Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 32020D0948

    Decizia (UE) 2020/948 a Consiliului din 26 iunie 2020 privind încheierea, în numele Uniunii, a Acordului privind spațiul aerian comun între Uniunea Europeană și statele sale membre, pe de o parte, și Georgia, pe de altă parte

    ST/9556/2019/INIT

    JO L 212, 3.7.2020, p. 3–4 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, GA, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

    Legal status of the document In force

    ELI: http://data.europa.eu/eli/dec/2020/948/oj

    Related international agreement

    3.7.2020   

    RO

    Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

    L 212/3


    DECIZIA (UE) 2020/948 A CONSILIULUI

    din 26 iunie 2020

    privind încheierea, în numele Uniunii, a Acordului privind spațiul aerian comun între Uniunea Europeană și statele sale membre, pe de o parte, și Georgia, pe de altă parte

    CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

    având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 100 alineatul (2), coroborat cu articolul 218 alineatul (6) al doilea paragraf litera (a) punctul (v) și articolul 218 alineatul (7),

    având în vedere propunerea Comisiei Europene,

    având în vedere aprobarea Parlamentului European (1),

    întrucât:

    (1)

    Comisia a negociat, în numele Uniunii Europene și al statelor sale membre, Acordul privind spațiul aerian comun cu Georgia (denumit în continuare „acordul”) în conformitate cu decizia Consiliului de autorizare a Comisiei în vederea începerii negocierilor.

    (2)

    Acordul a fost semnat la 2 decembrie 2010, sub rezerva încheierii sale la o dată ulterioară, în conformitate cu Decizia 2012/708/UE a Consiliului și a reprezentanților guvernelor statelor membre ale Uniunii Europene, reuniți în cadrul Consiliului (2).

    (3)

    Acordul a fost ratificat de toate statele membre, cu excepția Republicii Croația. Republica Croația aderă la acord în conformitate cu procedura prevăzută în Actul de aderare anexat la Tratatul de aderare din 5 decembrie 2011. Protocolul relevant de aderare a Republicii Croația a fost semnat în noiembrie 2014.

    (4)

    Acordul ar trebui aprobat în numele Uniunii.

    (5)

    Articolele 3 și 4 din Decizia 2012/708/UE conțin dispoziții referitoare la procesul de luare a deciziilor și la reprezentare cu privire la diverse aspecte prevăzute în acord. Având în vedere hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene din 28 aprilie 2015 în cauza C‐28/12 (3), aplicarea unora dintre dispozițiile în cauză ar trebui suspendată. Având în vedere tratatele, nu sunt necesare nici noi dispoziții cu privire la aceste aspecte și nici dispoziții privind obligațiile de informare ale statelor membre. În consecință, articolul 3 alineatele (2)-(5) și articolele 4 și 5 din Decizia 2012/708/UE ar trebui să înceteze să se mai aplice de la data intrării în vigoare a prezentei decizii,

    ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

    Articolul 1

    Se aprobă, în numele Uniunii, Acordul privind spațiul aerian comun între Uniunea Europeană și statele sale membre, pe de o parte, și Georgia, pe de altă parte („acordul”) (4).

    Articolul 2

    Președintele Consiliului efectuează, în numele Uniunii, notificarea prevăzută la articolul 29 din acord.

    Articolul 3

    Poziția care urmează a fi luată de Uniune în ceea ce privește deciziile comitetului mixt în temeiul articolului 22 din acord privind doar includerea legislației Uniunii în anexa III (Norme aplicabile aviației civile) la acord, sub rezerva modificărilor tehnice necesare, este adoptată de Comisie după înaintarea acesteia spre consultare Consiliului sau organelor sale pregătitoare, în conformitate cu decizia Consiliului.

    Articolul 4

    Articolul 3 alineatele (2)-(5) și articolele 4 și 5 din Decizia 2012/708/UE încetează să se mai aplice de la data intrării în vigoare a prezentei decizii.

    Articolul 5

    Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.

    Adoptată la Bruxelles, 26 iunie 2020.

    Pentru Consiliu

    Președintele

    A. METELKO-ZGOMBIĆ


    (1)  Aprobarea din 17 iunie 2020 (nepublicată încă în Jurnalul Oficial)

    (2)  Decizia 2012/708/UE a Consiliului și a reprezentanților guvernelor statelor membre, reuniți în cadrul Consiliului, din 15 octombrie 2010 privind semnarea și aplicarea cu titlu provizoriu a Acordului privind spațiul aerian comun între Uniunea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de o parte, și Georgia, pe de altă parte (JO L 321, 20.11.2012, p. 1).

    (3)  ECLI:EU:C:2015:282.

    (4)  Textul acordului a fost publicat în JO L 321, 20.11.2012, p. 3, împreună cu decizia privind semnarea acestuia.


    Top