EUR-Lex Access to European Union law

Back to EUR-Lex homepage

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 32022D0099

Decizia de punere în aplicare (UE) 2022/99 a Consiliului din 25 ianuarie 2022 de modificare a Deciziei de punere în aplicare (UE) 2020/1354 privind acordarea unui sprijin temporar Republicii Portugheze în temeiul Regulamentului (UE) 2020/672 pentru atenuarea riscurilor de șomaj în situația de urgență generată de epidemia de COVID-19

ST/5059/2022/INIT

JO L 17, 26.1.2022, p. 47–51 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, GA, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

Legal status of the document In force

ELI: http://data.europa.eu/eli/dec_impl/2022/99/oj

26.1.2022   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 17/47


DECIZIA DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2022/99 A CONSILIULUI

din 25 ianuarie 2022

de modificare a Deciziei de punere în aplicare (UE) 2020/1354 privind acordarea unui sprijin temporar Republicii Portugheze în temeiul Regulamentului (UE) 2020/672 pentru atenuarea riscurilor de șomaj în situația de urgență generată de epidemia de COVID-19

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (UE) 2020/672 al Consiliului din 19 mai 2020 privind instituirea unui instrument european de sprijin temporar pentru atenuarea riscurilor de șomaj într-o situație de urgență (SURE) ca urmare a epidemiei de COVID-19 (1), în special articolul 6 alineatul (1),

având în vedere propunerea Comisiei Europene,

întrucât:

(1)

La cererea Portugaliei din 11 august 2020, Consiliul, prin intermediul Deciziei de punere în aplicare (UE) 2020/1354 (2), a acordat Portugaliei asistență financiară sub forma unui împrumut în valoare de maximum 5 934 462 488 EUR, cu o scadență medie maximă de 15 ani, în vederea completării eforturilor naționale întreprinse de Portugalia pentru a contracara impactul epidemiei de COVID-19 și a răspunde consecințelor socioeconomice ale respectivei epidemii pentru lucrători și pentru persoanele care desfășoară o activitate independentă.

(2)

Împrumutul urma să fie utilizat de Portugalia pentru a finanța schemele de șomaj tehnic, măsurile similare și măsurile legate de sănătate menționate la articolul 3 din Decizia de punere în aplicare (UE) 2020/1354.

(3)

Epidemia de COVID-19 a imobilizat o parte substanțială a forței de muncă din Portugalia. Acest lucru a dus la creșteri repetate neprevăzute și semnificative ale cheltuielilor publice ale Portugaliei în ceea ce privește noile măsuri puse în aplicare de Portugalia, și anume schema de sprijin extraordinar pentru lucrătorii care desfășoară o activitate independentă, lucrătorii care nu au acces la alte mecanisme de protecție socială și managerii ale căror venituri au fost afectate în mod deosebit de pandemia de COVID-19, schema de sprijin social pentru artiști, autori, tehnicieni și alți profesioniști din domeniul artelor, precum și angajarea de personal medical suplimentar și efectuarea de ore suplimentare în cadrul Serviciului Național de Sănătate pentru a contribui la abordarea provocărilor legate de pandemie.

(4)

Epidemia de COVID-19 și măsurile extraordinare puse în aplicare de Portugalia în 2020 și 2021 pentru a limita epidemia și impactul său socioeconomic și asupra sănătății au avut și continuă să aibă un impact puternic asupra finanțelor publice. Portugalia avea, la sfârșitul anului 2020, un deficit public și o datorie publică de 5,8 % și, respectiv, 135,2 % din produsul intern brut (PIB). Conform previziunilor Comisiei din toamna anului 2021, se preconizează că deficitul și datoria publică a Portugaliei vor scădea la 4,5 % și, respectiv, la 128,1 % din PIB în 2021 și că PIB-ul său va crește cu 4,5 % în 2021.

(5)

La 9 decembrie 2021, Portugalia a solicitat Uniunii să extindă lista măsurilor pentru care s-a acordat deja asistență financiară prin Decizia de punere în aplicare (UE) 2020/1354, pentru a continua să își completeze eforturile naționale întreprinse în 2020 și 2021 pentru a contracara impactul epidemiei de COVID-19 și pentru a contracara consecințele socioeconomice ale acesteia asupra lucrătorilor și persoanelor care desfășoară o activitate independentă, în special măsurile menționate la considerentele (6) și (7).

(6)

„Legea nr. 75-B/2020 din 31 decembrie” și, ulterior, „Ordonanța Guvernului nr. 19-A/2021 din 25 ianuarie”, la care se face referire în solicitarea Portugaliei din 9 decembrie 2021, au introdus o schemă de sprijin extraordinar pentru lucrătorii care desfășoară o activitate independentă, pentru lucrătorii care nu au acces la alte mecanisme de protecție socială și pentru managerii ale căror venituri au fost afectate în mod deosebit de pandemia de COVID-19. În cazul lucrătorilor independenți, măsura prevede o prestație egală cu două treimi din valoarea corespunzătoare scăderii venitului lunar al lucrătorilor, calculată între media lunară conform ultimei declarații trimestriale de venit și media lunară din 2019, cu o limită superioară de 501,16 EUR. Lucrătorii independenți eligibili sunt cei care s-au confruntat cu o scădere a veniturilor de cel puțin 40 % în perioada martie-decembrie 2020, comparativ cu 2019. În cazul lucrătorilor care nu au acces la alte mecanisme de protecție socială, măsura prevede: (i) pentru angajați, o prestație egală cu diferența dintre valoarea lunară de referință de 501,16 EUR și salariul mediu lunar pe adult din gospodăria respectivă sau (ii) în cazul lucrătorilor independenți, o prestație egală cu două treimi din valoarea corespunzătoare scăderii venitului lunar al lucrătorilor, calculată între media lunară conform ultimei declarații trimestriale de venit și media lunară din 2019, cu o limită superioară de 501,16 EUR. În cazul managerilor, măsura prevede o prestație egală fie cu venitul mediu lunar de referință al acestora, dacă acesta se situează sub o valoare de 1,5 × indicele de ajutor social al Portugaliei (438,81 EUR în 2021), fie cu două treimi din venitul mediu lunar de referință al acestora, dacă acesta este egal sau mai mare decât respectivul indice. Managerii eligibili sunt cei care și-au suspendat temporar activitatea economică ca urmare a pandemiei de COVID-19 sau care au înregistrat pierderi de venituri de cel puțin 40 % în perioada de 30 de zile care precedă cererea de sprijin, în comparație cu aceeași lună a anului precedent sau cu media lunară a celor două luni care precedă perioada respectivă. În toate cazurile, prestația are o limită inferioară egală cu 50 EUR sau cu 50 % din scăderea venitului lunar observată dacă aceasta din urmă scade între 50 % și 100 % din indicele de asistență socială al Portugaliei, sau cu 219,40 EUR dacă scăderea veniturilor depășește respectivul indice.

(7)

„Anexa la Rezoluția Consiliului de Miniștri nr. 41/2020 din 6 iunie” și, ulterior, „Ordonanța Guvernului nr. 180/2020 din 3 august” și „Ordonanța Guvernului nr. 37-A/2021 din 15 februarie”, menționate în solicitarea Portugaliei din 9 decembrie 2021, introduc un sistem de sprijin social pentru artiști, autori, tehnicieni și alți profesioniști din domeniul artelor. Sistemul prevede o prestație egală cu indicele de ajutor social al Portugaliei (438,81 EUR).

(8)

Portugalia a introdus, de asemenea, o serie de noi măsuri legate de sănătate, pe care le-a pus în aplicare pentru a combate epidemia de COVID-19, în special măsurile menționate la considerentul 9.

(9)

„Decretul-lege nr. 10-A/2020 din 13 martie” și, ulterior, „Decretul-lege nr. 10-A/2021 din 2 februarie”, la care se face referire în cererea Portugaliei din 9 decembrie 2021, au prevăzut angajarea unor cadre medicale suplimentare și prestarea de ore suplimentare în cadrul Serviciului Național de Sănătate pentru a contribui la abordarea provocărilor legate de pandemie. Mai exact, a fost optimizat procesul administrativ care stă la baza angajării lucrătorilor cu contracte pe durată determinată de către Serviciul Național de Sănătate, iar de la începutul pandemiei de COVID-19 au fost angajați medici și asistenți medicali suplimentari. În plus, în cadrul Serviciului Național de Sănătate au fost suspendate limitele legale stabilite pentru orele suplimentare de lucru ale funcționarilor publici și s-a introdus posibilitatea de a organiza schimburi cu ore suplimentare prestate de către medici specialiști și asistenți medicali, în funcție de necesități, pentru a face față pandemiei de COVID-19.

(10)

Portugalia îndeplinește condițiile pentru a solicita asistența financiară prevăzută la articolul 3 din Regulamentul (UE) 2020/672. Portugalia a furnizat Comisiei dovezi corespunzătoare conform cărora cheltuielile publice efective și planificate au crescut cu 5 934 462 488 EUR de la 1 februarie 2020 din cauza măsurilor naționale luate pentru contracararea efectelor socioeconomice ale epidemiei de COVID-19. Aceasta constituie o creștere neprevăzută și semnificativă, deoarece este legată de introducerea unor noi măsuri legate direct de schemele de șomaj tehnic și de măsurile similare care acoperă o proporție semnificativă a întreprinderilor și a forței de muncă din Portugalia.

(11)

Comisia a consultat Portugalia și a verificat creșterea neprevăzută și semnificativă a cheltuielilor publice efective și planificate legate direct de schemele de șomaj tehnic și de măsuri similare, precum și aplicarea de măsuri corespunzătoare legate de sănătate în contextul epidemiei de COVID-19, astfel cum se menționează în cererea din 9 decembrie 2021, în conformitate cu articolul 6 din Regulamentul (UE) 2020/672.

(12)

Măsurile legate de sănătate solicitate de Portugalia, inclusiv măsurile suplimentare în domeniul sănătății menționate la considerentul 9, se ridică la 1 513 823 304 EUR.

(13)

Prin urmare, asistența financiară deja acordată prin Decizia de punere în aplicare (UE) 2020/1354 ar trebui să acopere, de asemenea, noile măsuri puse în aplicare de Portugalia care sunt menționate la considerentele 6, 7 și 9.

(14)

Prezenta decizie ar trebui să nu aducă atingere rezultatelor niciuneia dintre procedurile legate de denaturarea funcționării pieței interne care este posibil să fie întreprinse, în special în temeiul articolelor 107 și 108 din tratat. Aceasta nu prevalează asupra cerinței ca statele membre să notifice Comisiei potențialele ajutoare de stat în temeiul articolului 108 din tratat.

(15)

Portugalia ar trebui să informeze periodic Comisia cu privire la execuția cheltuielilor publice planificate, pentru a-i permite acesteia să evalueze măsura în care statul membru a executat cheltuielile respective.

(16)

Decizia de a acorda asistență financiară a fost luată ținând seama de nevoile existente și preconizate ale Portugaliei, precum și de cererile de asistență financiară în temeiul Regulamentului (UE) 2020/672 deja înaintate sau prevăzute a fi înaintate de alte state membre, aplicând în același timp principiile egalității de tratament, solidarității, proporționalității și transparenței,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Decizia de punere în aplicare (UE) 2020/1354 se modifică după cum urmează:

1.

Articolul 3 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 3

Portugalia poate finanța următoarele măsuri:

(a)

sprijinirea menținerii contractelor de muncă prin întreruperea temporară a activității sau reducerea timpului de lucru normal, astfel cum se prevede la articolele 298-308 din «Legea nr. 7/2009 din 12 februarie»;

(b)

noul sprijin special simplificat pentru menținerea contractelor de muncă prin întreruperea temporară a activității sau reducerea timpului de lucru normal, în conformitate cu «Decretul-lege nr. 10-G/2020 din 26 martie» și cu articolul 2 din «Decretul-lege nr. 27-B/2020 din 19 iunie», astfel cum a fost modificat prin articolul 142 din «Legea nr. 75-B/2020 din 31 decembrie»;

(c)

programele de formare profesională speciale pentru menținerea contractelor de muncă prin întreruperea temporară a activității sau reducerea timpului de lucru normal, în conformitate cu articolul 5 alineatul (2) și cu articolele 7-9 din «Decretul-lege nr. 10-G/2020 din 26 martie»;

(d)

noul sprijin special acordat întreprinderilor pentru reluarea activității economice, astfel cum se prevede la articolul 4 alineatele (1)-(7) și (10)-(12) și la articolul 5 din «Decretul-lege nr. 27-B/2020 din 19 iunie», precum și la articolul 14-A din «Decretul-lege nr. 46-A/2020 din 30 iulie», astfel cum a fost adăugat prin articolul 4 din «Decretul-lege nr. 6-C/2021 din 15 ianuarie» și astfel cum a fost specificat în «Ordonanța de Guvern nr. 102-A/2021 din 14 mai»;

(e)

noul supliment pentru stabilizarea veniturilor pentru angajații care beneficiază fie de sprijinul menționat la litera (a), (b) sau (c) pentru menținerea contractelor de muncă prin întreruperea temporară a activității sau reducerea timpului de lucru normal, astfel cum se prevede la articolul 3 din «Decretul-lege nr. 27-B/2020 din 19 iunie», astfel cum a fost modificat prin «Decretul-lege nr. 58-A/2020 din 14 august»;

(f)

noul sprijin special progresiv pentru menținerea contractelor de muncă prin reducerea temporară a timpului de lucru normal, în conformitate cu «Decretul-lege nr. 46-A/2020 din 30 iulie», astfel cum a fost modificat prin articolul 142 din «Legea nr. 75-B/2020 din 31 decembrie»;

(g)

noul sprijin special pentru persoanele care desfășoară o activitate independentă, lucrătorii informali și asociații manageri, astfel cum se prevede la articolele 26-28-A din «Decretul-lege nr. 10-A/2020 din 13 martie», astfel cum a fost modificat prin articolul 5 din «Decretul-lege nr. 20-C/2020 din 7 mai», și la articolul 325-G din «Legea nr. 2/2020 din 31 martie», astfel cum a fost adăugat prin articolul 3 din «Legea nr. 27-A/2020 din 24 iulie»;

(h)

alocația familială pentru angajații care nu pot lucra deoarece sunt nevoiți să aibă grijă de copiii lor mai mici de 12 ani sau de alte persoane aflate în întreținere, astfel cum se prevede la articolul 23 din «Decretul-lege nr. 10-A/2020 din 13 martie»;

(i)

sprijinul special pentru menținerea contractelor de muncă ale formatorilor, având în vedere anularea cursurilor de formare profesională, în conformitate cu «Ordonanța de Guvern nr. 3485-C/2020 din 17 martie», cu «Ordonanța de Guvern nr. 4395/2020 din 10 aprilie» și cu «Ordonanța de Guvern nr. 5897-B/2020 din 28 mai»;

(j)

măsurile regionale legate de ocuparea forței de muncă din regiunea autonomă Azore, astfel cum sunt prevăzute în «Rezoluția Consiliului Guvernului Regional al Insulelor Azore nr. 97/2020 din 8 aprilie», în «Rezoluția Consiliului Guvernului Regional al Insulelor Azore nr. 120/2020 din 28 aprilie», în «Rezoluția Consiliului Guvernului Regional al Insulelor Azore nr. 128/2020 din 5 mai», în «Rezoluția Consiliului Guvernului Regional al Insulelor Azore nr. 129/2020 din 5 mai», în «Rezoluția Consiliului Guvernului Regional al Insulelor Azore nr. 195/2020 din 15 iulie», în «Rezoluția Consiliului Guvernului Regional al Insulelor Azore nr. 196/2020 din 15 iulie» și în «Rezoluția Consiliului Guvernului Regional al Insulelor Azore nr. 200/2020 din 17 iulie»;

(k)

măsurile regionale legate de ocuparea forței de muncă din regiunea autonomă Madeira, astfel cum sunt prevăzute în «Rezoluția Guvernului Regional din Madeira nr. 101/2020 din 13 martie» și în «Ordonanța nr. 133-B/2020 a vicepreședintelui Guvernului Regional din Madeira și a Secretariatului regional pentru incluziune socială și cetățenie din 22 aprilie»;

(l)

indemnizația pentru angajații și persoanele care desfășoară o activitate independentă aflate în izolare profilactică, astfel cum se prevede la articolul 19 din «Decretul-lege nr. 10-A/2020 din 13 martie» și la articolul 325-F din «Legea nr. 2/2020 din 31 martie», astfel cum a fost adăugată prin articolul 3 din «Legea nr. 27-A/2020 din 24 iulie»;

(m)

indemnizația de boală ca urmare a contractării COVID-19, astfel cum se prevede în «Ordonanța de Guvern nr. 2875-A/2020 din 3 martie», la articolul 20 din «Decretul-lege nr. 10-A/2020 din 13 martie» și la articolul 325-F din «Legea nr. 2/2020 din 31 martie», astfel cum a fost adăugată prin articolul 3 din «Legea nr. 27-A/2020 din 24 iulie»;

(n)

achiziționarea de echipamente individuale de protecție pentru a fi utilizate la locul de muncă, în special în spitalele publice, astfel cum se prevede în Norma nr. 012/2020 din 6 mai, astfel cum a fost modificată la 14 mai 2020, și în Norma nr. 013/2020 din 10 iulie, astfel cum a fost modificată la 23 iunie 2020, ambele emise de Direcția Generală de Sănătate din Portugalia, precum și în ministerele de resort, municipalități și regiunile autonome Azore și Madeira, astfel cum se prevede la articolul 3 din «Decretul-lege nr. 10-A/2020 din 13 martie»;

(o)

campania de igienă școlară prevăzută la articolul 9 din «Decretul-lege nr. 10-A/2020 din 13 martie»;

(p)

testarea COVID-19 a pacienților și a lucrătorilor din spitalele publice, precum și a angajaților din centrele de îngrijire a persoanelor în vârstă și din centrele de îngrijire a copiilor, astfel cum se prevede în special în «Norma nr. 012/2020 din 6 mai», astfel cum a fost modificată la 14 mai 2020, și în «Norma nr. 013/2020 din 10 iulie», astfel cum a fost modificată la 23 iunie 2020, ambele emise de Direcția Generală de Sănătate din Portugalia;

(q)

noua compensație specială pentru lucrătorii din cadrul Serviciului Național de Sănătate implicați în combaterea epidemiei de COVID-19, astfel cum este prevăzută la articolul 42-A din «Legea nr. 2/2020 din 31 martie», astfel cum a fost adăugată prin articolul 3 din «Legea nr. 27-A/2020 din 24 iulie», și la articolul 291 din «Legea nr. 75-B/2020 din 31 decembrie»;

(r)

schema de sprijin extraordinar pentru lucrătorii independenți, lucrătorii care nu au acces la alte mecanisme de protecție socială și managerii ale căror venituri au fost afectate în mod deosebit de pandemia de COVID-19, astfel cum se prevede la articolul 156 din «Legea nr. 75-B/2020 din 31 decembrie» și sub rezerva condițiilor prevăzute la punctul 2 literele (c)-(f) de la articolul respectiv, astfel cum se specifică mai exact în «Ordonanța Guvernului nr. 19-A/2021 din 25 ianuarie»;

(s)

schema de sprijin social pentru artiști, autori, tehnicieni și alți profesioniști din domeniul artelor, prevăzută la punctul 2.5.1 din «Anexa la Rezoluția Consiliului de Miniștri nr. 41/2020 din 6 iunie», astfel cum se specifică mai exact la articolele 10-12 din «Ordonanța de Guvern nr. 180/2020 din 3 august» și prelungită prin articolele 5-7 din anexa la «Ordonanța de Guvern nr. 37-A/2021 din 15 februarie»;

(t)

angajarea de personal sanitar suplimentar și efectuarea de ore suplimentare în cadrul Serviciului Național de Sănătate pentru a contribui la abordarea provocărilor legate de pandemie, astfel cum se prevede la articolul 6 din «Decretul-lege nr. 10-A/2020» din 13 martie și la articolele 4-8 din «Decretul-lege nr. 10-A/2021 din 2 februarie».”

2.

Articolul 4 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 4

(1)   Portugalia informează Comisia, până la 30 martie 2021 și, ulterior, la fiecare șase luni, cu privire la execuția cheltuielilor publice planificate, până la execuția lor integrală.

(2)   În cazul în care măsurile menționate la articolul 3 se bazează pe cheltuieli publice planificate și au făcut obiectul unei decizii de punere în aplicare de modificare a prezentei decizii, Portugalia informează Comisia în termen de șase luni de la data adoptării respectivei decizii de punere în aplicare de modificare și, ulterior, la fiecare șase luni, cu privire la execuția cheltuielilor publice planificate, până la execuția lor integrală.”

Articolul 2

Prezenta decizie se adresează Republicii Portugheze.

Prezenta decizie intră în vigoare la data notificării sale destinatarului.

Adoptată la Bruxelles, 25 ianuarie 2022.

Pentru Consiliu

Președintele

C. BEAUNE


(1)  JO L 159, 20.5.2020, p. 1.

(2)  Decizia de punere în aplicare (UE) 2020/1354 a Consiliului din 25 septembrie 2020 privind acordarea unui sprijin temporar Republicii Portugheze în temeiul Regulamentului (UE) 2020/672 pentru atenuarea riscurilor de șomaj în situația de urgență generată de epidemia de COVID-19 (JO L 314, 29.9.2020, p. 49).


Top