19.10.2010   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 274/103

(1)

Prin scrisoarea din 16 februarie 2006, Comisia a primit o plângere, înregistrată cu numărul de referință CP 40/06, privind ajutorul acordat de către autoritățile belgiene pieței de pește din Oostende (societatea din Oostende pentru vânzarea peștelui la licitație). La 31 iulie 2007, Comisia a primit încă o plângere cu același obiect.

(2)

Prin scrisorile din 13 martie 2006, 26 iunie 2006 și 11 iulie 2007, Comisia a solicitat autorităților belgiene informații cu privire la măsurile în cauză, acestea răspunzând prin scrisorile din 11 mai 2006, 20 octombrie 2006 și 27 noiembrie 2007.

(3)

După examinarea informațiilor și a documentelor furnizate de către autoritățile belgiene, la 3 iulie 2008 Comisia a informat autoritățile belgiene asupra deciziei sale de a iniția procedura prevăzută la articolul 108 alineatul (2) din TFUE și la articolul 6 din Regulamentul (CE) nr. 659/1999.

(4)

Prin scrisoarea din 16 iulie 2008, autoritățile belgiene au transmis Comisiei o serie de documente referitoare la privatizarea pieței de pește din Oostende avută în vedere de primăria orașului Oostende.

(5)

Prin scrisoarea din 25 iulie 2008, autoritățile belgiene au solicitat o amânare până la data de 8 septembrie 2008 pentru prezentarea observațiilor, aceasta fiindu-le acordată la 4 august 2008.

(6)

Prin scrisoarea din 8 septembrie 2008, autoritățile belgiene și-au prezentat observațiile cu privire la decizia de inițiere a procedurii oficiale de investigare.

(7)

Decizia Comisiei de a iniția procedura oficială de investigare a fost publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene  (5). Comisia a invitat părțile interesate să își prezinte observațiile în termen de o lună de la data publicării.

(8)

Comisia s-a întâlnit cu autoritățile belgiene la 9 octombrie 2008. În cadrul reuniunii, autoritățile belgiene au furnizat informații cu privire la modul în care intenționează să organizeze privatizarea pieței de pește.

(9)

Comisia a primit observații din partea următoarelor părți terțe interesate: European Association of Fishing Ports and Auctions (EAFPA), Nationaal Overleg Visafslagen (NOVA), Flanders Ship Repair, Zeebrugse Vis Promotie vzw (ZVP), Grimsby Fish Market, Zeebrugse Visveiling (ZV), precum și European Fish Centre (EFC) și Gardec (o întreprindere de reparații navale).

(10)

Prin scrisoarea din 4 noiembrie 2008, Comisia a transmis observațiile respective Belgiei, care a avut posibilitatea de a reacționa. Belgia nu a comunicat niciun comentariu în urma observațiilor prezentate de către părțile terțe.

(11)

Prin scrisoarea din 8 septembrie 2009, cu numărul de referință C(2009) 6907, Comisia a emis un ordin de furnizare a informațiilor în conformitate cu articolul 10 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 659/1999, prin care solicita un răspuns complet cu privire la aspectele ridicate în scrisorile sale din 13 martie 2006, 26 iunie 2006 și 11 iulie 2007, precum și în decizia de inițiere a procedurii oficiale de investigare.

(12)

Prin scrisoarea din 7 octombrie 2009, autoritățile belgiene au solicitat o amânare până la data de 9 noiembrie 2009 pentru prezentarea observațiilor. Amânarea a fost aprobată la 9 octombrie 2009. În scrisoarea respectivă, autoritățile belgiene au cerut, de asemenea, Comisiei să le transmită observațiile prezentate de către părțile terțe. Pe lângă aprobarea perioadei de amânare, Comisia a retransmis observațiile părților terțe și o copie a scrisorii din 4 noiembrie 2008.

(13)

Prin scrisoarea din 22 octombrie 2009, autoritățile belgiene au informat Comisia că nu au primit niciodată scrisoarea din 4 noiembrie 2008 a Comisiei. Din acest motiv, autoritățile belgiene au solicitat un nou termen de o lună pentru a-și trimite comentariile în urma observațiilor prezentate de părțile terțe.

(14)

Prin scrisoarea din 5 noiembrie 2009, Comisia a acordat autorităților belgiene o amânare până la 27 noiembrie 2009, pentru a le oferi posibilitatea de a reacționa la observațiile prezentate de părțile terțe.

(15)

Autoritățile belgiene au răspuns ordinului de furnizare a informațiilor, oferind și informații suplimentare referitoare la privatizarea pieței de pește.

(16)

Prin scrisoarea din 30 noiembrie 2009, Belgia și-a comunicat comentariile în urma observațiilor prezentate de părțile terțe.

(17)

Piața de pește din Oostende, inițial deținută de stat, a fost puternic fragmentată și – potrivit autorităților belgiene – prost gestionată timp de mulți ani. Randamentul său era scăzut. În perioada 1991-2001, cota acesteia din debarcările de pește în porturile belgiene a scăzut de la aproximativ 37 % la 20 % (6). Începând cu perioada 1997-2001, cifra de afaceri a acesteia a scăzut de la 20 550 000 EUR la 13 440 000 EUR (7) și, pe parcursul mai multor ani, primăria orașului Oostende (denumită în continuare „municipalitatea”) a înregistrat în legătură cu piața de pește o pierdere anuală medie de 1 850 000 EUR (inclusiv în 2001).

(18)

În 2001, municipalitatea a fost nevoită să aleagă între închiderea pieței de pește și restructurarea acesteia. La 23 noiembrie 2001, municipalitatea a decis să restructureze piața de pește din Oostende prin înființarea unei regii autonome comunale în conformitate cu legislația belgiană, municipalitatea fiind acționar unic.

(19)

Decizia de a restructura piața de pește avea la bază un plan financiar fondat pe o singură ipoteză (catalogată drept pozitivă) și un plan de afaceri de două pagini, redactat de HAMA Consult NV. Documentele respective indicau faptul că piața de pește avea șanse să devină o afacere profitabilă în termen de nouă ani, cu condiția transformării sale într-o entitate juridică separată cu un capital de pornire de 250 de milioane de franci belgieni (aproximativ 6,2 milioane EUR), care urma să fie vărsat integral pe parcursul unei perioade de cinci ani. Regia separată a fost numită Autonoom Gemeentebedrijf Vismijn Oostende (denumită în continuare „AGVO”). AGVO a preluat costurile financiare legate de rambursarea diferitor împrumuturi bancare legate de fosta piață de pește din Oostende.

(20)

Astfel cum se menționează la considerentul 18, pentru a restructura piața de pește, municipalitatea a înființat, la 23 noiembrie 2001 (8), regia autonomă comunală AGVO. O regie autonomă comunală este o entitate juridică separată, înființată în temeiul articolului 261 din noua legislație comunală, care vizează organizarea instituțiilor și a serviciilor comunale care nu sunt incluse în serviciile municipale generale, mai ales a instituțiilor sau serviciilor de natură comercială sau industrială, gestionate în conformitate cu metodele industriale și comerciale.

(21)

În ceea ce privește atât participația, cât și organismele de gestionare, municipalitatea, în calitate de municipalitate înființătoare, este obligată prin lege să dețină majoritatea voturilor. În fapt, municipalitatea deține 100 % din acțiunile AGVO și – în conformitate cu actul constitutiv al AGVO – numește toți membrii consiliului de administrație. Majoritatea directorilor trebuie să fie membri ai consiliului comunal.

(22)

AGVO are în prezent cel puțin două filiale pe care le deține în totalitate: NV Exploitatie Vismijn Oostende (denumită în continuare „EVO”) și NV Pakhuizen (denumită în continuare „PAKHUIZEN”).

(23)

EVO a fost înființată la 8 august 2002 pentru a gestiona piața de pește și toate activitățile conexe. EVO a primit un capital inițial de 371 840 EUR. Proprietatea a fost împărțită în 15 000 de acțiuni egale fără valoare nominală între AGVO, care deținea 14 999 de acțiuni, și domnul Miroir, membru al consiliului comunal, care deținea o singură acțiune.

(24)

EVO este gestionată de un consiliu de administrație. Membrii consiliului sunt desemnați de către acționari pentru o perioadă de șase ani, existând posibilitatea realegerii lor. Având în vedere repartizarea acțiunilor, EVO este controlată în totalitate de AGVO.

(25)

PAKHUIZEN a fost înființată în 1988 de către proprietarii de nave, în scopul gestionării bunurilor mobile și imobile. În 2005, PAKHUIZEN a fost preluată de AGVO prin achiziționarea tuturor acțiunilor, la un preț total de 350 000 EUR.

(26)

PAKHUIZEN este gestionată de către un consiliu de administrație. Membrii consiliului sunt desemnați de către acționari pentru o perioadă de șase ani, existând posibilitatea realegerii lor. Începând cu anul 2005, PAKHUIZEN este deținută și controlată de AGVO.

(27)

În conformitate cu actul său constitutiv, AGVO primește sarcini catalogate de autoritățile belgiene drept sarcini de interes public și sarcini comerciale. „Sarcinile publice” sunt îndeplinite chiar de AGVO; „sarcinile comerciale” sunt îndeplinite de filialele pe care aceasta le deține în totalitate, și anume EVO și, începând cu 2005, PAKHUIZEN.

(28)

În ceea ce privește „sarcinile publice”, autoritățile belgiene au indicat faptul că AGVO a fost însărcinată cu gestionarea portului pescăresc Oostende (inclusiv gestionarea și întreținerea domeniului public și privat situat în limitele portului pescăresc), inspectarea peștelui debarcat pentru consum, instituirea taxelor cu privire la prețurile de licitație, asigurându-se în același timp că toate capturile debarcate fac obiectul cerinței privind TVA-ul, exploatarea ecluzelor situate între canal și docul pescăresc (care nu sunt utilizate doar de navele de pescuit), funcțiile de relații publice în numele autorităților locale și renovarea și punerea imobilelor la dispoziția instituțiilor de drept public sau semipublic, cum ar fi Regiunea Flamandă, Provincia Flandra de Vest etc.

(29)

EVO gestionează piața de pește din Oostende. Activitățile în domeniu vizează în principal organizarea și desfășurarea vânzării peștelui la licitație, închirierea de antrepozite și alte activități subsidiare. În contextul gestionării pieței de pește, EVO percepe o taxă de piață de 6 % din preț. În cadrul pieței de pește, cumpărătorii trebuie să plătească un comision de 1 % până la 3 % și să suporte taxa de închiriere a lăzilor de pește. Nu este cunoscut cuantumul acesteia din urmă.

(30)

Mai mult, EVO acordă împrumuturi clienților proprietari de nave. Câteva dintre împrumuturile recente au fost acordate la o rată de referință interbancară în euro (Euribor) + 2 %. Cu toate acestea, nu toate împrumuturile par a fi fost acordate în aceleași condiții. În schimbul împrumutului, proprietarii de nave sunt obligați să-și liciteze peștele în Oostende.

(31)

În plus, EVO furnizează proprietarilor de nave anumite facilități, cum ar fi contribuția parțială sau totală la cheltuielile pentru transportul frigorific.

(32)

Activitățile desfășurate de PAKHUIZEN au ca obiectiv principal transformarea, restaurarea, (re)decorarea, (re)construcția și demolarea, exploatarea, gestionarea și închirierea bunurilor imobile.

(33)

La momentul înființării sale, la 23 noiembrie 2001, AGVO a primit un capital de pornire de 250 de milioane de franci belgieni (6 179 338,12 EUR), care urma să fie vărsat de municipalitate în rate anuale egale pe parcursul unei perioade de cinci ani. Începând cu anul 2002, au fost plătite șase rate din capitalul inițial, în valoare totală de 3 596 665,62 EUR: 619 734 EUR au fost plătiți la 28 iunie 2002, 570 155 EUR la 26 iunie 2003, 570 155 EUR la 25 iunie 2004 și 570 155 EUR la 26 iunie 2005. În observațiile sale ulterioare inițierii procedurii oficiale de investigare, Belgia a indicat că în 2006 și 2007 au mai fost plătite două rate suplimentare de 619 734 EUR fiecare. Din informațiile pe care le deține Comisia rezultă că AGVO nu a solicitat încă restul de 2 582 672,5 EUR din capitalul de pornire.

(34)

Autoritățile belgiene au indicat că AGVO a folosit parțial capitalul de pornire în „scopuri publice” și pentru rambursarea împrumuturilor bancare curente în capital și dobândă. De asemenea, AGVO a utilizat capitalul pentru a achiziționa acțiunile Pakhuizen. În sfârșit, capitalul a fost utilizat pentru plata capitalului inițial al EVO și acordarea de împrumuturi în beneficiul acesteia, convertite ulterior (31 decembrie 2004, 31 decembrie 2005 și 21 decembrie 2007) în capital prin intermediul remiterii de datorie.

(35)

La data înființării sale, la 8 august 2002, EVO a primit un capital inițial de 371 840,29 EUR. Ulterior, AGVO a crescut capitalul EVO sub forma remiterii de datorie. La 31 decembrie 2004, capitalul a crescut cu 1 387 044 EUR; la 31 decembrie 2005 cu 710 000,75 EUR și la 21 decembrie 2007 cu 1 500 114,96 EUR. În total, AGVO a acordat întreprinderii EVO un capital de 3 969 000 EUR.

(36)

Cu toate că autoritățile belgiene au informat Comisia în legătură cu creșterea capitalului inițial al EVO, care a ajuns la 2 468 885 EUR la 31 decembrie 2006, acestea nu au comunicat și forma specifică a creșterilor de capital. În urma observațiilor primite de la părțile terțe, atenția Comisiei s-a îndreptat spre creșterea de capital din 21 decembrie 2007 și spre faptul că creșterile de capital s-au realizat sub forma remiterii de datorie. Belgia nu a prezentat comentarii cu privire la această parte din observațiile părților terțe.

(37)

În afară de capitalul inițial, municipalitatea a asistat atât AGVO, cât și EVO, acordând garanții cu titlu gratuit în vederea obținerii de împrumuturi private.

(38)

În ceea ce privește AGVO, asistența a vizat garanții pentru 3 împrumuturi, acordate la 26 martie (609 379,40 EUR), 23 aprilie 2004 (2 117 500 EUR) și 22 aprilie 2005 (550 000 EUR), în valoare totală de 132 199 987 de franci belgieni (3 276 879 EUR).

(39)

În ceea ce privește EVO, asistența a vizat garanții pentru împrumuturi, acordate la 28 iunie și 27 septembrie 2002. Cu toate acestea, conform informațiilor transmise de autoritățile belgiene, împrumuturile respective nu au fost în cele din urmă primite. La 23 aprilie 2004 și 22 aprilie 2005, municipalitatea a acordat din nou întreprinderii EVO garanții cu titlu gratuit pentru împrumuturi. Împrumuturile au fost primite și s-au ridicat la 145 505 820 de franci belgieni (3 606 995 EUR). Fără a menționa vreo dată, autoritățile belgiene au indicat că municipalitatea a garantat, de asemenea, un împrumut suplimentar de 78 000 EUR. Dat fiind faptul că acest lucru a fost semnalat în observațiile autorităților belgiene la 4 septembrie 2008 și că observațiile anterioare datau din 23 noiembrie 2007, Comisia presupune că garanția suplimentară a fost oferită în intervalul respectiv.

(40)

De asemenea, AGVO a acordat întreprinderii EVO garanții cu titlu gratuit pentru 2 împrumuturi în cuantum total de 600 000 EUR. Nu a fost furnizată nicio informație cu privire la data la care a fost luată decizia de acordare a garanției gratuite. Dat fiind faptul că EVO a fost înființată la 22 august 2002 și având în vedere documentul transmis de autoritățile belgiene în care se menționa că cele două împrumuturi descriau situația existentă la 3 august 2006, Comisia presupune că garanția în cauză a fost oferită în intervalul respectiv.

(41)

În conformitate cu articolul 30 din actul său constitutiv din 23 noiembrie 2001, AGVO primește dreptul exclusiv de a utiliza, cu titlu gratuit, terenurile și imobilele din portul pescăresc Oostende (9).

(42)

Articolul 30 din actul constitutiv indică, de asemenea, că municipalitatea poate ulterior să transfere dreptul de proprietate (sau alte drepturi) asupra terenurilor și imobilelor respective în favoarea AGVO.

(43)

Acest lucru s-a întâmplat la 26 martie 2004, atunci când municipalitatea a favorizat AGVO, transferându-i proprietatea asupra bunurilor imobile constituite din diferite clădiri situate în portul pescăresc Oostende, cu o suprafață totală de 57 500 m2. Această contribuție s-a realizat la valoarea de inventar înregistrată în conturile comunale, și anume 14 891 524 EUR. Transferul a vizat doar imobilele (piața de pește, birouri și antrepozite), nu și terenul pe care erau ridicate acestea. Terenul este utilizat de municipalitate în temeiul unei concesiuni pe durată nedeterminată din partea Regiunii Flamande, proprietarul loturilor de teren. AGVO și-a păstrat dreptul exclusiv de utilizare a terenurilor în temeiul articolului 30 din actul său constitutiv.

(44)

Transferul bunurilor imobile din 26 martie 2004 includea o suprafață de 14 754 m2 a unor clădiri care făceau obiectul unui contract de închiriere pe termen lung între municipalitate și PAKHUIZEN, încheiat încă din anul 1989 pentru o perioadă de 45 de ani. Conform contractului respectiv, PAKHUIZEN plătește o redevență simbolică de 1 000 de franci belgieni (25 EUR) pe an pentru utilizarea imobilelor. În schimb, obligația contractuală a PAKHUIZEN, care trebuie îndeplinită de către aceasta pe cheltuiala sa și fără drept la compensație, constă în renovarea antrepozitelor cuprinse în contractul de închiriere pe termen lung, astfel încât acestea să îndeplinească cerințele reglementărilor viitoare. Pe de altă parte, după 27 de ani de la intrarea în vigoare a contractului de închiriere (în 2016), municipalitatea va primi un beneficiu anual de 50 % din profitul anual net al întreprinderii PAKHUIZEN. Autoritățile belgiene au indicat faptul că PAKHUIZEN nu și-a îndeplinit obligațiile și că antrepozitele în cauză nu au fost renovate astfel cum se stipulează în contract, cel puțin nu înainte de 2005. Totuși, autoritățile belgiene au indicat că, după ce AGVO a achiziționat acțiunile PAKHUIZEN, s-au cheltuit 257 872 EUR în 2005 și 68 816 EUR în 2006 pentru lucrări de renovare și întreținere. Nu este cunoscut cuantumul exact al cheltuielilor ocazionate de lucrările întreprinse în 2007.

(45)

Începând cu 26 martie 2004, data la care municipalitatea a transferat dreptul de proprietate asupra clădirii în favoarea AGVO, aceasta din urmă a înlocuit municipalitatea ca parte contractantă în contractul de închiriere pe termen lung încheiat cu PAKHUIZEN. Astfel, AGVO a primit dreptul de a colecta 25 EUR pe an, precum și de a obține, după 27 de ani de închiriere, beneficii de 50 % din profitul anual net al PAKHUIZEN.

(46)

Prin urmare, în ceea ce privește suprafața totală de 57 500 m2 pusă la dispoziția AGVO, Belgia a indicat că aceasta reprezintă:

(47)

EVO nu plătește chirie pentru utilizarea imobilelor. Belgia a declarat că EVO suportă, în schimb, toate costurile de întreținere și renovare. PAKHUIZEN plătește în continuare 25 EUR pe an.

(48)

Autoritățile belgiene au indicat faptul că, în perioada 31 decembrie 2002-31 decembrie 2007, EVO și PAKHUIZEN au plătit 182 377,31 EUR și, respectiv, 381 835,16 EUR pentru lucrările de renovare și infrastructură, precum și 193 255,70 EUR și, respectiv, 133 895,35 EUR pentru costurile de întreținere.

(49)

Pe parcursul anilor care au urmat restructurării, atât AGVO, cât și EVO au înregistrat pierderi care au continuat să crească în pofida profitului modic obținut de AGVO în 2003/2004. Până la sfârșitul anului 2006, AGVO a acumulat pierderi de aproape 3 000 000 EUR și datorii pe termen scurt și lung de peste 4 000 000 EUR, în timp ce, la sfârșitul lui 2006, EVO a fost nevoită să reporteze pierderi de peste 3 400 000 EUR, datorii pe termen scurt și lung de peste 5 800 000 EUR și un capital negativ de aproape 1 000 000 EUR.

(50)

În pofida pierderilor acumulate, AGVO și EVO s-au angajat în activități speculative și în extinderea activităților lor. De exemplu, în 2006 AGVO a obținut o participație de 51 % într-o întreprindere numită HAF Holding BO, înființată în Islanda, în timp ce EVO s-a implicat în 2006 în proiectul Crab regal (10) (preluând întreprinderea Polardrift, stabilită în Norvegia). EVO a fost, de asemenea, implicată în Icelandic HAF Holding. Ulterior, în 2005, EVO a încheiat cu un agent de vânzări un contract în temeiul căruia agentul era împuternicit să achiziționeze, în cadrul licitațiilor islandeze, pește de calitate superioară, care urma să fie revândut în piața de pește din Oostende.

(51)

Diversele părți interesate au descris strategia comercială a EVO drept concurență neloială care constă, printre altele, în oferta de a suporta, în parte sau în totalitate, costurile pentru transportul peștelui îmbarcat în porturile străine și livrat către Oostende și de a acorda proprietarilor de nave împrumuturi în condiții avantajoase, cu condiția ca aceștia să-și liciteze capturile în Oostende.

(52)

Aceste proiecte, precum și strategia comercială descrisă de părțile terțe, par să indice faptul că EVO s-a angajat să își extindă cu orice preț cota de piață și cifra de afaceri. În orice caz, conturile anuale ale AGVO și EVO indică faptul că EVO a putut să rămână pe piață, în pofida situației financiare precare, doar datorită susținerii primite din partea municipalității (11).

(53)

AGVO a primit un capital inițial de 250 de milioane de franci belgieni (6 179 338 EUR). Având în vedere pierderile semnificative din trecut și planul de afaceri foarte scurt și incomplet, Comisia a concluzionat în decizia de inițiere a procedurii oficiale de investigare că un investitor privat nu ar fi investit o sumă de bani atât de mare în piața de pește și că acest capital de pornire reprezintă, în consecință, ajutor de stat. Comisia și-a exprimat îndoiala cu privire la compatibilitatea acestuia cu piața internă, întrucât condițiile stabilite în Liniile directoare privind ajutoarele de stat pentru salvarea și restructurarea întreprinderilor aflate în dificultate (denumite în continuare „Liniile directoare din 1999”) (12), aplicabile la momentul acordării ajutorului în cauză, nu păreau a fi îndeplinite.

(54)

De asemenea, municipalitatea a pus imobilele sale la dispoziția AGVO fără a solicita o remunerație sau fără a impune acesteia obligații cu o valoare similară. Comisia a considerat că un investitor privat ar fi cerut un preț rezonabil pentru o astfel de contribuție și că punerea la dispoziție a imobilelor trebuie considerată ajutor de stat. Ajutorul în cauză părea să reducă costurile de producție ale AGVO și să constituie ajutor pentru funcționare. Comisia nu a identificat nicio dispoziție la articolul 107 din TFUE sau în Orientările pentru examinarea ajutoarelor de stat pentru pescuit și acvacultură (denumite în continuare „Orientările în domeniul pescuitului”) (13) care să permită Comisiei să aprobe ajutorul.

(55)

De asemenea, municipalitatea a acordat AGVO garanții pentru împrumuturi. În timp ce un operator privat ar fi cerut o primă pentru o astfel de garanție, municipalitatea a oferit-o cu titlu gratuit. În consecință, Comisia a concluzionat că garanțiile trebuie considerate ajutor de stat. Din nou, ajutorul în cauză părea să reducă costurile de producție ale AGVO și să constituie ajutor pentru funcționare. Comisia nu a identificat nicio dispoziție la articolul 107 din TFUE sau în Orientările în domeniul pescuitului care să permită Comisiei să considere ajutorul ca fiind compatibil cu piața internă.

(56)

În cele din urmă, municipalitatea a împuternicit AGVO să instituie și să colecteze taxe comunale și să utilizeze profiturile rezultate din acestea, un avantaj de care o întreprindere privată nu beneficiază de obicei. Comisia a considerat că nu au fost îndeplinite condițiile hotărârii Altmark  (14) și că beneficiile care rezultă din dreptul de percepere și colectare a taxelor comunale trebuie considerate ajutor de stat. În absența informațiilor referitoare la perceperea taxelor respective, Comisia a concluzionat că, la o primă vedere, ajutorul în cauză trebuie analizat drept ajutor pentru funcționare și că nicio dispoziție a articolului 107 TFUE sau a Orientărilor în domeniul pescuitului nu îl fac compatibil cu piața internă.

(57)

Municipalitatea și AGVO au acordat întreprinderii EVO garanții pentru împrumuturi. În timp ce un operator privat ar fi cerut o primă pentru astfel de garanții, municipalitatea și AGVO le-au acordat cu titlu gratuit, iar Comisia a concluzionat că acestea trebuie considerate ajutor de stat. Ajutorul în cauză părea să reducă costurile de producție ale EVO și să constituie ajutor pentru funcționare. Comisia nu a identificat nicio dispoziție a articolului 107 TFUE sau a Orientărilor în domeniul pescuitului care să-i permită să considere ajutorul ca fiind compatibil cu piața internă și, în consecință, a pus la îndoială faptul că măsurile pot fi considerate ca fiind compatibile cu piața internă.

(58)

AGVO a autorizat EVO să utilizeze în continuare, cu titlu gratuit, imobilele deținute de AGVO, având o suprafață totală de 13 600 m2. Comisia a considerat că un investitor privat ar fi cerut un preț rezonabil pentru acest drept și că o astfel de posibilitate de utilizare a imobilelor cu titlu gratuit trebuie considerată ajutor de stat. Ajutorul în cauză părea să reducă costurile de producție ale EVO și să constituie ajutor pentru funcționare. Comisia nu a identificat nicio dispoziție a articolului 107 TFUE sau a Orientărilor în domeniul pescuitului care să-i permită să considere ajutorul ca fiind compatibil cu piața internă și, în consecință, a pus la îndoială faptul că măsurile pot fi considerate ca fiind compatibile cu piața internă.

(59)

Efectul termenilor contractului de închiriere pe termen lung încheiat între municipalitate și PAKHUIZEN a fost că PAKHUIZEN putea beneficia de o reducere anuală a costurilor sale de funcționare. Comisia a concluzionat că acest avantaj trebuie considerat ajutor de stat și nu se încadrează în domeniul de aplicare a măsurilor menționate în Orientările în domeniul pescuitului sau în sfera de aplicare a obiectivelor altor orientări orizontale sau specifice care pot fi aplicabile acestui tip de întreprindere. Atât în temeiul Orientărilor relevante în domeniul pescuitului, cât și în temeiul normelor orizontale privind ajutoarele de stat, acest tip de ajutor este considerat ajutor pentru funcționare și este incompatibil cu piața internă. În consecință, Comisia a pus la îndoială faptul că măsura în cauză poate fi compatibilă cu piața internă.

(60)

Comisia a observat în continuare că întreprinderile piscicole care au folosit piața de pește din Oostende au fost avantajate de EVO prin furnizarea de servicii sub ratele pe care un operator privat le-ar fi încasat în mod normal și de PAKHUIZEN prin închirierea a imobilelor sub ratele pe care un operator privat le-ar fi încasat în mod normal.

(61)

Comisia a considerat aceste avantaje drept ajutor de stat și nu a identificat nicio dispoziție la articolul 107 din TFUE sau în Orientările în domeniul pescuitului care să-i permită să considere ajutorul ca fiind compatibil cu piața internă și, prin urmare, a pus la îndoială faptul că măsurile în cauză pot fi considerate ca fiind compatibile cu piața internă.

(62)

Având în vedere cele de mai sus și informațiile avute la dispoziție, Comisia a considerat că toate măsurile menționate în secțiunea 3 trebuie considerate ajutor de stat și a pus la îndoială compatibilitatea ajutoarelor respective cu piața internă.

(63)

Toate părțile terțe interesate care au prezentat observații cu privire la decizia de inițiere a procedurii oficiale de investigare au fost de acord cu argumentele prezentate în decizia menționată. De asemenea, acestea au indicat faptul că au suferit prejudicii ca urmare a ajutorului ilegal acordat AGVO, EVO și PAKHUIZEN (pierderi de clienți și venituri) și au cerut Comisiei să ia măsurile necesare pentru a interzice ajutorul și pentru a solicita recuperarea acestuia.

(64)

EAFPA subliniază faptul că măsurile de ajutor în cauză denaturează piața și invită Comisia să interzică ajutorul și să solicite recuperarea acestuia.

(65)

În calitate de reclamant, NOVA susține decizia Comisiei de inițiere a procedurii oficiale de investigare. NOVA este de părere că este important ca piața de pește să funcționeze în mod transparent și să fie garantate condițiile echitabile de concurență. De asemenea, NOVA invită Comisia să adopte măsurile corespunzătoare pentru a asigura recuperarea ajutorului eventual incompatibil.

(66)

Flanders Ship Repair explică faptul că, datorită ajutorului de stat, expeditorii s-au îndreptat către Oostende. Potrivit Flanders Ship Repair, aceasta a condus la o pierdere de venituri, întrucât expeditorii care s-au îndreptat către Oostende au încetat să-și mai repare navele în Zeebrugge. Flanders Ship Repair solicită o interdicție însoțită de obligația de recuperare a ajutorului, precum și măsuri provizorii.

(67)

ZVP, o asociație de producători și prelucrători de pește de pe Coasta de Est a Belgiei, declară că ajutorul de stat ilegal, împreună cu alte avantaje, a permis pieței de pește din Oostende să atragă în mod artificial navele străine, precum și navele din Zeebrugge. În plus, prin numeroase interviuri și comunicate de presă transmise de politicieni locali și de membri ai consiliului de administrație al EVO (care au atras atenția în special asupra faptului că în Belgia nu ar fi spațiu suficient decât pentru o singură piață de pește, și anume cea din Oostende), a fost pus sub semnul întrebării viitorul pieței de pește din Zeebrugge și, în consecință, al parcului de afaceri din jurul acesteia. Acest fapt a dus la pierderi de venituri și la o scădere, suspendare sau retragere a investițiilor și a eforturilor de promovare.

(68)

De asemenea, ZVP menționează că a încercat să sensibilizeze autoritățile locale cu privire la această problemă, însă fără succes.

(69)

În cele din urmă, ZVP atrage atenția asupra faptului că EVO – printr-un intermediar și datorită fondurilor publice – a înființat o întreprindere de filetare numită Ostend Filleting Factory (Fabrica de filetare din Oostende), angajată, la rândul său, în activități de concurență neloială.

(70)

Grimsby Fish Market, o întreprindere britanică de vânzare a peștelui la licitație, indică faptul că, în perioada 2005-2006, EVO a început să achiziționeze pește direct de la pescarii islandezi la prețuri fixe (ridicate) și să-l vândă la licitație prin intermediul procedurii rapide din Oostende, adesea la prețuri mai scăzute, și concluzionează că aceste pierderi au fost plătite din bani publici. Grimsby Fish Market solicită un audit al conturilor financiare ale EVO pentru a se investiga metodele de finanțare a livrărilor islandeze de pește și pierderile suportate de EVO din cauza acestor metode de vânzare.

(71)

ZV și EFC atrag atenția Comisiei asupra altor posibile practici și măsuri neloiale privind ajutoarele de stat, și anume utilizarea de către AGVO/EVO, cu titlu gratuit, a personalului comunal și garanțiile de preț acordate de EVO și bazate pe prețul de licitație de la Zeebrugse Visveiling.

(72)

În continuare, ZV și EFC explică de ce, în viziunea lor, este denaturată concurența și sunt afectate schimburile comerciale dintre statele membre.

(73)

De asemenea, acestea atrag atenția Comisiei asupra aporturilor suplimentare de capital în cadrul AGVO și EVO (prin intermediul remiterii de datorie).

(74)

În cele din urmă, acestea constată că autoritățile belgiene nu au suspendat ajutorul.

(75)

Gardec este o întreprindere de reparații navale din Zeebrugge. Aceasta susține decizia Comisiei, adaugă că a suferit prejudicii în urma practicilor comerciale neloiale desfășurate în Oostende (scăderea cifrei de afaceri) și arată că împrumuturile acordate întreprinderilor aflate în dificultate le-au permis acestora să supraviețuiască în Oostende, în timp ce datoriile lor rămân neplătite în Zeebrugge.

(76)

În observațiile din 8 septembrie 2008, care au urmat inițierii procedurii oficiale de investigare, autoritățile belgiene consideră că Comisia ar trebui să își limiteze investigațiile la piața de pește. Întrucât nici AGVO și nici PAKHUIZEN nu sunt active pe astfel de piețe, măsurile adoptate în favoarea acestora sunt irelevante în cazul procedurii respective. În general, acestea consideră că Comisia nu a definit în mod corespunzător domeniul de aplicare a investigației și că există riscul unei duble contabilizări a ajutorului.

(77)

Autoritățile belgiene insistă asupra faptului că AGVO nu desfășoară activități comerciale și că, prin urmare, nu poate afecta concurența. În consecință, ajutorul acordat AGVO nu poate fi considerat ajutor de stat. Acestea adaugă că doar fondurile care au fost utilizate pentru EVO pot fi eventual luate în considerare în cursul investigației (de exemplu, partea din capitalul inițial care a fost transferată către EVO prin intermediul AGVO). În opinia acestora, restul capitalului a fost utilizat pentru sarcini de interes public și nu poate afecta concurența pe piața de pește.

(78)

Autoritățile belgiene menționează că, deși a fost promis un capital inițial de pornire de 6 197 338,12 EUR pentru AGVO, aceasta nu a primit decât 3 569 667 EUR până în prezent.

(79)

În ceea ce privește dreptul de a percepe impozite sau redevențe, autoritățile belgiene consideră că dreptul de a percepe impozite este asociat sarcinilor de interes public ale AGVO și nu poate fi considerat ajutor de stat și că, în orice caz, AGVO nu are puterea de a percepe impozite pentru ecluze și pentru cala de lansare.

(80)

În ceea ce privește imobilele, în opinia autorităților belgiene, nu contează dacă imobilele constituie proprietatea municipalității sau a altei entități publice. Autoritățile belgiene consideră că punerea imobilelor la dispoziția AGVO nu reprezintă decât o simplă alocare internă a proprietății. Acestea reamintesc faptul că AGVO nu desfășoară activități comerciale și că punerea la dispoziție a imobilelor nu poate fi, prin urmare, considerată ajutor de stat. Autoritățile belgiene adaugă că această contribuție este asociată obligației de reparare și întreținere a imobilelor în bună stare, astfel încât AGVO nu a fost avantajată de contribuția în cauză.

(81)

De asemenea, autoritățile belgiene consideră că garanțiile cu titlu gratuit nu pot fi considerate ajutor de stat, deoarece acestea au fost acordate pentru împrumuturile contractate de AGVO pentru lucrările de reparare a imobilelor închiriate autorităților publice. Cu toate acestea, autoritățile belgiene recunosc că unul dintre împrumuturile garantate (în valoare de 550 000 EUR) a fost utilizat pentru EVO.

(82)

În cele din urmă, autoritățile belgiene menționează că hotărârea Altmark nu este relevantă, deoarece sarcinile publice ale AGVO au un caracter noneconomic, și adaugă că nu există riscul unor subvenții încrucișate, deoarece AGVO nu desfășoară activități comerciale.

(83)

Belgia consideră că Oostende are doar un drept limitat asupra terenurilor, iar contractul de emfiteoză are, în consecință, o valoarea comercială redusă. În plus, PAKHUIZEN are obligația de a repara și renova imobilele, prezentată drept o obligație extraordinară care compensează covârșitor chiria simbolică.

(84)

Autoritățile belgiene adaugă că PAKHUIZEN este activă pe piață doar pentru a gestiona imobilele utilizate în sectorul pescuitului. Autoritățile belgiene consideră că activitatea acesteia nu poate fi considerată drept una comercială datorită obligațiilor de renovare implicate și a valorii scăzute a imobilelor. În cele din urmă, întrucât imobilele administrate de PAKHUIZEN pot fi închiriate doar pentru activitățile legate de sectorul pescuitului, autoritățile belgiene susțin că PAKHUIZEN nu concurează cu nimeni.

(85)

Autoritățile belgiene subliniază în continuare că AGVO a achiziționat acțiunile PAKHUIZEN la prețul pieței și că PAKHUIZEN închiriază imobilele la prețul pieței (având în vedere starea lor destul de proastă).

(86)

În ceea ce privește ajutorul acordat EVO, autoritățile belgiene indică faptul că punerea imobilelor la dispoziția EVO cu titlu gratuit este compensată de faptul că EVO este nevoită să suporte costurile de renovare care revin în mod normal proprietarului clădirilor.

(87)

În continuare, autoritățile belgiene susțin că garanțiile acordate cu titlu gratuit pentru împrumuturile destinate EVO trebuie analizate în cadrul planului de privatizare și restructurare a pieței de pește. Acestea consideră că, în cadrul restructurării pieței de pește, municipalitatea a acționat în calitate de investitor privat, în măsura în care recapitalizarea pieței de pește era mai profitabilă din punct de vedere economic decât închiderea ei, și că prin privatizarea pieței de pește municipalitatea avea posibilitatea de a-și recupera investiția prin intermediul chiriei solicitate proprietarului privat al acesteia. Autoritățile belgiene subliniază, de asemenea, că în anul 2002 existau deja planuri de privatizare a pieței de pește și că privatizarea era posibilă doar în urma restructurării.

(88)

Mai precis, în ceea ce privește garanțiile acordate cu titlu gratuit, autoritățile belgiene menționează că împrumuturile au fost utilizate pentru a completa finanțarea pieței de pește, finanțată în primul rând prin aportul de capital din partea municipalității (în favoarea AGVO și, prin intermediul AGVO, în favoarea EVO). Acestea susțin că, prin intermediul garanției, municipalitatea a redus în mod substanțial costurile ocazionate de restructurare. Autoritățile belgiene adaugă că, în absența garanției oferite de către municipalitate, împrumutul nu ar fi fost posibil și subliniază faptul că acordarea de către întreprinderea-mamă a unei garanții pentru împrumuturile la care s-au angajat filialele sale este o practică comercială obișnuită.

(89)

Autoritățile belgiene constată că Comisia a contabilizat același ajutor de două ori și că acesta trebuie considerat ori ajutor pentru EVO, ori ajutor pentru pescari, însă nu poate fi ambele. Autoritățile belgiene consideră că, dacă măsurile în cauză sunt considerate ajutor de stat, atunci acestea constituie ajutor de stat la nivelul EVO și PAKHUIZEN și denaturează concurența la nivelul respectiv, însă nu la nivelul proprietarilor de nave și al întreprinderilor piscicole. Autoritățile belgiene adaugă că, în orice caz, EVO și PAKHUIZEN nu își oferă serviciile la prețuri situate sub nivelul pieței. Mai exact, în ceea ce privește EVO, autoritățile belgiene explică faptul că EVO oferă servicii care sunt propuse și în alte părți. De asemenea, observă că EVO nu propune structuri de depozitare, nu oferă electricitate cu titlu gratuit și nu este responsabilă de gestionarea portului și a calei de lansare. Autoritățile belgiene arată că prețul apei este inclus în taxa de licitație și că EVO nu acordă proprietarilor de nave împrumuturi la prețuri situate sub nivelul pieței. În cele din urmă, acestea afirmă că, în practică, EVO nu a pus niciodată în aplicare articolele contractului care îi obligau pe proprietarii de nave să își liciteze capturile la EVO.

(90)

Belgia a informat Comisia că, la 22 mai 2008, s-a decis privatizarea pieței de pește din Oostende și că municipalitatea a lansat o procedură publică de selecție pentru a atrage un partener operațional pentru exploatarea EVO.

(91)

În observațiile sale, Belgia explică faptul că privatizarea va avea loc prin înființarea unei noi întreprinderi care se va ocupa de exploatarea pieței de pește. Imobilele pieței de pește vor fi înapoiate municipalității, iar noua întreprindere va trebui să semneze un contract de închiriere cu municipalitatea. Întreprinderea nu va fi obligată să preia și celelalte active ale pieței de pește (angajați, cutii de pește, contracte, împrumuturi către proprietarii de nave etc.).

(92)

Întrucât contractul de vânzare și închiriere va fi negociat la prețul pieței, niciun ajutor nu va fi transferat către noua întreprindere și nici nu va fi recuperat de la aceasta.

(93)

Prin scrisoarea din 16 noiembrie 2009, Belgia a informat Comisia cu privire la evoluția ulterioară a procesului de privatizare.

(94)

Belgia indică faptul că, într-o primă etapă, la 4 septembrie 2009, dreptul de proprietate asupra imobilelor care aparțineau AGVO a fost înapoiat, cu titlu gratuit, municipalității, împreună cu drepturile și obligațiile asociate acestora (contractele de închiriere). De asemenea, municipalitatea a preluat diferite împrumuturi de la AGVO și PAKHUIZEN. Ulterior, dreptul de proprietate asupra imobilelor a fost transferat către Regiunea Flamandă, care a plătit municipalității o compensație sub diverse forme: Regiunea Flamandă a plătit municipalității 3 500 000 EUR, iar aceasta din urmă a primit dreptul de a colecta, până la 1 ianuarie sau, în anumite cazuri, până la 30 iunie 2010, chiria plătită de organizațiile publice și semipublice care au închiriat imobilele respective. În cele din urmă, Regiunea Flamandă a preluat de la municipalitate diverse datorii și/sau împrumuturi.

(95)

Belgia consideră că transferul dreptului de proprietate asupra imobilelor înapoi către municipalitate pune capăt problemei privind ajutorul de stat.

(96)

Belgia a mai indicat că PAKHUIZEN a hotărât să rezilieze contractul de închiriere pe termen lung încheiat cu municipalitatea în 1989. Belgia se așteaptă ca PAKHUIZEN să fie lichidată în curând, procedura privind ajutorul de stat urmând să rămână fără obiect.

(97)

În ceea ce privește EVO, conform explicațiilor Belgiei, candidatul care îndeplinea criteriile de selecție nu oferea condiții satisfăcătoare pentru municipalitate. EVO va continua să existe până când se va găsi un candidat corespunzător care să preia activele EVO.

(98)

În cele din urmă, Belgia a indicat că AGVO va continua să existe până când toate datoriile/obligațiile restante vor fi lichidate.

(99)

Belgia solicită Comisiei să își amâne decizia până la finalizarea procesului de privatizare.

(100)

În ceea ce privește chestiunea islandeză, Belgia indică faptul că EVO nu a cumpărat niciodată în mod direct pește de la proprietarii de nave sau pescarii islandezi, ci doar în cadrul vânzărilor islandeze a peștelui la licitație, prin intermediul unui agent de vânzări.

(101)

Belgia adaugă că revânzarea peștelui islandez s-a dovedit rapid a fi neprofitabilă. În consecință, după aproximativ un an, la 17 martie 2006, s-a decis încetarea respectivelor achiziții și revânzări. Belgia a înaintat Comisiei o copie a deciziei în cauză.

(102)

Belgia explică faptul că motivul pentru care peștele a fost cumpărat la prețuri ridicate în cadrul vânzărilor islandeze a peștelui la licitație și apoi revândut în Oostende la prețuri mai scăzute nu s-a datorat vreunei strategii având drept obiectiv atragerea peștelui islandez în Oostende, ci faptului că peștele de calitate superioară care era cumpărat de către agentul de vânzări în Islanda pentru EVO nu ajungea niciodată la EVO, acesta fiind cumpărat direct de către o întreprindere privată de filetare, Luna Fish, în timp ce peștele islandez de mai proastă calitate ajungea la EVO și nu putea fi vândut ulterior la prețuri profitabile din cauza calității sale care lăsa de dorit. Belgia concluzionează că EVO a fost, în consecință, o victimă a acestor practici. Administratorul delegat al AGVO/EVO și directorul comercial au fost demiși în momentul descoperirii problemei.

(103)

În ceea ce privește presupusa punere la dispoziție, cu titlu gratuit, a funcționarilor publici în scopuri administrative, contabile și de întreținere, Belgia afirmă că declarațiile ZV se bazează pe simple suspiciuni și că EVO are propriii angajați care îndeplinesc sarcinile în cauză și că, în plus, câțiva dintre angajații EVO exercită uneori sarcini de interes public (întreținerea drumului public care duce la piața de pește).

(104)

De asemenea, Belgia menționează că declarația ZV potrivit căreia EVO ar garanta un preț minim în raport cu prețul de licitație din cadrul pieței de pește din Zeebrugse nu este susținută de niciun element. Belgia adaugă că este posibil ca întreprinderile piscicole să fi pretins acest lucru în cursul negocierilor cu ZV, ca parte a strategiei de obținere a unor condiții comerciale mai bune din partea acesteia.

(105)

În ceea ce privește Ostend Filleting Factory (OFF), Belgia subliniază că documentele prezentate de părțile terțe indică doar faptul că OFF a fost înființată de părți private, fără a dezvălui modul în care se presupune că OFF s-ar fi angajat în concurența neloială. Belgia indică faptul că PAKHUIZEN a obținut 60 % din acțiunile OFF doar în martie 2006. OFF a fost ulterior renumită Ostend Premium Fish bvba și a falimentat în ultimă instanță la 14 ianuarie 2008.

(106)

În ceea ce privește presupusele prejudicii suferite de Gardec și Flanders Ship Repair ca urmare a ajutorului de stat, Belgia consideră că, chiar dacă ajutorul de stat ar determina navele să aleagă Oostende în loc de Zeebrugge, tot nu ar fi dovedită legătura cauzală cu pierderile suferite. Belgia arată că proprietarii de nave nu își repară întotdeauna navele în portul de origine și că aceștia profită în schimb de serviciile de reparare mai ieftine din Europa de Est (Polonia). Belgia menționează că poate fi observat un declin clar al întreprinderilor de reparații navale în Oostende.

(107)

Prin scrisorile din 13 martie și 26 iunie 2006, Comisia a cerut autorităților belgiene informații referitoare la situația juridică a pieței de pește din Oostende și la gradul de implicare a statului și a solicitat detalii în legătură cu fluxurile financiare dintre stat și piața de pește.

(108)

Prin scrisoarea din 19 octombrie 2006, autoritățile belgiene au subliniat faptul că, pe lângă activitatea sa comercială (gestionarea pieței de pește), AGVO a primit spre îndeplinire sarcini de interes public. Cu toate acestea, informațiile furnizate în acest sens sunt foarte sumare și nu conțin niciun element care să permită Comisiei să evalueze dacă avantajele acordate AGVO de către municipalitate pot fi considerate drept o compensație pentru sarcinile de interes (economic) general și dacă nu existau supracompensații și riscuri de subvenții încrucișate.

(109)

În consecință, în conformitate cu articolul 10 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 659/1999, prin scrisoarea din 11 iulie 2007, Comisia a solicitat autorităților belgiene să furnizeze informații detaliate cu privire la sarcinile publice încredințate AGVO. Comisia întreba, mai exact, dacă și pe ce bază sarcinile respective pot fi considerate sarcini de serviciu public în sensul Deciziei 2005/842/CE a Comisiei din 28 noiembrie 2005 privind aplicarea articolului 86 alineatul (2) din Tratatul CE la ajutorul de stat, sub forma compensației pentru obligația de serviciu public, acordat anumitor întreprinderi cărora le-a fost încredințată prestarea unui serviciu de interes economic general (15).

(110)

În scrisoarea din 27 noiembrie 2007, autoritățile belgiene se limitează la a aminti că niciuna dintre sarcinile încredințate AGVO nu a fost de natură economică și că Decizia 2005/842/CE nu este relevantă. Acestea au declarat că AGVO nu este compensată pentru sarcinile publice pe care le prestează.

(111)

În decizia sa din 2 iulie 2008 de inițiere a procedurii oficiale de investigare, Comisia a considerat că AGVO, EVO și PAKHUIZEN formează un grup de întreprinderi active pe piața vânzării peștelui la licitație și a serviciilor auxiliare și că municipalitatea le-a acordat diverse beneficii care au denaturat concurența pe piață. Cu privire la emiterea de compensații pentru sarcinile publice, Comisia a menționat că nu există niciun element în dosar care să indice faptul că au fost îndeplinite criteriile elaborate de Curtea de Justiție în jurisprudența Altmark. În plus, având în vedere informațiile insuficiente în materie, Comisia nu putea decide dacă în special dreptul de instituire și colectare a obligațiilor fiscale poate fi considerat o compensație pentru serviciile de interes public și avea îndoieli cu privire la compatibilitatea ajutorului. În consecință, la considerentul 121 din decizia sa de inițiere a procedurii oficiale de investigare, Comisia a invitat autoritățile belgiene să comunice orice informații care pot fi utile pentru evaluarea măsurilor în cauză.

(112)

În observațiile primite la 8 septembrie 2008 și pe parcursul unei reuniuni ulterioare din 9 octombrie 2008, autoritățile belgiene nu au furnizat elemente suplimentare care să permită Comisiei să examineze dacă avantajele acordate AGVO pot fi considerate compensații pentru sarcinile de interes (economic) general. În schimb, autoritățile belgiene au reiterat faptul că criteriile hotărârii Altmark nu erau relevante, deoarece AGVO a fost implicată doar în sarcini publice.

(113)

Cu toate acestea, răspunsul în cauză a fost nesatisfăcător, întrucât AGVO a fost, de asemenea, implicată în activități economice.

(114)

În temeiul articolului 10 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 659/1999, Comisia a cerut, în consecință, prin ordinul de furnizare a informațiilor din 8 septembrie 2009, orice informații utile, în special:

(115)

Prin scrisoarea din 16 noiembrie 2009, autoritățile belgiene reiterează că AGVO a primit spre îndeplinire următoarele sarcini de interes public: gestionarea portului pescăresc, renovarea și închirierea de imobile unor organizații publice și semipublice, precum și gestionarea și întreținerea domeniului public (inclusiv întreținerea drumului care duce la piața de pește). Autoritățile belgiene consideră că aceste sarcini sunt de interes public, întrucât nu sunt desfășurate în favoarea unor beneficiari specifici. Acestea nu fac o distincție între sarcinile de interes noneconomic general și serviciile de interes economic public, însă recunosc că toate sau unele dintre sarcinile publice pot fi de natură economică.

(116)

Autoritățile belgiene recunosc că AGVO, prin intermediul filialei sale EVO, este angajată într-o activitate comercială, și anume gestionarea pieței de pește, care nu este o activitate de interes public.

(117)

Autoritățile belgiene declară că AGVO nu primește de fapt o compensație pentru sarcinile sale de interes general. Acestea sunt finanțate din bugetul AGVO. Prin urmare, nu există o metodă de calcul a compensației. Autoritățile belgiene adaugă că nu poate fi făcută o distincție între costurile și veniturile legate de sarcinile de interes general și sarcinile comerciale doar pe baza contabilității AGVO și EVO.

(118)

Astfel cum reiese din diverse considerente din decizia de inițiere a procedurii oficiale de investigare (de exemplu, considerentul 85), domeniul de aplicare a investigării depășește piața vânzării peștelui la licitație și vizează, de asemenea, activitățile legate de aceasta (închirierea imobilelor din jurul pieței de pește, gestionarea portului pescăresc etc.). În consecință, avantajele acordate AGVO sau PAKHUIZEN care nu sunt direct legate de operarea pieței de pește fac parte, de asemenea, din procedura actuală.

(119)

Comisia a analizat, de asemenea, avantajele acordate EVO, fie în mod direct de către municipalitate, fie de către AGVO. În decizia de inițiere a procedurii oficiale de investigare, capitalul inițial al EVO și creșterile ulterioare de capital nu au fost analizate ca măsuri separate de tranșele de capital acordate AGVO. Acestea au fost luate în considerare pur și simplu ca una dintre utilizările tranșelor de capital primite de AGVO din partea municipalității. Cu toate acestea, în observațiile lor, autoritățile belgiene au susținut că Comisia nu a făcut o distincție clară între activitățile și sarcinile îndeplinite de către AGVO, PAKHUIZEN și EVO și că, având în vedere împărțirea sarcinilor între AGVO și EVO, avantajele acordate AGVO au fost relevante pentru investigația actuală doar în măsura în care au fost „transferate” către EVO. În consecință, în interesul clarității și pentru a răspunde preocupărilor autorităților belgiene, vărsarea în favoarea EVO a capitalului său inițial și creșterile ulterioare de capital sunt examinate separat la punctul 10.1.2.2.3. Aspectul privind beneficiarul real al ajutorului este examinat la considerentul 319.

(120)

În conformitate cu articolul 107 alineatul (1) din TFUE, „cu excepția derogărilor prevăzute de tratate, sunt incompatibile cu piața internă ajutoarele acordate de state sau prin intermediul resurselor de stat, sub orice formă, care denaturează sau amenință să denatureze concurența prin favorizarea anumitor întreprinderi sau a producerii anumitor bunuri, în măsura în care acestea afectează schimburile comerciale dintre statele membre”.

(121)

Astfel cum s-a explicat anterior, investigația vizează posibilul ajutor acordat AGVO, EVO și PAKHUIZEN, întreprinderile piscicole care au utilizat piața de pește din Oostende, precum și serviciile EVO și PAKHUIZEN. Toate acestea trebuie considerate întreprinderi în sensul articolului 107 din TFUE. Singura entitate în legătură cu care autoritățile belgiene contestă în mod serios cele menționate mai sus este AGVO, care, potrivit autorităților belgiene, nu face decât să execute sarcini de interes public.

(122)

Autoritățile belgiene au menționat că AGVO execută „sarcini de interes public” („taken van openbaar belang”). Cu toate acestea, reiese că AGVO se angajează în activități economice și, în consecință, trebuie considerată o întreprindere (16) în sensul articolului 107 alineatul (1) din TFUE, din motivele detaliate la considerentele 123-129 (inclusiv).

(123)

AGVO închiriază imobile instituțiilor publice și semipublice, precum și întreprinderilor. Prin urmare, AGVO oferă în mod direct servicii pe piață (servicii de închiriere).

(124)

De asemenea, AGVO este însărcinată cu exploatarea și gestionarea portului pescăresc. După cum au confirmat Tribunalul și Curtea de Justiție în cauza Aéroports de Paris  (17), gestionarea elementelor de infrastructură poate constitui o activitate economică. În ceea ce privește infrastructura portuară, același lucru a fost confirmat, printre altele, în cauzele privind dezvoltarea porturilor flamande și a portului Rotterdam (18). Comisia observă că AGVO oferă, contra cost, servicii, bunuri și elemente de infrastructură. Într-adevăr, în conformitate cu actul său constitutiv, AGVO are dreptul de a institui și percepe redevențe pentru remunerarea serviciilor sale.

(125)

În plus, AGVO oferă, de asemenea, bunuri și servicii pe piață, în mod indirect, prin intermediul filialelor sale, EVO și PAKHUIZEN.

(126)

AGVO deține un interes majoritar în EVO și PAKHUIZEN și își exercită în prezent acest control prin participarea, directă sau indirectă, la gestionarea acestora:

(127)

Există și alte legături între AGVO și EVO și PAKHUIZEN care ilustrează în continuare existența unor legături organice și funcționale între AGVO și filialele sale: AGVO a garantat împrumuturile acordate EVO; AGVO pune imobile la dispoziția EVO și PAKHUIZEN, iar conturile anuale ale AGVO arată că AGVO a acordat periodic împrumuturi EVO și PAKHUIZEN.

(128)

Toate aceste elemente autorizează AGVO să exercite funcții de control, dar și să direcționeze și să susțină din punct de vedere financiar EVO și PAKHUIZEN. Din aceste motive, AGVO trebuie considerată la rândul său o întreprindere în sensul dreptului concurenței, în special prin participarea acesteia în cadrul EVO și PAKHUIZEN (19).

(129)

Comisia menționează că autoritățile belgiene au recunoscut faptul că EVO și PAKHUIZEN sunt mijloacele de operare ale AGVO, că AGVO, prin intermediul EVO, a participat la activități comerciale și că măsurile care favorizează AGVO pot afecta piața prin intermediul EVO. În comentariile și răspunsurile lor, autoritățile belgiene tind să trateze AGVO, PAKHUIZEN și EVO ca pe o singură întreprindere, susținând, de asemenea, în mod explicit, că AGVO și EVO trebuie văzute ca o singură entitate.

(130)

În cele din urmă, trebuie remarcat faptul că AGVO nu deține conturi separate pentru sarcinile sale economice și noneconomice, astfel încât subvențiile încrucișate nu pot fi excluse.

(131)

Investițiile publice sunt considerate ajutor de stat în cazurile în care reiese că o autoritate publică ce injectează capital într-o întreprindere nu furnizează capital pur și simplu în condițiile normale ale unei economii de piață. Un astfel de caz este cel în care poziția financiară a întreprinderii, în special structura și volumul datoriilor sale, este de așa natură încât nu se poate aștepta o rentabilitate obișnuită (în dividende sau câștiguri de capital) într-o perioadă de timp rezonabilă de la investirea capitalului respectiv. În consecință, trebuie să se verifice dacă, în circumstanțe similare, un investitor privat de dimensiunea organismelor care gestionează sectorul public ar fi optat să contribuie cu același capital la restructurarea întreprinderii în cauză sau dacă acesta ar fi ales în schimb să o lichideze, având în vedere în special informațiile disponibile și progresele previzibile la data la care au fost efectuate contribuțiile respective (20).

(132)

Autoritățile belgiene susțin că decizia municipalității de a acorda AGVO un capital inițial de 250 de milioane de franci belgieni (6 179 338 EUR) a fost o alegere rațională din punct de vedere economic. Alegerea de a restructura piața de pește a fost făcută pe baza unui plan financiar și a unui plan de afaceri care arătau că, prin intermediul unei investiții limitate, piața de pește putea redeveni profitabilă după 8 ani, dacă nu erau preluate pierderile din trecut. Autoritățile belgiene susțin că, în această situație, un investitor privat ar fi luat aceeași decizie.

(133)

Pe baza informațiilor de care dispune în prezent, Comisia nu poate fi de acord cu acest punct de vedere.

(134)

Astfel cum s-a indicat mai sus, piața de pește avea un randament scăzut, iar cota sa de piață se redusese în mod constant de-a lungul anilor care au precedat restructurarea. Comisia consideră că, într-o situație similară, un operator privat obișnuit nu ar fi optat să furnizeze un capital inițial de peste 6 000 000 EUR pe baza unui simplu plan financiar care conținea previziunea financiară pentru perioada 2002-2010 într-o „lumină pozitivă” și a unui plan de afaceri de doar două pagini.

(135)

Aceasta cu atât mai mult cu cât, astfel cum se stabilește în detaliu la considerentul 259, AGVO, continuatoarea pieței de pește din Oostende, este catalogată drept o întreprindere aflată în dificultate la momentul acordării capitalului inițial. Confruntat cu o întreprindere aflată în dificultate, un operator privat obișnuit ar fi dornic să obțină asigurări solide cu privire la perspectivele de viitor ale întreprinderii și nu s-ar mulțumi cu documentele în baza cărora municipalitatea a luat decizia în cauză.

(136)

Comisia subliniază, pe de o parte, importanța investițiilor și, pe de altă parte, situația pe termen lung a pieței de pește din Oostende, care înregistra pierderi încontinuu (21). În special în lumina acestor elemente, combinate cu faptul că întreprinderea opera pe o piață extrem de competitivă, însă aflată în declin, un operator privat obișnuit și-ar fi întemeiat decizia pe un plan financiar și de afaceri mult mai detaliat, care să conțină diferite ipoteze și scenarii, în loc să ia în considerare un plan financiar bazat pe o singură ipoteză, catalogată, în plus, ca fiind una „pozitivă”.

(137)

De asemenea, ar fi normal ca un operator privat obișnuit să solicite un studiu privind, în special, cota de piață disponibilă în industrie la momentul respectiv, în funcție de valorile de atunci ale debarcărilor și de cererea locală, precum și un plan care să explice modul în care urma să fie restructurată activitatea și măsurile luate în calcul pentru a evita repetarea pierderilor masive din trecut și pentru a stimula productivitatea (investiții noi, noi strategii de marketing etc.).

(138)

Cu toate acestea, planul de afaceri nu conține niciunul dintre elementele menționate mai sus.

(139)

În plus, planul de afaceri are la bază o serie de ipoteze și elemente factuale care sunt acceptate întocmai, însă nu sunt explicate sau justificate și uneori par să fie extrem de ipotetice sau puțin probabile. De exemplu, este dificil de acceptat ipoteza potrivit căreia cifra de afaceri a activităților de licitație va crește cu 10 % în următorii 5 ani, deși în perioada anterioară restructurării valoarea debarcărilor și cifra de afaceri au scăzut constant, piața a devenit extrem de competitivă, iar cotele de pescuit au avut o tendință descendentă. De asemenea, nu există explicații cu privire la calculul costurilor sociale și de externalizare și al costurilor de utilizare a apei și energiei electrice. În plus, în planul de afaceri aceste costuri apar ca fiind absolut constante pe o perioadă de 9 ani de la înființarea AGVO. Acest lucru este totuși puțin probabil, în special atunci când se preconizează că cifra de afaceri se va dubla pe parcursul aceleiași perioade.

(140)

În consecință, planul financiar și planul de afaceri nu par să fie doar extrem de scurte și incomplete, ci și lipsite de credibilitate. Un investitor privat obișnuit nu s-ar fi bazat pe astfel de planuri pentru a investi 250 de milioane de franci belgieni într-o întreprindere care merge în pierdere pe o piață în declin (22).

(141)

Admițând chiar – quod non – că planul financiar și planul de afaceri sunt complete și fiabile, Comisia constată că un investitor privat tot nu ar fi investit aceeași sumă de bani ca municipalitatea. Pe baza planului financiar și a planului de afaceri, reiese că o cantitate mai mică de capital ar fi fost, de asemenea, suficientă. Având în vedere profiturile scăzute, un operator privat obișnuit nu ar fi investit o sumă care nu era necesară la momentul respectiv.

(142)

Autoritățile belgiene consideră că decizia de a continua activitățile în desfășurare ale pieței de pește a fost mai rațională decât decizia de a închide afacerea.

(143)

Cu toate acestea, autoritățile belgiene nu oferă indicații cu privire la costurile de dizolvare a activităților și nu explică, de fapt, de ce închiderea licitației nu era o decizie rațională.

(144)

Apoi, autoritățile belgiene încearcă să justifice caracterul rațional al deciziei luate în 2001, de a injecta 250 de milioane de franci belgieni în AGVO prin decizia de privatizare a pieței de pește. Autoritățile belgiene consideră că privatizarea făcea parte din planul de restructurare stabilit în 2001 și că aceasta nu ar fi fost posibilă în absența restructurării.

(145)

Comisia amintește că, în conformitate cu jurisprudența și practica constantă, pentru a examina dacă statul a adoptat sau nu comportamentul unui investitor prudent care operează într-o economie de piață, este necesară plasarea în contextul perioadei în care au fost luate măsurile de susținere financiară, cu scopul de a evalua raționalitatea economică a conduitei statului și, în consecință, de a se evita evaluările care au la bază o situație ulterioară (23).

(146)

Autoritățile belgiene susțin că actuala privatizare face parte din decizia de restructurare din 2001 și că raționalitatea deciziei de a restructura piața de pește trebuie evaluată în lumina procesului de privatizare. Cu toate acestea, diferitele documente înaintate de către autoritățile belgiene nu susțin această afirmație. Mai precis, intenția de privatizare a pieței de pește nu este menționată în decizia de restructurare a pieței de pește și nici în planul de afaceri sau în planul financiar. Nimic din aceste documente nu indică faptul că decizia de a investi 6 200 000 EUR în piața de pește a fost (printre altele) motivată sau justificată de faptul că investiția ar face posibilă, după o anumită perioadă de timp, privatizarea pieței de pește. De asemenea, afirmația în cauză e greu de conciliat cu actul constitutiv al AGVO, care indică faptul că întreprinderea este înființată pentru o perioadă de timp nedeterminată, că municipalitatea intenționează să controleze AGVO și că filialele sau întreprinderile în care se implică AGVO trebuie controlate de către aceasta din urmă (și, în consecință, de către municipalitate).

(147)

În plus, normal ar fi ca decizia de privatizare să fie luată în considerare după ce piața de pește redevine profitabilă, pentru a obține un preț mai bun pentru aceasta, de fapt, un preț care să permită recuperarea cel puțin a investiției suplimentare de 250 de milioane de franci belgieni. Cu toate acestea, nu numai că privatizarea nu a fost menționată în planul financiar sau în cel de afaceri, ci însăși decizia de privatizare nu a fost luată într-un moment în care piața de pește era profitabilă. Dimpotrivă, aceasta a fost luată după 2 ani de pierderi masive la nivelul AGVO și EVO și după ce Comisia a început investigația. În consecință, perspectiva privatizării nu pare să facă parte din decizia de restructurare luată de municipalitate în 2001.

(148)

În plus, autoritățile belgiene au indicat faptul că viitorul partener privat va prelua fondul comercial al EVO și că poate alege activele pe care dorește să le preia (angajați, mașini, panourile de identificare a peștilor etc.), putând opta și pentru nepreluare. Partenerul nu va fi nevoit să preia și pasivele EVO. În aceste circumstanțe, este dificil de înțeles de ce nu a fost adoptată o abordare similară în 2001-2002 (fără investirea sumei adiționale de 250 de milioane de franci belgieni).

(149)

În plus, dacă toate acestea ar fi făcut parte din planul de restructurare a pieței de pește din 2002, niciun investitor privat nu ar fi fost de acord să investească 250 de milioane de franci belgieni în piața de pește pentru a o revinde ulterior, întrucât, în baza planului de afaceri, nu se putea aștepta să recupereze investiția prin simpla vânzare a fondului comercial al pieței peste câțiva ani. În această privință, Curtea a hotărât că un investitor privat care urmărește o politică structurală – globală sau sectorială – și care este condus de perspective de rentabilitate pe termen lung nu își poate permite, după ani de pierderi continue, să contribuie cu un capital legat de vânzarea întreprinderii, ceea ce elimină orice speranță de profit, chiar și pe termen mai lung (24).

(150)

Autoritățile belgiene adaugă faptul că restructurarea urmată de privatizare va permite recuperarea investițiilor prin intermediul chiriei care va fi solicitată pentru imobilele aferente pieței de pește.

(151)

Cu toate acestea, argumentul nu este convingător. Planul financiar indica faptul că, în următorii 8 ani, municipalitatea urma să piardă 121 603 000 de franci belgieni (pe lângă pierderile acumulate din trecut), până să poată recupera o parte din contribuția de capital de 250 de milioane de franci belgieni din 2001. Comisia menționează că municipalitatea ar fi putut decide încă din 2002 să închirieze unei părți terțe imobilele aferente pieței de pește. Acest lucru i-ar fi permis municipalității să recupereze începând deja din 2002 o sumă importantă de bani cheltuită pentru piața de pește din Oostende înainte de a o restructura sau cel puțin să acopere sarcina financiară legată de rambursarea împrumuturilor bancare în loc să riște – în special în lumina performanței inițiale scăzute a pieței de pește – creșterea pierderilor care trebuiau recuperate ulterior.

(152)

Autoritățile belgiene mai subliniază că decizia de restructurare a pieței de pește nu a fost luată cu ușurință, fiind inițial respinsă de autoritatea publică responsabilă cu monitorizarea municipalității („toezichtautoriteit”), care considera că nu există perspective suficiente cu privire la rentabilitatea pieței de pește. Într-adevăr, documentele furnizate Comisiei arată că decizia de restructurare a pieței a fost inițial respinsă, deoarece, pe baza primului plan financiar, erau preconizate pierderi cumulate de 190 000 000 de franci belgieni după 5 ani.

(153)

În loc să justifice decizia, acest element dezvăluie, în primul rând, că intenția de a restructura piața de pește și de a pune la dispoziția acesteia un capital suplimentar nu se baza nici măcar pe ideea că piața ar putea redeveni profitabilă după o anumită perioadă de timp. În plus, acest lucru face ca cel de al doilea plan financiar să pară mai puțin complet și fiabil, întrucât nu este oferită nicio explicație cu privire la cum a fost posibilă obținerea unor rezultate atât de diferite în primul și cel de-al doilea plan. În consecință, este și mai puțin probabil ca un investitor privat să fi luat aceeași decizie de a investi în piața de pește încă 250 de milioane de franci belgieni în aceleași circumstanțe.

(154)

Pe baza elementelor prezentate mai sus, Comisia concluzionează că, în aceleași circumstanțe, un investitor privat obișnuit nu ar fi luat decizia de a investi 250 de milioane de franci belgieni în piața de pește. De asemenea, acest lucru este confirmat de documentele puse la dispoziția Comisiei. Acestea arată că unul dintre motivele pentru care s-a decis restructurarea, și nu lichidarea pieței de pește a avut un caracter politic și social, constând în faptul că restructurarea va susține menținerea ocupării forței de muncă într-o municipalitate în care rata șomajului depășea 12 % (25), criteriu pe care un investitor privat nu l-ar fi luat în considerare (26).

(155)

În consecință, acțiunea în cauză avantajează AGVO în raport cu concurenții săi și favorizează întreprinderea în sensul articolului 107 alineatul (1) din TFUE.

(156)

În conformitate cu articolul 30 din actul său constitutiv, AGVO a primit de la înființare dreptul exclusiv de utilizare, cu titlu gratuit, a terenurilor și imobilelor din portul pescăresc Oostende.

(157)

În 2004, diferite imobile și infrastructuri situate în portul pescăresc Oostende, având, în conformitate cu arhivele municipalității de la vremea respectivă, o suprafață totală de 57 500 m2, au fost puse la dispoziția AGVO prin acordarea dreptului exclusiv de proprietate. Conform conturilor comunale, proprietatea avea la momentul respectiv o valoare contabilă de 14 891 524 EUR. Comisia nu a primit informații care să îi permită să stabilească valoarea de piață a bunurilor imobiliare la data la care acestea au fost transferate către AGVO.

(158)

Autoritățile belgiene afirmă că decizia de a transfera dreptul de proprietate asupra bunurilor imobiliare în favoarea AGVO nu poate fi considerată ajutor de stat, deoarece aceasta vizează doar un transfer de bunuri imobiliare între două autorități publice, întrucât AGVO nu participă la activități comerciale.

(159)

Cu toate acestea, astfel cum se arată la punctul 10.1.1 din prezenta decizie, AGVO participă, atât direct, cât și indirect, prin intermediul filialelor sale, la activități comerciale și trebuie considerată o întreprindere. Decizia de a transfera dreptul de proprietate asupra bunurilor imobiliare în favoarea AGVO nu poate, în consecință, să fie văzută drept un simplu transfer de bunuri imobiliare între două autorități publice, cu atât mai mult cu cât bunurile imobiliare respective sunt utilizate în general pentru activitățile economice în cauză (servicii de închiriere, operarea pieței de pește, gestionarea portului pescăresc).

(160)

Comisia consideră că un operator privat obișnuit nu ar fi de acord să transfere dreptul de proprietate asupra imobilelor la această valoare fără a obține în schimb un preț rezonabil.

(161)

Autoritățile belgiene au declarat că imobilele se aflau într-o stare extrem de precară și că, în consecință, valoarea lor contabilă a fost supraestimată. Mai mult, autoritățile belgiene au susținut că costurile de renovare, care urmau să fie plătite de către AGVO, erau atât de mari, încât transferul dreptului de proprietate poate fi văzut drept o operație nulă.

(162)

Cu toate acestea, autoritățile belgiene nu au pus la dispoziția Comisiei probe care să ateste că valoarea contabilă a activelor în cauză a fost supraestimată și nici că costurile de renovare ar fi egale cu valoarea reală a drepturilor de proprietate asupra imobilelor respective.

(163)

Dimpotrivă, informațiile de care dispune Comisia în prezent demonstrează că argumentul autorităților belgiene nu poate fi acceptat.

(164)

În primul rând, trebuie amintit faptul că, înainte de transferul dreptului de proprietate și de la înființarea sa, AGVO a primit dreptul exclusiv de a utiliza, cu titlu gratuit, terenurile și imobilele portului pescăresc, inclusiv cele aferente pieței de pește. Actul constitutiv al întreprinderii nu conține obligații specifice privind obligativitatea AGVO de a întreprinde lucrări de renovare. În conformitate cu articolul 3 din actul constitutiv, AGVO are dreptul de a întreprinde, în cazul în care dorește acest lucru, orice lucrări de întreținere, reparare, modernizare asupra imobilelor (27), însă actul constitutiv nu conține dispoziții care ar obliga AGVO să renoveze anumite imobile.

(165)

În consecință, încă de la înființarea sa, AGVO a avut la dispoziție terenurile și imobilele aferente portului pescăresc fără a fi nevoită să plătească chirie sau alt tip de remunerații pentru acestea. Un operator privat nu ar fi acceptat să acorde drepturi exclusive de utilizare unei întreprinderi fără a primi în schimb o remunerație corespunzătoare.

(166)

Nici contractul de transfer prin intermediul contribuției în bunuri imobile din 30 decembrie 2004 prin care municipalitatea a transferat dreptul de proprietate asupra imobilelor în favoarea AGVO nu impune acesteia din urmă condiții sau obligații deosebite cu privire la lucrări specifice de renovare. În fapt, acesta reprezintă un contract general prin care municipalitatea cedează AGVO toate drepturile și obligațiile cu privire la imobilele în cauză. Responsabilitățile imputabile AGVO în contract nu par a fi în măsură să justifice faptul că nu se solicită nicio plată pentru preluarea dreptului de proprietate asupra clădirilor.

(167)

În plus, nu se contestă faptul că AGVO are, de asemenea, dreptul de a închiria imobilele sau de a acorda drepturi de cesiune asupra acestora. Imobilele, sau cel puțin o parte din acestea, au o valoare comercială. Autoritățile belgiene au recunoscut faptul că unele dintre imobile au fost închiriate unor organizații publice și semipublice, altele fiind închiriate în scopuri private (a se vedea considerentul 46 din prezenta decizie).

(168)

În cele din urmă, Comisia menționează că AGVO a primit un alt beneficiu în legătură cu costurile de renovare menționate. Autoritățile belgiene au transmis Comisiei o listă cu garanțiile care au fost acordate, cu titlu gratuit, pentru anumite împrumuturi. În conformitate cu lista transmisă Comisiei, câteva dintre împrumuturile garantate vizau finanțarea costurilor de renovare. În consecință, în afara faptului că AGVO nu a fost obligată să se angajeze într-o astfel de renovare, costurile a cel puțin o parte din renovările efectuate de către AGVO au fost reduse de garanțiile respective. Și din acest motiv, argumentul potrivit căruia transferul dreptului de proprietate a avut loc, cu titlu gratuit, ca un fel de „compensație” pentru costurile de renovare extrem de ridicate pe care AGVO a fost obligată să le plătească, nu se acceptă.

(169)

Chiar dacă costurile de renovare pot fi considerate deosebit de semnificative și constituie un fel de remunerație pentru transferul dreptului de proprietate asupra imobilelor, fapt care nu a fost demonstrat de autoritățile belgiene, faptul că AGVO a primit încă de la înființarea sa dreptul exclusiv de a utiliza, cu titlu gratuit, terenurile și imobilele aferente portului pescăresc Oostende este considerat în continuare un avantaj care trebuie catalogat drept ajutor de stat. Într-adevăr, întrebarea dacă municipalitatea a acționat ca un investitor privat obișnuit trebuie examinată în lumina elementelor disponibile la momentul la care a fost luată decizia (28). În speță, la momentul la care a fost luată decizia, municipalitatea era conștientă de avantajul acordat AGVO, întrucât punctul 11 din planul de afaceri pregătit de „HAMA Consult NV” la 9 noiembrie 2001 menționează clar faptul că piața de pește fusese modernizată recent și că nu se așteptau investiții importante în următorii 10 ani.

(170)

În plus, în conformitate cu Comunicarea Comisiei privind elementele de ajutor în vânzările de terenuri și clădiri de către autoritățile publice (29), pentru ca un transfer al dreptului de proprietate asupra imobilelor aflate în proprietatea statului să fie considerat a fi conform cu valoarea pieței, vânzarea ar trebui în mod normal să fie făcută prin intermediul unei proceduri de licitație necondiționată sau în urma unei evaluări realizate de un expert independent. Nu a fost urmată niciuna dintre aceste proceduri. Evaluarea unui expert cu privire la valoarea imobilelor și remunerația corespunzătoare pentru dreptul exclusiv de utilizare acordat AGVO, urmată de transferul dreptului de proprietate, ar fi fost mult mai indicată în acest caz, întrucât autoritățile belgiene considerau că valoarea contabilă nu corespundea cu valoarea reală.

(171)

În consecință, reiese că punerea la dispoziție cu titlu gratuit și, ulterior, contribuția municipalității cu imobile la AGVO reprezintă o acțiune care nu poate fi considerată compatibilă cu standardele economice normale pe care un investitor privat obișnuit le-ar fi aplicat în condiții similare.

(172)

Autoritățile belgiene consideră că, de vreme ce dreptul de proprietate a fost înapoiat municipalității (fără compensații), nu se mai pune problema ajutorului de stat.

(173)

Comisia nu poate fi însă de acord cu această opinie.

(174)

Comisia dorește să sublinieze că, deși dreptul de proprietate a fost înapoiat municipalității, această restituire nu influențează faptul că, în perioada 2002-2009, AGVO a beneficiat, cu titlu gratuit, de dreptul exclusiv de utilizare a imobilelor în cauză, chiar și în temeiul articolului 30 din actul său constitutiv sau al contractului de transfer din 30 decembrie 2004. În special, nu este cert faptul că valoarea proprietății, astfel cum a fost aceasta înapoiată recent, este cel puțin egală cu valoarea beneficiilor vizate în teza precedentă, plus dobânda datorată în temeiul normelor privind ajutoarele de stat, pentru ajutorul ilegal și incompatibil care trebuie recuperat.

(175)

Mai mult, Comisia consideră că, în măsura în care utilizează în continuare aceste clădiri cu titlu gratuit sau contra unei chirii sub nivelul pieței, în urma transferului dreptului de proprietate, AGVO ar continua să beneficieze de un ajutor de stat (30).

(176)

Având în vedere punctul 2.1.1 din Comunicarea Comisiei privind aplicarea articolelor 87 și 88 din Tratatul CE ajutorului de stat sub formă de garanții („Comunicarea privind garanțiile”) (31), se consideră că o garanție de stat avantajează o anumită întreprindere în cazul în care îi permite persoanei creditate să obțină condiții financiare mai bune pentru un împrumut decât cele care există, în mod normal, pe piețele financiare, fără a mai plăti o primă de piață pentru garanția respectivă. Pentru a stabili condițiile normale de piață, conduita municipalității trebuie comparată cu cea a unui creditor privat care acționează în vederea obținerii unui profit rezonabil (32).

(177)

Comunicarea privind garanțiile oferă o serie de indicații cu privire la modul în care este evaluată o garanție în cadrul domeniului de aplicare a normelor privind ajutoarele de stat. Mai exact, comunicarea stipulează că, pentru ca o garanție să nu fie clasificată drept ajutor de stat, aceasta trebuie să îndeplinească anumite criterii. Câteva dintre aceste criterii ridică probleme în cazul de față.

(178)

Pentru garanții nu a fost plătit niciun preț al pieței, întrucât garanțiile au fost acordate cu titlu gratuit.

(179)

În plus, garanțiile au acoperit mai mult de 80 % din creditul neachitat, creditul fiind acoperit în întregime. Acest fapt consolidează avantajul primit, deoarece, în cazul unei garanții de stat de 100 %, creditorul nu este stimulat să evalueze în mod corespunzător solvabilitatea AGVO și, prin urmare, să stabilească condițiile financiare pentru împrumut în conformitate cu profilul de risc al AGVO (33).

(180)

În consecință, este evident faptul că garanțiile au permis AGVO să obțină condiții financiare mai bune pentru împrumuturi decât cele care existau, în mod normal, pe piețele financiare (34), în special în lumina rezultatelor scăzute și de cele mai multe ori negative ale AGVO și ale filialelor acesteia.

(181)

Autoritățile belgiene consideră că este normal ca un acționar să furnizeze o garanție cu titlu gratuit în favoarea unei întreprinderi pe care o controlează. Cu toate acestea, declarația nu este susținută de probe sau exemple. În plus, aceste afirmații sunt cu greu conciliabile cu comportamentul unui creditor privat.

(182)

Într-adevăr, decizia municipalității de a furniza garanții, cu titlu gratuit, instituțiilor financiare pentru împrumuturile luate prin intermediul AGVO nu este o practică obișnuită în condițiile normale de pe piețele financiare. Într-o situație normală, o astfel de garanție ar fi remunerată printr-o primă corespunzătoare, care reflectă riscurile asociate garanției respective (35), chiar dacă garantul este un acționar care deține participația majoritară care îi asigură controlul asupra întreprinderii (36). În plus, înainte de a acorda garanțiile, un creditor privat obișnuit și-ar lua anumite măsuri de protecție și ar verifica în prealabil condițiile împrumutului, riscurile implicate etc., în timp ce informațiile furnizate de Belgia arată că acest lucru nu s-a întâmplat în cazul de față (37). Având în vedere situația financiară a pieței de pește, care a suferit în ultimii ani pierderi recurente și semnificative și care operează pe o piață extrem de competitivă și în declin, situația devine, în cazul de față, și mai problematică (38).

(183)

Astfel cum se menționează în detaliu la considerentul 259, AGVO trebuie considerată o întreprindere aflată în dificultate financiară în sensul Liniilor directoare din 1999. În conformitate cu practicile stabilite, garanțiile acordate întreprinderilor aflate în dificultate constituie, cel mai probabil, ajutor de stat (39).

(184)

Autoritățile belgiene susțin că garanțiile au fost acordate pentru împrumuturile referitoare la lucrările de renovare care urmau să fie întreprinse în legătură cu imobilele închiriate organismelor publice și semipublice. Acestea adaugă că, întrucât aceasta se numără printre sarcinile publice ale AGVO, garanția trebuie văzută drept o contribuție la sarcina publică și, în consecință, nu poate fi considerată ajutor de stat.

(185)

Mai întâi, trebuie amintit faptul că nu este sigur că împrumuturile garantate au fost într-adevăr utilizate conform destinației lor. Chiar dacă este adevărat că informațiile înaintate Comisiei tind să indice că municipalitatea a acordat garanțiile pe baza intenției AGVO de a utiliza împrumuturile pentru finanțarea lucrărilor de renovare, reiese, de asemenea, că municipalitatea nu a relaționat garanțiile cu titlu gratuit cu realizarea lucrărilor de renovare și nici nu a retras garanțiile sau nu a solicitat ulterior o remunerație în momentul în care s-a stabilit că împrumuturile au fost de fapt utilizate în alte scopuri.

(186)

Autoritățile belgiene au explicat că s-a întâmplat ca împrumuturile să fie utilizate în alte scopuri decât obiectivul anunțat. De exemplu, un împrumut Fortis, destinat inițial să finanțeze achiziționarea de acțiuni în cadrul PAKHUIZEN, nu a fost în cele din urmă utilizat în acest scop ci, aparent, pentru lucrări de renovare.

(187)

De asemenea, autoritățile belgiene au recunoscut că împrumutul de 550 000 EUR acordat de Banca ING, destinat inițial lucrărilor de renovare, a fost ulterior utilizat pentru a susține EVO. Este de necontestat faptul că garanția cu titlu gratuit pentru împrumutul respectiv nu poate fi privită drept o contribuție la sarcinile de renovare. Cu alte cuvinte, nu se poate afirma că municipalitatea a acționat astfel cum ar fi procedat un garant privat obișnuit (inclusiv un garant care avea control asupra întreprinderii în cauză), și anume să examineze în primul rând dacă împrumutul acoperit de garanție poate fi achitat, iar apoi să verifice dacă împrumutul a fost utilizat exclusiv pentru proiectul pentru care a fost destinat inițial.

(188)

În ceea ce privește împrumuturile garantate care au fost utilizate efectiv (fie în parte, fie în întregime) pentru finanțarea lucrărilor de renovare, trebuie amintit faptul că activitatea de închiriere a AGVO este o activitate economică și că acordarea de garanții cu titlu gratuit favorizează AGVO pe piața chiriilor. În plus, garanția cu titlu gratuit îmbunătățește situația financiară a AGVO în general, permițându-i să utilizeze resursele financiare pe care, în circumstanțe normale, ar fi fost nevoită să le utilizeze pentru a plăti prima, în alte scopuri decât cele de renovare a imobilelor închiriate organismelor publice și semipublice.

(189)

În cele din urmă, admițând chiar că închirierea imobilelor organizațiilor publice și semipublice poate fi considerată drept un serviciu de interes economic general cu care a fost însărcinată AGVO, condițiile stabilite în cauza Altmark nu sunt îndeplinite, astfel încât este necesar să se concluzioneze că garanțiile cu titlu gratuit constituie ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) din TFUE.

(190)

În hotărârea sa în cauza Altmark, Curtea de Justiție a stabilit că compensațiile pentru obligația de serviciu public nu constituie ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatului (1) din TFUE dacă sunt îndeplinite următoarele criterii cumulative: „[…] În primul rând, întreprinderii beneficiare trebuie să i se fi încredințat în mod efectiv exercitarea de obligații de serviciu public, iar aceste obligații trebuie să fie definite clar. […]; […] În al doilea rând, parametrii pe baza cărora se calculează compensația trebuie să fie stabiliți în prealabil, într-o manieră obiectivă și transparentă […]; […] În al treilea rând, compensația nu trebuie să depășească suma necesară acoperirii totale sau parțiale a costurilor ocazionate de îndeplinirea obligațiilor de serviciu public, luându-se în considerare veniturile aferente și un profit rezonabil […]; și […] În al patrulea rând, atunci când întreprinderea care trebuie să îndeplinească obligațiile de serviciu public, într-un caz concret, nu a fost aleasă în conformitate cu procedura privind achizițiile publice care ar permite selectarea ofertantului capabil să presteze aceste servicii la costul cel mai mic pentru comunitate, nivelul compensației necesare trebuie determinat pe baza unei analize a costurilor pe care o întreprindere obișnuită, bine gestionată și dotată în mod corespunzător le-ar înregistra în cadrul aceluiași sector, luându-se în considerare atât veniturile, cât și un profit rezonabil pentru îndeplinirea acestor obligații.”

(191)

Aceste criterii nu sunt îndeplinite în cazul de față. În afara faptului că însărcinarea AGVO cu obligații de serviciu public în legătură cu închirierea imobilelor către organizații publice sau semipublice este contestabilă, Comisia observă că autoritățile belgiene au confirmat în mod explicit că nu au fost stabiliți parametrii de compensație. În plus, AGVO nu a optat pentru un sistem de conturi diferite și nimic nu împiedică supracompensația și subvențiile încrucișate între diferitele activități ale AGVO. În plus, AGVO nu a fost aleasă în conformitate cu procedurile de achiziții publice, iar autoritățile belgiene nu au demonstrat că serviciile sunt furnizate la costul cel mai mic pentru comunitate.

(192)

Municipalitatea a acordat AGVO dreptul de a institui și colecta taxe comunale pentru utilizarea portului pescăresc și a pieței de pește.

(193)

Taxele astfel colectate de către AGVO par să constituie resurse aflate la dispoziția statului, care au fost transferate parțial (40) către AGVO. În plus, acestea constituie un beneficiu pe care întreprinderea nu l-ar primi în mod normal și, prin urmare, o favorizează în sensul articolului 107 alineatul (1) din TFUE.

(194)

În cazul de față, potrivit autorităților belgiene, colectarea impozitelor face parte din sarcinile de interes public cu care a fost însărcinată AGVO, în special sarcina de gestionare a portului pescăresc, și constituie, de fapt, o retribuție pentru acestea. Autoritățile belgiene consideră că transferul sarcinilor și dreptul de colectare a taxelor trebuie văzute drept o simplă alocare a sarcinilor în interiorul statului și nu pot fi catalogate drept ajutor de stat.

(195)

Cu toate acestea, astfel cum s-a demonstrat anterior la punctul 10.1.1 din prezenta decizie, AGVO este considerată o întreprindere în sensul articolului 107 alineatul (1) din TFUE, fapt recunoscut de autoritățile belgiene în scrisoarea din 27 noiembrie 2009. Astfel cum s-a explicat la considerentul 124, gestionarea portului pescăresc constituie o activitate economică.

(196)

Comisia a examinat dacă dreptul de colectare a taxelor și de utilizare a profiturilor rezultate din acestea putea fi considerat o compensație pentru serviciile de interes economic general și dacă criteriile cumulative ale hotărârii Altmark au fost îndeplinite.

(197)

Cu toate acestea, astfel cum s-a stabilit anterior la considerentul 191 din prezenta decizie, aceste criterii nu au fost îndeplinite de vreme ce, de exemplu, nu au fost stabiliți parametri de compensație.

(198)

În cele din urmă, chiar admițând că dreptul de colectare a taxelor și de utilizare a profiturilor rezultate din acestea trebuie văzute drept o compensație/remunerație pentru sarcinile de interes public (noneconomic), AGVO desfășoară, de asemenea, activități comerciale, fapt recunoscut în mod explicit de autoritățile belgiene. Întrucât autoritățile belgiene au recunoscut, de asemenea, că AGVO nu deținea conturi separate și că nu puteau fi separate costurile și veniturile legate de sarcinile noncomerciale ale AGVO, subvențiile încrucișate nu pot fi evitate, iar taxele trebuie considerate un beneficiu.

(199)

Având în vedere considerentele precedente, acțiunile menționate la punctele 10.1.2.1.1-10.1.2.1.4 au favorizat AGVO în sensul articolului 107 alineatul (1) din TFUE.

(200)

Comisia consideră că EVO a fost ajutată de municipalitate în mod direct prin acordarea unor garanții cu titlu gratuit pentru împrumuturile obținute de la băncile private și, prin intermediul AGVO, prin permisiunea de a utiliza, cu titlu gratuit, imobile cu o suprafață totală de 13 600 m2, prin acordarea unor garanții cu titlu gratuit pentru împrumuturile obținute de la băncile private și prin punerea la dispoziția acesteia a unui capital inițial și a unor creșteri de capital.

(201)

În ceea ce privește garanțiile acordate AGVO de către municipalitate, Comisia menționează că nu s-a plătit niciun preț de piață pentru acestea, întrucât garanțiile respective sunt oferite cu titlu gratuit. În plus, garanțiile acoperă mai mult de 80 % din creditul neachitat.

(202)

Autoritățile belgiene consideră că este normal ca un acționar care deține o participație majoritară într-o întreprindere să acorde garanții cu titlu gratuit întreprinderii pe care o controlează. Cu toate acestea, declarația nu este susținută de probe. În plus, aceste afirmații sunt cu greu conciliabile cu comportamentul unui investitor privat. Într-o situație normală, o astfel de garanție ar fi remunerată printr-o primă corespunzătoare, care reflectă riscurile asociate garanției respective (41), chiar dacă garantul este o întreprindere-mamă (42). Mai mult, Curtea a hotărât deja că operațiunile comerciale, chiar și cele din cadrul unui grup de întreprinderi publice, trebuie remunerate în condiții normale de piață (43).

(203)

Trebuie remarcat faptul că, astfel cum s-a stabilit în detaliu la considerentul 306, EVO trebuia considerată o întreprindere aflată în dificultate financiară în sensul Liniilor directoare din 1999 și al Liniilor directoare din 2004 privind ajutorul de stat pentru salvarea și restructurarea întreprinderilor aflate în dificultate (44) („Liniile directoare din 2004”). Situația sa financiară a continuat să fie una dificilă în perioada 2003-2008. Mai mult de jumătate din capitalul său înregistrat dispăruse până la sfârșitul anului 2003, situație care nu s-a schimbat în următorii ani, în pofida creșterilor succesive de capital.

(204)

În conformitate cu practicile stabilite, garanțiile acordate întreprinderilor aflate în dificultate constituie, cel mai probabil, ajutor de stat (45).

(205)

Autoritățile belgiene au adăugat că, în absența garanției cu titlu gratuit acordată de municipalitate, EVO nu ar fi putut obține împrumuturile. În viziunea Comisiei, această mențiune și situația financiară constant precară a EVO dezvăluie faptul că nici împrumuturile acordate de băncile private în temeiul garanției cu titlu gratuit furnizată de municipalitate (sau de AGVO) nu ar fi fost obținute în absența garanției în cauză. În consecință, și împrumuturile garantate constituie un avantaj pentru EVO (46).

(206)

În cele din urmă, autoritățile belgiene consideră că garanțiile trebuie văzute ca făcând parte din restructurarea pieței de pește.

(207)

Cu toate acestea, Comisia arată că nici garanția cu titlu gratuit, nici investițiile pentru care împrumuturile au fost, aparent, obținute nu au fost menționate în planul de afaceri. Mai mult, împrumuturile și garanțiile în cauză (mai exact, cele care au fost puse efectiv în aplicare) nu au fost acordate în 2002, când a fost înființată EVO, ci ulterior, în 2004 și 2005. Numeroasele garanții oferite dezvăluie, de asemenea, că acestea au fost acordate la cerere de fiecare dată când EVO avea nevoie de o garanție pentru a obține un împrumut de la o instituție de credit. De asemenea, Comisia evidențiază că unul dintre împrumuturile acordate de Fortis și garantate de municipalitate a fost, de fapt, utilizat pentru a garanta împrumuturi proprietarilor de nave și este dificil de înțeles în ce mod acest lucru poate fi considerat parte din restructurarea sau chiar din viitoarea privatizare a pieței de pește.

(208)

În consecință, Comisia este de părere că garanțiile cu titlu gratuit acordate de municipalitate și AGVO au favorizat EVO în sensul articolului 107 alineatul (1) din TFUE.

(209)

Autoritățile belgiene susțin că decizia AGVO de a acorda EVO dreptul de utilizare, cu titlu gratuit, a imobilelor poate fi considerată compatibilă cu standardele normale de pe piață, astfel cum le-ar fi aplicat un investitor privat obișnuit în condiții similare.

(210)

Comisia nu poate accepta o astfel de declarație. Această afirmație este deja contrazisă de faptul că autoritățile belgiene au indicat că viitorul partener strategic va fi nevoit să încheie un contract de închiriere pentru utilizarea imobilelor aferente pieței de pește și să plătească chirie. În plus, nu poate fi contestat faptul că AGVO, în calitate de proprietar cu drepturi depline asupra EVO (47), se aștepta ca profiturile EVO să fie substanțiale, astfel încât câștigurile de capital realizate ulterior să justifice absența chiriei. În definitiv, piața de pește înregistra pierderi anuale medii semnificative.

(211)

Autoritățile belgiene au declarat că absența chiriei a fost compensată de faptul că EVO trebuia să suporte costurile de renovare și reparare ocazionate de piața de pește, care ar fi trebuit să fie în mod normal suportate de către proprietar. Potrivit autorităților belgiene, EVO a plătit, începând cu 2002, 182 377,31 EUR pentru lucrările de renovare și infrastructură privind piața de pește.

(212)

În primul rând, Comisia arată că autoritățile belgiene nu au înaintat documente care să confirme că EVO era obligată să suporte toate costurile de renovare pentru imobilele aferente pieței de pește. De asemenea, autoritățile belgiene nu au prezentat documente care să ateste că EVO a plătit într-adevăr 182 377,31 EUR pentru lucrări de renovare.

(213)

Comisia arată, în continuare, că autoritățile belgiene nu au demonstrat că ar fi atât de neobișnuit ca un chiriaș să suporte costurile de renovare sau că, în acest caz, acesta nu ar fi nevoit să plătească chirie. De asemenea, acestea nu au indicat tipul lucrărilor întreprinse, astfel încât Comisia nu poate stabili dacă lucrările în cauză aveau un caracter neobișnuit pentru un chiriaș. În plus, din documentul primit reiese că și AGVO a întreprins lucrări de renovare în legătură cu piața de pește, în valoare de 36 497,40 EUR, în perioada 2004-2007. Acest lucru nu pare să fie în concordanță cu declarația autorităților belgiene potrivit căreia EVO ar fi nevoită să suporte toate costurile de întreținere și renovare.

(214)

În plus, autoritățile belgiene nu au furnizat probe care să ateste că cei 182 377,31 EUR pe care se presupune că EVO i-a plătit pentru lucrările de renovare ar corespunde chiriei care trebuia plătită în condiții normale de piață pentru utilizarea imobilelor cu o suprafață totală de 13 600 m2 pe parcursul unei perioade de peste 5 ani.

(215)

Mai mult, chiar dacă costurile de renovare ar fi considerate extrem de importante și ca fiind o remunerație pentru utilizarea imobilelor respective, fapt care nu a fost demonstrat de autoritățile belgiene, planul de afaceri din 21 noiembrie 2001 menționează clar că, având în vedere că piața de pește a fost modernizată recent, nu se așteaptă investiții importante în următorii 10 ani. În consecință, AGVO a favorizat EVO atunci când a decis, în 2002, să pună cu titlu gratuit imobilele la dispoziția EVO, fără a avea motive întemeiate să creadă că costurile rezultate în urma presupusei obligații a EVO de a finanța întreținerea acestora ar fi cel puțin egale cu chiria pe care un operator ar fi dispus să o plătească pentru acestea. În ceea ce privește întrebarea dacă AGVO a acționat ca un investitor privat obișnuit, aceasta trebuie analizată în lumina elementelor disponibile la momentul la care a fost luată decizia (48) și trebuie să se concluzioneze că, în sensul articolului 107 alineatul (1) din TFUE, EVO a primit ajutor de stat atunci când, în 2002, i s-a permis să utilizeze, cu titlu gratuit, imobile cu o suprafață totală de 13 600 m2.

(216)

În ceea ce privește capitalul inițial de aproximativ 370 000 EUR acordat EVO, Comisia face referire la analiza sa de la punctul 10.1.2.1.1 din prezenta decizie. Autoritățile belgiene au confirmat că, într-adevăr, capitalul inițial investit în EVO a fost finanțat prin intermediul capitalului inițial investit în AGVO. Astfel cum a arătat anterior Comisia, un investitor privat nu ar fi ales să restructureze piața de pește și nici să investească 250 de milioane de franci belgieni în aceasta sau să înființeze, a fortiori, o filială 100 % cu o parte din noul capital.

(217)

În ceea ce privește creșterile de capital prin remiterea de datorie din partea AGVO, Comisia face referire, de asemenea, la analiza sa de la punctul 10.1.2.1.1 din prezenta decizie. Într-adevăr, autoritățile belgiene au confirmat că creșterile de capital au fost, de asemenea, finanțate [parțial (49)] prin intermediul capitalului inițial investit în AGVO.

(218)

În plus, există și alte motive pentru care trebuie să se considere că AGVO nu a acționat astfel cum ar fi procedat în aceeași situație un investitor privat.

(219)

Investițiile publice sunt considerate ajutor de stat atunci când este evident faptul că poziția financiară a întreprinderii în cauză, în special structura și volumul datoriilor sale, sunt de așa natură încât nu se poate aștepta un profit normal (în dividende sau creșteri de capital) într-un termen rezonabil de timp de la investirea capitalului respectiv.

(220)

Comisia evidențiază faptul că prima creștere de capital prin remiterea de datorie a avut loc la 31 decembrie 2004, după aproape 1 an și jumătate de la înființarea EVO. Creșterea de capital a fost în mod evident concepută drept măsură de compensare a pierderilor semnificative ale EVO. Același lucru se poate afirma despre creșterile de capital din 2005 și 2007. Este evident faptul că măsurile nu au fost luate în vederea obținerii unui profit pe termen lung sau scurt, ci pur și simplu pentru compensarea pierderilor din trecut. Un investitor privat nu ar fi hotărât niciodată să acorde creșterile de capital respective, în special ultimele două creșteri. EVO nu se afla într-o poziție financiară și economică bună, iar situația nu dădea semne de îmbunătățire conform planului de afaceri, care preconiza o scădere constantă a pierderilor, și nu creșterea bruscă a acestora. Într-adevăr, deja la sfârșitul anului 2003 mai mult de jumătate din capitalul înregistrat al EVO dispăruse, situație care nu s-a schimbat pe parcursul următorilor ani, în pofida creșterilor succesive de capital. Fără perspectiva unor viitoare profituri, un investitor privat nu ar fi decis o creștere a capitalului întreprinderii pentru a compensa pierderile (50). În schimb, ar fi luat serios în considerare celelalte opțiuni disponibile (închiderea, vânzarea întreprinderii etc.) și ar fi solicitat cel puțin anumite garanții sau măsuri de restructurare. De asemenea, forma specifică a creșterii de capital (remiterea de datorie) confirmă faptul că aceste creșteri de capital nu pot fi considerate ca făcând parte din restructurarea planificată în 2001.

(221)

În plus, este de remarcat faptul că EVO trebuie considerată o întreprindere aflată în dificultate financiară (51). În conformitate cu practicile stabilite, o creștere de capital acordată întreprinderilor aflate în dificultate este considerată ajutor de stat (52).

(222)

În consecință, creșterile succesive de capital au favorizat EVO în sensul articolului 107 alineatul (1) din TFUE.

(223)

În ceea ce privește contractul de închiriere pe termen lung privind utilizarea imobilelor de către PAKHUIZEN (53), având în vedere informațiile disponibile, Comisia consideră că acesta acordă un avantaj. În primul rând, suma de doar 25 EUR pe an nu poate fi considerată o plată normală pentru un contract de închiriere pe termen lung de 45 ani cu privire la imobile cu o suprafață totală de 14 754 m2, chiar dacă acestea se află într-o condiție precară și necesită renovare. Faptul că întreprinderii PAKHUIZEN i se solicită să renoveze imobilele nu schimbă cu nimic acest lucru. Într-adevăr, în conformitate cu legislația belgiană (54), proprietarul imobilelor nu are obligația de a le repara. În schimb, chiriașul este obligat să mențină imobilele într-o stare bună și să întreprindă orice lucrări obișnuite de reparare. Autoritățile belgiene nu au demonstrat că lucrările de renovare pe care PAKHUIZEN trebuia să le întreprindă în temeiul contractului de închiriere pe termen lung ar depăși „lucrările obișnuite de reparare”. Mai mult, autoritățile belgiene nu au furnizat probe care să ateste că costurile care derivă din această obligație sunt egale cu chiria care ar fi putut fi obținută pentru imobilele respective în condiții normale de piață.

(224)

În plus, autoritățile belgiene au recunoscut că PAKHUIZEN nu și-a îndeplinit obligațiile privind renovarea și nu a respectat destinația imobilelor. În mod evident, municipalitatea nu a acționat PAKHUIZEN în justiție pentru a pune în aplicare acordul, cu toate că avea acest drept. În consecință, chiar și având în vedere costurile de renovare, chiria de 25 EUR pe an putând fi privită ca fiind corespunzătoare prețului pieței – quod non –, PAKHUIZEN ar fi primit în orice caz un avantaj din momentul în care municipalitatea a renunțat în mod clar să pună în aplicare contractul.

(225)

Mai mult, în ceea ce privește închirierea imobilelor în favoarea PAKHUIZEN, cu condiția întreținerii și renovării acestora, trebuie remarcat faptul că, în conformitate cu principiul investitorului din economia de piață și având în vedere, de asemenea, condițiile stabilite în Comunicarea Comisiei privind elementele de ajutor de stat în vânzările de terenuri și clădiri de către autoritățile publice, se poate considera că autoritățile publice acționează în calitate de operator într-o economie de piață dacă, în cadrul unei licitații deschise, transparente și nediscriminatorii, acordă contractele ofertanților care oferă prețul cel mai ridicat sau în urma evaluării valorii pieței de către un expert independent. Cu toate acestea, se pare că acest lucru nu s-a întâmplat în cazul de față.

(226)

În cele din urmă, faptul că, după 27 de ani, proprietarul imobilelor (inițial municipalitatea, apoi AGVO) are dreptul la jumătate din profitul anual al PAKHUIZEN nu schimbă cu nimic analiza de mai sus. Un astfel de beneficiu este prea îndepărtat și nesigur pentru a avea în prezent o valoare netă veritabilă pentru proprietarul imobilelor. În plus, chiar dacă ar avea o astfel de valoare, autoritățile belgiene nu au demonstrat că valoarea respectivă – fie ea și cumulată cu cei 25 EUR pe an plus costurile (neobișnuite) de renovare – este atât de mare încât echivalează cu chiria la prețul pieței pentru utilizarea bunurilor imobiliare de către PAKHUIZEN.

(227)

În consecință, PAKHUIZEN beneficiază de un avantaj anual în ceea ce privește costurile de funcționare, ceea ce constituie o favorizare în sensul articolului 107 alineatul (1) din TFUE.

(228)

În ceea ce privește perioada de după 26 martie 2004, data la care AGVO a devenit proprietarul clădirilor în cauză, Comisia arată că contractul de închiriere s-a aplicat în continuare în aceleași condiții ca și înainte și, în consecință, avantajul pentru PAKHUIZEN a continuat să existe.

(229)

În decizia de inițiere a procedurii oficiale de investigare, Comisia a arătat că EVO (și posibil și PAKHUIZEN) oferea întreprinderilor piscicole care foloseau piața servicii sub rata la care un operator privat obișnuit ar fi oferit serviciile în cauză.

(230)

Se pare că EVO rambursează integral sau parțial costurile aferente transportului containerelor de pește dinspre diferite destinații europene spre Oostende, unde urmează să fie licitat peștele. Mai mult, EVO furnizează, după toate aparențele, împrumuturi sub rata pieței, cu condiția ca întreprinderea beneficiară să își vândă capturile în cadrul pieței de pește din Oostende.

(231)

Observațiile prezentate de părțile terțe sugerează că EVO a adoptat și alte practici care denaturează concurența normală pe piață, însă Comisia nu a primit elemente care să confirme acest lucru. Autoritățile belgiene susțin că EVO oferă servicii în condiții de piață.

(232)

Deși Comisia a primit foarte puține probe cu privire la condițiile comerciale în care își furniza EVO serviciile, nu poate fi exclus faptul că întreprinderile care apelează la piața de pește din Oostende sunt favorizate în sensul articolului 107 alineatul (1) din TFUE. Cu toate acestea, în prezent, Comisia consideră plauzibil argumentul autorităților belgiene potrivit căruia, datorită ajutorului de stat, EVO și-a putut oferi serviciile în condiții mai bune decât în absența acestuia, ceea ce nu înseamnă însă în mod necesar că ajutorul de stat a fost transferat în favoarea proprietarilor de nave și a întreprinderilor piscicole.

(233)

Din motivele expuse, Comisia consideră că nu este posibil să se concluzioneze cu certitudine că proprietarii de nave au fost favorizați. În plus, este probabil ca orice astfel de beneficii să fie suspendate sau cel puțin diminuate considerabil, deoarece, prin prezenta decizie, Comisia impune încetarea și recuperarea ajutorului acordat întreprinderilor AGVO, EVO și PAKHUIZEN. În cele din urmă, principalul beneficiar al ajutorului este în orice caz piața de pește restructurată, care a folosit ajutorul pentru a se menține pe piață și pentru a-și crește cota de piață prin furnizarea de servicii în pierdere, perturbând astfel funcționarea normală a pieței.

(234)

Comisia arată că activitățile în cauză vizează acțiunile municipalității însăși, precum și acțiunile finanțate prin intermediul resurselor de stat și imputabile municipalității.

(235)

În primul rând, municipalitatea a acordat AGVO un ajutor de stat prin punerea la dispoziția acesteia a unui capital inițial, finanțat din bugetul comunal; prin furnizarea de garanții cu titlu gratuit în favoarea AGVO pentru împrumuturi obținute de la bănci private; prin transferul dreptului de proprietate asupra imobilelor sale în favoarea AGVO și prin autorizarea acesteia să instituie și să colecteze taxe comunale. De asemenea, municipalitatea a acordat PAKHUIZEN un ajutor de stat, prin contractul de închiriere pe termen lung pentru utilizarea imobilelor sale, precum și EVO, prin acordarea de garanții cu titlu gratuit pentru împrumuturi obținute de la bănci private.

(236)

Aceste măsuri sunt, prin urmare, finanțate din resurse de stat și imputabile statului.

(237)

În al doilea rând, în ceea ce privește avantajele oferite de AGVO în favoarea EVO și PAKHUIZEN, Comisia arată că, în conformitate cu actul său constitutiv, AGVO este acționar unic al EVO (în afară de domnul Miroir, care deține o acțiune din cele 15 000 de acțiuni și care este, de fapt, membru al consiliului comunal) și al PAKHUIZEN și numește toți membrii consiliului de administrație al întreprinderilor în cauză. Municipalitatea este acționar unic al AGVO, iar consiliul comunal numește toți membrii consiliului de administrație al AGVO. În consecință, municipalitatea poate exercita o influență dominantă asupra AGVO.

(238)

Mai mult, în conformitate cu actul său constitutiv, AGVO este însărcinată cu gestionarea, dezvoltarea și exploatarea pieței de pește și a docului pescăresc din Oostende și a anexelor sale, precum și cu dezvoltarea tuturor activităților care au legătură directă sau indirectă cu acestea. Cu alte cuvinte, AGVO este obligată prin actul său constitutiv să se implice în gestionarea pieței de pește.

(239)

În ceea ce privește închirierea pe termen lung a imobilelor în beneficiul PAKHUIZEN, contractul a fost acordat direct de municipalitate.

(240)

Prin urmare, în lumina cauzei Stardust (55) și având în vedere susținerea publică acordată întreprinderilor respective, astfel cum se evidențiază mai sus, AGVO trebuie considerată un organism aflat sub controlul statului, iar deciziile sale privind injecțiile de capital în favoarea EVO, garanțiile cu titlu gratuit pentru împrumuturi în favoarea EVO și dreptul de utilizare, cu titlu gratuit, a imobilelor în cauză de către EVO trebuie considerate decizii finanțate din resurse de stat și imputabile autorității publice.

(241)

Autoritățile belgiene nu au contestat aceste constatări. Dimpotrivă, au confirmat că municipalitatea a controlat EVO și PAKHUIZEN prin intermediul AGVO (56).

(242)

Activitățile municipalității sunt în beneficiul AGVO, EVO și PAKHUIZEN. AGVO, EVO și PAKHUIZEN formează un grup de întreprinderi care operează pe o piață comună, vânzând pește la licitație și furnizând servicii legate de sectorul pescuitului.

(243)

Piața vânzării peștelui la licitație este extrem de competitivă, piețele de pește din statele membre vecine concurând în mod direct pentru a atrage pescari din diferite state membre. În consecință, orice beneficiu oferit unui actor de pe această piață denaturează sau amenință să denatureze concurența între piețele de pește și poate afecta comerțul între statele membre.

(244)

Acest lucru este confirmat de observațiile primite de la părțile terțe. Într-adevăr, piețele de pește britanice, olandeze și alte piețe de pește europene sau asociații de vânzare a peștelui la licitație și-au manifestat interesul față de această procedură și au ilustrat impactul pe care l-au avut măsurile privind ajutoarele de stat asupra propriilor activități comerciale.

(245)

În cele din urmă, Comisia observă că autoritățile belgiene au indicat că nu doar piețele de pește belgiene, ci și alte piețe de pește din diferite state membre s-au arătat interesate să achiziționeze piața de pește din Oostende.

(246)

În ceea ce privește piețele pentru servicii de închiriere, ajutorul acordat întreprinderilor active în aceste sectoare poate denatura concurența cu întreprinderile care furnizează servicii de închiriere în alte porturi pescărești, inclusiv în alte state membre, precum și cu întreprinderile care închiriază imobile în apropierea portului pescăresc Oostende (care pot include, de asemenea, întreprinderi din alte state membre). De asemenea, măsurile privind ajutoarele de stat ar fi putut contribui la menținerea sau consolidarea poziției pe piață a AGVO și a PAKHUIZEN, a căror activitate ar fi fost sau ar fi putut fi preluată de o altă întreprindere, în absența ajutorului. Trebuie amintit faptul că, în conformitate cu jurisprudența Curții de Justiție, simplul fapt că poziția competitivă a unei întreprinderi este consolidată în raport cu alte întreprinderi concurente prin acordarea unui beneficiu economic pe care nu l-ar fi primit altminteri în cadrul desfășurării normale a activității sale comerciale indică o posibilă denaturare a concurenței (57).

(247)

În ceea ce privește activitățile de gestionare a porturilor pescărești, Comisia consideră că ajutorul de stat acordat întreprinderilor în cauză poate denatura concurența cu întreprinderile care gestionează alte porturi pescărești concurente cu portul pescăresc Oostende. De asemenea, măsurile privind ajutoarele de stat ar fi putut contribui la menținerea sau consolidarea poziției pe piață a unei întreprinderi a cărei activitate ar fi putut fi aprobată de o altă întreprindere, în absența ajutorului (58).

(248)

Comisia ar dori să adauge că, deși nu sunt active în mod direct pe piața vânzării peștelui la licitație, AGVO și PAKHUIZEN oferă servicii auxiliare activității în cauză care afectează gradul de atractivitate a pieței de pește. Mai mult, Comisia arată că AGVO este activă indirect pe piața vânzării peștelui la licitație, prin intermediul filialei sale EVO. În consecință, ajutorul de stat acordat AGVO și PAKHUIZEN poate să denatureze concurența și să afecteze comerțul între statele membre nu doar pe piața specifică pe care sunt active acestea (piața de închiriere și piața porturilor pescărești), ci și pe piața vânzării peștelui la licitație.

(249)

Având în vedere cele de mai sus, Comisia consideră că următoarele activități trebuie calificate ca îndeplinind condițiile articolului 107 alineatul (1) din TFUE și reprezintă, în consecință, ajutoare de stat:

(250)

Ajutorul de stat poate fi declarat compatibil cu piața internă în măsura în care corespunde uneia dintre excepțiile menționate în TFUE. Întreprinderile în cauză sunt întreprinderi active preponderent în sectorul pescuitului. De asemenea, acestea sunt active pe piața serviciilor de închiriere. Comisia consideră că AGVO, în calitate de administrator al portului pescăresc, și EVO, în calitate de operator al pieței de pește, sunt întreprinderi ale căror activități trebuie considerate ca încadrându-se, în proporție semnificativă, în sectorului pescuitului. În ceea ce privește PAKHUIZEN, este mai puțin evident faptul că această întreprindere poate fi considerată activă în sectorul pescuitului.

(251)

În ceea ce privește sectorul pescuitului, ajutoarele de stat nu pot fi considerate compatibile cu piața internă dacă îndeplinesc condițiile stabilite în Orientările din domeniul pescuitului. În conformitate cu punctul 5.3 din orientările în vigoare la momentul actual, acordarea unui „ajutor ilegal” în sensul articolului 1 litera (f) din Regulamentul (CE) nr. 659/1999 va fi apreciată în conformitate cu orientările aplicabile la momentul intrării în vigoare a actului administrativ de instituire a ajutorului în cauză. În consecință, ajutorul de stat trebuie evaluat în temeiul orientărilor din 2001, 2004 și 2008 în domeniul pescuitului.

(252)

În ceea ce privește PAKHUIZEN, aceasta nu poate fi considerată drept o întreprindere piscicolă. Comisia arată că evaluarea ajutorului de stat trebuie să aibă la bază normele generale aplicabile tuturor sectoarelor și obiectivele ajutorului de stat în cauză.

(253)

În cele din urmă, Comisia menționează că autoritățile belgiene nu au contestat analiza Comisiei în ceea ce privește compatibilitatea.

(254)

În ceea ce privește ajutorul de stat acordat AGVO de către municipalitate, este necesar, în scopul evaluării, să se facă o distincție între diferitele acțiuni și datele la care au avut loc acestea.

(255)

Potrivit declarațiilor autorităților belgiene, capitalul inițial trebuie privit în cadrul restructurării pieței de pește din Oostende.

(256)

În conformitate cu punctul 2.2.4 din Orientările din 2001 în domeniul pescuitului, aplicabile la momentul restructurării, ajutorul acordat pentru restructurarea întreprinderilor aflate în dificultate trebuie evaluat în conformitate cu Liniile directoare privind ajutoarele de stat pentru salvarea și restructurarea întreprinderilor aflate în dificultate, aplicabile la momentul acordării ajutorului în cauză, și anume, în cazul de față, Liniile directoare din 1999, inclusiv atunci când acesta vizează întreprinderile active în sectorul pescuitului și acvaculturii (59).

(257)

În temeiul punctului 2.1 din Liniile directoare din 1999, o întreprindere se află în dificultate în cazul în care nu este capabilă, din resurse proprii sau cu fonduri pe care le poate obține de la proprietarul/acționarii sau creditorii săi, să oprească pierderile care, fără intervenția externă a autorităților publice, o vor condamna, aproape sigur, la faliment pe termen scurt sau mediu. Simptomele obișnuite ale unei întreprinderi aflate în dificultate constau în creșterea pierderilor, scăderea cifrei de afaceri, creșterea stocurilor, supracapacitatea, reducerea fluxului de numerar, îndatorarea crescută, creșterea cheltuielilor cu dobânzile și scăderea sau reducerea la zero a valorii nete a activelor.

(258)

Potrivit Comisiei, nu există nicio îndoială că piața de pește din Oostende prezenta în anul 2001 toate simptomele unei „întreprinderi aflate în dificultate”. Într-adevăr, astfel cum se precizează la considerentul 17, în perioada 1991-2001 cota acesteia din debarcările de pește în porturile belgiene a scăzut de la aproximativ 37 % la 20 %. În perioada 1997-2001, cifra sa de afaceri a scăzut de la 20 550 000 EUR la 13 440 000 EUR, municipalitatea înregistrând timp de mulți ani o pierdere anuală medie de 1 850 000 EUR. În consecință, în 2001 municipalitatea a trebuit să aleagă între a închide sau a restructura piața de pește. Prin urmare, Comisia consideră că piața de pește din Oostende poate fi calificată drept o „întreprindere aflată în dificultate” în sensul Liniilor directoare din 1999. Autoritățile belgiene nu au contestat această concluzie.

(259)

Deși AGVO este o entitate juridică nou înființată, Comisia observă că constituirea capitalului inițial al AGVO a făcut parte din planul de restructurare a pieței de pește din Oostende. Întrucât aceasta din urmă era o întreprindere aflată în dificultate, iar AGVO a fost înființată exclusiv în scopul restructurării pieței de pește din Oostende și întrucât AGVO a preluat nu doar activele, ci și povara financiară a diferitelor împrumuturi bancare ale pieței de pește din Oostende, AGVO poate fi considerată o întreprindere aflată în dificultate la momentul acordării capitalului inițial. Prin urmare, capitalul inițial poate fi considerat ajutor de restructurare (60) în sensul Liniilor directoare din 1999.

(260)

Deși AGVO este eligibilă pentru ajutor în temeiul punctului 30 din Liniile directoare din 1999, ajutorul acordat pentru restructurarea pieței de pește, prin înființarea AGVO, căreia i se pune la dispoziție un capital de pornire de 250 de milioane de franci belgieni (6 179 338 EUR), nu îndeplinește condițiile de compatibilitate cu piața internă prevăzute la punctul 32 din Liniile directoare din 1999.

(261)

Mai precis, în conformitate cu punctul 32 din liniile directoare respective, „planul de restructurare, a cărui durată trebuie să fie cât mai scurtă posibil, trebuie să restabilească viabilitatea pe termen lung a întreprinderii într-o perioadă de timp rezonabilă și pe baza unor presupuneri realiste privind condițiile viitoare de funcționare”. Comisia nu consideră că planul de restructurare descris la considerentul 19 îndeplinește aceste condiții. În acest sens, Comisia observă că planul în cauză nu conține măsuri interne specifice pentru îmbunătățirea modului de funcționare a pieței de pește și pentru abandonarea activităților care generează pierderi.

(262)

În plus și contrar cerințelor prevăzute la punctul 32 din Liniile directoare din 1999, restructurarea nu pare să aibă la bază un studiu de piață care să ofere informații referitoare la perspectivele viitoare ale cererii și ofertei, o analiză a pieței în cauză și alte informații menționate în anexa I la Liniile directoare din 1999.

(263)

Planul de restructurare nu conține nici elementele menționate la punctul 33 din Liniile directoare din 1999, și anume circumstanțele care au dus la dificultățile întreprinderii, asigurându-se astfel o bază de evaluare pentru a se vedea dacă măsurile propuse sunt adecvate; situația actuală și perspectivele viitoare ale cererii și ofertei pe piața produsului în cauză, cu scenarii care să prezinte ipoteze optimiste, pesimiste și intermediare, precum și punctele tari și punctele slabe specifice ale întreprinderii.

(264)

În plus, Comisia constată că informațiile disponibile nu conțin probe care să ateste că ajutorul s-a limitat strict la minimul necesar, astfel cum se stipulează la punctul 40 din Liniile directoare din 1999, sau că beneficiarului i s-a solicitat să facă contribuții din resurse proprii. În acest sens, trebuie remarcat faptul că, în conformitate cu punctul 41 din Liniile directoare din 1999, ajutorul trebuie utilizat exclusiv pentru a reface viabilitatea întreprinderii, și nu pentru a permite destinatarului ca, pe parcursul aplicării planului de restructurare, să extindă capacitatea de producție. Cu toate acestea, astfel cum s-a menționat mai sus, planul financiar redactat în 2001 sugera faptul că piața de pește și-ar fi putut reveni după 8 ani fără a mai fi necesară întreaga sumă de 250 de milioane de franci belgieni. De asemenea, planul de afaceri preconiza o creștere cu 10 % a cifrei de afaceri pentru primii 5 ani de funcționare pe piață a pieței de pește, ceea ce înseamnă că piața de pește viza să se extindă. Prin urmare, planul de recuperare pare a nu fi fost elaborat pentru a asigura utilizarea exclusivă a ajutorului pentru refacerea viabilității întreprinderii și pare a pune piața de pește în situația de a utiliza lichiditățile suplimentare pentru a-și extinde capacitatea de producție, activitățile comerciale și/sau pentru a acționa agresiv pe piață. Din informațiile primite reiese că ajutorul a fost într-adevăr utilizat pentru extinderea activităților pieței de pește (61) și pentru activități agresive, care denaturează piața (62).

(265)

Comisia arată în continuare că planul de restructurare nu include măsuri care să asigure punerea în aplicare completă a planului și respectarea tuturor condițiilor.

(266)

În plus, Belgia nu a demonstrat că măsurile compensatorii au fost luate în conformitate cu punctele 35-39 din Liniile directoare din 1999 sau, alternativ, că au fost îndeplinite condițiile specifice (alternative) pentru agricultură (inclusiv pescuit) prevăzute la punctele 73-82 din Liniile directoare din 1999 (63). Într-adevăr, municipalitatea nu pare să fi luat măsuri de atenuare, pe cât posibil, a impactului negativ pe care îl exercită ajutorul asupra concurenților, contrar celor stipulate la punctul 35 din Liniile directoare din 1999. Cu toate acestea, având în vedere situația specifică a vânzărilor de pește la licitație, în special cu privire la oferta limitată datorită măsurilor restrictive de conservare adoptate anual la nivelul Uniunii, este foarte probabil ca ajutorul să afecteze în mod negativ piețele de pește concurente, iar municipalitatea ar fi trebuit să acorde o atenție specială acestui lucru.

(267)

În consecință, ajutorul acordat AGVO pentru restructurarea pieței de pește nu este compatibil cu condițiile Liniilor directoare din 1999 și nici cu Orientările din 2001 în domeniul pescuitului, care fac referire la Liniile directoare privind salvarea și restructurarea întreprinderilor aflate în dificultate.

(268)

În ceea ce privește măsura în care furnizarea capitalului poate fi considerată o compensație pentru obligațiile de serviciu public, Comisia face trimitere la analiza sa de la punctul 10.2.1.4 din prezenta decizie.

(269)

Astfel cum se menționează la punctul 10.1.2.2.2 din prezenta decizie, acordarea dreptului exclusiv de utilizare, cu titlu gratuit, a imobilelor începând cu 14 martie 2002 și, ulterior, transferul dreptului de proprietare asupra unor imobile cu o suprafață totală de 57 500 m2 au avut loc fără ca municipalitatea să impună AGVO obligații cu o valoare similară. Astfel cum s-a arătat anterior, atât actul constitutiv, cât și contractul de transfer nu par să fie legate de condiții sau obligații specifice și atipice care să justifice absența chiriei sau a remunerației.

(270)

În consecință, această acțiune trebuie considerată un ajutor menit să îmbunătățească situația întreprinderii și să crească lichiditatea financiară a acesteia, ceea ce determină reducerea costurilor de producție ale beneficiarului.

(271)

Comisia nu consideră că ajutorul ar respecta normele de compatibilitate cu piața internă prevăzute de Orientările din 2001 în domeniul pescuitului, iar autoritățile belgiene nu au prezentat niciun element în acest sens.

(272)

În ceea ce privește oportunitatea de a analiza drepturile exclusive de utilizare și transferul cu titlu gratuit al dreptului de proprietate din perspectiva restructurării pieței de pește, Comisia a stabilit deja la considerentul 260 și următoarele din prezenta decizie că, deși AGVO ar fi fost eligibilă pentru ajutor de restructurare la momentul adoptării măsurilor (fiind considerată o întreprindere aflată în dificultate), condițiile Liniilor directoare din 1999 nu sunt îndeplinite.

(273)

În ceea ce privește oportunitatea de a considera că drepturile exclusive de utilizare și transferul dreptului de proprietate constituie o compensație pentru obligațiile de serviciu public, Comisia face trimitere la analiza sa de la punctul 10.2.1.4 din prezenta decizie.

(274)

Autoritățile belgiene consideră că trebuie făcută o distincție între garanțiile cu titlu gratuit pentru împrumuturi care au fost utilizate pentru lucrările de renovare și cele care au fost utilizate pentru a susține EVO.

(275)

Autoritățile belgiene au recunoscut în acest sens că un împrumut de 550 000 EUR a fost utilizat pentru a susține EVO.

(276)

Autoritățile belgiene consideră că garanțiile cu titlu gratuit pentru împrumuturi care au fost utilizate pentru a susține EVO trebuie examinate în cadrul restructurării pieței de pește.

(277)

Cu toate acestea, Comisia arată că, așa cum s-a stabilit la considerentul 260 și următoarele din prezenta decizie, deși la momentul adoptării măsurilor AGVO era eligibilă pentru ajutor de restructurare (fiind considerată o întreprindere aflată în dificultate), condițiile de compatibilitate prevăzute de Liniile directoare din 1999 nu sunt îndeplinite.

(278)

În plus, Comisia arată că garanțiile cu titlu gratuit sunt măsuri de ajutor care nu sunt menționate în planul de restructurare. Comisia amintește că, în conformitate cu punctul 3.2.3 din Liniile directoare din 1999 și cu punctul 3.3 din Liniile directoare din 2004 (64), ajutorul de restructurare trebuie acordat o singură dată. Prin urmare, admițând chiar că ajutorul inițial, și anume prin intermediul capitalului inițial etc., ar fi compatibil cu Liniile directoare privind salvarea și restructurarea aplicabile – quod non –, garanțiile cu titlu gratuit nu respectă condiția „prima și ultima dată”.

(279)

Autoritățile belgiene par să sugereze că, în cele din urmă, municipalitatea a ales să acorde garanții cu titlu gratuit pentru împrumuturi, în loc să plătească ratele anuale ulterioare ale capitalului inițial. Cu toate acestea, Comisia observă că planul de restructurare nu a fost revizuit în conformitate cu punctul 52 din Liniile directoare din 1999 și Liniile directoare din 2004. Mai mult, nu este clar dacă a fost mărit sau scăzut cuantumul ajutorului sau dacă forma ajutorului a fost modificată. Într-adevăr, deși nu toate ratele capitalului inițial au fost plătite anual, cum fusese prevăzut inițial, rezultă că AGVO avea dreptul legal de a cere acționarilor săi să plătească restul capitalului inițial. De fapt, AGVO și-a exercitat acest drept în 2006 și 2007, atunci când au mai fost plătite rate către AGVO.

(280)

În consecință, Comisia consideră că garanția cu titlu gratuit pentru împrumutul de 550 000 EUR nu este compatibilă cu condițiile Liniilor directoare din 1999 și ale Liniilor directoare din 2004 și nici cu Orientările din 2004 în domeniul pescuitului, care fac referire la liniile directoare privind salvarea și restructurarea întreprinderilor aflate în dificultate.

(281)

În ceea ce privește garanțiile cu titlu gratuit pentru împrumuturi care au fost utilizate pentru lucrările de renovare, Comisia face referire la analiza sa de la punctul 10.2.1.4 din prezenta decizie.

(282)

Autoritățile belgiene susțin că o parte din capitalul inițial, o parte din imobile și o parte din împrumuturile garantate au fost utilizate pentru furnizarea de servicii de interes (economic) general, și anume gestionarea portului pescăresc și închirierea de imobile organizațiilor publice și semipublice. De asemenea, autoritățile belgiene consideră că dreptul de colectare (și utilizare) a taxelor de la utilizatorii portului pescăresc trebuie considerat ca făcând parte din sarcinile publice ale AGVO.

(283)

Autoritățile belgiene nu au demonstrat că măsurile respective pot fi declarate compatibile în temeiul articolului 106 alineatul (2) din TFUE. Trebuie amintit faptul că statul membru care invocă articolul 106 alineatul (2) din TFUE drept derogare de la normele fundamentale ale tratatului are obligația să demonstreze că sunt îndeplinite condițiile privind aplicarea dispoziției în cauză (65). În orice caz, Comisia a examinat dacă măsurile privind ajutoarele de stat pot fi considerate, într-o anumită măsură, compensații pentru obligația de serviciu public acordate în conformitate cu condițiile prevăzute la articolul 106 alineatul (2) din TFUE.

(284)

În acest sens, în comunicările sale din 1996 (66) și 2001 (67) (Serviciile de interes general în Europa), precum și în Cadrul comunitar pentru ajutoarele de stat sub forma compensațiilor pentru obligația de serviciu public din 2005 (68), Comisia a precizat condițiile în care un ajutor de stat poate fi considerat compatibil în temeiul articolului 106 alineatul (2).

(285)

Una dintre condiții constă în faptul că întreprinderea beneficiară trebuie să fie mandatată în mod specific de statul membru să opereze serviciul respectiv de interes economic general. Actul sau actele de mandatare de acest gen trebuie să specifice cel puțin natura, amploarea și durata precisă a obligațiilor de serviciu public impuse, precum și identitatea întreprinderilor în cauză.

(286)

Comisia ar putea fi de acord că, prin intermediul actului său constitutiv, AGVO a fost însărcinată cu gestionarea portului pescăresc și că această mandatare implică anumite obligații specifice.

(287)

Cu toate acestea, în ceea ce privește activitățile de închiriere desfășurate de AGVO, Comisia observă că obligațiile de serviciu public impuse AGVO nu sunt clar definite. Mai precis, Comisia nu a identificat nicio dispoziție care să impună obligații specifice pentru AGVO în acest sens, iar autoritățile belgiene nu au prezentat informații suplimentare referitoare la acest aspect. Autoritățile belgiene par să considere că faptul că organizațiile care închiriază imobilele sunt organizații publice sau semipublice implică în mod necesar faptul că întreprinderile care oferă spre închiriere imobilele prestează ele însele un serviciu public. Cu toate acestea, Comisia nu poate fi de acord cu această opinie, întrucât faptul în sine nu implică mandatarea sau impunerea de obligații specifice de serviciu public diferite de obligațiile care ar reveni oricărui locator privat. În consecință, Comisia concluzionează că Belgia nu a demonstrat că AGVO a fost însărcinată cu obligații de serviciu public în legătură cu activitățile sale de închiriere.

(288)

Mai mult, Comisia consideră că măsurile privind ajutorul acordat AGVO nu respectă cerința privind necesitatea și proporționalitatea.

(289)

Cerințele privind necesitatea și proporționalitatea compensației sunt definite după cum urmează (a se vedea în special punctele 14, 15 și 17 din Cadrul comunitar pentru ajutoarele de stat sub forma compensațiilor pentru obligația de serviciu public din 2005):

(290)

Comisia arată că cerințele privind necesitatea și proporționalitatea nu au fost respectate în cazul de față. Belgia a recunoscut că nu au fost definiți parametrii compensației. Autoritățile belgiene au explicat Comisiei că nu au putut fi stabilite costurile ocazionate de îndeplinirea obligațiilor de serviciu public și nici veniturile aferente acestora. Comisia observă în continuare că AGVO nu operează conturi separate pentru diferitele sale categorii de activități. În consecință, compensația pentru obligațiile de serviciu public poate fi utilizată pentru funcționarea pe alte piețe. Anumite elemente din dosar arată că a fost vorba de fapt de o supracompensație. De exemplu, în ceea ce privește garanțiile cu titlu gratuit pentru împrumuturi, s-a stabilit, la considerentul 186 și următoarele din prezenta decizie, că împrumuturile garantate puteau fi și au fost utilizate în alt scop decât cel inițial. Întrucât capitalul investit în EVO (3 969 000 EUR) și prețul plătit pentru achiziționarea acțiunilor PAKHUIZEN (350 000 EUR) (în total: 4 319 000 EUR) depășesc capitalul plătit efectiv către AGVO (3 596 665,62 EUR), AGVO a utilizat împrumuturile și posibil taxele pentru finanțarea acestora.

(291)

Pentru motivele expuse mai sus, Comisia nu poate considera măsurile privind ajutorul de stat ca fiind compatibile cu condițiile prevăzute la articolul 106 alineatul (2) din TFUE.

(292)

În ceea ce privește ajutorul de stat acordat EVO de municipalitate și AGVO, este necesar pentru evaluare să se facă o distincție între diferitele acțiuni și datele la care au avut loc acestea.

(293)

Următoarele decizii trebuie evaluate în temeiul Orientărilor din 2001:

(294)

Următoarele decizii trebuie evaluate în temeiul Orientărilor din 2004:

(295)

Următoarea decizie trebuie evaluată în temeiul Orientărilor din 2001 și 2004:

(296)

Următoarea decizie trebuie evaluată în temeiul Orientărilor din 2004 și 2008:

(297)

În conformitate cu punctul 1.2 din Orientările din 2001 în domeniul pescuitului și cu punctul 3.7 din Orientările din 2004 în domeniul pescuitului, ajutorul de stat care este acordat fără a impune nicio obligație din partea beneficiarilor și care are scopul de a îmbunătăți situația întreprinderilor și de a crește fluxul de lichidități sau care este calculat pe baza cantității produse sau comercializate, a prețului produselor, a unităților produse sau a mijloacelor de producție și care are ca efect reducerea costurilor de producție sau sporirea veniturilor beneficiarilor este, în calitate de ajutor pentru funcționare, incompatibil cu piața internă. În conformitate cu punctul 3.4 din Orientările din 2008 în domeniul pescuitului, ajutoarele pentru funcționare, care, de exemplu, sporesc cantitatea de lichidități aflate la dispoziția beneficiarului sau se calculează în funcție de cantitatea produsă sau comercializată, prețurile produselor, unitățile produse sau mijloacele de producție, având drept efect fie reducerea costurilor de producție ale beneficiarului, fie creșterea veniturilor acestuia, sunt, în principiu, incompatibile cu piața internă. Ajutoarele pot fi considerate compatibile doar dacă contribuie în mod clar și ferm la deservirea obiectivelor politicii comune în domeniul pescuitului.

(298)

Din informațiile disponibile reiese că garanțiile cu titlu gratuit pentru împrumuturi și dreptul de utilizare, cu titlu gratuit, a pieței de pește au fost acordate fără a impune nicio obligație din partea EVO care ar face ca ajutorul să fie compatibil cu condițiile prevăzute în Orientările în domeniul pescuitului.

(299)

Într-adevăr, garanțiile cu titlu gratuit pentru împrumuturi par a fi acordate la simpla cerere de împrumuturi în diferite scopuri și nu fac obiectul unor condiții sau obligații specifice.

(300)

În plus, informațiile furnizate de autoritățile belgiene arată că, deși împrumutul garantat a fost în cele din urmă utilizat în alt scop decât cel stipulat inițial, acest fapt nu a avut ca rezultat sancțiuni sau anularea garanției. De exemplu, se pare că, deși s-a anunțat inițial că împrumutul de 1 795 000 EUR furnizat de Fortis era destinat, printre altele, achiziționării de mașini și lăzi de pește și finanțării de lucrări de modificare, acesta a fost (cel puțin în parte) de fapt utilizat pentru acordarea de împrumuturi proprietarilor de nave. Garanția nu a fost retrasă, iar municipalitatea a continuat să ofere garanții fără să impună EVO condiții cu privire la acestea.

(301)

Garanțiile cu titlu gratuit au crescut lichiditățile EVO, întrucât aceasta nu a fost nevoită să plătească garanția în cauză și, în plus, se pare că EVO nu ar fi obținut împrumuturile în absența garanției respective.

(302)

De asemenea, dreptul de utilizare, cu titlu gratuit, a imobilului pieței de pește a dus la creșterea lichidităților EVO, scutind-o de chiria pe care aceasta ar fi fost nevoită să o plătească în condiții normale de piață.

(303)

Comisia nu vede cum garanțiile cu titlu gratuit ale dreptului de utilizare gratuită a imobilelor pot fi considerate o contribuție la obiectivele politicii comune în domeniul pescuitului. Autoritățile belgiene nu au prezentat elemente în acest sens.

(304)

Autoritățile belgiene au susținut că măsurile trebuie analizate în cadrul restructurării pieței de pește.

(305)

În primul rând, trebuie să se evalueze dacă EVO ar fi eligibilă în temeiul Liniilor directoare privind salvarea și restructurarea întreprinderilor aflate în dificultate. EVO poate fi considerată o întreprindere aflată în dificultate în sensul Liniilor directoare din 1999 și, respectiv, 2004.

(306)

În conformitate cu punctul 8 din Liniile directoare din 1999 și cu punctul 13 din Liniile directoare din 2004, o întreprindere care aparține de un grup de întreprinderi nu este în mod normal eligibilă pentru ajutor de salvare sau restructurare, cu excepția cazului în care a fost înființată de către o întreprindere aflată în dificultate. EVO a fost înființată de către AGVO, care la rândul său este noua formă juridică a pieței de pește din Oostende, restructurată în 2001. Trebuie amintit faptul că AGVO este continuarea fostei piețe de pește din Oostende, care se afla în proprietatea statului și nu beneficia de personalitate juridică. Astfel cum se menționează la considerentul 259 din prezenta decizie, Comisia consideră că, deși a fost înființată recent, AGVO poate fi calificată drept o întreprindere aflată în dificultate și este eligibilă în temeiul Liniilor directoare din 1999. Întrucât EVO a fost înființată în contextul restructurării AGVO, EVO și AGVO pot fi considerate o întreprindere aflată în dificultate care poate primi ajutor în conformitate cu condițiile prevăzute în Liniile directoare privind salvarea și restructurarea.

(307)

Cu toate acestea, deși EVO este eligibilă în temeiul Liniilor directoare privind salvarea și restructurarea, condițiile de compatibilitate prevăzute de Liniile directoare din 1999 rămân neîndeplinite, astfel cum s-a demonstrat la considerentul 260 și următoarele din prezenta decizie. În plus, întrucât măsurile privind ajutorul de stat în cauză nu au fost prevăzute în planul de restructurare, acestea ridică aceleași probleme ca și cele menționate la considerentul 278 și următoarele din prezenta decizie.

(308)

Garanțiile cu titlu gratuit pentru împrumuturi și dreptul de utilizare, cu titlu gratuit, a pieței de pește trebuie, prin urmare, considerate ajutor pentru funcționare în sensul Orientărilor din 2001, 2004 și 2008 în domeniul pescuitului și nu contribuie la deservirea obiectivelor politicii comune în domeniul pescuitului. În consecință, acestea nu sunt compatibile cu piața internă.

(309)

EVO a fost înființată în cadrul restructurării pieței de pește din Oostende. În plus, autoritățile belgiene au confirmat că o parte din capitalul inițial al AGVO (și anume, 371 840 EUR) a fost utilizat drept capital inițial pentru înființarea EVO și pentru creșterile ulterioare de capital.

(310)

Prin urmare, trebuie să se evalueze dacă, în sensul Liniilor directoare din 1999 și, respectiv, 2004, capitalul inițial și creșterile ulterioare de capital pot fi considerate ajutor de salvare și restructurare.

(311)

EVO, împreună cu AGVO, pot fi considerate o întreprindere aflată în dificultate în sensul Liniilor directoare din 1999 și, respectiv, 2004, astfel cum se menționează la punctul 10.2.2.1.

(312)

Cu toate acestea, astfel cum s-a indicat anterior la considerentul 260 și următoarele din prezenta decizie, condițiile de compatibilitate pentru ajutorul de restructurare nu sunt îndeplinite în cazul de față.

(313)

În consecință, capitalul inițial și creșterile ulterioare de capital nu pot fi considerate compatibile cu piața internă.

(314)

Efectul termenilor din contractul de închiriere încheiat între municipalitate și PAKHUIZEN a constat în faptul că PAKHUIZEN putea beneficia de o reducere anuală a costurilor sale de funcționare. Acest tip de ajutor nu se încadrează în domeniul de aplicare a măsurilor menționate în Orientările în domeniul pescuitului sau în obiectivele altor orientări orizontale sau specifice care pot fi aplicabile acestui tip de întreprindere. Atât în temeiul orientărilor relevante în domeniul pescuitului, cât și în temeiul normelor orizontale privind ajutorul de stat, un astfel de ajutor este considerat ajutor pentru funcționare incompatibil cu piața internă.

(315)

Având în vedere cele de mai sus, Comisia concluzionează că măsurile menționate la punctul 10.1.5 din prezenta decizie trebuie considerate ajutor de stat, că acestea nu sunt compatibile cu piața internă și că trebuie recuperate în măsura analizată la secțiunea 11.

(316)

În conformitate cu articolul 14 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 659/1999, atunci când adoptă decizii negative în cazuri de ajutor ilegal, Comisia decide ca statul membru în cauză să ia toate măsurile necesare pentru recuperarea ajutorului de la beneficiar. Obiectivul este îndeplinit atunci când destinatarul sau, cu alte cuvinte, întreprinderile care au beneficiat efectiv de ajutorul în cauză, au restituit ajutorul și, după caz, dobânzile de penalizare.

(317)

Regulamentul (CE) nr. 659/1999 nu prevede niciun termen de prescripție pentru examinarea ajutorului ilegal în sensul articolului 1 litera (f), și anume ajutorul pus în aplicare înainte ca Comisia să poată formula o concluzie cu privire la compatibilitatea sa cu piața comună. Cu toate acestea, articolul 15 din regulamentul menționat prevede că puterile Comisiei cu privire la recuperarea ajutorului fac obiectul unui termen de prescripție de zece ani, că această perioadă începe de la data la care ajutorul este acordat beneficiarului și că este întreruptă de orice acțiune întreprinsă de Comisie.

(318)

Perioada de prescripție a fost întreruptă de cererea de informații trimisă Belgiei la 13 martie 2006. În consecință, recuperarea trebuie să se limiteze la ajutorul primit după data de 13 martie 1996.

(319)

Pentru a stabili ce trebuie recuperat de la AGVO, EVO și PAKHUIZEN, trebuie să se țină cont de faptul că o parte din ajutorul acordat AGVO a fost transferată către EVO. Astfel cum subliniază autoritățile belgiene, ajutorul respectiv trebuie recuperat o singură dată, de la beneficiarul real.

(320)

Din acest motiv, în situațiile în care ajutorul acordat de municipalitate a avantajat în cele din urmă EVO, ajutorul care trebuie recuperat de la AGVO este partea de ajutor care nu a fost transferată către EVO.

(321)

Ajutorul care trebuie recuperat de la EVO include:

(322)

În ceea ce privește elementul de ajutor al garanțiilor cu titlu gratuit, acesta este în principiu reprezentat de cuantumul împrumuturilor garantate, cu excepția cazului în care autoritățile belgiene furnizează probe care să ateste că EVO ar fi putut să obțină astfel de garanții pe piață; în acest caz, elementul de ajutor constă în prima care ar fi fost cerută pe piață pentru obținerea garanției respective.

(323)

Autoritățile belgiene au declarat că cele două împrumuturi pentru care a fost acordată o garanție în 2002 nu au fost în cele din urmă primite de către EVO. În consecință, deși ajutorul a fost acordat (decizia de acordare a garanției cu titlu gratuit a fost adoptată), EVO nu a beneficiat efectiv de acesta. Prin urmare, ajutorul rezultat din garanțiile cu titlu gratuit pentru împrumuturi, convenite la 28 iunie și 27 septembrie 2002, nu trebuie recuperat. În consecință, trebuie recuperată suma de 4 284 995 EUR (3 606 995 EUR + 78 000 EUR + 600 000 EUR).

(324)

Ajutorul care trebuie recuperat de la PAKHUIZEN constă în avantajul care rezultă din faptul că contractul de închiriere pe termen lung nu a fost încheiat la prețul pieței.

(325)

În conformitate cu articolul 15 din Regulamentul (CE) nr. 659/1999, recuperarea se limitează la o perioadă de zece ani, începând cu data de 13 martie 2006.

(326)

Avantajul este format din remunerația (chiria) care ar fi fost plătită în condiții normale de piață pentru contractul de închiriere pe termen lung referitor la imobile, minus (a) cei 25 EUR plătiți anual; și (b) costurile de renovare suportate de PAKHUIZEN și care nu ar fi trebuit plătite în temeiul normelor normale ale legislației belgiene (69). Perioada în cauză durează până la data recuperării sau – în cazul în care contractul de închiriere a fost reziliat înainte de impunerea recuperării – până la data rezilierii contractului.

(327)

Ajutorul care trebuie recuperat de la AGVO este format din capitalul inițial, avantajul care rezultă din acordarea garanțiilor cu titlu gratuit pentru împrumuturi, avantajul care rezultă din dreptul exclusiv de utilizare a terenurilor și imobilelor aferente pieței de pește din Oostende în perioada 14 martie 2002-25 martie 2004 (în cazul imobilelor care au fost ulterior transferate către AGVO) și în perioada dintre data de 14 martie 2002 și data recuperării (în cazul celorlalte terenuri și imobile, care nu au fost cuprinse în contractul de transfer încheiat la 26 martie 2004) și avantajul care rezultă din transferul cu titlu gratuit, la 26 martie 2004, al dreptului de proprietate asupra imobilelor cu o suprafață totală de 57 500 m2 situate în portul pescăresc Oostende.

(328)

În ceea ce privește capitalul inițial, informațiile furnizate Comisiei arată că, deși ajutorul acordat a fost de 250 de milioane de franci belgieni (6 200 000 EUR), acesta nu a fost încă plătit în întregime. În consecință, ordinul de recuperare trebuie să se limiteze la suma plătită efectiv către AGVO, și anume 3 596 665,62 EUR, în conformitate cu informațiile înaintate recent Comisiei. Dacă AGVO a primit o sumă mai mare decât aceasta, surplusul trebuie, de asemenea, recuperat.

(329)

În ceea ce privește elementul de ajutor al garanțiilor cu titlu gratuit, acesta este în principiu suma împrumuturilor garantate, cu excepția cazului în care autoritățile belgiene furnizează probe care să ateste că AGVO ar fi putut să obțină astfel de garanții pe piață; în acest caz, elementul de ajutor constă în prima care ar fi existat pe piață pentru garanția respectivă, la momentul acordului (26 martie 2004, 23 aprilie 2004 și 22 aprilie 2005).

(330)

În cazul în care piața nu oferă garanții pentru respectivul tip de operațiune, elementul de ajutor se calculează în același mod ca echivalentul-subvenție al creditului în condiții preferențiale, și anume ca diferența dintre rata dobânzii de pe piață pe care AGVO ar fi suportat-o în absența garanției și rata dobânzii obținută în temeiul garanției de stat. În cazul în care nu există o rată de piață a dobânzii, iar statul membru dorește să utilizeze, ca substitut, rata de referință, Comisia subliniază că, pentru calcularea intensității ajutorului unei garanții individuale, sunt aplicabile condițiile enunțate în Comunicarea privind revizuirea metodei de stabilire a ratelor de referință și de scont (70). Aceasta înseamnă că trebuie să se acorde atenție sumelor adăugate la rata de bază, pentru a se lua în considerare profilul de risc asociat operațiunii acoperite, întreprinderea garantată și garanțiile colaterale oferite.

(331)

În ceea ce privește avantajul care rezultă din dreptul exclusiv de utilizare, cu titlu gratuit, a terenurilor și imobilelor din portul pescăresc Oostende, ajutorul este echivalent cu chiria pe care AGVO ar fi fost nevoită să o plătească în condițiile de piață pentru dreptul exclusiv de utilizare a terenurilor și imobilelor din portul pescăresc Oostende în perioada dintre data de 14 martie 2002 și data recuperării sau ultima dată la care AGVO a beneficiat de dreptul de utilizare, cu titlu gratuit, a acestora, fie în temeiul actului său constitutiv, fie în temeiul contractului de transfer al dreptului de proprietate asupra imobilelor respective, fie altfel.

(332)

Comisia este conștientă de faptul că unele terenuri și imobile aveau o valoare comercială limitată sau nulă (de exemplu, drumurile). Cu toate acestea, Comisia arată că unele terenuri și imobile aveau o valoare comercială clară (piața de pește, birouri, antrepozite) și că alte terenuri și imobile (infrastructura portului pescăresc) au permis AGVO să furnizeze servicii proprietarilor de nave, AGVO având dreptul de a percepe taxe în schimbul serviciilor furnizate. Aceste elemente trebuie luate în considerare în calcularea chiriei.

(333)

În ceea ce privește avantajul care rezultă din colectarea taxelor, ajutorul are valoarea taxelor colectate de la data înființării AGVO și până la data recuperării, sau până la ultima dată la care AGVO a beneficiat de dreptul de a colecta taxele respective.

(334)

În cele din urmă, Comisia arată că din valoarea care trebuie recuperată de la AGVO trebuie scăzută valoarea ajutorului transferat în favoarea EVO sub formă de capital (3 969 000 EUR) și sub forma dreptului de utilizare, cu titlu gratuit, a imobilelor în care se desfășoară activitățile pieței de pește.

(335)

Comisia este conștientă de faptul că AGVO a primit anumite sarcini noneconomice de interes public (inspectarea peștelui debarcat pentru consum, verificarea respectării cerințelor privind TVA-ul în cazul capturilor debarcate, funcții de relații publice) și i-a fost încredințată gestionarea portului pescăresc. Comisia consideră că din valoarea care trebuie recuperată de la AGVO trebuie să se scadă costurile în cazul cărora există probe că au fost suportate pentru îndeplinirea sarcinilor în cauză.

(336)

Autoritățile belgiene au informat Comisia că municipalitatea și AGVO plănuiesc să privatizeze piața de pește. Acestea susțin că, din momentul finalizării privatizării, nu va mai exista problema ajutorului de stat, iar procedura nu va mai avea obiect.

(337)

În acest sens, Comisia ar dori să reamintească faptul că, deși poate pune capăt măsurilor privind ajutorul în cauză, privatizarea nu anulează avantajele acordate beneficiarilor în perioada anterioară încetării măsurilor de ajutor. Recuperarea servește tocmai obiectivului de restabilire a situației existente inițial, pentru asigurarea unor condiții de concurență echitabile pe piața internă. Comisia atrage atenția autorităților belgiene asupra comunicării Comisiei „Pentru o punere în aplicare eficientă a deciziilor Comisiei de obligare a statelor membre să recupereze ajutorul de stat ilegal și incompatibil” (71), în special asupra secțiunii 3.2.4 referitoare la recuperarea ajutorului de stat de la întreprinderile aflate în curs de lichidare și de la beneficiarii insolvabili. În ceea ce privește cererea privind amânarea adoptării prezentei decizii (menționate la considerentul 99), aceasta ar fi inadecvată, întrucât este important ca ajutorul de stat ilegal și incompatibil să fie recuperat cât mai curând posibil,

(a)

cuantumul total (principal și dobânzile de recuperare) care trebuie recuperat de la AGVO, EVO și PAKHUIZEN;

(b)

o descriere detaliată a măsurilor deja adoptate și a celor planificate în vederea conformării cu prezenta decizie;

(c)

documentele care atestă că AGVO, EVO și PAKHUIZEN au primit ordinul de a înapoia ajutorul.