28.5.2009

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 131/128

---

DIRECTIVA 2009/20/CE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI

din 23 aprilie 2009

privind asigurarea proprietarilor navelor în ceea ce privește creanțele maritime

(Text cu relevanță pentru SEE)

PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene, în special articolul 80 alineatul (2),

având în vedere propunerea Comisiei,

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social European (1),

având în vedere avizul Comitetului Regiunilor (2),

hotărând în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 251 din tratat (3),

întrucât:

(1)	Unul dintre elementele politicii comunitare de transport maritim constă în îmbunătățirea calității transportului maritim comercial printr-o mai mare responsabilizare a tuturor operatorilor economici.

(2)	S-au adoptat deja anumite măsuri cu efect de descurajare prin Directiva 2005/35/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 7 septembrie 2005 privind poluarea cauzată de nave și introducerea unor sancțiuni în caz de încălcare (4).

(3)	La 9 octombrie 2008, statele membre au adoptat o declarație în care recunosc în unanimitate importanța aplicării Protocolului din 1996 la Convenția din 1976 privind limitarea răspunderii pentru creanțe maritime de către toate statele membre.

(4)

Obligația de a avea o asigurare ar trebui să permită asigurarea unei mai bune protecții a victimelor. Aceasta ar contribui, de asemenea, la eliminarea navelor care nu corespund standardelor și ar permite restabilirea concurenței între operatori. În plus, în Rezoluția A.898(21), Organizația Maritimă Internațională a invitat statele să îndemne proprietarii de nave să dețină asigurări corespunzătoare.

(5)

Nerespectarea dispozițiilor prezentei directive ar trebui remediată. Directiva 2009/16/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 aprilie 2009 privind controlul statului portului (reformare) (5) prevede deja reținerea navelor în cazul absenței certificatelor care trebuie să se găsească la bordul acestora. Cu toate acestea, este necesar să se acorde posibilitatea expulzării unei nave care nu are la bord certificatul de asigurare. Modalitățile de expulzare ar trebui să permită remedierea situației într-o perioadă de timp rezonabilă.

(6)

Deoarece obiectivele prezentei directive, și anume instituirea și punerea în aplicare a unor măsuri adecvate în domeniul politicii de transport maritim, nu pot fi realizate în mod satisfăcător de către statele membre și, având în vedere amploarea și efectele acestora, pot fi realizate mai bine la nivelul Comunității, aceasta poate adopta măsuri, în conformitate cu principiul subsidiarității astfel cum este prevăzut la articolul 5 din tratat. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este enunțat în respectivul articol, prezenta directivă nu depășește ceea ce este necesar pentru atingerea acestor obiective,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Articolul 1

Obiect

Prezenta directivă stabilește norme aplicabile anumitor aspecte ale obligațiilor proprietarilor de nave în ceea ce privește asigurarea acestora cu privire la creanțele maritime.

Articolul 2

Domeniu de aplicare

(1)   Prezenta directivă se plică navelor cu un tonaj brut mai mare sau egal cu 300.

(2)   Prezenta directivă nu se aplică navelor de război, navelor de război auxiliare sau altor nave deținute de un stat sau exploatate de către acesta și utilizate pentru un serviciu public necomercial.

(3)   Prezenta directivă nu aduce atingere regimurilor instituite prin instrumentele aflate în vigoare în statele membre vizate și enumerate în anexă.

Articolul 3

Definiții

În sensul prezentei directive, se aplică următoarele definiții:

(a)	„proprietar al navei” înseamnă proprietarul înregistrat al unei nave maritime sau orice altă persoană, cum ar fi navlositorul navei nude care răspunde de operarea navei;

(b)

„asigurare” înseamnă asigurarea cu sau fără franciză și cuprinde, de exemplu, asigurarea de despăgubire de tipul celei puse la dispoziție în prezent de membrii Grupului Internațional al Cluburilor de Protecție și Indemnizare (International Group of P&I Clubs), precum și alte forme efective de asigurare (inclusiv dovada deținerii unei asigurări individuale) și o garanție financiară care oferă condiții similare de acoperire;

(c)	„Convenția din 1996” înseamnă textul consolidat al Convenției din 1976 privind limitarea răspunderii pentru creanțe maritime, adoptată de Organizația Maritimă Internațională (OMI), astfel cum a fost modificată prin Protocolul din 1996.

Articolul 4

Asigurarea pentru creanțe maritime

(1)   Fiecare stat membru solicită proprietarilor de nave care arborează pavilionul său să dețină o asigurare care să acopere navele respective.

(2)   Fiecare stat membru solicită proprietarilor de nave care arborează pavilionul unui alt stat să dețină o asigurare valabilă în momentul în care navele respective intră într-un port aflat sub jurisdicția statului membru respectiv. Acest fapt nu împiedică statele membre, în conformitate cu dreptul internațional, să solicite respectarea acestei obligații atunci când navele respective se află în apele lor teritoriale.

(3)   Asigurarea menționată la alineatele (1) și (2) acoperă creanțele maritime care fac obiectul limitării prevăzute în Convenția din 1996. Valoarea asigurării pentru fiecare navă pentru fiecare incident este egală cu valoarea maximă relevantă aplicabilă pentru limitarea răspunderii, astfel cum prevede Convenția din 1996.

Articolul 5

Inspecții, respectare, expulzarea din porturi și refuzarea accesului în porturi

(1)   Fiecare stat membru se asigură că orice inspecție a unei nave într-un port aflat sub jurisdicția sa în conformitate cu Directiva 2009/16/CE cuprinde verificarea prezenței la bordul navei a unuia din certificatele menționate la articolul 6.

(2)   În cazul în care certificatul menționat la articolul 6 nu se află la bordul navei și fără a aduce atinge Directivei 2009/16/CE care prevede reținerea navelor atunci când sunt în joc aspecte legate de siguranță, autoritatea competentă poate să emită un ordin de expulzare a navei, ordinul fiind notificat Comisiei, celorlalte state membre și statului de pavilion implicat. În urma emiterii unui astfel de ordin de expulzare, toate statele membre refuză intrarea navei respective în oricare dintre porturile lor până la notificarea de către proprietarul navei a certificatului menționat la articolul 6.

Articolul 6

Certificatele de asigurare

(1)   Existența asigurării menționate la articolul 4 se dovedește printr-unul sau mai multe certificate eliberate de furnizorul acesteia și păstrate la bordul navei.

(2)   Certificatele emise de furnizorul asigurării cuprind următoarele informații:

(a)	denumirea navei, numărul OMI și portul de înmatriculare;

(b)	numele și sediul principal al proprietarului navei;

(c)	tipul și durata asigurării;

(d)	numele și sediul principal al furnizorului asigurării și, dacă este cazul, sediul la care a fost încheiată asigurarea.

(3)   În cazul în care limba folosită în certificate nu este nici engleza, nici franceza, nici spaniola, textul include o traducere într-una din aceste limbi.

Articolul 7

Sancțiuni

În sensul articolului 4 alineatul (1), statele membre stabilesc un sistem de sancțiuni pentru încălcarea dispozițiilor de drept intern adoptate în temeiul prezentei directive și adoptă toate măsurile necesare pentru a se asigura că aceste sancțiuni sunt aplicate. Sancțiunile prevăzute trebuie să fie eficace, proporționale și cu efect de descurajare.

Articolul 8

Rapoarte

Din trei în trei ani și pentru prima dată înainte de 1 ianuarie 2015, Comisia prezintă Parlamentului European și Consiliului un raport privind aplicarea prezentei directive.

Articolul 9

Transpunere

(1)   Statele membre asigură intrarea în vigoare a actelor cu putere de lege și a actelor administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive, până la 1 ianuarie 2012. Statele membre informează de îndată Comisia în această privință.

Atunci când statele membre adoptă măsurile respective, acestea conțin o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.

(2)   Comisiei îi sunt comunicate de către statele membre textele principalelor dispoziții de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

Articolul 10

Intrarea în vigoare

Prezenta directivă intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Articolul 11

Destinatari

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

---

(1)  JO C 318, 23.12.2006, p. 195.

(2)  JO C 229, 22.9.2006, p. 38.

(3)  Avizul Parlamentului European din 29 martie 2007 (JO C 27 E, 31.1.2008, p. 166), Poziția comună a Consiliului din 9 decembrie 2008 (JO C 330 E, 30.12.2008, p. 7) și Poziția Parlamentului European din 11 martie 2009 (nepublicată încă în Jurnalul Oficial).

(4)  JO L 255, 30.9.2005, p. 11.

(5)  A se vedea pagina 57 din prezentul Jurnal Oficial.

---

---