Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 32013R0160

    Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 160/2013 al Comisiei din 21 februarie 2013 de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 162/2003, (CE) nr. 971/2008, (UE) nr. 1118/2010, (UE) nr. 169/2011 și a Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 888/2011 în ceea ce privește numele titularului autorizației pentru diclazurilul din hrana pentru animale Text cu relevanță pentru SEE

    JO L 49, 22.2.2013, p. 50–51 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

    Acest document a fost publicat într-o ediţie specială (HR)

    Legal status of the document In force

    ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_impl/2013/160/oj

    22.2.2013   

    RO

    Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

    L 49/50


    REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) NR. 160/2013 AL COMISIEI

    din 21 februarie 2013

    de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 162/2003, (CE) nr. 971/2008, (UE) nr. 1118/2010, (UE) nr. 169/2011 și a Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 888/2011 în ceea ce privește numele titularului autorizației pentru diclazurilul din hrana pentru animale

    (Text cu relevanță pentru SEE)

    COMISIA EUROPEANĂ,

    având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

    având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1831/2003 al Parlamentului European și al Consiliului din 22 septembrie 2003 privind aditivii din hrana animalelor (1), în special articolul 13 alineatul (3),

    întrucât:

    (1)

    Janssen Pharmaceutica NV a depus, în conformitate cu articolul 13 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003, o cerere de modificare a numelui titularului autorizației în ceea ce privește Regulamentele (CE) nr. 162/2003 al Comisiei din 30 ianuarie 2003 privind autorizarea unui aditiv în hrana animalelor (2), (CE) nr. 971/2008 al Comisiei din 3 octombrie 2008 privind o nouă utilizare a unui coccidiostatic ca aditiv în hrana animalelor (3), (UE) nr. 1118/2010 al Comisiei din 2 decembrie 2010 privind autorizarea diclazurilului ca aditiv pentru hrana puilor pentru îngrășat (titularul autorizației: Janssen Pharmaceutica N.V.) și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 2430/1999 (4), (UE) nr. 169/2011 din 23 februarie 2011 privind autorizarea diclazurilului ca aditiv pentru hrana bibilicilor (titularul autorizației: Janssen Pharmaceutica N.V.) (5) și Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 888/2011 al Comisiei din 5 septembrie 2011 privind autorizarea diclazurilului ca aditiv pentru hrana curcanilor pentru îngrășare (titularul autorizației: Janssen Pharmaceutica N.V.) și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 2430/1999 (6).

    (2)

    Solicitantul arată că, începând cu 7 iulie 2011, Janssen Animal Health, o divizie a Janssen Pharmaceutica NV, a fost achiziționată de Eli Lilly and Company Ltd., care deține acum drepturile de comercializare pentru aditivul diclazuril. Solicitantul a prezentat date relevante în sprijinul cererii sale.

    (3)

    Schimbarea propusă a condițiilor autorizației este de natură pur administrativă și nu implică necesitatea unei noi evaluări a aditivului în cauză. Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară a fost informată cu privire la cerere.

    (4)

    Este necesară modificarea condițiilor autorizațiilor, pentru a permite Eli Lilly and Company Ltd. să-și exercite drepturile de comercializare.

    (5)

    Prin urmare, Regulamentele (CE) nr. 162/2003, (CE) nr. 971/2008, (UE) nr. 1118/2010, (UE) nr. 169/2011 și Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 888/2011 ar trebui modificate în consecință.

    (6)

    Având în vedere că nu există niciun motiv legat de siguranță care să necesite aplicarea imediată a modificărilor introduse de prezentul regulament Regulamentelor (CE) nr. 162/2003, (CE) nr. 971/2008, (UE) nr. 1118/2010, (UE) nr. 169/2011 și Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 888/2011, este necesar să se prevadă o perioadă de tranziție pe parcursul căreia să se poată epuiza stocurile existente.

    (7)

    Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală,

    ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

    Articolul 1

    Modificarea Regulamentului (CE) nr. 162/2003

    În coloana 2 din anexa la Regulamentul (CE) nr. 162/2003, cuvintele „Janssen Pharmaceutica NV” se înlocuiesc cu „Eli Lilly and Company Ltd.”.

    Articolul 2

    Modificarea Regulamentului (CE) nr. 971/2008

    În coloana 2 din anexa la Regulamentul (CE) nr. 971/2008, cuvintele „Janssen Pharmaceutica NV” se înlocuiesc cu „Eli Lilly and Company Ltd.”.

    Articolul 3

    Modificarea Regulamentului (UE) nr. 1118/2010

    În coloana 2 din anexa la Regulamentul (UE) nr. 1118/2010, cuvintele „Janssen Pharmaceutica NV” se înlocuiesc cu „Eli Lilly and Company Ltd.”.

    Articolul 4

    Modificarea Regulamentului (UE) nr. 169/2011

    În coloana 2 din anexa la Regulamentul (UE) nr. 169/2011, cuvintele „Janssen Pharmaceutica NV” se înlocuiesc cu „Eli Lilly and Company Ltd.”.

    Articolul 5

    Modificarea Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 888/2011

    În coloana 2 din anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 888/2011, cuvintele „Janssen Pharmaceutica NV” se înlocuiesc cu „Eli Lilly and Company Ltd.”.

    Articolul 6

    Măsură tranzitorie

    Stocurile de aditiv existente, care sunt în conformitate cu dispozițiile aplicabile înainte de data intrării în vigoare a prezentului regulament, pot continua să fie introduse pe piață și pot fi utilizate până la epuizare.

    Articolul 7

    Intrarea în vigoare

    Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

    Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

    Adoptat la Bruxelles, 21 februarie 2013.

    Pentru Comisie

    Președintele

    José Manuel BARROSO


    (1)  JO L 268, 18.10.2003, p. 29.

    (2)  JO L 26, 31.1.2003, p. 3.

    (3)  JO L 265, 4.10.2008, p. 3.

    (4)  JO L 317, 3.12.2010, p. 5.

    (5)  JO L 49, 24.2.2011, p. 6.

    (6)  JO L 229, 6.9.2011, p. 9.


    Top