Válassza ki azokat a kísérleti funkciókat, amelyeket ki szeretne próbálni

Ez a dokumentum az EUR-Lex webhelyről származik.

Dokumentum 32019D1955

    Decizia (UE) 2019/1955 a Consiliului din 21 noiembrie 2019 privind poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii Europene în cadrul Consiliului General al Organizației Mondiale a Comerțului în ceea ce privește adoptarea unei decizii cu privire la reexaminarea Înțelegerii privind dispozițiile referitoare la administrarea contingentelor tarifare pentru produsele agricole (Înțelegerea privind contingentele tarifare)

    ST/13662/2019/INIT

    JO L 306, 27.11.2019., 20—25. o. (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

    A dokumentum hatályossági állapota Hatályos

    ELI: http://data.europa.eu/eli/dec/2019/1955/oj

    27.11.2019   

    RO

    Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

    L 306/20


    DECIZIA (UE) 2019/1955 A CONSILIULUI

    din 21 noiembrie 2019

    privind poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii Europene în cadrul Consiliului General al Organizației Mondiale a Comerțului în ceea ce privește adoptarea unei decizii cu privire la reexaminarea Înțelegerii privind dispozițiile referitoare la administrarea contingentelor tarifare pentru produsele agricole („Înțelegerea privind contingentele tarifare”)

    CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

    având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 207 alineatul (4) primul paragraf, coroborat cu articolul 218 alineatul (9),

    având în vedere propunerea Comisiei Europene,

    întrucât:

    (1)

    La 22 decembrie 1994, prin Decizia 94/800/CE a Consiliului (1), Uniunea a încheiat Acordul de la Marrakesh de instituire a Organizației Mondiale a Comerțului (denumit în continuare „Acordul OMC”) care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1995.

    (2)

    În temeiul articolului IV alineatul (1) din Acordul OMC, Conferința ministerială a Organizației Mondiale a Comerțului („OMC”) are autoritatea de a lua decizii cu privire la toate aspectele prevăzute în acordurile comerciale multilaterale.

    (3)

    În temeiul articolului IV alineatul (2) din Acordul OMC, în intervalele dintre reuniunile Conferinței ministeriale, funcțiile Conferinței ministeriale sunt exercitate de Consiliul General al OMC.

    (4)

    În temeiul articolului IX alineatul (1) din Acordul OMC, organismele OMC adoptă de obicei deciziile prin consens.

    (5)

    În decembrie 2013, cea de a noua sesiune a Conferinței ministeriale a OMC a adoptat o decizie ministerială cu privire la Înțelegerea privind dispozițiile referitoare la administrarea contingentelor tarifare pentru produsele agricole, astfel cum sunt definite la articolul 2 din Acordul privind agricultura [WT/MIN(13)/39] (denumită în continuare „Înțelegerea privind contingentele tarifare”), care reglementează administrarea contingentelor tarifare pentru produsele agricole.

    (6)

    În temeiul punctului 13 din Înțelegerea privind contingentele tarifare, este necesar să se lanseze o reexaminare a funcționării Înțelegerii privind contingentele tarifare în cel mult patru ani de la adoptarea acesteia, luând în considerare experiența dobândită până în acel moment. Obiectivul respectivei reexaminări îl constituie promovarea unui proces continuu de îmbunătățire a utilizării contingentelor tarifare.

    (7)

    În conformitate cu punctul 13 din Înțelegerea privind contingentele tarifare, Comitetul pentru agricultură a procedat la reexaminarea respectivei înțelegeri în 2018. Concluziile reexaminării vor fi prezentate în cadrul reuniunii din decembrie 2019 a Consiliului General al OMC, sub forma unui raport redactat de Comitetul pentru agricultură (Raportul nr. G/AG/29 „Reexaminarea funcționării Deciziei de la Bali privind administrarea contingentelor tarifare”, din 31 octombrie 2019).

    (8)

    Având în vedere că membrii OMC nu au ajuns la un consens cu privire la modificările de fond ale Înțelegerii privind contingentele tarifare, raportul recomandă prelungirea perioadei de reexaminare până la sfârșitul anului 2021, astfel încât să se ajungă la un consens cu privire la modificările de fond. Raportul include, de asemenea, recomandări menite să sporească transparența administrării contingentelor tarifare.

    (9)

    În cadrul reuniunii sale din decembrie 2019, Consiliul General al OMC ar trebui să fie invitat să ia în considerare adoptarea recomandărilor prevăzute în anexa 2 la Raportul nr. G/AG/29, sub forma unei decizii cu privire la reexaminarea Înțelegerii privind contingentele tarifare.

    (10)

    Este oportun să se stabilească poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii în cadrul Consiliului General al OMC, deoarece decizia care va fi adoptată va avea caracter obligatoriu pentru Uniune.

    (11)

    În cadrul Consiliului General al OMC, Uniunea urmează să fie reprezentată de Comisie, în conformitate cu articolul 17 alineatul (1) din Tratatul privind Uniunea Europeană,

    ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

    Articolul 1

    Poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii în cadrul Consiliului General al Organizației Mondiale a Comerțului („Consiliul General al OMC”) la reuniunea acestuia din decembrie 2019 se bazează pe proiectul de decizie a Consiliului General al OMC de adoptare a recomandărilor adresate Consiliului General al OMC de către Comitetul pentru agricultură în anexa 2 la Raportul său nr. G/AG/29 din 31 octombrie 2019, atașat la prezenta decizie.

    Modificările minore aduse respectivului proiect de decizie pot fi acceptate de reprezentanții Uniunii în cadrul Consiliului General al OMC fără a fi necesară o altă decizie a Consiliului.

    Articolul 2

    Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.

    Adoptată la Bruxelles, 21 noiembrie 2019.

    Pentru Consiliu

    Președintele

    V. SKINNARI


    (1)  Decizia 94/800/CE a Consiliului din 22 decembrie 1994 privind încheierea, în numele Comunității Europene, referitor la domeniile de competența sa, a acordurilor obținute în cadrul negocierilor comerciale multilaterale din Runda Uruguay (1986-1994) (JO L 336, 23.12.1994, p. 1).


    Comitetul pentru agricultură

    G/AG/29

    31 octombrie 2019

    REEXAMINAREA FUNCȚIONĂRII DECIZIEI DE LA BALI PRIVIND ADMINISTRAREA CONTINGENTELOR TARIFARE

    RAPORT CĂTRE CONSILIUL GENERAL

    1.1.   

    În cadrul celei de a noua sesiuni a Conferinței ministeriale, miniștrii au adoptat decizia cu privire la „Înțelegerea privind dispozițiile referitoare la administrarea contingentelor tarifare pentru produsele agricole, astfel cum sunt definite la articolul 2 din Acordul privind agricultura” [WT/MIN(13)/39] („Decizia de la Bali privind contingentele tarifare”). Miniștrii au solicitat Comitetului să reexamineze, cel târziu din 2017, și să monitorizeze respectarea obligațiilor membrilor stabilite în temeiul Deciziei de la Bali privind contingentele tarifare, reexaminarea având obiectivul de a promova un proces continuu de îmbunătățire a utilizării contingentelor tarifare, luând în considerare experiența acumulată până în acel moment (1). Discuțiile privind reexaminarea au început în cadrul reuniunii Comitetului din octombrie 2017 (2). În cadrul reuniunii din februarie 2018, Comitetul a aprobat procesul reexaminării și calendarul aferent în documentul G/AG/W/171 (3). În conformitate cu procedura convenită, reexaminarea a fost efectuată prin intermediul reuniunilor informale deschise ale Comitetului, programate după reuniunile obișnuite ale Comitetului (4).

    1.2.   

    Membrii au discutat reexaminarea în cadrul a patru reuniuni informale ale Comitetului care au avut loc la 20 februarie, 11 iunie, 25 septembrie și 26 noiembrie 2018. În cadrul reuniunii informale din noiembrie a fost organizată o sesiune tematică privind administrarea contingentelor tarifare și subutilizarea lor, la care au participat reprezentanți ai industriei. În cadrul discuțiilor privind reexaminarea au fost prezentate, de asemenea, o serie de contribuții scrise ale membrilor. De asemenea, ca răspuns la solicitările membrilor și în conformitate cu procesul și calendarul reexaminării, astfel cum au fost convenite, Secretariatul a pregătit un document de referință (5) privind administrarea contingentelor tarifare și ratele lor de utilizare, pentru a facilita reexaminarea. Anexa 1 include o listă cu toate documentele scrise luate în considerare până în prezent în procesul de reexaminare.

    1.3.   

    Membrii au identificat următoarele teme în cadrul discuțiilor de reexaminare: 1) punerea în aplicare eficace și monitorizarea obligațiilor de fond care decurg din Decizia de la Bali privind contingentele tarifare; 2) cerințele privind transparența contingentelor tarifare; 3) mecanismul în caz de subutilizare. O serie de elemente (6) aduse în discuție în cadrul fiecăreia dintre cele trei teme, inclusiv în cadrul discuțiilor tematice din noiembrie, sunt indicate în continuare.

    PUNEREA ÎN APLICARE EFICACE ȘI MONITORIZAREA

    (i)

    Realocarea licențelor neutilizate în cadrul unui contingent tarifar;

    (ii)

    Procesele de realocare, inclusiv cu privire la alocările specifice țărilor (7);

    (iii)

    Schimb de experiență și de cele mai bune practici privind îmbunătățirea utilizării contingentelor tarifare, inclusiv realocarea contingentelor tarifare în temeiul acordurilor comerciale regionale.

    CERINȚE PRIVIND TRANSPARENȚA CONTINGENTELOR TARIFARE

    (i)

    Notificări complete și în timp util ale contingentelor tarifare;

    (ii)

    Raportarea promptă a modificărilor privind administrarea contingentelor tarifare;

    (iii)

    Raportarea sistematică a ratelor de utilizare de către toți membrii care și-au asumat angajamente privind contingentele tarifare;

    (iv)

    Practici de notificare armonizate (de exemplu, pentru contingentele tarifare care nu au fost deschise sau pentru contingentele tarifare programate care nu generează avantaje tarifare);

    (v)

    Raportarea motivelor subutilizării;

    (vi)

    Partajarea experiențelor naționale și a celor mai bune practici cu privire la administrarea contingentelor tarifare;

    (vii)

    Tratament special și diferențiat (cerințe împovărătoare privind notificarea);

    (viii)

    Legătura cu cerințele privind notificarea referitoare la procedurile de acordare a licențelor de import;

    (ix)

    Asistență tehnică din partea Secretariatului în vederea îmbunătățirii respectării obligației de notificare de către membri.

    MECANISMUL ÎN CAZ DE SUBUTILIZARE

    (i)

    Obligații diferite ale membrilor (punctul 4 din anexa A);

    (ii)

    Tratament special și diferențiat;

    (iii)

    Posibila aplicare neuniversală în viitor;

    (iv)

    Legătura dintre anexa B și punctul 4 din anexa A;

    (v)

    Explorarea cauzelor subutilizării;

    (vi)

    Examinarea specifică a subutilizării contingentelor tarifare în anumite sectoare specifice;

    (vii)

    Aplicabilitatea practică a mecanismului în caz de subutilizare (explorarea motivelor neinvocării mecanismului, inclusiv complexitatea sa potențială, schimbul de experiență, simplificarea cerințelor procedurale);

    (viii)

    Menținerea de către Secretariat a unei liste cu contingentele tarifare subutilizate.

    1.4.

    În ceea ce privește funcționarea viitoare a punctului 4 din mecanismul în caz de subutilizare și a dispoziției asociate privind tratamentul special și diferențiat, pozițiile membrilor au fost divergente. Unele state membre în curs de dezvoltare au susținut că dispozițiile privind tratamentul special și diferențiat din Decizia de la Bali privind contingentele tarifare nu ar trebui să fie diluate; alți membri au susținut că tratamentul special și diferențiat pentru țările în curs de dezvoltare nu ar trebui să conducă la o derogare și că țările în curs de dezvoltare beneficiare ar trebui, în schimb, să își asume angajamente cu privire la gestionarea contingentelor tarifare care să țină seama de stadiul lor de dezvoltare.

    1.5.

    Mai mulți membri au considerat că sfera de aplicare a acestei reexaminări este limitată la îmbunătățirea administrării contingentelor tarifare, pentru a o distinge de negocierile privind accesul pe piață. Alți membri au făcut referire la posibilitatea de a include chestiunile legate de contingentele tarifare în negocierile privind accesul pe piață.

    În temeiul punctelor 13-15 din Decizia de la Bali privind contingentele tarifare [WT/MIN(13)/39], în cadrul reuniunii sale din 31 octombrie 2019, Comitetul aprobă următoarele recomandări, care figurează în anexa 2 la prezentul raport, în vederea prezentării lor spre examinare de către Consiliul General.


    (1)  Punctul 13 din WT/MIN(13)/39. Nu a fost raportată încă nicio experiență legată de recurgerea la mecanismul în caz de subutilizare.

    (2)  A se vedea secțiunea 2.2.1 din G/AG/R/86.

    (3)  A se vedea secțiunea 2.5.1 din G/AG/R/87.

    (4)  În cadrul reuniunii din iunie 2019, Comitetul a convenit să prelungească termenul până la reuniunea sa din octombrie 2019, pentru a permite finalizarea raportului privind reexaminarea.

    (5)  G/AG/W/183.

    (6)  Membrii nu au ajuns la un acord cu privire la aceste elemente sau la modul de abordare a acestora în cadrul recomandărilor.

    (7)  Punctul 9 din Decizia ministerială de la Bali privind contingentele tarifare se referă la procesul de realocare. În plus, notele de subsol 3 și 5 din anexa A la Decizia de la Bali fac referire la drepturile membrilor care dețin o alocare specifică țării în special în contextul mecanismului în caz de subutilizare.


    ANEXA 1

    Lista documentelor

    G/AG/W/169

    10 octombrie 2017

    Monitorizarea și reexaminarea obligațiilor membrilor stabilite în temeiul Deciziei de la Bali privind administrarea contingentelor tarifare.

    Notă din partea Secretariatului

    G/AG/W/171

    9 februarie 2018

    Propunere privind procesul de reexaminare a funcționării Deciziei de la Bali privind administrarea contingentelor tarifare.

    Notă din partea Secretariatului

    G/AG/W/175

    18 mai 2018

    și

    G/AG/W/175/Add.1

    7 mai 2019

    Comunicare prezentată de Uniunea Europeană Comitetului pentru agricultură cu privire la procesul de reexaminare a funcționării Deciziei de la Bali privind administrarea contingentelor tarifare (1).

    Comunicări din partea Uniunii Europene

    G/AG/W/179

    6 iunie 2018

    Reexaminarea funcționării Deciziei ministeriale de la Bali cu privire la „Înțelegerea privind dispozițiile referitoare la administrarea contingentelor tarifare pentru produsele agricole ...” (2).

    Comunicare din partea Grupului de la Cairns

    G/AG/W/183

    31 iulie 2018

    Metodele de administrare a contingentelor tarifare și ratele de utilizare în perioada 2007-2016.

    Document de referință elaborat de Secretariat

    G/AG/W/186

    19 septembrie 2018

    Reexaminarea Deciziei de la Bali privind administrarea contingentelor tarifare.

    Comunicare din partea Australiei

    G/AG/W/197

    24 mai 2019

    Mecanismul în caz de subutilizare prevăzut în Decizia de la Bali privind administrarea contingentelor tarifare

    Comunicare în numele Grupului de la Cairns


    (1)  Documentul G/AG/W/171 din 9 februarie 2018.

    (2)  WT/MIN (13)/39 ȘI WT/L/914 din data de 11 decembrie 2013.


    ANEXA 2

    1.   

    Calendarul precizat la punctul 14 și la nota de subsol 2 din Decizia de la Bali privind contingentele tarifare pentru luarea unei decizii cu privire la punctul 4 din anexa A se prelungește până la sfârșitul anului 2021. Toate trimiterile la „a 12-a Conferință ministerială” și „31 decembrie 2019” de la punctele 13-14 și de la nota de subsol 2 din Decizia de la Bali privind contingentele tarifare se citesc ca „a 13-a Conferință ministerială” și, respectiv, „31 decembrie 2021”. În toate celelalte privințe, termenii din Decizia de la Bali privind contingentele tarifare rămân neschimbați. Pentru o mai mare certitudine, membrii menționați în anexa B din Decizia de la Bali privind contingentele tarifare își rezervă dreptul de a renunța la aplicarea punctului 4 din anexa A la Decizia de la Bali privind contingentele tarifare la sau după 31 decembrie 2021, în cazul în care nici Conferința ministerială, nici Consiliul General nu decide prelungirea punctului 4 din anexa A până la data respectivă.

    2.   

    Recunoscând importanța unei transparențe sporite în administrarea contingentelor tarifare și a ratelor de subutilizare, precum și la depunerea în timp util a notificărilor de către membri și recunoscând faptul că sistemul de notificare online pentru agricultură ar trebui să ducă la o armonizare îmbunătățită, Comitetul a ajuns la un consens cu privire la următoarele aspecte:

    (a)

    Secretariatul va întocmi o listă cu practicile actuale în materie de notificare a contingentelor tarifare ale membrilor, inclusiv în cazurile în care un contingent tarifar programat nu a fost deschis.

    (b)

    Comitetul va iniția discuții privind armonizarea practicilor în materie de notificare a contingentelor tarifare ale membrilor, inclusiv în ceea ce privește ratele de utilizare a contingentelor tarifare.

    (c)

    Comitetul încurajează membrii să includă o explicație în notificările în temeiul tabelului MA:2 în cazurile în care contingentele tarifare planificate nu sunt deschise.

    (d)

    Secretariatul va actualiza periodic informațiile privind administrarea contingentelor tarifare și ratele lor de utilizare, astfel cum figurează în G/AG/W/183 (1), precum și informațiile cu privire la membrii care au notificat rate de utilizare și cu privire la chestiunile aduse în discuție în cadrul Comitetului în ceea ce privește ratele de utilizare.

    3.   

    Comitetul este de acord să reexamineze periodic modul de funcționare a Deciziei de la Bali privind contingentele tarifare, la fiecare trei ani de la încheierea acestei reexaminări. Aceste reexaminări periodice vor include, printre altele, o examinare a utilizării mecanismului în caz de subutilizare, pe baza informațiilor transmise de membri.


    (1)  Nota de informare a Secretariatului poate include în mod expres o listă cu contingentele tarifare în cazul cărora nu a fost transmisă nicio notificare în temeiul tabelului MA:2 sau în cazul cărora rata de utilizare este mai mică de 65 %.


    Az oldal tetejére