This document is an excerpt from the EUR-Lex website
Document 32022D1914
Commission Implementing Decision (EU) 2022/1914 of 6 October 2022 amending Implementing Decision (EU) 2020/668 as regards harmonised standards on personal flotation devices – buoyancy aids, lifejackets and accessories (Text with EEA relevance)
Decizia de punere în aplicare (UE) 2022/1914 a Comisiei din 6 octombrie 2022 de modificare a Deciziei de punere în aplicare (UE) 2020/668 în ceea ce privește standardele armonizate privind echipamentele individuale de plutire – echipamente ajutătoare de plutire, veste de salvare și accesorii (Text cu relevanță pentru SEE)
Decizia de punere în aplicare (UE) 2022/1914 a Comisiei din 6 octombrie 2022 de modificare a Deciziei de punere în aplicare (UE) 2020/668 în ceea ce privește standardele armonizate privind echipamentele individuale de plutire – echipamente ajutătoare de plutire, veste de salvare și accesorii (Text cu relevanță pentru SEE)
C/2022/7120
JO L 261, 7.10.2022, p. 60–65
(BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, GA, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)
No longer in force, Date of end of validity: 10/05/2023; abrogare implicită prin 32023D0941
Relation | Act | Comment | Subdivision concerned | From | To |
---|---|---|---|---|---|
Modifies | 32020D0668 | adăugare | anexă I punct 39 | 07/10/2022 | |
Modifies | 32020D0668 | adăugare | anexă I punct 40 | 07/10/2022 | |
Modifies | 32020D0668 | adăugare | anexă I punct 41 | 07/10/2022 | |
Modifies | 32020D0668 | adăugare | anexă II punct 30 | 07/10/2022 | |
Modifies | 32020D0668 | adăugare | anexă II punct 31 | 07/10/2022 | |
Modifies | 32020D0668 | adăugare | anexă II punct 32 | 07/10/2022 | |
Modifies | 32020D0668 | adăugare | anexă III punct 4 | 07/10/2022 | |
Modifies | 32020D0668 | adăugare | anexă III punct 5 | 07/10/2022 | |
Modifies | 32020D0668 | adăugare | anexă III punct 6 | 07/10/2022 |
Relation | Act | Comment | Subdivision concerned | From | To |
---|---|---|---|---|---|
Implicitly repealed by | 32023D0941 | 11/05/2023 |
7.10.2022 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
L 261/60 |
DECIZIA DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2022/1914 A COMISIEI
din 6 octombrie 2022
de modificare a Deciziei de punere în aplicare (UE) 2020/668 în ceea ce privește standardele armonizate privind echipamentele individuale de plutire – echipamente ajutătoare de plutire, veste de salvare și accesorii
(Text cu relevanță pentru SEE)
COMISIA EUROPEANĂ,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
având în vedere Regulamentul (UE) nr. 1025/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 octombrie 2012 privind standardizarea europeană, de modificare a Directivelor 89/686/CEE și 93/15/CEE ale Consiliului și a Directivelor 94/9/CE, 94/25/CE, 95/16/CE, 97/23/CE, 98/34/CE, 2004/22/CE, 2007/23/CE, 2009/23/CE și 2009/105/CE ale Parlamentului European și ale Consiliului și de abrogare a Deciziei 87/95/CEE a Consiliului și a Deciziei nr. 1673/2006/CE a Parlamentului European și a Consiliului (1), în special articolul 10 alineatul (6) și articolul 11 alineatul (1) litera (a),
în urma consultării comitetului înființat prin articolul 22 din Regulamentul (UE) nr. 1025/2012,
întrucât:
(1) |
În conformitate cu articolul 14 din Regulamentul (UE) 2016/425 al Parlamentului European și al Consiliului (2), echipamentele individuale de protecție (PPE) care sunt conforme cu standarde armonizate sau cu părți ale acestora, ale căror referințe sunt publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, sunt considerate a fi conforme cu cerințele esențiale de securitate și sănătate prevăzute în anexa II la regulamentul respectiv care fac obiectul acestor standarde sau al unor părți ale acestor standarde. |
(2) |
Prin scrisoarea M/031, cu titlul „Standardisation mandate to CEN/Cenelec concerning standards for personal protective equipment” (Mandat de standardizare acordat CEN/Cenelec cu privire la standardele pentru echipamentele individuale de protecție), Comisia a înaintat Comitetului European de Standardizare (CEN) și Comitetului European de Standardizare în Electrotehnică (Cenelec) o cerere de a dezvolta și de a elabora standarde armonizate în sprijinul Directivei 89/686/CEE a Consiliului (3). Pe baza cererii de standardizare M/031, CEN a elaborat mai multe standarde noi și a revizuit o serie de standarde armonizate existente, inclusiv standardele privind echipamentul individual de plutire. |
(3) |
La 19 noiembrie 2020, cererea de standardizare M/031 a expirat și a fost înlocuită cu o nouă cerere de standardizare, prevăzută în Decizia de punere în aplicare C(2020) 7924 a Comisiei (4). |
(4) |
Pe baza cererii de standardizare M/031 și a cererii de standardizare prevăzute în Decizia de punere în aplicare C (2020)7924, CEN și Cenelec au elaborat noile standarde armonizate EN ISO 12402-2:2020, EN ISO 12402-3:2020 și EN ISO 12402-4:2020 privind vestele de salvare, EN ISO 12402-5:2020 privind echipamentele ajutătoare de plutire, EN ISO 12402-6:2020 privind vestele de salvare și echipamentele ajutătoare de plutire pentru utilizări speciale și EN ISO 12402-8:2020 privind accesoriile echipamentului individual de plutire. |
(5) |
În noiembrie 2020, Suedia a ridicat o obiecție formală la adresa standardelor armonizate EN ISO 12402-2:2020, EN ISO 12402-3:2020 și EN ISO 12402-4:2020, ale căror referințe nu fuseseră încă publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. |
(6) |
Standardele EN ISO 12402-5:2020, EN ISO 12402-6:2020 și EN ISO 12402-8:2020 sunt destinate a fi utilizate în coroborare cu standardele EN ISO 12402-2:2020, EN ISO 12402-3:2020 și EN ISO 12402-4:2020 în așa fel încât conținutul parțial sau total al standardelor EN ISO 12402-2:2020, EN ISO 12402-3:2020 și EN ISO 12402-4:2020 să constituie cerințe ale standardelor EN ISO 12402-5:2020, EN ISO 12402-6:2020 și EN ISO 12402-8:2020. Prin urmare, referințele standardelor EN ISO 12402-5:2020, EN ISO 12402-6:2020 și EN ISO 12402-8:2020 nu au fost publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, deoarece EN ISO 12402-2:2020, EN ISO 12402-3:2020 și EN ISO 12402-4:2020 au făcut obiectul unei obiecții oficiale din partea Suediei. |
(7) |
În notificarea în temeiul articolului 12 din Regulamentul (UE) nr. 1025/2012, Suedia face trimitere la obiecția oficială anterioară, pe care a depus-o în septembrie 2014, cu privire la standardele EN ISO 12402-2:2006, EN ISO 12402-3:2006 și EN ISO 12402-4:2006 privind vestele de salvare, elaborate în sprijinul Directivei 89/686/CEE. |
(8) |
Comisia a decis să publice referințele standardelor armonizate EN ISO 12402-2:2006, EN ISO 12402-3:2006 și EN ISO 12402-4:2006 cu restricție prin Decizia de punere în aplicare (UE) 2019/1217 a Comisiei (5). |
(9) |
Potrivit Suediei, deficiența indicată în obiecția sa formală din 2014 se menține în standardele EN ISO 12402-2:2020, EN ISO 12402-3:2020 și EN ISO 12402-4:2020 în temeiul Regulamentului (UE) 2016/425. În evaluarea formulată, autoritatea suedeză pentru mediul de lucru concluzionează că standardele respective pentru veste de salvare nu oferă prezumția de conformitate pentru vestele de salvare gonflabile în ceea ce privește punctele 1.1.1, 1.2.1 și 3.4 din anexa II la Regulamentul (UE) 2016/425 și că standardele respective nu oferă prezumția de conformitate cu punctul 5 din observațiile preliminare din anexa II la Regulamentul (UE) 2016/425 în ceea ce privește evaluarea riscurilor efectuată de producător și cerințele referitoare la utilizarea preconizată în zonele de utilizare previzibile. |
(10) |
Comitetul tehnic 162 – Grupul de lucru 6 al CEN a răspuns punctelor ridicate de Suedia, indicând că propunerile suedeze includeau un conținut restrictiv de proiectare, că experții au concluzionat că standardele în cauză includ cerințe pentru a se asigura că cerințele esențiale de securitate și sănătate sunt acoperite și îndeplinite și, prin urmare, că obiecția nu poate fi considerată justificată. |
(11) |
În declarația sa din decembrie 2020, Asociația internațională a producătorilor de dispozitive de salvare a vieții a declarat că se va conforma tuturor recomandărilor revizuite formulate în cursul discuțiilor cu Comitetul tehnic ISO pentru echipamente individuale de protecție (TC188 SC1) și cu autoritățile suedeze, exprimându-și îngrijorarea cu privire la posibila respingere a standardelor revizuite EN ISO 12402-2:2020, EN ISO 12402-3:2020 și EN ISO 12402-4:2020. |
(12) |
În urma examinării standardelor armonizate EN ISO 12402-2:2020, EN ISO 12402-3:2020 și EN ISO 12402-4:2020, împreună cu reprezentanții statelor membre și cu părțile interesate din cadrul Grupului de experți privind echipamentele individuale de protecție, Comisia a concluzionat că clauzele standardelor armonizate care vizează acoperirea cerințelor de bază privind securitatea și sănătatea prevăzute la punctul 1.1.1 privind Principiile de proiectare – Ergonomie, punctul 1.2.1 privind Inocuitatea PPE – Absența riscurilor inerente și a altor factori de nocivitate și punctul 3.4 privind Protecția în lichide din anexa II la Regulamentul (UE) 2016/425 nu abordează în mod adecvat riscurile aferente, în special riscul de înecare în cazul vestelor de salvare gonflabile. De fapt, standardele armonizate relevante nu conțin cerințe specifice pentru a garanta că dispozitivul de umflare ar funcționa în mod corect în toate circumstanțele rezonabile de utilizare și de comportament previzibil al utilizatorului pentru a oferi o protecție adecvată împotriva riscului de înec. În consecință, Comisia a constatat că produsele proiectate și fabricate în conformitate cu standardele respective ar putea cauza în continuare accidente și incidente care să implice utilizatori profesioniști și consumatori. |
(13) |
Cu toate acestea, Comisia consideră că restul clauzelor din standardele armonizate EN ISO 12402-5:2020, EN ISO 12402-6:2020 și EN ISO 12402-8:2020, care nu fac obiectul obiecției formale, rămân valabile pentru a conferi prezumția de conformitate cu cerințele fundamentale de securitate și sănătate din Regulamentul (UE) 2016/425 pe care urmăresc să le acopere. |
(14) |
Referințele standardelor armonizate EN ISO 12402-2:2020, EN ISO 12402-3:2020 și EN ISO 12402-4:2020 trebuie, prin urmare, să fie publicate cu restricție în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Este necesar ca restricția să excludă clauzele specifice ale standardelor respective menite să acopere cerințele de bază de securitate și sănătate prevăzute la punctul 1.1.1 privind Principiile de proiectare – Ergonomie, punctul 1.2.1 privind Inocuitatea PPE – Absența riscurilor inerente și a altor factori de nocivitate și punctul 3.4 privind Protecția în lichide din anexa II la Regulamentul (UE) 2016/425. |
(15) |
Standardele armonizate EN ISO 12402-5:2020, EN ISO 12402-6:2020 și EN ISO 12402-8:2020 îndeplinesc cerințele pe care urmăresc să le acopere și care sunt prevăzute în Regulamentul (UE) 2016/425. Prin urmare, este oportun să se publice referințele standardelor armonizate respective în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. |
(16) |
Este necesar să se retragă referințele standardelor armonizate EN ISO 12402-5:2006, EN ISO 12402-6:2006 și EN ISO 12402-8:2006 din Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, având în vedere că standardele respective au fost revizuite. |
(17) |
Conformitatea cu un standard armonizat conferă o prezumție de conformitate cu cerințele esențiale corespunzătoare stabilite în legislația de armonizare a Uniunii, începând de la data publicării referinței standardului respectiv în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Prezenta decizie trebuie așadar să intre în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. |
(18) |
Comitetul instituit prin articolul 22 din Regulamentul (UE) nr. 1025/2012 a fost consultat în ceea ce privește publicarea standardelor armonizate EN ISO 12402-2:2020, EN ISO 12402-3:2020 și EN ISO 12402-4:2020 în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, |
ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:
Articolul 1
Decizia de punere în aplicare (UE) 2020/668 se modifică după cum urmează:
1. |
Anexa I se modifică în conformitate cu anexa I la prezenta decizie; |
2. |
Anexa II se modifică în conformitate cu anexa II la prezenta decizie; |
3. |
Anexa III se modifică în conformitate cu anexa III la prezenta decizie. |
Articolul 2
Prezenta decizie intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Adoptată la Bruxelles, 6 octombrie 2022.
Pentru Comisie
Președinta
Ursula VON DER LEYEN
(1) JO L 316, 14.11.2012, p. 12.
(2) Regulamentul (UE) 2016/425 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 martie 2016 privind echipamentele individuale de protecție și de abrogare a Directivei 89/686/CEE a Consiliului (JO L 81, 31.3.2016, p. 51).
(3) Directiva 89/686/CEE a Consiliului din 21 decembrie 1989 privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la echipamentul individual de protecție (JO L 399, 30.12.1989, p. 18).
(4) Decizia de punere în aplicare C(2020) 7924 a Comisiei din 19 noiembrie 2020 privind o cerere de standardizare adresată Comitetului European de Standardizare și Comitetului European de Standardizare în Electrotehnică în ceea ce privește echipamentele individuale de protecție în sprijinul Regulamentului (UE) 2016/425 al Parlamentului European și al Consiliului.
(5) Decizia de punere în aplicare (UE) 2019/1217 a Comisiei din 17 iulie 2019 privind standardele armonizate pentru dispozitivele personale de flotabilitate – veste de salvare elaborate în sprijinul Directivei 89/686/CEE a Consiliului (JO L 192, 18.7.2019, p. 32).
ANEXA I
În anexa I la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/668 se adaugă următoarele rubrici:
Nr. |
Referința standardului |
„39. |
EN ISO 12402-5: 2020 Echipament individual de plutire. Partea 5: Echipament ajutător de plutire (nivel 50). Cerințe de securitate (ISO 12402-5:2020) |
40. |
EN ISO 12402-6:2020 Echipament individual de plutire. Partea 6: Veste de salvare și echipament ajutător de plutire pentru utilizări speciale. Cerințe de securitate și metode de încercare complementare (ISO 12402-6:2020) |
41. |
EN ISO 12402-8: 2020 Echipament individual de plutire. Partea 8: Accesorii. Cerințe de securitate și metode de încercare (ISO 12402-8:2020).” |
ANEXA II
În anexa II la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/668 se adaugă următoarele rubrici:
Nr. |
Referința standardului |
Data retragerii |
„30. |
EN ISO 12402-5: 2006 Echipament individual de plutire. Partea 5: Echipament ajutător de plutire (nivel 50). Cerințe de securitate (ISO 12402-5:2006) |
7 octombrie 2022 |
31. |
EN ISO 12402-6: 2006 Echipament individual de plutire. Partea 6: Veste de salvare și echipament ajutător de plutire pentru utilizări speciale. Cerințe de securitate și metode de încercare complementare (ISO 12402-6:2006) |
7 octombrie 2022 |
32. |
EN ISO 12402-8: 2006 Echipament individual de plutire. Partea 8: Accesorii. Cerințe de securitate și metode de încercare (ISO 12402-8: 2006) |
7 octombrie 2022.” |
ANEXA III
În anexa III la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/668 se adaugă următoarele rubrici:
Nr. |
Referința standardului |
„4. |
EN ISO 12402-2: 2020 Echipament individual de plutire. Partea 2: Veste de salvare, nivel de performanță 275. Cerințe de securitate (ISO 12402-2:2020) Notă: Aplicarea clauzei 5.6 din acest standard nu conferă o prezumție de conformitate cu cerința de bază de securitate și sănătate prevăzută la punctul 1.1.1 din anexa II la Regulamentul (UE) 2016/425. Aplicarea clauzelor 5.1.2, 5.1.3, 5.1.5, 5.1.7, 5.2, 5.3.1.1, 5.3.1.2, 5.3.2.2, 5.3.2.3, 5.3.4.3, 5.3.4.4, 5.6.1.4, 5.6.1.7, 5.6.1.8, 5.6.1.9, 5.6.1.10 și 5.6.1.11 din acest standard nu conferă o prezumție de conformitate cu cerința de bază de securitate și sănătate prevăzută la punctul 1.2.1 din anexa II la Regulamentul (UE) 2016/425. Aplicarea clauzelor 5.1.2, 5.2, 5.3.1.1, 5.3.2.2, 5.3.4.2, 5.3.4.4, 5.6.3 și 5.7 din acest standard nu conferă o prezumție de conformitate cu cerința de bază de securitate și sănătate prevăzută la punctul 3.4 din anexa II la Regulamentul (UE) 2016/425. |
5. |
EN ISO 12402-3: 2020 Echipament individual de plutire. Partea 3: Veste de salvare, nivel de performanță 150. Cerințe de securitate (ISO 12402-3:2020) Notă: Aplicarea clauzei 5.6 din acest standard nu conferă o prezumție de conformitate cu cerința de bază de securitate și sănătate prevăzută la punctul 1.1.1 din anexa II la Regulamentul (UE) 2016/425. Aplicarea clauzelor 5.1.2, 5.1.3, 5.1.5, 5.1.7, 5.2, 5.3.1.1, 5.3.1.2, 5.3.2.2, 5.3.2.3, 5.3.4.3, 5.3.4.4, 5.6.1.4, 5.6.1.7, 5.6.1.8, 5.6.1.9, 5.6.1.10 și 5.6.1.11 din acest standard nu conferă o prezumție de conformitate cu cerința de bază de securitate și sănătate prevăzută la punctul 1.2.1 din anexa II la Regulamentul (UE) 2016/425. Aplicarea clauzelor 5.1.2, 5.2, 5.3.1.1, 5.3.2.2, 5.3.4.2, 5.3.4.4, 5.6.3 și 5.7 din acest standard nu conferă o prezumție de conformitate cu cerința de bază de securitate și sănătate prevăzută la punctul 3.4 din anexa II la Regulamentul (UE) 2016/425. |
6. |
EN ISO 12402-4: 2020 Echipament individual de plutire. Partea 4: Veste de salvare, nivel de performanță 100. Cerințe de securitate (ISO 12402-4:2020) Notă: Aplicarea clauzei 5.6 din acest standard nu conferă o prezumție de conformitate cu cerința de bază de securitate și sănătate prevăzută la punctul 1.1.1 din anexa II la Regulamentul (UE) 2016/425. Aplicarea clauzelor 5.1.2, 5.1.3, 5.1.5, 5.1.7, 5.2, 5.3.1.1, 5.3.1.2, 5.3.2.2, 5.3.2.3, 5.3.4.3, 5.3.4.4, 5.6.1.4, 5.6.1.7, 5.6.1.8, 5.6.1.9, 5.6.1.10 și 5.6.1.11 din acest standard nu conferă o prezumție de conformitate cu cerința de bază de securitate și sănătate prevăzută la punctul 1.2.1 din anexa II la Regulamentul (UE) 2016/425. Aplicarea clauzelor 5.1.2, 5.2, 5.3.1.1, 5.3.2.2, 5.3.4.2, 5.3.4.4, 5.6.3 și 5.7 din acest standard nu conferă o prezumție de conformitate cu cerința esențială de securitate și sănătate prevăzută la punctul 3.4 din anexa II la Regulamentul (UE) 2016/425.” |