Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 32021D0959

    Decizia (PESC) 2021/959 a Comitetului politic și de securitate din 10 iunie 2021 privind prelungirea mandatului șefului misiunii Uniunii Europene de sprijinire a supremației legii în Kosovo (Această denumire nu aduce atingere pozițiilor privind statutul și este conformă cu RCSONU 1244 (1999), precum și cu Avizul CIJ privind Declarația de independență a Kosovo.) (EULEX KOSOVO) (EULEX KOSOVO/1/2021)

    ST/7530/2021/INIT

    JO L 212, 15.6.2021, p. 1–2 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

    Legal status of the document No longer in force, Date of end of validity: 14/06/2022

    ELI: http://data.europa.eu/eli/dec/2021/959/oj

    15.6.2021   

    RO

    Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

    L 212/1


    DECIZIA (PESC) 2021/959 A COMITETULUI POLITIC ȘI DE SECURITATE

    din 10 iunie 2021

    privind prelungirea mandatului șefului misiunii Uniunii Europene de sprijinire a supremației legii în Kosovo (*) (EULEX KOSOVO) (EULEX KOSOVO/1/2021)

    COMITETUL POLITIC ȘI DE SECURITATE,

    având în vedere Tratatul privind Uniunea Europeană, în special articolul 38 al treilea paragraf,

    având în vedere Acțiunea comună 2008/124/PESC a Consiliului din 4 februarie 2008 privind misiunea Uniunii Europene de sprijinire a supremației legii în Kosovo, EULEX KOSOVO (1), în special articolul 12 alineatul (2),

    având în vedere propunerea Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate,

    întrucât:

    (1)

    În temeiul articolului 12 alineatul (2) din Acțiunea comună 2008/124/PESC, Comitetul politic și de securitate (COPS) este autorizat, în conformitate cu articolul 38 al treilea paragraf din tratat, să adopte deciziile relevante în scopul exercitării controlului politic și a conducerii strategice ale misiunii Uniunii Europene de sprijinire a supremației legii în Kosovo (EULEX KOSOVO), inclusiv decizia de numire a șefului misiunii.

    (2)

    La 28 noiembrie 2019, COPS a adoptat Decizia (PESC) 2019/1991 (2) de numire a domnului Lars-Gunnar WIGEMARK în calitatea de șef al misiunii EULEX KOSOVO pentru perioada 1 decembrie 2019-14 iunie 2020.

    (3)

    La 11 iunie 2020, Consiliul a adoptat Decizia (PESC) 2020/792 (3), prin care se prelungește mandatul domnului Lars-Gunnar WIGEMARK în calitate de șef al misiunii EULEX KOSOVO pentru perioada 15 iunie 2020-14 iunie 2021.

    (4)

    La 3 iunie 2021, Consiliul a adoptat Decizia (PESC) 2021/904 (4) prin care se modifică Acțiunea comună 2008/124/PESC și se prelungește durata EULEX KOSOVO până la 14 iunie 2023.

    (5)

    Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate a propus prelungirea mandatului domnului Lars-Gunnar WIGEMARK în calitatea de șef al misiunii EULEX KOSOVO pentru perioada 15 iunie 2021-14 iunie 2022,

    ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

    Articolul 1

    Mandatul domnului Lars-Gunnar WIGEMARK în calitatea de șef al misiunii Uniunii Europene de sprijinire a supremației legii în Kosovo (EULEX KOSOVO) se prelungește pentru perioada 15 iunie 2021-14 iunie 2022.

    Articolul 2

    Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.

    Adoptată la Bruxelles, 10 iunie 2021.

    Pentru Comitetul politic și de securitate

    Președintele

    S. FROM-EMMESBERGER


    (*)  Această denumire nu aduce atingere pozițiilor privind statutul și este conformă cu RCSONU 1244 (1999), precum și cu Avizul CIJ privind Declarația de independență a Kosovo.

    (1)  JO L 42, 16.2.2008, p. 92.

    (2)  Decizia (PESC) 2019/1991 a Comitetului politic și de securitate din 28 noiembrie 2019 privind numirea șefului misiunii Uniunii Europene de sprijinire a supremației legii în Kosovo (EULEX KOSOVO) (EULEX KOSOVO/2/2019) (JO L 308, 29.11.2019, p. 105).

    (3)  Decizia (PESC) 2020/792 a Consiliului din 11 iunie 2020 de modificare a Acțiunii comune 2008/124/PESC privind misiunea Uniunii Europene de sprijinire a supremației legii în Kosovo (EULEX KOSOVO) (JO L 193, 17.6.2020, p. 9).

    (4)  Decizia (PESC) 2021/904 a Consiliului din 3 iunie 2021 de modificare a Acțiunii comune 2008/124/PESC privind misiunea Uniunii Europene de sprijinire a supremației legii în Kosovo (EULEX KOSOVO) (JO L 197, 4.6.2021, p. 114).


    Top