This document is an excerpt from the EUR-Lex website
Document 32017R2197
Commission Implementing Regulation (EU) 2017/2197 of 27 November 2017 on the reimbursement, in accordance with Article 26(5) of Regulation (EU) No 1306/2013 of the European Parliament and of the Council, of the appropriations carried over from financial year 2017
Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/2197 al Comisiei din 27 noiembrie 2017 privind rambursarea, în conformitate cu articolul 26 alineatul (5) din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 al Parlamentului European și al Consiliului, a creditelor reportate din exercițiul financiar 2017
Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/2197 al Comisiei din 27 noiembrie 2017 privind rambursarea, în conformitate cu articolul 26 alineatul (5) din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 al Parlamentului European și al Consiliului, a creditelor reportate din exercițiul financiar 2017
C/2017/8080
JO L 312, 28.11.2017, p. 86–88
(BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)
In force: This act has been changed. Current consolidated version: 01/12/2017
Relation | Act | Comment | Subdivision concerned | From | To |
---|---|---|---|---|---|
Modified by | 32018R1097 | adăugare | anexă text | 01/12/2017 |
28.11.2017 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
L 312/86 |
REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2017/2197 AL COMISIEI
din 27 noiembrie 2017
privind rambursarea, în conformitate cu articolul 26 alineatul (5) din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 al Parlamentului European și al Consiliului, a creditelor reportate din exercițiul financiar 2017
COMISIA EUROPEANĂ,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
având în vedere Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind finanțarea, gestionarea și monitorizarea politicii agricole comune și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 352/78, (CE) nr. 165/94, (CE) nr. 2799/98, (CE) nr. 814/2000, (CE) nr. 1290/2005 și (CE) nr. 485/2008 ale Consiliului (1), în special articolul 26 alineatul (6),
după consultarea Comitetului pentru fondurile agricole,
întrucât:
(1) |
În conformitate cu articolul 169 alineatul (3) din Regulamentul (UE, Euratom) nr. 966/2012 al Parlamentului European și al Consiliului (2), creditele neangajate referitoare la acțiunile finanțate din Fondul european de garantare agricolă (FEGA) menționate la articolul 4 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 pot fi reportate către exercițiul financiar următor. Această reportare este limitată la 2 % din creditele inițiale și la suma de ajustare a plăților directe menționată la articolul 8 din Regulamentul (UE) nr. 1307/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (3), care a fost aplicată în cursul exercițiului financiar precedent. Reportarea poate duce la efectuarea unei plăți suplimentare către beneficiarii finali care au făcut obiectul respectivei ajustări. |
(2) |
În conformitate cu articolul 26 alineatul (5) din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013, prin derogare de la articolul 169 alineatul (3) din Regulamentul (UE, Euratom) nr. 966/2012, statele membre trebuie să ramburseze reportarea menționată la articolul 169 alineatul (3) din Regulamentul (UE, Euratom) nr. 966/2012 beneficiarilor finali care fac obiectul ratei de ajustare în cursul exercițiului financiar către care sunt reportate creditele. Rambursarea respectivă se aplică numai beneficiarilor finali din statele membre care au făcut obiectul disciplinei financiare (4) în cursul exercițiului financiar precedent. |
(3) |
În conformitate cu articolul 26 alineatul (7) din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013, sumele care constituie rezerva pentru situațiile de criză din sectorul agricol, menționată la articolul 25 din același regulament, și care nu sunt puse la dispoziție pentru măsuri de criză până la finalul exercițiului financiar trebuie luate în considerare atunci când se stabilește cuantumul reportării care trebuie rambursat. |
(4) |
În conformitate cu articolul 1 alineatul (1) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 2016/1948 al Comisiei (5), disciplina financiară este aplicată plăților directe în ceea ce privește anul calendaristic 2016 pentru a se stabili rezerva pentru situații de criză, în cuantum de 450,5 milioane EUR. În exercițiul financiar 2017 nu s-a apelat la rezerva pentru situații de criză. |
(5) |
Pentru a se garanta că rambursarea respectivelor credite neutilizate către beneficiarii finali ca urmare a aplicării disciplinei financiare rămâne proporțională cu suma ajustării corespunzătoare disciplinei financiare, este adecvat ca sumele aflate la dispoziția statelor membre pentru rambursare să fie stabilite de către Comisie. Totuși, în cazul României, declarația de cheltuieli detaliată nu ține seama întru totul de pragul de 2 000 EUR care se aplică disciplinei financiare în conformitate cu articolul 8 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 1307/2013. Așadar, în scopul bunei gestiuni financiare, nu ar trebui să se pună la dispoziția României nicio sumă pentru rambursare în această etapă. |
(6) |
Pentru a se evita ca statele membre să fie obligate să efectueze o plată suplimentară pentru această rambursare, prezentul regulament trebuie să se aplice de la 1 decembrie 2017. În consecință, sumele stabilite prin prezentul regulament sunt definitive și se aplică, fără a se aduce atingere aplicării de reduceri în conformitate cu articolul 41 din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013, oricăror alte corecții luate în considerare în decizia de plată lunară referitoare la cheltuielile efectuate de către agențiile de plăți din statele membre pentru luna octombrie a anului 2017, în conformitate cu articolul 18 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013, precum și oricăror deduceri și plăți suplimentare care urmează să fie efectuate în conformitate cu articolul 18 alineatul (4) din regulamentul respectiv sau oricăror decizii care vor fi luate în cadrul procedurii de verificare a conturilor. |
(7) |
În conformitate cu articolul 169 alineatul (3) din Regulamentul (UE, Euratom) nr. 966/2012, creditele neangajate pot fi reportate doar către exercițiul financiar următor. Este așadar adecvat ca datele de eligibilitate pentru cheltuielile statelor membre în legătură cu rambursarea în conformitate cu articolul 26 alineatul (5) din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 să fie stabilite de către Comisie, luând în considerare exercițiul financiar agricol, astfel cum este definit la articolul 39 din regulamentul respectiv. |
(8) |
Pentru a se ține seama de intervalul de timp scurt dintre comunicarea de către statele membre, pentru perioada 16 octombrie 2016-15 octombrie 2017, a execuției creditelor FEGA pentru 2017 aflate în gestiune partajată și de necesitatea ca prezentul regulament să se aplice începând cu 1 decembrie 2017, prezentul regulament ar trebui să intre în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, |
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
Articolul 1
În anexa la prezentul regulament sunt stabilite sumele corespunzătoare creditelor care vor fi reportate din exercițiul financiar 2017 în conformitate cu articolul 169 alineatul (3) din Regulamentul (UE, Euratom) nr. 966/2012 și care, în conformitate cu articolul 26 alineatul (5) din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013, sunt puse la dispoziția statelor membre în vederea rambursării către beneficiarii finali care fac obiectul ratei de ajustare în exercițiul financiar 2018.
Sumele care vor fi reportate fac obiectul unei decizii de reportare a Comisiei în conformitate cu articolul 169 alineatul (3) al cincilea paragraf din Regulamentul (UE, Euratom) nr. 966/2012.
Articolul 2
Cheltuielile efectuate de statele membre în legătură cu rambursarea creditelor reportate sunt eligibile pentru finanțare din partea Uniunii doar dacă sumele în cauză au fost plătite beneficiarilor înainte de 16 octombrie 2018.
Articolul 3
Prezentul regulament intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Se aplică de la 1 decembrie 2017.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.
Adoptat la Bruxelles, 27 noiembrie 2017.
Pentru Comisie,
Pentru Președinte,
Jerzy PLEWA
Director general
(1) JO L 347, 20.12.2013, p. 549.
(2) Regulamentul (UE, Euratom) nr. 966/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 octombrie 2012 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii și de abrogare a Regulamentului (CE, Euratom) nr. 1605/2002 al Consiliului (JO L 298, 26.10.2012, p. 1).
(3) Regulamentul (UE) nr. 1307/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 de stabilire a unor norme privind plățile directe acordate fermierilor prin scheme de sprijin în cadrul politicii agricole comune și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 637/2008 al Consiliului și a Regulamentului (CE) nr. 73/2009 al Consiliului (JO L 347, 20.12.2013, p. 608).
(4) În conformitate cu articolul 8 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1307/2013, disciplina financiară nu se aplică în Croația în exercițiul financiar 2017.
(5) Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/1948 al Comisiei din 7 noiembrie 2016 de adaptare a ratei de ajustare a plăților directe prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește anul calendaristic 2016, precum și de abrogare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2016/1153 al Comisiei (JO L 300, 8.11.2016, p. 10).
ANEXĂ
Sume disponibile pentru rambursarea creditelor reportate
(sume în EUR) |
|
Belgia |
6 129 769 |
Bulgaria |
7 720 511 |
Republica Cehă |
10 764 025 |
Danemarca |
10 476 968 |
Germania |
58 035 302 |
Estonia |
1 288 878 |
Irlanda |
13 229 176 |
Grecia |
16 182 344 |
Spania |
54 860 187 |
Franța |
89 884 134 |
Italia |
37 765 185 |
Cipru |
355 813 |
Letonia |
1 952 848 |
Lituania |
3 923 157 |
Luxemburg |
406 406 |
Ungaria |
14 828 231 |
Malta |
33 643 |
Țările de Jos |
8 821 818 |
Austria |
6 908 717 |
Polonia |
24 870 087 |
Portugalia |
6 699 290 |
Slovenia |
931 120 |
Slovacia |
5 554 196 |
Finlanda |
5 885 783 |
Suedia |
7 897 927 |
Regatul Unit |
37 930 754 |