Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 32010D0714

    2010/714/: Decizia Comisiei din 25 noiembrie 2010 de modificare a Deciziei 2004/4/CE de autorizare a statelor membre în vederea adoptării provizorii de măsuri urgente de protecție împotriva răspândirii Pseudomonas solanacearum (Smith) Smith provenind din Egipt [notificată cu numărul C(2010) 8185]

    JO L 310, 26.11.2010, p. 14–15 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

    Legal status of the document No longer in force, Date of end of validity: 29/11/2011; abrogat prin 32011D0787

    ELI: http://data.europa.eu/eli/dec/2010/714/oj

    26.11.2010   

    RO

    Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

    L 310/14


    DECIZIA COMISIEI

    din 25 noiembrie 2010

    de modificare a Deciziei 2004/4/CE de autorizare a statelor membre în vederea adoptării provizorii de măsuri urgente de protecție împotriva răspândirii Pseudomonas solanacearum (Smith) Smith provenind din Egipt

    [notificată cu numărul C(2010) 8185]

    (2010/714/UE)

    COMISIA EUROPEANĂ,

    având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

    având în vedere Directiva 2000/29/CE a Consiliului din 8 mai 2000 privind măsurile de protecție împotriva introducerii în Comunitate a unor organisme dăunătoare plantelor sau produselor vegetale și împotriva răspândirii lor în Comunitate (1), în special articolul 16 alineatul (3),

    întrucât:

    (1)

    În conformitate cu Decizia 2004/4/CE a Comisiei (2), tuberculii de Solanum tuberosum L., originari din Egipt, nu pot fi, în principiu, introduși în Uniune. Conform unei posibilități de derogare de la decizia respectivă, introducerea în Uniune a unor astfel de tuberculi a fost permisă din „zone indemne”, făcând obiectul unor condiții speciale în anii anteriori, inclusiv anul de import 2009/2010.

    (2)

    În cursul anului de import 2009/2010, s-a înregistrat în Uniune o singură interceptare de Pseudomonas solanacearum (Smith) Smith.

    (3)

    Astfel cum a solicitat Egiptul și ținând seama de informațiile pe care le-a furnizat, Comisia a stabilit că riscul de răspândire a Pseudomonas solanacearum (Smith) Smith legat de introducerea în Uniune a tuberculilor de Solanum tuberosum L. provenind din „zone indemne” din Egipt este suficient de atenuat, dacă sunt respectate condițiile specifice indicate în Decizia 2004/4/CE.

    (4)

    Prin urmare, introducerea în Uniune a tuberculilor de Solanum tuberosum L. provenind din „zone indemne” din Egipt ar trebui autorizată pentru anul de import 2010/2011.

    (5)

    În temeiul Deciziei 2004/4/CE, aceasta din urmă trebuie reexaminată până la 30 septembrie 2010. Ținând seama de constatările de mai sus, ar trebui prelungit termenul pentru reexaminare.

    (6)

    Prin urmare, Decizia 2004/4/CE ar trebui modificată în consecință.

    (7)

    Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului fitosanitar permanent,

    ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

    Articolul 1

    Decizia 2004/4/CE se modifică după cum urmează:

    1.

    La articolul 2 alineatul (1), „2009/2010” se înlocuiește cu „2010/2011”.

    2.

    La articolul 4, „31 august 2010” se înlocuiește cu „31 august 2011”.

    3.

    La articolul 7, „30 septembrie 2010” se înlocuiește cu „30 septembrie 2011”.

    4.

    Anexa se modifică după cum urmează:

    (a)

    la punctul 1 litera (b) punctul (iii), „2009/2010” se înlocuiește cu „2010/2011”;

    (b)

    la punctul 1 litera (b) punctul (iii) a doua liniuță, „1 ianuarie 2010” se înlocuiește cu „1 ianuarie 2011”;

    (c)

    la punctul 1 litera (b) punctul (xii), „1 ianuarie 2010” se înlocuiește cu „1 ianuarie 2011”.

    Articolul 2

    Prezenta decizie se adresează statelor membre.

    Adoptată la Bruxelles, 25 noiembrie 2010.

    Pentru Comisie

    John DALLI

    Membru al Comisiei


    (1)  JO L 169, 10.7.2000, p. 1.

    (2)  JO L 2, 6.1.2004, p. 50.


    Top