(1)

Pentru a menține un nivel ridicat de siguranță maritimă și de prevenire a poluării pe mare, și pentru a-l îmbunătăți, este esențial să se mențină și, eventual, să se îmbunătățească nivelul de cunoștințe și de competențe al navigatorilor din Uniune prin dezvoltarea formării și a certificării maritime în conformitate cu normele internaționale și cu evoluțiile tehnologice, precum și să se ia măsuri suplimentare în vederea consolidării bazei de competențe maritime europene.

(2)

Formarea și certificarea navigatorilor sunt reglementate la nivel internațional de Convenția internațională privind standardele de pregătire a navigatorilor, brevetare/atestare și efectuare a serviciului de cart din 1978 a Organizației Maritime Internaționale, astfel cum a fost modificată (denumită în continuare „Convenția STCW”), care a făcut obiectul unei ample revizuiri ultima oară în 2010. În 2015 au fost adoptate amendamente la Convenția STCW cu privire la cerințele de formare și calificare aplicabile navigatorilor care lucrează la bordul navelor care fac obiectul Codului internațional privind siguranța navelor care utilizează gaze sau alți combustibili cu punct de aprindere scăzut (denumit în continuare „Codul IGF”). În 2016 au fost adoptate amendamente la Convenția STCW în ceea ce privește formarea și calificarea navigatorilor care lucrează la bordul navelor de pasageri și la bordul navelor care operează în apele polare.

(3)

Directiva 2008/106/CE a Parlamentului European și a Consiliului (3) integrează Convenția STCW în dreptul Uniunii. Toate statele membre sunt semnatare ale Convenției STCW și, prin urmare, punerea în aplicare armonizată a angajamentelor lor internaționale urmează să fie realizată prin alinierea la Convenția STCW a normelor Uniunii privind formarea și certificarea navigatorilor. În consecință, ar trebui modificate mai multe dispoziții ale Directivei 2008/106/CE, pentru a se reflecta cele mai recente amendamente aduse Convenției STCW referitoare la formarea și calificarea navigatorilor care lucrează la bordul navelor care intră sub incidența Codului IGF, la bordul navelor de pasageri și la bordul navelor care operează în apele polare.

(4)

Codul privind pregătirea navigatorilor, brevetarea/atestarea și efectuarea serviciului de cart, astfel cum a fost adoptat prin Rezoluția 2 la Conferința părților STCW din 2010, în versiunea sa actualizată (denumit în continuare „Codul STCW”) conține deja orientări privind prevenirea oboselii (secțiunea B-VIII/1), precum și privind capacitatea de a efectua serviciul la bord (secțiunea A-VIII/1). Din motive de siguranță, este absolut necesar ca cerințele de la articolul 15 din Directiva 2008/106/CE să fie puse în aplicare și respectate fără excepție și să se țină seama în mod corespunzător de orientările respective.

(5)

Unul dintre obiectivele politicii comune în domeniul transporturilor în privința transportului maritim este facilitarea deplasării navigatorilor în interiorul Uniunii. Astfel de deplasări contribuie, printre altele, la creșterea atractivității sectorului transportului maritim al Uniunii pentru generațiile viitoare, astfel încât să se evite o situație în care sectorul maritim european se confruntă cu o lipsă de personal competent, deținător al combinației potrivite de abilități și competențe. Recunoașterea reciprocă a certificatelor navigatorilor eliberate de statele membre este esențială pentru a facilita libera circulație a navigatorilor. Având în vedere dreptul la bună administrare, deciziile statelor membre referitoare la acceptarea certificatelor de aptitudini eliberate navigatorilor de către alte state membre în scopul eliberării de certificate naționale de competență ar trebui să se bazeze pe motive care să poată fi verificate de către navigatorul în cauză.

(6)

Directiva 2008/106/CE conține, de asemenea, un sistem centralizat de recunoaștere a certificatelor de navigatori eliberate de țările terțe. Evaluarea din cadrul Programului privind o reglementare adecvată și funcțională (REFIT) a arătat că statele membre au realizat economii semnificative de costuri de la introducerea sistemului centralizat. Cu toate acestea, evaluarea a arătat totodată că, în ceea ce privește anumite țări terțe recunoscute, numai un număr foarte limitat de atestate care confirmă recunoașterea certificatelor au fost eliberate de statele membre în legătură cu certificatele de competență sau certificatele de aptitudini eliberate de țările terțe respective. Prin urmare, pentru a utiliza resursele umane și financiare disponibile într-un mod mai eficient, procedura de recunoaștere a țărilor terțe ar trebui să se bazeze pe o analiză a necesității unei astfel de recunoașteri, inclusiv, dar fără a se limita la o indicare a numărului estimat de comandanți, ofițeri și radiooperatori proveniți din țara respectivă, care sunt susceptibili să servească la bordul navelor care arborează pavilionul unui stat membru. Analiza respectivă ar trebui prezentată spre examinare Comitetului pentru siguranța maritimă și prevenirea poluării de către nave (COSS).

(7)

Având în vedere experiența acumulată în aplicarea procedurii de recunoaștere a țărilor terțe, evaluarea REFIT a arătat că termenul actual de 18 luni nu ia în considerare complexitatea procesului, care include o inspecție la fața locului realizată de Agenția Europeană pentru Siguranță Maritimă. Formalitățile diplomatice necesare pentru planificarea și efectuarea unei astfel de inspecții necesită mai mult timp. Mai mult, termenul de 18 luni nu este suficient atunci când țara terță trebuie să pună în aplicare măsuri corective și să efectueze modificări juridice ale sistemului său pentru a respecta cerințele Convenției STCW. Din aceste motive, termenul de adoptare a unei decizii a Comisiei ar trebui să fie prelungit de la 18 la 24 de luni, iar atunci când țara terță trebuie să pună în aplicare măsuri corective substanțiale, inclusiv modificări ale dispozițiilor legale, termenul ar trebui prelungit cu 36 de luni. În plus, ar trebui păstrată posibilitatea ca statul membru solicitant să recunoască provizoriu sistemul țării terțe în ceea ce privește standardele de formare, certificare și efectuare a cartului aplicabile navigatorilor, pentru a se menține flexibilitatea procedurii de recunoaștere.

(8)

Pentru a garanta dreptul tuturor navigatorilor la locuri de muncă decente și pentru a limita denaturarea concurenței pe piața internă, în cazul viitoarei recunoașteri a țărilor terțe ar trebui să se ia în calcul dacă țările terțe respective au ratificat Convenția din 2006 privind munca în domeniul maritim.

(9)

Pentru a spori în continuare eficiența sistemului centralizat de recunoaștere a țărilor terțe, reevaluarea țărilor terțe care furnizează un număr redus de navigatori la bordul navelor care arborează pavilionul unui stat membru ar trebui efectuată la intervale mai lungi, care ar trebui mărite la zece ani. Această perioadă mai lungă de reevaluare a sistemului respectivelor țări terțe ar trebui să fie, însă, combinată cu criterii de prioritate care să ia în considerare preocupările legate de siguranță, echilibrând nevoia de eficiență cu un mecanism de salvgardare eficace în caz de deteriorare a calității formării navigatorilor furnizate în țările terțe relevante.

(10)

Informațiile privind navigatorii angajați din țări terțe au devenit disponibile la nivelul Uniunii datorită comunicării de către statele membre a informațiilor relevante din registrele lor naționale privind certificatele și atestatele emise. Informațiile respective ar trebui utilizate în scopuri statistice și de elaborare a politicilor, în special în scopul îmbunătățirii eficienței sistemului centralizat de recunoaștere a țărilor terțe. Pe baza informațiilor comunicate de statele membre, ar trebui să fie reexaminată recunoașterea țărilor terțe care nu au furnizat navigatori la bordul navelor care arborează pavilionul unui stat membru pentru o perioadă de cel puțin opt ani. Procesul de reexaminare ar trebui să includă posibilitatea menținerii sau retragerii recunoașterii țării terțe relevante. În plus, informațiile comunicate de statele membre ar trebui să fie utilizate și pentru a se acorda prioritate reevaluării țărilor terțe recunoscute.

(11)

Pentru a lua în considerare evoluțiile la nivel internațional și pentru a se asigura adaptarea în timp util a normelor Uniunii la aceste evoluții, competența de a adopta acte în conformitate cu articolul 290 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene ar trebui delegată Comisiei în ceea ce privește încorporarea amendamentelor la Convenția STCW și la partea A din Codul STCW prin actualizarea cerințelor tehnice privind formarea și certificarea navigatorilor și prin alinierea tuturor dispozițiilor relevante ale Directivei 2008/106/CE în legătură cu certificatele digitale pentru navigatori. Este deosebit de important ca, în cursul lucrărilor sale pregătitoare, Comisia să organizeze consultări adecvate, inclusiv la nivel de experți, și ca respectivele consultări să se desfășoare în conformitate cu principiile stabilite în Acordul interinstituțional din 13 aprilie 2016 privind o mai bună legiferare (4). În special, pentru a asigura participarea egală la pregătirea actelor delegate, Parlamentul European și Consiliul primesc toate documentele în același timp cu experții din statele membre, iar experții acestor instituții au acces sistematic la reuniunile grupurilor de experți ale Comisiei însărcinate cu pregătirea actelor delegate.

(12)

În vederea asigurării unor condiții uniforme pentru punerea în aplicare a dispozițiilor prezentei directive cu privire la recunoașterea țărilor terțe, ar trebui conferite competențe de executare Comisiei. Respectivele competențe ar trebui exercitate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului (5).

(13)

Dispozițiile privind recunoașterea calificărilor profesionale prevăzute în Directiva 2005/36/CE a Parlamentului European și a Consiliului (6) nu se aplică în ceea ce privește recunoașterea certificatelor navigatorilor în temeiul Directivei 2008/106/CE. Directiva 2005/45/CE a Parlamentului European și a Consiliului (7) a reglementat recunoașterea reciprocă a certificatelor navigatorilor eliberate de statele membre. Cu toate acestea, definițiile certificatelor navigatorilor menționate în Directiva 2005/45/CE au devenit caduce în urma amendamentelor aduse Convenției STCW în 2010. Prin urmare, sistemul de recunoaștere reciprocă a certificatelor navigatorilor eliberate de statele membre ar trebui modificat pentru a se reflecta amendamentele internaționale și definițiile certificatelor navigatorilor incluse în Directiva 2008/106/CE. În plus, certificatele medicale ale navigatorilor eliberate sub autoritatea statelor membre ar trebui, de asemenea, să fie incluse în sistemul de recunoaștere reciprocă. Pentru a se elimina ambiguitatea și riscul de incoerențe între Directivele 2005/45/CE și 2008/106/CE, recunoașterea reciprocă a certificatelor navigatorilor ar trebui să fie reglementată numai prin Directiva 2008/106/CE. În plus, în vederea reducerii sarcinii administrative suportate de statele membre, ar trebui introdus un sistem electronic de prezentare a calificărilor navigatorilor, după ce amendamentele relevante la Convenția STCW vor fi adoptate.

(14)

Digitizarea datelor face parte în mod firesc din progresele tehnologice în materie de colectare și de comunicare a datelor, pentru a contribui la reducerea costurilor și la utilizarea eficientă a resurselor umane. Comisia ar trebui să aibă în vedere măsuri pentru a spori eficacitatea controlului statului portului, printre acestea numărându-se și o evaluare a fezabilității și a valorii adăugate a creării și gestionării unei baze de date centrale a certificatelor navigatorilor, care ar urma să fie conectată cu baza de date privind inspecțiile menționată la articolul 24 din Directiva 2009/16/CE a Parlamentului European și a Consiliului (8) și la care toate statele membre ar urma să fie conectate. Respectiva bază de date centrală ar trebui să conțină toate informațiile prevăzute în anexa V la Directiva 2008/106/CE privind certificatele de competență și atestatele care confirmă recunoașterea certificatelor de aptitudini eliberate în conformitate cu regulile V/1-1 și V/1-2 din Convenția STCW.

(15)

Educația și formarea navigatorilor europeni ca ofițeri și comandanți ar trebui susținută prin schimburi de studenți între instituțiile de învățământ și de formare în domeniul maritim din întreaga Uniune. Pentru a cultiva și a dezvolta competențele și calificările navigatorilor aflați sub pavilion european, este necesar un schimb de bune practici între statele membre. Educația și formarea navigatorilor ar trebui să beneficieze pe deplin de oportunitățile oferite de programul Erasmus+.

(16)

Comisia ar trebui să stabilească un dialog cu partenerii sociali și statele membre pentru a dezvolta inițiative de formare maritimă care să completeze nivelul minim de formare a navigatorilor asupra căruia s-a convenit la nivel internațional și care să poată fi recunoscute reciproc de către statele membre sub forma unor diplome europene de excelență maritimă. Aceste inițiative ar trebui să se bazeze pe recomandările proiectelor-pilot în curs de desfășurare și pe strategiile stabilite în Planul de cooperare sectorială în materie de competențe al Comisiei și să fie dezvoltate în conformitate cu recomandările și strategiile respective.

(17)

Pentru a spori claritatea și coerența juridică, Directiva 2005/45/CE ar trebui să fie abrogată.

(18)

Directiva 2008/106/CE ar trebui modificată în consecință,