Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 32018R0561

    Regulamentul delegat (UE) 2018/561 al Comisiei din 29 ianuarie 2018 de modificare a Regulamentului delegat (UE) 2016/127 în ceea ce privește cerințele referitoare la proteine pentru formulele de continuare (Text cu relevanță pentru SEE. )

    C/2018/0438

    JO L 94, 12.4.2018, p. 1–3 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

    Legal status of the document In force

    ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_del/2018/561/oj

    12.4.2018   

    RO

    Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

    L 94/1


    REGULAMENTUL DELEGAT (UE) 2018/561 AL COMISIEI

    din 29 ianuarie 2018

    de modificare a Regulamentului delegat (UE) 2016/127 în ceea ce privește cerințele referitoare la proteine pentru formulele de continuare

    (Text cu relevanță pentru SEE)

    COMISIA EUROPEANĂ,

    având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

    având în vedere Regulamentul (UE) nr. 609/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 iunie 2013 privind alimentele destinate sugarilor și copiilor de vârstă mică, alimentele destinate unor scopuri medicale speciale și înlocuitorii unei diete totale pentru controlul greutății și de abrogare a Directivei 92/52/CEE a Consiliului, a Directivelor 96/8/CE, 1999/21/CE, 2006/125/CE și 2006/141/CE ale Comisiei, a Directivei 2009/39/CE a Parlamentului European și a Consiliului și a Regulamentelor (CE) nr. 41/2009 și (CE) nr. 953/2009 ale Comisiei (1), în special articolul 11 alineatul (2),

    întrucât:

    (1)

    Regulamentul delegat (UE) 2016/127 al Comisiei (2) prevede, printre altele, norme privind compoziția și etichetarea formulelor de început și de continuare pentru sugari.

    (2)

    Regulamentul delegat (UE) 2016/127 prevede în mod specific că formulele de continuare pe bază de proteine din lapte de vacă sau de capră conțin cel puțin 1,8 g proteine/100 kcal (0,43 g/100 kJ).

    (3)

    Comisia a primit o solicitare din partea unui operator din sectorul alimentar pentru introducerea pe piață a unei formule de continuare pe bază de proteine intacte din lapte de vacă cu un conținut de proteine de minimum 1,61 g/100 kcal, sub nivelurile permise de Directiva 2006/141/CE a Comisiei (3) și de Regulamentul delegat (UE) 2016/127.

    (4)

    La cererea Comisiei, Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară a emis un aviz științific la 5 aprilie 2017 cu privire la siguranța și caracterul adecvat al utilizării pentru sugari a formulelor de continuare cu un conținut de proteine de cel puțin 1,6 g/100 kcal (4). Concluzia Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară a fost că utilizarea unei formule de continuare pe bază de proteine intacte din lapte de vacă sau de capră, cu un conținut de proteine de 1,6 g/100 kcal (0,38 g/100 kJ) și care respectă din celelalte puncte de vedere cerințele prevăzute de normele aplicabile ale Uniunii, este sigură și adecvată pentru sugari sănătoși care trăiesc în Europa și consumă alimente complementare de calitate suficientă. Pe baza avizului respectiv, și în scopul de a stimula dezvoltarea de produse inovatoare, conținutul minim de proteine prevăzut de Regulamentul delegat (UE) 2016/127 pentru formulele de continuare pe bază de proteine din lapte de vacă sau de capră ar trebui redus la 1,6 g/100 kcal.

    (5)

    Prin urmare, anexa II la Regulamentul delegat (UE) 2016/127 ar trebui modificată în consecință,

    ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

    Articolul 1

    Anexa II la Regulamentul delegat (UE) 2016/127 se modifică în conformitate cu anexa la prezentul regulament.

    Articolul 2

    Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

    Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

    Adoptat la Bruxelles, 29 ianuarie 2018.

    Pentru Comisie

    Președintele

    Jean-Claude JUNCKER


    (1)  JO L 181, 29.6.2013, p. 35.

    (2)  Regulamentul delegat (UE) 2016/127 al Comisiei din 25 septembrie 2015 de completare a Regulamentului (UE) nr. 609/2013 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește cerințele specifice privind compoziția și informarea pentru formulele de început și formulele de continuare și în ceea ce privește cerințele privind informațiile privitoare la alimentația sugarilor și a copiilor de vârstă mică (JO L 25, 2.2.2016, p. 1).

    (3)  Directiva 2006/141/CE a Comisiei din 22 decembrie 2006 privind formulele de început și formulele de continuare ale preparatelor pentru sugari respectiv ale preparatelor pentru copii de vârstă mică și de modificare a Directivei 1999/21/CE (JO L 401, 30.12.2006, p. 1).

    (4)  EFSA Journal 2017;15(5):4781.


    ANEXĂ

    Tabelul de la punctul 2.1 (Formulele de continuare pe bază de proteine din lapte de vacă sau din lapte de capră) din anexa II la Regulamentul delegat (UE) 2016/127 se înlocuiește cu următorul text:

    Minimum

    Maximum

    0,38 g/100 kJ

    (1,6 g/100 kcal)

    0,6 g/100 kJ

    (2,5 g/100 kcal)


    Top