52007DC0301

RO

Bruxelles, 6.6.2007

COM(2007) 301 final

CARTEA VERDE

cu privire la viitorul sistem european comun de azil

(prezentat de Comisie)

CARTEA VERDE

cu privire la viitorul sistem european comun de azil

1. introducere

Crearea unui sistem european comun de azil (SECA) ca parte integrantă a spaţiului de libertate, securitate şi justiţie a apărut din ideea de a face din Uniunea Europeană o zonă unică de protecţie pentru refugiaţi, pe baza aplicării depline şi cu titlu global a Convenţiei de la Geneva şi a valorilor umanitare comune împărtăşite de toate statele membre. Planul de acţiune al Programului de la Haga prevede adoptarea propunerii referitoare la SECA până la sfârşitul anului 2010.

Comisia este angajată să continue realizarea acestui obiectiv ambiţios. În acest spirit, prin prezenta Carte verde Comisia lansează un amplu proces de consultare cu privire la forma pe care ar trebui să o aibă SECA. Prezenta Carte verde îşi propune să identifice opţiunile posibile în temeiul cadrului juridic al Uniunii Europene pentru realizarea celei de a doua etape de construire a SECA.

Structura de bază a SECA, astfel cum a fost definită în Programul de la Tampere şi confirmată de Programul de la Haga, constă în stabilirea unei proceduri comune de azil şi a unui statut unitar valabil pe teritoriul Uniunii Europene. Astfel, obiectivul final urmărit la nivelul UE este de a stabili un câmp de acţiune unitar, un sistem care să garanteze persoanelor care au nevoie efectivă de protecţie, accesul la un nivel înalt de protecţie în condiţii echivalente în toate statele membre, concomitent cu tratarea echitabilă şi corectă a persoanelor cu privire la care s-a constatat că nu au nevoie de protecţie.

Obiectivul urmărit în prima etapă a fost armonizarea cadrelor juridice ale statelor membre pe baza unor standarde comune minime de natură să asigure echitatea, eficienţa şi transparenţa. Între anii 1999-2006 progresul a fost considerabil, în special prin adoptarea celor patru instrumente legislative principale care formează acquis-ul şi care constituie fundamentul SECA [1]. Comisia va asigura transpunerea la timp şi punerea în practică de către statele membre a instrumentelor juridice deja adoptate.

Procesul de evaluare a instrumentelor şi iniţiativelor din prima etapă este încă în derulare dar, având în vedere necesitatea ca propunerile pentru a doua etapă să fie prezentate din timp, în vederea adoptării lor în 2010, este esenţial să se lanseze încă din această fază o analiză şi o dezbatere aprofundată cu privire la viitoarea arhitectură a SECA. Cu toate acestea, la pregătirea Cărţii verzi trebuie să se ia în considerare toate informaţiile disponibile cu privire la punerea în aplicare a instrumentelor din prima etapă şi la neajunsurile constatate în practică, astfel încât analiza şi dezbaterea să fie avizate. Se va efectua o sinteză a rezultatelor acestei analize ample şi a rezultatelor evaluării, în timp util, astfel încât să poată constitui baza pentru acţiunile ce vor trebui derulate în viitorul foarte apropiat pentru crearea SECA până în 2010.

Obiectivele etapei a doua ar trebui să urmărească atât atingerea unui nivel mai înalt al standardului comun de protecţie şi o mai mare egalitate a protecţiei pe teritoriul UE, cât şi asigurarea unui nivel superior de solidaritate între statele membre.

În etapa a doua este important să se adopte o abordare integrată şi cuprinzătoare a politicii în domeniul azilului, cu accent pe îmbunătăţirea tuturor aspectelor procedurii de azil, începând din momentul în care persoanele doresc să aibă acces la protecţie în Uniunea Europeană, până în momentul în care este identificată o soluţie durabilă pentru cei care au nevoie de protecţie internaţională.

Din perspectiva acestei abordări, este esenţial (1) să se dezvolte condiţiile în care persoanele care doresc protecţie în Uniunea Europeană pot să-şi prezinte cererile, să le susţină efectiv şi să primească un răspuns corespunzător cerinţelor lor individuale, şi (2) să fie stimulată capacitatea tuturor factorilor implicaţi în procedura de azil să-şi ducă la bun sfârşit atribuţiile, prin aceasta sporind calitatea procesului în ansamblu. De asemenea este necesar să se ofere administraţiilor naţionale cu atribuţii în domeniul azilului, instrumentele adecvate care să le permită gestionarea eficientă a fluxurilor de migranţi şi să prevină în mod eficient frauda şi abuzurile, menţinându-se în acest fel integritatea şi credibilitatea sistemului de azil.

Realizarea acestor obiective va însemna completarea acquis-lui referitor la azil acolo unde în prezent există lacune, precum şi armonizarea legislativă pe baza unor standarde ridicate. Vor trebui armonizate, de asemenea, practicile în domeniul azilului, prin aplicarea unui set de măsuri de însoţire privind cooperarea practică dintre statele membre.

În plus, ridicarea nivelului de solidaritate în domeniul azilului reprezintă o necesitate imperioasă pentru a se asigura că responsabilitatea pentru prelucrarea cererilor de azil şi pentru acordarea protecţiei în Uniunea Europeană este partajată în mod echitabil. Trebuie explorate, de asemenea, căile prin care Uniunea Europeană să-şi intensifice contribuţia la un regim de protecţie internaţională mai accesibil, mai echitabil şi mai eficient.

2. instrumente legislative

2.1. Prelucrarea cererilor de azil

Directiva 85/2005/CE a Consiliului („Directiva privind procedurile de azil”) prevede mai degrabă standarde de procedură decât o „procedură standard”. Această directivă permite un grad mare de flexibilitate în multe domenii, cum ar fi dispoziţiile referitoare la procedurile accelerate, procedurile la frontieră şi cererile care nu pot fi acceptate. Este necesară continuarea apropierii legislative astfel încât să se realizeze obiectivul unei proceduri comune la nivelul UE, prevăzut de Programul de la Haga.

În acest context, ar trebui să se pună un accent deosebit pe îmbunătăţirea posibilităţii efective de a solicita azil şi, în acest fel, a accesului la protecţie internaţională în UE. Acest lucru ar putea necesita consolidarea garanţiilor juridice care însoţesc etapa iniţială, de importanţă crucială, a procedurilor la frontieră şi, în special, procesul de înregistrare şi triere.

De asemenea, va trebui continuată apropierea normelor naţionale cu privire la aspectele referitoare la prelucrarea cererilor de azil care nu au făcut – ori au făcut prea puţin – obiectul prevederilor primei etape, cum ar fi calitatea actului decizional, evaluarea dovezilor prezentate de solicitanţi, precum şi procedurile de contestaţie.

În acelaşi timp ar putea fi necesară o reevaluare a conţinutului şi a valorii adăugate a anumitor instrumente de procedură introduse în prima etapă a armonizării, cum ar fi conceptele privind ţările de origine sigure, ţările terţe sigure şi ţările terţe europene sigure.

În plus, se poate obţine un progres semnificativ privind stabilirea unei proceduri comune în domeniul azilului prin includerea ca element obligatoriu în SECA a procedurii unice de evaluare a cererilor pentru acordarea statutului de refugiat şi de protecţie subsidiară. Aspectele care vor fi luate în considerare includ domeniul de aplicare, etapele de examinare a diferitelor motive de protecţie, procedurile de contestaţie, precum şi necesitatea de a impune termene sau un calendar privind durata procedurii de azil.

Prevăzând necesitatea unui studiu referitor la implicaţiile, oportunitatea şi fezabilitatea prelucrării în comun a cererilor de azil, Programul de la Haga prezintă prelucrarea în comun drept o posibilitate în plus pentru continuarea procesului de armonizare. În temeiul cadrului juridic actual, responsabilitatea stabilirii cererilor de azil revine fiecărui stat membru în parte. Valoarea adăugată, metodele, precum şi consecinţele practice şi financiare ale stabilirii acestui mecanism comun de prelucrare, ce poate fi întemeiat pe experienţa şi pe capacitatea fiecărui stat membru de a prelucra anumite cazuri, vor trebui studiate cu atenţie din perspectiva concluziilor studiului menţionat anterior.

(1) Cum se poate stabili o procedură comună de azil? Ce aspecte ar trebui avute în vedere pentru continuarea apropierii legislative?

(2) Cum poate fi sporită în continuare eficienţa accesului la procedura de azil? Dintr-o perspectivă mai generală, ce aspecte ale procedurii de azil, astfel cum este reglementată în prezent, ar trebui îmbunătăţite atât din punct de vedere al eficienţei, cât şi al garanţiilor de protecţie?

(3) Dacă există, ce noţiuni şi instrumente de procedură deja existente ar trebui revizuite?

(4) Cum ar trebui structurată o procedură unică obligatorie?

(5) Care ar putea fi modelele posibile pentru prelucrarea comună a cererilor de azil? În ce situaţii ar putea fi utilizat de către statele membre mecanismul de prelucrare în comun?

2.2. Condiţiile de primire a solicitanţilor de azil

Asigurarea unui înalt nivel de armonizare cu privire la condiţiile de primire a solicitanţilor de azil este crucială pentru evitarea unor fluxuri ulterioare. Cu toate acestea, în conformitate cu datele disponibile privind punerea în aplicare a Directivei 9/2003/CE a Consiliului („Directiva privind condiţiile de primire”), marja mare de acţiune lăsată statelor membre de către unele dispoziţii cheie ale acestei directive determină anularea efectului de armonizare dorit.

De exemplu, există divergenţe mari cu privire la accesul solicitanţilor de azil la piaţa muncii: unele state membre impun condiţii multiple, care trebuie îndeplinite (de exemplu, obţinerea unui permis de muncă), alte state membre permit accesul imediat, în timp ce unele state restricţionează accesul timp de un an. De aici rezultă întrebarea dacă nu cumva ar trebui reglementate mai precis condiţiile şi termenul de acces la piaţa muncii.

În strânsă legătură cu problema menţionată anterior privind capacitatea solicitanţilor de azil de a munci este modul prin care se poate asigura la scară mai generală un nivel adecvat al condiţiilor materiale de primire. În plus, au fost observate diferenţe mari între normele privind condiţiile de primire, precum şi în ceea ce priveşte accesul la asistenţa medicală.

Se constată, de asemenea, probleme serioase privind aplicabilitatea prezentei directive în cazul centrelor de detenţie, precum şi cu privire la aplicarea generală a măsurilor de detenţie în cazul solicitanţilor de azil, în măsura în care aceste măsuri au ca efect obstrucţionarea beneficierii depline de drepturile garantate prin directivă.

(6) În ce domenii ar trebui ca actuala marjă amplă de discreţie permisă prin prevederile directivei să fie limitată pentru a se obţine condiţii echitabile şi semnificative la un standard corespunzător de tratare?

(7) Ar trebui armonizate în continuare, în special, forma şi nivelul condiţiilor materiale de primire de care beneficiază solicitanţii de azil?

(8) Ar trebui continuată apropierea normelor naţionale de acces la piaţa muncii? Dacă da, ce aspecte?

(9) Ar trebui ca, în conformitate cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, motivele detenţiei să fie clarificate, iar condiţiile detenţiei şi durata acesteia să fie reglementate mai exact?

2.3. Acordarea protecţiei

Ca răspuns la apelul Programului de la Haga pentru un caracter unitar al protecţiei, ar putea fi avute în vedere câteva opţiuni privind criteriile de eligibilitate referitoare la protecţie şi conţinutul statutului (ori statutelor) protecţiei ce urmează a fi acordată.

Una din aceste opţiuni ar putea fi armonizarea mai amplă a criteriilor de eligibilitate şi clarificarea conceptelor utilizate pentru definirea motivelor de protecţie, astfel încât să se minimalizeze marja unor interpretări divergente şi aplicarea diferită în statele membre, fapt permis în prezent de dispoziţiile Directivei 83/2004/CE („Directiva cu privire la standardele minime”).

S-ar putea lua în considerare, de asemenea, apropierea în continuare a drepturilor şi beneficiilor aferente protecţiei acordate (privind, inter alia, permisele de şedere, asistenţa socială şi sănătatea, educaţia şi angajarea în muncă). Acquis-ul garantează două categorii diferite de drepturi şi beneficii refugiaţilor şi celor care beneficiază de protecţie subsidiară, pe baza diferenţierii între cele două categorii ce rezultă din actualul regim al dreptului internaţional, ce reflectă diferenţe importante în ceea ce priveşte motivele protecţiei. Dacă prin caracter unitar înţelegem un grad superior de armonizare, această opţiune ar avea drept rezultat un statut unitar pentru refugiaţi şi un altul pentru beneficiarii protecţiei subsidiare. Acest lucru ar însemna o diminuare a flexibilităţii permisă de cadrul juridic actual cu privire la conţinutul şi durata drepturilor ce urmează a fi acordate, precum şi posibilitatea de a limita sau refuza accesul la anumite drepturi.

O altă posibilă opţiune ce ar trebui avută în vedere ar fi aceea de a se acorda tuturor persoanelor care, în temeiul cadrului juridic actual, ar fi eligibile fie pentru statutul de refugiat, fie pentru protecţie subsidiară, un statut unitar unic, şi anume un statut de protecţie care să cuprindă un set unitar de drepturi pentru ambele categorii. Un astfel de statut, care oferă aceleaşi drepturi independent de motivele protecţiei, ar avea un avantaj – descurajarea solicitanţilor de azil de a contesta deciziile prin care se acordă protecţie subsidiară, în vederea obţinerii statutului de refugiat.

Ar putea fi util, de asemenea, să se analizeze necesitatea armonizării statutului acordat categoriilor de persoane care nu sunt eligibile pentru protecţie internaţională, definită în instrumentele juridice din prima etapă, dar care, totuşi, sunt protejate împotriva respingerii lor în temeiul obligaţiilor impuse tuturor statelor membre de către legislaţia internaţională referitoare la refugiaţi sau la drepturile omului, ori în temeiul principiilor care decurg din această legislaţie. Exemplele privind aceste categorii includ persoanele care nu pot fi respinse din motive medicale şi minorii neînsoţiţi. Dispoziţiile referitoare la un statut armonizat al acestor categorii de persoane ar trebui să se întemeieze pe jurisprudenţa în materie a Curţii Europene a Drepturilor Omului. [2]

În fine, conceptul de statut valabil pe întreg teritoriul Uniunii invită la reflecţie privind stabilirea la nivelul Comunităţii a unui mecanism de recunoaştere reciprocă a deciziilor naţionale privind azilul şi posibilitatea de a se transfera atribuţiile privind protecţia atunci când beneficiarul protecţiei îşi stabileşte reşedinţa în alt stat membru. Este necesar să fie discutate în detaliu procedurile juridice precise şi condiţiile concrete. Un astfel de mecanism s-ar putea întemeia îndeosebi pe dispoziţiile în domeniu ale Convenţiei de la Geneva şi pe Acordul european din 1980 privind transferul de responsabilitate cu privire la refugiaţi, încheiat în cadrul Consiliului Europei.

(10) În ce domenii ar trebui continuată apropierea legislativă sau ar trebui ridicat nivelul standardelor cu privire la

– criteriile de acordare a protecţiei

– drepturile şi beneficiile ce decurg din statutele de protecţie?

(11) Ce modele ar putea fi avute în vedere pentru crearea unui „statut unitar”? Ar putea fi avut în vedere un statut unitar pentru refugiaţi şi un altul pentru beneficiarii protecţiei subsidiare? Cum ar putea fi structurate acestea?

(12) Ar putea fi avut în vedere un statut unitar unic pentru toate persoanele eligibile pentru protecţie internaţională? Cum ar putea fi structurat acesta?

(13) Ar trebui ca şi alte categorii de persoane care nu pot face obiectul respingerii să fie supuse legislaţiei comunitare? În ce condiţii?

(14) Ar trebui să se stabilească un mecanism la nivelul UE pentru recunoaşterea reciprocă a deciziilor naţionale privind azilul şi posibilitatea de a se transfera responsabilitatea în materie de protecţie? În ce condiţii ar putea fi o soluţie viabilă? Cum ar putea funcţiona?

2.4. Aspecte intersectoriale

2.4.1. Răspuns adecvat la situaţii de vulnerabilitate

Toate instrumentele primei etape pun în evidenţă faptul că este imperios necesar să se ţină seama de nevoile speciale ale persoanelor vulnerabile. Cu toate acestea, s-a observat că există inadvertenţe serioase cu privire la definiţiile şi procedurile aplicate de statele membre pentru identificarea mai multor persoane vulnerabile care solicită azil şi că statele membre nu dispun de resursele, de capacităţile şi de expertiza necesare pentru a oferi răspunsul corespunzător la aceste necesităţi.

Prin urmare, apare drept o necesitate stabilirea mai aprofundată şi mai detaliată a căilor prin care ar trebui identificate şi rezolvate nevoile speciale ale celor mai vulnerabile persoane care solicită azil, în toate etapele procedurii de azil. Acest tip de abordare cuprinzătoare ar trebui să se axeze, în special, pe aspecte cum ar fi reglementarea mai precisă a noţiunii de asistenţă şi consultanţă medicală şi psihologică adecvate, acordate persoanelor traumatizate, victimelor torturii şi traficului de persoane, precum şi identificarea corespunzătoare şi soluţionarea nevoilor minorilor, în special a minorilor neînsoţiţi; elaborarea unor tehnici de intervievare adecvate acestor categorii, bazate, inter alia, pe sensibilizarea faţă de cultura, vârsta şi sexul acestor persoane şi pe abilităţi inter-culturale, precum şi utilizarea unor experţi în tehnica interviului şi a traducătorilor-interpreţi şi stabilirea unor norme mai detaliate cu privire la ceea ce ar trebui să fie relevant pentru evaluarea cererilor care au drept temei persecuţia pe motive de apartenenţă sexuală şi persecuţia copiilor.

În plus, este necesar să se identifice modalităţi de sporire a capacităţilor naţionale, prin comunicarea cu toţi factorii implicaţi în structurarea şi punerea în practică a măsurilor de soluţionare a nevoilor speciale ale categoriilor mai vulnerabile de persoane care solicită azil şi de refugiaţi – cum ar fi experţii în domeniul sănătăţii şi educaţiei, psihologii, traducătorii-interpreţi, experţii lingvişti, antropologii culturali, juriştii, asistenţii sociali şi ONG-urile. Acest lucru ar putea presupune crearea unor programe de formare la nivelul UE pentru astfel de profesionişti, stabilirea la nivelul UE a mecanismelor (inclusiv baze de date şi alte instrumente pentru schimbul de informaţii) pentru diseminarea celor mai bune practici la nivel operaţional sau chiar stabilirea unor norme comune privind calificările şi competenţele necesare şi, eventual, crearea unui mecanism de monitorizare prin care să se asigure standarde înalte de calitate a serviciilor oferite persoanelor mai vulnerabile.

(15) Cum ar putea fi îmbunătăţite dispoziţiile prin care statele membre sunt obligate să identifice nevoile solicitanţilor de azil care sunt cei mai vulnerabili, să ia în considerare aceste nevoi şi să le soluţioneze şi cum ar putea fi mai bine adaptate cerinţelor reale ale acestor persoane? În ce domenii ar trebui continuată elaborarea de norme?

(16) Ce măsuri ar trebui aplicate pentru creşterea capacităţilor naţionale de a răspunde eficient la situaţiile de vulnerabilitate?

2.4.2. Integrarea

Având în vedere că politicile UE se axează din ce în ce mai mult pe integrarea cetăţenilor din ţări terţe, este oportun să se reflecteze la scară globală cu privire la modul de a spori integrarea celor ce beneficiază de protecţie internaţională. Extinderea la această categorie a drepturilor de şedere pe termen lung, astfel cum sunt avute în vedere de propunerea Comisiei de modificare a Directivei 109/2003/CE a Consiliului („Directiva privind rezidenţii pe termen lung”) din 6 iunie 2007 este menită să contribuie semnificativ în acest sens.

În acest context, ar trebui să se aibă în vedere, în special, ridicarea standardelor prevăzute de directiva privind standardele minime, în ceea ce priveşte integrarea beneficiarilor protecţiei subsidiare, dar şi cu privire la crearea unor programe de integrare care să ţină seama de cerinţele specifice (de exemplu, locative şi de acces la asistenţa medicală şi la serviciile de asistenţă socială), precum şi de potenţialul persoanelor care beneficiază de protecţie internaţională.

În această privinţă, dreptul la muncă (şi limitările) sunt importante, întrucât ocuparea unui loc de muncă este recunoscută drept un element major care facilitează integrarea. În acest context, trebuie găsite modalităţi de a sensibiliza şi mai mult actorii de pe piaţa muncii cu privire la valoarea şi contribuţia potenţială pe care beneficiarii protecţiei internaţionale o pot aduce organizaţiilor şi companiilor. De asemenea ar trebui să se acorde o atenţie specială stabilirii experienţei acestora în muncă, a capacităţilor şi a potenţialului de care dispun, precum şi recunoaşterii calificărilor acestora, întrucât de multe ori beneficiarii protecţiei internaţionale nu pot dovedi cu documente, cum ar fi diplome şi alte acte relevante din ţara lor de origine, cerute în mod normal de legislaţia statelor membre, ca o condiţie preliminară a angajării în mod legal în anumite domenii de activitate. Ar trebui promovată, de asemenea, dobândirea abilităţilor şi competenţelor inter-culturale necesare, nu numai în ceea ce priveşte beneficiarii protecţiei internaţionale, dar şi cu privire la profesioniştii care lucrează cu aceştia. Ar trebui sprijinit, de asemenea, un management al diversităţii. În vederea unei abordări ample, ar putea fi necesar, de asemenea, să se aibă în vedere ca solicitanţilor de azil să li se ofere accesul la măsuri şi facilităţi de integrare specifice şi selectate, inter alia pentru a favoriza integrarea rapidă a persoanelor pentru care s-a decis să se acorde protecţie internaţională. Pentru o abordare amplă, ar fi necesar să se aibă în vedere, de asemenea, posibilitatea ca solicitanţilor de azil să li se acorde acces la măsurile şi mecanismele specifice de integrare, astfel încât să se faciliteze, inter alia, integrarea rapidă a persoanelor cărora li s-a acordat în cele din urmă protecţie internaţională.

(17) Ce alte măsuri juridice ar putea fi adoptate pentru o mai mare integrare a solicitanţilor de azil şi a persoanelor care beneficiază de protecţie internaţională, inclusiv integrarea lor pe piaţa muncii?

2.4.3. Asigurarea caracterului cuprinzător al instrumentelor din etapa a doua

Ar fi oportun, de asemenea, să se aibă în vedere alte domenii care în prezent nu sunt cuprinse în legislaţia comunitară, dar în care pot fi o valoare adăugată la apropierea normelor de drept intern.

(18) În ce alte domenii ar fi utilă sau necesară armonizarea pentru a se obţine o abordare cu adevărat cuprinzătoare a procedurii de azil şi a rezultatelor acesteia?

3. Punere în aplicare – măsuri de însoţire

Programul de la Haga a evidenţiat necesitatea unei cooperări practice intensificate între administraţiile naţionale în vederea unei mai mari convergenţe între practicile interne şi pentru creşterea calităţii actului de decizie şi a eficienţei gestionării politicii referitoare la azil. Activităţile foarte diverse prevăzute de Comunicarea Comisiei privind „Cooperarea consolidată practică” sunt derulate în prezent în cadrul Eurasil, un grup de experţi prezidat de Comisie.

Cu toate acestea, având în vedere că prezenta Carte verde se va concretiza în obiective pe termen mediu şi pe termen lung, este important să se depăşească nivelul propunerilor prezentate pentru a se lua în considerare şi alte domenii în care s-ar putea extinde în mod util cooperarea practică dintre statele membre. Aceasta ar însemna, de asemenea, să se analizeze modalităţile de intensificare a impactului cooperării din punct de vedere al continuării procesului de apropiere a practicilor şi jurisprudenţelor naţionale, cum ar fi elaborarea unor linii directoare comune privind interpretarea şi aplicarea diferitelor aspecte de procedură şi de fond ale acquis-lui în domeniul azilului. Pentru a menţiona doar câteva exemple, care au la bază evaluarea comună a situaţiilor din ţara de origine, a unor tipuri de cazuri ori a anumitor aspecte ale cererilor de azil care necesită expertiză juridică sau practică specifică, statele membre ar putea adopta abordări comune cu privire la clauzele de excludere sau de încetare în anumite tipuri de cazuri, cu privire la concepte cum ar fi persecuţia pe motive de apartenenţă sexuală şi persecuţia copiilor sau la depistarea şi prevenirea fraudei sau abuzului sau cu privire la traducerea documentelor şi la metodele şi procedurile de intervievare.

Ar trebui să se ia în considerare, de asemenea, modul de a se dezvolta în continuare portalul comun al UE privind ţările de origine, în special prin conectarea lui la alte baze de date referitoare la imigrare şi la integrare şi prin configurarea lui în aşa fel încât să poată oferi informaţii cu privire la o gamă amplă de chestiuni legate de imigraţie.

De asemenea, s-ar putea pune un accent mai mare pe extinderea cercului actorilor implicaţi în schimbul de bune practici, în construcţia instituţională şi în activităţi de formare şi în stabilirea liniilor directoare, dar şi pe angajarea tuturor părţilor interesate, inclusiv instanţe de contencios administrativ sau de recurs, experţi în domeniul juridic sau lingvistic, cadre din domeniul sănătăţii, experţi din domeniul educaţiei şi orientării profesionale, paznici de frontieră şi a persoanelor cu rol de aplicare a legii.

În plus, pentru a se ţine pasul cu rapida expansiune, din punct de vedere al domeniului, al cooperării practice care acoperă aspecte diferite ale procedurii de azil, este din ce în ce mai presant să se asigure un sprijin structural corespunzător tuturor activităţilor relevante, precum şi o analiză ulterioară, eficientă şi sistematică, a rezultatelor acestor activităţi.

Comisia intenţionează ca anul acesta să lanseze un studiu de fezabilitate pentru a fi exploatate în detaliu şi in extenso diferitele opţiuni care ar putea fi avute în vedere în acest sens.

Una din aceste opţiuni, prevăzută de Programul de la Haga, o reprezintă transformarea structurilor implicate în cooperarea practică într-un Birou european de asistenţă. În cazul în are se alege această soluţie, acest birou ar putea prelua şi coordona în mod sistematic toate activităţile curente ale cooperării practice comune. În plus, biroul ar putea include un facilitate pentru instruirea tuturor părţilor implicate în procedura de azil şi ar putea acorda sprijin structural pentru orice activităţi de prelucrare pe care statele membre le pot întreprinde în viitor prin acţiune comună. Ar putea sprijini, de asemenea, eforturile comune ale statelor membre de a găsi soluţii la presiunile deosebite la care sunt supuse sistemele lor de azil şi capacităţile de primire, cauzate de mai mulţi factori, cum ar fi amplasarea geografică. Biroul ar putea constitui şi conduce echipe de experţi în domeniul azilului, care să fie afectaţi în statele membre ce se confruntă cu presiuni deosebite. Ar putea avea un rol în punerea în practică a programelor de protecţie regională şi în coordonarea oricărei noi iniţiative de politică adoptate în viitor, de exemplu cu privire la reinstalarea la nivelul UE. În plus, ar putea fi împuternicit să monitorizeze aplicarea condiţiilor de primire de care beneficiază solicitanţii de azil.

(19) Căror domenii ar mai putea fi extinse în mod util activităţile de cooperare practică şi cum ar putea fi sporit la maxim impactul acestora? Cum ar putea fi implicaţi în mod util mai mulţi factori? Cum ar putea fi diseminate şi incorporate inovaţia şi bunele practici în domeniul cooperării practice?

(20) În special, cum ar putea ajuta cooperarea practică la stabilirea unor abordări comune a unor chestiuni, de exemplu conceptele referitoare la persecuţia pe motive de apartenenţă sexuală şi persecuţia copiilor, aplicarea clauzelor de excludere sau prevenirea fraudei?

(21) Ce opţiuni pot fi avute în vedere pentru a fi susţinută structural o gamă largă de activităţi practice de cooperare şi pentru a se asigura durabilitatea lor? Crearea unui Birou european de asistenţă ar fi o soluţie optimă? Dacă da, cu ce competenţe ar putea fi învestit?

(22) Care ar fi structura operaţională şi instituţională cea mai adecvată pentru ca un astfel de birou să-şi poată îndeplini cu succes atribuţiile?

4. SOLIDARITATE ŞI PARTAJAREA RĂSPUNDERII

4.1. Partajarea responsabilităţii

Sistemul de la Dublin (regulamentele privind sistemul de la Dublin şi EURODAC) nu a fost creat ca instrument de partajare a răspunderii. Obiectivul principal al sistemului a fost acela de a stabili fără întârziere statul membru responsabil de examinarea unei cereri de azil prezentată pe teritoriul UE, pe baza unor criterii corecte şi obiective, precum şi acela de a preveni fluxurile secundare între statele membre. Aşa cum arată raportul de evaluare publicat la 6 iunie 2007, sistemul de la Dublin a realizat în mare măsură aceste obiective, deşi mai există întrebări cu privire la eficacitatea lui ca mijloc de diminuare a fluxurilor ulterioare.

Raportul de evaluare a evidenţiat, de asemenea, că transferurile care au loc în baza sistemului de la Dublin au o distribuţie echilibrată între statele membre frontaliere şi nefrontaliere. Cu toate acestea, sistemul de la Dublin poate atrage după sine, de facto, responsabilităţi suplimentare pentru statele membre care deţin capacităţi limitate de primire şi de absorbţie şi care se confruntă cu mari presiuni ale migraţiei, determinate de poziţia lor geografică.

Apropierea în continuare a procedurilor naţionale de azil, a normelor juridice şi a condiţiilor de primire, astfel cum au fost avute în vedere la crearea unui sistem european comun de azil, este menită să reducă acele fluxuri secundare ale solicitanţilor de azil care sunt cauzate, în principal, de diversitatea normelor în vigoare şi, în acest fel, rezultatul poate fi o repartizare globală mai echitabilă între statele membre a cererilor de azil.

Cu toate acestea, nici prin instituirea procedurii comune de azil şi a statutului unitar nu vor fi eliminate total motivele pentru care solicitanţii de azil consideră că un stat membru este o destinaţie mai atractivă decât alt stat membru. Prin urmare, va fi nevoie de un sistem care să repartizeze cât se poate de clar responsabilitatea examinării unei cereri de azil în cadrul UE, astfel încât să se evite fenomenul de „jonglare” cu cererile de azil şi de „refugiaţi la orizont”.

Este necesar să se analizeze în continuare principiile şi obiectivele care stau la baza sistemului de la Dublin şi, dacă este necesar, să fie introduse mecanisme suplimentare. Se pot avea în vedere şi alţi factori, cum ar fi capacităţile statelor membre de a prelucra cererile de azil şi de a oferi soluţii pe termen lung refugiaţilor recunoscuţi. Această analiză este necesară dacă se doreşte ca aplicarea sistemului să aibă drept consecinţă o repartizare mai echilibrată între statele membre.

În anii anteriori au fost analizate eventuale sisteme alternative de repartizare a responsabilităţii. Printre acestea s-a aflat, de exemplu, un sistem prin care se repartizează responsabilitatea în funcţie de locul în care este prezentată cererea de azil, ţara de origine a solicitantului sau ultima ţară de tranzit cunoscută.

Cu toate acestea, ar trebui să se analizeze, în principal, instituirea unor mecanisme „corectoare” de partajare a responsabilităţilor, care să fie complementare sistemului de la Dublin, pentru a prevedea, de exemplu, repartizarea între statele membre a persoanelor care beneficiază de protecţie internaţională, după ce le-a fost acordat statutul de persoană aflată sub protecţie. Reinstalarea în interiorul UE este o cale importantă de urmat. Se preconizează, de asemenea, că extinderea dispoziţiilor directivei privind rezidenţii pe termen lung la beneficiarii protecţiei internaţionale va diminua răspunderea ce revine anumitor state membre, prin faptul că se permite acestor persoane să se deplaseze în alt stat membru, în anumite condiţii.

(23) Este necesară completarea sistemului de la Dublin cu măsuri de natură să intensifice partajarea echitabilă a răspunderii?

(24) Ce alte mecanisme ar putea fi introduse pentru a se obţine o repartizare mai echitabilă între statele membre a solicitanţilor de azil şi/sau a beneficiarilor de protecţie internaţională?

4.2. Solidaritate financiară

Este necesar să analizăm mijloacele ce trebuie aplicate în continuare pentru a da o maximă eficienţă Fondului European pentru Refugiaţi (FER), ca instrument menit să sprijine eforturile statelor membre de a pune în aplicare politica Uniunii Europene în domeniul azilului. Mai precis, trebuie explorate căile prin care să se asigure o mai bună utilizare a finanţării din FER, astfel încât să fie un element de completare şi de stimulare şi să acţioneze ca un catalizator pentru realizarea obiectivelor stabilite, de reducere a discrepanţelor şi de creştere a nivelului standardelor.

Pentru ca Fondul să aibă un impact maxim, la nivel naţional ar putea fi instituite, de exemplu, mecanisme specifice de consultare şi de partajare a informaţiilor, astfel încât să se obţină analize precise ale deficitelor care trebuie rezolvate cu ajutorul Fondului. Pentru a se evita fragmentarea şi suprapunerea eforturilor, dar şi pentru crearea de sinergii şi promovarea celor mai bune practici, la nivelul UE s-ar putea înfiinţa, de asemenea, un mecanism de partajare a informaţiilor, în vederea diseminării informaţiilor referitoare la proiectele şi programele ce ar putea servi drept modele.

Cu toate acestea, în paralel cu optimizarea posibilităţilor de finanţare existente, adoptarea unei abordări comprehensive aduce în discuţie, de asemenea, o altă chestiune, şi anume, dacă există cerinţe specifice de finanţare care nu sunt acoperite în mod corespunzător de fondurile existente. Aceste cerinţe pot să apară, de exemplu, în legătură cu finanţarea unei acţiuni integrate, ca răspuns la situaţiile de vulnerabilitate în derularea procedurii de azil sau în legătură cu finanţarea unor măsuri de însoţire legate de cooperarea dintre statele membre (de la finanţarea detaşării de personal din administraţiile naţionale şi din organismele judiciare sau participarea lor în acţiuni comune, până la finanţarea viitorului Birou european de asistenţă).

(25) Prin ce mijloace s-ar putea spori eficacitatea FER, complementaritatea cu resursele naţionale şi efectul său de multiplicare? Crearea unor mecanisme de partajare a informaţiilor ca cele menţionate anterior reprezintă cel mai bun mijloc? Ce alte mijloace ar putea fi avute în vedere?

(26) Există nevoi specifice de finanţare care nu sunt rezolvate corespunzător de fondurile existente?

5. dimensiunea externă a azilului

5.1. Sprijinirea ţărilor terţe pentru consolidarea protecţiei

Având în vedere că din cei 8,7 milioane de refugiaţi, se estimează că 6,5 milioane provin din ţările în curs de dezvoltare [3], este important să se analizeze mijloacele prin care să fie sprijinite ţările terţe la soluţionarea problemelor legate de azil şi refugiaţi. În efortul său de a spori protecţia efectivă şi identificarea unor soluţii durabile pentru refugiaţi atât în regiunea de origine, cât şi în cea de tranzit, Comisia a dezvoltat conceptul de programe de protecţie regională şi comunitară, ca o completare a diferitelor tipuri de asistenţă comunitară către ţări terţe în domeniul azilului. Trebuie menţionat că cele două programe pilot lansate până în prezent în noile state de vest independente şi în Tanzania se află încă într-un stadiu incipient de punere în practică şi că orice restructurare viitoare a conceptului va trebui să se întemeieze pe concluziile evaluării lor. Astfel, dacă se ajunge la concluzia că sunt utile, discuţia poate avansa către intensificarea valorii adăugate a programelor şi asigurarea durabilităţii rezultatelor obţinute.

În plus, recunoscând importanţa pentru politica sa de dezvoltare a stabilirii unor soluţii viabile pentru refugiaţi şi pentru solicitanţii de azil, Comisia a întreprins în ultimii ani o integrare sistematică a azilului în strategiile sale de cooperare pentru dezvoltare, astfel cum reiese din mai multe documente recente de strategie naţională/regională, şi a alocat pentru aceasta o finanţare importantă din diferite instrumente de asistenţă externă.

În acest context, este necesar să se analizeze care pot fi tipurile de acţiuni cu maximă eficienţă în sprijinirea ţărilor terţe la gestionarea situaţiilor legate de refugiaţi, inclusiv prin rezolvarea cerinţelor refugiaţilor şi ale persoanelor repatriate şi analizarea potenţialului lor de a contribui la dezvoltarea ţărilor care îi primesc, dar şi modul a de a spori coerenţa şi eficacitatea acţiunii Uniunii Europene în legătură cu regiunile şi ţările terţe respective.

(27) Dacă este necesară evaluarea, cum pot fi sporite eficacitatea şi durabilitatea programelor de protecţie regională? Ar trebui dezvoltat în continuare conceptul referitor la programele de protecţie regională şi, în caz afirmativ, în ce mod?

(28) Cum ar putea UE să susţină cel mai bine ţările terţe în rezolvarea mai eficientă a problemelor legate de azil şi refugiaţi ?

(29) Care sunt căile prin care strategiile globale ale Comunităţii cu privire la ţări terţe pot fi mai coerente şi îmbunătăţite în ceea ce priveşte asistenţa acordată refugiaţilor?

5.2. Reinstalarea

Ca instrument de protecţie, având rolul de a oferi soluţii durabile şi de a stabili un mecanism eficient de partajare a responsabilităţii, reinstalarea reprezintă o parte importantă a dimensiunii externe a politicii comunitare în domeniul azilului. Reinstalarea refugiaţilor pe teritoriul UE reflectă, de asemenea, angajamentul UE de a arăta solidaritate internaţională şi de a partaja răspunderea ţărilor din regiunile de provenienţă care primesc cea mai mare parte a refugiaţilor. Realizarea obiectivelor ambiţioase prevăzute în legătură cu dezvoltarea unui regim de reinstalare în UE necesită o abordare proactivă. În prezent, Comisia caută să ofere un amplu sprijin financiar activităţilor de reinstalare întreprinse de statele membre şi să faciliteze o angajare semnificativă a UE în domeniul politicii de reinstalare, în contextul programelor de protecţie regională.

În cazul în care se va dezvolta acest domeniu, am putea explora diverse modalităţi de încurajare a statelor membre. Acest lucru ar presupune ca statele membre să fie sprijinite să-şi extindă şi să-şi dezvolte programele naţionale de reinstalare şi, de asemenea, să fie încurajate să participe substanţial la componenta de reinstalare din programele de protecţie regională. Se poate dovedi util, de asemenea, să se analizeze modul în care se poate institui o abordare comună cu privire la mijloacele de a pune în practică activităţile de reinstalare în contextul programelor de protecţie regională, astfel încât să se obţină o eficienţă sporită, o mai mare coordonare şi o economie de scară. Este evident că orice paşi viitori în această direcţie vor trebui să se întemeieze pe concluziile evaluării programelor pilot de protecţie regională.

De asemenea, ar trebui să abordăm şi alte domenii - în afara programelor de protecţie regională - atunci când un efort colectiv la nivelul UE cu privire la reinstalare ar putea ajuta la rezolvarea cazurilor în care reglementarea situaţiei refugiaţilor a fost amânată sau ar putea oferi un răspuns viabil la situaţiile de urgenţă.

(30) Cum se poate obţine o angajare substanţială şi susţinută din partea UE cu privire la reinstalare?

(31) Ce soluţii pot fi explorate pentru a se realiza o abordare coordonată la nivelul UE cu privire la reinstalare? Ce anume ar fi necesar din punct de vedere financiar, operaţional şi instituţional?

(32) În ce alte situaţii ar putea fi avută în vedere o angajare comună la nivelul Uniunii Europene în domeniul reinstalării? În ce condiţii?

5.3. Tratarea fluxurilor mixte de la frontierele externe

Un alt element cheie al dimensiunii externe a azilului este necesitatea de a găsi o soluţie pentru fluxurile mixte, în care fluxurile de migranţi care ajung la frontierele externe ale statelor membre includ atât imigranţi ilegali, cât şi persoane care au nevoie de protecţie. Răspunsul la această provocare implică garantarea şi creşterea accesului la protecţie la frontierele externe.

Măsurile de combatere a migraţiei ilegale şi a traficului cu fiinţe umane ar trebui puse în practică într-un mod prin care dreptul de azil să nu fie lipsit de sensul său practic. Eforturile Comisiei sunt axate pe acordarea de asistenţă operaţională şi financiară care să ajute statele membre să instituie sisteme eficiente de gestionare a intrărilor care sunt sensibile din punct de vedere al protecţiei, în special atunci când se confruntă cu situaţii de urgenţă cauzate de migraţia în masă la frontierele lor.

Propunerile vizează, în special, înfiinţarea unor echipe de experţi în domeniul azilului, la care să se apeleze pentru a asista temporar statele membre care se confruntă cu presiuni în stabilirea profilului fiecărui caz în parte la punctele de intrare, precum şi acordarea asistenţei financiare de urgenţă acestor state membre, pentru a le ajuta să ofere condiţii de primire corespunzătoare şi să deruleze proceduri de azil corecte şi eficiente. În cazul în care se concretizează opţiunea de a înfiinţa un birou european de asistenţă, s-ar putea analiza posibilitatea de a-l abilita să coordoneze intervenţia echipelor de experţi în domeniul azilului. Sistemele de voluntariat existente sau noi, la nivel naţional şi european (în special Serviciul European de Voluntariat), ar putea contribui, de asemenea, la mobilizarea energiilor, sporirea capacităţilor de primire şi consolidarea solidarităţii în rândul statelor membre.

(33) Ce alte măsuri pot fi adoptate pentru a se asigura că obligaţiile de protecţie ce decurg din acquis-ul comunitar şi din dreptul internaţional privind refugiaţii şi drepturile omului fac parte integrantă din gestionarea frontierelor externe? În special, ce alte măsuri ar putea fi adoptate astfel încât să existe garanţia că punerea în practică a măsurilor menite să combată migraţia ilegală nu afectează accesul la protecţie al solicitanţilor de azil ?

(34) Cum pot fi sporite capacităţile naţionale de a institui sisteme eficiente de gestionare a intrărilor care sunt sensibile din punct de vedere al protecţiei, în special în cazul unor fluxuri în masă la frontiere?

5.4. Rolul UE ca actor global în chestiunile referitoare la refugiaţi

Sistemele de azil ale statelor membre sunt considerate din ce în ce mai mult drept o zonă de protecţie regională unică. Acesta este un efect care va fi amplificat prin stabilirea unei proceduri comune şi a unui statut unitar. În acelaşi timp, pe măsură ce dimensiunea externă a politicii UE în domeniul azilului devine tot mai importantă, cresc şi aşteptările cu privire la rolul UE ca entitate formată din 27 de state, în cadrul sistemului de protecţie globală a refugiaţilor. Astfel, UE este chemată tot mai mult să prezinte o viziune comună cu privire la chestiunile de politică privind refugiaţii la nivel internaţional şi să dezvolte poziţii comune faţă de organizaţiile internaţionale.

(35) Cum poate evolua politica europeană referitoare la azil într-o politică împărtăşită de statele membre ale UE, astfel încât să soluţioneze problemele privind refugiaţii la nivel internaţional? Ce modele ar putea aplica Uniunea Europeană pentru a deveni un partener global în acest domeniu?

6. Concluzie

În prezenta Carte verde, Comisia a dorit să pună în evidenţă principalele chestiuni de interes major şi face apel să se formuleze recomandări constructive pentru a se înregistra progrese în domeniu.

În consonanţă cu abordarea integrată a chestiunii azilului descrisă anterior, Comisia îşi propune să lanseze o amplă discuţie la nivelul tuturor părţilor interesate. Sunt invitate să contribuie toate instituţiile Uniunii Europene, autorităţile naţionale, regionale şi locale, ţările candidate, partenerii din ţările terţe, organizaţiile interguvernamentale şi neguvernamentale, toţi factorii la nivel de stat şi furnizorii de servicii private implicaţi în procedura de azil, mediile universitare, partenerii sociali, organizaţiile societăţii civile şi cetăţenii.

Rezultatele acestei ample consultări vor furniza datele pe baza cărora se va întocmi un plan de politică în domeniu, care va fi emis în primul trimestru din 2008, în care Comisia va expune toate măsurile pe care le va adopta pentru construirea SECA, precum şi calendarul pentru adoptarea acestor măsuri.

În vederea pregătirii unei audieri publice în data de 18 octombrie 2007, Comisia invită toate părţile interesate să-şi trimită în scris opiniile cu privire la această consultare, până la 31 august 2007, la

Immigration and Asylum Unit – "Green Paper on Asylum"

Directorate General Justice, Freedom and Security

European Commission

B-1049 Brussels

e-mail : JLS-asile-livre-vert@ec.europa.eu

Toate contribuţiile relevante vor fi publicate pe portalul web „Vocea dumneavoastră în Europa”: http://europa.eu.int/yourvoice/consultations/index_en.htm

ANNEX I

BIBLIOGRAPHY

I. EUROPEAN COUNCIL CONCLUSIONS

The Hague Programme: Strengthening Freedom, Security and Justice in the European Union, (OJ C 53, 3.3.2005, p. 1)

The Tampere European Council, 15 and 16 October 1999, Presidency Conclusions, available at the European Council website:

http://www.consilium.europa.eu/ueDocs/cms_Data/docs/pressData/en/ec/00200-r1.en9.htm

II. LEGISLATIVE INSTRUMENTS

A. Instruments establishing minimum standards

Council Directive 2005/85/EC of 1 December 2005 on minimum standards on procedures in Member States for granting and withdrawing refugee status (O J L 326, 13.12.2005, p. 13)

Council Directive 2004/83/EC of 29 April 2004 on minimum standards for the qualification and status of third country nationals or stateless persons as refugees or as persons who otherwise need international protection and the content of the protection granted (OJ L 304, 30.9.2004, p. 12)

Council Directive 2003/9/EC of 27 January 2003 laying down minimum standards for the reception of asylum seekers (OJ L 31, 6.2.2003, p. 18)

Council Directive 2001/55/EC of 20 July 2001 on minimum standards for giving temporary protection in the event of a mass influx of displaced persons and on measures promoting a balance of efforts between Member States in receiving such persons and bearing the consequences thereof (OJ L 212, 7.8.2001, p.12)

B. Dublin System

Commission Regulation (EC) No 1560/2003 of 2 September 2003 laying down detailed rules for the application of Council Regulation (EC) No 343/2003 establishing the criteria and mechanisms for determining the Member State responsible for examining an asylum application lodged in one of the Member States by a third-country national (OJ L 222, 5.9.2003, p. 3)

Council Regulation (EC) No 343/2003 of 18 February 2003 establishing the criteria and mechanisms for determining the Member State responsible for examining an asylum application lodged in one of the Member States by a third-country national (OJ L 50, 6.2.2003, p.1)

Council Regulation (EC) No 407/2002 of 28 February 2002 laying down certain rules to implement Regulation (EC) No 2725/2000 concerning the establishment of "EURODAC" for the comparison of fingerprints for the effective application of the Dublin Convention (OJ L 62, 5.3.2002, p. 1)

Council Regulation (EC) No 2725/2000 of 11 December 2000 concerning the establishment of 'EURODAC' for the comparison of fingerprints for the effective application of the Dublin Convention (OJ L 316, 15.12.2000, p. 1)

C. Financial Programmes

Framework Programme on Solidarity and the Management of Migration Flows for the period 2007-2013 [to be adopted]

Regulation (EC) No 1905/2006 of the European Parliament and of the Council of 18 December 2006 establishing a financing instrument for development cooperation (OJ L 378, 27.12.2006, p. 41)

Regulation (EC) No 491/2004 of the European Parliament and of the Council of 10 March 2004 establishing a programme for financial and technical assistance to third countries in the areas of migration and asylum (AENEAS) (OJ L 80, 18.3.2004, p. 1)

Council Decision 2002/463/EC of 13 June 2002 adopting an action programme for administrative cooperation in the fields of external borders, visas, asylum and immigration (ARGO programme) (OJ L 161, 19.6.2002, p. 11)

Council Decision 2004/904/EC of 2 December 2004 establishing the European Refugee Fund for the period 2005 to 2010 (OJ L 381, 28.12.2004, p. 52)

Council Decision 2000/596/EC of 28 September 2000 establishing a European Refugee Fund (OJ L 252, 6.10.2000, p. 12)

D. Legislative Proposals

Proposal for a Council Directive amending Directive 2003/109/EC to extend its scope to beneficiaries of international protection (COM(2007) 298, 6.6.2007)

E. Other

Council Decision 2006/688/CE of 5 October 2006 on the establishment of a mutual information mechanism concerning Member States' measures in the areas of asylum and immigration (OJ L 283, 14.10.2006, p. 40)

III. COMMISSION COMMUNICATIONS AND STAFF WORKING DOCUMENTS

Commission Communication on 'Reinforcing the management of the European Union's Southern Maritime Borders' - COM(2006) 733, 30.11.2006

Commission Communication on 'Strengthened practical cooperation - New structures, new approaches: improving the quality of decision making in the Common European Asylum System' - COM(2006) 67, 17.2.2006

Commission Communication on 'A Strategy on the external dimension of Freedom, Security and Justice' - COM(2005) 491, 12.10.2005

Commission Communication on 'Regional Protection Programmes' - COM(2005) 388, 1.9.2005

Commission Communication on 'A More Efficient Common European Asylum System: The Single Procedure as the Next Step' - COM(2004) 503, 15.7.2004

Commission Communication on 'Improving access to durable solutions' - COM(2004) 410, 4.6.2004

Commission Communication 'Towards more accessible, equitable and managed asylum systems' - COM(2003) 315, 3.3.2003

Commission Communication on 'The common asylum policy and the Agenda for protection' (Second Commission report on the implementation of Communication COM(2000) 755) - COM(2003) 152, 26.3.2003

Commission Communication on 'The common asylum policy, introducing an open coordination method' - First report by the Commission on the application of Communication COM(2000) 755) - COM(2001) 710, 28.11.2001

Commission Communication 'Towards a common asylum procedure and a uniform status, valid throughout the Union for persons granted asylum' - COM(2000) 755, 22.11.2000

Commission Staff Working Paper, 'Revisiting the Dublin Convention: developing Community legislation for determining which Member State is responsible for considering an application for asylum submitted in one of the Member States' - SEC(2000) 522

IV. STUDIES

Study on 'The Transfer of protection status in the EU, against the background of the common European asylum system and the goal of a uniform status, valid throughout the Union, for those granted asylum', Nina M. Lassen, Leise Egesberg, Joanne van Selm, Eleni Tsolakis, Jeroen Doomernik, European Commission, DG Justice and Home Affairs, Brussels 2004, ISBN 92-894-8276-1, available at the following website:

http://ec.europa.eu/justice_home/doc_centre/asylum/studies/docs/transfer_protection_status_rev_160904.pdf

Study on 'The feasibility of setting up resettlement schemes in EU Member States or at EU level, against the background of the Common European Asylum system and the goal of a common asylum procedure', Erin Patrick, Joanne van Selm, Tamara Woroby, Monica Matts,

European Commission, DG Justice and Home Affairs, Brussels 2004, ISBN 92-894-6524-7, available at the following website:

http://ec.europa.eu/justice_home/doc_centre/asylum/studies/docs/resettlement-study-full_2003_en.pdf

Study on "the feasibility of processing asylum claims outside the EU against the background of the Common European Asylum System and the goal of a common asylum procedure', Noll Gregor, Jessica Fagerlund and Fabrice Liebaut, European Commission, DG Justice and Home Affairs, Brussels 2003, ISBN 92-894-5163-7, available at the following website:

http://ec.europa.eu/justice_home/doc_centre/asylum/studies/asylumstudy_dchr_2002_en.pdf

Study on "the single asylum procedure "one-stop shop" against the background of the common European asylum system and the goal of a common asylum procedure', Hailbronner K., European Commission, DG Justice and Home Affairs, Brussels 2003, ISBN 92-894-5256-0, available at the following website:

http://ec.europa.eu/justice_home/doc_centre/asylum/studies/docs/study_one_stop_shop_en.pdf

ANNEX II

ASYLUM STATISTICS

(...PICT...)

1986-2003 = Applications in EU15

2004-2006 = Applications in EU25

New asylum applications | | | | |

TOTAL | | | | | |

| 2002 | 2003 | 2004 | 2005 | 2006 |

EU27 | 405455 | 337235 | 268565 | 227425 | 181770 |

| | | | | |

| | | | | |

Belgium | 18800 | 13585 | 12400 | 12575 | 8870 |

Bulgaria | 2890 | 1320 | 985 | 700 | 500 |

Czech Republic | 8485 | 11400 | 5300 | 3590 | 2730 |

Denmark | 5945 | 4390 | 3235 | 2280 | 1795 |

Germany | 71125 | 50565 | 35605 | 28915 | 21030 |

Estonia | 10 | 15 | 10 | 10 | 5 |

Ireland | 11635 | 7485 | 4265 | 4305 | 4240 |

Greece | 5665 | 8180 | 4470 | 9050 | 12265 |

Spain | 6310 | 5765 | 5365 | 5050 | 5295 |

France | 51085 | 52205 | 50545 | 42580 | 26270 |

Italy | n.a. | 13705 | 9630 | 9345 | n.a. |

Cyprus | 950 | 4405 | 9675 | 7715 | 4540 |

Latvia | 25 | 5 | 5 | 20 | 10 |

Lithuania | 365 | 395 | 165 | 100 | 150 |

Luxembourg | 1040 | 1550 | 1575 | 800 | 525 |

Hungary | 6410 | 2400 | 1600 | 1610 | 2115 |

Malta* | 350 | 455 | 845 | 1035 | 1065 |

Netherlands | 18665 | 13400 | 9780 | 12345 | 14465 |

Austria | 39355 | 32360 | 24635 | 22460 | 13350 |

Poland | 5170 | 6810 | 7925 | 5240 | 4225 |

Portugal | 245 | 115 | 115 | 115 | 130 |

Romania | 1000 | 885 | 545 | 485 | 380 |

Slovenia | 650 | 1050 | 1090 | 1550 | 500 |

Slovak Republic | 9745 | 10300 | 11395 | 3550 | 2870 |

Finland | 3445 | 3090 | 3575 | 3595 | 2275 |

Sweden | 33015 | 31355 | 23200 | 17570 | 24320 |

United Kingdom | 103080 | 60045 | 40625 | 30840 | 27850 |

Remarks: | | | | | |

2006 - MT - Jan-Oct only | | | | |

Only first applications are recorded | | | |

(...PICT...)

(...PICT...)

(...PICT...)

Refugee population of UNHCR regions

UNHCR regions | Population end-2005 |

East and Horn of Africa | 772,000 |

Central Africa and the Great Lakes | 1,193,700 |

West Africa | 377,200 |

Southern Africa | 228,600 |

Total Africa | 2,571,500 |

CASWANAME | 2,725,200 |

The Americas | 564,300 |

Asia and Pacific | 825,600 |

Europe | 1,975,500 |

TOTAL | 8,662,100 |

Source: 2005 UNHCR Statistical Yearbook

[1] Toate instrumentele legislative şi documentele de politică în domeniu sunt enumerate în anexa 1. La prezentul document a fost ataşată şi anexa 2, care include date statistice relevante.

[2] A se vedea, în special, hotărârile pronunţate de prezenta Curte în cazul D. contra UK din 2 mai 1997 şi cazul Mubilanzila Mayeka şi Kaniki Mitunga contra Belgiei, din 12 octombrie 2006.

[3] Sursa: Anuarul statistic al Comisiei Naţiunilor Unite pentru Drepturile Omului, 2005.

--------------------------------------------------