EUR-Lex Access to European Union law

Back to EUR-Lex homepage

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 32014B0067

2014/67/UE, Euratom: Adoptarea definitivă a bugetului general al Uniunii Europene aferent exercițiului financiar 2014

JO L 51, 20.2.2014, p. 1–1982 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

Legal status of the document No longer in force, Date of end of validity: 31/12/2014

ELI: http://data.europa.eu/eli/budget/2014/1/oj

20.2.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 51/1

ADOPTAREA DEFINITIVĂ

a bugetului general al Uniunii Europene aferent exercițiului financiar 2014

(2014/67/UE, Euratom)

PREȘEDINTELE PARLAMENTULUI EUROPEAN,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 314,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene a Energiei Atomice, în special articolul 106a,

având în vedere Decizia 2007/436/CE, Euratom a Consiliului din 7 iunie 2007 privind sistemul de resurse proprii al Comunităților Europene (1),

având în vedere Regulamentul (UE, Euratom) nr. 966/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 octombrie 2012 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii și de abrogare a Regulamentului (CE, Euratom) nr. 1605/2002 al Consiliului (2),

având în vedere Acordul interinstituțional din 17 mai 2006 dintre Parlamentul European, Consiliu și Comisie privind disciplina bugetară și buna gestiune financiară (3),

având în vedere Acordul interinstituțional din 2 decembrie 2013 dintre Parlamentul European, Consiliu și Comisie privind disciplina bugetară, cooperarea în chestiuni bugetare și buna gestiune financiară (4),

având în vedere Regulamentul (UE, Euratom) nr. 1311/2013 din 2 decembrie 2013 de stabilire a cadrului financiar multianual pentru perioada 2014-2020 (5),

având în vedere proiectul de buget general al Uniunii Europene pentru exercițiul financiar 2014, prezentat de Comisie la 28 iunie 2013,

având în vedere poziția Consiliului privind proiectul de buget al Uniunii Europene, adoptată la 2 septembrie 2013 și transmisă Parlamentului la 12 septembrie 2013,

având în vedere scrisorile rectificative nr. 1/2014 și nr. 2/2014 privind proiectul de buget general al Uniunii Europene pentru exercițiul financiar 2014, prezentate de Comisie la 18 septembrie 2013 și, respectiv, la 16 octombrie 2013,

având în vedere Rezoluția adoptată de Parlament la 23 octombrie 2013 referitoare la proiectul de buget general al Uniunii Europene pentru exercițiul financiar 2014, astfel cum a fost modificat de Consiliu,

având în vedere amendamentele privind proiectul de buget general, adoptate de Parlamentul European la 23 octombrie 2013,

având în vedere scrisoarea Președintelui din 23 octombrie 2013 prin care era convocată, în acord cu președintele Consiliului, o reuniune a Comitetului de conciliere la 4 noiembrie 2013,

având în vedere scrisoarea trimisă de Președintele Consiliului la 23 octombrie 2013 prin care se comunica posibilitatea ca Consiliul să nu aprobe toate amendamentele adoptate de Parlament,

având în vedere acordul asupra unui proiect comun la care comitetul de conciliere a ajuns în termenul de douăzeci și una de zile stabilit la articolul 314 alineatul (6) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere aprobarea proiectului comun de către Consiliu la 19 noiembrie 2013,

având în vedere aprobarea de către Parlament a proiectului comun la 20 noiembrie 2013,

având în vedere articolele 75b, 75d și 75e din Regulamentul de procedură al Parlamentului European,

CONSTATĂ URMĂTOARELE:

Articol unic

Procedura prevăzută la articolul 314 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene este încheiată, iar bugetul general al Uniunii Europene pentru exercițiul financiar 2014 este adoptat definitiv.

Adoptată la Strasbourg, 20 noiembrie 2013.

Președintele

M. SCHULZ

(1)  JO L 163, 23.6.2007, p. 17.

(2)  JO L 298, 26.10.2012, p. 1.

(3)  JO C 139, 14.6.2006, p. 1.

(4)  JO C 373, 20.12.2013, p. 1.

(5)  JO L 347, 20.12.2013, p. 884.

CONȚINUT

SITUAȚIA GENERALĂ A VENITURILOR

A. Introducere și finanțarea bugetului general

B. Situația generală a veniturilor pe linii bugetare

C. Schema de personal

D. Clădiri

SITUAȚIA VENITURILOR ȘI CHELTUIELILOR PE SECȚIUNI

Secțiunea I: Parlamentul

— Venituri

— Cheltuieli

— Personal

Secțiunea II: Consiliul European și Consiliul

— Venituri

— Cheltuieli

— Personal

Secțiunea III: Comisia (Volumul II)

— Venituri

— Cheltuieli

— Personal

Secțiunea IV: Curtea de Justiție a Uniunii Europene

— Venituri

— Cheltuieli

— Personal

Secțiunea V: Curtea de Conturi

— Venituri

— Cheltuieli

— Personal

Secțiunea VI: Comitetul Economic și Social European

— Venituri

— Cheltuieli

— Personal

Secțiunea VII: Comitetul Regiunilor

— Venituri

— Cheltuieli

— Personal

Secțiunea VIII: Ombudsmanul European

— Venituri

— Cheltuieli

— Personal

Secțiunea IX: Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor

— Venituri

— Cheltuieli

— Personal

Secțiunea X: Serviciul European de Acțiune Externă

— Venituri

— Cheltuieli

— Personal

CONȚINUT

SITUAȚIA GENERALĂ A VENITURILOR

A. Introducere și finanțarea bugetului general

B. Situația generală a veniturilor pe linii bugetare

— Titlul 1:

Resurse proprii

— Titlul 3:

Excedente, solduri și ajustări

— Titlul 4:

Venituri provenite de la persoane care lucrează în cadrul instituțiilor Uniunii și în cadrul altor organisme ale acesteia

— Titlul 5:

Venituri din funcționarea administrativă a instituțiilor

— Titlul 6:

Contribuții și restituiri în cadrul acordurilor și al programelor Uniunii

— Titlul 7:

Penalități de întârziere și amenzi

— Titlul 8:

Operațiuni de împrumut și de credit

— Titlul 9:

Venituri diverse

C. Schema de personal

D. Clădiri

SITUAȚIA VENITURILOR ȘI CHELTUIELILOR PE SECȚIUNI

Secțiunea I: Parlamentul

— Venituri

— Titlul 4:

Venituri provenite de la personalul instituțiilor și al altor organisme ale Uniunii

— Titlul 5:

Venituri din funcționarea administrativă a instituției

— Titlul 6:

Contribuții și restituiri în cadrul acordurilor și programelor Uniunii

— Titlul 9:

Venituri diverse

— Cheltuieli

— Titlul 1:

Personalul instituției

— Titlul 2:

Clădiri, mobilier, echipamente și cheltuieli de funcționare diverse

— Titlul 3:

Cheltuieli aferente exercitării de către instituție a misiunilor sale generale

— Titlul 4:

Cheltuieli aferente exercitării de către instituție a misiunilor sale specifice

— Titlul 10:

Alte cheltuieli

— Personal

Secțiunea II: Consiliul European și Consiliul

— Venituri

— Titlul 4:

Diverse taxe, prelevări și redevențe comunitare

— Titlul 5:

Venituri din funcționarea administrativă a instituției

— Titlul 6:

Contribuții și rambursări în cadrul acordurilor și programelor comunitare/ale Uniunii

— Titlul 7:

Penalități de întârziere

— Titlul 9:

Venituri diverse

— Cheltuieli

— Titlul 1:

Personalul instituției

— Titlul 2:

Clădiri, echipamente și cheltuieli de funcționare

— Titlul 10:

Alte cheltuieli

— Personal

Secțiunea IV: Curtea de Justiție a Uniunii Europene

— Venituri

— Titlul 4:

Venituri provenite de la personalul instituțiilor și al altor organisme ale Uniunii

— Titlul 5:

Venituri din funcționarea administrativă a instituției

— Titlul 9:

Venituri diverse

— Cheltuieli

— Titlul 1:

Personalul instituției

— Titlul 2:

Clădiri, mobilier, echipamente și cheltuieli de funcționare diverse

— Titlul 3:

Cheltuieli aferente exercitării de către instituție a misiunilor sale specifice

— Titlul 10:

Alte cheltuieli

— Personal

Secțiunea V: Curtea de Conturi

— Venituri

— Titlul 4:

Venituri provenite de la personalul instituției

— Titlul 5:

Venituri din funcționarea administrativă a instituției

— Titlul 9:

Venituri diverse

— Cheltuieli

— Titlul 1:

Personalul instituției

— Titlul 2:

Clădiri, mobilier, echipamente și cheltuieli de funcționare diverse

— Titlul 10:

Alte cheltuieli

— Personal

Secțiunea VI: Comitetul Economic și Social European

— Venituri

— Titlul 4:

Venituri provenite de la personalul instituțiilor și al altor organisme ale Uniunii

— Titlul 5:

Venituri din funcționarea administrativă a instituției

— Titlul 9:

Venituri diverse

— Cheltuieli

— Titlul 1:

Personalul instituției

— Titlul 2:

Clădiri, mobilier, echipamente și cheltuieli de funcționare diverse

— Titlul 10:

Alte cheltuieli

— Personal

Secțiunea VII: Comitetul Regiunilor

— Venituri

— Titlul 4:

Venituri provenite de la personalul instituțiilor și al altor organisme ale Uniunii

— Titlul 5:

Venituri provenind din funcționarea administrativă a instituției

— Titlul 9:

Venituri diverse

— Cheltuieli

— Titlul 1:

Personalul instituției

— Titlul 2:

Clădiri, mobilier, echipamente și cheltuieli de funcționare diverse

— Titlul 10:

Alte cheltuieli

— Personal

Secțiunea VIII: Ombudsmanul European

— Venituri

— Titlul 4:

Venituri provenite de la personalul instituțiilor și al altor organisme ale Uniunii

— Titlul 6:

Contribuții și restituiri în cadrul acordurilor și al programelor Uniunii

— Titlul 9:

Venituri diverse

— Cheltuieli

— Titlul 1:

Cheltuieli privind personalul instituției

— Titlul 2:

Clădiri, mobilier, echipamente și cheltuieli de funcționare diverse

— Titlul 3:

Cheltuieli aferente exercitării de către instituție a misiunilor sale generale

— Titlul 10:

Alte cheltuieli

— Personal

Secțiunea IX: Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor

— Venituri

— Titlul 4:

Diverse impozite, prelevări și taxe ale Uniunii

— Titlul 9:

Venituri diverse

— Cheltuieli

— Titlul 1:

Cheltuieli privind personalul instituției

— Titlul 2:

Clădiri, echipamente și cheltuieli cu funcționarea instituției

— Titlul 3:

Comitetul european pentru protecția datelor

— Titlul 10:

Alte cheltuieli

— Personal

Secțiunea X: Serviciul European de Acțiune Externă

— Venituri

— Titlul 4:

Diverse taxe, prelevări și redevențe ale Uniunii

— Titlul 5:

Venituri din funcționarea administrativă a instituției

— Titlul 6:

Contribuții și rambursări în cadrul acordurilor și programelor comunitare/ale Uniunii

— Titlul 7:

Penalități de întârziere

— Titlul 9:

Venituri diverse

— Cheltuieli

— Titlul 1:

Personalul de la sediul central

— Titlul 2:

Clădiri, echipamente și cheltuieli de funcționare la sediul central

— Titlul 3:

Delegații

— Titlul 10:

Alte cheltuieli

— Personal

A.   INTRODUCERE ȘI FINANȚAREA BUGETULUI GENERAL

INTRODUCERE

Bugetul general al Uniunii Europene este instrumentul care stabilește și autorizează, pentru fiecare exercițiu financiar, suma totală a veniturilor și a cheltuielilor considerate necesare pentru Uniunea Europeană și pentru Comunitatea Europeană a Energiei Atomice.

Bugetul este întocmit și executat în conformitate cu următoarele principii: unitate, exactitate bugetară, anualitate, echilibru, unitate de cont, universalitate, specificitate, bună gestiune financiară și transparență.

Principiul unității și principiul exactității bugetare implică înregistrarea tuturor veniturilor și cheltuielilor Uniunii, în cazul în care acestea sunt prevăzute de buget, într-un document unic.

Principiul anualității implică adoptarea bugetului pentru fiecare exercițiu bugetar și utilizarea, în principiu, atât a creditelor de plată, cât și a creditelor de angajament pentru exercițiul bugetar în cursul anului respectiv.

Principiul echilibrului implică faptul că estimările veniturilor pentru exercițiul bugetar trebuie să fie egale cu creditele de plată pentru exercițiul respectiv: operațiunile de împrumut în scopul acoperirii unui eventual deficit bugetar nu sunt compatibile cu sistemul resurselor proprii și nu sunt autorizate.

În conformitate cu principiul unității de cont, bugetul se întocmește și se execută în euro, iar conturile se prezintă în euro.

Principiul universalității implică faptul că veniturile totale acoperă creditele totale de plată, cu excepția unor anumite venituri, determinate în mod limitat, alocate pentru finanțarea unor anumite cheltuieli. Veniturile și cheltuielile sunt înregistrate integral în buget, fără a fi ajustate între ele.

Principiul specificității implică faptul că fiecare credit trebuie să aibă o anumită destinație și să fie alocat unui obiectiv specific în scopul prevenirii oricărei confuzii între credite.

Principiul bunei gestiuni financiare este definit în raport cu principiile economiei, eficienței și eficacității.

Bugetul este întocmit în conformitate cu principiul transparenței, asigurând o bună informare privind execuția bugetară și conturile.

Prezentarea creditelor și a resurselor în buget se face în funcție de destinație, adică întocmirea bugetului pe activități (activity-based budgeting), în vederea consolidării transparenței în gestiunea bugetului în ceea ce privește obiectivele bunei gestiuni financiare, în special obiectivele eficienței și eficacității.

Cheltuielile autorizate în prezentul buget se ridică la 142 640 479 571 EUR în credite de angajament și 135 504 613 000 EUR în credite de plată, ceea ce reprezintă o rată de variație de –6,21 % și, respectiv, de –6,19 % în comparație cu bugetul pentru 2013.

Veniturile bugetare se ridică la 135 504 613 000 EUR. Rata uniformă a resursei TVA este de 0,30 % iar cea a resursei VNB este de 0,7390 %. Resursele proprii tradiționale (taxele vamale și cotizațiile pentru zahăr) reprezintă 12,04 % din finanțarea bugetului pentru 2014. Resursa TVA reprezintă 13,20 %, iar resursa VNB 73,63 %. Veniturile diverse pentru acest exercițiu financiar sunt estimate la 1 544 428 277 EUR.

Resursele proprii necesare pentru finanțarea bugetului pe 2014 reprezintă 0,99 % din VNB total, situându-se astfel sub plafonul de 1,23 % din VNB, calculat prin aplicarea metodei prevăzute la articolul 3 alineatul (1) din Decizia 2007/436/CE, Euratom a Consiliului din 7 iunie 2007 privind sistemul de resurse proprii al Comunităților Europene (JO L 163, 23.6.2007, p. 17).

Tabelele următoare prezintă, pas cu pas, metoda utilizată pentru calcularea finanțării bugetului pe 2014.

FINANȚAREA BUGETULUI GENERAL

Credite care urmează să fie acoperite în cursul exercițiului financiar 2014, în temeiul articolului 1 din Decizia 2007/436/CE, Euratom a Consiliului din 7 iunie 2007 privind sistemul de resurse proprii al Comunităților Europene

CHELTUIELI

Descriere

Buget 2014

Budget 2013 (1)

Variație (%)

1.

Creștere inteligentă și favorabilă incluziunii

62 392 787 058

69 127 255 205

–9,74

2.

Creștere economică durabilă: resurse naturale

56 458 930 369

57 814 298 094

–2,34

3.

Securitate și cetățenie

1 677 039 976

1 894 151 766

–11,46

4.

Europa globală

6 191 238 421

6 731 869 945

–8,03

5.

Administrație

8 406 017 176

8 417 791 740

–0,14

6.

Compensation

28 600 000

75 000 000

–61,87

Instrumente speciale

350 000 000

390 465 192

–10,36

Total cheltuieli  (2)

135 504 613 000

144 450 831 942

–6,19

VENITURI

Descriere

Buget 2014

Budget 2013 (3)

Variație (%)

Venituri diverse (titlurile 4-9)

1 544 428 277

3 067 967 007

–49,66

Excedent disponibil din exercițiul financiar anterior (capitolul 3 0, articolul 3 0 0)

p.m.

1 023 276 526

Excedent de resurse proprii generat de rambursarea excedentului de la Fondul de garantare pentru acțiuni externe (capitolul 3 0, articolul 3 0 2)

p.m.

34 000 000

Sold de resurse proprii provenite din TVA și de resurse proprii bazate pe PIB/VNB pentru exercițiile financiare anterioare (capitolele 3 1 și 3 2)

p.m.

p.m.

Total venituri pentru titlurile 3-9

1 544 428 277

4 125 243 533

–62,56

Valoarea netă a taxelor vamale și a cotizațiilor pentru zahăr (capitolele 1 1 și 1 2)

16 310 700 000

14 822 700 000

+10,04

Resurse proprii provenite din TVA la rata uniformă (tabelele 1 și 2, capitolul 1 3)

17 882 179 650

14 680 052 250

+21,81

Rest de finanțat prin resursa complementară (resurse proprii bazate pe VNB, tabelul 3, capitolul 1 4)

99 767 305 073

110 822 836 159

–9,98

Credite care urmează să fie acoperite prin resursele proprii menționate la articolul 2 din Decizia 2007/436/CE, Euratom (4)

133 960 184 723

140 325 588 409

–4,54

Total venituri  (5)

135 504 613 000

144 450 831 942

–6,19

TABELUL 1

Calcularea reducerii bazelor de evaluare armonizate ale taxei pe valoarea adăugată (TVA) în temeiul articolului 2 alineatul (1) litera (b) din Decizia 2007/436/CE, Euratom

Stat membru

1 % din baza de calcul a TVA neredusă

1 % din venitul național brut

Rata reducerii (%)

1 % din venitul național brut înmulțit cu rata reducerii

1 % din baza de calcul a TVA redusă (6)

State membre cu bază de calcul a TVA redusă

(1)

(2)

(3)

(4)

(5)

(6)

Belgia

1 675 608 000

3 995 217 000

50

1 997 608 500

1 675 608 000

Bulgaria

206 005 000

414 657 000

50

207 328 500

206 005 000

Republica Cehă

645 752 000

1 428 027 000

50

714 013 500

645 752 000

Danemarca

1 020 116 000

2 641 773 000

50

1 320 886 500

1 020 116 000

Germania

12 384 113 000

28 440 033 000

50

14 220 016 500

12 384 113 000

Estonia

87 252 000

184 233 000

50

92 116 500

87 252 000

Irlanda

653 931 000

1 384 808 000

50

692 404 000

653 931 000

Grecia

650 120 000

1 813 897 000

50

906 948 500

650 120 000

Spania

4 561 628 000

10 515 414 000

50

5 257 707 000

4 561 628 000

Franța

9 681 072 000

21 602 716 000

50

10 801 358 000

9 681 072 000

Croația

277 716 000

438 824 000

50

219 412 000

219 412 000

Croatia

Italia

6 568 051 000

16 020 137 000

50

8 010 068 500

6 568 051 000

Cipru

107 177 000

154 720 000

50

77 360 000

77 360 000

Cipru

Letonia

82 650 000

249 297 000

50

124 648 500

82 650 000

Lituania

141 652 000

353 042 000

50

176 521 000

141 652 000

Luxemburg

272 111 000

340 956 000

50

170 478 000

170 478 000

Luxemburg

Ungaria

410 328 000

977 036 000

50

488 518 000

410 328 000

Malta

52 918 000

68 120 000

50

34 060 000

34 060 000

Malta

Țările de Jos

2 661 465 000

6 274 369 000

50

3 137 184 500

2 661 465 000

Austria

1 487 892 000

3 296 730 000

50

1 648 365 000

1 487 892 000

Polonia

1 924 394 000

3 938 971 000

50

1 969 485 500

1 924 394 000

Portugalia

775 448 000

1 615 868 000

50

807 934 000

775 448 000

România

544 383 000

1 507 998 000

50

753 999 000

544 383 000

Slovenia

176 664 000

349 637 000

50

174 818 500

174 818 500

Slovenia

Slovacia

259 706 000

759 723 000

50

379 861 500

259 706 000

Finlanda

972 177 000

2 066 821 000

50

1 033 410 500

972 177 000

Suedia

1 990 462 000

4 549 119 000

50

2 274 559 500

1 990 462 000

Regatul Unit

9 546 932 000

19 611 871 000

50

9 805 935 500

9 546 932 000

Total

59 817 723 000

134 994 014 000

67 497 007 000

59 607 265 500

TABELUL 2

Defalcarea resurselor proprii provenite din TVA în temeiul articolului 2 alineatul (1) litera (b) din Decizia 2007/436/CE, Euratom (capitolul 1 3)

Stat membru

1 % din baza de calcul a TVA redusă

Rata uniformă a resursei proprii TVA (%)

Resurse proprii TVA la rata uniformă

(1)

(2)

(3) = (1) × (2)

Belgia

1 675 608 000

0,300

502 682 400

Bulgaria

206 005 000

0,300

61 801 500

Republica Cehă

645 752 000

0,300

193 725 600

Danemarca

1 020 116 000

0,300

306 034 800

Germania

12 384 113 000

0,300

3 715 233 900

Estonia

87 252 000

0,300

26 175 600

Irlanda

653 931 000

0,300

196 179 300

Grecia

650 120 000

0,300

195 036 000

Spania

4 561 628 000

0,300

1 368 488 400

Franța

9 681 072 000

0,300

2 904 321 600

Croația

219 412 000

0,300

65 823 600

Italia

6 568 051 000

0,300

1 970 415 300

Cipru

77 360 000

0,300

23 208 000

Letonia

82 650 000

0,300

24 795 000

Lituania

141 652 000

0,300

42 495 600

Luxemburg

170 478 000

0,300

51 143 400

Ungaria

410 328 000

0,300

123 098 400

Malta

34 060 000

0,300

10 218 000

Țările de Jos

2 661 465 000

0,300

798 439 500

Austria

1 487 892 000

0,300

446 367 600

Polonia

1 924 394 000

0,300

577 318 200

Portugalia

775 448 000

0,300

232 634 400

România

544 383 000

0,300

163 314 900

Slovenia

174 818 500

0,300

52 445 550

Slovacia

259 706 000

0,300

77 911 800

Finlanda

972 177 000

0,300

291 653 100

Suedia

1 990 462 000

0,300

597 138 600

Regatul Unit

9 546 932 000

0,300

2 864 079 600

Total

59 607 265 500

17 882 179 650

TABELUL 3

Determinarea ratei uniforme și defalcarea resurselor bazate pe venitul național brut în temeiul articolului 2 alineatul (1) litera (c) din Decizia 2007/436/CE, Euratom (capitolul 1 4)

Stat membru

1 % din venitul național brut

Rata uniformă a resurselor proprii, „baza de calcul complementară”

Resurse proprii, „baza de calcul complementară”, la rata uniformă

(1)

(2)

(3) = (1) × (2)

Belgia

3 995 217 000

2 952 664 503

Bulgaria

414 657 000

306 452 191

Republica Cehă

1 428 027 000

1 055 383 132

Danemarca

2 641 773 000

1 952 401 925

Germania

28 440 033 000

21 018 601 971

Estonia

184 233 000

136 157 370

Irlanda

1 384 808 000

1 023 442 137

Grecia

1 813 897 000

1 340 560 296

Spania

10 515 414 000

7 771 415 083

Franța

21 602 716 000

15 965 483 903

Croația

438 824 000

324 312 809

Italia

16 020 137 000

11 839 679 761

Cipru

154 720 000

114 345 792

Letonia

249 297 000

0,7390498 (7)

184 242 909

Lituania

353 042 000

260 915 635

Luxemburg

340 956 000

251 983 479

Ungaria

977 036 000

722 078 304

Malta

68 120 000

50 344 075

Țările de Jos

6 274 369 000

4 637 071 435

Austria

3 296 730 000

2 436 447 794

Polonia

3 938 971 000

2 911 095 906

Portugalia

1 615 868 000

1 194 206 994

România

1 507 998 000

1 114 485 688

Slovenia

349 637 000

258 399 171

Slovacia

759 723 000

561 473 165

Finlanda

2 066 821 000

1 527 483 739

Suedia

4 549 119 000

3 362 025 690

Regatul Unit

19 611 871 000

14 494 150 216

Total

134 994 014 000

99 767 305 073

TABELUL 4

Corectarea dezechilibrelor bugetare în cazul Regatului Unit pentru anul 2013, în temeiul articolului 4 din Decizia 2007/436/CE, Euratom (capitolul 1 5)

Descriere

Coeficient (8) (%)

Sumă

1.

Partea Regatului Unit (în %) din baza neredusă de calcul a TVA indicativă

16,2077

2.

Partea Regatului Unit (în %) din totalul cheltuielilor alocate, ținând seama de cheltuielile de extindere

6,5970

3.

(1) – (2)

9,6107

4.

Total cheltuieli alocate

133 640 172 409

5.

Cheltuieli legate de extindere (9)

31 848 333 003

6.

Total cheltuieli alocate, ținând seama de cheltuielile de extindere = (4) – (5)

101 791 839 406

7.

Suma inițială a corecției în favoarea Regatului Unit = (3) × (6) × 0,66

6 456 694 911

8.

Avantajul Regatului Unit (10)

1 176 577 247

9.

Corecția de bază pentru Regatul Unit = (7) – (8)

5 280 117 664

10.

Câștiguri excepționale provenite din resursele proprii tradiționale (11)

–17 223 040

11.

Corecția în favoarea Regatului Unit = (9) – (10)

5 297 340 704

TABELUL 5

Calcularea finanțării corecției în favoarea Regatului Unit în valoare de –5 297 340 704 EUR (capitolul 1 5)

Stat membru

Partea procentuală în baza VNB

Părți fără Regatul Unit

Părți fără Germania, Țările de Jos, Austria, Suedia și Regatul Unit

Trei pătrimi din partea Germaniei, a Țărilor de Jos, a Austriei și a Suediei în coloana 2

Coloana 4 repartizată în conformitate cu coloana 3

Barem de finanțare

Barem de finanțare aplicat corecției

(1)

(2)

(3)

(4)

(5)

(6) = (2) + (4) + (5)

(7)

Belgia

2,96

3,46

5,49

1,52

4,98

263 826 803

Bulgaria

0,31

0,36

0,57

0,16

0,52

27 382 150

Republica Cehă

1,06

1,24

1,96

0,54

1,78

94 300 710

Danemarca

1,96

2,29

3,63

0,99

3,29

174 451 231

Germania

21,07

24,65

0,—

–18,49

0,—

6,16

326 429 505

Estonia

0,14

0,16

0,25

0,07

0,23

12 165 948

Irlanda

1,03

1,20

1,90

0,53

1,73

91 446 714

Grecia

1,34

1,57

2,49

0,69

2,26

119 781 891

Spania

7,79

9,11

14,44

3,99

13,11

694 392 334

Franța

16,—

18,72

29,67

8,21

26,93

1 426 549 672

Croația

0,33

0,38

0,60

0,17

0,55

28 978 034

Italia

11,87

13,88

22,—

6,09

19,97

1 057 900 367

Cipru

0,11

0,13

0,21

0,06

0,19

10 217 038

Letonia

0,18

0,22

0,34

0,09

0,31

16 462 493

Lituania

0,26

0,31

0,48

0,13

0,44

23 313 363

Luxemburg

0,25

0,30

0,47

0,13

0,43

22 515 255

Ungaria

0,72

0,85

1,34

0,37

1,22

64 519 220

Malta

0,05

0,06

0,09

0,03

0,08

4 498 349

Țările de Jos

4,65

5,44

0,—

–4,08

0,—

1,36

72 016 062

Austria

2,44

2,86

0,—

–2,14

0,—

0,71

37 839 265

Polonia

2,92

3,41

5,41

1,50

4,91

260 112 561

Portugalia

1,20

1,40

2,22

0,61

2,01

106 704 915

România

1,12

1,31

2,07

0,57

1,88

99 581 648

Slovenia

0,26

0,30

0,48

0,13

0,44

23 088 511

Slovacia

0,56

0,66

1,04

0,29

0,95

50 168 812

Finlanda

1,53

1,79

2,84

0,79

2,58

136 483 895

Suedia

3,37

3,94

0,—

–2,96

0,—

0,99

52 213 958

Regatul Unit

14,53

0,—

0,—

0,—

0,—

0

Total

100,—

100,—

100,—

–27,66

27,66

100,—

5 297 340 704

Calculele se efectuează cu 15 zecimale.

TABELUL 6

Situație recapitulativă a finanțării (12) bugetului general pe tipuri de resurse proprii și pe fiecare stat membru

Stat membru

Resurse proprii tradiționale (RPT)

Resurse proprii bazate pe TVA și pe VNB, inclusiv ajustările

Total resurse proprii (13)

Cotizații nete pentru zahăr (75 %)

Taxe vamale nete (75 %)

Total net resurse proprii tradiționale (75 %)

Costuri de colectare (25 % din valoarea brută a RPT) p.m.

Resursa proprie bazată pe TVA

Resursa proprie bazată pe VNB

Corecția în favoarea Regatului Unit

Total „contribuții naționale”

Ponderea în totalul „contribuțiilor naționale” (%)

(1)

(2)

(3) = (1) + (2)

(4)

(5)

(6)

(7)

(8) = (5) + (6) + (7)

(9)

(10) = (3) + (8)

Belgia

6 600 000

1 585 000 000

1 591 600 000

530 533 333

502 682 400

2 952 664 503

263 826 803

3 719 173 706

3,16

5 310 773 706

Bulgaria

400 000

53 700 000

54 100 000

18 033 333

61 801 500

306 452 191

27 382 150

395 635 841

0,34

449 735 841

Republica Cehă

3 400 000

173 400 000

176 800 000

58 933 333

193 725 600

1 055 383 132

94 300 710

1 343 409 442

1,14

1 520 209 442

Danemarca

3 400 000

295 900 000

299 300 000

99 766 667

306 034 800

1 952 401 925

174 451 231

2 432 887 956

2,07

2 732 187 956

Germania

26 300 000

3 386 600 000

3 412 900 000

1 137 633 332

3 715 233 900

21 018 601 971

326 429 505

25 060 265 376

21,30

28 473 165 376

Estonia

0

23 700 000

23 700 000

7 900 000

26 175 600

136 157 370

12 165 948

174 498 918

0,15

198 198 918

Irlanda

0

213 300 000

213 300 000

71 100 000

196 179 300

1 023 442 137

91 446 714

1 311 068 151

1,11

1 524 368 151

Grecia

1 400 000

114 600 000

116 000 000

38 666 667

195 036 000

1 340 560 296

119 781 891

1 655 378 187

1,41

1 771 378 187

Spania

4 700 000

1 030 900 000

1 035 600 000

345 200 000

1 368 488 400

7 771 415 083

694 392 334

9 834 295 817

8,36

10 869 895 817

Franța

30 900 000

1 468 900 000

1 499 800 000

499 933 333

2 904 321 600

15 965 483 903

1 426 549 672

20 296 355 175

17,25

21 796 155 175

Croația

1 700 000

35 500 000

37 200 000

12 400 000

65 823 600

324 312 809

28 978 034

419 114 443

0,36

456 314 443

Italia

4 700 000

1 498 800 000

1 503 500 000

501 166 667

1 970 415 300

11 839 679 761

1 057 900 367

14 867 995 428

12,64

16 371 495 428

Cipru

0

16 000 000

16 000 000

5 333 333

23 208 000

114 345 792

10 217 038

147 770 830

0,13

163 770 830

Letonia

0

22 100 000

22 100 000

7 366 667

24 795 000

184 242 909

16 462 493

225 500 402

0,19

247 600 402

Lituania

800 000

53 900 000

54 700 000

18 233 334

42 495 600

260 915 635

23 313 363

326 724 598

0,28

381 424 598

Luxemburg

0

12 300 000

12 300 000

4 100 000

51 143 400

251 983 479

22 515 255

325 642 134

0,28

337 942 134

Ungaria

2 000 000

94 500 000

96 500 000

32 166 667

123 098 400

722 078 304

64 519 220

909 695 924

0,77

1 006 195 924

Malta

0

9 600 000

9 600 000

3 200 000

10 218 000

50 344 075

4 498 349

65 060 424

0,06

74 660 424

Țările de Jos

7 300 000

1 938 600 000

1 945 900 000

648 633 333

798 439 500

4 637 071 435

72 016 062

5 507 526 997

4,68

7 453 426 997

Austria

3 200 000

164 700 000

167 900 000

55 966 667

446 367 600

2 436 447 794

37 839 265

2 920 654 659

2,48

3 088 554 659

Polonia

12 800 000

369 400 000

382 200 000

127 400 000

577 318 200

2 911 095 906

260 112 561

3 748 526 667

3,19

4 130 726 667

Portugalia

200 000

120 500 000

120 700 000

40 233 334

232 634 400

1 194 206 994

106 704 915

1 533 546 309

1,30

1 654 246 309

România

1 000 000

106 200 000

107 200 000

35 733 333

163 314 900

1 114 485 688

99 581 648

1 377 382 236

1,17

1 484 582 236

Slovenia

0

66 400 000

66 400 000

22 133 333

52 445 550

258 399 171

23 088 511

333 933 232

0,28

400 333 232

Slovacia

1 400 000

85 500 000

86 900 000

28 966 667

77 911 800

561 473 165

50 168 812

689 553 777

0,59

776 453 777

Finlanda

800 000

136 600 000

137 400 000

45 800 000

291 653 100

1 527 483 739

136 483 895

1 955 620 734

1,66

2 093 020 734

Suedia

2 600 000

485 100 000

487 700 000

162 566 667

597 138 600

3 362 025 690

52 213 958

4 011 378 248

3,41

4 499 078 248

Regatul Unit

9 500 000

2 623 900 000

2 633 400 000

877 800 000

2 864 079 600

14 494 150 216

–5 297 340 704

12 060 889 112

10,25

14 694 289 112

Total

125 100 000

16 185 600 000

16 310 700 000

5 436 900 000

17 882 179 650

99 767 305 073

0

117 649 484 723

100,—

133 960 184 723

B.   SITUAȚIA GENERALĂ A VENITURILOR PE LINII BUGETARE

Titlul

Rubrică

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

1

RESURSE PROPRII

133 960 184 723

140 325 588 409

128 885 857 664,04

3

EXCEDENTE, SOLDURI ȘI AJUSTĂRI

p.m.

1 057 276 526

2 040 909 497,04

4

VENITURI PROVENITE DE LA PERSOANE CARE LUCREAZĂ ÎN CADRUL INSTITUȚIILOR UNIUNII ȘI ÎN CADRUL ALTOR ORGANISME ALE ACESTEIA

1 274 999 230

1 278 186 868

1 235 616 931,89

5

VENITURI DIN FUNCȚIONAREA ADMINISTRATIVĂ A INSTITUȚIILOR

53 752 047

53 884 139

611 990 393,22

6

CONTRIBUȚII ȘI RESTITUIRI ÎN CADRUL ACORDURILOR ȘI AL PROGRAMELOR UNIUNII

60 000 000

60 000 000

2 928 076 292,34

7

PENALITĂȚI DE ÎNTÂRZIERE ȘI AMENZI

123 000 000

1 642 000 000

3 807 403 447,63

8

OPERAȚIUNI DE ÎMPRUMUT ȘI DE CREDIT

2 477 000

3 696 000

0,—

9

VENITURI DIVERSE

30 200 000

30 200 000

30 686 945,77

TOTAL GENERAL

135 504 613 000

144 450 831 942

139 540 541 171,93

TITLUL 1

RESURSE PROPRII

Articolul

Postul

Rubrică

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

%

2012/2014

CAPITOLUL 1 1

1 1 0

Taxe pe producție pentru anul de comercializare 2005/2006 și pentru anii anteriori

p.m.

– 214 000 000

–4 511,18

1 1 1

Cotizații pentru stocarea zahărului

p.m.

p.m.

0,—

1 1 3

Taxe percepute pentru producția de zahăr C, izoglucoză C și sirop de inulină C care nu a fost exportată și pentru zahăr C și izoglucoză C de substituție

p.m.

p.m.

0,—

1 1 7

Taxe pe producție

125 100 000

123 400 000

123 467 843,47

98,70

1 1 8

Sume unice prelevate din cota suplimentară de zahăr și cota suplimentară de izoglucoză

p.m.

p.m.

0,—

1 1 9

Prelevare din excedent

p.m.

56 000 000

69 090 606,73

CAPITOLUL 1 1 — TOTAL

125 100 000

–34 600 000

192 553 939,02

153,92

CAPITOLUL 1 2

1 2 0

Taxe vamale și alte taxe la care face trimitere articolul 2 alineatul (1) litera (a) din Decizia 2007/436/CE, Euratom

16 185 600 000

14 857 300 000

16 260 836 002,26

100,46

CAPITOLUL 1 2 — TOTAL

16 185 600 000

14 857 300 000

16 260 836 002,26

100,46

CAPITOLUL 1 3

1 3 0

Resurse proprii care provin din taxa pe valoare adăugată în baza articolului 2 alineatul (1) litera (b) din Decizia 2007/436/CE, Euratom

17 882 179 650

14 680 052 250

14 648 213 838,73

81,92

CAPITOLUL 1 3 — TOTAL

17 882 179 650

14 680 052 250

14 648 213 838,73

81,92

CAPITOLUL 1 4

1 4 0

Resurse proprii bazate pe venitul național brut în temeiul articolului 2 alineatul (1) litera (c) din Decizia 2007/436/CE, Euratom

99 767 305 073

110 822 836 159

97 856 493 452,85

98,08

CAPITOLUL 1 4 — TOTAL

99 767 305 073

110 822 836 159

97 856 493 452,85

98,08

CAPITOLUL 1 5

1 5 0

Corectarea dezechilibrelor bugetare în favoarea Regatului Unit, în conformitate cu articolele 4 și 5 din Decizia 2007/436/CE, Euratom

0,—

0,—

–73 816 421,48

CAPITOLUL 1 5 — TOTAL

0,—

0,—

–73 816 421,48

CAPITOLUL 1 6

1 6 0

Reducerea brută a contribuției anuale bazate pe VNB în favoarea Țărilor de Jos și a Suediei, în temeiul articolului 2 alineatul (5) din Decizia 2007/436/CE, Euratom

p.m.

0,—

1 576 852,66

CAPITOLUL 1 6 — TOTAL

p.m.

0,—

1 576 852,66

Titlul 1 — Total

133 960 184 723

140 325 588 409

128 885 857 664,04

96,21

CAPITOLUL 1 1 —

COTIZAȚII ȘI ALTE TAXE PREVĂZUTE ÎN CADRUL ORGANIZĂRII COMUNE A PIEȚELOR ÎN SECTORUL ZAHĂRULUI [ARTICOLUL 2 ALINEATUL (1) LITERA (A) DIN DECIZIA 2007/436/CE, EURATOM]

CAPITOLUL 1 2 —

TAXE VAMALE ȘI ALTE TAXE LA CARE FACE TRIMITERE ARTICOLUL 2 ALINEATUL (1) LITERA (A) DIN DECIZIA 2007/436/CE, EURATOM

CAPITOLUL 1 3 —

RESURSE PROPRII CARE PROVIN DIN TAXA PE VALOAREA ADĂUGATĂ ÎN BAZA ARTICOLULUI 2 ALINEATUL (1) LITERA (B) DIN DECIZIA 2007/436/CE, EURATOM

CAPITOLUL 1 4 —

RESURSE PROPRII BAZATE PE VENITUL NAȚIONAL BRUT ÎN TEMEIUL ARTICOLULUI 2 ALINEATUL (1) LITERA (C) DIN DECIZIA 2007/436/CE, EURATOM

CAPITOLUL 1 5 —

CORECTAREA DEZECHILIBRELOR BUGETARE

CAPITOLUL 1 6 —

REDUCEREA BRUTĂ A CONTRIBUȚIEI ANUALE BAZATE PE VNB ÎN FAVOAREA ȚĂRILOR DE JOS ȘI A SUEDIEI

CAPITOLUL 1 1 — COTIZAȚII ȘI ALTE TAXE PREVĂZUTE ÎN CADRUL ORGANIZĂRII COMUNE A PIEȚELOR ÎN SECTORUL ZAHĂRULUI [ARTICOLUL 2 ALINEATUL (1) LITERA (A) DIN DECIZIA 2007/436/CE, EURATOM]

1 1 0     Taxe pe producție pentru anul de comercializare 2005/2006 și pentru anii anteriori

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

– 214 000 000

–4 511,18

Comentarii

Organizarea comună a pieței în sectorul zahărului prevedea obligația producătorilor de zahăr, izoglucoză și sirop de inulină de a plăti taxe pe producția de bază și B. Aceste taxe erau destinate să acopere cheltuielile legate de măsurile de susținere a pieței. În prezent, sumele înscrise la acest articol sunt o consecință a revizuirii cotizațiilor stabilite în trecut. Cotizațiile pentru campania de comercializare 2007/2008 și pentru campaniile următoare sunt înscrise la articolul 1 1 7 din acest capitol drept „taxe pe producție”.

Cifrele sunt exprimate în valoarea netă (fără costurile de colectare).

Temei juridic

Regulamentul (CE) nr. 1260/2001 al Consiliului din 19 iunie 2001 privind organizarea comună a piețelor în sectorul zahărului (JO L 178, 30.6.2001, p. 1).

Decizia 2007/436/CE, Euratom a Consiliului din 7 iunie 2007 privind sistemul de resurse proprii al Comunităților Europene (JO L 163, 23.6.2007, p. 17), în special articolul 2 alineatul (1) litera (a).

Stat membru

Buget 2014

Buget 2013

Execuție 2012

Belgia

p.m.

–13 608 187

0,—

Bulgaria

0,—

Republica Cehă

p.m.

– 680 683

0,—

Danemarca

p.m.

–8 437 845

0,—

Germania

p.m.

–71 022 930

–4 511,18

Estonia

0,—

Irlanda

p.m.

–1 628 671

0,—

Grecia

p.m.

– 907 524

0,—

Spania

p.m.

–3 951 238

0,—

Franța

p.m.

–66 471 563

0,—

Croatia

Italia

p.m.

–5 433 959

0,—

Cipru

0,—

Letonia

p.m.

–37 322

0,—

Lituania

p.m.

–52 455

0,—

Luxemburg

0,—

Ungaria

p.m.

– 343 310

0,—

Malta

0,—

Țările de Jos

p.m.

–16 005 676

0,—

Austria

p.m.

–6 487 560

0,—

Polonia

p.m.

–3 906 994

0,—

Portugalia

p.m.

– 551 346

0,—

România

0,—

Slovenia

p.m.

–4 160

0,—

Slovacia

p.m.

– 767 751

0,—

Finlanda

p.m.

–1 207 994

0,—

Suedia

p.m.

–3 009 989

0,—

Regatul Unit

p.m.

–9 482 843

0,—

Articolul 1 1 0 – Total

p.m.

– 214 000 000

–4 511,18

1 1 1     Cotizații pentru stocarea zahărului

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

0,—

Comentarii

Acest articol este destinat să înregistreze venitul pretins de noile state membre în situația neeliminării stocurilor de zahăr considerate a fi excedent în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 60/2004 al Comisiei din 14 ianuarie 2004 de instituire a unor măsuri tranzitorii în sectorul zahărului în vederea aderării Republicii Cehe, Estoniei, Ciprului, Letoniei, Lituaniei, Ungariei, Maltei, Poloniei, Sloveniei și Slovaciei la Uniunea Europeană (JO L 9, 15.1.2004, p. 8).

Acesta este destinat, de asemenea, să înregistreze veniturile provenite din cotizațiile existente pentru stocarea zahărului, având în vedere faptul că Regulamentul (CE) nr. 1260/2001 al Consiliului din 19 iunie 2001 privind organizarea comună a piețelor în sectorul zahărului (JO L 178, 30.6.2001, p. 1) a eliminat cotizația pentru stocare.

Acest articol acoperă, de asemenea, sumele restante datorate în conformitate cu articolul 5 din Regulamentul (CEE) nr. 65/82 al Comisiei din 13 ianuarie 1982 de stabilire a normelor de aplicare pentru reportarea zahărului în anul de comercializare următor (JO L 9, 14.1.1982, p. 14), în cazul în care nu se respectă obligația de stocare a zahărului reportat și sumele datorate în conformitate cu Regulamentul (CEE) nr. 1789/81 al Consiliului din 30 iunie 1981 de stabilire a normelor generale privind regimul stocurilor minime în sectorul zahărului (JO L 177, 1.7.1981, p. 39), în cazul în care nu se respectă normele generale privind regimul stocurilor minime în sectorul zahărului.

Cifrele sunt exprimate în valoarea netă (fără costurile de colectare).

Temei juridic

Decizia 2007/436/CE, Euratom a Consiliului din 7 iunie 2007 privind sistemul de resurse proprii al Comunităților Europene (JO L 163, 23.6.2007, p. 17), în special articolul 2 alineatul (1) litera (a).

Stat membru

Buget 2014

Buget 2013

Execuție 2012

Belgia

p.m.

p.m.

0,—

Bulgaria

p.m.

p.m.

0,—

Republica Cehă

p.m.

p.m.

0,—

Danemarca

p.m.

p.m.

0,—

Germania

p.m.

p.m.

0,—

Estonia

p.m.

p.m.

0,—

Irlanda

p.m.

p.m.

0,—

Grecia

p.m.

p.m.

0,—

Spania

p.m.

p.m.

0,—

Franța

p.m.

p.m.

0,—

Croatia

p.m.

p.m.

Italia

p.m.

p.m.

0,—

Cipru

p.m.

p.m.

0,—

Letonia

p.m.

p.m.

0,—

Lituania

p.m.

p.m.

0,—

Luxemburg

0,—

Ungaria

p.m.

p.m.

0,—

Malta

p.m.

p.m.

0,—

Țările de Jos

p.m.

p.m.

0,—

Austria

p.m.

p.m.

0,—

Polonia

p.m.

p.m.

0,—

Portugalia

p.m.

p.m.

0,—

România

p.m.

p.m.

0,—

Slovenia

p.m.

p.m.

0,—

Slovacia

p.m.

p.m.

0,—

Finlanda

p.m.

p.m.

0,—

Suedia

p.m.

p.m.

0,—

Regatul Unit

p.m.

p.m.

0,—

Articolul 1 1 1 – Total

p.m.

p.m.

0,—

1 1 3     Taxe percepute pentru producția de zahăr C, izoglucoză C și sirop de inulină C care nu a fost exportată și pentru zahăr C și izoglucoză C de substituție

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

0,—

Comentarii

Sumele corespunzătoare taxelor percepute pentru producția de zahăr C, izoglucoză C și sirop de inulină C care nu a fost exportată. Acestea includ, de asemenea, taxele percepute pentru zahăr C și izoglucoză C de substituție.

Cifrele sunt exprimate în valoarea netă (fără costurile de colectare).

Temei juridic

Regulamentul (CEE) nr. 2670/81 al Comisiei din 14 septembrie 1981 de stabilire a normelor de aplicare pentru producția de zahăr care depășește cotele (JO L 262, 16.9.1981, p. 14).

Decizia 2007/436/CE, Euratom a Consiliului din 7 iunie 2007 privind sistemul de resurse proprii al Comunităților Europene (JO L 163, 23.6.2007, p. 17), în special articolul 2 alineatul (1) litera (a).

Stat membru

Buget 2014

Buget 2013

Execuție 2012

Belgia

p.m.

p.m.

0,—

Bulgaria

0,—

Republica Cehă

p.m.

p.m.

0,—

Danemarca

p.m.

p.m.

0,—

Germania

p.m.

p.m.

0,—

Estonia

0,—

Irlanda

p.m.

p.m.

0,—

Grecia

p.m.

p.m.

0,—

Spania

p.m.

p.m.

0,—

Franța

p.m.

p.m.

0,—

Croatia

Italia

p.m.

p.m.

0,—

Cipru

0,—

Letonia

p.m.

p.m.

0,—

Lituania

p.m.

p.m.

0,—

Luxemburg

0,—

Ungaria

p.m.

p.m.

0,—

Malta

0,—

Țările de Jos

p.m.

p.m.

0,—

Austria

p.m.

p.m.

0,—

Polonia

p.m.

p.m.

0,—

Portugalia

p.m.

p.m.

0,—

România

0,—

Slovenia

p.m.

p.m.

0,—

Slovacia

p.m.

p.m.

0,—

Finlanda

p.m.

p.m.

0,—

Suedia

p.m.

p.m.

0,—

Regatul Unit

p.m.

p.m.

0,—

Articolul 1 1 3 – Total

p.m.

p.m.

0,—

1 1 7     Taxe pe producție

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

125 100 000

123 400 000

123 467 843,47

Comentarii

Conform organizării comune actuale a piețelor în sectorul zahărului, se percepe o taxă întreprinderilor producătoare de zahăr, izoglucoză sau sirop de inulină.

Cifrele sunt exprimate în valoarea netă (fără costurile de colectare).

Temei juridic

Regulamentul (CE) nr. 318/2006 al Consiliului din 20 februarie 2006 privind organizarea comună a piețelor în sectorul zahărului (JO L 58, 28.2.2006, p. 1), în special articolul 16.

Regulamentul (CE) nr. 952/2006 al Comisiei din 29 iunie 2006 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 318/2006 al Consiliului în ceea ce privește gestionarea pieței interne a zahărului și regimul cotelor (JO L 178, 1.7.2006, p. 39).

Decizia 2007/436/CE, Euratom a Consiliului din 7 iunie 2007 privind sistemul de resurse proprii al Comunităților Europene (JO L 163, 23.6.2007, p. 17), în special articolul 2 alineatul (1) litera (a).

Regulamentul (CE) nr. 1234/2007 al Consiliului din 22 octombrie 2007 de instituire a unei organizări comune a piețelor agricole și privind dispoziții specifice referitoare la anumite produse agricole („Regulamentul unic OCP”) (JO L 299, 16.11.2007, p. 1), în special articolul 51.

Stat membru

Buget 2014

Buget 2013

Execuție 2012

Belgia

6 600 000

6 600 000

6 601 725,90

Bulgaria

400 000

400 000

401 391,—

Republica Cehă

3 400 000

3 400 000

3 332 477,82

Danemarca

3 400 000

3 400 000

3 354 241,56

Germania

26 300 000

26 300 000

26 339 173,20

Estonia

0,—

Irlanda

p.m.

p.m.

0,—

Grecia

1 400 000

1 400 000

1 428 318,—

Spania

4 700 000

4 700 000

4 728 467,63

Franța

30 900 000

30 900 000

30 933 280,80

Croatia

1 700 000

p.m.

Italia

4 700 000

4 700 000

3 962 693,25

Cipru

0,—

Letonia

p.m.

p.m.

0,—

Lituania

800 000

800 000

812 268,—

Luxemburg

0,—

Ungaria

2 000 000

2 000 000

1 959 534,60

Malta

0,—

Țările de Jos

7 300 000

7 300 000

7 243 992,—

Austria

3 200 000

3 200 000

3 159 246,60

Polonia

12 800 000

12 800 000

13 662 147,58

Portugalia

200 000

200 000

56 250,—

România

1 000 000

1 000 000

960 460,15

Slovenia

p.m.

p.m.

0,—

Slovacia

1 400 000

1 400 000

1 317 300,75

Finlanda

800 000

800 000

728 991,—

Suedia

2 600 000

2 600 000

2 767 357,—

Regatul Unit

9 500 000

9 500 000

9 718 526,63

Articolul 1 1 7 – Total

125 100 000

123 400 000

123 467 843,47

1 1 8     Sume unice prelevate din cota suplimentară de zahăr și cota suplimentară de izoglucoză

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

0,—

Comentarii

Se prelevă o sumă unică pe cota suplimentară de zahăr sau cota suplimentară de izoglucoză care au fost alocate întreprinderilor în conformitate cu articolul 58 din Regulamentul (CE) nr. 1234/2007.

Cifrele sunt exprimate în valoarea netă (fără costurile de colectare).

Temei juridic

Regulamentul (CE) nr. 318/2006 al Consiliului din 20 februarie 2006 privind organizarea comună a piețelor în sectorul zahărului (JO L 58, 28.2.2006, p. 1), în special articolul 8 și articolul 9 alineatele (2) și (3).

Regulamentul (CE) nr. 952/2006 al Comisiei din 29 iunie 2006 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 318/2006 al Consiliului în ceea ce privește gestionarea pieței interne a zahărului și regimul cotelor (JO L 178, 1.7.2006, p. 39).

Decizia 2007/436/CE, Euratom a Consiliului din 7 iunie 2007 privind sistemul de resurse proprii al Comunităților Europene (JO L 163, 23.6.2007, p. 17), în special articolul 2 alineatul (1) litera (a).

Regulamentul (CE) nr. 1234/2007 al Consiliului din 22 octombrie 2007 de instituire a unei organizări comune a piețelor agricole și privind dispoziții specifice referitoare la anumite produse agricole („Regulamentul unic OCP”) (JO L 299, 16.11.2007, p. 1).

Stat membru

Buget 2014

Buget 2013

Execuție 2012

Belgia

p.m.

p.m.

0,—

Bulgaria

p.m.

p.m.

0,—

Republica Cehă

p.m.

p.m.

0,—

Danemarca

p.m.

p.m.

0,—

Germania

p.m.

p.m.

0,—

Estonia

0,—

Irlanda

p.m.

p.m.

0,—

Grecia

p.m.

p.m.

0,—

Spania

p.m.

p.m.

0,—

Franța

p.m.

p.m.

0,—

Croatia

Italia

p.m.

p.m.

0,—

Cipru

0,—

Letonia

p.m.

p.m.

0,—

Lituania

p.m.

p.m.

0,—

Luxemburg

0,—

Ungaria

p.m.

p.m.

0,—

Malta

0,—

Țările de Jos

p.m.

p.m.

0,—

Austria

p.m.

p.m.

0,—

Polonia

p.m.

p.m.

0,—

Portugalia

p.m.

p.m.

0,—

România

p.m.

p.m.

0,—

Slovenia

p.m.

p.m.

0,—

Slovacia

p.m.

p.m.

0,—

Finlanda

p.m.

p.m.

0,—

Suedia

p.m.

p.m.

0,—

Regatul Unit

p.m.

p.m.

0,—

Articolul 1 1 8 – Total

p.m.

p.m.

0,—

1 1 9     Prelevare din excedent

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

56 000 000

69 090 606,73

Comentarii

Se prelevă o sumă unică din cota suplimentară de zahăr sau cota suplimentară de izoglucoză care au fost alocate întreprinderilor în conformitate cu articolul 64 din Regulamentul (CE) nr. 1234/2007.

Cifrele sunt exprimate în valoarea netă (fără costurile de colectare).

Temei juridic

Regulamentul (CE) nr. 318/2006 al Consiliului din 20 februarie 2006 privind organizarea comună a piețelor în sectorul zahărului (JO L 58, 28.2.2006, p. 1), în special articolul 15.

Regulamentul (CE) nr. 967/2006 al Comisiei din 29 iunie 2006 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 318/2006 al Consiliului privind producția peste cotă în sectorul zahărului (JO L 176, 30.6.2006, p. 22).

Decizia 2007/436/CE, Euratom a Consiliului din 7 iunie 2007 privind sistemul de resurse proprii al Comunităților Europene (JO L 163, 23.6.2007, p. 17), în special articolul 2 alineatul (1) litera (a).

Regulamentul (CE) nr. 1234/2007 al Consiliului din 22 octombrie 2007 de instituire a unei organizări comune a piețelor agricole și privind dispoziții specifice referitoare la anumite produse agricole („Regulamentul unic OCP”) (JO L 299, 16.11.2007, p. 1).

Stat membru

Buget 2014

Buget 2013

Execuție 2012

Belgia

p.m.

1 900 774

14 335 953,71

Bulgaria

p.m.

p.m.

158 244,71

Republica Cehă

p.m.

3 428 647

4 952 955,23

Danemarca

p.m.

1 610 092

691 763,36

Germania

p.m.

9 214 737

10 163 317,33

Estonia

0,—

Irlanda

p.m.

p.m.

0,—

Grecia

p.m.

p.m.

0,—

Spania

p.m.

655 744

3 209 259,75

Franța

p.m.

9 029 301

7 177 450,—

Croatia

p.m.

p.m.

Italia

p.m.

767 696

1 303 897,90

Cipru

0,—

Letonia

p.m.

p.m.

0,—

Lituania

p.m.

3 871 433

1 099 273,06

Luxemburg

0,—

Ungaria

p.m.

128 973

918 904,51

Malta

0,—

Țările de Jos

p.m.

2 930 016

2 449 406,70

Austria

p.m.

p.m.

2 585 675,29

Polonia

p.m.

11 488 496

9 594 394,09

Portugalia

p.m.

p.m.

0,—

România

p.m.

2 925 266

1 388 326,59

Slovenia

p.m.

p.m.

0,—

Slovacia

p.m.

1 610 099

3 281 684,01

Finlanda

p.m.

2 037 430

691 056,89

Suedia

p.m.

2 888 956

2 483 480,48

Regatul Unit

p.m.

1 512 340

2 605 563,12

Articolul 1 1 9 – Total

p.m.

56 000 000

69 090 606,73

CAPITOLUL 1 2 — TAXE VAMALE ȘI ALTE TAXE LA CARE FACE TRIMITERE ARTICOLUL 2 ALINEATUL (1) LITERA (A) DIN DECIZIA 2007/436/CE, EURATOM

1 2 0     Taxe vamale și alte taxe la care face trimitere articolul 2 alineatul (1) litera (a) din Decizia 2007/436/CE, Euratom

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

16 185 600 000

14 857 300 000

16 260 836 002,26

Comentarii

Alocarea taxelor vamale, în calitate de resurse proprii, pentru finanțarea cheltuielilor comune este urmarea firească a liberei circulații a mărfurilor în cadrul Uniunii. Acest articol poate cuprinde cotizații, prime, sume suplimentare sau compensatorii, sume sau elemente suplimentare, taxe din Tariful vamal comun și alte taxe stabilite sau care urmează să fie stabilite de instituțiile Uniunii Europene în ceea ce privește comerțul cu țările terțe, precum și taxe vamale pentru produsele care intră sub incidența Tratatului de instituire a Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului, în prezent expirat.

Cifrele sunt exprimate în valoarea netă (fără costurile de colectare).

Temei juridic

Decizia 2007/436/CE, Euratom a Consiliului din 7 iunie 2007 privind sistemul de resurse proprii al Comunităților Europene (JO L 163, 23.6.2007, p. 17), în special articolul 2 alineatul (1) litera (a).

Stat membru

Buget 2014

Buget 2013

Execuție 2012

Belgia

1 585 000 000

1 352 365 025

1 579 914 329,47

Bulgaria

53 700 000

44 250 631

45 374 999,54

Republica Cehă

173 400 000

170 476 673

190 165 510,05

Danemarca

295 900 000

290 087 469

302 339 893,06

Germania

3 386 600 000

3 044 800 988

3 357 072 220,49

Estonia

23 700 000

20 918 480

22 129 726,07

Irlanda

213 300 000

188 355 716

203 528 935,31

Grecia

114 600 000

102 268 125

121 720 666,16

Spania

1 030 900 000

974 318 437

1 076 996 377,57

Franța

1 468 900 000

1 529 194 530

1 461 177 634,09

Croatia

35 500 000

16 359 324

Italia

1 498 800 000

1 337 263 006

1 558 082 820,99

Cipru

16 000 000

14 482 025

20 261 808,43

Letonia

22 100 000

23 153 360

24 378 656,82

Lituania

53 900 000

46 306 721

47 294 541,46

Luxemburg

12 300 000

10 816 821

11 763 042,25

Ungaria

94 500 000

85 104 244

93 891 707,51

Malta

9 600 000

9 118 312

9 411 541,40

Țările de Jos

1 938 600 000

1 763 856 967

1 897 252 625,81

Austria

164 700 000

161 894 732

171 367 985,58

Polonia

369 400 000

357 133 880

359 676 232,79

Portugalia

120 500 000

111 028 856

119 440 329,10

România

106 200 000

126 851 809

128 681 784,52

Slovenia

66 400 000

57 481 123

64 984 091,48

Slovacia

85 500 000

91 272 513

92 011 350,59

Finlanda

136 600 000

129 623 060

138 236 243,67

Suedia

485 100 000

437 589 572

459 665 271,20

Regatul Unit

2 623 900 000

2 360 927 601

2 704 015 676,85

Articolul 1 2 0 – Total

16 185 600 000

14 857 300 000

16 260 836 002,26

CAPITOLUL 1 3 — RESURSE PROPRII CARE PROVIN DIN TAXA PE VALOAREA ADĂUGATĂ ÎN BAZA ARTICOLULUI 2 ALINEATUL (1) LITERA (B) DIN DECIZIA 2007/436/CE, EURATOM

1 3 0     Resurse proprii care provin din taxa pe valoare adăugată în baza articolului 2 alineatul (1) litera (b) din Decizia 2007/436/CE, Euratom

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

17 882 179 650

14 680 052 250

14 648 213 838,73

Comentarii

Rata uniformă valabilă pentru toate statele membre aplicată bazelor de calcul armonizate de evaluare a TVA, determinate conform normelor Uniunii, este fixată la 0,30 %. Baza de evaluare care urmează să fie luată în calcul în acest scop nu depășește 50 % din VNB al fiecărui stat membru.

Exclusiv pentru perioada 2007-2013, rata resursei proprii bazate pe TVA se stabilește la 0,225 % în cazul Austriei, la 0,15 % în cazul Germaniei și la 0,10 % în cazul Țărilor de Jos și al Suediei.

Temei juridic

Decizia 2007/436/CE, Euratom a Consiliului din 7 iunie 2007 privind sistemul de resurse proprii al Comunităților Europene (JO L 163, 23.6.2007, p. 17), în special articolul 2 alineatul (1) litera (b) și articolul 2 alineatul (4).

Stat membru

Buget 2014

Buget 2013

Execuție 2012

Belgia

502 682 400

489 384 900

492 601 800,—

Bulgaria

61 801 500

58 248 300

53 834 700,02

Republica Cehă

193 725 600

193 411 500

198 296 858,51

Danemarca

306 034 800

297 404 700

297 118 992,97

Germania

3 715 233 900

1 797 675 750

1 748 253 000,—

Estonia

26 175 600

25 017 000

23 641 500,—

Irlanda

196 179 300

194 340 000

185 366 100,—

Grecia

195 036 000

199 643 100

268 480 800,—

Spania

1 368 488 400

1 354 325 100

1 437 471 000,—

Franța

2 904 321 600

2 836 607 100

2 862 885 900,—

Croatia

65 823 600

32 187 750

Italia

1 970 415 300

1 929 954 300

1 958 027 700,—

Cipru

23 208 000

23 936 850

25 856 250,—

Letonia

24 795 000

23 444 400

20 727 403,99

Lituania

42 495 600

39 907 500

34 265 700,06

Luxemburg

51 143 400

49 310 850

46 604 700,—

Ungaria

123 098 400

118 106 400

111 261 187,45

Malta

10 218 000

9 823 050

8 928 450,—

Țările de Jos

798 439 500

259 068 800

268 334 100,—

Austria

446 367 600

325 186 200

312 221 700,—

Polonia

577 318 200

567 817 500

543 696 549,43

Portugalia

232 634 400

230 820 900

235 144 500,50

România

163 314 900

150 611 400

143 782 207,32

Slovenia

52 445 550

51 960 900

52 206 000,—

Slovacia

77 911 800

75 870 000

75 223 500,—

Finlanda

291 653 100

283 354 200

272 974 500,—

Suedia

597 138 600

190 320 100

180 951 631,96

Regatul Unit

2 864 079 600

2 872 313 700

2 790 057 106,52

Articolul 1 3 0 – Total

17 882 179 650

14 680 052 250

14 648 213 838,73

CAPITOLUL 1 4 — RESURSE PROPRII BAZATE PE VENITUL NAȚIONAL BRUT ÎN TEMEIUL ARTICOLULUI 2 ALINEATUL (1) LITERA (C) DIN DECIZIA 2007/436/CE, EURATOM

1 4 0     Resurse proprii bazate pe venitul național brut în temeiul articolului 2 alineatul (1) litera (c) din Decizia 2007/436/CE, Euratom

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

99 767 305 073

110 822 836 159

97 856 493 452,85

Comentarii

Resursa bazată pe VNB este o resursă „complementară”, care pune la dispoziție veniturile necesare pentru a acoperi cheltuielile care depășesc suma percepută prin resursele proprii tradiționale, prin plățile bazate pe TVA și prin alte venituri într-un anumit exercițiu. În mod implicit, resursa bazată pe VNB asigură întotdeauna echilibrarea ex ante a bugetului general al Uniunii.

Rata VNB se stabilește în funcție de veniturile suplimentare necesare pentru finanțarea cheltuielilor înscrise în buget care nu sunt acoperite de alte resurse (plăți bazate pe TVA, resurse proprii tradiționale și alte venituri). Se aplică astfel o rată VNB-ului fiecărui stat membru.

Rata care se aplică la venitul național brut al statelor membre pentru acest exercițiu financiar este de 0,7390 %.

Temei juridic

Decizia 2007/436/CE, Euratom a Consiliului din 7 iunie 2007 privind sistemul de resurse proprii al Comunităților Europene (JO L 163, 23.6.2007, p. 17), în special articolul 2 alineatul (1) litera (c).

Stat membru

Buget 2014

Buget 2013

Execuție 2012

Belgia

2 952 664 503

3 269 456 218

2 900 914 595,—

Bulgaria

306 452 191

335 554 542

290 309 850,05

Republica Cehă

1 055 383 132

1 202 426 613

1 085 892 561,22

Danemarca

1 952 401 925

2 159 215 216

1 914 227 153,38

Germania

21 018 601 971

23 193 444 042

20 189 170 789,—

Estonia

136 157 370

145 129 074

119 901 016,—

Irlanda

1 023 442 137

1 129 478 837

948 017 408,—

Grecia

1 340 560 296

1 536 393 391

1 509 513 772,—

Spania

7 771 415 083

8 713 469 013

7 832 364 178,—

Franța

15 965 483 903

17 697 582 270

15 709 240 443,—

Croatia

324 312 809

180 940 199

Italia

11 839 679 761

13 151 631 037

11 922 352 958,—

Cipru

114 345 792

134 558 595

130 214 700,—

Letonia

184 242 909

198 322 972

158 910 956,02

Lituania

260 915 635

279 846 193

236 036 287,42

Luxemburg

251 983 479

277 195 984

234 706 001,—

Ungaria

722 078 304

800 700 329

711 382 494,60

Malta

50 344 075

55 219 288

44 964 581,—

Țările de Jos

4 637 071 435

5 151 354 871

4 596 562 680,—

Austria

2 436 447 794

2 684 283 716

2 330 821 606,—

Polonia

2 911 095 906

3 252 126 568

2 802 176 760,12

Portugalia

1 194 206 994

1 344 995 702

1 215 218 351,30

România

1 114 485 688

1 168 871 074

1 020 904 959,78

Slovenia

258 399 171

292 092 973

262 914 717,—

Slovacia

561 473 165

611 070 009

529 977 419,—

Finlanda

1 527 483 739

1 683 693 730

1 512 918 428,—

Suedia

3 362 025 690

3 673 202 833

3 130 360 388,37

Regatul Unit

14 494 150 216

16 500 580 870

14 516 518 399,59

Articolul 1 4 0 – Total

99 767 305 073

110 822 836 159

97 856 493 452,85

CAPITOLUL 1 5 — CORECTAREA DEZECHILIBRELOR BUGETARE

1 5 0     Corectarea dezechilibrelor bugetare în favoarea Regatului Unit, în conformitate cu articolele 4 și 5 din Decizia 2007/436/CE, Euratom

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

0,—

0,—

–73 816 421,48

Comentarii

Mecanismul de corectare a dezechilibrului bugetar în favoarea Regatului Unit (corecția în favoarea Regatului Unit) a fost instituit de Consiliul European de la Fontainebleau în iunie 1984 și de decizia aferentă privind resursele proprii din 1985. Scopul mecanismului este reducerea dezechilibrului bugetar al Regatului Unit printr-o reducere a plăților sale către Uniune.

Temei juridic

Decizia 2007/436/CE, Euratom a Consiliului din 7 iunie 2007 privind sistemul de resurse proprii al Comunităților Europene (JO L 163, 23.6.2007, p. 17), în special articolele 4 și 5.

Stat membru

Buget 2014

Buget 2013

Execuție 2012

Belgia

263 826 803

230 617 663

198 203 463,—

Bulgaria

27 382 150

23 669 014

19 835 268,—

Republica Cehă

94 300 710

84 815 577

74 188 324,42

Danemarca

174 451 231

152 304 583

130 786 144,71

Germania

326 429 505

284 710 504

241 497 563,—

Estonia

12 165 948

10 236 971

8 192 174,—

Irlanda

91 446 714

79 670 059

64 772 790,—

Grecia

119 781 891

108 372 594

103 136 734,—

Spania

694 392 334

614 622 042

535 142 160,—

Franța

1 426 549 672

1 248 334 520

1 073 325 585,—

Croatia

28 978 034

12 762 980

Italia

1 057 900 367

927 676 717

814 588 491,—

Cipru

10 217 038

9 491 361

8 896 851,—

Letonia

16 462 493

13 989 109

10 858 962,16

Lituania

23 313 363

19 739 513

16 127 055,—

Luxemburg

22 515 255

19 552 576

16 036 164,—

Ungaria

64 519 220

56 479 006

48 736 263,22

Malta

4 498 349

3 895 003

3 072 181,—

Țările de Jos

72 016 062

63 235 319

54 982 877,—

Austria

37 839 265

32 950 853

27 880 676,—

Polonia

260 112 561

229 395 281

191 561 658,25

Portugalia

106 704 915

94 871 974

83 029 154,—

România

99 581 648

82 448 669

69 669 333,55

Slovenia

23 088 511

20 603 365

17 963 510,—

Slovacia

50 168 812

43 103 051

36 210 428,—

Finlanda

136 483 895

118 762 720

103 369 355,—

Suedia

52 213 958

45 090 304

37 456 719,70

Regatul Unit

–5 297 340 704

–4 631 401 328

–4 063 336 306,49

Articolul 1 5 0 – Total

0

0

–73 816 421,48

CAPITOLUL 1 6 — REDUCEREA BRUTĂ A CONTRIBUȚIEI ANUALE BAZATE PE VNB ÎN FAVOAREA ȚĂRILOR DE JOS ȘI A SUEDIEI

1 6 0     Reducerea brută a contribuției anuale bazate pe VNB în favoarea Țărilor de Jos și a Suediei, în temeiul articolului 2 alineatul (5) din Decizia 2007/436/CE, Euratom

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

0,—

1 576 852,66

Comentarii

Exclusiv pentru perioada 2007-2013, Țările de Jos beneficiază de o reducere brută a contribuției lor anuale bazate pe VNB de 605 000 000 EUR, iar Suedia, de o reducere brută a contribuției sale anuale bazate pe VNB de 150 000 000 EUR, exprimate în prețurile anului 2004. Aceste sume sunt ajustate la prețurile curente.

Temei juridic

Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1150/2000 al Consiliului din 22 mai 2000 privind punerea în aplicare a Deciziei 2007/436/CE, Euratom referitoare la sistemul de resurse proprii al Comunităților Europene (JO L 130, 31.5.2000, p. 1), în special articolul 10 alineatul (9).

Decizia 2007/436/CE, Euratom a Consiliului din 7 iunie 2007 privind sistemul de resurse proprii al Comunităților Europene (JO L 163, 23.6.2007, p. 17), în special articolul 2 alineatul (5).

Stat membru

Buget 2014

Buget 2013

Execuție 2012

Belgia

p.m.

25 535 591

25 260 463,—

Bulgaria

p.m.

2 620 798

2 527 947,96

Republica Cehă

p.m.

9 391 370

9 456 101,24

Danemarca

p.m.

16 864 223

16 670 812,69

Germania

p.m.

181 148 872

175 802 420,—

Estonia

p.m.

1 133 509

1 044 069,—

Irlanda

p.m.

8 821 623

8 255 106,—

Grecia

p.m.

11 999 767

13 144 481,—

Spania

p.m.

68 055 226

68 202 334,—

Franța

p.m.

138 224 279

136 792 269,—

Croatia

p.m.

1 413 206

Italia

p.m.

102 718 817

103 816 968,—

Cipru

p.m.

1 050 949

1 133 878,—

Letonia

p.m.

1 548 971

1 383 741,08

Lituania

p.m.

2 185 696

2 055 347,04

Luxemburg

p.m.

2 164 997

2 043 763,—

Ungaria

p.m.

6 253 748

6 192 829,83

Malta

p.m.

431 282

391 541,—

Țările de Jos

p.m.

– 653 364 512

– 638 798 259,—

Austria

p.m.

20 965 190

20 296 231,—

Polonia

p.m.

25 400 241

24 368 979,62

Portugalia

p.m.

10 504 885

10 581 827,50

România

p.m.

9 129 290

8 890 360,06

Slovenia

p.m.

2 281 348

2 289 398,—

Slovacia

p.m.

4 772 669

4 614 915,—

Finlanda

p.m.

13 150 234

13 174 128,—

Suedia

p.m.

– 143 277 550

– 144 481 874,96

Regatul Unit

p.m.

128 875 281

126 467 075,60

Articolul 1 6 0 – Total

p.m.

0

1 576 852,66

TITLUL 3

EXCEDENTE, SOLDURI ȘI AJUSTĂRI

Articolul

Postul

Rubrică

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

%

2012/2014

CAPITOLUL 3 0

3 0 0

Excedent provenit din exercițiul financiar precedent

p.m.

1 023 276 526

1 496 968 014,23

3 0 2

Excedent de resurse proprii provenit din restituirea excedentului din Fondul de garantare pentru acțiuni externe

p.m.

34 000 000

0,—

CAPITOLUL 3 0 — TOTAL

p.m.

1 057 276 526

1 496 968 014,23

CAPITOLUL 3 1

3 1 0

Aplicarea articolului 10 alineatele (4), (5) și (8) din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1150/2000 la exercițiul financiar 1995 și la exercițiile financiare ulterioare

3 1 0 3

Aplicarea articolului 10 alineatele (4), (5) și (8) din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1150/2000 la exercițiul financiar 1995 și la exercițiile financiare ulterioare

p.m.

p.m.

222 970 336,39

Articolul 3 1 0 — Total

p.m.

p.m.

222 970 336,39

CAPITOLUL 3 1 — TOTAL

p.m.

p.m.

222 970 336,39

CAPITOLUL 3 2

3 2 0

Aplicarea articolului 10 alineatele (6), (7) și (8) din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1150/2000 pentru exercițiul financiar 1995 și exercițiile financiare ulterioare

3 2 0 3

Aplicarea articolului 10 alineatele (6), (7) și (8) din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1150/2000 pentru exercițiul financiar 1995 și exercițiile financiare ulterioare

p.m.

p.m.

306 477 219,83

Articolul 3 2 0 — Total

p.m.

p.m.

306 477 219,83

CAPITOLUL 3 2 — TOTAL

p.m.

p.m.

306 477 219,83

CAPITOLUL 3 4

3 4 0

Ajustare pentru urmările neparticipării anumitor state membre la anumite politici în domeniul libertății, securității și justiției

p.m.

p.m.

–2 788 620,55

CAPITOLUL 3 4 — TOTAL

p.m.

p.m.

–2 788 620,55

CAPITOLUL 3 5

3 5 0

Rezultatul calculului definitiv al finanțării corectării dezechilibrelor bugetare în favoarea Regatului Unit

3 5 0 4

Rezultatul calculului definitiv al finanțării corectării dezechilibrelor bugetare în favoarea Regatului Unit

p.m.

p.m.

2 555 227,38

Articolul 3 5 0 — Total

p.m.

p.m.

2 555 227,38

CAPITOLUL 3 5 — TOTAL

p.m.

p.m.

2 555 227,38

CAPITOLUL 3 6

3 6 0

Rezultatul actualizărilor intermediare ale calculului finanțării corectării dezechilibrelor bugetare în favoarea Regatului Unit

3 6 0 4

Rezultatul actualizărilor intermediare ale calculului finanțării corectării dezechilibrelor bugetare în favoarea Regatului Unit

p.m.

p.m.

14 727 319,76

Articolul 3 6 0 — Total

p.m.

p.m.

14 727 319,76

CAPITOLUL 3 6 — TOTAL

p.m.

p.m.

14 727 319,76

Titlul 3 — Total

p.m.

1 057 276 526

2 040 909 497,04

CAPITOLUL 3 0 —

EXCEDENT PROVENIT DIN EXERCIȚIUL FINANCIAR PRECEDENT

CAPITOLUL 3 1 —

SOLDURI ȘI AJUSTĂRI ALE SOLDURILOR BAZATE PE TVA PENTRU EXERCIȚIILE FINANCIARE PRECEDENTE CA URMARE A APLICĂRII ARTICOLULUI 10 ALINEATELE (4), (5) ȘI (8) DIN REGULAMENTUL (CE, EURATOM) NR. 1150/2000

CAPITOLUL 3 2 —

SOLDURI ȘI AJUSTĂRI ALE SOLDURILOR BAZATE PE VENITUL/PRODUSUL NAȚIONAL BRUT PENTRU EXERCIȚIILE FINANCIARE PRECEDENTE CA URMARE A APLICĂRII ARTICOLULUI 10 ALINEATELE (6), (7) ȘI (8) DIN REGULAMENTUL (CE, EURATOM) NR. 1150/2000

CAPITOLUL 3 4 —

AJUSTARE PENTRU URMĂRILE NEPARTICIPĂRII ANUMITOR STATE MEMBRE LA ANUMITE POLITICI ÎN DOMENIUL LIBERTĂȚII, SECURITĂȚII ȘI JUSTIȚIEI

CAPITOLUL 3 5 —

REZULTATUL CALCULULUI DEFINITIV AL FINANȚĂRII CORECTĂRII DEZECHILIBRELOR BUGETARE ÎN FAVOAREA REGATULUI UNIT

CAPITOLUL 3 6 —

REZULTATUL ACTUALIZĂRILOR INTERMEDIARE ALE CALCULULUI FINANȚĂRII CORECTĂRII DEZECHILIBRELOR BUGETARE ÎN FAVOAREA REGATULUI UNIT

CAPITOLUL 3 0 — EXCEDENT PROVENIT DIN EXERCIȚIUL FINANCIAR PRECEDENT

3 0 0     Excedent provenit din exercițiul financiar precedent

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

1 023 276 526

1 496 968 014,23

Comentarii

În conformitate cu articolul 18 din Regulamentul financiar prevede că soldul fiecărui exercițiu financiar se înscrie în bugetul exercițiului următor ca venit, în cazul unui excedent, sau cheltuială, în cazul unui deficit.

Estimările relevante ale acestor venituri sau cheltuieli se înregistrează în buget în cursul procedurii bugetare și, dacă este cazul, printr-o scrisoare rectificativă prezentată în conformitate cu articolul 39 din Regulamentul financiar. Acestea se stabilesc în conformitate cu principiile menționate la articolul 15 din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1150/2000.

După închiderea conturilor pentru fiecare exercițiu financiar, orice diferență față de estimările făcute se înregistrează în bugetul exercițiului financiar următor prin intermediul unui buget rectificativ, care trebuie prezentat de Comisie în termen de 15 zile de la prezentarea conturilor provizorii.

Un deficit se înscrie la articolul 27 02 01 din situația cheltuielilor din secțiunea III „Comisia”.

Temei juridic

Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1150/2000 al Consiliului din 22 mai 2000 privind punerea în aplicare a Deciziei 2007/436/CE, Euratom referitoare la sistemul de resurse proprii al Comunității Europene (JO L 130, 31.5.2000, p. 1).

Decizia 2007/436/CE, Euratom a Consiliului din 7 iunie 2007 privind sistemul de resurse proprii al Comunităților Europene (JO L 163, 23.6.2007, p. 17), în special articolul 7.

Regulamentul (UE, Euratom) nr. 966/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 octombrie 2012 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii și de abrogare a Regulamentului (CE, Euratom) nr. 1605/2002 al Consiliului (JO L 298, 26.10.2012, p. 1), în special articolul 18.

3 0 2     Excedent de resurse proprii provenit din restituirea excedentului din Fondul de garantare pentru acțiuni externe

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

34 000 000

0,—

Comentarii

În conformitate cu articolele 3 și 4 din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 480/2009, acest articol este destinat să cuprindă eventualul excedent din Fondul de garantare pentru acțiuni externe, odată ce se depășește suma țintă.

Temei juridic

Decizia 2007/436/CE, Euratom a Consiliului din 7 iunie 2007 privind sistemul de resurse proprii al Comunităților Europene (JO L 163, 23.6.2007, p. 17).

Regulamentul (CE, Euratom) nr. 480/2009 al Consiliului din 25 mai 2009 privind constituirea Fondului de garantare pentru acțiuni externe (JO L 145, 10.6.2009, p. 10).

Regulamentul (UE, Euratom) nr. 966/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 octombrie 2012 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii și de abrogare a Regulamentului (CE, Euratom) nr. 1605/2002 al Consiliului (JO L 298, 26.10.2012, p. 1), în special articolul 7 alineatul (2).

CAPITOLUL 3 1 — SOLDURI ȘI AJUSTĂRI ALE SOLDURILOR BAZATE PE TVA PENTRU EXERCIȚIILE FINANCIARE PRECEDENTE CA URMARE A APLICĂRII ARTICOLULUI 10 ALINEATELE (4), (5) ȘI (8) DIN REGULAMENTUL (CE, EURATOM) NR. 1150/2000

3 1 0     Aplicarea articolului 10 alineatele (4), (5) și (8) din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1150/2000 la exercițiul financiar 1995 și la exercițiile financiare ulterioare

3 1 0 3   Aplicarea articolului 10 alineatele (4), (5) și (8) din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1150/2000 la exercițiul financiar 1995 și la exercițiile financiare ulterioare

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

222 970 336,39

Comentarii

În conformitate cu articolul 7 alineatul (1) din Regulamentul (CEE, Euratom) nr. 1553/89, statele membre transmit Comisiei, înainte de 31 iulie, o situație a sumei totale a bazei resurselor TVA pentru anul calendaristic anterior.

Fiecare stat membru este debitat cu o sumă calculată pe baza situației respective, conform normelor Uniunii, și este creditat cu cele 12 plăți efectuate în mod real în cursul exercițiului financiar precedent. Comisia stabilește soldul și îl comunică fiecărui stat membru în timp util pentru ca statul membru să îl poată înregistra în contul Comisiei prevăzut la articolul 9 alineatul (1) din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1150/2000 în prima zi lucrătoare din luna decembrie a aceluiași an.

Orice corecție adusă situațiilor menționate anterior în urma controalelor efectuate de Comisiei în conformitate cu articolul 9 din Regulamentul (CEE, Euratom) nr. 1553/89 și/sau orice modificare a VNB-ului aferent exercițiilor financiare anterioare care are un efect asupra reducerii bazei „TVA” va duce la ajustarea soldurilor „TVA”.

Temei juridic

Regulamentul (CEE, Euratom) nr. 1553/89 al Consiliului din 29 mai 1989 privind regimul unitar definitiv de colectare a resurselor proprii provenite din taxa pe valoarea adăugată (JO L 155, 7.6.1989, p. 9).

Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1150/2000 al Consiliului din 22 mai 2000 privind punerea în aplicare a Deciziei 2007/436/CE, Euratom referitoare la sistemul de resurse proprii al Comunităților Europene (JO L 130, 31.5.2000, p. 1), în special articolul 10 alineatele (4), (5) și (8).

Stat membru

Buget 2014

Buget 2013

Execuție 2012

Belgia

p.m.

p.m.

–16 820 717,65

Bulgaria

p.m.

p.m.

– 998 469,74

Republica Cehă

p.m.

p.m.

– 171 500,48

Danemarca

p.m.

p.m.

–4 211 702,92

Germania

p.m.

p.m.

54 932 404,29

Estonia

p.m.

p.m.

– 629 876,36

Irlanda

p.m.

p.m.

5 742 052,25

Grecia

p.m.

p.m.

–52 894 063,13

Spania

p.m.

p.m.

– 120 330 441,04

Franța

p.m.

p.m.

14 165 175,77

Croatia

p.m.

Italia

p.m.

p.m.

336 360 666,55

Cipru

p.m.

p.m.

43 500,—

Letonia

p.m.

p.m.

1 369 178,33

Lituania

p.m.

p.m.

2 418 971,88

Luxemburg

p.m.

p.m.

–5 719 604,37

Ungaria

p.m.

p.m.

–22 272 989,56

Malta

p.m.

p.m.

382 050,—

Țările de Jos

p.m.

p.m.

–11 026 528,34

Austria

p.m.

p.m.

14 762 805,39

Polonia

p.m.

p.m.

209 962,29

Portugalia

p.m.

p.m.

122 250,—

România

p.m.

p.m.

3 281 559,79

Slovenia

p.m.

p.m.

– 350 265,02

Slovacia

p.m.

p.m.

8 726 946,82

Finlanda

p.m.

p.m.

4 264 524,76

Suedia

p.m.

p.m.

7 362 660,94

Regatul Unit

p.m.

p.m.

4 251 785,94

Postul 3 1 0 3 – Total

p.m.

p.m.

222 970 336,39

CAPITOLUL 3 2 — SOLDURI ȘI AJUSTĂRI ALE SOLDURILOR BAZATE PE VENITUL/PRODUSUL NAȚIONAL BRUT PENTRU EXERCIȚIILE FINANCIARE PRECEDENTE CA URMARE A APLICĂRII ARTICOLULUI 10 ALINEATELE (6), (7) ȘI (8) DIN REGULAMENTUL (CE, EURATOM) NR. 1150/2000

3 2 0     Aplicarea articolului 10 alineatele (6), (7) și (8) din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1150/2000 pentru exercițiul financiar 1995 și exercițiile financiare ulterioare

3 2 0 3   Aplicarea articolului 10 alineatele (6), (7) și (8) din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1150/2000 pentru exercițiul financiar 1995 și exercițiile financiare ulterioare

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

306 477 219,83

Comentarii

Pe baza cifrelor pentru venitul național brut agregat și pentru componentele acestuia pentru exercițiul precedent, astfel cum sunt transmise de statele membre în conformitate cu articolul 2 alineatul (2) din Regulamentul 1287/2003, fiecare stat membru este debitat cu o sumă calculată conform normelor Uniunii și este creditat cu cele douăsprezece plăți efectuate în mod real în cursul exercițiului financiar precedent.

Comisia stabilește soldul pentru fiecare stat membru și îl comunică acestuia în timp util pentru ca statul membru respectiv să își poată înregistra soldul în contul prevăzut la articolul 9 alineatul (1) din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1150/2000 în prima zi lucrătoare din luna decembrie a aceluiași an.

Orice modificare a produsului național brut/venitului național brut pentru exercițiile financiare anterioare în conformitate cu articolul 2 alineatul (2) din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1287/2003, sub rezerva articolelor 4 și 5 din acest regulament, duce la o ajustare de către statul membru în cauză a soldului stabilit în temeiul articolului 10 alineatul (7) din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1150/2000.

Temei juridic

Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1150/2000 al Consiliului din 22 mai 2000 privind punerea în aplicare a Deciziei 2007/436/CE, Euratom referitoare la sistemul de resurse proprii al Comunităților Europene (JO L 130, 31.5.2000, p. 1), în special articolul 10 alineatele (6), (7) și (8).

Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1287/2003 al Consiliului din 15 iulie 2003 privind armonizarea venitului național brut la prețurile pieței (JO L 181, 19.7.2003, p. 1).

Stat membru

Buget 2014

Buget 2013

Execuție 2012

Belgia

p.m.

p.m.

50 376 510,12

Bulgaria

p.m.

p.m.

4 961 140,90

Republica Cehă

p.m.

p.m.

26 595 891,85

Danemarca

p.m.

p.m.

49 360 472,78

Germania

p.m.

p.m.

414 890 997,74

Estonia

p.m.

p.m.

1 420 179,46

Irlanda

p.m.

p.m.

30 341 387,90

Grecia

p.m.

p.m.

– 145 806 031,67

Spania

p.m.

p.m.

–59 671 242,71

Franța

p.m.

p.m.

64 017 365,54

Croatia

p.m.

Italia

p.m.

p.m.

– 126 290 339,05

Cipru

p.m.

p.m.

199 703,19

Letonia

p.m.

p.m.

11 384 582,92

Lituania

p.m.

p.m.

2 568 398,34

Luxemburg

p.m.

p.m.

–27 121 232,07

Ungaria

p.m.

p.m.

–18 940 424,83

Malta

p.m.

p.m.

1 811 881,36

Țările de Jos

p.m.

p.m.

–95 838 959,66

Austria

p.m.

p.m.

58 625 149,88

Polonia

p.m.

p.m.

–20 305 239,68

Portugalia

p.m.

p.m.

102 906 780,63

România

p.m.

p.m.

76 474 527,66

Slovenia

p.m.

p.m.

– 218 593,42

Slovacia

p.m.

p.m.

–5 778 649,34

Finlanda

p.m.

p.m.

–43 538 610,19

Suedia

p.m.

p.m.

79 104 615,68

Regatul Unit

p.m.

p.m.

– 125 053 043,50

Postul 3 2 0 3 – Total

p.m.

p.m.

306 477 219,83

CAPITOLUL 3 4 — AJUSTARE PENTRU URMĂRILE NEPARTICIPĂRII ANUMITOR STATE MEMBRE LA ANUMITE POLITICI ÎN DOMENIUL LIBERTĂȚII, SECURITĂȚII ȘI JUSTIȚIEI

3 4 0     Ajustare pentru urmările neparticipării anumitor state membre la anumite politici în domeniul libertății, securității și justiției

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

–2 788 620,55

Comentarii

În conformitate cu articolul 3 din Protocolul privind poziția Danemarcei și cu articolul 5 din Protocolul privind poziția Regatului Unit și a Irlandei, anexate la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, aceste state membre beneficiază de o derogare integrală de la suportarea consecințelor financiare ale unor domenii specifice din politicile privind libertatea, securitatea și justiția, cu excepția costurilor administrative conexe. Prin urmare, statele menționate anterior pot obține o ajustare a resurselor proprii vărsate pentru fiecare exercițiu financiar la care nu participă.

Contribuția fiecărui stat membru la mecanismul de ajustare este calculată prin aplicarea, la cheltuielile bugetare care decurg din această operație sau politică, a cheii venitului național brut agregat și a componentelor acestuia din exercițiile precedente, puse la dispoziție de statele membre în conformitate cu articolul 2 alineatul (2) of Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1287/2003 al Consiliului din 15 iulie 2003 privind armonizarea venitului național brut la prețurile pieței (JO L 181, 19.7.2003, p. 1).

Comisia stabilește soldul pentru fiecare stat membru și îl comunică acestuia în timp util pentru ca statul membru respectiv să își poată înregistra soldul în contul prevăzut la articolul 9 alineatul (1) din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1150/2000 în prima zi lucrătoare din luna decembrie a aceluiași an, în conformitate cu articolul 10a din regulamentul respectiv.

Temei juridic

Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1150/2000 al Consiliului din 22 mai 2000 privind punerea în aplicare a Deciziei 2007/436/CE, Euratom referitoare la sistemul de resurse proprii al Comunităților Europene (JO L 130, 31.5.2000, p. 1), în special articolul 10a.

Protocolul privind poziția Danemarcei, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 3, și Protocolul privind poziția Regatului Unit și a Irlandei cu privire la spațiul de libertate, securitate și justiție, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 5.

Stat membru

Buget 2014

Buget 2013

Execuție 2012

Belgia

p.m.

p.m.

1 819 750,07

Bulgaria

p.m.

p.m.

182 393,10

Republica Cehă

p.m.

p.m.

689 207,07

Danemarca

p.m.

p.m.

–3 242 190,40

Germania

p.m.

p.m.

12 853 399,60

Estonia

p.m.

p.m.

73 589,56

Irlanda

p.m.

p.m.

–3 225 605,45

Grecia

p.m.

p.m.

985 486,84

Spania

p.m.

p.m.

5 070 963,06

Franța

p.m.

p.m.

9 900 589,35

Croatia

Italia

p.m.

p.m.

p.m.

7 629 718,75

Cipru

p.m.

p.m.

87 275,66

Letonia

p.m.

p.m.

100 325,78

Lituania

p.m.

p.m.

144 387,18

Luxemburg

p.m.

p.m.

149 671,04

Ungaria

p.m.

p.m.

461 929,61

Malta

p.m.

p.m.

29 562,37

Țările de Jos

p.m.

p.m.

2 951 140,85

Austria

p.m.

p.m.

1 458 577,18

Polonia

p.m.

p.m.

1 734 319,35

Portugalia

p.m.

p.m.

801 537,29

România

p.m.

p.m.

616 226,98

Slovenia

p.m.

p.m.

173 607,12

Slovacia

p.m.

p.m.

328 948,25

Finlanda

p.m.

p.m.

926 649,27

Suedia

p.m.

p.m.

2 008 436,76

Regatul Unit

p.m.

p.m.

–47 498 516,79

Articolul 3 4 0 – Total

p.m.

p.m.

–2 788 620,55

CAPITOLUL 3 5 — REZULTATUL CALCULULUI DEFINITIV AL FINANȚĂRII CORECTĂRII DEZECHILIBRELOR BUGETARE ÎN FAVOAREA REGATULUI UNIT

3 5 0     Rezultatul calculului definitiv al finanțării corectării dezechilibrelor bugetare în favoarea Regatului Unit

3 5 0 4   Rezultatul calculului definitiv al finanțării corectării dezechilibrelor bugetare în favoarea Regatului Unit

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

2 555 227,38

Comentarii

Rezultatul calculului definitiv al finanțării corectării dezechilibrelor bugetare în favoarea Regatului Unit.

Cifrele pentru 2012 corespund rezultatului calculului definitiv al finanțării corectării dezechilibrelor bugetare în favoarea Regatului Unit în ceea ce privește corectarea pentru exercițiul 2008.

Cifrele reprezentând execuția 2013 corespund rezultatului calculului definitiv al finanțării corecției dezechilibrelor bugetare în favoarea Regatului Unit în ceea ce privește corecția pentru exercițiul 2009.

Temei juridic

Decizia 2000/597/CE, Euratom a Consiliului din 29 septembrie 2000 privind sistemul de resurse proprii al Comunităților Europene (JO L 253, 7.10.2000, p. 42), în special articolele 4 și 5.

Decizia 2007/436/CE, Euratom a Consiliului din 7 iunie 2007 privind sistemul de resurse proprii al Comunităților Europene (JO L 163, 23.6.2007, p. 17), în special articolele 4 și 5.

Stat membru

Buget 2014

Buget 2013

Execuție 2012

Belgia

p.m.

–1 560 520

–2 436 633,—

Bulgaria

p.m.

347 361

1 220 805,96

Republica Cehă

p.m.

638 761

1 771 024,47

Danemarca

p.m.

–2 771 664

–3 868 897,95

Germania

p.m.

–5 926 083

–4 774 265,—

Estonia

p.m.

– 102 455

47 930,—

Irlanda

p.m.

–1 276 162

492 015,—

Grecia

p.m.

–11 973 529

–4 953 249,—

Spania

p.m.

–19 472 383

–5 638 762,—

Franța

p.m.

–44 165 819

–19 594 776,—

Croatia

Italia

p.m.

–25 357 823

8 439 585,—

Cipru

p.m.

– 337 011

– 497 841,—

Letonia

p.m.

85 188

– 257 571,33

Lituania

p.m.

– 214 388

318 425,04

Luxemburg

p.m.

– 694 287

– 714 690,—

Ungaria

p.m.

–2 506 364

–1 198 154,27

Malta

p.m.

7 989

–66 212,—

Țările de Jos

p.m.

–2 758 821

– 305 503,—

Austria

p.m.

– 712 461

– 238 031,—

Polonia

p.m.

–3 037 695

–2 794 963,22

Portugalia

p.m.

– 244 526

2 383 572,—

România

p.m.

23 753

1 159 230,93

Slovenia

p.m.

– 485 496

39 130,—

Slovacia

p.m.

–1 338 212

– 868 292,—

Finlanda

p.m.

–1 122 623

2 996 972,—

Suedia

p.m.

2 136 996

–1 877 049,63

Regatul Unit

p.m.

122 818 274

33 771 427,38

Post 3 5 0 4 – Total

p.m.

0

2 555 227,38

CAPITOLUL 3 6 — REZULTATUL ACTUALIZĂRILOR INTERMEDIARE ALE CALCULULUI FINANȚĂRII CORECTĂRII DEZECHILIBRELOR BUGETARE ÎN FAVOAREA REGATULUI UNIT

3 6 0     Rezultatul actualizărilor intermediare ale calculului finanțării corectării dezechilibrelor bugetare în favoarea Regatului Unit

3 6 0 4   Rezultatul actualizărilor intermediare ale calculului finanțării corectării dezechilibrelor bugetare în favoarea Regatului Unit

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

14 727 319,76

Comentarii

Acest post este destinat să înregistreze diferența dintre suma înscrisă ultima dată în buget și cea mai recentă actualizare intermediară a corecției în favoarea Regatului Unit înainte de efectuarea calculelor finale.

Cifrele pentru 2012 corespund rezultatului calculului intermediar al finanțării corectării dezechilibrelor bugetare în favoarea Regatului Unit în ceea ce privește corectarea pentru exercițiul 2010.

Temei juridic

Decizia 2007/436/CE, Euratom a Consiliului din 7 iunie 2007 privind sistemul de resurse proprii al Comunităților Europene (JO L 163, 23.6.2007, p. 17), în special articolele 4 și 5.

Stat membru

Buget 2014

Buget 2013

Execuție 2012

Belgia

p.m.

p.m.

–7 206 164,—

Bulgaria

p.m.

p.m.

– 874 899,—

Republica Cehă

p.m.

p.m.

–1 200 038,99

Danemarca

p.m.

p.m.

–5 748 682,57

Germania

p.m.

p.m.

–12 395 478,—

Estonia

p.m.

p.m.

– 159 399,—

Irlanda

p.m.

p.m.

–4 114 974,—

Grecia

p.m.

p.m.

–10 261 013,—

Spania

p.m.

p.m.

–31 026 737,—

Franța

p.m.

p.m.

–53 804 546,—

Croatia

p.m.

Italia

p.m.

p.m.

–44 693 441,—

Cipru

p.m.

p.m.

– 988 357,—

Letonia

p.m.

p.m.

233 974,76

Lituania

p.m.

p.m.

– 468 726,96

Luxemburg

p.m.

p.m.

–1 321 483,—

Ungaria

p.m.

p.m.

–4 026 276,84

Malta

p.m.

p.m.

– 289 108,—

Țările de Jos

p.m.

p.m.

–3 588 342,—

Austria

p.m.

p.m.

– 764 191,—

Polonia

p.m.

p.m.

–15 319 082,81

Portugalia

p.m.

p.m.

–4 186 172,—

România

p.m.

p.m.

1 288 310,43

Slovenia

p.m.

p.m.

–1 504 459,—

Slovacia

p.m.

p.m.

–2 287 722,—

Finlanda

p.m.

p.m.

–4 814 952,—

Suedia

p.m.

p.m.

–1 711 938,05

Regatul Unit

p.m.

p.m.

225 961 217,79

Postul 3 6 0 4 – Total

p.m.

p.m.

14 727 319,76

TITLUL 4

VENITURI PROVENITE DE LA PERSOANE CARE LUCREAZĂ ÎN CADRUL INSTITUȚIILOR UNIUNII ȘI ÎN CADRUL ALTOR ORGANISME ALE ACESTEIA

Articolul

Postul

Rubrică

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

%

2012/2014

CAPITOLUL 4 0

4 0 0

Încasări din impozitul pe remunerațiile, salariile și indemnizațiile membrilor instituțiilor, ale funcționarilor, ale celorlalți agenți și ale beneficiarilor de pensii și ale membrilor organismelor de conducere ale Băncii Europene de Investiții, ale Băncii Centrale Europene, ale Fondului european de investiții și ale membrilor personalului și beneficiarilor de pensii ai acestora

654 290 626

644 173 746

602 326 471,69

92,06

4 0 3

Încasări din contribuția temporară care afectează remunerațiile membrilor instituțiilor, ale funcționarilor și ale celorlalți agenți în activitate

p.m.

p.m.

68 936,02

4 0 4

Încasări din prelevarea specială care afectează remunerațiile membrilor instituțiilor, ale funcționarilor și ale celorlalți agenți în activitate

68 333 233

43 887 871

64 279 932,19

94,07

CAPITOLUL 4 0 — TOTAL

722 623 859

688 061 617

666 675 339,90

92,26

CAPITOLUL 4 1

4 1 0

Contribuția personalului la finanțarea sistemului de pensii

435 628 040

472 648 608

449 267 223,91

103,13

4 1 1

Transferul sau răscumpărarea drepturilor la pensie de către personal

92 862 947

98 306 299

101 041 750,27

108,81

4 1 2

Contribuția la sistemul de pensii a funcționarilor și a agenților temporari aflați în concediu în interes personal

110 000

110 000

71 523,84

65,02

CAPITOLUL 4 1 — TOTAL

528 600 987

571 064 907

550 380 498,02

104,12

CAPITOLUL 4 2

4 2 0

Contribuția agențiilor descentralizate și a organizațiilor internaționale, în calitate de angajatori, la sistemul de pensii

23 774 384

19 060 344

18 541 927,07

77,99

4 2 1

Contribuții ale membrilor Parlamentului European la sistemul de pensii

p.m.

p.m.

19 166,90

CAPITOLUL 4 2 — TOTAL

23 774 384

19 060 344

18 561 093,97

78,07

Titlul 4 — Total

1 274 999 230

1 278 186 868

1 235 616 931,89

96,91

CAPITOLUL 4 0 —

IMPOZITE ȘI REȚINERI DIVERSE

CAPITOLUL 4 1 —

CONTRIBUȚII LA SISTEMUL DE PENSII

CAPITOLUL 4 2 —

ALTE CONTRIBUȚII LA SISTEMUL DE PENSII

CAPITOLUL 4 0 — IMPOZITE ȘI REȚINERI DIVERSE

4 0 0     Încasări din impozitul pe remunerațiile, salariile și indemnizațiile membrilor instituțiilor, ale funcționarilor, ale celorlalți agenți și ale beneficiarilor de pensii și ale membrilor organismelor de conducere ale Băncii Europene de Investiții, ale Băncii Centrale Europene, ale Fondului european de investiții și ale membrilor personalului și beneficiarilor de pensii ai acestora

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

654 290 626

644 173 746

602 326 471,69

Comentarii

Aceste venituri reprezintă impozitele pe remunerații, salarii și retribuții de orice tip, cu excepția beneficiilor și a alocațiilor de familie plătite membrilor Comisiei, funcționarilor, celorlalți agenți și persoanelor care primesc plăți compensatorii la încheierea activității la care se face referire la capitolul 01 din fiecare titlu al situației cheltuielilor, precum și beneficiarilor de pensii.

Temei juridic

Statutul funcționarilor Uniunii Europene.

Regimul aplicabil celorlalți agenți ai Uniunii Europene.

Protocolul privind privilegiile și imunitățile Uniunii Europene, în special articolul 12.

Regulamentul nr. 422/67/CEE, nr. 5/67/Euratom al Consiliului din 25 iulie 1967 de stabilire a regimului financiar al președintelui și membrilor Comisiei, al președintelui, judecătorilor, avocaților generali și grefierului Curții de Justiție, al președintelui, membrilor și grefierului Tribunalului de Primă Instanță, precum și al președintelui, membrilor și grefierului Tribunalului Funcției Publice a Uniunii Europene (JO 187, 8.8.1967, p. 1).

Regulamentul (CEE, Euratom, CECO) nr. 260/68 al Consiliului din 29 februarie 1968 de stabilire a condițiilor și a procedurii de aplicare a impozitului stabilit în beneficiul Comunităților Europene (JO L 56, 4.3.1968, p. 8).

Regulamentul (CECO, CEE, Euratom) nr. 1860/76 al Consiliului din 29 iunie 1976 de stabilire a condițiilor și a procedurii de aplicare a impozitului stabilit în beneficiul Comunităților Europene (JO L 214, 6.8.1976, p. 24).

Regulamentul (CEE, Euratom, CECO) nr. 2290/77 al Consiliului din 18 octombrie 1977 de stabilire a regimului financiar al membrilor Curții de Conturi (JO L 268, 20.10.1977, p. 1).

Decizia 94/262/CECO, CE, Euratom a Parlamentului European din 9 martie 1994 privind statutul și condițiile generale pentru exercitarea funcțiilor Ombudsmanului (OJ L 113, 4.5.1994, p. 15).

Decizia nr. 1247/2002/CE a Parlamentului European, a Consiliului și a Comisiei din 1 iulie 2002 privind statutul și condițiile generale de exercitare a atribuțiilor Autorității Europene pentru Protecția Datelor (JO L 183, 12.7.2002, p. 1).

Decizia 2009/909/UE a Consiliului din 1 decembrie 2009 de stabilire a condițiilor de angajare a președintelui Consiliului European (JO L 322, 9.12.2009, p. 35).

Decizia nr. 2009/910/UE a Consiliului din 1 decembrie 2009 de stabilire a condițiilor de angajare a Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate (JO L 322, 9.12.2009, p. 36).

Decizia nr. 2009/912/UE a Consiliului din 1 decembrie 2009 de stabilire a condițiilor de angajare a Secretarului General al Consiliului Uniunii Europene (JO L 322, 9.12.2009, p. 38).

Parlamentul European

72 232 824

Consiliu

22 524 000

Comisie:

431 201 921

— administrație

(351 548 000)

— cercetare și dezvoltare tehnologică

(14 631 182)

— cercetare (acțiuni indirecte)

(15 381 881)

— Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF)

(2 981 000)

— Oficiul European pentru Selecția Personalului (EPSO)

(650 000)

— Oficiul pentru Infrastructură și Logistică din Bruxelles (OIB)

(2 313 000)

— Oficiul pentru Infrastructură și Logistică din Luxemburg (OIL)

(850 000)

— Oficiul de Administrație și Plată a Drepturilor Individuale (PMO)

(1 132 000)

— Oficiul pentru Publicații al Uniunii Europene (OP)

(3 225 000)

— Agenția pentru Cooperarea Autorităților de Reglementare din Domeniul Energiei (ACER)

(239 850)

— Sediul Agenției pentru gestionarea operațională a sistemelor informatice la scară largă, în domeniul afacerilor interne

(268 136)

— Întreprinderea comună Artemis – Inițiativa privind sistemele informatice integrate (ARTEMIS JU)

(93 599)

— Întreprinderea comună pentru bioindustrii

(46 743)

— Organismul autorităților europene de reglementare în domeniul comunicațiilor electronice (OAREC)

(67 383)

— Întreprinderea comună pentru tehnologie curată în aeronautică și transportul aerian (CLEAN SKY JU)

(171 512)

— Oficiul Comunitar pentru Soiuri de Plante (OCSP)

(217 205)

— Agenția Executivă pentru Consumatori, Sănătate și Alimente (CHAFEA fosta EAHC)

(185 260)

— Agenția Executivă pentru Educație, Audiovizual și Cultură (EACEA)

(1 029 027)

— Agenția Europeană pentru Reconstrucție

(p.m.)

— Agenția Europeană pentru Sănătate și Securitate în Muncă (EU-OSHA)

(230 922)

— Agenția Europeană pentru Gestionarea Cooperării Operative la Frontierele Externe (Frontex)

(866 038)

— Biroul European de Sprijin pentru Azil (BESA)

(146 426)

— Agenția Europeană de Siguranță a Aviației (AESA)

(3 747 041)

— Autoritatea bancară europeană (ABE)

(894 882)

— EUROJUST

(608 236)

— Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor (ECDC)

(1 097 302)

— Centrul European pentru Dezvoltarea Formării Profesionale (CEDEFOP)

(543 119)

— Agenția Europeană pentru Produse Chimice (ECHA)

(2 935 177)

— Agenția Europeană de Mediu (AEM)

(1 139 840)

— Agenția Europeană pentru Controlul Pescuitului (EFCA)

(275 605)

— Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (EFSA)

(1 366 953)

— Fundația Europeană pentru Îmbunătățirea Condițiilor de Viață și de Muncă (Eurofound)

(567 399)

— Autoritatea Europeană de Supraveghere a GNSS European (GALILEO)

(435 913)

— Institutul European pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați (EIGE)

(129 853)

— Institutul European de Inovare și Tehnologie (IET)

(153 177)

— Autoritatea europeană pentru asigurări și pensii ocupaționale (AEAPO)

(474 087)

— Întreprinderea comună europeană pentru ITER și pentru dezvoltarea energiei de fuziune (F4E)

(1 654 563)

— Agenția Europeană pentru Siguranța Maritimă (EMSA)

(891 211)

— Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA)

(3 979 957)

— Observatorul European pentru Droguri și Toxicomanie (OEDT)

(500 368)

— Întreprinderea comună „Consiliul consultativ european de inițiativă privind nanoelectronica” (ENIAC)

(93 486)

— Agenția Europeană pentru Securitatea Rețelelor Informatice și a Datelor (ENISA)

(249 629)

— Colegiul European de Poliție (CEPOL)

(103 557)

— Oficiul European de Poliție (Europol)

(2 324 699)

— Agenția Europeană a Căilor Ferate (AEF)

(790 771)

— Agenția executivă a Consiliului European pentru Cercetare (AECEC)

(865 474)

— Autoritatea europeană pentru valori mobiliare și piețe (AEVMP)

(546 965)

— Fundația Europeană de Formare (ETF)

(758 977)

— Agenția pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene (FRA)

(432 845)

— Agenția Executivă pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii (EASME fosta EACI)

(703 756)

— Întreprinderea comună „Pile de combustie și hidrogen” (PCH)

(105 426)

— Agenția Executivă pentru Inovare și Rețele (INEA fosta TEN-T EA)

(390 885)

— Întreprinderea comună pentru inițiativa privind medicamentele inovatoare (IMI)

(216 660)

— Întreprinderea comună pentru realizarea sistemului european de nouă generație pentru gestionarea traficului aerian (SESAR)

(228 585)

— Oficiul pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (OAPI)

(3 713 455)

— Agenția Executivă pentru Cercetare (REA)

(951 621)

— Centrul de Traduceri pentru Organismele Uniunii Europene (CdT)

(1 056 283)

Curtea de Justiție

24 204 000

Curtea de Conturi

10 004 000

Comitetul Economic și Social European

4 521 290

Comitetul Regiunilor

3 188 444

Ombudsmanul European

593 147

Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor

489 000

Serviciul European de Acțiune Externă

21 542 000

Banca Europeană de Investiții

38 090 000

Banca Centrală Europeană

23 000 000

Fondul european de investiții

2 700 000

Total

654 290 626

4 0 3     Încasări din contribuția temporară care afectează remunerațiile membrilor instituțiilor, ale funcționarilor și ale celorlalți agenți în activitate

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

68 936,02

Comentarii

Dispozițiile privind contribuția temporară au fost aplicabile până la 30 iunie 2003. Prin urmare, această linie va acoperi orice venituri din suma reziduală a contribuției temporare care afectează salariile membrilor Comisiei, ale funcționarilor și ale celorlalți agenți în activitate.

Temei juridic

Statutul funcționarilor Comunității Europene, în special articolul 66a în forma în vigoare înainte de 15 decembrie 2003.

Regulamentul nr. 422/67/CEE, nr. 5/67/Euratom al Consiliului din 25 iulie 1967 de stabilire a regimului financiar al președintelui și membrilor Comisiei, al președintelui, judecătorilor, avocaților generali și grefierului Curții de Justiție, al președintelui, membrilor și grefierului Tribunalului de Primă Instanță, precum și al președintelui, membrilor și grefierului Tribunalului Funcției Publice a Uniunii Europene (JO 187, 8.8.1967, p. 1).

Regulamentul (CEE, Euratom, CECO) nr. 2290/77 al Consiliului din 18 octombrie 1977 de stabilire a regimului financiar al membrilor Curții de Conturi (JO L 268, 20.10.1977, p. 1).

Parlamentul European

p.m.

Consiliu

p.m.

Comisia:

p.m.

— administrație

(p.m.)

— cercetare și dezvoltare tehnologică

(p.m.)

— cercetare (acțiuni indirecte)

(p.m.)

— Oficiul European pentru Selecția Personalului (EPSO)

(p.m.)

— Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF)

(p.m.)

— Oficiul pentru Infrastructură și Logistică din Bruxelles (OIB)

(p.m.)

— Oficiul pentru Infrastructură și Logistică din Luxemburg (OIL)

(p.m.)

— Oficiul de Administrație și Plată a Drepturilor Individuale (PMO)

(p.m.)

— Oficiul pentru Publicații al Uniunii Europene (OP)

(p.m.)

— Oficiul Comunitar pentru Soiuri de Plante (OCSP)

(p.m.)

— EUROJUST

(p.m.)

— Agenția Europeană pentru Reconstrucție

(p.m.)

— Agenția Europeană pentru Sănătate și Securitate în Muncă (EU-OSHA)

(p.m.)

— Agenția Europeană pentru Medicamente (EMEA)

(p.m.)

— Agenția Europeană de Siguranță a Aviației (AESA)

(p.m.)

— Centrul European pentru Dezvoltarea Formării Profesionale (Cedefop)

(p.m.)

— Agenția Europeană de Mediu (AEM)

(p.m.)

— Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (EFSA)

(p.m.)

— Fundația Europeană pentru Îmbunătățirea Condițiilor de Viață și de Muncă (Eurofound)

(p.m.)

— Agenția Europeană pentru Siguranța Maritimă (EMSA)

(p.m.)

— Observatorul European pentru Droguri și Toxicomanie (OEDT)

(p.m.)

— Agenția pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene (FRA)

(p.m.)

— Fundația Europeană de Formare (ETF)

(p.m.)

— Oficiul pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (OAPI)

(p.m.)

— Centrul de Traduceri pentru Organismele Uniunii Europene (CdT)

(p.m.)

Curtea de Justiție a Uniunii Europene

p.m.

Curtea de Conturi

p.m.

Comitetul Economic și Social European

p.m.

Comitetul Regiunilor

p.m.

Ombudsmanul European

p.m.

Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor

p.m.

Total

p.m.

4 0 4     Încasări din prelevarea specială care afectează remunerațiile membrilor instituțiilor, ale funcționarilor și ale celorlalți agenți în activitate

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

68 333 233

43 887 871

64 279 932,19

Comentarii

Acest articol este destinat să înregistreze prelevarea specială care afectează remunerațiile funcționarilor și ale celorlalți agenți în activitate, în conformitate cu articolul 66 a din Statutul funcționarilor.

Temei juridic

Statutul funcționarilor Uniunii Europene, în special articolul 66a.

Regimul aplicabil celorlalți agenți ai Uniunii Europene.

Regulamentul nr. 422/67/CEE, nr. 5/67/Euratom al Consiliului din 25 iulie 1967 de stabilire a regimului financiar al președintelui și membrilor Comisiei, al președintelui, judecătorilor, avocaților generali și grefierului Curții de Justiție, al președintelui, membrilor și grefierului Tribunalului de Primă Instanță, precum și al președintelui, membrilor și grefierului Tribunalului Funcției Publice a Uniunii Europene (JO 187, 8.8.1967, p. 1).

Regulamentul (CEE, Euratom, CECO) nr. 2290/77 al Consiliului din 18 octombrie 1977 de stabilire a regimului financiar al membrilor Curții de Conturi (JO L 268, 20.10.1977, p. 1).

Decizia 94/262/CECO, CE, Euratom a Parlamentului European din 9 martie 1994 privind statutul și condițiile generale pentru exercitarea funcțiilor Ombudsmanului (OJ L 113, 4.5.1994, p. 15).

Decizia nr. 1247/2002/CE a Parlamentului European, a Consiliului și a Comisiei din 1 iulie 2002 privind statutul și condițiile generale de exercitare a atribuțiilor Autorității Europene pentru Protecția Datelor (JO L 183, 12.7.2002, p. 1).

Decizia 2009/909/UE a Consiliului din 1 decembrie 2009 de stabilire a condițiilor de angajare a președintelui Consiliului European (JO L 322, 9.12.2009, p. 35).

Decizia nr. 2009/910/UE a Consiliului din 1 decembrie 2009 de stabilire a condițiilor de angajare a Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate (JO L 322, 9.12.2009, p. 36).

Decizia nr. 2009/912/UE a Consiliului din 1 decembrie 2009 de stabilire a condițiilor de angajare a Secretarului General al Consiliului Uniunii Europene (JO L 322, 9.12.2009, p. 38).

Parlamentul European

8 967 490

Consiliu

2 793 000

Comisie:

46 994 080

— administrație

(32 200 000)

— cercetare și dezvoltare tehnologică

(2 948 707)

— cercetare (acțiuni indirecte)

(2 678 317)

— Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF)

(615 000)

— Oficiul European pentru Selecția Personalului (EPSO)

(134 000)

— Oficiul pentru Infrastructură și Logistică din Bruxelles (OIB)

(433 000)

— Oficiul pentru Infrastructură și Logistică din Luxemburg (OIL)

(147 000)

— Oficiul de Administrație și Plată a Drepturilor Individuale (PMO)

(238 000)

— Oficiul pentru Publicații al Uniunii Europene (OP)

(673 000)

— Agenția pentru Cooperarea Autorităților de Reglementare din Domeniul Energiei (ACER)

(40 469)

— Sediul Agenției pentru gestionarea operațională a sistemelor informatice la scară largă, în domeniul afacerilor interne

(55 706)

— Întreprinderea comună Artemis – Inițiativa privind sistemele informatice integrate (ARTEMIS JU)

(17 198)

— Întreprinderea comună pentru bioindustrii

(8 250)

— Organismul autorităților europene de reglementare în domeniul comunicațiilor electronice (OAREC)

(13 527)

— Întreprinderea comună pentru tehnologie curată în aeronautică și transportul aerian (CLEAN SKY JU)

(33 052)

— Oficiul Comunitar pentru Soiuri de Plante (OCSP)

(43 219)

— Agenția Executivă pentru Consumatori, Sănătate și Alimente (CHAFEA fosta EAHC)

(22 882)

— Agenția Executivă pentru Educație, Audiovizual și Cultură (EACEA)

(162 385)

— Agenția Europeană pentru Reconstrucție

(p.m.)

— Agenția Europeană pentru Sănătate și Securitate în Muncă (EU-OSHA)

(41 848)

— Agenția Europeană pentru Gestionarea Cooperării Operative la Frontierele Externe (Frontex)

(209 801)

— Biroul European de Sprijin pentru Azil (BESA)

(17 386)

— Agenția Europeană de Siguranță a Aviației (AESA)

(797 361)

— Autoritatea bancară europeană (ABE)

(90 699)

— EUROJUST

(62 153)

— Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor (ECDC)

(178 466)

— Centrul European pentru Dezvoltarea Formării Profesionale (CEDEFOP)

(113 519)

— Agenția Europeană pentru Produse Chimice (ECHA)

(504 455)

— Agenția Europeană de Mediu (AEM)

(174 403)

— Agenția Europeană pentru Controlul Pescuitului (EFCA)

(61 189)

— Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (EFSA)

(259 917)

— Fundația Europeană pentru Îmbunătățirea Condițiilor de Viață și de Muncă (Eurofound)

(103 104)

— Autoritatea Europeană de Supraveghere a GNSS European (GALILEO)

(64 055)

— Institutul European pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați (EIGE)

(28 724)

— Institutul European de Inovare și Tehnologie (IET)

(26 744)

— Autoritatea europeană pentru asigurări și pensii ocupaționale (AEAPO)

(82 604)

— Întreprinderea comună europeană pentru ITER și pentru dezvoltarea energiei de fuziune (F4E)

(319 586)

— Agenția Europeană pentru Siguranța Maritimă (EMSA)

(205 568)

Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA)

(535 484)

— Observatorul European pentru Droguri și Toxicomanie (OEDT)

(115 541)

— Întreprinderea comună „Consiliul consultativ european de inițiativă privind nanoelectronica” (ENIAC)

(16 501)

— Agenția Europeană pentru Securitatea Rețelelor Informatice și a Datelor (ENISA)

(51 149)

— Colegiul European de Poliție (CEPOL)

(17 078)

— Oficiul European de Poliție (Europol)

(540 831)

— Agenția Europeană a Căilor Ferate (AEF)

(152 947)

— Agenția executivă a Consiliului European pentru Cercetare (AECEC)

(157 797)

— Autoritatea europeană pentru valori mobiliare și piețe (AEVMP)

(70 823)

— Fundația Europeană de Formare (ETF)

(140 363)

— Agenția pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene (FRA)

(84 681)

— Agenția Executivă pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii (EASME fosta EACI)

(101 052)

— Întreprinderea comună „Pile de combustie și hidrogen” (PCH)

(29 382)

— Agenția Executivă pentru Inovare și Rețele (INEA fosta TEN-T EA)

(65 287)

— Întreprinderea comună pentru inițiativa privind medicamentele inovatoare (IMI)

(43 210)

— Întreprinderea comună pentru realizarea sistemului european de nouă generație pentru gestionarea traficului aerian (SESAR)

(38 441)

— Oficiul pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (OAPI)

(668 203)

— Agenția Executivă pentru Cercetare (REA)

(142 415)

— Centrul de Traduceri pentru Organismele Uniunii Europene (CdT)

(217 601)

Curtea de Justiție

4 402 000

Curtea de Conturi

1 500 000

Comitetul Economic și Social European

871 316

Comitetul Regiunilor

622 780

Ombudsmanul European

64 567

Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor

77 000

Serviciul European de Acțiune Externă

2 041 000

Total

68 333 233

CAPITOLUL 4 1 — CONTRIBUȚII LA SISTEMUL DE PENSII

4 1 0     Contribuția personalului la finanțarea sistemului de pensii

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

435 628 040

472 648 608

449 267 223,91

Comentarii

Venitul reprezintă contribuțiile personalului la finanțarea sistemului de pensii.

Temei juridic

Statutul funcționarilor Uniunii Europene.

Regimul aplicabil celorlalți agenți ai Uniunii Europene.

Regulamentul (CECO, CEE, Euratom) nr. 1860/76 al Consiliului din 29 iunie 1976 de stabilire a condițiilor de încadrare a personalului Fundației europene pentru îmbunătățirea condițiilor de viață și de muncă (JO L 214, 6.8.1976, p. 24).

Parlamentul European

64 473 150

Consiliu

30 581 000

Comisie:

289 546 122

— administrație

(179 070 000)

— cercetare și dezvoltare tehnologică

(16 530 951)

— cercetare (acțiuni indirecte)

(16 259 308)

— Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF)

(3 148 000)

— Oficiul European pentru Selecția Personalului (EPSO)

(945 000)

— Oficiul pentru Infrastructură și Logistică din Bruxelles (OIB)

(4 544 000)

— Oficiul pentru Infrastructură și Logistică din Luxemburg (OIL)

(1 424 000)

— Oficiul de Administrație și Plată a Drepturilor Individuale (PMO)

(2 497 000)

— Oficiul pentru Publicații al Uniunii Europene (OP)

(4 311 000)

— Agenția pentru Cooperarea Autorităților de Reglementare din Domeniul Energiei (ACER)

(394 537)

— Sediul Agenției pentru gestionarea operațională a sistemelor informatice la scară largă, în domeniul afacerilor interne

(403 416)

— Întreprinderea comună Artemis – Inițiativa privind sistemele informatice integrate (ARTEMIS JU)

(116 408)

— Întreprinderea comună pentru bioindustrii

(54 571)

— Organismul autorităților europene de reglementare în domeniul comunicațiilor electronice (OAREC)

(131 101)

— Întreprinderea comună pentru tehnologie curată în aeronautică și transportul aerian (CLEAN SKY JU)

(226 901)

— Oficiul Comunitar pentru Soiuri de Plante (OCSP)

(334 999)

— Agenția Executivă pentru Consumatori, Sănătate și Alimente (CHAFEA fosta EAHC)

(308 517)

— Agenția Executivă pentru Educație, Audiovizual și Cultură (EACEA)

(2 341 170)

— Agenția Europeană pentru Reconstrucție

(p.m.)

— Agenția Europeană pentru Sănătate și Securitate în Muncă (EU-OSHA)

(406 579)

— Agenția Europeană pentru Gestionarea Cooperării Operative la Frontierele Externe (Frontex)

(1 581 417)

— Biroul European de Sprijin pentru Azil (BESA)

(314 309)

— Agenția Europeană de Siguranță a Aviației (AESA)

(5 852 005)

— Autoritatea bancară europeană (ABE)

(862 486)

— EUROJUST

(1 201 091)

— Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor (ECDC)

(1 807 878)

— Centrul European pentru Dezvoltarea Formării Profesionale (CEDEFOP)

(874 699)

— Agenția Europeană pentru Produse Chimice (ECHA)

(4 004 575)

— Agenția Europeană de Mediu (AEM)

(1 392 106)

— Agenția Europeană pentru Controlul Pescuitului (EFCA)

(431 988)

— Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (EFSA)

(2 264 340)

— Fundația Europeană pentru Îmbunătățirea Condițiilor de Viață și de Muncă (Eurofound)

(807 424)

— Autoritatea Europeană de Supraveghere a GNSS European (GALILEO)

(905 050)

— Institutul European pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați (EIGE)

(267 209)

— Institutul European de Inovare și Tehnologie (IET)

(323 115)

— Autoritatea europeană pentru asigurări și pensii ocupaționale (AEAPO)

(717 060)

— Întreprinderea comună europeană pentru ITER și pentru dezvoltarea energiei de fuziune (F4E)

(2 519 044)

— Agenția Europeană pentru Siguranța Maritimă (EMSA)

(1 680 039)

— Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA)

(4 698 435)

— Observatorul European pentru Droguri și Toxicomanie (OEDT)

(820 170)

— Întreprinderea comună „Consiliul consultativ european de inițiativă privind nanoelectronica” (ENIAC)

(109 141)

— Agenția Europeană pentru Securitatea Rețelelor Informatice și a Datelor (ENISA)

(412 198)

— Colegiul European de Poliție (CEPOL)

(201 968)

— Oficiul European de Poliție (Europol)

(3 955 037)

— Agenția Europeană a Căilor Ferate (AEF)

(1 123 903)

— Agenția executivă a Consiliului European pentru Cercetare (AECEC)

(1 957 729)

— Autoritatea europeană pentru valori mobiliare și piețe (AEVMP)

(688 136)

— Fundația Europeană de Formare (ETF)

(1 017 660)

— Agenția pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene (FRA)

(672 837)

— Agenția Executivă pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii (EASME fosta EACI)

(1 488 750)

— Întreprinderea comună „Pile de combustie și hidrogen” (PCH)

(175 061)

— Agenția Executivă pentru Inovare și Rețele (INEA fosta TEN-T EA)

(789 280)

— Întreprinderea comună pentru inițiativa privind medicamentele inovatoare (IMI)

(291 419)

— Întreprinderea comună pentru realizarea sistemului european de nouă generație pentru gestionarea traficului aerian (SESAR)

(289 973)

— Oficiul pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (OAPI)

(5 494 308)

— Agenția Executivă pentru Cercetare (REA)

(2 459 221)

— Centrul de Traduceri pentru Organismele Uniunii Europene (CdT)

(1 647 603)

Curtea de Justiție

18 697 000

Curtea de Conturi

8 097 000

Comitetul Economic și Social European

5 493 786

Comitetul Regiunilor

4 115 471

Ombudsmanul European

532 511

Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor

434 000

Serviciul European de Acțiune Externă

13 658 000

Total

435 628 040

4 1 1     Transferul sau răscumpărarea drepturilor la pensie de către personal

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

92 862 947

98 306 299

101 041 750,27

Comentarii

Venitul reprezintă plata către Uniune a echivalentului statistic sau a valorii de răscumpărare a drepturilor de pensie dobândite de funcționari la locurile de muncă anterioare.

Temei juridic

Statutul funcționarilor Uniunii Europene.

Parlamentul European

9 100 000

Consiliu

p.m.

Comisia

83 762 947

Curtea de Justiție a Uniunii Europene

p.m.

Curtea de Conturi

p.m.

Comitetul Economic și Social European

p.m.

Comitetul Regiunilor

p.m.

Ombudsmanul European

p.m.

Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor

p.m.

Serviciul European de Acțiune Externă

p.m.

Total

92 862 947

4 1 2     Contribuția la sistemul de pensii a funcționarilor și a agenților temporari aflați în concediu în interes personal

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

110 000

110 000

71 523,84

Comentarii

Funcționarii și ceilalți agenți aflați în concediu în interes personal pot continua să acumuleze drepturi de pensie cu condiția ca aceștia să suporte de asemenea costul contribuției angajatorului.

Temei juridic

Statutul funcționarilor Uniunii Europene.

Regimul aplicabil celorlalți agenți ai Uniunii Europene.

Parlamentul European

10 000

Consiliu

p.m.

Comisia

100 000

Curtea de Justiție a Uniunii Europene

p.m.

Curtea de Conturi

p.m.

Comitetul Economic și Social European

p.m.

Comitetul Regiunilor

p.m.

Ombudsmanul European

p.m.

Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor

p.m.

Serviciul European de Acțiune Externă

p.m.

Total

110 000

CAPITOLUL 4 2 — ALTE CONTRIBUȚII LA SISTEMUL DE PENSII

4 2 0     Contribuția agențiilor descentralizate și a organizațiilor internaționale, în calitate de angajatori, la sistemul de pensii

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

23 774 384

19 060 344

18 541 927,07

Comentarii

Venitul reprezintă contribuția agențiilor descentralizate și a organizațiilor internaționale, în calitate de angajatori, la sistemul de pensii.

Temei juridic

Statutul funcționarilor Uniunii Europene.

Regimul aplicabil celorlalți agenți ai Uniunii Europene.

Comisia

23 774 384

4 2 1     Contribuții ale membrilor Parlamentului European la sistemul de pensii

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

19 166,90

Comentarii

Venitul reprezintă contribuțiile membrilor Parlamentului European la finanțarea sistemului de pensii.

Temei juridic

Normele privind cheltuielile și indemnizațiile deputaților în Parlamentul European, în special anexa III.

Parlamentul European

p.m.

TITLUL 5

VENITURI DIN FUNCȚIONAREA ADMINISTRATIVĂ A INSTITUȚIILOR

Articolul

Postul

Rubrică

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

%

2012/2014

CAPITOLUL 5 0

5 0 0

Încasări din vânzarea de bunuri mobile (livrări de bunuri)

5 0 0 0

Încasări din vânzarea de materiale de transport – Venituri alocate

p.m.

p.m.

52 915,01

5 0 0 1

Încasări din vânzarea de alte bunuri mobile – Venituri alocate

p.m.

p.m.

207 463,45

5 0 0 2

Încasări din livrările de bunuri către alte instituții sau organisme – Venituri alocate

p.m.

p.m.

1 375 098,50

Articolul 5 0 0 — Total

p.m.

p.m.

1 635 476,96

5 0 1

Încasări din vânzarea de bunuri imobile

p.m.

p.m.

360 000,—

5 0 2

Încasări din vânzarea de publicații, imprimate și filme – Venituri alocate

p.m.

p.m.

1 600 368,01

CAPITOLUL 5 0 — TOTAL

p.m.

p.m.

3 595 844,97

CAPITOLUL 5 1

5 1 0

Încasări din închirierea de mobilier și echipamente – Venituri alocate

p.m.

p.m.

0,—

5 1 1

Încasări din închirieri și subînchirieri de bunuri imobile și rambursarea de cheltuieli locative

5 1 1 0

Încasări din închirieri și subînchirieri de bunuri imobile – Venituri alocate

p.m.

p.m.

21 484 887,45

5 1 1 1

Rambursarea de cheltuieli locative – Venituri alocate

p.m.

p.m.

571 247,47

Articolul 5 1 1 — Total

p.m.

p.m.

22 056 134,92

CAPITOLUL 5 1 — TOTAL

p.m.

p.m.

22 056 134,92

CAPITOLUL 5 2

5 2 0

Venituri din investiții sau împrumuturi acordate, dobânzi bancare și alte dobânzi, încasate în conturile instituțiilor

1 752 047

1 884 139

9 684 757,61

552,77

5 2 1

Venituri din investiții sau împrumuturi acordate, dobânzi bancare și altele, încasate în conturile organizațiilor care beneficiază de subvenții și transferate către Comisie

10 000 000

10 000 000

14 252 759,85

142,53

5 2 2

Dobânzi generate de prefinanțări

40 000 000

40 000 000

36 373 677,44

90,93

5 2 3

Venituri provenite din conturi fiduciare – Venituri alocate

p.m.

p.m.

8 931 169,74

CAPITOLUL 5 2 — TOTAL

51 752 047

51 884 139

69 242 364,64

133,80

CAPITOLUL 5 5

5 5 0

Venituri provenite din încasările pentru serviciile și lucrările prestate în beneficiul altor instituții sau organisme, inclusiv cuantumul indemnizațiilor de delegație plătite în numele altor instituții sau organisme și rambursate de către acestea – Venituri alocate

p.m.

p.m.

32 853 099,68

5 5 1

Venituri provenite de la terți pentru serviciile și lucrările prestate la cererea acestora – Venituri alocate

p.m.

p.m.

3 887 716,14

CAPITOLUL 5 5 — TOTAL

p.m.

p.m.

36 740 815,82

CAPITOLUL 5 7

5 7 0

Venituri provenind din restituirea sumelor plătite nejustificat – Venituri alocate

p.m.

p.m.

50 438 450,70

5 7 1

Venituri corespunzătoare unei anumite destinații, precum veniturile provenite de la fundații, din subvenții, donații și moșteniri, inclusiv veniturile alocate proprii fiecărei instituții – Venituri alocate

p.m.

p.m.

284 365,32

5 7 2

Rambursarea cheltuielilor de asigurări sociale efectuate în numele unei alte instituții

p.m.

p.m.

0,—

5 7 3

Alte contribuții și restituiri aferente funcționării administrative a instituției – Venituri alocate

p.m.

p.m.

153 997 642,30

5 7 4

Venituri provenite din contribuția Comisiei la Serviciul European de Acțiune Externă (SEAE) pentru personalul Comisiei din delegațiile Uniunii – Venituri alocate

p.m.

p.m.

268 262 884,51

CAPITOLUL 5 7 — TOTAL

p.m.

p.m.

472 983 342,83

CAPITOLUL 5 8

5 8 0

Venituri provenite din plăți legate de cheltuielile locative – Venituri alocate

p.m.

p.m.

723 982,47

5 8 1

Venituri provenite din indemnizațiile de asigurări încasate – Venituri alocate

p.m.

p.m.

1 370 800,04

CAPITOLUL 5 8 — TOTAL

p.m.

p.m.

2 094 782,51

CAPITOLUL 5 9

5 9 0

Alte venituri provenite din operațiuni administrative

2 000 000

2 000 000

5 277 107,53

263,86

CAPITOLUL 5 9 — TOTAL

2 000 000

2 000 000

5 277 107,53

263,86

Titlul 5 — Total

53 752 047

53 884 139

611 990 393,22

1 138,54

CAPITOLUL 5 0 —

ÎNCASĂRI DIN VÂNZAREA DE BUNURI MOBILE (LIVRĂRI DE BUNURI) ȘI IMOBILE

CAPITOLUL 5 1 —

ÎNCASĂRI DIN ÎNCHIRIERI

CAPITOLUL 5 2 —

VENITURI DIN INVESTIȚII SAU ÎMPRUMUTURI ACORDATE, DOBÂNZI BANCARE ȘI ALTE DOBÂNZI

CAPITOLUL 5 5 —

VENITURI PROVENITE DIN ÎNCASĂRILE PENTRU SERVICIILE ȘI LUCRĂRILE PRESTATE

CAPITOLUL 5 7 —

ALTE CONTRIBUȚII ȘI RESTITUIRI LEGATE DE FUNCȚIONAREA ADMINISTRATIVĂ A INSTITUȚIILOR

CAPITOLUL 5 8 —

INDEMNIZAȚII DIVERSE

CAPITOLUL 5 9 —

ALTE VENITURI PROVENITE DIN OPERAȚIUNI ADMINISTRATIVE

CAPITOLUL 5 0 — ÎNCASĂRI DIN VÂNZAREA DE BUNURI MOBILE (LIVRĂRI DE BUNURI) ȘI IMOBILE

5 0 0     Încasări din vânzarea de bunuri mobile (livrări de bunuri)

5 0 0 0   Încasări din vânzarea de materiale de transport – Venituri alocate

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

52 915,01

Comentarii

Acest post este destinat înregistrării veniturilor provenite din vânzarea sau răscumpărarea parțială a mijloacelor de transport aparținând instituțiilor.

Acesta înregistrează, de asemenea, încasările din vânzarea materialelor de transport înlocuite sau casate atunci când valoarea contabilă a acestora este pe deplin amortizată.

În conformitate cu articolul 21 alineatul (3) literele (a) și (b) din Regulamentul financiar, aceste venituri sunt considerate venituri alocate și conduc la deschiderea de credite suplimentare la liniile din care au fost suportate cheltuielile inițiale care au dat naștere veniturilor corespondente.

Parlamentul European

p.m.

Consiliu

p.m.

Comisia

p.m.

Curtea de Justiție a Uniunii Europene

p.m.

Curtea de Conturi

p.m.

Comitetul Economic și Social European

p.m.

Comitetul Regiunilor

p.m.

Ombudsmanul European

p.m.

Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor

p.m.

Serviciul European de Acțiune Externă

p.m.

Total

p.m.

5 0 0 1   Încasări din vânzarea de alte bunuri mobile – Venituri alocate

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

207 463,45

Comentarii

Acest post este destinat înregistrării veniturilor provenite din vânzarea sau răscumpărarea parțială de bunuri mobile aparținând instituțiilor, altele decât mijloace de transport.

Acesta înregistrează, de asemenea, încasările din vânzarea echipamentelor, a instalațiilor, a materialelor și a aparaturii științifice și tehnice care sunt înlocuite sau scoase din uz atunci când valoarea contabilă este pe deplin amortizată.

În conformitate cu articolul 21 alineatul (3) literele (a) și (b) din Regulamentul financiar, aceste venituri sunt considerate venituri alocate și conduc la deschiderea de credite suplimentare la liniile din care au fost suportate cheltuielile inițiale care au dat naștere veniturilor corespondente.

Parlamentul European

p.m.

Consiliu

p.m.

Comisia

p.m.

Curtea de Justiție a Uniunii Europene

p.m.

Curtea de Conturi

p.m.

Comitetul Economic și Social European

p.m.

Comitetul Regiunilor

p.m.

Ombudsmanul European

p.m.

Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor

p.m.

Serviciul European de Acțiune Externă

p.m.

Total

p.m.

5 0 0 2   Încasări din livrările de bunuri către alte instituții sau organisme – Venituri alocate

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

1 375 098,50

Comentarii

În conformitate cu articolul 21 alineatul (3) litera (e) din Regulamentul financiar, aceste venituri sunt considerate venituri alocate și conduc la deschiderea de credite suplimentare la liniile din care au fost suportate cheltuielile inițiale care au dat naștere veniturilor corespondente.

5 0 1     Încasări din vânzarea de bunuri imobile

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

360 000,—

Comentarii

Prezentul articol este destinat înregistrării veniturilor provenite din vânzarea de bunuri imobile aparținând instituțiilor.

5 0 2     Încasări din vânzarea de publicații, imprimate și filme – Venituri alocate

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

1 600 368,01

Comentarii

În conformitate cu articolul 21 alineatul (3) litera (h) din Regulamentul financiar, aceste venituri sunt considerate venituri alocate și conduc la deschiderea de credite suplimentare la liniile din care au fost suportate cheltuielile inițiale care au dat naștere veniturilor corespondente.

Acest articol cuprinde, de asemenea, veniturile din vânzarea acestor produse pe suport electronic.

Parlamentul European

p.m.

Consiliu

p.m.

Comisia

p.m.

Curtea de Justiție a Uniunii Europene

p.m.

Curtea de Conturi

p.m.

Comitetul Economic și Social European

p.m.

Comitetul Regiunilor

p.m.

Ombudsmanul European

p.m.

Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor

p.m.

Serviciul European de Acțiune Externă

p.m.

Total

p.m.

CAPITOLUL 5 1 — ÎNCASĂRI DIN ÎNCHIRIERI

5 1 0     Încasări din închirierea de mobilier și echipamente – Venituri alocate

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

0,—

Comentarii

În conformitate cu articolul 21 alineatul (3) litera (a) din Regulamentul financiar, aceste venituri sunt considerate venituri alocate și conduc la deschiderea de credite suplimentare la liniile din care au fost suportate cheltuielile inițiale care au dat naștere veniturilor corespondente.

5 1 1     Încasări din închirieri și subînchirieri de bunuri imobile și rambursarea de cheltuieli locative

5 1 1 0   Încasări din închirieri și subînchirieri de bunuri imobile – Venituri alocate

5 1 1 1   Rambursarea de cheltuieli locative – Venituri alocate

CAPITOLUL 5 2 — VENITURI DIN INVESTIȚII SAU ÎMPRUMUTURI ACORDATE, DOBÂNZI BANCARE ȘI ALTE DOBÂNZI

5 2 0     Venituri din investiții sau împrumuturi acordate, dobânzi bancare și alte dobânzi, încasate în conturile instituțiilor

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

1 752 047

1 884 139

9 684 757,61

Comentarii

Acest articol este destinat înregistrării veniturilor provenite din investiții sau împrumuturi acordate, dobânzi bancare și altele, încasate în conturile instituțiilor.

Parlamentul European

1 000 000

Consiliu

p.m.

Comisia

450 000

Curtea de Justiție a Uniunii Europene

p.m.

Curtea de Conturi

p.m.

Comitetul Economic și Social European

40 000

Comitetul Regiunilor

12 047

Ombudsmanul European

p.m.

Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor

p.m.

Serviciul European de Acțiune Externă

250 000

Total

1 752 047

5 2 1     Venituri din investiții sau împrumuturi acordate, dobânzi bancare și altele, încasate în conturile organizațiilor care beneficiază de subvenții și transferate către Comisie

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

10 000 000

10 000 000

14 252 759,85

Comentarii

Acest articol conține venitul provenit din rambursarea dobânzii de către organizațiile subvenționate care au plasat avansurile primite de la Comisie în conturi purtătoare de dobândă. În cazul în care rămân neutilizate, aceste avansuri și dobânzile aferente trebuie rambursate Comisiei.

Comisia

10 000 000

5 2 2     Dobânzi generate de prefinanțări

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

40 000 000

40 000 000

36 373 677,44

Comentarii

Acest articol este destinat să înregistreze veniturile din dobânzile generate de prefinanțări.

În conformitate cu articolul 21 alineatul (3) litera (d) din Regulamentul financiar, aceste venituri pot fi folosite pentru deschiderea de credite suplimentare la liniile din care au fost suportate cheltuielile inițiale care au dat naștere veniturilor corespondente.

Dobânzile generate de plățile de prefinanțare efectuate de la buget nu sunt datorate Uniunii, cu excepția cazului în care se prevede altfel în acordurile de delegare, cu excepția acordurilor încheiate cu țări terțe sau cu organisme desemnate. În cazurile în care se prevede astfel, dobânzile respective se reutilizează în favoarea acțiunii corespunzătoare, sunt deduse din cererile de plată în conformitate cu articolul 23 alineatul (1) primul paragraf litera (c) sau se recuperează.

Regulamentul delegat (UE) nr. 1268/2012 cuprinde, de asemenea, prevederi privind contabilizarea dobânzii aferente prefinanțării.

Comisia

40 000 000

Temei juridic

Regulamentul (UE, Euratom) nr. 966/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 octombrie 2012 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii și de abrogare a Regulamentului (CE, Euratom) nr. 1605/2002 al Consiliului (JO L 298, 26.10.2012, p. 1), în special articolul 21 alineatul (3) litera (d).

Regulamentul delegat (UE) nr. 1268/2012 al Comisiei din 29 octombrie 2012 privind normele de aplicare a Regulamentului (UE, Euratom) nr. 966/2012 al Parlamentului European și al Consiliului privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii (JO L 362, 31.12.2012, p. 1).

5 2 3     Venituri provenite din conturi fiduciare – Venituri alocate

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

8 931 169,74

Comentarii

Prezentul articol este destinat să înregistreze dobânzile și alte venituri provenite din conturi fiduciare.

Conturile fiduciare sunt gestionate în numele Uniunii de către instituții financiare internaționale (Fondul european de investiții, Banca Europeană de Investiții, Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei/Kreditanstalt für Wiederaufbau, Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare) care gestionează programe ale Uniunii/Comunității, iar sumele plătite de Uniune rămân în aceste conturi până în momentul în care sunt puse la dispoziția beneficiarilor în cadrul programului unic, precum întreprinderile mici și mijlocii sau instituțiile care gestionează proiecte în țările în curs de aderare.

În conformitate cu articolul 21 alineatul (4) din Regulamentul financiar, dobânzile generate de conturile fiduciare utilizate pentru programele Uniunii sunt folosite pentru deschiderea de credite suplimentare la liniile din care au fost suportate cheltuielile inițiale care au dat naștere veniturilor corespondente.

Temei juridic

Regulamentul (UE, Euratom) nr. 966/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 octombrie 2012 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii și de abrogare a Regulamentului (CE, Euratom) nr. 1605/2002 al Consiliului (JO L 298, 26.10.2012, p. 1), în special articolul 21 alineatul (4).

Regulamentul delegat (UE) nr. 1268/2012 al Comisiei din 29 octombrie 2012 privind normele de aplicare a Regulamentului (UE, Euratom) nr. 966/2012 al Parlamentului European și al Consiliului privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii (JO L 362, 31.12.2012, p. 1).

CAPITOLUL 5 5 — VENITURI PROVENITE DIN ÎNCASĂRILE PENTRU SERVICIILE ȘI LUCRĂRILE PRESTATE

5 5 0     Venituri provenite din încasările pentru serviciile și lucrările prestate în beneficiul altor instituții sau organisme, inclusiv cuantumul indemnizațiilor de delegație plătite în numele altor instituții sau organisme și rambursate de către acestea – Venituri alocate

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

32 853 099,68

Comentarii

În conformitate cu articolul 21 alineatul (3) litera (e) din Regulamentul financiar, aceste venituri sunt considerate venituri alocate și conduc la deschiderea de credite suplimentare la liniile din care au fost suportate cheltuielile inițiale care au dat naștere veniturilor corespondente.

Parlamentul European

p.m.

Consiliu

p.m.

Comisia

p.m.

Curtea de Justiție a Uniunii Europene

p.m.

Curtea de Conturi

p.m.

Comitetul Economic și Social European

p.m.

Comitetul Regiunilor

p.m.

Ombudsmanul European

p.m.

Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor

p.m.

Serviciul European de Acțiune Externă

p.m.

Total

p.m.

5 5 1     Venituri provenite de la terți pentru serviciile și lucrările prestate la cererea acestora – Venituri alocate

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

3 887 716,14

Comentarii

În conformitate cu articolul 21 alineatul (3) litera (a) din Regulamentul financiar, aceste venituri sunt considerate venituri alocate și conduc la deschiderea de credite suplimentare la liniile din care au fost suportate cheltuielile inițiale care au dat naștere veniturilor corespondente.

Parlamentul European

p.m.

Consiliu

p.m.

Comisia

p.m.

Curtea de Justiție a Uniunii Europene

p.m.

Curtea de Conturi

p.m.

Comitetul Economic și Social European

p.m.

Comitetul Regiunilor

p.m.

Ombudsmanul European

p.m.

Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor

p.m.

Serviciul European de Acțiune Externă

p.m.

Total

p.m.

CAPITOLUL 5 7 — ALTE CONTRIBUȚII ȘI RESTITUIRI LEGATE DE FUNCȚIONAREA ADMINISTRATIVĂ A INSTITUȚIILOR

5 7 0     Venituri provenind din restituirea sumelor plătite nejustificat – Venituri alocate

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

50 438 450,70

Comentarii

În conformitate cu articolul 21 alineatul (3) litera (c) din Regulamentul financiar, aceste venituri sunt considerate venituri alocate și conduc la deschiderea de credite suplimentare la liniile din care au fost suportate cheltuielile inițiale care au dat naștere veniturilor corespondente.

Parlamentul European

p.m.

Consiliu

p.m.

Comisia

p.m.

Curtea de Justiție a Uniunii Europene

p.m.

Curtea de Conturi

p.m.

Comitetul Economic și Social European

p.m.

Comitetul Regiunilor

p.m.

Ombudsmanul European

p.m.

Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor

p.m.

Serviciul European de Acțiune Externă

p.m.

Total

p.m.

5 7 1     Venituri corespunzătoare unei anumite destinații, precum veniturile provenite de la fundații, din subvenții, donații și moșteniri, inclusiv veniturile alocate proprii fiecărei instituții – Venituri alocate

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

284 365,32

Comentarii

În conformitate cu articolul 21 alineatul (2) litera (d) din Regulamentul financiar, aceste venituri sunt considerate venituri alocate și conduc la deschiderea de credite suplimentare la liniile din care au fost suportate cheltuielile inițiale care au dat naștere veniturilor corespondente.

Parlamentul European

p.m.

Consiliu

p.m.

Comisia

p.m.

Curtea de Justiție a Uniunii Europene

p.m.

Curtea de Conturi

p.m.

Comitetul Economic și Social European

p.m.

Comitetul Regiunilor

p.m.

Ombudsmanul European

p.m.

Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor

p.m.

Serviciul European de Acțiune Externă

p.m.

Total

p.m.

5 7 2     Rambursarea cheltuielilor de asigurări sociale efectuate în numele unei alte instituții

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

0,—

Comentarii

Acest articol este destinat să înregistreze veniturile aferente rambursării cheltuielilor de asigurări sociale efectuate în numele unei alte instituții.

Parlamentul European

p.m.

Consiliu

p.m.

Comisia

p.m.

Curtea de Justiție a Uniunii Europene

p.m.

Curtea de Conturi

p.m.

Comitetul Economic și Social European

p.m.

Comitetul Regiunilor

p.m.

Ombudsmanul European

p.m.

Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor

p.m.

Serviciul European de Acțiune Externă

p.m.

Total

p.m.

5 7 3     Alte contribuții și restituiri aferente funcționării administrative a instituției – Venituri alocate

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

153 997 642,30

Comentarii

În conformitate cu articolul 21 din Regulamentul financiar, aceste venituri sunt considerate ca fiind venituri alocate și conduc la deschiderea de credite suplimentare la liniile din care au fost suportate cheltuielile inițiale care au dat naștere veniturilor corespondente.

5 7 4     Venituri provenite din contribuția Comisiei la Serviciul European de Acțiune Externă (SEAE) pentru personalul Comisiei din delegațiile Uniunii – Venituri alocate

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

268 262 884,51

Comentarii

Aceste venituri provin din contribuția Comisiei la SEAE pentru acoperirea cheltuielilor gestionate local cu personalul Comisiei din delegațiile Uniunii, inclusiv personalul Comisiei finanțat din Fondul european de dezvoltare (FED).

În conformitate cu articolul 21 alineatele (2) și (3) din Regulamentul financiar, eventualele venituri vor fi utilizate pentru deschiderea de credite suplimentare la postul 3 0 0 5 din situația cheltuielilor din secțiunea X „Serviciul European de Acțiune Externă”.

Serviciul European de Acțiune Externă

p.m.

CAPITOLUL 5 8 — INDEMNIZAȚII DIVERSE

5 8 0     Venituri provenite din plăți legate de cheltuielile locative – Venituri alocate

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

723 982,47

Comentarii

În conformitate cu articolul 21 alineatul (3) litera (g) din Regulamentul financiar, aceste venituri sunt considerate ca fiind venituri alocate și conduc la deschiderea de credite suplimentare care trebuie înregistrate la liniile din care au fost suportate cheltuielile inițiale care au dat naștere veniturilor corespondente.

Parlamentul European

p.m.

Consiliu

p.m.

Comisia

p.m.

Curtea de Justiție a Uniunii Europene

p.m.

Curtea de Conturi

p.m.

Comitetul Economic și Social European

p.m.

Comitetul Regiunilor

p.m.

Ombudsmanul European

p.m.

Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor

p.m.

Serviciul European de Acțiune Externă

p.m.

Total

p.m.

5 8 1     Venituri provenite din indemnizațiile de asigurări încasate – Venituri alocate

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

1 370 800,04

Comentarii

În conformitate cu articolul 21 alineatul (3) litera (f) din Regulamentul financiar, aceste venituri sunt considerate venituri alocate și conduc la deschiderea de credite suplimentare la liniile din care au fost suportate cheltuielile inițiale care au dat naștere veniturilor corespondente.

Acest articol cuprinde, de asemenea, rambursarea de către societățile de asigurare a remunerațiilor funcționarilor implicați în accidente.

Parlamentul European

p.m.

Consiliu

p.m.

Comisia

p.m.

Curtea de Justiție a Uniunii Europene

p.m.

Curtea de Conturi

p.m.

Comitetul Economic și Social European

p.m.

Comitetul Regiunilor

p.m.

Ombudsmanul European

p.m.

Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor

p.m.

Serviciul European de Acțiune Externă

p.m.

Total

p.m.

CAPITOLUL 5 9 — ALTE VENITURI PROVENITE DIN OPERAȚIUNI ADMINISTRATIVE

5 9 0     Alte venituri provenite din operațiuni administrative

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

2 000 000

2 000 000

5 277 107,53

Comentarii

Acest articol este, de asemenea, destinat înregistrării altor venituri din operațiuni administrative.

Parlamentul European

p.m.

Consiliu

p.m.

Comisia

2 000 000

Curtea de Justiție a Uniunii Europene

p.m.

Curtea de Conturi

p.m.

Comitetul Economic și Social European

p.m.

Comitetul Regiunilor

p.m.

Ombudsmanul European

p.m.

Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor

p.m.

Serviciul European de Acțiune Externă

p.m.

Total

2 000 000

TITLUL 6

CONTRIBUȚII ȘI RESTITUIRI ÎN CADRUL ACORDURILOR ȘI AL PROGRAMELOR UNIUNII

Articolul

Postul

Rubrică

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

%

2012/2014

CAPITOLUL 6 0

6 0 1

Diverse programe de cercetare

6 0 1 1

Acorduri de cooperare între Elveția și Euratom în domeniul fuziunii termonucleare controlate și al fizicii plasmei – Venituri alocate

p.m.

p.m.

21 841 488,58

6 0 1 2

Acorduri europene pentru dezvoltarea fuziunii (AEDF) – Venituri alocate

p.m.

p.m.

17 388 000,—

6 0 1 3

Acorduri de cooperare cu țări terțe în cadrul programelor de cercetare ale Uniunii – Venituri alocate

p.m.

p.m.

403 389 137,16

6 0 1 5

Acorduri de cooperare cu organisme din țări terțe în legătură cu proiecte științifice și tehnologice de interes pentru Uniune (Eureka și altele) – Venituri alocate

p.m.

p.m.

0,—

6 0 1 6

Acorduri de cooperare europeană în domeniul cercetării științifice și tehnice – Venituri alocate

p.m.

p.m.

0,—

Articolul 6 0 1 — Total

p.m.

p.m.

442 618 625,74

6 0 2

Alte programe

6 0 2 1

Venituri diverse privind ajutorul umanitar – Venituri alocate

p.m.

p.m.

0,—

Articolul 6 0 2 — Total

p.m.

p.m.

0,—

6 0 3

Acorduri de asociere între Uniune și țări terțe

6 0 3 1

Venituri provenite din participarea țărilor candidate și a țărilor potențial candidate din Balcanii de Vest la programele Uniunii – Venituri alocate

p.m.

p.m.

242 255 043,26

6 0 3 2

Venituri provenite din participarea țărilor terțe, altele decât țările candidate și țările potențial candidate din Balcanii de Vest, la acorduri de cooperare în domeniul vamal – Venituri alocate

p.m.

p.m.

399 942,03

6 0 3 3

Participarea organismelor externe la activitățile Uniunii – Venituri alocate

p.m.

p.m.

31 092 007,37

Articolul 6 0 3 — Total

p.m.

p.m.

273 746 992,66

CAPITOLUL 6 0 — TOTAL

p.m.

p.m.

716 365 618,40

CAPITOLUL 6 1

6 1 1

Rambursarea cheltuielilor efectuate în numele unuia sau al mai multor state membre

6 1 1 3

Venituri din investițiile prevăzute la articolul 4 din Decizia 2003/76/CE – Venituri alocate

p.m.

p.m.

61 921 310,65

6 1 1 4

Venituri provenite din sume recuperate din programul de cercetare al Fondului de cercetare pentru cărbune și oțel

p.m.

p.m.

0,—

Articolul 6 1 1 — Total

p.m.

p.m.

61 921 310,65

6 1 2

Rambursarea cheltuielilor efectuate în mod specific pentru executarea lucrărilor la cerere și cu plată – Venituri alocate

p.m.

p.m.

2 322,75

6 1 4

Rambursarea sprijinului acordat de Uniune pentru proiecte și activități în caz de succes comercial

6 1 4 3

Rambursarea sprijinului acordat de Uniune pentru activitățile europene cu capital de risc în favoarea întreprinderilor mici și mijlocii – Venituri alocate

p.m.

p.m.

0,—

6 1 4 4

Rambursarea sprijinului acordat de Uniune pentru instrumentele de împărțire a riscurilor finanțate din Fondul european de dezvoltare regională și din Fondul de coeziune – Venituri alocate

p.m.

p.m.

0,—

Articolul 6 1 4 — Total

p.m.

p.m.

0,—

6 1 5

Rambursarea ajutoarelor acordate de Uniune care nu au fost utilizate

6 1 5 0

Rambursarea ajutoarelor neutilizate din Fondul social european, Fondul european de dezvoltare regională, Fondul european de orientare și garantare agricolă, Instrumentul financiar pentru orientarea pescuitului, Fondul de coeziune, Fondul de solidaritate, ISPA, IPA, EFF și EMFF – Venituri alocate

p.m.

p.m.

108 746 581,17

6 1 5 1

Rambursarea subvențiilor de echilibru bugetar neutilizate – Venituri alocate

p.m.

p.m.

0,—

6 1 5 2

Rambursarea subvențiilor la dobândă neutilizate – Venituri alocate

p.m.

p.m.

0,—

6 1 5 3

Rambursarea sumelor neutilizate în cadrul contractelor încheiate de instituție – Venituri alocate

p.m.

p.m.

18 882,18

6 1 5 7

Rambursarea avansurilor în cadrul fondurilor structurale, al Fondului de coeziune, al Fondului european pentru pescuit și al Fondului european pentru pescuit și afaceri maritime – Venituri alocate

p.m.

p.m.

80 691 610,16

6 1 5 8

Rambursarea diverselor ajutoare acordate de Uniune care nu au fost utilizate – Venituri alocate

p.m.

p.m.

665 623,32

Articolul 6 1 5 — Total

p.m.

p.m.

190 122 696,83

6 1 6

Rambursarea cheltuielilor efectuate în numele Agenției Internaționale pentru Energia Atomică – Venituri alocate

p.m.

p.m.

0,—

6 1 7

Rambursarea sumelor plătite în cadrul ajutorului acordat de Uniune țărilor terțe

6 1 7 0

Rambursări în cadrul cooperării cu Africa de Sud – Venituri alocate

p.m.

p.m.

414 945,67

Articolul 6 1 7 — Total

p.m.

p.m.

414 945,67

6 1 8

Rambursarea sumelor plătite în cadrul ajutorului alimentar

6 1 8 0

Rambursări efectuate de către ofertanți sau beneficiari ai unor sume care depășesc valoarea datorată în cadrul ajutorului alimentar – Venituri alocate

p.m.

p.m.

258 631,12

6 1 8 1

Rambursarea costurilor suplimentare ocazionate de beneficiarii de ajutor alimentar – Venituri alocate

p.m.

p.m.

788 367,25

Articolul 6 1 8 — Total

p.m.

p.m.

1 046 998,37

6 1 9

Rambursarea altor cheltuieli efectuate în numele unor organisme externe

6 1 9 1

Rambursarea altor cheltuieli suportate în numele unor organisme externe în temeiul Deciziei 77/270/Euratom a Consiliului – Venituri alocate

p.m.

p.m.

23 893,—

Articolul 6 1 9 — Total

p.m.

p.m.

23 893,—

CAPITOLUL 6 1 — TOTAL

p.m.

p.m.

253 532 167,27

CAPITOLUL 6 2

6 2 0

Furnizarea contra cost de materii prime sau materiale speciale de fisiune [articolul 6 litera (b) din Tratatul Euratom] – Venituri alocate

p.m.

p.m.

0,—

6 2 2

Venituri din servicii furnizate contra cost de către Centrul Comun de Cercetare organismelor externe

6 2 2 1

Venituri din exploatarea reactorului HFR care conduc la deschiderea de credite suplimentare – Venituri alocate

p.m.

p.m.

7 716 477,47

6 2 2 3

Alte venituri provenite din serviciile contra cost furnizate de către Centrul Comun de Cercetare organismelor externe pentru deschiderea de credite suplimentare – Venituri alocate

p.m.

p.m.

7 800 567,04

6 2 2 4

Venituri provenite din licențele acordate de către Comisie pentru invențiile, brevetabile sau nu, rezultate în urma activităților de cercetare desfășurate la nivelul Uniunii în cadrul Centrului Comun de Cercetare – Venituri alocate

p.m.

p.m.

405 973,22

6 2 2 5

Alte venituri în favoarea Centrului Comun de Cercetare – Venituri alocate

p.m.

p.m.

0,—

6 2 2 6

Venituri provenite din serviciile furnizate de Centrul Comun de Cercetare altor servicii ale Comisiei, în condiții concurențiale și care deschid credite suplimentare – Venituri alocate

p.m.

p.m.

60 562 810,73

Articolul 6 2 2 — Total

p.m.

p.m.

76 485 828,46

6 2 4

Venituri din licențe acordate de către Comisie pentru invențiile, brevetabile sau nu, rezultate în urma activităților de cercetare desfășurate la nivelul Uniunii (acțiuni indirecte) – Venituri alocate

p.m.

p.m.

0,—

CAPITOLUL 6 2 — TOTAL

p.m.

p.m.

76 485 828,46

CAPITOLUL 6 3

6 3 0

Contribuții ale statelor membre ale Asociației Europene a Liberului Schimb în cadrul Acordului de cooperare privind Spațiul Economic European – Venituri alocate

p.m.

p.m.

249 594 532,—

6 3 1

Contribuții în cadrul acquis-ului Schengen

6 3 1 1

Contribuții la costurile administrative generate de acordul încheiat cu Islanda și Norvegia – Venituri alocate

p.m.

p.m.

513 098,46

6 3 1 2

Contribuții pentru dezvoltarea sistemelor de informații pe scară largă în cadrul acordurilor încheiate cu Islanda, Norvegia, Elveția și Liechtenstein – Venituri alocate

p.m.

p.m.

3 391 696,04

6 3 1 3

Alte contribuții în cadrul acquis-ului Schengen (Islanda, Norvegia, Elveția și Liechtenstein) – Venituri alocate

p.m.

p.m.

21 018 000,—

Articolul 6 3 1 — Total

p.m.

p.m.

24 922 794,50

6 3 2

Contribuții la cheltuielile comune de sprijin administrativ ale Fondului european de dezvoltare – Venituri alocate

p.m.

p.m.

79 408 905,33

6 3 3

Contribuții la anumite programe de ajutor extern

6 3 3 0

Contribuțiile statelor membre, inclusiv ale agențiilor publice ale acestora, ale entităților sau ale persoanelor fizice la anumite programe de ajutor extern finanțate de Uniune și gestionate de Comisie în numele acestora – Venituri alocate

p.m.

p.m.

18 948 230,26

6 3 3 1

Contribuțiile țărilor terțe, inclusiv ale agențiilor publice ale acestora, ale entităților sau ale persoanelor fizice la anumite programe de ajutor extern finanțate de Uniune și gestionate de Comisie în numele acestora – Venituri alocate

p.m.

p.m.

0,—

6 3 3 2

Contribuțiile organizațiilor internaționale la anumite programe de ajutor extern finanțate de Uniune și gestionate de Comisie în numele organizațiilor internaționale – Venituri alocate

p.m.

p.m.

0,—

Articolul 6 3 3 — Total

p.m.

p.m.

18 948 230,26

6 3 4

Contribuții de la fonduri fiduciare și instrumente financiare – Venituri alocate

6 3 4 0

Contribuții de la fonduri fiduciare pentru costurile de gestiune ale Comisiei – Venituri alocate

p.m.

p.m.

6 3 4 1

Contribuții de la instrumente financiare – Venituri alocate

p.m.

Articolul 6 3 4 — Total

p.m.

p.m.

CAPITOLUL 6 3 — TOTAL

p.m.

p.m.

372 874 462,09

CAPITOLUL 6 5

6 5 0

Corecții financiare

6 5 0 0

Corecții financiare în legătură cu FEDER, FSE, FEOGA- Secțiunea Orientare, IFOP, Fondul de coeziune, FEP și FEPAM – Venituri alocate

p.m.

p.m.

42 874 716,75

Articolul 6 5 0 — Total

p.m.

p.m.

42 874 716,75

CAPITOLUL 6 5 — TOTAL

p.m.

p.m.

42 874 716,75

CAPITOLUL 6 6

6 6 0

Alte contribuții și restituiri

6 6 0 0

Alte contribuții și restituiri alocate – Venituri alocate

p.m.

p.m.

477 695 827,44

6 6 0 1

Alte contribuții și restituiri nealocate

60 000 000

60 000 000

30 650 167,73

51,08

Articolul 6 6 0 — Total

60 000 000

60 000 000

508 345 995,17

847,24

CAPITOLUL 6 6 — TOTAL

60 000 000

60 000 000

508 345 995,17

847,24

CAPITOLUL 6 7

6 7 0

Venituri referitoare la Fondul european de garantare agricolă

6 7 0 1

Închiderea conturilor Fondului european de garantare agricolă – Venituri alocate

p.m.

p.m.

674 797 108,67

6 7 0 2

Nereguli ale Fondului european de garantare agricolă – Venituri alocate

p.m.

p.m.

168 572 555,38

6 7 0 3

Prelevare suplimentară aplicată producătorilor de lapte – Venituri alocate

p.m.

p.m.

64 071 461,67

Articolul 6 7 0 — Total

p.m.

p.m.

907 441 125,72

6 7 1

Venituri referitoare la Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală

6 7 1 1

Închiderea conturilor Fondului european agricol pentru dezvoltare rurală – Venituri alocate

p.m.

p.m.

50 156 378,48

6 7 1 2

Nereguli ale Fondului european agricol pentru dezvoltare rurală – Venituri alocate

p.m.

p.m.

0,—

Articolul 6 7 1 — Total

p.m.

p.m.

50 156 378,48

CAPITOLUL 6 7 — TOTAL

p.m.

p.m.

957 597 504,20

Titlul 6 — Total

60 000 000

60 000 000

2 928 076 292,34

4 880,13

CAPITOLUL 6 0 —

CONTRIBUȚII LA PROGRAMELE UNIUNII

CAPITOLUL 6 1 —

RAMBURSAREA CHELTUIELILOR DIVERSE

CAPITOLUL 6 2 —

VENITURI DIN SERVICII PRESTATE CONTRA COST

CAPITOLUL 6 3 —

CONTRIBUȚII ÎN CADRUL UNOR ACORDURI SPECIFICE

CAPITOLUL 6 5 —

CORECȚII FINANCIARE

CAPITOLUL 6 6 —

ALTE CONTRIBUȚII ȘI RESTITUIRI

CAPITOLUL 6 7 —

VENITURI REFERITOARE LA FONDUL EUROPEAN DE GARANTARE AGRICOLĂ ȘI FONDUL EUROPEAN AGRICOL DE DEZVOLTARE RURALĂ

CAPITOLUL 6 0 — CONTRIBUȚII LA PROGRAMELE UNIUNII

6 0 1     Diverse programe de cercetare

6 0 1 1   Acorduri de cooperare între Elveția și Euratom în domeniul fuziunii termonucleare controlate și al fizicii plasmei – Venituri alocate

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

21 841 488,58

Comentarii

Venituri rezultate din acorduri de cooperare între Elveția și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice, în special cel din 14 septembrie 1978.

În conformitate cu articolul 21 din Regulamentul financiar, eventualele venituri vor conduce la deschiderea de credite suplimentare la articolele 08 03 50 și 08 04 50 (acțiune indirectă) din situația cheltuielilor din secțiunea III „Comisia”, în funcție de cheltuielile care urmează să fie acoperite.

6 0 1 2   Acorduri europene pentru dezvoltarea fuziunii (AEDF) – Venituri alocate

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

17 388 000,—

Comentarii

Venituri rezultate din AEDF multilaterale între Comunitatea Europeană a Energiei Atomice și cei 26 asociați ai săi din domeniul fuziunii, în special cel din 30 martie 1999.

În conformitate cu articolul 21 din Regulamentul financiar, eventualele venituri vor fi folosite pentru deschiderea de credite suplimentare la articolul 08 03 50 (acțiune indirectă) din situația cheltuielilor din secțiunea III „Comisia”, în funcție de cheltuielile care urmează să fie acoperite.

6 0 1 3   Acorduri de cooperare cu țări terțe în cadrul programelor de cercetare ale Uniunii – Venituri alocate

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

403 389 137,16

Comentarii

Venituri rezultate din acorduri de cooperare între Uniune și țări terțe, în special cele care participă la cooperarea europeană în domeniul cercetării științifice și tehnice, în vederea asocierii acestora la programele de cercetare ale Uniunii.

Eventualele contribuții sunt destinate să acopere costurile reuniunilor, contractele experților și cheltuielile în materie de cercetare în cadrul programelor respective.

În conformitate cu articolul 21 din Regulamentul financiar, eventualele venituri vor fi folosite pentru deschiderea de credite suplimentare la articolele 02 04 50, 05 09 50, 06 03 50, 08 02 50, 08 03 50, 08 04 50, 09 04 50, 15 03 50, 32 04 50 (acțiuni indirecte), 10 02 50 și 10 03 50 din situația cheltuielilor din secțiunea III „Comisia”, în funcție de cheltuielile care urmează să fie acoperite.

Temei juridic

Decizia 2008/372/CE a Consiliului din 12 februarie 2008 privind semnarea și aplicarea cu titlu provizoriu a unui protocol la Acordul euro-mediteraneean de instituire a unei asocieri între Comunitățile Europene și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Statul Israel, pe de altă parte, referitor la un acord-cadru între Comunitatea Europeană și Statul Israel privind principiile generale de participare a Statului Israel la programele comunitare (JO L 129, 17.5.2008, p. 39).

Decizia 2011/28/UE a Consiliului din 12 iulie 2010 privind încheierea unui protocol la Acordul de parteneriat și cooperare de instituire a unui parteneriat între Comunitățile Europene și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Republica Moldova, pe de altă parte, referitor la un acord-cadru între Uniunea Europeană și Republica Moldova privind principiile generale de participare a Republicii Moldova la programele Uniunii (JO L 14, 19.1.2011, p. 5).

Se află în curs de negociere decizia Consiliului privind semnarea și aplicarea provizorie a unui Acord de cooperare științifică și tehnologică între Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice și Confederația Elvețiană, privind asocierea Confederației Elvețiene la Programul-cadru pentru cercetare și inovare Orizont 2020 (2014-2020) Programul pentru cercetare și formare al Comunității Europene a Energiei Atomice (2014-2018) de completare a Programului Orizont 2020 și de reglementare a participării Elveției in cadrul activităților ITER efectuate de către Fuziunea pentru energie în perioada 2014-2018.

Se află în curs de negociere un acord internațional privind asocierea Statului Israel la Programul Programul-cadru pentru cercetare și inovare Orizont 2020 (2014-2020).

Urmează să fie negociat un acord internațional privind asocierea Moldovei la Programul-cadru pentru cercetare și inovare Orizont 2020 (2014-2020).

Decizia Consiliului privind semnarea și aplicarea provizorie a unui Acord de cooperare științifică și tehnologică între Uniunea Europeană și Insulele Feroe privind asocierea Insulelor Feroe la Programul-cadru pentru cercetare și inovare Orizont 2020 (2014-2020).

6 0 1 5   Acorduri de cooperare cu organisme din țări terțe în legătură cu proiecte științifice și tehnologice de interes pentru Uniune (Eureka și altele) – Venituri alocate

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

0,—

Comentarii

Venituri rezultate din acorduri de cooperare între Uniune și organisme din țări terțe în legătură cu proiecte științifice și tehnologice de interes pentru Uniune (Eureka și altele).

În conformitate cu articolul 21 din Regulamentul financiar, eventualele venituri vor fi folosite pentru deschiderea de credite suplimentare la articolele 02 04 50, 05 09 50, 06 03 50, 08 02 50, 09 04 50, 15 03 50 și 32 04 50 (acțiune indirectă) din situația cheltuielilor din secțiunea III „Comisia”.

6 0 1 6   Acorduri de cooperare europeană în domeniul cercetării științifice și tehnice – Venituri alocate

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

0,—

Comentarii

Venituri provenite de la statele care iau parte la cooperarea europeană în domeniul cercetării științifice și tehnice.

În conformitate cu articolul 21 din Regulamentul financiar, eventualele venituri vor fi folosite pentru deschiderea de credite suplimentare la articolele 02 04 50, 05 09 50, 06 03 50, 08 02 50, 09 04 50, 15 03 50 și 32 04 50 (acțiune indirectă) din situația cheltuielilor din secțiunea III „Comisia”.

Acte de referință

Rezoluția miniștrilor de stat care participă la Cooperarea europeană în domeniul cercetării științifice și tehnice (COST) (semnată la Viena la 21 noiembrie 1991) (JO C 333, 24.12.1991, p. 1).

6 0 2     Alte programe

6 0 2 1   Venituri diverse privind ajutorul umanitar – Venituri alocate

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

0,—

Comentarii

Eventuale contribuții ale organismelor externe privind ajutorul umanitar.

În conformitate cu articolul 21 din Regulamentul financiar, eventualele venituri vor fi folosite pentru deschiderea de credite suplimentare la titlul 23 din situația cheltuielilor din secțiunea III „Comisia”.

Temei juridic

Regulamentul (CE) nr. 1257/96 al Consiliului din 20 iunie 1996 privind ajutorul umanitar (JO L 163, 2.7.1996, p. 1).

6 0 3     Acorduri de asociere între Uniune și țări terțe

6 0 3 1   Venituri provenite din participarea țărilor candidate și a țărilor potențial candidate din Balcanii de Vest la programele Uniunii – Venituri alocate

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

242 255 043,26

Comentarii

Venituri provenite din acordurile de asociere încheiate între Uniune și țările menționate mai jos ca urmare a participării acestora la diferite programe ale Uniunii. Orice venit provenit de la țări care sunt deja state membre sunt legate de operațiuni anterioare.

În conformitate cu articolul 21 din Regulamentul financiar, eventualele venituri vor fi folosite pentru deschiderea de credite suplimentare destinate finanțării cheltuielilor pentru care aceste venituri sunt alocate.

Acte de referință

Acord-cadru între Comunitatea Europeană și Republica Turcia privind principiile generale de participare a Republicii Turcia la programele comunitare (JO L 61, 2.3.2002, p. 29).

Acord-cadru între Comunitatea Europeană și Republica Albania privind principiile generale de participare a Republicii Albania la programele comunitare (JO L 192, 22.7.2005, p. 2).

Acord-cadru între Comunitatea Europeană și Bosnia și Herțegovina privind principiile generale de participare a Bosniei și Herțegovinei la programele comunitare (JO L 192, 22.7.2005, p. 9).

Acord-cadru între Comunitatea Europeană și Serbia și Muntenegru privind principiile generale de participare a Serbiei și Muntenegrului la programele comunitare (JO L 192, 22.7.2005, p. 29).

Protocol la Acordul de stabilizare și de asociere între Comunitatea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de o parte, și Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, pe de altă parte, privind un acord-cadru între Comunitatea Europeană și Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei de stabilire a principiilor generale de participare a Fostei Republici Iugoslave a Macedoniei la programele comunitare (JO L 192, 22.7.2005, p. 23).

Acord sub forma unui schimb de scrisori privind aplicarea cu titlu provizoriu a Protocolului nr. 8 la Acordul de stabilizare și de asociere între Comunitățile Europene și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Republica Muntenegru, pe de altă parte, privind principiile generale pentru participarea Muntenegrului la programele comunitare (JO L 43, 19.2.2008, p. 11).

Se preconizează semnarea în curând a unui acord-cadru între Uniunea Europeană și Kosovo privind principiile generale ale participării Kosovo la programele Uniunii [COM(2013) 218 final] si, când va fi semnat, există posibilitatea negocierii unui acord internațional de asociere a Kosovo la Programul Orizont 2020.

Protocoale adiționale la acordurile europene (articolele 228 și 238) privind participarea țărilor candidate la programele comunitare.

6 0 3 2   Venituri provenite din participarea țărilor terțe, altele decât țările candidate și țările potențial candidate din Balcanii de Vest, la acorduri de cooperare în domeniul vamal – Venituri alocate

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

399 942,03

Comentarii

Acest post este destinat să înregistreze contribuțiile țărilor terțe la acordurile de cooperare în domeniul vamal, în special în cadrul proiectului Transit și al proiectului de difuzare a datelor tarifare și altele (pe cale telematică).

În conformitate cu articolul 21 din Regulamentul financiar, eventualele venituri vor fi folosite pentru deschiderea de credite suplimentare la articolele 14 03 03, 14 04 01, 14 04 02 și 14 05 03 din situația cheltuielilor din secțiunea III „Comisia”.

Temei juridic

Convenția din 20 mai 1987 între Comunitatea Economică Europeană, Republica Austria, Republica Finlanda, Republica Islanda, Regatul Norvegiei, Regatul Suediei și Confederația Elvețiană privind regimul de tranzit comun (JO L 226, 13.8.1987, p. 2).

Decizia 2000/305/CE a Consiliului din 30 martie 2000 privind încheierea unui acord sub forma unui schimb de scrisori între Comunitatea Europeană și Elveția referitor la extinderea rețelei comune de comunicații/interfeței comune a sistemelor (CCN/CSI), în cadrul Convenției privind un regim de tranzit comun (JO L 102, 27.4.2000, p. 50).

Decizia 2000/506/CE a Consiliului din 31 iulie 2000 privind încheierea unui acord sub forma unui schimb de scrisori între Comunitatea Europeană și Norvegia referitor la extinderea rețelei comune de comunicații/interfeței comune a sistemelor (CCN/CSI), în cadrul Convenției privind un regim de tranzit comun (JO L 204, 11.8.2000, p. 35).

Decizia Consiliului din 19 martie 2001 de autorizare a Comisiei să negocieze în numele Comunității Europene o modificare a Convenției de creare a Consiliului de Cooperare Vamală, semnată la Bruxelles la 15 decembrie 1950, în vederea participării Comunității Europene în calitate de membru al organizației.

Decizia nr. 253/2003/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 11 februarie 2003 de adoptare a unui program de acțiune pentru vamă în Comunitate (Vamă 2007) (JO L 36, 12.2.2003, p. 1).

Decizia nr. 624/2007/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 mai 2007 de instituire a unui program de acțiune pentru vamă în Comunitate (Vamă 2013) (JO L 154, 14.6.2007, p. 25).

6 0 3 3   Participarea organismelor externe la activitățile Uniunii – Venituri alocate

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

31 092 007,37

Comentarii

Eventuale contribuții ale organismelor externe la activitățile Uniunii.

În conformitate cu articolul 21 din Regulamentul financiar, eventualele venituri vor conduce la deschiderea de credite suplimentare destinate finanțării cheltuielilor pentru care aceste venituri sunt alocate.

CAPITOLUL 6 1 — RAMBURSAREA CHELTUIELILOR DIVERSE

6 1 1     Rambursarea cheltuielilor efectuate în numele unuia sau al mai multor state membre

6 1 1 3   Venituri din investițiile prevăzute la articolul 4 din Decizia 2003/76/CE – Venituri alocate

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

61 921 310,65

Comentarii

Conform Deciziei 2003/76/CE, Comisia este însărcinată cu lichidarea operațiunilor financiare ale Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului care sunt încă în derulare în momentul expirării Tratatului CECO.

În conformitate cu articolul 4 din respectiva decizie, veniturile nete rezultate din plasamentele activelor disponibile vor constitui venituri alocate în bugetul general al Uniunii Europene pentru un anumit scop, în special finanțarea proiectelor de cercetare în sectoarele aferente industriei cărbunelui și oțelului prin Fondul de cercetare pentru cărbune și oțel.

Veniturile nete disponibile pentru finanțarea proiectelor de cercetare în anul n + 2 apar în bilanțul CECO ca fiind în lichidare pentru anul n, iar după finalizarea procesului de lichidare vor apărea ca active în bilanțul Fondului de cercetare pentru cărbune și oțel. Acest mecanism de finanțare a intrat în vigoare în 2003. Veniturile provenite din 2012 vor fi utilizate pentru cercetare în 2014. Pentru a reduce la minimum fluctuațiile pe care variațiile pe piețele financiare le pot aduce pentru finanțarea cercetării, se aplică un mecanism de ajustare. Cuantumul veniturilor nete preconizat a fi disponibil pentru cercetare în 2014 se ridică la 48 366 250 EUR.

În conformitate cu articolul 4 din Decizia 2003/76/CE, 72,8 % din creditele fondului vor fi destinate sectorului oțelului, iar 27,2 % sectorului cărbunelui.

În conformitate cu articolul 21 și articolul 181 alineatul (2) din Regulamentul financiar, veniturile vor fi folosite pentru deschiderea de credite suplimentare la capitolul 08 23 din situația cheltuielilor din secțiunea III „Comisia”.

Temei juridic

Decizia 2003/76/CE a Consiliului din 1 februarie 2003 de stabilire a măsurilor necesare pentru punerea în aplicare a Protocolului anexat la Tratatul de instituire a Comunității Europene, privind consecințele financiare ale expirării Tratatului de instituire a Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului (CECO) și Fondul de cercetare pentru cărbune și oțel (JO L 29, 5.2.2003, p. 22).

6 1 1 4   Venituri provenite din sume recuperate din programul de cercetare al Fondului de cercetare pentru cărbune și oțel

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

0,—

Comentarii

Conform Deciziei 2003/76/CE, Comisia este însărcinată cu lichidarea operațiunilor financiare ale Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului care sunt încă în derulare în momentul expirării Tratatului CECO.

În conformitate cu articolul 4 alineatul (5) din respectiva decizie, veniturile recuperate sunt înscrise, într-o primă etapă, la activele CECO în lichidare și apoi, după încheierea lichidării, la activele Fondului de cercetare pentru cărbune și oțel.

Temei juridic

Decizia 2003/76/CE a Consiliului din 1 februarie 2003 de stabilire a măsurilor necesare pentru punerea în aplicare a Protocolului anexat la Tratatul de instituire a Comunității Europene, privind consecințele financiare ale expirării Tratatului de instituire a Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului (CECO) și Fondul de cercetare pentru cărbune și oțel (JO L 29, 5.2.2003, p. 22).

6 1 2     Rambursarea cheltuielilor efectuate în mod specific pentru executarea lucrărilor la cerere și cu plată – Venituri alocate

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

2 322,75

Comentarii

În conformitate cu articolul 21 din Regulamentul financiar, eventualele venituri vor fi folosite pentru deschiderea de credite suplimentare destinate finanțării cheltuielilor pentru care aceste venituri sunt alocate.

Comisia

p.m.

Consiliu

p.m.

Serviciul European de Acțiune Externă

p.m.

Total

p.m.

6 1 4     Rambursarea sprijinului acordat de Uniune pentru proiecte și activități în caz de succes comercial

6 1 4 3   Rambursarea sprijinului acordat de Uniune pentru activitățile europene cu capital de risc în favoarea întreprinderilor mici și mijlocii – Venituri alocate

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

0,—

Comentarii

Rambursarea integrală sau parțială a sprijinului pentru proiectele care au cunoscut un succes comercial, cu o eventuală participare la profiturile provenite din finanțările nerambursabile acordate în cadrul activităților europene de capital de risc în sprijinul întreprinderilor mici și mijlocii, prin intermediul instrumentelor Venture Consort și Eurotech Capital.

În conformitate cu articolul 21 din Regulamentul financiar, eventualele venituri vor fi folosite pentru deschiderea de credite suplimentare destinate finanțării cheltuielilor pentru care aceste venituri sunt alocate.

6 1 4 4   Rambursarea sprijinului acordat de Uniune pentru instrumentele de împărțire a riscurilor finanțate din Fondul european de dezvoltare regională și din Fondul de coeziune – Venituri alocate

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

0,—

Comentarii

Rambursarea restituirilor și a sumelor restante din sprijinul acordat de Uniune pentru instrumentele de împărțire a riscurilor finanțate din Fondul european de dezvoltare regională și din Fondul de coeziune.

În conformitate cu articolul 21 din Regulamentul financiar, eventualele venituri vor fi folosite pentru deschiderea de credite suplimentare destinate finanțării cheltuielilor pentru care aceste venituri sunt alocate.

Temei juridic

Regulamentul (CE) nr. 1083/2006 al Consiliului din 11 iulie 2006 de stabilire a anumitor dispoziții generale privind Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European și Fondul de coeziune și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1260/1999 (JO L 210, 31.7.2006, p. 25) în special articolele 14 și 36a.

Regulamentul (UE) nr. 1303/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 de stabilire a unor dispoziții comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime, precum și de stabilire a unor dispoziții generale privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1083/2006, (JO L 347, 20.12.2013, p. 320).

6 1 5     Rambursarea ajutoarelor acordate de Uniune care nu au fost utilizate

6 1 5 0   Rambursarea ajutoarelor neutilizate din Fondul social european, Fondul european de dezvoltare regională, Fondul european de orientare și garantare agricolă, Instrumentul financiar pentru orientarea pescuitului, Fondul de coeziune, Fondul de solidaritate, ISPA, IPA, EFF și EMFF – Venituri alocate

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

108 746 581,17

Comentarii

Rambursarea ajutoarelor neutilizate din Fondul social european, Fondul european de dezvoltare regională, Fondul european de orientare și garantare agricolă, Instrumentul financiar pentru orientarea pescuitului, Fondul de coeziune, Fondul de solidaritate, Instrumentul pentru politici structurale de preaderare (ISPA) și Instrumentul de asistență pentru preaderare (IPA), Fondul european pentru pescuit (FEP) și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime (FEPAM).

În conformitate cu articolul 21 din regulamentul financiar, aceste venituri sunt folosite pentru deschiderea de credite suplimentare la liniile din care au fost suportate cheltuielile inițiale care au dat naștere veniturilor corespondente.

6 1 5 1   Rambursarea subvențiilor de echilibru bugetar neutilizate – Venituri alocate

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

0,—

Comentarii

În conformitate cu articolul 21 din Regulamentul financiar, aceste venituri sunt considerate ca fiind venituri alocate și conduc la deschiderea de credite suplimentare la liniile din care au fost suportate cheltuielile inițiale care au dat naștere veniturilor corespondente.

6 1 5 2   Rambursarea subvențiilor la dobândă neutilizate – Venituri alocate

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

0,—

Comentarii

În conformitate cu articolul 21 din Regulamentul financiar, aceste venituri sunt considerate ca fiind venituri alocate și conduc la deschiderea de credite suplimentare la liniile din care au fost suportate cheltuielile inițiale care au dat naștere veniturilor corespondente.

6 1 5 3   Rambursarea sumelor neutilizate în cadrul contractelor încheiate de instituție – Venituri alocate

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

18 882,18

Comentarii

În conformitate cu articolul 21 din Regulamentul financiar, aceste venituri sunt considerate ca fiind venituri alocate și conduc la deschiderea de credite suplimentare la liniile din care au fost suportate cheltuielile inițiale care au dat naștere veniturilor corespondente.

6 1 5 7   Rambursarea avansurilor în cadrul fondurilor structurale, al Fondului de coeziune, al Fondului european pentru pescuit și al Fondului european pentru pescuit și afaceri maritime – Venituri alocate

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

80 691 610,16

Comentarii

Acest post este destinat să înregistreze rambursarea avansurilor în cadrul Fondurilor structurale (Fondul European de Dezvoltare Regională și Fondul social european), al Fondului de coeziune, al Fondului european pentru pescuit și al Fondului European pentru pescuit și afaceri maritime.

Sumele înscrise la acest post vor conduce la deschiderea de credite suplimentare, în conformitate cu articolele 21 și 177 din Regulamentul financiar, la rubricile corespunzătoare de la titlurile 04, 11 și 13 din situația cheltuielilor din secțiunea III „Comisia”, în cazul în care acestea se dovedesc a fi necesare pentru a nu reduce contribuția din fondurile structurale și Fondul de coeziune la operațiunea respectivă.

Temei juridic

Regulamentul (CE) nr. 1164/94 al Consiliului din 16 mai 1994 de instituire a Fondului de coeziune (JO L 130, 25.5.1994, p. 1), în special articolul D din anexa II.

Regulamentul (CE) nr. 1083/2006 al Consiliului din 11 iulie 2006 de stabilire a anumitor dispoziții generale privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european și Fondul de coeziune (JO L 210, 31.7.2006, p. 25), în special articolul 82 alineatul (2) și capitolul II.

Regulamentul (CE) nr. 1198/2006 al Consiliului din 27 iulie 2006 privind Fondul european pentru pescuit (JO L 223, 15.8.2006, p. 1).

Regulamentul (UE) nr. 1303/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 de stabilire a unor dispoziții comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime, precum și de stabilire a unor dispoziții generale privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1083/2006, (JO L 347, 20.12.2013, p. 320).

6 1 5 8   Rambursarea diverselor ajutoare acordate de Uniune care nu au fost utilizate – Venituri alocate

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

665 623,32

Comentarii

În conformitate cu articolul 21 din Regulamentul financiar, aceste venituri sunt considerate ca fiind venituri alocate și conduc la deschiderea de credite suplimentare la liniile din care au fost suportate cheltuielile inițiale care au dat naștere veniturilor corespondente.

6 1 6     Rambursarea cheltuielilor efectuate în numele Agenției Internaționale pentru Energia Atomică – Venituri alocate

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

0,—

Comentarii

Rambursarea de către Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) a sumelor care au fost avansate de către Comisie pentru controalele efectuate de către AIEA în cadrul acordurilor de verificare (a se vedea articolele 32 05 01 și 32 05 02 din situația cheltuielilor din secțiunea III, „Comisia”).

În conformitate cu articolul 21 din Regulamentul financiar, eventualele venituri vor fi folosite pentru deschiderea de credite suplimentare destinate finanțării cheltuielilor pentru care aceste venituri sunt alocate.

Acte de referință

Acord între Regatul Belgiei, Regatul Danemarcei, Republica Federală Germania, Irlanda, Republica Italiană, Marele Ducat al Luxemburgului, Regatul Țărilor de Jos, Comunitatea Europeană a Energiei Atomice și Agenția Internațională pentru Energie Atomică de aplicare a articolului III alineatele (1) și (4) din Tratatul privind neproliferarea armelor nucleare (JO L 51, 22.2.1978, p. 1), în special articolul 15.

Acorduri tripartite încheiate între Uniune/Comunitate, Regatul Unit și AIEA.

Acord tripartit încheiat între Comunitate, Franța și AIEA.

6 1 7     Rambursarea sumelor plătite în cadrul ajutorului acordat de Uniune țărilor terțe

6 1 7 0   Rambursări în cadrul cooperării cu Africa de Sud – Venituri alocate

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

414 945,67

Comentarii

Rambursări efectuate de către ofertanți sau beneficiari ai unor sume care depășesc valoarea datorată în cadrul cooperării pentru dezvoltare cu Africa de Sud.

În conformitate cu articolul 21 din Regulamentul financiar, eventualele venituri vor fi folosite pentru deschiderea de credite suplimentare la posturile 21 02 05 01 și 21 02 05 02 din situația cheltuielilor din secțiunea III „Comisia”.

Acte de referință

Propunere de Regulament al Parlamentului European și al Consiliului, prezentată de Comisie la 7 decembrie 2011 de instituire a unui instrument de finanțare a cooperării pentru dezvoltare [COM(2011) 840 final].

6 1 8     Rambursarea sumelor plătite în cadrul ajutorului alimentar

6 1 8 0   Rambursări efectuate de către ofertanți sau beneficiari ai unor sume care depășesc valoarea datorată în cadrul ajutorului alimentar – Venituri alocate

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

258 631,12

Comentarii

Dispoziții prevăzute în invitațiile de participare la licitație sau în condițiile financiare anexate la scrisorile Comisiei care definesc condițiile pentru acordarea de ajutor alimentar beneficiarilor.

În conformitate cu articolul 21 din Regulamentul financiar, eventualele venituri vor fi folosite pentru deschiderea de credite suplimentare destinate finanțării cheltuielilor pentru care aceste venituri sunt alocate.

Temei juridic

Regulamentul (CE) nr. 1257/96 al Consiliului din 20 iunie 1996 privind ajutorul umanitar (JO L 163, 2.7.1996, p. 1).

6 1 8 1   Rambursarea costurilor suplimentare ocazionate de beneficiarii de ajutor alimentar – Venituri alocate

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

788 367,25

Comentarii

Dispoziții prevăzute în modalitățile de livrare anexate la scrisorile Comisiei care definesc condițiile pentru acordarea de ajutor alimentar beneficiarilor.

În conformitate cu articolul 21 din Regulamentul financiar, eventualele venituri vor fi folosite pentru deschiderea de credite suplimentare destinate finanțării cheltuielilor pentru care aceste venituri sunt alocate.

Temei juridic

Regulamentul (CE) nr. 1257/96 al Consiliului din 20 iunie 1996 privind ajutorul umanitar (JO L 163, 2.7.1996, p. 1).

6 1 9     Rambursarea altor cheltuieli efectuate în numele unor organisme externe

6 1 9 1   Rambursarea altor cheltuieli suportate în numele unor organisme externe în temeiul Deciziei 77/270/Euratom a Consiliului – Venituri alocate

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

23 893,—

Comentarii

În conformitate cu articolul 21 din Regulamentul financiar, eventualele venituri vor fi folosite pentru deschiderea de credite suplimentare la posturile 19 06 04 01 și 22 02 05 01 din situația cheltuielilor din secțiunea III „Comisia”.

Temei juridic

Regulamentul (CE) nr. 1085/2006 al Consiliului din 17 iulie 2006 de instituire a unui instrument de asistență pentru preaderare (IPA) (JO L 210, 31.7.2006, p. 82).

Regulamentul (Euratom) nr. 300/2007 al Consiliului din 19 februarie 2007 de stabilire a unui instrument pentru cooperarea în materie de securitate nucleară (JO L 81, 22.3.2007, p. 1).

CAPITOLUL 6 2 — VENITURI DIN SERVICII PRESTATE CONTRA COST

6 2 0     Furnizarea contra cost de materii prime sau materiale speciale de fisiune [articolul 6 litera (b) din Tratatul Euratom] – Venituri alocate

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

0,—

Comentarii

Venituri din furnizarea contra cost de materii prime sau materiale speciale de fisiune către statele membre pentru programele lor de cercetare.

În conformitate cu articolul 21 din Regulamentul financiar, eventualele venituri vor fi folosite pentru deschiderea de credite suplimentare destinate finanțării cheltuielilor pentru care aceste venituri sunt alocate.

Temei juridic

Tratatul de instituire a Comunității Europene a Energiei Atomice, în special articolul 6 litera (b).

6 2 2     Venituri din servicii furnizate contra cost de către Centrul Comun de Cercetare organismelor externe

6 2 2 1   Venituri din exploatarea reactorului HFR care conduc la deschiderea de credite suplimentare – Venituri alocate

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

7 716 477,47

Comentarii

Venituri provenite din funcționarea reactorului HFR (reactor cu flux ridicat) la institutul din Petten al Centrului Comun de Cercetare.

Plăți realizate de organisme din exterior pentru a acoperi toate tipurile de cheltuieli asociate exploatării HFR de către Centrul Comun de Cercetare.

În conformitate cu articolul 21 din Regulamentul financiar, eventualele venituri vor conduce la deschiderea de credite suplimentare la articolele 10 01 05 și 10 04 04 din situația cheltuielilor din secțiunea III „Comisia”.

Finalizarea programelor anterioare

Veniturile provin din Belgia, Franța și Țările de Jos.

6 2 2 3   Alte venituri provenite din serviciile contra cost furnizate de către Centrul Comun de Cercetare organismelor externe pentru deschiderea de credite suplimentare – Venituri alocate

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

7 800 567,04

Comentarii

Veniturile provenite din partea persoanelor, a firmelor și a organismelor naționale pentru care Centrul Comun de Cercetare va efectua lucrări și/sau va furniza servicii contra cost.

În conformitate cu articolul 21 și articolul 183 alineatul (2) din Regulamentul financiar, eventualele venituri vor fi folosite pentru deschiderea de credite suplimentare la articolele 10 01 05, 10 02 01, 10 02 51, 10 02 52, 10 03 01, 10 03 51, 10 03 52 și 10 04 02 din situația cheltuielilor din secțiunea III „Comisia”, până la concurența cheltuielilor aferente fiecărui contract cu un organism extern.

6 2 2 4   Venituri provenite din licențele acordate de către Comisie pentru invențiile, brevetabile sau nu, rezultate în urma activităților de cercetare desfășurate la nivelul Uniunii în cadrul Centrului Comun de Cercetare – Venituri alocate

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

405 973,22

Comentarii

Tratatul de instituire a Comunității Europene a Energiei Atomice, în special articolul 12, conferă statelor membre, persoanelor și întreprinderilor dreptul de a beneficia – după plata unei remunerații adecvate – de licențe neexclusive pentru brevete, de titluri de protecție tranzitorie, de modele de utilitate sau de cereri de brevete care sunt proprietatea Comunității Europene a Agenției Atomice.

În conformitate cu articolul 21 din Regulamentul financiar, eventualele venituri vor fi folosite pentru deschiderea de credite suplimentare la articolele 10 01 05, 10 04 02, 10 04 03 și capitolele 10 02 și 10 03 din situația cheltuielilor din secțiunea III „Comisia”.

Temei juridic

Tratatul de instituire a Comunității Europene a Energiei Atomice.

Regulamentul (CEE) nr. 2380/74 al Consiliului din 17 septembrie 1974 de adoptare a regimului de difuzare a informațiilor privind programele de cercetare pentru Comunitatea Economică Europeană (JO L 255, 20.9.1974, p. 1).

6 2 2 5   Alte venituri în favoarea Centrului Comun de Cercetare – Venituri alocate

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

0,—

Comentarii

Venituri provenite din contribuții, donații sau legate din partea terților pentru diversele activități desfășurate de către Centrul Comun de Cercetare.

În conformitate cu articolul 21 din Regulamentul financiar, eventualele venituri vor fi folosite pentru deschiderea de credite suplimentare la articolul 10 01 05 și la capitolele 10 02, 10 03 și 10 04 din situația cheltuielilor din secțiunea III „Comisia”.

6 2 2 6   Venituri provenite din serviciile furnizate de Centrul Comun de Cercetare altor servicii ale Comisiei, în condiții concurențiale și care deschid credite suplimentare – Venituri alocate

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

60 562 810,73

Comentarii

Venituri provenite din partea altor servicii ale Comisiei pentru care Centrul Comun de Cercetare va efectua lucrări și/sau va furniza servicii contra cost și venituri provenite din participarea la activitățile programelor-cadru de cercetare și dezvoltare tehnologică.

În conformitate cu articolul 21 și articolul 183 alineatul (2) din Regulamentul financiar, eventualele venituri vor fi folosite pentru deschiderea de credite suplimentare la articolele 10 01 05, 10 02 01, 10 02 51, 10 02 52, 10 03 01, 10 03 51, 10 03 52 și 10 04 03 din situația cheltuielilor din secțiunea III „Comisia”, până la concurența cheltuielilor specifice aferente fiecărui contract cu alte servicii ale Comisiei.

6 2 4     Venituri din licențe acordate de către Comisie pentru invențiile, brevetabile sau nu, rezultate în urma activităților de cercetare desfășurate la nivelul Uniunii (acțiuni indirecte) – Venituri alocate

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

0,—

Comentarii

Tratatul de instituire a Comunității Europene a Energiei Atomice, în special articolul 12, conferă statelor membre, persoanelor și întreprinderilor dreptul de a beneficia – după plata unei remunerații adecvate – de licențe neexclusive pentru brevete, de titluri de protecție tranzitorie, de modele de utilitate sau de cereri de brevete care sunt proprietatea Comunității Europene a Energiei Atomice.

În conformitate cu articolul 21 din Regulamentul financiar, eventualele venituri vor fi folosite pentru deschiderea de credite suplimentare destinate finanțării cheltuielilor pentru care aceste venituri sunt alocate.

Temei juridic

Tratatul de instituire a Comunității Europene a Energiei Atomice.

Regulamentul (CEE) nr. 2380/74 al Consiliului din 17 septembrie 1974 de adoptare a regimului de difuzare a informațiilor privind programele de cercetare pentru Comunitatea Economică Europeană (JO L 255, 20.9.1974, p. 1).

CAPITOLUL 6 3 — CONTRIBUȚII ÎN CADRUL UNOR ACORDURI SPECIFICE

6 3 0     Contribuții ale statelor membre ale Asociației Europene a Liberului Schimb în cadrul Acordului de cooperare privind Spațiul Economic European – Venituri alocate

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

249 594 532,—

Comentarii

Acest articol este destinat să înregistreze contribuțiile statelor membre ale Asociației Europene a Liberului Schimb rezultate din participarea financiară a acestora la anumite activități ale Uniunii în conformitate cu articolul 82 și cu Protocolul nr. 32 la Acordul privind Spațiul Economic European.

Totalul estimativ al contribuției este indicat în situația rezumativă prezentată cu titlu informativ într-o anexă la situația cheltuielilor în secțiunea III „Comisia”.

Contribuțiile statelor membre ale Asociației Europene a Liberului Schimb sunt puse la dispoziția Comisiei în conformitate cu articolele 1, 2 și 3 din Protocolul nr. 32 la Acordul privind Spațiul Economic European.

În conformitate cu articolul 21 din Regulamentul financiar, eventualele venituri vor fi folosite pentru deschiderea de credite suplimentare destinate finanțării cheltuielilor pentru care aceste venituri sunt alocate.

Acte de referință

Acordul privind Spațiul Economic European (JO L 1, 3.1.1994, p. 3).

6 3 1     Contribuții în cadrul acquis-ului Schengen

6 3 1 1   Contribuții la costurile administrative generate de acordul încheiat cu Islanda și Norvegia – Venituri alocate

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

513 098,46

Comentarii

Contribuții la cheltuielile administrative generate de Acordul din 18 mai 1999 încheiat între Consiliul Uniunii Europene și Republica Islanda și Regatul Norvegiei în ceea ce privește asocierea acestor două state în vederea punerii în aplicare, a asigurării respectării și dezvoltării acquis-ului Schengen (JO L 176, 10.7.1999, p. 36), în special articolul 12.

În conformitate cu articolul 21 din Regulamentul financiar, eventualele venituri vor fi folosite pentru deschiderea de credite suplimentare destinate finanțării cheltuielilor pentru care aceste venituri sunt alocate.

Consiliu

p.m.

Serviciul European de Acțiune Externă

p.m.

Total

p.m.

Temei juridic

Decizia 1999/437/CE a Consiliului din 17 mai 1999 privind anumite modalități de aplicare a Acordului încheiat între Consiliul Uniunii Europene și Republica Islanda și Regatul Norvegiei în ceea ce privește asocierea acestor două state în vederea punerii în aplicare, a asigurării respectării și dezvoltării acquis-ului Schengen (JO L 176, 10.7.1999, p. 31).

6 3 1 2   Contribuții pentru dezvoltarea sistemelor de informații pe scară largă în cadrul acordurilor încheiate cu Islanda, Norvegia, Elveția și Liechtenstein – Venituri alocate

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

3 391 696,04

Comentarii

În conformitate cu articolul 21 din Regulamentul financiar, eventualele venituri vor fi folosite pentru deschiderea de credite suplimentare la articolele 18 02 07, 18 02 08, 18 02 09 și 18 03 03 din situația cheltuielilor din secțiunea III „Comisia”.

Temei juridic

Decizia 1999/437/CE a Consiliului din 17 mai 1999 privind anumite modalități de aplicare a Acordului încheiat între Consiliul Uniunii Europene și Republica Islanda și Regatul Norvegiei în ceea ce privește asocierea acestor două state în vederea punerii în aplicare, a asigurării respectării și dezvoltării acquis-ului Schengen (JO L 176, 10.7.1999, p. 31)

Decizia 1999/439/CE a Consiliului din 17 mai 1999 privind încheierea acordului cu Republica Islanda și Regatul Norvegiei privind asocierea acestora la implementarea, aplicarea și dezvoltarea acquis-ului Schengen (JO L 176, 10.7.1999, p. 35).

Regulamentul (CE) nr. 2725/2000 al Consiliului din 11 decembrie 2000 privind instituirea sistemului „Eurodac” pentru compararea amprentelor digitale în scopul aplicării eficiente a Convenției de la Dublin (JO L 316, 15.12.2000, p. 1).

Decizia 2001/258/CE a Consiliului din 15 martie 2001 de încheiere a unui Acord între Comunitatea Europeană, Republica Islanda și Regatul Norvegiei privind criteriile și mecanismele de determinare a statului responsabil de examinarea unei cereri de azil prezentate într-un stat membru, în Islanda sau în Norvegia (JO L 93, 3.4.2001, p. 38), în special articolul 9 din acordul respectiv.

Decizia 2001/886/JAI a Consiliului din 6 decembrie 2001 privind dezvoltarea Sistemului de Informații Schengen din a doua generație (SIS II) (JO L 328, 13.12.2001, p. 1).

Regulamentul (CE) nr. 2424/2001 al Consiliului din 6 decembrie 2001 privind dezvoltarea Sistemului de Informații Schengen din a doua generație (SIS II) (JO L 328, 13.12.2001, p. 4).

Regulamentul (CE) nr. 343/2003 al Consiliului din 18 februarie 2003 de stabilire a criteriilor și mecanismelor de determinare a statului membru responsabil de examinarea unei cereri de azil prezentate într-unul dintre statele membre de către un resortisant al unei țări terțe (JO L 50, 25.2.2003, p. 1).

Regulamentul (CE) nr. 1560/2003 al Comisiei din 2 septembrie 2003 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 343/2003 al Consiliului de stabilire a criteriilor și mecanismelor de determinare a statului membru responsabil de examinarea unei cereri de azil prezentate într-unul dintre statele membre de către un resortisant al unei țări terțe (JO L 222, 5.9.2003, p. 3).

Decizia 2004/512/CE a Consiliului din 8 iunie 2004 de instituire a Sistemului de Informații privind Vizele (SIV) (JO L 213, 15.6.2004, p. 5).

Regulamentul (CE) nr. 1986/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 decembrie 2006 privind accesul la Sistemul de Informații Schengen din a doua generație (SIS II) al serviciilor competente, în statele membre, pentru eliberarea certificatelor de înmatriculare a vehiculelor (JO L 381, 28.12.2006, p. 1).

Regulamentul (CE) nr. 1987/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 decembrie 2006 privind instituirea, funcționarea și utilizarea Sistemului de Informații Schengen din a doua generație (SIS II) (JO L 381, 28.12.2006, p. 4).

Decizia 2007/533/JAI a Consiliului din 12 iunie 2007 privind înființarea, funcționarea și utilizarea Sistemului de Informații Schengen de a doua generație (SIS II) (JO L 205, 7.8.2007, p. 63).

Decizia 2008/146/CE a Consiliului din 28 ianuarie 2008 privind încheierea, în numele Comunității Europene, a Acordului între Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană cu privire la asocierea Confederației Elvețiene la punerea în aplicare, respectarea și dezvoltarea acquis-ului Schengen (JO L 53, 27.2.2008, p. 1).

Decizia 2008/147/CE a Consiliului din 28 ianuarie 2008 privind încheierea, în numele Comunității Europene, a Acordului între Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană cu privire la criteriile și mecanismele de determinare a statului responsabil să examineze o cerere de azil introdusă într-un stat membru sau în Elveția (JO L 53, 27.2.2008, p. 3).

Decizia 2008/149/CE a Consiliului din 28 ianuarie 2008 privind încheierea, în numele Uniunii Europene, a Acordului între Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană cu privire la asocierea Confederației Elvețiene la punerea în aplicare, respectarea și dezvoltarea acquis-ului Schengen (JO L 53, 27.2.2008, p. 50).

Decizia 2008/633/JAI a Consiliului din 23 iunie 2008 privind accesul la Sistemul de informații privind vizele (VIS) în vederea consultării de către autoritățile desemnate ale statelor membre și de către Europol în scopul prevenirii, depistării și cercetării infracțiunilor de terorism și a altor infracțiuni grave (JO L 218, 13.8.2008, p. 129).

Regulamentul (CE) nr. 767/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 iulie 2008 privind Sistemul de informații privind vizele (VIS) și schimbul de date între statele membre cu privire la vizele de scurtă ședere (Regulamentul VIS) (JO L 218, 13.8.2008, p. 60).

Regulamentul (CE) nr. 1104/2008 al Consiliului din 24 octombrie 2008 privind migrarea de la Sistemul de Informații Schengen (SIS 1+) la Sistemul de Informații Schengen din a doua generație (SIS II) (JO L 299, 8.11.2008, p. 1).

Decizia 2008/839/JAI a Consiliului din 24 octombrie 2008 privind migrarea de la Sistemul de Informații Schengen (SIS 1+) la Sistemul de Informații Schengen din a doua generație (SIS II) (JO L 299, 8.11.2008, p. 43).

Decizia 2011/349/UE a Consiliului din 7 martie 2011 privind încheierea, în numele Uniunii Europene, a Protocolului dintre Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană, Confederația Elvețiană și Principatul Liechtenstein privind aderarea Principatului Liechtenstein la Acordul dintre Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană privind asocierea Confederației Elvețiene la punerea în aplicare, respectarea și dezvoltarea acquis-ului Schengen, în special în ceea ce privește cooperarea judiciară în materie penală și cooperarea polițienească (JO L 160, 18.6.2011, p. 1).

Decizia 2011/350/UE a Consiliului din 7 martie 2011 privind încheierea, în numele Uniunii Europene, a Protocolului dintre Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană, Confederația Elvețiană și Principatul Liechtenstein privind aderarea Principatului Liechtenstein la Acordul dintre Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană privind asocierea Confederației Elvețiene la punerea în aplicare, respectarea și dezvoltarea acquis-ului Schengen, în ceea ce privește eliminarea controalelor la frontierele interne și circulația persoanelor (JO L 160, 18.6.2011, p. 19).

Regulamentul (UE) nr. 1077/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 octombrie 2011 de instituire a Agenției europene pentru gestionarea operațională a sistemelor informatice la scară largă, în spațiul de libertate, securitate și justiție (JO L 286, 1.11.2011, p. 1).

6 3 1 3   Alte contribuții în cadrul acquis-ului Schengen (Islanda, Norvegia, Elveția și Liechtenstein) – Venituri alocate

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

21 018 000,—

Comentarii

În conformitate cu articolul 21 din Regulamentul financiar, eventualele venituri vor fi folosite pentru deschiderea de credite suplimentare la articolele 18 02 51 și 18 03 02 din situația cheltuielilor din secțiunea III „Comisia”.

Temei juridic

Decizia 1999/437/CE a Consiliului din 17 mai 1999 privind anumite modalități de aplicare a Acordului încheiat între Consiliul Uniunii Europene și Republica Islanda și Regatul Norvegiei în ceea ce privește asocierea acestor două state în vederea punerii în aplicare, a asigurării respectării și dezvoltării acquis-ului Schengen (JO L 176, 10.7.1999, p. 31).

Decizia 1999/439/CE a Consiliului din 17 mai 1999 privind încheierea acordului cu Republica Islanda și Regatul Norvegiei privind asocierea acestora la implementarea, aplicarea și dezvoltarea acquis-ului Schengen (JO L 176, 10.7.1999, p. 35).

Decizia 2001/258/CE a Consiliului din 15 martie 2001 de încheiere a unui Acord între Comunitatea Europeană, Republica Islanda și Regatul Norvegiei privind criteriile și mecanismele de determinare a statului responsabil de examinarea unei cereri de azil prezentate într-un stat membru, în Islanda sau în Norvegia (JO L 93, 3.4.2001, p. 38), în special articolul 9 din respectivul acord.

Decizia nr. 574/2007/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 mai 2007 de înființare a Fondului pentru frontiere externe pentru perioada 2007-2013, ca parte a Programului general „Solidaritatea și gestionarea fluxurilor migratorii” (JO L 144, 6.6.2007, p. 22).

Decizia 2008/146/CE a Consiliului din 28 ianuarie 2008 privind încheierea, în numele Comunității Europene, a Acordului între Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană cu privire la asocierea Confederației Elvețiene la punerea în aplicare, respectarea și dezvoltarea acquis-ului Schengen (JO L 53, 27.2.2008, p. 1).

Decizia 2008/147/CE a Consiliului din 28 ianuarie 2008 privind încheierea, în numele Comunității Europene, a Acordului între Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană cu privire la criteriile și mecanismele de determinare a statului responsabil să examineze o cerere de azil introdusă într-un stat membru sau în Elveția (JO L 53, 27.2.2008, p. 3).

Decizia 2008/149/CE a Consiliului din 28 ianuarie 2008 privind încheierea, în numele Uniunii Europene, a Acordului între Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană cu privire la asocierea Confederației Elvețiene la punerea în aplicare, respectarea și dezvoltarea acquis-ului Schengen (JO L 53, 27.2.2008, p. 50).

Regulamentul (UE) nr. 439/2010 al Parlamentului European și al Consiliului din 19 mai 2010 privind crearea unui Birou European de Sprijin pentru Azil (JO L 132, 29.5.2010, p. 11).

Decizia 2010/374/CE a Consiliului din 30 noiembrie 2009 privind semnarea, în numele Comunității Europene, și aplicarea provizorie a Acordului între Comunitatea Europeană și Republica Islanda, Regatul Norvegiei, Confederația Elvețiană și Principatul Liechtenstein privind normele suplimentare aferente Fondului pentru frontierele externe pentru perioada 2007-2013 (JO L 169, 3.7.2010, p. 22).

Decizia 2011/349/UE a Consiliului din 7 martie 2011 privind încheierea, în numele Uniunii Europene, a Protocolului dintre Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană, Confederația Elvețiană și Principatul Liechtenstein privind aderarea Principatului Liechtenstein la Acordul dintre Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană privind asocierea Confederației Elvețiene la punerea în aplicare, respectarea și dezvoltarea acquis-ului Schengen, în special în ceea ce privește cooperarea judiciară în materie penală și cooperarea polițienească (JO L 160, 18.6.2011, p. 1).

Decizia 2011/350/UE a Consiliului din 7 martie 2011 privind încheierea, în numele Uniunii Europene, a Protocolului dintre Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană, Confederația Elvețiană și Principatul Liechtenstein privind aderarea Principatului Liechtenstein la Acordul dintre Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană privind asocierea Confederației Elvețiene la punerea în aplicare, respectarea și dezvoltarea acquis-ului Schengen, în ceea ce privește eliminarea controalelor la frontierele interne și circulația persoanelor (JO L 160, 18.6.2011, p. 19).

Decizia 2012/192/UE a Consiliului din 12 iulie 2010 privind semnarea, în numele Uniunii, a Înțelegerii între Uniunea Europeană și Republica Islanda, Principatul Liechtenstein, Regatul Norvegiei și Confederația Elvețiană privind participarea acestor state la lucrările comitetelor care asistă Comisia Europeană în exercitarea competențelor sale de executare în vederea punerii în aplicare, asigurării respectării și dezvoltării acquis-ului Schengen (JO L 103, 13.4.2012, p. 1).

Decizia 2012/193/EU a Consiliului din 13 martie 2012 privind încheierea, în numele Uniunii, a Înțelegerii între Uniunea Europeană și Republica Islanda, Principatul Liechtenstein, Regatul Norvegiei și Confederația Elvețiană privind participarea acestor state la lucrările comitetelor care asistă Comisia Europeană în exercitarea competențelor sale de executare în vederea punerii în aplicare, asigurării respectării și dezvoltării acquis-ului Schengen (JO L 103, 13.4.2012, p. 3).

Regulamentul (UE) nr. 1053/2013 al Consiliului din 7 octombrie 2013 de instituire a unui mecanism de evaluare și monitorizare în vederea verificării aplicării acquis-ului Schengen și de abrogare a Deciziei Comitetului executiv din 16 septembrie 1998 de instituire a Comitetului permanent pentru evaluarea și punerea în aplicare a Acordului Schengen (JO L 295, 6.11.2013, p. 27).

6 3 2     Contribuții la cheltuielile comune de sprijin administrativ ale Fondului european de dezvoltare – Venituri alocate

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

79 408 905,33

Comentarii

În conformitate cu articolul 21 din Regulamentul financiar, eventualele venituri provenite de la Fondul european de dezvoltare (FED), care contribuie la costul măsurilor de sprijin, vor fi folosite pentru deschiderea de credite suplimentare la articolul 21 01 04 10 din situația cheltuielilor din secțiunea III „Comisia”.

Acte de referință

Acord intern pentru cel de-al nouălea și al zecelea Fond European de Dezvoltare.

6 3 3     Contribuții la anumite programe de ajutor extern

6 3 3 0   Contribuțiile statelor membre, inclusiv ale agențiilor publice ale acestora, ale entităților sau ale persoanelor fizice la anumite programe de ajutor extern finanțate de Uniune și gestionate de Comisie în numele acestora – Venituri alocate

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

18 948 230,26

Comentarii

Acest post este destinat să înregistreze contribuțiile financiare ale statelor membre, inclusiv ale agențiilor publice ale acestora, ale entităților sau ale persoanelor fizice pentru anumite programe de ajutor extern finanțate de Uniune și gestionate de Comisie în numele lor.

În conformitate cu articolul 21 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul financiar, eventualele venituri vor fi folosite pentru deschiderea de credite suplimentare necesare finanțării cheltuielilor pentru care aceste venituri sunt alocate.

6 3 3 1   Contribuțiile țărilor terțe, inclusiv ale agențiilor publice ale acestora, ale entităților sau ale persoanelor fizice la anumite programe de ajutor extern finanțate de Uniune și gestionate de Comisie în numele acestora – Venituri alocate

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

0,—

Comentarii

Acest post este destinat să înregistreze contribuțiile financiare ale țărilor terțe, inclusiv ale agențiilor publice ale acestora, ale entităților sau ale persoanelor fizice pentru anumite programe de ajutor extern finanțate de Uniune și gestionate de Comisie în numele lor.

În conformitate cu articolul 21 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul financiar, eventualele venituri vor fi folosite pentru deschiderea de credite suplimentare necesare finanțării cheltuielilor pentru care aceste venituri sunt alocate.

6 3 3 2   Contribuțiile organizațiilor internaționale la anumite programe de ajutor extern finanțate de Uniune și gestionate de Comisie în numele organizațiilor internaționale – Venituri alocate

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

0,—

Comentarii

Acest post este destinat să înregistreze contribuțiile financiare ale organizațiilor internaționale la anumite programe de ajutor extern finanțate de Uniune și gestionate de Comisie în numele lor.

În conformitate cu articolul 21 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul financiar, eventualele venituri vor fi folosite pentru deschiderea de credite suplimentare necesare finanțării cheltuielilor pentru care aceste venituri sunt alocate.

6 3 4     Contribuții de la fonduri fiduciare și instrumente financiare – Venituri alocate

6 3 4 0   Contribuții de la fonduri fiduciare pentru costurile de gestiune ale Comisiei – Venituri alocate

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

Comentarii

Acest post este destinat să înregistreze comisioanele de gestiune pe care Comisia este autorizată să le retragă în limita a maximum 5 % din sumele reunite în fondul fiduciar pentru a acoperi costurile de gestiune din exercițiile în care contribuțiile la fiecare fond fiduciar au început să fie utilizate.

În conformitate cu articolul 21 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul financiar, aceste comisioane de gestiune sunt asimilate veniturilor alocate pe durata fondului fiduciar.

Temei juridic

Regulamentul (UE, Euratom) nr. 966/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 octombrie 2012 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii și de abrogare a Regulamentului (CE, Euratom) nr. 1605/2002 al Consiliului (JO L 298, 26.10.2012, p. 1), în special articolul 187 alineatul (7).

Regulamentul delegat (UE) nr. 1268/2012 al Comisiei din 29 octombrie 2012 privind normele de aplicare a Regulamentului (UE, Euratom) nr. 966/2012 al Parlamentului European și al Consiliului privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii (JO L 362, 31.12.2012, p. 1), în special articolul 259.

6 3 4 1   Contribuții de la instrumente financiare – Venituri alocate

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

Comentarii

Post nou

Rambursările anuale, inclusiv rambursările de capital, garanțiile eliberate și rambursările de capital principal al împrumuturilor rambursate Comisiei sau conturile fiduciare deschise pentru instrumente financiare și atribuibile sprijinului de la buget în cadrul unui instrument financiar constituie venituri alocate interne în conformitate cu articolul 21 din Regulamentul financiar și sunt folosite pentru același instrumente financiare, fără a aduce atingere articolului 140 alineatul (9) din regulamentul respectiv, pentru o perioadă care nu depășește perioada de angajament a creditelor plus doi ani, dacă nu se specifică altfel într-un act de bază.

Temei juridic

Regulamentul (UE, Euratom) nr. 966/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 octombrie 2012 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii și de abrogare a Regulamentului (CE, Euratom) nr. 1605/2002 al Consiliului (JO L 298, 26.10.2012, p. 1), în special articolul 140 alineatul (6).

Regulamentul delegat (UE) nr. 1268/2012 al Comisiei din 29 octombrie 2012 privind normele de aplicare a Regulamentului (UE, Euratom) nr. 966/2012 al Parlamentului European și al Consiliului privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii (JO L 362, 31.12.2012, p. 1).

CAPITOLUL 6 5 — CORECȚII FINANCIARE

6 5 0     Corecții financiare

6 5 0 0   Corecții financiare în legătură cu FEDER, FSE, FEOGA- Secțiunea Orientare, IFOP, Fondul de coeziune, FEP și FEPAM – Venituri alocate

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

42 874 716,75

Comentarii

Acest post este destinat să înregistreze corecțiile financiare în legătură cu Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul european de orientare și garantare agricolă (secțiunea Orientare), Instrumentul financiar pentru orientarea pescuitului, Fondul de coeziune, Fondul european pentru pescuit și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime.

Sumele înscrise la acest post vor conduce la deschiderea de credite suplimentare, în conformitate cu articolul 21 din Regulamentul financiar, la rubricile corespunzătoare de la titlurile 04, 05, 11 și 13 din situația cheltuielilor din secțiunea III „Comisia”.

În conformitate cu articolul 105 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1083/2006, regulamentul respectiv nu afectează continuarea sau modificarea, inclusiv anularea totală sau parțială, a asistenței cofinanțate de fondurile structurale sau a unui proiect cofinanțat de Fondul de coeziune, aprobat de Comisie pe baza Regulamentelor (CEE) nr. 2052/88, (CEE) nr. 4253/88, (CE) nr. 1164/94 și (CE) nr. 1260/1999 sau pe baza oricărei alte legislații care s-a aplicat asistenței în cauză la 31 decembrie 2006 și care, prin urmare, se aplică după această dată asistenței sau proiectelor respective până la încheierea acestora.

În conformitate cu articolul 152 alineatul (1) din din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013, regulamentul respectiv nu afectează continuarea sau modificarea, inclusiv anularea totală sau parțială, a asistenței aprobate de către Comisie pe baza Regulamentului (CE) nr. 1083/2006 sau a oricărei alte legislații aplicabile acestei asistențe la 31 decembrie 2013.

Temei juridic

Regulamentul (CEE) nr. 2052/88 al Consiliului din 24 iunie 1988 privind obiectivele și eficacitatea fondurilor structurale, precum și coordonarea activităților lor între ele și cu operațiunile Băncii Europene de Investiții și cu celelalte instrumente financiare existente (JO L 185, 15.7.1988, p. 9).

Regulamentul (CEE) nr. 4253/88 al Consiliului din 19 decembrie 1988 de stabilire a dispozițiilor de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 2052/88 privind coordonarea intervențiilor diferitelor fonduri structurale, pe de o parte, și coordonarea intervențiilor între ele și cu cele ale Băncii Europene de Investiții și ale altor instrumente financiare existente, pe de altă parte (JO L 374, 31.12.1988, p. 1), în special articolul 24.

Regulamentul (CE) nr. 1257/1999 al Consiliului din 17 mai 1999 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din Fondul european de orientare și garantare agricolă (FEOGA) și de modificare și abrogare a unor regulamente (JO L 160, 26.6.1999, p. 80).

Regulamentul (CE) nr. 1260/1999 al Consiliului din 21 iunie 1999 de stabilire a dispozițiilor generale referitoare la fondurile structurale (JO L 161, 26.6.1999, p. 1), în special articolul 39 alineatul (2).

Regulamentul (CE) nr. 1263/1999 al Consiliului din 21 iunie 1999 privind Instrumentul financiar pentru orientarea pescuitului (JO L 161, 26.6.1999, p. 54).

Regulamentul (CE) nr. 448/2001 al Comisiei din 2 martie 2001 de stabilire a normelor detaliate de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1260/1999 al Consiliului privind procedura de efectuare a corecțiilor financiare cu privire la ajutorul acordat în cadrul fondurilor structurale (JO L 64, 6.3.2001, p. 13).

Regulamentul (CE) nr. 1083/2006 al Consiliului din 11 iulie 2006 de stabilire a anumitor dispoziții generale privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european și Fondul de coeziune și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1260/1999 (JO L 210, 31.7.2006, p. 25).

Regulamentul (CE) nr. 1198/2006 al Consiliului din 27 iulie 2006 privind Fondul european pentru pescuit (JO L 223, 15.8.2006, p. 1).

Regulamentul (CE) nr. 1828/2006 al Comisiei din 8 decembrie 2006 de stabilire a normelor de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1083/2006 al Consiliului de stabilire a anumitor dispoziții generale privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european și Fondul de coeziune și a Regulamentului (CE) nr. 1080/2006 al Parlamentului European și al Consiliului privind Fondul european de dezvoltare regională (JO L 371, 27.12.2006, p. 1).

Regulamentul (UE) nr. 1303/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 de stabilire a unor dispoziții comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime, precum și de stabilire a unor dispoziții generale privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1083/2006, (JO L 347, 20.12.2013, p. 320).

CAPITOLUL 6 6 — ALTE CONTRIBUȚII ȘI RESTITUIRI

6 6 0     Alte contribuții și restituiri

6 6 0 0   Alte contribuții și restituiri alocate – Venituri alocate

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

477 695 827,44

Comentarii

Acest post este destinat să înregistreze, în conformitate cu articolul 21 din Regulamentul financiar, eventualele venituri care nu sunt prevăzute în celelalte părți ale titlului 6 și care conduc la deschiderea de credite suplimentare destinate finanțării cheltuielilor pentru care aceste venituri sunt alocate.

Parlamentul European

p.m.

Consiliu

p.m.

Comisia

p.m.

Ombudsmanul

p.m.

Serviciul European de Acțiune Externă

p.m.

Total

p.m.

6 6 0 1   Alte contribuții și restituiri nealocate

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

60 000 000

60 000 000

30 650 167,73

Comentarii

Acest post este destinat să înregistreze eventualele venituri care nu sunt prevăzute în alte părți ale titlului 6 și care nu sunt utilizate în conformitate cu articolul 21 din Regulamentul financiar.

Parlamentul European

p.m.

Comisia

60 000 000

Total

60 000 000

CAPITOLUL 6 7 — VENITURI REFERITOARE LA FONDUL EUROPEAN DE GARANTARE AGRICOLĂ ȘI FONDUL EUROPEAN AGRICOL DE DEZVOLTARE RURALĂ

6 7 0     Venituri referitoare la Fondul european de garantare agricolă

6 7 0 1   Închiderea conturilor Fondului european de garantare agricolă – Venituri alocate

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

674 797 108,67

Comentarii

Acest post este destinat să înregistreze sumele rezultate din deciziile referitoare la conformitate și verificarea și închiderea conturilor în favoarea bugetului Uniunii privind cheltuielile finanțate de Fondul european de orientare și garantare agricolă (secțiunea Garantare), în temeiul rubricii 1 din Perspectivele financiare 2000-2006, și de Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) în temeiul rubricii 2 din Cadrul financiar multianual 2007-2013 și 2014-2020 în conformitate cu articolele 30 și 31 din Regulamentul (CE) nr. 1290/2005 al Consiliului și în conformitate cu articolele 51 și 52 din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013.

Acest post este, de asemenea, destinat să înregistreze sumele rezultate din deciziile referitoare la conformitate și verificarea și închiderea conturilor în favoarea bugetului Uniunii privind cheltuielile finanțate de regimul temporar de restructurare a industriei zahărului (Fondul de restructurare a industriei zahărului) în Comunitate, instituit prin Regulamentul (CE) nr. 320/2006, care se încheie la 30 septembrie 2012.

În conformitate cu articolul 34 din Regulamentul (CE) nr. 1290/2005 și cu articolul 43 din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013, aceste sume se consideră venituri alocate în sensul articolelor 21 și 174 din Regulamentul financiar. Eventualele venituri de la acest post vor conduce la deschiderea de credite suplimentare la eventualele posturi bugetare din cadrul FEGA din situația cheltuielilor din secțiunea III „Comisia”.

Veniturile înscrise la acest post au fost estimate la 1 008 000 000 EUR, incluzând suma de 370 000 000 EUR, reportată din 2013 în 2014, în conformitate cu articolul 14 din Regulamentul financiar. La întocmirea bugetului pentru 2014, a fost luată în calcul suma de 464 000 000 EUR pentru finanțarea măsurilor din cadrul articolului 05 02 08, iar suma rămasă de 544 000 000 EUR a fost luată în considerare pentru finanțarea măsurilor prevăzute la articolul 05 03 01.

Temei juridic

Regulamentul (CE) nr. 1290/2005 al Consiliului din 21 iunie 2005 privind finanțarea politicii agricole comune (JO L 209, 11.8.2005, p. 1).

Regulamentul (CE) nr. 320/2006 al Consiliului din 20 februarie 2006 de instituire a unui regim temporar de restructurare a industriei zahărului în Comunitatea Europeană și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1290/2005 privind finanțarea politicii agricole comune (JO L 58, 28.2.2006, p. 42).

Regulamentul (UE, Euratom) nr. 966/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 octombrie 2012 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii și de abrogare a Regulamentului (CE, Euratom) nr. 1605/2002 al Consiliului (JO L 298, 26.10.2012, p. 1).

Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 din 17 decembrie 2013 al Parlamentului European și al Consiliului privind finanțarea, gestionarea și monitorizarea politicii agricole comune și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 352/78, (CE) nr. 165/94, (CE) nr. 2799/98, (CE) nr. 814/2000, (CE) nr. 1290/2005 și (CE) nr. 485/2008 ale Consiliului (JO L 347, 20.12.2013, p. 549).

6 7 0 2   Nereguli ale Fondului european de garantare agricolă – Venituri alocate

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

168 572 555,38

Comentarii

Acest post este destinat să înregistreze sumele recuperate ca urmare a neregulilor sau a neglijenței, inclusiv dobânzile aferente, în special sumele recuperate în cazuri de nereguli sau fraudă, penalitățile și dobânzile încasate, precum și cauțiunile, depozitele sau garanțiile executate în ceea ce privește cheltuielile finanțate de Fondul european de orientare și garantare agricolă (secțiunea Garantare), în temeiul rubricii 1 din Perspectivele financiare 2000-2006, și de Fondul european de garantare agricolă (FEGA) în temeiul rubricii 2 din Cadrul financiar multianual 2007-2013 și 2014-2020, în conformitate cu articolul 32 din Regulamentul (CE) nr. 1290/2005 și în conformitate cu articolele 54 și 55 din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013.

Acest post este, de asemenea, destinat să înregistreze sumele recuperate ca urmare a neregulilor sau a omisiunilor, inclusiv dobânzile, penalitățile și garanțiile aferente, rezultate din cheltuielile finanțate de regimul temporar de restructurare a industriei zahărului (Fondul de restructurare a industriei zahărului) în Comunitate, instituit prin Regulamentul (CE) nr. 320/2006, care s-a încheiat la 30 septembrie 2012.

Acest post este destinat, de asemenea, să înregistreze sumele nete recuperate, din care statele membre pot reține 20 %, astfel cum este prevăzut la articolul 32 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1290/2005, sau 10 %, în conformitate cu articolul 55 din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013. Acesta include totodată sumele recuperate ca urmare a deciziilor de lichidare, în aplicarea articolului 32 alineatul (5) din Regulamentul (CE) nr. 1290/2005 și a articolului 54 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013.

În conformitate cu articolul 34 din Regulamentul (CE) nr. 1290/2005, cu articolul 1 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 320/2006 și cu articolul 43 din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013, aceste sume se consideră venituri alocate în sensul articolelor 21 și 174 din Regulamentul financiar. Eventualele venituri de la acest post vor conduce la deschiderea de credite suplimentare la eventualele posturi bugetare din cadrul FEGA din situația cheltuielilor din secțiunea III „Comisia”.

Veniturile înscrise la acest post au fost estimate la 331 000 000 EUR, incluzând suma de 166 000 000 EUR reportată din 2013 în 2014, în conformitate cu articolul 14 din Regulamentul financiar. La întocmirea bugetului pentru 2014, această sumă a fost luată în considerare pentru finanțarea necesarului privind măsurile din cadrul articolului 05 03 01.

Temei juridic

Regulamentul (CE) nr. 1290/2005 al Consiliului din 21 iunie 2005 privind finanțarea politicii agricole comune (JO L 209, 11.8.2005, p. 1).

Regulamentul (CE) nr. 320/2006 al Consiliului din 20 februarie 2006 de instituire a unui regim temporar de restructurare a industriei zahărului în Comunitatea Europeană și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1290/2005 privind finanțarea politicii agricole comune (JO L 58, 28.2.2006, p. 42).

Regulamentul (UE, Euratom) nr. 966/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 octombrie 2012 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii și de abrogare a Regulamentului (CE, Euratom) nr. 1605/2002 al Consiliului (JO L 298, 26.10.2012, p. 1).

Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 din 17 decembrie 2013 al Parlamentului European și al Consiliului privind finanțarea, gestionarea și monitorizarea politicii agricole comune și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 352/78, (CE) nr. 165/94, (CE) nr. 2799/98, (CE) nr. 814/2000, (CE) nr. 1290/2005 și (CE) nr. 485/2008 ale Consiliului (JO L 347, 20.12.2013, p. 549).

6 7 0 3   Prelevare suplimentară aplicată producătorilor de lapte – Venituri alocate

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

64 071 461,67

Comentarii

Acest post este destinat să înregistreze sumele colectate sau recuperate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1788/2003, cu articolul 78 și partea II titlul I capitolul III secțiunea III din Regulamentul (CE) nr. 1234/2007 și în conformitate cu articolul 43 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013.

În conformitate cu articolul 34 din Regulamentul (CE) nr. 1290/2005 și cu articolul 43 din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013, aceste valori se consideră venituri alocate în sensul articolului 21 și 174 din Regulamentul financiar. Eventualele venituri înscrise la acest post vor fi folosite pentru deschiderea de credite suplimentare la orice post bugetar din cadrul Fondului european de garantare agricolă din situația cheltuielilor din secțiunea III „Comisia”.

Veniturile înscrise la acest post au fost estimate la 125 000 000 EUR, incluzând suma de 79 000 000 EUR reportată din 2013 în 2014, în conformitate cu articolul 14 din Regulamentul financiar.

La întocmirea bugetului pentru 2014, această sumă a fost luată în considerare pentru finanțarea necesităților aferente măsurilor prevăzute la articolul 05 03 01.

Temei juridic

Regulamentul (CE) nr. 1290/2005 al Consiliului din 21 iunie 2005 privind finanțarea politicii agricole comune (JO L 209, 11.8.2005, p. 1).

Regulamentul (CE) nr. 1234/2007 al Consiliului din 22 octombrie 2007 de instituire a unei organizări comune a piețelor agricole și privind dispoziții specifice referitoare la anumite produse agricole („Regulamentul unic OCP”) (JO L 299, 16.11.2007, p. 1).

Regulamentul (UE, Euratom) nr. 966/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 octombrie 2012 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii și de abrogare a Regulamentului (CE, Euratom) nr. 1605/2002 al Consiliului (JO L 298, 26.10.2012, p. 1).

Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 din 17 decembrie 2013 al Parlamentului European și al Consiliului privind finanțarea, gestionarea și monitorizarea politicii agricole comune și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 352/78, (CE) nr. 165/94, (CE) nr. 2799/98, (CE) nr. 814/2000, (CE) nr. 1290/2005 și (CE) nr. 485/2008 ale Consiliului (JO L 347, 20.12.2013, p. 549).

6 7 1     Venituri referitoare la Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală

6 7 1 1   Închiderea conturilor Fondului european agricol pentru dezvoltare rurală – Venituri alocate

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

50 156 378,48

Comentarii

Acest post este destinat să înregistreze sumele rezultate din deciziile referitoare la conformitate și verificarea și închiderea conturilor în favoarea bugetului Uniunii în contextul dezvoltării rurale finanțate de Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) în conformitate cu articolele 30 și 31 din Regulamentul (CE) nr. 1290/2005 și cu articolele 51 și 52 din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013. La acest post sunt înregistrate, de asemenea, sumele legate de rambursarea avansurilor din cadrul FEADR.

În conformitate cu articolul 34 din Regulamentul (CE) nr. 1290/2005 și cu articolul 43 din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013, aceste valori se consideră venituri alocate în sensul articolului 21 din Regulamentul financiar. Eventualele venituri înscrise la acest post vor fi folosite pentru deschiderea de credite suplimentare la orice post bugetar din cadrul FEADR.

La întocmirea bugetului pentru anul 2014, nu s-a alocat nicio sumă la articolul 05 04 05 și 05 04 60.

Temei juridic

Regulamentul (CE) nr. 1290/2005 al Consiliului din 21 iunie 2005 privind finanțarea politicii agricole comune (JO L 209, 11.8.2005, p. 1).

Regulamentul (UE, Euratom) nr. 966/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 octombrie 2012 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii și de abrogare a Regulamentului (CE, Euratom) nr. 1605/2002 al Consiliului (JO L 298, 26.10.2012, p. 1).

Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 din 17 decembrie 2013 al Parlamentului European și al Consiliului privind finanțarea, gestionarea și monitorizarea politicii agricole comune și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 352/78, (CE) nr. 165/94, (CE) nr. 2799/98, (CE) nr. 814/2000, (CE) nr. 1290/2005 și (CE) nr. 485/2008 ale Consiliului (JO L 347, 20.12.2013, p. 549).

6 7 1 2   Nereguli ale Fondului european agricol pentru dezvoltare rurală – Venituri alocate

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

0,—

Comentarii

Acest post este destinat să înregistreze sumele recuperate ca urmare a neregulilor sau a neglijenței, inclusiv dobânzile aferente, în special sumele recuperate în cazuri de nereguli sau fraudă, penalitățile și dobânzile încasate, precum și cauțiunile nerestituite în contextul dezvoltării rurale finanțate de Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) în conformitate cu articolul 33 din Regulamentul (CE) nr. 1290/2005 și cu articolele 54 și 56 din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013.

În conformitate cu articolul 34 din Regulamentul (CE) nr. 1290/2005 și cu articolul 43 din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013, aceste valori se consideră venituri alocate în sensul articolului 21 din Regulamentul financiar. Eventualele venituri înscrise la acest post vor fi folosite pentru deschiderea de credite suplimentare la orice post bugetar din cadrul FEADR.

La întocmirea bugetului pentru anul 2014, nu s-a alocat nicio sumă la articolele 05 04 05 și 05 04 60.

Temei juridic

Regulamentul (CE) nr. 1290/2005 al Consiliului din 21 iunie 2005 privind finanțarea politicii agricole comune (JO L 209, 11.8.2005, p. 1).

Regulamentul (UE, Euratom) nr. 966/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 octombrie 2012 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii și de abrogare a Regulamentului (CE, Euratom) nr. 1605/2002 al Consiliului (JO L 298, 26.10.2012, p. 1).

Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 din 17 decembrie 2013 al Parlamentului European și al Consiliului privind finanțarea, gestionarea și monitorizarea politicii agricole comune și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 352/78, (CE) nr. 165/94, (CE) nr. 2799/98, (CE) nr. 814/2000, (CE) nr. 1290/2005 și (CE) nr. 485/2008 ale Consiliului (JO L 347, 20.12.2013, p. 549).

TITLUL 7

PENALITĂȚI DE ÎNTÂRZIERE ȘI AMENZI

Articolul

Postul

Rubrică

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

%

2012/2014

CAPITOLUL 7 0

7 0 0

Penalități de întârziere

7 0 0 0

Penalitate exigibilă la întârzierile de plată în conturile deținute la trezoreriile statelor membre

5 000 000

5 000 000

160 458 864,89

3 209,18

7 0 0 1

Alte penalități de întârziere

3 000 000

3 000 000

1 044 458,23

34,82

Articolul 7 0 0 — Total

8 000 000

8 000 000

161 503 323,12

2 018,79

7 0 1

Penalități de întârziere și alte penalități pentru amenzi

15 000 000

142 000 000

294 301 251,95

1 962,01

CAPITOLUL 7 0 — TOTAL

23 000 000

150 000 000

455 804 575,07

1 981,76

CAPITOLUL 7 1

7 1 0

Amenzi, daune cominatorii și alte sancțiuni

100 000 000

1 472 000 000

3 292 301 928,56

3 292,30

7 1 1

Prime pentru emisiile suplimentare pentru autoturismele noi

p.m.

p.m.

7 1 2

Daune cominatorii și sume forfetare impuse unui stat membru pentru neexecutarea unei hotărâri a Curții de Justiție a Uniunii Europene în cazul nerespectării unei obligații care îi revine acestuia prin tratat

p.m.

20 000 000

59 296 944,—

CAPITOLUL 7 1 — TOTAL

100 000 000

1 492 000 000

3 351 598 872,56

3 351,60

CAPITOLUL 7 2

7 2 0

Dobânzi pentru depozite și amenzi

7 2 0 0

Dobânzi pentru depozite și amenzi care rezultă din aplicarea procedurii privind deficitul excesiv – Venituri alocate

p.m.

p.m.

0,—

Articolul 7 2 0 — Total

p.m.

p.m.

0,—

CAPITOLUL 7 2 — TOTAL

p.m.

p.m.

0,—

Titlul 7 — Total

123 000 000

1 642 000 000

3 807 403 447,63

3 095,45

CAPITOLUL 7 0 —

PENALITĂȚI DE ÎNTÂRZIERE

CAPITOLUL 7 1 —

AMENZI

CAPITOLUL 7 2 —

DOBÂNZI PENTRU DEPOZITE ȘI AMENZI

CAPITOLUL 7 0 — PENALITĂȚI DE ÎNTÂRZIERE

7 0 0     Penalități de întârziere

7 0 0 0   Penalitate exigibilă la întârzierile de plată în conturile deținute la trezoreriile statelor membre

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

5 000 000

5 000 000

160 458 864,89

Comentarii

Orice întârziere a unui stat membru de a efectua o intrare în conturile deschise în numele Comisiei, în conformitate cu articolul 9 alineatul (1) din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1150/2000, are drept rezultat plata de către statul membru în cauză a unor dobânzi.

Pentru statele membre a căror monedă este euro, rata dobânzii este egală cu rată, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, aplicată de Banca Centrală Europeană operațiunilor sale de refinanțare în prima zi a lunii de scadență, majorată cu două puncte procentuale. Rata respectivă se majorează cu 0,25 puncte procentuale pentru fiecare lună de întârziere. Rata majorată se aplică întregii perioade de întârziere.

Pentru statele membre a căror monedă nu este euro, rata dobânzii este egală cu rată aplicată de băncile centrale respective principalelor lor operațiuni de refinanțare în prima zi a lunii de scadență, majorată cu două puncte procentuale, sau, pentru statele membre pentru care rata băncii centrale nu este disponibilă, rata cea mai apropiată aplicată pe piața monetară a statului membru în prima zi a lunii respective, majorată cu două puncte procentuale. Rata respectivă se majorează cu 0,25 puncte procentuale pentru fiecare lună de întârziere. Rata majorată se aplică întregii perioade de întârziere.

Rata dobânzii se aplică tuturor intrărilor de resurse proprii enumerate la articolul 10 din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1150/2000.

Consiliu

p.m.

Comisia

5 000 000

Serviciul European de Acțiune Externă

p.m.

Total

5 000 000

Temei juridic

Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1150/2000 al Consiliului din 22 mai 2000 privind punerea în aplicare a Deciziei 2007/436/CE, Euratom referitoare la sistemul de resurse proprii al Comunităților Europene (JO L 130, 31.5.2000, p. 1).

Regulamentul (UE, Euratom) nr. 966/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 octombrie 2012 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii și de abrogare a Regulamentului (CE, Euratom) nr. 1605/2002 al Consiliului (JO L 298, 26.10.2012, p. 1), în special articolul 78 alineatul (4).

7 0 0 1   Alte penalități de întârziere

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

3 000 000

3 000 000

1 044 458,23

Comentarii

Acest post este destinat să înregistreze dobânda pentru plata cu întârziere a altor drepturi decât resursele proprii.

Comisia

3 000 000

Serviciul European de Acțiune Externă

p.m.

Total

3 000 000

Temei juridic

Acordul privind Spațiul Economic European (JO L 1, 3.1.1994, p. 3), în special articolul 2 alineatul (5) din Protocolul 32 la acesta.

Regulamentul (CE) nr. 1083/2006 al Consiliului din 11 iulie 2006 de stabilire a anumitor dispoziții generale privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european și Fondul de coeziune și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1260/1999 (JO L 210, 31.7.2006, p. 25), în special articolul 102.

Regulamentul (CE) nr. 1828/2006 al Comisiei din 8 decembrie 2006 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1083/2006 al Consiliului de stabilire a anumitor dispoziții generale privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european și Fondul de coeziune și a Regulamentului (CE) nr. 1080/2006 al Parlamentului European și al Consiliului privind Fondul european de dezvoltare regională (JO L 371, 27.12.2006, p. 1).

Regulamentul (UE, Euratom) nr. 966/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 octombrie 2012 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii și de abrogare a Regulamentului (CE, Euratom) nr. 1605/2002 al Consiliului (JO L 298, 26.10.2012, p. 1), în special articolul 78 alineatul (4).

Regulamentul delegat (UE) nr. 1268/2012 al Comisiei din 29 octombrie 2012 privind normele de aplicare a Regulamentului (UE, Euratom) nr. 966/2012 al Parlamentului European și al Consiliului privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii (JO L 362, 31.12.2012, p. 1), în special articolul 83.

7 0 1     Penalități de întârziere și alte penalități pentru amenzi

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

15 000 000

142 000 000

294 301 251,95

Comentarii

Acest articol este destinat să înscrie dobânda acumulată în conturile speciale pentru amenzi și dobânzi de întârziere la plata amenzilor.

Temei juridic

Regulamentul (CE) nr. 1/2003 al Consiliului din 16 decembrie 2002 privind punerea în aplicare a normelor de concurență prevăzute la articolele 81 și 82 din tratat (JO L 1, 4.1.2003, p. 1).

Regulamentul (CE) nr. 139/2004 al Consiliului din 20 ianuarie 2004 privind controlul concentrărilor economice între întreprinderi (JO L 24, 29.1.2004, p. 1), în special articolele 14 și 15.

Regulamentul (UE, Euratom) nr. 966/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 octombrie 2012 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii și de abrogare a Regulamentului (CE, Euratom) nr. 1605/2002 al Consiliului (JO L 298, 26.10.2012, p. 1), în special articolul 78 alineatul (4).

Regulamentul delegat (UE) nr. 1268/2012 al Comisiei din 29 octombrie 2012 privind normele de aplicare a Regulamentului (UE, Euratom) nr. 966/2012 al Parlamentului European și al Consiliului privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii (JO L 362, 31.12.2012, p. 1), în special articolul 83.

CAPITOLUL 7 1 — AMENZI

7 1 0     Amenzi, daune cominatorii și alte sancțiuni

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

100 000 000

1 472 000 000

3 292 301 928,56

Comentarii

Comisia poate impune întreprinderilor sau grupurilor de întreprinderi amenzi, daune cominatorii și alte sancțiuni pentru nerespectarea interdicțiilor sau pentru neîndeplinirea obligațiilor care le revin în conformitate cu regulamentele de mai jos sau cu articolele 101 și 102 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.

În mod normal, amenzile trebuie plătite în termen de trei luni de la notificarea deciziei Comisiei. Cu toate acestea, Comisia nu va colecta suma datorată atunci când întreprinderea a introdus o cale de atac la Curtea de Justiție a Uniunii Europene. Întreprinderea trebuie să accepte că datoria sa este purtătoare de dobândă după expirarea termenului de plată și să pună la dispoziția Comisiei, până la expirarea termenului de plată, o garanție bancară care să acopere atât principalul datoriei, cât și dobânzile sau suprataxele.

Temei juridic

Regulamentul (CE) nr. 1/2003 al Consiliului din 16 decembrie 2002 privind punerea în aplicare a normelor de concurență prevăzute la articolele 81 și 82 din tratat (JO L 1, 4.1.2003, p. 1).

Regulamentul (CE) nr. 139/2004 al Consiliului din 20 ianuarie 2004 privind controlul concentrărilor economice între întreprinderi (JO L 24, 29.1.2004, p. 1), în special articolele 14 și 15.

Regulamentul (UE, Euratom) nr. 966/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 octombrie 2012 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii și de abrogare a Regulamentului (CE, Euratom) nr. 1605/2002 al Consiliului (JO L 298, 26.10.2012, p. 1).

Regulamentul delegat (UE) nr. 1268/2012 al Comisiei din 29 octombrie 2012 privind normele de aplicare a Regulamentului (UE, Euratom) nr. 966/2012 al Parlamentului European și al Consiliului privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii (JO L 362, 31.12.2012, p. 1).

7 1 1     Prime pentru emisiile suplimentare pentru autoturismele noi

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

Comentarii

Prezentul articol este destinat înregistrării oricăror prime pentru emisiile suplimentare impuse de Comisie.

Obiectivul Regulamentului (CE) nr. 443/2009 este stabilirea unor standarde de performanță privind emisiile pentru autoturismele noi înmatriculate în Uniune, ca parte a abordării integrate a Uniunii în vederea reducerii emisiilor de CO2 generate de vehiculele ușoare, asigurând totodată funcționarea corespunzătoare a pieței interne.

Cu toate acestea, în cazul în care media emisiilor specifice de CO2 ale unui producător, pentru fiecare an calendaristic începând cu 2012, depășește obiectivul privind emisiile specifice din anul respectiv, Comisia impune producătorului sau, în cazul unei asociații, administratorului asociației, o primă pentru emisiile suplimentare.

Temei juridic

Regulamentul (CE) nr. 443/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 aprilie 2009 de stabilire a standardelor de performanță privind emisiile pentru autoturismele noi, ca parte a abordării integrate a Comunității de a reduce emisiile de CO2 generate de vehiculele ușoare (JO L 140, 5.6.2009, p. 1), în special articolul 9.

Decizia 2012/100/UE a Comisiei din 17 februarie 2012 privind o metodă de colectare a primelor pentru emisiile suplimentare de CO2 generate de autoturismele noi în temeiul Regulamentului (CE) nr. 443/2009 al Parlamentului European și al Consiliului (JO L 47, 18.2.2012, p. 71).

7 1 2     Daune cominatorii și sume forfetare impuse unui stat membru pentru neexecutarea unei hotărâri a Curții de Justiție a Uniunii Europene în cazul nerespectării unei obligații care îi revine acestuia prin tratat

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

20 000 000

59 296 944,—

Temei juridic

Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 260 alineatul (2).

CAPITOLUL 7 2 — DOBÂNZI PENTRU DEPOZITE ȘI AMENZI

7 2 0     Dobânzi pentru depozite și amenzi

7 2 0 0   Dobânzi pentru depozite și amenzi care rezultă din aplicarea procedurii privind deficitul excesiv – Venituri alocate

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

0,—

Comentarii

Veniturile provenite din dobânzile pentru depozite și amenzile care rezultă din aplicarea procedurii privind deficitul excesiv.

În conformitate cu articolul 21 alineatul (2) litera (c) din Regulamentul financiar, aceste venituri sunt considerate venituri alocate și conduc la deschiderea de credite suplimentare la liniile din care au fost suportate cheltuielile inițiale care au dat naștere veniturilor corespondente.

Temei juridic

Regulamentul (CE) nr. 1467/97 al Consiliului din 7 iulie 1997 privind accelerarea și clarificarea aplicării procedurii de deficit excesiv (JO L 209, 2.8.1997, p. 6), în special articolul 16.

TITLUL 8

OPERAȚIUNI DE ÎMPRUMUT ȘI DE CREDIT

Articolul

Postul

Rubrică

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

%

2012/2014

CAPITOLUL 8 0

8 0 0

Garanția Uniunii Europene pentru împrumuturile Uniunii/Comunității destinate susținerii balanței de plăți

p.m.

p.m.

0,—

8 0 1

Garanția Uniunii Europene pentru împrumuturile Euratom

p.m.

p.m.

0,—

8 0 2

Garanția Uniunii Europene pentru împrumuturile Uniunii destinate asistenței financiare acordate prin mecanismul european de stabilizare financiară

p.m.

p.m.

0,—

CAPITOLUL 8 0 — TOTAL

p.m.

p.m.

0,—

CAPITOLUL 8 1

8 1 0

Rambursări și dobânzi de capital în cazul împrumuturilor speciale și al capitalului de risc acordate în cadrul cooperării financiare cu țări terțe mediteraneene

p.m.

p.m.

0,—

8 1 3

Rambursări de capital și plata dobânzilor în cazul împrumuturilor și al capitalului de risc acordate de către Comisie, în cadrul operațiunii EC Investment Partners, țărilor în curs de dezvoltare din regiunea mediteraneană și Africa de Sud

p.m.

p.m.

0,—

CAPITOLUL 8 1 — TOTAL

p.m.

p.m.

0,—

CAPITOLUL 8 2

8 2 7

Garanția Uniunii Europene pentru programele de împrumuturi contractate de către Uniune pentru a furniza asistență macrofinanciară țărilor terțe

p.m.

p.m.

0,—

8 2 8

Garanție pentru împrumuturile Euratom în vederea îmbunătățirii gradului de eficiență și siguranță al centralelor nucleare din țările din Europa Centrală și de Est și din Comunitatea Statelor Independente

p.m.

p.m.

0,—

CAPITOLUL 8 2 — TOTAL

p.m.

p.m.

0,—

CAPITOLUL 8 3

8 3 5

Garanția Uniunii Europene pentru împrumuturile acordate de Banca Europeană de Investiții țărilor terțe

p.m.

p.m.

0,—

CAPITOLUL 8 3 — TOTAL

p.m.

p.m.

0,—

CAPITOLUL 8 5

8 5 0

Dividende vărsate de Fondul European de Investiții

2 477 000

3 696 000

0,—

0,—

CAPITOLUL 8 5 — TOTAL

2 477 000

3 696 000

0,—

0,—

Titlul 8 — Total

2 477 000

3 696 000

0,—

0,—

CAPITOLUL 8 0 —

VENITURI REZULTATE DIN GARANȚIA UNIUNII EUROPENE ACORDATĂ OPERAȚIUNILOR DE ÎMPRUMUT ȘI DE CREDIT ÎN STATELE MEMBRE

CAPITOLUL 8 1 —

ÎMPRUMUTURI ACORDATE DE CĂTRE COMISIE

CAPITOLUL 8 2 —

VENITURI CARE REZULTĂ DIN GARANȚIA OPERAȚIUNILOR DE ÎMPRUMUT ȘI DE CREDIT EFECTUATE DE UNIUNEA EUROPEANĂ PENTRU ȚĂRILE TERȚE

CAPITOLUL 8 3 —

VENITURI CARE REZULTĂ DIN GARANȚIA UNIUNII EUROPENE PENTRU ÎMPRUMUTURI ACORDATE DE INSTITUȚII FINANCIARE ÎN ȚĂRI TERȚE

CAPITOLUL 8 5 —

VENITURI PROVENITE DIN CONTRIBUȚIILE ORGANISMELOR DE GARANTARE

CAPITOLUL 8 0 — VENITURI REZULTATE DIN GARANȚIA UNIUNII EUROPENE ACORDATĂ OPERAȚIUNILOR DE ÎMPRUMUT ȘI DE CREDIT ÎN STATELE MEMBRE

8 0 0     Garanția Uniunii Europene pentru împrumuturile Uniunii/Comunității destinate susținerii balanței de plăți

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

0,—

Comentarii

Garanția Comunității privește împrumuturile obținute de pe piețele de capital sau de la instituții financiare. Cuantumul împrumuturilor care pot fi acordate statelor membre este limitat la 50 000 000 000 EUR.

Acest articol este destinat înregistrării eventualelor venituri obținute din exercitarea drepturilor în legătură cu o garanție de la articolul 01 02 02 din situația cheltuielilor din secțiunea III „Comisia”, cu condiția ca aceste venituri să nu fi fost deduse din cheltuieli..

Un rezumat al operațiunilor de împrumut și de credit, inclusiv gestiunea datoriilor în curs, în capital și dobânzi, este prevăzut în anexa „Operațiuni de împrumut și credit” la secțiunea III „Comisia”.

Temei juridic

Regulamentul (CE) nr. 332/2002 al Consiliului din 18 februarie 2002 de înființare a unui mecanism de asistență financiară pe termen mediu pentru balanțele de plăți ale statelor membre (JO L 53, 23.2.2002, p. 1).

Decizia 2009/102/CE a Consiliului din 4 noiembrie 2008 privind acordarea de asistență comunitară financiară pe termen mediu Ungariei (JO L 37, 6.2.2009, p. 5).

Decizia 2009/290/CE a Consiliului din 20 ianuarie 2009 privind acordarea de asistență comunitară financiară pe termen mediu Letoniei (JO L 79, 25.3.2009, p. 39).

Decizia 2009/459/CE a Consiliului din 6 mai 2009 privind acordarea de asistență comunitară financiară pe termen mediu României (JO L 150, 13.6.2009, p. 8).

Decizia 2011/288/UE a Consiliului din 12 mai 2011 de acordare a unei asistențe financiare preventive pe termen mediu din partea UE României (JO L 132, 19.5.2011, p. 15).

Decizia 2013/531/EU a Consiliului din 22 octombrie 2013 de acordare a unei asistențe financiare preventive pe termen mediu din partea Uniunii României (JO L 286, 29.10.2013, p. 1).

8 0 1     Garanția Uniunii Europene pentru împrumuturile Euratom

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

0,—

Comentarii

Acest articol este destinat înregistrării eventualelor venituri obținute din exercitarea drepturilor în legătură cu o garanție de la articolul 01 04 03 din situația cheltuielilor din secțiunea III „Comisia”, cu condiția ca aceste venituri să nu fi fost deduse din cheltuieli.

Un rezumat al operațiunilor de împrumut și de credit, inclusiv gestiunea datoriilor în curs, în capital și dobânzi, este prevăzut în anexa „Operațiuni de împrumut și credit” la secțiunea III „Comisia”.

Temei juridic

Decizia 77/270/Euratom a Consiliului din 29 martie 1977 de mandatare a Comisiei să acorde împrumuturi Euratom pentru a contribui la finanțarea centralelor nucleare (JO L 88, 6.4.1977, p. 9).

Decizia 77/271/Euratom a Consiliului din 29 martie 1977 de punere în aplicare a Deciziei 77/270/Euratom de mandatare a Comisiei să acorde împrumuturi Euratom pentru a contribui la finanțarea centralelor nucleare (JO L 88, 6.4.1977, p. 11).

8 0 2     Garanția Uniunii Europene pentru împrumuturile Uniunii destinate asistenței financiare acordate prin mecanismul european de stabilizare financiară

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

0,—

Comentarii

Garanția Uniunii este destinată împrumuturilor contractate pe piețele de capital sau de la instituții financiare. Suma totală a împrumuturilor sau a liniilor de credit care pot fi acordate statelor membre nu depășește limitele prevăzute în temeiul juridic.

Acest articol este destinat înregistrării eventualelor venituri obținute din exercitarea drepturilor în legătură cu o garanție de la articolul 01 02 03, cu condiția ca aceste venituri să nu fi fost deduse din cheltuieli..

Un rezumat al operațiunilor de împrumut și de credit, inclusiv gestiunea datoriilor în curs, în capital și dobânzi, este prevăzut în anexa „Operațiuni de împrumut și credit” la secțiunea III „Comisia”.

Temei juridic

Regulamentul (UE) nr. 407/2010 al Consiliului din 11 mai 2010 de instituire a unui mecanism european de stabilizare financiară (JO L 118, 12.5.2010, p. 1).

Decizia de punere în aplicare 2011/77/UE a Consiliului din 7 decembrie 2010 privind acordarea de asistență financiară din partea Uniunii pentru Irlanda (JO L 030, 4.2.2011, p. 34-39).

Decizia de punere în aplicare 2011/344/UE a Consiliului din 30 mai 2011 privind acordarea de asistență financiară din partea Uniunii pentru Portugalia (JO L 159, 17.6.2011, p. 88).

CAPITOLUL 8 1 — ÎMPRUMUTURI ACORDATE DE CĂTRE COMISIE

8 1 0     Rambursări și dobânzi de capital în cazul împrumuturilor speciale și al capitalului de risc acordate în cadrul cooperării financiare cu țări terțe mediteraneene

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

0,—

Comentarii

Acest articol este destinat să înregistreze rambursările de capital și plățile aferente dobânzii la împrumuturi speciale și la capitalul de risc, acordate țărilor terțe mediteraneene din creditele înscrise la capitolele 21 03 și 22 02 din situația cheltuielilor din secțiunea III „Comisia”.

Acesta cuprinde, de asemenea, rambursările de capital și plățile aferente dobânzii la împrumuturi speciale și capitalul de risc, acordate anumitor state mediteraneene membre, care reprezintă însă o proporție foarte mică din suma totală. Aceste împrumuturi/capitaluri de risc au fost acordate într-o perioadă în care țările respective nu aderaseră încă la Uniune.

Veniturile obținute depășesc în mod normal sumele prevăzute în buget datorită plăților aferente dobânzii în cazul împrumuturilor speciale care pot fi încă plătite în cursul exercițiului financiar precedent, precum și în cursul exercițiului financiar curent. Dobânzile pentru împrumuturi speciale și capital de risc sunt calculate din momentul plății; dobânzile pentru credite speciale sunt plătite în tranșe semestriale, iar dobânzile pentru capitalul de risc sunt plătite, în general, în tranșe anuale.

Temei juridic

Regulamentul (CE) nr. 1638/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 24 octombrie 2006 de stabilire a dispozițiilor generale privind instituirea unui instrument european de vecinătate și de parteneriat (JO L 310, 9.11.2006, p. 1).

Regulamentul (UE) nr. …/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din …, privind Instrumentul de asistență pentru preaderare (IPA II) (JO L …, …, p. …).

Regulamentul (UE) nr. …/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din …, de instituire a Instrumentului european de vecinătate (JO L …, …, p. …).

8 1 3     Rambursări de capital și plata dobânzilor în cazul împrumuturilor și al capitalului de risc acordate de către Comisie, în cadrul operațiunii EC Investment Partners, țărilor în curs de dezvoltare din regiunea mediteraneană și Africa de Sud

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

0,—

Comentarii

Acest articol este destinat înregistrării rambursărilor de capital și plăților aferente dobânzilor în cazul împrumuturilor și capitalului de risc acordate din creditele înscrise la articolele 21 02 51 și 21 03 51 din situația cheltuielilor din secțiunea III, „Comisia”, în cadrul operațiunii Investment Partners a Uniunii Europene.

Temei juridic

Regulamentul (CE) nr. 1638/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 24 octombrie 2006 de stabilire a dispozițiilor generale privind instituirea unui instrument european de vecinătate și de parteneriat (JO L 310, 9.11.2006, p. 1).

Regulamentul (UE) nr. …/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din.., de instituire a Instrumentului european de vecinătate (JO L …, …, p. …).

Regulamentul (UE) nr. …/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din …, de instituire a unui instrument de finanțare a cooperării pentru dezvoltare pentru perioada 2014-2020 (JO L …, …, p. …).

CAPITOLUL 8 2 — VENITURI CARE REZULTĂ DIN GARANȚIA OPERAȚIUNILOR DE ÎMPRUMUT ȘI DE CREDIT EFECTUATE DE UNIUNEA EUROPEANĂ PENTRU ȚĂRILE TERȚE

8 2 7     Garanția Uniunii Europene pentru programele de împrumuturi contractate de către Uniune pentru a furniza asistență macrofinanciară țărilor terțe

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

0,—

Comentarii

Acest articol este destinat înregistrării eventualelor venituri obținute din exercitarea drepturilor în legătură cu o garanție de la articolul 01 03 03 din situația cheltuielilor din secțiunea III „Comisia”, cu condiția ca aceste venituri să nu fi fost deduse din cheltuieli.

Un rezumat al operațiunilor de împrumut și de credit, inclusiv gestiunea datoriilor în curs, în capital și dobânzi, este prevăzut în anexa „Operațiuni de împrumut și credit” la secțiunea III „Comisia”.

Temei juridic

Decizia 97/471/CE a Consiliului din 22 iulie 1997 privind acordarea de asistență macrofinanciară Fostei Republici Iugoslave a Macedoniei (JO L 200, 29.7.1997, p. 59).

Decizia 97/472/CE a Consiliului din 22 iulie 1997 privind acordarea de asistență macrofinanciară Bulgariei (JO L 200, 29.7.1997, p. 61).

Decizia 97/787/CE a Consiliului din 17 noiembrie 1997 privind acordarea unei asistențe financiare excepționale Armeniei și Georgiei (JO L 322, 25.11.1997, p. 37).

Decizia 98/592/CE a Consiliului din 15 octombrie 1998 privind acordarea de asistență macrofinanciară suplimentară Ucrainei (JO L 284, 22.10.1998, p. 45).

Decizia 1999/325/CE a Consiliului din 10 mai 1999 privind acordarea de asistență macrofinanciară Bosniei și Herțegovinei (JO L 123, 13.5.1999, p. 57).

Decizia 1999/731/CE a Consiliului din 8 noiembrie 1999 privind acordarea de asistență macrofinanciară suplimentară Bulgariei (JO L 294, 16.11.1999, p. 27).

Decizia 1999/732/CE a Consiliului din 8 noiembrie 1999 privind acordarea de asistență macrofinanciară suplimentară României (JO L 294, 16.11.1999, p. 29).

Decizia 1999/733/CE a Consiliului din 8 noiembrie 1999 privind acordarea de asistență macrofinanciară suplimentară Fostei Republici Iugoslave a Macedoniei (JO L 294, 16.11.1999, p. 31).

Decizia 2001/549/CE a Consiliului din 16 iulie 2001 privind acordarea de asistență macrofinanciară Republicii Federale Iugoslavia (JO L 197, 21.7.2001, p. 38).

Decizia 2002/639/CE a Consiliului din 12 iulie 2002 privind acordarea de asistență macrofinanciară suplimentară Ucrainei (JO L 209, 6.8.2002, p. 22).

Decizia 2002/882/CE a Consiliului din 5 noiembrie 2002 privind acordarea de asistență macrofinanciară suplimentară Republicii Federale Iugoslavia (JO L 308, 9.11.2002, p. 25).

Decizia 2002/883/CE a Consiliului din 5 noiembrie 2002 privind acordarea de asistență macrofinanciară suplimentară Bosniei și Herțegovinei (JO L 308, 9.11.2002, p. 28).

Decizia 2004/580/EC a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind acordarea unei asistențe macrofinanciare Albaniei și de abrogare a Deciziei 1999/282/CE (JO L 261, 6.8.2004, p. 116).

Decizia 2007/860/CE a Consiliului din 10 decembrie 2007 de acordare de asistență macrofinanciară comunitară Libanului (JO L 337, 21.12.2007, p. 111).

Decizia 2009/890/CE a Consiliului din 30 noiembrie 2009 privind acordarea de asistență macrofinanciară Armeniei (JO L 320, 5.12.2009, p. 3).

Decizia 2009/891/CE a Consiliului din 30 noiembrie 2009 privind acordarea de asistență macrofinanciară Bosniei și Herțegovinei (JO L 320, 5.12.2009, p. 6-8).

Decizia 2009/892/CE a Consiliului din 30 noiembrie 2009 privind acordarea de asistență macrofinanciară Serbiei (JO L 320, 5.12.2009, p. 9).

Decizia nr. 778/2013/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 12 august 2013 de acordare a unei asistențe macrofinanciare suplimentare Georgiei (JO L 218, 14.8.2013, p. 15).

Decizia nr 1025/2013/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 octombrie 2013 de acordare a unei asistențe macrofinanciare Republicii Kârgâzstan (JO L 283, 25.10.2013, p. 1).

8 2 8     Garanție pentru împrumuturile Euratom în vederea îmbunătățirii gradului de eficiență și siguranță al centralelor nucleare din țările din Europa Centrală și de Est și din Comunitatea Statelor Independente

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

0,—

Comentarii

Acest articol este destinat înregistrării eventualelor venituri obținute din exercitarea drepturilor în legătură cu o garanție de la articolul 01 03 04 din situația cheltuielilor din secțiunea III „Comisia”, cu condiția ca aceste venituri să nu fi fost deduse din cheltuieli.

Un rezumat al operațiunilor de împrumut și de credit, inclusiv gestiunea datoriilor în curs, în capital și dobânzi, este prevăzut în anexa „Operațiuni de împrumut și credit” la secțiunea III „Comisia”.

Temei juridic

Decizia 77/270/Euratom a Consiliului din 29 martie 1977 de mandatare a Comisiei să acorde împrumuturi Euratom pentru a contribui la finanțarea centralelor nucleare (JO L 88, 6.4.1977, p. 9).

Pentru temeiul juridic pentru împrumuturile Euratom acordate statelor membre, a se vedea, de asemenea, articolul 8 0 1.

CAPITOLUL 8 3 — VENITURI CARE REZULTĂ DIN GARANȚIA UNIUNII EUROPENE PENTRU ÎMPRUMUTURI ACORDATE DE INSTITUȚII FINANCIARE ÎN ȚĂRI TERȚE

8 3 5     Garanția Uniunii Europene pentru împrumuturile acordate de Banca Europeană de Investiții țărilor terțe

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

0,—

Comentarii

Acest articol este destinat înregistrării eventualelor venituri obținute din exercitarea drepturilor în legătură cu o garanție de la articolul 01 03 05 din situația cheltuielilor din secțiunea III „Comisia”, cu condiția ca aceste venituri să nu fi fost deduse din cheltuieli.

Un rezumat al operațiunilor de împrumut și de credit, inclusiv gestiunea datoriilor în curs, în capital și dobânzi, este prevăzut în anexa „Operațiuni de împrumut și credit” la secțiunea III „Comisia”.

Temei juridic

Decizia Consiliului din 8 martie 1977 (Protocoalele mediteraneene).

Regulamentul (CEE) nr. 1273/80 al Consiliului din 23 mai 1980 de încheiere a Protocolului interimar între Comunitatea Economică Europeană și Republica Socialistă Federativă Iugoslavia privind punerea în aplicare anticipată a Protocolului 2 la Acordul de cooperare (JO L 130, 27.5.1980, p. 98).

Decizia Consiliului din 19 iulie 1982 (ajutor suplimentar excepțional pentru reconstrucția Libanului).

Regulamentul (CEE) nr. 3180/82 al Consiliului din 22 noiembrie 1982 de încheiere a unui protocol privind cooperarea financiară și tehnică între Comunitatea Economică Europeană și Republica Libaneză (JO L 337, 29.11.1982, p. 22).

Regulamentul (CEE) nr. 3183/82 al Consiliului din 22 noiembrie 1982 de încheiere a unui protocol privind cooperarea financiară și tehnică între Comunitatea Economică Europeană și Republica Tunisia (JO L 337, 29.11.1982, p. 43).

Decizia Consiliului din 9 octombrie 1984 (împrumut în afara Protocolului Iugoslavia).

Decizia 87/604/CEE a Consiliului din 21 decembrie 1987 de încheiere a celui de-al doilea protocol privind cooperarea financiară între Comunitatea Economică Europeană și Republica Socialistă Federativă Iugoslavia (JO L 389, 31.12.1987, p. 65).

Decizia 88/33/CEE a Consiliului din 21 decembrie 1987 de încheiere a unui protocol privind cooperarea financiară și tehnică între Comunitatea Economică Europeană și Republica Libaneză (JO L 22, 27.1.1988, p. 25).

Decizia 88/34/CEE a Consiliului din 21 decembrie 1987 de încheiere a unui protocol privind cooperarea financiară și tehnică între Comunitatea Economică Europeană și Republica Tunisia (JO L 22, 27.1.1988, p. 33).

Decizia 88/453/CEE a Consiliului din 30 iunie 1988 de încheiere a unui protocol privind cooperarea financiară și tehnică între Comunitatea Economică Europeană și Regatul Maroc (JO L 224, 13.8.1988, p. 32).

Decizia 90/62/CEE a Consiliului din 12 februarie 1990 de acordare a unei garanții comunitare Băncii Europene de Investiții împotriva pierderilor rezultate din împrumuturi în favoarea unor proiecte în Ungaria, Polonia, Cehoslovacia, Bulgaria și România (JO L 42, 16.2.1990, p. 68).

Decizia 91/252/CEE a Consiliului din 14 mai 1991 de extindere la Cehoslovacia, Bulgaria și România a domeniului de aplicare al Deciziei 90/62/CEE de acordare a unei garanții comunitare Băncii Europene de Investiții împotriva pierderilor rezultate din împrumuturi în favoarea unor proiecte în Ungaria, Polonia, Cehoslovacia, Bulgaria și România (JO L 123, 18.5.1991, p. 44).

Decizia 92/44/CEE a Consiliului din 19 decembrie 1991 de încheiere a unui protocol privind cooperarea financiară și tehnică între Comunitatea Economică Europeană și Republica Tunisia (JO L 18, 25.1.1992, p. 34).

Decizia 92/207/CEE a Consiliului din 16 martie 1992 de încheiere a unui protocol privind cooperarea financiară și tehnică între Comunitatea Economică Europeană și Republica Arabă Egipt (JO L 94, 8.4.1992, p. 21).

Decizia 92/208/CEE a Consiliului din 16 martie 1992 de încheiere a unui protocol privind cooperarea financiară și tehnică între Comunitatea Economică Europeană și Regatul Hașemit al Iordaniei (JO L 94, 8.4.1992, p. 29).

Decizia 92/209/CEE a Consiliului din 16 martie 1992 de încheiere a unui protocol privind cooperarea financiară și tehnică între Comunitatea Economică Europeană și Republica Libaneză (JO L 94, 8.4.1992, p. 37).

Decizia 92/210/CEE a Consiliului din 16 martie 1992 de încheiere a unui protocol privind cooperarea financiară și tehnică între Comunitatea Economică Europeană și Statul Israel (JO L 94, 8.4.1992, p. 45).

Regulamentul (CEE) nr. 1763/92 al Consiliului din 29 iunie 1992 privind cooperarea financiară cu toate țările terțe mediteraneene (JO L 181, 1.7.1992, p. 5), abrogat de Regulamentul (CE) nr. 1488/96 (JO L 189, 30.7.1996, p. 1).

Decizia 92/548/CEE a Consiliului din 16 noiembrie 1992 de încheiere a unui protocol privind cooperarea financiară și tehnică între Comunitatea Economică Europeană și Regatul Maroc (JO L 352, 2.12.1992, p. 13).

Decizia 92/549/CEE a Consiliului din 16 noiembrie 1992 de încheiere a unui protocol privind cooperarea financiară și tehnică între Comunitatea Economică Europeană și Republica Arabă Siriană (JO L 352, 2.12.1992, p. 21).

Decizia 93/115/CEE a Consiliului din 15 februarie 1993 de acordare a unei garanții comunitare Băncii Europene de Investiții împotriva pierderilor rezultate din împrumuturi în favoarea proiectelor de interes comun în anumite țări terțe (JO L 45, 23.2.1993, p. 27).

Decizia 93/166/CEE a Consiliului din 15 martie 1993 de acordare a unei garanții comunitare Băncii Europene de Investiții împotriva pierderilor rezultate din împrumuturi în favoarea unor proiecte în Estonia, Letonia și Lituania (JO L 69, 20.3.1993, p. 42).

Decizia 93/408/CEE a Consiliului din 19 iulie 1993 de încheiere a unui protocol privind cooperarea financiară și tehnică între Comunitatea Economică Europeană și Republica Slovenia (JO L 189, 29.7.1993, p. 152).

Decizia 93/696/CE a Consiliului din 13 decembrie 1993 de acordare a unei garanții comunitare Băncii Europene de Investiții împotriva pierderilor rezultate din împrumuturi în favoarea unor proiecte în țările din Europa Centrală și de Est (Polonia, Ungaria, Republica Cehă, Republica Slovacă, România, Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania și Albania) (JO L 321, 23.12.1993, p. 27).

Decizia 94/67/CE a Consiliului din 24 ianuarie 1994 de încheiere a unui protocol privind cooperarea financiară și tehnică între Comunitatea Economică Europeană și Republica Arabă Siriană (JO L 32, 5.2.1994, p. 44).

Decizia 95/207/CE a Consiliului din 1 iunie 1995 de acordare a unei garanții comunitare Băncii Europene de Investiții împotriva pierderilor rezultate din împrumuturi în favoarea unor proiectele în Africa de Sud (JO L 131, 15.6.1995, p. 31).

Decizia 95/485/CE a Consiliului din 30 octombrie 1995 de încheiere a unui protocol privind cooperarea financiară și tehnică între Comunitatea Economică Europeană și Republica Cipru (JO L 278, 21.11.1995, p. 22).

Decizia 96/723/CE a Consiliului din 12 decembrie 1996 de acordare a unei garanții comunitare Băncii Europene de Investiții împotriva pierderilor rezultate din împrumuturi în favoarea proiectelor de interes comun din țările din America Latină și din Asia cu care Comunitatea a încheiat acorduri de cooperare (Argentina, Bolivia, Brazilia, Chile, Columbia, Costa Rica, Ecuador, Guatemala, Honduras, Mexic, Nicaragua, Panama, Paraguay, Peru, El Salvador, Uruguay și Venezuela; Bangladesh, Brunei, China, India, Indonezia, Macao, Malaezia, Pakistan, Filipine, Singapore, Sri Lanka, Thailanda și Vietnam) (JO L 329, 19.12.1996, p. 45).

Decizia 97/256/CE a Consiliului din 14 aprilie 1997 de acordare a unei garanții comunitare Băncii Europene de Investiții împotriva pierderilor rezultate din împrumuturi în favoarea unor proiecte în exteriorul Comunității (țările din Europa Centrală și de Est, țările mediteraneene, țările din America Latină și din Asia, Africa de Sud, Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei și Bosnia și Herțegovina) (JO L 102, 19.4.1997, p. 33).

Decizia 98/348/CE a Consiliului din 19 mai 1998 de acordare a unei garanții comunitare Băncii Europene de Investiții împotriva pierderilor rezultate din împrumuturi în favoarea unor proiecte în Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei și de modificare a Deciziei 97/256/CE de acordare a unei garanții comunitare Băncii Europene de Investiții împotriva pierderilor rezultate din împrumuturi în favoarea unor proiecte în exteriorul Comunității (țări din Europa Centrală și de Est, țări mediteraneene, țări din America Latină și Asia și Africa de Sud) (JO L 155, 29.5.1998, p. 53).

Decizia 1999/786/CE a Consiliului din 29 noiembrie 1999 de acordare a unei garanții comunitare Băncii Europene de Investiții (BEI) împotriva pierderilor rezultate din împrumuturi în favoarea proiectelor de reconstrucție a regiunilor afectate de cutremur din Turcia (JO L 308, 3.12.1999, p. 35).

Decizia 2000/24/CE a Consiliului din 22 decembrie 1999 de acordare a unei garanții comunitare Băncii Europene de Investiții împotriva pierderilor rezultate din împrumuturi în favoarea unor proiecte în exteriorul Comunității (țări din Europa Centrală și de Est, țări mediteraneene, țări din America Latină și Asia și Africa de Sud) (JO L 9, 13.1.2000, p. 24).

Decizia 2001/777/CE a Consiliului din 6 noiembrie 2001 de acordare a unei garanții comunitare Băncii Europene de Investiții împotriva pierderilor rezultate din acțiunea specială de împrumuturi pentru realizarea de proiecte de mediu selecționate în regiunea rusească a Mării Baltice, în cadrul Dimensiunii Nordice (JO L 292, 9.11.2001, p. 41).

Decizia 2005/48/CE a Consiliului din 22 decembrie 2004 de acordare a unei garanții comunitare Băncii Europene de Investiții împotriva pierderilor în cazul împrumuturilor în favoarea anumitor tipuri de proiecte în Rusia, Ucraina, Moldova și Belarus (JO L 21, 25.1.2005, p. 11).

Decizia 2006/1016/CE a Consiliului din 19 decembrie 2006 de acordare a unei garanții comunitare Băncii Europene de Investiții împotriva pierderilor rezultate din împrumuturi în favoarea unor proiecte în exteriorul Comunității (JO L 414, 30.12.2006, p. 95).

Decizia nr. 633/2009/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 iulie 2009 de acordare a unei garanții comunitare Băncii Europene de Investiții pentru pierderile rezultate din împrumuturi și garanții la împrumuturi pentru proiecte din afara Comunității (JO L 190, 22.7.2009, p. 1).

Decizia nr. 1080/2011/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 25 octombrie 2011 de acordare a unei garanții a UE Băncii Europene de Investiții pentru pierderile rezultate din împrumuturi și garanții la împrumuturi pentru proiecte din afara Uniunii (JO L 280, 27.10.2011, p. 1).

CAPITOLUL 8 5 — VENITURI PROVENITE DIN CONTRIBUȚIILE ORGANISMELOR DE GARANTARE

8 5 0     Dividende vărsate de Fondul European de Investiții

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

2 477 000

3 696 000

0,—

Comentarii

Acest articol este prevăzut pentru încasarea eventualelor dividende vărsate de Fondul European de Investiții pentru această contribuție.

Temei juridic

Decizia 94/375/CE a Consiliului din 6 iunie 1994 privind participarea Comunității, în calitate de membru, la Fondul European de Investiții (JO L 173, 7.7.1994, p. 12).

Decizia 2007/247/CE a Consiliului din 19 aprilie 2007 privind participarea Comunității la majorarea capitalului Fondului European de Investiții (JO L 107, 25.4.2007, p. 5).

TITLUL 9

VENITURI DIVERSE

Articolul

Postul

Rubrică

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

%

2012/2014

CAPITOLUL 9 0

9 0 0

Venituri diverse

30 200 000

30 200 000

30 686 945,77

101,61

CAPITOLUL 9 0 — TOTAL

30 200 000

30 200 000

30 686 945,77

101,61

Titlul 9 — Total

30 200 000

30 200 000

30 686 945,77

101,61

TOTAL GENERAL

135 504 613 000

144 450 831 942

139 540 541 171,93

102,98

CAPITOLUL 9 0 —

VENITURI DIVERSE

CAPITOLUL 9 0 — VENITURI DIVERSE

9 0 0     Venituri diverse

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

30 200 000

30 200 000

30 686 945,77

Comentarii

Prezentul articol este destinat înregistrării veniturilor diverse.

Parlamentul European

p.m.

Consiliu

p.m.

Comisia

30 000 000

Curtea de Justiție a Uniunii Europene

p.m.

Curtea de Conturi

200 000

Comitetul Economic și Social European

p.m.

Comitetul Regiunilor

p.m.

Ombudsmanul European

p.m.

Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor

p.m.

Serviciul European de Acțiune Externă

p.m.

Total

30 200 000

C.   SCHEMA DE PERSONAL

Organigramă autorizată

Instituție

2014

2013

Posturi permanente

Posturi temporare

Posturi permanente

Posturi temporare

Parlamentul European

5 622

1 151

5 592

1 151

Consiliul European și Consiliul

3 065

36

3 117

36

Comisia:

24 463

438

24 502

442

administrație

18 897

364

18 906

364

cercetare și dezvoltare tehnologică

3 757

3 773

Oficiul pentru Publicații al Uniunii Europene

655

669

Oficiul European de Luptă Antifraudă

310

71

303

75

Oficiul European pentru Selecția Personalului

121

3

122

3

Oficiul de Administrație și Plată a Drepturilor Individuale

180

182

Oficiul pentru Infrastructură și Logistică din Bruxelles

400

403

Oficiul pentru Infrastructură și Logistică din Luxemburg

143

144

Curtea de Justiție a Uniunii Europene

1 555

436

1 578

417

Curtea de Conturi

743

139

752

139

Comitetul Economic și Social European

685

35

692

35

Comitetul Regiunilor

489

43

494

43

Ombudsmanul European

45

22

39

28

Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor

45

45

Serviciul European de Acțiune Externă

1 660

1

1 669

1

Total

38 372

2 301

38 480

2 292

Organigramă autorizată

Organisme cu personalitate juridică înființate de Uniune

2014

2013

Posturi permanente

Posturi temporare

Posturi permanente

Posturi temporare

Agenții descentralizate

128

4 977

133

4 988

Întreprinderi comune europene

62

319

62

319

Institutul European de Inovare și Tehnologie

39

34

Agențiile executive

427

425

Total

190

5 762

195

5 766

D.   CLĂDIRI

Instituții

Clădiri închiriate

Clădiri aflate în proprietate

Credite 2014 (14)

Credite 2013 (15)

Secțiunea I

Parlamentul European

49 173 000

60 041 999

1 219 461 360 (16)

Secțiunea II

Consiliul European și Consiliul

9 153 000 (17)

8 785 000 (18)

421 942 118 (19)

Secțiunea III

Comisia (20):

1 650 818 711,51 (21)

— sedii (Bruxelles și Luxemburg)

248 212 000

243 683 000

1 475 984 748,22

— birouri în Uniune

12 873 000

12 685 000

36 023 303,21

— Oficiul Alimentar și Veterinar

2 385 000

2 385 000

20 408 203,31

— delegațiile Uniunii (22)

30 915 000

31 450 000

— Centrul Comun de Cercetare

118 402 456,77

— Oficiul pentru Publicații al Uniunii Europene

7 614 000

7 445 000

— Oficiul European de Luptă Antifraudă

4 830 000

4 790 000

— Oficiul European pentru Selecția Personalului

2 765 000

2 721 000

— Oficiul de Administrație și Plată a Drepturilor Individuale

3 542 000

3 480 000

— Oficiul pentru Infrastructură și Logistică din Bruxelles

5 520 000

5 433 000

— Oficiul pentru Infrastructură și Logistică din Luxemburg

2 450 000

2 690 000

Secțiunea IV

Curtea de Justiție a Uniunii Europene

45 180 000

42 128 000

354 574 038,22 (23)

Secțiunea V

Curtea de Conturi

4 195 000

3 942 000

36 057 853,04

Secțiunea VI

Comitetul Economic și Social European

13 145 527

12 910 167

130 582 862 (24)

Secțiunea VII

Comitetul Regiunilor

9 569 296

9 260 838

89 570 342 (25)

Secțiunea VIII

Ombudsmanul European

479 200

488 000

Secțiunea IX

Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor

728 067

586 437

Secțiunea X

Serviciul European de Acțiune Externă (26)

59 307 691,05 (27)

— sedii (Bruxelles)

6 616 000

5 901 000

— delegațiile Uniunii

55 679 000

53 655 000

Total

515 024 090

514 460 441

3 962 314 975,82

Instituție

Amplasare

Anul achiziției

Sume

Subtotal

Total

Parlamentul European

Bruxelles

774 458 110

Teren

118 147 754

Paul-Henri Spaak (D1)

1998

45 010 408

Paul-Henri Spaak (D2)

1998

20 824 433

Altiero Spinelli (D3)

WIB (D4)

JAN (D5)

1998

2007

2008

288 356 087

83 989 722

119 636 914

Atrium

1999

22 245 830

Atrium II

2004

7 402 088

Montoyer 75

2006

20 466 161

Trier I

2011

12 000 000

Eastman

2008

16 218 333

Cathedrale

2005

1 845 894

Wayenberg (Marie Haps)

2003

5 734 319

Remard

2010

12 580 167

Strasbourg (Louise Weiss)

1998

233 606 190

Strasbourg (WIC, SDM, IPE III)

2006

113 068 752

Luxemburg (KAD)

2003

40 870 667

Luxemburg (KAD Z)

2010

1 688 452

Casa Jean Monnet (Bazoches)

1982

0

Lisabona

1986

499 860

Atena

1991

4 124 139

Copenhaga

2005

3 801 404

Haga

2006

4 679 484

La Valletta

2006

2 170 474

Nicosia

Viena

Londra

Budapesta

2006

2008

2008

2010

2 732 651

22 101 300

12 285 982

3 373 894

Consiliul European și Consiliul

Bruxelles

421 942 118

Teren

67 525 000

Justus Lipsius

1995

161 313 281

Creșă

2006

12 774 286

Lex

2007

180 329 551

Comisie (28)

Bruxelles

1 388 165 631,55

Overijse

1997

1 052 607,87

Loi 130

1987

51 675 538,48

Breydel

1989

11 862 869,31

Haren

1993

6 326 774,60

Clovis

1995

9 379 039,17

Cours Saint-Michel 1

1997

16 794 003,11

Belliard 232 (29)

1997

18 615 279,32

Demot 24 (30)

1997

29 159 246,83

Breydel II

1997

34 839 563,68

Beaulieu 29/31/33

1998

33 454 310,59

Charlemagne

1997

105 739 431,33

Demot 28 (31)

1999

23 216 095,67

Joseph II 99 (32)

1998

16 425 266,65

Loi 86

1998

27 124 393,90

Luxemburg 46 (33)

1999

34 551 831,69

Montoyer 59 (34)

1998

17 185 948,10

Froissart 101 (35)

2000

18 238 129,24

VM 18 (36)

2000

16 524 906,83

Joseph II 70 (37)

2000

37 173 409,36

Loi 41 (38)

2000

61 299 498,49

SC 11 (39)

2000

19 383 996,06

Joseph II 30 (40)

2000

32 565 609,08

Joseph II 54 (41)

2001

39 732 354,41

Joseph II 79 (42)

2002

37 824 257,80

VM2 (43)

2001

36 961 543,59

Palmerston

2002

6 684 609,77

SPA 3 (44)

2003

26 849 545,—

Berlaymont (45)

2004

385 372 275,32

CCAB (46)

2005

42 178 685,07

BU-25

2006

48 814 381,74

Cornet-Leman

2006

20 282 189,29

Madou

2006

110 771 225,05

WALI

2009

10 106 815,15

Luxemburg

87 819 116,67

Euroforum (47)

2004

80 535 450,—

Foyer Européen

2009

7 283 666,67

Birouri în Uniune

36 023 303,21

Lisabona

1986

1993

309 159,18

Marsilia

1991

1993

55 579,46

16 284,30

Milano

1986

Copenhaga

2005

3 601 760,05

Valletta

2006

2 181 906,90

Nicosia (Byron)

2006

2 651 382,17

Haga

2006

4 476 209,29

Londra

2008

17 741 811,96

Budapest

2010

4 989 209,90

Centrul Comun de Cercetare

118 402 456,77

Ispra

70 543 559,97

Geel

17 452 217,51

Karlsruhe

20 699 139,93

Petten

9 707 539,36

Oficiul Alimentar și Veterinar

20 408 203,31

Grange (Irlanda) (48)

2002

20 408 203,31

Total Comisia

1 650 818 711,51

Curtea de Justiție a Uniunii Europene

Luxemburg

354 574 038,22

Anexa A – Erasmus, anexa B – Thomas More și anexa C

Complex imobiliar în cadrul noului Palat (fostul Palat renovat, inel, 2 turnuri și galerie de legătură)

1994

2008

31 064 561,69

323 509 476,53

Curtea de Conturi

Luxemburg

36 057 853,04

Teren

1990

776 630,—

Luxemburg (K1)

1990

10 217 402,47

Luxemburg (K2)

2004

19 494 897,93

Luxemburg (K3)

2009

5 568 922,64

Comitetul Economic și Social European

Bruxelles

130 582 862

Montoyer 92-102

2001

31 623 145

Belliard 99-101

2001

77 170 978

Belliard 68-72

2004

9 119 580

Trèves 74

2005

8 042 131

Belliard 93

2005

4 627 028

Comitetul Regiunilor

Bruxelles

89 570 342

Montoyer

2001

16 634 179

Belliard 101-103

2001

40 720 622

Belliard 68

2004

14 488 532

Trèves 74

2004

12 835 044

Belliard 93

2005

4 891 965

Servicul European de Acțiune Externă (49)

Delegațiile Uniunii  (50)

61 633 226,30 (51)

Buenos Aires (Argentina)

1992

419 669,68

Canberra (Australia)

1983

1990

449 874,26

Cotonou (Benin)

1992

150 125,39

Gaborone (Botswana)

1982

1985

1986

131,40

1987

5 308,28

Brasilia (Brazilia)

1994

295 626,83

Oagadugu (Burkina Faso)

1984

1997

1 193 091,32

Bujumbura (Burundi)

1982

1986

12 380,75

Phnom Penh (Cambodgia)

2005

580 319,88

Ottawa (Canada)

1977

Praia (Capul Verde)

1981

Bangui (Republica Centrafricană)

1983

N'Djamena (Ciad)

1991

2009

15 954,34

361 840,50

Beijing (China)

1995

2 513 727,80

Moroni (Comore)

1988

11 750,04

Brazaville (Congo)

1994

122 816,16

San José (Costa Rica)

1995

318 246,16

Abidjan (Côte d'Ivoire)

1993

142 065,32

1994

187 327,97

Malabo (Guineea Ecuatorială)

1986

6 090,77

Paris (Franța)

1990

1 455 857,68

1991

69 230,12

Libreville (Gabon)

1996

253 943,96

Banjul (Gambia)

1989

20 753,72

Bissau (Guineea-Bissau)

1995

251 329,45

Tokyo (Japonia)

2006

34 008 178,59

Nairobi (Kenya)

2005

641 653,07

Maseru (Lesotho)

1985

1990

113 420,51

1991

199 528,91

2006

215 316,60

Lilongwe (Malawi)

1982

1988

7 493,49

Ciudad de Mexico (Mexic)

1995

1 353 701,12

Rabat (Maroc)

1987

31 965,52

Maputo (Mozambic)

2008

4 121 447,03

Windhoek (Namibia)

1992

302 207,22

1993

2009

96 253,39

1 370 072,92

Niamey (Niger)

1997

91 168,26

Abuja (Nigeria)

1992

294 672,84

2005

4 004 315,73

Port Moresby (Papua-Noua Guinee)

1982

48 274,53

Kigali (Rwanda)

1980

Dakar (Senegal)

1984

Honiara (Insulele Solomon)

1990

29 305,80

Pretoria (Africa de Sud)

1994

458 247,25

1996

504 896,74

Mbabane (Swaziland)

1987

1988

43 244,49

27 397,74

Dar es Salaam (Tanzania)

2002

3 187 782,85

Kampala (Uganda)

1986

10 589,59

Montevideo (Uruguay)

1990

148 463,34

New York (Statele Unite ale Americii)

1987

95 578,20

Washington (Statele Unite ale Americii)

1997

1 118 286,25

Lusaka (Zambia)

1982

Harare (Zimbabwe)

1990

93 554,81

1994

178 747,73

Total general

3 964 640 510,07

SECȚIUNEA I

PARLAMENTUL

SITUAŢIA VENITURILOR

Contribuția Uniunii Europene la finanțarea cheltuielilor Parlamentului European în exercițiul financiar 2014

Rubrică

Sumă

Cheltuieli

1 755 631 742

Resurse proprii

– 155 783 464

Contribuția datorată

1 599 848 278

RESURSE PROPRII

TITLUL 4

VENITURI PROVENITE DE LA PERSONALUL INSTITUȚIILOR ȘI AL ALTOR ORGANISME ALE UNIUNII

Articolul

Postul

Rubrică

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

%

2012/2014

CAPITOLUL 4 0

4 0 0

Încasări din impozitul pe remunerațiile, salariile și indemnizațiile membrilor instituției, ale funcționarilor, ale celorlalți agenți și ale beneficiarilor de pensii

72 232 824

65 835 934

62 494 113,90

86,52

4 0 3

Încasări din contribuția temporară care afectează remunerațiile membrilor instituției, ale funcționarilor și ale celorlalți agenți în activitate

p.m.

p.m.

10 395,83

4 0 4

Încasări din prelevarea specială care afectează remunerațiile membrilor instituției, ale funcționarilor și ale celorlalți agenți în activitate

8 967 490

4 612 253

8 109 639,28

90,43

CAPITOLUL 4 0 — TOTAL

81 200 314

70 448 187

70 614 149,01

86,96

CAPITOLUL 4 1

4 1 0

Contribuția personalului la finanțarea sistemului de pensii

64 473 150

62 231 768

61 600 377,23

95,54

4 1 1

Transferul sau achiziționarea drepturilor la pensie de către personal

9 100 000

9 134 938

19 610 522,63

215,50

4 1 2

Contribuția funcționarilor și a agenților temporari aflați în concediu în interes personal la sistemul de pensii

10 000

10 000

0,—

0,—

CAPITOLUL 4 1 — TOTAL

73 583 150

71 376 706

81 210 899,86

110,37

CAPITOLUL 4 2

4 2 1

Contribuții ale deputaților în Parlamentul European la un sistem de pensii

p.m.

p.m.

19 166,90

CAPITOLUL 4 2 — TOTAL

p.m.

p.m.

19 166,90

Titlul 4 — Total

154 783 464

141 824 893

151 844 215,77

98,10

CAPITOLUL 4 0 —

IMPOZITE ȘI REȚINERI DIVERSE

CAPITOLUL 4 1 —

CONTRIBUȚII LA SISTEMUL DE PENSII

CAPITOLUL 4 2 —

ALTE CONTRIBUȚII LA SISTEMUL DE PENSII

CAPITOLUL 4 0 — IMPOZITE ȘI REȚINERI DIVERSE

4 0 0     Încasări din impozitul pe remunerațiile, salariile și indemnizațiile membrilor instituției, ale funcționarilor, ale celorlalți agenți și ale beneficiarilor de pensii

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

72 232 824

65 835 934

62 494 113,90

Comentarii

Protocol privind privilegiile și imunitățile Uniunii Europene, în special articolul 12.

Regulamentul (CEE, Euratom, CECO) nr. 260/68 al Consiliului din 29 februarie 1968 de stabilire a condițiilor și a procedurii de aplicare a impozitului stabilit în beneficiul Comunităților Europene (JO L 56, 4.3.1968, p. 8).

4 0 3     Încasări din contribuția temporară care afectează remunerațiile membrilor instituției, ale funcționarilor și ale celorlalți agenți în activitate

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

10 395,83

Comentarii

Statutul funcționarilor Comunităților Europene, în special articolul 66a din respectivul statut, în versiunea în vigoare până la 15 decembrie 2003.

4 0 4     Încasări din prelevarea specială care afectează remunerațiile membrilor instituției, ale funcționarilor și ale celorlalți agenți în activitate

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

8 967 490

4 612 253

8 109 639,28

Comentarii

Statutul funcționarilor Uniunii Europene, în special articolul 66a.

CAPITOLUL 4 1 — CONTRIBUȚII LA SISTEMUL DE PENSII

4 1 0     Contribuția personalului la finanțarea sistemului de pensii

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

64 473 150

62 231 768

61 600 377,23

Comentarii

Statutul funcționarilor Uniunii Europene, în special articolul 83 alineatul (2).

4 1 1     Transferul sau achiziționarea drepturilor la pensie de către personal

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

9 100 000

9 134 938

19 610 522,63

Comentarii

Statutul funcționarilor Uniunii Europene, în special articolul 4, articolul 11 alineatele (2) și (3) și articolul 48 din anexa VIII.

4 1 2     Contribuția funcționarilor și a agenților temporari aflați în concediu în interes personal la sistemul de pensii

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

10 000

10 000

0,—

CAPITOLUL 4 2 — ALTE CONTRIBUȚII LA SISTEMUL DE PENSII

4 2 1     Contribuții ale deputaților în Parlamentul European la un sistem de pensii

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

19 166,90

Comentarii

Normele privind cheltuielile și indemnizațiile deputaților în Parlamentul European, în special anexa III.

TITLUL 5

VENITURI DIN FUNCȚIONAREA ADMINISTRATIVĂ A INSTITUȚIEI

Articolul

Postul

Rubrică

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

%

2012/2014

CAPITOLUL 5 0

5 0 0

Încasări din vânzarea de bunuri mobile (livrări de bunuri)

5 0 0 0

Încasări din vânzarea de mijloace de transport – Venituri alocate

p.m.

p.m.

0,—

5 0 0 1

Încasări din vânzarea de alte bunuri mobile – Venituri alocate

p.m.

p.m.

11 000,—

5 0 0 2

Încasări din livrările de bunuri către alte instituții sau organisme – Venituri alocate

p.m.

p.m.

37 926,69

Articolul 5 0 0 — Total

p.m.

p.m.

48 926,69

5 0 1

Încasări din vânzarea de bunuri imobile

p.m.

p.m.

0,—

5 0 2

Încasări din vânzarea de publicații, de imprimate și de filme – Venituri alocate

p.m.

p.m.

213 014,40

CAPITOLUL 5 0 — TOTAL

p.m.

p.m.

261 941,09

CAPITOLUL 5 1

5 1 1

Încasări din închirieri și subînchirieri de bunuri imobile și rambursarea de cheltuieli locative

5 1 1 0

Încasări din închirieri și subînchirieri de bunuri imobile – Venituri alocate

p.m.

p.m.

1 863 176,82

5 1 1 1

Rambursarea de cheltuieli locative – Venituri alocate

p.m.

p.m.

29 273,99

Articolul 5 1 1 — Total

p.m.

p.m.

1 892 450,81

CAPITOLUL 5 1 — TOTAL

p.m.

p.m.

1 892 450,81

CAPITOLUL 5 2

5 2 0

Venituri din investiții sau împrumuturi acordate, dobânzi bancare și altele, încasate în conturile instituției

1 000 000

1 200 000

409 865,02

40,99

CAPITOLUL 5 2 — TOTAL

1 000 000

1 200 000

409 865,02

40,99

CAPITOLUL 5 5

5 5 0

Venituri provenite din încasările pentru serviciile și lucrările prestate în beneficiul altor instituții sau organisme, inclusiv cuantumul indemnizațiilor de misiune plătite în numele altor instituții sau organisme și rambursate de către acestea – Venituri alocate

p.m.

p.m.

3 892 377,47

5 5 1

Venituri provenite de la terți pentru serviciile și lucrările prestate la cererea acestora – Venituri alocate

p.m.

p.m.

3 863 422,49

CAPITOLUL 5 5 — TOTAL

p.m.

p.m.

7 755 799,96

CAPITOLUL 5 7

5 7 0

Venituri provenind din restituirea sumelor plătite nejustificat – Venituri alocate

p.m.

p.m.

2 125 168,31

5 7 1

Venituri corespunzătoare unei anumite destinații, precum veniturile provenite de la fundații, din subvenții, donații și moșteniri, inclusiv veniturile alocate proprii fiecărei instituții – Venituri alocate

p.m.

p.m.

0,—

5 7 2

Rambursarea cheltuielilor de asigurări sociale efectuate în numele unei alte instituții

p.m.

p.m.

0,—

5 7 3

Alte contribuții și restituiri aferente funcționării administrative a instituției – Venituri alocate

p.m.

p.m.

2 766 941,76

CAPITOLUL 5 7 — TOTAL

p.m.

p.m.

4 892 110,07

CAPITOLUL 5 8

5 8 1

Venituri provenind din indemnizațiile de asigurări încasate – Venituri alocate

p.m.

p.m.

901 334,01

CAPITOLUL 5 8 — TOTAL

p.m.

p.m.

901 334,01

Titlul 5 — Total

1 000 000

1 200 000

16 113 500,96

1 611,35

CAPITOLUL 5 0 —

ÎNCASĂRI DIN VÂNZAREA DE BUNURI MOBILE (LIVRĂRI DE BUNURI) ȘI IMOBILE

CAPITOLUL 5 1 —

ÎNCASĂRI DIN ÎNCHIRIERI

CAPITOLUL 5 2 —

VENITURI DIN INVESTIȚII SAU ÎMPRUMUTURI ACORDATE, DOBÂNZI BANCARE ȘI ALTELE

CAPITOLUL 5 5 —

VENITURI PROVENITE DIN ÎNCASĂRILE PENTRU SERVICIILE ȘI LUCRĂRILE PRESTATE

CAPITOLUL 5 7 —

ALTE CONTRIBUȚII ȘI RESTITUIRI AFERENTE FUNCȚIONĂRII ADMINISTRATIVE A INSTITUȚIEI

CAPITOLUL 5 8 —

INDEMNIZAȚII DIVERSE

CAPITOLUL 5 0 — ÎNCASĂRI DIN VÂNZAREA DE BUNURI MOBILE (LIVRĂRI DE BUNURI) ȘI IMOBILE

5 0 0     Încasări din vânzarea de bunuri mobile (livrări de bunuri)

5 0 0 0   Încasări din vânzarea de mijloace de transport – Venituri alocate

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

0,—

Comentarii

Acest post este destinat înregistrării veniturilor provenite din vânzarea sau răscumpărarea parțială a mijloacelor de transport aparținând instituției.

În conformitate cu articolul 21 alineatul (3) litera (a) din Regulamentul financiar, aceste venituri sunt considerate ca fiind venituri alocate și conduc la deschiderea de credite suplimentare care trebuie înregistrate în liniile din care au fost suportate cheltuielile inițiale care au dat naștere veniturilor corespondente.

5 0 0 1   Încasări din vânzarea de alte bunuri mobile – Venituri alocate

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

11 000,—

Comentarii

Acest post este destinat înregistrării veniturilor provenite din vânzarea sau răscumpărarea parțială de bunuri mobile aparținând instituției, altele decât mijloace de transport.

În conformitate cu articolul 21 alineatul (3) litera (a) din Regulamentul financiar, aceste venituri sunt considerate ca fiind venituri alocate și conduc la deschiderea de credite suplimentare care trebuie înregistrate în liniile din care au fost suportate cheltuielile inițiale care au dat naștere veniturilor corespondente.

5 0 0 2   Încasări din livrările de bunuri către alte instituții sau organisme – Venituri alocate

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

37 926,69

Comentarii

În conformitate cu articolul 21 alineatul (3) litera (e) din Regulamentul financiar, aceste venituri sunt considerate ca fiind venituri alocate și conduc la deschiderea de credite suplimentare care trebuie înregistrate în liniile din care au fost suportate cheltuielile inițiale care au dat naștere veniturilor corespondente.

Detaliile privind cheltuielile și veniturile rezultate din împrumuturi și închirieri sau din prestări de servicii în cadrul acestui post sunt prezentate într-o anexă la prezentul buget.

5 0 1     Încasări din vânzarea de bunuri imobile

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

0,—

Comentarii

Prezentul articol este destinat înregistrării veniturilor provenite din vânzarea de bunuri imobile aparținând instituției.

5 0 2     Încasări din vânzarea de publicații, de imprimate și de filme – Venituri alocate

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

213 014,40

Comentarii

În conformitate cu articolul 21 alineatul (3) litera (h) din Regulamentul financiar, aceste venituri sunt considerate ca fiind venituri alocate și conduc la deschiderea de credite suplimentare care trebuie înregistrate în liniile din care au fost suportate cheltuielile inițiale care au dat naștere veniturilor corespondente.

Acest articol cuprinde, de asemenea, veniturile din vânzarea acestor produse pe suport electronic.

CAPITOLUL 5 1 — ÎNCASĂRI DIN ÎNCHIRIERI

5 1 1     Încasări din închirieri și subînchirieri de bunuri imobile și rambursarea de cheltuieli locative

5 1 1 0   Încasări din închirieri și subînchirieri de bunuri imobile – Venituri alocate

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

1 863 176,82

Comentarii

În conformitate cu articolul 21 alineatul (3) litera (a) din Regulamentul financiar, aceste venituri sunt considerate ca fiind venituri alocate și conduc la deschiderea de credite suplimentare care trebuie înregistrate în liniile din care au fost suportate cheltuielile inițiale care au dat naștere veniturilor corespondente.

Detaliile privind cheltuielile și veniturile rezultate din împrumuturi și închirieri sau din prestări de servicii în cadrul acestui post sunt prezentate într-o anexă la prezentul buget.

5 1 1 1   Rambursarea de cheltuieli locative – Venituri alocate

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

29 273,99

Comentarii

În conformitate cu articolul 21 alineatul (3) litera (a) din Regulamentul financiar, aceste venituri sunt considerate ca fiind venituri alocate și conduc la deschiderea de credite suplimentare care trebuie înregistrate în liniile din care au fost suportate cheltuielile inițiale care au dat naștere veniturilor corespondente.

CAPITOLUL 5 2 — VENITURI DIN INVESTIȚII SAU ÎMPRUMUTURI ACORDATE, DOBÂNZI BANCARE ȘI ALTELE

5 2 0     Venituri din investiții sau împrumuturi acordate, dobânzi bancare și altele, încasate în conturile instituției

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

1 000 000

1 200 000

409 865,02

Comentarii

Acest articol este destinat înregistrării veniturilor provenite din investiții sau împrumuturi acordate, dobânzi bancare și altele, încasate în conturile instituției.

CAPITOLUL 5 5 — VENITURI PROVENITE DIN ÎNCASĂRILE PENTRU SERVICIILE ȘI LUCRĂRILE PRESTATE

5 5 0     Venituri provenite din încasările pentru serviciile și lucrările prestate în beneficiul altor instituții sau organisme, inclusiv cuantumul indemnizațiilor de misiune plătite în numele altor instituții sau organisme și rambursate de către acestea – Venituri alocate

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

3 892 377,47

Comentarii

În conformitate cu articolul 21 alineatul (3) litera (e) din Regulamentul financiar, aceste venituri sunt considerate ca fiind venituri alocate și conduc la deschiderea de credite suplimentare care trebuie înregistrate în liniile din care au fost suportate cheltuielile inițiale care au dat naștere veniturilor corespondente.

5 5 1     Venituri provenite de la terți pentru serviciile și lucrările prestate la cererea acestora – Venituri alocate

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

3 863 422,49

Comentarii

În conformitate cu articolul 21 alineatul (3) litera (a) din Regulamentul financiar, aceste venituri sunt considerate ca fiind venituri alocate și conduc la deschiderea de credite suplimentare care trebuie înregistrate în liniile din care au fost suportate cheltuielile inițiale care au dat naștere veniturilor corespondente.

CAPITOLUL 5 7 — ALTE CONTRIBUȚII ȘI RESTITUIRI AFERENTE FUNCȚIONĂRII ADMINISTRATIVE A INSTITUȚIEI

5 7 0     Venituri provenind din restituirea sumelor plătite nejustificat – Venituri alocate

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

2 125 168,31

Comentarii

În conformitate cu articolul 21 alineatul (3) litera (c) din Regulamentul financiar, aceste venituri sunt considerate ca fiind venituri alocate și conduc la deschiderea de credite suplimentare care trebuie înregistrate în liniile din care au fost suportate cheltuielile inițiale care au dat naștere veniturilor corespondente.

5 7 1     Venituri corespunzătoare unei anumite destinații, precum veniturile provenite de la fundații, din subvenții, donații și moșteniri, inclusiv veniturile alocate proprii fiecărei instituții – Venituri alocate

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

0,—

Comentarii

În conformitate cu articolul 21 alineatul (2) litera (d) din Regulamentul financiar, aceste venituri sunt considerate ca fiind venituri alocate și conduc la deschiderea de credite suplimentare care trebuie înregistrate în liniile din care au fost suportate cheltuielile inițiale care au dat naștere veniturilor corespondente.

5 7 2     Rambursarea cheltuielilor de asigurări sociale efectuate în numele unei alte instituții

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

0,—

Comentarii

Acest articol este destinat înregistrării veniturilor aferente rambursării de cheltuieli de asigurări sociale efectuate în numele unei alte instituții.

5 7 3     Alte contribuții și restituiri aferente funcționării administrative a instituției – Venituri alocate

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

2 766 941,76

CAPITOLUL 5 8 — INDEMNIZAȚII DIVERSE

5 8 1     Venituri provenind din indemnizațiile de asigurări încasate – Venituri alocate

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

901 334,01

Comentarii

În conformitate cu articolul 21 alineatul (3) litera (f) din Regulamentul financiar, aceste venituri sunt considerate ca fiind venituri alocate și conduc la deschiderea de credite suplimentare care trebuie înregistrate în liniile din care au fost suportate cheltuielile inițiale care au dat naștere veniturilor corespondente.

Acest articol cuprinde, de asemenea, rambursarea de către societățile de asigurare a remunerațiilor funcționarilor implicați în accidente.

TITLUL 6

CONTRIBUȚII ȘI RESTITUIRI ÎN CADRUL ACORDURILOR ȘI PROGRAMELOR UNIUNII

Articolul

Postul

Rubrică

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

%

2012/2014

CAPITOLUL 6 6

6 6 0

Alte contribuții și restituiri

6 6 0 0

Alte contribuții și restituiri alocate – Venituri alocate

p.m.

p.m.

6 571 206,66

6 6 0 1

Alte contribuții și restituiri nealocate

p.m.

p.m.

0,—

Articolul 6 6 0 — Total

p.m.

p.m.

6 571 206,66

CAPITOLUL 6 6 — TOTAL

p.m.

p.m.

6 571 206,66

Titlul 6 — Total

p.m.

p.m.

6 571 206,66

CAPITOLUL 6 6 —

ALTE CONTRIBUȚII ȘI RESTITUIRI

CAPITOLUL 6 6 — ALTE CONTRIBUȚII ȘI RESTITUIRI

6 6 0     Alte contribuții și restituiri

6 6 0 0   Alte contribuții și restituiri alocate – Venituri alocate

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

6 571 206,66

Comentarii

Acest post este destinat înregistrării, în conformitate cu dispozițiile articolului 21 din Regulamentul financiar, a eventualelor venituri care nu sunt prevăzute în altă parte în titlul 6 și care conduc la deschiderea de credite suplimentare destinate finanțării cheltuielilor pentru care aceste venituri sunt alocate.

6 6 0 1   Alte contribuții și restituiri nealocate

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

0,—

TITLUL 9

VENITURI DIVERSE

Articolul

Postul

Rubrică

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

%

2012/2014

CAPITOLUL 9 0

9 0 0

Venituri diverse

p.m.

p.m.

CAPITOLUL 9 0 — TOTAL

p.m.

p.m.

Titlul 9 — Total

p.m.

p.m.

TOTAL GENERAL

155 783 464

143 024 893

174 528 923,39

112,03

CAPITOLUL 9 0 —

VENITURI DIVERSE

CAPITOLUL 9 0 — VENITURI DIVERSE

9 0 0     Venituri diverse

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

Comentarii

Acest articol este destinat înregistrării veniturilor diverse.

Detaliile privind cheltuielile și veniturile rezultate din împrumuturi și închirieri sau din prestări de servicii din cadrul acestui articol sunt prezentate într-o anexă la prezentul buget.

CHELTUIELI

Recapitulare generală a creditelor (2014 și 2013) și a execuției (2012)

Titlul

Capitolul

Rubrică

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

Angajamente

Plăți

Angajamente

Plăți

Angajamente

Plăți

1

PERSONALUL INSTITUȚIEI

1 0

MEMBRII INSTITUȚIEI

224 292 069

224 292 069

206 880 378

206 880 378

204 267 111,57

204 267 111,57

Rezerve (10 0)

1 216 926

1 216 926

224 292 069

224 292 069

208 097 304

208 097 304

204 267 111,57

204 267 111,57

1 2

FUNCȚIONARI ȘI AGENȚI TEMPORARI

595 102 338

595 102 338

582 928 309

582 928 309

560 700 761,81

560 700 761,81

Rezerve (10 0)

9 604 000

9 604 000

595 102 338

595 102 338

592 532 309

592 532 309

560 700 761,81

560 700 761,81

1 4

ALTE CATEGORII DE PERSONAL ȘI SERVICII EXTERNE

98 177 439

98 177 439

116 297 560

116 297 560

102 483 097,89

102 483 097,89

Rezerve (10 0)

545 839

545 839

98 177 439

98 177 439

116 843 399

116 843 399

102 483 097,89

102 483 097,89

1 6

ALTE CHELTUIELI LEGATE DE PERSONALUL INSTITUȚIEI

18 839 000

18 839 000

19 179 850

19 179 850

16 699 822,81

16 699 822,81

Titlul 1 — Total

936 410 846

936 410 846

925 286 097

925 286 097

884 150 794,08

884 150 794,08

Rezerve (10 0)

11 366 765

11 366 765

936 410 846

936 410 846

936 652 862

936 652 862

884 150 794,08

884 150 794,08

2

CLĂDIRI, MOBILIER, ECHIPAMENTE ȘI CHELTUIELI DE FUNCȚIONARE DIVERSE

2 0

CLĂDIRI ȘI CHELTUIELI CONEXE

201 643 000

201 643 000

213 328 268

213 328 268

248 864 928,49

248 864 928,49

2 1

INFORMATICĂ, ECHIPAMENTE ȘI MOBILIER

140 958 877

140 958 877

136 973 588

136 973 588

147 260 586,60

147 260 586,60

2 3

CHELTUIELI ADMINISTRATIVE CURENTE

6 232 500

6 232 500

7 311 000

7 311 000

5 020 605,99

5 020 605,99

Titlul 2 — Total

348 834 377

348 834 377

357 612 856

357 612 856

401 146 121,08

401 146 121,08

3

CHELTUIELI AFERENTE EXERCITĂRII DE CĂTRE INSTITUȚIE A MISIUNILOR SALE GENERALE

3 0

REUNIUNI ȘI CONFERINȚE

35 554 960

35 554 960

36 580 010

36 580 010

32 624 325,03

32 624 325,03

3 2

EXPERTIZĂ ȘI INFORMARE: ACHIZIȚIE, ARHIVARE, PRODUCȚIE ȘI DIFUZARE

124 220 929

124 220 929

128 954 011

128 954 011

105 967 314,31

105 967 314,31

Titlul 3 — Total

159 775 889

159 775 889

165 534 021

165 534 021

138 591 639,34

138 591 639,34

4

CHELTUIELI AFERENTE EXERCITĂRII DE CĂTRE INSTITUȚIE A MISIUNILOR SALE SPECIFICE

4 0

CHELTUIELI SPECIFICE ALE ANUMITOR INSTITUȚII ȘI ALE ANUMITOR ORGANE

100 994 200

100 994 200

92 944 200

92 944 200

87 917 638,62

87 917 638,62

4 2

CHELTUIELI AFERENTE ASISTENȚEI PARLAMENTARE

196 216 430

196 216 430

185 799 000

185 799 000

180 871 822,33

180 871 822,33

Rezerve (10 0)

1 546 000

1 546 000

196 216 430

196 216 430

187 345 000

187 345 000

180 871 822,33

180 871 822,33

4 4

REUNIUNI ȘI ALTE ACTIVITĂȚI ALE DEPUTAȚILOR ȘI ALE FOȘTILOR DEPUTAȚI

400 000

400 000

375 000

375 000

360 000,—

360 000,—

Titlul 4 — Total

297 610 630

297 610 630

279 118 200

279 118 200

269 149 460,95

269 149 460,95

Rezerve (10 0)

1 546 000

1 546 000

297 610 630

297 610 630

280 664 200

280 664 200

269 149 460,95

269 149 460,95

10

ALTE CHELTUIELI

10 0

CREDITE PROVIZORII

p.m.

p.m.

12 912 765

12 912 765

0,—

0,—

10 1

REZERVĂ PENTRU CHELTUIELI NEPREVĂZUTE

13 000 000

13 000 000

9 000 000

9 000 000

0,—

0,—

10 3

REZERVĂ PENTRU EXTINDERE

p.m.

p.m.

p.m.

p.m.

0,—

0,—

10 4

REZERVĂ PENTRU POLITICA DE INFORMARE ȘI DE COMUNICARE

p.m.

p.m.

p.m.

p.m.

0,—

0,—

10 5

CREDITE PROVIZORII PENTRU CLĂDIRI

p.m.

p.m.

p.m.

p.m.

0,—

0,—

10 6

REZERVE PENTRU PROIECTE PRIORITARE ÎN CURS DE DEZVOLTARE

p.m.

p.m.

p.m.

p.m.

0,—

0,—

10 8

REZERVĂ EMAS

p.m.

p.m.

1 000 000

1 000 000

0,—

0,—

Titlul 10 — Total

13 000 000

13 000 000

22 912 765

22 912 765

0,—

0,—

TOTAL GENERAL

1 755 631 742

1 755 631 742

1 750 463 939

1 750 463 939

1 693 038 015,45

1 693 038 015,45

TITLUL 1

PERSONALUL INSTITUȚIEI

Articolul

Postul

Rubrică

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

%

2012/2014

CAPITOLUL 1 0

1 0 0

Indemnizații și alocații

1 0 0 0

Indemnizații

Credite nediferențiate

73 643 709

71 393 074

69 107 537,75

93,84

Rezerve (10 0)

1 216 926

73 643 709

72 610 000

69 107 537,75

1 0 0 4

Cheltuieli de deplasare ordinare

Credite nediferențiate

65 400 000

72 343 140

72 103 309,—

110,25

1 0 0 5

Alte cheltuieli pentru deplasări

Credite nediferențiate

6 800 000

5 054 639

6 731 097,—

98,99

1 0 0 6

Indemnizație pentru cheltuieli generale

Credite nediferențiate

43 418 000

39 388 525

39 000 931,50

89,83

1 0 0 7

Indemnizație pentru cheltuieli generale

Credite nediferențiate

180 000

184 000

173 914,—

96,62

Articolul 1 0 0 — Total

189 441 709

188 363 378

187 116 789,25

98,77

Rezerve (10 0)

1 216 926

189 441 709

189 580 304

187 116 789,25

1 0 1

Asigurări de accident, de boală și alte măsuri de protecție socială

1 0 1 0

Asigurări de accident, de boală și alte cheltuieli de asigurări sociale

Credite nediferențiate

3 368 000

2 769 000

2 447 378,97

72,67

1 0 1 2

Intervenții specifice în beneficiul deputaților cu handicap

Credite nediferențiate

301 000

384 000

241 863,83

80,35

Articolul 1 0 1 — Total

3 669 000

3 153 000

2 689 242,80

73,30

1 0 2

Indemnizații tranzitorii

Credite nediferențiate

15 784 819

800 000

566 485,13

3,59

1 0 3

Pensii

1 0 3 0

Pensii pentru limită de vârstă

Credite nediferențiate

11 744 000

10 818 000

10 086 746,81

85,89

1 0 3 1

Pensii de invaliditate

Credite nediferențiate

310 000

395 000

333 370,72

107,54

1 0 3 2

Pensii de urmaș

Credite nediferențiate

2 810 541

2 820 000

2 759 882,02

98,20

1 0 3 3

Regimul facultativ de pensii al membrilor

Credite nediferențiate

32 000

31 000

35 653,70

111,42

Articolul 1 0 3 — Total

14 896 541

14 064 000

13 215 653,25

88,72

1 0 5

Cursuri de limbi străine și informatică

Credite nediferențiate

500 000

500 000

678 941,14

135,79

1 0 9

Credit provizoriu

Credite nediferențiate

p.m.

p.m.

0,—

CAPITOLUL 1 0 — TOTAL

224 292 069

206 880 378

204 267 111,57

91,07

Rezerve (10 0)

1 216 926

224 292 069

208 097 304

204 267 111,57

CAPITOLUL 1 2

1 2 0

Remunerații și alte drepturi

1 2 0 0

Remunerații și indemnizații

Credite nediferențiate

589 687 598

577 124 909

555 375 070,21

94,18

Rezerve (10 0)

9 604 000

589 687 598

586 728 909

555 375 070,21

1 2 0 2

Ore suplimentare plătite

Credite nediferențiate

436 740

400 000

174 999,95

40,07

1 2 0 4

Drepturi conexe începerii activității, transferului și încetării activității

Credite nediferențiate

4 400 000

4 460 000

3 835 000,—

87,16

Articolul 1 2 0 — Total

594 524 338

581 984 909

559 385 070,16

94,09

Rezerve (10 0)

9 604 000

594 524 338

591 588 909

559 385 070,16

1 2 2

Indemnizații după încetarea anticipată a activității

1 2 2 0

Indemnizații în caz de pensionare în interes de serviciu

Credite nediferențiate

396 000

391 400

363 779,83

91,86

1 2 2 2

Indemnizații pentru încetarea definitivă a activității și sistemul special de pensionare pentru funcționari și agenți temporari

Credite nediferențiate

182 000

552 000

951 911,82

523,03

Articolul 1 2 2 — Total

578 000

943 400

1 315 691,65

227,63

1 2 4

Credit provizoriu

Credite nediferențiate

p.m.

p.m.

0,—

CAPITOLUL 1 2 — TOTAL

595 102 338

582 928 309

560 700 761,81

94,22

Rezerve (10 0)

9 604 000

595 102 338

592 532 309

560 700 761,81

CAPITOLUL 1 4

1 4 0

Alți agenți și personal extern

1 4 0 0

Alți agenți

Credite nediferențiate

43 796 448

38 578 161

34 790 887,56

79,44

Rezerve (10 0)

545 839

43 796 448

39 124 000

34 790 887,56

1 4 0 2

Cheltuieli privind interpretariatul

Credite nediferențiate

39 428 991

53 000 000

46 000 000,—

116,67

1 4 0 4

Stagii și schimburi de funcționari

Credite nediferențiate

7 573 000

8 097 950

6 264 848,03

82,73

1 4 0 6

Observatori

Credite nediferențiate

p.m.

447 449

465 000,—

Articolul 1 4 0 — Total

90 798 439

100 123 560

87 520 735,59

96,39

Rezerve (10 0)

545 839

90 798 439

100 669 399

87 520 735,59

1 4 2

Servicii de traducere externe

1 4 2 0

Servicii de traducere externe

Credite nediferențiate

7 000 000

15 800 000

14 587 632,99

208,39

1 4 2 2

Activități de cooperare interinstituțională în domeniul lingvistic

Credite nediferențiate

379 000

374 000

374 729,31

98,87

Articolul 1 4 2 — Total

7 379 000

16 174 000

14 962 362,30

202,77

1 4 4

Credit provizoriu

Credite nediferențiate

p.m.

p.m.

0,—

CAPITOLUL 1 4 — TOTAL

98 177 439

116 297 560

102 483 097,89

104,39

Rezerve (10 0)

545 839

98 177 439

116 843 399

102 483 097,89

CAPITOLUL 1 6

1 6 1

Cheltuieli aferente administrării personalului

1 6 1 0

Cheltuieli de recrutare

Credite nediferențiate

446 000

378 850

280 000,—

62,78

1 6 1 2

Perfecționare profesională

Credite nediferențiate

4 990 000

4 850 000

4 177 428,46

83,72

Articolul 1 6 1 — Total

5 436 000

5 228 850

4 457 428,46

82,—

1 6 3

Intervenții în favoarea personalului instituției

1 6 3 0

Serviciul social

Credite nediferențiate

719 500

718 000

528 784,06

73,49

1 6 3 1

Mobilitate

Credite nediferențiate

800 000

1 000 000

619 772,38

77,47

1 6 3 2

Relații sociale între membrii personalului și alte intervenții sociale

Credite nediferențiate

271 000

305 000

290 634,40

107,25

Articolul 1 6 3 — Total

1 790 500

2 023 000

1 439 190,84

80,38

1 6 5

Activități privind întregul personal al instituției

1 6 5 0

Serviciul medical

Credite nediferențiate

1 285 000

1 285 000

1 002 407,93

78,01

1 6 5 2

Cheltuieli de funcționare curentă pentru restaurante și cantine

Credite nediferențiate

4 050 000

3 960 000

3 960 000,—

97,78

1 6 5 4

Centrul pentru copii preșcolari și creșele de zi aprobate

Credite nediferențiate

6 277 500

6 683 000

5 840 795,58

93,04

Articolul 1 6 5 — Total

11 612 500

11 928 000

10 803 203,51

93,03

CAPITOLUL 1 6 — TOTAL

18 839 000

19 179 850

16 699 822,81

88,64

Titlul 1 — Total

936 410 846

925 286 097

884 150 794,08

94,42

Rezerve (10 0)

11 366 765

936 410 846

936 652 862

884 150 794,08

CAPITOLUL 1 0 —

MEMBRII INSTITUȚIEI

CAPITOLUL 1 2 —

FUNCȚIONARI ȘI AGENȚI TEMPORARI

CAPITOLUL 1 4 —

ALTE CATEGORII DE PERSONAL ȘI SERVICII EXTERNE

CAPITOLUL 1 6 —

ALTE CHELTUIELI LEGATE DE PERSONALUL INSTITUȚIEI

CAPITOLUL 1 0 — MEMBRII INSTITUȚIEI

1 0 0     Indemnizații și alocații

1 0 0 0   Indemnizații

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

1 0 0 0

73 643 709

71 393 074

69 107 537,75

Rezerve (10 0)

1 216 926

Total

73 643 709

72 610 000

69 107 537,75

Comentarii

Statutul deputaților în Parlamentul European, în special articolele 9 și 10.

Normele de aplicare a Statutului deputaților în Parlamentul European, în special articolele 1 și 2.

Acest credit este destinat să acopere finanțarea indemnizațiilor prevăzute de Statutul deputaților.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 alineatul (3) din Regulamentul financiar este estimat la 5 000 EUR.

1 0 0 4   Cheltuieli de deplasare ordinare

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

65 400 000

72 343 140

72 103 309,—

Comentarii

Statutul deputaților în Parlamentul European, în special articolul 20.

Normele de aplicare a Statutului deputaților în Parlamentul European, în special articolele 10-21 și 24.

Acest credit este destinat rambursării cheltuielilor de deplasare și de ședere legate de deplasările spre și dinspre locurile de desfășurare a activității și alte misiuni.

O parte din acest credit este destinată să absoarbă reducerea cheltuielilor de călătorie obținută ca rezultat al rezoluției Parlamentului din 10 mai 2011 (JO L 250, 27.9.2011, p. 3) de a utiliza milele acumulate în cursul călătoriilor de serviciu pentru cumpărarea de bilete de avion.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 alineatul (3) din Regulamentul financiar este estimat la 10 000 EUR.

1 0 0 5   Alte cheltuieli pentru deplasări

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

6 800 000

5 054 639

6 731 097,—

Comentarii

Statutul deputaților în Parlamentul European, în special articolul 20.

Normele de aplicare a Statutului deputaților în Parlamentul European, în special articolele 22 și 23.

Acest credit este destinat rambursării cheltuielilor pentru deplasările complementare și a cheltuielilor pentru deplasările efectuate în statul membru în care a fost ales deputatul.

1 0 0 6   Indemnizație pentru cheltuieli generale

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

43 418 000

39 388 525

39 000 931,50

Comentarii

Statutul deputaților în Parlamentul European, în special articolul 20.

Normele de aplicare a Statutului deputaților în Parlamentul European, în special articolele 25-28.

Această indemnizație este destinată să acopere cheltuielile aferente activității parlamentare a deputaților, în conformitate cu articolele menționate anterior din Normele de aplicare a Statutului deputaților.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 alineatul (3) din Regulamentul financiar este estimat la 25 000 EUR.

1 0 0 7   Indemnizație pentru cheltuieli generale

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

180 000

184 000

173 914,—

Comentarii

Statutul deputaților în Parlamentul European, în special articolul 20

Decizia Biroului din 16-17 iunie 2009.

Acest credit este destinat să acopere indemnizațiile forfetare de ședere și de reprezentare aferente funcțiilor Președintelui Parlamentului European.

1 0 1     Asigurări de accident, de boală și alte măsuri de protecție socială

1 0 1 0   Asigurări de accident, de boală și alte cheltuieli de asigurări sociale

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

3 368 000

2 769 000

2 447 378,97

Comentarii

Statutul deputaților în Parlamentul European, în special articolele 18 și 19.

Normele de aplicare a Statutului deputaților în Parlamentul European, în special articolele 3-9 și articolul 29.

Normele comune privind asigurările de accident și de boli profesionale ale funcționarilor Uniunii Europene.

Normele comune privind asigurările de boală ale funcționarilor Uniunii Europene.

Decizia Comisiei de stabilire a dispozițiilor generale de punere în aplicare privind rambursarea cheltuielilor medicale.

Normele privind cheltuielile și indemnizațiile deputaților în Parlamentul European, în special articolul 21 și anexa IV (aplicarea temporară timp de 18 luni după încheierea celei de a șasea legislaturi).

Acest credit este destinat să acopere asigurările de accident, rambursarea cheltuielilor medicale ale deputaților și asigurările de pierdere și furt pentru efectele și obiectele personale ale deputaților.

De asemenea, acesta este destinat să acopere asigurările și asistența oferită deputaților care se află în deplasare oficială și au nevoie de repatriere, dacă se îmbolnăvesc grav, sunt victime ale unui accident sau ale unor incidente neprevăzute care împiedică buna desfășurare a deplasării. Asistența cuprinde organizarea repatrierii și achitarea cheltuielilor aferente.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 alineatul (3) din Regulamentul financiar este estimat la 140 000 EUR.

1 0 1 2   Intervenții specifice în beneficiul deputaților cu handicap

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

301 000

384 000

241 863,83

Comentarii

Normele de aplicare a Statutului deputaților în Parlamentul European, în special articolul 30.

Acest credit este destinat să acopere anumite cheltuieli necesare furnizării de asistență unui deputat cu handicap grav.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 alineatul (3) din Regulamentul financiar este estimat la 5 000 EUR.

1 0 2     Indemnizații tranzitorii

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

15 784 819

800 000

566 485,13

Comentarii

Statutul deputaților în Parlamentul European, în special articolul 13.

Normele de aplicare a Statutului deputaților în Parlamentul European, în special articolele 45-48 și 77.

Acest credit este destinat să acopere finanțarea indemnizației tranzitorii la încetarea mandantului unui deputat.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 alineatul (3) din Regulamentul financiar este estimat la 5 000 EUR.

1 0 3     Pensii

1 0 3 0   Pensii pentru limită de vârstă

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

11 744 000

10 818 000

10 086 746,81

Comentarii

Statutul deputaților în Parlamentul European, în special articolele 14 și 28.

Normele de aplicare a Statutului deputaților în Parlamentul European, în special articolele 49, 50 și 75.

Acest credit este destinat să acopere plata unei pensii pentru limită de vârstă după încheierea mandatului unui deputat.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 alineatul (3) din Regulamentul financiar este estimat la 50 000 EUR.

1 0 3 1   Pensii de invaliditate

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

310 000

395 000

333 370,72

Comentarii

Statutul deputaților în Parlamentul European, în special articolul 15.

Normele de aplicare a Statutului deputaților în Parlamentul European, în special articolele 51-57 și 75.

Acest credit este destinat să acopere plata unei pensii în caz de invaliditate a unui deputat, ce survine în cursul mandatului acestuia.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 alineatul (3) din Regulamentul financiar este estimat la 5 000 EUR.

1 0 3 2   Pensii de urmaș

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

2 810 541

2 820 000

2 759 882,02

Comentarii

Statutul deputaților în Parlamentul European, în special articolul 17.

Normele de aplicare a Statutului deputaților în Parlamentul European, în special articolele 58-60 și 75.

Acest credit este destinat să acopere plata unei pensii de urmaș în caz de deces al unui deputat sau al unui fost deputat.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 alineatul (3) din Regulamentul financiar este estimat la 15 000 EUR.

1 0 3 3   Regimul facultativ de pensii al membrilor

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

32 000

31 000

35 653,70

Comentarii

Statutul deputaților în Parlamentul European, în special articolul 27.

Normele de aplicare a Statutului deputaților în Parlamentul European, în special articolul 76.

Acest credit este destinat să acopere cota-parte a instituției din contribuția la regimul voluntar de pensii suplimentare al deputaților.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 alineatul (3) din Regulamentul financiar este estimat la 5 000 EUR.

1 0 5     Cursuri de limbi străine și informatică

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

500 000

500 000

678 941,14

Comentarii

Normele de aplicare a Statutului deputaților în Parlamentul European, în special articolul 44.

Decizia Biroului din 4 mai 2009 privind cursurile de limbi străine și informatică pentru deputați.

Acest credit este destinat să acopere cheltuielile aferente cursurilor de limbi străine și cheltuielile aferente cursurilor de informatică pentru deputați.

1 0 9     Credit provizoriu

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

p.m.

p.m.

0,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere efectele eventualelor ajustări ale plăților către membrii instituției.

Acest credit are un caracter pur provizoriu și nu poate fi utilizat decât după efectuarea unui transfer către alte linii în conformitate cu dispozițiile din Regulamentul financiar.

CAPITOLUL 1 2 — FUNCȚIONARI ȘI AGENȚI TEMPORARI

1 2 0     Remunerații și alte drepturi

1 2 0 0   Remunerații și indemnizații

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

1 2 0 0

589 687 598

577 124 909

555 375 070,21

Rezerve (10 0)

9 604 000

Total

589 687 598

586 728 909

555 375 070,21

Comentarii

Statutul funcționarilor Uniunii Europene.

Regimul aplicabil celorlalți agenți ai Uniunii Europene.

Acest credit este destinat să acopere în special următoarele elemente, pentru funcționarii și agenții temporari care ocupă un post prevăzut în organigramă:

salariile, indemnizațiile și alocațiile aferente salariilor;

asigurarea de boală, asigurarea de accident și de boli profesionale, precum și alte cheltuieli de asigurări sociale;

indemnizațiile forfetare pentru ore suplimentare;

celelalte alocații și indemnizații diverse;

plata cheltuielilor de călătorie pentru funcționarul sau agentul temporar, pentru soțul sau soția sa și pentru persoanele aflate în întreținerea sa de la locul de muncă la locul de origine;

efectele coeficienților de corecție aplicabili remunerațiilor și cotei din plăți transferate într-o altă țară decât cea a locului de muncă;

asigurarea de șomaj pentru agenții temporari, precum și plățile pe care instituția trebuie să le efectueze în beneficiul agenților temporari pentru a constitui sau a menține drepturile acestora la pensie în țara lor de origine.

Acesta este destinat să acopere, de asemenea, primele de asigurare „accidente – activități sportive” pentru utilizatorii centrului sportiv al Parlamentului European de la Bruxelles și Strasbourg.

O parte din acest credit va fi utilizată pentru recrutarea de agenți temporari cu handicap și cu experiență în domeniul drepturilor persoanelor cu handicap și al politicilor de nediscriminare, în vederea punerii în aplicare a Planului de acțiune 2009-2013 pentru promovarea egalității de gen și a diversității în Secretariatul Parlamentului European, adoptat de Birou (PE413.568/BUR) în conformitate Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, în special articolul 26, și cu Convenția ONU privind drepturile persoanelor cu handicap. Va fi întocmit un raport anual cu privire la utilizarea creditelor în acest scop.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 alineatul (3) din Regulamentul financiar este estimat la 1 800 000 EUR.

1 2 0 2   Ore suplimentare plătite

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

436 740

400 000

174 999,95

Comentarii

Statutul funcționarilor Uniunii Europene, în special articolul 56 și anexa VI.

Regimul aplicabil celorlalți agenți ai Uniunii Europene.

Acest credit este destinat să acopere plata orelor suplimentare în condițiile prevăzute de dispozițiile menționate mai sus.

1 2 0 4   Drepturi conexe începerii activității, transferului și încetării activității

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

4 400 000

4 460 000

3 835 000,—

Comentarii

Statutul funcționarilor Uniunii Europene.

Regimul aplicabil celorlalți agenți ai Uniunii Europene.

Acest credit este destinat să acopere:

cheltuielile de călătorie datorate funcționarilor și agenților temporari (inclusiv membrilor familiilor lor) la începerea sau la încetarea activității sau în cazul unui transfer care implică schimbarea locului de muncă;

indemnizațiile de instalare/reinstalare și cheltuielile de mutare datorate funcționarilor și agenților temporari care trebuie să își schimbe reședința după începerea activității sau în urma unui transfer la un nou loc de muncă, precum și în momentul încetării definitive a activității, urmată de stabilirea într-o altă localitate;

diurnele datorate funcționarilor și agenților temporari care dovedesc că sunt obligați să își schimbe reședința la începerea activității sau în cazul unui transfer la un nou loc de muncă;

indemnizația de plecare pentru un funcționar după perioada de probă, în caz de inaptitudine manifestă;

indemnizația de reziliere de către instituție a contractului unui agent temporar;

diferența dintre cotizațiile plătite de către agenții contractuali unui sistem de pensii într-un stat membru și cele datorate sistemului de la nivelul Uniunii în cazul reclasificării unui contract.

1 2 2     Indemnizații după încetarea anticipată a activității

1 2 2 0   Indemnizații în caz de pensionare în interes de serviciu

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

396 000

391 400

363 779,83

Comentarii

Statutul funcționarilor Uniunii Europene, în special articolele 41 și 50 și anexa IV.

Acest credit este destinat să acopere indemnizațiile care trebuie plătite funcționarilor:

disponibilizați ca urmare a unei măsuri de reducere a numărului de locuri de muncă din instituție;

care ocupă un post de gradul AD 16 sau AD 15 și sunt pensionați în interes de serviciu.

Acest credit acoperă, de asemenea, cota-parte a angajatorului din asigurarea medicală și efectele coeficienților de corecție aplicabili acestor indemnizații.

1 2 2 2   Indemnizații pentru încetarea definitivă a activității și sistemul special de pensionare pentru funcționari și agenți temporari

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

182 000

552 000

951 911,82

Comentarii

Statutul funcționarilor Uniunii Europene, în special articolele 64 și 72.

Acest credit este destinat să acopere:

indemnizațiile care trebuie plătite în conformitate cu Statutul funcționarilor sau cu Regulamentele (CE, Euratom, CECO) nr. 2689/95 și (CE, Euratom) nr. 1748/2002 ale Consiliului;

cota-parte a angajatorului din asigurarea medicală a beneficiarilor indemnizațiilor;

efectul coeficienților de corecție aplicabili diverselor indemnizații.

Temei juridic

Regulamentul (CE, Euratom, CECO) nr. 2689/95 al Consiliului din 17 noiembrie 1995 de instituire, cu ocazia aderării Austriei, Finlandei și Suediei, a unor măsuri specifice de încetare definitivă a activității funcționarilor Comunităților Europene (JO L 280, 23.11.1995, p. 4).

Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1748/2002 al Consiliului din 30 septembrie 2002 de stabilire, în cadrul modernizării instituției, a unor măsuri speciale privind încetarea definitivă a funcțiilor unor funcționari ai Comunităților Europene, numiți într-un post permanent al Parlamentului European și ca agenți temporari ai grupurilor politice din Parlamentul European (JO L 264, 2.10.2002, p. 9).

1 2 4     Credit provizoriu

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

p.m.

p.m.

0,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere efectul eventualelor ajustări ale remunerațiilor aprobate de către Consiliu în cursul exercițiului financiar.

Acest credit are caracter provizoriu și nu poate fi utilizat decât după un transfer către liniile relevante de la acest capitol.

Temei juridic

Statutul funcționarilor Uniunii Europene, în special articolul 65 și anexa XI.

CAPITOLUL 1 4 — ALTE CATEGORII DE PERSONAL ȘI SERVICII EXTERNE

1 4 0     Alți agenți și personal extern

1 4 0 0   Alți agenți

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

1 4 0 0

43 796 448

38 578 161

34 790 887,56

Rezerve (10 0)

545 839

Total

43 796 448

39 124 000

34 790 887,56

Comentarii

Regimul aplicabil celorlalți agenți ai Uniunii Europene.

Acest credit este destinat în special să acopere următoarele cheltuieli:

remunerația, inclusiv alocațiile și indemnizațiile, celorlalți agenți, în special a agenților contractuali, a agenților locali, a consilierilor speciali (în sensul Regimului aplicabil celorlalți agenți ai Uniunii Europene), cotizațiile angajatorului la diversele sisteme de securitate socială, precum și efectele coeficienților de corecție aplicabili remunerațiilor acestor agenți;

angajarea de personal interimar.

O parte din aceste credite va fi utilizată pentru recrutarea de agenți contractuali cu handicap și cu experiență în domeniul drepturilor persoanelor cu handicap și al politicilor de nediscriminare, în vederea punerii în aplicare a Planului de acțiune 2009-2013 pentru promovarea egalității de gen și a diversității în Secretariatul Parlamentului European, adoptat de Birou (PE413.568/BUR) în conformitate Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, în special articolul 26, și cu Convenția ONU privind drepturile persoanelor cu handicap. Va fi întocmit un raport anual cu privire la utilizarea creditelor în acest scop.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 alineatul (3) din Regulamentul financiar este estimat la 3 500 EUR.

1 4 0 2   Cheltuieli privind interpretariatul

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

39 428 991

53 000 000

46 000 000,—

Comentarii

Regimul aplicabil celorlalți agenți ai Uniunii Europene.

Convenția privind agenții auxiliari interpreți de conferință.

Acest credit este destinat să acopere următoarele cheltuieli:

retribuțiile, cotizațiile sociale, cheltuielile de deplasare și indemnizațiile de ședere pentru agenții auxiliari interpreți de conferință convocați de Parlamentul European pentru reuniunile organizate de acesta sau de alte instituții, în cazul în care serviciile necesare nu pot fi asigurate de interpreții Parlamentului Euroepan (funcționari sau agenți temporari);

cheltuielile pentru operatori, tehnicieni și administratori de conferință pentru reuniunile menționate anterior, în cazul în care serviciile nu pot fi asigurate de funcționari, agenți temporari sau alți agenți;

serviciile prestate Parlamentului European de interpreți funcționari sau agenți temporari ai celorlalte instituții;

cheltuielile cu servicii prestate în folosul Parlamentului de către interpreți care fac parte din personalul instituțiilor regionale, naționale sau internaționale;

cooperare interinstituțională de natură lingvistică;

cheltuielile aferente activităților legate de interpretariat, în special pregătirea reuniunilor și formarea și selecționarea interpreților;

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 alineatul (3) din Regulamentul financiar este estimat la 1 300 000 EUR.

Veniturile alocate derivă, în special, din rambursări efectuate de către alte organizații și instituții pentru serviciile oferite acestora de Parlament.

1 4 0 4   Stagii și schimburi de funcționari

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

7 573 000

8 097 950

6 264 848,03

Comentarii

Norme privind punerea unor funcționari ai Parlamentului European și a unor agenți temporari ai grupurilor politice la dispoziția autorităților naționale, a organismelor asimilate acestora și a unor organizații internaționale (Decizia Biroului din 7 martie 2005).

Normele interne privind stagiile și vizitele de studiu la Secretariatul General al Parlamentului European (Decizia Secretarului General al Parlamentului European din 1 februarie 2006).

Norme privind detașarea unor experți naționali la Parlamentul European (Decizia Biroului din 4 mai 2009).

Acest credit este destinat să acopere:

remunerarea stagiarilor absolvenți de studii superioare (burse), inclusiv orice formă de alocație pentru locuință;

cheltuieli de deplasare pentru toți stagiarii;

costuri legate de o plată suplimentară de handicap (până la 50 % din bursă);

indemnizații pentru persoane aflate în stagii de formare;

costurile legate de asigurarea de sănătate și de accident pentru toți stagiarii;

cheltuielile aferente schimbului de personal dintre Parlament și sectorul public din statele membre sau alte țări menționate în normele aplicabile;

cheltuielile aferente detașării unor experți naționali la Parlamentul European;

organizarea de acțiuni de formare de interpreți de conferință și traducători, în special în colaborare cu școlile de interpreți și universitățile care oferă programe de formare a traducătorilor, precum și acordarea de burse pentru formarea și perfecționarea profesională a interpreților și traducătorilor, achiziționarea de material didactic și cheltuielile conexe;

cheltuieli suplimentare pentru stagiarii din programul-pilot de stagii pentru persoanele cu handicap, direct legate de handicapul lor, în conformitate cu articolul 20 alineatul (8) din Normele interne privind stagiile și vizitele de studiu la Secretariatul General al Parlamentului European.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 alineatul (3) din Regulamentul financiar este estimat la 5 000 EUR.

1 4 0 6   Observatori

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

p.m.

447 449

465 000,—

Comentarii

Acest credit este destinat acoperirii plăților aferente cheltuielilor pentru observatori, în conformitate cu articolul 11 din Regulamentul de procedură al Parlamentului European.

1 4 2     Servicii de traducere externe

1 4 2 0   Servicii de traducere externe

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

7 000 000

15 800 000

14 587 632,99

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere cheltuielile cu serviciile de traducere, dactilografiere, codificare și asistență tehnică prestate de terți.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 alineatul (3) din Regulamentul financiar este estimat la 200 000 EUR.

1 4 2 2   Activități de cooperare interinstituțională în domeniul lingvistic

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

379 000

374 000

374 729,31

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere:

cheltuielile aferente acțiunilor stabilite de către Comitetul Interinstituțional pentru Traducere și Interpretare (CITI) în vederea promovării cooperării interinstituționale în domeniul lingvistic;

cheltuielile pentru publicații, activități de informare, relații publice, participarea la manifestări publice, la târguri și expoziții lingvistice.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 alineatul (3) din Regulamentul financiar este estimat la 20 000 EUR.

1 4 4     Credit provizoriu

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

p.m.

p.m.

0,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere efectul eventualelor ajustări ale remunerațiilor aprobate de către Consiliu în cursul exercițiului financiar.

Acest credit are caracter provizoriu și nu poate fi utilizat decât după un transfer către liniile relevante de la acest capitol.

Temei juridic

Regimul aplicabil celorlalți agenți ai Uniunii Europene.

CAPITOLUL 1 6 — ALTE CHELTUIELI LEGATE DE PERSONALUL INSTITUȚIEI

1 6 1     Cheltuieli aferente administrării personalului

1 6 1 0   Cheltuieli de recrutare

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

446 000

378 850

280 000,—

Comentarii

Statutul funcționarilor Uniunii Europene, în special articolele 27-31 și 33 și anexa III.

Decizia 2002/620/CE a Parlamentului European, a Consiliului, a Comisiei, a Curții de Justiție, a Curții de Conturi, a Comitetului Economic și Social, a Comitetului Regiunilor și a Ombudsmanului European din 25 iulie 2002 de înființare a Oficiului pentru Selecția Personalului Comunităților Europene (JO L 197, 26.7.2002, p. 53) și Decizia 2002/621/CE a secretarilor generali ai Parlamentului European, Consiliului și Comisiei, a grefierului Curții de Justiție, a secretarilor generali ai Curții de Conturi, Comitetului Economic și Social și Comitetului Regiunilor și a reprezentantului Ombudsmanului European din 25 iulie 2002 privind organizarea și funcționarea Oficiului pentru Selecția Personalului Comunităților Europene (JO L 197, 26.7.2002, p. 56).

Acest credit este destinat să acopere:

cheltuielile de organizare a concursurilor prevăzute la articolul 3 din Decizia 2002/621/CE, precum și cheltuielile de deplasare și de ședere ale candidaților la interviurile de angajare și la vizitele medicale de angajare;

cheltuielile de organizare a procedurilor de selecție a personalului.

În cazuri justificate în mod corespunzător de nevoile funcționale și după consultarea Oficiului pentru Selecția Personalului Uniunii Europene, acest credit poate fi utilizat pentru concursuri organizate chiar de instituție.

1 6 1 2   Perfecționare profesională

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

4 990 000

4 850 000

4 177 428,46

Comentarii

Statutul funcționarilor Uniunii Europene, în special articolul 24a din respectivul statut.

Regimul aplicabil celorlalți agenți ai Uniunii Europene.

Acest credit este destinat să acopere cheltuielile pentru formarea personalului în vederea îmbunătățirii competențelor acestuia și a performanței și eficienței instituției, de exemplu prin intermediul unor cursuri de limbi străine vizând limbile de lucru oficiale.

1 6 3     Intervenții în favoarea personalului instituției

1 6 3 0   Serviciul social

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

719 500

718 000

528 784,06

Comentarii

Statutul funcționarilor Uniunii Europene, în special articolul 9 alineatul (3) al treilea paragraf și articolul 76.

Acest credit este destinat să acopere:

în cadrul unei politici interinstituționale în favoarea persoanelor cu handicap aparținând următoarelor categorii:

funcționari și agenți temporari în activitate;

soții și soțiile funcționarilor și agenților temporari în activitate;

copii aflați în întreținere în sensul Statutului funcționarilor Uniunii Europene,

rambursarea, în limitele posibilităților bugetare, după epuizarea drepturilor eventual acordate la nivel național în țara de reședință sau de origine, a cheltuielilor de altă natură decât medicale care sunt recunoscute ca fiind necesare și sunt generate de handicap, justificate în mod corespunzător și nerambursate de către regimul comun de asigurări medicale;

intervențiile în favoarea funcționarilor și a agenților care sunt într-o situație deosebit de dificilă;

acordarea unei subvenții în beneficiul Comitetului pentru personal și pentru cheltuielile accesorii ale Serviciului social. Contribuțiile sau rambursarea cheltuielilor Comitetului pentru personal pentru participanții la o activitate de asistență socială vor fi destinate să finanțeze activități care au o dimensiune socială, culturală sau lingvistică, dar nu vor constitui subvenții destinate individual unor membri ai personalului sau unor familii.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 alineatul (3) din Regulamentul financiar este estimat la 8 000 EUR.

1 6 3 1   Mobilitate

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

800 000

1 000 000

619 772,38

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere cheltuielile cu planul de mobilitate din diferitele locuri de desfășurare a activității.

1 6 3 2   Relații sociale între membrii personalului și alte intervenții sociale

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

271 000

305 000

290 634,40

Comentarii

Acest credit este destinat să încurajeze și să susțină financiar orice inițiativă de promovare a relațiilor sociale între agenții de diverse naționalități, de exemplu prin subvenții pentru cluburi, cercuri sportive și culturale ale personalului, precum și să contribuie la costul unei structuri permanente de întrunire (activități culturale și recreative, restaurant) pentru timpul liber.

Acest credit acoperă, de asemenea, participarea financiară la activitățile sociale interinstituționale.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 alineatul (3) din Regulamentul financiar este estimat la 800 000 EUR.

1 6 5     Activități privind întregul personal al instituției

1 6 5 0   Serviciul medical

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

1 285 000

1 285 000

1 002 407,93

Comentarii

Statutul funcționarilor Uniunii Europene, în special articolul 59 și articolul 8 din anexa II.

Acest credit este destinat să acopere cheltuielile de funcționare a cabinetului medical în cele trei locuri de desfășurare a activității, inclusiv achiziționarea de materiale, produse farmaceutice etc., cheltuielile aferente examenelor medicale preventive, cheltuielile ocazionate de funcționarea Comitetului pentru invaliditate, precum și cheltuielile aferente serviciilor externe prestate de specialiști medicali, considerate necesare de consilierii medicali.

Acest credit acoperă, de asemenea, cheltuielile de achiziționare a anumitor instrumente de lucru considerate necesare din punct de vedere medical și cheltuielile cu personalul medical sau paramedical plătit în conformitate cu regimul de prestări de servicii sau de suplinire pe termen scurt.

1 6 5 2   Cheltuieli de funcționare curentă pentru restaurante și cantine

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

4 050 000

3 960 000

3 960 000,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere cheltuielile de exploatare a restaurantelor și a cantinelor.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 alineatul (3) din Regulamentul financiar este estimat la 2 000 000 EUR.

1 6 5 4   Centrul pentru copii preșcolari și creșele de zi aprobate

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

6 277 500

6 683 000

5 840 795,58

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere cota-parte a Parlamentului European din totalul cheltuielilor Centrului pentru copii preșcolari și ale creșelor externe cu care a fost încheiat un contract.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 alineatul (3) din Regulamentul financiar provenite din contribuțiile părinților este estimat la 2 200 000 EUR.

TITLUL 2

CLĂDIRI, MOBILIER, ECHIPAMENTE ȘI CHELTUIELI DE FUNCȚIONARE DIVERSE

Articolul

Postul

Rubrică

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

%

2012/2014

CAPITOLUL 2 0

2 0 0

Clădiri

2 0 0 0

Chirii

Credite nediferențiate

30 653 000

33 032 000

30 359 988,33

99,04

2 0 0 1

Plata chiriei pentru locațiunea pe termen lung

Credite nediferențiate

5 419 000

16 141 000

33 910 000,—

625,76

2 0 0 3

Achiziționarea de bunuri imobile

Credite nediferențiate

p.m.

p.m.

38 753 000,—

2 0 0 5

Construcția de clădiri

Credite nediferențiate

25 465 000

7 213 000

4 583 615,66

18,—

2 0 0 7

Amenajarea spațiilor

Credite nediferențiate

25 471 000

39 459 000

34 811 824,36

136,67

2 0 0 8

Gestiune imobiliară specifică

Credite nediferențiate

5 278 000

4 210 000

4 207 679,39

79,72

Articolul 2 0 0 — Total

92 286 000

100 055 000

146 626 107,74

158,88

2 0 2

Cheltuieli aferente clădirilor

2 0 2 2

Întreținerea, mentenanța, gestionarea și curățenia clădirilor

Credite nediferențiate

60 095 000

57 264 000

48 638 644,47

80,94

2 0 2 4

Consumul de energie

Credite nediferențiate

20 937 000

18 975 000

17 692 010,38

84,50

2 0 2 6

Securitatea și supravegherea clădirilor

Credite nediferențiate

27 305 000

36 043 268

35 023 713,60

128,27

2 0 2 8

Asigurări

Credite nediferențiate

1 020 000

991 000

884 452,30

86,71

Articolul 2 0 2 — Total

109 357 000

113 273 268

102 238 820,75

93,49

CAPITOLUL 2 0 — TOTAL

201 643 000

213 328 268

248 864 928,49

123,42

CAPITOLUL 2 1

2 1 0

Informatică și telecomunicații

2 1 0 0

Informatică și telecomunicații: activități recurente legate de funcționare

Credite nediferențiate

25 862 503

25 820 534

26 253 905,10

101,51

2 1 0 1

Informatică și telecomunicații: activități recurente legate de infrastructură

Credite nediferențiate

27 478 949

26 553 271

39 048 835,40

142,10

2 1 0 2

Informatică și telecomunicații: activități recurente legate de asistența generală oferită utilizatorilor

Credite nediferențiate

13 315 983

13 453 322

12 731 130,91

95,61

2 1 0 3

Informatică și telecomunicații: activități recurente de gestionare a aplicațiilor TIC

Credite nediferențiate

13 202 000

13 481 040

7 215 561,44

54,66

2 1 0 4

Informatică și telecomunicații: investiții în infrastructuri

Credite nediferențiate

15 743 215

16 481 461

18 992 549,97

120,64

2 1 0 5

Informatică și telecomunicații: investiții în proiecte

Credite nediferențiate

11 977 727

12 298 460

15 310 539,51

127,83

Articolul 2 1 0 — Total

107 580 377

108 088 088

119 552 522,33

111,13

2 1 2

Mobilier

Credite nediferențiate

3 180 000

3 232 500

2 040 859,17

64,18

2 1 4

Echipament și instalații tehnice

Credite nediferențiate

22 933 500

19 585 000

19 562 814,54

85,30

2 1 6

Mijloace de transport

Credite nediferențiate

7 265 000

6 068 000

6 104 390,56

84,02

CAPITOLUL 2 1 — TOTAL

140 958 877

136 973 588

147 260 586,60

104,47

CAPITOLUL 2 3

2 3 0

Papetărie, materiale de birou și consumabile diverse

Credite nediferențiate

2 021 000

2 339 500

2 010 713,84

99,49

2 3 1

Cheltuieli financiare

Credite nediferențiate

65 000

75 000

16 864,—

25,94

2 3 2

Cheltuieli judiciare și daune

Credite nediferențiate

1 035 000

1 714 000

1 433 604,29

138,51

2 3 6

Francarea corespondenței și cheltuieli de expediere

Credite nediferențiate

510 000

357 000

271 282,65

53,19

2 3 7

Mutări

Credite nediferențiate

1 620 000

1 100 000

760 359,86

46,94

2 3 8

Alte cheltuieli administrative

Credite nediferențiate

731 500

661 500

438 222,80

59,91

2 3 9

Sistemul de compensare a emisiilor de dioxid de carbon în cadrul Parlamentului European

Credite nediferențiate

250 000

1 064 000

89 558,55

35,82

CAPITOLUL 2 3 — TOTAL

6 232 500

7 311 000

5 020 605,99

80,56

Titlul 2 — Total

348 834 377

357 612 856

401 146 121,08

115,—

CAPITOLUL 2 0 —

CLĂDIRI ȘI CHELTUIELI CONEXE

CAPITOLUL 2 1 —

INFORMATICĂ, ECHIPAMENTE ȘI MOBILIER

CAPITOLUL 2 3 —

CHELTUIELI ADMINISTRATIVE CURENTE

Comentarii

Întrucât societățile de asigurare au anulat acoperirea riscului de conflicte de muncă și de atentate teroriste la care sunt expuse clădirile Parlamentului European, acest risc trebuie să fie acoperit de la bugetul general al Uniunii Europene.

Prin urmare, creditele înscrise la acest titlu acoperă toate cheltuielile ocazionate de daunele cauzate de conflicte de muncă și atentate teroriste.

CAPITOLUL 2 0 — CLĂDIRI ȘI CHELTUIELI CONEXE

2 0 0     Clădiri

2 0 0 0   Chirii

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

30 653 000

33 032 000

30 359 988,33

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere chiriile pentru clădirile ocupate, parțial sau integral, de către Parlamentul European.

Acest credit acoperă, de asemenea, impozitele pe clădiri. Chiriile sunt calculate pentru 12 luni, pe baza contractelor existente sau în curs de pregătire, care prevăd, în mod normal, indexarea în funcție de costul vieții sau de costul de construcție.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 alineatul (3) din Regulamentul financiar este estimat la 1 500 000 EUR.

Contribuțiile financiare din partea statelor membre sau a agențiilor ori entităților publice ale acestora sub formă de finanțare sau de rambursare a costurilor și a taxelor aferente legate de achiziția sau utilizarea terenurilor și clădirilor, precum și a taxelor legate de clădirile și infrastructurile instituției sunt considerate venituri alocate externe în sensul articolului 21 alineatul (2) din Regulamentul financiar.

2 0 0 1   Plata chiriei pentru locațiunea pe termen lung

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

5 419 000

16 141 000

33 910 000,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere plata anuală a chiriei pentru locațiunea pe termen lung a clădirilor sau a părților de clădiri, în temeiul contractelor în vigoare sau al contractelor în curs de pregătire.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 alineatul (3) din Regulamentul financiar este estimat la 100 000 EUR.

Contribuțiile financiare din partea statelor membre sau a agențiilor ori entităților publice ale acestora sub formă de finanțare sau de rambursare a costurilor și a taxelor aferente legate de achiziția sau utilizarea terenurilor și clădirilor, precum și a taxelor legate de clădirile și infrastructurile instituției sunt considerate venituri alocate externe în sensul articolului 21 alineatul (2) din Regulamentul financiar.

2 0 0 3   Achiziționarea de bunuri imobile

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

p.m.

p.m.

38 753 000,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere achiziționarea de bunuri imobile. Subvențiile pentru terenuri și viabilizarea acestora sunt tratate conform dispozițiilor din Regulamentul financiar.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 alineatul (3) din Regulamentul financiar este estimat la 100 000 EUR.

Contribuțiile financiare din partea statelor membre sau a agențiilor ori entităților publice ale acestora sub formă de finanțare sau de rambursare a costurilor și a taxelor aferente legate de achiziția sau utilizarea terenurilor și clădirilor, precum și a taxelor legate de clădirile și infrastructurile instituției sunt considerate venituri alocate externe în sensul articolului 21 alineatul (2) din Regulamentul financiar.

2 0 0 5   Construcția de clădiri

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

25 465 000

7 213 000

4 583 615,66

Comentarii

Acest post este destinat eventualei înscrieri a unui credit destinat construcției de clădiri (lucrări, onorariile consultanților și toate costurile aferente).

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 alineatul (3) din Regulamentul financiar este estimat la 50 000 EUR.

Contribuțiile financiare din partea statelor membre sau a agențiilor ori entităților publice ale acestora sub formă de finanțare sau de rambursare a costurilor și a taxelor aferente legate de achiziția sau utilizarea terenurilor și clădirilor, precum și a taxelor legate de clădirile și infrastructurile instituției sunt considerate venituri alocate externe în sensul articolului 21 alineatul (2) din Regulamentul financiar.

2 0 0 7   Amenajarea spațiilor

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

25 471 000

39 459 000

34 811 824,36

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere executarea de lucrări de amenajare, precum și celelalte cheltuieli aferente acestor amenajări, în special cheltuielile aferente onorariilor arhitecților sau ale inginerilor etc.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 alineatul (3) din Regulamentul financiar este estimat la 543 000 EUR.

Contribuțiile financiare din partea statelor membre sau a agențiilor ori entităților publice ale acestora sub formă de finanțare sau de rambursare a costurilor și a taxelor aferente legate de achiziția sau utilizarea terenurilor și clădirilor, precum și a taxelor legate de clădirile și infrastructurile instituției sunt considerate venituri alocate externe în sensul articolului 21 alineatul (2) din Regulamentul financiar.

2 0 0 8   Gestiune imobiliară specifică

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

5 278 000

4 210 000

4 207 679,39

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere cheltuielile aferente gestiunii clădirilor care nu sunt prevăzute în mod expres la alte articole din prezentul capitol, în special:

gestionarea și tratarea deșeurilor;

controalele obligatorii, controalele de calitate, expertize, audituri, monitorizare regulamentară etc.;

biblioteca tehnică;

asistență de gestiune (Building Helpdesk);

gestionarea planurilor clădirilor și a suporturilor de informare;

celelalte cheltuieli.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 alineatul (3) din Regulamentul financiar este estimat la 10 000 EUR.

2 0 2     Cheltuieli aferente clădirilor

2 0 2 2   Întreținerea, mentenanța, gestionarea și curățenia clădirilor

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

60 095 000

57 264 000

48 638 644,47

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere cheltuielile de întreținere, mentenanță, gestionare și curățenie aferente clădirilor (spații și echipamente tehnice) ocupate, în proprietate sau în chirie, de Parlamentul European, conform contractelor în curs.

Înainte de reînnoirea sau încheierea contractelor, instituția se consultă cu celelalte instituții asupra condițiilor contractuale (preț, moneda aleasă, indexare, durată, alte clauze) obținute de fiecare dintre ele, cu respectarea articolului 104 din Regulamentul financiar.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 alineatul (3) din Regulamentul financiar este estimat la 75 000 EUR.

2 0 2 4   Consumul de energie

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

20 937 000

18 975 000

17 692 010,38

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere în special cheltuielile ocazionate de consumul de apă, gaz, electricitate și de încălzire.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 alineatul (3) din Regulamentul financiar este estimat la 82 000 EUR.

2 0 2 6   Securitatea și supravegherea clădirilor

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

27 305 000

36 043 268

35 023 713,60

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere în special cheltuielile cu paza și supravegherea clădirilor ocupate de Parlamentul Euopean în cele trei locuri de desfășurare a activității, a birourilor de informare ale Parlamentului European din Uniune, precum și a antenelor din țări terțe.

Înainte de reînnoirea sau încheierea contractelor, instituția se consultă cu celelalte instituții asupra condițiilor contractuale (preț, moneda aleasă, indexare, durată, alte clauze) obținute de fiecare dintre ele, cu respectarea articolului 104 din Regulamentul financiar.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 alineatul (3) din Regulamentul financiar este estimat la 120 000 EUR.

2 0 2 8   Asigurări

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

1 020 000

991 000

884 452,30

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere plata primelor de asigurare.

CAPITOLUL 2 1 — INFORMATICĂ, ECHIPAMENTE ȘI MOBILIER

Comentarii

În ceea ce privește achizițiile publice, instituția se consultă cu celelalte instituții asupra condițiilor contractuale obținute de fiecare dintre ele.

2 1 0     Informatică și telecomunicații

2 1 0 0   Informatică și telecomunicații: activități recurente legate de funcționare

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

25 862 503

25 820 534

26 253 905,10

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere cheltuielile aferente achiziționării, închirierii, întreținerii și mentenanței hardware-ului și a software-ului, precum și cheltuielile aferente asistenței oferite de societățile de servicii și de consultanță pentru activitățile recurente necesare bunei funcționări a sistemelor informatice și de telecomunicații ale Parlamentului European. Aceste cheltuieli vizează în special sistemele din centrul informatic și de telecomunicații, sistemul informatic al diverselor departamente și gestionarea rețelei.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 alineatul (3) din Regulamentul financiar este estimat la 155 000 EUR.

2 1 0 1   Informatică și telecomunicații: activități recurente legate de infrastructură

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

27 478 949

26 553 271

39 048 835,40

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere cheltuielile aferente achiziționării, închirierii, întreținerii și mentenanței hardware-ului și software-ului, precum și cheltuielile aferente asistenței oferite de societățile de servicii și de consultanță pentru activitățile recurente de gestionare și de întreținere a infrastructurilor aferente sistemelor informatice și de telecomunicații ale Parlamentului European. Aceste cheltuieli vizează în special infrastructurile aferente rețelelor, cablajului, telecomunicațiilor, echipamentelor individuale și sistemelor de vot.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 alineatul (3) din Regulamentul financiar este estimat la 164 000 EUR.

2 1 0 2   Informatică și telecomunicații: activități recurente legate de asistența generală oferită utilizatorilor

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

13 315 983

13 453 322

12 731 130,91

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere cheltuielile aferente achiziționării, închirierii, întreținerii și mentenanței hardware-ului și software-ului, precum și cheltuielile aferente asistenței oferite de societățile de servicii și de consultanță pentru activitățile recurente de sprijin și de asistență generală oferite utilizatorilor în legătură cu sistemele informatice și de telecomunicații ale Parlamentului European. Aceste cheltuieli vizează în special serviciile de asistență pentru deputați, precum și pentru aplicațiile administrative și legislative.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 alineatul (3) din Regulamentul financiar este estimat la 77 000 EUR.

2 1 0 3   Informatică și telecomunicații: activități recurente de gestionare a aplicațiilor TIC

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

13 202 000

13 481 040

7 215 561,44

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere cheltuielile aferente achiziționării, închirierii, întreținerii și mentenanței hardware-ului și software-ului, precum și cheltuielile aferente asistenței oferite de societățile de servicii și de consultanță pentru activitățile recurente de gestionare a aplicațiilor TIC ale Parlamentului European. Aceste cheltuieli vizează în special aplicațiile aferente deputaților, cele aferente comunicațiilor precum și aplicațiile administrative și legislative.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 alineatul (3) din Regulamentul financiar este estimat la 70 000 EUR.

2 1 0 4   Informatică și telecomunicații: investiții în infrastructuri

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

15 743 215

16 481 461

18 992 549,97

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere cheltuielile aferente achiziționării hardware-ului și software-ului, precum și cheltuielile aferente asistenței oferite de societățile de servicii și de consultanță pentru investițiile aferente infrastructurilor sistemelor informatice și de telecomunicații ale Parlamentului European. Investițiile vizează în special sistemele din centrul informatic și de telecomunicații, rețelele, cablajul și sistemele de videoconferință.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 alineatul (3) din Regulamentul financiar este estimat la 94 000 EUR.

2 1 0 5   Informatică și telecomunicații: investiții în proiecte

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

11 977 727

12 298 460

15 310 539,51

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere cheltuielile aferente achiziționării hardware-ului și software-ului, precum și cheltuielile aferente asistenței oferite de societățile de servicii și de consultanță în legătură cu investițiile aferente proiectelor TIC existente sau noi. Investițiile vizează în special aplicațiile aferente deputaților, aplicațiile din domeniul legislativ, administrativ și financiar și cele aferente gestionării TIC.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 alineatul (3) din Regulamentul financiar este estimat la 72 000 EUR.

2 1 2     Mobilier

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

3 180 000

3 232 500

2 040 859,17

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere achiziția, închirierea, întreținerea și reparația mobilierului, în special achiziția de mobilier ergonomic de birou, înlocuirea mobilierului învechit și scos din uz, precum și a echipamentelor de birou. Este destinat să acopere, de asemenea, cheltuielile diverse de gestiune a bunurilor mobile ale Parlamentului European.

În ceea ce privește operele de artă, acest credit este destinat să acopere atât cheltuielile de achiziție a operelor și a materialelor specifice, cât și cheltuielile curente conexe, cum ar fi onorariile de experți, cheltuielile de conservare, de înrămare, de restaurare, de curățare, de asigurare, precum și cheltuielile de transport ocazionale.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 alineatul (3) din Regulamentul financiar este estimat la 5 000 EUR.

2 1 4     Echipament și instalații tehnice

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

22 933 500

19 585 000

19 562 814,54

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere achiziția, închirierea, întreținerea și reparația de echipamente și instalații tehnice, precum și gestionarea acestora, în special:

diverse materiale și instalații tehnice, fixe și mobile, pentru editare, securizare, restaurare, imobile etc.;

echipamente, în special pentru atelierul de tipografie, serviciul telefonic, cantine, magazinele pentru personal, securitate, serviciul tehnic de conferințe, sectorul audiovizual etc.;

echipamente speciale (electronice, informatice, electrice) cu prestațiile externe aferente;

instalarea a două linii telefonice suplimentare în birourile deputaților, la cerere.

Acest credit acoperă, de asemenea, cheltuielile de publicitate pentru revânzarea și eliminarea bunurilor casate.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 alineatul (3) din Regulamentul financiar este estimat la 205 000 EUR.

2 1 6     Mijloace de transport

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

7 265 000

6 068 000

6 104 390,56

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere achiziția, întreținerea, exploatarea și reparația mijloacelor de transport (parc auto și biciclete) și închirierea de mașini, taxiuri, autocare și camioane, cu sau fără șofer, inclusiv asigurările aferente și alte cheltuieli de gestionare. La înlocuirea parcului auto sau la achiziționarea sau închirierea de mijloace de transport se vor prefera mijloacele de transport cel mai puțin poluante, cum ar fi mașinile hibrid.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 alineatul (3) din Regulamentul financiar este estimat la 175 000 EUR.

CAPITOLUL 2 3 — CHELTUIELI ADMINISTRATIVE CURENTE

Comentarii

În ceea ce privește achizițiile publice, instituția se consultă cu celelalte instituții asupra condițiilor contractuale obținute de fiecare dintre ele.

2 3 0     Papetărie, materiale de birou și consumabile diverse

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

2 021 000

2 339 500

2 010 713,84

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere achizițiile de hârtie, plicuri, materiale de birou, produse pentru imprimerie și atelierele de reproducere a documentelor etc., precum și cheltuielile de gestionare aferente.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 alineatul (3) din Regulamentul financiar este estimat la 15 000 EUR.

2 3 1     Cheltuieli financiare

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

65 000

75 000

16 864,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere cheltuielile bancare (comisioane, agiouri, costuri diverse) și celelalte cheltuieli financiare, inclusiv cheltuielile conexe pentru finanțarea clădirilor.

2 3 2     Cheltuieli judiciare și daune

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

1 035 000

1 714 000

1 433 604,29

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere:

sumele la plata cărora Parlamentul European este eventual condamnat prin hotărâri pronunțate de Curtea de Justiție, de Tribunal, de Tribunalul Funcției Publice, precum și de instanțele naționale;

angajarea de avocați externi pentru reprezentarea Parlamentului European în fața instanțelor naționale și ale Uniunii, angajarea de consilieri juridici sau experți pentru a acorda asistență Serviciului Juridic;

rambursarea cheltuielilor pentru avocați în cadrul procedurilor disciplinare și asimilate;

cheltuieli privind daunele și dobânzile;

cuantumul despăgubirilor acordate, convenite în înțelegerile amiabile, conform articolelor 69 și 70 din Regulamentul de procedură al Tribunalului Funcției Publice al Uniunii Europene.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 alineatul (3) din Regulamentul financiar este estimat la 5 000 EUR.

2 3 6     Francarea corespondenței și cheltuieli de expediere

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

510 000

357 000

271 282,65

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere cheltuielile de francare, de procesare și de expediere de către serviciile poștale naționale și serviciile de mesagerie.

Acest credit este destinat să acopere, de asemenea, costul serviciilor de curierat.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 alineatul (3) din Regulamentul financiar este estimat la 5 000 EUR.

2 3 7     Mutări

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

1 620 000

1 100 000

760 359,86

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere cheltuielile aferente lucrărilor de mutare și de manipulare efectuate prin intermediul unor societăți specializate în acest domeniu sau de către manipulanți temporari puși la dispoziție de agenții externe.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 alineatul (3) din Regulamentul financiar este estimat la 40 000 EUR.

2 3 8     Alte cheltuieli administrative

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

731 500

661 500

438 222,80

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere:

asigurările care nu sunt prevăzute în mod expres la alt post;

achiziția și întreținerea de uniforme de serviciu pentru aprozi, șoferi, recepționeri, magazineri și manipulanți, precum și pentru personalul Unității pentru vizite și seminarii, al Unității Parlamentarium, al serviciului medical, al serviciului de securitate, al serviciilor de întreținere a clădirilor și al diverselor servicii tehnice;

cheltuieli de funcționare și gestiune diverse, achiziționarea de bunuri și servicii care nu sunt specificate în mod expres la alte posturi;

diverse achiziții legate de activitățile Sistemului de management de mediu și de audit (EMAS) (campanii de promovare etc.).

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 alineatul (3) din Regulamentul financiar este estimat la 50 000 EUR.

2 3 9     Sistemul de compensare a emisiilor de dioxid de carbon în cadrul Parlamentului European

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

250 000

1 064 000

89 558,55

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere cheltuielile aferente compensării emisiilor de carbon, în conformitate cu planul de acțiune privind EMAS adoptat de Birou.

TITLUL 3

CHELTUIELI AFERENTE EXERCITĂRII DE CĂTRE INSTITUȚIE A MISIUNILOR SALE GENERALE

Articolul

Postul

Rubrică

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

%

Plăți

2012/2014

Angajamente

Plăți

Angajamente

Plăți

Angajamente

Plăți

CAPITOLUL 3 0

3 0 0

Cheltuieli de misiune și de deplasare între cele trei locuri de desfășurare a activității ale personalului

Credite diferențiate

27 600 000

27 600 000

27 616 000

27 616 000

25 600 000,—

25 600 000,—

92,75

3 0 2

Cheltuieli de protocol și de reprezentare

Credite diferențiate

1 333 260

1 333 260

1 361 350

1 361 350

997 012,13

997 012,13

74,78

3 0 4

Cheltuieli diverse aferente reuniunilor

3 0 4 0

Cheltuieli diverse aferente reuniunilor interne

Credite diferențiate

2 250 000

2 250 000

2 600 000

2 600 000

2 598 000,—

2 598 000,—

115,47

3 0 4 2

Reuniuni, congrese și conferințe

Credite diferențiate

1 232 500

1 232 500

1 405 000

1 405 000

927 388,14

927 388,14

75,24

3 0 4 3

Cheltuieli diverse cu organizarea adunărilor parlamentare, a delegațiilor interparlamentare și a altor delegații

Credite diferențiate

1 039 200

1 039 200

1 473 000

1 473 000

495 311,40

495 311,40

47,66

3 0 4 9

Cheltuieli pentru serviciile agențiilor de voiaj

Credite diferențiate

2 100 000

2 100 000

2 124 660

2 124 660

2 006 613,36

2 006 613,36

95,55

Articolul 3 0 4 — Total

6 621 700

6 621 700

7 602 660

7 602 660

6 027 312,90

6 027 312,90

91,02

CAPITOLUL 3 0 — TOTAL

35 554 960

35 554 960

36 580 010

36 580 010

32 624 325,03

32 624 325,03

91,76

CAPITOLUL 3 2

3 2 0

Achiziționarea de servicii de expertiză

Credite diferențiate

10 386 000

10 386 000

11 530 000

11 530 000

9 802 864,80

9 802 864,80

94,39

3 2 2

Achiziționarea de informații și arhivare

3 2 2 0

Cheltuieli de documentare și ale bibliotecii

Credite diferențiate

6 632 676

6 632 676

4 927 111

4 927 111

3 974 137,06

3 974 137,06

59,92

3 2 2 2

Cheltuieli pentru fondul de arhivă

Credite diferențiate

1 600 000

1 600 000

1 965 000

1 965 000

1 600 767,67

1 600 767,67

100,05

Articolul 3 2 2 — Total

8 232 676

8 232 676

6 892 111

6 892 111

5 574 904,73

5 574 904,73

67,72

3 2 3

Relațiile cu parlamentele țărilor terțe și sprijin pentru democrația parlamentară și drepturile omului

Credite diferențiate

637 500

637 500

750 000

750 000

409 935,96

409 935,96

64,30

3 2 4

Producție și difuzare

3 2 4 0

Jurnalul Oficial

Credite diferențiate

4 586 000

4 586 000

4 000 000

4 000 000

4 055 500,—

4 055 500,—

88,43

3 2 4 1

Publicații electronice și tradiționale

Credite diferențiate

5 703 318

5 703 318

5 175 000

5 175 000

5 689 768,59

5 689 768,59

99,76

3 2 4 2

Cheltuieli de publicare, informare și participare la manifestări publice

Credite diferențiate

21 036 912

21 036 912

23 755 900

23 755 900

22 124 435,38

22 124 435,38

105,17

3 2 4 3

Parlamentariumul – Centrul pentru vizitatori al Parlamentului European

Credite diferențiate

4 978 023

4 978 023

3 916 000

3 916 000

3 462 167,79

3 462 167,79

69,55

3 2 4 4

Organizarea și primirea grupurilor de vizitatori, programul Euroscola și invitații adresate multiplicatorilor de opinie din țări terțe

Credite diferențiate

30 120 500

30 120 500

29 996 000

29 996 000

27 985 491,28

27 985 491,28

92,91

3 2 4 5

Organizarea de colocvii, seminare și acțiuni culturale

Credite diferențiate

6 725 000

6 725 000

6 830 300

6 830 300

3 664 747,54

3 664 747,54

54,49

3 2 4 6

Postul de televiziune al Parlamentului European (Web TV)

Credite diferențiate

5 000 000

5 000 000

8 000 000

8 000 000

8 391 152,02

8 391 152,02

167,82

3 2 4 7

Casa istoriei europene

Credite diferențiate

9 650 000

9 650 000

6 400 000

6 400 000

3 2 4 8

Cheltuieli pentru informare audiovizuală

Credite diferențiate

15 620 000

15 620 000

20 133 700

20 133 700

13 576 010,67

13 576 010,67

86,91

3 2 4 9

Schimburi de informații cu parlamentele naționale

Credite diferențiate

445 000

445 000

475 000

475 000

130 335,55

130 335,55

29,29

Articolul 3 2 4 — Total

103 864 753

103 864 753

108 681 900

108 681 900

89 079 608,82

89 079 608,82

85,77

3 2 5

Cheltuieli aferente birourilor de informare

Credite diferențiate

1 100 000

1 100 000

1 100 000

1 100 000

1 100 000,—

1 100 000,—

100,—

CAPITOLUL 3 2 — TOTAL

124 220 929

124 220 929

128 954 011

128 954 011

105 967 314,31

105 967 314,31

85,31

Titlul 3 — Total

159 775 889

159 775 889

165 534 021

165 534 021

138 591 639,34

138 591 639,34

86,74

CAPITOLUL 3 0 —

REUNIUNI ȘI CONFERINȚE

CAPITOLUL 3 2 —

EXPERTIZĂ ȘI INFORMARE: ACHIZIȚIE, ARHIVARE, PRODUCȚIE ȘI DIFUZARE

CAPITOLUL 3 0 — REUNIUNI ȘI CONFERINȚE

3 0 0     Cheltuieli de misiune și de deplasare între cele trei locuri de desfășurare a activității ale personalului

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

27 600 000

27 616 000

25 600 000,—

Comentarii

Statutul funcționarilor Uniunii Europene, în special articolul 71 și articolele 11, 12 și 13 din anexa VII.

Acest credit este destinat să acopere cheltuielile aferente deplasărilor personalului instituției, experților naționali detașați sau stagiarilor între locul de muncă și unul dintre cele trei locuri de desfășurare a activității Parlamentului European (Bruxelles, Luxemburg și Strasbourg) și cheltuielile aferente misiunilor în orice alt loc decât cele trei locuri de muncă. Cheltuielile sunt constituite din cheltuieli de transport, diurne, cheltuieli de cazare și indemnizații compensatorii pentru orarele solicitante. Sunt acoperite și cheltuielile conexe (inclusiv anularea titlurilor de transport și a rezervărilor de cazare, cheltuielile legate de sistemul de facturare electronică, cheltuielile aferente asigurărilor pentru misiuni).

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 alineatul (3) din Regulamentul financiar este estimat la 360 000 EUR.

3 0 2     Cheltuieli de protocol și de reprezentare

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

1 333 260

1 361 350

997 012,13

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere:

cheltuielile aferente obligațiilor de protocol ce revin instituției, inclusiv în ceea ce privește activitatea Unității pentru Evaluarea Opțiunilor Științifice și Tehnologice (STOA) a instituției, și cheltuielile de reprezentare ale membrilor instituției;

cheltuielile de reprezentare ale Președintelui efectuate în cursul deplasărilor în afara locurilor de desfășurare a activității;

cheltuielile de reprezentare și participarea la cheltuielile de secretariat ale Cabinetului Președintelui;

cheltuielile de protocol și de reprezentare ale Secretariatului General, inclusiv achiziționarea de articole și medalii pentru funcționarii care au 15 și/sau 25 de ani de muncă;

cheltuieli diverse ale Serviciului protocol, precum drapele, standuri de expunere, invitații, imprimarea de meniuri etc.;

cheltuieli de deplasare și de ședere ale vizitatorilor VIP ai instituției;

cheltuielile de obținere a vizelor pentru deplasările oficiale ale deputaților și ale membrilor personalului;

cheltuielile de primire și de reprezentare și celelalte cheltuieli specifice deputaților care exercită o funcție oficială în cadrul Parlamentului European.

3 0 4     Cheltuieli diverse aferente reuniunilor

3 0 4 0   Cheltuieli diverse aferente reuniunilor interne

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

2 250 000

2 600 000

2 598 000,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere cheltuielile aferente servirii, în cursul reuniunilor instituției, de băuturi răcoritoare și de altă natură și, ocazional, de gustări, precum și cheltuielile aferente gestionării acestor servicii.

3 0 4 2   Reuniuni, congrese și conferințe

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

1 232 500

1 405 000

927 388,14

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere, inter alia:

cheltuielile generate de organizarea de reuniuni în afara locurilor de desfășurare a activității (comisii sau delegații ale acestora, grupuri politice), inclusiv, dacă este cazul, cheltuielile de reprezentare;

cotizațiile la organizațiile internaționale la care este membru Parlamentul sau unul dintre organele sale (Uniunea Interparlamentară, Asociația Secretarilor Generali de Parlamente, Grupul 12 Plus al Uniunii Interparlamentare).

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 alineatul (3) din Regulamentul financiar este estimat la 20 000 EUR.

3 0 4 3   Cheltuieli diverse cu organizarea adunărilor parlamentare, a delegațiilor interparlamentare și a altor delegații

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

1 039 200

1 473 000

495 311,40

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere, în special, cheltuielile, altele decât cele acoperite de capitolul 1 0 și de articolul 3 0 0, legate de organizarea reuniunilor:

delegațiilor la Adunarea Parlamentară Paritară ACP-UE, la Adunarea Parlamentară EuroLat, la Adunarea Parlamentară Euronest, precum și a reuniunilor organelor acestora;

Adunării Parlamentare a Uniunii pentru Mediterana (APEM), ale comisiilor și biroului acesteia, aceste cheltuieli includ contribuția Parlamentului European la bugetul secretariatului autonom al APEM sau achitarea directă a cheltuielilor care reprezintă cota parte a Parlamentului European în bugetul APEM;

delegațiilor interparlamentare, delegațiilor ad hoc, comisiilor parlamentare mixte, comisiilor parlamentare de cooperare și delegațiilor parlamentare la OMC, precum și Conferinței parlamentare privind OMC și ale comitetului său director.

3 0 4 9   Cheltuieli pentru serviciile agențiilor de voiaj

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

2 100 000

2 124 660

2 006 613,36

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere cheltuielile aferente funcționării agenției de voiaj cu care Parlamentul European are contract.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 alineatul (3) din Regulamentul financiar este estimat la 50 000 EUR.

CAPITOLUL 3 2 — EXPERTIZĂ ȘI INFORMARE: ACHIZIȚIE, ARHIVARE, PRODUCȚIE ȘI DIFUZARE

3 2 0     Achiziționarea de servicii de expertiză

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

10 386 000

11 530 000

9 802 864,80

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere:

costurile contractelor cu experți calificați și institute de cercetare pentru studii și alte activități de cercetare (ateliere, mese rotunde, grupuri de experți, conferințe) realizate pentru organele Parlamentului European și pentru administrație, inclusiv pentru realizarea Casei Istoriei Europene;

costul evaluării studiilor și costurile aferente participării STOA la activitățile organismelor științifice;

cheltuielile de deplasare, de ședere și accesorii ale experților și ale altor personalități, inclusiv ale persoanelor care au adresat o petiție Parlamentului European, convocate pentru a participa la lucrările comisiilor, ale delegațiilor și ale grupurilor de studiu și de lucru;

cheltuielile aferente persoanelor externe care sunt invitate să participe la lucrările unor organe, precum Consiliul de disciplină sau Grupul specializat în nereguli financiare.

3 2 2     Achiziționarea de informații și arhivare

3 2 2 0   Cheltuieli de documentare și ale bibliotecii

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

6 632 676

4 927 111

3 974 137,06

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere:

extinderea sau reînnoirea sectorului de lucrări de referință generală și actualizarea fondurilor de carte;

abonamentele la ziare, periodice, agenții de presă, la publicațiile și serviciile online ale acestora, inclusiv drepturile de autor pentru reproducerea și difuzarea în scris și/sau prin mijloace electronice a acestor abonamente și contractele de servicii pentru revista presei și extrase din presă;

abonamentele sau contractele de prestări servicii pentru furnizarea de rezumate și analize ale conținutului periodicelor și pentru înregistrarea pe suport optic a articolelor extrase din aceste periodice;

cheltuielile aferente utilizării bazelor de date documentare și statistice externe, cu excepția echipamentelor informatice și a costurilor serviciilor de telecomunicații;

costurile aferente obligațiilor asumate de Parlamentul European în cadrul cooperării internaționale și/sau interinstituționale;

achiziționarea și închirierea de materiale speciale, inclusiv materiale și/sau sisteme electrice, electronice și informatice pentru bibliotecă, centrul de documentare, mediatecă, precum și contractarea de servicii externe pentru achiziționarea, dezvoltarea, instalarea, exploatarea și întreținerea acestor materiale și sisteme;

cheltuielile cu serviciile conexe activității bibliotecii, în special în ceea ce privește clienții săi (anchetă, analiză), sistemul de gestionare a calității etc.;

materialele și lucrările de legătorie și de conservare pentru bibliotecă, centrul de documentare și mediatecă;

cheltuielile, inclusiv cu materialul, aferente publicațiilor interne (broșuri, studii etc.) și comunicărilor (scrisori de informare, imagini video, CD-ROM etc.);

achiziționarea și înlocuirea dicționarelor și a glosarelor, pe orice suport, inclusiv pentru noile secțiuni lingvistice, și a altor lucrări destinate serviciilor lingvistice și unităților pentru calitate legislativă.

Credite în valoare de 10 000 EUR pot fi utilizate pentru a acoperi cheltuielile de deplasare, de ședere și de cazare ale autorilor invitați să își prezinte opera în cadrul Clubului de lectură al deputaților din Parlamentul European.

3 2 2 2   Cheltuieli pentru fondul de arhivă

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

1 600 000

1 965 000

1 600 767,67

Comentarii

Regulamentul (CE) nr. 1049/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 30 mai 2001 privind accesul public la documentele Parlamentului, ale Consiliului și ale Comisiei (JO L 145, 31.5.2001, p. 43), precum și normele de aplicare a acestuia, adoptate în cadrul Parlamentului European.

Decizia Biroului Parlamentului European din 16 decembrie 2002 privind creșterea nivelului de informare și transparență: arhivele Parlamentului European.

Normele privind procesarea patrimoniului arhivistic al deputaților și al foștilor deputați europeni, adoptate de Birou la 4 iulie 2011.

Acest credit este destinat să acopere costurile serviciilor arhivistice externe, precum:

transpunerea fondurilor de arhivă pe diverse suporturi (microfilme, discuri, casete etc.), achiziționarea, închirierea, întreținerea și repararea unor materiale speciale (electronice, informatice, electrice, cărți, reviste) împreună cu serviciile externe aferente;

cheltuielile cu publicațiile pe orice suport (broșuri, CD-ROM etc.);

costurile activităților externe de achiziționare de surse arhivistice primare (mărturii, culese de jurnaliști și/sau istorici și/sau arhiviști) sau secundare (documente pe orice tip de suport).

Acest credit este destinat să acopere, de asemenea, cheltuielile cu procesarea patrimoniului arhivistic al deputaților europeni constituit în exercitarea mandatului lor.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 alineatul (3) din Regulamentul financiar este estimat la 20 000 EUR.

3 2 3     Relațiile cu parlamentele țărilor terțe și sprijin pentru democrația parlamentară și drepturile omului

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

637 500

750 000

409 935,96

Comentarii

Concluziile președinției, Conferința reprezentanților parlamentelor din UE, Copenhaga 2006 și Bratislava 2007.

Decizia Biroului din 18 iunie 2007.

Zonă geografică acoperită: țările din afara Uniunii Europene, cu excepția țărilor candidate și precandidate la aderarea la Uniunea Europeană.

Acest credit este destinat să acopere: cheltuielile angajate pentru favorizarea relațiilor dintre Parlamentul European și parlamentele naționale alese în mod democratic din țări terțe, precum și dintre acesta și organizații parlamentare regionale corespondente. Are legătură mai ales cu activitățile menite să consolideze capacitatea parlamentară în cadrul democrațiilor noi și emergente și să promoveze drepturile omului și utilizarea de către parlamente a noilor tehnologii de informare și comunicare.

3 2 4     Producție și difuzare

3 2 4 0   Jurnalul Oficial

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

4 586 000

4 000 000

4 055 500,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere partea instituției la cheltuielile de publicare, de difuzare și la alte cheltuieli conexe ale Oficiului pentru Publicații pentru textele pe care Parlamentul trebuie să le publice în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 alineatul (3) din Regulamentul financiar este estimat la 100 000 EUR.

3 2 4 1   Publicații electronice și tradiționale

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

5 703 318

5 175 000

5 689 768,59

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere:

toate cheltuielile de editare digitală (site-uri intranet) și tradițională (documente și imprimate diverse, subcontractate), inclusiv difuzarea;

actualizarea și întreținerea evolutivă și corectivă a sistemelor editoriale și de traducere.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 alineatul (3) din Regulamentul financiar este estimat la 15 000 EUR.

3 2 4 2   Cheltuieli de publicare, informare și participare la manifestări publice

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

21 036 912

23 755 900

22 124 435,38

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere cheltuielile pentru publicațiile informative, inclusiv electronice, activitățile de informare, relațiile publice, participarea la manifestări publice, la târguri și expoziții în statele membre, în țările în curs de aderare și în țările în care Parlamentul European deține un birou de legătură, precum și actualizarea Observatorului legislativ (OEIL).

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 alineatul (3) din Regulamentul financiar este estimat la 5 000 EUR.

3 2 4 3   Parlamentariumul – Centrul pentru vizitatori al Parlamentului European

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

4 978 023

3 916 000

3 462 167,79

Comentarii

Acest credit este destinat să finanțeze Parlamentariumul – Centrul pentru vizitatori al Parlamentului European

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 alineatul (3) din Regulamentul financiar este estimat la 5 000 EUR

3 2 4 4   Organizarea și primirea grupurilor de vizitatori, programul Euroscola și invitații adresate multiplicatorilor de opinie din țări terțe

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

30 120 500

29 996 000

27 985 491,28

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere subvențiile acordate grupurilor de vizitatori, precum și cheltuielile de supraveghere și de infrastructură conexe, cheltuielile de funcționare a programului Euroscola și finanțarea stagiilor pentru multiplicatorii de opinie din țări terțe (EUVP). Acest credit va fi majorat anual cu un coeficient de corecție în funcție de variațiile VNB și ale prețurilor.

Fiecare deputat din Parlamentul European are dreptul de a invita cel mult cinci grupuri cu un total de 110 de vizitatori într-un an calendaristic. Numărul vizitatorilor poate varia între cel puțin 10 și cel mult 110 în cadrul oricărei vizite.

Este inclusă o sumă adecvată pentru vizitatorii cu handicap.

3 2 4 5   Organizarea de colocvii, seminare și acțiuni culturale

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

6 725 000

6 830 300

3 664 747,54

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere:

cheltuielile sau subvențiile aferente organizării de colocvii și seminare naționale sau multinaționale destinate multiplicatorilor de opinie din statele membre, din țările în curs de aderare și din țările în care Parlamentul European are un birou de legătură, cheltuielile de organizare a colocviilor și seminarelor parlamentare și finanțarea proiectelor culturale de interes european, cum ar fi premiul LUX pentru cinematografia europeană al Parlamentului European;

suma de bani acordată câștigătorilor premiului Saharov, precum și cheltuielile legate de transportul și șederea acestora, cheltuielile de funcționare ale rețelei Saharov și cheltuielile de misiune ale membrilor acesteia;

cheltuielile legate de reuniunile comune ale tinerilor lideri politici din Europa, Israel, Palestina și țările din vecinătatea Uniunii Europene;

cheltuielile aferente realizării „operațiunilor hemiciclu” la Strasbourg și Bruxelles, conform programului anual adoptat de Birou;

măsurile și instrumentele de sprijinire a multilingvismului, cum ar fi seminare și conferințe, reuniunile cu formatorii de interpreți, măsuri și acțiuni de sensibilizare cu privire la multilingvism și de promovare a profesiei de interpret, inclusiv un program de subvenții pentru universitățile, școlile și alte organisme care oferă studii de interpretare, soluții privind comunicarea virtuală, acțiuni și măsuri care fac parte din cooperarea interinstituțională și internațională, precum și participarea la acțiuni și măsuri similare organizate împreună cu alte servicii în contextul cooperării interinstituționale și internaționale;

Acest credit este destinat să acopere, de asemenea, cheltuielile legate de organizarea acestor activități, inclusiv achiziționarea de servicii și costurile de protocol și cheltuielile legate de invitarea jurnaliștilor să facă reportaje legate de activitățile Parlamentului European.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 alineatul (3) din Regulamentul financiar este estimat la 5 000 EUR.

3 2 4 6   Postul de televiziune al Parlamentului European (Web TV)

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

5 000 000

8 000 000

8 391 152,02

Comentarii

Acest credit este destinat să finanțeze cheltuielile legate de producerea și găzduirea, de către Parlamentul European (Europarl TV), de videoclipuri pentru internet și de material audiovizual gata de difuzare, în concordanță cu strategia de comunicare a Parlamentului European.

3 2 4 7   Casa istoriei europene

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

Angajamente

Plăți

Angajamente

Plăți

Angajamente

Plăți

9 650 000

9 650 000

6 400 000

6 400 000

Comentarii

Acest credit este destinat să finanțeze activitățile Casei istoriei europene, cum ar fi amenajarea specifică a interiorului, achiziționarea de colecții, organizarea de expoziții și cheltuielile de funcționare, inclusiv cheltuielile aferente achiziției de cărți, reviste și alte publicații legate de activitatea Casei istoriei europene.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 alineatul (3) din Regulamentul financiar este estimat la 5 000 000 EUR.

3 2 4 8   Cheltuieli pentru informare audiovizuală

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

15 620 000

20 133 700

13 576 010,67

Comentarii

Rezoluția Parlamentului European din 12 martie 2002 privind orientările pentru procedura bugetară 2003 (JO C 47 E, 27.2.2003, p. 72).

Rezoluția Parlamentului European din 14 mai 2002 privind estimarea bugetului de venituri și cheltuieli al Parlamentului pentru exercițiul financiar 2003 (JO C 180 E, 31.7.2003, p. 150).

Rezoluția Parlamentului European din 14 mai 2003 privind estimarea bugetului de venituri și cheltuieli al Parlamentului pentru exercițiul financiar 2004 (JO C 67 E, 17.3.2004, p. 179).

Acest credit este destinat să acopere:

bugetul de funcționare a sectorului audiovizual (servicii în regie proprie și asistență externă, precum servicii tehnice pentru stațiile radio și de televiziune, realizarea, producția, coproducția și difuzarea de programe audiovizuale, închirierea de frecvențe și transmiterea de programe de televiziune și radio, alte acțiuni de dezvoltare a relațiilor instituției cu organismele de difuziune audiovizuală);

cheltuielile aferente transmiterii în direct, pe internet, a ședințelor plenare și a reuniunilor comisiilor parlamentare;

crearea de arhive adecvate care să garanteze presei și cetățenilor accesul permanent la aceste informații.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 alineatul (3) din Regulamentul financiar este estimat la 13 000 EUR.

3 2 4 9   Schimburi de informații cu parlamentele naționale

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

445 000

475 000

130 335,55

Comentarii

Conferința Președinților Adunărilor Parlamentare Europene (iunie 1977) și Conferințele Parlamentelor din Uniunea Europeană (septembrie 2000, martie 2001). Zonă geografică acoperită: țările din Uniunea Europeană și țările candidate și precandidate la aderarea la Uniunea Europeană.

Acest credit este destinat să acopere:

cheltuielile angajate pentru favorizarea relațiilor dintre Parlamentul European și parlamentele naționale. Cheltuielile în cauză vizează relațiile parlamentare, altele decât cele care intră sub incidența capitolelor 1 0 și 3 0, schimburile de informații și documente, asistența pentru analiza și gestionarea informațiilor, inclusiv schimburile cu Centrul European de Cercetare și Documentare Parlamentară (CECDP);

finanțarea programelor de cooperare și a operațiunilor de formare a funcționarilor parlamentelor menționate mai sus și, în general, a activităților de consolidare a capacităților lor parlamentare.

Aceste operațiuni includ vizite de informare la Parlamentul European la Bruxelles, Luxemburg și Strasbourg; creditele acoperă, integral sau parțial, cheltuielile participanților, în special cheltuielile de deplasare și cazare și diurna;

acțiunile de cooperare, în special cele privind activitatea legislativă, precum și acțiunile vizând activitatea de documentare, de analiză și de informare și securizarea domeniului www.ipex.eu, inclusiv acțiunile desfășurate în cadrul CECDP.

Acest credit vizează finanțarea cooperării dintre Parlamentul European și parlamentele naționale în domeniul controlului parlamentar al PESC/PSAC, în conformitate cu dispozițiile Tratatului privind Uniunea Europeană și ale Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolele 9 și 10 din Protocolul nr. 1 privind rolul parlamentelor naționale în Uniunea Europeană.

3 2 5     Cheltuieli aferente birourilor de informare

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

1 100 000

1 100 000

1 100 000,—

Comentarii

Acest credit este destinat să finanțeze toate cheltuielile (materiale de birou, telecomunicații, taxe poștale, întreținere, transport, diverse cheltuieli mărunte) aferente birourilor de informare ale Parlamentului European.

TITLUL 4

CHELTUIELI AFERENTE EXERCITĂRII DE CĂTRE INSTITUȚIE A MISIUNILOR SALE SPECIFICE

Articolul

Postul

Rubrică

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

%

2012/2014

CAPITOLUL 4 0

4 0 0

Cheltuieli administrative de funcționare, activități de informare și cheltuieli ale grupurilor politice și ale deputaților neafiliați

Credite nediferențiate

59 800 000

58 750 000

57 062 366,62

95,42

4 0 2

Contribuții în beneficiul partidelor politice europene

Credite nediferențiate

27 794 200

21 794 200

18 900 000,—

68,—

4 0 3

Contribuții la fundațiile politice europene

Credite nediferențiate

13 400 000

12 400 000

11 955 272,—

89,22

CAPITOLUL 4 0 — TOTAL

100 994 200

92 944 200

87 917 638,62

87,05

CAPITOLUL 4 2

4 2 2

Asistență parlamentară

Credite nediferențiate

196 216 430

185 799 000

180 871 822,33

92,18

Rezerve (10 0)

1 546 000

196 216 430

187 345 000

180 871 822,33

CAPITOLUL 4 2 — TOTAL

196 216 430

185 799 000

180 871 822,33

92,18

Rezerve (10 0)

1 546 000

196 216 430

187 345 000

180 871 822,33

CAPITOLUL 4 4

4 4 0

Cheltuieli aferente reuniunilor și altor activități ale foștilor deputați

Credite nediferențiate

200 000

200 000

200 000,—

100,—

4 4 2

Costul reuniunilor și al altor activități ale Asociației Parlamentare Europene

Credite nediferențiate

200 000

175 000

160 000,—

80,—

CAPITOLUL 4 4 — TOTAL

400 000

375 000

360 000,—

90,—

Titlul 4 — Total

297 610 630

279 118 200

269 149 460,95

90,44

Rezerve (10 0)

1 546 000

297 610 630

280 664 200

269 149 460,95

CAPITOLUL 4 0 —

CHELTUIELI SPECIFICE ALE ANUMITOR INSTITUȚII ȘI ALE ANUMITOR ORGANE

CAPITOLUL 4 2 —

CHELTUIELI AFERENTE ASISTENȚEI PARLAMENTARE

CAPITOLUL 4 4 —

REUNIUNI ȘI ALTE ACTIVITĂȚI ALE DEPUTAȚILOR ȘI ALE FOȘTILOR DEPUTAȚI

CAPITOLUL 4 0 — CHELTUIELI SPECIFICE ALE ANUMITOR INSTITUȚII ȘI ALE ANUMITOR ORGANE

4 0 0     Cheltuieli administrative de funcționare, activități de informare și cheltuieli ale grupurilor politice și ale deputaților neafiliați

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

59 800 000

58 750 000

57 062 366,62

Comentarii

Normele adoptate prin Decizia Biroului din 30 iunie 2003, modificată ultima dată la 2 iulie 2012.

Acest credit este destinat să acopere, pentru grupurile politice și deputații neafiliați:

cheltuielile de secretariat, administrative și de funcționare;

cheltuielile aferente activităților lor politice și de informare în cadrul activităților politice ale Uniunii.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 alineatul (3) din Regulamentul financiar este estimat la 50 000 EUR.

4 0 2     Contribuții în beneficiul partidelor politice europene

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

27 794 200

21 794 200

18 900 000,—

Comentarii

Tratatul privind Uniunea Europeană, articolul 10 alineatul (4).

Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, articolul 224.

Regulamentul (CE) nr. 2004/2003 al Parlamentului European și al Consiliului din 4 noiembrie 2003 privind statutul și finanțarea partidelor politice la nivel european (JO L 297, 15.11.2003, p. 1).

Decizia Biroului Parlamentului European din 29 martie 2004 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 2004/2003 al Parlamentului European și al Consiliului privind statutul și finanțarea partidelor politice la nivel european (JO C 112, 9.4.2011, p. 1).

Acest credit este destinat să finanțeze partidele politice la nivel european.

4 0 3     Contribuții la fundațiile politice europene

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

13 400 000

12 400 000

11 955 272,—

Comentarii

Tratatul privind Uniunea Europeană, articolul 10 alineatul (4).

Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, articolul 224.

Regulamentul (CE) nr. 2004/2003 al Parlamentului European și al Consiliului din 4 noiembrie 2003 privind statutul și finanțarea partidelor politice la nivel european (JO L 297, 15.11.2003, p. 1).

Decizia Biroului Parlamentului European din 29 martie 2004 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 2004/2003 al Parlamentului European și al Consiliului privind statutul și finanțarea partidelor politice la nivel european (JO C 112, 9.4.2011, p. 1).

Creditul este destinat să finanțeze fundațiile politice la nivel european.

CAPITOLUL 4 2 — CHELTUIELI AFERENTE ASISTENȚEI PARLAMENTARE

4 2 2     Asistență parlamentară

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

4 2 2

196 216 430

185 799 000

180 871 822,33

Rezerve (10 0)

1 546 000

Total

196 216 430

187 345 000

180 871 822,33

Comentarii

Statutul deputaților în Parlamentul European, în special articolul 21.

Normele de aplicare a Statutului deputaților în Parlamentul European, în special articolele 33-44.

Regimul aplicabil celorlalți agenți ai Uniunii Europene, în special articolul 5a și articolele 125-139 din respectivul regim.

Normele de aplicare a titlului VII din Regimul aplicabil celorlalți agenți ai Uniunii Europene, adoptate de Birou.

Acest credit este destinat să acopere cheltuielile de asistență parlamentară.

Acest credit este destinat să acopere diferențele de curs valutar acoperite de la bugetul Parlamentului European în conformitate cu dispozițiile aplicabile rambursării cheltuielilor de asistență parlamentară.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 alineatul (3) din Regulamentul financiar este estimat la 400 000 EUR.

CAPITOLUL 4 4 — REUNIUNI ȘI ALTE ACTIVITĂȚI ALE DEPUTAȚILOR ȘI ALE FOȘTILOR DEPUTAȚI

4 4 0     Cheltuieli aferente reuniunilor și altor activități ale foștilor deputați

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

200 000

200 000

200 000,—

Comentarii

Acest credit este destinat să finanțeze reuniunile Asociației Foștilor Deputați în Parlamentul European, precum și, după caz, alte cheltuieli conexe.

4 4 2     Costul reuniunilor și al altor activități ale Asociației Parlamentare Europene

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

200 000

175 000

160 000,—

Comentarii

Acest credit este destinat să finanțeze reuniunea Asociației Parlamentare Europene, precum și, după caz, alte cheltuieli conexe.

TITLUL 10

ALTE CHELTUIELI

Articolul

Postul

Rubrică

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

%

2012/2014

CAPITOLUL 10 0

p.m.

12 912 765

0,—

CAPITOLUL 10 0 — TOTAL

p.m.

12 912 765

0,—

CAPITOLUL 10 1

13 000 000

9 000 000

0,—

0,—

CAPITOLUL 10 1 — TOTAL

13 000 000

9 000 000

0,—

0,—

CAPITOLUL 10 3

p.m.

p.m.

0,—

CAPITOLUL 10 3 — TOTAL

p.m.

p.m.

0,—

CAPITOLUL 10 4

p.m.

p.m.

0,—

CAPITOLUL 10 4 — TOTAL

p.m.

p.m.

0,—

CAPITOLUL 10 5

p.m.

p.m.

0,—

CAPITOLUL 10 5 — TOTAL

p.m.

p.m.

0,—

CAPITOLUL 10 6

p.m.

p.m.

0,—

CAPITOLUL 10 6 — TOTAL

p.m.

p.m.

0,—

CAPITOLUL 10 8

p.m.

1 000 000

0,—

CAPITOLUL 10 8 — TOTAL

p.m.

1 000 000

0,—

Titlul 10 — Total

13 000 000

22 912 765

0,—

0,—

TOTAL GENERAL

1 755 631 742

1 750 463 939

1 693 038 015,45

96,43

CAPITOLUL 10 0 —

CREDITE PROVIZORII

CAPITOLUL 10 1 —

REZERVĂ PENTRU CHELTUIELI NEPREVĂZUTE

CAPITOLUL 10 3 —

REZERVĂ PENTRU EXTINDERE

CAPITOLUL 10 4 —

REZERVĂ PENTRU POLITICA DE INFORMARE ȘI DE COMUNICARE

CAPITOLUL 10 5 —

CREDITE PROVIZORII PENTRU CLĂDIRI

CAPITOLUL 10 6 —

REZERVE PENTRU PROIECTE PRIORITARE ÎN CURS DE DEZVOLTARE

CAPITOLUL 10 8 —

REZERVĂ EMAS

CAPITOLUL 10 0 — CREDITE PROVIZORII

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

p.m.

12 912 765

0,—

CAPITOLUL 10 1 — REZERVĂ PENTRU CHELTUIELI NEPREVĂZUTE

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

13 000 000

9 000 000

0,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere cheltuielile neprevăzute care sunt generate de deciziile bugetare adoptate în cursul exercițiului (cheltuieli care nu pot fi estimate).

CAPITOLUL 10 3 — REZERVĂ PENTRU EXTINDERE

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

p.m.

p.m.

0,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere costurile pregătirii instituției pentru extindere.

CAPITOLUL 10 4 — REZERVĂ PENTRU POLITICA DE INFORMARE ȘI DE COMUNICARE

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

p.m.

p.m.

0,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere cheltuielile privind politica de informare și de comunicare.

CAPITOLUL 10 5 — CREDITE PROVIZORII PENTRU CLĂDIRI

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

p.m.

p.m.

0,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere cheltuielile cu investițiile imobiliare și lucrările de amenajare ale instituției. Biroul Parlamentului European este invitat să adopte o strategie coerentă și responsabilă pe termen lung în domeniul proprietății și al clădirilor, care să ia în considerare problema specială a creșterii costurilor de întreținere, nevoile de renovare și costurile de securitate și să asigure durabilitatea bugetului Parlamentului European.

CAPITOLUL 10 6 — REZERVE PENTRU PROIECTE PRIORITARE ÎN CURS DE DEZVOLTARE

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

p.m.

p.m.

0,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere cheltuielile cu proiectele prioritare în curs de dezvoltare ale instituției.

CAPITOLUL 10 8 — REZERVĂ EMAS

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

p.m.

1 000 000

0,—

Comentarii

În urma deciziilor care urmează să fie adoptate de către Birou pentru aplicarea Planului de acțiune EMAS, în special în urma auditului emisiilor de dioxid de carbon generate de Parlamentul European, acest credit este destinat să alimenteze capitolele operaționale corespunzătoare.

PERSONAL

Secțiunea I – Parlamentul European

Grupa de funcții și gradul

2013

Posturi permanente

Posturi temporare

Altele

Grupuri politice

În afara categoriilor

1

AD 16

11

1

7

AD 15

35

1

4

AD 14

209

2

6

25

AD 13

459

8

2

37

AD 12

203

12

65

AD 11

131

5

35

AD 10

191

6

27

AD 9

166

6

21

AD 8

297

7

24

AD 7

405

6

37

AD 6

179

3

57

AD 5

299

11

76

Total AD

2 585

10

66

415

AST 11

151

10

33

AST 10

81

17

25

AST 9

215

4

31

AST 8

485

4

48

AST 7

518

1

48

AST 6

424

6

64

AST 5

284

8

68

AST 4

296

22

65

AST 3

322

7

73

AST 2

140

72

AST 1

90

74

Total AST

3 006

10

69

601

Total

5 592  (52)

20  (53)

135

1 016

Total general

6 743  (54)

Grupa de funcții și gradul

2014

Posturi permanente

Posturi temporare

Altele

Grupuri politice

În afara categoriilor

1

AD 16

11

1

7

AD 15

35

1

4

AD 14

227

2

6

26

AD 13

478

8

2

41

AD 12

167

12

63

AD 11

170

5

32

AD 10

200

11

27

AD 9

190

2

21

AD 8

335

6

28

AD 7

418

7

47

AD 6

213

2

56

AD 5

211

11

63

Total AD

2 655

10

66

415

AST 11

149

10

33

AST 10

96

18

28

AST 9

290

5

41

AST 8

450

7

43

AST 7

498

1

45

AST 6

353

6

66

AST 5

285

10

65

AST 4

295

15

70

AST 3

319

6

74

AST 2

159

65

AST 1

56

71

Total AST

2 950

10

68

601

AST/SC 6

AST/SC 5

AST/SC 4

AST/SC 3

AST/SC 2

25

AST/SC 1

5

AST/SC total

30

Total

5 636  (55)

20  (56)

134

1 016

Total general

6 786  (57)

SECȚIUNEA II

CONSILIUL EUROPEAN ȘI CONSILIUL

SITUAŢIA VENITURILOR

Contribuția Uniunii Europene la finanțarea cheltuielilor Consiliului European și ale Consiliului în exercițiul financiar 2014

Rubrică

Sumă

Cheltuieli

534 202 300

Resurse proprii

–55 898 000

Contribuția datorată

478 304 300

RESURSE PROPRII

TITLUL 4

DIVERSE TAXE, PRELEVĂRI ȘI REDEVENȚE COMUNITARE

Articolul

Postul

Rubrică

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

%

2012/2014

CAPITOLUL 4 0

4 0 0

Încasări din impozitul pe remunerațiile, salariile și indemnizațiile funcționarilor și ale celorlalți agenți

22 524 000

22 452 000

21 507 411,—

95,49

4 0 3

Încasări din contribuția temporară care afectează remunerațiile membrilor instituției, ale funcționarilor și ale celorlalți agenți în activitate

p.m.

p.m.

0,—

4 0 4

Încasări din prelevarea specială care afectează remunerațiile membrilor instituției, ale funcționarilor și ale celorlalți agenți în activitate

2 793 000

2 797 000

3 730 252,—

133,56

CAPITOLUL 4 0 — TOTAL

25 317 000

25 249 000

25 237 663,—

99,69

CAPITOLUL 4 1

4 1 0

Contribuția personalului la finanțarea sistemului de pensii

30 581 000

31 521 000

25 797 599,—

84,36

4 1 1

Transferul sau achiziționarea drepturilor la pensie de către personal

p.m.

p.m.

5 693 412,—

4 1 2

Contribuția funcționarilor aflați în concediu în interes personal la sistemul de pensii

p.m.

p.m.

0,—

CAPITOLUL 4 1 — TOTAL

30 581 000

31 521 000

31 491 011,—

102,98

Titlul 4 — Total

55 898 000

56 770 000

56 728 674,—

101,49

CAPITOLUL 4 0 —

REȚINERI DIN REMUNERAȚIA PERSONALULUI

CAPITOLUL 4 1 —

CONTRIBUȚIA LA SISTEMUL DE PENSII

CAPITOLUL 4 0 — REȚINERI DIN REMUNERAȚIA PERSONALULUI

4 0 0     Încasări din impozitul pe remunerațiile, salariile și indemnizațiile funcționarilor și ale celorlalți agenți

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

22 524 000

22 452 000

21 507 411,—

Comentarii

Protocol privind privilegiile și imunitățile Uniunii Europene, în special articolul 12.

Regulamentul (CEE, Euratom, CECO) nr. 260/68 al Consiliului din 29 februarie 1968 de stabilire a condițiilor și a procedurii de aplicare a impozitului în beneficiul Comunităților Europene (JO L 56, 4.3.1968, p. 8).

4 0 3     Încasări din contribuția temporară care afectează remunerațiile membrilor instituției, ale funcționarilor și ale celorlalți agenți în activitate

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

0,—

Comentarii

Statutul funcționarilor Comunităților Europene, în special articolul 66a în forma în vigoare înainte de 15 decembrie 2003.

4 0 4     Încasări din prelevarea specială care afectează remunerațiile membrilor instituției, ale funcționarilor și ale celorlalți agenți în activitate

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

2 793 000

2 797 000

3 730 252,—

Comentarii

Statutul funcționarilor Uniunii Europene, în special articolul 66a.

CAPITOLUL 4 1 — CONTRIBUȚIA LA SISTEMUL DE PENSII

4 1 0     Contribuția personalului la finanțarea sistemului de pensii

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

30 581 000

31 521 000

25 797 599,—

Comentarii

Statutul funcționarilor Uniunii Europene, în special articolul 83 alineatul (2).

4 1 1     Transferul sau achiziționarea drepturilor la pensie de către personal

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

5 693 412,—

Comentarii

Statutul funcționarilor Uniunii Europene, în special articolul 4 și articolul 11 alineatul (2) din anexa VIII.

4 1 2     Contribuția funcționarilor aflați în concediu în interes personal la sistemul de pensii

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

0,—

Comentarii

Statutul funcționarilor Uniunii Europene, în special articolul 11 alineatul (2) și articolul 48 din anexa VIII.

TITLUL 5

VENITURI DIN FUNCȚIONAREA ADMINISTRATIVĂ A INSTITUȚIEI

Articolul

Postul

Rubrică

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

%

2012/2014

CAPITOLUL 5 0

5 0 0

Încasări din vânzarea de bunuri mobile

5 0 0 0

Încasări din vânzarea de mijloace de transport – Venituri alocate

p.m.

p.m.

2 290,—

5 0 0 1

Încasări din vânzarea de alte bunuri mobile – Venituri alocate

p.m.

p.m.

2 400,—

5 0 0 2

Încasări din livrările de bunuri către alte instituții sau organisme – Venituri alocate

p.m.

p.m.

0,—

Articolul 5 0 0 — Total

p.m.

p.m.

4 690,—

5 0 2

Încasări din vânzarea de publicații, imprimate și filme

p.m.

p.m.

0,—

CAPITOLUL 5 0 — TOTAL

p.m.

p.m.

4 690,—

CAPITOLUL 5 1

5 1 0

Încasări din închirieri de mobilier și echipamente

p.m.

p.m.

0,—

5 1 1

Încasări din închirieri și subînchirieri de bunuri imobile și rambursarea de cheltuieli locative

p.m.

p.m.

322 152,—

CAPITOLUL 5 1 — TOTAL

p.m.

p.m.

322 152,—

CAPITOLUL 5 2

5 2 0

Venituri din investiții, dobânzi bancare și altele, încasate în conturile instituției

p.m.

p.m.

92 525,—

CAPITOLUL 5 2 — TOTAL

p.m.

p.m.

92 525,—

CAPITOLUL 5 5

5 5 0

Venituri provenite din încasările pentru serviciile și lucrările prestate în beneficiul altor instituții sau organisme, inclusiv cuantumul indemnizațiilor de misiune plătite în numele altor instituții sau organisme și rambursate de către acestea – Venituri alocate

p.m.

p.m.

6 497 741,—

5 5 1

Venituri provenite de la terți pentru serviciile și lucrările prestate la cererea acestora – Venituri alocate

p.m.

p.m.

20 261,—

CAPITOLUL 5 5 — TOTAL

p.m.

p.m.

6 518 002,—

CAPITOLUL 5 7

5 7 0

Venituri provenind din restituirea sumelor plătite nejustificat – Venituri alocate

p.m.

p.m.

31 288 828,—

5 7 1

Venituri corespunzătoare unei anumite destinații, precum veniturile provenite de la fundații, din subvenții, donații și moșteniri, inclusiv veniturile alocate proprii fiecărei instituții – Venituri alocate

p.m.

p.m.

58 931,—

5 7 2

Rambursarea cheltuielilor de asigurări sociale efectuate în numele unei alte instituții – Venituri alocate

p.m.

p.m.

0,—

5 7 3

Alte contribuții și restituiri aferente funcționării administrative a instituției – Venituri alocate

p.m.

p.m.

1 902 555,—

CAPITOLUL 5 7 — TOTAL

p.m.

p.m.

33 250 314,—

CAPITOLUL 5 8

5 8 0

Indemnizații diverse – Venituri alocate

p.m.

p.m.

563 761,—

CAPITOLUL 5 8 — TOTAL

p.m.

p.m.

563 761,—

CAPITOLUL 5 9

5 9 0

Alte venituri provenite din gestionarea administrativă

p.m.

p.m.

0,—

CAPITOLUL 5 9 — TOTAL

p.m.

p.m.

0,—

Titlul 5 — Total

p.m.

p.m.

40 751 444,—

CAPITOLUL 5 0 —

ÎNCASĂRI DIN VÂNZAREA DE BUNURI MOBILE ȘI IMOBILE

CAPITOLUL 5 1 —

ÎNCASĂRI DIN ÎNCHIRIERI

CAPITOLUL 5 2 —

VENITURI DIN INVESTIȚII SAU ÎMPRUMUTURI ACORDATE, DOBÂNZI BANCARE ȘI ALTELE

CAPITOLUL 5 5 —

VENITURI PROVENITE DIN ÎNCASĂRI PENTRU SERVICIILE PRESTATE ȘI LUCRĂRILE EXECUTATE

CAPITOLUL 5 7 —

ALTE CONTRIBUȚII SAU RESTITUIRI AFERENTE FUNCȚIONĂRII ADMINISTRATIVE A INSTITUȚIILOR

CAPITOLUL 5 8 —

INDEMNIZAȚII DIVERSE

CAPITOLUL 5 9 —

ALTE VENITURI PROVENITE DIN GESTIONAREA ADMINISTRATIVĂ

CAPITOLUL 5 0 — ÎNCASĂRI DIN VÂNZAREA DE BUNURI MOBILE ȘI IMOBILE

5 0 0     Încasări din vânzarea de bunuri mobile

5 0 0 0   Încasări din vânzarea de mijloace de transport – Venituri alocate

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

2 290,—

Comentarii

În conformitate cu articolul 21 din Regulamentul financiar, aceste venituri sunt considerate ca fiind venituri alocate și conduc la deschiderea de credite suplimentare care trebuie înregistrate în liniile din care au fost suportate cheltuielile inițiale care au dat naștere veniturilor corespondente.

5 0 0 1   Încasări din vânzarea de alte bunuri mobile – Venituri alocate

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

2 400,—

Comentarii

În conformitate cu articolul 21 din Regulamentul financiar, aceste venituri sunt considerate ca fiind venituri alocate și conduc la deschiderea de credite suplimentare care trebuie înregistrate în liniile din care au fost suportate cheltuielile inițiale care au dat naștere veniturilor corespondente.

5 0 0 2   Încasări din livrările de bunuri către alte instituții sau organisme – Venituri alocate

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

0,—

Comentarii

În conformitate cu articolul 21 din Regulamentul financiar, aceste venituri sunt considerate ca fiind venituri alocate și conduc la deschiderea de credite suplimentare care trebuie înregistrate în liniile din care au fost suportate cheltuielile inițiale care au dat naștere veniturilor corespondente.

5 0 2     Încasări din vânzarea de publicații, imprimate și filme

5 1 0     Încasări din închirieri de mobilier și echipamente

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

0,—

Comentarii

În conformitate cu articolul 21 din Regulamentul financiar, aceste venituri sunt considerate ca fiind venituri alocate și conduc la deschiderea de credite suplimentare care trebuie înregistrate în liniile din care au fost suportate cheltuielile inițiale care au dat naștere veniturilor corespondente.

5 1 1     Încasări din închirieri și subînchirieri de bunuri imobile și rambursarea de cheltuieli locative

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

322 152,—

Comentarii

În conformitate cu articolul 21 din Regulamentul financiar, aceste venituri sunt considerate ca fiind venituri alocate și conduc la deschiderea de credite suplimentare care trebuie înregistrate în liniile din care au fost suportate cheltuielile inițiale care au dat naștere veniturilor corespondente.

CAPITOLUL 5 2 — VENITURI DIN INVESTIȚII SAU ÎMPRUMUTURI ACORDATE, DOBÂNZI BANCARE ȘI ALTELE

5 2 0     Venituri din investiții, dobânzi bancare și altele, încasate în conturile instituției

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

92 525,—

CAPITOLUL 5 5 — VENITURI PROVENITE DIN ÎNCASĂRI PENTRU SERVICIILE PRESTATE ȘI LUCRĂRILE EXECUTATE

5 5 0     Venituri provenite din încasările pentru serviciile și lucrările prestate în beneficiul altor instituții sau organisme, inclusiv cuantumul indemnizațiilor de misiune plătite în numele altor instituții sau organisme și rambursate de către acestea – Venituri alocate

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

6 497 741,—

Comentarii

În conformitate cu articolul 21 din Regulamentul financiar, aceste venituri sunt considerate ca fiind venituri alocate și conduc la deschiderea de credite suplimentare care trebuie înregistrate în liniile din care au fost suportate cheltuielile inițiale care au dat naștere veniturilor corespondente.

5 5 1     Venituri provenite de la terți pentru serviciile și lucrările prestate la cererea acestora – Venituri alocate

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

20 261,—

CAPITOLUL 5 7 — ALTE CONTRIBUȚII SAU RESTITUIRI AFERENTE FUNCȚIONĂRII ADMINISTRATIVE A INSTITUȚIILOR

5 7 0     Venituri provenind din restituirea sumelor plătite nejustificat – Venituri alocate

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

31 288 828,—

Comentarii

În conformitate cu articolul 21 din Regulamentul financiar, aceste venituri sunt considerate ca fiind venituri alocate și conduc la deschiderea de credite suplimentare care trebuie înregistrate în liniile din care au fost suportate cheltuielile inițiale care au dat naștere veniturilor corespondente.

5 7 1     Venituri corespunzătoare unei anumite destinații, precum veniturile provenite de la fundații, din subvenții, donații și moșteniri, inclusiv veniturile alocate proprii fiecărei instituții – Venituri alocate

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

58 931,—

Comentarii

În conformitate cu articolul 21 din Regulamentul financiar, aceste venituri sunt considerate ca fiind venituri alocate și conduc la deschiderea de credite suplimentare care trebuie înregistrate în liniile din care au fost suportate cheltuielile inițiale care au dat naștere veniturilor corespondente.

5 7 2     Rambursarea cheltuielilor de asigurări sociale efectuate în numele unei alte instituții – Venituri alocate

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

0,—

Comentarii

În conformitate cu articolul 21 din Regulamentul financiar, aceste venituri sunt considerate ca fiind venituri alocate și conduc la deschiderea de credite suplimentare care trebuie înregistrate în liniile din care au fost suportate cheltuielile inițiale care au dat naștere veniturilor corespondente.

5 7 3     Alte contribuții și restituiri aferente funcționării administrative a instituției – Venituri alocate

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

1 902 555,—

Comentarii

În conformitate cu articolul 21 din Regulamentul financiar, aceste venituri sunt considerate ca fiind venituri alocate și conduc la deschiderea de credite suplimentare care trebuie înregistrate în liniile din care au fost suportate cheltuielile inițiale care au dat naștere veniturilor corespondente.

CAPITOLUL 5 8 — INDEMNIZAȚII DIVERSE

5 8 0     Indemnizații diverse – Venituri alocate

CAPITOLUL 5 9 — ALTE VENITURI PROVENITE DIN GESTIONAREA ADMINISTRATIVĂ

5 9 0     Alte venituri provenite din gestionarea administrativă

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

0,—

TITLUL 6

CONTRIBUȚII ȘI RAMBURSĂRI ÎN CADRUL ACORDURILOR ȘI PROGRAMELOR UNIUNII

Articolul

Postul

Rubrică

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

%

2012/2014

CAPITOLUL 6 1

6 1 2

Rambursarea cheltuielilor efectuate în mod specific pentru executarea lucrărilor la cerere și cu plată – Venituri alocate

p.m.

p.m.

0,—

CAPITOLUL 6 1 — TOTAL

p.m.

p.m.

0,—

CAPITOLUL 6 3

6 3 1

Contribuții în cadrul acquis-ului Schengen – Venituri alocate

6 3 1 1

Contribuții la costurile administrative generate de acordul-cadru cu Islanda și Norvegia – Venituri alocate

p.m.

p.m.

1 147 035,—

Articolul 6 3 1 — Total

p.m.

p.m.

1 147 035,—

CAPITOLUL 6 3 — TOTAL

p.m.

p.m.

1 147 035,—

CAPITOLUL 6 6

6 6 0

Alte contribuții și restituiri

6 6 0 0

Alte contribuții și restituiri alocate – Venituri alocate

p.m.

p.m.

0,—

Articolul 6 6 0 — Total

p.m.

p.m.

0,—

CAPITOLUL 6 6 — TOTAL

p.m.

p.m.

0,—

Titlul 6 — Total

p.m.

p.m.

1 147 035,—

CAPITOLUL 6 1 —

RAMBURSAREA CHELTUIELILOR DIVERSE

CAPITOLUL 6 3 —

CONTRIBUȚII ÎN CADRUL UNOR ACORDURI SPECIFICE

CAPITOLUL 6 6 —

ALTE CONTRIBUȚII ȘI RESTITUIRI

CAPITOLUL 6 1 — RAMBURSAREA CHELTUIELILOR DIVERSE

6 1 2     Rambursarea cheltuielilor efectuate în mod specific pentru executarea lucrărilor la cerere și cu plată – Venituri alocate

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

0,—

Comentarii

În conformitate cu articolul 21 din Regulamentul financiar, aceste venituri sunt considerate ca fiind venituri alocate și conduc la deschiderea de credite suplimentare care trebuie înregistrate în liniile din care au fost suportate cheltuielile inițiale care au dat naștere veniturilor corespondente.

CAPITOLUL 6 3 — CONTRIBUȚII ÎN CADRUL UNOR ACORDURI SPECIFICE

6 3 1     Contribuții în cadrul acquis-ului Schengen – Venituri alocate

6 3 1 1   Contribuții la costurile administrative generate de acordul-cadru cu Islanda și Norvegia – Venituri alocate

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

1 147 035,—

Comentarii

Decizia 1999/437/CE a Consiliului din 17 mai 1999 privind anumite modalități de aplicare a Acordului încheiat între Consiliul Uniunii Europene și Republica Islanda și Regatul Norvegiei în ceea ce privește asocierea acestor două state în vederea punerii în aplicare, a asigurării respectării și dezvoltării acquis-ului Schengen (JO L 176, 10.7.1999, p. 31).

Contribuția la costurile administrative generate de Acordul încheiat la 18 mai 1999 între Consiliul Uniunii Europene și Republica Islanda și Regatul Norvegiei în ceea ce privește asocierea acestor două state în vederea punerii în aplicare, a asigurării respectării și dezvoltării acquis-ului Schengen (JO L 176, 10.7.1999, p. 36), în special a articolului 12.

În conformitate cu articolul 21 din Regulamentul financiar, aceste venituri sunt considerate ca fiind venituri alocate și conduc la deschiderea de credite suplimentare care trebuie înregistrate în liniile din care au fost suportate cheltuielile inițiale care au dat naștere veniturilor corespondente.

CAPITOLUL 6 6 — ALTE CONTRIBUȚII ȘI RESTITUIRI

6 6 0     Alte contribuții și restituiri

6 6 0 0   Alte contribuții și restituiri alocate – Venituri alocate

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

0,—

Comentarii

În conformitate cu articolul 21 din Regulamentul financiar, aceste venituri sunt considerate ca fiind venituri alocate și conduc la deschiderea de credite suplimentare care trebuie înregistrate în liniile din care au fost suportate cheltuielile inițiale care au dat naștere veniturilor corespondente.

TITLUL 7

PENALITĂȚI DE ÎNTÂRZIERE

Articolul

Postul

Rubrică

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

%

2012/2014

CAPITOLUL 7 0

7 0 0

Penalități de întârziere

p.m.

p.m.

395,—

CAPITOLUL 7 0 — TOTAL

p.m.

p.m.

395,—

Titlul 7 — Total

p.m.

p.m.

395,—

CAPITOLUL 7 0 —

PENALITĂȚI DE ÎNTÂRZIERE

CAPITOLUL 7 0 — PENALITĂȚI DE ÎNTÂRZIERE

7 0 0     Penalități de întârziere

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

395,—

TITLUL 9

VENITURI DIVERSE

Articolul

Postul

Rubrică

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

%

2012/2014

CAPITOLUL 9 0

9 0 0

Venituri diverse

p.m.

p.m.

1 586,—

CAPITOLUL 9 0 — TOTAL

p.m.

p.m.

1 586,—

Titlul 9 — Total

p.m.

p.m.

1 586,—

TOTAL GENERAL

55 898 000

56 770 000

98 629 134,—

176,44

CAPITOLUL 9 0 —

VENITURI DIVERSE

CAPITOLUL 9 0 — VENITURI DIVERSE

9 0 0     Venituri diverse

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

1 586,—

CHELTUIELI

Recapitulare generală a creditelor (2014 și 2013) și a execuției (2012)

Titlul

Capitolul

Rubrică

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

1

PERSONALUL INSTITUȚIEI

1 0

MEMBRII INSTITUȚIEI

1 230 000

1 138 000

765 560,—

1 1

FUNCȚIONARI ȘI AGENȚI TEMPORARI

292 989 059

300 244 000

281 848 183,—

1 2

ALTE CATEGORII DE PERSONAL ȘI SERVICII EXTERNE

13 039 000

13 763 000

10 381 685,—

1 3

ALTE CHELTUIELI PRIVIND PERSONALUL INSTITUȚIEI

8 949 480

8 657 000

8 411 067,—

Titlul 1 — Total

316 207 539

323 802 000

301 406 495,—

2

CLĂDIRI, ECHIPAMENTE ȘI CHELTUIELI DE FUNCȚIONARE

2 0

CLĂDIRI ȘI CHELTUIELI CONEXE

45 537 800

44 233 000

53 906 427,—

Rezerve (10 0)

700 000

700 000

46 237 800

44 933 000

53 906 427,—

2 1

SISTEME INFORMATICE, ECHIPAMENTE ȘI MOBILIER

42 921 887

42 209 000

41 150 650,—

2 2

CHELTUIELI DE FUNCȚIONARE

126 835 074

122 567 300

93 458 735,—

Titlul 2 — Total

215 294 761

209 009 300

188 515 812,—

Rezerve (10 0)

700 000

700 000

215 994 761

209 709 300

188 515 812,—

10

ALTE CHELTUIELI

10 0

CREDITE PROVIZORII

700 000

700 000

0,—

10 1

REZERVĂ PENTRU CHELTUIELI NEPREVĂZUTE

2 000 000

2 000 000

0,—

Titlul 10 — Total

2 700 000

2 700 000

0,—

TOTAL GENERAL

534 202 300

535 511 300

489 922 307,—

TITLUL 1

PERSONALUL INSTITUȚIEI

Articolul

Postul

Rubrică

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

%

2012/2014

CAPITOLUL 1 0

1 0 0

Remunerații și alte drepturi

1 0 0 0

Salariu de bază

Credite nediferențiate

316 000

316 000

304 221,—

96,27

1 0 0 1

Drepturi legate de funcție

Credite nediferențiate

65 000

65 000

62 650,—

96,38

1 0 0 2

Drepturi legate de situația personală

Credite nediferențiate

20 000

20 000

8 131,—

40,66

1 0 0 3

Prestații de securitate socială

Credite nediferențiate

13 000

13 000

11 877,—

91,36

1 0 0 4

Alte cheltuieli de gestiune

Credite nediferențiate

675 000

675 000

378 681,—

56,10

1 0 0 6

Drepturi legate de începerea activității, transfer și încetarea activității

Credite nediferențiate

77 000

p.m.

0,—

0,—

Articolul 1 0 0 — Total

1 166 000

1 089 000

765 560,—

65,66

1 0 1

Încetarea activității

1 0 1 0

Pensii

Credite nediferențiate

15 000

p.m.

0,—

0,—

Articolul 1 0 1 — Total

15 000

p.m.

0,—

0,—

1 0 2

Credit temporar

1 0 2 0

Credit temporar pentru modificarea drepturilor

Credite nediferențiate

49 000

49 000

0,—

0,—

Articolul 1 0 2 — Total

49 000

49 000

0,—

0,—

CAPITOLUL 1 0 — TOTAL

1 230 000

1 138 000

765 560,—

62,24

CAPITOLUL 1 1

1 1 0

Remunerații și alte drepturi

1 1 0 0

Salarii de bază

Credite nediferențiate

219 581 059

221 770 000

211 616 174,—

96,37

1 1 0 1

Drepturi statutare legate de funcție

Credite nediferențiate

2 054 000

2 141 000

1 937 144,—

94,31

1 1 0 2

Drepturi statutare legate de situația personală a agentului

Credite nediferențiate

56 747 000

58 072 000

54 770 834,—

96,52

1 1 0 3

Prestații de asigurări sociale

Credite nediferențiate

9 178 000

9 713 000

8 788 420,—

95,76

1 1 0 4

Coeficienți de corecție

Credite nediferențiate

50 000

50 000

67 976,—

135,95

1 1 0 5

Ore suplimentare

Credite nediferențiate

1 587 000

1 700 000

1 538 692,—

96,96

1 1 0 6

Drepturi statutare legate de începerea activității, transferul și încetarea activității

Credite nediferențiate

2 991 000

3 050 000

2 226 661,—

74,45

Articolul 1 1 0 — Total

292 188 059

296 496 000

280 945 901,—

96,15

1 1 1

Încetarea activității

1 1 1 0

Indemnizații în cazul pensionării în interes de serviciu (în conformitate cu articolele 41 și 50 din Statutul funcționarilor)

Credite nediferențiate

200 000

424 000

303 473,—

151,74

1 1 1 1

Indemnizații pentru încetarea definitivă a activității

Credite nediferențiate

74 000

258 000

236 508,—

319,61

1 1 1 2

Drepturi ale foștilor secretari generali

Credite nediferențiate

527 000

542 000

362 301,—

68,75

Articolul 1 1 1 — Total

801 000

1 224 000

902 282,—

112,64

1 1 2

Credit provizoriu

1 1 2 0

Credit provizoriu (funcționari sau agenți temporari)

Credite nediferențiate

p.m.

2 513 000

0,—

1 1 2 1

Credit provizoriu (agenți pensionați și agenți pensionați în condiții speciale)

Credite nediferențiate

p.m.

11 000

0,—

Articolul 1 1 2 — Total

p.m.

2 524 000

0,—

CAPITOLUL 1 1 — TOTAL

292 989 059

300 244 000

281 848 183,—

96,20

CAPITOLUL 1 2

1 2 0

Alți agenți și servicii externe

1 2 0 0

Alți agenți

Credite nediferențiate

9 022 000

9 536 000

6 952 902,—

77,07

1 2 0 1

Experți naționali detașați

Credite nediferențiate

953 000

1 148 000

860 728,—

90,32

1 2 0 2

Stagii

Credite nediferențiate

583 000

464 000

558 463,—

95,79

1 2 0 3

Servicii externe

Credite nediferențiate

2 306 000

2 343 000

2 009 592,—

87,15

1 2 0 4

Servicii suplimentare pentru serviciul de traduceri

Credite nediferențiate

175 000

145 000

0,—

0,—

Articolul 1 2 0 — Total

13 039 000

13 636 000

10 381 685,—

79,62

1 2 2

Credit provizoriu

Credite nediferențiate

p.m.

127 000

0,—

CAPITOLUL 1 2 — TOTAL

13 039 000

13 763 000

10 381 685,—

79,62

CAPITOLUL 1 3

1 3 0

Cheltuieli aferente administrării personalului

1 3 0 0

Cheltuieli diverse aferente recrutărilor

Credite nediferențiate

166 000

166 000

150 250,—

90,51

1 3 0 1

Perfecționare profesională

Credite nediferențiate

1 930 000

1 925 000

1 703 964,—

88,29

Articolul 1 3 0 — Total

2 096 000

2 091 000

1 854 214,—

88,46

1 3 1

Intervenții în favoarea personalului instituției

1 3 1 0

Indemnizații excepționale

Credite nediferențiate

30 000

30 000

26 866,—

89,55

1 3 1 1

Relații sociale între membrii personalului

Credite nediferențiate

117 000

119 000

106 480,—

91,01

1 3 1 2

Ajutor suplimentar pentru persoanele cu handicap

Credite nediferențiate

139 000

115 000

42 046,—

30,25

1 3 1 3

Alte cheltuieli de asigurări sociale

Credite nediferențiate

66 000

66 000

75 600,—

114,55

Articolul 1 3 1 — Total

352 000

330 000

250 992,—

71,30

1 3 2

Activități privind întregul personal al instituției

1 3 2 0

Serviciul medical

Credite nediferențiate

460 480

431 000

399 457,—

86,75

1 3 2 1

Restaurante și cantine

Credite nediferențiate

p.m.

p.m.

1 031 872,—

1 3 2 2

Creșe și facilități pentru îngrijirea copilului

Credite nediferențiate

2 250 000

2 014 000

1 629 000,—

72,40

Articolul 1 3 2 — Total

2 710 480

2 445 000

3 060 329,—

112,91

1 3 3

Misiuni

1 3 3 1

Cheltuielile de misiune ale Secretariatului General al Consiliului

Credite nediferențiate

3 191 000

3 191 000

2 712 267,—

85,—

1 3 3 2

Cheltuieli de deplasare ale personalului Consiliului European

Credite nediferențiate

600 000

600 000

533 265,—

88,88

Articolul 1 3 3 — Total

3 791 000

3 791 000

3 245 532,—

85,61

CAPITOLUL 1 3 — TOTAL

8 949 480

8 657 000

8 411 067,—

93,98

Titlul 1 — Total

316 207 539

323 802 000

301 406 495,—

95,32

CAPITOLUL 1 0 —

MEMBRII INSTITUȚIEI

CAPITOLUL 1 1 —

FUNCȚIONARI ȘI AGENȚI TEMPORARI

CAPITOLUL 1 2 —

ALTE CATEGORII DE PERSONAL ȘI SERVICII EXTERNE

CAPITOLUL 1 3 —

ALTE CHELTUIELI PRIVIND PERSONALUL INSTITUȚIEI

CAPITOLUL 1 0 — MEMBRII INSTITUȚIEI

1 0 0     Remunerații și alte drepturi

1 0 0 0   Salariu de bază

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

316 000

316 000

304 221,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere salariul de bază al membrilor instituției Consiliului European.

Temei juridic

Decizia 2009/909/UE a Consiliului din 1 decembrie 2009 de stabilire a condițiilor de angajare a Președintelui Consiliului European (JO L 322, 9.12.2009, p. 35).

1 0 0 1   Drepturi legate de funcție

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

65 000

65 000

62 650,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere drepturile legate de funcție ale membrilor instituției Consiliului European.

Temei juridic

Decizia 2009/909/UE a Consiliului din 1 decembrie 2009 de stabilire a condițiilor de angajare a Președintelui Consiliului European (JO L 322, 9.12.2009, p. 35).

1 0 0 2   Drepturi legate de situația personală

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

20 000

20 000

8 131,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere drepturile legate de situația personală a membrilor instituției Consiliului European.

Temei juridic

Decizia 2009/909/UE a Consiliului din 1 decembrie 2009 de stabilire a condițiilor de angajare a Președintelui Consiliului European (JO L 322, 9.12.2009, p. 35).

1 0 0 3   Prestații de securitate socială

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

13 000

13 000

11 877,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere contribuțiile angajatorului la asigurarea socială a membrilor instituției Consiliului European.

Temei juridic

Decizia 2009/909/UE a Consiliului din 1 decembrie 2009 de stabilire a condițiilor de angajare a Președintelui Consiliului European (JO L 322, 9.12.2009, p. 35).

1 0 0 4   Alte cheltuieli de gestiune

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

675 000

675 000

378 681,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere:

cheltuielile de deplasare efectuate și diurnele pentru misiune aferente, precum și cheltuielile suplimentare sau excepționale efectuate pentru misiunile președintelui Consiliului European;

cheltuielile de reprezentare ale președintelui Consiliului European care sunt legate de îndeplinirea atribuțiilor sale și ca parte a activităților instituției.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 din Regulamentul financiar: p.m.

1 0 0 6   Drepturi legate de începerea activității, transfer și încetarea activității

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

77 000

p.m.

0,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere drepturile legate de începerea activității, transferul și încetarea activității membrilor instituției Consiliului European.

1 0 1     Încetarea activității

1 0 1 0   Pensii

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

15 000

p.m.

0,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere:

pensiile pentru limită de vârstă ale foștilor membri ai instituției Consiliului European;

efectele corecțiilor aplicabile pensiilor pentru limită de vârstă ale foștilor membri ai instituției Consiliului European.

Temei juridic

Decizia 2009/909/UE a Consiliului din 1 decembrie 2009 de stabilire a condițiilor de angajare a Președintelui Consiliului European (JO L 322, 9.12.2009, p. 35).

1 0 2     Credit temporar

1 0 2 0   Credit temporar pentru modificarea drepturilor

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

49 000

49 000

0,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere impactul financiar al modificării drepturilor membrilor instituției Consiliului European.

Temei juridic

Decizia 2009/909/UE a Consiliului din 1 decembrie 2009 de stabilire a condițiilor de angajare a Președintelui Consiliului European (JO L 322, 9.12.2009, p. 35).

CAPITOLUL 1 1 — FUNCȚIONARI ȘI AGENȚI TEMPORARI

Comentarii

Creditele înscrise la acest capitol sunt evaluate pe baza schemei de personal a Consiliului European și a Consiliului aferentă exercițiului financiar.

S-a aplicat o reducere forfetară de 6 % salariilor, indemnizațiilor și alocațiilor, pentru a ține cont de faptul că nu toate posturile din schema de personal a Consiliului European și a Consiliului sunt ocupate la un moment dat.

1 1 0     Remunerații și alte drepturi

1 1 0 0   Salarii de bază

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

219 581 059

221 770 000

211 616 174,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere salariile de bază, concediile anuale neefectuate și indemnizațiile de conducere pentru funcționarii și agenții temporari care ocupă un post prevăzut în organigramă.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 din Regulamentul financiar: p.m.

Temei juridic

Statutul funcționarilor Uniunii Europene.

Regimul aplicabil celorlalți agenți ai Uniunii Europene.

1 1 0 1   Drepturi statutare legate de funcție

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

2 054 000

2 141 000

1 937 144,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere în special următoarele elemente, pentru funcționarii și agenții temporari care ocupă un post prevăzut în organigramă:

indemnizații pentru secretariat;

indemnizații pentru cazare și transport;

indemnizații forfetare pentru transport local;

indemnizații pentru muncă în schimburi sau pentru obligația de a rămâne la dispoziția instituției la locul de muncă sau la domiciliu;

alte indemnizații și rambursări;

ore suplimentare (șoferi, agenți de securitate, secretare ale Secretariatului General și președintelui Consiliului European).

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 din Regulamentul financiar: p.m.

Temei juridic

Statutul funcționarilor Uniunii Europene.

Regimul aplicabil celorlalți agenți ai Uniunii Europene.

1 1 0 2   Drepturi statutare legate de situația personală a agentului

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

56 747 000

58 072 000

54 770 834,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere în special următoarele elemente, pentru funcționarii și agenții temporari care ocupă un post prevăzut în organigramă:

indemnizații de expatriere și de reședință în străinătate;

alocația pentru locuință, alocația pentru creșterea copilului și alocația școlară;

indemnizații pentru concediul pentru creșterea copilului sau concediul din motive familiale;

plata cheltuielilor de călătorie pentru funcționarul sau agentul temporar, pentru soțul sau soția sa și pentru persoanele aflate în întreținerea sa, de la locul de muncă la locul de origine;

celelalte alocații și indemnizații diverse.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 din Regulamentul financiar: p.m.

Temei juridic

Statutul funcționarilor Uniunii Europene.

Regimul aplicabil celorlalți agenți ai Uniunii Europene.

1 1 0 3   Prestații de asigurări sociale

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

9 178 000

9 713 000

8 788 420,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere în special următoarele elemente, pentru funcționarii și agenții temporari care ocupă un post prevăzut în organigramă:

asigurare de boală, asigurare de accident și de boli profesionale, precum și alte cheltuieli de asigurări sociale;

asigurare de șomaj pentru agenții temporari, precum și plățile pe care instituția trebuie să le efectueze în beneficiul agenților temporari pentru a constitui sau a menține drepturile acestora la pensie în țara lor de origine.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 din Regulamentul financiar: p.m.

Temei juridic

Statutul funcționarilor Uniunii Europene.

Regimul aplicabil celorlalți agenți ai Uniunii Europene.

1 1 0 4   Coeficienți de corecție

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

50 000

50 000

67 976,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere efectele corecțiilor aplicabile remunerațiilor și cotei din plăți transferate într-o altă țară decât cea a locului de muncă, pentru funcționarii și agenții temporari care ocupă un post prevăzut în organigramă.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 din Regulamentul financiar: p.m.

Temei juridic

Statutul funcționarilor Uniunii Europene.

Regimul aplicabil celorlalți agenți ai Uniunii Europene.

1 1 0 5   Ore suplimentare

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

1 587 000

1 700 000

1 538 692,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere plata orelor suplimentare în condițiile prevăzute de dispozițiile menționate mai jos.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 din Regulamentul financiar: p.m.

Temei juridic

Statutul funcționarilor Uniunii Europene, în special articolul 56 și anexa VI.

Regimul aplicabil celorlalți agenți ai Uniunii Europene.

1 1 0 6   Drepturi statutare legate de începerea activității, transferul și încetarea activității

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

2 991 000

3 050 000

2 226 661,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere:

cheltuielile de călătorie datorate funcționarilor și agenților temporari (inclusiv membrilor familiilor lor) la începerea sau la încetarea activității sau în cazul unui transfer care implică schimbarea locului de muncă;

indemnizațiile de instalare/reinstalare și cheltuielile de mutare datorate funcționarilor și agenților temporari care trebuie să își schimbe reședința după începerea activității sau în urma unui transfer la un nou de muncă, precum și în momentul încetării definitive a activității, urmată de stabilirea într-o altă localitate;

diurnele datorate funcționarilor și agenților temporari care dovedesc că au fost obligați să își schimbe reședința la începerea activității sau în cazul unui transfer la un nou loc de muncă;

indemnizația de plecare pentru agentul aflat în perioada de probă și a cărui activitate este în mod evident inadecvată;

indemnizația de reziliere de către instituție a contractului unui agent temporar.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 din Regulamentul financiar: p.m.

Temei juridic

Statutul funcționarilor Uniunii Europene.

Regimul aplicabil celorlalți agenți ai Uniunii Europene.

1 1 1     Încetarea activității

1 1 1 0   Indemnizații în cazul pensionării în interes de serviciu (în conformitate cu articolele 41 și 50 din Statutul funcționarilor)

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

200 000

424 000

303 473,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere indemnizații pentru funcționari:

disponibilizați ca urmare a unei măsuri de reducere a numărului de locuri de muncă din instituție;

care ocupă un post din gradele AD 16 sau AD 15 și sunt pensionați în interes de serviciu.

Acest credit acoperă, de asemenea, cota-parte a angajatorului din asigurarea medicală și efectele coeficienților de corecție aplicabili acestor indemnizații.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 din Regulamentul financiar: p.m.

Temei juridic

Statutul funcționarilor Uniunii Europene, în special articolele 41 și 50 și anexa IV.

1 1 1 1   Indemnizații pentru încetarea definitivă a activității

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

74 000

258 000

236 508,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere:

indemnizațiile care trebuie plătite în conformitate cu Statutul funcționarilor sau cu Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1747/2002;

cota-parte a angajatorului din asigurarea medicală a persoanelor care au dreptul la indemnizații;

efectul coeficienților de corecție aplicabili diverselor indemnizații.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 din Regulamentul financiar: p.m.

Temei juridic

Statutul funcționarilor Uniunii Europene, în special articolele 64 și 72.

Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1747/2002 al Consiliului din 30 septembrie 2002 de instituire, în cadrul modernizării instituției, a unor măsuri specifice privind încetarea definitivă a activității funcționarilor Comunităților Europene numiți pe un post permanent la Consiliul Uniunii Europene (JO L 264, 2.10.2002, p. 5).

1 1 1 2   Drepturi ale foștilor secretari generali

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

527 000

542 000

362 301,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere:

pensii pentru limită de vârstă pentru foștii secretari generali ai instituției;

pensii de urmaș (soț supraviețuitor și orfani) pentru foștii secretari generali ai instituției;

plata coeficienților de corecție aplicabili pensiilor pentru limită de vârstă ale foștilor secretari generali ai instituției.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 din Regulamentul financiar: p.m.

Temei juridic

Regulamentul nr. 422/67/CEE, nr. 5/67/Euratom al Consiliului din 25 iulie 1967 de stabilire a regimului financiar al președintelui și membrilor Comisiei, al președintelui, judecătorilor, avocaților generali și grefierului Curții de Justiție, al președintelui, membrilor și grefierului Tribunalului, precum și al președintelui, membrilor și grefierului Tribunalului Funcției Publice a Uniunii Europene (JO 187, 8.8.1967, p. 1).

1 1 2     Credit provizoriu

1 1 2 0   Credit provizoriu (funcționari sau agenți temporari)

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

p.m.

2 513 000

0,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere efectele eventualelor ajustări ale remunerațiilor care ar putea fi adoptate de către Consiliu în cursul exercițiului financiar.

Acest credit are un caracter provizoriu și nu poate fi utilizat decât după un transfer către liniile corespunzătoare din prezentul capitol.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 din Regulamentul financiar: p.m.

Temei juridic

Statutul funcționarilor Uniunii Europene, în special articolul 65 și anexa XI.

1 1 2 1   Credit provizoriu (agenți pensionați și agenți pensionați în condiții speciale)

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

p.m.

11 000

0,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere efectele eventualelor ajustări ale remunerațiilor care ar putea fi adoptate de către Consiliu în cursul exercițiului financiar.

Acest credit are un caracter provizoriu și nu poate fi utilizat decât după un transfer către liniile corespunzătoare din prezentul capitol.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 din Regulamentul financiar: p.m.

Temei juridic

Statutul funcționarilor Uniunii Europene, în special articolul 65 și anexa XI.

CAPITOLUL 1 2 — ALTE CATEGORII DE PERSONAL ȘI SERVICII EXTERNE

1 2 0     Alți agenți și servicii externe

1 2 0 0   Alți agenți

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

9 022 000

9 536 000

6 952 902,—

Comentarii

Acest credit este destinat în special să acopere remunerația celorlalți agenți, în special agenți auxiliari, contractuali, agenți locali, consilieri speciali (în sensul Regimului aplicabil celorlalți agenți ai Uniunii Europene), contribuțiile angajatorului la diversele sisteme de asigurări sociale, precum și efectele coeficienților de corecție aplicabili remunerațiilor acestor agenți.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 din Regulamentul financiar: p.m.

Temei juridic

Regimul aplicabil celorlalți agenți ai Uniunii Europene.

1 2 0 1   Experți naționali detașați

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

953 000

1 148 000

860 728,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere indemnizațiile și cheltuielile administrative pentru experții naționali detașați.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 din Regulamentul financiar: p.m.

Temei juridic

Decizia 2007/829/CE a Consiliului din 5 decembrie 2007 privind regimul aplicabil experților și militarilor naționali detașați pe lângă Secretariatul General al Consiliului și de abrogare a Deciziei 2003/479/CE (JO L 327, 13.12.2007, p. 10).

1 2 0 2   Stagii

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

583 000

464 000

558 463,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere o bursă, cheltuielile de deplasare pentru studii și cheltuielile de misiune pentru stagiari, precum și costurile asigurării medicale și de accident în cursul stagiului.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 din Regulamentul financiar: p.m.

1 2 0 3   Servicii externe

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

2 306 000

2 343 000

2 009 592,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere toate serviciile prestate de persoane care nu sunt legate de instituție, în special:

agenți temporari pentru servicii diverse;

personal suplimentar pentru întrunirile de la Luxemburg și Strasbourg;

experți în domeniul condițiilor de muncă.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 din Regulamentul financiar: p.m.

1 2 0 4   Servicii suplimentare pentru serviciul de traduceri

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

175 000

145 000

0,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere, pe de o parte, cheltuielile aferente serviciilor de traducere furnizate de agenții de traducere externe pentru a face față volumului de muncă excesiv cu care se confruntă ocazional serviciul lingvistic al Consiliului și să verifice traducerile acordurilor, ale tratatelor și ale altor înțelegeri cu terțe țări în limbi non-UE, pe de altă parte.

Sunt acoperite de acest post și cheltuielile aferente serviciilor solicitate Centrului de Traduceri pentru Organismele Uniunii Europene.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 din Regulamentul financiar: p.m.

1 2 2     Credit provizoriu

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

p.m.

127 000

0,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere efectele eventualelor ajustări ale remunerațiilor care ar putea fi adoptate de către Consiliu în cursul exercițiului financiar.

Acest credit are un caracter provizoriu și nu poate fi utilizat decât după un transfer către liniile corespunzătoare din prezentul capitol.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 din Regulamentul financiar: p.m.

Temei juridic

Regimul aplicabil celorlalți agenți ai Uniunii Europene.

CAPITOLUL 1 3 — ALTE CHELTUIELI PRIVIND PERSONALUL INSTITUȚIEI

1 3 0     Cheltuieli aferente administrării personalului

1 3 0 0   Cheltuieli diverse aferente recrutărilor

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

166 000

166 000

150 250,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere:

cheltuielile de organizare a concursurilor prevăzute la articolul 3 din Decizia 2002/621/CE, precum și cheltuielile de deplasare și de ședere ale candidaților la interviurile de angajare și la vizitele medicale de angajare;

cheltuielile de organizare a procedurilor de selecție a agenților temporari, auxiliari și locali;

costurile aferente activității comitetelor de selecție și a juriilor, în special costurile testelor specializate utilizate pentru evaluarea competențelor candidaților.

În cazuri justificate în mod corespunzător de nevoile funcționale și după consultarea Oficiului European pentru Selecția Personalului, acest credit poate fi utilizat pentru concursuri organizate chiar de instituție.

cheltuieli de organizare a acțiunilor de reintegrare profesională.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 din Regulamentul financiar: p.m.

Temei juridic

Statutul funcționarilor Uniunii Europene, în special articolele 27-31 și articolul 33 și anexa III.

Decizia 2002/620/CE a Parlamentului European, a Consiliului, a Comisiei, a Curții de Justiție, a Curții de Conturi, a Comitetului Economic și Social, a Comitetului Regiunilor și a Ombudsmanului European din 25 iulie 2002 de înființare a Oficiului pentru Selecția Personalului Comunităților Europene (JO L 197, 26.7.2002, p. 53) și Decizia 2002/621/CE a secretarilor generali ai Parlamentului European, Consiliului și Comisiei, a grefierului Curții de Justiție, a secretarilor generali ai Curții de Conturi, Comitetului Economic și Social, Comitetului Regiunilor și a reprezentantului Ombudsmanului din 25 iulie 2002 privind organizarea și funcționarea Oficiului pentru Selecția Personalului Comunităților Europene (JO L 197, 26.7.2002, p. 56).

1 3 0 1   Perfecționare profesională

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

1 930 000

1 925 000

1 703 964,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere:

organizarea de cursuri de perfecționare și recalificare, inclusiv cursuri de limbi străine, la nivel interinstituțional și în cadrul instituției, testarea competențelor;

taxele de participare a funcționarilor la seminare și conferințe.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 din Regulamentul financiar: p.m.

Temei juridic

Statutul funcționarilor Uniunii Europene, în special articolul 24a.

Regimul aplicabil celorlalți agenți ai Uniunii Europene.

1 3 1     Intervenții în favoarea personalului instituției

1 3 1 0   Indemnizații excepționale

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

30 000

30 000

26 866,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere intervențiile în favoarea funcționarilor și a altor categorii de personal care sunt în situații deosebit de dificile.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 din Regulamentul financiar: p.m.

Temei juridic

Statutul funcționarilor Uniunii Europene, în special articolele 24 și 76.

1 3 1 1   Relații sociale între membrii personalului

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

117 000

119 000

106 480,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere cheltuielile legate de relațiile sociale dintre membrii personalului.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 din Regulamentul financiar: p.m.

1 3 1 2   Ajutor suplimentar pentru persoanele cu handicap

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

139 000

115 000

42 046,—

Comentarii

Acest credit este destinat următoarelor categorii de persoane cu handicap în cadrul politicii în beneficiul acestora:

funcționari în activitate;

soții sau soțiile funcționarilor în activitate;

toți copiii aflați în întreținere în sensul Statutului funcționarilor Uniunii Europene.

Creditul permite efectuarea de cheltuieli de altă natură decât medicale, care sunt recunoscute ca fiind necesare și sunt generate de handicap, justificate în mod corespunzător pentru a fi rambursate, în limitele posibilităților bugetare, după epuizarea drepturilor acordate eventual la nivel național în țara de reședință sau de origine.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 din Regulamentul financiar: p.m.

1 3 1 3   Alte cheltuieli de asigurări sociale

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

66 000

66 000

75 600,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere alte cheltuieli de asigurări sociale pentru membrii personalului și familiile acestora.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 din Regulamentul financiar: p.m.

1 3 2     Activități privind întregul personal al instituției

1 3 2 0   Serviciul medical

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

460 480

431 000

399 457,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere în special:

cheltuielile medicale legate de Consiliul European;

cheltuielile de funcționare ale dispensarelor, cheltuielile cu consumabilele, echipamentul de îngrijire și echipamentul medical,

cheltuielile cu controalele medicale (recrutare și controale medicale anuale);

cheltuielile care urmează să fie stabilite în cadrul titlului privind comisiile pentru invaliditate și expertiza specifică;

cheltuielile legate de ochelarii pentru lucrul pe ecran.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 din Regulamentul financiar: p.m.

Temei juridic

Statutul funcționarilor Uniunii Europene, în special articolul 33 și articolul 59, articolul 8 din anexa II și articolul 2 alineatul (5) din anexa VII.

Directiva internă nr. 2/2010 adoptată de Secretarul General privind rambursarea cheltuielilor legate de ochelarii pentru lucrul pe ecran.

1 3 2 1   Restaurante și cantine

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

p.m.

p.m.

1 031 872,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere plata serviciilor furnizate de către operatorul restaurantelor și al cantinelor.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 din Regulamentul financiar: p.m.

1 3 2 2   Creșe și facilități pentru îngrijirea copilului

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

2 250 000

2 014 000

1 629 000,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere:

contribuția Consiliului la costurile Centrului pentru copii preșcolari și ale altor creșe și facilități pentru îngrijirea copilului (plătibilă Comisiei);

costurile de funcționare ale creșei Consiliului.

Veniturile provenite din contribuțiile părinților și din contribuțiile organizațiilor pentru care lucrează părinții conduc la realizarea veniturilor alocate.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 din Regulamentul financiar: p.m.

1 3 3     Misiuni

1 3 3 1   Cheltuielile de misiune ale Secretariatului General al Consiliului

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

3 191 000

3 191 000

2 712 267,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere cheltuielile de misiune și cheltuielile de deplasare în interes de serviciu ale funcționarilor Secretariatului General al Consiliului, precum și costurile de transport, plata diurnei de misiune și cheltuielile conexe și excepționale efectuate pentru executarea unei misiuni.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 din Regulamentul financiar: p.m.

Temei juridic

Statutul funcționarilor Uniunii Europene, în special articolele 11, 12 și 13 din anexa VII.

1 3 3 2   Cheltuieli de deplasare ale personalului Consiliului European

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

600 000

600 000

533 265,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere cheltuielile de misiune și cheltuielile de deplasare în interes de serviciu ale funcționarilor Secretariatului General al Consiliului pentru activități specifice ale Consiliului European, precum și costurile de transport, plata diurnei de misiune și cheltuielile conexe și excepționale efectuate pentru executarea unei misiuni.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 din Regulamentul financiar: p.m.

Temei juridic

Statutul funcționarilor Uniunii Europene, în special articolele 11, 12 și 13 din anexa VII.

TITLUL 2

CLĂDIRI, ECHIPAMENTE ȘI CHELTUIELI DE FUNCȚIONARE

Articolul

Postul

Rubrică

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

%

2012/2014

CAPITOLUL 2 0

2 0 0

Clădiri

2 0 0 0

Chirii

Credite nediferențiate

1 692 000

1 631 000

1 527 297,—

90,27

Rezerve (10 0)

700 000

700 000

2 392 000

2 331 000

1 527 297,—

2 0 0 1

Plata anuală a chiriei pentru locațiunea pe termen lung

Credite nediferențiate

p.m.

p.m.

0,—

2 0 0 2

Achiziția de bunuri imobile

Credite nediferențiate

5 000 000

5 000 000

15 000 000,—

300,—

2 0 0 3

Lucrări de amenajare și de instalare

Credite nediferențiate

7 462 000

7 860 000

9 478 257,—

127,02

2 0 0 4

Lucrări de securizare a spațiilor

Credite nediferențiate

410 000

490 000

778 230,—

189,81

2 0 0 5

Cheltuieli preliminare achiziției, construirii și amenajării clădirilor

Credite nediferențiate

440 000

470 000

539 628,—

122,64

Articolul 2 0 0 — Total

15 004 000

15 451 000

27 323 412,—

182,11

Rezerve (10 0)

700 000

700 000

15 704 000

16 151 000

27 323 412,—

2 0 1

Costuri aferente clădirilor

2 0 1 0

Curățenie și întreținere

Credite nediferențiate

14 324 000

13 823 000

12 330 690,—

86,08

2 0 1 1

Apă, gaz, electricitate și încălzire

Credite nediferențiate

4 163 000

4 405 000

3 728 976,—

89,57

2 0 1 2

Securitatea și supravegherea clădirilor

Credite nediferențiate

11 309 800

9 906 000

9 895 735,—

87,50

2 0 1 3

Asigurări

Credite nediferențiate

250 000

210 000

195 605,—

78,24

2 0 1 4

Alte cheltuieli aferente clădirilor

Credite nediferențiate

487 000

438 000

432 009,—

88,71

Articolul 2 0 1 — Total

30 533 800

28 782 000

26 583 015,—

87,06

CAPITOLUL 2 0 — TOTAL

45 537 800

44 233 000

53 906 427,—

118,38

Rezerve (10 0)

700 000

700 000

46 237 800

44 933 000

53 906 427,—

CAPITOLUL 2 1

2 1 0

Sisteme informatice și de telecomunicații

2 1 0 0

Achiziția de echipamente și software

Credite nediferențiate

8 890 430

9 759 000

8 795 827,—

98,94

2 1 0 1

Asistență exterioară pentru exploatarea și dezvoltarea de sisteme informatice

Credite nediferențiate

20 135 000

17 895 000

18 612 853,—

92,44

2 1 0 2

Lucrările de revizie și întreținere a echipamentelor și a software-ului

Credite nediferențiate

5 214 000

5 131 000

5 191 643,—

99,57

2 1 0 3

Telecomunicații

Credite nediferențiate

3 143 000

4 006 000

3 387 176,—

107,77

Articolul 2 1 0 — Total

37 382 430

36 791 000

35 987 499,—

96,27

2 1 1

Mobilier

Credite nediferențiate

806 850

930 000

806 545,—

99,96

2 1 2

Echipamente și instalații tehnice

2 1 2 0

Achiziționarea și înlocuirea echipamentelor și a instalațiilor tehnice

Credite nediferențiate

1 686 740

2 445 000

3 039 475,—

180,20

2 1 2 1

Asistență exterioară pentru exploatarea și dezvoltarea de echipamente și instalații tehnice

Credite nediferențiate

66 700

60 000

64 025,—

95,99

2 1 2 2

Închirierea, lucrările de revizie, de întreținere și de reparații ale echipamentelor și ale instalațiilor tehnice

Credite nediferențiate

832 950

1 065 000

744 283,—

89,36

Articolul 2 1 2 — Total

2 586 390

3 570 000

3 847 783,—

148,77

2 1 3

Transport

Credite nediferențiate

2 146 217

918 000

508 823,—

23,71

CAPITOLUL 2 1 — TOTAL

42 921 887

42 209 000

41 150 650,—

95,87

CAPITOLUL 2 2

2 2 0

Întruniri și conferințe

2 2 0 0

Cheltuieli de deplasare pentru delegații

Credite nediferențiate

20 302 000

19 972 000

5 425 528,—

26,72

2 2 0 1

Alte cheltuieli de deplasare

Credite nediferențiate

456 000

445 000

284 104,—

62,30

2 2 0 2

Costuri de interpretariat

Credite nediferențiate

86 991 444

83 962 300

73 648 026,—

84,66

2 2 0 3

Cheltuieli de reprezentare

Credite nediferențiate

2 997 560

2 351 000

2 137 953,—

71,32

2 2 0 4

Cheltuieli diverse aferente întrunirilor interne

Credite nediferențiate

3 679 000

3 717 000

2 787 218,—

75,76

2 2 0 5

Organizarea de conferințe, congrese și întruniri

Credite nediferențiate

1 588 010

1 320 000

172 461,—

10,86

Articolul 2 2 0 — Total

116 014 014

111 767 300

84 455 290,—

72,80

2 2 1

Informare

2 2 1 0

Cheltuieli de documentare și cheltuieli legate de funcționarea bibliotecii

Credite nediferențiate

1 261 000

1 232 000

840 232,—

66,63

2 2 1 1

Jurnalul Oficial

Credite nediferențiate

4 967 000

5 467 000

4 306 791,—

86,71

2 2 1 2

Publicații generale

Credite nediferențiate

455 000

455 000

287 331,—

63,15

2 2 1 3

Informare și manifestări publice

Credite nediferențiate

2 207 660

1 978 000

1 735 062,—

78,59

Articolul 2 2 1 — Total

8 890 660

9 132 000

7 169 416,—

80,64

2 2 3

Cheltuieli diverse

2 2 3 0

Materiale de birou

Credite nediferențiate

533 700

530 000

312 427,—

58,54

2 2 3 1

Taxe poștale

Credite nediferențiate

90 000

110 000

79 976,—

88,86

2 2 3 2

Cheltuieli pentru studii, anchete și consultanță

Credite nediferențiate

45 000

45 000

33 000,—

73,33

2 2 3 3

Cooperare interinstituțională

Credite nediferențiate

p.m.

p.m.

0,—

2 2 3 4

Mutări

Credite nediferențiate

20 000

20 000

0,—

0,—

2 2 3 5

Cheltuieli financiare

Credite nediferențiate

10 000

10 000

10 180,—

101,80

2 2 3 6

Cheltuieli și costuri judiciare, daune și compensări

Credite nediferențiate

1 000 000

700 000

1 189 990,—

119,—

2 2 3 7

Alte cheltuieli de funcționare

Credite nediferențiate

231 700

253 000

208 456,—

89,97

Articolul 2 2 3 — Total

1 930 400

1 668 000

1 834 029,—

95,01

CAPITOLUL 2 2 — TOTAL

126 835 074

122 567 300

93 458 735,—

73,69

Titlul 2 — Total

215 294 761

209 009 300

188 515 812,—

87,56

Rezerve (10 0)

700 000

700 000

215 994 761

209 709 300

188 515 812,—

CAPITOLUL 2 0 —

CLĂDIRI ȘI CHELTUIELI CONEXE

CAPITOLUL 2 1 —

SISTEME INFORMATICE, ECHIPAMENTE ȘI MOBILIER

CAPITOLUL 2 2 —

CHELTUIELI DE FUNCȚIONARE

CAPITOLUL 2 0 — CLĂDIRI ȘI CHELTUIELI CONEXE

2 0 0     Clădiri

2 0 0 0   Chirii

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

2 0 0 0

1 692 000

1 631 000

1 527 297,—

Rezerve (10 0)

700 000

700 000

Total

2 392 000

2 331 000

1 527 297,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere chiriile și impozitele pentru clădirile ocupate de Consiliul European și Consiliu și chiria pentru sălile de întrunire, un depozit și spațiile de parcare:

spațiile ocupate la Bruxelles;

spațiile ocupate în Luxemburg (Kirchberg).

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 din Regulamentul financiar este estimat la 135 000 EUR.

Cererile de credite au fost reduse luându-se în considerare veniturile alocate estimate.

2 0 0 1   Plata anuală a chiriei pentru locațiunea pe termen lung

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

p.m.

p.m.

0,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere plata anuală a chiriei pentru locațiunea pe termen lung a clădirilor sau a părților de clădiri, în temeiul contractelor în vigoare sau al contractelor în curs de pregătire.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 din Regulamentul financiar: p.m.

2 0 0 2   Achiziția de bunuri imobile

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

5 000 000

5 000 000

15 000 000,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere achiziția de bunuri imobile.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 din Regulamentul financiar: p.m.

2 0 0 3   Lucrări de amenajare și de instalare

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

7 462 000

7 860 000

9 478 257,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere lucrările de amenajare, inclusiv:

amenajarea și transformarea spațiilor în conformitate cu necesitățile operaționale;

adaptarea spațiilor și a instalațiilor tehnice, astfel încât acestea să respecte necesitățile și standardele de sănătate și securitate în vigoare.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 din Regulamentul financiar: p.m.

2 0 0 4   Lucrări de securizare a spațiilor

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

410 000

490 000

778 230,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere lucrările de amenajare a clădirilor în scopul asigurării securității fizice și materiale a persoanelor și a bunurilor.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 din Regulamentul financiar: p.m.

2 0 0 5   Cheltuieli preliminare achiziției, construirii și amenajării clădirilor

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

440 000

470 000

539 628,—

Comentarii

Acest credit este destinat, inter alia, să acopere contribuțiile experților la studiile privind adaptarea și extinderea clădirilor instituției.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 din Regulamentul financiar: p.m.

2 0 1     Costuri aferente clădirilor

2 0 1 0   Curățenie și întreținere

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

14 324 000

13 823 000

12 330 690,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere următoarele costuri de curățenie și întreținere:

curățenia clădirilor;

diverse lucrări de întreținere și reparație;

materiale tehnice;

contracte de întreținere a diverselor echipamente tehnice (aer condiționat, încălzire, eliminarea deșeurilor, ascensoare, instalații electrice și de securitate);

întreținerea grădinilor și a plantelor.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 din Regulamentul financiar: p.m.

2 0 1 1   Apă, gaz, electricitate și încălzire

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

4 163 000

4 405 000

3 728 976,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere cheltuielile cu consumul de apă, gaz, electricitate și încălzire.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 din Regulamentul financiar: p.m.

2 0 1 2   Securitatea și supravegherea clădirilor

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

11 309 800

9 906 000

9 895 735,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere în special cheltuielile cu paza și supravegherea clădirilor ocupate de Consiliul European și Consiliu.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 din Regulamentul financiar: p.m.

2 0 1 3   Asigurări

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

250 000

210 000

195 605,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere primele pentru contractele încheiate cu companiile de asigurare pentru clădirile ocupate de Consiliul European și de Consiliu.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 din Regulamentul financiar: p.m.

2 0 1 4   Alte cheltuieli aferente clădirilor

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

487 000

438 000

432 009,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere orice alte cheltuieli curente aferente clădirilor care nu sunt prevăzute în alte articole din acest capitol, în special costurile eliminării deșeurilor, ale echipamentului de semnalizare, ale studiilor efectuate de organisme specializate etc.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 din Regulamentul financiar: p.m.

CAPITOLUL 2 1 — SISTEME INFORMATICE, ECHIPAMENTE ȘI MOBILIER

2 1 0     Sisteme informatice și de telecomunicații

2 1 0 0   Achiziția de echipamente și software

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

8 890 430

9 759 000

8 795 827,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere cheltuielile aferente achiziționării sau închirierii de echipamente sau software pentru sistemele și aplicațiile informatice.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 din Regulamentul financiar: p.m.

2 1 0 1   Asistență exterioară pentru exploatarea și dezvoltarea de sisteme informatice

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

20 135 000

17 895 000

18 612 853,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere cheltuielile de asistență și formare furnizate de firmele de consultanță și servicii în domeniul informatic pentru exploatarea și dezvoltarea de sisteme și aplicații informatice, inclusiv asistența acordată utilizatorilor.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 din Regulamentul financiar: p.m.

2 1 0 2   Lucrările de revizie și întreținere a echipamentelor și a software-ului

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

5 214 000

5 131 000

5 191 643,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere cheltuielile aferente lucrărilor de revizie și de întreținere a echipamentelor și a sistemelor informatice și a aplicațiilor software.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 din Regulamentul financiar: p.m.

2 1 0 3   Telecomunicații

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

3 143 000

4 006 000

3 387 176,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere taxele de abonament și prețul aferent comunicațiilor și transmiterii de date.

În realizarea acestor estimări, a fost luată în considerare valoarea refolosibilă la recuperarea costurilor comunicațiilor prin telefon.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 din Regulamentul financiar: p.m.

2 1 1     Mobilier

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

806 850

930 000

806 545,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere:

achiziționarea de mobilier și mobilier specializat;

înlocuirea unei părți din mobilierul care a fost achiziționat cu cel puțin 15 ani în urmă sau care nu poate fi reutilizat;

închirierea de mobilier;

întreținerea și repararea mobilierului.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 din Regulamentul financiar: p.m.

2 1 2     Echipamente și instalații tehnice

2 1 2 0   Achiziționarea și înlocuirea echipamentelor și a instalațiilor tehnice

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

1 686 740

2 445 000

3 039 475,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere cheltuielile pentru achiziția sau înlocuirea diverselor echipamente și instalații tehnice, fixe și mobile, în special pentru arhivare, departamentul de achiziții, securizare, conferințe, alimentație și clădiri.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 din Regulamentul financiar: p.m.

2 1 2 1   Asistență exterioară pentru exploatarea și dezvoltarea de echipamente și instalații tehnice

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

66 700

60 000

64 025,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere cheltuielile pentru asistență tehnică și supraveghere, în special în legătură cu conferințele și alimentația.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 din Regulamentul financiar: p.m.

2 1 2 2   Închirierea, lucrările de revizie, de întreținere și de reparații ale echipamentelor și ale instalațiilor tehnice

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

832 950

1 065 000

744 283,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere închirierea echipamentelor și instalațiilor tehnice, precum și costul lucrărilor de revizie, întreținere și reparații ale acestora.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 din Regulamentul financiar: p.m.

2 1 3     Transport

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

2 146 217

918 000

508 823,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere, inter alia:

achiziționarea, leasingul și înlocuirea parcului de vehicule;

costul închirierii de autoturisme;

costul întreținerii și al reparației autoturismelor de serviciu (achiziționarea de combustibil, anvelope etc.);

costul politicii de mobilitate adoptate de Secretariatul General al Consiliului.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 din Regulamentul financiar: p.m.

CAPITOLUL 2 2 — CHELTUIELI DE FUNCȚIONARE

2 2 0     Întruniri și conferințe

2 2 0 0   Cheltuieli de deplasare pentru delegații

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

20 302 000

19 972 000

5 425 528,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere rambursarea cheltuielilor de deplasare ale președinției și ale delegațiilor la:

întrunirile Consiliului;

întrunirile desfășurate în cadrul Consiliului.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 din Regulamentul financiar: p.m.

Temei juridic

Decizia nr. 32/2011 a Secretarului General al Consiliului privind rambursarea cheltuielilor de călătorie ale delegaților statelor membre.

2 2 0 1   Alte cheltuieli de deplasare

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

456 000

445 000

284 104,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere cheltuielile de deplasare și indemnizațiile de ședere pentru experții invitați la reuniuni sau trimiși în misiune de către Secretarul General al Consiliului sau de către Președintele Consiliului European.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 din Regulamentul financiar: p.m.

Temei juridic

Decizia nr. 21/2009 a Secretarului General adjunct al Consiliului Uniunii Europene privind rambursarea cheltuielilor de misiune ale persoanelor care nu sunt membri ai personalului Consiliului Uniunii Europene.

2 2 0 2   Costuri de interpretariat

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

86 991 444

83 962 300

73 648 026,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere serviciile furnizate de DG Interpretare a Comisiei (SCIC) Secretariatului General al Consiliului pentru Consiliul European, consilii și grupurile de pregătire, în conformitate cu Decizia nr. 111/2007 a Secretarului General al Consiliului.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 din Regulamentul financiar: p.m.

Temei juridic

Decizia nr. 111/2007 a Secretarului General al Consiliului privind activitățile de interpretariat pentru Consiliul European, Consiliu și grupurile de pregătire ale acestuia.

2 2 0 3   Cheltuieli de reprezentare

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

2 997 560

2 351 000

2 137 953,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere cheltuielile aferente obligațiilor care revin instituției sub formă de cheltuieli de reprezentare.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 din Regulamentul financiar: p.m.

2 2 0 4   Cheltuieli diverse aferente întrunirilor interne

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

3 679 000

3 717 000

2 787 218,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere costurile cu serviciile de catering și mesele din cadrul întrunirilor.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 din Regulamentul financiar: p.m.

2 2 0 5   Organizarea de conferințe, congrese și întruniri

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

1 588 010

1 320 000

172 461,—

Comentarii

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 din Regulamentul financiar: p.m.

2 2 1     Informare

2 2 1 0   Cheltuieli de documentare și cheltuieli legate de funcționarea bibliotecii

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

1 261 000

1 232 000

840 232,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere:

achiziționarea de cărți și de alte lucrări tipărite și/sau în format electronic pentru bibliotecă;

abonamentele la ziare, periodice, servicii de analiză a conținutului acestora și a altor publicații online (cu excepția agențiilor de presă); acest credit acoperă, de asemenea, orice cost privind drepturile de autor care rezultă din reproducerea și distribuția de asemenea publicații tipărite și/sau în format electronic;

costurile de acces la baze externe de documentare și statistice;

costul abonamentelor la agențiile de presă prin telescriptor;

costurile de legătorie și alte costuri esențiale pentru conservarea cărților și a periodicelor.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 din Regulamentul financiar: p.m.

2 2 1 1   Jurnalul Oficial

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

4 967 000

5 467 000

4 306 791,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere cheltuielile cu pregătirea, publicarea și difuzarea textelor pe care Consiliul este obligat să le publice în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, în conformitate cu articolul 297 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, și cheltuielile cu intrarea în vigoare a actelor juridice ale Uniunii.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 din Regulamentul financiar: p.m.

2 2 1 2   Publicații generale

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

455 000

455 000

287 331,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere cheltuielile cu pregătirea, publicarea în limbile oficiale ale statelor membre ale Uniunii Europene, prin metode tradiționale (hârtie sau microfilm) sau mijloace electronice și difuzarea publicațiilor Consiliului European și ale Consiliului, altele decât cele publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 din Regulamentul financiar: p.m.

2 2 1 3   Informare și manifestări publice

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

2 207 660

1 978 000

1 735 062,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere:

cheltuielile generate, inter alia, de întrunirile publice ale Consiliului și de asistența acordată media audio-video interesate de activitatea instituției (închirierea de echipamente și contractele de servicii radio/TV, achiziționarea, întreținerea și repararea echipamentelor necesare pentru transmisii radio/TV, servicii foto externe etc.);

costul altor activități de informare și de manifestări publice;

cheltuielile pentru publicitate și promovarea publicațiilor și a manifestărilor publice referitoare la activitățile instituției, inclusiv cele pentru personal auxiliar și cele de infrastructură.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 din Regulamentul financiar: p.m.

2 2 3     Cheltuieli diverse

2 2 3 0   Materiale de birou

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

533 700

530 000

312 427,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere:

achiziționarea de hârtie;

fotocopii și onorarii;

hârtie și materiale de birou specifice (de uz cotidian);

materiale imprimate;

materiale pentru expedieri poștale (plicuri, hârtie de ambalat, plachete pentru mașina de francat, matrițe de presat, cadre);

materiale pentru atelierul de reproducere a documentelor (cerneală de tipografie, plăci offset, filme și substanțe chimice pentru pregătirea plăcilor).

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 din Regulamentul financiar: p.m.

2 2 3 1   Taxe poștale

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

90 000

110 000

79 976,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere cheltuielile cu taxele poștale.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 din Regulamentul financiar: p.m.

2 2 3 2   Cheltuieli pentru studii, anchete și consultanță

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

45 000

45 000

33 000,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere costul studiilor și al lucrărilor de consultanță pentru care sunt încheiate contracte în exterior cu experți cu înaltă calificare.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 din Regulamentul financiar: p.m.

2 2 3 3   Cooperare interinstituțională

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

p.m.

p.m.

0,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere cheltuielile legate de activitățile interinstituționale.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 din Regulamentul financiar: p.m.

2 2 3 4   Mutări

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

20 000

20 000

0,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere costul mutării și al transportului echipamentului.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 din Regulamentul financiar: p.m.

2 2 3 5   Cheltuieli financiare

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

10 000

10 000

10 180,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere cheltuielile financiare, inclusiv cheltuielile bancare.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 din Regulamentul financiar: p.m.

2 2 3 6   Cheltuieli și costuri judiciare, daune și compensări

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

1 000 000

700 000

1 189 990,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere:

sumele la plata cărora Consiliul poate fi eventual condamnat prin hotărâri pronunțate de oricare dintre cele trei instanțe ale Curții de Justiție a Uniunii Europene (Curtea de Justiție, Tribunalul și Tribunalul Funcției Publice);

taxele percepute de avocați externi pentru reprezentarea Consiliului în instanțe sau pentru acordarea de consultanță Consiliului în materie administrativă și contractuală;

daunele și compensările pe care Consiliul poate fi eventual obligat să le plătească.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 din Regulamentul financiar: p.m.

2 2 3 7   Alte cheltuieli de funcționare

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

231 700

253 000

208 456,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere:

cheltuielile cu asigurările, altele decât cele privind clădirile, care sunt prevăzute la postul 2 0 1 3;

costurile achiziționării de haine de lucru pentru personal, în conformitate cu normele adoptate de DGA, echipament de lucru pentru personalul din ateliere și cel care asigură serviciile interne, precum și costurile de reparare și întreținere a hainelor de lucru;

contribuțiile Consiliului la cheltuielile unor asociații ale căror activități sunt legate în mod direct de cele ale instituțiilor Uniunii;

alte cheltuieli de funcționare neprevăzute expres la liniile precedente (drapele, servicii diverse).

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 din Regulamentul financiar: p.m.

TITLUL 10

ALTE CHELTUIELI

Articolul

Postul

Rubrică

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

%

2012/2014

CAPITOLUL 10 0

700 000

700 000

0,—

0,—

CAPITOLUL 10 0 — TOTAL

700 000

700 000

0,—

0,—

CAPITOLUL 10 1

2 000 000

2 000 000

0,—

0,—

CAPITOLUL 10 1 — TOTAL

2 000 000

2 000 000

0,—

0,—

Titlul 10 — Total

2 700 000

2 700 000

0,—

0,—

TOTAL GENERAL

534 202 300

535 511 300

489 922 307,—

91,71

CAPITOLUL 10 0 —

CREDITE PROVIZORII

CAPITOLUL 10 1 —

REZERVĂ PENTRU CHELTUIELI NEPREVĂZUTE

CAPITOLUL 10 0 — CREDITE PROVIZORII

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

700 000

700 000

0,—

Comentarii

Creditele din cadrul acestui capitol sunt provizorii și pot fi folosite numai după transferarea lor către alte capitole, în conformitate cu Regulamentul financiar.

Temei juridic

Regulamentul (UE, Euratom) nr. 966/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 octombrie 2012 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii și de abrogare a Regulamentului (CE, Euratom) nr. 1605/2002 al Consiliului (JO L 298, 26.10.2012, p. 1).

CAPITOLUL 10 1 — REZERVĂ PENTRU CHELTUIELI NEPREVĂZUTE

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

2 000 000

2 000 000

0,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere cheltuielile neprevăzute care sunt generate de deciziile bugetare adoptate în cursul exercițiului financiar.

PERSONAL

Secțiunea II – Consiliul European și Consiliul

Grupa de funcții și gradul

2013

Posturi permanente

Posturi temporare

Președintele Consiliului European

Altele

În afara clasificării

1

AD 16

8

1

AD 15

33 (58)

1

AD 14

126 (59)

2

1

AD 13

193

3

AD 12

158

2

2

AD 11

108

AD 10

80

3

AD 9

107

1

AD 8

122

AD 7

189

1

AD 6

133

3

AD 5

135

Total AD

1 392

17

3

AST 11

36

2

AST 10

35

1

AST 9

70

AST8

107

1

AST 7

308

2

AST 6

218

2

AST 5

186

3

AST 4

197

1

AST 3

229

3

AST2

218

1

AST1

120

Total AST

1 724

16

Total

3 117

33

3

Total general

3 153

Grupa de funcții și gradul

2014

Posturi permanente

Posturi temporare

Președintele Consiliului European

Altele

În afara clasificării

1

AD 16

8

1

AD 15

33 (60)

1

AD 14

125 (61)

2

1

AD 13

193

3

AD 12

158

2

2

AD 11

108

AD 10

80

3

AD 9

106

1

AD 8

122

AD 7

188

1

AD 6

133

3

AD 5

140

Total AD

1 394

17

3

AST 11

43

2

AST 10

36

1

AST 9

83

AST8

155

1

AST 7

241

2

AST 6

196

2

AST 5

198

3

AST 4

222

1

AST 3

242

3

AST2

181

1

AST1

58

Total AST

1 655

16

AST/SC 6

AST/SC 5

AST/SC 4

AST/SC 3

AST/SC 2

AST/SC 1

15

AST/SC total

15

Total

3 065

33

3

Total general

3 101

SECȚIUNEA IV

CURTEA DE JUSTIȚIE A UNIUNII EUROPENE

SITUAȚIA VENITURILOR

Contribuția Uniunii Europene la finanțarea cheltuielilor Curții de Justiție a Uniunii Europene în exercițiul financiar 2014

Rubrică

Sumă

Cheltuieli

355 367 500

Resurse proprii

–47 303 000

Contribuția datorată

308 064 500

RESURSE PROPRII

TITLUL 4

VENITURI PROVENITE DE LA PERSONALUL INSTITUȚIILOR ȘI AL ALTOR ORGANISME ALE UNIUNII

Articolul

Postul

Rubrică

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

%

2012/2014

CAPITOLUL 4 0

4 0 0

Încasări din impozitele pe remunerațiile, salariile și indemnizațiile membrilor instituției, ale funcționarilor, ale celorlalți agenți și ale beneficiarilor unei pensii

24 204 000

23 277 000

21 834 376,16

90,21

4 0 3

Încasări din contribuția temporară care afectează remunerațiile membrilor instituției, ale funcționarilor și ale celorlalți agenți în activitate

p.m.

p.m.

0,—

4 0 4

Încasări din prelevarea specială care afectează remunerațiile membrilor instituției, ale funcționarilor și ale celorlalți agenți în activitate

4 402 000

3 393 000

3 234 667,72

73,48

CAPITOLUL 4 0 — TOTAL

28 606 000

26 670 000

25 069 043,88

87,64

CAPITOLUL 4 1

4 1 0

Contribuția personalului la finanțarea sistemului de pensii

18 697 000

18 124 000

18 123 205,39

96,93

4 1 1

Transferul sau achiziționarea drepturilor la pensie de către personal

p.m.

p.m.

6 558 524,01

4 1 2

Contribuții la sistemul de pensii plătite de funcționari și de agenții temporari aflați în concediu în interes personal

p.m.

p.m.

0,—

CAPITOLUL 4 1 — TOTAL

18 697 000

18 124 000

24 681 729,40

132,01

Titlul 4 — Total

47 303 000

44 794 000

49 750 773,28

105,17

CAPITOLUL 4 0 —

IMPOZITE ȘI REȚINERI DIVERSE

CAPITOLUL 4 1 —

CONTRIBUȚII LA SISTEMUL DE PENSII

CAPITOLUL 4 0 — IMPOZITE ȘI REȚINERI DIVERSE

4 0 0     Încasări din impozitele pe remunerațiile, salariile și indemnizațiile membrilor instituției, ale funcționarilor, ale celorlalți agenți și ale beneficiarilor unei pensii

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

24 204 000

23 277 000

21 834 376,16

Comentarii

Protocol privind privilegiile și imunitățile Uniunii Europene, în special articolul 12.

Regulamentul nr. 422/67/CEE, nr. 5/67/Euratom al Consiliului din 25 iulie 1967 de stabilire a regimului financiar al președintelui și membrilor Comisiei, al președintelui, judecătorilor, avocaților generali și grefierului Curții de Justiție, al președintelui, membrilor și grefierului Tribunalului, precum și al președintelui, membrilor și grefierului Tribunalului Funcției Publice a Uniunii Europene (JO 187, 8.8.1967, p. 1).

Regulamentul (CEE, Euratom, CECO) nr. 260/68 al Consiliului din 29 februarie 1968 de stabilire a condițiilor și a procedurii de aplicare a impozitului stabilit în beneficiul Comunităților Europene (JO L 56, 4.3.1968, p. 8).

4 0 3     Încasări din contribuția temporară care afectează remunerațiile membrilor instituției, ale funcționarilor și ale celorlalți agenți în activitate

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

0,—

Comentarii

Regulamentul nr. 422/67/CEE, nr. 5/67/Euratom al Consiliului din 25 iulie 1967 de stabilire a regimului financiar al președintelui și membrilor Comisiei, al președintelui, judecătorilor, avocaților generali și grefierului Curții de Justiție, al președintelui, membrilor și grefierului Tribunalului, precum și al președintelui, membrilor și grefierului Tribunalului Funcției Publice a Uniunii Europene (JO 187, 8.8.1967, p. 1).

Statutul funcționarilor Comunităților Europene, în special articolul 66a în forma în vigoare înainte de 15 decembrie 2003.

4 0 4     Încasări din prelevarea specială care afectează remunerațiile membrilor instituției, ale funcționarilor și ale celorlalți agenți în activitate

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

4 402 000

3 393 000

3 234 667,72

Comentarii

Statutul funcționarilor Uniunii Europene, în special articolul 66a.

Regulamentul nr. 422/67/CEE, nr. 5/67/Euratom al Consiliului din 25 iulie 1967 de stabilire a regimului financiar al președintelui și membrilor Comisiei, al președintelui, judecătorilor, avocaților generali și grefierului Curții de Justiție, al președintelui, membrilor și grefierului Tribunalului, precum și al președintelui, membrilor și grefierului Tribunalului Funcției Publice a Uniunii Europene (JO 187, 8.8.1967, p. 1).

CAPITOLUL 4 1 — CONTRIBUȚII LA SISTEMUL DE PENSII

4 1 0     Contribuția personalului la finanțarea sistemului de pensii

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

18 697 000

18 124 000

18 123 205,39

Comentarii

Statutul funcționarilor Uniunii Europene, în special articolul 83 alineatul (2).

4 1 1     Transferul sau achiziționarea drepturilor la pensie de către personal

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

6 558 524,01

Comentarii

Statutul funcționarilor Uniunii Europene, în special articolul 11 alineatul (2) și articolul 48 din anexa VIII.

4 1 2     Contribuții la sistemul de pensii plătite de funcționari și de agenții temporari aflați în concediu în interes personal

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

0,—

Comentarii

Statutul funcționarilor Uniunii Europene.

Regimul aplicabil celorlalți agenți ai Uniunii Europene.

TITLUL 5

VENITURI DIN FUNCȚIONAREA ADMINISTRATIVĂ A INSTITUȚIEI

Articolul

Postul

Rubrică

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

%

2012/2014

CAPITOLUL 5 0

5 0 0

Încasări din vânzarea de bunuri mobile (livrări de bunuri)

5 0 0 0

Încasări din vânzarea de mijloace de transport – Venituri alocate

p.m.

p.m.

122 275,75

5 0 0 1

Încasări din vânzarea de alte bunuri mobile – Venituri alocate

p.m.

p.m.

0,—

Articolul 5 0 0 — Total

p.m.

p.m.

122 275,75

5 0 2

Încasări din vânzarea de publicații, imprimate și filme – Venituri alocate

p.m.

p.m.

217 119,72

CAPITOLUL 5 0 — TOTAL

p.m.

p.m.

339 395,47

CAPITOLUL 5 1

5 1 1

Încasări din închirieri și subînchirieri de bunuri imobile și rambursarea de cheltuieli locative

5 1 1 0

Încasări din închirieri și subînchirieri de bunuri imobile – Venituri alocate

p.m.

p.m.

0,—

5 1 1 1

Rambursarea cheltuielilor locative – Venituri alocate

p.m.

p.m.

0,—

Articolul 5 1 1 — Total

p.m.

p.m.

0,—

CAPITOLUL 5 1 — TOTAL

p.m.

p.m.

0,—

CAPITOLUL 5 2

5 2 0

Venituri din investiții sau împrumuturi acordate, dobânzi bancare și alte dobânzi, încasate în conturile instituției

p.m.

p.m.

11 779,87

5 2 2

Dobânzi încasate din prefinanțări

p.m.

p.m.

0,—

CAPITOLUL 5 2 — TOTAL

p.m.

p.m.

11 779,87

CAPITOLUL 5 5

5 5 0

Venituri provenite din încasările pentru serviciile și lucrările prestate în beneficiul altor instituții sau organisme, inclusiv cuantumul indemnizațiilor de misiune plătite în numele altor instituții sau organisme și rambursate de către acestea – Venituri alocate

p.m.

p.m.

0,—

5 5 1

Venituri provenite de la terți pentru serviciile și lucrările prestate la cererea acestora – Venituri alocate

p.m.

p.m.

0,—

CAPITOLUL 5 5 — TOTAL

p.m.

p.m.

0,—

CAPITOLUL 5 7

5 7 0

Venituri provenind din restituirea sumelor plătite nejustificat – Venituri alocate

p.m.

p.m.

110 239,61

5 7 1

Venituri corespunzătoare unei anumite destinații, precum veniturile provenite de la fundații, din subvenții, donații și moșteniri, inclusiv veniturile alocate proprii fiecărei instituții – Venituri alocate

p.m.

p.m.

0,—

5 7 3

Alte contribuții și restituiri aferente funcționării administrative a instituției – Venituri alocate

p.m.

p.m.

578 046,04

CAPITOLUL 5 7 — TOTAL

p.m.

p.m.

688 285,65

CAPITOLUL 5 8

5 8 0

Venituri provenind din indemnizații locative – Venituri alocate

p.m.

p.m.

0,—

5 8 1

Venituri provenind din indemnizațiile de asigurări încasate – Venituri alocate

p.m.

p.m.

2 669,97

CAPITOLUL 5 8 — TOTAL

p.m.

p.m.

2 669,97

CAPITOLUL 5 9

5 9 0

Alte venituri provenind din gestiunea administrativă

p.m.

p.m.

0,—

CAPITOLUL 5 9 — TOTAL

p.m.

p.m.

0,—

Titlul 5 — Total

p.m.

p.m.

1 042 130,96

CAPITOLUL 5 0 —

ÎNCASĂRI DIN VÂNZAREA DE BUNURI MOBILE (LIVRĂRI DE BUNURI) ȘI IMOBILE

CAPITOLUL 5 1 —

ÎNCASĂRI DIN CHIRII

CAPITOLUL 5 2 —

VENITURI DIN INVESTIȚII SAU ÎMPRUMUTURI ACORDATE, DOBÂNZI BANCARE ȘI ALTE DOBÂNZI

CAPITOLUL 5 5 —

VENITURI PROVENITE DIN ÎNCASĂRILE PENTRU SERVICIILE ȘI LUCRĂRILE PRESTATE

CAPITOLUL 5 7 —

ALTE CONTRIBUȚII ȘI RESTITUIRI AFERENTE FUNCȚIONĂRII ADMINISTRATIVE A INSTITUȚIEI

CAPITOLUL 5 8 —

INDEMNIZAȚII DIVERSE

CAPITOLUL 5 9 —

ALTE VENITURI PROVENIND DIN GESTIUNEA ADMINISTRATIVĂ

CAPITOLUL 5 0 — ÎNCASĂRI DIN VÂNZAREA DE BUNURI MOBILE (LIVRĂRI DE BUNURI) ȘI IMOBILE

5 0 0     Încasări din vânzarea de bunuri mobile (livrări de bunuri)

5 0 0 0   Încasări din vânzarea de mijloace de transport – Venituri alocate

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

122 275,75

Comentarii

Acest post este destinat înregistrării veniturilor provenite din vânzarea sau din răscumpărarea materialului de transport care aparține instituției. Acest înregistrează, de asemenea, veniturile care provin din vânzarea vehiculelor înlocuite sau casate atunci când valoarea contabilă este pe deplin amortizată.

În conformitate cu articolul 21 din Regulamentul financiar, aceste venituri sunt considerate ca fiind venituri alocate și conduc la deschiderea de credite suplimentare care trebuie înregistrate în liniile din care au fost suportate cheltuielile inițiale care au dat naștere veniturilor corespondente.

5 0 0 1   Încasări din vânzarea de alte bunuri mobile – Venituri alocate

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

0,—

Comentarii

Acest post este destinat înregistrării veniturilor provenite din vânzarea sau din răscumpărarea bunurilor mobile aparținând instituției, altele decât materialele de transport.

În conformitate cu articolul 21 din Regulamentul financiar, aceste venituri sunt considerate ca fiind venituri alocate și conduc la deschiderea de credite suplimentare care trebuie înregistrate în liniile din care au fost suportate cheltuielile inițiale care au dat naștere veniturilor corespondente.

5 0 2     Încasări din vânzarea de publicații, imprimate și filme – Venituri alocate

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

217 119,72

Comentarii

În conformitate cu articolul 21 din Regulamentul financiar, aceste venituri sunt considerate ca fiind venituri alocate și conduc la deschiderea de credite suplimentare care trebuie înregistrate în liniile din care au fost suportate cheltuielile inițiale care au dat naștere veniturilor corespondente.

CAPITOLUL 5 1 — ÎNCASĂRI DIN CHIRII

5 1 1     Încasări din închirieri și subînchirieri de bunuri imobile și rambursarea de cheltuieli locative

5 1 1 0   Încasări din închirieri și subînchirieri de bunuri imobile – Venituri alocate

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

0,—

Comentarii

În conformitate cu articolul 21 alineatul (3) litera (a) din Regulamentul financiar, aceste venituri sunt considerate ca fiind venituri alocate și conduc la deschiderea de credite suplimentare care trebuie înregistrate în liniile din care au fost suportate cheltuielile inițiale care au dat naștere veniturilor corespondente.

5 1 1 1   Rambursarea cheltuielilor locative – Venituri alocate

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

0,—

Comentarii

În conformitate cu articolul 21 alineatul (3) litera (a) din Regulamentul financiar, aceste venituri sunt considerate ca fiind venituri alocate și conduc la deschiderea de credite suplimentare care trebuie înregistrate în liniile din care au fost suportate cheltuielile inițiale care au dat naștere veniturilor corespondente.

CAPITOLUL 5 2 — VENITURI DIN INVESTIȚII SAU ÎMPRUMUTURI ACORDATE, DOBÂNZI BANCARE ȘI ALTE DOBÂNZI

5 2 0     Venituri din investiții sau împrumuturi acordate, dobânzi bancare și alte dobânzi, încasate în conturile instituției

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

11 779,87

Comentarii

Acest articol este destinat să primească veniturile care provin din fonduri plasate sau date cu împrumut, dobânzi bancare și alte încasări.

5 2 2     Dobânzi încasate din prefinanțări

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

0,—

CAPITOLUL 5 5 — VENITURI PROVENITE DIN ÎNCASĂRILE PENTRU SERVICIILE ȘI LUCRĂRILE PRESTATE

5 5 0     Venituri provenite din încasările pentru serviciile și lucrările prestate în beneficiul altor instituții sau organisme, inclusiv cuantumul indemnizațiilor de misiune plătite în numele altor instituții sau organisme și rambursate de către acestea – Venituri alocate

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

0,—

Comentarii

În conformitate cu articolul 21 din Regulamentul financiar, aceste venituri sunt considerate ca fiind venituri alocate și conduc la deschiderea de credite suplimentare care trebuie înregistrate în liniile din care au fost suportate cheltuielile inițiale care au dat naștere veniturilor corespondente.

5 5 1     Venituri provenite de la terți pentru serviciile și lucrările prestate la cererea acestora – Venituri alocate

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

0,—

Comentarii

În conformitate cu articolul 21 din Regulamentul financiar, aceste venituri sunt considerate ca fiind venituri alocate și conduc la deschiderea de credite suplimentare care trebuie înregistrate în liniile din care au fost suportate cheltuielile inițiale care au dat naștere veniturilor corespondente.

CAPITOLUL 5 7 — ALTE CONTRIBUȚII ȘI RESTITUIRI AFERENTE FUNCȚIONĂRII ADMINISTRATIVE A INSTITUȚIEI

5 7 0     Venituri provenind din restituirea sumelor plătite nejustificat – Venituri alocate

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

110 239,61

Comentarii

În conformitate cu articolul 21 din Regulamentul financiar, aceste venituri sunt considerate ca fiind venituri alocate și conduc la deschiderea de credite suplimentare care trebuie înregistrate în liniile din care au fost suportate cheltuielile inițiale care au dat naștere veniturilor corespondente.

5 7 1     Venituri corespunzătoare unei anumite destinații, precum veniturile provenite de la fundații, din subvenții, donații și moșteniri, inclusiv veniturile alocate proprii fiecărei instituții – Venituri alocate

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

0,—

Comentarii

În conformitate cu articolul 21 din Regulamentul financiar, aceste venituri sunt considerate ca fiind venituri alocate și conduc la deschiderea de credite suplimentare care trebuie înregistrate în liniile din care au fost suportate cheltuielile inițiale care au dat naștere veniturilor corespondente.

5 7 3     Alte contribuții și restituiri aferente funcționării administrative a instituției – Venituri alocate

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

578 046,04

Comentarii

În conformitate cu articolul 21 din Regulamentul financiar, aceste venituri sunt considerate ca fiind venituri alocate și conduc la deschiderea de credite suplimentare care trebuie înregistrate în liniile din care au fost suportate cheltuielile inițiale care au dat naștere veniturilor corespondente.

CAPITOLUL 5 8 — INDEMNIZAȚII DIVERSE

5 8 0     Venituri provenind din indemnizații locative – Venituri alocate

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

0,—

Comentarii

În conformitate cu articolul 21 din Regulamentul financiar, aceste venituri sunt considerate ca fiind venituri alocate și conduc la deschiderea de credite suplimentare care trebuie înregistrate în liniile din care au fost suportate cheltuielile inițiale care au dat naștere veniturilor corespondente.

5 8 1     Venituri provenind din indemnizațiile de asigurări încasate – Venituri alocate

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

2 669,97

Comentarii

În conformitate cu articolul 21 din Regulamentul financiar, aceste venituri sunt considerate ca fiind venituri alocate și conduc la deschiderea de credite suplimentare care trebuie înregistrate în liniile din care au fost suportate cheltuielile inițiale care au dat naștere veniturilor corespondente.

CAPITOLUL 5 9 — ALTE VENITURI PROVENIND DIN GESTIUNEA ADMINISTRATIVĂ

5 9 0     Alte venituri provenind din gestiunea administrativă

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

0,—

Comentarii

Acest articol este destinat să primească celelalte venituri care provin din gestiunea administrativă.

TITLUL 9

VENITURI DIVERSE

Articolul

Postul

Rubrică

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

%

2012/2014

CAPITOLUL 9 0

9 0 0

Venituri diverse

p.m.

p.m.

0,—

CAPITOLUL 9 0 — TOTAL

p.m.

p.m.

0,—

Titlul 9 — Total

p.m.

p.m.

0,—

TOTAL GENERAL

47 303 000

44 794 000

50 792 904,24

107,38

CAPITOLUL 9 0 —

VENITURI DIVERSE

CAPITOLUL 9 0 — VENITURI DIVERSE

9 0 0     Venituri diverse

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

0,—

CHELTUIELI

Recapitulare generală a creditelor (2014 și 2013) și a execuției (2012)

Titlul

Capitolul

Rubrică

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

1

PERSONALUL INSTITUȚIEI

1 0

MEMBRII INSTITUȚIEI

33 749 500

33 357 000

30 895 975,25

1 2

FUNCȚIONARI ȘI AGENȚI TEMPORARI

212 686 000

208 399 500

196 730 313,46

1 4

ALTE CATEGORII DE PERSONAL ȘI SERVICII EXTERNE

16 977 000

19 686 500

14 919 828,06

1 6

ALTE CHELTUIELI PRIVIND PERSONALUL INSTITUȚIEI

5 447 500

5 806 500

5 572 466,83

Titlul 1 — Total

268 860 000

267 249 500

248 118 583,60

2

CLĂDIRI, MOBILIER, ECHIPAMENTE ȘI CHELTUIELI DE FUNCȚIONARE DIVERSE

2 0

CLĂDIRI ȘI CHELTUIELI CONEXE

62 655 000

62 265 000

70 358 308,36

2 1

INFORMATICĂ, ECHIPAMENTE ȘI MOBILIER: ACHIZIȚIE, ÎNCHIRIERE ȘI ÎNTREȚINERE

18 314 500

18 632 500

18 611 025,71

2 3

CHELTUIELI ADMINISTRATIVE CURENTE

1 487 500

2 843 000

1 710 641,60

2 5

CHELTUIELI AFERENTE REUNIUNILOR ȘI CONFERINȚELOR

587 500

696 500

507 756,20

2 7

INFORMAȚIE: ACHIZIȚIE, ARHIVARE, PRODUCERE ȘI DIFUZARE

3 411 000

3 148 500

4 231 054,65

Titlul 2 — Total

86 455 500

87 585 500

95 418 786,52

3

CHELTUIELI AFERENTE EXERCITĂRII DE CĂTRE INSTITUȚIE A MISIUNILOR SALE SPECIFICE

3 7

CHELTUIELI SPECIFICE ALE ANUMITOR INSTITUȚII ȘI ALE ANUMITOR ORGANE

52 000

45 000

30 322,40

Titlul 3 — Total

52 000

45 000

30 322,40

10

ALTE CHELTUIELI

10 0

CREDITE PROVIZORII

p.m.

p.m.

0,—

10 1

REZERVĂ PENTRU CHELTUIELI NEPREVĂZUTE

p.m.

p.m.

0,—

Titlul 10 — Total

p.m.

p.m.

0,—

TOTAL GENERAL

355 367 500

354 880 000

343 567 692,52

TITLUL 1

PERSONALUL INSTITUȚIEI

Articolul

Postul

Rubrică

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

%

2012/2014

CAPITOLUL 1 0

1 0 0

Remunerații și alte drepturi

1 0 0 0

Remunerații și indemnizații

Credite nediferențiate

23 185 000

22 849 000

21 629 589,62

93,29

1 0 0 2

Drepturi în legătură cu începerea activității, mutarea și încetarea activității

Credite nediferențiate

553 000

565 000

476 943,05

86,25

Articolul 1 0 0 — Total

23 738 000

23 414 000

22 106 532,67

93,13

1 0 2

Indemnizații tranzitorii

Credite nediferențiate

2 579 000

2 279 000

2 268 749,19

87,97

1 0 3

Pensii

Credite nediferențiate

6 700 000

6 666 000

5 980 525,17

89,26

1 0 4

Misiuni

Credite nediferențiate

293 000

288 000

284 000,—

96,93

1 0 6

Pregătire

Credite nediferențiate

439 500

435 000

256 168,22

58,29

1 0 9

Credit provizoriu

Credite nediferențiate

p.m.

275 000

0,—

CAPITOLUL 1 0 — TOTAL

33 749 500

33 357 000

30 895 975,25

91,54

CAPITOLUL 1 2

1 2 0

Remunerații și alte drepturi

1 2 0 0

Remunerații și indemnizații

Credite nediferențiate

209 556 000

202 805 000

193 977 059,68

92,57

1 2 0 2

Ore suplimentare plătite

Credite nediferențiate

689 500

728 500

670 334,49

97,22

1 2 0 4

Drepturi în legătură cu începerea activității, transferul și încetarea activității

Credite nediferențiate

2 210 500

2 908 000

1 990 214,84

90,03

Articolul 1 2 0 — Total

212 456 000

206 441 500

196 637 609,01

92,55

1 2 2

Indemnizații după încetarea anticipată a activității

1 2 2 0

Indemnizații în caz de pensionare în interes de serviciu

Credite nediferențiate

230 000

230 000

92 704,45

40,31

1 2 2 2

Indemnizații pentru încetarea definitivă a activității și sistemul special de pensionare pentru funcționari și agenți temporari

Credite nediferențiate

p.m.

p.m.

0,—

Articolul 1 2 2 — Total

230 000

230 000

92 704,45

40,31

1 2 9

Credit provizoriu

Credite nediferențiate

p.m.

1 728 000

0,—

CAPITOLUL 1 2 — TOTAL

212 686 000

208 399 500

196 730 313,46

92,50

CAPITOLUL 1 4

1 4 0

Alți agenți și personal extern

1 4 0 0

Alți agenți

Credite nediferențiate

5 309 000

5 200 000

4 705 146,42

88,63

1 4 0 4

Stagii și schimburi de personal

Credite nediferențiate

670 500

676 000

560 000,—

83,52

1 4 0 5

Alte prestații externe

Credite nediferențiate

269 500

309 000

251 500,—

93,32

1 4 0 6

Prestații externe în domeniul lingvistic

Credite nediferențiate

10 728 000

13 454 500

9 403 181,64

87,65

Articolul 1 4 0 — Total

16 977 000

19 639 500

14 919 828,06

87,88

1 4 9

Credit provizoriu

Credite nediferențiate

p.m.

47 000

0,—

CAPITOLUL 1 4 — TOTAL

16 977 000

19 686 500

14 919 828,06

87,88

CAPITOLUL 1 6

1 6 1

Cheltuieli aferente administrării personalului

1 6 1 0

Diverse cheltuieli pentru recrutarea personalului

Credite nediferențiate

207 000

278 500

174 234,32

84,17

1 6 1 2

Perfecționare profesională

Credite nediferențiate

1 540 500

1 534 000

1 483 465,47

96,30

Articolul 1 6 1 — Total

1 747 500

1 812 500

1 657 699,79

94,86

1 6 2

Misiuni

Credite nediferențiate

348 000

346 500

336 000,—

96,55

1 6 3

Intervenții în favoarea personalului instituției

1 6 3 0

Serviciul social

Credite nediferențiate

21 000

43 000

0,—

0,—

1 6 3 2

Relații sociale între membrii personalului și alte intervenții sociale

Credite nediferențiate

242 000

267 500

210 560,66

87,01

Articolul 1 6 3 — Total

263 000

310 500

210 560,66

80,06

1 6 5

Activități privind întregul personal al instituției

1 6 5 0

Serviciul medical

Credite nediferențiate

181 000

189 000

217 153,60

119,97

1 6 5 2

Restaurante și cantine

Credite nediferențiate

80 000

198 000

74 052,78

92,57

1 6 5 4

Centrul polivalent pentru copii

Credite nediferențiate

2 828 000

2 950 000

3 077 000,—

108,80

Articolul 1 6 5 — Total

3 089 000

3 337 000

3 368 206,38

109,04

CAPITOLUL 1 6 — TOTAL

5 447 500

5 806 500

5 572 466,83

102,29

Titlul 1 — Total

268 860 000

267 249 500

248 118 583,60

92,29

CAPITOLUL 1 0 —

MEMBRII INSTITUȚIEI

CAPITOLUL 1 2 —

FUNCȚIONARI ȘI AGENȚI TEMPORARI

CAPITOLUL 1 4 —

ALTE CATEGORII DE PERSONAL ȘI SERVICII EXTERNE

CAPITOLUL 1 6 —

ALTE CHELTUIELI PRIVIND PERSONALUL INSTITUȚIEI

CAPITOLUL 1 0 — MEMBRII INSTITUȚIEI

1 0 0     Remunerații și alte drepturi

1 0 0 0   Remunerații și indemnizații

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

23 185 000

22 849 000

21 629 589,62

Comentarii

Regulamentul nr. 422/67/CEE, nr. 5/67/Euratom al Consiliului din 25 iulie 1967 de stabilire a regimului financiar al președintelui și membrilor Comisiei, al președintelui, judecătorilor, avocaților generali și grefierului Curții de Justiție, al președintelui, membrilor și grefierului Tribunalului, precum și al președintelui, membrilor și grefierului Tribunalului Funcției Publice a Uniunii Europene (JO 187, 8.8.1967, p. 1), în special articolele 3, 4, 4a, 11 și 14.

Acest credit este destinat să acopere, pentru membrii instituției:

salariile de bază;

indemnizațiile de reședință;

alocațiile familiale, adică alocația pentru locuință, alocația pentru creșterea copilului și alocația școlară;

indemnizațiile de protocol și de funcție;

contribuția angajatorului (0,87 %) din asigurarea de boală profesională și de accident, precum și contribuția angajatorului (3,4 %) din asigurarea de boală;

alocația de naștere;

indemnizațiile prevăzute în caz de deces al unuia dintre membrii instituției;

plata coeficienților de corecție care se aplică la salariile de bază, indemnizațiile de reședință, alocațiile familiale și transferurile în străinătate ale unei părți din remunerația membrilor instituției (aplicare similară a articolului 17 din anexa VII la Statutul funcționarilor Uniunii Europene).

1 0 0 2   Drepturi în legătură cu începerea activității, mutarea și încetarea activității

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

553 000

565 000

476 943,05

Comentarii

Regulamentul nr. 422/67/CEE, nr. 5/67/Euratom al Consiliului din 25 iulie 1967 de stabilire a regimului financiar al președintelui și membrilor Comisiei, al președintelui, judecătorilor, avocaților generali și grefierului Curții de Justiție, al președintelui, membrilor și grefierului Tribunalului, precum și al președintelui, membrilor și grefierului Tribunalului Funcției Publice a Uniunii Europene (JO 187, 8.8.1967, p. 1), în special articolul 5.

Acest credit este destinat să acopere:

cheltuielile de călătorie ale membrilor instituției (inclusiv ale membrilor familiei) cu ocazia intrării în funcție sau a plecării din instituție;

indemnizațiile de instalare și de reinstalare datorate membrilor instituției cu ocazia intrării în funcție sau a plecării;

cheltuielile de mutare datorate membrilor instituției cu ocazia intrării în funcție sau a plecării din instituție.

1 0 2     Indemnizații tranzitorii

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

2 579 000

2 279 000

2 268 749,19

Comentarii

Regulamentul nr. 422/67/CEE, nr. 5/67/Euratom al Consiliului din 25 iulie 1967 de stabilire a regimului financiar al președintelui și membrilor Comisiei, al președintelui, judecătorilor, avocaților generali și grefierului Curții de Justiție, al președintelui, membrilor și grefierului Tribunalului, precum și al președintelui, membrilor și grefierului Tribunalului Funcției Publice a Uniunii Europene (JO 187, 8.8.1967, p. 1), în special articolul 7.

Acest credit este destinat să acopere indemnizațiile tranzitorii, alocațiile familiale, precum și coeficienții de corecție din țările de reședință ale membrilor instituției după încetarea activității.

1 0 3     Pensii

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

6 700 000

6 666 000

5 980 525,17

Comentarii

Regulamentul nr. 422/67/CEE, nr. 5/67/Euratom al Consiliului din 25 iulie 1967 de stabilire a regimului financiar al președintelui și membrilor Comisiei, al președintelui, judecătorilor, avocaților generali și grefierului Curții de Justiție, al președintelui, membrilor și grefierului Tribunalului, precum și al președintelui, membrilor și grefierului Tribunalului Funcției Publice a Uniunii Europene (JO 187, 8.8.1967, p. 1), în special articolele 8, 9, 15 și 18.

Acest credit este destinat să acopere:

pensiile pentru limită de vârstă ale foștilor membri ai instituției, precum și coeficienții de corecție din țara lor de reședință;

pensiile de invaliditate;

pensiile de urmaș pentru soții supraviețuitori și/sau orfanii foștilor membri ai instituției, precum și coeficienții de corecție din țara lor de reședință.

1 0 4     Misiuni

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

293 000

288 000

284 000,—

Comentarii

Regulamentul nr. 422/67/CEE, nr. 5/67/Euratom al Consiliului din 25 iulie 1967 de stabilire a regimului financiar al președintelui și membrilor Comisiei, al președintelui, judecătorilor, avocaților generali și grefierului Curții de Justiție, al președintelui, membrilor și grefierului Tribunalului, precum și al președintelui, membrilor și grefierului Tribunalului Funcției Publice a Uniunii Europene (JO 187, 8.8.1967, p. 1), în special articolul 6.

Acest credit este destinat să acopere cheltuielile de transport, plata diurnelor pentru misiuni, precum și cheltuielile conexe sau excepționale efectuate pentru executarea unei misiuni.

Cuantumul veniturilor alocate conform articolului 21 alineatul (3) din Regulamentul financiar: p.m.

1 0 6     Pregătire

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

439 500

435 000

256 168,22

Comentarii

Creditele prevăzute la acest articol sunt destinate să acopere cheltuielile de participare ale membrilor instituției la cursuri de limbi străine sau alte seminarii de perfecționare profesională.

1 0 9     Credit provizoriu

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

p.m.

275 000

0,—

Comentarii

Regulamentul (UE, Euratom) nr. 966/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 octombrie 2012 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii și de abrogare a Regulamentului (CE, Euratom) nr. 1605/2002 al Consiliului (JO L 298, 26.10.2012, p. 1).

Acest credit este destinat să acopere efectele eventualelor ajustări ale remunerațiilor și ale pensiilor ce urmează să fie fixate de către Consiliu în cursul exercițiului financiar.

Acest credit are un caracter strict temporar și nu poate fi utilizat decât după efectuarea unui virament către alte linii în conformitate cu dispozițiile din Regulamentul financiar.

CAPITOLUL 1 2 — FUNCȚIONARI ȘI AGENȚI TEMPORARI

Comentarii

O reducere forfetară de 3,7 % a fost aplicată creditelor înscrise la acest capitol.

1 2 0     Remunerații și alte drepturi

1 2 0 0   Remunerații și indemnizații

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

209 556 000

202 805 000

193 977 059,68

Comentarii

Statutul funcționarilor Uniunii Europene, în special articolele 62, 64, 65, 66, 67 și 68, precum și secțiunea I din anexa VII, articolul 69, precum și articolul 4 din anexa VII, articolul 18 din anexa XIII, articolele 72 și 73, precum și articolul 15 din anexa VIII, articolele 70, 74 și 75, articolul 8 din anexa VII și articolul 34.

Regimul aplicabil celorlalți agenți ai Uniunii Europene, în special articolele 28a, 42, 47 și 48.

Reglementarea privind asigurarea de sănătate pentru funcționarii Comunităților Europene, în special articolul 23.

Acest credit este destinat să acopere:

salariul de bază al funcționarilor și al personalului temporar;

alocațiile familiale, care cuprind alocația pentru locuință, alocația pentru creșterea copilului, alocația școlară, ale funcționarilor și ale personalului temporar;

indemnizația de expatriere a funcționarilor și a personalului temporar;

indemnizația de secretariat a funcționarilor din categoria AST care lucrează pe un post de stenodactilograf, operator telex, dactilograf, secretar executiv sau secretar principal;

contribuția angajatorului din asigurarea de sănătate (3,4 % din salariul de bază); contribuția agenților se ridică la 1,7 % din salariul de bază;

contribuția angajatorului din asigurarea de boli profesionale și de accident (0,87 % din salariul de bază) și cheltuielile suplimentare care rezultă din aplicarea dispozițiilor statutare în domeniu;

asigurarea de șomaj a agenților temporari;

plățile efectuate de instituție în favoarea agenților temporari în scopul constituirii sau al menținerii drepturilor acestora la pensie în țările lor de origine;

alocația de naștere și, în caz de deces al unui funcționar, remunerația globală a defunctului până la sfârșitul celei de-a treia luni ce urmează lunii decesului, precum și cheltuielile de transport al corpului până la locul de origine a defunctului;

cheltuielile de călătorie cu ocazia concediului anual pentru funcționari sau pentru personalul temporar, pentru soțul sau soția acestora și pentru persoanele aflate în întreținerea acestora, de la locul de muncă la locul de origine;

indemnizația de concediere pentru funcționarul stagiar concediat în caz de inaptitudine manifestă, indemnizația de reziliere a contractului unui agent temporar de către instituție, răscumpărarea drepturilor la pensie ale foștilor auxiliari numiți agenți temporari sau funcționari;

efectele coeficienților de corecție aplicabili remunerației funcționarilor și a agenților auxiliari și orelor suplimentare;

indemnizația pentru locuință și pentru transport;

indemnizațiile forfetare de funcție;

indemnizațiile forfetare de deplasare;

indemnizațiile pentru serviciu continuu ori în schimburi sau pentru obligația de a rămâne la dispoziția instituției la locul de muncă și/sau la domiciliu.

Cuantumul veniturilor alocate conform articolului 21 alineatul (3) din Regulamentul financiar: p.m.

1 2 0 2   Ore suplimentare plătite

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

689 500

728 500

670 334,49

Comentarii

Statutul funcționarilor Uniunii Europene, în special articolul 56 și anexa VI.

Acest credit este destinat să acopere indemnizațiile forfetare și plata cu ora pentru orele suplimentare lucrate de funcționari și de agenți, precum și de către agenții locali și care nu au putut fi compensate cu timp liber în conformitate cu modalitățile prevăzute.

1 2 0 4   Drepturi în legătură cu începerea activității, transferul și încetarea activității

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

2 210 500

2 908 000

1 990 214,84

Comentarii

Statutul funcționarilor Uniunii Europene, în special articolele 20 și 71, precum și articolele 5, 6, 7, 9 și 10 din anexa VII.

Acest credit este destinat să acopere:

cheltuielile de călătorie datorate funcționarilor și agenților temporari (inclusiv membrilor familiilor lor) la intrarea în funcție sau la încetarea activității;

indemnizațiile de instalare/reinstalare datorate agenților care trebuie să își schimbe reședința după începerea activității, precum și în momentul încetării definitive a activității, urmată de stabilirea într-o altă localitate;

cheltuielile de mutare datorate agenților care trebuie să își schimbe reședința după intrarea în funcție, precum și în momentul încetării definitive a activității, urmată de stabilirea într-o altă localitate;

diurnele datorate agenților care dovedesc că sunt obligați să își schimbe reședința după intrarea în funcție.

Cuantumul veniturilor alocate conform articolului 21 alineatul (3) din Regulamentul financiar: p.m.

1 2 2     Indemnizații după încetarea anticipată a activității

1 2 2 0   Indemnizații în caz de pensionare în interes de serviciu

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

230 000

230 000

92 704,45

Comentarii

Statutul funcționarilor Uniunii Europene, în special articolele 41, 50 și 72 și anexa IV.

Acest credit este destinat să acopere indemnizațiile care urmează să fie plătite funcționarilor disponibilizați în urma unei măsuri de reducere a numărului de posturi în instituție și titularilor unui post de grad AD 16, AD 15 sau AD 14 care sunt pensionați în interes de serviciu.

1 2 2 2   Indemnizații pentru încetarea definitivă a activității și sistemul special de pensionare pentru funcționari și agenți temporari

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

p.m.

p.m.

0,—

Comentarii

Statutul funcționarilor Uniunii Europene, în special articolele 64 și 72.

Acest credit are destinația de a acoperi:

indemnizațiile care urmează să fie plătite în temeiul statutului sau al regulamentelor;

cota-parte a angajatorului din asigurarea medicală a beneficiarilor de indemnizații;

efectele coeficienților de corecție aplicabili diverselor indemnizații.

1 2 9     Credit provizoriu

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

p.m.

1 728 000

0,—

Comentarii

Statutul funcționarilor Uniunii Europene, în special articolul 65.

Regulamentul (UE, Euratom) nr. 966/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 octombrie 2012 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii și de abrogare a Regulamentului (CE, Euratom) nr. 1605/2002 al Consiliului (JO L 298, 26.10.2012, p. 1).

Acest credit este destinat să acopere efectele eventualelor ajustări ale remunerațiilor și ale pensiilor ce urmează să fie fixate de către Consiliu în cursul exercițiului financiar.

Acest credit are un caracter strict provizoriu și nu poate fi utilizat decât după efectuarea unui virament către alte linii în conformitate cu dispozițiile din Regulamentul financiar.

CAPITOLUL 1 4 — ALTE CATEGORII DE PERSONAL ȘI SERVICII EXTERNE

1 4 0     Alți agenți și personal extern

1 4 0 0   Alți agenți

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

5 309 000

5 200 000

4 705 146,42

Comentarii

Regimul aplicabil celorlalți agenți ai Uniunii Europene, în special articolul 3 și titlurile III și IV, articolul 4 și titlul V, precum și articolul 5 și titlul VI.

Acest credit este destinat să acopere:

remunerația și contribuția angajatorului la sistemul de asigurări sociale al agenților auxiliari, al interpreților auxiliari, al agenților locali și al traducătorilor auxiliari;

onorariile și cheltuielile consilierilor speciali, inclusiv onorariile medicilor;

cheltuielile privind recurgerea eventuală la agenți contractuali.

Cuantumul veniturilor alocate conform articolului 21 alineatul (3) din Regulamentul financiar: p.m.

1 4 0 4   Stagii și schimburi de personal

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

670 500

676 000

560 000,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere:

cheltuielile privind detașarea funcționarilor statelor membre sau a altor experți naționali în cadrul serviciilor Curții de Justiție a Uniunii Europene;

finanțarea subvențiilor atribuite studenților care participă la o formare internă în cadrul serviciilor instituției.

1 4 0 5   Alte prestații externe

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

269 500

309 000

251 500,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere cheltuielile privind alte prestații complementare, în măsura în care prestațiile respective nu pot fi executate de personalul instituției.

1 4 0 6   Prestații externe în domeniul lingvistic

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

10 728 000

13 454 500

9 403 181,64

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere:

cheltuielile privind acțiunile fixate de Comitetul Interinstituțional pentru Traducere și Interpretare (CITI) ce vizează promovarea cooperării interinstituționale în domeniul lingvistic;

plata interpreților liber-profesioniști ai Direcției Generale Interpretare;

plata agenților interpreți de conferință;

plata prestațiilor operatorilor de conferință contractuali și ocazionali;

prestațiile complementare din domeniul corectării textelor, în special onorariile și cheltuielile făcute în legătură cu asigurarea, deplasarea, șederea și misiunea corectorilor liber-profesioniști, precum și cheltuielile administrative conexe;

cheltuielile în legătură cu prestațiile traducătorilor independenți ori interimari sau cu lucrările de dactilografie și altele încredințate în exterior de către serviciul de traduceri.

1 4 9     Credit provizoriu

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

p.m.

47 000

0,—

Comentarii

Statutul funcționarilor Uniunii Europene, în special articolele 65 și 65a și anexa XI.

Regulamentul (UE, Euratom) nr. 966/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 octombrie 2012 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii și de abrogare a Regulamentului (CE, Euratom) nr. 1605/2002 al Consiliului (JO L 298, 26.10.2012, p. 1).

Acest credit este destinat să acopere efectele eventualelor ajustări ale remunerațiilor care ar putea fi adoptate de către Consiliu în cursul exercițiului.

Acest credit are un caracter strict temporar și nu poate fi folosit decât după un transfer către articolele sau posturile din prezentul capitol în conformitate cu dispozițiile Regulamentului financiar.

CAPITOLUL 1 6 — ALTE CHELTUIELI PRIVIND PERSONALUL INSTITUȚIEI

1 6 1     Cheltuieli aferente administrării personalului

1 6 1 0   Diverse cheltuieli pentru recrutarea personalului

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

207 000

278 500

174 234,32

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere cheltuielile de publicitate, de convocare a candidaților, de închiriere a sălilor și a materialului în legătură cu organizarea concursurilor generale pe o bază interinstituțională. În cazuri justificate în mod corespunzător de nevoile funcționale și după consultarea Oficiului European pentru Selecția Personalului, acest credit poate fi utilizat parțial pentru organizarea de concursuri chiar de către instituție.

Cuantumul veniturilor alocate conform articolului 21 alineatul (3) din Regulamentul financiar: p.m.

1 6 1 2   Perfecționare profesională

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

1 540 500

1 534 000

1 483 465,47

Comentarii

Statutul funcționarilor Uniunii Europene, în special articolul 24a.

Acest credit este destinat să acopere organizarea de cursuri de perfecționare și de reciclare profesională, inclusiv cursuri de limbi străine, la nivel interinstituțional.

El acoperă în egală măsură cheltuielile efectuate în legătură cu materialul educativ și tehnic.

Cuantumul veniturilor alocate conform articolului 21 alineatul (3) din Regulamentul financiar: p.m.

1 6 2     Misiuni

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

348 000

346 500

336 000,—

Comentarii

Statutul funcționarilor Uniunii Europene, în special articolele 11, 12 și 13 din anexa VII.

Acest credit este destinat să acopere cheltuielile de transport, plata diurnelor de misiune, precum și cheltuielile accesorii sau speciale efectuate pentru executarea unei misiuni.

Cuantumul veniturilor alocate conform articolului 21 alineatul (3) din Regulamentul financiar: p.m.

1 6 3     Intervenții în favoarea personalului instituției

1 6 3 0   Serviciul social

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

21 000

43 000

0,—

Comentarii

Statutul funcționarilor Uniunii Europene, în special articolul 76.

Acest credit este destinat să acopere intervențiile în favoarea agenților care se găsesc într-o situație extrem de dificilă.

Acest credit este, de asemenea, destinat următoarelor persoane cu handicap, în cadrul unei politici în favoarea lor:

funcționari și agenți temporari în activitate;

soții/soțiile funcționarilor și agenților temporari în activitate;

toți copiii aflați în îngrijire în sensul Statutului funcționarilor Uniunii Europene.

El acoperă rambursarea, în limitele posibilităților bugetare și după epuizarea drepturilor eventual acordate la nivel național în țara de reședință sau de origine, a cheltuielilor de altă natură decât medicale care sunt recunoscute ca fiind necesare, sunt generate de handicap și justificate în mod corespunzător.

1 6 3 2   Relații sociale între membrii personalului și alte intervenții sociale

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

242 000

267 500

210 560,66

Comentarii

Acest credit este destinat:

să încurajeze și să susțină financiar orice inițiativă de promovare a relațiilor sociale între agenții de diverse naționalități, de exemplu, prin subvenții pentru cluburi, cercuri sportive și culturale ale personalului;

să acopere celelalte intervenții și subvenții în favoarea agenților și a familiilor acestora.

Cuantumul veniturilor alocate conform articolului 21 alineatul (3) din Regulamentul financiar: p.m.

1 6 5     Activități privind întregul personal al instituției

1 6 5 0   Serviciul medical

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

181 000

189 000

217 153,60

Comentarii

Statutul funcționarilor Uniunii Europene, în special articolul 59, precum și articolul 8 din anexa II.

Acest credit este destinat să acopere cheltuielile legate de controlul medical anual al tuturor funcționarilor, inclusiv analizele și examenele medicale cerute în cadrul acestui control și cheltuielile de funcționare a cabinetului medical.

Cuantumul veniturilor alocate conform articolului 21 alineatul (3) din Regulamentul financiar: p.m.

1 6 5 2   Restaurante și cantine

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

80 000

198 000

74 052,78

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere achiziționarea și întreținerea materialului din restaurant și cafenea, precum și o parte din cheltuielile de funcționare.

El acoperă și cheltuielile de transformare și de reînnoire a instalațiilor restaurantelor și ale cantinelor.

Cuantumul veniturilor alocate conform articolului 21 alineatul (3) din Regulamentul financiar: p.m.

1 6 5 4   Centrul polivalent pentru copii

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

2 828 000

2 950 000

3 077 000,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere cota-parte a Curții pentru Centrul polivalent pentru copii și Centrul de studii din Luxemburg.

Cuantumul veniturilor alocate conform articolului 21 alineatul (3) din Regulamentul financiar: p.m.

TITLUL 2

CLĂDIRI, MOBILIER, ECHIPAMENTE ȘI CHELTUIELI DE FUNCȚIONARE DIVERSE

Articolul

Postul

Rubrică

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

%

2012/2014

CAPITOLUL 2 0

2 0 0

Clădiri

2 0 0 0

Chirii

Credite nediferențiate

9 531 500

13 132 000

12 758 042,02

133,85

2 0 0 1

Leasing

Credite nediferențiate

32 790 000

30 030 000

42 019 048,39

128,15

2 0 0 3

Achiziția de bunuri imobile

Credite nediferențiate

p.m.

p.m.

0,—

2 0 0 5

Construcții de imobile

Credite nediferențiate

p.m.

p.m.

0,—

2 0 0 7

Amenajarea spațiilor

Credite nediferențiate

1 350 000

1 520 000

310 585,27

23,01

2 0 0 8

Studii și asistență tehnică legate de proiectele imobiliare

Credite nediferențiate

976 000

1 440 000

1 405 703,29

144,03

Articolul 2 0 0 — Total

44 647 500

46 122 000

56 493 378,97

126,53

2 0 2

Cheltuieli aferente clădirilor

2 0 2 2

Curățenie și întreținere

Credite nediferențiate

7 962 000

7 153 000

5 852 316,07

73,50

2 0 2 4

Consumul de energie

Credite nediferențiate

3 852 500

2 870 000

2 379 087,37

61,75

2 0 2 6

Securitatea și supravegherea clădirilor

Credite nediferențiate

5 776 000

5 684 000

5 239 200,84

90,71

2 0 2 8

Asigurări

Credite nediferențiate

112 000

112 000

107 536,03

96,01

2 0 2 9

Alte cheltuieli aferente clădirilor

Credite nediferențiate

305 000

324 000

286 789,08

94,03

Articolul 2 0 2 — Total

18 007 500

16 143 000

13 864 929,39

77,—

CAPITOLUL 2 0 — TOTAL

62 655 000

62 265 000

70 358 308,36

112,29

CAPITOLUL 2 1

2 1 0

Echipamente, cheltuieli de exploatare și servicii aferente informaticii și telecomunicațiilor

2 1 0 0

Achiziția, lucrările de reparație și de întreținere a hardware-ului și a software-ului

Credite nediferențiate

5 307 500

5 371 000

4 889 910,88

92,13

2 1 0 2

Servicii externe pentru exploatarea, realizarea și întreținerea software-ului și a sistemelor

Credite nediferențiate

9 914 000

9 883 000

10 069 258,71

101,57

2 1 0 3

Telecomunicații

Credite nediferențiate

801 000

800 000

926 615,30

115,68

Articolul 2 1 0 — Total

16 022 500

16 054 000

15 885 784,89

99,15

2 1 2

Mobilier

Credite nediferențiate

636 000

926 000

1 026 692,06

161,43

2 1 4

Echipament și instalații tehnice

Credite nediferențiate

252 500

244 000

398 717,83

157,91

2 1 6

Mijloace de transport

Credite nediferențiate

1 403 500

1 408 500

1 299 830,93

92,61

CAPITOLUL 2 1 — TOTAL

18 314 500

18 632 500

18 611 025,71

101,62

CAPITOLUL 2 3

2 3 0

Papetărie, materiale de birou și consumabile diverse

Credite nediferențiate

649 500

736 000

699 844,79

107,75

2 3 1

Cheltuieli financiare

Credite nediferențiate

50 000

20 000

15 086,25

30,17

2 3 2

Cheltuieli judiciare și daune

Credite nediferențiate

20 000

20 000

8 579,—

42,90

2 3 6

Cheltuieli poștale

Credite nediferențiate

350 000

350 000

635 000,—

181,43

2 3 8

Alte cheltuieli administrative

Credite nediferențiate

418 000

1 717 000

352 131,56

84,24

CAPITOLUL 2 3 — TOTAL

1 487 500

2 843 000

1 710 641,60

115,—

CAPITOLUL 2 5

2 5 2

Cheltuieli de protocol și de reprezentare

Credite nediferențiate

149 000

197 000

131 153,51

88,02

2 5 4

Reuniuni, congrese și conferințe

Credite nediferențiate

291 000

326 000

239 529,94

82,31

2 5 6

Cheltuieli de informare și de participare la manifestări publice

Credite nediferențiate

147 500

173 500

137 072,75

92,93

2 5 7

Informatică juridică

Credite nediferențiate

p.m.

p.m.

0,—

CAPITOLUL 2 5 — TOTAL

587 500

696 500

507 756,20

86,43

CAPITOLUL 2 7

2 7 0

Consultații, studii și monitorizări cu caracter limitat

Credite nediferențiate

p.m.

p.m.

0,—

2 7 2

Cheltuieli de documentare, de bibliotecă și de arhivare

Credite nediferențiate

1 349 000

1 333 500

1 263 606,74

93,67

2 7 4

Producere și difuzare

2 7 4 0

Jurnalul Oficial

Credite nediferențiate

650 000

630 000

600 000,—

92,31

2 7 4 1

Publicații cu caracter general

Credite nediferențiate

1 412 000

1 185 000

2 367 447,91

167,67

Articolul 2 7 4 — Total

2 062 000

1 815 000

2 967 447,91

143,91

CAPITOLUL 2 7 — TOTAL

3 411 000

3 148 500

4 231 054,65

124,04

Titlul 2 — Total

86 455 500

87 585 500

95 418 786,52

110,37

CAPITOLUL 2 0 —

CLĂDIRI ȘI CHELTUIELI CONEXE

CAPITOLUL 2 1 —

INFORMATICĂ, ECHIPAMENTE ȘI MOBILIER: ACHIZIȚIE, ÎNCHIRIERE ȘI ÎNTREȚINERE

CAPITOLUL 2 3 —

CHELTUIELI ADMINISTRATIVE CURENTE

CAPITOLUL 2 5 —

CHELTUIELI AFERENTE REUNIUNILOR ȘI CONFERINȚELOR

CAPITOLUL 2 7 —

INFORMAȚIE: ACHIZIȚIE, ARHIVARE, PRODUCERE ȘI DIFUZARE

CAPITOLUL 2 0 — CLĂDIRI ȘI CHELTUIELI CONEXE

2 0 0     Clădiri

2 0 0 0   Chirii

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

9 531 500

13 132 000

12 758 042,02

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere cheltuielile legate de chiriile pentru clădirile ocupate de instituție.

Cuantumul veniturilor alocate conform articolului 21 alineatul (3) din Regulamentul financiar: p.m.

2 0 0 1   Leasing

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

32 790 000

30 030 000

42 019 048,39

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere indemnizațiile datorate pentru clădirile care fac obiectul unui contract de leasing.

Cuantumul veniturilor alocate conform articolului 21 alineatul (3) din Regulamentul financiar: p.m.

2 0 0 3   Achiziția de bunuri imobile

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

p.m.

p.m.

0,—

2 0 0 5   Construcții de imobile

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

p.m.

p.m.

0,—

Comentarii

Acest post este destinat să primească înscrierea eventuală a unui credit destinat construirii de imobile.

2 0 0 7   Amenajarea spațiilor

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

1 350 000

1 520 000

310 585,27

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere:

executarea diferitelor lucrări de amenajare, în special legate de compartimentare, perdele, cabluri, vopsele, tapiserie, acoperire a solului, plafoane false și instalații tehnice aferente;

cheltuielile legate de lucrările care rezultă din studii și asistență.

Cuantumul veniturilor alocate conform articolului 21 alineatul (3) din Regulamentul financiar: p.m.

2 0 0 8   Studii și asistență tehnică legate de proiectele imobiliare

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

976 000

1 440 000

1 405 703,29

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere cheltuielile legate de studiile și de asistența tehnică referitoare la proiectele imobiliare de mare anvergură.

2 0 2     Cheltuieli aferente clădirilor

2 0 2 2   Curățenie și întreținere

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

7 962 000

7 153 000

5 852 316,07

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere cheltuielile de întreținere și de curățenie, în conformitate cu contractele în curs, a spațiilor, a instalațiilor tehnice, precum și cheltuielile pentru lucrări și materialul necesar pentru întreținerea generală (refacerea zugrăvelii, reparații etc.) a clădirilor ocupate de instituție.

Cuantumul veniturilor alocate conform articolului 21 alineatul (3) din Regulamentul financiar: p.m.

2 0 2 4   Consumul de energie

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

3 852 500

2 870 000

2 379 087,37

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere cheltuielile cu consumul de apă, de gaz, de electricitate și de încălzire.

Cuantumul veniturilor alocate conform articolului 21 alineatul (3) din Regulamentul financiar este estimat la 120 000 EUR.

2 0 2 6   Securitatea și supravegherea clădirilor

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

5 776 000

5 684 000

5 239 200,84

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere cheltuielile cu supravegherea clădirilor ocupate de instituție.

Cuantumul veniturilor alocate conform articolului 21 alineatul (3) din Regulamentul financiar: p.m.

2 0 2 8   Asigurări

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

112 000

112 000

107 536,03

Comentarii

Acest credit este destinat să asigure plata primelor prevăzute în polițele de asigurare aferente clădirilor ocupate de instituție.

Cuantumul veniturilor alocate conform articolului 21 alineatul (3) din Regulamentul financiar: p.m.

2 0 2 9   Alte cheltuieli aferente clădirilor

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

305 000

324 000

286 789,08

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere celelalte cheltuieli curente în materie de imobile ce nu sunt prevăzute în mod special la celelalte articole din prezentul capitol, în special taxa de drum, asanare, ridicarea gunoiului, material de semnalizare etc.

Cuantumul veniturilor alocate conform articolului 21 alineatul (3) din Regulamentul financiar: p.m.

CAPITOLUL 2 1 — INFORMATICĂ, ECHIPAMENTE ȘI MOBILIER: ACHIZIȚIE, ÎNCHIRIERE ȘI ÎNTREȚINERE

2 1 0     Echipamente, cheltuieli de exploatare și servicii aferente informaticii și telecomunicațiilor

2 1 0 0   Achiziția, lucrările de reparație și de întreținere a hardware-ului și a software-ului

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

5 307 500

5 371 000

4 889 910,88

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere cheltuielile aferente achiziționării, reînnoirii, închirierii, reparării și întreținerii tuturor echipamentelor și instalațiilor în legătură cu informatica, birotica și telefonia (inclusiv faxurile, materialul pentru videoconferință și materialul multimedia), precum și materialul folosit pentru interpretare, precum cabinele, căștile, aparatele de ascultare pentru instalații de interpretare simultană.

Cuantumul veniturilor alocate conform articolului 21 alineatul (3) din Regulamentul financiar: p.m.

2 1 0 2   Servicii externe pentru exploatarea, realizarea și întreținerea software-ului și a sistemelor

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

9 914 000

9 883 000

10 069 258,71

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere lucrările de analiză și de programare de studii informatice.

Cuantumul veniturilor alocate conform articolului 21 alineatul (3) din Regulamentul financiar: p.m.

2 1 0 3   Telecomunicații

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

801 000

800 000

926 615,30

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere toate cheltuielile în legătură cu telecomunicațiile, cum ar fi abonamentele și cheltuielile efectuate cu comunicațiile telefonice (fixe și mobile).

El acoperă în egală măsură cheltuielile în legătură cu rețelele de transmitere a datelor.

Cuantumul veniturilor alocate conform articolului 21 alineatul (3) din Regulamentul financiar este estimat la 50 000 EUR.

2 1 2     Mobilier

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

636 000

926 000

1 026 692,06

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere:

achiziția de mobilier suplimentar;

reînnoirea unei părți din mobilierul vechi de cel puțin 15 ani și a mobilierului care nu mai poate fi reparat;

închirierea de mobilier;

cheltuielile de întreținere și de reparare a mobilierului.

Cuantumul veniturilor alocate conform articolului 21 alineatul (3) din Regulamentul financiar: p.m.

2 1 4     Echipament și instalații tehnice

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

252 500

244 000

398 717,83

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere:

cheltuielile de achiziție a echipamentelor tehnice;

reînnoirea echipamentelor tehnice, în special a materialului audiovizual, de arhivare, de bibliotecă, precum și a diverselor scule pentru atelierele de întreținere a clădirilor și a materialului de reprografie, de difuzare și de curierat;

cheltuielile legate de închirierea echipamentului și a instalațiilor tehnice;

cheltuielile de întreținere și reparare a echipamentului menționat la acest articol.

Cuantumul veniturilor alocate conform articolului 21 alineatul (3) din Regulamentul financiar: p.m.

2 1 6     Mijloace de transport

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

1 403 500

1 408 500

1 299 830,93

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere:

achiziția de mijloace de transport;

reînnoirea vehiculelor care au parcurs cel mai mare număr de kilometri peste limita de 120 000 km;

cheltuielile de închiriere și de exploatare a autovehiculelor închiriate;

întreținere, reparare, parcare, staționare, taxe de autostradă și asigurare pentru autovehiculele de serviciu.

Cuantumul veniturilor alocate conform articolului 21 alineatul (3) din Regulamentul financiar este estimat la 84 700 EUR.

CAPITOLUL 2 3 — CHELTUIELI ADMINISTRATIVE CURENTE

2 3 0     Papetărie, materiale de birou și consumabile diverse

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

649 500

736 000

699 844,79

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere cheltuielile legate de achiziția următoarelor materiale și produse de papetărie:

hârtie pentru fotocopiere, fotocopii și pentru facturi;

hârtie și materiale de birou;

materiale pentru atelierele de reproducere a documentelor;

materiale pentru serviciile de difuzare și de curierat;

materiale pentru înregistrare sonoră;

imprimate și formulare;

materiale pentru echipamente de informatică și de birou;

alte materiale și materiale care nu sunt înscrise în inventar.

Cuantumul veniturilor alocate conform articolului 21 alineatul (3) din Regulamentul financiar este estimat la 1 100 EUR.

2 3 1     Cheltuieli financiare

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

50 000

20 000

15 086,25

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere cheltuielile bancare (comisioane, agiouri, costuri diverse), precum și alte cheltuieli financiare.

Dobânzile bancare acumulate în contul instituției sunt înscrise la rubrica încasări.

2 3 2     Cheltuieli judiciare și daune

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

20 000

20 000

8 579,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere, printre altele, onorariile avocaților care asistă agentul instituției în cauzele care opun administrația unuia dintre funcționarii sau agenții săi, precum și daunele-interese.

Cuantumul veniturilor alocate conform articolului 21 alineatul (3) din Regulamentul financiar: p.m.

2 3 6     Cheltuieli poștale

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

350 000

350 000

635 000,—

Comentarii

Cuantumul veniturilor alocate conform articolului 21 alineatul (3) din Regulamentul financiar: p.m.

2 3 8     Alte cheltuieli administrative

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

418 000

1 717 000

352 131,56

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere:

asigurările diverse (în special răspundere civilă, furt, risc legat de echipamentele de tratare a textelor, risc electronic);

cumpărarea, întreținerea și curățarea, în principal, a robelor magistraților, ale aprozilor și ale șoferilor, a hainelor de lucru pentru personalul responsabil de reproducerea documentelor și pentru personalul echipei de întreținere;

cheltuieli diverse pentru reuniuni interne;

cheltuieli în legătură cu mutarea și manipularea materialului, a mobilierului și a materialelor de birou;

cheltuielile de funcționare efectuate de prestatorii de servicii;

celelalte cheltuieli de funcționare care nu sunt prevăzute în mod special la liniile precedente.

Cuantumul veniturilor alocate conform articolului 21 alineatul (3) din Regulamentul financiar: p.m.

CAPITOLUL 2 5 — CHELTUIELI AFERENTE REUNIUNILOR ȘI CONFERINȚELOR

2 5 2     Cheltuieli de protocol și de reprezentare

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

149 000

197 000

131 153,51

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere cheltuielile aferente obligațiilor ce incumbă instituției în materie de protocol și de reprezentare, precum și cheltuielile de protocol și de reprezentare ale membrilor personalului.

2 5 4     Reuniuni, congrese și conferințe

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

291 000

326 000

239 529,94

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere în principal organizarea, cu colaborarea ministerelor justiției, de seminarii și de alte acțiuni de pregătire la sediul instituției pentru magistrați și alți juriști ai statelor membre.

Dezvoltarea jurisprudenței instituției și a instanțelor naționale în materie de drept al Uniunii impune efectuarea unor reuniuni de studiu cu magistrații instanțelor superioare naționale și cu specialiști în dreptul Uniunii.

Acest credit este destinat în egală măsură să acopere cheltuielile de organizare, inclusiv cheltuielile de călătorie și de ședere ale participanților.

Cuantumul veniturilor alocate conform articolului 21 alineatul (3) din Regulamentul financiar: p.m.

2 5 6     Cheltuieli de informare și de participare la manifestări publice

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

147 500

173 500

137 072,75

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere achiziția și publicarea lucrărilor de interes general privind dreptul Uniunii, celelalte cheltuieli de informare și costurile fotografiilor, precum și participarea la cheltuielile legate de vizitele făcute la instituție.

Cuantumul veniturilor alocate conform articolului 21 alineatul (3) din Regulamentul financiar: p.m.

2 5 7     Informatică juridică

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

p.m.

p.m.

0,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere o eventuală cerere de contribuții pe care Comisia ar putea-o adresa celorlalte instituții în legătură cu serviciul de informatică juridică (alimentarea și difuzarea bazei de date interinstituționale).

CAPITOLUL 2 7 — INFORMAȚIE: ACHIZIȚIE, ARHIVARE, PRODUCERE ȘI DIFUZARE

2 7 0     Consultații, studii și monitorizări cu caracter limitat

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

p.m.

p.m.

0,—

2 7 2     Cheltuieli de documentare, de bibliotecă și de arhivare

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

1 349 000

1 333 500

1 263 606,74

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere:

achiziția de lucrări, de documente și de alte publicații, precum și de actualizări ale volumelor existente;

introducerea și cumpărarea de date informatizate în domeniul documentației juridice;

echiparea cu materiale speciale pentru bibliotecă;

cheltuielile aferente abonamentelor la ziare, la periodice nespecializate și la buletine diverse;

cheltuielile aferente abonamentelor la agențiile de presă;

cheltuielile de legătorie și de conservare a cărților din bibliotecă;

cheltuielile de conectare la anumite baze de date juridice externe.

Cuantumul veniturilor alocate conform articolului 21 alineatul (3) din Regulamentul financiar: p.m.

2 7 4     Producere și difuzare

2 7 4 0   Jurnalul Oficial

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

650 000

630 000

600 000,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere costurile de publicare în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Cuantumul veniturilor alocate conform articolului 21 alineatul (3) din Regulamentul financiar este estimat la 20 000 EUR.

2 7 4 1   Publicații cu caracter general

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

1 412 000

1 185 000

2 367 447,91

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere în special cheltuielile de tipărire și de difuzare a Repertoriului de jurisprudență a Curții, inclusiv jurisprudența Tribunalului și a Tribunalului Funcției Publice, precum și a prezentării sistematice a jurisprudenței de drept al Uniunii.

Acest credit este destinat în egală măsură să acopere cheltuielile de editare a Raportului anual al Curții și a altor broșuri de prezentare a Curții, puse la dispoziția vizitatorilor.

Cuantumul veniturilor alocate conform articolului 21 alineatul (3) din Regulamentul financiar: p.m.

TITLUL 3

CHELTUIELI AFERENTE EXERCITĂRII DE CĂTRE INSTITUȚIE A MISIUNILOR SALE SPECIFICE

Articolul

Postul

Rubrică

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

%

2012/2014

CAPITOLUL 3 7

3 7 1

Cheltuieli specifice Curții de Justiție a Uniunii Europene

3 7 1 0

Cheltuielile Curții

Credite nediferențiate

52 000

45 000

30 322,40

58,31

3 7 1 1

Comitetul de arbitraj prevăzut la articolul 18 din Tratatul de instituire a Comunității Europene a Energiei Atomice

Credite nediferențiate

p.m.

p.m.

0,—

Articolul 3 7 1 — Total

52 000

45 000

30 322,40

58,31

CAPITOLUL 3 7 — TOTAL

52 000

45 000

30 322,40

58,31

Titlul 3 — Total

52 000

45 000

30 322,40

58,31

CAPITOLUL 3 7 —

CHELTUIELI SPECIFICE ALE ANUMITOR INSTITUȚII ȘI ALE ANUMITOR ORGANE

CAPITOLUL 3 7 — CHELTUIELI SPECIFICE ALE ANUMITOR INSTITUȚII ȘI ALE ANUMITOR ORGANE

3 7 1     Cheltuieli specifice Curții de Justiție a Uniunii Europene

3 7 1 0   Cheltuielile Curții

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

52 000

45 000

30 322,40

Comentarii

Acest credit trebuie să permită funcționarea normală a justiției pentru toate cazurile de acordare a asistenței judiciare și pentru toate cheltuielile în legătură cu martorii și experții, cu cercetarea la fața locului și cu comisiile rogatorii, cu onorariile avocaților și pentru alte cheltuieli, care vor trebui eventual să fie puse în sarcina instituției.

Cuantumul veniturilor alocate conform articolului 21 alineatul (3) din Regulamentul financiar: p.m.

3 7 1 1   Comitetul de arbitraj prevăzut la articolul 18 din Tratatul de instituire a Comunității Europene a Energiei Atomice

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

p.m.

p.m.

0,—

TITLUL 10

ALTE CHELTUIELI

Articolul

Postul

Rubrică

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

%

2012/2014

CAPITOLUL 10 0

p.m.

p.m.

0,—

CAPITOLUL 10 0 — TOTAL

p.m.

p.m.

0,—

CAPITOLUL 10 1

p.m.

p.m.

0,—

CAPITOLUL 10 1 — TOTAL

p.m.

p.m.

0,—

Titlul 10 — Total

p.m.

p.m.

0,—

TOTAL GENERAL

355 367 500

354 880 000

343 567 692,52

96,68

CAPITOLUL 10 0 —

CREDITE PROVIZORII

CAPITOLUL 10 1 —

REZERVĂ PENTRU CHELTUIELI NEPREVĂZUTE

CAPITOLUL 10 0 — CREDITE PROVIZORII

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

p.m.

p.m.

0,—

CAPITOLUL 10 1 — REZERVĂ PENTRU CHELTUIELI NEPREVĂZUTE

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

p.m.

p.m.

0,—

PERSONAL

Secțiunea IV – Curtea de Justiție a Uniunii Europene

Grupe de funcții şi grade

Curtea de Justiție a Uniunii Europene

2014

2013

(exceptând rectificarea bugetară nr. 4/2013)

Posturi permanente

Posturi temporare

Posturi permanente

Posturi temporare

AD 16

5

5

AD 15

10

1

10

1

AD 14

45 (62)

47 (63)

45 (64)

45 (65)

AD 13

120

100

AD 12

99 (66)

72

102 (67)

68

AD 11

50

79

67

75

AD 10

52

37

42

34

AD 9

196

2

136

2

AD 8

100

1

170

1

AD 7

175

156

AD 6

27

44

AD 5

52

28

49

28

Total

931

267

926

254

AST 11

10

10

AST 10

17

1

12

1

AST 9

30

29

AST 8

47

5

41

5

AST 7

56

31

67

29

AST 6

62

24

65

24

AST 5

65

49

66

47

AST 4

91

42

81

42

AST 3

167

11

140

10

AST 2

40

6

84

5

AST 1

39

57

Total

624

169

652

163

AST/SC 6

AST/SC 5

AST/SC 4

AST/SC 3

AST/SC 2

AST/SC 1

Total

Total general

1 555  (68)

436

1 578  (69)

417

Total general

1 991  (70)

1 995  (71)

SECȚIUNEA V

CURTEA DE CONTURI

SITUAȚIA VENITURILOR

Contribuția Uniunii Europene la finanțarea cheltuielilor Curții de Conturi în exercițiul financiar 2014

Rubrică

Sumă

Cheltuieli

133 497 575

Resurse proprii

–19 801 000

Contribuția datorată

113 696 575

RESURSE PROPRII

TITLUL 4

VENITURI PROVENITE DE LA PERSONALUL INSTITUȚIEI

Articolul

Postul

Rubrică

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

%

2012/2014

CAPITOLUL 4 0

4 0 0

Încasări din impozitul pe remunerațiile, salariile și indemnizațiile membrilor instituției, ale funcționarilor și ale celorlalți agenți

10 004 000

10 170 000

9 558 707,34

95,55

4 0 3

Încasări din contribuția temporară care afectează remunerațiile membrilor instituției, ale funcționarilor și ale celorlalți agenți în activitate

p.m.

p.m.

0,—

4 0 4

Încasări din prelevarea specială care afectează remunerațiile membrilor instituției, ale funcționarilor și ale celorlalți agenți în activitate

1 500 000

1 400 000

1 447 586,43

96,51

CAPITOLUL 4 0 — TOTAL

11 504 000

11 570 000

11 006 293,77

95,67

CAPITOLUL 4 1

4 1 0

Contribuția personalului la finanțarea sistemului de pensii

8 097 000

8 400 000

8 080 826,04

99,80

4 1 1

Transferul sau achiziționarea drepturilor la pensie de către personal

p.m.

p.m.

49 840,99

4 1 2

Contribuția funcționarilor și a agenților temporari aflați în concediu în interes personal la sistemul de pensii

p.m.

p.m.

0,—

CAPITOLUL 4 1 — TOTAL

8 097 000

8 400 000

8 130 667,03

100,42

Titlul 4 — Total

19 601 000

19 970 000

19 136 960,80

97,63

CAPITOLUL 4 0 —

IMPOZITE ȘI REȚINERI DIVERSE

CAPITOLUL 4 1 —

CONTRIBUȚIA LA SISTEMUL DE PENSII

CAPITOLUL 4 0 — IMPOZITE ȘI REȚINERI DIVERSE

4 0 0     Încasări din impozitul pe remunerațiile, salariile și indemnizațiile membrilor instituției, ale funcționarilor și ale celorlalți agenți

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

10 004 000

10 170 000

9 558 707,34

Comentarii

Protocol privind privilegiile și imunitățile Uniunii Europene, în special articolul 12.

Regulamentul nr. 422/67/CEE, nr. 5/67/Euratom al Consiliului din 25 iulie 1967 de stabilire a regimului financiar al președintelui și membrilor Comisiei, al președintelui, judecătorilor, avocaților generali și grefierului Curții de Justiție, al președintelui, membrilor și grefierului Tribunalului și al președintelui, membrilor și grefierului Tribunalului Funcției Publice a Uniunii Europene (JO 187, 8.8.1967, p. 1).

Regulamentul (CEE, Euratom, CECO) nr. 260/68 al Consiliului din 29 februarie 1968 de stabilire a condițiilor și a procedurii de aplicare a impozitului stabilit în beneficiul Comunităților Europene (JO L 56, 4.3.1968, p. 8).

Regulamentul (CEE, Euratom, CECO) nr. 2290/77 al Consiliului din 18 octombrie 1977 de stabilire a regimului financiar al membrilor Curții de Conturi (JO L 268, 20.10.1977, p. 1).

4 0 3     Încasări din contribuția temporară care afectează remunerațiile membrilor instituției, ale funcționarilor și ale celorlalți agenți în activitate

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

0,—

Comentarii

Regulamentul nr. 422/67/CEE, nr. 5/67/Euratom al Consiliului din 25 iulie 1967 de stabilire a regimului financiar al președintelui și membrilor Comisiei, al președintelui, judecătorilor, avocaților generali și grefierului Curții de Justiție, al președintelui, membrilor și grefierului Tribunalului și al președintelui, membrilor și grefierului Tribunalului Funcției Publice a Uniunii Europene (JO 187, 8.8.1967, p. 1).

Regulamentul (CEE, Euratom, CECO) nr. 2290/77 al Consiliului din 18 octombrie 1977 de stabilire a regimului financiar al membrilor Curții de Conturi (JO L 268, 20.10.1977, p. 1).

Statutul funcționarilor Comunităților Europene, în special articolul 66a în forma în vigoare înainte de 15 decembrie 2003.

4 0 4     Încasări din prelevarea specială care afectează remunerațiile membrilor instituției, ale funcționarilor și ale celorlalți agenți în activitate

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

1 500 000

1 400 000

1 447 586,43

Comentarii

Statutul funcționarilor Uniunii Europene, în special articolul 66a.

Regulamentul (CEE, Euratom, CECO) nr. 2290/77 al Consiliului din 18 octombrie 1977 de stabilire a regimului financiar al membrilor Curții de Conturi (JO L 268, 20.10.1977, p. 1).

CAPITOLUL 4 1 — CONTRIBUȚIA LA SISTEMUL DE PENSII

4 1 0     Contribuția personalului la finanțarea sistemului de pensii

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

8 097 000

8 400 000

8 080 826,04

Comentarii

Statutul funcționarilor Uniunii Europene, în special articolul 83 alineatul (2).

4 1 1     Transferul sau achiziționarea drepturilor la pensie de către personal

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

49 840,99

Comentarii

Statutul funcționarilor Uniunii Europene, în special articolul 4, articolul 11 alineatele (2) și (3) și articolul 48 din anexa VIII.

4 1 2     Contribuția funcționarilor și a agenților temporari aflați în concediu în interes personal la sistemul de pensii

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

0,—

Comentarii

Statutul funcționarilor Uniunii Europene.

Regimul aplicabil celorlalți agenți ai Uniunii Europene.

TITLUL 5

VENITURI DIN FUNCȚIONAREA ADMINISTRATIVĂ A INSTITUȚIEI

Articolul

Postul

Rubrică

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

%

2012/2014

CAPITOLUL 5 0

5 0 0

Încasări din vânzarea de bunuri mobile (livrări de bunuri)

5 0 0 0

Încasări din vânzarea de mijloace de transport – Venituri alocate

p.m.

p.m.

0,—

5 0 0 1

Încasări din vânzarea de alte bunuri mobile – Venituri alocate (fostul articol 5 0 0)

p.m.

p.m.

0,—

Articolul 5 0 0 — Total

p.m.

p.m.

0,—

5 0 2

Încasări din vânzarea de publicații, imprimate și filme – Venituri alocate

p.m.

p.m.

11 507,53

CAPITOLUL 5 0 — TOTAL

p.m.

p.m.

11 507,53

CAPITOLUL 5 1

5 1 1

Încasări din închirieri și subînchirieri de bunuri imobile și rambursarea de cheltuieli locative

5 1 1 0

Încasări din închirieri și subînchirieri de bunuri imobile – Venituri alocate

p.m.

p.m.

0,—

5 1 1 1

Rambursarea de cheltuieli locative – Venituri alocate

p.m.

p.m.

0,—

Articolul 5 1 1 — Total

p.m.

p.m.

0,—

CAPITOLUL 5 1 — TOTAL

p.m.

p.m.

0,—

CAPITOLUL 5 2

5 2 0

Venituri din investiții sau împrumuturi acordate, dobânzi bancare și altele, încasate în conturile instituției

p.m.

p.m.

59 395,56

5 2 2

Dobânzi încasate pentru prefinanțări

p.m.

p.m.

0,—

CAPITOLUL 5 2 — TOTAL

p.m.

p.m.

59 395,56

CAPITOLUL 5 5

5 5 0

Venituri provenite din încasări pentru serviciile și lucrările prestate în beneficiul altor instituții sau organisme, inclusiv cuantumul indemnizațiilor de misiune plătite în numele altor instituții sau organisme și rambursate de către acestea – Venituri alocate

p.m.

p.m.

0,—

5 5 1

Venituri provenite de la terți pentru serviciile și lucrările prestate la cererea acestora – Venituri alocate

p.m.

p.m.

0,—

CAPITOLUL 5 5 — TOTAL

p.m.

p.m.

0,—

CAPITOLUL 5 7

5 7 0

Venituri provenind din restituirea sumelor plătite nejustificat – Venituri alocate

p.m.

p.m.

149 362,51

5 7 1

Venituri corespunzătoare unei anumite destinații, precum veniturile provenite de la fundații, din subvenții, donații și moșteniri, inclusiv veniturile alocate proprii fiecărei instituții – Venituri alocate

p.m.

p.m.

0,—

5 7 3

Alte contribuții și restituiri aferente funcționării administrative a instituției – Venituri alocate

p.m.

p.m.

0,—

CAPITOLUL 5 7 — TOTAL

p.m.

p.m.

149 362,51

CAPITOLUL 5 8

5 8 0

Venituri provenind din indemnizațiile locative – Venituri alocate

p.m.

p.m.

0,—

5 8 1

Venituri provenind din indemnizațiile de asigurări încasate – Venituri alocate

p.m.

p.m.

0,—

CAPITOLUL 5 8 — TOTAL

p.m.

p.m.

0,—

CAPITOLUL 5 9

5 9 0

Alte venituri provenind din gestionarea administrativă

p.m.

p.m.

19,46

CAPITOLUL 5 9 — TOTAL

p.m.

p.m.

19,46

Titlul 5 — Total

p.m.

p.m.

220 285,06

CAPITOLUL 5 0 —

ÎNCASĂRI DIN VÂNZAREA DE BUNURI MOBILE (LIVRĂRI DE BUNURI) ȘI IMOBILE

CAPITOLUL 5 1 —

ÎNCASĂRI DIN ÎNCHIRIERI

CAPITOLUL 5 2 —

VENITURI DIN INVESTIȚII SAU ÎMPRUMUTURI ACORDATE, DOBÂNZI BANCARE ȘI ALTELE

CAPITOLUL 5 5 —

VENITURI PROVENIND DIN ÎNCASĂRILE PENTRU SERVICIILE ȘI LUCRĂRILE PRESTATE

CAPITOLUL 5 7 —

ALTE CONTRIBUȚII ȘI RESTITUIRI AFERENTE FUNCȚIONĂRII ADMINISTRATIVE A INSTITUȚIEI

CAPITOLUL 5 8 —

INDEMNIZAȚII DIVERSE

CAPITOLUL 5 9 —

ALTE VENITURI PROVENIND DIN GESTIONAREA ADMINISTRATIVĂ

CAPITOLUL 5 0 — ÎNCASĂRI DIN VÂNZAREA DE BUNURI MOBILE (LIVRĂRI DE BUNURI) ȘI IMOBILE

5 0 0     Încasări din vânzarea de bunuri mobile (livrări de bunuri)

5 0 0 0   Încasări din vânzarea de mijloace de transport – Venituri alocate

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

0,—

Comentarii

Acest post este destinat înregistrării veniturilor provenite din vânzarea sau răscumpărarea parțială a mijloacelor de transport aparținând instituției.

În conformitate cu articolul 21 alineatul (3) din Regulamentul financiar, aceste venituri sunt considerate ca fiind venituri alocate și duc la constituirea unor credite suplimentare înscrise la liniile bugetare corespunzătoare cheltuielii inițiale pe baza căreia s-au obținut aceste venituri.

5 0 0 1   Încasări din vânzarea de alte bunuri mobile – Venituri alocate (fostul articol 5 0 0)

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

0,—

Comentarii

Acest post este destinat înregistrării veniturilor provenite din vânzarea sau răscumpărarea parțială de bunuri mobile aparținând instituției, altele decât mijloace de transport.

În conformitate cu articolul 21 alineatul (3) din Regulamentul financiar, aceste venituri sunt considerate ca fiind venituri alocate și duc la constituirea unor credite suplimentare înscrise la liniile bugetare corespunzătoare cheltuielii inițiale pe baza căreia s-au obținut aceste venituri.

5 0 2     Încasări din vânzarea de publicații, imprimate și filme – Venituri alocate

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

11 507,53

Comentarii

În conformitate cu articolul 21 alineatul (3) din Regulamentul financiar, aceste venituri sunt considerate ca fiind venituri alocate și duc la constituirea unor credite suplimentare înscrise la liniile bugetare corespunzătoare cheltuielii inițiale pe baza căreia s-au obținut aceste venituri.

Prezentul articol include, de asemenea, veniturile provenite din vânzarea acestor produse în format electronic. Veniturile sunt estimate la suma de 70 000 EUR.

CAPITOLUL 5 1 — ÎNCASĂRI DIN ÎNCHIRIERI

5 1 1     Încasări din închirieri și subînchirieri de bunuri imobile și rambursarea de cheltuieli locative

5 1 1 0   Încasări din închirieri și subînchirieri de bunuri imobile – Venituri alocate

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

0,—

Comentarii

În conformitate cu articolul 21 alineatul (3) din Regulamentul financiar, aceste venituri sunt considerate ca fiind venituri alocate și duc la constituirea unor credite suplimentare înscrise la liniile bugetare corespunzătoare cheltuielii inițiale pe baza căreia s-au obținut aceste venituri.

5 1 1 1   Rambursarea de cheltuieli locative – Venituri alocate

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

0,—

Comentarii

În conformitate cu articolul 21 alineatul (3) din Regulamentul financiar, aceste venituri sunt considerate ca fiind venituri alocate și duc la constituirea unor credite suplimentare înscrise la liniile bugetare corespunzătoare cheltuielii inițiale pe baza căreia s-au obținut aceste venituri.

CAPITOLUL 5 2 — VENITURI DIN INVESTIȚII SAU ÎMPRUMUTURI ACORDATE, DOBÂNZI BANCARE ȘI ALTELE

5 2 0     Venituri din investiții sau împrumuturi acordate, dobânzi bancare și altele, încasate în conturile instituției

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

59 395,56

Comentarii

Acest articol este destinat înregistrării veniturilor provenite din investiții sau împrumuturi acordate, dobânzi bancare și altele, încasate în conturile instituției.

5 2 2     Dobânzi încasate pentru prefinanțări

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

0,—

Comentarii

Acest articol este destinat înregistrării veniturilor provenite din investiții sau împrumuturi acordate, dobânzi bancare și altele, încasate în conturile instituțiilor.

CAPITOLUL 5 5 — VENITURI PROVENIND DIN ÎNCASĂRILE PENTRU SERVICIILE ȘI LUCRĂRILE PRESTATE

5 5 0     Venituri provenite din încasări pentru serviciile și lucrările prestate în beneficiul altor instituții sau organisme, inclusiv cuantumul indemnizațiilor de misiune plătite în numele altor instituții sau organisme și rambursate de către acestea – Venituri alocate

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

0,—

Comentarii

În conformitate cu articolul 21 alineatul (3) din Regulamentul financiar, aceste venituri sunt considerate ca fiind venituri alocate și duc la constituirea unor credite suplimentare înscrise la liniile bugetare corespunzătoare cheltuielii inițiale pe baza căreia s-au obținut aceste venituri.

5 5 1     Venituri provenite de la terți pentru serviciile și lucrările prestate la cererea acestora – Venituri alocate

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

0,—

Comentarii

În conformitate cu articolul 21 alineatul (3) din Regulamentul financiar, aceste venituri sunt considerate ca fiind venituri alocate și duc la constituirea unor credite suplimentare înscrise la liniile bugetare corespunzătoare cheltuielii inițiale pe baza căreia s-au obținut aceste venituri.

CAPITOLUL 5 7 — ALTE CONTRIBUȚII ȘI RESTITUIRI AFERENTE FUNCȚIONĂRII ADMINISTRATIVE A INSTITUȚIEI

5 7 0     Venituri provenind din restituirea sumelor plătite nejustificat – Venituri alocate

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

149 362,51

Comentarii

În conformitate cu articolul 21 alineatul (3) din Regulamentul financiar, aceste venituri sunt considerate ca fiind venituri alocate și duc la constituirea unor credite suplimentare înscrise la liniile bugetare corespunzătoare cheltuielii inițiale pe baza căreia s-au obținut aceste venituri.

5 7 1     Venituri corespunzătoare unei anumite destinații, precum veniturile provenite de la fundații, din subvenții, donații și moșteniri, inclusiv veniturile alocate proprii fiecărei instituții – Venituri alocate

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

0,—

Comentarii

În conformitate cu articolul 21 alineatul (3) din Regulamentul financiar, aceste venituri sunt considerate ca fiind venituri alocate și duc la constituirea unor credite suplimentare înscrise la liniile bugetare corespunzătoare cheltuielii inițiale pe baza căreia s-au obținut aceste venituri.

5 7 3     Alte contribuții și restituiri aferente funcționării administrative a instituției – Venituri alocate

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

0,—

Comentarii

În conformitate cu articolul 21 alineatul (3) din Regulamentul financiar, aceste venituri sunt considerate ca fiind venituri alocate și duc la constituirea unor credite suplimentare înscrise la liniile bugetare corespunzătoare cheltuielii inițiale pe baza căreia s-au obținut aceste venituri.

CAPITOLUL 5 8 — INDEMNIZAȚII DIVERSE

5 8 0     Venituri provenind din indemnizațiile locative – Venituri alocate

CAPITOLUL 5 9 — ALTE VENITURI PROVENIND DIN GESTIONAREA ADMINISTRATIVĂ

5 9 0     Alte venituri provenind din gestionarea administrativă

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

19,46

Comentarii

Acest articol este destinat înregistrării celorlalte venituri provenind din operațiuni administrative.

TITLUL 9

VENITURI DIVERSE

Articolul

Postul

Rubrică

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

%

2012/2014

CAPITOLUL 9 0

9 0 0

Venituri diverse

200 000

200 000

31 220,39

15,61

CAPITOLUL 9 0 — TOTAL

200 000

200 000

31 220,39

15,61

Titlul 9 — Total

200 000

200 000

31 220,39

15,61

TOTAL GENERAL

19 801 000

20 170 000

19 388 466,25

97,92

CAPITOLUL 9 0 —

VENITURI DIVERSE

CAPITOLUL 9 0 — VENITURI DIVERSE

9 0 0     Venituri diverse

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

200 000

200 000

31 220,39

Comentarii

Acest articol este destinat înregistrării veniturilor diverse.

CHELTUIELI

Recapitulare generală a creditelor (2014 și 2013) și a execuției (2012)

Titlul

Capitolul

Rubrică

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

1

PERSONALUL INSTITUȚIEI

1 0

MEMBRII INSTITUȚIEI

15 175 000

14 565 337

13 785 440,16

1 2

FUNCȚIONARI ȘI AGENȚI TEMPORARI

93 179 575

97 772 266

89 015 177,42

1 4

ALȚI ANGAJAȚI ȘI SERVICII EXTERNE

4 096 000

4 175 765

3 810 126,53

1 6

ALTE CHELTUIELI PRIVIND PERSONALUL INSTITUȚIEI

6 312 000

6 428 250

6 390 821,78

Titlul 1 — Total

118 762 575

122 941 618

113 001 565,89

2

CLĂDIRI, MOBILIER, ECHIPAMENTE ȘI CHELTUIELI DE FUNCȚIONARE DIVERSE

2 0

CLĂDIRI ȘI CHELTUIELI CONEXE

3 350 000

8 327 000

10 702 666,44

2 1

INFORMATICĂ, ECHIPAMENTE ȘI MOBILIER: ACHIZIȚIE, ÎNCHIRIERE ȘI ÎNTREȚINERE

7 918 000

8 027 000

10 500 809,16

2 3

CHELTUIELI ADMINISTRATIVE CURENTE

438 000

413 000

612 014,19

2 5

REUNIUNI ȘI CONFERINȚE

768 000

768 000

684 674,09

2 7

INFORMARE: ACHIZIȚIE, ARHIVARE, PRODUCȚIE ȘI DIFUZARE

2 261 000

2 284 000

1 843 221,90

Titlul 2 — Total

14 735 000

19 819 000

24 343 385,78

10

ALTE CHELTUIELI

10 0

CREDITE PROVIZORII

p.m.

p.m.

0,—

10 1

REZERVĂ PENTRU CHELTUIELI NEPREVĂZUTE

p.m.

p.m.

0,—

Titlul 10 — Total

p.m.

p.m.

0,—

TOTAL GENERAL

133 497 575

142 760 618

137 344 951,67

TITLUL 1

PERSONALUL INSTITUȚIEI

Articolul

Postul

Rubrică

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

%

2012/2014

CAPITOLUL 1 0

1 0 0

Remunerații și alte drepturi

1 0 0 0

Remunerații, indemnizații și pensii

Credite nediferențiate

8 687 000

8 669 992

8 245 528,58

94,92

1 0 0 2

Drepturi aferente începerii activității și încetării activității

Credite nediferențiate

557 000

224 259

390 956,51

70,19

Articolul 1 0 0 — Total

9 244 000

8 894 251

8 636 485,09

93,43

1 0 2

Indemnizații tranzitorii

Credite nediferențiate

1 957 000

1 736 480

1 785 937,55

91,26

1 0 3

Pensii

Credite nediferențiate

3 584 000

3 437 561

2 964 804,49

82,72

1 0 4

Misiuni

Credite nediferențiate

319 000

308 000

298 237,08

93,49

1 0 6

Formare profesională

Credite nediferențiate

71 000

70 000

99 975,95

140,81

1 0 9

Credit provizoriu

Credite nediferențiate

p.m.

119 045

0,—

CAPITOLUL 1 0 — TOTAL

15 175 000

14 565 337

13 785 440,16

90,84

CAPITOLUL 1 2

1 2 0

Remunerații și alte drepturi

1 2 0 0

Remunerații și indemnizații

Credite nediferențiate

91 758 575

95 362 536

87 704 177,19

95,58

1 2 0 2

Ore suplimentare plătite

Credite nediferențiate

416 000

421 829

404 159,74

97,15

1 2 0 4

Drepturi conexe începerii activității, transferului și încetării activității

Credite nediferențiate

1 005 000

1 180 087

906 840,49

90,23

Articolul 1 2 0 — Total

93 179 575

96 964 452

89 015 177,42

95,53

1 2 2

Indemnizații după încetarea anticipată a activității

1 2 2 0

Indemnizații în caz de pensionare în interes de serviciu

Credite nediferențiate

p.m.

p.m.

0,—

1 2 2 2

Indemnizații pentru încetarea definitivă a activității și sistemul special de pensionare pentru funcționari și agenți temporari

Credite nediferențiate

p.m.

p.m.

0,—

Articolul 1 2 2 — Total

p.m.

p.m.

0,—

1 2 9

Credit provizoriu

Credite nediferențiate

p.m.

807 814

0,—

CAPITOLUL 1 2 — TOTAL

93 179 575

97 772 266

89 015 177,42

95,53

CAPITOLUL 1 4

1 4 0

Alți agenți și personal extern

1 4 0 0

Alți agenți

Credite nediferențiate

2 743 000

2 832 900

2 718 815,50

99,12

1 4 0 4

Stagii și schimburi de personal

Credite nediferențiate

987 000

987 000

789 646,74

80,—

1 4 0 5

Alte prestații externe

Credite nediferențiate

40 000

40 315

13 704,44

34,26

1 4 0 6

Servicii externe în domeniul lingvistic

Credite nediferențiate

326 000

293 000

287 959,85

88,33

Articolul 1 4 0 — Total

4 096 000

4 153 215

3 810 126,53

93,02

1 4 9

Credit provizoriu

Credite nediferențiate

p.m.

22 550

0,—

CAPITOLUL 1 4 — TOTAL

4 096 000

4 175 765

3 810 126,53

93,02

CAPITOLUL 1 6

1 6 1

Cheltuieli aferente administrării personalului

1 6 1 0

Cheltuieli diverse de recrutare

Credite nediferențiate

48 000

60 250

50 011,09

104,19

1 6 1 2

Perfecționare profesională

Credite nediferențiate

718 000

705 000

689 999,79

96,10

Articolul 1 6 1 — Total

766 000

765 250

740 010,88

96,61

1 6 2

Misiuni

Credite nediferențiate

3 700 000

3 700 000

3 511 814,66

94,91

1 6 3

Intervenții în favoarea personalului instituției

1 6 3 0

Serviciul social

Credite nediferențiate

25 000

25 000

26 529,42

106,12

1 6 3 2

Relații sociale între membrii personalului și alte intervenții sociale

Credite nediferențiate

83 000

64 000

62 453,71

75,25

Articolul 1 6 3 — Total

108 000

89 000

88 983,13

82,39

1 6 5

Activități privind întregul personal al instituției

1 6 5 0

Serviciul medical

Credite nediferențiate

101 000

105 000

76 532,68

75,77

1 6 5 2

Restaurante și cantine

Credite nediferențiate

55 000

45 000

111 480,43

202,69

1 6 5 4

Centrul Polivalent pentru Copii

Credite nediferențiate

1 512 000

1 654 000

1 812 000,—

119,84

1 6 5 5

Cheltuielile Oficiului de Administrare și Plată a Drepturilor Individuale pentru gestionarea dosarelor privind personalul Curții

Credite nediferențiate

70 000

70 000

50 000,—

71,43

Articolul 1 6 5 — Total

1 738 000

1 874 000

2 050 013,11

117,95

CAPITOLUL 1 6 — TOTAL

6 312 000

6 428 250

6 390 821,78

101,25

Titlul 1 — Total

118 762 575

122 941 618

113 001 565,89

95,15

CAPITOLUL 1 0 —

MEMBRII INSTITUȚIEI

CAPITOLUL 1 2 —

FUNCȚIONARI ȘI AGENȚI TEMPORARI

CAPITOLUL 1 4 —

ALȚI ANGAJAȚI ȘI SERVICII EXTERNE

CAPITOLUL 1 6 —

ALTE CHELTUIELI PRIVIND PERSONALUL INSTITUȚIEI

CAPITOLUL 1 0 — MEMBRII INSTITUȚIEI

1 0 0     Remunerații și alte drepturi

1 0 0 0   Remunerații, indemnizații și pensii

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

8 687 000

8 669 992

8 245 528,58

Comentarii

Regulamentul (CEE, Euratom, CECO) nr. 2290/77 al Consiliului din 18 octombrie 1977 de stabilire a regimului financiar al membrilor Curții de Conturi (JO L 268, 20.10.1977, p. 1), în special articolul 2.

Acest credit este destinat să acopere finanțarea salariilor și a indemnizațiilor membrilor Curții de Conturi, precum și efectele coeficienților de corecție aplicabili remunerațiilor și cotei din plăți transferate într-o altă țară decât cea a locului de muncă.

1 0 0 2   Drepturi aferente începerii activității și încetării activității

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

557 000

224 259

390 956,51

Comentarii

Regulamentul (CEE, Euratom, CECO) nr. 2290/77 al Consiliului din 18 octombrie 1977 de stabilire a regimului financiar al membrilor Curții de Conturi (JO L 268, 20.10.1977, p. 1), în special articolul 6.

Acest credit este destinat să acopere:

cheltuielile de deplasare efectuate la începerea sau la încetarea activității membrilor Curții de Conturi;

indemnizațiile de instalare și de reinstalare datorate membrilor Curții de Conturi la începerea sau la încetarea activității acestora;

cheltuielile de mutare datorate membrilor Curții de Conturi la începerea sau la încetarea activității.

1 0 2     Indemnizații tranzitorii

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

1 957 000

1 736 480

1 785 937,55

Comentarii

Regulamentul (CEE, Euratom, CECO) nr. 2290/77 al Consiliului din 18 octombrie 1977 de stabilire a regimului financiar al membrilor Curții de Conturi (JO L 268, 20.10.1977, p. 1), în special articolul 8.

Acest credit este destinat să acopere indemnizațiile tranzitorii și alocațiile familiale ale membrilor Curții de Conturi după încetarea activității.

1 0 3     Pensii

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

3 584 000

3 437 561

2 964 804,49

Comentarii

Regulamentul (CEE, Euratom, CECO) nr. 2290/77 al Consiliului din 18 octombrie 1977 de stabilire a regimului financiar al membrilor Curții de Conturi (JO L 268, 20.10.1977, p. 1), în special articolele 9, 10, 11 și 16.

Acest credit este destinat să acopere pensiile pentru limită de vârstă, pensiile de invaliditate, precum și pensiile de urmaș ale soților supraviețuitori și orfanilor foștilor membri ai Curții de Conturi.

1 0 4     Misiuni

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

319 000

308 000

298 237,08

Comentarii

Regulamentul (CEE, Euratom, CECO) nr. 2290/77 al Consiliului din 18 octombrie 1977 de stabilire a regimului financiar al membrilor Curții de Conturi (JO L 268, 20.10.1977, p. 1), în special articolul 6.

Acest credit este destinat să acopere cheltuielile de transport, plata diurnelor, precum și cheltuielile conexe și excepționale efectuate pentru executarea unei misiuni.

Suma veniturilor alocate conform articolului 21 alineatul (3) litera (e) din Regulamentul financiar este estimată la 2 000 EUR.

1 0 6     Formare profesională

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

71 000

70 000

99 975,95

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere cheltuielile de participare a membrilor Curții de Conturi la cursuri de limbi străine sau la alte seminarii de perfecționare profesională.

1 0 9     Credit provizoriu

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

p.m.

119 045

0,—

Comentarii

Regulamentul (UE, Euratom) nr. 966/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 octombrie 2012 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii și de abrogare a Regulamentului (CE, Euratom) Nr. 1605/2002 al Consiliului (JO L 298, 26.10.2012, p. 1).

Acest credit este destinat să acopere efectele eventualelor ajustări ale remunerațiilor și ale pensiilor care ar putea fi adoptate de Consiliu în cursul exercițiului financiar.

Acest credit are un caracter strict temporar și nu poate fi utilizat decât după un transfer către alte linii în conformitate cu dispozițiile Regulamentului financiar.

CAPITOLUL 1 2 — FUNCȚIONARI ȘI AGENȚI TEMPORARI

Comentarii

O reducere standard de 3 % a fost aplicată creditelor înscrise la acest capitol.

1 2 0     Remunerații și alte drepturi

1 2 0 0   Remunerații și indemnizații

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

91 758 575

95 362 536

87 704 177,19

Comentarii

Statutul funcționarilor Uniunii Europene.

Regimul aplicabil celorlalți agenți ai Uniunii Europene.

Acest credit este destinat să acopere în special următoarele elemente, pentru funcționarii și agenții temporari care ocupă un post prevăzut în organigramă:

salariile, indemnizațiile și alocațiile aferente salariilor;

asigurarea de boală, de accident și de boli profesionale, precum și alte cheltuieli de asigurări sociale;

contribuția instituției la regimul comun de asigurări medicale;

celelalte alocații și indemnizații diverse;

plata cheltuielilor de călătorie pentru funcționarul sau agentul temporar, pentru soț sau soție și pentru persoanele aflate în întreținerea sa de la locul de muncă la locul de origine;

efectele coeficienților de corecție aplicabili remunerațiilor și cotei din plăți transferate într-o altă țară decât cea a locului de muncă;

asigurarea de șomaj pentru agenții temporari, precum și plățile pe care instituția trebuie să le efectueze în beneficiul agenților temporari pentru a constitui sau a menține drepturile acestora la pensie în țara lor de origine;

indemnizația de concediere pentru un funcționar concediat după perioada de probă, în caz de inaptitudine manifestă;

indemnizația de reziliere de către instituție a contractului unui agent temporar;

indemnizații pentru serviciu continuu sau în schimburi sau pentru obligația de a rămâne la dispoziția instituției la locul de muncă și/sau la domiciliu.

Suma veniturilor alocate conform articolului 21 alineatul (3) din Regulamentul financiar: p.m.

1 2 0 2   Ore suplimentare plătite

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

416 000

421 829

404 159,74

Comentarii

Statutul funcționarilor Uniunii Europene, în special articolul 56 și anexa VI.

Acest credit este destinat să acopere plata orelor suplimentare în condițiile prevăzute de dispozițiile menționate mai sus.

1 2 0 4   Drepturi conexe începerii activității, transferului și încetării activității

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

1 005 000

1 180 087

906 840,49

Comentarii

Statutul funcționarilor Uniunii Europene.

Regimul aplicabil celorlalți agenți ai Uniunii Europene.

Acest credit este destinat să acopere:

cheltuielile de călătorie datorate funcționarilor și agenților temporari (inclusiv membrilor familiilor lor) la începerea sau la încetarea activității sau în cazul unui transfer care implică schimbarea locului de muncă;

indemnizațiile de instalare/reinstalare și cheltuielile de mutare datorate funcționarilor și agenților temporari care trebuie să își schimbe reședința după începerea activității sau în urma unui transfer la un nou loc de muncă, precum și în momentul încetării definitive a activităților, urmate de stabilirea într-o altă localitate;

diurnele datorate funcționarilor și agenților temporari care dovedesc că sunt obligați să își schimbe reședința la începerea activității sau în cazul unui transfer la un nou loc de muncă;

diferența dintre cotizațiile plătite de către agenții auxiliari unui sistem de pensii într-un stat membru și cele datorate sistemului Uniunii în cazul reclasificării unui contract.

Suma veniturilor alocate conform articolului 21 alineatul (3) din Regulamentul financiar: p.m.

1 2 2     Indemnizații după încetarea anticipată a activității

1 2 2 0   Indemnizații în caz de pensionare în interes de serviciu

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

p.m.

p.m.

0,—

Comentarii

Statutul funcționarilor Uniunii Europene, în special articolele 41 și 50 și anexa IV.

Acest credit este destinat să acopere indemnizațiile care trebuie plătite funcționarilor disponibilizați ca urmare a unei măsuri de reducere a numărului de locuri de muncă din instituție sau titularilor unui post de conducere care sunt pensionați în interes de serviciu.

1 2 2 2   Indemnizații pentru încetarea definitivă a activității și sistemul special de pensionare pentru funcționari și agenți temporari

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

p.m.

p.m.

0,—

Comentarii

Statutul funcționarilor Uniunii Europene, în special articolele 64 și 72.

Acest credit este destinat să acopere:

indemnizațiile care trebuie plătite în conformitate cu Statutul funcționarilor sau cu regulamentele menționate anterior;

contribuția angajatorului la asigurarea medicală a beneficiarilor indemnizațiilor;

efectul coeficienților de corecție aplicabili diverselor indemnizații.

1 2 9     Credit provizoriu

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

p.m.

807 814

0,—

Comentarii

Statutul funcționarilor Uniunii Europene, în special articolele 65 și 65a și anexa XI.

Regulamentul (UE, Euratom) nr. 966/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 octombrie 2012 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii și de abrogare a Regulamentului (CE, Euratom) Nr. 1605/2002 al Consiliului (JO L 298, 26.10.2012, p. 1).

Acest credit este destinat să acopere efectele eventualelor ajustări ale remunerațiilor care ar putea fi adoptate de Consiliu în cursul exercițiului financiar.

Acest credit are un caracter strict provizoriu și nu poate fi utilizat decât după un transfer către alte articole sau posturi din prezentul capitol în conformitate cu dispozițiile Regulamentului financiar.

CAPITOLUL 1 4 — ALȚI ANGAJAȚI ȘI SERVICII EXTERNE

1 4 0     Alți agenți și personal extern

1 4 0 0   Alți agenți

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

2 743 000

2 832 900

2 718 815,50

Comentarii

Statutul funcționarilor Uniunii Europene.

Regimul aplicabil celorlalți agenți ai Uniunii Europene.

Acest credit este destinat în special să acopere următoarele cheltuieli:

remunerația celorlalți agenți, în special agenți auxiliari, agenți contractuali, agenți locali, consilieri speciali (în sensul Regimului aplicabil celorlalți agenți ai Uniunii Europene), cotizațiile angajatorului la diversele sisteme de asigurări sociale, precum și efectele coeficienților de corecție aplicabili remunerațiilor acestor agenți;

onorariile personalului medical și paramedical plătit conform regimului de prestări de servicii și, în cazuri speciale, angajarea de personal interimar.

Suma veniturilor alocate conform articolului 21 alineatul (3) din Regulamentul financiar: p.m.

1 4 0 4   Stagii și schimburi de personal

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

987 000

987 000

789 646,74

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere:

cheltuielile pentru detașarea și repartizarea temporară în serviciile Curții de Conturi a funcționarilor din statele membre, cu prioritate, sau din alte state, precum și a altor experți sau cheltuielile pentru activități de consultanță de scurtă durată;

rambursarea cheltuielilor suplimentare generate de schimburi pentru funcționarii Uniunii;

cheltuielile pentru stagiile în cadrul serviciilor Curții de Conturi.

1 4 0 5   Alte prestații externe

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

40 000

40 315

13 704,44

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere utilizarea de personal interimar, cu excepția traducătorilor interimari.

1 4 0 6   Servicii externe în domeniul lingvistic

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

326 000

293 000

287 959,85

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere:

cheltuielile aferente acțiunilor decise de Comitetul Interinstituțional pentru Traducere și Interpretare (CITI) în vederea promovării cooperării interinstituționale în domeniul lingvistic;

onorariile, cotizațiile sociale, cheltuielile de deplasare și indemnizațiile de ședere pentru interpreții freelance și pentru alți interpreți care nu sunt permanenți;

cheltuielile aferente serviciilor prestate de traducători independenți sau interimari sau activităților de dactilografiere și altor activități pentru care serviciul de traducere a încheiat contracte externe.

1 4 9     Credit provizoriu

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

p.m.

22 550

0,—

Comentarii

Statutul funcționarilor Uniunii Europene, în special articolele 65 și 65a și anexa XI.

Regulamentul (UE, Euratom) nr. 966/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 octombrie 2012 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii și de abrogare a Regulamentului (CE, Euratom) Nr. 1605/2002 al Consiliului (JO L 298, 26.10.2012, p. 1).

Acest credit este destinat să acopere efectele eventualelor ajustări ale remunerațiilor care ar putea fi adoptate de Consiliu în cursul exercițiului financiar.

Acest credit are un caracter strict provizoriu și nu poate fi utilizat decât după un transfer către alte articole sau posturi din prezentul capitol în conformitate cu dispozițiile Regulamentului financiar.

CAPITOLUL 1 6 — ALTE CHELTUIELI PRIVIND PERSONALUL INSTITUȚIEI

1 6 1     Cheltuieli aferente administrării personalului

1 6 1 0   Cheltuieli diverse de recrutare

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

48 000

60 250

50 011,09

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere cheltuielile de publicitate, de convocare a candidaților, de închiriere a sălilor și a echipamentelor pentru concursuri și alte proceduri de selecție care vor fi organizate în mod direct de către Curtea de Conturi, precum și cheltuielile de deplasare și controlul medical al candidaților.

Suma veniturilor alocate conform articolului 21 alineatul (3) din Regulamentul financiar: p.m.

1 6 1 2   Perfecționare profesională

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

718 000

705 000

689 999,79

Comentarii

Statutul funcționarilor Uniunii Europene, în special articolul 24a.

Acest credit este destinat să acopere organizarea de cursuri de perfecționare profesională, inclusiv cursuri de limbi străine, și de seminarii în domeniul controlului și al gestiunii financiare la nivel interinstituțional, precum și cheltuielile de înscriere la seminarii similare organizate în statele membre.

De asemenea, acest credit acoperă o parte din costul cotizațiilor la anumite organizații profesionale al căror obiect este relevant pentru activitățile Curții.

Acesta este utilizat și pentru a finanța achiziționarea de material didactic și tehnic destinat formării profesionale a personalului.

Suma veniturilor alocate conform articolului 21 alineatul (3) din Regulamentul financiar este estimată la 2 500 EUR.

1 6 2     Misiuni

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

3 700 000

3 700 000

3 511 814,66

Comentarii

Statutul funcționarilor Uniunii Europene, în special articolele 11, 12 și 13 din anexa VII.

Acest credit este destinat să acopere cheltuielile de deplasare, inclusiv cheltuielile conexe obținerii documentelor de transport și a rezervărilor, plata indemnizațiilor de misiune, precum și cheltuielile conexe sau excepționale efectuate pentru executarea unei misiuni de către personalul permanent al Curții, precum și pentru experții sau funcționarii naționali sau internaționali detașați pe lângă serviciile Curții și pentru stagiari.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 alineatul (3) din Regulamentul financiar este estimat la 5 000 EUR.

1 6 3     Intervenții în favoarea personalului instituției

1 6 3 0   Serviciul social

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

25 000

25 000

26 529,42

Comentarii

Statutul funcționarilor Uniunii Europene, în special articolul 76.

Acest credit este destinat să acopere intervențiile în favoarea agenților care sunt într-o situație deosebit de dificilă.

De asemenea, acest credit este destinat, în cadrul unei politici în favoarea lor, persoanelor cu handicap aparținând următoarelor categorii:

funcționari și agenți temporari în activitate;

soții și soțiile funcționarilor și agenților temporari în activitate;

toți copiii aflați în întreținere în sensul Statutului funcționarilor Uniunii Europene.

Acesta acoperă rambursarea, în limitele posibilităților bugetare și după epuizarea drepturilor eventual acordate la nivel național în țara de reședință sau de origine, a cheltuielilor de altă natură decât medicală, care sunt recunoscute ca fiind necesare și sunt generate de dizabilități și justificate în mod corespunzător.

1 6 3 2   Relații sociale între membrii personalului și alte intervenții sociale

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

83 000

64 000

62 453,71

Comentarii

Acest credit este destinat:

să încurajeze și să susțină financiar orice inițiativă de promovare a relațiilor sociale între agenții de diverse naționalități, de exemplu, prin subvenții pentru cluburi, cercuri sportive și culturale ale personalului;

să acopere celelalte intervenții și subvenții în favoarea agenților și a familiilor acestora.

1 6 5     Activități privind întregul personal al instituției

1 6 5 0   Serviciul medical

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

101 000

105 000

76 532,68

Comentarii

Statutul funcționarilor Uniunii Europene, în special articolul 59 și articolul 8 din anexa II.

Acest credit este destinat să acopere cheltuielile aferente controlului medical anual pentru toți funcționarii, inclusiv analizele și examenele medicale solicitate în cadrul acestui control.

1 6 5 2   Restaurante și cantine

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

55 000

45 000

111 480,43

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere cheltuielile de funcționare a restaurantelor și a cafenelelor.

De asemenea, acest credit este destinat să acopere transformarea și reînnoirea echipamentelor din restaurant și din cafenele pentru a se conforma normelor naționale în vigoare în materie de igienă și siguranță.

Suma veniturilor alocate conform articolului 21 alineatul (3) din Regulamentul financiar: p.m.

1 6 5 4   Centrul Polivalent pentru Copii

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

1 512 000

1 654 000

1 812 000,—

Comentarii

Acest credit este destinat achitării cotei-parte a Curții în cadrul cheltuielilor având ca destinație Centrul pentru copii preșcolari și Centrul de studii din Luxemburg.

1 6 5 5   Cheltuielile Oficiului de Administrare și Plată a Drepturilor Individuale pentru gestionarea dosarelor privind personalul Curții

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

70 000

70 000

50 000,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere cheltuielile angajate în urma încheierii unor acorduri de servicii între Oficiul de Administrare și Plată a Drepturilor Individuale și Curte.

TITLUL 2

CLĂDIRI, MOBILIER, ECHIPAMENTE ȘI CHELTUIELI DE FUNCȚIONARE DIVERSE

Articolul

Postul

Rubrică

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

%

2012/2014

CAPITOLUL 2 0

2 0 0

Clădiri

2 0 0 0

Chirii

Credite nediferențiate

181 000

2 466 000

4 995 000,—

2 759,67

2 0 0 1

Locațiunea pe termen lung

Credite nediferențiate

p.m.

p.m.

0,—

2 0 0 3

Achiziția de bunuri imobile

Credite nediferențiate

p.m.

3 000 000

3 000 000,—

2 0 0 5

Construcția de clădiri

Credite nediferențiate

p.m.

p.m.

0,—

2 0 0 7

Amenajarea spațiilor

Credite nediferențiate

621 000

160 000

215 000,—

34,62

2 0 0 8

Studii și asistență tehnică aferente proiectelor imobiliare

Credite nediferențiate

140 000

35 000

0,—

0,—

Articolul 2 0 0 — Total

942 000

5 661 000

8 210 000,—

871,55

2 0 2

Cheltuieli aferente clădirilor

2 0 2 2

Curățenie și întreținere

Credite nediferențiate

1 214 000

1 211 000

1 104 866,—

91,01

2 0 2 4

Consumul de energie

Credite nediferențiate

889 000

1 099 000

1 034 000,—

116,31

2 0 2 6

Securitatea și supravegherea clădirilor

Credite nediferențiate

162 000

204 000

217 440,26

134,22

2 0 2 8

Asigurări

Credite nediferențiate

61 000

66 000

56 360,18

92,39

2 0 2 9

Alte cheltuieli aferente clădirilor

Credite nediferențiate

82 000

86 000

80 000,—

97,56

Articolul 2 0 2 — Total

2 408 000

2 666 000

2 492 666,44

103,52

CAPITOLUL 2 0 — TOTAL

3 350 000

8 327 000

10 702 666,44

319,48

CAPITOLUL 2 1

2 1 0

Echipamente, cheltuieli de exploatare și servicii aferente informaticii și telecomunicațiilor

2 1 0 0

Achiziția, lucrările de reparații și întreținere a hardware-ului și a software-ului

Credite nediferențiate

2 191 000

2 236 000

2 644 542,65

120,70

2 1 0 2

Servicii externe pentru exploatarea, realizarea și întreținerea software-ului și a sistemelor

Credite nediferențiate

4 462 000

4 122 000

6 271 544,73

140,55

2 1 0 3

Telecomunicații

Credite nediferențiate

457 000

839 000

591 904,68

129,52

Articolul 2 1 0 — Total

7 110 000

7 197 000

9 507 992,06

133,73

2 1 2

Mobilier

Credite nediferențiate

107 000

109 000

284 848,79

266,21

2 1 4

Echipament și instalații tehnice

Credite nediferențiate

145 000

150 000

155 322,63

107,12

2 1 6

Mijloace de transport

Credite nediferențiate

556 000

571 000

552 645,68

99,40

CAPITOLUL 2 1 — TOTAL

7 918 000

8 027 000

10 500 809,16

132,62

CAPITOLUL 2 3

2 3 0

Papetărie, materiale de birou și consumabile diverse

Credite nediferențiate

160 000

150 000

161 556,88

100,97

2 3 1

Cheltuieli financiare

Credite nediferențiate

20 000

20 000

20 000,—

100,—

2 3 2

Cheltuieli judiciare și daune

Credite nediferențiate

50 000

30 000

120 000,—

240,—

2 3 6

Francarea corespondenței și cheltuieli de expediere

Credite nediferențiate

50 000

50 000

45 601,49

91,20

2 3 8

Alte cheltuieli administrative

Credite nediferențiate

158 000

163 000

264 855,82

167,63

CAPITOLUL 2 3 — TOTAL

438 000

413 000

612 014,19

139,73

CAPITOLUL 2 5

2 5 2

Cheltuieli de protocol și reprezentare

Credite nediferențiate

234 000

234 000

229 975,01

98,28

2 5 4

Reuniuni, congrese și conferințe

Credite nediferențiate

142 000

142 000

95 341,22

67,14

2 5 6

Cheltuieli de informare și participare la manifestări publice

Credite nediferențiate

17 000

17 000

16 857,86

99,16

2 5 7

Serviciul comun de interpretare-conferințe

Credite nediferențiate

375 000

375 000

342 500,—

91,33

CAPITOLUL 2 5 — TOTAL

768 000

768 000

684 674,09

89,15

CAPITOLUL 2 7

2 7 0

Consultări, studii și monitorizări cu caracter limitat

Credite nediferențiate

441 000

480 000

281 307,42

63,79

2 7 2

Cheltuieli de documentare, de bibliotecă și de arhivare

Credite nediferențiate

310 000

304 000

303 995,48

98,06

2 7 4

Producție și difuzare

2 7 4 0

Jurnalul Oficial

Credite nediferențiate

550 000

670 000

465 000,—

84,55

2 7 4 1

Publicații cu caracter general

Credite nediferențiate

960 000

830 000

792 919,—

82,60

Articolul 2 7 4 — Total

1 510 000

1 500 000

1 257 919,—

83,31

CAPITOLUL 2 7 — TOTAL

2 261 000

2 284 000

1 843 221,90

81,52

Titlul 2 — Total

14 735 000

19 819 000

24 343 385,78

165,21

CAPITOLUL 2 0 —

CLĂDIRI ȘI CHELTUIELI CONEXE

CAPITOLUL 2 1 —

INFORMATICĂ, ECHIPAMENTE ȘI MOBILIER: ACHIZIȚIE, ÎNCHIRIERE ȘI ÎNTREȚINERE

CAPITOLUL 2 3 —

CHELTUIELI ADMINISTRATIVE CURENTE

CAPITOLUL 2 5 —

REUNIUNI ȘI CONFERINȚE

CAPITOLUL 2 7 —

INFORMARE: ACHIZIȚIE, ARHIVARE, PRODUCȚIE ȘI DIFUZARE

CAPITOLUL 2 0 — CLĂDIRI ȘI CHELTUIELI CONEXE

Comentarii

Întrucât societățile de asigurare au anulat acoperirea riscului de conflicte de muncă și de atentate teroriste la care sunt expuse clădirile Curții de Conturi, acest risc trebuie să fie acoperit de la bugetul general al Uniunii Europene. Prin urmare, creditele înscrise la acest titlu acoperă toate cheltuielile generate de repararea daunelor cauzate de conflicte de muncă și atentate.

2 0 0     Clădiri

2 0 0 0   Chirii

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

181 000

2 466 000

4 995 000,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere chiriile din Luxemburg și Bruxelles.

Suma veniturilor alocate conform articolului 21 alineatul (3) din Regulamentul financiar este estimată la 7 000 EUR.

2 0 0 1   Locațiunea pe termen lung

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

p.m.

p.m.

0,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere plata chiriei pentru locațiunea pe termen lung și alte cheltuieli conexe datorate de instituție în temeiul contractelor de leasing.

2 0 0 3   Achiziția de bunuri imobile

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

p.m.

3 000 000

3 000 000,—

Comentarii

Acest credit este destinat finanțării extinderilor pentru clădirea Curții de Conturi din Luxemburg-Kirchberg, în tranșe anuale.

Acest credit este destinat să finanțeze proiectul imobiliar K3 al Curții de Conturi.

2 0 0 5   Construcția de clădiri

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

p.m.

p.m.

0,—

Comentarii

Acest post este destinat eventualei înscrieri a unui credit destinat construcției de clădiri.

2 0 0 7   Amenajarea spațiilor

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

621 000

160 000

215 000,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere:

executarea diferitelor lucrări de amenajare, în special montarea de pereți despărțitori, perdele, cabluri, zugrăvire, tapițerie, acoperirea pardoselii, plafoane false și instalații tehnice aferente;

cheltuielile legate de lucrările aferente studiilor și asistenței tehnice pentru proiectele imobiliare de mare anvergură.

Suma veniturilor alocate conform articolului 21 alineatul (3) din Regulamentul financiar: p.m.

2 0 0 8   Studii și asistență tehnică aferente proiectelor imobiliare

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

140 000

35 000

0,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere cheltuielile aferente studiilor și asistenței tehnice pentru proiecte imobiliare de mare anvergură.

2 0 2     Cheltuieli aferente clădirilor

2 0 2 2   Curățenie și întreținere

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

1 214 000

1 211 000

1 104 866,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere:

cheltuielile de curățenie și întreținere a spațiilor, a ascensoarelor, a instalației de încălzire, a instalațiilor de climatizare, a instalațiilor electrice, precum și cheltuielile legate de modificările și reparațiile aferente;

achiziționarea de produse de întreținere, de spălare, de înălbire, de curățare uscată, precum și a tuturor materialelor necesare pentru întreținere.

Înainte de reînnoirea sau încheierea contractelor, instituția se consultă cu celelalte instituții asupra condițiilor contractuale (preț, moneda aleasă, indexare, durată, alte clauze) obținute de fiecare dintre ele, cu respectarea articolului 70 din Regulamentul financiar.

Suma veniturilor alocate conform articolului 21 alineatul (3) din Regulamentul financiar: p.m.

2 0 2 4   Consumul de energie

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

889 000

1 099 000

1 034 000,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere cheltuielile cu consumul de apă, gaz, electricitate și încălzire.

Suma veniturilor alocate conform articolului 21 alineatul (3) din Regulamentul financiar: p.m.

2 0 2 6   Securitatea și supravegherea clădirilor

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

162 000

204 000

217 440,26

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere diversele cheltuieli legate de securitatea clădirilor, în special contractul privind supravegherea clădirilor, achiziționarea și întreținerea materialului de luptă împotriva incendiilor și a echipamentului agenților care asigură securitatea etc.

Înainte de reînnoirea sau încheierea contractelor, instituția se consultă cu celelalte instituții asupra condițiilor contractuale (preț, moneda aleasă, indexare, durată, alte clauze) obținute de fiecare dintre ele, cu respectarea articolului 70 din Regulamentul financiar.

Suma veniturilor alocate conform articolului 21 alineatul (3) din Regulamentul financiar: p.m.

2 0 2 8   Asigurări

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

61 000

66 000

56 360,18

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere primele prevăzute în polițele de asigurare aferente clădirilor ocupate de instituție, inclusiv bunurilor mobile și operelor de artă.

Suma veniturilor alocate conform articolului 21 alineatul (3) din Regulamentul financiar: p.m.

2 0 2 9   Alte cheltuieli aferente clădirilor

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

82 000

86 000

80 000,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere celelalte cheltuieli curente aferente clădirilor, care nu sunt prevăzute în mod expres la alte articole din prezentul capitol, în special legate de canalizări, ridicarea deșeurilor, taxele pentru întreținerea drumurilor, echipamente de semnalizare etc.

Suma veniturilor alocate conform articolului 21 alineatul (3) din Regulamentul financiar: p.m.

CAPITOLUL 2 1 — INFORMATICĂ, ECHIPAMENTE ȘI MOBILIER: ACHIZIȚIE, ÎNCHIRIERE ȘI ÎNTREȚINERE

2 1 0     Echipamente, cheltuieli de exploatare și servicii aferente informaticii și telecomunicațiilor

2 1 0 0   Achiziția, lucrările de reparații și întreținere a hardware-ului și a software-ului

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

2 191 000

2 236 000

2 644 542,65

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere următoarele cheltuieli de exploatare:

achiziția, închirierea și întreținerea echipamentelor și a programelor informatice, precum și orice accesorii/consumabile și documentații;

cabluri pentru calculatoare.

Suma veniturilor alocate conform articolului 21 alineatul (3) din Regulamentul financiar: p.m.

2 1 0 2   Servicii externe pentru exploatarea, realizarea și întreținerea software-ului și a sistemelor

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

4 462 000

4 122 000

6 271 544,73

Comentarii

Acest credit este destinat acoperirii cheltuielilor cu personalul extern și cu activitățile externalizate, inclusiv serviciile de helpdesk.

Suma veniturilor alocate conform articolului 21 alineatul (3) din Regulamentul financiar: p.m.

2 1 0 3   Telecomunicații

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

457 000

839 000

591 904,68

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere toate cheltuielile legate de telecomunicații, cum ar fi, de exemplu, taxele pentru abonamente, liniile telefonice, cheltuielile de comunicații, taxele de întreținere, achiziție, reînnoire, repararea și întreținerea instalațiilor și a echipamentelor telefonice.

Suma veniturilor alocate conform articolului 21 alineatul (3) din Regulamentul financiar este estimată la 45 000 EUR.

2 1 2     Mobilier

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

107 000

109 000

284 848,79

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere achiziția sau închirierea mobilierului suplimentar, întreținerea sau reparația acestuia, precum și înlocuirea mobilierului învechit sau deteriorat.

Suma veniturilor alocate conform articolului 21 alineatul (3) din Regulamentul financiar: p.m.

2 1 4     Echipament și instalații tehnice

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

145 000

150 000

155 322,63

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere cheltuielile pentru achiziția, reînnoirea, închirierea, întreținerea și reparația echipamentelor tehnice și de birou.

Suma veniturilor alocate conform articolului 21 alineatul (3) din Regulamentul financiar: p.m.

2 1 6     Mijloace de transport

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

556 000

571 000

552 645,68

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere achiziția sau închirierea de mijloace de transport cu sau fără șofer (inclusiv taxiurile), precum și cheltuielile generate de utilizarea acestuia.

Suma veniturilor alocate conform articolului 21 alineatul (3) din Regulamentul financiar este estimată la 10 000 EUR și este prevăzută să fie utilizată pentru abonamentele Vél'OH.

CAPITOLUL 2 3 — CHELTUIELI ADMINISTRATIVE CURENTE

2 3 0     Papetărie, materiale de birou și consumabile diverse

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

160 000

150 000

161 556,88

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere cheltuielile legate de papetărie și materiale de birou.

Suma veniturilor alocate conform articolului 21 alineatul (3) din Regulamentul financiar: p.m.

2 3 1     Cheltuieli financiare

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

20 000

20 000

20 000,—

2 3 2     Cheltuieli judiciare și daune

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

50 000

30 000

120 000,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere cheltuielile și onorariile pe care Curtea de Conturi le-ar avea de suportat.

Suma veniturilor alocate conform articolului 21 alineatul (3) din Regulamentul financiar: p.m.

2 3 6     Francarea corespondenței și cheltuieli de expediere

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

50 000

50 000

45 601,49

2 3 8     Alte cheltuieli administrative

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

158 000

163 000

264 855,82

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere:

cheltuielile legate de asigurările pentru bagajele personalului aflat în misiune;

achiziția uniformelor de serviciu pentru ușieri și șoferi, precum și a altor echipamente de lucru;

răcoritoarele și gustările servite în cursul reuniunilor interne;

cheltuielile de mutare și de întreținere a echipamentelor, a mobilierului și a materialelor de birou;

celelalte cheltuieli de funcționare care nu sunt prevăzute în mod expres în liniile precedente, precum și cheltuielile legate de echipamentele de întreținere și reparație;

cheltuielile mărunte.

Suma veniturilor alocate conform articolului 21 alineatul (3) din Regulamentul financiar: p.m.

CAPITOLUL 2 5 — REUNIUNI ȘI CONFERINȚE

2 5 2     Cheltuieli de protocol și reprezentare

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

234 000

234 000

229 975,01

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere cheltuielile aferente obligațiilor de protocol și de reprezentare ce revin Curții de Conturi.

2 5 4     Reuniuni, congrese și conferințe

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

142 000

142 000

95 341,22

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere cheltuielile de deplasare, de ședere și cheltuielile conexe ale experților convocați în cadrul grupurilor de studii și de lucru, precum și cheltuielile legate de organizarea acestor reuniuni, în măsura în care ele nu sunt acoperite de infrastructura existentă.

Acest credit este destinat, de asemenea, să acopere diversele cheltuieli legate de organizarea de conferințe, congrese și reuniuni, precum și de participarea la aceste tipuri de evenimente.

Suma veniturilor alocate conform articolului 21 alineatul (3) din Regulamentul financiar este estimată la 1 000 EUR.

2 5 6     Cheltuieli de informare și participare la manifestări publice

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

17 000

17 000

16 857,86

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere cheltuielile generate de organizarea zilelor de studii privind activitățile Curții de Conturi care se adresează profesorilor universitari, redactorilor la reviste specializate și altor vizitatori specializați din statele membre. De asemenea, acest credit este destinat să acopere diverse cheltuieli legate de politica de informare și de comunicare a Curții.

2 5 7     Serviciul comun de interpretare-conferințe

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

375 000

375 000

342 500,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere plata serviciilor furnizate de serviciile de interpretare ale Parlamentului și ale Comisiei.

CAPITOLUL 2 7 — INFORMARE: ACHIZIȚIE, ARHIVARE, PRODUCȚIE ȘI DIFUZARE

2 7 0     Consultări, studii și monitorizări cu caracter limitat

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

441 000

480 000

281 307,42

Comentarii

Acest credit este destinat să asigure realizarea studiilor pentru care s-au încheiat contracte externe cu experți calificați în domeniile auditului, dar și în cele de natură administrativă.

În cadrul controalelor sale, Curtea de Conturi trebuie să recurgă la studii și analize tehnice (de exemplu, chimice, fizice, statistice) pentru care se încheie contracte cu experți externi. De asemenea, acest credit mai cuprinde cheltuielile auditului efectuat de către un cabinet de audit independent cu privire la conturile Curții de Conturi, raportul de audit aferent fiind publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

2 7 2     Cheltuieli de documentare, de bibliotecă și de arhivare

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

310 000

304 000

303 995,48

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere:

achizițiile de lucrări, documente și alte publicații neperiodice, precum și reînnoirea volumelor existente;

echiparea cu materiale speciale pentru bibliotecă;

cheltuielile aferente abonamentelor la ziare, la periodice și la buletine diverse;

cheltuielile aferente abonamentelor la agențiile de presă sau la bazele de date informative externe;

cheltuielile de conectare la anumite baze de date externe;

cheltuielile de legătorie și de conservare a lucrărilor de bibliotecă;

cheltuielile aferente conservării fondurilor de arhivă și achiziționării de fonduri de arhivă pe suporturi alternative.

2 7 4     Producție și difuzare

2 7 4 0   Jurnalul Oficial

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

550 000

670 000

465 000,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere costul materialelor publicate de Curtea de Conturi în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Suma veniturilor alocate conform articolului 21 alineatul (3) din Regulamentul financiar este estimată la 70 000 EUR.

2 7 4 1   Publicații cu caracter general

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

960 000

830 000

792 919,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere:

cheltuielile de publicare și de difuzare a rapoartelor și a avizelor adoptate de Curtea de Conturi în temeiul articolului 287 alineatul (4) al doilea paragraf și al articolului 325 alineatul (4) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene;

cheltuielile legate de comunicarea având drept obiect activitățile de audit și celelalte activități ale Curții de Conturi (în special, site internet, materiale audiovizuale, documentație), inclusiv cheltuielile legate de comunicarea cu presa și cu alte părți interesate.

Suma veniturilor alocate conform articolului 21 alineatul (3) din Regulamentul financiar: p.m.

TITLUL 10

ALTE CHELTUIELI

Articolul

Postul

Rubrică

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

%

2012/2014

CAPITOLUL 10 0

p.m.

p.m.

0,—

CAPITOLUL 10 0 — TOTAL

p.m.

p.m.

0,—

CAPITOLUL 10 1

p.m.

p.m.

0,—

CAPITOLUL 10 1 — TOTAL

p.m.

p.m.

0,—

Titlul 10 — Total

p.m.

p.m.

0,—

TOTAL GENERAL

133 497 575

142 760 618

137 344 951,67

102,88

CAPITOLUL 10 0 —

CREDITE PROVIZORII

CAPITOLUL 10 1 —

REZERVĂ PENTRU CHELTUIELI NEPREVĂZUTE

CAPITOLUL 10 0 — CREDITE PROVIZORII

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

p.m.

p.m.

0,—

CAPITOLUL 10 1 — REZERVĂ PENTRU CHELTUIELI NEPREVĂZUTE

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

p.m.

p.m.

0,—

PERSONAL

Secțiunea V – Curtea de Conturi

Grupă de funcții și grad

Curtea de Conturi

Posturi permanente

Posturi temporare (72)

2014

2013

2014

2013

În afara clasificării

1

1

AD 16

AD 15

11 (75)  (78)

10 (75)

AD 14

31 (73)  (75)

32 (73)  (75)

30 (76)

30 (76)

AD 13

41 (75)  (78)

33 (75)

2

2

AD 12

53 (74)  (75)

61 (74)  (75)

5

5

AD 11

36 (75)  (78)

33 (75)

31

31

AD 10

64 (75)  (78)

57 (75)

2 (76)

2 (76)

AD 9

66 (75)  (76)

76 (75)  (76)

AD 8

52

52

AD 7

78 (78)

23

AD 6

88 (75)  (78)

133 (75)

AD 5

17 (75)  (76)  (77)  (78)  (79)

27 (75)  (76)  (77)

Total AD

537

537

71

71

AST 11

9

9

AST 10

7 (78)

7

AST 9

8 (75)  (78)

6 (75)

AST 8

23 (75)  (78)

22 (75)

AST 7

25 (75)  (78)

28 (75)

29 (76)

29 (76)

AST 6

24 (75)  (78)

22 (75)

AST 5

30 (75)  (78)

32 (75)

AST 4

18 (75)

18 (75)

29 (76)

29 (76)

AST 3

39 (77)  (78)  (79)

33 (77)

7 (75)

7 (75)

AST 2

16 (75)  (78)

33 (75)

3 (75)

3 (75)

AST 1

5 (75)  (76)  (77)

5 (75)  (76)  (77)

Total AST

206

215

68

68

AST/SC 6

AST/SC 5

AST/SC 4

AST/SC 3

AST/SC 2

2

AST/SC 1

AST/SC total

Total general

743  (80)

752  (80)

139

139

SECțIUNEA VI

COMITETUL ECONOMIC șI SOCIAL EUROPEAN

SITUAŢIA VENITURILOR

Contribuția Uniunii Europene la finanțarea cheltuielilor Comitetului Economic și Social European în exercițiul financiar 2014

Rubrică

Sumă

Cheltuieli

128 559 380

Resurse proprii

–10 926 392

Contribuția datorată

117 632 988

RESURSE PROPRII

TITLUL 4

VENITURI PROVENITE DE LA PERSONALUL INSTITUȚIILOR ȘI AL ALTOR ORGANISME ALE UNIUNII

Articolul

Postul

Rubrică

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

%

2012/2014

CAPITOLUL 4 0

4 0 0

Încasări din impozitul pe remunerațiile, salariile și indemnizațiile membrilor instituției, ale funcționarilor, ale celorlalți agenți și ale beneficiarilor de pensii

4 521 290

4 467 343

4 475 537,—

98,99

4 0 3

Încasări din contribuția temporară care afectează remunerațiile membrilor instituției, ale funcționarilor și ale celorlalți agenți în activitate

p.m.

p.m.

0,—

4 0 4

Încasări din prelevarea specială care afectează remunerațiile membrilor instituției, ale funcționarilor și ale celorlalți agenți în activitate

871 316

426 482

790 624,—

90,74

CAPITOLUL 4 0 — TOTAL

5 392 606

4 893 825

5 266 161,—

97,66

CAPITOLUL 4 1

4 1 0

Contribuția personalului la finanțarea sistemului de pensii

5 493 786

5 968 211

6 124 566,—

111,48

4 1 1

Transferul sau achiziționarea drepturilor la pensie de către personal

p.m.

p.m.

373 230,—

4 1 2

Contribuția funcționarilor și a agenților temporari aflați în concediu în interes personal la sistemul de pensii

p.m.

p.m.

0,—

CAPITOLUL 4 1 — TOTAL

5 493 786

5 968 211

6 497 796,—

118,28

Titlul 4 — Total

10 886 392

10 862 036

11 763 957,—

108,06

CAPITOLUL 4 0 —

IMPOZITE ȘI REȚINERI DIVERSE

CAPITOLUL 4 1 —

CONTRIBUȚIA LA SISTEMUL DE PENSII

CAPITOLUL 4 0 — IMPOZITE ȘI REȚINERI DIVERSE

4 0 0     Încasări din impozitul pe remunerațiile, salariile și indemnizațiile membrilor instituției, ale funcționarilor, ale celorlalți agenți și ale beneficiarilor de pensii

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

4 521 290

4 467 343

4 475 537,—

Comentarii

Protocolul privind privilegiile și imunitățile Uniunii Europene, în special articolul 12.

Regulamentul (CEE, Euratom, CECO) nr. 260/68 al Consiliului din 29 februarie 1968 de stabilire a condițiilor și a procedurii de aplicare a impozitului în beneficiul Comunităților Europene (JO L 56, 4.3.1968, p. 8).

4 0 3     Încasări din contribuția temporară care afectează remunerațiile membrilor instituției, ale funcționarilor și ale celorlalți agenți în activitate

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

0,—

Comentarii

Statutul funcționarilor Comunităților Europene, în special articolul 66a în forma în vigoare înainte de 15 decembrie 2003.

4 0 4     Încasări din prelevarea specială care afectează remunerațiile membrilor instituției, ale funcționarilor și ale celorlalți agenți în activitate

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

871 316

426 482

790 624,—

Comentarii

Statutul funcționarilor Uniunii Europene, în special articolul 66a.

CAPITOLUL 4 1 — CONTRIBUȚIA LA SISTEMUL DE PENSII

4 1 0     Contribuția personalului la finanțarea sistemului de pensii

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

5 493 786

5 968 211

6 124 566,—

Comentarii

Statutul funcționarilor Uniunii Europene, în special articolul 83 alineatul (2).

4 1 1     Transferul sau achiziționarea drepturilor la pensie de către personal

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

373 230,—

Comentarii

Statutul funcționarilor Uniunii Europene, în special articolul 4, articolul 11 alineatele (2) și (3) și articolul 48 din anexa VIII.

4 1 2     Contribuția funcționarilor și a agenților temporari aflați în concediu în interes personal la sistemul de pensii

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

0,—

TITLUL 5

VENITURI DIN FUNCȚIONAREA ADMINISTRATIVĂ A INSTITUȚIEI

Articolul

Postul

Rubrică

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

%

2012/2014

CAPITOLUL 5 0

5 0 0

Încasări din vânzarea de bunuri mobile (livrări de bunuri)

5 0 0 0

Încasări din vânzarea de mijloace de transport – Venituri alocate

p.m.

p.m.

0,—

5 0 0 1

Încasări din vânzarea de alte bunuri mobile – Venituri alocate

p.m.

p.m.

3 645,—

Articolul 5 0 0 — Total

p.m.

p.m.

3 645,—

5 0 2

Încasări din vânzarea de publicații, imprimate și filme – Venituri alocate

p.m.

p.m.

10 597,—

CAPITOLUL 5 0 — TOTAL

p.m.

p.m.

14 242,—

CAPITOLUL 5 1

5 1 0

Încasări din închirierea de mobilier și echipamente – Venituri alocate

p.m.

p.m.

0,—

5 1 1

Încasări din închirieri și subînchirieri de bunuri imobile și rambursarea de cheltuieli locative

5 1 1 0

Încasări din închirieri și subînchirieri de bunuri imobile – Venituri alocate

p.m.

p.m.

1 392 233,—

5 1 1 1

Rambursarea de cheltuieli locative – Venituri alocate

p.m.

p.m.

0,—

Articolul 5 1 1 — Total

p.m.

p.m.

1 392 233,—

CAPITOLUL 5 1 — TOTAL

p.m.

p.m.

1 392 233,—

CAPITOLUL 5 2

5 2 0

Venituri din investiții sau împrumuturi acordate, dobânzi bancare și altele, încasate în conturile instituției

40 000

40 000

23 456,—

58,64

CAPITOLUL 5 2 — TOTAL

40 000

40 000

23 456,—

58,64

CAPITOLUL 5 5

5 5 0

Venituri provenite din încasările pentru serviciile și lucrările prestate în beneficiul altor instituții sau organisme, inclusiv cuantumul indemnizațiilor de misiune plătite în numele altor instituții sau organizații și rambursate de către acestea – Venituri alocate

p.m.

p.m.

1 838 381,—

5 5 1

Venituri provenite de la terți pentru serviciile și lucrările prestate la cererea acestora – Venituri alocate

p.m.

p.m.

0,—

CAPITOLUL 5 5 — TOTAL

p.m.

p.m.

1 838 381,—

CAPITOLUL 5 7

5 7 0

Venituri provenind din restituirea sumelor plătite nejustificat – Venituri alocate

p.m.

p.m.

51 921,—

5 7 1

Venituri corespunzătoare unei anumite destinații, precum veniturile provenite de la fundații, din subvenții, donații și moșteniri, inclusiv veniturile alocate, proprii fiecărei instituții – Venituri alocate

p.m.

p.m.

0,—

5 7 3

Alte contribuții și restituiri aferente funcționării administrative a instituției – Venituri alocate

p.m.

p.m.

427 747,—

CAPITOLUL 5 7 — TOTAL

p.m.

p.m.

479 668,—

CAPITOLUL 5 8

5 8 0

Venituri provenind din indemnizațiile locative – Venituri alocate

p.m.

p.m.

0,—

5 8 1

Venituri provenind din indemnizațiile de asigurări încasate – Venituri alocate

p.m.

p.m.

7 496,—

CAPITOLUL 5 8 — TOTAL

p.m.

p.m.

7 496,—

CAPITOLUL 5 9

5 9 0

Alte venituri provenind din gestionarea administrativă

p.m.

p.m.

0,—

CAPITOLUL 5 9 — TOTAL

p.m.

p.m.

0,—

Titlul 5 — Total

40 000

40 000

3 755 476,—

9 388,69

CAPITOLUL 5 0 —

ÎNCASĂRI DIN VÂNZAREA DE BUNURI MOBILE (LIVRĂRI DE BUNURI) ȘI IMOBILE

CAPITOLUL 5 1 —

ÎNCASĂRI DIN ÎNCHIRIERI

CAPITOLUL 5 2 —

VENITURI DIN INVESTIȚII SAU ÎMPRUMUTURI ACORDATE, DOBÂNZI BANCARE ȘI ALTELE

CAPITOLUL 5 5 —

VENITURI PROVENITE DIN ÎNCASĂRILE PENTRU SERVICIILE ȘI LUCRĂRILE PRESTATE

CAPITOLUL 5 7 —

ALTE CONTRIBUȚII SAU RESTITUIRI AFERENTE FUNCȚIONĂRII ADMINISTRATIVE A INSTITUȚIEI

CAPITOLUL 5 8 —

INDEMNIZAȚII DIVERSE

CAPITOLUL 5 9 —

ALTE VENITURI PROVENIND DIN GESTIONAREA ADMINISTRATIVĂ

CAPITOLUL 5 0 — ÎNCASĂRI DIN VÂNZAREA DE BUNURI MOBILE (LIVRĂRI DE BUNURI) ȘI IMOBILE

5 0 0     Încasări din vânzarea de bunuri mobile (livrări de bunuri)

5 0 0 0   Încasări din vânzarea de mijloace de transport – Venituri alocate

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

0,—

Comentarii

Acest post este destinat înregistrării veniturilor provenite din vânzarea sau răscumpărarea parțială a mijloacelor de transport aparținând instituției.

În conformitate cu articolul 21 din Regulamentul financiar, aceste venituri sunt considerate ca fiind venituri alocate și conduc la deschiderea de credite suplimentare care trebuie înregistrate în liniile din care au fost suportate cheltuielile inițiale care au dat naștere veniturilor corespunzătoare.

5 0 0 1   Încasări din vânzarea de alte bunuri mobile – Venituri alocate

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

3 645,—

Comentarii

Acest post este destinat înregistrării veniturilor provenite din vânzarea sau răscumpărarea parțială de bunuri mobile aparținând instituției, altele decât mijloacele de transport.

În conformitate cu articolul 21 din Regulamentul financiar, aceste venituri sunt considerate ca fiind venituri alocate și conduc la deschiderea de credite suplimentare care trebuie înregistrate în liniile din care au fost suportate cheltuielile inițiale care au dat naștere veniturilor corespunzătoare.

5 0 2     Încasări din vânzarea de publicații, imprimate și filme – Venituri alocate

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

10 597,—

Comentarii

În conformitate cu articolul 21 din Regulamentul financiar, aceste venituri sunt considerate ca fiind venituri alocate și conduc la deschiderea de credite suplimentare care trebuie înregistrate în liniile din care au fost suportate cheltuielile inițiale care au dat naștere veniturilor corespunzătoare.

CAPITOLUL 5 1 — ÎNCASĂRI DIN ÎNCHIRIERI

5 1 0     Încasări din închirierea de mobilier și echipamente – Venituri alocate

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

0,—

Comentarii

În conformitate cu articolul 21 din Regulamentul financiar, aceste venituri sunt considerate ca fiind venituri alocate și conduc la deschiderea de credite suplimentare care trebuie înregistrate în liniile din care au fost suportate cheltuielile inițiale care au dat naștere veniturilor corespunzătoare.

5 1 1     Încasări din închirieri și subînchirieri de bunuri imobile și rambursarea de cheltuieli locative

5 1 1 0   Încasări din închirieri și subînchirieri de bunuri imobile – Venituri alocate

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

1 392 233,—

Comentarii

În conformitate cu articolul 21 din Regulamentul financiar, aceste venituri sunt considerate ca fiind venituri alocate și conduc la deschiderea de credite suplimentare care trebuie înregistrate în liniile din care au fost suportate cheltuielile inițiale care au dat naștere veniturilor corespunzătoare.

5 1 1 1   Rambursarea de cheltuieli locative – Venituri alocate

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

0,—

Comentarii

În conformitate cu articolul 21 din Regulamentul financiar, aceste venituri sunt considerate ca fiind venituri alocate și conduc la deschiderea de credite suplimentare care trebuie înregistrate în liniile din care au fost suportate cheltuielile inițiale care au dat naștere veniturilor corespunzătoare.

CAPITOLUL 5 2 — VENITURI DIN INVESTIȚII SAU ÎMPRUMUTURI ACORDATE, DOBÂNZI BANCARE ȘI ALTELE

5 2 0     Venituri din investiții sau împrumuturi acordate, dobânzi bancare și altele, încasate în conturile instituției

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

40 000

40 000

23 456,—

CAPITOLUL 5 5 — VENITURI PROVENITE DIN ÎNCASĂRILE PENTRU SERVICIILE ȘI LUCRĂRILE PRESTATE

5 5 0     Venituri provenite din încasările pentru serviciile și lucrările prestate în beneficiul altor instituții sau organisme, inclusiv cuantumul indemnizațiilor de misiune plătite în numele altor instituții sau organizații și rambursate de către acestea – Venituri alocate

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

1 838 381,—

Comentarii

În conformitate cu articolul 21 din Regulamentul financiar, aceste venituri sunt considerate ca fiind venituri alocate și conduc la deschiderea de credite suplimentare care trebuie înregistrate în liniile din care au fost suportate cheltuielile inițiale care au dat naștere veniturilor corespunzătoare.

5 5 1     Venituri provenite de la terți pentru serviciile și lucrările prestate la cererea acestora – Venituri alocate

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

0,—

Comentarii

În conformitate cu articolul 21 din Regulamentul financiar, aceste venituri sunt considerate ca fiind venituri alocate și conduc la deschiderea de credite suplimentare care trebuie înregistrate în liniile din care au fost suportate cheltuielile inițiale care au dat naștere veniturilor corespunzătoare.

CAPITOLUL 5 7 — ALTE CONTRIBUȚII SAU RESTITUIRI AFERENTE FUNCȚIONĂRII ADMINISTRATIVE A INSTITUȚIEI

5 7 0     Venituri provenind din restituirea sumelor plătite nejustificat – Venituri alocate

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

51 921,—

Comentarii

În conformitate cu articolul 21 din Regulamentul financiar, aceste venituri sunt considerate ca fiind venituri alocate și conduc la deschiderea de credite suplimentare care trebuie înregistrate în liniile din care au fost suportate cheltuielile inițiale care au dat naștere veniturilor corespunzătoare.

5 7 1     Venituri corespunzătoare unei anumite destinații, precum veniturile provenite de la fundații, din subvenții, donații și moșteniri, inclusiv veniturile alocate, proprii fiecărei instituții – Venituri alocate

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

0,—

Comentarii

În conformitate cu articolul 21 din Regulamentul financiar, aceste venituri sunt considerate ca fiind venituri alocate și conduc la deschiderea de credite suplimentare care trebuie înregistrate în liniile din care au fost suportate cheltuielile inițiale care au dat naștere veniturilor corespunzătoare.

5 7 3     Alte contribuții și restituiri aferente funcționării administrative a instituției – Venituri alocate

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

427 747,—

Comentarii

În conformitate cu articolul 21 din Regulamentul financiar, aceste venituri sunt considerate ca fiind venituri alocate și conduc la deschiderea de credite suplimentare care trebuie înregistrate în liniile din care au fost suportate cheltuielile inițiale care au dat naștere veniturilor corespunzătoare.

CAPITOLUL 5 8 — INDEMNIZAȚII DIVERSE

5 8 0     Venituri provenind din indemnizațiile locative – Venituri alocate

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

0,—

Comentarii

În conformitate cu articolul 21 din Regulamentul financiar, aceste venituri sunt considerate ca fiind venituri alocate și conduc la deschiderea de credite suplimentare care trebuie înregistrate în liniile din care au fost suportate cheltuielile inițiale care au dat naștere veniturilor corespunzătoare.

5 8 1     Venituri provenind din indemnizațiile de asigurări încasate – Venituri alocate

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

7 496,—

Comentarii

În conformitate cu articolul 21 din Regulamentul financiar, aceste venituri sunt considerate ca fiind venituri alocate și conduc la deschiderea de credite suplimentare care trebuie înregistrate în liniile din care au fost suportate cheltuielile inițiale care au dat naștere veniturilor corespunzătoare.

CAPITOLUL 5 9 — ALTE VENITURI PROVENIND DIN GESTIONAREA ADMINISTRATIVĂ

5 9 0     Alte venituri provenind din gestionarea administrativă

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

0,—

TITLUL 9

VENITURI DIVERSE

Articolul

Postul

Rubrică

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

%

2012/2014

CAPITOLUL 9 0

p.m.

p.m.

21 953,—

CAPITOLUL 9 0 — TOTAL

p.m.

p.m.

21 953,—

Titlul 9 — Total

p.m.

p.m.

21 953,—

TOTAL GENERAL

10 926 392

10 902 036

15 541 386,—

142,24

CAPITOLUL 9 0 —

VENITURI DIVERSE

CAPITOLUL 9 0 — VENITURI DIVERSE

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

21 953,—

CHELTUIELI

Recapitulare generală a creditelor (2014 și 2013) și a execuției (2012)

Titlul

Capitolul

Rubrică

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

1

PERSONALUL INSTITUȚIEI

1 0

MEMBRII INSTITUȚIEI ȘI DELEGAȚII

19 533 937

19 533 937

18 033 244,—

1 2

FUNCȚIONARI ȘI AGENȚI TEMPORARI

65 085 681

66 428 959

64 395 963,—

1 4

ALȚI ANGAJAȚI ȘI SERVICII EXTERNE

4 184 719

4 391 461

4 013 531,—

1 6

ALTE CHELTUIELI PRIVIND PERSOANELE CARE LUCREAZĂ CU INSTITUȚIA

1 830 252

1 894 000

1 707 171,—

Titlul 1 — Total

90 634 589

92 248 357

88 149 909,—

2

CLĂDIRI, MOBILIER, ECHIPAMENTE ȘI CHELTUIELI DE FUNCȚIONARE DIVERSE

2 0

CLĂDIRI ȘI CHELTUIELI CONEXE

19 728 928

19 728 687

19 144 888,—

2 1

INFORMATICĂ, ECHIPAMENTE ȘI MOBILIER: ACHIZIȚIE, ÎNCHIRIERE ȘI ÎNTREȚINERE

6 062 390

6 049 280

6 038 649,—

2 3

CHELTUIELI ADMINISTRATIVE CURENTE

518 450

518 451

507 061,—

2 5

ACTIVITĂȚI FUNCȚIONALE

9 469 511

9 425 175

8 939 517,—

2 6

COMUNICARE, PUBLICAȚII ȘI ACHIZIȚIA DE DOCUMENTAȚIE

2 145 512

2 134 450

1 881 414,—

Titlul 2 — Total

37 924 791

37 856 043

36 511 529,—

10

ALTE CHELTUIELI

10 0

CREDITE PROVIZORII

p.m.

p.m.

0,—

10 1

REZERVĂ PENTRU CHELTUIELI NEPREVĂZUTE

p.m.

p.m.

0,—

10 2

REZERVĂ PENTRU PRELUAREA CLĂDIRILOR

p.m.

p.m.

0,—

Titlul 10 — Total

p.m.

p.m.

0,—

TOTAL GENERAL

128 559 380

130 104 400

124 661 438,—

TITLUL 1

PERSONALUL INSTITUȚIEI

Articolul

Postul

Rubrică

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

%

2012/2014

CAPITOLUL 1 0

1 0 0

Salarii, indemnizații și alocații

1 0 0 0

Salarii, indemnizații și alocații

Credite nediferențiate

106 080

106 080

95 100,—

89,65

1 0 0 4

Cheltuieli de deplasare și de ședere pentru reuniuni, convocări și cheltuieli conexe

Credite nediferențiate

18 901 194

18 901 194

17 365 335,—

91,87

1 0 0 8

Indemnizații de deplasare și de ședere pentru reuniuni, convocări și cheltuieli conexe efectuate de către delegații Comisiei consultative pentru mutații industriale.

Credite nediferențiate

472 382

472 382

519 239,—

109,92

Articolul 1 0 0 — Total

19 479 656

19 479 656

17 979 674,—

92,30

1 0 5

Perfecționare profesională, cursuri de limbi străine și alte cursuri

Credite nediferențiate

54 281

54 281

53 570,—

98,69

CAPITOLUL 1 0 — TOTAL

19 533 937

19 533 937

18 033 244,—

92,32

CAPITOLUL 1 2

1 2 0

Remunerații și alte drepturi

1 2 0 0

Remunerații și indemnizații

Credite nediferențiate

64 467 848

65 172 858

63 816 992,—

98,99

1 2 0 2

Ore suplimentare plătite

Credite nediferențiate

30 102

34 405

20 024,—

66,52

1 2 0 4

Drepturi conexe începerii activității, transferului și încetării activității

Credite nediferențiate

587 731

664 508

392 674,—

66,81

Articolul 1 2 0 — Total

65 085 681

65 871 771

64 229 690,—

98,68

1 2 2

Indemnizații după încetarea anticipată a activității

1 2 2 0

Indemnizații în caz de pensionare în interes de serviciu

Credite nediferențiate

p.m.

p.m.

166 273,—

1 2 2 2

Indemnizații pentru încetarea definitivă a activității și sistemul special de pensionare pentru funcționari și agenți temporari

Credite nediferențiate

p.m.

p.m.

0,—

Articolul 1 2 2 — Total

p.m.

p.m.

166 273,—

1 2 9

Credit provizoriu

Credite nediferențiate

p.m.

557 188

0,—

CAPITOLUL 1 2 — TOTAL

65 085 681

66 428 959

64 395 963,—

98,94

CAPITOLUL 1 4

1 4 0

Alți agenți și personal extern

1 4 0 0

Alți agenți

Credite nediferențiate

2 052 423

2 165 064

2 028 485,—

98,83

1 4 0 4

Stagii, subvenții și schimburi de funcționari

Credite nediferențiate

867 739

928 436

861 290,—

99,26

1 4 0 8

Drepturi conexe începerii activității, transferului și încetării activității

Credite nediferențiate

66 896

68 848

46 219,—

69,09

Articolul 1 4 0 — Total

2 987 058

3 162 348

2 935 994,—

98,29

1 4 2

Servicii externe

1 4 2 0

Servicii suplimentare pentru serviciul de traduceri

Credite nediferențiate

424 810

429 810

420 597,—

99,01

1 4 2 2

Consiliere din partea experților aferentă serviciilor de consultanță

Credite nediferențiate

742 851

742 851

626 940,—

84,40

1 4 2 4

Cooperare interinstituțională și servicii externe în domeniul administrării personalului

Credite nediferențiate

30 000

30 000

30 000,—

100,—

Articolul 1 4 2 — Total

1 197 661

1 202 661

1 077 537,—

89,97

1 4 9

Credit provizoriu

Credite nediferențiate

p.m.

26 452

0,—

CAPITOLUL 1 4 — TOTAL

4 184 719

4 391 461

4 013 531,—

95,91

CAPITOLUL 1 6

1 6 1

Cheltuieli aferente administrării personalului

1 6 1 0

Cheltuieli de recrutare

Credite nediferențiate

55 000

80 000

31 100,—

56,55

1 6 1 2

Perfecționare profesională

Credite nediferențiate

505 752

522 000

484 726,—

95,84

Articolul 1 6 1 — Total

560 752

602 000

515 826,—

91,99

1 6 2

Misiuni

Credite nediferențiate

432 500

450 000

413 100,—

95,51

1 6 3

Activități privind toate persoanele care lucrează cu instituția

1 6 3 0

Serviciul social

Credite nediferențiate

42 000

41 500

39 006,—

92,87

1 6 3 2

Relații sociale între membrii personalului și alte intervenții sociale

Credite nediferențiate

185 000

185 500

135 360,—

73,17

1 6 3 4

Serviciul medical

Credite nediferențiate

80 000

85 000

53 500,—

66,88

1 6 3 6

Restaurante și cantine

Credite nediferențiate

p.m.

p.m.

0,—

1 6 3 8

Centrul pentru copii preșcolari al Uniunii și creșele de zi aprobate

Credite nediferențiate

530 000

530 000

550 379,—

103,85

Articolul 1 6 3 — Total

837 000

842 000

778 245,—

92,98

CAPITOLUL 1 6 — TOTAL

1 830 252

1 894 000

1 707 171,—

93,28

Titlul 1 — Total

90 634 589

92 248 357

88 149 909,—

97,26

CAPITOLUL 1 0 —

MEMBRII INSTITUȚIEI ȘI DELEGAȚII

CAPITOLUL 1 2 —

FUNCȚIONARI ȘI AGENȚI TEMPORARI

CAPITOLUL 1 4 —

ALȚI ANGAJAȚI ȘI SERVICII EXTERNE

CAPITOLUL 1 6 —

ALTE CHELTUIELI PRIVIND PERSOANELE CARE LUCREAZĂ CU INSTITUȚIA

CAPITOLUL 1 0 — MEMBRII INSTITUȚIEI ȘI DELEGAȚII

1 0 0     Salarii, indemnizații și alocații

1 0 0 0   Salarii, indemnizații și alocații

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

106 080

106 080

95 100,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere finanțarea indemnizațiilor și a alocațiilor acordate membrilor Comitetului Economic și Social European, inclusiv indemnizațiile speciale și alte indemnizații, primele de asigurare, inclusiv asigurarea de sănătate, de accident și de călătorie, și măsurile specifice pentru membrii cu handicap.

1 0 0 4   Cheltuieli de deplasare și de ședere pentru reuniuni, convocări și cheltuieli conexe

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

18 901 194

18 901 194

17 365 335,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere plățile pentru membrii și membrii supleanți ai Comitetului Economic și Social European în conformitate cu normele actuale privind rambursarea cheltuielilor de transport și a indemnizațiilor de deplasare și reuniune.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 alineatul (3) literele (a)-(h) din Regulamentul financiar este estimat la 10 000 EUR.

1 0 0 8   Indemnizații de deplasare și de ședere pentru reuniuni, convocări și cheltuieli conexe efectuate de către delegații Comisiei consultative pentru mutații industriale.

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

472 382

472 382

519 239,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere plățile pentru membrii și membrii supleanți ai Comisiei consultative pentru mutații industriale (CCMI) în conformitate cu normele actuale privind rambursarea cheltuielilor de transport și a indemnizațiilor de deplasare și reuniune.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 alineatul (3) literele (a)-(h) din Regulamentul financiar este estimat la 1 000 EUR.

1 0 5     Perfecționare profesională, cursuri de limbi străine și alte cursuri

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

54 281

54 281

53 570,—

Comentarii

Acest credit este destinat subvenționării unei părți a taxelor de înscriere la cursurile de limbi străine sau la alte seminare de formare profesională frecventate de către membrii Comitetului Economic și Social European și delegații Comisiei consultative pentru mutații industriale (CCMI).

CAPITOLUL 1 2 — FUNCȚIONARI ȘI AGENȚI TEMPORARI

Comentarii

O reducere forfetară de 6,5 % a fost aplicată creditelor înscrise la acest capitol.

1 2 0     Remunerații și alte drepturi

1 2 0 0   Remunerații și indemnizații

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

64 467 848

65 172 858

63 816 992,—

Comentarii

Statutul funcționarilor Uniunii Europene.

Regimul aplicabil celorlalți agenți ai Uniunii Europene.

Acest credit este destinat să acopere în special următoarele elemente, pentru funcționarii și agenții temporari care ocupă un post prevăzut în organigramă:

salariile, indemnizațiile și alocațiile aferente salariilor;

asigurarea de boală, asigurarea de accident și de boli profesionale, precum și alte cheltuieli de asigurări sociale;

contribuția instituției la regimul comun de asigurări medicale;

indemnizațiile forfetare pentru ore suplimentare;

alte alocații și indemnizații, inclusiv alocația de concediu pentru creșterea copilului sau din motive familiale;

plata cheltuielilor de călătorie pentru funcționarul sau agentul temporar, pentru soțul sau soția sa și pentru persoanele aflate în întreținerea sa de la locul de muncă la locul de origine;

efectele coeficienților de corecție aplicabili remunerațiilor și cotei din plăți transferate într-o altă țară decât cea a locului de muncă;

asigurarea de șomaj pentru agenții temporari, precum și plățile pe care instituția trebuie să le efectueze în beneficiul agenților temporari pentru a constitui sau a menține drepturile acestora la pensie în țara lor de origine;

compensația pentru concediere pentru un funcționar stagiar disponibilizat pe motive de incompetență manifestă;

indemnizația de reziliere a contractului unui agent temporar de către instituție.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 alineatul (3) literele (a)-(h) din Regulamentul financiar este estimat la 1 000 EUR.

1 2 0 2   Ore suplimentare plătite

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

30 102

34 405

20 024,—

Comentarii

Statutul funcționarilor Uniunii Europene, în special articolul 56 și anexa VI.

Regimul aplicabil celorlalți agenți ai Uniunii Europene.

Acest credit este destinat să acopere plata orelor suplimentare în condițiile prevăzute de dispozițiile menționate mai sus.

1 2 0 4   Drepturi conexe începerii activității, transferului și încetării activității

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

587 731

664 508

392 674,—

Comentarii

Statutul funcționarilor Uniunii Europene.

Regimul aplicabil celorlalți agenți ai Uniunii Europene.

Acest credit este destinat să acopere:

cheltuielile de călătorie suportate de funcționari și agenți temporari (inclusiv membrii familiilor lor) la începerea sau la încetarea activității sau în cazul unui transfer care implică schimbarea locului de muncă;

indemnizațiile de instalare/reinstalare și cheltuielile de mutare suportate de funcționarii și agenții temporari care trebuie să își schimbe rezidența după începerea activității sau în urma unui transfer la un nou loc de muncă, precum și în momentul încetării definitive a activității, urmată de stabilirea într-o altă localitate;

diurnele datorate funcționarilor și agenților temporari care dovedesc că sunt obligați să își schimbe rezidența la începerea activității sau în cazul unui transfer la un nou loc de muncă.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 alineatul (3) literele (a)-(h) din Regulamentul financiar este estimat la 1 000 EUR.

1 2 2     Indemnizații după încetarea anticipată a activității

1 2 2 0   Indemnizații în caz de pensionare în interes de serviciu

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

p.m.

p.m.

166 273,—

Comentarii

Statutul funcționarilor Uniunii Europene, în special articolele 41 și 50 și anexa IV.

Acest credit este destinat să acopere indemnizațiile care trebuie plătite funcționarilor:

disponibilizați ca urmare a unei măsuri de reducere a numărului de locuri de muncă din instituție;

care ocupă un post din gradele AD 16 sau AD 15 și sunt pensionați în interes de serviciu.

Acest credit acoperă, de asemenea, cota-parte a angajatorului din asigurarea medicală și efectele coeficienților de corecție aplicabili acestor indemnizații.

1 2 2 2   Indemnizații pentru încetarea definitivă a activității și sistemul special de pensionare pentru funcționari și agenți temporari

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

p.m.

p.m.

0,—

Comentarii

Statutul funcționarilor Uniunii Europene, în special articolele 64 și 72.

Acest credit este destinat să acopere:

indemnizațiile care trebuie plătite în conformitate cu condițiile menționate în prevederile de mai sus;

cota-parte a angajatorului din asigurarea medicală a beneficiarilor indemnizațiilor;

efectul coeficienților de corecție aplicabili diverselor indemnizații.

1 2 9     Credit provizoriu

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

p.m.

557 188

0,—

Comentarii

Statutul funcționarilor Uniunii Europene, în special articolul 65 și anexa XI.

Acest credit este destinat să acopere efectele eventualelor ajustări ale remunerațiilor care ar putea fi adoptate de către Consiliu în cursul exercițiului financiar.

Acest credit are un caracter strict provizoriu și nu poate fi utilizat decât după efectuarea unui virament către alte linii bugetare în conformitate cu dispozițiile din Regulamentul financiar.

CAPITOLUL 1 4 — ALȚI ANGAJAȚI ȘI SERVICII EXTERNE

1 4 0     Alți agenți și personal extern

1 4 0 0   Alți agenți

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

2 052 423

2 165 064

2 028 485,—

Comentarii

Statutul funcționarilor Uniunii Europene.

Regimul aplicabil celorlalți agenți ai Uniunii Europene.

Acest credit este destinat în special să acopere următoarele cheltuieli:

remunerația celorlalți agenți, în special a agenților auxiliari, contractuali, locali și a consilierilor speciali (în sensul Regimului aplicabil celorlalți agenți ai Uniunii Europene), cotizația angajatorului la diversele sisteme de asigurări sociale, precum și efectele coeficienților de corecție aplicabili remunerațiilor acestor agenți sau indemnizației de reziliere a contractului;

onorariile personalului medical și paramedical plătit în conformitate cu regimul de prestări de servicii și, în cazuri speciale, angajarea de personal interimar;

remunerațiile și onorariile operatorilor de conferință și ale tehnicienilor multimedia, la care se apelează în perioadele cu volum excesiv de activitate sau în cazuri speciale;

indemnizațiile forfetare pentru ore suplimentare;

plata orelor suplimentare în conformitate cu articolul 56 din Statutul funcționarilor, precum și anexa VI la acesta;

alte alocații și drepturi, inclusiv alocația pentru concediu pentru creșterea copilului sau din motive familiale;

indemnizația de reziliere a contractului unui membru al personalului de către instituție.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 alineatul (3) literele (a)-(h) din Regulamentul financiar este estimat la 1 000 EUR.

1 4 0 4   Stagii, subvenții și schimburi de funcționari

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

867 739

928 436

861 290,—

Comentarii

Statutul funcționarilor Uniunii Europene.

Regimul aplicabil celorlalți agenți ai Uniunii Europene.

Acest credit este destinat să acopere:

indemnizațiile, cheltuielile de deplasare și de misiune pentru stagiari, precum și costurile asigurării medicale și de accident în cursul stagiului;

cheltuielile conexe schimbului de personal între Comitetul Economic și Social European și sectorul public din statele membre sau alte țări menționate în normele aplicabile;

contribuția, într-o măsură limitată, la realizarea de proiecte de cercetare în domeniile de activitate ale Comitetului Economic și Social European, care constituie un interes special pentru integrarea europeană;

cheltuielile aferente programelor de educare a tinerilor în spirit european.

1 4 0 8   Drepturi conexe începerii activității, transferului și încetării activității

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

66 896

68 848

46 219,—

Comentarii

Statutul funcționarilor Uniunii Europene.

Regimul aplicabil celorlalți agenți ai Uniunii Europene.

Acest credit este destinat să acopere:

cheltuielile de călătorie datorate personalului (inclusiv membrilor de familie) la începerea sau la încetarea activității sau în cazul unui transfer care implică schimbarea locului de muncă;

indemnizațiile de instalare/reinstalare și cheltuielile de mutare datorate personalului care trebuie să își schimbe rezidența după începerea activității sau în urma unui transfer la un nou loc de muncă, precum și în momentul încetării definitive a activității, urmată de stabilirea într-o altă localitate;

diurnele datorate angajaților care dovedesc că sunt obligați să își schimbe rezidența la începerea activității sau în cazul unui transfer la un nou loc de muncă;

diferența între cotizațiile plătite de către personal unui sistem de pensii într-un stat membru și cele plătite sistemului Uniunii în cazul reclasificării unui contract.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 alineatul (3) literele (a)-(h) din Regulamentul financiar este estimat la 1 000 EUR.

1 4 2     Servicii externe

1 4 2 0   Servicii suplimentare pentru serviciul de traduceri

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

424 810

429 810

420 597,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere cheltuielile pentru serviciile prestate de traducători liber-profesioniști sau temporari pentru dactilografiere sau alte servicii externalizate de către serviciul de traduceri. Comitetul Economic și Social European utilizează întotdeauna traducători liber-profesioniști al căror nume este inclus pe listele întocmite în urma licitațiilor interinstituționale.

Cheltuielile pentru orice lucrare trimisă Centrului de traduceri pentru organismele Uniunii Europene și toate activitățile de cooperare interinstituțională în domeniul lingvistic sunt acoperite de acest post.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 alineatul (3) literele (a)-(h) din Regulamentul financiar este estimat la 1 000 EUR.

1 4 2 2   Consiliere din partea experților aferentă serviciilor de consultanță

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

742 851

742 851

626 940,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere plățile pentru experții Comitetului Economic și Social European în conformitate cu normele actuale privind rambursarea cheltuielilor de deplasare și de ședere și a indemnizațiilor de reuniune.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 alineatul (3) literele (a)-(h) din Regulamentul financiar este estimat la 1 000 EUR.

1 4 2 4   Cooperare interinstituțională și servicii externe în domeniul administrării personalului

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

30 000

30 000

30 000,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere toate activitățile de cooperare interinstituțională în domeniul administrării personalului.

Acest credit este, de asemenea, destinat să acopere toate serviciile externe în materie de administrare a personalului.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu 21 alineatul (3) literele (a)-(h) din Regulamentul financiar este estimat la 1 000 EUR.

1 4 9     Credit provizoriu

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

p.m.

26 452

0,—

Comentarii

Statutul funcționarilor Uniunii Europene, în special articolul 65 și anexa XI.

Regimul aplicabil celorlalți agenți ai Uniunii Europene.

Acest credit este destinat să acopere efectele eventualelor ajustări ale remunerațiilor care ar putea fi adoptate de către Consiliu în cursul exercițiului financiar.

Acest credit are un caracter strict provizoriu și nu poate fi utilizat decât după efectuarea unui virament către alte linii bugetare în conformitate cu dispozițiile din Regulamentul financiar.

CAPITOLUL 1 6 — ALTE CHELTUIELI PRIVIND PERSOANELE CARE LUCREAZĂ CU INSTITUȚIA

1 6 1     Cheltuieli aferente administrării personalului

1 6 1 0   Cheltuieli de recrutare

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

55 000

80 000

31 100,—

Comentarii

Statutul funcționarilor Uniunii Europene, în special articolele 27-31, articolul 33 și anexa III.

Decizia 2002/620/CE a Parlamentului European, a Consiliului, a Comisiei, a Curții de Justiție, a Curții de Conturi, a Comitetului Economic și Social, a Comitetului Regiunilor și a Ombudsmanului European din 25 iulie 2002 de înființare a Oficiului European pentru Selecția Personalului (JO L 197, 26.7.2002, p. 53) și Decizia 2002/621/CE a Secretarilor generali ai Parlamentului European, Consiliului și Comisiei, a grefierului Curții de Justiție, a Secretarilor generali ai Curții de Conturi, Comitetului Economic și Social și Comitetului Regiunilor și a reprezentantului Ombudsmanului European din 25 iulie 2002 privind organizarea și funcționarea Oficiului European pentru Selecția Personalului (JO L 197, 26.7.2002, p. 56).

Acest credit este destinat să acopere:

cheltuielile de organizare a concursurilor prevăzute la articolul 3 din Decizia 2002/621/CE, precum și cheltuielile de deplasare și de ședere ale candidaților la interviurile de angajare și la vizitele medicale de angajare;

cheltuielile de organizare a procedurilor de selecție a agenților temporari, a agenților contractuali și a agenților locali.

În cazurile justificate în mod corespunzător de nevoile funcționale și după consultarea Oficiului European pentru Selecția Personalului, instituția poate utiliza unele dintre aceste credite pentru organizarea concursurilor proprii.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 alineatul (3) literele (a)-(h) din Regulamentul financiar este estimat la 1 000 EUR.

1 6 1 2   Perfecționare profesională

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

505 752

522 000

484 726,—

Comentarii

Statutul funcționarilor Uniunii Europene, în special articolul 24a.

Regimul aplicabil celorlalți agenți ai Uniunii Europene.

Acest credit este destinat să acopere:

organizarea de cursuri de perfecționare și reciclare profesionalã, precum și de cursuri de limbi străine pentru personal, la nivel interinstituțional. În cazuri justificate în mod corespunzător, acest credit poate acoperi, parțial, organizarea de cursuri în cadrul instituției;

cheltuielile aferente achiziționării sau producerii de materiale pedagogice, precum și efectuării de studii specifice de către specialiști pentru conceperea și realizarea de programe de formare;

cursuri de formare profesională de sensibilizare la problemele persoanelor cu handicap și acțiuni de formare în ceea ce privește egalitatea de șanse și consilierea în carieră, în special realizarea de profiluri de competențe;

cheltuieli de misiune.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 alineatul (3) literele (a)-(h) din Regulamentul financiar este estimat la 1 000 EUR.

1 6 2     Misiuni

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

432 500

450 000

413 100,—

Comentarii

Statutul funcționarilor Uniunii Europene, în special articolul 71 și articolele 11, 12 și 13 din anexa VII.

Regimul aplicabil celorlalți agenți ai Uniunii Europene.

Acest credit este destinat să acopere costurile de deplasare, plata diurnelor și cheltuielile conexe sau excepționale efectuate pentru executarea unei misiuni.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 alineatul (3) literele (a)-(h) din Regulamentul financiar este estimat la 10 000 EUR.

1 6 3     Activități privind toate persoanele care lucrează cu instituția

1 6 3 0   Serviciul social

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

42 000

41 500

39 006,—

Comentarii

Statutul funcționarilor Uniunii Europene, în special articolul 9 alineatul (3) al treilea paragraf și articolul 76.

Acest credit este destinat să acopere:

în cadrul politicii interinstituționale de asistență pentru persoanele cu handicap pentru următoarele categorii:

funcționari și agenți temporari în activitate;

soții și soțiile funcționarilor și ai agenților temporari în activitate;

toți copiii aflați în întreținere în sensul Statutului funcționarilor Uniunii Europene;

rambursarea, în limitele posibilităților bugetare și după epuizarea drepturilor eventual acordate la nivel național în țara de reședință sau de origine, a cheltuielilor (de altă natură decât medicale) care sunt recunoscute ca fiind necesare și sunt generate de handicap, justificate în mod corespunzător și nerambursate de către regimul comun de asigurări medicale;

intervențiile în favoarea funcționarilor și agenților care sunt într-o situație deosebit de dificilă;

intervențiile cu caracter medico-social (de exemplu, ajutoarele familiale, îngrijirea copiilor bolnavi, asistența psihologică sau medierea);

cheltuielile mărunte ale serviciului social.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 alineatul (3) literele (a)-(h) din Regulamentul financiar este estimat la 1 000 EUR.

1 6 3 2   Relații sociale între membrii personalului și alte intervenții sociale

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

185 000

185 500

135 360,—

Comentarii

Acest credit este destinat să încurajeze și să susțină financiar orice inițiativă de promovare a relațiilor sociale între membrii personalului instituției și să sporească confortul la locul de muncă.

El acoperă și acordarea unei subvenții pentru participarea Comitetului personalului la administrarea și supravegherea structurilor cu caracter social: cluburi, cercuri sportive, activități culturale, activități pentru timpul liber etc.

Acest credit este destinat, de asemenea, să susțină financiar măsurile cu caracter social adoptate de instituție în strânsă colaborare cu Comitetul personalului (articolul 1e din Statut).

El acoperă și contribuția Comitetului Economic și Social European pentru activitățile sociale, sportive, educaționale și culturale ale Centrului Interinstituțional European din Overijse, Belgia.

Acest credit acoperă și punerea în aplicare a unui plan de deplasare pentru personal destinat să încurajeze utilizarea transportului în comun, să reducă utilizarea autoturismelor individuale și să diminueze amprenta de carbon.

1 6 3 4   Serviciul medical

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

80 000

85 000

53 500,—

Comentarii

Statutul funcționarilor Uniunii Europene, în special articolul 59 și articolul 8 din anexa II.

Acest credit este destinat să acopere cheltuielile de funcționare a cabinetului medical în cele trei locuri de desfășurare a activității, inclusiv achiziționarea de materiale, produse farmaceutice etc., cheltuielile aferente examenelor medicale preventive, cheltuielile generate de funcționarea comisiei de invaliditate, precum și cheltuielile aferente serviciilor externe prestate de specialiști medicali, considerate necesare de consilierii medicali.

Acest credit acoperă, de asemenea, cheltuielile de achiziționare a anumitor instrumente de lucru considerate necesare din punct de vedere medical.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 alineatul (3) literele (a)-(h) din Regulamentul financiar este estimat la 500 EUR.

1 6 3 6   Restaurante și cantine

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

p.m.

p.m.

0,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere cheltuielile de funcționare pentru restaurante.

1 6 3 8   Centrul pentru copii preșcolari al Uniunii și creșele de zi aprobate

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

530 000

530 000

550 379,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere contribuțiile Comitetului Economic și Social European la cheltuielile centrului pentru copii preșcolari al Uniunii, ale creșelor de zi aprobate și ale centrelor pentru copiii de vârstă școlară.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 alineatul (3) literele (a)-(h) din Regulamentul financiar provenite din contribuțiile părinților este estimat la 10 000 EUR.

TITLUL 2

CLĂDIRI, MOBILIER, ECHIPAMENTE ȘI CHELTUIELI DE FUNCȚIONARE DIVERSE

Articolul

Postul

Rubrică

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

%

2012/2014

CAPITOLUL 2 0

2 0 0

Clădiri

2 0 0 0

Chirii

Credite nediferențiate

2 100 019

2 099 776

1 941 464,—

92,45

2 0 0 1

Plata anuală a chiriei și cheltuieli conexe

Credite nediferențiate

11 582 176

11 483 890

11 291 751,—

97,49

2 0 0 3

Achiziția de bunuri imobile

Credite nediferențiate

p.m.

p.m.

0,—

2 0 0 5

Construcția de clădiri

Credite nediferențiate

p.m.

p.m.

0,—

2 0 0 7

Amenajarea spațiilor

Credite nediferențiate

321 275

321 275

484 338,—

150,75

2 0 0 8

Alte cheltuieli conexe clădirilor

Credite nediferențiate

56 943

56 943

54 473,—

95,66

2 0 0 9

Credit provizoriu destinat investițiilor imobiliare ale instituției

Credite nediferențiate

p.m.

p.m.

0,—

Articolul 2 0 0 — Total

14 060 413

13 961 884

13 772 026,—

97,95

2 0 2

Alte cheltuieli aferente clădirilor

2 0 2 2

Curățenie și întreținere

Credite nediferențiate

2 539 992

2 539 992

2 607 748,—

102,67

2 0 2 4

Consumul de energie

Credite nediferențiate

965 466

1 034 605

825 352,—

85,49

2 0 2 6

Securitatea și supravegherea clădirilor

Credite nediferențiate

2 052 711

2 052 711

1 894 454,—

92,29

2 0 2 8

Asigurări

Credite nediferențiate

110 346

139 495

45 308,—

41,06

Articolul 2 0 2 — Total

5 668 515

5 766 803

5 372 862,—

94,78

CAPITOLUL 2 0 — TOTAL

19 728 928

19 728 687

19 144 888,—

97,04

CAPITOLUL 2 1

2 1 0

Echipamente, cheltuieli de exploatare și servicii aferente informaticii și telecomunicațiilor

2 1 0 0

Achiziția, lucrările de reparații și de întreținere a hardware-ului și a software-ului și lucrările conexe

Credite nediferențiate

1 514 025

1 514 025

1 344 846,—

88,83

2 1 0 2

Servicii externe pentru exploatarea, realizarea și întreținerea software-ului și sistemelor

Credite nediferențiate

1 887 328

1 887 328

2 232 437,—

118,29

2 1 0 3

Telecomunicații

Credite nediferențiate

1 377 714

1 364 214

1 290 136,—

93,64

Articolul 2 1 0 — Total

4 779 067

4 765 567

4 867 419,—

101,85

2 1 2

Mobilier

Credite nediferențiate

231 188

231 188

138 623,—

59,96

2 1 4

Echipament și instalații tehnice

Credite nediferențiate

963 224

963 225

962 963,—

99,97

2 1 6

Mijloace de transport

Credite nediferențiate

88 911

89 300

69 644,—

78,33

CAPITOLUL 2 1 — TOTAL

6 062 390

6 049 280

6 038 649,—

99,61

CAPITOLUL 2 3

2 3 0

Papetărie, materiale de birou și consumabile diverse

Credite nediferențiate

214 030

214 031

240 844,—

112,53

2 3 1

Cheltuieli financiare

Credite nediferențiate

4 500

4 500

4 500,—

100,—

2 3 2

Cheltuieli judiciare și daune

Credite nediferențiate

50 000

50 000

33 616,—

67,23

2 3 6

Francarea corespondenței și cheltuieli de expediere

Credite nediferențiate

125 000

125 000

97 475,—

77,98

2 3 8

Alte cheltuieli administrative

Credite nediferențiate

124 920

124 920

130 626,—

104,57

CAPITOLUL 2 3 — TOTAL

518 450

518 451

507 061,—

97,80

CAPITOLUL 2 5

2 5 4

Reuniuni, conferințe, congrese, seminare și alte evenimente

2 5 4 0

Cheltuieli diverse aferente ședințelor interne

Credite nediferențiate

227 430

227 430

262 950,—

115,62

2 5 4 2

Cheltuieli diverse pentru organizarea și participarea la conferințe, congrese și reuniuni

Credite nediferențiate

587 745

587 745

524 509,—

89,24

2 5 4 4

Cheltuieli pentru organizarea lucrărilor Comisiei consultative pentru mutații industriale (CCMI)

Credite nediferențiate

75 000

75 000

67 058,—

89,41

2 5 4 6

Cheltuieli de reprezentare

Credite nediferențiate

139 000

139 000

55 000,—

39,57

2 5 4 8

Interpretariat

Credite nediferențiate

8 440 336

8 396 000

8 030 000,—

95,14

Articolul 2 5 4 — Total

9 469 511

9 425 175

8 939 517,—

94,40

CAPITOLUL 2 5 — TOTAL

9 469 511

9 425 175

8 939 517,—

94,40

CAPITOLUL 2 6

2 6 0

Comunicare, informare și publicații

2 6 0 0

Comunicare

Credite nediferențiate

845 500

795 500

779 411,—

92,18

2 6 0 2

Publicarea și promovarea publicațiilor

Credite nediferențiate

503 000

503 000

441 584,—

87,79

2 6 0 4

Jurnalul Oficial

Credite nediferențiate

430 000

460 000

265 502,—

61,74

Articolul 2 6 0 — Total

1 778 500

1 758 500

1 486 497,—

83,58

2 6 2

Achiziționarea de informații, documentare și arhivare

2 6 2 0

Studii, cercetări și audieri

Credite nediferențiate

155 000

155 000

193 991,—

125,16

2 6 2 2

Documentare și bibliotecă

Credite nediferențiate

169 762

178 700

156 837,—

92,39

2 6 2 4

Fondul de arhivă și lucrările conexe

Credite nediferențiate

42 250

42 250

44 089,—

104,35

Articolul 2 6 2 — Total

367 012

375 950

394 917,—

107,60

CAPITOLUL 2 6 — TOTAL

2 145 512

2 134 450

1 881 414,—

87,69

Titlul 2 — Total

37 924 791

37 856 043

36 511 529,—

96,27

CAPITOLUL 2 0 —

CLĂDIRI ȘI CHELTUIELI CONEXE

CAPITOLUL 2 1 —

INFORMATICĂ, ECHIPAMENTE ȘI MOBILIER: ACHIZIȚIE, ÎNCHIRIERE ȘI ÎNTREȚINERE

CAPITOLUL 2 3 —

CHELTUIELI ADMINISTRATIVE CURENTE

CAPITOLUL 2 5 —

ACTIVITĂȚI FUNCȚIONALE

CAPITOLUL 2 6 —

COMUNICARE, PUBLICAȚII ȘI ACHIZIȚIA DE DOCUMENTAȚIE

CAPITOLUL 2 0 — CLĂDIRI ȘI CHELTUIELI CONEXE

Comentarii

Regulamentul (UE, Euratom) nr. 966/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 octombrie 2012 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii și de abrogare a Regulamentului (CE, Euratom) nr. 1605/2002 al Consiliului (JO L 298, 26.10.2012, p. 1), în special articolul 60.

Ori de câte ori creditul este destinat să acopere cheltuielile pentru achiziția sau încheierea unui contract pentru furnizarea de echipamente sau de servicii, instituția va consulta celelalte instituții cu privire la condițiile pe care le-au obținut fiecare.

2 0 0     Clădiri

2 0 0 0   Chirii

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

2 100 019

2 099 776

1 941 464,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere chiriile pentru clădiri și cheltuielile de închiriere pentru reuniunile care au loc în clădiri care nu sunt ocupate permanent.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 alineatul (3) literele (a)-(h) din Regulamentul financiar este estimat la 1 000 EUR.

2 0 0 1   Plata anuală a chiriei și cheltuieli conexe

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

11 582 176

11 483 890

11 291 751,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere plata anuală a chiriei și alte cheltuieli conexe suportate de instituție în conformitate cu obligațiile sale din contractele de locație.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 alineatul (3) literele (a)-(h) din Regulamentul financiar este estimat la 1 000 EUR.

2 0 0 3   Achiziția de bunuri imobile

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

p.m.

p.m.

0,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere achiziția de imobile. Subvențiile pentru terenuri și viabilizarea acestora sunt tratate în conformitate cu Regulamentul financiar.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 alineatul (3) literele (a)-(h) din Regulamentul financiar este estimat la 1 000 EUR.

2 0 0 5   Construcția de clădiri

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

p.m.

p.m.

0,—

Comentarii

Acest credit este destinat să înscrie un eventual credit destinat construcției de clădiri.

2 0 0 7   Amenajarea spațiilor

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

321 275

321 275

484 338,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere executarea de lucrări de amenajare, inclusiv lucrări specifice cum ar fi lucrările de cablare și securitate și lucrările pentru amenajarea restaurantelor etc., precum și celelalte cheltuieli aferente acestor amenajări, în special cheltuielile aferente serviciilor de arhitectură sau inginerie etc.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 alineatul (3) literele (a)-(h) din Regulamentul financiar este estimat la 1 000 EUR.

2 0 0 8   Alte cheltuieli conexe clădirilor

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

56 943

56 943

54 473,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere:

cheltuielile conexe clădirilor care nu sunt prevăzute în mod expres la alte articole din prezentul capitol, în special pentru asistența tehnică și arhitectonică, și care sunt generate de studii, pregătirea și monitorizarea lucrărilor de întreținere și a altor lucrări în clădiri;

cheltuielile conexe studiilor de adaptare a imobilelor instituției, precum și cheltuielile generate de auditul privind accesul persoanelor cu handicap în Comitetul Economic și Social European, ale cărui concluzii au fost deja aprobate;

taxele care constituie remunerarea pentru serviciile de utilitate publică.

2 0 0 9   Credit provizoriu destinat investițiilor imobiliare ale instituției

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

p.m.

p.m.

0,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere orice cheltuieli cu investițiile imobiliare ale instituției.

Acest credit are un caracter strict temporar și nu poate fi utilizat decât după efectuarea unui virament către alte linii bugetare în conformitate cu dispozițiile din Regulamentul financiar.

2 0 2     Alte cheltuieli aferente clădirilor

2 0 2 2   Curățenie și întreținere

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

2 539 992

2 539 992

2 607 748,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere cheltuielile de curățenie și întreținere a spațiilor, a ascensoarelor, a instalației de încălzire și de climatizare, a ușilor antifoc, precum și cheltuielile aferente lucrărilor de deratizare, de refacere a zugrăvelii, de reparații și de menținere a aspectului exterior al clădirilor și al mediului lor înconjurător, inclusiv cheltuielile aferente studiilor, analizelor, autorizațiilor, respectarea standardelor Schemei de management de mediu și audit (Eco Management and Audit Scheme – EMAS) etc.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 alineatul (3) literele (a)-(h) din Regulamentul financiar este estimat la 5 000 EUR.

2 0 2 4   Consumul de energie

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

965 466

1 034 605

825 352,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere în special cheltuielile cu consumul de apă, gaz, electricitate și încălzire.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 alineatul (3) literele (a)-(h) din Regulamentul financiar este estimat la 1 000 EUR.

2 0 2 6   Securitatea și supravegherea clădirilor

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

2 052 711

2 052 711

1 894 454,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere în principal cheltuielile cu paza și supravegherea clădirilor.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 alineatul (3) literele (a)-(h) din Regulamentul financiar este estimat la 1 000 EUR.

2 0 2 8   Asigurări

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

110 346

139 495

45 308,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere plata primelor de asigurare.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 alineatul (3) literele (a)-(h) din Regulamentul financiar este estimat la 10 000 EUR.

CAPITOLUL 2 1 — INFORMATICĂ, ECHIPAMENTE ȘI MOBILIER: ACHIZIȚIE, ÎNCHIRIERE ȘI ÎNTREȚINERE

Comentarii

Ori de câte ori creditul este destinat să acopere cheltuielile pentru achiziția sau încheierea unui contract pentru furnizarea de echipamente sau de servicii, instituția va consulta celelalte instituții cu privire la condițiile pe care le-au obținut fiecare.

2 1 0     Echipamente, cheltuieli de exploatare și servicii aferente informaticii și telecomunicațiilor

2 1 0 0   Achiziția, lucrările de reparații și de întreținere a hardware-ului și a software-ului și lucrările conexe

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

1 514 025

1 514 025

1 344 846,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere cheltuielile aferente achiziționării, închirierii, reparației și întreținerii hardware-ului și software-ului pentru instituție și lucrările conexe.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 alineatul (3) literele (a)-(h) din Regulamentul financiar este estimat la 1 000 EUR.

2 1 0 2   Servicii externe pentru exploatarea, realizarea și întreținerea software-ului și sistemelor

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

1 887 328

1 887 328

2 232 437,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere cheltuielile aferente asistenței oferite de societățile de servicii și consultanță informatică pentru exploatarea centrului informatic și a rețelei, realizarea și întreținerea aplicațiilor, asistența acordată utilizatorilor, inclusiv membrilor, realizarea de studii, redactarea și introducerea documentației tehnice.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 alineatul (3) literele (a)-(h) din Regulamentul financiar este estimat la 1 000 EUR.

2 1 0 3   Telecomunicații

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

1 377 714

1 364 214

1 290 136,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere abonamentele și cheltuielile de telecomunicații prin cablu sau prin unde radio (telefonie fixă și mobilă, televiziune), precum și cheltuielile aferente rețelelor de transmitere de date și serviciilor telematice. Acest credit acoperă, de asemenea, cofinanțarea echipamentelor oferite membrilor și delegaților, care le permit să primească documentele Comitetului Economic și Social European pe cale electronică.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 alineatul (3) literele (a)-(h) din Regulamentul financiar este estimat la 1 000 EUR.

2 1 2     Mobilier

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

231 188

231 188

138 623,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere achiziția, închirierea, întreținerea și reparația mobilierului, în special achiziția de mobilier ergonomic de birou, înlocuirea mobilierului învechit și scos din uz, precum și a echipamentelor de birou.

În ceea ce privește operele de artă, acest credit este destinat să acopere atât cheltuielile de achiziție a operelor și a materialelor specifice, cât și cheltuielile curente conexe, precum cheltuielile de înrămare, de restaurare, de curățare, de asigurare, precum și cheltuielile de transport ocazionale.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 alineatul (3) literele (a)-(h) din Regulamentul financiar este estimat la 5 000 EUR.

2 1 4     Echipament și instalații tehnice

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

963 224

963 225

962 963,—

Comentarii

Acest credit este destinat achiziției, închirierii, întreținerii și reparării de materiale și instalații tehnice, în special:

diverse materiale și instalații tehnice, fixe și mobile, pentru editare, arhivare, securizare, restaurare, imobile etc.;

echipamente, în special pentru atelierul de tipografie, arhive, serviciul telefonic, cantine, magazinele pentru personal, securitate, serviciul tehnic de conferințe, sectorul audiovizual etc.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 alineatul (3) literele (a)-(h) din Regulamentul financiar este estimat la 35 000 EUR.

2 1 6     Mijloace de transport

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

88 911

89 300

69 644,—

Comentarii

Acest credit este destinat achiziției, întreținerii, exploatării și reparării materialului de transport (parc auto și biciclete) și închirierii de autovehicule, taxiuri, autocare și camioane, cu sau fără șofer, inclusiv a asigurărilor aferente.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 alineatul (3) literele (a)-(h) din Regulamentul financiar este estimat la 4 000 EUR.

CAPITOLUL 2 3 — CHELTUIELI ADMINISTRATIVE CURENTE

2 3 0     Papetărie, materiale de birou și consumabile diverse

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

214 030

214 031

240 844,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere cheltuielile cu achizițiile de hârtie, plicuri, materiale de birou, produse pentru imprimerie și atelierele de reproducere și costul unor lucrări de tipărire externalizate.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 alineatul (3) literele (a)-(h) din Regulamentul financiar este estimat la 10 000 EUR.

2 3 1     Cheltuieli financiare

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

4 500

4 500

4 500,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere cheltuielile bancare (comisioane, dobânzi, costuri diverse) și celelalte cheltuieli financiare, inclusiv cheltuielile conexe pentru finanțarea imobilelor.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 alineatul (3) literele (a)-(h) din Regulamentul financiar este estimat la 100 EUR.

2 3 2     Cheltuieli judiciare și daune

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

50 000

50 000

33 616,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere:

toate cheltuielile derivate din implicarea Comitetului Economic și Social European în cauze în fața instanțelor Uniunii și în fața instanțelor naționale, costul serviciilor juridice, achiziția de lucrări juridice și de echipamente și orice alte cheltuieli judiciare, de judecată sau conexe la care contribuie Serviciul juridic;

cheltuieli privind daunele, dobânzile și eventualele debite conexe menționate în articolul 11 alineatul (3) din Regulamentul financiar.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 alineatul (3) literele (a)-(h) din Regulamentul financiar este estimat la 1 000 EUR.

2 3 6     Francarea corespondenței și cheltuieli de expediere

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

125 000

125 000

97 475,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere cheltuielile de francare, de procesare și de expediere de către serviciile poștale și serviciile de mesagerie private.

2 3 8     Alte cheltuieli administrative

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

124 920

124 920

130 626,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere:

asigurările care nu sunt prevăzute în mod expres la alt post;

achiziția și întreținerea de uniforme pentru aprozi, șoferi și personalul de mutare, serviciile medicale și diverse servicii tehnice;

toate cheltuielile de mutare și de manipulare și cele aferente serviciilor societăților de mutare sau ale manipulanților temporari;

cheltuieli de funcționare diverse, precum cele aferente achiziționării de anuare cu orarul transporturilor feroviare și aeriene, publicării de anunțuri privind vânzarea de materiale uzate etc.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 alineatul (3) literele (a)-(h) din Regulamentul financiar este estimat la 500 EUR.

CAPITOLUL 2 5 — ACTIVITĂȚI FUNCȚIONALE

2 5 4     Reuniuni, conferințe, congrese, seminare și alte evenimente

2 5 4 0   Cheltuieli diverse aferente ședințelor interne

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

227 430

227 430

262 950,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere costul băuturilor și, ocazional, al gustărilor și meselor de lucru la ședințele interne.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 alineatul (3) literele (a)-(h) din Regulamentul financiar este estimat la 1 000 EUR.

2 5 4 2   Cheltuieli diverse pentru organizarea și participarea la conferințe, congrese și reuniuni

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

587 745

587 745

524 509,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere cheltuielile, inclusiv cheltuielile de reprezentare și logistice, aferente: (a) participării reprezentanților Comitetului Economic și Social European la congrese, conferințe, seminare, simpozioane etc.; și (b) organizării de către Comitetul Economic și Social European de audieri și de conferințe și reuniuni generale și specifice (inclusiv contribuțiile generale în cazul în care aceste evenimente sunt organizate în cooperare cu terțe părți și cheltuielile aferente externalizării).

El acoperă, de asemenea, toate cheltuielile efectuate pentru organizarea de reuniuni între Comitetul Economic și Social European și partenerii săi (inclusiv grupurile de interese socio-economice) atât din Uniune, cât și din alte țări.

Acest credit acoperă, de asemenea, cheltuielile efectuate în urma (a) vizitelor delegațiilor din partea grupurilor socioprofesionale din țări terțe la Comitetul Economic și Social European și (b) activităților Asociației Foștilor Membri ai Comitetului.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 alineatul (3) literele (a)-(h) din Regulamentul financiar este estimat la 250 000 EUR.

2 5 4 4   Cheltuieli pentru organizarea lucrărilor Comisiei consultative pentru mutații industriale (CCMI)

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

75 000

75 000

67 058,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere cheltuielile de funcționare ale Comisiei consultative pentru mutații industriale (CCMI), cu excepția cheltuielilor și a indemnizațiilor de deplasare ale membrilor Comitetului Economic și Social European și ale delegaților CCMI.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 alineatul (3) literele (a)-(h) din Regulamentul financiar este estimat la 1 000 EUR.

2 5 4 6   Cheltuieli de reprezentare

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

139 000

139 000

55 000,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere cheltuielile aferente obligațiilor de reprezentare ale instituției.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 alineatul (3) literele (a)-(h) din Regulamentul financiar este estimat la 1 000 EUR.

2 5 4 8   Interpretariat

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

8 440 336

8 396 000

8 030 000,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere cheltuielile pentru serviciile interpreților (liber-profesioniști sau puși la dispoziție de o altă instituție) pentru Comitetul Economic și Social European, inclusiv onorariile lor, cheltuielile de deplasare și diurnele.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 alineatul (3) literele (a)-(h) din Regulamentul financiar este estimat la 1 000 EUR.

CAPITOLUL 2 6 — COMUNICARE, PUBLICAȚII ȘI ACHIZIȚIA DE DOCUMENTAȚIE

2 6 0     Comunicare, informare și publicații

2 6 0 0   Comunicare

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

845 500

795 500

779 411,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere cheltuielile de comunicare și de informare ale Comitetului Economic și Social European, aferente obiectivelor și activităților Comitetului, activităților de informare pentru publicul larg sau pentru organizațiile socio-ocupaționale, reflectarea în presă a conferințelor, congreselor și seminarelor, sau organizarea și mediatizarea evenimentelor publice importante, a inițiativelor culturale sau a altor evenimente diverse organizate de Comitet, inclusiv premiul pentru societatea civilă organizată. Acesta acoperă, de asemenea, toate materialele, serviciile, consumabilele și produsele aferente acestor evenimente.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 alineatul (3) literele (a)-(h) din Regulamentul financiar este estimat la 1 000 EUR.

2 6 0 2   Publicarea și promovarea publicațiilor

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

503 000

503 000

441 584,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere costurile de publicare ale Comitetului Economic și Social European pentru promovarea publicațiilor și informațiilor generale în mass-media.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 alineatul (3) literele (a)-(h) din Regulamentul financiar este estimat la 50 000 EUR.

2 6 0 4   Jurnalul Oficial

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

430 000

460 000

265 502,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere cheltuielile de tipărire a publicațiilor în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, precum și costurile de expediere prin poștă și alte costuri conexe.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 alineatul (3) literele (a)-(h) din Regulamentul financiar este estimat la 125 000 EUR.

2 6 2     Achiziționarea de informații, documentare și arhivare

2 6 2 0   Studii, cercetări și audieri

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

155 000

155 000

193 991,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere costul audierilor experților în domenii specifice și studiile contractate la experți și institute de cercetare.

2 6 2 2   Documentare și bibliotecă

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

169 762

178 700

156 837,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere:

extinderea sau reînnoirea sectorului de lucrări de referință generală și actualizarea fondurilor de carte ale bibliotecii;

abonamentele la ziare, periodice, agenții de informații, la publicațiile și serviciile online ale acestora, inclusiv drepturile de autor pentru reproducerea și difuzarea în scris sau prin mijloace electronice a acestor publicații și contractele de servicii pentru revista presei și extrase din presă;

abonamentele sau contractele de servicii pentru furnizarea de rezumate și analize ale conținutului periodicelor și pentru înregistrarea pe suport optic a articolelor extrase din aceste periodice;

costul utilizării bazelor de date documentare și statistice externe, cu excepția costurilor echipamentelor informatice și a costurilor de telecomunicații;

cheltuielile create de obligațiile asumate de către Comitetul Economic și Social European în cadrul cooperării internaționale și/sau interinstituționale;

achiziționarea sau închirierea de echipamente speciale, inclusiv echipamente și sisteme electrice, electronice și informatice de bibliotecă, de documentare și multimedia, precum și serviciile externe pentru achiziția, dezvoltarea, instalarea, utilizarea și întreținerea acestor echipamente și sisteme;

cheltuielile cu serviciile conexe activității bibliotecii, inclusiv cele oferite pentru clienții săi (căutări, analize), sistemul de gestionare a calității etc.;

materialele și lucrările de legătorie și de conservare pentru bibliotecă, serviciul de documentare și centrul de resurse multimedia;

cheltuielile, inclusiv cu materialul, aferente publicațiilor interne (broșuri, studii etc.) și comunicărilor (scrisori de informare, imagini video, CD-ROM etc.);

achiziționarea dicționarelor, a glosarelor și a altor lucrări pentru serviciul lingvistic.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 alineatul (3) literele (a)-(h) din Regulamentul financiar este estimat la 500 EUR.

2 6 2 4   Fondul de arhivă și lucrările conexe

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

42 250

42 250

44 089,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere:

cheltuielile de legare a Jurnalului Oficial al Uniunii Europene și a altor broșuri diverse;

cheltuielile aferente serviciilor de arhivare externă, inclusiv sortarea, arhivarea și rearhivarea, cheltuielile serviciilor de arhivare, achiziția și utilizarea de materiale de arhivă pe suporturi de stocare (microfilm, disc, casetă etc.), precum și achiziționarea, închirierea și întreținerea materialelor speciale (electrice, electronice, informatice) și costul publicării pe toate suporturile (broșuri, CD-ROM-uri etc).

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 alineatul (3) literele (a)-(h) din Regulamentul financiar este estimat la 500 EUR.

TITLUL 10

ALTE CHELTUIELI

Articolul

Postul

Rubrică

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

%

2012/2014

CAPITOLUL 10 0

p.m.

p.m.

0,—

CAPITOLUL 10 0 — TOTAL

p.m.

p.m.

0,—

CAPITOLUL 10 1

p.m.

p.m.

0,—

CAPITOLUL 10 1 — TOTAL

p.m.

p.m.

0,—

CAPITOLUL 10 2

p.m.

p.m.

0,—

CAPITOLUL 10 2 — TOTAL

p.m.

p.m.

0,—

Titlul 10 — Total

p.m.

p.m.

0,—

TOTAL GENERAL

128 559 380

130 104 400

124 661 438,—

96,97

CAPITOLUL 10 0 —

CREDITE PROVIZORII

CAPITOLUL 10 1 —

REZERVĂ PENTRU CHELTUIELI NEPREVĂZUTE

CAPITOLUL 10 2 —

REZERVĂ PENTRU PRELUAREA CLĂDIRILOR

CAPITOLUL 10 0 — CREDITE PROVIZORII

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

p.m.

p.m.

0,—

CAPITOLUL 10 1 — REZERVĂ PENTRU CHELTUIELI NEPREVĂZUTE

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

p.m.

p.m.

0,—

CAPITOLUL 10 2 — REZERVĂ PENTRU PRELUAREA CLĂDIRILOR

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

p.m.

p.m.

0,—

PERSONAL

Secțiunea VI – Comitetul Economic și Social European

Grupa de funcții și gradul

Comitetul Economic și Social European

2014

2013

Posturi permanente

Posturi temporare

Posturi permanente

Posturi temporare

În afara clasificării

1

1

AD 16

AD 15

6

6

AD 14

21

1

19

1

AD 13

37

3

37

3

AD 12

38

40

AD 11

30

30

AD 10

20

3

20

AD 9

23

7

22

10

AD 8

33

29

AD 7

48

2

48

2

AD 6

48

1

48

1

AD 5

40

2

48

2

Total AD

344

20

347

20

AST 11

5

5

AST 10

10

10

AST 9

12

1

13

1

AST 8

18

18

AST 7

43

1

43

1

AST 6

54

4

54

4

AST 5

47

4

47

4

AST 4

42

1

42

1

AST 3

61

3

61

3

AST 2

34

34

AST 1

15

1

18

1

Total AST

341

15

345

15

AST/SC 6

AST/SC 5

AST/SC 4

AST/SC 3

AST/SC 2

AST/SC 1

AST/SC total

Total

685

35

692

35

Total general

720

727

SECȚIUNEA VII

COMITETUL REGIUNILOR

SITUAȚIA VENITURILOR

Contribuția Uniunii Europene la finanțarea cheltuielilor Comitetului Regiunilor în exercițiul financiar 2014

Rubrică

Sumă

Cheltuieli

87 636 531

Resurse proprii

–7 938 742

Contribuția datorată

79 697 789

RESURSE PROPRII

TITLUL 4

VENITURI PROVENITE DE LA PERSONALUL INSTITUȚIILOR ȘI AL ALTOR ORGANISME ALE UNIUNII

Articolul

Postul

Rubrică

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

%

2012/2014

CAPITOLUL 4 0

4 0 0

Încasări din impozitul pe remunerațiile, salariile și indemnizațiile membrilor instituției, ale funcționarilor, ale celorlalți agenți și ale beneficiarilor de pensii

3 188 444

3 105 726

3 021 011,—

94,75

4 0 3

Încasări din contribuția temporară care afectează remunerațiile membrilor instituției, ale funcționarilor și ale celorlalți agenți în activitate

p.m.

p.m.

70,—

4 0 4

Încasări din prelevarea specială care afectează remunerațiile membrilor instituției, ale funcționarilor și ale celorlalți agenți în activitate

622 780

296 213

540 903,—

86,85

CAPITOLUL 4 0 — TOTAL

3 811 224

3 401 939

3 561 984,—

93,46

CAPITOLUL 4 1

4 1 0

Contribuția personalului la finanțarea sistemului de pensii

4 115 471

4 493 611

4 267 221,—

103,69

4 1 1

Transferul sau achiziționarea drepturilor la pensie de către personal

p.m.

p.m.

166 806,—

4 1 2

Contribuția funcționarilor la sistemul de pensii și a agenților temporari aflați în concediu în interes personal

p.m.

p.m.

0,—

CAPITOLUL 4 1 — TOTAL

4 115 471

4 493 611

4 434 027,—

107,74

Titlul 4 — Total

7 926 695

7 895 550

7 996 011,—

100,87

CAPITOLUL 4 0 —

IMPOZITE ȘI REȚINERI DIVERSE

CAPITOLUL 4 1 —

CONTRIBUȚIA LA SISTEMUL DE PENSII

CAPITOLUL 4 0 — IMPOZITE ȘI REȚINERI DIVERSE

4 0 0     Încasări din impozitul pe remunerațiile, salariile și indemnizațiile membrilor instituției, ale funcționarilor, ale celorlalți agenți și ale beneficiarilor de pensii

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

3 188 444

3 105 726

3 021 011,—

Comentarii

Protocol privind privilegiile și imunitățile Uniunii Europene, în special articolul 12.

Regulamentul (CEE, Euratom, CECO) nr. 260/68 al Consiliului din 29 februarie 1968 de stabilire a condițiilor și a procedurii de aplicare a impozitului în beneficiul Comunităților Europene (JO L 56, 4.3.1968, p. 8).

4 0 3     Încasări din contribuția temporară care afectează remunerațiile membrilor instituției, ale funcționarilor și ale celorlalți agenți în activitate

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

70,—

Comentarii

Statutul funcționarilor Uniunii Europene, în special articolul 66a în forma în vigoare înainte de 15 decembrie 2003.

4 0 4     Încasări din prelevarea specială care afectează remunerațiile membrilor instituției, ale funcționarilor și ale celorlalți agenți în activitate

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

622 780

296 213

540 903,—

Comentarii

Statutul funcționarilor Uniunii Europene, în special articolul 66a.

CAPITOLUL 4 1 — CONTRIBUȚIA LA SISTEMUL DE PENSII

4 1 0     Contribuția personalului la finanțarea sistemului de pensii

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

4 115 471

4 493 611

4 267 221,—

Comentarii

Statutul funcționarilor Uniunii Europene, în special articolul 83 alineatul (2).

4 1 1     Transferul sau achiziționarea drepturilor la pensie de către personal

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

166 806,—

Comentarii

Statutul funcționarilor Uniunii Europene, în special articolul 11 alineatul (2), precum și articolele 17 și 48 din anexa VIII.

4 1 2     Contribuția funcționarilor la sistemul de pensii și a agenților temporari aflați în concediu în interes personal

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

0,—

Comentarii

Statutul funcționarilor Uniunii Europene, în special articolul 40 alineatul (3) și articolul 83 alineatul (2).

Regimul aplicabil celorlalți agenți ai Uniunii Europene, în special articolele 41 și 43.

TITLUL 5

VENITURI PROVENIND DIN FUNCȚIONAREA ADMINISTRATIVĂ A INSTITUȚIEI

Articolul

Postul

Rubrică

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

%

2012/2014

CAPITOLUL 5 0

5 0 0

Încasări din vânzarea de bunuri mobile

5 0 0 0

Încasări din vânzarea de mijloace de transport – Venituri alocate

p.m.

p.m.

0,—

5 0 0 1

Încasări din vânzarea de alte bunuri mobile – Venituri alocate

p.m.

p.m.

0,—

Articolul 5 0 0 — Total

p.m.

p.m.

0,—

5 0 2

Încasări din vânzarea de publicații, imprimate și filme – Venituri alocate

p.m.

p.m.

0,—

CAPITOLUL 5 0 — TOTAL

p.m.

p.m.

0,—

CAPITOLUL 5 1

5 1 0

Încasări din închirierea de mobilier și echipamente – Venituri alocate

p.m.

p.m.

0,—

5 1 1

Încasări din închirierea de bunuri imobile și rambursarea de cheltuieli locative

5 1 1 0

Încasări din închirieri și subînchirieri de bunuri imobile – Venituri alocate

p.m.

p.m.

0,—

5 1 1 1

Rambursarea de cheltuieli locative – Venituri alocate

p.m.

p.m.

0,—

Articolul 5 1 1 — Total

p.m.

p.m.

0,—

CAPITOLUL 5 1 — TOTAL

p.m.

p.m.

0,—

CAPITOLUL 5 2

5 2 0

Venituri din investiții sau împrumuturi acordate, dobânzi bancare și altele, încasate în conturile instituției

12 047

44 139

11 414,—

94,75

5 2 2

Dobânzi din prefinanțări

p.m.

p.m.

0,—

CAPITOLUL 5 2 — TOTAL

12 047

44 139

11 414,—

94,75

CAPITOLUL 5 5

5 5 0

Venituri provenite din încasările pentru serviciile și lucrările prestate în beneficiul altor instituții sau organisme, inclusiv cuantumul indemnizațiilor de misiune plătite în numele altor instituții sau organizații și rambursate de către acestea – Venituri alocate

p.m.

p.m.

0,—

5 5 1

Venituri provenite de la terți pentru serviciile și lucrările prestate la cererea acestora – Venituri alocate

p.m.

p.m.

0,—

CAPITOLUL 5 5 — TOTAL

p.m.

p.m.

0,—

CAPITOLUL 5 7

5 7 0

Venituri provenind din restituirea sumelor plătite nejustificat – Venituri alocate

p.m.

p.m.

0,—

5 7 1

Venituri corespunzătoare unei anumite destinații, precum veniturile provenite de la fundații, din subvenții, donații și moșteniri, inclusiv veniturile alocate, specifice fiecărei instituții – Venituri alocate

p.m.

p.m.

0,—

5 7 3

Alte contribuții și restituiri aferente funcționării administrative a instituției – Venituri alocate

p.m.

p.m.

0,—

CAPITOLUL 5 7 — TOTAL

p.m.

p.m.

0,—

CAPITOLUL 5 8

5 8 0

Venituri provenind din indemnizațiile locative – Venituri alocate

p.m.

p.m.

0,—

5 8 1

Venituri provenind din plățile încasate din asigurări – Venituri alocate

p.m.

p.m.

0,—

CAPITOLUL 5 8 — TOTAL

p.m.

p.m.

0,—

CAPITOLUL 5 9

5 9 0

Alte venituri provenind din gestionarea administrativă

p.m.

p.m.

0,—

CAPITOLUL 5 9 — TOTAL

p.m.

p.m.

0,—

Titlul 5 — Total

12 047

44 139

11 414,—

94,75

CAPITOLUL 5 0 —

ÎNCASĂRI DIN VÂNZAREA DE BUNURI MOBILE ȘI IMOBILE

CAPITOLUL 5 1 —

ÎNCASĂRI DIN ÎNCHIRIERI

CAPITOLUL 5 2 —

VENITURI DIN INVESTIȚII SAU ÎMPRUMUTURI ACORDATE, DOBÂNZI BANCARE ȘI ALTELE

CAPITOLUL 5 5 —

VENITURI PROVENITE DIN ÎNCASĂRILE PENTRU SERVICIILE ȘI LUCRĂRILE PRESTATE

CAPITOLUL 5 7 —

ALTE CONTRIBUȚII SAU RESTITUIRI AFERENTE FUNCȚIONĂRII ADMINISTRATIVE A INSTITUȚIEI

CAPITOLUL 5 8 —

INDEMNIZAȚII DIVERSE

CAPITOLUL 5 9 —

ALTE VENITURI PROVENIND DIN OPERAȚIUNI ADMINISTRATIVE

CAPITOLUL 5 0 — ÎNCASĂRI DIN VÂNZAREA DE BUNURI MOBILE ȘI IMOBILE

5 0 0     Încasări din vânzarea de bunuri mobile

5 0 0 0   Încasări din vânzarea de mijloace de transport – Venituri alocate

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

0,—

Comentarii

Acest post este destinat înregistrării veniturilor provenite din vânzarea sau schimbul mijloacelor de transport aparținând instituției.

În conformitate cu articolul 21 din Regulamentul financiar, aceste venituri sunt considerate ca fiind venituri alocate și conduc la deschiderea de credite suplimentare care trebuie înregistrate în liniile din care au fost suportate cheltuielile inițiale care au dat naștere veniturilor corespunzătoare.

5 0 0 1   Încasări din vânzarea de alte bunuri mobile – Venituri alocate

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

0,—

Comentarii

Acest post este destinat înregistrării veniturilor provenite din vânzarea sau schimbul bunurilor mobile aparținând instituției, altele decât mijloacele de transport.

În conformitate cu articolul 21 din Regulamentul financiar, aceste venituri sunt considerate ca fiind venituri alocate și conduc la deschiderea de credite suplimentare care trebuie înregistrate în liniile din care au fost suportate cheltuielile inițiale care au dat naștere veniturilor corespunzătoare.

5 0 2     Încasări din vânzarea de publicații, imprimate și filme – Venituri alocate

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

0,—

Comentarii

În conformitate cu articolul 21 din Regulamentul financiar, aceste venituri sunt considerate ca fiind venituri alocate și conduc la deschiderea de credite suplimentare care trebuie înregistrate în liniile din care au fost suportate cheltuielile inițiale care au dat naștere veniturilor corespunzătoare.

Prezentul articol include și încasările din vânzarea acestor produse prin mijloace electronice.

CAPITOLUL 5 1 — ÎNCASĂRI DIN ÎNCHIRIERI

5 1 0     Încasări din închirierea de mobilier și echipamente – Venituri alocate

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

0,—

Comentarii

În conformitate cu articolul 21 din Regulamentul financiar, aceste venituri sunt considerate ca fiind venituri alocate și conduc la deschiderea de credite suplimentare care trebuie înregistrate în liniile din care au fost suportate cheltuielile inițiale care au dat naștere veniturilor corespunzătoare.

5 1 1     Încasări din închirierea de bunuri imobile și rambursarea de cheltuieli locative

5 1 1 0   Încasări din închirieri și subînchirieri de bunuri imobile – Venituri alocate

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

0,—

Comentarii

În conformitate cu articolul 21 din Regulamentul financiar, aceste venituri sunt considerate ca fiind venituri alocate și conduc la deschiderea de credite suplimentare care trebuie înregistrate în liniile din care au fost suportate cheltuielile inițiale care au dat naștere veniturilor corespunzătoare.

5 1 1 1   Rambursarea de cheltuieli locative – Venituri alocate

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

0,—

Comentarii

În conformitate cu articolul 21 din Regulamentul financiar, aceste venituri sunt considerate ca fiind venituri alocate și conduc la deschiderea de credite suplimentare care trebuie înregistrate în liniile din care au fost suportate cheltuielile inițiale care au dat naștere veniturilor corespunzătoare.

CAPITOLUL 5 2 — VENITURI DIN INVESTIȚII SAU ÎMPRUMUTURI ACORDATE, DOBÂNZI BANCARE ȘI ALTELE

5 2 0     Venituri din investiții sau împrumuturi acordate, dobânzi bancare și altele, încasate în conturile instituției

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

12 047

44 139

11 414,—

Comentarii

Acest articol este destinat înregistrării veniturilor provenite din investiții sau împrumuturi acordate, dobânzi bancare și altele, încasate în conturile instituției.

5 2 2     Dobânzi din prefinanțări

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

0,—

Comentarii

Prezentul articol este destinat înregistrării veniturilor provenite din dobânzile din prefinanțări.

CAPITOLUL 5 5 — VENITURI PROVENITE DIN ÎNCASĂRILE PENTRU SERVICIILE ȘI LUCRĂRILE PRESTATE

5 5 0     Venituri provenite din încasările pentru serviciile și lucrările prestate în beneficiul altor instituții sau organisme, inclusiv cuantumul indemnizațiilor de misiune plătite în numele altor instituții sau organizații și rambursate de către acestea – Venituri alocate

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

0,—

Comentarii

În conformitate cu articolul 21 din Regulamentul financiar, aceste venituri sunt considerate ca fiind venituri alocate și conduc la deschiderea de credite suplimentare care trebuie înregistrate în liniile din care au fost suportate cheltuielile inițiale care au dat naștere veniturilor corespunzătoare.

5 5 1     Venituri provenite de la terți pentru serviciile și lucrările prestate la cererea acestora – Venituri alocate

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

0,—

Comentarii

În conformitate cu articolul 21 din Regulamentul financiar, aceste venituri sunt considerate ca fiind venituri alocate și conduc la deschiderea de credite suplimentare care trebuie înregistrate în liniile din care au fost suportate cheltuielile inițiale care au dat naștere veniturilor corespunzătoare.

CAPITOLUL 5 7 — ALTE CONTRIBUȚII SAU RESTITUIRI AFERENTE FUNCȚIONĂRII ADMINISTRATIVE A INSTITUȚIEI

5 7 0     Venituri provenind din restituirea sumelor plătite nejustificat – Venituri alocate

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

0,—

Comentarii

În conformitate cu articolul 21 din Regulamentul financiar, aceste venituri sunt considerate ca fiind venituri alocate și conduc la deschiderea de credite suplimentare care trebuie înregistrate în liniile din care au fost suportate cheltuielile inițiale care au dat naștere veniturilor corespunzătoare.

5 7 1     Venituri corespunzătoare unei anumite destinații, precum veniturile provenite de la fundații, din subvenții, donații și moșteniri, inclusiv veniturile alocate, specifice fiecărei instituții – Venituri alocate

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

0,—

Comentarii

În conformitate cu articolul 21 din Regulamentul financiar, aceste venituri sunt considerate ca fiind venituri alocate și conduc la deschiderea de credite suplimentare care trebuie înregistrate în liniile din care au fost suportate cheltuielile inițiale care au dat naștere veniturilor corespunzătoare.

5 7 3     Alte contribuții și restituiri aferente funcționării administrative a instituției – Venituri alocate

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

0,—

Comentarii

În conformitate cu articolul 21 din Regulamentul financiar, aceste venituri sunt considerate ca fiind venituri alocate și conduc la deschiderea de credite suplimentare care trebuie înregistrate în liniile din care au fost suportate cheltuielile inițiale care au dat naștere veniturilor corespunzătoare.

CAPITOLUL 5 8 — INDEMNIZAȚII DIVERSE

5 8 0     Venituri provenind din indemnizațiile locative – Venituri alocate

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

0,—

Comentarii

În conformitate cu articolul 21 din Regulamentul financiar, aceste venituri sunt considerate ca fiind venituri alocate și conduc la deschiderea de credite suplimentare care trebuie înregistrate în liniile din care au fost suportate cheltuielile inițiale care au dat naștere veniturilor corespunzătoare.

5 8 1     Venituri provenind din plățile încasate din asigurări – Venituri alocate

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

0,—

Comentarii

În conformitate cu articolul 21 din Regulamentul financiar, aceste venituri sunt considerate ca fiind venituri alocate și conduc la deschiderea de credite suplimentare care trebuie înregistrate în liniile din care au fost suportate cheltuielile inițiale care au dat naștere veniturilor corespunzătoare.

Acest articol cuprinde, de asemenea, rambursarea de către societățile de asigurare a remunerațiilor funcționarilor implicați în accidente.

CAPITOLUL 5 9 — ALTE VENITURI PROVENIND DIN OPERAȚIUNI ADMINISTRATIVE

5 9 0     Alte venituri provenind din gestionarea administrativă

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

0,—

Comentarii

Prezentul articol este destinat înregistrării altor venituri provenind din operațiunile administrative.

TITLUL 9

VENITURI DIVERSE

Articolul

Postul

Rubrică

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

%

2012/2014

CAPITOLUL 9 0

9 0 0

Venituri diverse

p.m.

p.m.

0,—

CAPITOLUL 9 0 — TOTAL

p.m.

p.m.

0,—

Titlul 9 — Total

p.m.

p.m.

0,—

TOTAL GENERAL

7 938 742

7 939 689

8 007 425,—

100,87

CAPITOLUL 9 0 —

VENITURI DIVERSE

CAPITOLUL 9 0 — VENITURI DIVERSE

9 0 0     Venituri diverse

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

0,—

Comentarii

Acest articol este destinat înregistrării veniturilor diverse.

CHELTUIELI

Recapitulare generală a creditelor (2014 și 2013) și a execuției (2012)

Titlul

Capitolul

Rubrică

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

1

PERSONALUL INSTITUȚIEI

1 0

MEMBRI AI INSTITUȚIEI

8 408 084

8 088 350

8 227 779,—

1 2

FUNCȚIONARI ȘI AGENȚI TEMPORARI

47 473 867

47 079 803

44 729 195,—

1 4

ALTE CATEGORII DE PERSONAL ȘI SERVICII EXTERNE

8 209 144

8 471 679

7 649 945,—

1 6

ALTE CHELTUIELI PRIVIND PERSONALUL INSTITUȚIEI

1 446 970

1 458 200

1 547 475,—

Titlul 1 — Total

65 538 065

65 098 032

62 154 394,—

2

CLĂDIRI, MOBILIER, ECHIPAMENTE ȘI CHELTUIELI DE FUNCȚIONARE DIVERSE

2 0

CLĂDIRI ȘI CHELTUIELI CONEXE

14 528 461

14 469 802

14 006 515,—

2 1

INFORMATICĂ, ECHIPAMENTE ȘI MOBILIER: ACHIZIȚIE, ÎNCHIRIERE ȘI ÎNTREȚINERE

3 738 629

3 754 399

4 511 774,—

2 3

CHELTUIELI ADMINISTRATIVE

358 247

394 298

390 717,—

2 5

REUNIUNI ȘI CONFERINȚE

751 845

820 695

840 615,—

2 6

EXPERTIZĂ ȘI INFORMARE: ACHIZIȚIE, ARHIVARE, PRODUCȚIE ȘI DISTRIBUȚIE

2 721 284

2 836 410

3 073 944,—

Titlul 2 — Total

22 098 466

22 275 604

22 823 565,—

10

ALTE CHELTUIELI

10 0

CREDITE PROVIZORII

p.m.

p.m.

0,—

10 1

REZERVĂ PENTRU CHELTUIELI NEPREVĂZUTE

p.m.

p.m.

0,—

10 2

REZERVĂ PENTRU PRELUAREA CLĂDIRILOR

p.m.

p.m.

0,—

Titlul 10 — Total

p.m.

p.m.

0,—

TOTAL GENERAL

87 636 531

87 373 636

84 977 959,—

TITLUL 1

PERSONALUL INSTITUȚIEI

Articolul

Postul

Rubrică

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

%

2012/2014

CAPITOLUL 1 0

1 0 0

Salarii, indemnizații și alocații

1 0 0 0

Salarii, indemnizații și alocații

Credite nediferențiate

80 000

80 000

90 000,—

112,50

1 0 0 4

Cheltuieli de deplasare și de ședere pentru reuniuni, convocări și cheltuieli conexe

Credite nediferențiate

8 313 084

7 993 350

8 122 779,—

97,71

Articolul 1 0 0 — Total

8 393 084

8 073 350

8 212 779,—

97,85

1 0 5

Cursuri pentru membrii instituției

Credite nediferențiate

15 000

15 000

15 000,—

100,—

CAPITOLUL 1 0 — TOTAL

8 408 084

8 088 350

8 227 779,—

97,86

CAPITOLUL 1 2

1 2 0

Remunerații și alte drepturi

1 2 0 0

Remunerații și indemnizații

Credite nediferențiate

47 013 867

46 214 016

44 348 628,—

94,33

1 2 0 2

Ore suplimentare

Credite nediferențiate

60 000

60 000

58 095,—

96,83

1 2 0 4

Drepturi conexe începerii activității, transferului și încetării activității

Credite nediferențiate

400 000

570 000

322 472,—

80,62

Articolul 1 2 0 — Total

47 473 867

46 844 016

44 729 195,—

94,22

1 2 2

Indemnizații la încetarea anticipată a activității

1 2 2 0

Indemnizații la pensionarea în interes de serviciu

Credite nediferențiate

p.m.

p.m.

0,—

1 2 2 2

Indemnizații la încetarea definitivă a activității și sistemul special de pensionare

Credite nediferențiate

p.m.

p.m.

0,—

Articolul 1 2 2 — Total

p.m.

p.m.

0,—

1 2 9

Credit provizoriu

Credite nediferențiate

p.m.

235 787

0,—

CAPITOLUL 1 2 — TOTAL

47 473 867

47 079 803

44 729 195,—

94,22

CAPITOLUL 1 4

1 4 0

Alți agenți și personal extern

1 4 0 0

Alți agenți

Credite nediferențiate

2 054 784

2 175 152

2 133 396,—

103,83

1 4 0 2

Servicii de interpretariat

Credite nediferențiate

4 566 700

4 613 917

4 090 706,—

89,58

1 4 0 4

Stagii, subvenții și schimburi de funcționari

Credite nediferențiate

760 460

810 160

612 484,—

80,54

1 4 0 8

Drepturi conexe începerii activității, transferului și încetării activității și alte cheltuieli privind serviciile pentru membrii personalului pe durata carierei acestora

Credite nediferențiate

30 000

30 000

50 000,—

166,67

Articolul 1 4 0 — Total

7 411 944

7 629 229

6 886 586,—

92,91

1 4 2

Servicii externe

1 4 2 0

Servicii suplimentare pentru serviciul de traduceri

Credite nediferențiate

347 200

347 200

266 199,—

76,67

1 4 2 2

Asistență din partea experților aferentă lucrărilor consultative

Credite nediferențiate

450 000

495 250

497 160,—

110,48

Articolul 1 4 2 — Total

797 200

842 450

763 359,—

95,76

1 4 9

Credit provizoriu

Credite nediferențiate

p.m.

p.m.

0,—

CAPITOLUL 1 4 — TOTAL

8 209 144

8 471 679

7 649 945,—

93,19

CAPITOLUL 1 6

1 6 1

Cheltuieli aferente administrării personalului

1 6 1 0

Cheltuieli diverse legate de recrutare

Credite nediferențiate

50 000

50 000

42 500,—

85,—

1 6 1 2

Perfecționare profesională, formare și informații pentru personal

Credite nediferențiate

425 070

418 200

401 725,—

94,51

Articolul 1 6 1 — Total

475 070

468 200

444 225,—

93,51

1 6 2

Misiuni

Credite nediferențiate

382 500

425 000

450 000,—

117,65

1 6 3

Activități privind întregul personal al instituției

1 6 3 0

Serviciul social

Credite nediferențiate

20 000

20 000

7 000,—

35,—

1 6 3 2

Politica socială internă

Credite nediferențiate

28 500

30 000

28 500,—

100,—

1 6 3 3

Mobilitate/Transport

Credite nediferențiate

45 000

45 000

41 250,—

91,67

1 6 3 4

Serviciul medical

Credite nediferențiate

45 900

45 000

43 500,—

94,77

1 6 3 6

Restaurante și cantine

Credite nediferențiate

p.m.

p.m.

0,—

1 6 3 8

Centrul pentru copii preșcolari și creșele de zi aprobate

Credite nediferențiate

450 000

425 000

533 000,—

118,44

Articolul 1 6 3 — Total

589 400

565 000

653 250,—

110,83

CAPITOLUL 1 6 — TOTAL

1 446 970

1 458 200

1 547 475,—

106,95

Titlul 1 — Total

65 538 065

65 098 032

62 154 394,—

94,84

CAPITOLUL 1 0 —

MEMBRI AI INSTITUȚIEI

CAPITOLUL 1 2 —

FUNCȚIONARI ȘI AGENȚI TEMPORARI

CAPITOLUL 1 4 —

ALTE CATEGORII DE PERSONAL ȘI SERVICII EXTERNE

CAPITOLUL 1 6 —

ALTE CHELTUIELI PRIVIND PERSONALUL INSTITUȚIEI

CAPITOLUL 1 0 — MEMBRI AI INSTITUȚIEI

1 0 0     Salarii, indemnizații și alocații

1 0 0 0   Salarii, indemnizații și alocații

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

80 000

80 000

90 000,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere cheltuielile de birou pentru membrii cărora li s-a solicitat să îndeplinească sarcini și să își asume responsabilități în cadrul Comitetului Regiunilor sau care au acționat ca raportori. Cea de a doua parte a acestui credit este destinată să acopere primele de asigurare, de sănătate și de accidente și asistența specifică acordate membrilor cu handicap.

1 0 0 4   Cheltuieli de deplasare și de ședere pentru reuniuni, convocări și cheltuieli conexe

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

8 313 084

7 993 350

8 122 779,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere plățile pentru membrii și membrii supleanți ai Comitetului Regiunilor în conformitate cu normele actuale privind rambursarea cheltuielilor de transport și a indemnizațiilor de deplasare și reuniune.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 alineatul (3) din Regulamentul financiar este estimat la 10 000 EUR.

1 0 5     Cursuri pentru membrii instituției

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

15 000

15 000

15 000,—

Comentarii

Acest credit este destinat subvenționării unei părți a taxelor de înscriere la cursurile de limbi străine sau la alte seminare de formare profesională frecventate de către membrii și membrii supleanți ai Comitetului Regiunilor, precum și pentru achiziționare de materiale de învățare fără profesor a limbilor străine, în conformitate cu Regulamentul (Comitetul Regiunilor) nr. 003/2005.

CAPITOLUL 1 2 — FUNCȚIONARI ȘI AGENȚI TEMPORARI

Comentarii

O reducere forfetară de 6,0 % a fost aplicată creditelor înscrise la acest capitol.

1 2 0     Remunerații și alte drepturi

1 2 0 0   Remunerații și indemnizații

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

47 013 867

46 214 016

44 348 628,—

Comentarii

Statutul funcționarilor Uniunii Europene.

Regimul aplicabil celorlalți agenți ai Uniunii Europene.

Acest post este destinat să acopere în special următoarele elemente, pentru funcționarii și agenții temporari care ocupă un post prevăzut în organigramă:

salariile, alocațiile familiale, indemnizațiile de expatriere și de reședință în străinătate și alocațiile aferente salariilor;

contribuția instituției la regimul comun de asigurări medicale (asigurare de sănătate, de accident și de boli profesionale);

indemnizațiile forfetare pentru ore suplimentare;

alte alocații și indemnizații diverse;

plata cheltuielilor de călătorie pentru funcționarul sau agentul temporar, pentru soțul sau soția sa și pentru persoanele aflate în întreținerea sa de la locul de muncă la locul de origine;

efectele coeficienților de corecție aplicabili remunerațiilor și cotei din plăți transferate într-o altă țară decât cea a locului de muncă;

asigurarea de șomaj pentru agenții temporari, precum și plățile pe care instituția trebuie să le efectueze în beneficiul agenților temporari pentru a constitui sau a menține drepturile acestora la pensie în țara lor de origine;

indemnizația de concediere pentru un funcționar stagiar disponibilizat pe motive de incompetență manifestă;

indemnizația de reziliere a contractului unui agent temporar de către instituție.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 alineatul (3) din Regulamentul financiar este estimat la 3 000 EUR.

1 2 0 2   Ore suplimentare

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

60 000

60 000

58 095,—

Comentarii

Statutul funcționarilor Uniunii Europene, în special articolul 56 și anexa VI.

Regimul aplicabil celorlalți agenți ai Uniunii Europene.

Acest credit este destinat să acopere plata orelor suplimentare în condițiile prevăzute de dispozițiile menționate mai sus.

1 2 0 4   Drepturi conexe începerii activității, transferului și încetării activității

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

400 000

570 000

322 472,—

Comentarii

Statutul funcționarilor Uniunii Europene.

Regimul aplicabil celorlalți agenți ai Uniunii Europene.

Acest credit este destinat să acopere:

cheltuielile de călătorie datorate funcționarilor și agenților temporari (inclusiv membrilor familiilor lor) la începerea sau la încetarea activității ori în cazul unui transfer care implică schimbarea locului de muncă;

indemnizațiile de instalare/reinstalare și cheltuielile de mutare datorate funcționarilor și agenților temporari care trebuie să își schimbe reședința după începerea activității sau în urma unui transfer la un nou loc de muncă, precum și în momentul încetării definitive a activității, urmată de stabilirea într-o altă localitate;

diurnele datorate funcționarilor și agenților temporari care dovedesc că sunt obligați să își schimbe reședința la începerea activității sau în cazul unui transfer la un nou loc de muncă.

1 2 2     Indemnizații la încetarea anticipată a activității

1 2 2 0   Indemnizații la pensionarea în interes de serviciu

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

p.m.

p.m.

0,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere indemnizațiile care trebuie plătite funcționarilor:

disponibilizați ca urmare a unei măsuri de reducere a numărului de locuri de muncă din instituție;

care ocupă un post din gradul AD 16 sau AD 15 și sunt pensionați în interes de serviciu.

Acest credit acoperă, de asemenea, cota-parte a angajatorului din asigurarea medicală și efectele coeficienților de corecție aplicabili acestor indemnizații.

1 2 2 2   Indemnizații la încetarea definitivă a activității și sistemul special de pensionare

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

p.m.

p.m.

0,—

Comentarii

Statutul funcționarilor Uniunii Europene, în special articolele 64 și 72.

Regulamentul (CECO, CEE, Euratom) nr. 3518/85 al Consiliului din 12 decembrie 1985 de instituire, cu ocazia aderării Spaniei și a Portugaliei, a unor măsuri specifice de încetare definitivă a activității funcționarilor Uniunii Europene (JO L 335, 13.12.1985, p. 56), modificat prin Regulamentul (CE, CECO, Euratom), nr. 2458/98 (JO L 307, 17.11.1998, p. 1).

Acest credit este destinat să acopere:

indemnizațiile care trebuie plătite în conformitate cu Statutul funcționarilor sau cu regulamentul menționat mai sus;

cota-parte a angajatorului din asigurarea medicală a beneficiarilor indemnizațiilor;

efectul coeficienților de corecție aplicabili diverselor indemnizații.

1 2 9     Credit provizoriu

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

p.m.

235 787

0,—

Comentarii

Statutul funcționarilor Uniunii Europene, în special articolele 65 și 65a și anexa XI.

Acest credit este destinat să acopere efectele eventualelor ajustări ale remunerațiilor care ar putea fi adoptate de către Consiliu în cursul exercițiului financiar.

Acest credit are un caracter strict temporar și nu poate fi utilizat decât după efectuarea unui virament către alte linii bugetare în conformitate cu dispozițiile din Regulamentul financiar.

CAPITOLUL 1 4 — ALTE CATEGORII DE PERSONAL ȘI SERVICII EXTERNE

1 4 0     Alți agenți și personal extern

1 4 0 0   Alți agenți

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

2 054 784

2 175 152

2 133 396,—

Comentarii

Statutul funcționarilor Uniunii Europene.

Regimul aplicabil celorlalți agenți ai Uniunii Europene.

Acest credit este destinat să acopere următoarele cheltuieli:

remunerația, inclusiv orele suplimentare, a celorlalți agenți, inclusiv a agenților contractuali, interimari și a consilierilor speciali (în sensul Regimului aplicabil celorlalți agenți ai Uniunii Europene), contribuția angajatorului la diversele sisteme de asigurări sociale, la alocațiile familiale și la indemnizațiile de expatriere și de călătorie de la locul de încadrare în muncă în țara de origine, precum și efectele coeficienților de corecție aplicabili remunerațiilor acestor agenți sau indemnizației de reziliere a contractului;

onorariile personalului medical și paramedical plătit în conformitate cu regimul de prestări de servicii și, în cazuri speciale, angajarea de agenți temporari.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 alineatul (3) din Regulamentul financiar este estimat la 13 000 EUR.

1 4 0 2   Servicii de interpretariat

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

4 566 700

4 613 917

4 090 706,—

Comentarii

Acest credit este destinat acoperirii cheltuielilor aferente serviciilor de interpretariat.

El acoperă onorariile, contribuțiile la asigurările sociale, cheltuielile de călătorie și indemnizațiile de ședere pentru interpreții angajați.

1 4 0 4   Stagii, subvenții și schimburi de funcționari

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

760 460

810 160

612 484,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere:

plata burselor de stagiu, a cheltuielilor de călătorie și de misiune pentru stagiari și a altor cheltuieli aferente programului de stagii al instituției (precum costurile asigurării medicale și de accident pe durata sejurului stagiarilor);

cheltuielile aferente schimbului de personal între Comitetul Regiunilor și sectorul public din statele membre sau din alte țări menționate în normele aplicabile;

contribuția, într-o măsură limitată, la realizarea de proiecte de cercetare în domeniile de activitate ale Comitetului Regiunilor, care constituie un interes special pentru integrarea europeană.

1 4 0 8   Drepturi conexe începerii activității, transferului și încetării activității și alte cheltuieli privind serviciile pentru membrii personalului pe durata carierei acestora

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

30 000

30 000

50 000,—

Comentarii

Statutul funcționarilor Uniunii Europene.

Regimul aplicabil celorlalți agenți ai Uniunii Europene.

Acest credit este destinat să acopere costurile serviciilor aferente stabilirii și plății drepturilor individuale către funcționari, agenți temporari și alți membri ai personalului Comitetului Regiunilor. Întrucât aceste servicii pot include, printre altele, servicii oferite de Oficiul de Administrare și Plată a Drepturilor Individuale al Comisiei Europene, cooperarea instituțională va crește, ceea ce va genera beneficii rezultate din economii de scară, realizându-se astfel economii. Aceste servicii pot cuprinde următoarele:

transferul drepturilor de pensie din și înspre țara de origine;

calcularea drepturilor de pensie;

stabilirea și plata indemnizațiilor de reinstalare;

gestionarea fișierelor privind ajutoarele de șomaj și plata prestațiilor către persoanele care au dreptul la acestea.

Acest credit este destinat să acopere și cheltuielile privind furnizarea către funcționari, agenți temporari și alte categorii de personal al Comitetului Regiunilor (precum și către membrii familiilor lor) a altor servicii orizontale legate de resursele umane, de-a lungul carierei, ca, de exemplu, deschiderea accesului personalului Comitetului Regiunilor la activitățile organizate de Biroul de primire al Comisiei Europene. Pentru creșterea economiilor de scară, furnizarea acestor servicii se va face, de regulă, prin intensificarea cooperării interinstituționale.

1 4 2     Servicii externe

1 4 2 0   Servicii suplimentare pentru serviciul de traduceri

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

347 200

347 200

266 199,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere cheltuielile pentru serviciile de traducere prestate de contractanți externi: traducerea freelance în cele 24 de limbi oficiale ale UE, precum și în limbi ce nu sunt limbi oficiale ale UE este efectuată de contractanți externi, pe baza unor contracte-cadru, cu excepția cazurilor unor limbi ce nu sunt limbi oficiale ale UE, pentru care nu există proceduri similare.

Cheltuielile pentru orice lucrare trimisă Centrului de Traduceri din Luxemburg și toate activitățile de cooperare interinstituțională în domeniul lingvistic sunt acoperite de asemenea de acest post.

1 4 2 2   Asistență din partea experților aferentă lucrărilor consultative

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

450 000

495 250

497 160,—

Comentarii

Acest credit este destinat acoperirii plăților pentru experții calificați în domenii specifice, care participă la activitățile Comitetului Regiunilor, pe baza normelor privind rambursarea cheltuielilor de călătorie și plata indemnizațiilor de ședere pentru experții, vorbitorii și cercetătorii care participă la activitățile Comitetului Regiunilor.

1 4 9     Credit provizoriu

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

p.m.

p.m.

0,—

Comentarii

Statutul funcționarilor Uniunii Europene, în special articolele 65 și și 65a și anexa XI.

Regimul aplicabil celorlalți agenți ai Uniunii Europene.

Acest credit este destinat să acopere efectele eventualelor ajustări ale remunerațiilor care ar putea fi adoptate de către Consiliu în cursul exercițiului financiar.

Acest credit are un caracter strict temporar și nu poate fi utilizat decât după efectuarea unui virament către alte linii bugetare în conformitate cu dispozițiile din Regulamentul financiar.

CAPITOLUL 1 6 — ALTE CHELTUIELI PRIVIND PERSONALUL INSTITUȚIEI

1 6 1     Cheltuieli aferente administrării personalului

1 6 1 0   Cheltuieli diverse legate de recrutare

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

50 000

50 000

42 500,—

Comentarii

Statutul funcționarilor Uniunii Europene, în special articolele 27-31 și articolul 33, precum și anexa III.

Decizia 2002/620/CE a Parlamentului European, a Consiliului, a Comisiei, a Curții de Justiție, a Curții de Conturi, a Comitetului Economic și Social, a Comitetului Regiunilor și a Ombudsmanului European din 25 iulie 2002 de înființare a Oficiului pentru Selecția Personalului Comunităților Europene (JO L 197, 26.7.2002, p. 53) și Decizia 2002/621/CE a secretarilor generali ai Parlamentului European, Consiliului și Comisiei, a grefierului Curții de Justiție, a secretarilor generali ai Curții de Conturi, Comitetului Economic și Social și Comitetului Regiunilor și a reprezentantului Ombudsmanului European din 25 iulie 2002 privind organizarea și funcționarea Oficiului pentru Selecția Personalului Comunităților Europene (JO L 197, 26.7.2002, p. 56).

Acest credit este destinat să acopere diverse costuri legate de recrutare, cum ar fi:

cheltuielile de organizare a unor concursuri deschise și/sau interne, a unor proceduri de selecție și/sau de recrutare pentru toate categoriile de personal (funcționari, agenți temporari, agenți contractuali, consilieri speciali, experți naționali detașați), inclusiv cheltuielile de călătorie și de ședere pentru candidații invitați la teste orale sau scrise, vizite medicale etc.;

cheltuielile referitoare la asigurările candidaților menționați anterior;

cheltuielile legate de procedurile de selecție pentru posturile de conducere, inclusiv centrele de evaluare;

publicarea anunțurilor de posturi vacante în mass-media relevantă;

etc.

1 6 1 2   Perfecționare profesională, formare și informații pentru personal

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

425 070

418 200

401 725,—

Comentarii

Statutul funcționarilor Uniunii Europene, în special articolul 24a.

Acest credit este destinat să acopere:

organizarea de cursuri de perfecționare și reciclare profesională, inclusiv cursuri de limbi străine organizate la nivel intern, la nivel interinstituțional sau furnizate de părți interesate externe;

dobândirea de expertiză externă în domeniul gestionării resurselor umane;

elaborarea și implementarea de instrumente de dezvoltare personală, profesională sau organizațională pentru funcționari, agenți temporari și alte categorii de personal din cadrul Comitetului Regiunilor;

cheltuieli aferente achiziționării sau producerii de materiale pedagogice;

cursuri de formare profesională în vederea conștientizării problemelor persoanelor cu handicap și acțiuni de formare în ceea ce privește egalitatea de șanse sau consilierea în carieră, în special realizarea de bilanțuri de competențe.

1 6 2     Misiuni

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

382 500

425 000

450 000,—

Comentarii

Statutul funcționarilor Uniunii Europene, în special articolul 71 și articolele 11-13 din anexa VII.

Regimul aplicabil celorlalți agenți ai Uniunii Europene.

Acest credit este destinat să acopere cheltuielile de deplasare, plata diurnelor și alte cheltuieli aferente îndeplinirii unei misiuni prevăzute de Ghidul pentru misiuni al Comitetulu Regiunilor.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 alineatul (3) din Regulamentul financiar este estimat la 5 000 EUR.

1 6 3     Activități privind întregul personal al instituției

1 6 3 0   Serviciul social

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

20 000

20 000

7 000,—

Comentarii

Statutul funcționarilor Uniunii Europene, în special articolul 9 alineatul (3) și articolul 76.

Acest credit este destinat să acopere:

pentru următoarele categorii de persoane cu dizabilități în cadrul politicii interinstituționale de asistență pentru persoanele cu dizabilități:

funcționari și agenți temporari în activitate;

soții și soțiile funcționarilor și agenților temporari în activitate;

copiii aflați în întreținere în sensul Statutului funcționarilor Uniunii Europene;

rambursarea, în limitele posibilităților bugetare și după epuizarea drepturilor eventual acordate la nivel național în țara de reședință sau de origine, a cheltuielilor (de altă natură decât medicale) care sunt considerate ca fiind necesare și sunt generate de handicap, justificate în mod corespunzător și neacoperite de către regimul comun de asigurări medicale;

intervențiile în favoarea funcționarilor și a agenților care sunt într-o situație deosebit de dificilă.

1 6 3 2   Politica socială internă

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

28 500

30 000

28 500,—

Comentarii

Statutul funcționarilor Uniunii Europene, în special articolul 9 alineatul (3) și articolele 10b și 24b.

Acest credit este destinat să încurajeze și să susțină financiar orice inițiativă de promovare a relațiilor sociale între membrii personalului de diverse naționalități, de exemplu prin subvenții pentru cluburi, cercuri sportive și culturale ale personalului etc.

El acoperă, de asemenea, acordarea unei subvenții în beneficiul Comitetului personalului, cheltuielile accesorii pentru acțiunile sociale destinate personalului și contribuția Comitetului Regiunilor la activitățile sociale, sportive, educaționale și culturale ale Centrului Interinstituțional European din Overijse.

Acest credit este destinat, de asemenea, finanțării acțiunilor întreprinse pentru promovarea șanselor egale la Comitetul Regiunilor și acoperirii ajutoarelor acordate membrilor personalului, altele decât cele care pot fi imputate celorlalte articole din acest capitol.

1 6 3 3   Mobilitate/Transport

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

45 000

45 000

41 250,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere măsurile incluse în planul de mobilitate, precum sprijinul pentru promovarea utilizării transportului în comun, a bicicletelor de serviciu etc.

1 6 3 4   Serviciul medical

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

45 900

45 000

43 500,—

Comentarii

Statutul funcționarilor Uniunii Europene, în special articolul 59 și articolul 8 din anexa II.

Acest credit este destinat să acopere cheltuielile de funcționare a cabinetului medical în cele șase locuri de desfășurare a activității, inclusiv achiziționarea de materiale, produse farmaceutice etc., cheltuielile aferente examenelor medicale preventive, cheltuielile ocazionate de funcționarea Comitetului pentru invaliditate, precum și cheltuielile aferente serviciilor externe prestate de specialiști medicali, considerate necesare de consilierii medicali.

Acest credit acoperă, de asemenea, cheltuielile de achiziționare a anumitor instrumente de lucru considerate necesare din punct de vedere medical și alte cheltuieli efectuate în contextul politicii instituției în materie de asistență medicală preventivă.

1 6 3 6   Restaurante și cantine

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

p.m.

p.m.

0,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere cheltuielile de funcționare pentru restaurante și cantine.

1 6 3 8   Centrul pentru copii preșcolari și creșele de zi aprobate

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

450 000

425 000

533 000,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere contribuțiile Comitetului Regiunilor la cheltuielile creșelor și ale altor centre de îngrijire pe timpul zilei și centre pentru copiii de vârstă școlară a căror funcționare este asigurată sau aprobată de către instituțiile Uniunii și orice alte cheltuieli ocazionate de unitățile de îngrijire a copiilor.

TITLUL 2

CLĂDIRI, MOBILIER, ECHIPAMENTE ȘI CHELTUIELI DE FUNCȚIONARE DIVERSE

Articolul

Postul

Rubrică

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

%

2012/2014

CAPITOLUL 2 0

2 0 0

Clădiri și cheltuieli conexe

2 0 0 0

Chirii

Credite nediferențiate

1 566 537

1 548 696

1 444 312,—

92,20

2 0 0 1

Plata anuală a chiriei

Credite nediferențiate

8 527 657

8 422 315

8 210 039,—

96,28

2 0 0 3

Achiziția de bunuri imobile

Credite nediferențiate

p.m.

p.m.

0,—

2 0 0 5

Construcția de clădiri

Credite nediferențiate

p.m.

p.m.

0,—

2 0 0 7

Amenajarea spațiilor

Credite nediferențiate

236 571

235 624

331 931,—

140,31

2 0 0 8

Alte cheltuieli aferente clădirilor

Credite nediferențiate

41 930

41 762

38 555,—

91,95

2 0 0 9

Credit provizoriu destinat investițiilor imobiliare ale instituției

Credite nediferențiate

p.m.

p.m.

0,—

Articolul 2 0 0 — Total

10 372 695

10 248 397

10 024 837,—

96,65

2 0 2

Alte cheltuieli aferente clădirilor

2 0 2 2

Curățenie și întreținere

Credite nediferențiate

1 870 322

1 862 837

1 905 735,—

101,89

2 0 2 4

Consumul de energie

Credite nediferențiate

713 022

762 201

599 880,—

84,13

2 0 2 6

Securitatea și supravegherea clădirilor

Credite nediferențiate

1 494 468

1 497 562

1 442 496,—

96,52

2 0 2 8

Asigurări

Credite nediferențiate

77 954

98 805

33 567,—

43,06

Articolul 2 0 2 — Total

4 155 766

4 221 405

3 981 678,—

95,81

CAPITOLUL 2 0 — TOTAL

14 528 461

14 469 802

14 006 515,—

96,41

CAPITOLUL 2 1

2 1 0

Echipamente, cheltuieli de exploatare și servicii aferente informaticii și telecomunicațiilor

2 1 0 0

Achiziția, lucrările de reparații și întreținere a hardware-ului și a software-ului și lucrările conexe

Credite nediferențiate

1 121 737

1 120 440

1 020 091,—

90,94

2 1 0 2

Servicii externe pentru exploatarea, realizarea și întreținerea sistemelor de software

Credite nediferențiate

1 494 882

1 489 397

2 560 561,—

171,29

2 1 0 3

Telecomunicații

Credite nediferențiate

188 737

187 982

152 803,—

80,96

Articolul 2 1 0 — Total

2 805 356

2 797 819

3 733 455,—

133,08

2 1 2

Mobilier

Credite nediferențiate

159 287

168 451

121 938,—

76,55

2 1 4

Echipament și instalații tehnice

Credite nediferențiate

693 986

708 129

572 241,—

82,46

2 1 6

Mijloace de transport

Credite nediferențiate

80 000

80 000

84 140,—

105,17

CAPITOLUL 2 1 — TOTAL

3 738 629

3 754 399

4 511 774,—

120,68

CAPITOLUL 2 3

2 3 0

Papetărie, materiale de birou și consumabile diverse

Credite nediferențiate

148 556

147 970

170 106,—

114,51

2 3 1

Cheltuieli financiare

Credite nediferențiate

4 500

4 500

1 500,—

33,33

2 3 2

Cheltuieli judiciare și daune

Credite nediferențiate

30 000

30 000

35 000,—

116,67

2 3 6

Taxe poștale

Credite nediferențiate

86 800

124 000

92 000,—

105,99

2 3 8

Alte cheltuieli administrative

Credite nediferențiate

88 391

87 828

92 111,—

104,21

CAPITOLUL 2 3 — TOTAL

358 247

394 298

390 717,—

109,06

CAPITOLUL 2 5

2 5 4

Reuniuni, conferințe, congrese, seminare și alte evenimente

2 5 4 0

Reuniuni interne

Credite nediferențiate

110 000

135 145

68 927,—

62,66

2 5 4 1

Observatori

Credite nediferențiate

77 595

82 800

121 251,—

156,26

2 5 4 2

Organizarea unor evenimente (la Bruxelles sau la nivel descentralizat) în parteneriat cu autoritățile locale și regionale, cu asociațiile acestora și cu celelalte instituții europene

Credite nediferențiate

414 250

422 750

466 437,—

112,60

2 5 4 6

Cheltuieli de reprezentare

Credite nediferențiate

150 000

180 000

184 000,—

122,67

Articolul 2 5 4 — Total

751 845

820 695

840 615,—

111,81

CAPITOLUL 2 5 — TOTAL

751 845

820 695

840 615,—

111,81

CAPITOLUL 2 6

2 6 0

Comunicare și publicații

2 6 0 0

Relații cu presa (europeană, națională, regională, locală sau specializată) și încheierea unor parteneriate cu mijloacele de comunicare în masă audiovizuale, scrise sau radio

Credite nediferențiate

659 718

659 718

693 752,—

105,16

2 6 0 2

Editarea și distribuirea de informații pe suport hârtie, în format audiovizual, în format electronic sau pe web (internet/intranet)

Credite nediferențiate

808 305

835 305

1 020 033,—

126,19

2 6 0 4

Jurnalul Oficial

Credite nediferențiate

150 000

150 000

155 000,—

103,33

Articolul 2 6 0 — Total

1 618 023

1 645 023

1 868 785,—

115,50

2 6 2

Achiziționarea de documentație și arhivare

2 6 2 0

Consultanță de specialitate și studii externe

Credite nediferențiate

449 409

499 353

472 234,—

105,08

2 6 2 2

Cheltuieli de documentare și ale bibliotecii

Credite nediferențiate

128 292

150 934

200 092,—

155,97

2 6 2 4

Cheltuieli pentru fondul de arhivă

Credite nediferențiate

126 560

142 100

112 833,—

89,15

Articolul 2 6 2 — Total

704 261

792 387

785 159,—

111,49

2 6 4

Cheltuieli de publicare, informare și participare la manifestări publice: activități de informare și comunicare

Credite nediferențiate

399 000

399 000

420 000,—

105,26

CAPITOLUL 2 6 — TOTAL

2 721 284

2 836 410

3 073 944,—

112,96

Titlul 2 — Total

22 098 466

22 275 604

22 823 565,—

103,28

CAPITOLUL 2 0 —

CLĂDIRI ȘI CHELTUIELI CONEXE

CAPITOLUL 2 1 —

INFORMATICĂ, ECHIPAMENTE ȘI MOBILIER: ACHIZIȚIE, ÎNCHIRIERE ȘI ÎNTREȚINERE

CAPITOLUL 2 3 —

CHELTUIELI ADMINISTRATIVE

CAPITOLUL 2 5 —

REUNIUNI ȘI CONFERINȚE

CAPITOLUL 2 6 —

EXPERTIZĂ ȘI INFORMARE: ACHIZIȚIE, ARHIVARE, PRODUCȚIE ȘI DISTRIBUȚIE

Comentarii

În 2013, serviciile comune ale celor două comitete, în cadrul titlului 2, au reprezentat o sumă de 24 057 781 EUR pentru Comitetul Economic și Social European și de 17 669 322 EUR pentru Comitetul Regiunilor.

CAPITOLUL 2 0 — CLĂDIRI ȘI CHELTUIELI CONEXE

2 0 0     Clădiri și cheltuieli conexe

2 0 0 0   Chirii

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

1 566 537

1 548 696

1 444 312,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere chiriile pentru clădiri și cheltuielile de închiriere pentru reuniunile care au loc în clădiri care nu sunt ocupate permanent.

2 0 0 1   Plata anuală a chiriei

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

8 527 657

8 422 315

8 210 039,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere plata anuală a chiriei și alte cheltuieli similare datorate de instituție în conformitate cu obligațiile sale din contractele de locațiune/cumpărare.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 alineatul (3) din Regulamentul financiar este estimat la 1 500 EUR.

2 0 0 3   Achiziția de bunuri imobile

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

p.m.

p.m.

0,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere achiziția de imobile. Subvențiile pentru terenuri și viabilizarea acestora sunt tratate conform Regulamentului financiar.

2 0 0 5   Construcția de clădiri

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

p.m.

p.m.

0,—

Comentarii

În acest post se înscrie un eventual credit destinat construcției de clădiri.

2 0 0 7   Amenajarea spațiilor

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

236 571

235 624

331 931,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere lucrările de amenajare, inclusiv lucrări specifice, cum ar fi lucrările de securitate și lucrările pentru amenajarea restaurantelor etc. Acesta acoperă de asemenea proiectele de renovare din cadrul Schemei de gestiune ecologică și de contabilitate (EMAS), menite să ducă la reducerea consumului de energie.

2 0 0 8   Alte cheltuieli aferente clădirilor

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

41 930

41 762

38 555,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere cheltuielile aferente clădirilor care nu sunt prevăzute în mod expres la alte articole din prezentul capitol, în special:

serviciile de consultanță ale inginerilor aferente proiectelor de amenajare a clădirilor și cheltuielile juridice aferente unei posibile „opțiuni de cumpărare” a clădirilor;

servicii de consultanță EMAS;

alte studii pentru diferite proiecte.

2 0 0 9   Credit provizoriu destinat investițiilor imobiliare ale instituției

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

p.m.

p.m.

0,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere orice cheltuieli cu investițiile imobiliare ale instituției.

Acest credit are un caracter strict temporar și nu poate fi utilizat decât după efectuarea unui virament către alte linii bugetare în conformitate cu dispozițiile din Regulamentul financiar.

2 0 2     Alte cheltuieli aferente clădirilor

2 0 2 2   Curățenie și întreținere

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

1 870 322

1 862 837

1 905 735,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere cheltuielile de curățenie și întreținere a spațiilor, a ascensoarelor, a instalației de încălzire și de climatizare, a ușilor antiincendiu, precum și cheltuielile aferente lucrărilor de deratizare, de refacere a zugrăvelii, de reparații și de menținere a aspectului exterior al clădirilor și a mediului lor înconjurător, inclusiv cheltuielile aferente studiilor, analizelor, autorizațiilor, respectarea standardelor EMAS etc.

2 0 2 4   Consumul de energie

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

713 022

762 201

599 880,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere în special cheltuielile ocazionate de consumul de apă, gaz, electricitate și încălzire.

2 0 2 6   Securitatea și supravegherea clădirilor

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

1 494 468

1 497 562

1 442 496,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere în principal cheltuielile cu personalul de securitate și supraveghere a clădirilor.

2 0 2 8   Asigurări

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

77 954

98 805

33 567,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere plata primelor de asigurare.

CAPITOLUL 2 1 — INFORMATICĂ, ECHIPAMENTE ȘI MOBILIER: ACHIZIȚIE, ÎNCHIRIERE ȘI ÎNTREȚINERE

2 1 0     Echipamente, cheltuieli de exploatare și servicii aferente informaticii și telecomunicațiilor

2 1 0 0   Achiziția, lucrările de reparații și întreținere a hardware-ului și a software-ului și lucrările conexe

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

1 121 737

1 120 440

1 020 091,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere cheltuielile aferente achiziționării, închirierii, reparației și întreținerii hardware-ului și a software-ului pentru instituție și lucrările conexe.

2 1 0 2   Servicii externe pentru exploatarea, realizarea și întreținerea sistemelor de software

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

1 494 882

1 489 397

2 560 561,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere cheltuielile aferente asistenței oferite de societățile de servicii și consultanță în domeniul informatic pentru exploatarea centrului informatic și a rețelei, realizarea și întreținerea aplicațiilor, asistența acordată utilizatorilor, inclusiv membrilor, realizarea de studii, redactarea și introducerea documentației tehnice.

2 1 0 3   Telecomunicații

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

188 737

187 982

152 803,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere abonamentele și cheltuielile de telecomunicații prin cablu sau prin unde radio (telefonie fixă și mobilă, televiziune), precum și cheltuielile aferente rețelelor de transmitere de date și serviciilor telematice.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 alineatul (3) din Regulamentul financiar este estimat la 10 000 EUR.

2 1 2     Mobilier

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

159 287

168 451

121 938,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere achiziția, închirierea, întreținerea și reparația mobilierului, în special achiziția de mobilier ergonomic de birou și înlocuirea mobilierului învechit și scos din uz.

În ceea ce privește operele de artă, acest credit este destinat să acopere atât cheltuielile de achiziție a operelor și a materialelor specifice, cât și cheltuielile curente conexe, precum cheltuielile de înrămare, de restaurare, de curățare, de asigurare, precum și cheltuielile de transport ocazionale.

2 1 4     Echipament și instalații tehnice

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

693 986

708 129

572 241,—

Comentarii

Acest credit este destinat achiziției, închirierii, întreținerii și reparării de materiale și instalații tehnice, în special:

diverse materiale și instalații tehnice, fixe și mobile, pentru tipărire, arhivare, securizare, cantine, clădiri etc.;

echipamente în special pentru imprimerie, arhivă, servicii telefonice, cantine, magazine pentru personal, securitate, conferințe, sectorul audiovizual etc.;

întreținerea și reparația echipamentului și instalațiilor tehnice din sălile de ședințe interne și de conferințe.

2 1 6     Mijloace de transport

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

80 000

80 000

84 140,—

Comentarii

Acest credit este destinat achiziției, întreținerii, exploatării și reparării mijloacelor de transport (parc auto și biciclete) și închirierii de mașini, taxiuri, autocare și camioane, cu sau fără șofer, inclusiv asigurărilor aferente.

CAPITOLUL 2 3 — CHELTUIELI ADMINISTRATIVE

2 3 0     Papetărie, materiale de birou și consumabile diverse

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

148 556

147 970

170 106,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere cheltuielile cu achizițiile de hârtie, plicuri, materiale de birou, produse pentru imprimerie și atelierele de reproducere și costul unor lucrări de tipărire externalizate.

2 3 1     Cheltuieli financiare

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

4 500

4 500

1 500,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere cheltuielile bancare (comisioane, agiouri, costuri diverse) și celelalte cheltuieli financiare, inclusiv cheltuielile conexe pentru finanțarea clădirilor.

2 3 2     Cheltuieli judiciare și daune

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

30 000

30 000

35 000,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere:

toate cheltuielile derivate din implicarea Comitetului Regiunilor în cauze în fața instanțelor Uniunii și a celor naționale, costul serviciilor juridice, achiziția de lucrări juridice și de echipamente și orice alte cheltuieli de natură juridică, judiciară sau extrajudiciară;

cheltuieli privind daunele, dobânzile și eventualele debite aferente menționate la articolul 11 alineatul (3) din Regulamentul financiar.

2 3 6     Taxe poștale

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

86 800

124 000

92 000,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere cheltuielile de francare, de procesare și de expediere de către serviciile poștale și serviciile de mesagerie private.

2 3 8     Alte cheltuieli administrative

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

88 391

87 828

92 111,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere:

asigurările care nu sunt prevăzute în mod expres la alt post;

achiziția și întreținerea de uniforme pentru aprozi, șoferi și personalul de mutare, serviciile medicale și diverse servicii tehnice;

toate cheltuielile de mutare și de manipulare și cele aferente serviciilor societăților specializate în acest domeniu sau ale manipulanților temporari;

cheltuieli de funcționare diverse, precum decorațiile, donațiile etc.

CAPITOLUL 2 5 — REUNIUNI ȘI CONFERINȚE

2 5 4     Reuniuni, conferințe, congrese, seminare și alte evenimente

2 5 4 0   Reuniuni interne

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

110 000

135 145

68 927,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere costul băuturilor și, ocazional, al gustărilor și al meselor de lucru la reuniunile interne.

2 5 4 1   Observatori

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

77 595

82 800

121 251,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere plata cheltuielilor de deplasare și a diurnelor pentru reprezentanții locali și regionali ai țărilor candidate și ai țărilor care au relații speciale cu Uniunea care participă la lucrările Comitetului Regiunilor.

2 5 4 2   Organizarea unor evenimente (la Bruxelles sau la nivel descentralizat) în parteneriat cu autoritățile locale și regionale, cu asociațiile acestora și cu celelalte instituții europene

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

414 250

422 750

466 437,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere cheltuielile, inclusiv cheltuielile de reprezentare și logistice, aferente:

organizării de către Comitetul Regiunilor a unor evenimente, cu caracter general sau specific, menite să promoveze lucrările sale consultative și politice; astfel de evenimente se desfășoară fie la Bruxelles, fie la nivel descentralizat, de obicei în parteneriat cu autoritățile locale și regionale, cu asociațiile acestora și cu celelalte instituții europene;

participării Comitetului Regiunilor la congrese, conferințe, colocvii, seminare sau simpozioane organizate de părți terțe (instituții europene, autorități locale sau regionale, asociațiile lor etc.).

2 5 4 6   Cheltuieli de reprezentare

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

150 000

180 000

184 000,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere cheltuielile aferente obligațiilor instituției de reprezentare.

El acoperă, de asemenea, cheltuielile de reprezentare ale unor funcționari care acționează în numele instituției.

CAPITOLUL 2 6 — EXPERTIZĂ ȘI INFORMARE: ACHIZIȚIE, ARHIVARE, PRODUCȚIE ȘI DISTRIBUȚIE

2 6 0     Comunicare și publicații

2 6 0 0   Relații cu presa (europeană, națională, regională, locală sau specializată) și încheierea unor parteneriate cu mijloacele de comunicare în masă audiovizuale, scrise sau radio

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

659 718

659 718

693 752,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere cheltuielile pentru:

găzduirea la Bruxelles a unor ziariști locali și regionali în perioada ședințelor Comitetului Regiunilor și a unor evenimente organizate de acesta;

comunicări publice și inițiative de informare ale Comitetului Regiunilor pentru promovarea unor evenimente sau acțiuni culturale și de orice altă natură organizate de acesta, inclusiv orice servicii și materiale audiovizuale aferente;

parteneriate editoriale și sprijin pentru producție (editarea unor publicații, producții audiovizuale sau radio).

2 6 0 2   Editarea și distribuirea de informații pe suport hârtie, în format audiovizual, în format electronic sau pe web (internet/intranet)

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

808 305

835 305

1 020 033,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere costurile de editare și de publicare ale Comitetului Regiunilor prin intermediul oricărui tip de mijloace de comunicare în masă, în special pentru:

editarea și publicarea de broșuri pe hârtie cu caracter general sau tematic;

producția de buletine informative în format electronic pe site-ul web al Comitetului Regiunilor și distribuirea acestora către autoritățile locale și regionale și mijloacele de informare regionale și naționale;

dezvoltarea site-ului internet oficial al Comitetului Regiunilor în 24 de versiuni lingvistice;

producția de documente video și de alte documente audiovizuale sau radio.

2 6 0 4   Jurnalul Oficial

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

150 000

150 000

155 000,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere cheltuielile de tipărire a publicațiilor în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, precum și costurile de expediere prin poștă și alte costuri conexe.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 alineatul (3) din Regulamentul financiar este estimat la 71 600 EUR.

2 6 2     Achiziționarea de documentație și arhivare

2 6 2 0   Consultanță de specialitate și studii externe

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

449 409

499 353

472 234,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere studiile contractate la experți și institute de cercetare.

2 6 2 2   Cheltuieli de documentare și ale bibliotecii

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

128 292

150 934

200 092,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere:

extinderea sau reînnoirea sectorului de lucrări de referință generală și actualizarea fondurilor de carte ale bibliotecii;

abonamente la ziare, periodice, agenții de informații, la publicațiile și serviciile online ale acestora, inclusiv drepturile de autor pentru reproducerea și difuzarea în scris sau prin mijloace electronice a acestor publicații;

abonamentele sau contractele de servicii pentru furnizarea de rezumate și analize ale conținutului periodicelor și pentru înregistrarea pe suport optic a articolelor extrase din aceste periodice;

costul utilizării bazelor de date documentare și statistice externe, cu excepția costurilor echipamentelor informatice și a costurilor de telecomunicații;

cheltuielile create de obligațiile asumate de către Comitetul Regiunilor în cadrul cooperării internaționale și/sau interinstituționale;

achiziționarea sau închirierea de echipamente speciale, inclusiv echipamente și/sau sisteme electrice, electronice și informatice pentru bibliotecă (tradiționale sau hibride), precum și serviciile externe pentru achiziția, dezvoltarea, instalarea, utilizarea și întreținerea acestor echipamente și sisteme;

cheltuielile cu serviciile conexe activității bibliotecii, inclusiv cele oferite pentru clienții săi (căutări, analize), sistemul de gestionare a calității etc.;

cheltuielile cu materialele și lucrările de legătorie și de conservare pentru bibliotecă, serviciul de documentare și centrul de resurse multimedia;

achiziționarea de dicționare, glosare și alte lucrări de referință pentru Direcția de Traduceri.

2 6 2 4   Cheltuieli pentru fondul de arhivă

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

126 560

142 100

112 833,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere cheltuielile aferente serviciilor de arhivare externă, inclusiv sortarea, arhivarea și rearhivarea, cheltuielile serviciilor de arhivare, achiziția și utilizarea de materiale de arhivă pe suporturi de stocare (microfilm, disc, casetă etc.), precum și achiziționarea, închirierea și întreținerea materialelor speciale (electrice, electronice, informatice) și costul publicării pe toate suporturile (broșuri, CD-ROM-uri etc.).

2 6 4     Cheltuieli de publicare, informare și participare la manifestări publice: activități de informare și comunicare

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

399 000

399 000

420 000,—

Comentarii

Regulamentul nr. 0008/2010 al Comitetului Regiunilor privind finanțarea activităților politice și de informare ale membrilor Comitetului Regiunilor.

Acest credit este destinat să acopere cheltuielile rezultate din activitățile politice și de informare ale membrilor Comitetului Regiunilor în exercițiul mandatului lor european:

promovarea și consolidarea rolului membrilor Comitetului Regiunilor prin activitățile grupurilor lor politice;

informarea cetățenilor cu privire la rolul Comitetului Regiunilor ca reprezentant instituțional al autorităților locale și regionale din Uniune.

TITLUL 10

ALTE CHELTUIELI

Articolul

Postul

Rubrică

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

%

2012/2014

CAPITOLUL 10 0

p.m.

p.m.

0,—

CAPITOLUL 10 0 — TOTAL

p.m.

p.m.

0,—

CAPITOLUL 10 1

p.m.

p.m.

0,—

CAPITOLUL 10 1 — TOTAL

p.m.

p.m.

0,—

CAPITOLUL 10 2

p.m.

p.m.

0,—

CAPITOLUL 10 2 — TOTAL

p.m.

p.m.

0,—

Titlul 10 — Total

p.m.

p.m.

0,—

TOTAL GENERAL

87 636 531

87 373 636

84 977 959,—

96,97

CAPITOLUL 10 0 —

CREDITE PROVIZORII

CAPITOLUL 10 1 —

REZERVĂ PENTRU CHELTUIELI NEPREVĂZUTE

CAPITOLUL 10 2 —

REZERVĂ PENTRU PRELUAREA CLĂDIRILOR

CAPITOLUL 10 0 — CREDITE PROVIZORII

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

p.m.

p.m.

0,—

Comentarii

Aceste credite au un caracter strict temporar și nu pot fi utilizate decât după efectuarea unui virament către alte capitole de buget în conformitate cu dispozițiile din Regulamentul financiar.

CAPITOLUL 10 1 — REZERVĂ PENTRU CHELTUIELI NEPREVĂZUTE

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

p.m.

p.m.

0,—

CAPITOLUL 10 2 — REZERVĂ PENTRU PRELUAREA CLĂDIRILOR

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

p.m.

p.m.

0,—

PERSONAL

Secțiunea VII – Comitetul Regiunilor

Grupa de funcții și gradul

Comitetul Regiunilor

2014

2013

Posturi permanente

Posturi temporare

Posturi permanente

Posturi temporare

Non-categorie

1

1

AD 16

AD 15

6

6

AD 14

21

1

16

1

AD 13

19

3

19

2

AD 12

23

2

24

3

AD 11

23

2

24

2

AD 10

17

3

17

3

AD 9

20

1

13

1

AD 8

51

2

44

2

AD 7

46

3

46

1

AD 6

65

10

73

12

AD 5

1

1

13

1

AD total

292

29

295

29

AST 11

5

4

AST 10

5

5

AST 9

4

4

AST 8

11

9

AST 7

17

3

15

3

AST 6

27

24

AST 5

45

7

43

7

AST 4

39

1

37

1

AST 3

15

1

19

1

AST 2

28

2

37

2

AST 1

1

2

AST total

197

14

199

14

AST/SC 6

AST/SC 5

AST/SC 4

AST/SC 3

AST/SC 2

AST/SC 1

AST/SC total

Total general

489

43

494

43

Personalul total

532

537

SECȚIUNEA VIII

OMBUDSMANUL EUROPEAN

SITUAŢIA VENITURILOR

Contribuția Uniunii Europene la finanțarea cheltuielilor Ombudsmanului European în exercițiul financiar 2014

Rubrică

Sumă

Cheltuieli

9 857 002

Resurse proprii

–1 190 225

Contribuția datorată

8 666 777

RESURSE PROPRII

TITLUL 4

VENITURI PROVENITE DE LA PERSONALUL INSTITUȚIILOR ȘI AL ALTOR ORGANISME ALE UNIUNII

Articolul

Postul

Rubrică

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

%

2012/2014

CAPITOLUL 4 0

4 0 0

Încasări din impozitul pe remunerațiile, salariile și indemnizațiile membrilor instituției, ale funcționarilor, ale celorlalți agenți și ale beneficiarilor de pensii

593 147

585 550

521 710,—

87,96

4 0 4

Încasări din prelevarea specială care afectează remunerațiile membrilor instituției, ale funcționarilor și ale celorlalți agenți în activitate

64 567

67 821

0,—

0,—

CAPITOLUL 4 0 — TOTAL

657 714

653 371

521 710,—

79,32

CAPITOLUL 4 1

4 1 0

Contribuția personalului la sistemul de pensii

532 511

532 305

517 335,—

97,15

4 1 1

Transferul sau achiziționarea drepturilor la pensie de către personal

p.m.

p.m.

0,—

4 1 2

Contribuția funcționarilor și a celorlalți agenți aflați în concediu în interes personal la sistemul de pensii

p.m.

p.m.

0,—

CAPITOLUL 4 1 — TOTAL

532 511

532 305

517 335,—

97,15

Titlul 4 — Total

1 190 225

1 185 676

1 039 045,—

87,30

CAPITOLUL 4 0 —

IMPOZITE ȘI REȚINERI DIVERSE

CAPITOLUL 4 1 —

CONTRIBUȚIA LA SISTEMUL DE PENSII

CAPITOLUL 4 0 — IMPOZITE ȘI REȚINERI DIVERSE

4 0 0     Încasări din impozitul pe remunerațiile, salariile și indemnizațiile membrilor instituției, ale funcționarilor, ale celorlalți agenți și ale beneficiarilor de pensii

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

593 147

585 550

521 710,—

Comentarii

Protocol privind privilegiile și imunitățile Uniunii Europene, în special articolul 12.

Regulamentul nr. 422/67/CEE, nr. 5/67/Euratom al Consiliului din 25 iulie 1967 de stabilire a regimului financiar al președintelui și membrilor Comisiei, al președintelui, judecătorilor, avocaților generali și grefierului Curții de Justiție, al președintelui, membrilor și grefierului Tribunalului, precum și al președintelui, membrilor și grefierului Tribunalului Funcției Publice a Uniunii Europene (JO 187, 8.8.1967, p. 1).

Regulamentul (CEE, Euratom, CECO) nr. 260/68 al Consiliului din 29 februarie 1968 de stabilire a condițiilor și a procedurii de aplicare a impozitului în beneficiul Comunităților Europene (JO L 56, 4.3.1968, p. 8).

Decizia 94/262/CECO, CE, Euratom a Parlamentului European din 9 martie 1994 privind statutul și condițiile generale de exercitare a atribuțiilor Ombudsmanului (JO L 113, 4.5.1994, p. 15), în special articolul 10 alineatele (2) și (3).

4 0 4     Încasări din prelevarea specială care afectează remunerațiile membrilor instituției, ale funcționarilor și ale celorlalți agenți în activitate

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

64 567

67 821

0,—

Comentarii

Protocolul privind privilegiile și imunitățile Uniunii Europene, în special articolul 12.

Regulamentul nr. 422/67/CEE, nr. 5/67/Euratom al Consiliului din 25 iulie 1967 de stabilire a regimului financiar al președintelui și membrilor Comisiei, al președintelui, judecătorilor, avocaților generali și grefierului Curții de Justiție, al președintelui, membrilor și grefierului Tribunalului, precum și al președintelui, membrilor și grefierului Tribunalului Funcției Publice a Uniunii Europene (JO 187, 8.8.1967, p. 1).

Statutul funcționarilor Uniunii Europene, în special articolul 66a, și Regimul aplicabil celorlalți agenți ai Uniunii Europene.

Decizia 94/262/CECO, CE, Euratom a Parlamentului European din 9 martie 1994 privind statutul și condițiile generale de exercitare a atribuțiilor Ombudsmanului (JO L 113, 4.5.1994, p. 15), în special articolul 10 alineatele (2) și (3).

CAPITOLUL 4 1 — CONTRIBUȚIA LA SISTEMUL DE PENSII

4 1 0     Contribuția personalului la sistemul de pensii

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

532 511

532 305

517 335,—

Comentarii

Statutul funcționarilor Uniunii Europene, în special articolul 83 alineatul (2).

4 1 1     Transferul sau achiziționarea drepturilor la pensie de către personal

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

0,—

Comentarii

Statutul funcționarilor Uniunii Europene, în special articolul 4, articolul 11 alineatele (2) și (3) și articolul 48 din anexa VIII.

4 1 2     Contribuția funcționarilor și a celorlalți agenți aflați în concediu în interes personal la sistemul de pensii

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

0,—

Comentarii

Statutul funcționarilor Uniunii Europene, în special articolul 40 alineatul (3), și articolul 17 din Regimul aplicabil celorlalți agenți ai Uniunii Europene.

TITLUL 6

CONTRIBUȚII ȘI RESTITUIRI ÎN CADRUL ACORDURILOR ȘI AL PROGRAMELOR UNIUNII

Articolul

Postul

Rubrică

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

%

2012/2014

CAPITOLUL 6 6

6 6 0

Alte contribuții și restituiri

6 6 0 0

Alte contribuții și restituiri alocate – Venituri alocate

p.m.

0,—

1 570,—

Articolul 6 6 0 — Total

p.m.

0,—

1 570,—

CAPITOLUL 6 6 — TOTAL

p.m.

0,—

1 570,—

Titlul 6 — Total

p.m.

0,—

1 570,—

CAPITOLUL 6 6 —

ALTE CONTRIBUȚII ȘI RESTITUIRI

CAPITOLUL 6 6 — ALTE CONTRIBUȚII ȘI RESTITUIRI

6 6 0     Alte contribuții și restituiri

6 6 0 0   Alte contribuții și restituiri alocate – Venituri alocate

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

0,—

1 570,—

Comentarii

Acest post este destinat înregistrării, în conformitate cu articolul 21 din Regulamentul financiar, a oricăror venituri care nu sunt prevăzute în nicio altă parte în titlul 6 și care sunt utilizate pentru asigurarea unor credite suplimentare pentru finanțarea cheltuielilor cărora le sunt alocate aceste venituri.

TITLUL 9

VENITURI DIVERSE

Articolul

Postul

Rubrică

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

%

2012/2014

CAPITOLUL 9 0

9 0 0

Venituri diverse

p.m.

p.m.

14 799,—

CAPITOLUL 9 0 — TOTAL

p.m.

p.m.

14 799,—

Titlul 9 — Total

p.m.

p.m.

14 799,—

TOTAL GENERAL

1 190 225

1 185 676

1 055 414,—

88,67

CAPITOLUL 9 0 —

VENITURI DIVERSE

CAPITOLUL 9 0 — VENITURI DIVERSE

9 0 0     Venituri diverse

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

14 799,—

Comentarii

Acest articol este destinat înregistrării veniturilor diverse.

CHELTUIELI

Recapitulare generală a creditelor (2014 și 2013) și a execuției (2012)

Titlul

Capitolul

Rubrică

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

1

CHELTUIELI PRIVIND PERSONALUL INSTITUȚIEI

1 0

MEMBRI AI INSTITUȚIEI

653 253

533 314

500 104,—

1 2

FUNCȚIONARI ȘI AGENȚI TEMPORARI

6 537 633

6 569 282

6 099 735,—

1 4

ALTE CATEGORII DE PERSONAL ȘI SERVICII EXTERNE

452 116

411 775

299 236,—

1 6

ALTE CHELTUIELI PRIVIND PERSONALUL INSTITUȚIEI

66 000

69 000

82 633,—

Titlul 1 — Total

7 709 002

7 583 371

6 981 708,—

2

CLĂDIRI, MOBILIER, ECHIPAMENTE ȘI CHELTUIELI DE FUNCȚIONARE DIVERSE

2 0

CLĂDIRI ȘI CHELTUIELI CONEXE

715 000

693 000

539 000,—

2 1

INFORMATICĂ, ECHIPAMENTE ȘI MOBILIER: ACHIZIȚIE, ÎNCHIRIERE ȘI ÎNTREȚINERE

117 000

100 000

290 792,—

2 3

CHELTUIELI ADMINISTRATIVE CURENTE

718 000

781 500

799 638,—

Titlul 2 — Total

1 550 000

1 574 500

1 629 430,—

3

CHELTUIELI AFERENTE EXERCITĂRII DE CĂTRE INSTITUȚIE A MISIUNILOR SALE GENERALE

3 0

REUNIUNI ȘI CONFERINȚE

241 000

222 000

216 403,—

3 2

EXPERTIZĂ ȘI INFORMARE: ACHIZIȚIE, ARHIVARE, PRODUCȚIE ȘI DIFUZARE

316 500

347 000

277 943,—

3 3

STUDII ȘI ALTE SUBVENȚII

39 000

3 000

17 292,—

3 4

CHELTUIELI AFERENTE FUNCȚIILOR OMBUDSMANULUI

1 500

1 500

1 350,—

Titlul 3 — Total

598 000

573 500

512 988,—

10

ALTE CHELTUIELI

10 0

CREDITE PROVIZORII

p.m.

p.m.

0,—

10 1

REZERVĂ PENTRU CHELTUIELI NEPREVĂZUTE

p.m.

p.m.

0,—

Titlul 10 — Total

p.m.

p.m.

0,—

TOTAL GENERAL

9 857 002

9 731 371

9 124 126,—

TITLUL 1

CHELTUIELI PRIVIND PERSONALUL INSTITUȚIEI

Articolul

Postul

Rubrică

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

%

2012/2014

CAPITOLUL 1 0

1 0 0

Salarii, indemnizații și alocații aferente salariilor

Credite nediferențiate

359 163

376 900

354 923,—

98,82

1 0 2

Indemnizații tranzitorii

Credite nediferențiate

148 273

p.m.

0,—

0,—

1 0 3

Pensii

Credite nediferențiate

99 817

103 414

97 825,—

98,—

1 0 4

Cheltuieli de misiune

Credite nediferențiate

45 000

52 000

47 356,—

105,24

1 0 5

Cursuri de limbi străine și informatică

Credite nediferențiate

1 000

1 000

0,—

0,—

1 0 8

Indemnizații și cheltuieli la preluarea și încetarea funcției

Credite nediferențiate

p.m.

p.m.

0,—

CAPITOLUL 1 0 — TOTAL

653 253

533 314

500 104,—

76,56

CAPITOLUL 1 2

1 2 0

Remunerații și alte drepturi

1 2 0 0

Remunerații și indemnizații

Credite nediferențiate

6 509 633

6 541 282

6 001 343,—

92,19

1 2 0 2

Ore suplimentare plătite

Credite nediferențiate

3 000

3 000

2 392,—

79,73

1 2 0 4

Drepturi aferente începerii activității, transferului și încetării activității

Credite nediferențiate

25 000

25 000

96 000,—

384,—

Articolul 1 2 0 — Total

6 537 633

6 569 282

6 099 735,—

93,30

1 2 2

Indemnizații după încetarea anticipată a activității

1 2 2 0

Indemnizații în caz de pensionare în interes de serviciu

Credite nediferențiate

p.m.

p.m.

0,—

1 2 2 2

Indemnizații pentru încetarea definitivă a activității și sistemul special de pensii pentru funcționari și agenți temporari

Credite nediferențiate

p.m.

p.m.

0,—

Articolul 1 2 2 — Total

p.m.

p.m.

0,—

CAPITOLUL 1 2 — TOTAL

6 537 633

6 569 282

6 099 735,—

93,30

CAPITOLUL 1 4

1 4 0

Alți agenți și personal extern

1 4 0 0

Alți agenți

Credite nediferențiate

316 116

311 775

217 097,—

68,68

1 4 0 4

Stagii, subvenții și schimburi de funcționari

Credite nediferențiate

136 000

100 000

82 139,—

60,40

Articolul 1 4 0 — Total

452 116

411 775

299 236,—

66,19

CAPITOLUL 1 4 — TOTAL

452 116

411 775

299 236,—

66,19

CAPITOLUL 1 6

1 6 1

Cheltuieli aferente administrării personalului

1 6 1 0

Cheltuieli de recrutare

Credite nediferențiate

5 000

8 000

9 000,—

180,—

1 6 1 2

Perfecționare profesională

Credite nediferențiate

55 000

55 000

69 000,—

125,45

Articolul 1 6 1 — Total

60 000

63 000

78 000,—

130,—

1 6 3

Intervenții în favoarea personalului instituției

1 6 3 0

Serviciul social

Credite nediferențiate

p.m.

p.m.

0,—

1 6 3 2

Relații sociale între membrii personalului și alte intervenții sociale

Credite nediferențiate

6 000

6 000

4 633,—

77,22

Articolul 1 6 3 — Total

6 000

6 000

4 633,—

77,22

CAPITOLUL 1 6 — TOTAL

66 000

69 000

82 633,—

125,20

Titlul 1 — Total

7 709 002

7 583 371

6 981 708,—

90,57

CAPITOLUL 1 0 —

MEMBRI AI INSTITUȚIEI

CAPITOLUL 1 2 —

FUNCȚIONARI ȘI AGENȚI TEMPORARI

CAPITOLUL 1 4 —

ALTE CATEGORII DE PERSONAL ȘI SERVICII EXTERNE

CAPITOLUL 1 6 —

ALTE CHELTUIELI PRIVIND PERSONALUL INSTITUȚIEI

CAPITOLUL 1 0 — MEMBRI AI INSTITUȚIEI

1 0 0     Salarii, indemnizații și alocații aferente salariilor

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

359 163

376 900

354 923,—

Comentarii

Regulamentul nr. 422/67/CEE, nr. 5/67/Euratom al Consiliului din 25 iulie 1967 de stabilire a regimului financiar al președintelui și membrilor Comisiei, al președintelui, judecătorilor, avocaților generali și grefierului Curții de Justiție, al președintelui, membrilor și grefierului Tribunalului, precum și al președintelui, membrilor și grefierului Tribunalului Funcției Publice a Uniunii Europene (JO 187, 8.8.1967, p. 1), în special articolele 4a, 11 și 14.

Decizia 94/262/CECO, CE, Euratom a Parlamentului European din 9 martie 1994 privind statutul și condițiile generale de exercitare a atribuțiilor Ombudsmanului (JO L 113, 4.5.1994, p. 15).

Acest credit este destinat să acopere salariile, indemnizațiile și alte plăți aferente salariilor Ombudsmanului, mai exact contribuțiile instituției la asigurările de accident și boală profesională, contribuțiile instituției la asigurările de boală, indemnizațiile de naștere, indemnizațiile plătibile în caz de deces, vizitele medicale anuale etc.

Acest credit este destinat să acopere, de asemenea, plata coeficienților de corecție și a oricăror ajustări aduse salariilor și pensiilor de către Consiliu în cursul exercițiului financiar.

1 0 2     Indemnizații tranzitorii

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

148 273

p.m.

0,—

Comentarii

Regulamentul nr. 422/67/CEE, nr. 5/67/Euratom al Consiliului din 25 iulie 1967 de stabilire a regimului financiar al președintelui și membrilor Comisiei, al președintelui, judecătorilor, avocaților generali și grefierului Curții de Justiție, al președintelui, membrilor și grefierului Tribunalului, precum și al președintelui, membrilor și grefierului Tribunalului Funcției Publice a Uniunii Europene (JO 187, 8.8.1967, p. 1), în special articolul 7.

Acest credit este destinat să acopere indemnizațiile tranzitorii, indemnizațiile de familie și coeficienții de corecție aferenți țărilor de reședință.

1 0 3     Pensii

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

99 817

103 414

97 825,—

Comentarii

Regulamentul nr. 422/67/CEE, nr. 5/67/Euratom al Consiliului din 25 iulie 1967 de stabilire a regimului financiar al președintelui și membrilor Comisiei, al președintelui, judecătorilor, avocaților generali și grefierului Curții de Justiție, al președintelui, membrilor și grefierului Tribunalului, precum și al președintelui, membrilor și grefierului Tribunalului Funcției Publice a Uniunii Europene (JO 187, 8.8.1967, p. 1), în special articolele 8, 9, 15 și 18.

Acest credit este destinat să acopere pensiile pentru limită de vârstă și coeficienții de corecție aferenți țărilor de reședință ale foștilor Ombudsmani, precum și pensiile de urmaș ale soților supraviețuitori și orfanilor, precum și coeficienții de corecție aplicați în funcție de țările de reședință ale acestora.

1 0 4     Cheltuieli de misiune

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

45 000

52 000

47 356,—

Comentarii

Regulamentul nr. 422/67/CEE, nr. 5/67/Euratom al Consiliului din 25 iulie 1967 de stabilire a regimului financiar al președintelui și membrilor Comisiei, al președintelui, judecătorilor, avocaților generali și grefierului Curții de Justiție, al președintelui, membrilor și grefierului Tribunalului, precum și al președintelui, membrilor și grefierului Tribunalului Funcției Publice a Uniunii Europene (JO 187, 8.8.1967, p. 1), în special articolul 6.

Acest credit este destinat să acopere cheltuielile de deplasare, diurna pentru misiune și cheltuielile suplimentare sau excepționale efectuate în misiune.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 alineatul (3) din Regulamentul financiar este estimat la 1 000 EUR.

1 0 5     Cursuri de limbi străine și informatică

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

1 000

1 000

0,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere cheltuielile efectuate pentru participarea la cursuri de limbi străine și la alte seminare de pregătire profesională.

1 0 8     Indemnizații și cheltuieli la preluarea și încetarea funcției

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

p.m.

p.m.

0,—

Comentarii

Regulamentul nr. 422/67/CEE, nr. 5/67/Euratom al Consiliului din 25 iulie 1967 de stabilire a regimului financiar al președintelui și membrilor Comisiei, al președintelui, judecătorilor, avocaților generali și grefierului Curții de Justiție, al președintelui, membrilor și grefierului Tribunalului, precum și al președintelui, membrilor și grefierului Tribunalului Funcției Publice a Uniunii Europene (JO 187, 8.8.1967, p. 1), în special articolul 5.

Acest credit este destinat să acopere cheltuielile de deplasare datorate Ombudsmanului (inclusiv familia sa) la preluarea funcției sau la părăsirea instituției, indemnizațiile de instalare și de reinstalare datorate Ombudsmanului la preluarea funcției sau la părăsirea instituției și cheltuielile de mutare datorate Ombudsmanului la preluarea funcției sau la părăsirea instituției.

CAPITOLUL 1 2 — FUNCȚIONARI ȘI AGENȚI TEMPORARI

Comentarii

O reducere forfetară de 5 % a fost aplicată creditelor înscrise la acest capitol.

1 2 0     Remunerații și alte drepturi

1 2 0 0   Remunerații și indemnizații

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

6 509 633

6 541 282

6 001 343,—

Comentarii

Statutul funcționarilor Uniunii Europene.

Regimul aplicabil celorlalți agenți ai Uniunii Europene.

Acest credit este destinat să acopere în special următoarele elemente, pentru funcționarii și agenții temporari care ocupă un post prevăzut în organigramă:

salariile, indemnizațiile și alocațiile aferente salariilor;

asigurarea de boală, de accident și de boli profesionale, precum și alte cheltuieli sociale;

indemnizațiile forfetare pentru ore suplimentare;

celelalte alocații și indemnizații diverse;

plata cheltuielilor de călătorie pentru funcționarul sau agentul temporar, pentru soțul sau soția sa și pentru persoanele aflate în întreținerea sa de la locul de muncă la locul de origine;

efectele coeficienților de corecție aplicabili remunerațiilor și cotei din plăți transferate într-o altă țară decât cea a locului de muncă;

asigurarea de șomaj pentru agenții temporari, precum și plățile pe care instituția trebuie să le efectueze în beneficiul agenților temporari pentru a constitui sau a menține drepturile acestora la pensie în țara lor de origine.

1 2 0 2   Ore suplimentare plătite

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

3 000

3 000

2 392,—

Comentarii

Statutul funcționarilor Uniunii Europene, în special articolul 56 și anexa VI.

Regimul aplicabil celorlalți agenți ai Uniunii Europene.

Acest credit este destinat să acopere plata orelor suplimentare în conformitate cu dispozițiile menționate mai sus.

1 2 0 4   Drepturi aferente începerii activității, transferului și încetării activității

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

25 000

25 000

96 000,—

Comentarii

Statutul funcționarilor Uniunii Europene.

Regimul aplicabil celorlalți agenți ai Uniunii Europene.

Acest credit este destinat să acopere:

cheltuielile de călătorie datorate funcționarilor și agenților temporari (inclusiv membrilor familiilor lor) la începerea sau la încetarea activității sau în cazul unui transfer care implică schimbarea locului de muncă;

indemnizațiile de instalare/reinstalare și cheltuielile de mutare datorate funcționarilor și agenților temporari care trebuie să își schimbe reședința la începerea activității sau în urma unui transfer la un nou loc de muncă, precum și în momentul încetării definitive a activității, urmată de stabilirea într-o altă localitate;

diurnele datorate funcționarilor și agenților temporari care dovedesc că sunt obligați să își schimbe reședința la începerea activității sau în cazul unui transfer la un nou loc de muncă;

indemnizația de concediere pentru un funcționar după perioada de probă, în caz de inaptitudine manifestă;

indemnizația de reziliere de către instituție a contractului unui agent temporar.

1 2 2     Indemnizații după încetarea anticipată a activității

1 2 2 0   Indemnizații în caz de pensionare în interes de serviciu

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

p.m.

p.m.

0,—

Comentarii

Statutul funcționarilor Uniunii Europene, în special articolele 41 și 50 și anexa IV.

Acest credit este destinat să acopere indemnizațiile care trebuie plătite funcționarilor:

disponibilizați ca urmare a unei măsuri de reducere a numărului de locuri de muncă din instituție;

care ocupă un post de gradul AD 16 sau AD 15 și sunt pensionați în interes de serviciu.

Acest credit acoperă, de asemenea, cota-parte a angajatorului din asigurarea medicală și efectele coeficienților de corecție aplicabili acestor indemnizații.

1 2 2 2   Indemnizații pentru încetarea definitivă a activității și sistemul special de pensii pentru funcționari și agenți temporari

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

p.m.

p.m.

0,—

Comentarii

Regulamentul (CECO, CEE, Euratom) nr. 3518/85 al Consiliului din 12 decembrie 1985 de instituire a unor măsuri speciale privind încetarea definitivă a activității unor funcționari ai Comunităților Europene, ca urmare a aderării Spaniei și Portugaliei (JO L 335, 13.12.1985, p. 56) și Regulamentul (CE, Euratom, CECO) nr. 2688/95 al Consiliului din 17 noiembrie 1995 de instituire a unor măsuri speciale privind încetarea definitivă a activității unor funcționari ai Comunităților Europene, ca urmare a aderării Austriei, Finlandei și Suediei (JO L 280, 23.11.1995, p. 1).

Statutul funcționarilor Uniunii Europene, în special articolele 64 și 72.

Acest credit este destinat să acopere:

indemnizațiile care trebuie plătite în conformitate cu Statutul funcționarilor, Regulamentul (CECO, CEE, Euratom) nr. 3518/85 sau cu Regulamentul (CE, Euratom, CECO) nr. 2688/95;

cota-parte a angajatorului din asigurarea medicală a persoanelor beneficiare ale indemnizațiilor;

efectul coeficienților de corecție aplicabili diverselor indemnizații.

CAPITOLUL 1 4 — ALTE CATEGORII DE PERSONAL ȘI SERVICII EXTERNE

1 4 0     Alți agenți și personal extern

1 4 0 0   Alți agenți

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

316 116

311 775

217 097,—

Comentarii

Regimul aplicabil celorlalți agenți ai Uniunii Europene.

Acest credit este destinat în special să acopere:

remunerația celorlalți agenți, în special agenți contractuali, agenți locali, consilieri speciali (în sensul Regimului aplicabil celorlalți agenți ai Uniunii Europene), cotizațiile angajatorului la diversele sisteme de securitate socială, precum și efectele coeficienților de corecție aplicabili remunerațiilor acestor agenți;

onorariile personalului plătit conform regimului de prestări de servicii și, în cazuri speciale, angajarea de personal interimar.

1 4 0 4   Stagii, subvenții și schimburi de funcționari

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

136 000

100 000

82 139,—

Comentarii

Decizia Ombudsmanului European privind stagiile și Decizia Ombudsmanului European privind funcționarii internaționali, naționali, regionali sau locali detașați la biroul Ombudsmanului.

Acest credit este destinat să acopere:

indemnizații, cheltuieli de deplasare și de misiune pentru stagiari, precum și costurile asigurării medicale și de accident în cursul stagiului;

cheltuieli conexe schimbului de personal între Ombudsman și sectorul public din statele membre sau alte țări menționate în normele aplicabile.

CAPITOLUL 1 6 — ALTE CHELTUIELI PRIVIND PERSONALUL INSTITUȚIEI

1 6 1     Cheltuieli aferente administrării personalului

1 6 1 0   Cheltuieli de recrutare

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

5 000

8 000

9 000,—

Comentarii

Statutul funcționarilor Uniunii Europene, în special articolele 27-31 și articolul 33 și anexa III.

Decizia 2002/620/CE a Parlamentului European, a Consiliului, a Comisiei, a Curții de Justiție, a Curții de Conturi, a Comitetului Economic și Social, a Comitetului Regiunilor și a Ombudsmanului European din 25 iulie 2002 de înființare a Oficiului pentru Selecția Personalului Comunităților Europene (JO L 197, 26.7.2002, p. 53) și Decizia 2002/621/CE a secretarilor generali ai Parlamentului European, Consiliului și Comisiei, a grefierului Curții de Justiție, a secretarilor generali ai Curții de Conturi, Comitetului Economic și Social și Comitetului Regiunilor și a reprezentantului Ombudsmanului European din 25 iulie 2002 privind organizarea și funcționarea Oficiului pentru Selecția Personalului Comunităților Europene (JO L 197, 26.7.2002, p. 56).

Acest credit este destinat să acopere:

cheltuielile de organizare a concursurilor prevăzute la articolul 3 din Decizia 2002/621/CE, precum și cheltuielile de deplasare și de ședere ale candidaților la interviurile de angajare și la vizitele medicale de angajare;

cheltuielile de organizare a procedurilor de selecție a funcționarilor și a celorlalți agenți.

În cazuri justificate în mod corespunzător de nevoile funcționale și după consultarea Oficiului European pentru Selecția Personalului, acest credit poate fi utilizat pentru concursuri organizate de instituție însăși.

1 6 1 2   Perfecționare profesională

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

55 000

55 000

69 000,—

Comentarii

Statutul funcționarilor Uniunii Europene, în special articolul 24a.

Regimul aplicabil celorlalți agenți ai Uniunii Europene.

Acest credit este destinat să acopere:

cheltuielile de formare în scopul îmbunătățirii competențelor personalului și a performanței și eficienței instituției;

cheltuielile de transport, plata indemnizațiilor de misiune, precum și cheltuielile conexe sau excepționale efectuate pentru executarea unei misiuni, inclusiv cheltuielile conexe obținerii documentelor de transport și a rezervărilor (altele decât cele de la articolul 3 0 0).

1 6 3     Intervenții în favoarea personalului instituției

1 6 3 0   Serviciul social

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

p.m.

p.m.

0,—

Comentarii

Statutul funcționarilor Uniunii Europene, în special articolul 9 alineatul (3) al treilea paragraf și articolul 76. Decizia Ombudsmanului din 15 ianuarie 2004 de adoptare a normelor privind asistența socială acordată funcționarilor și celorlalți agenți ai biroului Ombudsmanului.

Acest credit este destinat să acopere:

următoarele categorii de persoane, în cadrul unei politici interinstituționale în favoarea persoanelor cu handicap:

funcționari și agenți temporari în activitate;

soții și soțiile funcționarilor și ai agenților temporari în activitate;

toți copiii aflați în întreținere în sensul Statutului funcționarilor Uniunii Europene,

rambursarea, în limitele posibilităților bugetare, după epuizarea drepturilor eventual acordate la nivel național în țara de reședință sau de origine, a cheltuielilor de altă natură decât medicale care sunt recunoscute ca fiind necesare, sunt generate de handicap, sunt justificate în mod corespunzător și nu sunt acoperite de către regimul comun de asigurări medicale;

intervențiile în favoarea funcționarilor și a celorlalți agenți care sunt într-o situație deosebit de dificilă.

1 6 3 2   Relații sociale între membrii personalului și alte intervenții sociale

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

6 000

6 000

4 633,—

Comentarii

Acest credit este destinat să încurajeze și să susțină financiar orice inițiativă de promovare a relațiilor sociale între membrii de diverse naționalități ai personalului, de exemplu, prin subvenții pentru cluburi, cercuri sportive și culturale ale personalului, precum și să contribuie la costul activităților organizate de comitetul pentru personal (activități culturale și recreative, restaurant etc.).

Acest credit acoperă, de asemenea, participarea financiară la activitățile sociale interinstituționale.

TITLUL 2

CLĂDIRI, MOBILIER, ECHIPAMENTE ȘI CHELTUIELI DE FUNCȚIONARE DIVERSE

Articolul

Postul

Rubrică

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

%

2012/2014

CAPITOLUL 2 0

2 0 0

Clădiri

2 0 0 0

Chirii

Credite nediferențiate

715 000

693 000

539 000,—

75,38

Articolul 2 0 0 — Total

715 000

693 000

539 000,—

75,38

CAPITOLUL 2 0 — TOTAL

715 000

693 000

539 000,—

75,38

CAPITOLUL 2 1

2 1 0

Echipamente, cheltuieli de exploatare și servicii aferente informaticii și telecomunicațiilor

2 1 0 0

Achiziția, lucrările de reparații și de întreținere a hardware-ului și a software-ului și lucrările conexe

Credite nediferențiate

83 000

63 000

246 792,—

297,34

2 1 0 1

Achiziția și lucrările de reparații și întreținere a echipamentelor de telecomunicații

Credite nediferențiate

p.m.

p.m.

0,—

Articolul 2 1 0 — Total

83 000

63 000

246 792,—

297,34

2 1 2

Mobilier

Credite nediferențiate

15 000

18 000

30 000,—

200,—

2 1 6

Mijloace de transport

Credite nediferențiate

19 000

19 000

14 000,—

73,68

CAPITOLUL 2 1 — TOTAL

117 000

100 000

290 792,—

248,54

CAPITOLUL 2 3

2 3 0

Cheltuieli administrative

2 3 0 0

Papetărie, materiale de birou și consumabile diverse

Credite nediferențiate

20 000

20 000

18 700,—

93,50

2 3 0 1

Francarea corespondenței și cheltuieli de expediere

Credite nediferențiate

12 000

13 000

10 000,—

83,33

2 3 0 2

Telecomunicații

Credite nediferențiate

7 000

8 500

4 131,—

59,01

2 3 0 3

Cheltuieli financiare

Credite nediferențiate

1 000

2 000

69,—

6,90

2 3 0 4

Alte cheltuieli

Credite nediferențiate

4 000

4 000

2 138,—

53,45

2 3 0 5

Cheltuieli judiciare și daune

Credite nediferențiate

p.m.

p.m.

0,—

Articolul 2 3 0 — Total

44 000

47 500

35 038,—

79,63

2 3 1

Traducere și interpretare

Credite nediferențiate

580 000

650 000

667 000,—

115,—

2 3 2

Sprijin pentru activități

Credite nediferențiate

94 000

84 000

97 600,—

103,83

CAPITOLUL 2 3 — TOTAL

718 000

781 500

799 638,—

111,37

Titlul 2 — Total

1 550 000

1 574 500

1 629 430,—

105,12

CAPITOLUL 2 0 —

CLĂDIRI ȘI CHELTUIELI CONEXE

CAPITOLUL 2 1 —

INFORMATICĂ, ECHIPAMENTE ȘI MOBILIER: ACHIZIȚIE, ÎNCHIRIERE ȘI ÎNTREȚINERE

CAPITOLUL 2 3 —

CHELTUIELI ADMINISTRATIVE CURENTE

CAPITOLUL 2 0 — CLĂDIRI ȘI CHELTUIELI CONEXE

2 0 0     Clădiri

2 0 0 0   Chirii

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

715 000

693 000

539 000,—

Comentarii

Acord administrativ între Ombudsman și Parlamentul European.

Acest credit este destinat plății unei sume forfetare către Parlamentul European pentru birourile pe care Parlamentul European le pune la dispoziția Ombudsmanului în clădirile sale de la Strasbourg și Bruxelles. Acest credit acoperă chiria și cheltuielile pentru asigurări, apă, electricitate, încălzire, curățenie și întreținere, securitate și supraveghere, precum și alte cheltuieli diverse cu clădirile, inclusiv modificarea, repararea și remobilarea birourilor în cauză.

CAPITOLUL 2 1 — INFORMATICĂ, ECHIPAMENTE ȘI MOBILIER: ACHIZIȚIE, ÎNCHIRIERE ȘI ÎNTREȚINERE

Comentarii

În ceea ce privește achizițiile publice, instituția se consultă cu celelalte instituții asupra condițiilor contractuale obținute de fiecare dintre ele.

2 1 0     Echipamente, cheltuieli de exploatare și servicii aferente informaticii și telecomunicațiilor

2 1 0 0   Achiziția, lucrările de reparații și de întreținere a hardware-ului și a software-ului și lucrările conexe

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

83 000

63 000

246 792,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere cheltuielile pentru:

achiziția, închirierea, lucrările de reparații și întreținere a hardware-ului și dezvoltarea software-ului;

asistența conexă operării și întreținerii sistemelor informatice;

operațiunile de procesare a datelor încredințate unor terți și alte cheltuieli pentru servicii de procesare a datelor;

cumpărarea, închirierea, întreținerea și menținerea în stare de funcționare a echipamentului de telecomunicații și alte cheltuieli legate de telecomunicații (rețele de transmisie, centrale telefonice, telefoane și echipamente similare, aparate fax, aparate telex, costuri de instalație etc.).

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 alineatul (3) din Regulamentul financiar este estimat la 1 000 EUR.

2 1 0 1   Achiziția și lucrările de reparații și întreținere a echipamentelor de telecomunicații

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

p.m.

p.m.

0,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere cheltuielile pentru închirierea și lucrările de reparații și întreținere a echipamentelor de telecomunicații, precum și alte cheltuieli conexe telecomunicațiilor (rețele de transmisie, centrale telefonice, telefoane și echipamente similare, aparate fax, sisteme telex, costuri de instalare etc.).

2 1 2     Mobilier

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

15 000

18 000

30 000,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere achiziția, închirierea, întreținerea și reparația mobilierului, în special achiziția de mobilier ergonomic de birou, înlocuirea mobilierului învechit și scos din uz, precum și a echipamentelor de birou.

2 1 6     Mijloace de transport

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

19 000

19 000

14 000,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere achiziția, întreținerea, exploatarea și reparația mijloacelor de transport (parc auto) și închirierea de autovehicule, taxiuri, autocare și camioane, cu sau fără șofer, inclusiv plata asigurărilor aferente și a eventualelor amenzi.

CAPITOLUL 2 3 — CHELTUIELI ADMINISTRATIVE CURENTE

2 3 0     Cheltuieli administrative

Comentarii

În ceea ce privește achizițiile publice, instituția se consultă cu celelalte instituții asupra condițiilor contractuale obținute de fiecare dintre ele.

2 3 0 0   Papetărie, materiale de birou și consumabile diverse

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

20 000

20 000

18 700,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere achizițiile de hârtie, plicuri, materiale de birou, produse pentru imprimerie și atelierele de reproducere etc.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 alineatul (3) din Regulamentul financiar este estimat la 1 000 EUR.

2 3 0 1   Francarea corespondenței și cheltuieli de expediere

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

12 000

13 000

10 000,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere cheltuielile de francare, de procesare și de expediere de către serviciile poștale și serviciile de mesagerie private.

2 3 0 2   Telecomunicații

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

7 000

8 500

4 131,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere abonamentele și cheltuielile de comunicații prin cablu sau prin unde radio (telefonie fixă și mobilă, televiziune), precum și cheltuielile aferente rețelelor de transmitere de date și serviciilor telematice.

2 3 0 3   Cheltuieli financiare

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

1 000

2 000

69,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere cheltuielile bancare (comisioane, agiouri, costuri diverse) și celelalte cheltuieli financiare, inclusiv cheltuielile conexe pentru finanțarea clădirilor.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 alineatul (3) din Regulamentul financiar este estimat la 10 000 EUR.

2 3 0 4   Alte cheltuieli

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

4 000

4 000

2 138,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere:

asigurările care nu sunt prevăzute în mod expres la alt post;

cheltuieli de funcționare diverse, precum cele aferente achiziționării de anuare cu orarul transporturilor feroviare și aeriene, publicării de anunțuri privind vânzarea de materiale uzate etc.;

conturi de imprest la Bruxelles și la Strasbourg.

2 3 0 5   Cheltuieli judiciare și daune

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

p.m.

p.m.

0,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere:

toate costurile care decurg din implicarea Ombudsmanului în cauze introduse în instanțele Uniunii și naționale, costul serviciilor juridice, precum și orice alte cheltuieli juridice, judiciare sau extrajudiciare la care contribuie Serviciul juridic;

daune, dobânzi și orice datorii conexe, în sensul articolului 11 alineatul (3) din Regulamentul financiar.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 alineatul (3) din Regulamentul financiar este estimat la 1 000 EUR.

2 3 1     Traducere și interpretare

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

580 000

650 000

667 000,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere costul tuturor serviciilor suplimentare, în special traducerea și dactilografierea raportului anual și a altor documente, interpreții cu care au fost încheiate contracte sau interpreți ocazionali și alte costuri conexe.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 alineatul (3) din Regulamentul financiar este estimat la 5 000 EUR.

2 3 2     Sprijin pentru activități

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

94 000

84 000

97 600,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere costurile globale de gestionare, datorate Parlamentului European pentru acoperirea costurilor cu personalul ale Parlamentului European pentru serviciile generale furnizate, precum contabilitate, audit intern, serviciul medical etc.

Acest credit este destinat, de asemenea, să suporte costul diferitelor furnizări interinstituționale de servicii, care nu sunt incluse în altă linie bugetară.

TITLUL 3

CHELTUIELI AFERENTE EXERCITĂRII DE CĂTRE INSTITUȚIE A MISIUNILOR SALE GENERALE

Articolul

Postul

Rubrică

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

%

2012/2014

CAPITOLUL 3 0

3 0 0

Cheltuieli de misiune ale personalului

Credite nediferențiate

157 000

142 000

148 204,—

94,40

3 0 2

Cheltuieli de recepție și reprezentare

Credite nediferențiate

13 000

15 000

6 243,—

48,02

3 0 3

Reuniuni în general

Credite nediferențiate

36 000

30 000

28 264,—

78,51

3 0 4

Reuniuni interne

Credite nediferențiate

35 000

35 000

33 692,—

96,26

CAPITOLUL 3 0 — TOTAL

241 000

222 000

216 403,—

89,79

CAPITOLUL 3 2

3 2 0

Achiziționarea de informații și expertiză

3 2 0 0

Cheltuieli de documentare și ale bibliotecii

Credite nediferențiate

11 500

12 000

10 030,—

87,22

3 2 0 1

Cheltuieli pentru resurse arhivistice

Credite nediferențiate

15 000

15 000

1 911,—

12,74

Articolul 3 2 0 — Total

26 500

27 000

11 941,—

45,06

3 2 1

Producție și difuzare

3 2 1 0

Comunicare și publicații

Credite nediferențiate

290 000

320 000

266 002,—

91,72

Articolul 3 2 1 — Total

290 000

320 000

266 002,—

91,72

CAPITOLUL 3 2 — TOTAL

316 500

347 000

277 943,—

87,82

CAPITOLUL 3 3

3 3 0

Studii și alte subvenții

3 3 0 0

Studii

Credite nediferențiate

14 000

3 000

0,—

0,—

3 3 0 1

Relațiile cu ombudsmanii naționali/regionali și alte organisme similare și sprijinirea activităților Rețelei europene a ombudsmanilor

Credite nediferențiate

25 000

p.m.

17 292,—

69,17

Articolul 3 3 0 — Total

39 000

3 000

17 292,—

44,34

CAPITOLUL 3 3 — TOTAL

39 000

3 000

17 292,—

44,34

CAPITOLUL 3 4

3 4 0

Cheltuieli aferente funcțiilor Ombudsmanului

3 4 0 0

Cheltuieli diverse

Credite nediferențiate

1 500

1 500

1 350,—

90,—

Articolul 3 4 0 — Total

1 500

1 500

1 350,—

90,—

CAPITOLUL 3 4 — TOTAL

1 500

1 500

1 350,—

90,—

Titlul 3 — Total

598 000

573 500

512 988,—

85,78

CAPITOLUL 3 0 —

REUNIUNI ȘI CONFERINȚE

CAPITOLUL 3 2 —

EXPERTIZĂ ȘI INFORMARE: ACHIZIȚIE, ARHIVARE, PRODUCȚIE ȘI DIFUZARE

CAPITOLUL 3 3 —

STUDII ȘI ALTE SUBVENȚII

CAPITOLUL 3 4 —

CHELTUIELI AFERENTE FUNCȚIILOR OMBUDSMANULUI

CAPITOLUL 3 0 — REUNIUNI ȘI CONFERINȚE

3 0 0     Cheltuieli de misiune ale personalului

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

157 000

142 000

148 204,—

Comentarii

Statutul funcționarilor Uniunii Europene, în special articolul 71 și articolele 11, 12 și 13 din anexa VII.

Acest credit este destinat să acopere cheltuielile de transport, plata indemnizației de misiune, precum și cheltuielile conexe sau excepționale efectuate pentru executarea unei misiuni, inclusiv cheltuielile conexe obținerii documentelor de transport și a rezervărilor.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 alineatul (3) din Regulamentul financiar este estimat la 5 000 EUR.

3 0 2     Cheltuieli de recepție și reprezentare

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

13 000

15 000

6 243,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere costurile aferente obligaților instituției în ceea ce privește recepțiile, costurile de reprezentare și achiziționarea de articole de reprezentare oferite de Ombudsman.

3 0 3     Reuniuni în general

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

36 000

30 000

28 264,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere cheltuielile de deplasare, diurna și cheltuielile suplimentare pentru experți și alte persoane invitate să participe la reuniuni ale comisiilor, ale grupurilor de studii sau la ședințe de lucru, precum și alte cheltuieli conexe (închirierea de săli, interpretare etc.).

3 0 4     Reuniuni interne

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

35 000

35 000

33 692,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere cheltuielile aferente organizării reuniunilor interne ale instituției.

CAPITOLUL 3 2 — EXPERTIZĂ ȘI INFORMARE: ACHIZIȚIE, ARHIVARE, PRODUCȚIE ȘI DIFUZARE

3 2 0     Achiziționarea de informații și expertiză

3 2 0 0   Cheltuieli de documentare și ale bibliotecii

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

11 500

12 000

10 030,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere:

extinderea sau reînnoirea sectorului de lucrări de referință generală și actualizarea fondurilor de carte;

abonamentele la ziare, periodice, agenții de știri, la publicațiile și serviciile online ale acestora, inclusiv drepturile de autor pentru reproducerea și difuzarea în scris și/sau prin mijloace electronice a acestora și contractele de servicii pentru revista presei și extrase din presă;

abonamentele sau contractele de prestări servicii pentru furnizarea de rezumate și analize ale conținutului periodicelor și pentru înregistrarea pe suport optic a articolelor extrase din aceste periodice;

cheltuielile aferente utilizării bazelor de date documentare și statistice externe, cu excepția echipamentelor informatice și a costurilor serviciilor de telecomunicații;

achiziționarea și închirierea de materiale speciale, inclusiv materiale și/sau sisteme electrice, electronice și informatice pentru bibliotecă, centrul de documentare, mediatecă, precum și contractarea de servicii externe pentru achiziționarea, dezvoltarea, instalarea, exploatarea și întreținerea acestor materiale și sisteme;

cheltuielile cu serviciile conexe activității bibliotecii, în special în ceea ce privește clienții săi (anchetă, analiză), sistemul de gestionare a calității etc.;

materialele și lucrările de legătorie și de conservare pentru bibliotecă, centrul de documentare și mediatecă;

achiziționarea de dicționare, glosare și alte lucrări pentru serviciile Ombudsmanului.

3 2 0 1   Cheltuieli pentru resurse arhivistice

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

15 000

15 000

1 911,—

Comentarii

Regulamentul (CE) nr. 1049/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 30 mai 2001 privind accesul public la documentele Parlamentului, ale Consiliului și ale Comisiei (JO L 145, 31.5.2001, p. 43), precum și normele de aplicare ale acestuia, adoptate în cadrul biroului Ombudsmanului.

Acest credit este destinat să acopere:

costurile serviciilor arhivistice externe, inclusiv sortarea, umplerea și reumplerea depozitarelor, costurile serviciilor arhivistice, achiziționarea și utilizarea resurselor arhivistice pe suporturi alternative (microfilme, discuri, casete etc.), achiziționarea, închirierea și întreținerea unor materiale speciale (electronice, informatice și electrice) și cheltuielile cu publicațiile pe orice suport (broșuri, CD-ROM etc.);

costurile cu procesarea patrimoniului arhivistic al Ombudsmanului constituit în exercitarea mandatului său și acordat, cu titlul de donație sau moștenire legală, Parlamentului European, Arhivelor Istorice ale Uniunii Europene (AIUE) sau unei asociații sau fundații, în conformitate cu normele adoptate.

3 2 1     Producție și difuzare

3 2 1 0   Comunicare și publicații

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

290 000

320 000

266 002,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere cheltuielile de publicare și informare, în special:

cheltuielile de tipărire a publicațiilor în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene;

costul de tipărire și reproducere, în limbile oficiale, a diverselor publicații (rapoarte anuale etc.);

materiale tipărite (prin mijloace tradiționale sau electronice) pentru promovarea informațiilor privind Ombudsmanul (publicitate și măsuri de promovare în cadrul publicului a principiilor Ombudsmanului European);

orice alte cheltuieli aferente politicii de informare a instituției (simpozioane, seminare, participări la evenimente publice etc.).

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 alineatul (3) din Regulamentul financiar este estimat la 1 000 EUR.

CAPITOLUL 3 3 — STUDII ȘI ALTE SUBVENȚII

3 3 0     Studii și alte subvenții

3 3 0 0   Studii

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

14 000

3 000

0,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere finanțarea studiilor și/sau a anchetelor contractate cu experți calificați și unor institute de cercetare, precum și costurile de publicare a unor astfel de studii și costurile conexe.

3 3 0 1   Relațiile cu ombudsmanii naționali/regionali și alte organisme similare și sprijinirea activităților Rețelei europene a ombudsmanilor

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

25 000

p.m.

17 292,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere cheltuielile angajate pentru promovarea relațiilor și consolidarea cooperării dintre Ombudsman și ombudsmanii naționali/regionali și alte organisme similare.

Acest credit poate acoperi contribuțiile financiare la proiectele din domeniile de activitate ale rețelei ombudsmanilor (altele decât cele de la postul 3 2 1 0).

Este destinat să acopere, de asemenea, orice contribuție aferentă grupurilor care vizitează Ombudsmanul.

CAPITOLUL 3 4 — CHELTUIELI AFERENTE FUNCȚIILOR OMBUDSMANULUI

3 4 0     Cheltuieli aferente funcțiilor Ombudsmanului

3 4 0 0   Cheltuieli diverse

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

1 500

1 500

1 350,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere cheltuielile efectuate ca urmare a naturii specifice a sarcinilor Ombudsmanului, cum ar fi relațiile cu ombudsmanii naționali și organizațiile internaționale ale ombudsmanilor, precum și cotizațiile la organizațiile internaționale.

TITLUL 10

ALTE CHELTUIELI

Articolul

Postul

Rubrică

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

%

2012/2014

CAPITOLUL 10 0

p.m.

p.m.

0,—

CAPITOLUL 10 0 — TOTAL

p.m.

p.m.

0,—

CAPITOLUL 10 1

p.m.

p.m.

0,—

CAPITOLUL 10 1 — TOTAL

p.m.

p.m.

0,—

Titlul 10 — Total

p.m.

p.m.

0,—

TOTAL GENERAL

9 857 002

9 731 371

9 124 126,—

92,56

CAPITOLUL 10 0 —

CREDITE PROVIZORII

CAPITOLUL 10 1 —

REZERVĂ PENTRU CHELTUIELI NEPREVĂZUTE

CAPITOLUL 10 0 — CREDITE PROVIZORII

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

p.m.

p.m.

0,—

Comentarii

Regulamentul (UE, Euratom) nr. 966/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 octombrie 2012 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii și de abrogare a Regulamentului (CE, Euratom) nr. 1605/2002 al Consiliului (JO L 298, 26.10.2012, p. 1).

CAPITOLUL 10 1 — REZERVĂ PENTRU CHELTUIELI NEPREVĂZUTE

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

p.m.

p.m.

0,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere cheltuielile neprevăzute care sunt generate de deciziile bugetare adoptate în cursul exercițiului financiar (cheltuieli care nu pot fi estimate).

PERSONAL

Secțiunea VIII – Ombudsmanul European

Grupa de funcții și gradul

2014

2013

Posturi permanente

Posturi temporare

Posturi permanente

Posturi temporare

AD 16

1

1

AD 15

2

1

AD 14

1

2

AD 13

3

1

1

3

AD 12

1

1

AD 11

1

1

1

1

AD 10

3

2

2

2

AD 9

3

3

1

AD 8

1

1

1

1

AD 7

3

3

3

1

AD 6

8

5

3

AD 5

2

1

3

1

Total AD

28

10

23

14

AST 11

AST 10

AST 9

AST 8

2

1

AST 7

1

AST 6

1

1

1

2

AST 5

7

3

6

3

AST 4

2

3

3

1

AST 3

5

1

5

2

AST 2

1

2

3

AST 1

1

1

1

Total AST

17

12

16

14

AST/SC 6

AST/SC 5

AST/SC 4

AST/SC 3

AST/SC 2

AST/SC 1

AST/SC total

Total general

45

22

39

28

SECȚIUNEA IX

AUTORITATEA EUROPEANĂ PENTRU PROTECȚIA DATELOR

SITUAȚIA VENITURILOR

Contribuția Uniunii Europene la finanțarea cheltuielilor Autorității Europene pentru Protecția Datelor în exercițiul financiar 2014

Rubrică

Sumă

Cheltuieli

8 267 256

Resurse proprii

–1 000 000

Contribuția datorată

7 267 256

RESURSE PROPRII

TITLUL 4

DIVERSE IMPOZITE, PRELEVĂRI ȘI TAXE ALE UNIUNII

Articolul

Postul

Rubrică

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

%

2012/2014

CAPITOLUL 4 0

4 0 0

Încasări din impozitul pe remunerațiile, salariile și indemnizațiile membrilor instituției, ale funcționarilor și ale altor agenți

489 000

446 000

331 882,41

67,87

4 0 3

Încasări din contribuția temporară care afectează remunerațiile membrilor instituției, ale funcționarilor și ale celorlalți agenți în activitate

p.m.

p.m.

0,—

4 0 4

Încasări din prelevarea specială care afectează remunerațiile membrilor instituției, ale funcționarilor și ale altor agenți în activitate

77 000

75 000

54 569,02

70,87

CAPITOLUL 4 0 — TOTAL

566 000

521 000

386 451,43

68,28

CAPITOLUL 4 1

4 1 0

Contribuțiile personalului la finanțarea sistemului de pensii

434 000

422 000

326 784,94

75,30

4 1 1

Transferul sau achiziționarea drepturilor la pensie de către personal

p.m.

p.m.

0,—

CAPITOLUL 4 1 — TOTAL

434 000

422 000

326 784,94

75,30

Titlul 4 — Total

1 000 000

943 000

713 236,37

71,32

CAPITOLUL 4 0 —

REȚINERI DIN REMUNERAȚIE

CAPITOLUL 4 1 —

CONTRIBUȚIILE LA SISTEMUL DE PENSII

CAPITOLUL 4 0 — REȚINERI DIN REMUNERAȚIE

4 0 0     Încasări din impozitul pe remunerațiile, salariile și indemnizațiile membrilor instituției, ale funcționarilor și ale altor agenți

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

489 000

446 000

331 882,41

Comentarii

Protocolul privind privilegiile și imunitățile Uniunii Europene, în special articolul 12.

Regulamentul nr. 422/67/CEE, nr. 5/67/Euratom al Consiliului din 25 iulie 1967 privind stabilirea regimului financiar al președintelui și membrilor Comisiei, al președintelui, judecătorilor, avocaților generali și grefierului Curții de Justiție, al președintelui, membrilor și grefierului Tribunalului, precum și al președintelui, membrilor și grefierului Tribunalului Funcției Publice a Uniunii Europene (JO 187, 8.8.1967, p. 1).

Regulamentul (CEE, Euratom, CECO) nr. 260/68 al Consiliului din 29 februarie 1968 de stabilire a condițiilor și a procedurii de aplicare a impozitului stabilit în beneficiul Comunităților Europene (JO L 56, 4.3.1968, p. 8).

Decizia nr. 1247/2002/CE a Parlamentului European, a Consiliului și a Comisiei din 1 iulie 2002 privind statutul și condițiile generale de exercitare a atribuțiilor Autorității Europene pentru Protecția Datelor (JO L 183, 12.7.2002, p. 1).

4 0 3     Încasări din contribuția temporară care afectează remunerațiile membrilor instituției, ale funcționarilor și ale celorlalți agenți în activitate

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

0,—

Comentarii

Protocolul privind privilegiile și imunitățile Uniunii Europene, în special articolul 12.

Regulamentul nr. 422/67/CEE, nr. 5/67/Euratom al Consiliului din 25 iulie 1967 privind stabilirea regimului financiar al președintelui și membrilor Comisiei, al președintelui, judecătorilor, avocaților generali și grefierului Curții de Justiție, al președintelui, membrilor și grefierului Tribunalului, precum și al președintelui, membrilor și grefierului Tribunalului Funcției Publice a Uniunii Europene (JO 187, 8.8.1967, p. 1).

Statutul funcționarilor Comunităților Europene, în special articolul 66a în forma în vigoare înainte de 15 decembrie 2003.

Decizia nr. 1247/2002/CE a Parlamentului European, a Consiliului și a Comisiei din 1 iulie 2002 privind statutul și condițiile generale de exercitare a atribuțiilor Autorității Europene pentru Protecția Datelor (JO L 183, 12.7.2002, p. 1).

4 0 4     Încasări din prelevarea specială care afectează remunerațiile membrilor instituției, ale funcționarilor și ale altor agenți în activitate

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

77 000

75 000

54 569,02

Comentarii

Statutul funcționarilor Uniunii Europene, în special articolul 66a.

CAPITOLUL 4 1 — CONTRIBUȚIILE LA SISTEMUL DE PENSII

4 1 0     Contribuțiile personalului la finanțarea sistemului de pensii

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

434 000

422 000

326 784,94

Comentarii

Statutul funcționarilor Uniunii Europene, în special articolul 83 alineatul (2).

4 1 1     Transferul sau achiziționarea drepturilor la pensie de către personal

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

0,—

Comentarii

Statutul funcționarilor Uniunii Europene, în special articolul 4, articolul 11 alineatele (2) și (3) și articolul 48 din anexa VIII.

TITLUL 9

VENITURI DIVERSE

Articolul

Postul

Rubrică

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

%

2012/2014

CAPITOLUL 9 0

9 0 0

Venituri diverse

p.m.

p.m.

0,—

CAPITOLUL 9 0 — TOTAL

p.m.

p.m.

0,—

Titlul 9 — Total

p.m.

p.m.

0,—

TOTAL GENERAL

1 000 000

943 000

713 236,37

71,32

CAPITOLUL 9 0 —

VENITURI DIVERSE

CAPITOLUL 9 0 — VENITURI DIVERSE

9 0 0     Venituri diverse

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

0,—

Comentarii

Prezentul articol este destinat înregistrării veniturilor diverse.

CHELTUIELI

Recapitulare generală a creditelor (2014 și 2013) și a execuției (2012)

Titlul

Capitolul

Rubrică

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

Angajamente

Plăți

Angajamente

Plăți

Angajamente

Plăți

1

CHELTUIELI PRIVIND PERSONALUL INSTITUȚIEI

1 0

MEMBRII INSTITUȚIEI

1 169 013

1 169 013

740 448

740 448

680 808,34

680 808,34

1 1

PERSONALUL INSTITUȚIEI

4 777 243

4 777 243

4 635 535

4 635 535

4 315 028,77

4 315 028,77

Titlul 1 — Total

5 946 256

5 946 256

5 375 983

5 375 983

4 995 837,11

4 995 837,11

2

CLĂDIRI, ECHIPAMENTE ȘI CHELTUIELI CU FUNCȚIONAREA INSTITUȚIEI

2 0

CLĂDIRI, ECHIPAMENTE ȘI CHELTUIELI CU FUNCȚIONAREA INSTITUȚIEI

2 321 000

2 321 000

2 285 426

2 285 426

2 262 708,—

2 262 708,—

Titlul 2 — Total

2 321 000

2 321 000

2 285 426

2 285 426

2 262 708,—

2 262 708,—

3

COMITETUL EUROPEAN PENTRU PROTECȚIA DATELOR

3 0

CHELTUIELI LEGATE DE FUNCȚIONAREA COMITETULUI

p.m.

p.m.

p.m.

p.m.

Titlul 3 — Total

p.m.

p.m.

p.m.

p.m.

10

ALTE CHELTUIELI

10 0

CREDITE PROVIZORII

p.m.

p.m.

p.m.

p.m.

0,—

0,—

10 1

REZERVĂ PENTRU CHELTUIELI NEPREVĂZUTE

p.m.

p.m.

p.m.

p.m.

0,—

0,—

Titlul 10 — Total

p.m.

p.m.

p.m.

p.m.

0,—

0,—

TOTAL GENERAL

8 267 256

8 267 256

7 661 409

7 661 409

7 258 545,11

7 258 545,11

TITLUL 1

CHELTUIELI PRIVIND PERSONALUL INSTITUȚIEI

Articolul

Postul

Rubrică

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

%

2012/2014

CAPITOLUL 1 0

1 0 0

Remunerația, indemnizațiile și alte drepturi ale membrilor

1 0 0 0

Remunerație și indemnizații

Credite nediferențiate

617 459

644 322

606 102,72

98,16

1 0 0 1

Drepturi legate de începerea și încetarea activității

Credite nediferențiate

130 000

p.m.

0,—

0,—

1 0 0 2

Indemnizații tranzitorii

Credite nediferențiate

296 000

p.m.

10 579,62

3,57

1 0 0 3

Pensii

Credite nediferențiate

40 000

32 000

0,—

0,—

1 0 0 4

Credit provizoriu

Credite nediferențiate

11 160

p.m.

0,—

0,—

Articolul 1 0 0 — Total

1 094 619

676 322

616 682,34

56,34

1 0 1

Alte cheltuieli privind membrii

1 0 1 0

Perfecționare profesională

Credite nediferențiate

15 000

4 732

0,—

0,—

1 0 1 1

Cheltuieli de misiune, deplasări și alte cheltuieli conexe

Credite nediferențiate

59 394

59 394

64 126,—

107,97

Articolul 1 0 1 — Total

74 394

64 126

64 126,—

86,20

CAPITOLUL 1 0 — TOTAL

1 169 013

740 448

680 808,34

58,24

CAPITOLUL 1 1

1 1 0

Remunerația, indemnizațiile și alte drepturi ale funcționarilor și ale agenților temporari

1 1 0 0

Remunerație și indemnizații

Credite nediferențiate

4 000 405

3 872 366

3 572 485,58

89,30

1 1 0 1

Drepturi aferente începerii activității, transferului și încetării activității

Credite nediferențiate

50 000

70 564

30 564,—

61,13

1 1 0 2

Ore suplimentare plătite

Credite nediferențiate

p.m.

p.m.

0,—

1 1 0 3

Indemnizații excepționale

Credite nediferențiate

p.m.

0,—

1 1 0 4

Indemnizații și contribuții diverse la încetarea anticipată a activității

Credite nediferențiate

p.m.

p.m.

0,—

1 1 0 5

Credit provizoriu

Credite nediferențiate

p.m.

0,—

Articolul 1 1 0 — Total

4 050 405

3 942 930

3 603 049,58

88,96

1 1 1

Alte categorii de agenți

1 1 1 0

Agenți contractuali

Credite nediferențiate

197 389

158 917

172 429,92

87,36

1 1 1 1

Cheltuieli de stagiu și schimb de personal

Credite nediferențiate

179 428

179 428

149 428,—

83,28

1 1 1 2

Servicii și lucrări de subcontractat

Credite nediferențiate

51 202

51 202

99 202,—

193,75

Articolul 1 1 1 — Total

428 019

389 547

421 059,92

98,37

1 1 2

Alte cheltuieli privind personalul

1 1 2 0

Cheltuieli de misiune, deplasări și alte cheltuieli conexe

Credite nediferențiate

112 686

112 686

112 686,—

100,—

1 1 2 1

Cheltuieli cu recrutarea

Credite nediferențiate

6 789

6 789

6 789,—

100,—

1 1 2 2

Perfecționare profesională

Credite nediferențiate

78 500

84 874

83 374,—

106,21

1 1 2 3

Serviciul social

Credite nediferențiate

p.m.

p.m.

0,—

1 1 2 4

Serviciul medical

Credite nediferențiate

14 844

14 844

14 844,—

100,—

1 1 2 5

Centrul pentru copii preșcolari al Uniunii și creșele de zi aprobate

Credite nediferențiate

80 000

80 000

67 938,—

84,92

1 1 2 6

Relații între membrii personalului și alte intervenții sociale

Credite nediferențiate

6 000

3 865

5 288,27

88,14

Articolul 1 1 2 — Total

298 819

303 058

290 919,27

97,36

CAPITOLUL 1 1 — TOTAL

4 777 243

4 635 535

4 315 028,77

90,32

Titlul 1 — Total

5 946 256

5 375 983

4 995 837,11

84,02

CAPITOLUL 1 0 —

MEMBRII INSTITUȚIEI

CAPITOLUL 1 1 —

PERSONALUL INSTITUȚIEI

CAPITOLUL 1 0 — MEMBRII INSTITUȚIEI

1 0 0     Remunerația, indemnizațiile și alte drepturi ale membrilor

1 0 0 0   Remunerație și indemnizații

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

617 459

644 322

606 102,72

Comentarii

Regulamentul nr. 422/67/CEE, nr. 5/67/Euratom al Consiliului din 25 iulie 1967 privind stabilirea regimului financiar al președintelui și membrilor Comisiei, al președintelui, judecătorilor, avocaților generali și grefierului Curții de Justiție, al președintelui, membrilor și grefierului Tribunalului, precum și al președintelui, membrilor și grefierului Tribunalului Funcției Publice a Uniunii Europene (JO 187, 8.8.1967, p. 1).

Decizia nr. 1247/2002/CE a Parlamentului European, a Consiliului și a Comisiei din 1 iulie 2002 privind statutul și condițiile generale de exercitare a atribuțiilor Autorității Europene pentru Protecția Datelor (JO L 183, 12.7.2002, p. 1).

Acest credit este destinat să acopere:

finanțarea remunerațiilor, a indemnizațiilor și a alocațiilor membrilor, precum și efectele coeficienților de corecție aplicabili remunerației și părții aferente din retribuțiile transferate într-o altă țară decât cea în care sunt repartizați;

cota-parte care revine instituției (0,87 %) din asigurarea contra riscurilor de accident și de boală profesională;

contribuțiile instituției (3,4 %) la asigurările de sănătate;

indemnizațiile de naștere;

indemnizațiile plătibile în caz de deces.

1 0 0 1   Drepturi legate de începerea și încetarea activității

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

130 000

p.m.

0,—

Comentarii

Regulamentul nr. 422/67/CEE, 5/67/Euratom al Consiliului din 25 iulie 1967 de stabilire a regimului financiar al președintelui și membrilor Comisiei, al președintelui, judecătorilor, avocaților generali și grefierului Curții de Justiție, al președintelui, membrilor și grefierului Tribunalului, precum și al președintelui, membrilor și grefierului Tribunalului Funcției Publice al Uniunii Europene (JO 187, 8.8.1967, p. 1), în special articolul 5.

Acest credit este destinat să acopere cheltuielile de călătorie ale membrilor (inclusiv cele ale familiilor lor) la data începerii sau a încetării activității, indemnizațiile de instalare și de reinstalare la data la care își încep activitatea sau la data la care părăsesc instituția, precum și rambursarea cheltuielilor de mutare cu ocazia începerii sau a încetării activității în instituția respectivă.

1 0 0 2   Indemnizații tranzitorii

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

296 000

p.m.

10 579,62

Comentarii

Regulamentul nr. 422/67/CEE, 5/67/Euratom al Consiliului din 25 iulie 1967 de stabilire a regimului financiar al președintelui și membrilor Comisiei, al președintelui, judecătorilor, avocaților generali și grefierului Curții de Justiție, al președintelui, membrilor și grefierului Tribunalului, precum și al președintelui, membrilor și grefierului Tribunalului Funcției Publice al Uniunii Europene (JO 187, 8.8.1967, p. 1), în special articolul 7.

Acest credit este destinat să acopere indemnizațiile tranzitorii, alocațiile familiale, precum și coeficienții de corecție aferenți țării de reședință a membrilor instituției după încetarea activității.

1 0 0 3   Pensii

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

40 000

32 000

0,—

Comentarii

Regulamentul nr. 422/67/CEE, 5/67/Euratom al Consiliului din 25 iulie 1967 de stabilire a regimului financiar al președintelui și membrilor Comisiei, al președintelui, judecătorilor, avocaților generali și grefierului Curții de Justiție, al președintelui, membrilor și grefierului Tribunalului, precum și al președintelui, membrilor și grefierului Tribunalului Funcției Publice al Uniunii Europene (JO 187, 8.8.1967, p. 1), în special articolele 8, 9, 15 și 18.

Acest credit este destinat să acopere pensiile pentru limită de vârstă și coeficientul de corecție al țării de reședință a membrilor instituției, precum și pensiile de urmaș ale soților supraviețuitori și ale orfanilor și coeficienții de corecție ai țării lor de reședință.

1 0 0 4   Credit provizoriu

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

11 160

p.m.

0,—

Comentarii

Regulamentul (UE, Euratom) nr. 966/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 octombrie 2012 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii și de abrogare a Regulamentului (CE, Euratom) nr. 1605/2002 al Consiliului (JO L 298, 26.10.2012, p. 1).

Acest credit este destinat să acopere efectele eventualelor ajustări ale remunerațiilor și ale pensiilor, care urmează să fie decise de către Consiliu în cursul exercițiului financiar.

Acest credit are un caracter provizoriu și nu poate fi utilizat decât după un transfer către alte linii bugetare în conformitate cu dispozițiile din Regulamentul financiar.

1 0 1     Alte cheltuieli privind membrii

1 0 1 0   Perfecționare profesională

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

15 000

4 732

0,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere cheltuielile cu cursurile de limbi, seminare și cursuri de formare profesională.

1 0 1 1   Cheltuieli de misiune, deplasări și alte cheltuieli conexe

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

59 394

59 394

64 126,—

Comentarii

Regulamentul nr. 422/67/CEE, 5/67/Euratom al Consiliului din 25 iulie 1967 de stabilire a regimului financiar al președintelui și membrilor Comisiei, al președintelui, judecătorilor, avocaților generali și grefierului Curții de Justiție, al președintelui, membrilor și grefierului Tribunalului, precum și al președintelui, membrilor și grefierului Tribunalului Funcției Publice al Uniunii Europene (JO 187, 8.8.1967, p. 1), în special articolul 6.

Acest credit este destinat să acopere cheltuielile de călătorie, indemnizațiile zilnice de misiune, precum și cheltuielile de misiune suplimentare sau excepționale.

CAPITOLUL 1 1 — PERSONALUL INSTITUȚIEI

Comentarii

O reducere forfetară de 1,1 % a fost aplicată creditelor înscrise la acest capitol.

1 1 0     Remunerația, indemnizațiile și alte drepturi ale funcționarilor și ale agenților temporari

1 1 0 0   Remunerație și indemnizații

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

4 000 405

3 872 366

3 572 485,58

Comentarii

Statutul funcționarilor Uniunii Europene și Regimul aplicabil celorlalți agenți ai Uniunii Europene.

Acest credit este destinat să acopere:

salariul de bază al funcționarilor și al agenților temporari;

alocațiile familiale, inclusiv alocația pentru gospodărie, alocația pentru copilul aflat în întreținere și alocația școlară;

indemnizațiile de expatriere și de reședință în străinătate;

contribuția instituției la asigurarea contra riscurilor de îmbolnăvire, precum și la asigurarea contra riscurilor de accident și de boală profesională;

contribuția instituției la constituirea fondului special de șomaj;

plățile efectuate de către instituție în favoarea agenților temporari în scopul constituirii sau al menținerii drepturilor lor de pensie în țara de origine;

efectele coeficienților de corecție aplicabili remunerației și părții aferente din retribuțiile transferate într-o altă țară decât cea în care sunt repartizați;

alocația de naștere;

rambursarea forfetară a cheltuielilor de călătorie de la locul de muncă la locul de origine;

indemnizațiile pentru cazare și transport, indemnizațiile forfetare de protocol;

indemnizațiile forfetare de deplasare;

indemnizația specială pentru contabili și pentru administratorii conturilor de avans.

1 1 0 1   Drepturi aferente începerii activității, transferului și încetării activității

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

50 000

70 564

30 564,—

Comentarii

Statutul funcționarilor Uniunii Europene.

Acest credit este destinat să acopere cheltuielile de călătorie ale funcționarilor și ale agenților temporari (inclusiv cele ale familiilor lor) ocazionate de începerea activității, de încetarea acesteia sau de repartizarea într-o altă zonă geografică (articolele 20 și 71 și anexa VII articolul 7), indemnizațiile de instalare, de reinstalare și de transfer (anexa VII articolele 5 și 6), cheltuielile aferente mutării (articolele 20 și 71, precum și anexa VII articolul 9) și diurnele temporare datorate agenților care trebuie, pe bază de justificativ, să își schimbe reședința după începerea activității (articolele 20 și 71, precum și anexa VII articolul 10).

1 1 0 2   Ore suplimentare plătite

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

p.m.

p.m.

0,—

Comentarii

Statutul funcționarilor Uniunii Europene, în special articolul 56 și anexa VI.

Acest credit este destinat plății orelor suplimentare în condițiile prevăzute de dispozițiile menționate anterior.

1 1 0 3   Indemnizații excepționale

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

p.m.

0,—

Comentarii

Statutul funcționarilor Uniunii Europene, în special articolul 76.

Acest credit este destinat să acopere eventualele intervenții în favoarea funcționarilor și a altor agenți aflați într-o situație deosebit de dificilă.

1 1 0 4   Indemnizații și contribuții diverse la încetarea anticipată a activității

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

p.m.

p.m.

0,—

Comentarii

Statutul funcționarilor Uniunii Europene, în special articolele 41, 50, 64, 65 și 72 și anexa IV.

Acest credit este destinat să acopere:

indemnizațiile pentru personalul cu statut inactiv sau pensionat în interes de serviciu;

contribuția angajatorului la asigurarea contra riscurilor de îmbolnăvire a beneficiarilor indemnizațiilor menționate anterior;

efectele coeficienților de corecție aplicabili indemnizațiilor menționate anterior, precum și efectele eventualelor ajustări ale remunerațiilor care urmează să fie decise de către Consiliu în cursul exercițiului financiar.

1 1 0 5   Credit provizoriu

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

p.m.

0,—

Comentarii

Statutul funcționarilor Uniunii Europene, în special articolele 65 și 65a și anexa XI.

Regulamentul (UE, Euratom) nr. 966/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 octombrie 2012 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii și de abrogare a Regulamentului (CE, Euratom) nr. 1605/2002 al Consiliului (JO L 298, 26.10.2012, p. 1).

Acest credit este destinat să acopere efectele eventualelor ajustări ale remunerațiilor și ale indemnizațiilor, care urmează să fie decise de către Consiliu în cursul exercițiului financiar.

Acest credit are un caracter strict temporar și nu poate fi utilizat decât după un transfer către alte linii bugetare, în conformitate cu dispozițiile din Regulamentul financiar.

1 1 1     Alte categorii de agenți

1 1 1 0   Agenți contractuali

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

197 389

158 917

172 429,92

Comentarii

Regimul aplicabil celorlalți agenți ai Uniunii Europene.

Acest credit este destinat să acopere cheltuielile ocazionate de recurgerea la agenți contractuali.

1 1 1 1   Cheltuieli de stagiu și schimb de personal

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

179 428

179 428

149 428,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere indemnizația stagiarilor, cheltuielile de călătorie și de misiune ale acestora, precum și asigurarea contra riscurilor de accident și de îmbolnăvire în timpul stagiilor.

Acest credit este, de asemenea, destinat să acopere cheltuielile ocazionate de schimburile de personal dintre Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor, pe de o parte, și sectorul public din statele membre și din țările AELS care aparțin Spațiului Economic European (SEE), precum și organizațiile internaționale, pe de altă parte.

1 1 1 2   Servicii și lucrări de subcontractat

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

51 202

51 202

99 202,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere toate serviciile prestate de către persoane fără legătură cu instituția și, în special, de către personalul temporar.

1 1 2     Alte cheltuieli privind personalul

1 1 2 0   Cheltuieli de misiune, deplasări și alte cheltuieli conexe

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

112 686

112 686

112 686,—

Comentarii

Statutul funcționarilor Uniunii Europene, în special articolul 71, precum și articolele 11, 12 și 13 din anexa VII.

Acest credit este destinat să acopere cheltuielile de deplasare, plata indemnizației zilnice de misiune, precum și cheltuielile conexe sau excepționale efectuate cu ocazia desfășurării unei misiuni.

1 1 2 1   Cheltuieli cu recrutarea

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

6 789

6 789

6 789,—

Comentarii

Statutul funcționarilor Uniunii Europene, în special articolele 27-31 și articolul 33, precum și anexa III.

Decizia 2002/620/CE a Parlamentului European, a Consiliului, a Comisiei, a Curții de Justiție, a Curții de Conturi, a Comitetului Economic și Social, a Comitetului Regiunilor și a Ombudsmanului European din 25 iulie 2002 de instituire a Oficiului European pentru Selecția Personalului (JO L 197, 26.7.2002, p. 53).

Decizia 2002/621/CE a secretarilor generali ai Parlamentului European, Consiliului și Comisiei, a grefierului Curții de Justiție, a secretarilor generali ai Curții de Conturi, Comitetului Economic și Social și Comitetului Regiunilor și a reprezentantului Ombudsmanului European din 25 iulie 2002 privind organizarea și funcționarea Oficiului European pentru Selecția Personalului (JO L 197, 26.7.2002, p. 56).

Acest credit este destinat să acopere cheltuielile de organizare a concursurilor prevăzute la articolul 3 din Decizia 2002/621/CE, precum și cheltuielile de călătorie și de cazare ale candidaților care participă la interviuri de angajare și costurile analizelor medicale efectuate cu ocazia angajării.

Acest credit acoperă, de asemenea, cheltuielile de organizare a procedurii de selecție a agenților temporari și a agenților contractuali.

În cazurile justificate în mod corespunzător de cerințe funcționale și în urma consultării Oficiului European pentru Selecția Personalului, acest credit poate fi utilizat pentru concursurile organizate direct de către Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor.

1 1 2 2   Perfecționare profesională

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

78 500

84 874

83 374,—

Comentarii

Statutul funcționarilor Uniunii Europene, în special articolul 24a.

Acest credit este destinat să acopere organizarea de cursuri de formare și de recalificare profesională, inclusiv cursuri de limbă, organizate în cadru interinstituțional, extern și intern.

De asemenea, acest credit acoperă cheltuielile cu materialul didactic și cu echipamentul tehnic.

1 1 2 3   Serviciul social

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

p.m.

p.m.

0,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere, în cadrul unei politici interinstituționale în sprijinul persoanelor cu handicap (funcționari și agenți temporari activi, soții/soțiile acestora, precum și copiii aflați în întreținere în conformitate cu Statutul funcționarilor Uniunii Europene), rambursarea, în limitele posibilităților bugetare, după epuizarea eventualelor drepturi stabilite la nivel național în țara de reședință sau de origine, a cheltuielilor de altă natură decât cele medicale, recunoscute drept necesare, care reies din handicapul respectiv și sunt justificate corespunzător.

1 1 2 4   Serviciul medical

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

14 844

14 844

14 844,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere cheltuielile cu controlul medical anual al funcționarilor și al altor agenți care au dreptul la acesta, inclusiv analizele și examenele medicale care se impun cu ocazia acestui control.

1 1 2 5   Centrul pentru copii preșcolari al Uniunii și creșele de zi aprobate

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

80 000

80 000

67 938,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere contribuțiile Autorității Europene pentru Protecția Datelor la cheltuielile centrului pentru copii preșcolari al Uniunii și ale creșelor de zi aprobate și ale centrelor pentru copiii de vârstă școlară.

1 1 2 6   Relații între membrii personalului și alte intervenții sociale

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

6 000

3 865

5 288,27

Comentarii

Acest credit este destinat:

să acopere încurajarea și susținerea financiară a oricărei inițiative destinate să promoveze contactele sociale între agenții de diferite naționalități, cum ar fi subvențiile oferite cluburilor, asociațiilor sportive și culturale ale personalului, precum și contribuția la costurile unei structuri permanente de contacte (activități culturale, divertisment etc.) pentru petrecerea timpului liber; și

să aducă o contribuție la costurile activităților organizate de comitetul personalului (activități culturale, activități de divertisment, mese etc.).

Acest credit acoperă și punerea în aplicare a unui plan de deplasare pentru personal destinat să încurajeze utilizarea transportului în comun, să reducă utilizarea autoturismelor individuale și să diminueze amprenta de carbon.

TITLUL 2

CLĂDIRI, ECHIPAMENTE ȘI CHELTUIELI CU FUNCȚIONAREA INSTITUȚIEI

Articolul

Postul

Rubrică

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

%

2012/2014

CAPITOLUL 2 0

2 0 0

Chirii, cheltuieli de întreținere și cheltuieli cu clădirile

Credite nediferențiate

885 000

798 516

728 067,—

82,27

2 0 1

Cheltuieli cu funcționarea și activitățile instituției

2 0 1 0

Echipamente

Credite nediferențiate

350 000

229 086

245 497,—

70,14

2 0 1 1

Consumabile

Credite nediferențiate

15 000

19 524

19 524,—

130,16

2 0 1 2

Alte cheltuieli cu funcționarea

Credite nediferențiate

105 000

98 368

98 368,—

93,68

2 0 1 3

Cheltuieli de traducere și interpretariat

Credite nediferențiate

775 000

875 000

930 000,—

120,—

2 0 1 4

Cheltuieli de publicare și informare

Credite nediferențiate

112 000

150 000

166 320,—

148,50

2 0 1 5

Cheltuieli legate de activitățile instituției

Credite nediferențiate

79 000

114 932

74 932,—

94,85

Articolul 2 0 1 — Total

1 436 000

1 486 910

1 534 641,—

106,87

CAPITOLUL 2 0 — TOTAL

2 321 000

2 285 426

2 262 708,—

97,49

Titlul 2 — Total

2 321 000

2 285 426

2 262 708,—

97,49

CAPITOLUL 2 0 —

CLĂDIRI, ECHIPAMENTE ȘI CHELTUIELI CU FUNCȚIONAREA INSTITUȚIEI

CAPITOLUL 2 0 — CLĂDIRI, ECHIPAMENTE ȘI CHELTUIELI CU FUNCȚIONAREA INSTITUȚIEI

2 0 0     Chirii, cheltuieli de întreținere și cheltuieli cu clădirile

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

885 000

798 516

728 067,—

Comentarii

Acord de cooperare administrativă între Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor și instituția care furnizează spațiile pentru birouri.

Acest credit este destinat să acopere, sub forma unei sume forfetare sau pro rata, chiriile și cheltuielile referitoare la asigurări, apă, curent electric, încălzire, curățenie și întreținere, pază și supraveghere și alte diferite cheltuieli cu clădirile, inclusiv cheltuielile aferente transformării, reparării și renovării birourilor în cauză.

2 0 1     Cheltuieli cu funcționarea și activitățile instituției

2 0 1 0   Echipamente

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

350 000

229 086

245 497,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere:

echipamentele (achiziție și închiriere), cheltuielile de exploatare și întreținere, serviciile informatice aferente, inclusiv asistența legată de funcționare, întreținerea sistemelor informatice și dezvoltarea de programe de calculator;

operațiunile informatice atribuite terților sau alte cheltuieli legate de serviciile informatice, inclusiv dezvoltarea și întreținerea website-ului;

cheltuielile cu achiziția, închirierea, reparațiile și întreținerea echipamentelor de telecomunicații, precum și alte cheltuieli cu telecomunicațiile, inclusiv costurile comunicațiilor telefonice, telegrafice și telex și ale celor pe suport electronic;

achiziția, înlocuirea și întreținerea instalațiilor și a echipamentelor tehnice (de pază etc.) și administrative (mașini de birou, cum ar fi copiatoarele, calculatoarele etc.);

achiziția, întreținerea și înlocuirea mobilierului;

orice alt post legat de amenajarea localurilor și cheltuielile conexe.

2 0 1 1   Consumabile

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

15 000

19 524

19 524,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere:

achiziția de hârtie, plicuri, papetărie și consumabile pentru birouri;

poșta, taxele poștale și taxele de livrare achitate unei companii de curierat poștal, coletele și distribuția către publicul larg.

2 0 1 2   Alte cheltuieli cu funcționarea

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

105 000

98 368

98 368,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere:

costurile aferente gestionării globale, care trebuie achitate către instituția prestatoare a serviciilor generale, cum ar fi gestionarea contractelor, a salariilor și a indemnizațiilor, în numele Autorității Europene pentru Protecția Datelor;

alte cheltuieli administrative curente (taxe financiare, costuri de natură juridică etc.).

2 0 1 3   Cheltuieli de traducere și interpretariat

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

775 000

875 000

930 000,—

Comentarii

Acord de cooperare administrativă între Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor și instituția care prestează serviciul.

Acest credit este destinat să acopere cheltuielile cu orice serviciu de traducere și interpretariat, precum și alte cheltuieli conexe.

2 0 1 4   Cheltuieli de publicare și informare

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

112 000

150 000

166 320,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere cheltuielile de publicare și cheltuielile aferente activității de informare, în special:

cheltuielile de imprimerie pentru publicarea în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene;

cheltuielile de imprimerie și reproducere în limbile oficiale ale diferitelor publicații;

materialul destinat promovării informațiilor referitoare la Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor;

orice alte cheltuieli în legătură cu politica de informare a instituției (simpozioane, seminare, participarea la evenimente publice etc.);

cheltuielile în legătură cu publicitatea și campaniile de informare cu privire la obiectivele, acțiunile și rolul Autorității Europene pentru Protecția Datelor;

cheltuielile în legătură cu grupurile de vizitatori la Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor.

2 0 1 5   Cheltuieli legate de activitățile instituției

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

79 000

114 932

74 932,—

Comentarii

Această credit este destinat să acopere:

cheltuielile cu recepțiile, reprezentarea și achiziția de articole de reprezentare;

cheltuielile cu întrunirile;

cheltuielile cu convocarea, inclusiv cheltuielile de călătorie, de cazare și cheltuielile conexe ale experților și ale altor personalități convocate să participe la grupuri de studiu sau la reuniuni de lucru;

finanțarea studiilor și/sau a anchetelor încredințate prin contract experților calificați sau institutelor de cercetare;

cheltuielile în legătură cu biblioteca Autorității Europene pentru Protecția Datelor, printre care se numără în special achiziția de cărți, CD-ROM-uri, abonamente la periodice și agenții de presă, precum și alte cheltuieli conexe.

TITLUL 3

COMITETUL EUROPEAN PENTRU PROTECȚIA DATELOR

Articolul

Postul

Rubrică

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

%

Plăți

2012/2014

Angajamente

Plăți

Angajamente

Plăți

Angajamente

Plăți

CAPITOLUL 3 0

3 0 0

Remunerație, indemnizații și alte drepturi ale președintelui

3 0 0 0

Remunerație și indemnizații

Credite diferențiate

p.m.

p.m.

p.m.

p.m.

3 0 0 1

Drepturi legate de începerea și încetarea activității

Credite diferențiate

p.m.

p.m.

p.m.

p.m.

3 0 0 2

Indemnizații tranzitorii

Credite diferențiate

p.m.

p.m.

p.m.

p.m.

3 0 0 3

Pensii

Credite diferențiate

p.m.

p.m.

p.m.

p.m.

Articolul 3 0 0 — Total

p.m.

p.m.

p.m.

p.m.

3 0 1

Remunerația, indemnizațiile și alte drepturi ale funcționarilor și ale agenților temporari

3 0 1 0

Remunerație și indemnizații

Credite diferențiate

p.m.

p.m.

p.m.

p.m.

3 0 1 1

Drepturi în momentul începerii și încheierii activității și în caz de transfer

Credite diferențiate

p.m.

p.m.

p.m.

p.m.

3 0 1 2

Indemnizații și diverse contribuții în legătură cu încetarea anticipată a activității

Credite diferențiate

p.m.

p.m.

p.m.

p.m.

Articolul 3 0 1 — Total

p.m.

p.m.

p.m.

p.m.

3 0 2

Alte categorii de personal

3 0 2 0

Agenți contractuali

Credite diferențiate

p.m.

p.m.

3 0 2 1

Costuri pentru stagii și schimburi de personal

Credite diferențiate

p.m.

p.m.

3 0 2 2

Servicii și activități externalizate

Credite diferențiate

p.m.

p.m.

Articolul 3 0 2 — Total

p.m.

p.m.

3 0 3

Alte cheltuieli legate de personalul comitetului

3 0 3 0

Cheltuieli legate de misiuni, cheltuieli de deplasare și alte cheltuieli conexe

Credite diferențiate

p.m.

p.m.

p.m.

p.m.

3 0 3 1

Costuri de recrutare

Credite diferențiate

p.m.

p.m.

p.m.

p.m.

3 0 3 2

Perfecționare profesională

Credite diferențiate

p.m.

p.m.

p.m.

p.m.

3 0 3 3

Servicii medicale

Credite diferențiate

p.m.

p.m.

p.m.

p.m.

3 0 3 4

Centrul pentru preșcolari al Uniunii, alte creșe de zi și centre de supraveghere post-școlară

Credite diferențiate

p.m.

p.m.

p.m.

p.m.

Articolul 3 0 3 — Total

p.m.

p.m.

p.m.

p.m.

3 0 4

Cheltuieli legate de funcționarea și activitățile comitetului

3 0 4 0

Reuniunile comitetului

Credite diferențiate

p.m.

p.m.

p.m.

p.m.

3 0 4 1

Costuri de traducere și interpretariat

Credite diferențiate

p.m.

p.m.

p.m.

p.m.

3 0 4 2

Cheltuieli privind publicarea și informarea

Credite diferențiate

p.m.

p.m.

p.m.

p.m.

3 0 4 3

Servicii și echipamente IT

Credite diferențiate

p.m.

p.m.

p.m.

p.m.

3 0 4 4

Cheltuieli de deplasare ale experților externi

Credite diferențiate

p.m.

p.m.

3 0 4 5

Consultanță și studii externe

Credite diferențiate

p.m.

p.m.

3 0 4 6

Cheltuieli legate de activitățile Comitetului european pentru protecția datelor

Credite diferențiate

p.m.

p.m.

Articolul 3 0 4 — Total

p.m.

p.m.

p.m.

p.m.

CAPITOLUL 3 0 — TOTAL

p.m.

p.m.

p.m.

p.m.

Titlul 3 — Total

p.m.

p.m.

p.m.

p.m.

CAPITOLUL 3 0 —

CHELTUIELI LEGATE DE FUNCȚIONAREA COMITETULUI

CAPITOLUL 3 0 — CHELTUIELI LEGATE DE FUNCȚIONAREA COMITETULUI

3 0 0     Remunerație, indemnizații și alte drepturi ale președintelui

3 0 0 0   Remunerație și indemnizații

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

Angajamente

Plăți

Angajamente

Plăți

Angajamente

Plăți

p.m.

p.m.

p.m.

p.m.

Comentarii

Regulamentul nr. 422/67/CEE, nr. 5/67/Euratom al Consiliului din 25 iulie 1967 de stabilire a regimului financiar al președintelui și membrilor Comisiei, al președintelui, judecătorilor, avocaților generali și grefierului Curții de Justiție, al președintelui, membrilor și grefierului Tribunalului și al președintelui, membrilor și grefierului Tribunalului Funcției Publice al Uniunii Europene (JO 187, 8.8.1967, p. 1).

Acest credit este destinat să acopere:

finanțarea salariilor și indemnizațiilor membrilor, precum și efectele coeficientului de corecție aplicabil remunerației și proporției din retribuții transferată într-o altă țară decât cea a locului de muncă;

contribuțiile instituției (0,87 %) la asigurarea în caz de accident și boli profesionale;

contribuțiile instituției (3,4 %) la asigurarea de boală;

alocațiile de naștere;

indemnizațiile plătibile în caz de deces.

3 0 0 1   Drepturi legate de începerea și încetarea activității

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

Angajamente

Plăți

Angajamente

Plăți

Angajamente

Plăți

p.m.

p.m.

p.m.

p.m.

Comentarii

Regulamentul nr. 422/67/CEE, nr. 5/67/Euratom al Consiliului din 25 iulie 1967 de stabilire a regimului financiar al președintelui și membrilor Comisiei, al președintelui, judecătorilor, avocaților generali și grefierului Curții de Justiție, al președintelui, membrilor și grefierului Tribunalului, precum și al președintelui, membrilor și grefierului Tribunalului Funcției Publice a Uniunii Europene (JO 187, 8.8.1967, p. 1), în special articolul 5.

Acest credit este destinat să acopere rambursarea cheltuielilor de călătorie ale membrilor (inclusiv ale familiilor acestora) în momentul începerii activității sau atunci când părăsesc comitetul, indemnizațiile de instalare și relocare datorate membrilor în momentul începerii activității acestora sau atunci când părăsesc comitetul și rambursarea cheltuielilor de mutare ale membrilor în momentul începerii activității sau atunci când părăsesc comitetul.

3 0 0 2   Indemnizații tranzitorii

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

Angajamente

Plăți

Angajamente

Plăți

Angajamente

Plăți

p.m.

p.m.

p.m.

p.m.

Comentarii

Regulamentul nr. 422/67/CEE, nr. 5/67/Euratom al Consiliului din 25 iulie 1967 de stabilire a regimului financiar al președintelui și membrilor Comisiei, al președintelui, judecătorilor, avocaților generali și grefierului Curții de Justiție, al președintelui, membrilor și grefierului Tribunalului, precum și al președintelui, membrilor și grefierului Tribunalului Funcției Publice a Uniunii Europene (JO 187, 8.8.1967, p. 1), în special articolul 7.

Acest credit este destinat să acopere indemnizațiile temporare, alocațiile de familie și coeficientul de corecție aplicat în ceea ce privește țara de reședință a foștilor membri ai comitetului.

3 0 0 3   Pensii

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

Angajamente

Plăți

Angajamente

Plăți

Angajamente

Plăți

p.m.

p.m.

p.m.

p.m.

Comentarii

Regulamentul nr. 422/67/CEE, nr. 5/67/Euratom al Consiliului din 25 iulie 1967 de stabilire a regimului financiar al președintelui și membrilor Comisiei, al președintelui, judecătorilor, avocaților generali și grefierului Curții de Justiție, al președintelui, membrilor și grefierului Tribunalului, precum și al președintelui, membrilor și grefierului Tribunalului Funcției Publice a Uniunii Europene (JO 187, 8.8.1967, p. 1), în special articolele 8, 9, 15 și 18.

Acest credit este destinat să acopere pensiile pentru limită de vârstă și coeficientul de corecție aplicat cu privire la țările de reședință ale membrilor comitetului, precum și pensiile de urmaș acordate soților supraviețuitori și orfanilor și coeficientul de corecție aplicat în ceea ce privește țara de reședință a acestora.

3 0 1     Remunerația, indemnizațiile și alte drepturi ale funcționarilor și ale agenților temporari

3 0 1 0   Remunerație și indemnizații

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

Angajamente

Plăți

Angajamente

Plăți

Angajamente

Plăți

p.m.

p.m.

p.m.

p.m.

Comentarii

Statutul funcționarilor Uniunii Europene.

Regimul aplicabil celorlalți agenți ai Uniunii Europene.

Acest credit este destinat să acopere:

salariile de bază ale funcționarilor și personalului temporar;

alocațiile de familie, incluzând indemnizația pentru capul de familie, alocația pentru copilul aflat întreținere și alocația școlară;

indemnizațiile de expatriere și pentru reședință în străinătate;

contribuțiile instituției la asigurarea de boală și la asigurarea în caz de accident și boli profesionale;

contribuția instituției la crearea Fondului special de șomaj;

plățile efectuate de către instituție pentru a permite personalului temporar să își constituie sau să își mențină drepturile de pensie în țara de origine;

efectele coeficientului de corecție aplicabil remunerației și proporția din retribuție transferată într-o altă țară decât cea a locului de muncă;

alocațiile de naștere;

cheltuielile forfetare de călătorie de la locul de încadrare în muncă la locul de origine;

indemnizațiile pentru chirie și transport și indemnizațiile forfetare de protocol;

indemnizațiile forfetare de călătorie;

alocația specială acordată contabililor și administratorilor conturilor de avans.

3 0 1 1   Drepturi în momentul începerii și încheierii activității și în caz de transfer

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

Angajamente

Plăți

Angajamente

Plăți

Angajamente

Plăți

p.m.

p.m.

p.m.

p.m.

Comentarii

Statutul funcționarilor Uniunii Europene.

Acest credit este destinat să acopere costurile legate de cheltuielile de deplasare ale funcționarilor și personalului temporar (inclusiv ale membrilor familiilor acestora) în momentul începerii sau încheierii activității sau atunci când are loc relocarea în altă zonă geografică (articolele 20 și 71 și articolul 7 din anexa VII), indemnizațiile pentru angajații obligați să își schimbe locul de reședință în momentul începerii sau încheierii activității sau atunci când sunt transferați la un alt loc de muncă (articolele 5 și 6 din anexa VII), cheltuielile de mutare (articolele 20 și 71 și articolul 9 din anexa VII), precum și indemnizațiile temporare zilnice pentru angajații care prezintă justificări privind faptul că au fost obligați să își schimbe locul de reședință ulterior începerii activității (articolele 20 și 71 și articolul 10 din anexa VII).

3 0 1 2   Indemnizații și diverse contribuții în legătură cu încetarea anticipată a activității

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

Angajamente

Plăți

Angajamente

Plăți

Angajamente

Plăți

p.m.

p.m.

p.m.

p.m.

Comentarii

Statutul funcționarilor Uniunii Europene, în special articolele 41, 50, 64, 65 și 72 și anexa IV.

Acest credit este destinat să acopere:

indemnizațiile care trebuie plătite personalului disponibilizat sau pensionat în interes de serviciu;

contribuția angajatorului la asigurarea de boală pentru beneficiarii indemnizațiilor de mai sus;

efectele coeficientului de corecție aplicabil alocațiilor menționate mai sus și impactul oricărei ajustări a remunerației, hotărâte de către Consiliu în timpul anului financiar.

3 0 2     Alte categorii de personal

3 0 2 0   Agenți contractuali

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

Angajamente

Plăți

Angajamente

Plăți

Angajamente

Plăți

p.m.

p.m.

Comentarii

Regimul aplicabil celorlalți agenți ai Uniunii Europene.

Acest credit este destinat să acopere cheltuielile pentru angajarea de agenți contractuali.

3 0 2 1   Costuri pentru stagii și schimburi de personal

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

Angajamente

Plăți

Angajamente

Plăți

Angajamente

Plăți

p.m.

p.m.

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere indemnizațiile și cheltuielile de deplasare și legate de misiuni ale stagiarilor, precum și asigurarea medicală și în caz de accident pe parcursul perioadelor de formare. De asemenea, creditul este destinat să acopere cheltuielile ocazionate de schimburile de personal dintre Comitetul european pentru protecția datelor, pe de o parte, și statele membre și țările AELS care aparțin Spațiului Economic European (SEE) sau alte organizații internaționale, pe de altă parte.

3 0 2 2   Servicii și activități externalizate

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

Angajamente

Plăți

Angajamente

Plăți

Angajamente

Plăți

p.m.

p.m.

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere toate serviciile prestate de persoane care nu au legătură cu instituția, în special agenții temporari.

3 0 3     Alte cheltuieli legate de personalul comitetului

3 0 3 0   Cheltuieli legate de misiuni, cheltuieli de deplasare și alte cheltuieli conexe

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

Angajamente

Plăți

Angajamente

Plăți

Angajamente

Plăți

p.m.

p.m.

p.m.

p.m.

Comentarii

Statutul funcționarilor Uniunii Europene, în special articolul 71 și articolele 11-13 din anexa VII.

Acest credit este destinat să acopere cheltuielile de deplasare, plata diurnelor de misiune, precum și cheltuielile asociate sau excepționale ocazionate în desfășurarea unei misiuni

3 0 3 1   Costuri de recrutare

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

Angajamente

Plăți

Angajamente

Plăți

Angajamente

Plăți

p.m.

p.m.

p.m.

p.m.

Comentarii

Statutul funcționarilor Uniunii Europene, în special articolele 27-31 și 33 și anexa III.

Decizia 2002/620/CE a Parlamentului European, a Consiliului, a Comisiei, a Curții de Justiție, a Curții de Conturi, a Comitetului Economic și Social, a Comitetului Regiunilor și a Ombudsmanului European din 25 iulie 2002 de înființare a Oficiului pentru Selecția Personalului Comunităților Europene (JO L 197, 26.7.2002, p. 53).

Decizia 2002/621/CE a secretarilor generali ai Parlamentului European, Consiliului și Comisiei, a grefierului Curții de Justiție, a secretarilor generali ai Curții de Conturi, Comitetului Economic și Social și Comitetului Regiunilor și a reprezentantului Ombudsmanului European din 25 iulie 2002 privind organizarea și funcționarea Oficiului pentru Selecția Personalului Comunităților Europene (JO L 197, 26.7.2002, p. 56).

Acest credit este destinat să acopere cheltuielile care decurg din organizarea concursurilor menționate la articolul 3 din Decizia 2002/621/CE și cheltuielile de călătorie și de cazare ale candidaților care participă la interviurile de recrutare și la examenele medicale.

Acest credit acoperă, de asemenea, costurile de organizare a procedurilor pentru selecția agenților temporari și a agenților contractuali.

În cazurile justificate în mod corespunzător de cerințe de ordin funcțional și după consultarea Oficiului, acest credit poate fi utilizat pentru concursurile organizate chiar de Comitetul european pentru protecția datelor.

3 0 3 2   Perfecționare profesională

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

Angajamente

Plăți

Angajamente

Plăți

Angajamente

Plăți

p.m.

p.m.

p.m.

p.m.

Comentarii

Statutul funcționarilor Uniunii Europene, în special articolul 24, al treilea paragraf.

Acest credit este destinat să acopere cursurile interne și externe de formare și reconversie profesională, inclusiv cursurile de limbi străine, organizate la nivel interinstituțional, extern sau intern.

Acest credit acoperă, de asemenea, cheltuielile pentru echipamentele educaționale și tehnice.

3 0 3 3   Servicii medicale

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

Angajamente

Plăți

Angajamente

Plăți

Angajamente

Plăți

p.m.

p.m.

p.m.

p.m.

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere cheltuielile aferente controlului medical anual pentru funcționari și alți agenți care au dreptul la acesta, inclusiv analizele și examenele medicale care se impun cu ocazia acestui control.

3 0 3 4   Centrul pentru preșcolari al Uniunii, alte creșe de zi și centre de supraveghere post-școlară

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

Angajamente

Plăți

Angajamente

Plăți

Angajamente

Plăți

p.m.

p.m.

p.m.

p.m.

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere contribuția Comitetului european pentru protecția datelor la cheltuielile legate de centrul pentru preșcolari al Uniunii, alte creșe de zi și centre de supraveghere post-școlară.

3 0 4     Cheltuieli legate de funcționarea și activitățile comitetului

3 0 4 0   Reuniunile comitetului

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

Angajamente

Plăți

Angajamente

Plăți

Angajamente

Plăți

p.m.

p.m.

p.m.

p.m.

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere cheltuielile de deplasare, de cazare și cheltuielile neprevăzute ale experților și altor persoane invitate să participe la lucrările comitetelor și grupurilor de studiu sau la reuniunile de lucru, precum și alte cheltuieli conexe (închirierea de săli, serviciile necesare de interpretare, serviciile de catering etc.).

3 0 4 1   Costuri de traducere și interpretariat

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

Angajamente

Plăți

Angajamente

Plăți

Angajamente

Plăți

p.m.

p.m.

p.m.

p.m.

Comentarii

Contract de cooperare administrativă între Comitetul european pentru protecția datelor și instituția care prestează serviciul.

Acest credit este destinat să acopere toate costurile de traducere și interpretariat, precum și alte costuri asociate

3 0 4 2   Cheltuieli privind publicarea și informarea

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

Angajamente

Plăți

Angajamente

Plăți

Angajamente

Plăți

p.m.

p.m.

p.m.

p.m.

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere cheltuielile privind publicarea și informarea, în special:

cheltuielile de tipărire pentru publicările în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene;

costul tipăririi și reproducerii diverselor publicații în limbile oficiale;

materialele informative privind Comitetul european pentru protecția datelor;

orice alte cheltuieli în legătură cu politica de informare a instituției (simpozioane, seminarii, participarea la evenimente publice etc.);

cheltuieli legate de campaniile publicitare și de informare cu privire la obiectivele, activitățile și rolul Comitetului european pentru protecția datelor;

cheltuielile legate de vizitele de grup la Comitetul european pentru protecția datelor.

3 0 4 3   Servicii și echipamente IT

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

Angajamente

Plăți

Angajamente

Plăți

Angajamente

Plăți

p.m.

p.m.

p.m.

p.m.

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere:

echipamentele (cumpărare și închiriere); costurile de operare și întreținere; serviciile IT, inclusiv asistența în ceea ce privește operarea și întreținerea sistemelor de prelucrare a datelor și dezvoltarea de programe informatice;

operațiunile IT încredințate unor terți și alte cheltuieli în legătură cu serviciile IT, inclusiv dezvoltarea și întreținerea site-ului;

cheltuieli legate de achiziția, închirierea, păstrarea și întreținerea echipamentelor de telecomunicații și alte cheltuieli legate de telecomunicații, inclusiv taxele pentru comunicațiile prin telefon, telegraf și telex și prin intermediul transmiterii electronice de date.

3 0 4 4   Cheltuieli de deplasare ale experților externi

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

Angajamente

Plăți

Angajamente

Plăți

Angajamente

Plăți

p.m.

p.m.

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere costurile de invitație, incluzând cheltuielile de deplasare și de cazare, precum și alte costuri asociate pentru experți și alte persoane invitate să participe în cadrul grupurilor de studiu sau la reuniunile de lucru.

3 0 4 5   Consultanță și studii externe

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

Angajamente

Plăți

Angajamente

Plăți

Angajamente

Plăți

p.m.

p.m.

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere finanțarea studiilor, serviciile de consultanță și/sau sondajele externalizate la experți calificați și institute de cercetare.

3 0 4 6   Cheltuieli legate de activitățile Comitetului european pentru protecția datelor

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

Angajamente

Plăți

Angajamente

Plăți

Angajamente

Plăți

p.m.

p.m.

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere:

costul recepțiilor, costuri de reprezentare și achiziția articolelor de reprezentare;

organizarea de seminarii, ateliere sau alte programe de formare comune pentru membrii autorităților de protecție a datelor din statele membre, pentru membrii autorităților de protecție a datelor din țări terțe și pentru alți experți relevanți din domeniul protecției datelor, invitați de Comitetul european pentru protecția datelor;

activități de promovare a schimbului de informații și practici între autoritățile de supraveghere a protecției datelor;

activități de promovare a sensibilizării în domeniul protecției datelor;

activități de promovare a schimbului de cunoștințe și documente privind legislația și practicile din domeniul protecției datelor cu autorități de supraveghere a protecției datelor la nivel mondial;

costuri de acces la anumite baze de date juridice;

cheltuieli legate de gestionarea bibliotecii Comitetului european pentru protecția datelor, incluzând, în special, achiziția de cărți și CD-ROM-uri, abonamente la publicații periodice și agenții de presă, precum și alte costuri asociate.

TITLUL 10

ALTE CHELTUIELI

Articolul

Postul

Rubrică

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

%

2012/2014

CAPITOLUL 10 0

p.m.

p.m.

0,—

CAPITOLUL 10 0 — TOTAL

p.m.

p.m.

0,—

CAPITOLUL 10 1

p.m.

p.m.

0,—

CAPITOLUL 10 1 — TOTAL

p.m.

p.m.

0,—

Titlul 10 — Total

p.m.

p.m.

0,—

TOTAL GENERAL

8 267 256

7 661 409

7 258 545,11

87,80

CAPITOLUL 10 0 —

CREDITE PROVIZORII

CAPITOLUL 10 1 —

REZERVĂ PENTRU CHELTUIELI NEPREVĂZUTE

CAPITOLUL 10 0 — CREDITE PROVIZORII

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

p.m.

p.m.

0,—

Comentarii

Regulamentul (UE, Euratom) nr. 966/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 octombrie 2012 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii și de abrogare a Regulamentului (CE, Euratom) nr. 1605/2002 al Consiliului (JO L 298, 26.10.2012, p. 1).

CAPITOLUL 10 1 — REZERVĂ PENTRU CHELTUIELI NEPREVĂZUTE

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

p.m.

p.m.

0,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere cheltuielile neprevăzute care sunt generate de deciziile bugetare adoptate în cursul exercițiului financiar (cheltuieli care nu pot fi estimate).

PERSONAL

Secțiunea IX – Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor

Grupă de funcții și grad

Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor

2014

2013

Posturi permanente

Posturi temporare

Posturi permanente

Posturi temporare

În afara clasificării

AD 16

AD 15

1

1

AD 14

AD 13

2

1

AD 12

1

1

AD 11

1

AD 10

3

2

AD 9

7

8

AD 8

7

6

AD 7

7

5

AD 6

3

6

AD 5

Total AD

31

31

AST 11

1

AST 10

1

AST 9

AST 8

2

1

AST 7

1

1

AST 6

1

AST 5

5

3

AST 4

2

3

AST 3

3

3

AST 2

1

AST 1

Total AST

14

14

AST/SC 6

AST/SC 5

AST/SC 4

AST/SC 3

AST/SC 2

AST/SC 1

AST/SC total

Total general

45

45

SECȚIUNEA X

SERVICIUL EUROPEAN DE ACȚIUNE EXTERNĂ

SITUAȚIA VENITURILOR

Contribuția Uniunii Europene la finanțarea cheltuielilor Serviciului European de Acțiune Externă în exercițiul financiar 2014

Rubrică

Sumă

Cheltuieli

518 628 447

Resurse proprii

–37 491 000

Contribuția datorată

481 137 447

RESURSE PROPRII

TITLUL 4

DIVERSE TAXE, PRELEVĂRI ȘI REDEVENȚE ALE UNIUNII

Articolul

Postul

Rubrică

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

%

2012/2014

CAPITOLUL 4 0

4 0 0

Încasări din impozitul pe remunerațiile, salariile și indemnizațiile funcționarilor și ale celorlalți agenți

21 542 000

21 457 000

16 998 848,29

78,91

4 0 4

Încasări din prelevarea specială care afectează remunerațiile membrilor instituției, ale funcționarilor și ale celorlalți agenți în activitate

2 041 000

2 033 000

2 677 253,10

131,17

CAPITOLUL 4 0 — TOTAL

23 583 000

23 490 000

19 676 101,39

83,43

CAPITOLUL 4 1

4 1 0

Contribuția personalului la finanțarea sistemului de pensii

13 658 000

13 604 000

17 754 162,12

129,99

4 1 1

Transferul sau achiziționarea drepturilor la pensie de către personal

p.m.

p.m.

0,—

4 1 2

Contribuția funcționarilor aflați în concediu în interes personal la sistemul de pensii

p.m.

p.m.

0,—

CAPITOLUL 4 1 — TOTAL

13 658 000

13 604 000

17 754 162,12

129,99

Titlul 4 — Total

37 241 000

37 094 000

37 430 263,51

100,51

CAPITOLUL 4 0 —

REȚINERI DIN REMUNERAȚIA PERSONALULUI

CAPITOLUL 4 1 —

CONTRIBUȚIA LA SISTEMUL DE PENSII

CAPITOLUL 4 0 — REȚINERI DIN REMUNERAȚIA PERSONALULUI

4 0 0     Încasări din impozitul pe remunerațiile, salariile și indemnizațiile funcționarilor și ale celorlalți agenți

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

21 542 000

21 457 000

16 998 848,29

Comentarii

Protocol privind privilegiile și imunitățile Uniunii Europene, în special articolul 12.

Regulamentul (CEE, Euratom, CECO) nr. 260/68 al Consiliului din 29 februarie 1968 de stabilire a condițiilor și a procedurii de aplicare a impozitului în beneficiul Comunităților Europene (JO L 56, 4.3.1968, p. 8).

4 0 4     Încasări din prelevarea specială care afectează remunerațiile membrilor instituției, ale funcționarilor și ale celorlalți agenți în activitate

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

2 041 000

2 033 000

2 677 253,10

Comentarii

Statutul funcționarilor Uniunii Europene, în special articolul 66a.

CAPITOLUL 4 1 — CONTRIBUȚIA LA SISTEMUL DE PENSII

4 1 0     Contribuția personalului la finanțarea sistemului de pensii

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

13 658 000

13 604 000

17 754 162,12

Comentarii

Statutul funcționarilor Uniunii Europene, în special articolul 83 alineatul (2).

4 1 1     Transferul sau achiziționarea drepturilor la pensie de către personal

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

0,—

Comentarii

Statutul funcționarilor Uniunii Europene, în special articolul 4, articolul 11 și articolul 48 din anexa VIII.

4 1 2     Contribuția funcționarilor aflați în concediu în interes personal la sistemul de pensii

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

0,—

Comentarii

Statutul funcționarilor Uniunii Europene, în special articolul 40 alineatul (3) din anexa VIII.

TITLUL 5

VENITURI DIN FUNCȚIONAREA ADMINISTRATIVĂ A INSTITUȚIEI

Articolul

Postul

Rubrică

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

%

2012/2014

CAPITOLUL 5 0

5 0 0

Încasări din vânzarea de bunuri mobile

5 0 0 0

Încasări din vânzarea de mijloace de transport – Venituri alocate

p.m.

p.m.

0,—

5 0 0 1

Încasări din vânzarea de alte bunuri mobile – Venituri alocate

p.m.

p.m.

0,—

5 0 0 2

Încasări din livrările de bunuri către alte instituții sau organisme – Venituri alocate

p.m.

p.m.

0,—

Articolul 5 0 0 — Total

p.m.

p.m.

0,—

5 0 2

Încasări din vânzarea de publicații, imprimate și filme

p.m.

p.m.

0,—

CAPITOLUL 5 0 — TOTAL

p.m.

p.m.

0,—

CAPITOLUL 5 1

5 1 0

Încasări din închirieri de mobilier și echipamente

p.m.

p.m.

0,—

5 1 1

Încasări din închirieri și subînchirieri de bunuri imobile și rambursarea de cheltuieli locative

p.m.

p.m.

0,—

CAPITOLUL 5 1 — TOTAL

p.m.

p.m.

0,—

CAPITOLUL 5 2

5 2 0

Venituri din investiții, dobânzi bancare și altele, încasate în conturile instituției

250 000

200 000

61 354,55

24,54

CAPITOLUL 5 2 — TOTAL

250 000

200 000

61 354,55

24,54

CAPITOLUL 5 5

5 5 0

Venituri provenite din încasările pentru serviciile și lucrările prestate în beneficiul altor instituții sau organisme, inclusiv cuantumul indemnizațiilor de misiune plătite în numele altor instituții sau organisme și rambursate de către acestea – Venituri alocate

p.m.

p.m.

0,—

5 5 1

Venituri provenite de la terți pentru serviciile și lucrările prestate la cererea acestora – Venituri alocate

p.m.

p.m.

0,—

CAPITOLUL 5 5 — TOTAL

p.m.

p.m.

0,—

CAPITOLUL 5 7

5 7 0

Venituri provenind din restituirea sumelor plătite nejustificat – Venituri alocate

p.m.

p.m.

2 953 212,88

5 7 1

Venituri corespunzătoare unei anumite destinații, precum veniturile provenite de la fundații, din subvenții, donații și moșteniri, inclusiv veniturile alocate proprii fiecărei instituții – Venituri alocate

p.m.

p.m.

0,—

5 7 2

Rambursarea cheltuielilor de asigurări sociale efectuate în numele unei alte instituții – Venituri alocate

p.m.

p.m.

0,—

5 7 3

Alte contribuții și restituiri aferente funcționării administrative a instituției – Venituri alocate

p.m.

p.m.

38 459,87

5 7 4

Venituri provenite din contribuția Comisiei la Serviciul European de Acțiune Externă (SEAE) pentru delegațiile Uniunii – Venituri alocate

p.m.

p.m.

268 262 884,51

CAPITOLUL 5 7 — TOTAL

p.m.

p.m.

271 254 557,26

CAPITOLUL 5 8

5 8 0

Indemnizații diverse – Venituri alocate

p.m.

p.m.

0,—

CAPITOLUL 5 8 — TOTAL

p.m.

p.m.

0,—

CAPITOLUL 5 9

5 9 0

Alte venituri provenite din gestionarea administrativă

p.m.

p.m.

0,—

CAPITOLUL 5 9 — TOTAL

p.m.

p.m.

0,—

Titlul 5 — Total

250 000

200 000

271 315 911,81

108 526,36

CAPITOLUL 5 0 —

ÎNCASĂRI DIN VÂNZAREA DE BUNURI MOBILE ȘI IMOBILE

CAPITOLUL 5 1 —

ÎNCASĂRI DIN ÎNCHIRIERI

CAPITOLUL 5 2 —

VENITURI DIN INVESTIȚII SAU ÎMPRUMUTURI ACORDATE, DOBÂNZI BANCARE ȘI ALTELE

CAPITOLUL 5 5 —

VENITURI PROVENITE DIN ÎNCASĂRI PENTRU SERVICIILE PRESTATE ȘI LUCRĂRILE EXECUTATE

CAPITOLUL 5 7 —

ALTE CONTRIBUȚII SAU RESTITUIRI AFERENTE FUNCȚIONĂRII ADMINISTRATIVE A INSTITUȚIEI

CAPITOLUL 5 8 —

INDEMNIZAȚII DIVERSE

CAPITOLUL 5 9 —

ALTE VENITURI PROVENITE DIN GESTIONAREA ADMINISTRATIVĂ

CAPITOLUL 5 0 — ÎNCASĂRI DIN VÂNZAREA DE BUNURI MOBILE ȘI IMOBILE

5 0 0     Încasări din vânzarea de bunuri mobile

5 0 0 0   Încasări din vânzarea de mijloace de transport – Venituri alocate

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

0,—

Comentarii

În conformitate cu articolul 21 din Regulamentul financiar, aceste venituri sunt considerate ca fiind venituri alocate și conduc la deschiderea de credite suplimentare care trebuie înregistrate în liniile din care au fost suportate cheltuielile inițiale care au dat naștere veniturilor corespondente.

5 0 0 1   Încasări din vânzarea de alte bunuri mobile – Venituri alocate

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

0,—

Comentarii

În conformitate cu articolul 21 din Regulamentul financiar, aceste venituri sunt considerate ca fiind venituri alocate și conduc la deschiderea de credite suplimentare care trebuie înregistrate în liniile din care au fost suportate cheltuielile inițiale care au dat naștere veniturilor corespondente.

5 0 0 2   Încasări din livrările de bunuri către alte instituții sau organisme – Venituri alocate

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

0,—

Comentarii

În conformitate cu articolul 21 din Regulamentul financiar, aceste venituri sunt considerate ca fiind venituri alocate și conduc la deschiderea de credite suplimentare care trebuie înregistrate în liniile din care au fost suportate cheltuielile inițiale care au dat naștere veniturilor corespondente.

5 0 2     Încasări din vânzarea de publicații, imprimate și filme

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

0,—

Comentarii

În conformitate cu articolul 21 din Regulamentul financiar, aceste venituri sunt considerate ca fiind venituri alocate și conduc la deschiderea de credite suplimentare care trebuie înregistrate în liniile din care au fost suportate cheltuielile inițiale care au dat naștere veniturilor corespondente.

CAPITOLUL 5 1 — ÎNCASĂRI DIN ÎNCHIRIERI

5 1 0     Încasări din închirieri de mobilier și echipamente

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

0,—

Comentarii

În conformitate cu articolul 21 din Regulamentul financiar, aceste venituri sunt considerate ca fiind venituri alocate și conduc la deschiderea de credite suplimentare care trebuie înregistrate în liniile din care au fost suportate cheltuielile inițiale care au dat naștere veniturilor corespondente.

5 1 1     Încasări din închirieri și subînchirieri de bunuri imobile și rambursarea de cheltuieli locative

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

0,—

Comentarii

În conformitate cu articolul 21 din Regulamentul financiar, aceste venituri sunt considerate ca fiind venituri alocate și conduc la deschiderea de credite suplimentare care trebuie înregistrate în liniile din care au fost suportate cheltuielile inițiale care au dat naștere veniturilor corespondente.

CAPITOLUL 5 2 — VENITURI DIN INVESTIȚII SAU ÎMPRUMUTURI ACORDATE, DOBÂNZI BANCARE ȘI ALTELE

5 2 0     Venituri din investiții, dobânzi bancare și altele, încasate în conturile instituției

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

250 000

200 000

61 354,55

CAPITOLUL 5 5 — VENITURI PROVENITE DIN ÎNCASĂRI PENTRU SERVICIILE PRESTATE ȘI LUCRĂRILE EXECUTATE

5 5 0     Venituri provenite din încasările pentru serviciile și lucrările prestate în beneficiul altor instituții sau organisme, inclusiv cuantumul indemnizațiilor de misiune plătite în numele altor instituții sau organisme și rambursate de către acestea – Venituri alocate

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

0,—

Comentarii

În conformitate cu articolul 21 din Regulamentul financiar, aceste venituri sunt considerate ca fiind venituri alocate și conduc la deschiderea de credite suplimentare care trebuie înregistrate în liniile din care au fost suportate cheltuielile inițiale care au dat naștere veniturilor corespondente.

5 5 1     Venituri provenite de la terți pentru serviciile și lucrările prestate la cererea acestora – Venituri alocate

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

0,—

CAPITOLUL 5 7 — ALTE CONTRIBUȚII SAU RESTITUIRI AFERENTE FUNCȚIONĂRII ADMINISTRATIVE A INSTITUȚIEI

5 7 0     Venituri provenind din restituirea sumelor plătite nejustificat – Venituri alocate

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

2 953 212,88

Comentarii

În conformitate cu articolul 21 din Regulamentul financiar, aceste venituri sunt considerate ca fiind venituri alocate și conduc la deschiderea de credite suplimentare care trebuie înregistrate în liniile din care au fost suportate cheltuielile inițiale care au dat naștere veniturilor corespondente.

5 7 1     Venituri corespunzătoare unei anumite destinații, precum veniturile provenite de la fundații, din subvenții, donații și moșteniri, inclusiv veniturile alocate proprii fiecărei instituții – Venituri alocate

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

0,—

Comentarii

În conformitate cu articolul 21 din Regulamentul financiar, aceste venituri sunt considerate ca fiind venituri alocate și conduc la deschiderea de credite suplimentare care trebuie înregistrate în liniile din care au fost suportate cheltuielile inițiale care au dat naștere veniturilor corespondente.

5 7 2     Rambursarea cheltuielilor de asigurări sociale efectuate în numele unei alte instituții – Venituri alocate

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

0,—

Comentarii

În conformitate cu articolul 21 din Regulamentul financiar, aceste venituri sunt considerate ca fiind venituri alocate și conduc la deschiderea de credite suplimentare care trebuie înregistrate în liniile din care au fost suportate cheltuielile inițiale care au dat naștere veniturilor corespondente.

5 7 3     Alte contribuții și restituiri aferente funcționării administrative a instituției – Venituri alocate

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

38 459,87

Comentarii

În conformitate cu articolul 21 din Regulamentul financiar, aceste venituri sunt considerate ca fiind venituri alocate și conduc la deschiderea de credite suplimentare care trebuie înregistrate în liniile din care au fost suportate cheltuielile inițiale care au dat naștere veniturilor corespondente.

5 7 4     Venituri provenite din contribuția Comisiei la Serviciul European de Acțiune Externă (SEAE) pentru delegațiile Uniunii – Venituri alocate

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

268 262 884,51

Comentarii

Aceste venituri provin din contribuția Comisiei la SEAE pentru acoperirea cheltuielilor gestionate local cu personalul Comisiei din delegațiile Uniunii, inclusiv personalul Comisiei finanțat din Fondul european de dezvoltare (FED), precum și alte cheltuieli în legătură cu, printre altele, activitățile de presă și informative.

În conformitate cu articolul 21 alineatele (2) și (3) din Regulamentul financiar, eventualele venituri vor conduce la deschiderea de credite suplimentare la postul 3 0 0 5 din situația cheltuielilor din prezenta secțiune.

CAPITOLUL 5 8 — INDEMNIZAȚII DIVERSE

5 8 0     Indemnizații diverse – Venituri alocate

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

0,—

Comentarii

În conformitate cu articolul 21 din Regulamentul financiar, aceste venituri sunt considerate ca fiind venituri alocate și conduc la deschiderea de credite suplimentare care trebuie înregistrate în liniile din care au fost suportate cheltuielile inițiale care au dat naștere veniturilor corespondente.

CAPITOLUL 5 9 — ALTE VENITURI PROVENITE DIN GESTIONAREA ADMINISTRATIVĂ

5 9 0     Alte venituri provenite din gestionarea administrativă

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

0,—

TITLUL 6

CONTRIBUȚII ȘI RAMBURSĂRI ÎN CADRUL ACORDURILOR ȘI PROGRAMELOR COMUNITARE/ALE UNIUNII

Articolul

Postul

Rubrică

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

%

2012/2014

CAPITOLUL 6 1

6 1 2

Rambursarea cheltuielilor efectuate în mod specific pentru executarea lucrărilor la cerere și cu plată – Venituri alocate

p.m.

p.m.

0,—

CAPITOLUL 6 1 — TOTAL

p.m.

p.m.

0,—

CAPITOLUL 6 3

6 3 1

Contribuții în cadrul acquis-ului Schengen – Venituri alocate

6 3 1 1

Contribuții la costurile administrative generate de acordul-cadru cu Islanda și Norvegia – Venituri alocate

p.m.

p.m.

0,—

Articolul 6 3 1 — Total

p.m.

p.m.

0,—

CAPITOLUL 6 3 — TOTAL

p.m.

p.m.

0,—

CAPITOLUL 6 6

6 6 0

Alte contribuții și restituiri

6 6 0 0

Alte contribuții și restituiri alocate – Venituri alocate

p.m.

p.m.

0,—

Articolul 6 6 0 — Total

p.m.

p.m.

0,—

CAPITOLUL 6 6 — TOTAL

p.m.

p.m.

0,—

Titlul 6 — Total

p.m.

p.m.

0,—

CAPITOLUL 6 1 —

RAMBURSAREA CHELTUIELILOR DIVERSE

CAPITOLUL 6 3 —

CONTRIBUȚII ÎN CADRUL UNOR ACORDURI SPECIFICE

CAPITOLUL 6 6 —

ALTE CONTRIBUȚII ȘI RESTITUIRI

CAPITOLUL 6 1 — RAMBURSAREA CHELTUIELILOR DIVERSE

6 1 2     Rambursarea cheltuielilor efectuate în mod specific pentru executarea lucrărilor la cerere și cu plată – Venituri alocate

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

0,—

Comentarii

În conformitate cu articolul 21 din Regulamentul financiar, aceste venituri sunt considerate ca fiind venituri alocate și conduc la deschiderea de credite suplimentare care trebuie înregistrate în liniile din care au fost suportate cheltuielile inițiale care au dat naștere veniturilor corespondente.

CAPITOLUL 6 3 — CONTRIBUȚII ÎN CADRUL UNOR ACORDURI SPECIFICE

6 3 1     Contribuții în cadrul acquis-ului Schengen – Venituri alocate

6 3 1 1   Contribuții la costurile administrative generate de acordul-cadru cu Islanda și Norvegia – Venituri alocate

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

0,—

Comentarii

Decizia 1999/437/CE a Consiliului din 17 mai 1999 privind anumite modalități de aplicare a Acordului încheiat între Consiliul Uniunii Europene și Republica Islanda și Regatul Norvegiei în ceea ce privește asocierea acestor două state în vederea punerii în aplicare, a asigurării respectării și dezvoltării acquis-ului Schengen (JO L 176, 10.7.1999, p. 31).

Contribuția la costurile administrative generate de Acordul încheiat la 18 mai 1999 între Consiliul Uniunii Europene și Republica Islanda și Regatul Norvegiei în ceea ce privește asocierea acestor două state în vederea punerii în aplicare, a asigurării respectării și dezvoltării acquis-ului Schengen (JO L 176, 10.7.1999, p. 36), în special a articolului 12.

În conformitate cu articolul 21 din Regulamentul financiar, aceste venituri sunt considerate ca fiind venituri alocate și conduc la deschiderea de credite suplimentare care trebuie înregistrate în liniile din care au fost suportate cheltuielile inițiale care au dat naștere veniturilor corespondente.

CAPITOLUL 6 6 — ALTE CONTRIBUȚII ȘI RESTITUIRI

6 6 0     Alte contribuții și restituiri

6 6 0 0   Alte contribuții și restituiri alocate – Venituri alocate

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

0,—

Comentarii

În conformitate cu articolul 21 din Regulamentul financiar, aceste venituri sunt considerate ca fiind venituri alocate și conduc la deschiderea de credite suplimentare care trebuie înregistrate în liniile din care au fost suportate cheltuielile inițiale care au dat naștere veniturilor corespondente.

TITLUL 7

PENALITĂȚI DE ÎNTÂRZIERE

Articolul

Postul

Rubrică

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

%

2012/2014

CAPITOLUL 7 0

7 0 0

Penalități de întârziere

7 0 0 0

Penalitate exigibilă la întârzierile de plată în conturile deținute la trezoreriile statelor membre

p.m.

p.m.

0,—

7 0 0 1

Alte penalități de întârziere

p.m.

p.m.

0,—

Articolul 7 0 0 — Total

p.m.

p.m.

0,—

CAPITOLUL 7 0 — TOTAL

p.m.

p.m.

0,—

Titlul 7 — Total

p.m.

p.m.

0,—

CAPITOLUL 7 0 —

PENALITĂȚI DE ÎNTÂRZIERE

CAPITOLUL 7 0 — PENALITĂȚI DE ÎNTÂRZIERE

7 0 0     Penalități de întârziere

7 0 0 0   Penalitate exigibilă la întârzierile de plată în conturile deținute la trezoreriile statelor membre

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

0,—

Temei juridic

Regulamentul (UE, Euratom) nr. 966/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 octombrie 2012 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii și de abrogare a Regulamentului (CE, Euratom) nr. 1605/2002 al Consiliului (JO L 298, 26.10.2012, p. 1), în special articolul 78 alineatul (4).

7 0 0 1   Alte penalități de întârziere

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

0,—

Temei juridic

Regulamentul (UE, Euratom) nr. 966/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 octombrie 2012 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii și de abrogare a Regulamentului (CE, Euratom) nr. 1605/2002 al Consiliului (JO L 298, 26.10.2012, p. 1), în special articolul 78 alineatul (4).

TITLUL 9

VENITURI DIVERSE

Articolul

Postul

Rubrică

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

%

2012/2014

CAPITOLUL 9 0

9 0 0

Venituri diverse

p.m.

p.m.

0,—

CAPITOLUL 9 0 — TOTAL

p.m.

p.m.

0,—

Titlul 9 — Total

p.m.

p.m.

0,—

TOTAL GENERAL

37 491 000

37 294 000

308 746 175,32

823,52

CAPITOLUL 9 0 —

VENITURI DIVERSE

CAPITOLUL 9 0 — VENITURI DIVERSE

9 0 0     Venituri diverse

Exercițiul financiar 2014

Exercițiul financiar 2013

Exercițiul financiar 2012

p.m.

p.m.

0,—

CHELTUIELI

Recapitulare generală a creditelor (2014 și 2013) și a execuției (2012)

Titlul

Capitolul

Rubrică

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

Angajamente

Plăți

Angajamente

Plăți

Angajamente

Plăți

1

PERSONALUL DE LA SEDIUL CENTRAL

1 1

REMUNERAȚII ȘI ALTE DREPTURI ALE PERSONALULUI STATUTAR

120 071 519

120 071 519

117 534 890

117 534 890

111 759 944,55

111 759 944,55

1 2

REMUNERAȚII ȘI ALTE DREPTURI ALE PERSONALULUI EXTERN

18 095 807

18 095 807

17 064 422

17 064 422

15 502 472,22

15 502 472,22

1 3

ALTE CHELTUIELI LEGATE DE GESTIONAREA PERSONALULUI

2 377 000

2 377 000

2 117 000

2 117 000

3 274 504,67

3 274 504,67

1 4

DELEGAȚII

7 723 305

7 723 305

7 723 305

7 723 305

7 723 305,—

7 723 305,—

1 5

MĂSURI ÎN SPRIJINUL PERSONALULUI

1 924 000

1 924 000

1 342 515

1 342 515

1 823 071,—

1 823 071,—

Titlul 1 — Total

150 191 631

150 191 631

145 782 132

145 782 132

140 083 297,44

140 083 297,44

2

CLĂDIRI, ECHIPAMENTE ȘI CHELTUIELI DE FUNCȚIONARE LA SEDIUL CENTRAL

2 0

CLĂDIRI ȘI CHELTUIELI CONEXE

29 871 500

29 871 500

19 922 500

19 922 500

18 559 124,26

18 559 124,26

2 1

SISTEME INFORMATICE, ECHIPAMENTE ȘI MOBILIER

27 132 000

27 132 000

24 432 750

24 432 750

19 490 479,49

19 490 479,49

2 2

ALTE CHELTUIELI DE FUNCȚIONARE

5 704 430

5 704 430

5 676 005

5 676 005

4 397 147,02

4 397 147,02

Titlul 2 — Total

62 707 930

62 707 930

50 031 255

50 031 255

42 446 750,77

42 446 750,77

3

DELEGAȚII

3 0

DELEGAȚII

305 728 886

305 728 886

312 949 106

312 949 106

565 388 533,43

565 388 533,43

Titlul 3 — Total

305 728 886

305 728 886

312 949 106

312 949 106

565 388 533,43

565 388 533,43

10

ALTE CHELTUIELI

10 0

CREDITE PROVIZORII

p.m.

p.m.

p.m.

p.m.

0,—

0,—

10 1

REZERVĂ PENTRU CHELTUIELI NEPREVĂZUTE

p.m.

p.m.

p.m.

p.m.

Titlul 10 — Total

p.m.

p.m.

p.m.

p.m.

0,—

0,—

TOTAL GENERAL

518 628 447

518 628 447

508 762 493

508 762 493

747 918 581,64

747 918 581,64

TITLUL 1

PERSONALUL DE LA SEDIUL CENTRAL

Articolul

Postul

Rubrică

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

%

2012/2014

CAPITOLUL 1 1

1 1 0

Remunerații și alte drepturi ale personalului statutar

1 1 0 0

Salarii de bază

Credite nediferențiate

90 740 207

90 444 734

85 280 225,59

93,98

1 1 0 1

Drepturi statutare legate de funcție

Credite nediferențiate

801 762

730 396

666 401,60

83,12

1 1 0 2

Drepturi statutare legate de situația personală a agentului

Credite nediferențiate

23 868 846

22 370 760

22 514 141,53

94,32

1 1 0 3

Prestații de asigurări sociale

Credite nediferențiate

4 660 704

3 989 000

3 299 175,83

70,79

1 1 0 4

Coeficienți corectori și ajustări ale remunerațiilor

Credite nediferențiate

p.m.

p.m.

0,—

Articolul 1 1 0 — Total

120 071 519

117 534 890

111 759 944,55

93,08

CAPITOLUL 1 1 — TOTAL

120 071 519

117 534 890

111 759 944,55

93,08

CAPITOLUL 1 2

1 2 0

Remunerații și alte drepturi ale personalului extern

1 2 0 0

Agenți contractuali

Credite nediferențiate

7 086 195

5 620 464

5 067 888,26

71,52

1 2 0 1

Experți naționali detașați care nu sunt militari

Credite nediferențiate

3 468 994

3 603 674

3 035 000,—

87,49

1 2 0 2

Stagii

Credite nediferențiate

362 690

366 000

350 520,—

96,64

1 2 0 3

Servicii externe

Credite nediferențiate

p.m.

p.m.

0,—

1 2 0 4

Personal pus la dispoziție de agenți de muncă temporară și consilieri speciali

Credite nediferențiate

103 000

80 000

98 913,96

96,03

1 2 0 5

Experți militari naționali detașați

Credite nediferențiate

7 074 928

7 394 284

6 950 150,—

98,24

Articolul 1 2 0 — Total

18 095 807

17 064 422

15 502 472,22

85,67

1 2 2

Credit provizoriu

Credite nediferențiate

p.m.

p.m.

0,—

CAPITOLUL 1 2 — TOTAL

18 095 807

17 064 422

15 502 472,22

85,67

CAPITOLUL 1 3

1 3 0

Cheltuieli aferente gestionării personalului

1 3 0 0

Recrutare

Credite nediferențiate

100 000

100 000

100 000,—

100,—

1 3 0 1

Formare

Credite nediferențiate

1 017 000

1 217 000

1 014 504,67

99,75

1 3 0 2

Drepturi legate de începerea sau încetarea activității și de transferuri

Credite nediferențiate

1 260 000

800 000

2 160 000,—

171,43

Articolul 1 3 0 — Total

2 377 000

2 117 000

3 274 504,67

137,76

CAPITOLUL 1 3 — TOTAL

2 377 000

2 117 000

3 274 504,67

137,76

CAPITOLUL 1 4

1 4 0

Delegații

Credite nediferențiate

7 723 305

7 723 305

7 723 305,—

100,—

CAPITOLUL 1 4 — TOTAL

7 723 305

7 723 305

7 723 305,—

100,—

CAPITOLUL 1 5

1 5 0

Măsuri în sprijinul personalului

1 5 0 0

Servicii sociale și asistență acordată personalului

Credite nediferențiate

199 000

388 000

173 140,—

87,01

1 5 0 1

Serviciul medical

Credite nediferențiate

450 000

450 000

438 075,—

97,35

1 5 0 2

Restaurante și cantine

Credite nediferențiate

p.m.

p.m.

0,—

1 5 0 3

Creșe și facilități pentru îngrijirea copilului

Credite nediferențiate

1 275 000

504 515

1 211 856,—

95,05

Articolul 1 5 0 — Total

1 924 000

1 342 515

1 823 071,—

94,75

CAPITOLUL 1 5 — TOTAL

1 924 000

1 342 515

1 823 071,—

94,75

Titlul 1 — Total

150 191 631

145 782 132

140 083 297,44

93,27

CAPITOLUL 1 1 —

REMUNERAȚII ȘI ALTE DREPTURI ALE PERSONALULUI STATUTAR

CAPITOLUL 1 2 —

REMUNERAȚII ȘI ALTE DREPTURI ALE PERSONALULUI EXTERN

CAPITOLUL 1 3 —

ALTE CHELTUIELI LEGATE DE GESTIONAREA PERSONALULUI

CAPITOLUL 1 4 —

DELEGAȚII

CAPITOLUL 1 5 —

MĂSURI ÎN SPRIJINUL PERSONALULUI

CAPITOLUL 1 1 — REMUNERAȚII ȘI ALTE DREPTURI ALE PERSONALULUI STATUTAR

Comentarii

Creditele înscrise la acest capitol sunt evaluate pe baza schemei de personal a SEAE aferente exercițiului financiar.

S-a aplicat o reducere forfetară de 5,7 % salariilor, indemnizațiilor și alocațiilor, pentru a se ține cont de faptul că nu toate posturile din schema de personal a SEAE sunt ocupate la un moment dat.

1 1 0     Remunerații și alte drepturi ale personalului statutar

1 1 0 0   Salarii de bază

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

90 740 207

90 444 734

85 280 225,59

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere salariile de bază ale funcționarilor și ale agenților temporari care ocupă un post prevăzut în schema de personal, precum și indemnizațiile prevăzute la articolul 50 din Statutul funcționarilor.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 alineatele (2) și (3) din Regulamentul financiar: p.m.

SEAE ar trebui să lase vacante un număr suficient de posturi AD 12-AD 16 pentru a-și respecta obligațiile față de personalul angajat, fără a fi nevoie ulterior de a înființa noi posturi sau de a le mări gradul celor existente.

Temei juridic

Statutul funcționarilor Uniunii Europene.

Regimul aplicabil celorlalți agenți ai Uniunii Europene.

1 1 0 1   Drepturi statutare legate de funcție

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

801 762

730 396

666 401,60

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere în special următoarele elemente, pentru funcționarii și agenții temporari care ocupă un post prevăzut în schema de personal:

indemnizații pentru secretariat;

indemnizații pentru cazare și transport;

indemnizații forfetare pentru transport local;

indemnizații pentru munca în schimburi sau pentru obligația de a rămâne la dispoziția instituției la locul de muncă sau la domiciliu;

alte indemnizații și rambursări;

ore suplimentare.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 alineatele (2) și (3) din Regulamentul financiar: p.m.

Temei juridic

Statutul funcționarilor Uniunii Europene.

Regimul aplicabil celorlalți agenți ai Uniunii Europene.

1 1 0 2   Drepturi statutare legate de situația personală a agentului

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

23 868 846

22 370 760

22 514 141,53

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere în special următoarele elemente, pentru funcționarii și agenții temporari care ocupă un post prevăzut în schema de personal:

indemnizații de expatriere și de reședință în străinătate;

alocația pentru locuință, alocația pentru creșterea copilului și alocația școlară;

indemnizații pentru concediul pentru creșterea copilului sau concediul din motive familiale;

rambursarea cheltuielilor de călătorie pentru funcționarul sau agentul temporar, pentru soțul sau soția sa și pentru persoanele aflate în întreținerea sa de la locul de muncă la locul de origine;

alocații și indemnizații diverse.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 alineatele (2) și (3) din Regulamentul financiar: p.m.

Temei juridic

Statutul funcționarilor Uniunii Europene.

Regimul aplicabil celorlalți agenți ai Uniunii Europene.

1 1 0 3   Prestații de asigurări sociale

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

4 660 704

3 989 000

3 299 175,83

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere în special următoarele elemente, pentru funcționarii și agenții temporari care ocupă un post prevăzut în schema de personal:

asigurarea de sănătate, de accident și de boli profesionale, precum și alte cheltuieli de asigurări sociale;

asigurarea de șomaj pentru agenții temporari, precum și plățile pe care instituția trebuie să le efectueze în beneficiul agenților temporari pentru a constitui sau a menține drepturile acestora la pensie în țara lor de origine.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 alineatele (2) și (3) din Regulamentul financiar: p.m.

Temei juridic

Statutul funcționarilor Uniunii Europene.

Regimul aplicabil celorlalți agenți ai Uniunii Europene.

1 1 0 4   Coeficienți corectori și ajustări ale remunerațiilor

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

p.m.

p.m.

0,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere efectele corecțiilor aplicabile remunerațiilor și cotei din plăți transferate într-o altă țară decât cea a locului de muncă, pentru funcționarii și agenții temporari care ocupă un post prevăzut în schema de personal.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 alineatele (2) și (3) din Regulamentul financiar: p.m.

Temei juridic

Statutul funcționarilor Uniunii Europene.

Regimul aplicabil celorlalți agenți ai Uniunii Europene.

CAPITOLUL 1 2 — REMUNERAȚII ȘI ALTE DREPTURI ALE PERSONALULUI EXTERN

1 2 0     Remunerații și alte drepturi ale personalului extern

1 2 0 0   Agenți contractuali

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

7 086 195

5 620 464

5 067 888,26

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere remunerațiile agenților contractuali (în sensul Regimului aplicabil celorlalți agenți ai Uniunii Europene), contribuțiile angajatorului la diversele sisteme de asigurări sociale, precum și efectul coeficienților corectori aplicabili remunerațiilor acestei categorii de personal.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 alineatele (2) și (3) din Regulamentul financiar: p.m.

Temei juridic

Regimul aplicabil celorlalți agenți ai Uniunii Europene.

1 2 0 1   Experți naționali detașați care nu sunt militari

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

3 468 994

3 603 674

3 035 000,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere indemnizațiile și cheltuielile administrative pentru experții naționali detașați, alții decât cei care au misiunea de a activa în cadrul Statului Major al Uniunii Europene.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 alineatele (2) și (3) din Regulamentul financiar: p.m.

Temei juridic

Decizia Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate din 23 martie 2011 de stabilire a normelor aplicabile experților naționali detașați din cadrul SEAE (JO C 12, 14.1.2012, p. 8).

1 2 0 2   Stagii

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

362 690

366 000

350 520,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere costurile aferente stagiilor administrative care se adresează absolvenților de învățământ universitar și care au drept obiectiv de a le furniza acestora o imagine de ansamblu a obiectivelor stabilite și a provocărilor cu care se confruntă Uniunea Europeană, de a le prezenta modul în care funcționează instituțiile și de a le oferi posibilitatea de a-și îmbunătăți cunoștințele printr-o experiență profesională în cadrul SEAE.

Acest credit acoperă bursele acordate și alte costuri conexe (costuri suplimentare pentru persoane aflate în întreținere sau pentru stagiari, persoane cu handicap, asigurări de accidente sau boală etc., rambursarea cheltuielilor de călătorie ocazionate de stagiu, în special cele de la începutul și la sfârșitul stagiului, precum și costurile aferente organizării de evenimente legate de programul de stagiu, de exemplu vizite, cheltuieli cu primirea și recepția). Acesta acoperă, de asemenea, costurile aferente evaluării în vederea optimizării programului de stagiu și a campaniilor de comunicare și informare.

Selecția stagiarilor se bazează pe criterii obiective și transparente și reflectă o repartizare echilibrată din punct de vedere geografic.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 alineatele (2) și (3) din Regulamentul financiar: p.m.

1 2 0 3   Servicii externe

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

p.m.

p.m.

0,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere toate serviciile prestate de persoane care nu sunt legate de instituție, în special:

agenți temporari pentru servicii diverse;

personal suplimentar pentru întâlniri;

experți în domeniul condițiilor de muncă.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 alineatele (2) și (3) din Regulamentul financiar: p.m.

1 2 0 4   Personal pus la dispoziție de agenți de muncă temporară și consilieri speciali

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

103 000

80 000

98 913,96

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere în special remunerațiile personalului pus la dispoziție de agenții de muncă temporară, ale agenților temporari și ale consilierilor speciali, inclusiv în domeniul PESC/PSAC, contribuțiile angajatorului la diversele sisteme de asigurări sociale, precum și efectul coeficienților corectori aplicabili remunerațiilor acestor categorii de personal.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 alineatele (2) și (3) din Regulamentul financiar: p.m.

Temei juridic

Regimul aplicabil celorlalți agenți ai Uniunii Europene.

1 2 0 5   Experți militari naționali detașați

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

7 074 928

7 394 284

6 950 150,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere onorariile experților militari naționali care au misiunea de a activa în cadrul Statului Major al Uniunii Europene, în cadrul PSAC/PESC.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 alineatele (2) și (3) din Regulamentul financiar: p.m.

Temei juridic

Decizia Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate din 23 martie 2011 de stabilire a normelor aplicabile experților naționali detașați din cadrul SEAE (JO C 12, 14.1.2012, p. 8).

1 2 2     Credit provizoriu

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

p.m.

p.m.

0,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere efectele eventualelor ajustări ale remunerațiilor care ar putea fi adoptate de către Consiliu în cursul exercițiului financiar.

Acest credit are un caracter provizoriu și nu poate fi utilizat decât după un transfer către liniile corespunzătoare din prezentul capitol.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 alineatele (2) și (3) din Regulamentul financiar: p.m.

Temei juridic

Regimul aplicabil celorlalți agenți ai Uniunii Europene.

CAPITOLUL 1 3 — ALTE CHELTUIELI LEGATE DE GESTIONAREA PERSONALULUI

1 3 0     Cheltuieli aferente gestionării personalului

1 3 0 0   Recrutare

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

100 000

100 000

100 000,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere:

cheltuielile de organizare a concursurilor prevăzute la articolul 3 din Decizia 2002/621/CE, precum și cheltuielile de deplasare și de ședere ale candidaților la interviurile de angajare și la vizitele medicale de angajare;

cheltuielile de organizare a procedurilor de selecție a agenților temporari, auxiliari și locali.

În cazuri justificate în mod corespunzător de nevoile operaționale și după consultarea Oficiului European pentru Selecția Personalului, acest credit poate fi utilizat pentru concursuri organizate chiar de instituție.

Veniturile alocate în conformitate cu articolul 21 alineatele (2) și (3) din Regulamentul financiar: p.m.

Temei juridic

Statutul funcționarilor Uniunii Europene, în special articolele 27-31 și articolul 33 și anexa III.

Decizia 2002/620/CE a Parlamentului European, a Consiliului, a Comisiei, a Curții de Justiție, a Curții de Conturi, a Comitetului Economic și Social, a Comitetului Regiunilor și a Ombudsmanului European din 25 iulie 2002 de înființare a Oficiului pentru Selecția Personalului Comunităților Europene (JO L 197, 26.7.2002, p. 53) și Decizia 2002/621/CE a secretarilor generali ai Parlamentului European, Consiliului și Comisiei, a grefierului Curții de Justiție, a secretarilor generali ai Curții de Conturi, Comitetului Economic și Social, Comitetului Regiunilor și a reprezentantului Ombudsmanului din 25 iulie 2002 privind organizarea și funcționarea Oficiului pentru Selecția Personalului Comunităților Europene (JO L 197, 26.7.2002, p. 56).

1 3 0 1   Formare

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

1 017 000

1 217 000

1 014 504,67

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere:

cheltuieli legate de cursuri de perfecționare și recalificare, inclusiv cursuri de limbi străine organizate la nivel interinstituțional, taxe de studii, costul instructorilor și costuri logistice, cum ar fi închirierea sălilor de curs și a echipamentelor, precum și diverse costuri conexe, cum ar fi băuturi răcoritoare și gustări, cheltuielile legate de participarea la cursuri, conferințe și congrese în conformitate cu mandatul Statului Major al Uniunii Europene;

taxele de participare la seminarii și conferințe.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 alineatele (2) și (3) din Regulamentul financiar: p.m.

Temei juridic

Statutul funcționarilor Uniunii Europene, în special articolul 24a.

Regimul aplicabil celorlalți agenți ai Uniunii Europene.

Decizia Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate din 23 martie 2011 privind normele aplicabile experților naționali și personalului militar detașat din cadrul SEAE (JO C 12, 14.1.2012, p. 8).

Decizia 2001/80/PESC a Consiliului din 22 ianuarie 2001 de instituire a Statului Major al Uniunii Europene (JO L 27, 30.1.2001, p. 7).

1 3 0 2   Drepturi legate de începerea sau încetarea activității și de transferuri

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

1 260 000

800 000

2 160 000,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere:

cheltuielile de călătorie datorate funcționarilor, agenților temporari și agenților contractuali (inclusiv membrilor familiilor lor) la începerea sau la încetarea activității ori în cazul unui transfer care implică schimbarea locului de muncă;

indemnizațiile de instalare/reinstalare și cheltuielile de mutare datorate funcționarilor, agenților temporari și agenților contractuali care trebuie să își schimbe reședința după începerea activității sau în urma unui transfer la un nou de muncă, precum și în momentul încetării definitive a activității, urmată de stabilirea într-o altă localitate;

diurnele datorate funcționarilor, agenților temporari și agenților contractuali care dovedesc că au fost obligați să își schimbe reședința la începerea activității sau în cazul unui transfer la un nou loc de muncă;

indemnizația de plecare pentru agentul aflat în perioada de probă și a cărui activitate se dovedește, în mod evident, necorespunzătoare;

indemnizația de reziliere de către instituție a contractului unui agent temporar sau contractual.

Acest credit este destinat să acopere, de asemenea, indemnizațiile pentru funcționarii:

disponibilizați ca urmare a unei măsuri de reducere a numărului de locuri de muncă din instituție;

care ocupă un post din gradele AD 14-AD 16 și sunt pensionați în interes de serviciu.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 alineatele (2) și (3) din Regulamentul financiar: p.m.

Temei juridic

Statutul funcționarilor Uniunii Europene.

Regimul aplicabil celorlalți agenți ai Uniunii Europene.

CAPITOLUL 1 4 — DELEGAȚII

1 4 0     Delegații

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

7 723 305

7 723 305

7 723 305,—

Comentarii

Acest credit este destinat să finanțeze:

cheltuielile de delegație ale Înaltului Reprezentant;

cheltuielile de delegație și cheltuielile de deplasare în interes de serviciu ale funcționarilor, ale agenților temporari și contractuali și ale consilierilor speciali ai SEAE, precum și costurile de transport, plata diurnei de delegație și cheltuielile conexe sau excepționale legate de delegație;

cheltuielile de delegație efectuate în conformitate cu mandatul Statului Major al Uniunii Europene;

cheltuielile de delegație ale experților naționali detașați din cadrul SEAE;

cheltuielile de delegație ale consilierilor speciali și ale trimișilor speciali ai Înaltului Reprezentant;

cheltuielile de delegație ale candidaților înscriși pe lista de rezervă chemați pentru formare înainte de începerea activității.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 alineatele (2) și (3) din Regulamentul financiar: p.m.

Temei juridic

Statutul funcționarilor Uniunii Europene, în special articolele 11, 12 și 13 din anexa VII.

Decizia Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate privind normele aplicabile delegațiilor personalului SEAE.

Decizia 2001/80/PESC a Consiliului din 22 ianuarie 2001 de instituire a Statului Major al Uniunii Europene (JO L 27, 30.1.2001, p. 7).

Decizia Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate din 23 martie 2011 de stabilire a normelor aplicabile experților naționali detașați din cadrul SEAE (JO C 12, 14.1.2012, p. 8).

CAPITOLUL 1 5 — MĂSURI ÎN SPRIJINUL PERSONALULUI

1 5 0     Măsuri în sprijinul personalului

1 5 0 0   Servicii sociale și asistență acordată personalului

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

199 000

388 000

173 140,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere:

măsuri în vederea sprijinirii funcționarilor și altor categorii de personal în situații deosebit de dificile;

costurile aferente relațiilor sociale între membrii personalului;

rambursarea parțială a costurilor suportate de personalul care folosește transportul în comun pentru a veni la locul de muncă; prin această măsură se dorește să se încurajeze folosirea acestui tip de transport.

Acest credit este destinat următoarelor categorii de persoane cu handicap în cadrul politicii în beneficiul acestora:

funcționari în activitate;

soții sau soțiile funcționarilor în activitate;

toți copiii aflați în întreținere în sensul Statutului funcționarilor Uniunii Europene.

Creditul permite efectuarea de cheltuieli de altă natură decât medicale, care sunt recunoscute ca fiind necesare și sunt generate de handicap, justificate în mod corespunzător pentru a fi rambursate, în limitele posibilităților bugetare, după epuizarea drepturilor acordate eventual la nivel național în țara de reședință sau de origine.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 alineatele (2) și (3) din Regulamentul financiar: p.m.

Temei juridic

Statutul funcționarilor Uniunii Europene, în special articolele 24 și 76.

1 5 0 1   Serviciul medical

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

450 000

450 000

438 075,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere în special:

cheltuielile de funcționare a dispensarelor, costul consumabilelor, îngrijirea medicală și medicamentele de la creșă, cheltuielile cu controalele medicale și cheltuielile legate de Comisia pentru invaliditate și costul ochelarilor;

cheltuielile de achiziționare a anumitor instrumente de lucru considerate necesare din punct de vedere medical.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 alineatele (2) și (3) din Regulamentul financiar: p.m.

Temei juridic

Statutul funcționarilor Uniunii Europene, în special articolul 59 și articolul 8 din anexa II.

1 5 0 2   Restaurante și cantine

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

p.m.

p.m.

0,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere plata serviciilor furnizate de către operatorul restaurantelor și al cantinelor.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 alineatele (2) și (3) din Regulamentul financiar: p.m.

1 5 0 3   Creșe și facilități pentru îngrijirea copilului

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

1 275 000

504 515

1 211 856,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere contribuția SEAE la cheltuielile aferente centrelor pentru preșcolari și altor creșe și centre de supraveghere pentru copii (care trebuie plătite Comisiei și/sau Consiliului).

Veniturile provenite din contribuțiile părinților și din contribuțiile organizațiilor pentru care lucrează părinții conduc la realizarea veniturilor alocate.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 alineatele (2) și (3) din Regulamentul financiar: p.m.

TITLUL 2

CLĂDIRI, ECHIPAMENTE ȘI CHELTUIELI DE FUNCȚIONARE LA SEDIUL CENTRAL

Articolul

Postul

Rubrică

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

%

Plăți

2012/2014

Angajamente

Plăți

Angajamente

Plăți

Angajamente

Plăți

CAPITOLUL 2 0

2 0 0

Clădiri

2 0 0 0

Chirii și plata anuală a chiriei pentru locațiunea pe termen lung

Credite diferențiate

18 182 000

18 182 000

6 616 000

6 616 000

7 483 000,—

7 483 000,—

41,16

2 0 0 1

Achiziția de bunuri imobile

Credite diferențiate

p.m.

p.m.

p.m.

p.m.

0,—

0,—

2 0 0 2

Lucrări de amenajare și de securitate

Credite diferențiate

200 000

200 000

491 000

491 000

1 100 000,—

1 100 000,—

550,—

Articolul 2 0 0 — Total

18 382 000

18 382 000

7 107 000

7 107 000

8 583 000,—

8 583 000,—

46,69

2 0 1

Costuri aferente clădirilor

2 0 1 0

Curățenie și întreținere

Credite diferențiate

3 999 000

3 999 000

4 152 000

4 152 000

3 224 000,—

3 224 000,—

80,62

2 0 1 1

Apă, gaz, electricitate și încălzire

Credite diferențiate

1 318 000

1 318 000

1 318 000

1 318 000

1 349 000,—

1 349 000,—

102,35

2 0 1 2

Securitatea și supravegherea clădirilor

Credite diferențiate

5 928 000

5 928 000

7 101 000

7 101 000

5 147 999,47

5 147 999,47

86,84

2 0 1 3

Asigurări

Credite diferențiate

74 500

74 500

74 500

74 500

71 999,68

71 999,68

96,64

2 0 1 4

Alte cheltuieli aferente clădirilor

Credite diferențiate

170 000

170 000

170 000

170 000

183 125,11

183 125,11

107,72

Articolul 2 0 1 — Total

11 489 500

11 489 500

12 815 500

12 815 500

9 976 124,26

9 976 124,26

86,83

CAPITOLUL 2 0 — TOTAL

29 871 500

29 871 500

19 922 500

19 922 500

18 559 124,26

18 559 124,26

62,13

CAPITOLUL 2 1

2 1 0

Sisteme informatice și de telecomunicații

2 1 0 0

Tehnologia informației și comunicațiilor

Credite diferențiate

12 837 000

12 837 000

12 837 000

12 837 000

12 892 354,71

12 892 354,71

100,43

2 1 0 1

Securizarea tehnologiei informației și comunicațiilor

Credite diferențiate

13 745 000

13 745 000

10 845 750

10 845 750

5 677 532,78

5 677 532,78

41,31

Articolul 2 1 0 — Total

26 582 000

26 582 000

23 682 750

23 682 750

18 569 887,49

18 569 887,49

69,86

2 1 1

Mobilier

Credite diferențiate

200 000

200 000

200 000

200 000

370 592,—

370 592,—

185,30

2 1 2

Echipamente și instalații tehnice

Credite diferențiate

150 000

150 000

250 000

250 000

250 000,—

250 000,—

166,67

2 1 3

Transport

Credite diferențiate

200 000

200 000

300 000

300 000

300 000,—

300 000,—

150,—

CAPITOLUL 2 1 — TOTAL

27 132 000

27 132 000

24 432 750

24 432 750

19 490 479,49

19 490 479,49

71,84

CAPITOLUL 2 2

2 2 0

Conferințe, congrese și reuniuni

2 2 0 0

Organizarea de reuniuni, conferințe și congrese

Credite diferențiate

485 100

485 100

600 000

600 000

440 000,—

440 000,—

90,70

2 2 0 1

Cheltuieli de călătorie ale experților

Credite diferențiate

79 200

79 200

100 000

100 000

50 000,—

50 000,—

63,13

Articolul 2 2 0 — Total

564 300

564 300

700 000

700 000

490 000,—

490 000,—

86,83

2 2 1

Informare

2 2 1 0

Cheltuieli de documentare și cheltuieli legate de funcționarea bibliotecii

Credite diferențiate

674 685

674 685

631 500

631 500

551 620,65

551 620,65

81,76

2 2 1 1

Imagini prin satelit

Credite diferențiate

495 000

495 000

500 000

500 000

200 000,—

200 000,—

40,40

2 2 1 2

Publicații generale

Credite diferențiate

41 580

41 580

105 000

105 000

41 565,36

41 565,36

99,96

2 2 1 3

Informarea opiniei publice și manifestări publice

Credite diferențiate

232 650

232 650

150 000

150 000

147 045,66

147 045,66

63,20

Articolul 2 2 1 — Total

1 443 915

1 443 915

1 386 500

1 386 500

940 231,67

940 231,67

65,12

2 2 2

Servicii lingvistice

2 2 2 0

Traducere

Credite diferențiate

p.m.

p.m.

p.m.

p.m.

0,—

0,—

2 2 2 1

Interpretare

Credite diferențiate

579 150

579 150

690 000

690 000

1 000,—

1 000,—

0,17

Articolul 2 2 2 — Total

579 150

579 150

690 000

690 000

1 000,—

1 000,—

0,17

2 2 3

Cheltuieli diverse

2 2 3 0

Materiale de birou

Credite diferențiate

323 235

323 235

326 505

326 505

399 417,—

399 417,—

123,57

2 2 3 1

Taxe poștale

Credite diferențiate

177 210

177 210

100 000

100 000

128 000,—

128 000,—

72,23

2 2 3 2

Cheltuieli pentru studii, anchete și consultanță

Credite diferențiate

49 500

49 500

100 000

100 000

33 491,85

33 491,85

67,66

2 2 3 3

Cooperare interinstituțională

Credite diferențiate

1 846 350

1 846 350

1 650 000

1 650 000

1 399 970,—

1 399 970,—

75,82

2 2 3 4

Mutări

Credite diferențiate

148 500

148 500

150 000

150 000

200 000,—

200 000,—

134,68

2 2 3 5

Cheltuieli financiare

Credite diferențiate

19 800

19 800

20 000

20 000

19 000,—

19 000,—

95,96

2 2 3 6

Cheltuieli și costuri judiciare, daune și compensări

Credite diferențiate

42 570

42 570

43 000

43 000

187 000,—

187 000,—

439,28

2 2 3 7

Alte cheltuieli de funcționare

Credite diferențiate

9 900

9 900

10 000

10 000

0,—

0,—

0,—

2 2 3 8

Servicii de prevenire a conflictelor și de sprijin pentru mediere (prima etapă)

Credite diferențiate

p.m.

p.m.

500 000

500 000

400 000,—

400 000,—

2 2 3 9

Proiect-pilot – Institutul European al Păcii

Credite diferențiate

p.m.

p.m.

199 036,50

199 036,50

Articolul 2 2 3 — Total

2 617 065

2 617 065

2 899 505

2 899 505

2 965 915,35

2 965 915,35

113,33

2 2 4

Servicii de prevenire a conflictelor și de sprijin pentru mediere (continuare)

2 2 4 0

Servicii de prevenire a conflictelor și de sprijin pentru mediere (continuare)

Credite diferențiate

500 000

500 000

Articolul 2 2 4 — Total

500 000

500 000

CAPITOLUL 2 2 — TOTAL

5 704 430

5 704 430

5 676 005

5 676 005

4 397 147,02

4 397 147,02

77,08

Titlul 2 — Total

62 707 930

62 707 930

50 031 255

50 031 255

42 446 750,77

42 446 750,77

67,69

CAPITOLUL 2 0 —

CLĂDIRI ȘI CHELTUIELI CONEXE

CAPITOLUL 2 1 —

SISTEME INFORMATICE, ECHIPAMENTE ȘI MOBILIER

CAPITOLUL 2 2 —

ALTE CHELTUIELI DE FUNCȚIONARE

CAPITOLUL 2 0 — CLĂDIRI ȘI CHELTUIELI CONEXE

2 0 0     Clădiri

2 0 0 0   Chirii și plata anuală a chiriei pentru locațiunea pe termen lung

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

18 182 000

6 616 000

7 483 000,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere chiriile și impozitele pentru clădirile ocupate de SEAE în Bruxelles și chiria pentru sălile de reuniune, un depozit și locurile de parcare.

Acest credit este destinat să acopere, de asemenea, plata anuală a chiriei pentru locațiunea pe termen lung a clădirilor sau a părților de clădiri, în temeiul contractelor în vigoare sau al contractelor în curs de pregătire.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 alineatele (2) și (3) din Regulamentul financiar se estimează la: p.m.

2 0 0 1   Achiziția de bunuri imobile

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

p.m.

p.m.

0,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere achiziția de bunuri imobile.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 alineatele (2) și (3) din Regulamentul financiar se estimează la: p.m.

2 0 0 2   Lucrări de amenajare și de securitate

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

200 000

491 000

1 100 000,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere lucrările de amenajare, inclusiv:

studii privind adaptarea și extinderea clădirilor instituției;

lucrări de amenajare a clădirilor în scopul asigurării securității fizice și materiale a persoanelor și a bunurilor;

amenajarea și transformarea spațiilor în conformitate cu necesitățile operaționale;

adaptarea spațiilor și a instalațiilor tehnice, astfel încât acestea să respecte necesitățile și standardele de sănătate și securitate în vigoare.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 alineatele (2) și (3) din Regulamentul financiar: p.m.

Temei juridic

Directiva 89/391/CEE a Consiliului din 12 iunie 1989 privind punerea în aplicare de măsuri pentru promovarea îmbunătățirii securității și sănătății lucrătorilor la locul de muncă (JO L 183, 29.6.1989, p. 1).

2 0 1     Costuri aferente clădirilor

2 0 1 0   Curățenie și întreținere

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

3 999 000

4 152 000

3 224 000,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere următoarele costuri de curățenie și întreținere:

curățarea birourilor, a atelierelor și a magazinelor (inclusiv draperiile, perdelele, covoarele, jaluzelele etc.);

înlocuirea draperiilor, a perdelelor și a covoarelor uzate;

zugrăvit;

alte lucrări de întreținere;

repararea instalațiilor tehnice;

materiale tehnice;

contracte de întreținere a diverselor echipamente tehnice (aer condiționat, încălzire, eliminarea deșeurilor și ascensoare).

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 alineatele (2) și (3) din Regulamentul financiar: p.m.

2 0 1 1   Apă, gaz, electricitate și încălzire

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

1 318 000

1 318 000

1 349 000,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere cheltuielile cu consumul de apă, gaz, electricitate și încălzire.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 18 alineatul (1) din Regulamentul financiar: p.m.

2 0 1 2   Securitatea și supravegherea clădirilor

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

5 928 000

7 101 000

5 147 999,47

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere cheltuielile cu paza și supravegherea clădirilor ocupate de SEAE.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 alineatele (2) și (3) din Regulamentul financiar: p.m.

2 0 1 3   Asigurări

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

74 500

74 500

71 999,68

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere primele pentru contractele încheiate cu companiile de asigurare pentru clădirile ocupate de SEAE și asigurările de răspundere publică pentru vizitatorii din aceste clădiri.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 alineatele (2) și (3) din Regulamentul financiar: p.m.

2 0 1 4   Alte cheltuieli aferente clădirilor

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

170 000

170 000

183 125,11

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere celelalte cheltuieli curente aferente clădirilor (inclusiv clădirilor Cortenberg și ER), care nu sunt prevăzute la celelalte articole din prezentul capitol, în special costurile aferente ridicării deșeurilor, echipamentului de semnalizare, controalelor efectuate de organisme specializate etc.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 alineatele (2) și (3) din Regulamentul financiar: p.m.

CAPITOLUL 2 1 — SISTEME INFORMATICE, ECHIPAMENTE ȘI MOBILIER

2 1 0     Sisteme informatice și de telecomunicații

2 1 0 0   Tehnologia informației și comunicațiilor

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

12 837 000

12 837 000

12 892 354,71

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere cheltuielile aferente informațiilor neclasificate și tehnologiei comunicațiilor, în special cheltuieli legate de:

achiziționarea sau închirierea de echipamente sau software pentru sistemele și aplicațiile informatice;

asistență și formare furnizate de firmele de consultanță și servicii în domeniul informatic pentru exploatarea și dezvoltarea de sisteme și aplicații informatice, inclusiv asistența acordată utilizatorilor;

lucrări de revizie și de întreținere a echipamentelor și a sistemelor informatice și a aplicațiilor software;

furnizori de servicii de comunicații;

prețul comunicațiilor și al transmiterii datelor.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 alineatele (2) și (3) din Regulamentul financiar: p.m.

2 1 0 1   Securizarea tehnologiei informației și comunicațiilor

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

13 745 000

10 845 750

5 677 532,78

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere cheltuielile aferente securizării informațiilor neclasificate și a tehnologiei comunicațiilor, în special cheltuieli legate de:

achiziționarea sau închirierea de echipamente sau software pentru securizarea sistemelor și a aplicațiilor informatice;

asistență și formare furnizate de firmele de consultanță și servicii în domeniul informatic pentru exploatarea și dezvoltarea de sisteme și aplicații informatice, inclusiv asistența acordată utilizatorilor, lucrări de revizie și de întreținere a securizării echipamentelor și a sistemelor informatice și a aplicațiilor software;

contractarea unor servicii de securizare a comunicațiilor;

prețul securizării comunicațiilor și al transmiterii datelor.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 alineatele (2) și (3) din Regulamentul financiar: p.m.

2 1 1     Mobilier

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

200 000

200 000

370 592,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere:

achiziționarea sau înlocuirea de mobilier și mobilier specific;

închirierea de mobilier în timpul delegațiilor și al reuniunilor care nu sunt organizate în clădirile SEAE;

întreținerea și repararea mobilierului.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 alineatele (2) și (3) din Regulamentul financiar: p.m.

2 1 2     Echipamente și instalații tehnice

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

150 000

250 000

250 000,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere:

achiziționarea sau înlocuirea diverselor echipamente și instalații tehnice, fixe și mobile, în special pentru arhivare, securizare, conferințe, cantine și clădiri;

asistență tehnică și supraveghere, în special cu privire la conferințe și cantine;

închirierea echipamentelor și a instalațiilor tehnice, precum și costul lucrărilor de revizie, întreținere și reparație ale acestora.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 alineatele (2) și (3) din Regulamentul financiar: p.m.

2 1 3     Transport

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

200 000

300 000

300 000,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere, inter alia:

costurile de închiriere sau achiziționare a autoturismelor de serviciu;

costul închirierii de autoturisme atunci când este imposibilă folosirea mijloacelor de transport disponibile la SEAE, în special în timpul delegațiilor;

costurile de întreținere și reparație a autoturismelor de serviciu (achiziționarea de combustibil, anvelope etc.).

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 alineatele (2) și (3) din Regulamentul financiar: p.m.

CAPITOLUL 2 2 — ALTE CHELTUIELI DE FUNCȚIONARE

2 2 0     Conferințe, congrese și reuniuni

2 2 0 0   Organizarea de reuniuni, conferințe și congrese

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

485 100

600 000

440 000,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere cheltuielile privind:

organizarea reuniunilor informale ale Consiliului Afaceri Externe și a altor reuniuni informale,

organizarea reuniunilor de dialog politic la nivel de miniștri și de înalți funcționari;

organizarea de conferințe și de congrese;

reuniuni interne, inclusiv, atunci când este necesar, costul băuturilor răcoritoare și al gustărilor servite la ocazii speciale;

obligațiile care îi revin instituției sub formă de cheltuieli de protocol și de reprezentare.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 alineatele (2) și (3) din Regulamentul financiar: p.m.

2 2 0 1   Cheltuieli de călătorie ale experților

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

79 200

100 000

50 000,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere cheltuielile de călătorie și indemnizațiile de ședere pentru experții invitați la reuniuni sau trimiși în misiune de către SEAE.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 alineatele (2) și (3) din Regulamentul financiar: p.m.

2 2 1     Informare

2 2 1 0   Cheltuieli de documentare și cheltuieli legate de funcționarea bibliotecii

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

674 685

631 500

551 620,65

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere:

costurile de acces la baze de date documentare și statistice externe, inclusiv pentru date geografice;

abonamente la ziare, periodice, servicii de analiză a conținutului acestora și a altor publicații online; acest credit acoperă, de asemenea, orice cost privind drepturile de autor care rezultă din reproducerea și distribuția unor astfel de publicații tipărite și/sau în format electronic;

achiziționarea de cărți și de alte lucrări tipărite și/sau în format electronic pentru bibliotecă;

costul abonamentelor la agențiile de presă prin telescriptor;

costurile de legătorie și alte costuri esențiale pentru conservarea cărților și a periodicelor.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 alineatele (2) și (3) din Regulamentul financiar: p.m.

Temei juridic

Decizia 2001/80/PESC a Consiliului din 22 ianuarie 2001 de instituire a Statului Major al Uniunii Europene (JO L 27, 30.1.2001, p. 7).

2 2 1 1   Imagini prin satelit

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

495 000

500 000

200 000,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere costurile achiziționării de imagini prin satelit pentru SEAE, în special în vederea prevenirii și a gestionării situațiilor de criză.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 alineatele (2) și (3) din Regulamentul financiar: p.m.

2 2 1 2   Publicații generale

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

41 580

105 000

41 565,36

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere cheltuielile cu pregătirea, publicarea în limbile oficiale ale statelor membre, prin metode tradiționale (hârtie sau microfilm) sau prin mijloace electronice, și difuzarea publicațiilor de către SEAE, inclusiv a celor publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 alineatele (2) și (3) din Regulamentul financiar: p.m.

2 2 1 3   Informarea opiniei publice și manifestări publice

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

232 650

150 000

147 045,66

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere:

servicii audiovizuale de informare a opiniei publice cu privire la politica de afaceri externe a Uniunii Europene și la acțiunile întreprinse de Înaltul Reprezentant;

dezvoltarea și funcționarea site-ului internet al SEAE;

cheltuielile pentru publicitate și promovarea publicațiilor și a manifestărilor publice referitoare la activitățile instituției, inclusiv cele pentru personal auxiliar și cele de infrastructură;

cheltuielile pentru informarea în contextul PESA/PESC;

costul diverselor activități de informare și de manifestări publice, inclusiv al obiectelor promoționale.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 alineatele (2) și (3) din Regulamentul financiar: p.m.

2 2 2     Servicii lingvistice

2 2 2 0   Traducere

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

p.m.

p.m.

0,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere cheltuielile legate de serviciile de traducere efectuate de Secretariatul General al Consiliului și de Comisie în beneficiul SEAE.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 alineatele (2) și (3) din Regulamentul financiar: p.m.

2 2 2 1   Interpretare

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

579 150

690 000

1 000,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere serviciile prestate de interpreții Comisiei în beneficiul SEAE.

Acest credit este destinat să acopere, de asemenea, serviciile furnizate SEAE de către interpreții Comisiei cu ocazia reuniunilor Comitetului Politic și de Securitate și ale Comitetului militar, precum și a celorlalte reuniuni organizate expres în cadrul PESA/PESC.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 alineatele (2) și (3) din Regulamentul financiar: p.m.

Temei juridic

Decizia nr. 111/2007 a Secretarului General al Consiliului/Înaltului Reprezentant pentru politica externă și de securitate comună privind activitățile de interpretariat pentru Consiliul European, Consiliu și grupurile de pregătire ale Consiliului.

2 2 3     Cheltuieli diverse

2 2 3 0   Materiale de birou

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

323 235

326 505

399 417,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere:

achiziționarea de hârtie;

fotocopii și onorarii;

hârtie și materiale de birou (de uz cotidian);

materiale imprimate;

materiale pentru expedieri poștale (plicuri, hârtie de ambalat, plachete pentru mașina de francat);

materiale pentru atelierul de reproducere a documentelor (cerneală de tipografie, plăci offset, filme și substanțe chimice pentru pregătirea plăcilor).

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 alineatele (2) și (3) din Regulamentul financiar: p.m.

2 2 3 1   Taxe poștale

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

177 210

100 000

128 000,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere taxele poștale.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 alineatele (2) și (3) din Regulamentul financiar: p.m.

2 2 3 2   Cheltuieli pentru studii, anchete și consultanță

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

49 500

100 000

33 491,85

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere costul studiilor și al lucrărilor de consultanță pentru care sunt încheiate contracte în exterior cu experți cu înaltă calificare.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 alineatele (2) și (3) din Regulamentul financiar: p.m.

2 2 3 3   Cooperare interinstituțională

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

1 846 350

1 650 000

1 399 970,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere cheltuielile privind activitățile interinstituționale, în special costul cererilor de personal administrativ prezentate de către departamentele Comisiei privind gestionarea personalului, a clădirilor și a activităților SEAE.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 alineatele (2) și (3) din Regulamentul financiar: p.m.

2 2 3 4   Mutări

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

148 500

150 000

200 000,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere costul mutării și al transportului echipamentului.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 alineatele (2) și (3) din Regulamentul financiar: p.m.

2 2 3 5   Cheltuieli financiare

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

19 800

20 000

19 000,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere toate cheltuielile financiare, inclusiv cheltuielile bancare.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 alineatele (2) și (3) din Regulamentul financiar: p.m.

2 2 3 6   Cheltuieli și costuri judiciare, daune și compensări

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

42 570

43 000

187 000,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere:

sumele la plata cărora SEAE este eventual condamnat prin hotărâri pronunțate de Curtea de Justiție, Tribunal și Tribunalul Funcției Publice, precum și cheltuielile pentru angajarea unor avocați externi care să reprezinte SEAE în instanță;

costurile aferente consultanței oferite de avocați externi;

daunele și compensările pe care SEAE este eventual obligat să le plătească.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 alineatele (2) și (3) din Regulamentul financiar: p.m.

2 2 3 7   Alte cheltuieli de funcționare

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

9 900

10 000

0,—

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere:

costurile achiziționării de haine de lucru pentru personalul de serviciu auxiliar la conferințe și pentru personalul de pază și protecție, echipament de lucru pentru personalul din ateliere și cel care asigură serviciile interne, precum și costurile de reparare și întreținere a hainelor de lucru;

contribuțiile SEAE la cheltuielile unor asociații ale căror activități sunt legate în mod direct de cele ale instituțiilor Uniunii;

alte cheltuieli de funcționare neprevăzute expres la titlurile precedente;

achiziționarea de uniforme și accesorii, în special pentru personalul responsabil cu securitatea clădirilor Cortenberg și ER.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 alineatele (2) și (3) din Regulamentul financiar: p.m.

2 2 3 8   Servicii de prevenire a conflictelor și de sprijin pentru mediere (prima etapă)

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

Angajamente

Plăți

Angajamente

Plăți

Angajamente

Plăți

p.m.

p.m.

500 000

500 000

400 000,—

400 000,—

Comentarii

În 2011 și 2012, a fost pusă în aplicare o acțiune pregătitoare privind înființarea unui Grup european de sprijin pentru mediere în cadrul Serviciului European de Acțiune Externă. Această acțiune pregătitoare a fost considerată un prim pas spre consolidarea și sprijinirea durabilă a inițiativelor de mediere, mai întâi prin creșterea capacităților interne ale Uniunii, fără a exclude sprijinul adus de experții externi și contractuali.

În 2013, această linie bugetară a fost destinată să acopere:

mobilizarea personalului pentru a sprijini procesele de mediere și de dialog;

angajarea sau invitarea unor experți interni și externi în materie de mediere și dialog, ținându-se seama de lucrările în curs din cadrul Națiunilor Unite și al altor organizații în vederea stabilirii unor liste de experți;

gestionarea cunoștințelor, inclusiv prin studii și ateliere privind analiza conflictelor și experiența acumulată, elaborarea și publicarea celor mai bune practici și a unor orientări;

formarea și consolidarea capacităților interne în materie de sarcini de mediere și de dialog, precum și sensibilizarea asupra anumitor situații a angajaților care lucrează la sediul SEAE, a personalului Uniunii aflat în misiuni, a șefilor de delegații și a subordonaților acestora.

Cuantumul veniturilor alocate în conformitate cu articolul 21 alineatele (2) și (3) din Regulamentul financiar: p.m.

2 2 3 9   Proiect-pilot – Institutul European al Păcii

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

Angajamente

Plăți

Angajamente

Plăți

Angajamente

Plăți

p.m.

p.m.

199 036,50

199 036,50

Comentarii

Plecând de la Conceptul privind consolidarea capacităților UE în domeniul medierii și al dialogului din 2009, proiectul-pilot vizează analizarea și examinarea opțiunilor și a costurilor și beneficiilor conexe, pentru a răspunde în mod eficient nevoilor Uniunii în medierile de pace.

Plecând de la eforturile anterioare și curente ale IEP și ținând seama de studiile existente, inclusiv de cele provenite de la Parlamentul European, precum și de planurile de afaceri dezvoltate în acest sens, această analiză a raportului costuri-beneficii va aborda chestiuni precum posibila organizare instituțională, inclusiv structurile de costuri, sistemele de gestionare și cerințele de finanțare.

Proiectul-pilot ar trebui să analizeze în special posibilitățile de a optimiza potențialul capacităților de care dispun SEAE, alte instituții ale Uniunii, Institutul pentru Studii de Securitate al Uniunii Europene, Colegiul European de Securitate și Apărare, statele membre și entitățile lor naționale angajate în medierile de pace, precum și alte părți interesate și de a crea sinergii cu acestea.

Obiectivele IEP ar trebui să se bazeze pe valorile fundamentale și pe obiectivele Uniunii, așa cum sunt definite în tratate.

Fără a aduce atingere rezultatelor proiectului-pilot, sarcinile IEP ar putea include activități de conciliere, cercetare, formare profesională, mediere și diplomație informală destinate să prevină și să soluționeze pașnic conflictele; experiențele acumulate și cele mai bune practici referitoare la realizarea și gestionarea misiunilor relevante ale Uniunii; și comunicarea cu comunitatea academică, de cercetare și nonguvernamentală mai largă și sensibilizarea publicului în aceste domenii. Studiul din cadrul proiectului-pilot ar trebui să se concentreze în special pe modul în care un eventual institut independent ar putea să consolideze capacitățile din aceste domenii ale SEAE și ale UE în ansamblul său și, în același timp, să optimizeze resursele existente în cooperare cu instituțiile relevante ale UE.

Temei juridic

Proiect-pilot în sensul articolului 54 alineatul (2) din Regulamentul (UE, Euratom) nr. 966/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 octombrie 2012 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii și de abrogare a Regulamentului (CE, Euratom) nr. 1605/2002 al Consiliului (JO L 298, 26.10.2012, p. 1).

2 2 4     Servicii de prevenire a conflictelor și de sprijin pentru mediere (continuare)

2 2 4 0   Servicii de prevenire a conflictelor și de sprijin pentru mediere (continuare)

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

Angajamente

Plăți

Angajamente

Plăți

Angajamente

Plăți

500 000

500 000

Comentarii

În bugetul pentru 2012, a fost introdusă, printr-un nou post bugetar 2 2 3 8, dotat cu credite diferențiate, o acțiune pregătitoare pentru înființarea unui grup european de sprijin pentru mediere în cadrul SEAE. Aceasta a continuat în 2013, la același post, tot cu credite diferențiate, în cadrul serviciilor de prevenire a conflictelor și de sprijin pentru mediere.

În 2014, se va continua aceeași activitate, în cadrul acestui nou articol 2 2 4, dotat cu credite nediferențiate.

TITLUL 3

DELEGAȚII

Articolul

Postul

Rubrică

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

%

2012/2014

CAPITOLUL 3 0

3 0 0

Delegații

3 0 0 0

Remunerații și alte drepturi ale personalului statutar

Credite nediferențiate

103 417 857

106 608 000

101 585 922,93

98,23

3 0 0 1

Personal extern și servicii externe

Credite nediferențiate

59 835 029

62 239 106

56 339 694,36

94,16

3 0 0 2

Alte cheltuieli cu personalul

Credite nediferențiate

19 035 000

21 407 000

21 490 472,31

112,90

3 0 0 3

Clădiri și cheltuieli conexe

Credite nediferențiate

103 062 000

99 642 000

100 877 596,10

97,88

3 0 0 4

Alte cheltuieli administrative

Credite nediferențiate

20 379 000

23 053 000

21 441 165,51

105,21

3 0 0 5

Contribuția Comisiei pentru delegații

Credite nediferențiate

p.m.

p.m.

263 653 682,22

Articolul 3 0 0 — Total

305 728 886

312 949 106

565 388 533,43

184,93

CAPITOLUL 3 0 — TOTAL

305 728 886

312 949 106

565 388 533,43

184,93

Titlul 3 — Total

305 728 886

312 949 106

565 388 533,43

184,93

CAPITOLUL 3 0 —

DELEGAȚII

CAPITOLUL 3 0 — DELEGAȚII

3 0 0     Delegații

3 0 0 0   Remunerații și alte drepturi ale personalului statutar

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

103 417 857

106 608 000

101 585 922,93

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere următoarele cheltuieli suportate în cadrul delegațiilor Uniunii Europene din afara teritoriului Uniunii și al delegațiilor de pe lângă organizațiile internaționale situate pe teritoriul Uniunii în legătură cu funcționarii și cu personalul temporar care ocupă un post înscris în schema de personal:

salariile de bază, indemnizațiile și alocațiile aferente salariilor;

asigurarea pentru accident, asigurarea de sănătate și alte cheltuieli aferente asigurărilor sociale;

asigurarea de șomaj pentru agenții temporari și plățile care urmează să fie efectuate în vederea constituirii sau a menținerii drepturilor lor de pensie în țara de origine;

alte alocații și indemnizații;

orele suplimentare;

efectul coeficienților corectori aplicabili remunerațiilor;

efectul eventualelor ajustări ale remunerațiilor aprobate de către Consiliu în cursul exercițiului financiar.

Cuantumul veniturilor alocate în temeiul articolului 21 alineatele (2) și (3) din Regulamentul financiar se estimează la: p.m.

Temei juridic

Regimul aplicabil celorlalți agenți ai Uniunii Europene.

Norme privind numirea și remunerarea și alte condiții financiare adoptate de către SEAE.

Directiva 2000/78/CE a Consiliului din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă (JO L 303, 2.12.2000, p. 16).

Codul de bună practică pentru încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap adoptat de Parlamentul European prin Decizia Biroului din 22 iunie 2005.

Regulamentul (UE, Euratom) nr. 966/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 octombrie 2012 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii și de abrogare a Regulamentului (CE, Euratom) nr. 1605/2002 al Consiliului (JO L 298, 26.10.2012, p. 1).

3 0 0 1   Personal extern și servicii externe

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

59 835 029

62 239 106

56 339 694,36

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere următoarele cheltuieli suportate în cadrul delegațiilor Uniunii Europene din afara Uniunii și al delegațiilor de pe lângă organizațiile internaționale situate pe teritoriul Uniunii:

remunerațiile agenților locali și/sau ale agenților contractuali, precum și cheltuielile și beneficiile sociale care revin angajatorului;

contribuțiile angajatorului la sistemul de asigurări sociale complementar pentru agenții locali;

prestațiile personalului pus la dispoziție de agenți de muncă temporară și ale personalului independent.

Cuantumul veniturilor alocate în temeiul articolului 21 alineatele (2) și (3) din Regulamentul financiar se estimează la: p.m.

Temei juridic

Regimul aplicabil celorlalți agenți ai Uniunii Europene.

3 0 0 2   Alte cheltuieli cu personalul

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

19 035 000

21 407 000

21 490 472,31

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere următoarele cheltuieli suportate în cadrul delegațiilor Uniunii Europene din afara Uniunii și al delegațiilor de pe lângă organizațiile internaționale situate pe teritoriul Uniunii:

cheltuielile legate de numirea în post a unor tineri experți (absolvenți de universitate) în delegațiile Uniunii Europene;

costurile seminariilor organizate pentru tineri diplomați din statele membre și din țările terțe;

cheltuielile de detașare sau repartizare temporară pe lângă delegații a unor funcționari din statele membre;

indemnizațiile de instalare și de reinstalare pentru funcționarii care trebuie să își schimbe reședința după începerea activității sau în urma unui transfer la un nou loc de muncă, precum și în momentul încetării definitive a activității, urmată de stabilirea într-o altă localitate;

cheltuielile de deplasare pentru funcționari (inclusiv pentru membrii familiilor acestora) la începerea activității, cu ocazia unui transfer care implică schimbarea locului de muncă sau la părăsirea instituției;

cheltuielile cu mutarea în cazul schimbării reședinței la începerea activității, în urma unui transfer la un alt loc de muncă, precum și în momentul părăsirii instituției, urmată de stabilirea într-o altă localitate;

cheltuieli și indemnizații diverse aferente celorlalți agenți, inclusiv consultații juridice;

cheltuieli ocazionate de procedurile de recrutare a funcționarilor, a agenților temporari, a agenților contractuali și a personalului local, inclusiv costurile de publicare, cheltuielile de călătorie și de ședere și asigurarea împotriva accidentelor pentru candidații convocați la examinări și interviuri, costurile legate de organizarea de teste colective de recrutare și de examinările medicale prealabile angajării,

achiziționarea, înlocuirea, transformarea și întreținerea echipamentelor medicale instalate în delegații;

cheltuielile aferente controlului medical anual al funcționarilor, al agenților contractuali și al personalului local, inclusiv analizele și testele care fac parte din acest control, costurile consilierilor medicali și dentari, precum și costurile legate de politica privind SIDA la locul de muncă;

activități culturale și inițiative de încurajare a contactelor sociale între personalul expatriat și cel local;

indemnizația fixă acordată funcționarilor care suportă în mod regulat cheltuieli de reprezentare în virtutea atribuțiilor care le revin, precum și rambursarea costurilor suportate de funcționarii Comisiei abilitați să reprezinte Comisia și/sau SEAE în interesul serviciului și în cadrul activităților acestora (în cazul delegațiilor de pe teritoriul Uniunii, o parte din cheltuielile de cazare va fi acoperită de indemnizația de reprezentare);

cheltuielile de deplasare, diurnele pentru delegații și cheltuielile ocazionale sau excepționale suportate de funcționari sau agenți în cadrul delegațiilor la care participă;

cheltuieli de călătorie și diurne pentru candidații înscriși pe lista de rezervă chemați pentru formare înainte de începerea activității;

cheltuielile de transport și indemnizațiile zilnice aferente evacuărilor sanitare;

cheltuielile generate de situațiile de criză, inclusiv cheltuielile de deplasare și de cazare și diurnele;

cheltuielile de formare generală și lingvistică destinată îmbunătățirii competențelor personalului și a performanței instituției;

onorarii destinate experților angajați pentru a identifica nevoile de formare, a concepe, a elabora și a derula cursurile, precum și pentru a evalua și monitoriza rezultatele;

onorarii destinate consultanților în diverse domenii, în special metode de organizare, planificare, gestionare, strategie, asigurarea calității și gestionarea personalului;

cheltuieli aferente conceperii, desfășurării și evaluării formării organizate de instituție sub formă de cursuri, seminare și conferințe (formatori/oratori și cheltuielile de deplasare și de ședere ale acestora, precum și materialul didactic);

cheltuieli legate de aspectele practice și logistice ale organizării de cursuri, inclusiv spațiile de desfășurare, transportul și închirierea echipamentului pentru instruire și seminarii locale și regionale, precum și costuri diverse, cum ar fi băuturi răcoritoare și gustări;

costul de participare la conferințe și simpozioane, precum și abonamentele la asociațiile profesionale și științifice;

cheltuielile de formare privind publicațiile și informarea, site-urile internet corespunzătoare și achiziționarea de material didactic, abonamentele și licențele pentru învățământul la distanță, cărți, presă și produse multimedia.

3 0 0 3   Clădiri și cheltuieli conexe

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

103 062 000

99 642 000

100 877 596,10

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere următoarele cheltuieli suportate în cadrul delegațiilor Uniunii Europene din afara Uniunii și al delegațiilor de pe lângă organizațiile internaționale situate pe teritoriul Uniunii:

indemnizații de cazare temporară și diurne pentru funcționari, agenți temporari și contractuali;

în ceea ce privește alte cheltuieli aferente clădirilor delegațiilor din afara Uniunii:

pentru toate clădirile sau părțile din clădirile ocupate de birourile delegațiilor din afara Uniunii sau de funcționarii numiți în post în afara Uniunii: chirii (inclusiv cazare temporară) și taxe, prime de asigurare, cheltuieli de renovare și cheltuieli pentru reparații capitale, cheltuieli legate de securitatea persoanelor și a bunurilor (cifruri, case de bani, grilaje etc.);

pentru toate clădirile sau părțile din clădirile ocupate de birourile delegațiilor din afara Uniunii și reședințele delegaților: cheltuieli cu consumul de apă, gaz, electricitate și cu încălzirea, cheltuieli de întreținere și reparații, de manipulare, de renovare și alte cheltuieli curente (taxe locale de întreținere a străzilor și de salubritate și achiziționarea materialului de semnalizare);

în ceea ce privește chiriile și alte cheltuieli privind clădirile de pe teritoriul Uniunii:

pentru toate clădirile sau părțile din clădirile ocupate de birourile delegațiilor: chirii; cheltuieli cu consumul de apă, gaz, electricitate și încălzirea; prime de asigurare; întreținere și reparații; renovare și reparații capitale; cheltuieli legate de securitate, în special contractele de supraveghere, precum și închirierea și reîncărcarea extinctoarelor; achiziționarea și întreținerea echipamentelor de luptă împotriva incendiilor și reînnoirea echipamentelor funcționarilor pompieri voluntari; costurile inspecțiilor legale etc.;

pentru clădirile sau părțile din clădirile ocupate de funcționari: rambursarea cheltuielilor aferente securizării locuințelor;

cheltuieli aferente achiziționării de terenuri construibile și de clădiri (cumpărare sau închiriere-cumpărare) sau construcției de birouri sau locuințe, inclusiv costurile studiilor preliminare și onorariile diverse.

Regulamentul (UE, Euratom) nr. 966/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 octombrie 2012 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii și de abrogare a Regulamentului (CE, Euratom) nr. 1605/2002 al Consiliului (JO L 298, 26.10.2012, p. 1) a introdus la articolul 203 posibilitatea ca instituțiile să acopere cheltuielile legate de achiziționarea de bunuri prin intermediul împrumuturilor. Acest post va acoperi cheltuielile generate de astfel de credite (suma principală și dobânzile) pentru dobândirea de bunuri imobile pentru delegații.

Cuantumul veniturilor alocate în temeiul articolului 21 alineatele (2) și (3) din Regulamentul financiar se estimează la: p.m.

3 0 0 4   Alte cheltuieli administrative

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

20 379 000

23 053 000

21 441 165,51

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere următoarele cheltuieli suportate în cadrul delegațiilor Uniunii Europene din afara Uniunii și al delegațiilor de pe lângă organizațiile internaționale situate pe teritoriul Uniunii:

achiziționarea, închirierea, leasingul, întreținerea și repararea mobilierului și a echipamentelor, în special a materialelor audiovizuale, de arhivare, de tipărire, de bibliotecă, de interpretare și a echipamentelor de birou specializate (fotocopiatoare, mașini de citire și copiere, faxuri etc.), precum și achiziționarea documentației și a materialelor aferente acestor echipamente;

achiziționarea, întreținerea și repararea echipamentelor tehnice, precum generatoarele, aparatele de climatizare etc., și cheltuielile aferente instalării și echipării cu material cu caracter social în delegații;

achiziționarea, înlocuirea, închirierea, leasingul, întreținerea și repararea vehiculelor, inclusiv a utilajelor;

primele de asigurare pentru vehicule;

cumpărarea de cărți, documente și alte publicații neperiodice, inclusiv actualizările, precum și abonamente la ziare, periodice și publicații diverse și costurile de legare și alte cheltuieli necesare pentru conservarea periodicelor;

abonamente la agenții de presă;

achiziționarea de hârtie, plicuri, materiale de birou și materiale pentru imprimerie, precum și anumite lucrări de tipărire încredințate unor furnizori externi;

costurile legate de transportul și achitarea taxelor vamale pentru echipamente, cumpărarea și curățarea uniformelor pentru portari, șoferi etc., diverse tipuri de asigurări (în special răspundere civilă față de terți și asigurarea împotriva furturilor), cheltuieli aferente reuniunilor interne (băuturi, gustări servite la ocazii speciale);

costurile studiilor, ale analizelor și ale consultărilor legate de funcționarea administrativă a delegațiilor și toate celelalte cheltuieli de funcționare care nu sunt prevăzute în mod special la celelalte posturi din acest articol;

cheltuieli de francare și de expediere a corespondenței, a rapoartelor și a publicațiilor, precum și pentru coletele poștale și de altă natură expediate pe cale aeriană, terestră, maritimă sau feroviară;

costul valizei diplomatice;

toate cheltuielile privind mobilierul și echipamentele pentru locuințele puse la dispoziția funcționarilor;

achiziționarea, închirierea sau leasingul echipamentelor de procesare a datelor (calculatoare, terminale, minicalculatoare, periferice, dispozitive de conectare) și ale programelor aferente;

prestațiile de servicii contractate pe lângă furnizori externi, în special pentru dezvoltarea, întreținerea și depanarea sistemelor informatice din delegații;

achiziționarea, închirierea sau leasingul echipamentelor pentru reproducerea informației pe hârtie, precum imprimante și scanere;

achiziționarea, închirierea sau leasingul centralelor și al repartitoarelor telefonice și al echipamentelor de transmisie a datelor, precum și al software-ului aferent;

taxa de abonament și costurile aferente comunicațiilor prin cablu sau radio (telefon, telegraf, telex, fax), precum și cheltuieli privind rețelele de transmitere de date, serviciile telematice etc. și achiziționarea anuarelor;

instalarea, configurarea, întreținerea, sprijinul, asistența, documentația și materialele pentru aceste echipamente;

eventualele cheltuieli privind operațiunile de securitate activă din cadrul delegațiilor în caz de urgență;

toate cheltuielile financiare, inclusiv cheltuielile bancare;

ajustările aferente conturilor de avans, atunci când ordonatorul de credite a luat toate măsurile necesare pentru rezolvarea situației și când cheltuiala implicată de ajustare nu poate fi înregistrată în altă linie specifică a bugetului;

ajustările aferente situațiilor în care o creanță este stinsă total sau parțial după ce a fost înregistrată în contabilitate drept venit (în special în cazul unei compensări cu o datorie);

ajustările aferente cazurilor în care nu a fost recuperat TVA-ul și nu mai este posibil să se înregistreze suma corespunzătoare în linia aferentă cheltuielii principale;

pentru orice fel de dobândă aferentă cazurilor de mai sus, atunci când dobânda nu poate fi înregistrată în altă linie specifică a bugetului;

Acest post este, de asemenea, destinat să includă, dacă este cazul, un credit menit să acopere eventualele pierderi cauzate de lichidarea sau încetarea activităților unei bănci la care Comisia deține conturi de avans.

Acest post poate finanța costurile suportate de către delegații în cadrul cooperării locale cu statele membre, în special în contextul unei crize.

Cuantumul veniturilor alocate în temeiul articolului 21 alineatele (2) și (3) din Regulamentul financiar se estimează la: p.m.

Temei juridic

Decizia 2010/427/UE a Consiliului din 26 iulie 2010 privind organizarea și funcționarea Serviciului European de Acțiune Externă (JO L 201, 3.8.2010, p. 30) și, în special, articolul 5 alineatul (10).

3 0 0 5   Contribuția Comisiei pentru delegații

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

p.m.

p.m.

263 653 682,22

Comentarii

Eventualele venituri din contribuția Comisiei sau a Fondului european de dezvoltare (FED) la costurile ocazionate în delegații de prezența personalului Comisiei pot duce la deschiderea de credite suplimentare în conformitate cu articolul 21 din Regulamentul financiar.

Acest credit este destinat să acopere următoarele cheltuielile pentru personalul Comisiei, inclusiv personalul Comisiei finanțat din FED, care ocupă posturi în delegațiile Uniunii Europene din afara Uniunii și în delegațiile de pe lângă organizații internaționale situate pe teritoriul Uniunii:

salarii și cheltuieli conexe salariilor pentru agenții locali (și pentru personalul pus la dispoziție de agenți de muncă temporară);

partea de cheltuieli acoperită de posturile 3 0 0 0 (Remunerații și alte drepturi ale personalului statutar), 3 0 0 1 (Personal extern și servicii externe), 3 0 0 2 (Alte cheltuieli cu personalul), 3 0 0 3 (Clădiri și cheltuieli conexe) și 3 0 0 4 (Alte cheltuieli administrative) pentru personalul menționat.

În plus, acest credit poate acoperi alte cheltuieli, cum ar fi activități de presă și informative, efectuate pe baza acordurilor privind nivelul serviciilor încheiate cu alte instituții.

Cuantumul veniturilor alocate în temeiul articolului 21 alineatele (2) și (3) din Regulamentul financiar se estimează la 250 000 000 EUR.

TITLUL 10

ALTE CHELTUIELI

Articolul

Postul

Rubrică

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

%

2012/2014

CAPITOLUL 10 0

p.m.

p.m.

0,—

CAPITOLUL 10 0 — TOTAL

p.m.

p.m.

0,—

CAPITOLUL 10 1

p.m.

p.m.

CAPITOLUL 10 1 — TOTAL

p.m.

p.m.

Titlul 10 — Total

p.m.

p.m.

0,—

TOTAL GENERAL

518 628 447

508 762 493

747 918 581,64

144,21

CAPITOLUL 10 0 —

CREDITE PROVIZORII

CAPITOLUL 10 1 —

REZERVĂ PENTRU CHELTUIELI NEPREVĂZUTE

CAPITOLUL 10 0 — CREDITE PROVIZORII

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

p.m.

p.m.

0,—

Comentarii

Creditele din cadrul acestui capitol sunt provizorii și pot fi folosite numai după transferarea lor către alte capitole, în conformitate cu Regulamentul financiar.

Regulamentul (UE, Euratom) nr. 966/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 octombrie 2012 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii și de abrogare a Regulamentului (CE, Euratom) nr. 1605/2002 al Consiliului (JO L 298, 26.10.2012, p. 1).

CAPITOLUL 10 1 — REZERVĂ PENTRU CHELTUIELI NEPREVĂZUTE

Credite 2014

Credite 2013

Execuție 2012

p.m.

p.m.

Comentarii

Acest credit este destinat să acopere cheltuielile neprevăzute care sunt generate de deciziile bugetare adoptate în cursul exercițiului financiar.

PERSONAL

Secțiunea X – Serviciul European de Acțiune Externă

Grupe de funcții și gradul

2014 (81)

2013 (82)

Posturi permanente

Posturi temporare

De transferat la SEAE

Posturi permanente

Posturi temporare

AD 16

7

12

AD 15

29

38

AD 14

119

119

AD 13

198

198

AD 12

185

185

AD 11

69

69

AD 10

78

78

AD 9

83

82

AD 8

44

44

AD 7

70

56

AD 6

42

36

AD 5

44

33

Total AD

968

0

950

0

AST 11

31

31

AST 10

27

27

AST 9

51

51

AST 8

57

1

57

1

AST 7

98

102

AST 6

95

112

AST 5

109

120

AST 4

58

58

AST 3

58

55

AST 2

68

68

AST 1

40

38

AST total

692

1

719

1

AST/SC 6

AST/SC 5

AST/SC 4

AST/SC 3

AST/SC 2

AST/SC 1

AST/SC total

Total general

1 660  (81)

1

1 669  (82)

1

Total efective

1 661

1 670

(1)  Cifrele din această coloană corespund cifrelor din bugetul 2013 (JO L 66, 8.3.2013, p. 1), la care se adaugă bugetele rectificative nr. 1-9/2013.

(2)  Articolul 301 alineatul (1) al treilea paragraf din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene prevede: „Veniturile și cheltuielile bugetare trebuie să fie echilibrate.”

(3)  Cifrele din această coloană corespund cifrelor din bugetul 2013 (JO L 66, 8.3.2013, p. 1), la care se adaugă bugetele rectificative nr. 1-9/2013.

(4)  Resursele proprii pentru bugetul pe 2014 sunt calculate pe baza previziunilor bugetare adoptate la cea de a 157-a reuniune a Comitetului consultativ privind resursele proprii din 16 mai 2013.

(5)  Articolul 310 alineatul (1) al treilea paragraf din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene prevede: „Veniturile și cheltuielile bugetare trebuie să fie echilibrate.”

(6)  Baza care trebuie folosită nu depășește 50 % din VNB.

(7)  Calculul ratelor: (99 767 305 073) / (134 994 014 000) = 0,73904984463237.

(8)  Procentaje rotunjite.

(9)  Valoarea cheltuielilor legate de extindere corespunde cheltuielilor totale alocate în zece state membre care au aderat la Uniune la 1 mai 2004 și în cele două state membre care au aderat la Uniune la 1 ianuarie 2007, cu excepția plăților agricole directe și a cheltuielilor legate de piață, precum și acea parte a cheltuielilor pentru dezvoltare rurală provenite din FEOGA, secțiunea Garantare. Această sumă se deduce din totalul cheltuielilor alocate pentru ca acele cheltuieli care erau nediminuate înainte de extindere să rămână la fel și după aceasta.

(10)  „Avantajul Regatului Unit” corespunde efectelor care decurg pentru Regatul Unit din trecerea la TVA redusă și introducerea resursei proprii bazate pe PNB/VNB.

(11)  Aceste câștiguri excepționale corespund câștigurilor nete ale Regatului Unit care rezultă din creșterea – de la 10 % la 25 % la 1 ianuarie 2001 – a procentajului de resurse proprii tradiționale reținut de statele membre pentru acoperirea costurilor legate de colectarea resurselor proprii tradiționale.

(12)  p.m. (resurse proprii + alte venituri = total venituri = total cheltuieli); (133 960 184 723 + 1 544 428 277 = 135 504 613 000 = 135 504 613 000).

(13)  Total resurse proprii ca procentaj din VNB: (133 960 184 723) / (13 499 401 400 000) = 0,99 %; plafonul de resurse proprii ca procentaj din VNB: 1,23 %.

(14)  Aceste credite reprezintă sumele totale înscrise la posturile 2 0 0 0 (chirie), 2 0 0 1 (plata anuală a chiriei pentru locațiunea pe termen lung) și 2 0 0 3 (achiziție de bunuri imobile).

(15)  Aceste credite reprezintă sumele totale înscrise la posturile 2 0 0 0 (chirie), 2 0 0 1 (plata anuală a chiriei pentru locațiunea pe termen lung) și 2 0 0 3 (achiziție de bunuri imobile).

(16)  Valoare contabilă netă la data situației financiare stabilite la 31 decembrie 2008.

(17)  Acest credit reprezintă totalul sumelor înscrise la posturile 2 0 0 0 și 3 1 0 0 (chirie).

(18)  Acest credit reprezintă totalul sumelor înscrise la posturile 2 0 0 0 și 3 1 0 0 (chirie).

(19)  Valoare contabilă netă la data situației financiare stabilite la 31 decembrie 2008.

(20)  Inclusiv contribuția Comisiei pentru delegațiile Uniunii și costurile legate de cheltuielile pentru infrastructura administrativă destinată politicii de cercetare.

(21)  Sume provizorii. Sumele finale vor fi luate în considerare în situațiile financiare pe 2013.

(22)  Contribuția Comisiei pentru delegațiile Uniunii.

(23)  Valoare contabilă netă înscrisă în situațiile financiare la 31 decembrie 2012 pentru anexele „A”, „B” și „C” și pentru complexul imobiliar al noului Palat (fostul Palat renovat, inelul, două turnuri și galeria de legătură) care face obiectul unor contracte de leasing imobiliar.

(24)  Contract de locațiune pe termen lung cu opțiune de cumpărare. Valoare netă înscrisă în bilanț la 31 decembrie 2010.

(25)  Contract de locațiune pe termen lung cu opțiune de cumpărare. Valoare netă înscrisă în bilanț la 31 decembrie 2010.

(26)  Situația la 31 decembrie 2011. Clădirile delegațiilor Uniunii au fost transferate la Serviciul European de Acțiune Externă la 1 ianuarie 2011.

(27)  Situația la 31 decembrie 2011. Clădirile delegațiilor Uniunii au fost transferate Serviciului European de Acțiune Externă la 1 ianuarie 2011.

(28)  Sume provizorii. Sumele finale vor fi luate în considerare în situațiile financiare pe 2013.

(29)  Contract de locațiune pe termen lung cu opțiune de cumpărare.

(30)  Contract de locațiune pe termen lung cu opțiune de cumpărare.

(31)  Contract de locațiune pe termen lung cu opțiune de cumpărare.

(32)  Contract de locațiune pe termen lung cu opțiune de cumpărare.

(33)  Contract de locațiune pe termen lung cu opțiune de cumpărare (ex. Marie de Bourgogne).

(34)  Contract de locațiune pe termen lung cu opțiune de cumpărare.

(35)  Contract de locațiune pe termen lung cu opțiune de cumpărare.

(36)  Contract de locațiune pe termen lung cu opțiune de cumpărare.

(37)  Contract de locațiune pe termen lung cu opțiune de cumpărare.

(38)  Contract de locațiune pe termen lung cu opțiune de cumpărare.

(39)  Contract de locațiune pe termen lung cu opțiune de cumpărare.

(40)  Contract de locațiune pe termen lung cu opțiune de cumpărare (ocupat parțial de OLAF).

(41)  Contract de locațiune pe termen lung cu opțiune de cumpărare.

(42)  Contract de locațiune pe termen lung cu opțiune de cumpărare.

(43)  Contract de locațiune pe termen lung cu opțiune de cumpărare.

(44)  Contract de locațiune pe termen lung cu opțiune de cumpărare.

(45)  Contract de locațiune pe termen lung cu opțiune de cumpărare.

(46)  Contract de locațiune pe termen lung cu opțiune de cumpărare.

(47)  Contract de locațiune pe termen lung cu opțiune de cumpărare.

(48)  Locațiune/cumpărare.

(49)  Clădirile delegațiilor Uniunii au fost transferate Serviciului European de Acțiune Externă la 1 ianuarie 2011.

(50)  Clădirile serviciilor externe includ 30 de clădiri de birouri, 28 de reședințe de șefi de delegație, 25 de reședințe pentru personal, un spațiu de parcare și două loturi de teren.

(51)  Situația la 31 decembrie 2011. Clădirile delegațiilor Uniunii au fost transferate Serviciului European de Acțiune Externă la 1 ianuarie 2011.

(52)  Din care cinci promovări ad personam (trei AD 14 în AD 15, un AST 10 în AST 11 și un AST 4 în AST 5) acordate în cazuri excepționale unor funcționari merituoși.

(53)  Rezerva pentru cheltuieli neprevăzute pentru funcționari detașați în interes de serviciu, care nu sunt incluși în totalul general.

(54)  Un AD 5 și patru AST 3 (formare profesională) plus două AD 5 și două AST 1 (traducere) sunt înscrise în rezerva schemei de personal, fără credite alocate.

(55)  Din care trei promovări ad personam (trei AD 14 în AD 15) acordate în cazuri excepționale unor funcționari merituoși.

(56)  Rezerva pentru cheltuieli neprevăzute pentru funcționari detașați în interes de serviciu, care nu sunt incluși în totalul general.

(57)  În schema de personal a Parlamentului pot fi create până la 80 de posturi în urma rezultatului pozitiv al negocierilor dintre Parlament, CESE și CoR privind viitoarea cooperare interinstituțională. Transferul treptat de posturi de la CESE și CoR depinde de încheierea unui acord final între cele trei instituții.

(58)  Dintre care patru AD 16 ad personam.

(59)  Dintre care șapte AD 15 ad personam.

(60)  Dintre care patru AD 16 ad personam.

(61)  Dintre care șapte AD 15 ad personam.

(62)  Din care un AD 15 ad personam.

(63)  Din care un AD 15 ad personam.

(64)  Din care un AD 15 ad personam.

(65)  Din care un AD 15 ad personam.

(66)  Din care un AD 14 ad personam.

(67)  Din care un AD 14 ad personam.

(68)  Nu include rezerva pentru cheltuieli neprevăzute, fără credite alocate, pentru funcționarii detașați pe lângă membrii Curții de Justiție, ai Tribunalului sau ai Tribunalului Funcției Publice (6 AD 12, 12 AD 11, 18 AD 10, 9 AD 7, 11 AST 6, 17 AST 5, 21 AST 4 și 8 AST 3).

(69)  Nu include rezerva virtuală, fără acordare de credite, pentru funcționarii detașați pe lângă membrii Curții de Justiție, ai Tribunalului sau ai Tribunalului Funcției Publice (6 AD 12, 12 AD 11, 18 AD 10, 9 AD 7, 11 AST 6, 17 AST 5, 21 AST 4 și 8 AST 3).

(70)  Ocuparea cu jumătate de normă a anumitor posturi poate fi compensată prin angajarea altor agenți în limita numărului de posturi astfel eliberate pe categorii.

(71)  Ocuparea cu jumătate de normă a anumitor posturi poate fi compensată prin angajarea altor agenți în limita numărului de posturi astfel eliberate pe categorii.

(72)  Gradele efective cu care vor fi ocupate posturile alocate cabinetelor vor fi determinate după aceleași criterii de încadrare în grad ca și cele utilizate pentru funcționarii recrutați înainte de 1 mai 2004.

(73)  Dintre care un post AD 15 ad personam.

(74)  Dintre care un post AD 14 ad personam.

(75)  Reclasificări într-o categorie superioară prevăzute pentru 2013.

(76)  Aderarea Croației (din iulie 2013).

(77)  Anularea a 9 posturi (2013).

(78)  Reclasificări într-o categorie superioară prevăzute pentru 2014.

(79)  Anularea a 9 posturi (2014).

(80)  Această cifră nu include rezerva virtuală, fără credite alocate, pentru funcționarii detașați în cadrul cabinetelor (1 AD 14, 2 AD 13, 5 AD 12, 5 AD 11, 12 AD 10, 2 AD 9, 6 AD 8, 1 AD 6, 1 AST 11, 1 AST 10, 1 AST 9, 1 AST 8, 4 AST 7, 10 AST 6, 8 AST 5, 9 AST 4, 4 AST 3, 2 AST 2 și 3 AST 1).

(81)  Nu este autorizată nicio numire ad personam sau un alt tip de numire, în plus față de schema de personal.

(82)  În schema de personal sunt acceptate următoarele numiri ad personam: 2 AD 15 devin AD 16; 3 AD 14 devin AD 15; 1 AD 13 devine AD 14.

Top