Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 32017R1568

    Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/1568 al Consiliului din 15 septembrie 2017 privind punerea în aplicare a Regulamentului (UE) 2017/1509 privind măsuri restrictive împotriva Republicii Populare Democrate Coreene

    JO L 238, 16.9.2017, p. 10–11 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

    Legal status of the document In force

    ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_impl/2017/1568/oj

    16.9.2017   

    RO

    Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

    L 238/10


    REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2017/1568 AL CONSILIULUI

    din 15 septembrie 2017

    privind punerea în aplicare a Regulamentului (UE) 2017/1509 privind măsuri restrictive împotriva Republicii Populare Democrate Coreene

    CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

    având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

    având în vedere Regulamentul (UE) 2017/1509 al Consiliului din 30 august 2017 privind măsuri restrictive împotriva Republicii Populare Democrate Coreene și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 329/2007 (1), în special articolul 47 alineatul (1),

    având în vedere propunerea Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate,

    întrucât:

    (1)

    La 30 august 2017, Consiliul a adoptat Regulamentul (UE) 2017/1509.

    (2)

    La 11 septembrie 2017, Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite a adoptat Rezoluția 2375 (2017), prin care se adaugă o persoană și trei entități pe lista persoanelor și entităților cărora li se aplică măsurile restrictive.

    (3)

    Prin urmare, anexa XIII la Regulamentul (UE) 2017/1509 ar trebui modificată în consecință,

    ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

    Articolul 1

    Anexa XIII la Regulamentul (UE) 2017/1509 se modifică în conformitate cu anexa la prezentul regulament.

    Articolul 2

    Prezentul regulament intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

    Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

    Adoptat la Bruxelles, 15 septembrie 2017.

    Pentru Consiliu

    Președintele

    M. MAASIKAS


    (1)  JO L 224, 31.8.2017, p. 1.


    ANEXĂ

    Persoanele și entitățile menționate mai jos se adaugă pe lista persoanelor și entităților care fac obiectul măsurilor restrictive, prevăzută în anexa XIII la Regulamentul (UE) 2017/1509.

    (a)   Persoane fizice

     

    Nume

    Pseudonim

    Date de identificare

    Data desemnării de către ONU

    Expunere de motive

    63.

    Pak Yon Sik

     

    Cetățenie: RPDC

    Anul nașterii: 1950

    11.9.2017

    Membru al Comisiei Militare Centrale a Partidului Muncitorilor din Coreea, care este responsabilă cu elaborarea și punerea în aplicare a politicilor militare ale Partidului Muncitorilor din Coreea, asigură comanda și controlul armatei RPDC și ajută la dirijarea industriilor de apărare militară ale țării.

    (b)   Persoane juridice, entități și organisme

     

    Denumire

    Pseudonim

    Locul de desfășurare a activității

    Data desemnării de către ONU

    Alte informații

    51.

    Comisia Militară Centrală (CMC) a Partidului Muncitorilor din Coreea

     

    Phenian, RPDC

    11.9.2017

    Comisia Militară Centrală este responsabilă cu elaborarea și punerea în aplicare a politicilor militare ale Partidului Muncitorilor din Coreea, asigură comanda și controlul armatei RPDC și dirijează industriile de apărare militară ale țării în coordonare cu Comisia pentru Afaceri de Stat.

    52.

    Departamentul de Organizare și Orientare (OGD)

     

    RPDC

    11.9.2017

    Departamentul de Organizare și Orientare este un organism foarte puternic în cadrul Partidului Muncitorilor din Coreea. Acesta dirijează numirile personalului-cheie pentru Partidul Muncitorilor din Coreea, armata RPDC și administrația publică a RPDC. De asemenea, urmărește să controleze afacerile politice ale întregii RPDC și are un rol decisiv în punerea în aplicare a politicilor de cenzură ale RPDC.

    53.

    Departamentul de Agitație și Propagandă (PAD)

     

    Phenian, RPDC

    11.9.2017

    Departamentul de Agitație și Propagandă deține controlul deplin asupra mass-mediei, pe care o utilizează ca instrument de control al publicului în numele conducerii RPDC. De asemenea, Departamentul de Agitație și Propagandă se implică în cenzura impusă de Guvernul RPDC sau este responsabil de aceasta, inclusiv de cenzurarea ziarelor, a radiodifuziunii și a televiziunii.


    Top