(1)   Prezenta directivă se aplică tuturor resortisanților țărilor terțe și apatrizilor care prezintă o cerere de protecție internațională pe teritoriul unui stat membru, inclusiv la frontiera externă, în marea teritorială sau în zonele de tranzit ale statelor membre, cu condiția ca respectivilor resortisanți ai țărilor terțe și apatrizi să li se permită să rămână pe teritoriul respectiv în calitate de solicitanți. Prezenta directivă se aplică, de asemenea, membrilor familiilor unui solicitant, cu condiția aceștia să fie incluși în cererea de protecție internațională respectivă, în conformitate cu dreptul intern.

(2)   Prezenta directivă nu se aplică cererilor privind azilul diplomatic sau teritorial depuse la reprezentanțele statelor membre.

(3)   Statele membre pot decide să aplice prezenta directivă procedurilor de examinare a cererilor privind acordarea altor forme de protecție decât cele în temeiul Regulamentului (UE) 2024/1347.

(1)   Statele membre prezintă solicitanților, cât mai curând posibil și în timp util, informații privind condițiile de primire prevăzute de prezenta directivă, inclusiv informații specifice sistemului lor național de primire, pentru a le permite solicitanților să beneficieze efectiv de drepturile și să respecte obligațiile prevăzute de prezenta directivă.

În special, statele membre prezintă solicitanților informații standard referitoare la condițiile de primire prevăzute în prezenta directivă, utilizând un model care urmează să fie elaborat de Agenția Uniunii Europene pentru Azil (denumită în continuare „Agenția pentru azil”). Informațiile respective sunt transmise în cel mai scurt timp posibil și în termen de cel mult trei zile de la prezentarea cererii sau în intervalul de timp pentru înregistrarea cererii, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2024/1348.

Statele membre se asigură că solicitanților le sunt furnizate informații despre organizațiile sau grupurile de persoane care acordă asistență juridică specifică și reprezentare juridică, inclusiv informații despre organizațiile sau grupurile de persoane care asigură asistența și reprezentarea juridică respectivă în mod gratuit, precum și despre organizațiile care îi pot ajuta sau informa cu privire la condițiile de primire disponibile, inclusiv asistența medicală.

(2)   Statele membre se asigură că informațiile prevăzute la alineatul (1) sunt transmise în scris, într-o formă concisă, transparentă, inteligibilă și ușor accesibilă, utilizând un limbaj clar și simplu și într-o limbă pe care solicitanții o înțeleg sau se presupune în mod rezonabil că o înțeleg. În cazul în care acest lucru este necesar, informațiile respective se comunicate și oral sau, dacă este necesar, sub formă vizuală, de exemplu prin pictograme și materiale video, adaptate la nevoile solicitantului.

În cazul unui minor neînsoțit, statele membre comunică informațiile menționate la alineatul (1) într-un mod adaptat vârstei și într-un mod care să asigure faptul că minorul neînsoțit le înțelege, utilizând materiale informative adaptate în mod specific minorilor, după caz. Informațiile respective sunt comunicate în prezența reprezentantului minorului neînsoțit sau a persoanei care poate îndeplini cu titlu provizoriu sarcinile reprezentantului până la numirea acestuia.

În cazuri excepționale, un stat membru poate comunica solicitantului informațiile menționate la alineatul (1) prin intermediul unei traduceri orale sau, după caz, sub formă vizuală, cum ar fi materiale video sau pictograme, în cazul în care:

În cazurile menționate la al treilea paragraf, statul membru obține cât mai curând posibil o traducere scrisă a informațiilor menționate la alineatul (1) și o transmite solicitantului, cu excepția cazului în care este clar că acest lucru nu mai este necesar.

(1)   Statele membre se asigură că solicitanților li se emite documentul menționat la articolul 29 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2024/1348.

(2)   Statele membre nu impun solicitanților, pentru simplul motiv că sunt solicitanți de protecție internațională sau exclusiv pe baza cetățeniei lor, să prezinte documente inutile sau un număr disproporționat de documente și nu impun solicitanților alte cerințe administrative înainte de a le acorda drepturile ce le revin în temeiul prezentei directive.

(3)   Statele membre pot elibera solicitanților un document de călătorie numai atunci când aceștia trebuie să fie prezenți în alt stat din motive umanitare grave sau din alte motive imperative. Valabilitatea documentului de călătorie este limitată la scopul și durata necesară pentru motivul care a determinat emiterea sa.

(1)   Statele membre își pot organiza liber sistemele de primire, în conformitate cu prezenta directivă. Solicitanții pot circula liber pe teritoriul statului membru în cauză.

(2)   Cu condiția ca toți solicitanții să beneficieze efectiv de drepturile care le revin în temeiul prezentei directive, statele membre pot repartiza solicitanții în spații de cazare de pe teritoriul lor pentru a-și gestiona sistemele de azil și de primire.

(3)   În procesul de repartizare a solicitanților în spații de cazare, statele membre iau în considerare factori obiectivi, inclusiv unitatea familiei, în conformitate cu articolul 14, și nevoile speciale de primire ale solicitanților.

(4)   Asigurarea de către statele membre a condițiilor materiale de primire poate fi condiționată de prezența efectivă a solicitanților în spațiile de cazare în care au fost repartizați în conformitate cu alineatul (2).

(5)   De asemenea, statele membre pot institui mecanisme de evaluare și abordare a necesităților sistemelor lor de primire, inclusiv mecanisme de verificare a prezenței efective a solicitanților în spațiile de cazare în care au fost repartizați în conformitate cu alineatul (2).

(6)   Statele membre impun solicitanților să le comunice autorităților competente adresa lor actuală, un număr de telefon la care pot fi găsiți și, dacă este posibil, o adresă de poștă electronică. De asemenea, statele membre impun solicitanților să informeze respectivele autorități competente, cât mai repede posibil, cu privire la orice schimbare de adresă, de număr de telefon sau de adresă electronică.

(7)   Statele membre nu sunt obligate să ia decizii administrative în sensul prezentului articol.

(1)   Statele membre pot repartiza solicitanții într-o zonă geografică de pe teritoriul lor în care pot circula liber, pe durata procedurii de protecție internațională în conformitate cu Regulamentul (UE) 2024/1348.

(2)   Statele membre pot repartiza solicitanții într-o zonă geografică de pe teritoriul lor în temeiul alineatului (1) numai în scopul de a asigura prelucrarea rapidă, eficientă și eficace a cererilor lor în conformitate cu Regulamentul (UE) 2024/1348 sau distribuirea geografică a solicitanților respectivi, având în vedere capacitățile zonelor geografice în cauză.

Statele membre informează solicitanții în conformitate cu articolul 5 cu privire la repartizarea lor într-o zonă geografică, inclusiv cu privire la granițele geografice ale zonei respective.

(3)   Statele membre se asigură că solicitanții au acces efectiv la drepturile care le revin în temeiul prezentei directive și la garanțiile procedurale din procedura de protecție internațională în zona geografică în care au fost repartizați respectivii solicitanți. Zona geografică respectivă trebuie să fie suficient de mare, să permită accesul la infrastructura publică necesară și să nu afecteze sfera inalienabilă a vieții private a solicitanților.

(4)   Statele membre nu sunt obligate să ia decizii administrative în sensul alineatului (1).

(5)   Statele membre acordă, la cererea solicitantului, permisiunea de a părăsi temporar zona geografică pentru motive familiale de natură urgentă și gravă justificate în mod corespunzător ori pentru un tratament medical necesar care nu este disponibil în zona geografică respectivă.

În cazul în care un solicitant părăsește zona geografică fără permisiune, un stat membru nu aplică alte sancțiuni decât cele prevăzute în prezenta directivă.

Solicitantul nu trebuie să ceară permisiunea pentru a se prezenta în fața autorităților și instanțelor, în cazul în care prezența sa este necesară. Solicitantul informează autoritățile competente în prealabil cu privire la evenimentele respective.

(6)   În cazul în care s-a stabilit, inclusiv în urma exercitării de către solicitant a unei căi de atac sau a unui control jurisdicțional în conformitate cu articolul 29, că solicitantului nu i s-a acordat accesul efectiv la drepturile care îi revin în temeiul prezentei directive sau la garanțiile procedurale din procedura de protecție internațională în cadrul zonei geografice respective, repartizarea sa în zona geografică nu se mai aplică.

(7)   Înainte de a aplica prezentul articol, statul membru în cauză stabilește condițiile de aplicare a acestuia în dreptul intern și informează Comisia și Agenția pentru azil în conformitate cu capitolul 5 din Regulamentul (UE) 2021/2303.

(1)   Atunci când este necesar, statele membre pot decide că unui solicitant i se permite să aibă reședința doar într-un anumit loc precis care este adaptat pentru cazarea solicitanților, din motive de ordine publică sau pentru a împiedica în mod eficace sustragerea solicitantului, în cazul în care există un risc de sustragere, în special în ceea ce îi privește pe:

Dacă unui solicitant i se permite să aibă reședința doar într-un anumit loc precis în conformitate cu prezentul alineat, asigurarea condițiilor materiale de primire este condiționată de prezența efectivă a solicitantului în respectivul loc precis.

(2)   Statele membre pot impune solicitanților, dacă acest lucru este necesar, obligația de a contacta autoritățile competente la o dată precizată sau la intervale rezonabile, fără a afecta în mod disproporționat drepturile care le revin în temeiul prezentei directive.

Astfel de cerințe de contactare pot fi impuse pentru a se asigura respectarea deciziilor menționate la alineatul (1) sau pentru a împiedica efectiv solicitanții să se sustragă.

(3)   La cererea solicitantului, statele membre pot să îi acorde acestuia permisiunea de ședere temporară în afara locului precis desemnat în conformitate cu alineatul (1). Deciziile referitoare la acordarea unei astfel de permisiuni se iau în mod obiectiv și imparțial, pe baza examinării pe fond a cazului individual, iar dacă se refuză permisiunea, deciziile se motivează.

Solicitantul nu trebuie să ceară permisiunea pentru a se prezenta în fața autorităților și a instanțelor, în cazul în care prezența sa este necesară. Solicitantul informează autoritățile competente cu privire la evenimentele respective.

(4)   Deciziile luate în conformitate cu alineatele (1) și (2) trebuie să fie proporționale și să țină seama de aspectele relevante ale situației individuale a solicitantului în cauză, inclusiv de nevoile sale speciale de primire.

(5)   Statele membre precizează în decizia respectivă motivele de fapt și, în cazul în care este relevant, de drept pentru orice decizie luată în conformitate cu alineatele (1) și (2) de la prezentul articol. Solicitanții sunt informați în scris cu privire la adoptarea unei astfel de decizii, precum și cu privire la procedurile de contestare a deciziei în conformitate cu articolul 29 și la consecințele nerespectării obligațiilor impuse de decizie. Statele membre comunică solicitanților informațiile respective într-o limbă pe care o înțeleg sau se presupune în mod rezonabil că o înțeleg, într-o formă concisă, transparentă, inteligibilă și ușor accesibilă, utilizând un limbaj clar și simplu. Statele membre se asigură că deciziile luate în conformitate cu prezentul articol sunt supuse controlului din oficiu de către o autoritate judiciară, atunci când deciziile respective se aplică de mai mult de două luni, sau că deciziile respective pot fi contestate la cererea solicitantului vizat, în conformitate cu articolul 29.

(1)   Statele membre nu iau în custodie publică o persoană pentru unicul motiv că aceasta este un solicitant sau pe baza cetățeniei solicitantului respectiv. Luarea în custodie publică se bazează numai pe unul sau mai multe dintre motivele de luare în custodie publică prevăzute la alineatul (4). Luarea în custodie publică nu are caracter punitiv.

(2)   În cazurile în care este necesar și pe baza analizei individuale a fiecărui caz în parte, statele membre pot lua un solicitant în custodie publică, în cazul în care nu se pot aplica efectiv măsuri mai puțin coercitive.

(3)   Atunci când iau în custodie publică un solicitant, statele membre iau în considerare semnele vizibile, declarațiile sau comportamentele care indică faptul că solicitantul are nevoi speciale de primire. În cazul în care evaluarea prevăzută la articolul 25 nu a fost încă finalizată, aceasta va fi finalizată fără întârzieri nejustificate, iar rezultatele trebuie să fie luate în considerare atunci când se decide dacă să se continue măsura custodiei publice sau dacă condițiile de custodie publică trebuie să fie modificate.

(4)   Un solicitant poate fi luat în custodie publică numai pe baza unuia sau mai multora dintre următoarele motive:

Motivele luării în custodie publică menționate la primul paragraf se prevăd în dreptul intern.

(5)   Statele membre se asigură că normele referitoare la alternativele la măsura luării în custodie publică, precum contactarea cu regularitate a autorităților, depunerea unei garanții financiare sau obligația de a rămâne într-un anumit loc precis, sunt prevăzute în dreptul intern.

(1)   Un solicitant se ia în custodie publică pentru o perioadă cât mai scurtă posibil și este menținut în custodie publică numai atât timp cât sunt aplicabile motivele prevăzute la articolul 10 alineatul (4).

Procedurile administrative relevante în contextul motivelor de luare în custodie publică prevăzute la articolul 10 alineatul (4) sunt executate cu atenția cuvenită. Întârzierile aferente procedurilor administrative care nu se pot imputa solicitantului nu pot justifica o continuare a custodiei publice.

(2)   Măsura luării în custodie publică a solicitanților se dispune în scris de către autoritățile judiciare sau administrative. Ordinul de luare în custodie publică precizează motivele în fapt și în drept pe care se întemeiază și explică de ce nu pot fi aplicate în mod eficace măsuri alternative, mai puțin coercitive.

(3)   În cazul în care luarea în custodie publică se dispune de către autoritățile administrative, statele membre asigură un control jurisdicțional rapid privind legalitatea luării în custodie publică, procedură care se desfășoară din oficiu sau la cererea solicitantului sau în ambele situații. În cazul desfășurării din oficiu, un astfel de control se finalizează cât mai repede posibil, având în vedere circumstanțele fiecărui caz, dar nu mai târziu de 15 zile sau, în situații excepționale, nu mai târziu de 21 de zile de la începutul luării în custodie publică. În cazul desfășurării la cererea solicitantului, un astfel de control se finalizează cât mai rapid posibil, având în vedere circumstanțele fiecărui caz, dar nu mai târziu de 15 zile sau, în situații excepționale, nu mai târziu de 21 de zile după lansarea procedurii relevante.

În cazul în care controlul jurisdicțional menționat la primul paragraf nu este finalizat în termen de 21 de zile de la începutul luării în custodie publică, atunci când se desfășoară din oficiu, sau nu este finalizat în termen de 21 de zile după lansarea procedurii relevante, atunci când se desfășoară la cererea solicitantului, solicitantul în cauză este eliberat imediat.

(4)   Solicitanților aflați în custodie publică li se comunică imediat în scris, într-o limbă pe care o înțeleg sau se presupune în mod rezonabil că o înțeleg, motivele luării în custodie publică și procedurile prevăzute în dreptul intern pentru contestarea ordinului de luare în custodie publică, precum și posibilitatea de a solicita asistență juridică și reprezentare gratuite.

(5)   Luarea în custodie publică face obiectul unui control de către o autoritate judiciară, la intervale rezonabile de timp, din oficiu sau la cererea solicitantului în cauză, în special ori de câte ori durata acesteia este prelungită, când apar circumstanțe relevante sau sunt disponibile noi informații care ar putea afecta legalitatea luării în custodie publică.

Fără a aduce atingere primului paragraf, luarea în custodie publică a minorilor neînsoțiți face obiectul unui control din oficiu la intervale regulate.

În cazul în care, în urma exercitării unui control jurisdicțional, se decide că luarea în custodie publică este ilegală, solicitantul în cauză este eliberat imediat.

(6)   În cazul unui control jurisdicțional al ordinului de luare în custodie publică prevăzute la alineatele (3) și (5) din prezentul articol, statele membre asigură accesul solicitanților la asistență juridică și reprezentare gratuite, în condițiile stabilite la articolul 29.

(1)   Luarea în custodie publică a solicitanților se efectuează, de regulă, în centre specializate de custodie publică. În situația în care un stat membru nu poate furniza cazare într-un centru specializat de custodie publică și este obligat să recurgă la cazarea în cadrul unui penitenciar, solicitantul aflat în custodie publică este separat de deținuții obișnuiți și se aplică condițiile de custodie publică prevăzute în prezenta directivă.

De regulă, solicitanții aflați în custodie publică sunt separați de alți resortisanți din țări terțe care nu au depus o cerere de protecție internațională.

În situația în care solicitanții aflați în custodie publică nu pot fi separați de alți resortisanți din țări terțe, statul membru respectiv asigură aplicarea condițiilor de custodie publică prevăzute în prezenta directivă.

(2)   Solicitanții aflați în custodie publică trebuie să aibă acces la spații deschise.

(3)   Statele membre asigură că reprezentanții Înaltului Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați (ICNUR) au posibilitatea să comunice cu solicitanții și să-i viziteze în condiții care respectă viața privată. Acest lucru se aplică, de asemenea, organizațiilor care activează în numele ICNUR pe teritoriul statului membru în cauză, în temeiul unui acord cu statul respectiv.

(4)   Statele membre se asigură că membrii familiei, consilierii juridici sau alți consilieri și reprezentanții organizațiilor neguvernamentale relevante recunoscute de statul membru respectiv au posibilitatea să comunice cu solicitanții și să-i viziteze în condiții care respectă viața privată. Pot fi impuse limitări ale accesului în centrul de custodie publică numai atunci când acestea reprezintă, în temeiul dreptului intern, o necesitate obiectivă din motive de securitate, ordine publică sau gestionare administrativă a centrului de custodie publică, cu condiția ca acestea să nu restrângă drastic sau să împiedice accesul.

(5)   Statele membre se asigură că solicitanților aflați în custodie publică le sunt comunicate în mod sistematic informații care explică normele aplicabile în centrul respectiv și care privesc drepturile și obligațiile solicitanților respectivi într-o limbă pe care o înțeleg sau se presupune în mod rezonabil că o înțeleg. În cazul în care un solicitant este reținut la un punct de frontieră sau într-o zonă de tranzit, statele membre pot deroga de la această obligație în cazuri justificate în mod corespunzător și pentru o perioadă rezonabilă de timp cât mai scurtă posibil. Această derogare nu se aplică în cazurile menționate la articolul 43 din Regulamentul (UE) 2024/1348.

(1)   Sănătatea, inclusiv sănătatea mintală, a solicitanților care se află în custodie publică și care au nevoi speciale de primire constituie o preocupare principală a autorităților naționale.

În cazul în care luarea în custodie publică a solicitanților cu nevoi speciale de primire ar pune în pericol grav sănătatea fizică și mintală a acestora, solicitanții respectivi nu sunt luați în custodie publică.

În cazul în care sunt luați în custodie publică solicitanți cu nevoi speciale de primire, statele membre asigură monitorizarea regulată a respectivilor solicitanți și le asigură sprijin corespunzător și în timp util, ținând seama de situația lor individuală, inclusiv de starea lor de sănătate fizică și mintală.

(2)   De regulă, minorii nu sunt luați în custodie publică. Aceștia sunt plasați în spații de cazare corespunzătoare în conformitate cu articolele 26 și 27.

De regulă, pentru familiile cu minori se utilizează alternative adecvate la luarea în custodie publică, în conformitate cu principiul unității familiei. Astfel de familii sunt plasate în spații de cazare adecvate pentru aceștia.

În situații excepționale, ca o măsură de ultimă instanță și după ce s-a stabilit că nu s-ar putea aplica efectiv măsuri alternative mai puțin coercitive și după ce se determină că luarea în custodie publică este în interesul acestora în conformitate cu articolul 26, minorii pot fi luați în custodie publică în următoarele cazuri:

O astfel de luare în custodie publică se aplică pe cea mai scurtă perioadă de timp cu putință. Minorii nu sunt niciodată luați în custodie publică în penitenciare sau într-o altă instituție utilizată în scopul aplicării legii. Se depun toate eforturile pentru a-i elibera pe minori din custodia publică și a-i plasa în spații de cazare adecvate pentru minori.

Interesul superior al copilului, astfel cum este menționat la articolul 26, trebuie să constituie o prioritate pentru statele membre.

În cazul în care minorii sunt luați în custodie publică, aceștia beneficiază de dreptul la educație în conformitate cu articolul 16, cu excepția cazului în care activitățile educaționale au o utilitate redusă pentru ei din cauza perioadei scurte în care se află în custodie publică. De asemenea, respectivii minori au posibilitatea de a participa la activități de agrement, inclusiv la joacă și la activități recreative adaptate vârstei lor.

(3)   În cazul luării în custodie a minorilor neînsoțiți, aceștia sunt cazați în instituții adaptate pentru cazarea minorilor neînsoțiți. Astfel de instituții sunt dotate cu personal calificat pentru a proteja drepturile minorilor neînsoțiți și a le satisface nevoile.

În cazul luării în custodie publică a minorilor neînsoțiți, statele membre se asigură că acestora li se oferă cazare separată de adulți.

(4)   Familiile aflate în custodie publică beneficiază de cazare separată care le garantează un nivel adecvat de intimitate.

Familiile aflate în custodie publică, în a căror componență intră minori, sunt cazate în centre de custodie publică adaptate minorilor.

(5)   Statele membre iau măsuri pentru ca solicitanților, bărbați și femei, aflați în custodie publică, să li se ofere cazare separată, cu excepția cazurilor în care respectivii solicitanți aflați în custodie publică aparțin aceleiași familii și toate persoanele vizate și-au dat consimțământul pentru a fi cazați împreună.

De asemenea, se pot aplica excepții de la primul paragraf în ceea ce privește utilizarea spațiilor comune destinate activităților recreative sau sociale, inclusiv servirea meselor.

(6)   Atunci când solicitantul se află în custodie publică la un post de frontieră sau într-o zonă de tranzit, cu excepția cazurilor menționate la articolul 43 din Regulamentul (UE) 2024/1348, statele membre pot deroga de la alineatul (3) primul paragraf, alineatul (4) și alineatul (5) primul paragraf, în cazuri justificate în mod corespunzător și pentru o perioadă rezonabilă și cât mai scurtă posibil. Statele membre trebuie să dispună de infrastructuri și resurse suficiente pentru a asigura că derogările prevăzute la prezentul alineat se aplică numai în situații excepționale. Atunci când aplică aceste derogări, statele membre informează Comisia și Agenția pentru azil cu privire la această împrejurare.

(1)   Statele membre acordă copiilor minori ai solicitanților și solicitanților minori același grad de acces la educație ca și propriilor resortisanți și în condiții similare, cât timp nu se execută efectiv o măsură de expulzare a acestora sau a părinților lor.

Trebuie să se țină seama de nevoile specifice ale minorilor, în special în ceea ce privește respectarea dreptului copilului la educație și accesul la asistență medicală. Educația minorilor trebuie să fie, în general, integrată cu cea a resortisanților statelor membre și să aibă aceeași calitate. Statele membre depun toate eforturile pentru a asigura continuitatea educației minorilor atât timp cât nu se execută efectiv o măsură de expulzare a acestora sau a părinților lor.

Statele membre nu pot interzice accesul la studiile secundare pentru singurul motiv că minorul a ajuns la vârsta majoratului.

(2)   Statele membre acordă minorilor menționați la alineatul (1) accesul la un sistem de învățământ cât mai rapid posibil și nu amână acordarea acestui acces cu mai mult de două luni de la data la care a fost depusă cererea de protecție internațională, ținând seama de vacanțele școlare. Statele membre acordă acces la educație în cadrul sistemului de învățământ general. Cu toate acestea, ca măsură temporară și cel mult pentru o lună, statele membre pot asigura această educație în afara sistemului de învățământ general.

Minorii beneficiază de cursuri de pregătire, inclusiv de cursuri de limbă, atunci când acestea sunt necesare în vederea facilitării accesului și a participării acestora la sistemul de învățământ general.

(3)   În cazul în care accesul la sistemul de învățământ general nu este posibil din cauza situației specifice a minorului, statul membru respectiv propune alte modalități de educație în conformitate cu legislația și practicile naționale.

(1)   Statele membre se asigură că solicitanții au acces la piața muncii în cel mult șase luni de la data la care s-a înregistrat cererea de protecție internațională, cu condiția ca autoritatea competentă să nu fi luat o decizie administrativă și ca întârzierea să nu fie atribuită solicitantului.

În cazul în care statul membru a accelerat examinarea pe fond a unei cereri de protecție internațională în conformitate cu articolul 42 alineatul (1) literele (a)-(f) din Regulamentul (UE) 2024/1348, nu se acordă acces la piața muncii sau accesul se retrage dacă a fost deja acordat.

(2)   Statele membre asigură accesul efectiv al solicitanților la piața muncii în conformitate cu dreptul intern, dacă acestora li s-a acordat acces la piața muncii în conformitate cu alineatul (1).

Din motive legate de politicile privind piața muncii, inclusiv legate de nivelurile șomajului în rândul tinerilor, statele membre pot verifica dacă un anumit post vacant pe care un angajator dorește să-l ocupe cu un candidat care are acces la piața muncii în conformitate cu alineatul (1) ar putea fi ocupat de propriii resortisanți sau de alți cetățeni ai Uniunii sau de resortisanți ai țărilor terțe și apatrizi care au reședință legală în respectivul stat membru. În cazul în care statul membru constată că respectivul post vacant ar putea fi ocupat de astfel de persoane, statul membru sau angajatorul poate respinge angajarea solicitantului pentru postul vacant respectiv.

(3)   Statele membre asigură că solicitanții care au acces la piața muncii în conformitate cu alineatul (1) se bucură de un tratament egal în raport cu propriii resortisanți în ceea ce privește:

(4)   Statele membre pot restricționa egalitatea de tratament a solicitanților cărora li s-a acordat acces la piața muncii în conformitate cu alineatul (1):

(5)   Statele membre se asigură că solicitanții încadrați în muncă sau cei care, în temeiul unei activități profesionale anterioare, au dreptul la prestații sociale se bucură de un tratament egal în raport cu propriii resortisanți în ceea ce privește ramurile de securitate socială menționate la articolul 3 alineatele (1) și (2) din Regulamentul (CE) nr. 883/2004.

(6)   Fără a aduce atingere Regulamentului (UE) nr. 1231/2010, statele membre pot limita egalitatea de tratament prevăzută la alineatul (5) de la prezentul articol prin excluderea prestațiilor sociale care nu depind de perioadele de activitate profesională sau de contribuții.

(7)   Dreptul la egalitatea de tratament în temeiul prezentului articol nu conferă dreptul de ședere în cazurile în care o decizie adoptată în conformitate cu Regulamentul (UE) 2024/1348 a retras dreptul solicitantului de a rămâne.

(8)   În sensul alineatului (3) litera (d) de la prezentul articol și fără a aduce atingere articolului 2 alineatul (2) și articolului 3 alineatul (3) din Directiva 2005/36/CE, statele membre facilitează, în măsura posibilului, accesul deplin la procedurile existente de recunoaștere a calificărilor dobândite în străinătate pentru solicitanții care nu pot prezenta documente justificative privind calificările lor.

(9)   Accesul la piața muncii nu poate fi retras în perioada exercitării unei căi de atac, atunci când solicitantul are dreptul de a rămâne pe teritoriul statului membru respectiv pe durata procedurii respective și până la notificarea unei decizii de respingere a căii de atac.

(1)   Statele membre se asigură că solicitanții au acces la condițiile materiale de primire din momentul prezentării cererii lor de protecție internațională în conformitate cu articolul 26 din Regulamentul (UE) 2024/1348.

(2)   Statele membre se asigură că aceste condiții materiale de primire și asistența medicală primită în conformitate cu articolul 22 le oferă solicitanților un nivel de trai adecvat, care garantează subzistența acestora, protejează sănătatea fizică și mintală a acestora și le respectă drepturile conferite prin Cartă.

Statele membre se asigură că nivelul de trai adecvat menționat la primul paragraf, este atins în cazul solicitanților cu nevoi speciale de primire precum și în cazul persoanelor aflate în custodie publică.

(3)   Statele membre pot condiționa acordarea integrală sau parțială a condițiilor materiale de primire de faptul ca solicitanții să nu dispună de mijloace suficiente pentru a avea un nivel de trai adecvat, astfel cum se menționează la alineatul (2).

(4)   Fără a aduce atingere alineatului (2), statele membre pot impune solicitanților să suporte sau să contribuie la costul condițiilor materiale de primire, în cazul în care respectivii solicitanți dispun de mijloace suficiente pentru aceasta, de exemplu, în cazul în care au muncit o perioadă rezonabilă.

Fără a aduce atingere alineatului (2), statele membre pot impune, de asemenea, solicitanților să suporte sau să contribuie la costul îngrijirilor medicale primite, în cazul în care aceștia au mijloace suficiente pentru aceasta, cu excepția cazurilor în care asistența medicală este oferită gratuit resortisanților statelor membre respective.

(5)   În cazul în care se dovedește că un solicitant dispunea de mijloace suficiente pentru a acoperi costul condițiilor materiale de primire sau asistenței medicale primite în conformitate cu alineatul (4) la data la care solicitantului i s-a asigurat un nivel de trai adecvat, statele membre pot impune solicitantului să ramburseze costul respectivelor condiții materiale de primire sau asistenței medicale.

(6)   Atunci când evaluează resursele unui solicitant, atunci când impun unui solicitant obligația de a suporta sau de a contribui la costul condițiilor materiale de primire și al asistenței medicale primite ori atunci când impun unui solicitant rambursarea costului în conformitate cu alineatul (5), statele membre respectă principiul proporționalității. De asemenea, statele membre țin seama de situația personală a solicitantului și de necesitatea de a-i respecta acestuia demnitatea sau integritatea personală, inclusiv nevoile sale speciale de primire.

(7)   Atunci când statele membre oferă condițiile materiale de primire sub formă de alocații financiare sau de bonuri valorice, valoarea acestora se fixează pe baza nivelurilor stabilite de statul membru în cauză fie prin lege, fie în practică, pentru a asigura un nivel de trai adecvat pentru resortisanți. Statele membre informează Comisia și Agenția pentru azil cu privire la nivelurile respective. În acest sens, statele membre pot aplica un tratament mai puțin favorabil solicitanților în comparație cu resortisanții, în special atunci când sprijinul material se acordă total sau parțial în natură sau atunci când nivelurile respective, aplicate resortisanților, au scopul de a asigura un nivel de trai mai bun decât cel stabilit pentru solicitanți în temeiul prezentei directive.

(1)   Atunci când statele membre acordă cazarea în natură, acestea se asigură că o astfel de cazare le asigură solicitanților un nivel de trai adecvat în conformitate cu articolul 19 alineatul (2), precum și sprijinul necesar pentru nevoile speciale de primire ale solicitanților. Cazarea oferită are una dintre următoarele forme sau reprezintă o combinație a acestora:

(2)   Fără a aduce atingere condițiilor specifice de custodie publică prevăzute la articolele 12 și 13, în legătură cu formele de cazare menționate la alineatul (1) literele (a), (b) și (c) de la prezentul articol, statele membre se asigură că:

(3)   Atunci când furnizează condițiile materiale de primire, statele membre iau în considerare problemele specifice legate de gen și vârstă, precum și situația solicitanților cu nevoi speciale de primire.

(4)   Atunci când asigură cazare în conformitate cu alineatul (1), statele membre iau măsurile corespunzătoare pentru a asigura, în măsura posibilului, prevenirea agresiunilor și a violenței, inclusiv a actelor de violență motivate de sex, gen, rasă sau religie.

(5)   În cazul în care solicitantele sunt plasate în centre de cazare, statele membre asigură instalații sanitare separate și un loc în siguranță în respectivele centre pentru ele și copiii lor minori.

(6)   Statele membre se asigură, în măsura posibilului, că solicitanții adulți dependenți, cu nevoi speciale de primire, sunt cazați împreună cu rude adulte apropiate care sunt deja prezente în același stat membru și care răspund de aceștia în temeiul dreptului sau practicii statului membru în cauză.

(7)   Statele membre se asigură că solicitanții de azil nu sunt transferați de la un loc de cazare la altul decât atunci când este necesar. Statele membre dau posibilitatea solicitanților de a-și informa consilierii juridici sau alți consilieri cu privire la transferul lor la o nouă adresă.

(8)   Persoanele care asigură condițiile materiale de primire, inclusiv cele care asigură asistența medicală și educația în centrele de cazare, au o formare corespunzătoare și au obligația de a respecta normele privind confidențialitatea prevăzute în dreptul intern în ceea ce privește informațiile la care au acces datorită muncii lor.

(9)   Statele membre pot implica solicitanții de azil în gestionarea resurselor materiale și a aspectelor nemateriale ale vieții din centrul de cazare, prin intermediul unui comitet sau consiliu consultativ reprezentativ al persoanelor cazate în centrul respectiv. Fără a aduce atingere articolului 17, statele membre le pot permite, de asemenea, solicitanților să se angajeze în activități voluntare în afara centrului de cazare, respectând condițiile stabilite prin dreptul intern.

(10)   În cazuri justificate în mod corespunzător, statele membre pot oferi, cu titlu excepțional, condiții materiale de primire diferite de cele prevăzute la prezentul articol, pentru o perioadă rezonabilă, cât mai scurtă posibil, atunci când:

Condițiile materiale de primire diferite menționate la primul paragraf de la prezentul alineat asigură în toate cazurile accesul la asistență medicală în conformitate cu articolul 22 și un nivel de trai pentru toți solicitanții, în conformitate cu dreptul Uniunii, inclusiv cu Carta, precum și cu obligațiile internaționale.

Atunci când un stat membru oferă condiții materiale de primire diferite în conformitate cu primul paragraf de la prezentul alineat, acesta informează fără întârziere Comisia și Agenția pentru azil, în conformitate cu articolul 32 alineatul (2), cu privire la activarea planului de urgență. Statul membru respectiv informează, de asemenea, Comisia și Agenția pentru azil de îndată ce au încetat motivele pentru aplicarea măsurilor excepționale.

(1)   Statele membre se asigură că solicitanții, indiferent de locul în care au obligația de a fi prezenți în conformitate cu Regulamentul (UE) 2024/1351, primesc asistența medicală necesară, asigurată fie de medici generaliști, fie, dacă este cazul, de medici specialiști. O astfel de asistență medicală necesară este de o calitate corespunzătoare și include, cel puțin, îngrijirile de urgență și tratamentul de bază al bolilor, inclusiv al afecțiunilor mintale grave, precum și serviciile de sănătate sexuală și reproductivă care sunt esențiale pentru tratarea unei probleme fizice grave.

(2)   Statele membre asigură copiilor minori ai solicitanților și solicitanților minori același tip de asistență medicală de care se bucură propriii lor resortisanți minori. Statele membre se asigură că tratamentele specifice acordate în conformitate cu prezentul articol, care au început înainte ca minorul să atingă vârsta majoratului și care sunt considerate necesare, sunt primite fără întrerupere sau întârziere după ce minorul atinge vârsta majoratului.

(3)   Atunci când este necesar din motive medicale, statele membre le acordă solicitanților cu nevoi speciale de primire asistența medicală sau de alt tip necesară, cum ar fi dispozitivele medicale necesare de reabilitare sau de asistență, inclusiv îngrijirea corespunzătoare a sănătății mintale.

(1)   În cazul solicitanților care au obligația de a fi prezenți pe teritoriul lor în conformitate cu articolul 17 alineatul (4) din Regulamentul (UE) 2024/1351, statele membre pot să reducă sau să retragă alocația zilnică.

În cazuri justificate corespunzător, statele membre pot, de asemenea, să aplice următoarele măsuri, dacă acestea sunt proporționale:

(2)   Statele membre pot lua o decizie în conformitate cu alineatul (1) în cazul în care un solicitant:

(3)   În cazul în care un stat membru a luat o decizie într-una din situațiile menționate la alineatul (2) litera (a), (b) sau (f), iar circumstanțele pe care s-a întemeiat decizia respectivă au încetat să existe, acesta analizează dacă pot fi restabilite toate sau unele dintre condițiile materiale de primire care au fost reduse sau retrase. În cazul în care nu sunt restabilite toate condițiile materiale de primire, statul membru ia o decizie motivată în mod corespunzător și o notifică solicitantului.

(4)   Deciziile luate în conformitate cu alineatul (1) de la prezentul articol sunt adoptate în mod obiectiv și imparțial, pe baza examinării pe fond a cazului individual, și prezintă motivele pe care sunt bazate. Deciziile se întemeiază pe situația individuală a solicitantului, în special în cazul solicitanților cu nevoi speciale de primire, ținând cont de principiul proporționalității. Statele membre asigură accesul la asistență medicală în conformitate cu articolul 22 și asigură un nivel de trai tuturor solicitanților, în conformitate cu dreptul Uniunii, inclusiv cu Carta, precum și cu obligațiile internaționale.

(5)   Statele membre se asigură că nu sunt limitate sau retrase condițiile materiale de primire înainte de luarea unei decizii într-o situație menționată la alineatul (2).

(1)   În vederea punerii în aplicare eficiente a articolului 24, statele membre evaluează în mod individual, cât mai rapid posibil după prezentarea unei cereri de protecție internațională, dacă solicitantul are sau nu nevoi speciale de primire, folosind traducerea orală atunci când este cazul.

Evaluarea menționată la primul paragraf de la prezentul alineat poate fi integrată în procedurile naționale existente sau în evaluarea menționată la articolul 20 din Regulamentul (UE) 2024/1348.

Evaluarea menționată la primul paragraf de la prezentul alineat este inițiată prin identificarea nevoilor de primire speciale pe baza semnelor vizibile sau pe baza declarațiilor ori a comportamentului solicitantului sau, dacă este cazul, pe baza declarațiilor părinților sau ale reprezentantului solicitantului.

Evaluarea menționată la primul paragraf de la prezentul alineat se finalizează în termen de 30 de zile de la prezentarea cererii de protecție internațională sau, în cazul în care este integrată în evaluarea menționată la articolul 20 din Regulamentul (UE) 2024/1348, în termenul stabilit de regulamentul menționat, iar nevoile de primire speciale care sunt identificate pe baza acestei evaluări sunt abordate.

În cazul în care nevoile de primire speciale sunt constatate într-o etapă ulterioară a procedurii de protecție internațională, statele membre le evaluează și le abordează.

Statele membre se asigură că sprijinul acordat solicitanților cu nevoi speciale de primire în conformitate cu prezenta directivă ia în considerare nevoile speciale de primire ale acestora pe toată durata procedurii de protecție internațională și monitorizează corespunzător situația acestora.

(2)   În sensul alineatului (1), statele membre se asigură că personalul care evaluează nevoile speciale de primire în conformitate cu prezentul articol:

Autoritățile competente țin seama de rezultatele evaluării menționate la litera (c) atunci când decid cu privire la tipul de sprijin special de primire care îi poate fi asigurat solicitantului.

(3)   Evaluarea menționată la alineatul (1) primul paragraf nu poate avea forma unei proceduri administrative.

(4)   Numai solicitanții cu nevoi speciale de primire pot beneficia de sprijinul specific furnizat în conformitate cu prezenta directivă.

(5)   Evaluarea menționată la alineatul (1) primul paragraf nu aduce atingere evaluării nevoilor de protecție internațională în temeiul Regulamentului (UE) 2024/1347.

(1)   Interesul superior al copilului reprezintă o prioritate pentru statele membre atunci când pun în aplicare dispozițiile prezentei directive care pot afecta minorii. Statele membre asigură un nivel de trai adecvat pentru dezvoltarea fizică, mintală, spirituală, morală și socială a minorului.

(2)   În cadrul analizei interesului superior al copilului, statele membre acordă o atenție deosebită următorilor factori:

(3)   Statele membre se asigură că minorii au posibilitatea de a participa la activități de agrement, inclusiv la joacă și la activități recreative adaptate vârstei lor, precum și la activități în aer liber, în interiorul localurilor și centrelor de cazare prevăzute la articolul 20 alineatul (1) literele (a) și (b), precum și la materiale școlare, dacă este necesar.

(4)   Statele membre asigură minorilor care au fost victime ale oricărei forme de abuz, neglijență, exploatare, tortură, tratamente crude, inumane și degradante sau ale unor conflicte armate accesul la servicii de reabilitare; acestea asigură acordarea îngrijirilor de sănătate mintală adecvate și, după caz, a asistenței calificate pentru victime.

(5)   Statele membre asigură cazarea copiilor minori ai solicitanților sau a solicitanților minori cu părinții lor sau cu membrul adult al familiei responsabil de aceștia și cu frații lor minori necăsătoriți sau cu surorile lor minore necăsătorite, în temeiul legii sau practicii statului membru în cauză, cu condiția ca acest lucru să fie în interesul superior al minorilor respectivi.

(6)   Persoanele care se ocupă de minori, inclusiv reprezentanții și persoanele care sunt apte de a îndeplini în mod provizoriu rolul de reprezentanți, astfel cum se prevede la articolul 27, nu au înscrise în cazier infracțiuni legate de copii sau infracțiuni sau fapte care pot determina îndoieli serioase cu privire la capacitatea lor de a-și asuma un rol de răspundere în raport cu minorii, beneficiază de o formare inițială și continuă corespunzătoare privind drepturile și nevoile minorilor, inclusiv cele care țin de eventuale standarde aplicabile în materie de protecție a copilului, și au obligația de a respecta normele privind confidențialitatea prevăzute în dreptul intern în ceea ce privește informațiile la care au acces în îndeplinirea muncii lor.

(1)   Atunci când este prezentată o cerere de către o persoană care susține că este minoră sau în raport cu care există motive obiective de a crede că respectiva persoană este minoră, statele membre desemnează:

Reprezentantul și persoana care este aptă să îndeplinească în mod provizoriu rolul de reprezentant se întâlnesc cu minorul neînsoțit și țin seama de poziția minorului privind nevoile sale.

În cazul în care un stat membru ajunge la concluzia că un solicitant care susține că este minor are fără îndoială peste 18 ani, statul membru respectiv nu are obligația să numească un reprezentant sau să desemneze o persoană care este aptă să îndeplinească în mod provizoriu rolul de reprezentant în conformitate cu primul sau, respectiv, cu al doilea paragraf.

Statele membre includ în planurile lor pentru situații de urgență menționate la articolul 32 măsuri prin care să se asigure numirea reprezentanților și desemnarea persoanelor care sunt apte să îndeplinească în mod provizoriu rolul de reprezentant în conformitate cu prezentul articol în cazul în care acestea se confruntă cu un număr deosebit de mare de cereri prezentate de minori neînsoțiți.

În cazul în care măsurile menționate la al patrulea paragraf nu sunt suficiente pentru a face față unui număr deosebit de mare de cereri prezentate de minori neînsoțiți sau în alte situații excepționale, desemnarea reprezentanților poate fi amânată cu zece zile lucrătoare, iar numărul minorilor neînsoțiți pentru fiecare reprezentant poate fi majorat până la cel mult 50 de minori neînsoțiți.

Atunci când aplică al cincilea paragraf, statele membre informează în consecință Comisia și Agenția pentru azil.

Îndatoririle reprezentantului și ale persoanei apte să îndeplinească în mod provizoriu rolul de reprezentant iau sfârșit în cazul în care autoritățile competente, în urma evaluări vârstei menționate la articolul 25 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2024/1348, nu presupun că solicitantul este minor sau consideră că solicitantul nu este minor sau în cazul în care solicitantul încetează să fie un minor neînsoțit.

(2)   Statele membre asigură informarea imediată a persoanei care este aptă să îndeplinească în mod provizoriu rolul de reprezentant atunci când este prezentată o cerere de protecție internațională de către un minor neînsoțit cu privire la toate informațiile relevante referitoare la minorul în cauză. Persoanele ale căror interese intră în conflict sau ar putea eventual intra în conflict cu cele ale minorului neînsoțit nu sunt desemnate ca persoane care sunt apte să îndeplinească în mod provizoriu rolul de reprezentant. Minorul neînsoțit este informat imediat cu privire la faptul că a fost desemnată o persoană care poate juca rolul de reprezentant.

(3)   În cazul în care o organizație este numită în calitate de reprezentant sau desemnată ca persoană care este aptă să îndeplinească în mod provizoriu rolul de reprezentant, aceasta desemnează o persoană fizică care să îndeplinească sarcinile de reprezentant în raport cu minorul neînsoțit, în conformitate cu prezenta directivă.

(4)   Reprezentantul menționat la alineatul (1) de la prezentul articol poate să fie aceeași persoană ca cea menționată la articolul 23 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2024/1348.

(5)   Autoritățile competente informează de îndată:

(6)   Reprezentantul sau persoana aptă să îndeplinească în mod provizoriu rolul de reprezentant este schimbată numai atunci când este necesar, în special atunci când autoritățile competente consideră că reprezentantul sau persoana nu și-a îndeplinit în mod corespunzător sarcinile.

Organizațiile sau persoanele fizice ale căror interese intră în conflict sau ar putea eventual intra în conflict cu cele ale minorului neînsoțit nu sunt numite ca reprezentanți sau desemnate ca persoane apte să îndeplinească în mod provizoriu rolul de reprezentant.

(7)   Statele membre pun în sarcina unei persoane fizice numite ca reprezentant sau desemnate ca persoană aptă să îndeplinească în mod provizoriu rolul de reprezentant un număr proporțional și limitat de minori neînsoțiți și, în condiții normale, nu mai mult de 30 de minori neînsoțiți simultan, pentru a se asigura că persoana respectivă poate să-și îndeplinească sarcinile în mod eficace.

(8)   Statele membre asigură existența unor autorități administrative sau judecătorești sau a unor alte entități responsabile de supravegherea îndeplinirii sarcinilor în mod corespunzător de către reprezentanți și persoanele apte să îndeplinească în mod provizoriu rolul de reprezentanți, inclusiv prin examinarea regulată a cazierelor judiciare ale respectivilor reprezentanți numiți și persoane desemnate pentru a depista eventuale incompatibilități cu rolul pe care îl îndeplinesc aceștia. Autoritățile administrative sau judecătorești sau alte entități examinează plângerile depuse de minorii neînsoțiți împotriva reprezentanților lor numiți sau persoanelor desemnate.

(9)   Minorii neînsoțiți care prezintă o cerere de protecție internațională sunt plasați, de la data la care sunt admiși pe teritoriul unui stat membru în care a fost prezentată sau este examinată cererea de protecție internațională, până în momentul în care sunt obligați să părăsească statul membru respectiv:

Statele membre pot plasa minorii neînsoțiți în vârstă de minimum 16 ani în centre de cazare destinate solicitanților adulți, dacă acest lucru este în interesul lor superior, astfel cum se prevede la articolul 26 alineatul (2).

Pe cât posibil, frații și surorile din aceeași familie sunt ținuți împreună, ținând cont de interesul superior al minorului în cauză și, în special, de vârsta și gradul de maturitate al acestuia. În cazul minorilor neînsoțiți, schimbările de rezidență trebuie să fie limitate la minim.

(10)   Statele membre încep căutarea membrilor familiei minorului neînsoțit, dacă este cazul, cu ajutorul organizațiilor internaționale sau al altor organizații relevante, cât mai repede posibil după prezentarea cererii de protecție internațională, protejând în același timp interesul superior al minorului neînsoțit respectiv. În cazul în care există o posibilă amenințare pentru viața sau integritatea fizică a unui minor sau a rudelor sale apropiate, în special în cazul în care rudele respective au rămas în țara de origine, trebuie acționat astfel încât colectarea, prelucrarea și difuzarea informațiilor privind respectivele persoane să se desfășoare în condiții de confidențialitate, pentru a nu pune în pericol siguranța lor.

(1)   Statele membre se asigură că persoanele care au fost supuse traficului de persoane, care au suferit acte de tortură, viol sau alte acte grave de violență psihologică, fizică sau sexuală, inclusiv acte de violență comise din motive sexuale, de gen, rasiste sau religioase, beneficiază de tratamentul medical și psihologic, precum și de îngrijirile necesare pentru prejudiciile cauzate de astfel de acte, inclusiv servicii de reabilitare și consiliere, dacă este cazul. Persoanelor respective li se furnizează, dacă este necesar, o traducere orală în conformitate cu articolul 25 alineatul (2) litera (c).

Accesul la aceste tratamente și îngrijiri se acordă cât mai curând după identificarea nevoilor respectivei persoane.

(2)   Personalul care se ocupă de persoanele menționate la alineatul (1), inclusiv personalul medical, este pregătit în mod corespunzător și continuă să beneficieze de pregătire corespunzătoare în ceea ce privește nevoile acestor persoane și tratamentele adecvate, inclusiv serviciile de reabilitare necesare. De asemenea, membrii acestui personal au obligația de a respecta normele de confidențialitate prevăzute în dreptul intern și codurile de etică profesională aplicabile în legătură cu informațiile pe care le obțin în cadrul activității lor.

(1)   Statele membre se asigură că deciziile cu privire la acordarea, retragerea sau reducerea beneficiilor prevăzute în prezenta directivă, deciziile cu privire la refuzurile de a acorda permisiunea menționată la articolul 8 alineatul (5) primul paragraf, sau deciziile luate în temeiul articolului 9 care afectează în mod individual solicitanții pot face obiectul unei căi de atac în cadrul procedurilor prevăzute în dreptul intern. În ultimă instanță, este acordată cel puțin posibilitatea exercitării unor căi de atac sau a unui control jurisdicțional, în fapt și în drept, în fața unei autorități judiciare.

(2)   În cazurile unor căi de atac sau proceduri de control în fața unei autorități judiciare, astfel cum este prevăzut la alineatul (1) de la prezentul articol, și în cazul unui control jurisdicțional astfel cum se prevede la articolul 11 alineatele (3) și (5), statele membre asigură asistență și reprezentare juridică gratuită, în măsura în care este necesară pentru a asigura accesul efectiv la justiție. O astfel de asistență și reprezentare juridică constă în pregătirea căii de atac sau a cererii de control, incluzând, cel puțin, pregătirea documentelor procedurale necesare și participarea la audiere în fața autorităților judiciare în numele solicitantului.

Asistența juridică și reprezentarea gratuite se acordă de către consilieri juridici sau alte persoane calificate în mod adecvat, admise sau autorizate în temeiul dreptului intern și ale căror interese nu se află în conflict și nu ar putea fi potențial în conflict cu cele ale solicitantului.

(3)   Statele membre pot decide să nu acorde asistență juridică și reprezentare gratuite atunci când:

În cazul în care decizia de a nu acorda asistență juridică și reprezentare gratuite este luată de către altă autoritate decât cele judiciare pe motiv că se consideră că nu există nicio perspectivă concretă de succes pentru calea de atac sau control, solicitantul are dreptul la o cale de atac efectivă în fața unei instanțe împotriva acestei decizii și, în acest scop, acesta are dreptul de a solicita asistență și reprezentare juridice gratuite.

Statele membre pot să prevadă, de asemenea, că asistența și reprezentarea juridice gratuite sunt acordate numai de către consilieri juridici sau alți consilieri desemnați în mod specific în temeiul dreptului intern să asiste și să reprezinte solicitanții, sau de către organizații neguvernamentale acreditate în temeiul dreptului intern să presteze servicii gratuite de consiliere juridică sau reprezentare juridică.

(4)   Statele membre pot, de asemenea:

(5)   Fără a aduce atingere articolului 19 alineatul (2) din prezenta directivă, statele membre pot impune rambursarea integrală sau parțială a oricăror costuri suportate în cazul în care situația financiară a solicitantului s-a îmbunătățit considerabil în cursul procedurii de protecție internațională în conformitate cu Regulamentul (UE) 2024/1348 sau în cazul în care decizia de acordare a asistenței și reprezentării juridice gratuite a fost luată pe baza unor informații false furnizate de solicitant.

(6)   Statele membre stabilesc norme procedurale specifice privind modalitățile de depunere și prelucrare a cererilor pentru acordarea de asistență și reprezentare juridică gratuită, sau aplică normele privind cererile similare din dreptul intern, cu condiția ca acestea să nu facă imposibil sau excesiv de dificil accesul la asistența și reprezentarea juridică gratuită.

(1)   Statele membre instituie mecanisme relevante pentru a asigura orientarea, monitorizarea și controlul corespunzătoare ale condițiilor de primire, respectând structura constituțională a acestora. Statele membre țin seama de standardele operaționale, indicatorii, orientările sau bunele practici disponibile și neobligatorii privind condițiile de primire elaborate de Agenția pentru azil în conformitate cu articolul 13 din Regulamentul (UE) 2021/2303, fără a aduce atingere competenței statelor membre de a-și organiza sistemele de primire în conformitate cu prezenta directivă.

(2)   Sistemele de primire ale statelor membre fac obiectul mecanismelor de monitorizare prevăzute la capitolul 5 din Regulamentul (UE) 2021/2303.

(1)   Fiecare stat membru elaborează un plan de urgență, consultându-se cu autoritățile locale și regionale, societatea civilă și organizațiile internaționale, după caz. Planul de urgență stabilește măsurile care trebuie luate pentru a asigura primirea corespunzătoare a solicitanților în conformitate cu prezenta directivă în cazurile în care statul membru se confruntă cu un număr disproporționat de solicitanți de protecție internațională, inclusiv de minori neînsoțiți. Planul de urgență conține, de asemenea, măsuri pentru a soluționa cât mai rapid posibil situațiile menționate la articolul 20 alineatul (10) litera (b).

(2)   Planul de urgență menționat la alineatul (1) ține seama de circumstanțele naționale specifice, utilizând un model care urmează să fie elaborat de Agenția pentru azil, și se notifică Agenției pentru azil până la 12 aprilie 2025. Respectivul plan se revizuiește atunci când este necesar din cauza schimbării situației și cel puțin o dată la trei ani, iar dacă i se aduc actualizări, se notifică Agenției pentru azil. Statele membre informează Comisia și Agenția pentru azil ori de câte ori se activează planul lor de urgență.

(3)   Statele membre furnizează Agenției pentru azil, la cererea acesteia, informații cu privire la planurile lor de urgență menționate la alineatul (1), iar Agenția pentru azil acordă asistență statelor membre, cu acordul acestora, în elaborarea și revizuirea planurilor lor de urgență.

(1)   Statele membre iau măsurile corespunzătoare pentru a asigura faptul că personalul autorităților și al altor organizații care sunt responsabile direct de punerea în aplicare a prezentei directive beneficiază de formarea necesară în ceea ce privește nevoile solicitanților, inclusiv ale minorilor. În acest scop, statele membre integrează în pregătirea personalului lor părțile centrale relevante ale programului de formare european în materie de azil, care țin de condițiile de primire, precum și instrumentul pentru identificarea solicitanților cu nevoi speciale de primire elaborat de Agenția pentru azil.

(2)   Statele membre alocă resursele necesare, inclusiv personalul, traducătorii și interpreții necesari, pentru punerea în aplicare a prezentei directive, ținând seama de fluctuațiile sezoniere ale numărului de solicitanți. În cazurile în care la punerea în aplicare a prezentei directive iau parte autorități locale și regionale, organizații din cadrul societății civile sau internaționale, acestora li se alocă resursele necesare.

(1)   Statele membre adoptă actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma articolelor 1-10, 12, 13, 17-29 și articolelor 31-34 până la 12 iunie 2026. Statele membre comunică de îndată Comisiei textul dispozițiilor respective.

Atunci când statele membre adoptă dispozițiile respective, acestea conțin o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. Acestea conțin, de asemenea, o mențiune care precizează că trimiterile, în acte cu putere de lege și acte administrative în vigoare, la directiva abrogată prin prezenta directivă se interpretează ca trimiteri la prezenta directivă. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri și de formulare a acestei mențiuni.

(2)   Comisiei îi sunt comunicate de către statele membre textele principalelor dispoziții de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.