5.9.2008   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 238/7

(1)

La 30 ianuarie 2002, Comisia a adoptat, în urma unei proceduri formale de examinare, Decizia 2002/610/CE (1), prin care se aprobă, în condițiile prezentate mai jos, un sistem de ajutoare pentru promovarea lansării unor linii de transport maritim pe distanțe scurte, decizie denumită în continuare „decizia finală”. Decizia finală ia notă, în considerentul 26, de acceptarea de către Franța a condițiilor de natură procedurală, care sunt obligatorii în mod special pentru proiectele de ajutoare în favoarea unei linii maritime intracomunitare între un port francez și un port dintr-un alt stat membru și nu sunt obligatorii pentru proiectele referitoare la legături maritime între două porturi franceze.

(2)

La data de 18 noiembrie 2004, autoritățile franceze au solicitat Comisiei modificarea deciziei finale pentru a ține seama de noile dispoziții mai favorabile ale Orientărilor comunitare privind ajutoarele de stat pentru transportul maritim (2), denumite în continuare „orientări comunitare”.

(3)

Măsura vizată de decizia finală se intitulează: Régime d’aides en faveur du lancement de nouvelles lignes de transport maritime à courte distance (Sistem de ajutoare în favoarea lansării unor noi linii de transport maritim pe distanțe scurte).

(4)

Obiectivul principal al modificărilor propuse este de a lua în considerare noul cadru juridic pe care îl oferă orientările comunitare în ceea ce privește ajutoarele pentru lansarea unor noi linii maritime pe distanțe scurte și de a asigura compatibilitatea între condițiile impuse prin decizia finală și aceste noi norme comunitare în materie de ajutoare de stat.

(5)

Considerentul 26 din decizia finală indică faptul că, „fiind vorba despre garantarea transparenței și a egalității de tratament a operatorilor în cadrul procedurii de selecție a proiectelor, autoritățile franceze s-au angajat să respecte următoarele proceduri:

(6)

Potrivit autorităților franceze, punerea în aplicare a procedurilor prevăzute, în special a celor de la litera (b) a considerentului menționat anterior, se dovedește extrem de îndelungată și, prin urmare, aceste proceduri se dovedesc prejudiciabile pentru buna desfășurare a unor astfel de proiecte.

(7)

Autoritățile franceze doresc ca decizia finală să fie modificată astfel încât să reflecte capitolul 10 din orientările comunitare, capitol referitor la ajutoarele în favoarea liniilor maritime pe distanțe scurte.

(8)

În primul rând, Comisia observă că orientările comunitare precedente (3), care erau aplicabile în momentul adoptării deciziei finale, nu prevedeau nicio normă specială pentru ajutoarele în favoarea lansării de linii maritime pe distanțe scurte. Prin urmare, nu era ilogică definirea de către Comisie, în decizia finală, a unor norme speciale ad hoc pentru aprobarea sistemului specific francez vizând favorizarea lansării de linii maritime pe distanțe scurte.

(9)

De asemenea, Comisia indică faptul că, între timp, a adoptat noi orientări comunitare și că acestea din urmă prevăd un cadru pentru ajutoarele de stat în favoarea lansării liniilor maritime pe distanțe scurte, după exemplul obiectivelor urmărite prin Regulamentul (CE) nr. 1382/2003 al Parlamentului European și al Consiliului din 22 iulie 2003 de acordare a asistenței financiare comunitare pentru îmbunătățirea performanțelor de mediu ale sistemului de transport de mărfuri („Programul Marco Polo”) (4), care a fost adoptat, de asemenea, după decizia finală.

(10)

În capitolul 10, noile orientări comunitare consideră ajutoarele individuale în favoarea liniilor pe distanțe scurte ca fiind compatibile cu piața comună, în cazul în care respectă următoarele condiții:

(11)

În special, Comisia observă că noile orientări comunitare nu fac nicio distincție pe baza faptului că linia care face obiectul ajutorului leagă două porturi din două state membre diferite sau din același stat membru. Comisia consideră că nu mai există motive obiective pentru a menține distincția între cele două tipuri de situații, expusă în considerentul 26 din decizia finală.

(12)

Pe de altă parte, Comisia estimează că orientările comunitare nu exclud posibilitatea ca un stat membru să stabilească un sistem de ajutoare în favoarea liniilor maritime pe distanțe scurte, cu condiția ca ajutoarele individuale acordate în cadrul acestui sistem să îndeplinească condițiile menționate anterior.

(13)

Opțiunea care constă în nemodificarea deciziei finale, pe de o parte, i-ar permite Franței să instituie ajutoare individuale pentru liniile dintre porturile franceze în condiții mai favorabile decât cele prevăzute de noile orientări comunitare și, pe de altă parte, ar duce la penalizarea Franței în ceea ce privește punerea în aplicare a proiectelor de linii între un port francez și un port dintr-un alt stat membru prin intermediul procedurilor formale prevăzute în considerentul 26 din decizia finală. Existența acestor proceduri formale nu numai că nu mai este justificată în lumina noilor orientări comunitare, ci și ar pune Franța într-o situație de inegalitate în raport cu alte state care ar dori în această situație să acorde, pe baza noilor orientări comunitare, sisteme de ajutoare sau de ajutoare individuale ad hoc pentru liniile pe distanțe scurte cu vecinii lor.

(14)

În temeiul articolului 88 alineatul (1) din tratat, Comisia trebuie să efectueze, de asemenea, o examinare permanentă a sistemelor existente. În acest sens, ea trebuie să verifice dacă normele în materie de ajutoare de stat se aplică în mod uniform tuturor sistemelor existente în statele membre. În special, ea le propune acestora măsurile adecvate pe care le presupune dezvoltarea progresivă sau funcționare pieței comune, atunci când intră în vigoare norme comunitare mai restrictive. Cu toate acestea, Comisia nu ar putea menține, în temeiul uneia dintre deciziile sale finale anterioare condiționale, o constrângere asupra unui sistem al unui stat membru, în timp ce celelalte state membre care ar implementa sisteme analoage nu ar face obiectul unei astfel de constrângeri.

(15)

Opțiunea care constă în modificarea deciziei finale ar permite anticiparea aplicării noilor orientări comunitare în cazul sistemului existent al Franței în favoarea lansării liniilor maritime pe distanțe scurte, înainte de data limită prevăzută de Comisie în noile orientări comunitare, și anume 30 iunie 2005, pentru ca, în temeiul unor măsuri adecvate, statele membre să își adapteze toate sistemele existente la noile norme comunitare.

(16)

În concluzie, Comisia consideră că este necesară modificarea Deciziei 2002/610/CE. Modificarea propusă va permite Franței să își adapteze sistemul la dispozițiile prevăzute de noile orientări comunitare în ceea ce privește liniile maritime între un port francez și un port dintr-un alt stat membru și va permite, de asemenea, ca proiectele de ajutoare în favoarea liniilor maritime dintre două porturi franceze să facă obiectul condițiilor prevăzute de noile orientări comunitare. În mod mai general, această modificare va avea drept rezultat implementarea de către Franța a sistemului său în condiții identice cu cele care prevalează, în temeiul orientărilor menționate anterior, în toate celelalte state membre,