL).

- Imprecizii procedurale în cadrul obţinerii consimţământului persoanei urmărite (articolul 13 / DK ; Art. 14 / DK).

- Diversitatea practicilor în materie de „predare suplimentară" (ipoteză în care mandatul european de arestare priveşte nu doar o infracţiune vizată de decizia-cadru, dar şi alte infracţiuni care nu intră în domeniul de aplicare al deciziei-cadru) în urma absenţei unor dispoziţii speciale în decizia-cadru (articolul 16). O astfel de predare este posibilă în cel puţin 9 state membre (DK, DE, EE, ES, FI, LV, LT, AT, SE). În Franţa, judecătorului îi revine să decidă dacă este posibilă o astfel de predare, legea neprevăzând această ipoteză.

- Absenţa unui termen maxim pentru decizia instanţelor superioare (articolul 17 / CZ, MT, PT, SK, UK) sau a unui termen maxim total care depăşeşte norma de 60 de zile (BE) ori plafonul de 90 de zile în caz de casare (FR, IT).

CONCLUZIE

Prezentul raport confirmă concluziile generale emise pentru 2004. În pofida unei întârzieri iniţiale de până la 16 luni (IT) şi a unor întreruperi cauzate de dificultăţi constituţionale în cel puţin două state membre (DE pe parcursul unei părţi din anii 2005 şi 2006, CY), punerea în aplicare a deciziei-cadru s-a realizat cu succes. Mandatul european de arestare este operaţional în toate statele membre, inclusiv BU şi RO, de la 1 ianuarie 2007. Impactul său pozitiv se confirmă zilnic, atât în termeni de supunere la procesul judiciar, de eficacitate, cât şi de promptitudine a executării, cu respectarea drepturilor fundamentale.

Dacă anumite îmbunătăţiri ale transpunerii au devenit evidente în 2005, aceste corectări nu acţionează decât la limită. Rămâne semnificativă lista statelor membre care trebuie să fie de acord să depună eforturi pentru a se conforma pe deplin deciziei-cadru (în special CZ, DK, EE, IE, IT, CY, LU, MT, NL, PL, SI, UK).

Ţinându-se seama de natura sa, prezenta evaluare nu aduce prejudicii unei analize ulterioare şi aprofundate a practicii. Din acest motiv, în mod suplimentar, Comisia se implică total în exercitarea evaluării reciproce (între perechi) în legătură cu aplicarea mandatului de arestare european, şi a urmărit în prezentul raport, precum şi în anexa alăturată, să sublinieze aspectele practice ale punerii în aplicare a deciziei-cadru în cele 27 de state membre.

[1] JO L 190 din 18.7.2002, p. 1.

[2] COM(2005)63 şi SEC(2005)267 din 23.2.2005, modificate de COM(2006)8 şi SEC(2006)79

[3] Comunicatul de presă nr.8849/05 al Consiliului, 3.6.2005, p.10 şi documentul nr.8842/1/05, 19.5.2005.

[4] COM(2001)771 din 13.12.2001, § 1.2.2.

[5] COPEN 118 din 2.9.2005.

[6] COPEN 75 din 15.4.2005.

[7] 16454/1/06 REV1 COPEN 128 din data de 3 ianuarie 2007

[8] 13801/1/06 REV1 COPEN 106 din data de 6 decembrie 2006

[9] 5301/01/07 REV1 COPEN 6 din data de 20 februarie 2007

[10] Recomandarea Parlamentului European către Consiliu privind evaluarea mandatului european de arestare, 2005/2175(INI), 15.3.2006.

[11] BE şi DE nu au putut să comunice cifre pentru 2005 (COPEN 52 9005/4/06 REV 4 din 30.6.2006 completat de REV 5 din 18 ianuarie 2007).

[12] Suma cifrelor de 58% şi 52% depăşeşte 100% deoarece acelaşi mandat poate să fie transmis prin mai multe canale de comunicare.

[13] Statisticile pentru IE (răspunsul la întrebarea 7.2 „între o săptămână şi un an”) nu au fost incluse (COPEN 52 REV 4 din 30.6.2006).

[14] RJE 6 din 31.3.2006.

[15] http://www.ejn-crimjust.eu.int

[16] Anexa II din raportul anual al Eurojust pentru 2004.

[17] Decizia Curţii Constituţionale (PL) P 1/05 din 27.4.2005, publicată în culegerea oficială de decizii ale tribunalului constituţional (Orzecznictwie Trybunalu Konstytucyjnego. Zbiór urzendowy) 2005 ser. A nr. 4, item 42.

[18] Articolele 607p, 607t, 607w din Codul polonez de procedură penală.

[19] Decizia Curţii Constituţionale (DE) din 18.7.2005, BvR 2236/04, de asemenea disponibilă în 58 NJW (Neue Juristische Wochenschrift) 2289 (2005)

[20] Decizia Curţii Supreme de Justiţie (CY) din 7.11.2005, Ap. nr. 294/2005 (este de asemenea disponibil un rezumat în engleză: documentul Consiliului nr. 14285/05 din 11.11.2005)

[21] Decizia Curţii Constituţionale din 3 mai 2006, 434/2006 Sb.

[22] Monitorul belgian din 22 decembrie 2003, Ediţia a doua, p. 60075

[23] Hotărârea Curţii din 3 mai 2007, C-303/05, nepublicată încă în culegere.

[24] § 2.2.1 din Primul raport

[25] § 2.2.2 din Primul raport

[26] Articolul 2 din Convenţia europeană de extrădare din 13.12.1957 a Consiliului Europei.

[27] § 2.1.1 din Primul raport

[28] http://ue.eu.int/cms3_Applications/applications/PolJu/details.asp?lang=FR&cmsid=545&id=66

[29] Proiect de lege prevăzut de SI pentru 2007.