This document is an excerpt from the EUR-Lex website
Document 02014R0600-20240109
Regulation (EU) No 600/2014 of the European Parliament and of the Council of 15 May 2014 on markets in financial instruments and amending Regulation (EU) No 648/2012 (Text with EEA relevance)Text with EEA relevance
Consolidated text: Regulamentul (UE) nr. 600/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 mai 2014 privind piețele instrumentelor financiare și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 (Text cu relevanță pentru SEE)Text cu relevanță pentru SEE
Regulamentul (UE) nr. 600/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 mai 2014 privind piețele instrumentelor financiare și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 (Text cu relevanță pentru SEE)Text cu relevanță pentru SEE
02014R0600 — RO — 09.01.2024 — 006.001
Acest document are doar scop informativ și nu produce efecte juridice. Instituțiile Uniunii nu își asumă răspunderea pentru conținutul său. Versiunile autentice ale actelor relevante, inclusiv preambulul acestora, sunt cele publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene și disponibile pe site-ul EUR-Lex. Aceste texte oficiale pot fi consultate accesând linkurile integrate în prezentul document.
REGULAMENTUL (UE) NR. 600/2014 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI din 15 mai 2014 privind piețele instrumentelor financiare și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 (Text cu relevanță pentru SEE) (JO L 173 12.6.2014, p. 84) |
Astfel cum a fost modificat prin:
|
|
Jurnalul Oficial |
||
NR. |
Pagina |
Data |
||
REGULAMENTUL (UE) 2016/1033 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI din 23 iunie 2016 |
L 175 |
1 |
30.6.2016 |
|
REGULAMENTUL (UE) 2019/2033 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI din 27 noiembrie 2019 |
L 314 |
1 |
5.12.2019 |
|
REGULAMENTUL (UE) 2019/2175 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI din 18 decembrie 2019 |
L 334 |
1 |
27.12.2019 |
|
REGULAMENTUL (UE) 2021/23 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI din 16 decembrie 2020 |
L 22 |
1 |
22.1.2021 |
|
REGULAMENTUL (UE) 2022/858 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI din 30 mai 2022 |
L 151 |
1 |
2.6.2022 |
|
REGULAMENTUL (UE) 2023/2869 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI din 13 decembrie 2023 |
L |
1 |
20.12.2023 |
Rectificat prin:
REGULAMENTUL (UE) NR. 600/2014 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI
din 15 mai 2014
privind piețele instrumentelor financiare și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012
(Text cu relevanță pentru SEE)
TITLUL I
OBIECT, DOMENIU DE APLICARE ȘI DEFINIȚII
Articolul 1
Obiect și domeniu de aplicare
Prezentul regulament stabilește cerințe uniforme în legătură cu următoarele aspecte:
publicarea datelor referitoare la tranzacții;
raportarea tranzacțiilor către autoritățile competente;
tranzacționarea instrumentelor financiare derivate în locuri organizate;
accesul nediscriminatoriu la compensare și accesul nediscriminatoriu la tranzacționarea valorilor de referință;
atribuțiile autorităților competente, ale ESMA și ale ABE în ceea ce privește intervenția asupra produselor, precum și competențele ESMA în privința controalelor asupra administrării pozițiilor și a limitării pozițiilor;
furnizarea de servicii de investiții sau desfășurarea de activități de investiții de către societățile din țări terțe în urma unei decizii de echivalare aplicabile adoptate de Comisie, în prezența sau în absența unei sucursale;
autorizarea și supravegherea furnizorilor de servicii de raportare a datelor.
ESMA înaintează Comisiei aceste proiecte de standarde tehnice de reglementare până la 3 iulie 2015.
Se deleagă Comisiei competența de a adopta standardele tehnice de reglementare menționate la primul paragraf, în conformitate cu procedura prevăzută la articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1095/2010.
În acest scop, Comisia prezintă Parlamentului European și Consiliului, până la 1 iunie 2015, un raport în care se evaluează modul în care sunt tratate tranzacțiile de către băncile centrale din țări terțe care, în scopul prezentului alineat, includ Banca Reglementelor Internaționale. Raportul conține o analiză a sarcinilor lor statutare și a volumelor tranzacționate pe teritoriul Uniunii. În raport:
se identifică dispozițiile aplicabile în țările terțe vizate în ceea ce privește dezvăluirea reglementată a informațiilor privind operațiunile băncilor centrale, inclusiv operațiunile desfășurate de membrii SEBC în țările terțe respective și
se evaluează impactul potențial pe care l-ar putea avea cerințele normative din Uniune referitoare la dezvăluirea informațiilor asupra tranzacțiilor efectuate de băncile centrale din țările terțe.
În cazul în care concluzia conținută în raport indică faptul că excepția prevăzută la alineatul (6) este necesară pentru tranzacțiile în care contrapartea este o bancă centrală dintr-o țară terță care desfășoară operațiuni de politică monetară, de schimb valutar și de stabilitate financiară, Comisia prevede aplicarea acestei excepții la banca centrală a țării terțe în cauză.
Articolul 2
Definiții
În sensul prezentului regulament, se aplică următoarele definiții:
„firmă de investiții” înseamnă o firmă de investiții astfel cum este definită la articolul 4 alineatul (1) punctul 1 din Directiva 2014/65/UE;
„servicii și activități de investiții” înseamnă serviciile și activitățile în sensul articolului 4 alineatul (1) punctul 2 din Directiva 2014/65/UE;
„servicii auxiliare” înseamnă servicii auxiliare în sensul articolului 4 alineatul (1) punctul 3 din Directiva 2014/65/UE;
„executarea ordinelor în contul clienților” înseamnă executarea ordinelor în contul clienților în sensul articolului 4 alineatul (1) punctul 5 din Directiva 2014/65/UE;
„tranzacționarea pe cont propriu” înseamnă tranzacționarea pe cont propriu în sensul articolului 4 alineatul (1) punctul 6 din Directiva 2014/65/UE;
„formator de piață” înseamnă un formator de piață în sensul articolului 4 alineatul (1) punctul 7 din Directiva 2014/65/UE;
„client” înseamnă un client în sensul articolului 4 alineatul (1) punctul 9 din Directiva 2014/65/UE;
„client profesional” înseamnă un client profesional în sensul articolului 4 alineatul (1) punctul 10 din Directiva 2014/65/UE;
„instrument financiar” înseamnă un instrument financiar în sensul articolului 4 alineatul (1) punctul 15 din Directiva 2014/65/UE;
„operator de piață” înseamnă un operator de piață în sensul articolului 4 alineatul (1) punctul 18 din Directiva 2014/65/UE;
„sistem multilateral” înseamnă un sistem multilateral în sensul articolului 4 alineatul (1) punctul 19 din Directiva 2014/65/UE;
„operator independent” înseamnă un operator independent în sensul articolului 4 alineatul (1) punctul 20 din Directiva 2014/65/UE;
„piață reglementată” înseamnă o piață reglementată în sensul articolului 4 alineatul (1) punctul 21 din Directiva 2014/65/UE;
„sistem multilateral de tranzacționare” sau „MTF” înseamnă un sistem multilateral de tranzacționare în sensul articolului 4 alineatul (1) punctul 22 din Directiva 2014/65/UE;
„sistem organizat de tranzacționare” sau „OTF” înseamnă un sistem organizat de tranzacționare în sensul articolului 4 alineatul (1) punctul 23 din Directiva 2014/65/UE;
„loc de tranzacționare” înseamnă un loc de tranzacționare în sensul articolului 4 alineatul (1) punctul 24 din Directiva 2014/65/UE;
„piață lichidă” înseamnă:
în sensul articolelor 9, 11 și 18, o piață a unui instrument financiar sau a unei clase de instrumente financiare pe care există în regim continuu cumpărători și vânzători pregătiți și dispuși și când piața este evaluată conform următoarelor criterii, ținându-se seama de structurile de piață specifice ale instrumentului financiar specific sau ale clasei de instrumente financiare specifice:
frecvența medie și mărimea medie a tranzacțiilor în diverse condiții de piață, având în vedere natura și ciclul de viață al produselor în cadrul clasei respective de instrumente financiare;
numărul și tipul participanților pe piață, inclusiv raportul dintre participanții pe piață și instrumentele financiare tranzacționate pe piața unui anumit produs;
mărimea medie a spreadurilor, atunci când este disponibilă;
în sensul articolelor 4, 5 și 14, o piață pentru un instrument financiar care este tranzacționat zilnic, piața fiind evaluată conform următoarelor criterii:
capitalizarea pieței;
numărul mediu zilnic de tranzacții cu acele instrumente financiare;
valoarea medie zilnică a tranzacțiilor pentru acele instrumente financiare;
„ autoritate competentă ” înseamnă o autoritate competentă definită la articolul 4 alineatul (1) punctul 26 din Directiva 2014/65/UE și, în ceea ce privește autorizarea și supravegherea furnizorilor de servicii de raportare a datelor, ESMA, cu excepția mecanismelor de raportare aprobate (ARM) și mecanismelor de publicare aprobate (APA) care beneficiază de o derogare în conformitate cu alineatul (3) de la prezentul articol;
„instituție de credit” înseamnă o instituție de credit în sensul articolului 4 alineatul (1) punctul 1 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European și al Consiliului ( 3 );
„sucursală” înseamnă o sucursală în sensul articolului 4 alineatul (1) punctul 30 din Directiva 2014/65/UE;
„legături strânse” înseamnă legături strânse în sensul articolului 4 alineatul (1) punctul 35 din Directiva 2014/65/UE;
„organ de conducere” înseamnă un organ de conducere în sensul articolului 4 alineatul (1) punctul 36 din Directiva 2014/65/UE;
„conducere superioară” înseamnă conducere superioară astfel cum este definită la articolul 4 alineatul (1) punctul 37 din Directiva 2014/65/UE;
„depozit structurat” înseamnă un depozit structurat în sensul articolului 4 alineatul (1) punctul 43 din Directiva 2014/65/UE;
„valori mobiliare” înseamnă valori mobiliare în sensul articolului 4 alineatul (1) punctul 44 din Directiva 2014/65/UE;
„certificate de depozit” înseamnă certificate de depozit în sensul articolului 4 alineatul (1) punctul 45 din Directiva 2014/65/UE;
„fond tranzacționat la bursă” înseamnă un fond tranzacționat la bursă în sensul articolului 4 alineatul (1) punctul 46 din Directiva 2014/65/UE;
„certificate” înseamnă acele titluri care sunt negociabile pe piața de capital și care, în caz de rambursare a investiției de către emitent, se situează deasupra acțiunilor, dar sub instrumentele de obligațiuni negarantate sau alte instrumente similare;
„produse financiare structurate” înseamnă acele titluri create în vederea securitizării și transferului riscului de credit asociat unui grup de active financiare care îl îndreptățesc pe titularul titlurilor să primească plăți regulate care depind de fluxurile de numerar provenind de la activele suport;
„instrumente financiare derivate” înseamnă instrumentele financiare definite la articolul 4 alineatul (1) punctul 44 litera (c) din Directiva 2014/65/UE și menționate în secțiunea C punctele 4-10 din anexa I la respectiva directivă;
„instrumente financiare derivate pe mărfuri” înseamnă instrumentele financiare definite la articolul 4 alineatul (1) punctul 44 litera (c) din Directiva 2014/65/UE care privesc o marfă sau un suport menționat la secțiunea C punctul 10 din anexa I la respectiva directivă sau la punctele 5, 6, 7 și 10 din secțiunea C a anexei I la respectiva directivă;
„CPC” înseamnă o CPC în sensul articolului 2 punctul 1 din Regulamentul (UE) nr. 648/2012;
„instrument financiar derivat tranzacționat la bursă” înseamnă un instrument financiar derivat care este tranzacționat pe o piață reglementată sau pe o piață dintr-o țară terță considerată a fi echivalentă cu o piață reglementată în conformitate cu articolul 28 din prezentul regulament și care nu intră, astfel, în sfera definiției instrumentelor financiare derivate extrabursiere definite la articolul 2 punctul (7) din Regulamentul (UE) nr. 648/2012;
„exprimare executabilă a interesului” înseamnă un mesaj din partea unui membru sau a unui participant către alt membru sau participant din cadrul unui sistem de tranzacționare cu privire la interesele de tranzacționare disponibile care conține toate informațiile necesare pentru a conveni asupra unei tranzacții;
„mecanism de publicare aprobat” sau „APA” înseamnă o persoană autorizată în temeiul prezentului regulament să furnizeze serviciul de publicare a rapoartelor privind tranzacțiile în numele unor firme de investiții, în temeiul articolelor 20 și 21;
„furnizor de sisteme centralizate de raportare” sau „CTP” înseamnă o persoană autorizată în temeiul prezentului regulament să furnizeze serviciul de colectare a rapoartelor privind tranzacțiile cu instrumente financiare enumerate la articolele 6, 7, 10, 12 și 13, 20 și 21 de la piețele reglementate, MTF-uri, OTF-uri și APA-uri și de consolidare a acestora într-un flux continuu de date electronice în direct care oferă date referitoare la prețuri și volume pentru fiecare instrument financiar;
„mecanism de raportare aprobat” sau „ARM” înseamnă o persoană autorizată în temeiul prezentului regulament să furnizeze autorităților competente sau ESMA, în numele firmelor de investiții, serviciul de raportare a detaliilor privind tranzacțiile;
„furnizor de servicii de raportare a datelor” înseamnă o persoană menționată la punctele 34-36 și o persoană menționată la articolul 27b alineatul (2);
„stat membru de origine” înseamnă un stat membru de origine în sensul articolului 4 alineatul (1) punctul 55 din Directiva 2014/65/UE;
„stat membru gazdă” înseamnă un stat membru gazdă în sensul articolului 4 alineatul (1) punctul 56 din Directiva 2014/65/UE;
„valoare de referință” înseamnă orice rată, indice sau cifră pusă la dispoziția publicului sau publicată, care este determinată periodic sau în mod regulat prin aplicarea unei formule la valoarea unuia sau mai multor active sau prețuri ale activelor suport ori pe baza acestei valori, inclusiv prețuri estimate, rate ale dobânzilor efective sau estimate sau alte valori, sau pe baza unor sondaje și prin raportare la care se determină suma de plată aferentă unui instrument financiar ori valoarea unui instrument financiar;
„acord de interoperabilitate” înseamnă un acord de interoperabilitate în sensul articolului 2 punctul 12 din Regulamentul (UE) nr. 648/2012;
„instituție financiară dintr-o țară terță” înseamnă o entitate al cărei sediu principal se află într-o țară terță și care, în temeiul legislației din țara terță respectivă, este autorizată sau deține o licență pentru desfășurarea serviciilor sau activităților enumerate în Directiva 2013/36/UE, Directiva 2014/65/UE, Directiva 2009/138/CE a Parlamentului European și a Consiliului ( 4 ), Directiva 2009/65/CE a Parlamentului European și a Consiliului ( 5 ), Directiva 2003/41/CE a Parlamentului European și a Consiliului ( 6 ) sau Directiva 2011/61/UE a Parlamentului European și a Consiliului ( 7 );
„societate dintr-o țară terță” înseamnă o societate dintr-o țară terță în sensul articolului 4 alineatul (1) punctul 57 din Directiva 2014/65/UE;
„produs energetic angro” înseamnă un produs energetic angro în sensul articolului 2 punctul 4 din Regulamentul (UE) nr. 1227/2011 al Parlamentului European și al Consiliului ( 8 );
„instrumente financiare derivate pe mărfuri agricole” înseamnă contractele derivate referitoare la produsele enumerate la articolul 1 și în anexa I părțile I-XX și XXIV/1 la Regulamentul (UE) nr. 1308/2013 al Parlamentului European și al Consiliului ( 9 );
„fragmentarea lichidității” înseamnă o situație în care:
participanții la un loc de tranzacționare nu pot să încheie o tranzacție cu unul sau cu mai mulți participanți la locul de tranzacționare respectiv din cauza absenței unor acorduri de compensare la care să aibă acces toți participanții; sau
un membru compensator sau clienții acestuia ar fi obligați să își dețină pozițiile pe un instrument financiar în mai multe contrapărți centrale, ceea ce ar limita potențialul de compensare a expunerilor financiare;
„datorie suverană” înseamnă datorie suverană în sensul articolului 4 alineatul (1) punctul 61 din Directiva 2014/65/UE;
„comprimarea portofoliului” înseamnă un serviciu de reducere a riscurilor prin care două sau mai multe contrapărți reziliază integral sau parțial o parte a instrumentelor financiare derivate sau toate instrumentele financiare derivate înaintate de contrapărțile respective în vederea includerii în comprimarea portofoliului și înlocuiesc instrumentele financiare derivate reziliate cu un alt instrument financiar derivat a cărui valoare nominală combinată este inferioară valorii nominale combinate a instrumentelor financiare derivate reziliate;
„schimb pentru active fizice” (exchange for physical) înseamnă o tranzacție în cadrul unui contract derivat sau al altui instrument financiar care depinde de executarea simultană a unei cantități echivalente de active fizice suport;
„ordin de tip «pachet»” înseamnă un ordin al cărui preț se stabilește ca pentru o singură unitate:
în scopul executării unui schimb pentru active fizice; sau
în cadrul a două sau mai multe instrumente financiare, în scopul executării unei tranzacții de tip „pachet”;
„tranzacție de tip «pachet»” înseamnă:
un schimb pentru active fizice; sau
o tranzacție care implică executarea a două sau mai multe tranzacții componente cu instrumente financiare și care îndeplinește toate criteriile următoare:
tranzacția este executată între două sau mai multe contrapărți;
fiecare componentă a tranzacției prezintă un risc economic sau financiar semnificativ care are legătură cu toate celelalte componente;
execuția fiecărei componente este simultană și depinde de execuția tuturor celorlalte componente.
La adoptarea actului delegat, Comisia ia în considerare unul sau mai multe dintre elementele următoare:
măsura în care serviciile sunt furnizate firmelor de investiții autorizate într-un singur stat membru;
numărul de rapoarte de tranzacționare sau de tranzacții comerciale;
faptul că ARM-urile sau APA-urile fac parte dintr-un grup de participanți la piețele financiare care desfășoară activități transfrontaliere.
În cazul în care o entitate este supravegheată de ESMA pentru serviciile prestate în calitatea sa de furnizor de servicii de raportare a datelor în temeiul prezentului regulament, niciuna dintre activitățile sale în calitate de ARM sau APA nu trebuie să fie exclusă din domeniul de aplicare a supravegherii ESMA prin vreun act delegat adoptat în temeiul prezentului alineat.
TITLUL II
TRANSPARENȚĂ PENTRU LOCURILE DE TRANZACȚIONARE
CAPITOLUL 1
Transparență pentru instrumentele de capitaluri proprii
Articolul 3
Cerințe privind transparența pretranzacționare pentru locurile de tranzacționare în ceea ce privește acțiunile, certificatele de depozit, fondurile tranzacționate la bursă, certificatele și alte instrumente financiare similare
Articolul 4
Derogări pentru instrumentele de capital propriu
Autoritățile competente au atribuțiile necesare pentru a exonera operatorii de piață și firmele de investiții care exploatează un loc de tranzacționare de obligația de a face publice informațiile menționate la articolul 3 alineatul (1) pentru:
sistemele pentru corelarea ordinelor, bazate pe o metodologie de tranzacționare conform căreia prețul instrumentului financiar menționat la articolul 3 alineatul (1) este determinat de locul de tranzacționare în care instrumentul financiar respectiv a fost acceptat prima dată la tranzacționare sau de piața cea mai pertinentă în ceea ce privește lichiditatea, dacă prețul de referință respectiv este publicat pe scară largă și este considerat de către participanții pe piață ca fiind un preț de referință fiabil. Utilizarea continuă a acestei derogări face obiectul condițiilor prevăzute la articolul 5;
sistemele care oficializează tranzacții negociate care:
sunt efectuate în cadrul actualului spread ponderat la volum reflectat în registrul de ordine sau al prețurilor formatorilor de piață ai locului de tranzacționare care administrează sistemul respectiv, supuse condițiilor prevăzute la articolul 5;
sunt efectuate cu acțiuni, certificate de depozit, fonduri tranzacționate la bursă, certificate sau alte instrumente financiare similare nelichide care nu intră în sfera definiției pieței lichide și sunt efectuate într-o marjă procentuală față de un preț de referință corespunzător, fiind vorba de o marjă procentuală și, respectiv, de un preț de referință stabilite în prealabil de operatorul sistemului; sau
fac obiectul altor condiții decât prețul actual de piață pentru instrumentul financiar respectiv;
ordine de dimensiuni mari în comparație cu mărimea standard de piață;
ordine menținute într-un sistem de administrare a ordinelor utilizat de locul de tranzacționare în așteptarea publicării.
Prețul de referință menționat la alineatul (1) litera (a) se stabilește prin obținerea:
punctul de mijloc dintre prețul actual de vânzare și cel de cumpărare de la locul de tranzacționare în care instrumentul financiar respectiv a fost acceptat prima dată la tranzacționare sau de pe piața cea mai pertinentă în ceea ce privește lichiditatea; sau
atunci când nu este disponibil prețul menționat la litera (a), prețul de deschidere sau de închidere a ședinței de tranzacționare pertinente.
Ordinele fac referire la prețurile menționate la litera (b) doar în afara etapei de tranzacționare continuă a ședinței de tranzacționare pertinente.
În cazul în care locurile de tranzacționare exploatează sisteme care oficializează tranzacții negociate în conformitate cu alineatul (1) litera (b) punctul (i):
tranzacțiile respective se execută în conformitate cu regulile locului de tranzacționare;
locul de tranzacționare asigură existența unor mecanisme, sisteme și proceduri prin care să se evite și să se depisteze abuzul de piață sau tentativele de abuz de piață în raport cu tranzacțiile negociate în cauză în conformitate cu articolul 16 din Regulamentul (UE) nr. 596/2014;
locul de tranzacționare înființează, menține și aplică sisteme prin care să se depisteze tentativele de utilizare a derogării pentru a eluda alte cerințe din prezentul regulament sau din Directiva 2014/65/UE și să se raporteze aceste tentative autorității competente.
În cazul în care acordă o derogare în temeiul alineatului (1) litera (b) punctul (i) sau (iii), o autoritate competentă monitorizează modul în care locul de tranzacționare utilizează derogarea, pentru a se asigura că sunt respectate condițiile de utilizare a derogării.
Autoritățile competente informează ESMA și alte autorități competente cu privire la o astfel de retragere, prezentând o justificare exhaustivă a deciziei lor.
ESMA elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare pentru a stabili următoarele:
intervalul prețurilor de cumpărare și de vânzare sau al cotațiilor propuse de formatorii de piață desemnați, precum și amploarea intereselor de tranzacționare la aceste prețuri, care urmează să fie făcute publice pentru fiecare clasă de instrumente financiare vizată, în conformitate cu articolul 3 alineatul (1), ținând seama de calibrarea necesară pentru diferitele tipuri de sisteme de tranzacționare, conform articolului 3 alineatul (2);
piața cea mai pertinentă în ceea ce privește lichiditatea unui instrument financiar în conformitate cu alineatul (1) litera (a);
caracteristicile specifice ale unei tranzacții negociate, în funcție de diferitele modalități în care membrul sau participantul din cadrul unui loc de tranzacționare poate executa o asemenea tranzacție;
tranzacțiile negociate care nu contribuie la formarea prețurilor și care se prevalează de derogarea prevăzută la alineatul (1) litera (b) punctul (iii);
mărimea ordinelor de dimensiuni mari și tipul și mărimea minimă a ordinelor menținute într-un sistem de administrare a ordinelor utilizat de un loc de tranzacționare în așteptarea publicării, care pot fi exceptate de la obligația de publicare pretranzacționare în temeiul alineatului (1), pentru toate clasele de instrumente financiare vizate.
ESMA înaintează Comisiei aceste proiecte de standarde tehnice de reglementare până la 3 iulie 2015.
Se deleagă Comisiei competența de a adopta standardele tehnice de reglementare menționate la primul paragraf în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1095/2010.
Articolul 5
Mecanismul de plafonare a volumului
Pentru a garanta că utilizarea derogărilor prevăzute la articolul 4 alineatul (1) litera (a) și litera (b) punctul (i) nu prejudiciază în mod nejustificat formarea prețurilor, tranzacționarea în temeiul acestor derogări se restricționează după cum urmează:
procentajul tranzacțiilor cu un instrument financiar efectuate într-un loc de tranzacționare în temeiul acestor derogări este limitat la 4 % din volumul total al tranzacțiilor cu respectivul instrument financiar în toate locurile de tranzacționare de pe teritoriul Uniunii din ultimele 12 luni;
tranzacțiile totale cu un instrument financiar efectuate în Uniune în temeiul acestor derogări sunt limitate la 8 % din volumul total al tranzacțiilor cu respectivul instrument financiar în toate locurile de tranzacționare de pe teritoriul Uniunii din ultimele 12 luni.
Acest mecanism de plafonare a volumului nu se aplică în cazul tranzacțiilor negociate care sunt efectuate cu acțiuni, certificate de depozit, fonduri tranzacționate la bursă, certificate sau alte instrumente financiare similare pentru care nu există o piață lichidă în sensul articolului 2 alineatul (1) punctul 17 litera (b) și care sunt efectuate într-o marjă procentuală față de un preț de referință corespunzător în conformitate cu articolul 4 alineatul (1) litera (b) punctul (ii), și nici în cazul tranzacțiilor negociate care fac obiectul altor condiții decât prețul curent de piață pentru instrumentul financiar respectiv în conformitate cu articolul 4 alineatul (1) litera (b) punctul (iii).
Pentru a asigura existența unei baze fiabile pentru monitorizarea tranzacțiilor care se desfășoară în temeiul acestor derogări și pentru a determina dacă limitele menționate la alineatul (1) au fost depășite, operatorii locurilor de tranzacționare sunt obligați să asigure existența unor sisteme și proceduri care:
să permită identificarea tuturor tranzacțiilor care au avut loc în locul de tranzacționare respectiv în temeiul acestor derogări; și
să garanteze că nu este depășit în niciun caz procentajul de tranzacții permis în temeiul acestor derogări, conform alineatului (1) litera (a).
ESMA înaintează Comisiei aceste proiecte de standarde tehnice de reglementare până la 3 iulie 2015.
Se deleagă Comisiei competența de a adopta standardele tehnice de reglementare menționate la primul paragraf în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1095/2010.
Articolul 6
Cerințe privind transparența posttranzacționare pentru locurile de tranzacționare în ceea ce privește acțiunile, certificatele de depozit, fondurile tranzacționate la bursă, certificatele și alte instrumente financiare similare
Articolul 7
Autorizarea publicării decalate
Mai precis, autoritățile competente pot autoriza publicarea decalată în cazul tranzacțiilor de dimensiuni mari în comparație cu dimensiunea normală de piață pentru acțiunile, certificatele de depozit, fondurile tranzacționate la bursă, certificatele și alte instrumente financiare similare în cauză, sau pentru categoria de acțiuni, de certificate de depozit, de fonduri tranzacționate la bursă, de certificate sau de alte instrumente financiare similare în cauză.
Operatorii de piață și firmele de investiții care exploatează un loc de tranzacționare obțin aprobarea prealabilă a autorității competente privind măsurile propuse pentru publicarea decalată a tranzacțiilor și prezintă aceste măsuri cu claritate participanților de pe piață și publicului în general. ESMA monitorizează aplicarea acestor măsuri vizând publicarea decalată a tranzacțiilor și prezintă Comisiei un raport anual cu privire la modul în care ele sunt aplicate în practică.
În cazul în care o autoritate competentă autorizează publicarea decalată, iar o autoritate competentă dintr-un alt stat membru nu este de acord cu decalarea sau cu aplicarea efectivă a autorizației acordate, respectiva autoritate competentă poate sesiza din nou ESMA, care poate acționa în conformitate cu atribuțiile care îi sunt conferite în conformitate cu articolul 19 din Regulamentul (UE) nr. 1095/2010.
ESMA elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare pentru a stabili următoarele elemente, astfel încât să permită publicarea informațiilor prevăzute la articolul 64 din Directiva 2014/65/UE:
detaliile referitoare la tranzacții pe care firmele de investiții, inclusiv operatorii independenți, precum și operatorii de piață și firmele de investiții care exploatează un loc de tranzacționare le pun la dispoziția publicului pentru fiecare clasă de instrumente financiare în cauză, în conformitate cu articolul 6 alineatul (1), inclusiv identificatorii diferitelor tipuri de tranzacții publicate în temeiul articolului 6 alineatul (1) și al articolului 20, făcând diferența între cele determinate de factori legați în principal de evaluarea instrumentelor financiare și cele determinate de alți factori;
limita de timp care ar fi considerată conformă cu obligația de a publica într-un termen cât mai apropiat de timpul real, inclusiv în cazul în care tranzacțiile sunt executate în afara programului obișnuit de tranzacționare;
condițiile de autorizare a publicării decalate a detaliilor referitoare la tranzacții în cazul fiecărei clase de instrumente financiare vizate, pentru firmele de investiții, inclusiv operatorii independenți, precum și operatorii de piață și firmele de investiții care exploatează un loc de tranzacționare, în conformitate cu alineatul (1) din prezentul articol și cu articolul 20 alineatul (1);
criteriile care trebuie aplicate pentru a determina tranzacțiile pentru care, datorită mărimii acestora sau categoriei de acțiuni, certificate de depozit, fonduri tranzacționate la bursă, certificate sau alte instrumente financiare similare în cauză, inclusiv profilului lor de lichiditate, această publicare decalată este autorizată, pentru fiecare clasă de instrumente financiare vizată.
ESMA înaintează Comisiei aceste proiecte de standarde tehnice de reglementare până la 3 iulie 2015.
Se deleagă Comisiei competența de a adopta standardele tehnice de reglementare menționate la primul paragraf în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1095/2010.
CAPITOLUL 2
Transparență pentru alte instrumente decât cele de capitaluri proprii
Articolul 8
Cerințe privind transparența pretranzacționare aplicabile locurilor de tranzacționare în ceea ce privește obligațiunile, produsele financiare structurate, certificatele de emisii și instrumentele financiare derivate
Articolul 9
Derogări pentru alte instrumente decât cele de capitaluri proprii
Autoritățile competente au atribuțiile necesare pentru a exonera operatorii de piață și firmele de investiții care exploatează un loc de tranzacționare de obligația de a face publice informațiile menționate la articolul 8 alineatul (1) pentru:
ordinele de dimensiuni mari în comparație cu dimensiunea normală de piață și ordinele menținute într-un sistem de administrare a ordinelor utilizat de locul de tranzacționare, în așteptarea publicării;
exprimările executabile ale interesului din sistemele de tranzacționare de tip „cerere de ofertă” și vocale care sunt mai mari decât mărimea specifică instrumentului financiar și care ar expune furnizorii de lichiditate unor riscuri nejustificate, ținând seama dacă participanții de pe piață vizați sunt investitori cu amănuntul sau cu ridicata;
instrumentele financiare derivate care nu fac obiectul obligației de tranzacționare specificate la articolul 28 și alte instrumente financiare pentru care nu există piață lichidă;
ordine în scopul executării unui schimb pentru active fizice;
ordine de tip „pachet” care îndeplinesc una dintre următoarele condiții:
cel puțin una dintre componentele lor este un instrument financiar pentru care nu există o piață lichidă, cu excepția cazului în care există o piață lichidă pentru ordinul de tip „pachet” în ansamblul său;
cel puțin una dintre componentele lor este de dimensiuni mari în comparație cu dimensiunea normală de piață, cu excepția cazului în care există o piață lichidă pentru ordinul de tip „pachet” în ansamblul său;
toate componentele lor sunt executate printr-un sistem de tranzacționare de tip „cerere de ofertă” sau vocal și depășesc mărimea specifică instrumentului respectiv.
Autoritățile competente informează ESMA și alte autorități competente cu privire la o astfel de retragere, fără întârziere și înainte ca aceasta să intre în vigoare, prezentând o justificare exhaustivă a deciziei lor.
Suspendarea temporară este valabilă pentru o perioadă inițială care nu depășește trei luni de la data publicării sale pe site-ul de internet al autorității competente responsabile. O astfel de suspendare poate fi reînnoită pentru perioade suplimentare care nu depășesc trei luni fiecare, dacă motivele cărora li se datorează suspendarea temporară se mențin în continuare. În cazul în care suspendarea temporară nu este reînnoită după perioada de trei luni, aceasta încetează în mod automat.
Înaintea suspendării sau reînnoirii suspendării temporare a obligațiilor menționate la articolul 8, în conformitate cu prezentul alineat, autoritatea competentă responsabilă notifică ESMA intenția sa și oferă o explicație în acest sens. ESMA emite, cât mai curând posibil, un aviz către autoritatea competentă precizând dacă, în opinia sa, se justifică sau nu suspendarea sau reînnoirea suspendării temporare, în conformitate cu primul și al doilea paragraf.
ESMA elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare pentru a specifica următoarele:
parametrii și metodele de calcul al pragului de lichiditate menționat la alineatul (4) cu privire la instrumentul financiar. Parametrii și metodele de calcul al pragului de către statele membre se stabilesc în așa fel încât, atunci când pragul este atins, acest lucru să reprezinte o reducere semnificativă a lichidității în toate locurile din Uniune în care se tranzacționează instrumentul financiar vizat, pe baza criteriilor utilizate în temeiul articolului 2 alineatul (1) punctul 17;
intervalul prețurilor sau al cotațiilor de vânzare și de cumpărare și amploarea interesului de tranzacționare la aceste prețuri, sau prețurile de vânzare și de cumpărare pretranzacționare orientative care sunt apropiate de prețul aferent interesului de tranzacționare, care urmează să fie făcute publice pentru fiecare clasă de instrumente financiare vizată, în conformitate cu articolul 8 alineatele (1) și (4), ținând seama de calibrarea necesară pentru diferitele tipuri de sisteme de tranzacționare menționată la articolul 8 alineatul (2);
mărimea ordinelor de dimensiuni mari și tipul și mărimea minimă a ordinelor menținute într-un sistem de administrare a ordinelor în așteptarea publicării, pentru care poate fi acordată derogarea de la obligația de publicare pretranzacționare în temeiul alineatului (1) pentru fiecare clasă de instrumente financiare vizată;
mărimea specifică instrumentului financiar, menționată la alineatul (1) litera (b), și definiția sistemelor de tranzacționare de tip „cerere de ofertă” și vocale pentru care poate fi acordată derogarea de la obligația de publicare pretranzacționare în temeiul alineatului (1).
Atunci când stabilește mărimea specifică instrumentului financiar care ar expune furnizorii de lichiditate unui risc nejustificat, ținând seama dacă participanții la piață vizați sunt investitori cu amănuntul sau cu ridicata, în conformitate cu alineatul (1) litera (b), ESMA ține seama de următorii factori:
dacă, pentru o astfel de mărime, furnizorii de lichiditate ar fi capabili să se protejeze împotriva riscurilor;
în cazul în care piața instrumentului financiar sau a clasei de instrumente financiare în cauză constă parțial în investitori cu amănuntul, valoarea medie a tranzacțiilor încheiate de investitorii respectivi;
instrumentele financiare sau clasele de instrumente financiare pentru care nu există o piață lichidă unde poate fi acordată derogarea de la obligația de publicare pretranzacționare în temeiul alineatului (1).
ESMA înaintează Comisiei aceste proiecte de standarde tehnice de reglementare până la 3 iulie 2015.
Se deleagă Comisiei competența de a adopta standardele tehnice de reglementare menționate la primul paragraf în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1095/2010.
ESMA înaintează Comisiei aceste proiecte de standarde tehnice de reglementare până la data de 28 februarie 2017.
Se deleagă Comisiei competența de a adopta standardele tehnice de reglementare menționate la primul paragraf, în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1095/2010.
Articolul 10
Cerințe privind transparența posttranzacționare aplicabile locurilor de tranzacționare în ceea ce privește obligațiunile, produsele financiare structurate, certificatele de emisii și instrumentele derivate
Articolul 11
Autorizarea publicării decalate
Autoritățile competente pot autoriza publicarea decalată în special în cazul tranzacțiilor care:
sunt de dimensiuni mari în comparație cu dimensiunea normală de piață pentru obligațiunea, produsul financiar structurat, certificatul de emisii sau instrumentul financiar derivat în cauză tranzacționat într-un loc de tranzacționare, sau în comparație cu dimensiunea normală de piață pentru categoria de obligațiuni, produse financiare structurate, certificate de emisii sau instrumente financiare derivate în cauză tranzacționate într-un loc de tranzacționare; sau
au legătură cu o obligațiune, un produs financiar structurat, un certificat de emisii sau un instrument financiar derivat tranzacționat într-un loc de tranzacționare sau o categorie de obligațiuni, produse financiare structurate, certificate de emisii sau instrumente financiare derivate tranzacționate într-un loc de tranzacționare pentru care nu există o piață lichidă;
depășesc o mărime specifică pentru obligațiunea, produsului financiar structurat, certificatul de emisii sau instrumentul financiar derivat în cauză tranzacționat într-un loc de tranzacționare sau o mărime specifică pentru respectiva categorie de obligațiuni, produse financiare structurate, certificate de emisii sau produse financiare derivate tranzacționate într-un loc de tranzacționare, care ar expune furnizorii de lichiditate la un risc nejustificat, ținând seama dacă participanții de pe piață vizați sunt investitori cu amănuntul sau cu ridicata.
Operatorii de piață și firmele de investiții care exploatează un loc de tranzacționare obțin aprobarea prealabilă a autorității competente privind măsurile propuse pentru publicarea decalată a tranzacțiilor și prezintă aceste măsuri cu claritate participanților de pe piață și publicului. ESMA monitorizează aplicarea acestor măsuri vizând publicarea decalată a tranzacțiilor și prezintă Comisiei un raport anual cu privire la modul în care ele sunt aplicate în practică.
Suspendarea temporară este valabilă pentru o perioadă inițială care nu depășește trei luni de la data publicării sale pe site-ul de internet al autorității competente responsabile. O astfel de suspendare poate fi reînnoită pentru perioade suplimentare care nu depășesc trei luni fiecare, dacă motivele cărora li se datorează suspendarea temporară se mențin în continuare. În cazul în care suspendarea temporară nu este reînnoită după respectiva perioadă de trei luni, aceasta încetează în mod automat.
Înaintea suspendării sau reînnoirii suspendării temporare a obligațiilor menționate la articolul 10, autoritatea competentă responsabilă notifică ESMA intenția sa și oferă o explicație în acest sens. ESMA emite, cât mai curând posibil, un aviz către autoritatea competentă precizând dacă, în opinia sa, se justifică sau nu suspendarea sau reînnoirea suspendării temporare, în conformitate cu primul și al doilea paragraf.
Odată cu autorizarea publicării decalate, autoritățile competente pot:
să solicite publicarea unor detalii sumare, fie cu privire la o anumită tranzacție, fie cu privire la mai multe tranzacții, sub formă agregată, sau o combinație a acestora, pe perioada decalării;
să permită omiterea de la publicare a volumului unei anumite tranzacții pe o perioadă extinsă de decalare;
să permită publicarea mai multor tranzacții sub formă agregată în timpul unei perioade extinse de decalare pentru alte instrumente decât cele de capitaluri proprii și care nu sunt instrumente de datorie suverană;
să permită publicarea mai multor tranzacții sub formă agregată, pe o perioadă nedeterminată, pentru instrumentele de datorie suverană.
În cazul instrumentelor de datorie suverană, literele (b) și (d) pot fi utilizate fie separat, fie consecutiv, în sensul că, după terminarea perioadei extinse de omitere a volumului, volumele ar putea fi publicate în formă agregată.
În cazul tuturor celorlalte instrumente financiare, detaliile rămase cu privire la tranzacție și toate detaliile cu privire la tranzacții, luate separat, se publică la încetarea perioadei de decalare.
ESMA elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare astfel încât să permită publicarea informațiilor prevăzute la articolul 64 din Directiva 2014/65/UE pentru a stabili următoarele elemente:
detaliile referitoare la tranzacții pe care firmele de investiții, inclusiv operatorii independenți, precum și operatorii de piață și firmele de investiții care exploatează un loc de tranzacționare le pun la dispoziția publicului pentru fiecare clasă de instrumente financiare în cauză, în conformitate cu articolul 10 alineatul (1), inclusiv identificatorii diferitelor tipuri de tranzacții publicate în temeiul articolului 10 alineatul (1) și al articolului 21 alineatul (1), făcând diferența între cele determinate de factori legați în principal de evaluarea instrumentelor financiare și cele determinate de alți factori;
limita de timp care ar fi considerată conformă cu obligația de a publica într-un termen cât mai apropiat de timpul real, inclusiv în cazul în care tranzacțiile sunt executate în afara programului obișnuit de tranzacționare;
condițiile de autorizare a publicării decalate a detaliilor referitoare la tranzacții în cazul fiecărei clase de instrumente financiare vizate, pentru firmele de investiții, inclusiv operatorii independenți, precum și operatorii de piață și firmele de investiții care exploatează un loc de tranzacționare, în conformitate cu alineatul (1) de la prezentul articol și cu articolul 21 alineatul (4);
criteriile care trebuie aplicate pentru a stabili mărimea sau tipul unei tranzacții pentru care se permit, în temeiul alineatului (3), decalarea publicării și publicarea unor detalii sumare referitoare la o anumită tranzacție sau publicarea sub formă agregată a unor detalii referitoare la mai multe tranzacții, sau omiterea de la publicare a volumului unei tranzacții, luând în considerare, în special, acordarea unei perioade extinse de decalare pentru anumite instrumente financiare, în funcție de lichiditatea acestora.
ESMA înaintează Comisiei aceste proiecte de standarde tehnice de reglementare până la 3 iulie 2015.
Se deleagă Comisiei competența de a adopta standardele tehnice de reglementare menționate la primul paragraf în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1095/2010.
CAPITOLUL 3
Obligația de a furniza date de tranzacționare separat, în condiții comerciale rezonabile
Articolul 12
Obligația de a pune separat la dispoziție date pretranzacționare și posttranzacționare
ESMA înaintează Comisiei aceste proiecte de standarde tehnice de reglementare până la 3 iulie 2015.
Se deleagă Comisiei competența de a adopta standardele tehnice de reglementare menționate la primul paragraf în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1095/2010.
Articolul 13
Obligația de a pune separat la dispoziție date pretranzacționare și posttranzacționare, în condiții comerciale rezonabile
TITLUL III
TRANSPARENȚĂ PENTRU OPERATORII INDEPENDENȚI ȘI PENTRU FIRMELE DE INVESTIȚII CARE EFECTUEAZĂ TRANZACȚII EXTRABURSIERE ȘI REGIMUL PASURILOR DE COTARE PENTRU OPERATORII INDEPENDENȚI
Articolul 14
Obligația operatorilor independenți de a face publice cotații ferme în ceea ce privește acțiunile, certificatele de depozit, fondurile tranzacționate la bursă, certificatele și alte instrumente financiare similare
În cazul în care nu există o piață lichidă pentru instrumentele financiare prevăzute la primul paragraf, operatorii independenți comunică cotațiile clienților lor la cerere.
ESMA înaintează Comisiei aceste proiecte de standarde tehnice de reglementare până la 3 iulie 2015.
Se deleagă Comisiei competența de a adopta standardele tehnice de reglementare menționate la primul paragraf în conformitate cu procedura prevăzută la articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1095/2010.
Articolul 15
Executarea ordinelor clienților
Statele membre impun firmelor care corespund definiției de operator independent obligația de a notifica acest lucru autorității lor competente. Notificarea este transmisă ESMA. ESMA întocmește lista tuturor IS din Uniune.
Cotațiile sunt făcute publice astfel încât să fie ușor accesibile altor participanți de pe piață în condiții comerciale rezonabile.
Cu toate acestea, în cazuri justificate, ei pot executa aceste ordine la un preț mai bun, cu condiția ca acest preț să se înscrie într-un interval public apropiat de condițiile de piață.
Articolul 16
Obligațiile autorităților competente
Autoritățile competente verifică:
actualizarea în mod regulat de către firmele de investiții a prețurilor de vânzare și cumpărare publicate în conformitate cu articolul 14 și menținerea de către acestea a unor prețuri care corespund condițiilor predominante de pe piață;
respectarea de către firmele de investiții a condițiilor de acordare a unui preț mai bun prevăzute la articolul 15 alineatul (2).
Articolul 17
Accesul la cotații
Pentru a asigura evaluarea eficientă a acțiunilor, a certificatelor de depozit, a fondurilor tranzacționate la bursă, a certificatelor sau a altor instrumente financiare asemănătoare și optimizarea posibilității pe care o au firmele de investiții de a obține cea mai bună tranzacție pentru clienții lor, Comisia adoptă acte delegate în conformitate cu articolul 50, prin care specifică:
criteriile pe baza cărora se determină dacă o cotație este publicată în mod regulat și continuu și este ușor accesibilă conform articolului 15 alineatul (1), precum și mijloacele prin care firmele de investiții își pot respecta obligația de a-și face publice cotațiile, care includ următoarele posibilități:
prin intermediul infrastructurilor oricărei piețe reglementate care a admis la tranzacționare instrumentul financiar în cauză;
printr-un APA;
prin intermediul mecanismelor proprii;
criteriile pe baza cărora se determină tranzacțiile în cadrul cărora executarea pentru mai multe valori mobiliare reprezintă o tranzacție unică sau ordinele care se supun altor condiții decât prețul de piață în vigoare conform articolului 15 alineatul (3);
criteriile pe baza cărora se determină circumstanțele care pot fi considerate condiții de piață excepționale, care permit retragerea cotațiilor, precum și condițiile de actualizare a cotațiilor conform articolului 15 alineatul (1);
criteriile pe baza cărora se determină momentul în care numărul și/sau volumul ordinelor depuse de clienți depășește semnificativ norma, conform alineatului (2).
criteriile de determinare a momentului în care prețurile se înscriu într-un interval public apropiat de condițiile de piață, astfel cum se menționează la articolul 15 alineatul (2).
Articolul 17a
Pasuri de cotare
Cotațiile comunicate de operatorii independenți, variațiile de preț și prețurile de executare ale acestor cotații sunt conforme cu pasurile de cotare stabilite în conformitate cu articolul 49 din Directiva 2014/65/UE.
Aplicarea de pasuri de cotare nu împiedică operatorii independenți să coreleze ordinele de dimensiuni mari cu punctul de mijloc dintre prețul actual de vânzare și cel de cumpărare.
Articolul 18
Obligația operatorilor independenți de a face publice cotații ferme pentru obligațiuni, produse financiare structurate, certificate de emisii și instrumente financiare derivate
Firmele de investiții fac publice cotații ferme pentru obligațiunile, produsele financiare structurate, certificatele de emisii și instrumentele financiare derivate tranzacționate într-un loc de tranzacționare pentru care aceste firme sunt operatori independenți și pentru care există piață lichidă, în cazul în care sunt îndeplinite următoarele condiții:
un client al operatorului independent le solicită o cotație;
sunt de acord să furnizeze cotația.
Operatorii independenți nu sunt supuși obligației de a publica o cotație fermă în temeiul alineatului (1) pentru instrumente financiare care se află sub pragul de lichiditate stabilit în conformitate cu articolul 9 alineatul (4).
Cu toate acestea, în cazuri justificate, ei pot executa ordine la un preț mai bun, cu condiția ca acest preț să se înscrie într-un interval public apropiat de condițiile de piață.
Articolul 19
Monitorizarea de către ESMA
Articolul 20
Publicarea posttranzacționare a datelor de către firmele de investiții, inclusiv de către operatorii independenți, în ceea ce privește acțiunile, certificatele de depozit, fondurile tranzacționate la bursă, certificatele și alte instrumente financiare asemănătoare
ESMA elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare pentru a stabili următoarele:
identificatorii pentru diferitele tipuri de tranzacții publicate în temeiul prezentului articol, făcând diferența între identificatorii determinați de factori legați în special de evaluarea instrumentelor financiare și cei determinați de alți factori;
aplicarea obligației prevăzute la alineatul (1) pentru tranzacțiile care implică utilizarea respectivelor instrumente financiare în scopul garantării, împrumutării sau în alte scopuri, atunci când schimbul de astfel de instrumente financiare este determinat de alți factori decât evaluarea curentă a prețului lor de piață;
partea la o tranzacție care trebuie să facă publică tranzacția în conformitate cu alineatul (1) dacă ambele părți la tranzacție sunt firme de investiții.
ESMA înaintează Comisiei aceste proiecte de standarde tehnice de reglementare până la 3 iulie 2015.
Se deleagă Comisiei competența de a adopta standardele tehnice de reglementare menționate la primul paragraf, în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1095/2010.
Articolul 21
Publicarea posttranzacționare a datelor de către firmele de investiții, inclusiv de către operatorii independenți, în ceea ce privește obligațiunile, produsele financiare structurate, certificatele de emisii și instrumentele financiare derivate
Atunci când măsurile adoptate în temeiul articolului 11 prevăd publicarea decalată și publicarea unor detalii sumare sau a unor detalii sub formă agregată sau o combinație a acestora sau omiterea de la publicare a volumului pentru anumite categorii de tranzacții cu obligațiuni, produse financiare structurate, certificate de emisii și instrumente financiare derivate tranzacționate într-un loc de tranzacționare, această posibilitate se aplică și în cazul în care tranzacțiile sunt încheiate în afara locurilor de tranzacționare.
ESMA elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare, astfel încât să permită publicarea informațiilor prevăzute la articolul 64 din Directiva 2014/65/UE, pentru a stabili următoarele:
identificatorii pentru diferitele tipuri de tranzacții publicate în conformitate cu prezentul articol, făcând diferența între identificatorii determinați de factori legați în special de evaluarea instrumentelor financiare și cei determinați de alți factori;
aplicarea obligației prevăzute la alineatul (1) pentru tranzacțiile care implică utilizarea respectivelor instrumente financiare în scopul garantării, împrumutării sau în alte scopuri, atunci când schimbul de astfel de instrumente financiare este determinat de alți factori decât evaluarea curentă a prețului lor de piață;
partea la o tranzacție care trebui să facă publică tranzacția în conformitate cu alineatul (1) dacă ambele părți la tranzacție sunt firme de investiții.
ESMA înaintează Comisiei aceste proiecte de standarde tehnice de reglementare până la 3 iulie 2015.
Se deleagă Comisiei competența de a adopta standardele tehnice de reglementare menționate la primul paragraf, în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1095/2010.
Articolul 22
Furnizarea de informații în scopul transparenței și al altor calcule
Pentru a efectua calcule în vederea stabilirii cerințelor de transparență pretranzacționare și posttranzacționare și a regimului obligației de tranzacționare, menționat la articolele 3-11, la articolele 14-21 și la articolul 32, care sunt aplicabile instrumentelor financiare, precum și pentru a stabili dacă o firmă de investiții este un operator independent, ESMA și autoritățile competente pot solicita informații de la:
locurile de tranzacționare;
mecanismele de publicare aprobate (APA); și
furnizorii de sisteme centralizate de raportare (CTP).
Se deleagă Comisiei competența de a completa prezentul regulament prin adoptarea standardelor tehnice de reglementare menționate la primul paragraf, în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1095/2010.
Articolul 23
Obligația de tranzacționare pentru firmele de investiții
Firmele de investiții se asigură că tranzacțiile pe care le efectuează cu acțiuni admise la tranzacționare pe o piață reglementată sau tranzacționate într-un loc de tranzacționare se desfășoară pe o piață reglementată, un MTF, un operator independent sau un loc de tranzacționare dintr-o țară terță considerat echivalent în conformitate cu articolul 25 alineatul (4) litera (a) din Directiva 2014/65/UE, după caz, cu excepția situației în care printre caracteristicile lor se numără faptul că:
sunt nesistematice, ad-hoc, neregulate și cu frecvență redusă; sau
se desfășoară între contrapărți eligibile și/sau profesionale și nu contribuie la procesul de descoperire a prețurilor.
ESMA elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare pentru a preciza caracteristicile specifice ale tranzacțiilor cu acțiuni care nu contribuie la procesul de descoperire a prețurilor menționat la alineatul (1), ținând seama de cazuri precum:
tranzacții cu lichidități neadresabile; sau
situații în care schimbul de astfel de instrumente financiare este determinat de alți factori decât valoarea curentă de piață pentru instrumentul financiar respectiv.
ESMA înaintează Comisiei aceste proiecte de standarde tehnice de reglementare până la 3 iulie 2015.
Se deleagă Comisiei competența de a adopta standardele tehnice de reglementare menționate la primul paragraf, în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1095/2010.
Articolul 23a
Punerea la dispoziție a informațiilor în punctul unic de acces european
De la 10 ianuarie 2030, informațiile menționate la articolul 14 alineatul (6), la articolul 15 alineatul (1) al doilea paragraf, la articolul 18 alineatul (4), la articolul 27 alineatul (1), la articolul 34, la articolul 40 alineatul (5), la articolul 42 alineatul (5), la articolul 44 alineatul (2), la articolul 45 alineatul (6) și la articolul 48 din prezentul regulament sunt puse la dispoziție în punctul unic de acces european (ESAP) înființat în temeiul Regulamentului (UE) 2023/2859 al Parlamentului European și al Consiliului ( 10 ). ESMA este organism de colectare, în sensul definiției de la articolul 2 punctul 2 din Regulamentul (UE) 2023/2859.
Informațiile respective respectă următoarele cerințe:
informațiile sunt prezentate într-un format care permite extragerea de date, în sensul definiției de la articolul 2 punctul 3 din Regulamentul (UE) 2023/2859;
sunt însoțite de următoarele metadate:
toate denumirile firmei de investiții la care se referă informațiile;
dacă este disponibil, identificatorul entității juridice al firmei de investiții, astfel cum este precizat în temeiul articolului 7 alineatul (4) litera (b) din Regulamentul (UE) 2023/2859;
tipul de informații, astfel cum sunt clasificate în temeiul articolului 7 alineatul (4) litera (c) din regulamentul respectiv;
o mențiune care să indice dacă informațiile conțin date cu caracter personal.
TITLUL IV
RAPORTAREA TRANZACȚIILOR
Articolul 24
Obligația de menținere a integrității piețelor
Fără a aduce atingere repartizării responsabilităților de aplicare a Regulamentului (UE) nr. 596/2014, autoritățile competente coordonate de ESMA în conformitate cu articolul 31 din Regulamentul (UE) nr. 1095/2010 monitorizează activitatea firmelor de investiții pentru a se asigura că acestea acționează cu onestitate, corectitudine, profesionalism și într-un mod care promovează integritatea pieței.
Articolul 25
Obligația de a ține evidența
Aceste proiecte de standarde tehnice de reglementare includ codul de identificare a membrului sau participantului care a transmis ordinul, codul de identificare a ordinului, data și ora transmiterii ordinului, caracteristicile ordinului, inclusiv tipul său, limita de preț, dacă este cazul, perioada de valabilitate și orice alte instrucțiuni specifice ordinului, detalii privind eventualele modificări sau anulări și privind executarea parțială sau totală a ordinului, intermedierea sau capacitatea principală.
ESMA înaintează Comisiei aceste proiecte de standarde tehnice de reglementare până la 3 iulie 2015.
Se deleagă Comisiei competența de a adopta standardele tehnice de reglementare menționate la primul paragraf în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1095/2010.
Articolul 26
Obligația de raportare a tranzacțiilor
În conformitate cu articolul 85 din Directiva 2014/65/UE, autoritățile competente iau măsurile necesare pentru a se asigura că autoritatea competentă a pieței celei mai relevante în ceea ce privește lichiditatea pentru respectivele instrumente financiare primește, de asemenea, aceste informații.
Autoritățile competente pun la dispoziția ESMA, fără întârziere nejustificată, orice informații raportate în conformitate cu prezentul articol.
Obligația prevăzută la alineatul (1) se aplică:
instrumentelor financiare care sunt admise la tranzacționare sau sunt tranzacționate într-un loc de tranzacționare sau pentru care s-a depus o cerere de admitere la tranzacționare;
instrumentelor financiare bazate pe un instrument financiar tranzacționat într-un loc de tranzacționare; și
instrumentelor financiare bazate pe un indice sau coș compus din instrumente financiare tranzacționate într-un loc de tranzacționare.
Obligația se aplică tranzacțiilor cu instrumentele financiare menționate la literele (a)-(c), indiferent dacă aceste tranzacții se desfășoară sau nu în locul de tranzacționare.
Până la 3 ianuarie 2016, ESMA elaborează orientări, în conformitate cu articolul 16 din Regulamentul (UE) nr. 1095/2010, prin care să se asigure că aplicarea identificatorilor pentru persoane juridice în Uniune este în conformitate cu standardele internaționale, îndeosebi cu cele elaborate de Consiliul pentru stabilitate financiară.
Firmele de investiții poartă răspunderea pentru integralitatea, corectitudinea și depunerea la timp a rapoartelor prezentate autorității competente.
Prin derogare de la această responsabilitate, atunci când raportează detalii privind tranzacțiile respective prin intermediul unui ARM care acționează în numele său sau printr-un loc de tranzacționare, o firmă de investiții nu este responsabilă de deficiențele referitoare la integralitatea, corectitudinea și depunerea la timp a rapoartelor care pot fi atribuite mecanismului de raportare aprobat sau locului de tranzacționare. În astfel de cazuri și sub rezerva articolului 66 alineatul (4) din Directiva 2014/65/UE, responsabilitatea pentru deficiențele în cauză îi revine ARM sau locului de tranzacționare.
Firmele de investiții trebuie totuși să ia măsuri rezonabile pentru a verifica integralitatea, corectitudinea și depunerea la timp a rapoartelor de tranzacții care au fost depuse în numele lor.
Statul membru de origine impune ca, în cazul în care redactează rapoarte în numele firmei de investiții, locul de tranzacționare să aibă instituite mecanisme de securitate solide care să garanteze securitatea și autenticitatea mijloacelor de transfer al informațiilor, să reducă la minimum riscul de corupere a datelor și de acces neautorizat și să prevină scurgerile de informații, menținând în permanență confidențialitatea datelor. Statul membru de origine impune ca locul de tranzacționare să întrețină resurse adecvate și să aibă instalate dispozitive de siguranță pentru a oferi și întreține serviciile sale în orice moment.
Sistemele de corelare a ordinelor (trade-matching) sau cele de raportare, inclusiv registrele centrale de tranzacții înregistrate sau recunoscute în conformitate cu titlul VI din Regulamentul (UE) nr. 648/2012, pot fi aprobate de către autoritatea competentă ca ARM pentru a transmite autorității competente rapoarte de tranzacții în conformitate cu alineatele (1), (3) și (9).
În cazul în care tranzacțiile au fost raportate în conformitate cu articolul 9 din Regulamentul (UE) nr. 648/2012 către un registru central de tranzacții care este un ARM, iar rapoartele respective conțin detaliile necesare în conformitate cu alineatele (1), (3) și (9) și sunt transmise autorității competente de către registrul central de tranzacții în termenul stabilit la alineatul (1), se consideră că obligația firmelor de investiții prevăzută la alineatul (1) a fost respectată.
În cazul în care rapoartele de tranzacții conțin erori sau omisiuni, ARM, firma de investiții sau locul de tranzacționare care raportează tranzacția corectează informațiile și transmite autorității competente o versiune corectată a rapoartelor.
ESMA elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare pentru a specifica:
standardele în materie de date și de formate aplicabile informațiilor care trebuie raportate în conformitate cu alineatele (1) și (3), inclusiv metodele și modalitățile de raportare a tranzacțiilor financiare, precum și forma și conținutul acestor rapoarte;
criteriile de definire a unei piețe relevante în conformitate cu alineatul (1);
referințele instrumentelor financiare cumpărate sau vândute, cantitatea, datele și orele de executare, prețurile tranzacțiilor, informațiile și detaliile privind identitatea clientului, o denumire de identificare a clienților în numele cărora firma de investiții a efectuat tranzacția respectivă, o denumire de identificare a persoanelor și a algoritmilor informatici din cadrul firmei de investiții responsabili pentru decizia de investiție și executarea tranzacției, o denumire de identificare a derogării aplicabile pe baza căreia a avut loc tranzacția, mijloacele de identificare a firmelor de investiții în cauză, modul în care a fost executată tranzacția și câmpurile de date necesare pentru prelucrarea și analizarea rapoartelor de tranzacție în conformitate cu alineatul (3);
o denumire de identificare a vânzărilor în lipsă de acțiuni și datorie suverană menționate la alineatul (3);
categoriile relevante de instrumente financiare care trebuie să fie raportate în conformitate cu alineatul (2);
condițiile pe baza cărora identificatorii pentru persoanele juridice sunt elaborați, atribuiți și menținuți de statele membre în conformitate cu alineatul (6) și condițiile pe baza cărora acești identificatori pentru persoanele juridice sunt folosiți de firmele de investiții pentru a include, în temeiul alineatelor (3), (4) și (5), denumirea de identificare a clienților în rapoartele de tranzacții pe care au obligația de a le întocmi în conformitate cu alineatul (1);
aplicarea obligațiilor de raportare a tranzacțiilor la sucursalele firmelor de investiții;
ceea ce constituie o tranzacție și executarea unei tranzacții în sensul prezentului articol;
momentul în care se consideră că o firmă de investiții a transmis un ordin în sensul alineatului (4).
ESMA înaintează Comisiei aceste proiecte de standarde tehnice de reglementare până la 3 iulie 2015.
Se deleagă Comisiei competența de a adopta standardele tehnice de reglementare menționate la primul paragraf în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1095/2010.
Articolul 27
Obligația de a furniza date de referință privind instrumentele financiare
În ceea ce privește celelalte instrumente financiare menționate la articolul 26 alineatul (2) tranzacționate în sistemul său, fiecare operator independent îi furnizează ESMA datele de referință privind instrumentele financiare respective.
Datele de referință pentru identificarea instrumentelor se pregătesc pentru a fi transmise ESMA într-un format electronic standardizat înaintea începerii tranzacționării instrumentului financiar la care se referă. Datele de referință privind instrumentul financiar se actualizează de fiecare dată când apar modificări ale datelor referitoare la un instrument financiar. ESMA publică aceste date de referință imediat pe site-ul său. ESMA oferă fără întârziere nejustificată autorităților competente acces la aceste date de referință.
Pentru a permite autorităților competente să monitorizeze, în temeiul articolului 26, activitățile firmelor de investiții, pentru a se asigura că acestea acționează cu onestitate, corectitudine, profesionalism și într-un mod care promovează integritatea pieței, ESMA, după ce s-a consultat cu autoritățile competente, stabilește dispozițiile necesare pentru a se asigura că:
ESMA primește efectiv datele de referință privind instrumentele financiare, în temeiul alineatului (1) de la prezentul articol;
calitatea datelor de referință privind instrumentele financiare primite în temeiul alineatului (1) de la prezentul articol este adecvată scopurilor pentru care sunt raportate tranzacțiile, în temeiul articolului 26;
datele de referință privind instrumentele financiare primite în temeiul alineatului (1) de la prezentul articol se transmit în mod eficient și fără întârziere nejustificată autorităților competente relevante;
există mecanisme eficace între ESMA și autoritățile competente pentru soluționarea aspectelor legate de furnizarea datelor sau de calitatea acestora.
ESMA elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare pentru a preciza:
standardele și formatele în materie de date aplicabile datelor de referință privind instrumentele financiare, în conformitate cu alineatul (1), inclusiv metodele și modalitățile de furnizare a datelor și a oricăror actualizări ale acestora către ESMA și de transmitere a acestora către autoritățile competente în conformitate cu alineatul (1), precum și forma și conținutul acestor date;
măsurile tehnice necesare în legătură cu dispozițiile care trebuie stabilite de ESMA și de autoritățile competente în temeiul alineatului (2).
Se deleagă Comisiei competența de a completa prezentul regulament prin adoptarea standardelor tehnice de reglementare menționate la primul paragraf, în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1095/2010.
ESMA poate suspenda obligațiile de raportare specificate la alineatul (1) pentru anumite instrumente financiare sau pentru toate instrumentele financiare, dacă sunt îndeplinite toate condițiile următoare:
suspendarea este necesară pentru păstrarea integrității și a calității datelor de referință care fac obiectul obligației de raportare specificate la alineatul (1), care pot fi periclitate de oricare dintre următoarele elemente:
caracterul incomplet, inexactitatea sau coruperea gravă a datelor transmise; sau
indisponibilitatea la timp, perturbarea sau prejudicierea funcționării sistemelor utilizate pentru transmiterea, colectarea, prelucrarea sau stocarea respectivelor date de referință de către ESMA, autoritățile naționale competente, infrastructurile pieței, sistemele de compensare și de decontare și participanții importanți la piață;
cerințele de reglementare existente ale Uniunii care sunt aplicabile nu abordează amenințarea;
suspendarea nu are niciun efect negativ asupra eficienței piețelor financiare sau asupra investitorilor, care să fie disproporționat față de beneficiile acțiunii;
suspendarea nu creează arbitraj de reglementare.
Atunci când se adoptă măsura menționată la primul paragraf de la prezentul alineat, ESMA ia în considerare gradul în care măsura în cauză asigură acuratețea și caracterul complet al datelor raportate în scopurile specificate la alineatul (2).
Înainte de a decide să adopte măsura menționată la primul paragraf, ESMA informează autoritățile competente relevante cu privire la aceasta.
Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 50 pentru a completa prezentul regulament prin precizarea condițiilor menționate la primul paragraf și a circumstanțelor în care încetează să se aplice suspendarea menționată la primul paragraf.
TITLUL IVa
SERVICII DE RAPORTARE A DATELOR
CAPITOLUL 1
Autorizarea furnizorilor de servicii de raportare a datelor
Articolul 27a
În sensul prezentului titlu, o autoritate națională competentă înseamnă o autoritate competentă în sensul definiției de la articolul 4 alineatul (1) punctul 26 din Directiva 2014/65/UE.
Articolul 27b
Cerința de autorizare
Prin derogare de la primul paragraf de la prezentul alineat, un APA sau un ARM identificat în conformitate cu actul delegat menționat la articolul 2 alineatul (3) face obiectul autorizării prealabile și al supravegherii de către autoritatea națională competentă relevantă în conformitate cu prezentul titlu.
În cazul în care ESMA sau o autoritate națională competentă, după caz, a retras o autorizație în conformitate cu articolul 27e, respectiva retragere se publică în registru timp de cinci ani.
Articolul 27c
Autorizarea furnizorilor de servicii de raportare a datelor
Furnizorii de servicii de raportare a datelor sunt autorizați de ESMA sau, dacă este cazul, de autoritatea națională competentă, în sensul prezentului titlu, în cazul în care:
furnizorul de servicii de raportare a datelor este o persoană juridică stabilită în Uniune; și
furnizorul de servicii de raportare a datelor îndeplinește cerințele prevăzute la prezentul titlu.
Articolul 27d
Proceduri de aprobare și de respingere a cererilor de autorizare
Dacă cererea nu este completă, ESMA sau autoritatea națională competentă, după caz, stabilește un termen în care furnizorul de servicii de raportare a datelor trebuie să furnizeze informații suplimentare.
După ce a stabilit că cererea este completă, ESMA sau autoritatea națională competentă, după caz, îl informează pe furnizorul de servicii de raportare de date în consecință.
ESMA elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare pentru a stabili:
informațiile care trebuie să i se furnizeze în temeiul alineatului (1), inclusiv programul de activitate;
informațiile incluse în notificările realizate în temeiul articolului 27f alineatul (2).
Se deleagă Comisiei competența de a completa prezentul regulament prin adoptarea standardelor tehnice de reglementare menționate la primul paragraf, în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1095/2010.
Competența de a adopta standardele tehnice de punere în aplicare menționate la primul paragraf este conferită Comisiei în condițiile prevăzute la articolul 15 din Regulamentul (UE) nr. 1095/2010.
Articolul 27e
Retragerea autorizației
ESMA sau autoritatea națională competentă, după caz, poate retrage autorizația unui furnizor de servicii de raportare a datelor în cazul în care acesta:
nu folosește autorizația timp de 12 luni, renunță în mod explicit la autorizație sau nu a prestat niciun serviciu în ultimele șase luni;
a obținut autorizația prin declarații false sau prin orice altă modalitate incorectă;
nu mai îndeplinește condițiile în temeiul cărora a primit autorizația;
a încălcat grav și în mod sistematic prezentul regulament.
Articolul 27f
Cerințe privind organul de conducere al unui furnizor de servicii de raportare a datelor
Membrii organului de conducere trebuie să posede cunoștințe, competențe și experiență adecvate pentru a putea înțelege activitățile furnizorului de servicii de raportare a datelor. Fiecare membru al organului de conducere acționează cu onestitate, integritate și independență de spirit pentru a contesta în mod eficace, după caz, deciziile conducerii superioare și pentru a supraveghea și a monitoriza în mod eficace procesul decizional al conducerii, atunci când este necesar.
În cazul în care un operator de piață dorește să obțină autorizația de exploatare a unui APA, a unui CTP sau a unui ARM în temeiul articolului 27d, iar membrii organului de conducere al APA-ului, CTP-ului sau ARM-ului sunt aceiași ca membrii organului de conducere al pieței reglementate, se consideră că persoanele respective îndeplinesc cerințele stabilite la primul paragraf.
Se deleagă Comisiei competența de a completa prezentul regulament prin adoptarea standardelor tehnice de reglementare menționate la primul paragraf, în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1095/2010.
CAPITOLUL 2
Condiții pentru APA-uri, CTP-uri și ARM-uri
Articolul 27g
Cerințe organizatorice pentru APA-uri
Informațiile publicate de APA în conformitate cu alineatul (1) includ, cel puțin, următoarele detalii:
identificatorul instrumentului financiar;
prețul la care a fost încheiată tranzacția;
volumul tranzacției;
ora tranzacției;
ora la care a fost raportată tranzacția;
unitatea de preț a tranzacției;
codul locului de tranzacționare unde a fost executată tranzacția sau, în cazul în care tranzacția a fost executată printr-un operator independent, codul „SI” sau, după caz, codul „OTC” (extrabursier);
dacă este cazul, un indicator care să arate că tranzacția a făcut obiectul unor condiții specifice.
Se deleagă Comisiei competența de a completa prezentul regulament prin adoptarea standardelor tehnice de reglementare menționate la primul paragraf, în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1095/2010.
ESMA elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare în care precizează:
mijloacele prin care un APA poate respecta obligația referitoare la informații menționată la alineatul (1);
conținutul informațiilor publicate în temeiul alineatului (1), care includ cel puțin informațiile menționate la alineatul (2), astfel încât să fie posibilă publicarea informațiilor necesare în temeiul prezentului articol;
cerințele organizatorice concrete prevăzute la alineatele (3), (4) și (5).
Se deleagă Comisiei competența de a completa prezentul regulament prin adoptarea standardelor tehnice de reglementare menționate la primul paragraf, în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1095/2010.
Articolul 27h
Cerințe organizatorice pentru CTP-uri
Informațiile respective includ cel puțin următoarele elemente:
identificatorul instrumentului financiar;
prețul la care a fost încheiată tranzacția;
volumul tranzacției;
ora tranzacției;
ora la care a fost raportată tranzacția;
unitatea de preț a tranzacției;
codul locului de tranzacționare unde a fost executată tranzacția sau, în cazul în care tranzacția a fost executată printr-un operator independent, codul „SI” sau, după caz, codul „OTC” (extrabursier);
după caz, faptul că un algoritm informatic din cadrul firmei de investiții a fost responsabil pentru decizia de investiție și executarea tranzacției;
dacă este cazul, un indicator care să arate că tranzacția a făcut obiectul unor condiții specifice;
dacă s-au acordat derogări de la obligația de a face publice informațiile menționate la articolul 3 alineatul (1) în conformitate cu articolul 4 alineatul (1) litera (a) sau (b), se semnalează ce derogări i s-au aplicat tranzacției în cauză.
Informațiile sunt puse la dispoziție gratuit, la 15 minute după publicarea acestora de către CTP. CTP trebuie să fie în măsură să disemineze în mod eficient și consecvent aceste informații, într-un mod care să asigure accesul rapid și nediscriminatoriu la informații și în formate care sunt ușor de accesat și de utilizat de către participanții la piață.
Un CTP trebuie să aibă politici și măsuri adecvate pentru a colecta informațiile făcute publice în conformitate cu articolele 10 și 21, pentru a le consolida într-un flux de date electronic continuu și pentru a pune informațiile la dispoziția publicului într-un interval de timp cât mai apropiat de timpul real, pe cât posibil din punct de vedere tehnic, în condiții comerciale rezonabile, incluzând cel puțin următoarele elemente:
identificatorul sau caracteristicile de identificare ale instrumentului financiar;
prețul la care a fost încheiată tranzacția;
volumul tranzacției;
ora tranzacției;
ora la care a fost raportată tranzacția;
unitatea de preț a tranzacției;
codul locului de tranzacționare unde a fost executată tranzacția sau, în cazul în care tranzacția a fost executată printr-un operator independent, codul „SI” sau, după caz, codul „OTC” (extrabursier);
dacă este cazul, un indicator care să arate că tranzacția a făcut obiectul unor condiții specifice.
Informațiile sunt puse la dispoziție gratuit, la 15 minute după publicarea acestora de către CTP. CTP trebuie să fie în măsură să disemineze în mod eficient și consecvent aceste informații, într-un mod care să asigure accesul rapid și nediscriminatoriu la informații și în formate general acceptate, interoperabile și ușor de accesat și de utilizat de către participanții la piață.
Se deleagă Comisiei competența de a completa prezentul regulament prin adoptarea standardelor tehnice de reglementare menționate la primul paragraf, în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1095/2010.
ESMA elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare în care precizează:
mijloacele prin care CTP poate respecta obligația referitoare la informații menționată la alineatele (1) și (2);
conținutul informațiilor publicate în temeiul alineatelor (1) și (2);
instrumentele financiare ale căror date trebuie incluse în fluxul de date și, în cazul altor instrumente decât cele de capitaluri proprii, locurile de tranzacționare și APA-urile care trebuie incluse;
alte mijloace pentru asigurarea faptului că datele publicate de diferite CTP-uri sunt consecvente și permit reprezentarea completă și trimiterile încrucișate la alte date similare din alte surse, precum și agregarea la nivelul Uniunii;
cerințele organizatorice concrete prevăzute la alineatele (4) și (5).
Se deleagă Comisiei competența de a completa prezentul regulament prin adoptarea standardelor tehnice de reglementare menționate la primul paragraf, în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1095/2010.
Articolul 27i
Cerințe organizatorice pentru ARM-uri
ARM trebuie să aibă sisteme care să îi permită să depisteze erorile sau omisiunile provocate de ARM-ul însuși și care să permită ARM-ului să corecteze și să transmită, sau să retransmită, după caz, autorității competente rapoarte de tranzacții corecte și complete.
ESMA elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare în care precizează:
mijloacele prin care ARM-ul poate respecta obligația referitoare la informații menționată la alineatul (1); și
cerințele organizatorice concrete prevăzute la alineatele (2), (3) și (4).
Se deleagă Comisiei competența de a completa prezentul regulament prin adoptarea standardelor tehnice de reglementare menționate la primul paragraf, în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1095/2010.
TITLUL V
INSTRUMENTE FINANCIARE DERIVATE
Articolul 28
Obligația de a efectua tranzacții prin intermediul piețelor reglementate, al MTF-urilor sau al OTF-urilor
Contrapărțile financiare, în sensul definiției de la articolul 2 punctul 8 din Regulamentul (UE) nr. 648/2012, și contrapărțile nefinanciare care îndeplinesc condițiile prevăzute la articolul 10 alineatul (1) litera (b) din regulamentul în cauză încheie tranzacții care nu constituie nici tranzacții în interiorul grupului în sensul definiției de la articolul 3 din regulamentul în cauză, nici tranzacții care intră sub incidența dispozițiilor tranzitorii de la articolul 89 din regulamentul în cauză cu alte astfel de contrapărți financiare sau alte astfel de contrapărți nefinanciare care îndeplinesc condițiile prevăzute la articolul 10 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (UE) nr. 648/2012 cu instrumente financiare derivate aparținând unei clase de instrumente financiare derivate care face obiectul obligației de tranzacționare în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 32 și care figurează în registrul menționat la articolul 34, numai prin intermediul:
piețelor reglementate;
MTF-urilor;
OTF-urilor; sau
locurilor de tranzacționare din țări terțe, cu condiția ca Comisia să fi adoptat o decizie în conformitate cu alineatul (4), iar țara terță să prevadă un sistem echivalent efectiv de recunoaștere a locurilor de tranzacționare autorizate în temeiul Directivei 2014/65/UE în ceea ce privește admiterea la tranzacționare sau tranzacționarea instrumentelor financiare derivate care fac obiectul unei obligații de tranzacționare în țara terță respectivă pe o bază neexclusivă.
ESMA monitorizează periodic activitatea cu instrumente financiare derivate care nu au fost declarate ca făcând obiectul obligației de tranzacționare conform alineatului (1), pentru a identifica cazurile în care o clasă specifică de contracte poate crea riscuri sistemice, precum și pentru a preveni arbitrajul de reglementare între tranzacțiile cu instrumente financiare derivate care sunt supuse obligației de tranzacționare și tranzacțiile cu instrumente financiare derivate care nu sunt supuse obligației de tranzacționare.
Aceste decizii se adoptă cu unicul scop de a determina eligibilitatea ca loc de tranzacționare pentru instrumente financiare derivate care sunt supuse obligației de tranzacționare.
Cadrul legal și de supraveghere al unei țări terțe este considerat a avea efect echivalent dacă îndeplinește următoarele condiții:
locurile de tranzacționare din țara terță respectivă fac obiectul autorizării și al supravegherii și aplicării eficace în mod permanent;
locurile de tranzacționare au reguli transparente și clare privind acceptarea instrumentelor financiare la tranzacționare, astfel încât aceste instrumente financiare să poată fi tranzacționate în mod echitabil, ordonat și eficient și să poată fi negociate în mod liber;
emitenții de instrumente financiare fac obiectul unei obligații de informare periodice și continue, asigurându-se astfel un nivel ridicat de protecție a investitorilor;
asigură transparența și integritatea pieței prin intermediul unor norme care vizează abuzurile de piață precum utilizarea abuzivă a informațiilor privilegiate și manipularea pieței;
O decizie a Comisiei în temeiul prezentului alineat se poate limita la una sau mai multe categorii de locuri de tranzacționare. În acest caz, un loc de tranzacționare dintr-o țară terță se include la alineatul (1) litera (d) doar dacă aparține unei categorii reglementate prin decizia Comisiei.
ESMA înaintează Comisiei aceste proiecte de standarde tehnice de reglementare până la 3 iulie 2015.
Se deleagă Comisiei competența de a adopta standardele tehnice de reglementare menționate la primul paragraf în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1095/2010.
Pe cât posibil și după caz, standardele tehnice de reglementare menționate la prezentul alineat sunt identice cu cele adoptate în temeiul articolului 4 alineatul (4) din Regulamentul (UE) nr. 648/2012.
Articolul 29
Obligația de compensare în cazul instrumentelor financiare derivate tranzacționate pe piețele reglementate și momentul acceptării compensării
În sensul prezentului alineat, „instrumente financiare derivate compensate” înseamnă:
toate instrumentele financiare derivate care urmează să fie compensate în temeiul obligației de compensare de la alineatul (1) din prezentul articol sau în temeiul obligației de compensare de la articolul 4 din Regulamentul (UE) nr. 648/2012;
toate instrumentele financiare derivate care sunt agreate în alt mod pentru compensare de către părțile relevante.
ESMA are competența permanentă de a dezvolta standardele tehnice de reglementare pentru a le actualiza pe cele în vigoare dacă consideră că este necesar pe măsură ce standardele în domeniul industriei evoluează.
ESMA înaintează Comisiei proiectele de standarde tehnice de reglementare menționate la primul paragraf până la 3 iulie 2015.
Se deleagă Comisiei competența de a adopta standardele tehnice de reglementare menționate la primul și la al doilea paragraf în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1095/2010.
Articolul 30
Acorduri de compensare indirectă
ESMA înaintează Comisiei aceste proiecte de standarde tehnice de reglementare până la 3 iulie 2015.
Se deleagă Comisiei competența de a adopta standardele tehnice de reglementare menționate la prezentul alineat în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1095/2010.
Articolul 31
Comprimarea portofoliului
Comisia poate adopta, prin acte delegate în conformitate cu articolul 50, măsuri care specifică:
elementele comprimării portofoliului;
informațiile care trebuie să fie publicate în temeiul alineatului (2),
astfel încât să se utilizeze în cea mai mare măsură posibil toate cerințele existente referitoare la evidențe, raportare sau publicare.
Articolul 32
Procedura referitoare la obligația de tranzacționare
ESMA elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare pentru a specifica următoarele:
care dintre clasele de instrumente financiare derivate declarate ca făcând obiectul obligației de compensare în conformitate cu articolul 5 alineatele (2) și (4) din Regulamentul (UE) nr. 648/2012 sau ce subset relevant al acesteia este tranzacționat în locurile de tranzacționare menționate la articolul 28 alineatul (1) din prezentul regulament;
data sau datele de la care intră în vigoare obligația de tranzacționare, inclusiv o intrare în vigoare treptată și categoriile de contrapărți cărora li se aplică obligația, atunci când o astfel de intrare în vigoare treptată și astfel de categorii de contrapărți au fost prevăzute de standardele tehnice de reglementare prevăzute la articolul 5 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul (UE) nr. 648/2012.
ESMA înaintează Comisiei proiectele de standarde tehnice de reglementare în cauză în termen de șase luni de la adoptarea de către Comisie a standardelor tehnice de reglementare în conformitate cu articolul 5 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 648/2012.
Înainte de a înainta Comisiei spre adoptare proiectele de standarde tehnice de reglementare, ESMA organizează o consultare publică și, după caz, se poate consulta cu autoritățile competente din țări terțe.
Se conferă Comisiei competența de a adopta standardele tehnice de reglementare menționate la primul paragraf în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1095/2010.
Pentru ca obligația de tranzacționare să producă efecte:
clasa de instrumente financiare derivate prevăzută la alineatul (1) litera (a) sau un subset relevant al acesteia trebuie să fie admisă la tranzacționare sau tranzacționată în cel puțin un loc de tranzacționare menționat la articolul 28 alineatul (1); și
trebuie să existe un interes suficient pentru cumpărare și vânzare din partea unor părți terțe pentru clasa de instrumente financiare derivate respectivă sau un subset relevant al acesteia pentru ca o asemenea clasă de instrumente financiare derivate să fie considerată suficient de lichidă pentru a fi tranzacționată numai în locurile menționate la articolul 28 alineatul (1).
În procesul de elaborare a proiectelor de standarde tehnice de reglementare menționate la alineatul (1), ESMA stabilește dacă o clasă de instrumente financiare derivate sau un subset relevant al acesteia este suficient de lichid pe baza următoarelor criterii:
frecvența medie și mărimea tranzacțiilor în funcție de o serie de condiții de pe piață, având în vedere natura și ciclul de viață ale produselor din clasa respectivă de instrumente financiare derivate;
numărul și tipul participanților activi pe piață, inclusiv raportul dintre participanții de pe piață și produsele/contractele tranzacționate pe piața unui anumit produs;
mărimea medie a spreadurilor.
La pregătirea acestor proiecte de standarde tehnice de reglementare, ESMA ține cont de impactul anticipat pe care l-ar putea avea această obligație de tranzacționare asupra lichidității unei clase de instrumente financiare derivate sau a unui subset relevant al acesteia, precum și de activitățile comerciale ale utilizatorilor finali care nu sunt entități financiare.
ESMA stabilește dacă o clasă de instrumente financiare derivate sau un subset relevant al acesteia este suficient de lichid numai în tranzacții sub o anumită dimensiune.
Ca urmare a notificării din partea ESMA menționate la primul paragraf, Comisia poate publica o cerere de elaborare de propuneri vizând tranzacționarea respectivelor instrumente financiare derivate în locurile menționate la articolul 28 alineatul (1).
Se conferă Comisiei competența de a adopta standardele tehnice de reglementare menționate la prezentul alineat, în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1095/2010.
ESMA înaintează Comisiei aceste proiecte de standarde tehnice de reglementare până la 3 iulie 2015.
Se deleagă Comisiei competența de a adopta standardele tehnice de reglementare menționate la primul paragraf în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1095/2010.
Articolul 33
Mecanismul destinat evitării normelor repetitive sau conflictuale
Comisia poate adopta acte de punere în aplicare prin care să constate că mecanismele juridice, de supraveghere și de punere în aplicare dintr-o anumită țară terță:
sunt echivalente cu cerințele care derivă din articolele 28 și 29;
asigură o protecție a secretului profesional echivalentă cu cea prevăzută de prezentul regulament;
sunt efectiv aplicate și respectate în mod echitabil și fără să creeze distorsiuni astfel încât să asigure eficacitatea supravegherii și a aplicării normelor în țara terță respectivă.
Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare de la articolul 51.
În cazul în care raportul semnalează o neregulă sau inconsecvență semnificativă în aplicarea cerințelor echivalente de către autoritățile țării terțe, în termen de 30 de zile calendaristice de la prezentarea raportului, Comisia poate retrage recunoașterea echivalenței cadrului juridic din țara terță în cauză. În cazul retragerii unui act de punere în aplicare privind echivalența, tranzacțiile efectuate de contrapărți sunt automat supuse din nou tuturor cerințelor incluse în articolele 28 și 29 din prezentul regulament.
Articolul 34
Registrul instrumentelor financiare derivate care fac obiectul obligației de tranzacționare
ESMA publică și menține pe site-ul său de internet un registru care specifică, în mod exhaustiv și neechivoc, instrumentele financiare derivate care fac obiectul obligației de tranzacționare în locurile de tranzacționare menționate la articolul 28 alineatul (1), locurile unde acestea sunt admise la tranzacționare sau tranzacționate și datele de la care obligația produce efecte.
TITLUL VI
ACCES NEDISCRIMINATORIU LA COMPENSARE PENTRU INSTRUMENTELE FINANCIARE
Articolul 35
Acces nediscriminatoriu la CPC
Fără a aduce atingere articolului 7 din Regulamentul (UE) nr. 648/2012, o CPC acceptă compensarea instrumentelor financiare în mod transparent și nediscriminatoriu, inclusiv în ceea ce privește cerințele de garantare și taxele legate de acces, indiferent de locul de tranzacționare în care este executată operațiunea. Acest lucru asigură în special faptul că un loc de tranzacționare are dreptul la tratament nediscriminatoriu pentru contractele tranzacționate în respectivul loc de tranzacționare cu privire la:
cerințele de garantare și de compensare a contractelor echivalente din punct de vedere economic atunci când includerea unor astfel de contracte în procedurile de lichidare sau alte proceduri de compensare ale unei CPC conform legislației aplicabile privind insolvența nu periclitează buna funcționare, validitatea sau aplicabilitatea unor astfel de proceduri; și
încrucișarea marjelor cu contracte corelate compensate de aceeași CPC conform unui model de risc care respectă dispozițiile articolului 41 din Regulamentul (UE) nr. 648/2012.
O CPC poate solicita ca locul de tranzacționare să respecte cerințele operaționale și tehnice stabilite de aceasta, inclusiv cerințele în materie de gestionare a riscului. Cerința de la prezentul alineat nu se aplică niciunui contract cu instrumente financiare derivate care face deja obiectul obligației de acces prevăzute la articolul 7 din Regulamentul (UE) nr. 648/2012.
O CPC nu este supusă obligaților de la prezentul articol dacă este conectată prin legături strânse cu un loc de tranzacționare care a emis o notificare în temeiul articolului 36 alineatul (5).
Autoritatea competentă a CPC sau cea a locului de tranzacționare acordă acces unui loc de tranzacționare la o CPC numai în cazul în care accesul respectiv:
nu ar necesita un acord de interoperabilitate, în cazul instrumentelor financiare derivate care nu sunt instrumente financiare derivate extrabursiere în temeiul articolului 2 punctul 7 din Regulamentul (UE) nr. 648/2012 sau
nu ar reprezenta o amenințare la adresa funcționării uniforme și ordonate a piețelor, în special din cauza fragmentării lichidității, sau nu ar avea un efect negativ asupra riscului sistemic.
Nicio dispoziție de la primul paragraf litera (a) nu împiedică acordarea accesului în cazul în care cererea menționată la alineatul (2) necesită interoperabilitate, iar locul de tranzacționare și toate CPC care iau parte la acordul de interoperabilitate propus și-au dat consimțământul pentru respectivul acord, iar riscurile la care este expusă CPC derivate din pozițiile inter-CPC sunt garantate la nivelul unei terțe părți.
În cazul în care necesitatea unui acord de interoperabilitate constituie, integral sau parțial, motivul respingerii unei cereri, locul de tranzacționare va consilia CPC și va informa ESMA cu privire la ce alte CPC au acces la locul de tranzacționare, iar ESMA va publica respectiva informație, astfel încât firmele de investiții să poată alege să își exercite drepturile în temeiul articolului 37 din Directiva 2014/65/UE în privința CPC respective, în vederea facilitării unor acorduri de acces alternative.
Atunci când o autoritate competentă refuză accesul, ea emite decizia respectivă în termen de două luni de la primirea cererii menționate la alineatul (2) și furnizează celeilalte autorități competente, CPC și locului de tranzacționare o expunere integrală a motivelor, inclusiv dovezile care stau la baza deciziei sale.
În cazul în care este aprobată o perioadă de tranziție, CPC nu poate beneficia de drepturile de acces conferite în temeiul articolului 36 sau al prezentului articol în ceea ce privește valorile mobiliare și instrumentele pieței monetare pe durata regimului de tranziție. Autoritatea competentă notifică membrilor colegiului de autorități competente pentru CPC și ESMA aprobarea unei perioade de tranziție. ESMA publică lista tuturor notificărilor pe care le primește.
În cazul în care o CPC care a fost aprobată pentru regimul de tranziție menționat la prezentul alineat este conectată prin legături strânse cu unul sau mai multe locuri de tranzacționare, respectivele locuri de tranzacționare nu beneficiază de drepturi de acces în temeiul articolului 36 sau al prezentului articol în ceea ce privește valorile mobiliare și instrumentele pieței monetare pe durata regimului de tranziție.
O CPC care este autorizată în perioada de trei ani anterioară intrării în vigoare, dar care este formată printr-o fuziune sau achiziție care implică cel puțin o CPC autorizată înaintea acestei perioade nu are dreptul de a solicita regimul de tranziție în temeiul prezentului alineat.
ESMA elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare pentru a preciza:
condițiile specifice în care o CPC poate refuza cererea de acces, inclusiv volumul de tranzacții anticipat, numărul și tipul utilizatorilor, măsuri de gestionare a riscului operațional și a complexității sau alți factori care creează riscuri nejustificate semnificative;
condițiile în care o CPC trebuie să permită accesul, inclusiv confidențialitatea informațiilor furnizate pe parcursul perioadei de elaborare referitoare la instrumentele financiare, abordarea nediscriminatorie și transparentă în ceea ce privește taxele de compensare, precum și cerințele operaționale și de garantare privind stabilirea marjelor;
condițiile în care acordarea accesului va amenința funcționarea uniformă și ordonată a piețelor sau ar avea un efect negativ asupra riscului sistemic;
procedura pentru transmiterea unei notificări în temeiul alineatului (5);
condițiile pentru tratamentul nediscriminatoriu în ceea ce privește modul în care sunt tratate contractele tranzacționate la locul de tranzacționare respectiv, cu privire la cerințele de garantare, la compensarea contractelor echivalente din punct de vedere economic și la încrucișarea marjelor cu contracte corelate compensate de aceeași CPC.
ESMA înaintează Comisiei aceste proiecte de standarde tehnice de reglementare până la 3 iulie 2015.
Se deleagă Comisiei competența de a adopta standardele tehnice de reglementare menționate la primul paragraf în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1095/2010.
Articolul 36
Acces nediscriminatoriu la locurile de tranzacționare
Un loc de tranzacționare nu are obligații în temeiul prezentului articol dacă este conectat, prin legături strânse, cu o CPC care a emis o notificare privind faptul că se prevalează de regimul de tranziție în temeiul articolului 35 alineatul (5).
Autoritatea competentă a locului de tranzacționare sau cea a CPC acordă acces la un loc de tranzacționare numai în cazul în care accesul respectiv:
nu necesită un acord de interoperabilitate, în cazul instrumentelor financiare derivate care nu sunt instrumente financiare derivate extrabursiere în temeiul articolului 2 alineatul (7) din Regulamentul (UE) nr. 648/2012 sau
nu ar reprezenta o amenințare la adresa funcționării armonioase și ordonate a piețelor, în special din cauza fragmentării lichidității, iar locul de tranzacționare a instituit mecanisme adecvate pentru a preveni o asemenea fragmentare, sau nu ar avea un efect negativ asupra riscului sistemic.
Nicio dispoziție de la primul paragraf litera (a) nu împiedică acordarea accesului în cazul în care cererea, astfel cum este menționată la alineatul (2), necesită interoperabilitate, iar locul de tranzacționare și toate CPC care iau parte la acordul de interoperabilitate propus și-au dat consimțământul pentru respectivul acord, iar riscurile la care este expusă CPC, derivate din pozițiile inter-CPC, sunt garantate la nivelul unei terțe părți.
În cazul în care necesitatea unui acord de interoperabilitate constituie, integral sau parțial, motivul respingerii unei cereri, locul de tranzacționare va consilia CPC și va informa ESMA cu privire la ce alte CPC au acces la locul de tranzacționare, iar ESMA va publica respectiva informație, astfel încât firmele de investiții să poată alege să își exercite drepturile în temeiul articolului 37 din Directiva 2014/65/UE în privința CPC respective, în vederea facilitării unor acorduri de acces alternative.
Atunci când o autoritate competentă refuză accesul, ea emite respectiva decizie în termen de două luni de la primirea solicitării menționate la alineatul (2) și furnizează celeilalte autorități competente, locului de tranzacționare și CPC o expunere exhaustivă a motivelor care stau la baza deciziei sale, inclusiv dovezile aferente.
Pragul relevant pentru neparticipare este o valoare anuală noțională tranzacționată de 1 000 000 milioane EUR. Valoarea noțională este calculată o singură dată și include toate tranzacțiile cu instrumente financiare derivate tranzacționate la bursă încheiate conform normelor locului de tranzacționare.
În cazul în care un loc de tranzacționare face parte dintr-un grup care este conectat prin legături strânse, pragul este calculat prin adăugarea valorii noționale anuale tranzacționate a tuturor locurilor de tranzacționare din cadrul grupului în ansamblu care își au sediul în Uniune.
În cazul în care un loc de tranzacționare care a transmis o notificare în temeiul prezentului alineat este conectat prin legături strânse cu una sau mai multe CPC, respectivele CPC nu beneficiază de acces în temeiul articolului 35 sau al prezentului articol pentru instrumentele financiare derivate tranzacționate la bursă care respectă pragul relevant, pe durata neparticipării.
ESMA elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare pentru a stabili:
condițiile specifice pe baza cărora locurile de tranzacționare pot respinge cererile de acces, inclusiv condiții bazate pe volumul de tranzacții anticipat, numărul utilizatorilor, măsuri de gestionare a riscului operațional și a complexității sau alți factori care creează riscuri nejustificate semnificative;
condițiile pe baza cărora se acordă accesul, inclusiv confidențialitatea informațiilor furnizate pe parcursul perioadei de elaborare referitoare la instrumentele financiare și abordarea nediscriminatorie și transparentă în ceea ce privește taxele legate de acces;
condițiile în care acordarea accesului va amenința funcționarea armonioasă și ordonată a piețelor sau ar avea un efect negativ asupra riscului sistemic;
procedura de transmitere a unei notificări în temeiul alineatului (5), inclusiv specificațiile suplimentare pentru calcularea valorii noționale și metoda prin care ESMA poate verifica calcularea volumelor și aproba neparticiparea.
ESMA înaintează Comisiei aceste proiecte de standarde tehnice de reglementare până la 3 iulie 2015.
Comisia este împuternicită să adopte standardele tehnice de reglementare menționate la primul paragraf, în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1095/2010.
Articolul 37
Accesul nediscriminatoriu la valorile de referință și obligația de a acorda licențe pentru acestea
În cazul în care valoarea oricărui instrument financiar este calculată prin raportarea la o valoare de referință, persoanele care dețin drepturile de proprietate asupra valorii de referință se asigură că, în scopul tranzacționării și al compensării, CPC și locurilor de tranzacționare li se permite acces nediscriminatoriu la:
prețurile și la fluxurile de date relevante, precum și la informațiile relevante referitoare la compoziția, metodologia și stabilirea prețului valorii de referință pentru compensare și tranzacționare și la
licențe.
O licență care include accesul la informații este acordată în condiții echitabile, rezonabile și nediscriminatorii, în termen de trei luni de la data prezentării cererii de către o CPC sau un loc de tranzacționare.
Accesul se acordă în schimbul unui preț comercial rezonabil, ținând seama de prețul la care a fost acordat accesul la valoarea de referință sau licența de proprietate intelectuală în termeni echivalenți altei CPC, altor locuri de tranzacționare sau oricăror alte persoane conexe în scopul compensării și tranzacționării. Pot fi solicitate prețuri diferite unor CPC, locuri de tranzacționare sau altor persoane conexe numai atunci când acest lucru este justificat în mod obiectiv, ținând seama de temeiuri comerciale rezonabile, precum cantitatea, domeniul de aplicare sau de utilizare solicitat.
În cazul în care este elaborată o nouă valoare de referință după ►M1 3 ianuarie 2018 ◄ , obligația de a acorda licențe începe cel târziu la 30 de luni de la începerea tranzacționării sau de la admiterea la tranzacționare a unui instrument financiar care face referire la respectiva valoare de referință. În cazul în care o persoană cu drepturi de proprietate privind o nouă valoare de referință deține o valoare de referință existentă, persoana respectivă stabilește faptul că, în raport cu orice altă astfel de valoare de referință existentă, noua valoare de referință îndeplinește următoarele criterii cumulative:
noua valoare de referință nu este o simplă copie ori adaptare a oricărei alte astfel de valori de referință existente, iar metodologia noii valori de referință, inclusiv datele de bază, este în mod real diferită de orice astfel de valoare de referință existentă; și
noua valoare de referință nu este un substitut pentru nicio astfel de valoare de referință existentă.
Prezentul alineat nu aduce atingere aplicării normelor în materie de concurență, în special articolelor 101 și 102 din TFUE.
Nicio CPC, loc de tranzacționare sau altă entitate conexă nu poate încheia un acord cu vreun furnizor de valori de referință dacă efectul acestui acord ar fi:
să împiedice obținerea de către orice altă CPC sau loc de tranzacționare a accesului la informațiile sau drepturile menționate la alineatul (1); sau
să împiedice obținerea de către orice altă CPC sau loc de tranzacționare a accesului la o astfel de licență, conform alineatului (1).
ESMA elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare pentru a preciza:
informațiile care trebuie puse la dispoziție prin acordarea licenței, în conformitate cu alineatul (1) litera (a), pentru a fi folosite numai de CPC sau locul de tranzacționare;
alte condiții în care se acordă accesul, inclusiv confidențialitatea informațiilor furnizate;
standardele pe baza cărora se poate dovedi că o valoare de referință este nouă, în conformitate cu alineatul (2) literele (a) și (b).
ESMA înaintează Comisiei aceste proiecte de standarde tehnice de reglementare până la 3 iulie 2015.
Se deleagă Comisiei competența de a adopta standardele tehnice de reglementare menționate la primul paragraf, în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1095/2010.
Articolul 38
Accesul pentru CPC și locurile de tranzacționare din țările terțe
CPC și locurile de tranzacționare stabilite în țări terțe pot solicita o licență și drepturi de acces în conformitate cu articolul 37 numai în cazul în care Comisia a adoptat o decizie în conformitate cu alineatul (3) din prezentul articol prin care se atestă că cadrul juridic și de supraveghere al țării terțe respective prevede un sistem echivalent și eficace conform căruia CPC și locurilor de tranzacționare autorizate în jurisdicții străine li se permite acces echitabil, rezonabil și nediscriminatoriu la:
prețurile și la fluxurile de date relevante, precum și la informațiile relevante referitoare la compoziția, metodologia și stabilirea prețului valorii de referință pentru compensare și tranzacționare și
licențe
din partea persoanelor cu drepturi de proprietate în raport cu valorile de referință, stabilite în respectiva țară terță.
Cadrul legal și de supraveghere al unei țări terțe este considerat echivalent dacă îndeplinește următoarele condiții:
locurile de tranzacționare din țara terță respectivă fac obiectul autorizării și al supravegherii și aplicării eficace în mod permanent;
asigură un sistem echivalent eficace prin care să permită CPC și locurilor de tranzacționare autorizate în temeiul legislațiilor străine acces la CPC și la locuri de tranzacționare stabilite în țara terță respectivă;
cadrul juridic și de supraveghere al țării terțe respective prevede un sistem echivalent și eficace conform căruia CPC și locurilor de tranzacționare autorizate în temeiul legislațiilor străine li se permite accesul echitabil, rezonabil și nediscriminatoriu la:
prețurile și la fluxurile de date relevante, precum și la informațiile relevante referitoare la compoziția, metodologia și stabilirea prețului valorii de referință pentru compensare și tranzacționare și
licențe
din partea persoanelor cu drepturi de proprietate în raport cu valorile de referință, stabilite în respectiva țară terță.
TITLUL VIa
PREROGATIVELE ȘI COMPETENȚELE ESMA
CAPITOLUL 1
Competențe și proceduri
Articolul 38a
Exercitarea competențelor ESMA
Competențele conferite ESMA, oricărui funcționar al ESMA sau oricărei persoane autorizate de ESMA prin articolele 38b-38e nu se utilizează pentru a solicita publicarea unor informații sau a unor documente care fac obiectul unui privilegiu juridic profesional.
Articolul 38b
Solicitarea de informații
Printr-o cerere simplă sau printr-o decizie, ESMA poate solicita următoarelor persoane să furnizeze toate informațiile necesare pentru ca ESMA să își îndeplinească sarcinile în temeiul prezentului regulament:
unui APA, unui CTP, unui ARM, în cazul în care este supravegheat de ESMA, și unei firme de investiții sau unui operator de piață care exploatează un loc de tranzacționare pentru a exploata serviciile de raportare a datelor ale unui APA, ale unui CTP sau ale unui ARM, precum și persoanelor care îi controlează sau care sunt controlate de către aceștia;
personalului de conducere al persoanelor menționate la litera (a);
auditorilor și consilierilor persoanelor menționate la litera (a).
Orice cerere simplă de informații menționată la alineatul (1):
face trimitere la prezentul articol ca temei juridic al cererii respective;
menționează scopul cererii;
precizează informațiile solicitate;
cuprinde un termen pentru furnizarea informațiilor;
include o mențiune conform căreia persoana de la care se solicită informațiile nu este obligată să furnizeze informațiile, dar, în cazul unui răspuns voluntar la cerere, informațiile furnizate nu trebuie să fie incorecte sau să inducă în eroare;
indică amenda care urmează să fie aplicată în conformitate cu articolul 38h în cazul în care informațiile furnizate sunt incorecte sau induc în eroare.
Atunci când solicită furnizarea de informații în temeiul alineatului (1) prin intermediul unei decizii, ESMA:
face trimitere la prezentul articol ca temei juridic al cererii respective;
menționează scopul cererii;
precizează informațiile solicitate;
stabilește un termen pentru furnizarea informațiilor;
indică penalitățile cu titlu cominatoriu prevăzute la articolul 38i aplicabile pentru situațiile în care informațiile transmise în urma solicitării sunt incomplete;
indică amenda prevăzută la articolul 38h în cazul în care răspunsurile la întrebările adresate sunt incorecte sau induc în eroare;
menționează dreptul de a contesta decizia în fața comisiei de apel a ESMA și de a solicita controlul judiciar al deciziei de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene (Curtea de Justiție), în conformitate cu articolele 60 și 61 din Regulamentul (UE) nr. 1095/2010.
Articolul 38c
Investigații generale
Pentru a-și îndeplini sarcinile în temeiul prezentului regulament, ESMA poate efectua investigațiile necesare cu privire la persoanele menționate la articolul 38b alineatul (1). În acest scop, funcționarii și alte persoane autorizate de ESMA sunt împuternicite:
să examineze toate evidențele, datele, procedurile și orice alte materiale relevante pentru executarea atribuțiilor lor, indiferent de suportul pe care sunt stocate;
să facă sau să obțină copii certificate ale acestor evidențe, date, proceduri sau alte materiale sau extrase din acestea;
să convoace orice persoană menționată la articolul 38b alineatul (1) sau reprezentanții acesteia sau membrii personalului său și să le solicite explicații verbale sau scrise cu privire la fapte sau documente referitoare la obiectul și scopul inspecției și să înregistreze răspunsurile;
să chestioneze orice altă persoană fizică sau juridică ce își dă acordul în acest sens, în scopul colectării de informații referitoare la obiectul unei investigații;
să solicite înregistrări ale convorbirilor telefonice și ale schimburilor de date.
Atunci când o autoritate judiciară națională primește o cerere de autorizație pentru solicitarea înregistrărilor convorbirilor telefonice sau ale schimburilor de date prevăzută la alineatul (1) litera (e), autoritatea respectivă verifică dacă:
decizia adoptată de ESMA menționată la alineatul (3) este autentică;
toate măsurile care trebuie luate sunt proporționale și nu sunt arbitrare sau excesive.
În sensul literei (b), autoritatea judiciară națională poate solicita ESMA explicații detaliate referitoare, în special, la motivele pentru care ESMA suspectează că a avut loc o încălcare a prezentului regulament, la gravitatea presupusei încălcări și la natura implicării persoanei care face obiectul măsurilor coercitive. Cu toate acestea, autoritatea judiciară națională nu pune în discuție necesitatea investigației și nici nu solicită să i se furnizeze informațiile din dosarul ESMA. Controlul legalității deciziei ESMA relevă strict de competența Curții de Justiție în conformitate cu procedura prevăzută în Regulamentul (UE) nr. 1095/2010.
Articolul 38d
Inspecții la fața locului
Atunci când o autoritate judiciară națională primește o cerere de autorizație pentru inspecția la fața locului prevăzută la alineatul (1) sau pentru asistența prevăzută la alineatul (7), autoritatea respectivă verifică dacă:
decizia adoptată de ESMA menționată la alineatul (5) este autentică;
toate măsurile care trebuie luate sunt proporționale și nu sunt arbitrare sau excesive.
În sensul literei (b), autoritatea judiciară națională poate solicita ESMA explicații detaliate referitoare, în special, la motivele pentru care ESMA suspectează că a avut loc o încălcare a prezentului regulament, la gravitatea presupusei încălcări și la natura implicării persoanei care face obiectul măsurilor coercitive. Cu toate acestea, autoritatea judiciară națională nu pune în discuție necesitatea investigației și nici nu solicită să i se furnizeze informațiile din dosarul ESMA. Controlul legalității deciziei ESMA relevă strict de competența Curții de Justiție în conformitate cu procedura prevăzută în Regulamentul (UE) nr. 1095/2010.
Articolul 38e
Schimbul de informații
ESMA și autoritățile competente își transmit fără întârziere informațiile necesare pentru a-și îndeplini atribuțiile care le revin în temeiul prezentului regulament.
Articolul 38f
Secretul profesional
Obligația de a păstra secretul profesional menționată la articolul 76 din Directiva 2014/65/UE se aplică ESMA, precum și tuturor persoanelor care lucrează sau care au lucrat pentru ESMA sau pentru oricare alte persoane cărora ESMA le-a delegat sarcini, inclusiv auditorilor și experților mandatați de ESMA.
Articolul 38g
Măsuri de supraveghere adoptate de ESMA
Atunci când constată că una dintre persoanele enumerate la articolul 38b alineatul (1) litera (a) a săvârșit una dintre încălcările cerințelor prevăzute în titlul IVa, ESMA întreprinde una sau mai multe dintre următoarele acțiuni:
adoptă o decizie prin care să îi solicite persoanei în cauză să pună capăt încălcării;
adoptă o decizie de impunere a unor amenzi sau a unor penalități cu titlu cominatoriu în temeiul articolelor 38h și 38i;
emite anunțuri publice.
Atunci când întreprinde acțiunile menționate la alineatul (1), ESMA ține seama de natura și gravitatea încălcării, având în vedere următoarele criterii:
durata și frecvența încălcării;
dacă încălcarea a facilitat sau a dat naștere unor infracțiuni de natură financiară sau dacă acestea din urmă sunt imputabile în alt mod respectivei încălcări;
dacă încălcarea a fost săvârșită în mod intenționat sau din neglijență;
gradul de răspundere al persoanei responsabile de încălcare;
puterea financiară a persoanei responsabile de încălcare, astfel cum este indicată de cifra de afaceri totală a persoanei juridice responsabile sau de venitul anual și de activele nete ale persoanei fizice responsabile;
impactul încălcării asupra intereselor investitorilor;
cuantumul profiturilor obținute, al pierderilor evitate de către persoana responsabilă de încălcare sau al pierderilor suferite de terți ca urmare a încălcării, în măsura în care acestea pot fi calculate;
măsura în care persoana responsabilă de încălcare cooperează cu ESMA, fără a aduce atingere necesității de a asigura recuperarea profiturilor obținute sau a pierderilor evitate de persoana respectivă;
încălcările săvârșite anterior de persoana responsabilă de încălcare;
măsurile ulterioare încălcării luate de persoana responsabilă de încălcare pentru a împiedica repetarea acesteia.
Publicarea menționată la primul paragraf include următoarele:
o declarație în care se afirmă dreptul persoanei responsabile de încălcare de a contesta decizia;
dacă este cazul, o declarație din care să reiasă că s-a introdus o cale de atac și care să precizeze că o astfel de cale de atac nu are efect suspensiv;
o declarație din care să reiasă posibilitatea comisiei de apel a ESMA de a suspenda aplicarea deciziei contestate, în conformitate cu articolul 60 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 1095/2010.
CAPITOLUL 2
Sancțiuni administrative și alte măsuri administrative
Articolul 38h
Amenzi
Se consideră că o încălcare a fost săvârșită cu intenție dacă ESMA descoperă factori obiectivi care demonstrează faptul că o persoană a acționat în mod deliberat pentru a săvârși încălcarea respectivă.
Articolul 38i
Penalități cu titlu cominatoriu
ESMA impune, prin decizie, penalități cu titlu cominatoriu pentru a obliga:
o persoană să pună capăt unei încălcări, în conformitate cu o decizie adoptată în temeiul articolului 38g alineatul (1) litera (a);
o persoană dintre cele menționate la articolul 38b alineatul (1):
să furnizeze informațiile complete care au fost solicitate prin intermediul unei decizii adoptate în temeiul articolului 38b;
să se supună unei investigații și, în special, să prezinte evidențe, date și proceduri complete sau orice alte materiale solicitate și să completeze și să rectifice alte informații furnizate în cadrul unei investigații lansate printr-o decizie adoptată în temeiul articolului 38c;
să se supună unei inspecții la fața locului dispuse printr-o decizie adoptată în temeiul articolului 38d.
Articolul 38j
Publicarea, natura, executarea și alocarea amenzilor și a penalităților cu titlu cominatoriu
Executarea silită este reglementată de normele de procedură aflate în vigoare în statul membru pe teritoriul căruia aceasta are loc.
Articolul 38k
Norme procedurale pentru luarea măsurilor de supraveghere și impunerea amenzilor
Articolul 38l
Audierea persoanelor în cauză
Primul paragraf nu se aplică dacă este necesară adoptarea de acțiuni urgente pentru a preveni aducerea unor prejudicii grave și iminente sistemului financiar. Într-o asemenea situație, ESMA poate adopta o decizie provizorie și acordă persoanelor în cauză posibilitatea de a fi ascultate cât mai curând posibil după adoptarea deciziei.
Articolul 38m
Controlul Curții de Justiție
Curtea de Justiție are competență nelimitată de a exercita controlul judiciar asupra deciziilor prin care ESMA impune o amendă sau penalități cu titlu cominatoriu. Curtea de Justiție poate anula, reduce sau majora amenda sau penalitățile cu titlu cominatoriu aplicate.
Articolul 38n
Taxe de autorizare și de supraveghere
Articolul 38o
Delegarea de sarcini autorităților competente de către ESMA
Înainte de delegarea unei sarcini, ESMA consultă autoritatea competentă relevantă în legătură cu:
sfera de aplicare a sarcinii care urmează să fie delegată;
calendarul pentru îndeplinirea sarcinii; și
transmiterea informațiilor necesare de către ESMA și în atenția ESMA.
TITLUL VII
MĂSURI DE SUPRAVEGHERE PRIVIND INTERVENȚIA ASUPRA PRODUSELOR ȘI ADMINISTRAREA POZIȚIILOR
CAPITOLUL 1
Intervenția asupra produselor și monitorizarea acestora
Articolul 39
Monitorizarea pieței
Articolul 40
Competențele ESMA de a interveni temporar
În conformitate cu articolul 9 alineatul (5) din Regulamentul (UE) nr. 1095/2010, în cazul îndeplinirii condițiilor de la alineatele (2) și (3), ESMA poate să interzică sau să restrângă temporar în Uniune:
comercializarea, distribuția sau vânzarea anumitor instrumente financiare sau a unor instrumente financiare cu anumite caracteristici specificate sau
un tip de activitate sau de practică financiară.
Interdicțiile sau restricțiile se pot aplica în condiții precizate de ESMA sau pot face obiectul unor excepții specificate de aceasta.
ESMA ia decizii în temeiul alineatului (1) doar în cazul în care sunt îndeplinite integral următoarele condiții:
acțiunea propusă contracarează o preocupare semnificativă în legătură cu protecția investitorilor sau o amenințare la adresa bunei funcționări și a integrității piețelor financiare sau a piețelor de mărfuri, ori la adresa stabilității întregului sistem financiar din Uniune sau a unei părți a acestuia;
cerințele de reglementare aplicabile instrumentului sau activității financiare în cauză în temeiul dreptului Uniunii nu contracarează amenințarea;
una sau mai multe autorități competente nu au luat măsuri pentru contracararea amenințării sau acțiunile întreprinse nu contracarează în mod corespunzător amenințarea.
În cazul în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute la primul paragraf, ESMA poate impune o interdicție sau o restricție prevăzută la alineatul (1) din motive de prudență înainte de comercializarea, distribuția sau vânzarea unui instrument financiar către clienți.
Atunci când acționează în temeiul prezentului articol, ESMA se asigură că acțiunea:
nu are un efect negativ asupra eficienței piețelor financiare sau asupra investitorilor, care să fie disproporționat față de beneficiile acțiunii;
nu creează un risc de arbitraj de reglementare și
a fost luată după consultarea cu organismele publice competente în supravegherea, administrarea și reglementarea piețelor agricole fizice în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1234/2007, în cazul în care măsura se referă la instrumente financiare derivate pe mărfuri agricole.
În cazul în care una sau mai multe autorități competente au luat măsuri în temeiul dispozițiilor articolului 42, ESMA poate lua oricare dintre măsurile menționate la alineatul (1) fără emiterea avizului prevăzut la articolul 43.
Printre aceste criterii și acești factori se numără:
gradul de complexitate al unui instrument financiar și relația cu tipul de client căruia îi este propus și vândut;
mărimea sau valoarea noțională a unei emisiuni de instrumente financiare;
gradul de inovare al unui instrument financiar, al unei activități sau al unei practici;
efectul de levier furnizat de un instrument financiar sau de o practică.
Articolul 41
Competențele ABE de a interveni temporar
În conformitate cu articolul 9 alineatul (5) din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, în cazul îndeplinirii condițiilor de la alineatele (2) și (3), ABE poate să interzică sau să restrângă temporar în Uniune:
comercializarea, distribuția sau vânzarea anumitor depozite structurate sau a unor depozite structurate cu anumite caracteristici specificate sau
un tip de activitate sau de practică financiară.
Interdicțiile sau restricțiile se pot aplica în condițiile precizate de ABE sau pot face obiectul unor excepții specificate de aceasta.
ABE ia decizii în temeiul alineatului (1) doar în cazul în care sunt îndeplinite integral următoarele condiții:
acțiunea propusă contracarează o preocupare semnificativă în legătură cu protecția consumatorilor sau o amenințare la adresa bunei funcționări și a integrității piețelor financiare ori a stabilității întregului sistem financiar din Uniune sau a unei părți a acestuia;
cerințele de reglementare aplicabile depozitului structurat sau activității în cauză în temeiul dreptului Uniunii nu contracarează amenințarea;
una sau mai multe autorități competente nu au luat măsuri pentru contracararea amenințării sau acțiunile întreprinse nu contracarează în mod corespunzător amenințarea.
În cazul în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute la primul paragraf, ABE poate impune o interdicție sau o restricție prevăzută la alineatul (1) din motive de prudență înainte de comercializarea, distribuția sau vânzarea unui depozit structurat către clienți.
Atunci când acționează în temeiul prezentului articol, ABE se asigură că acțiunea:
nu are un efect negativ asupra eficienței piețelor financiare sau asupra investitorilor, efect care să fie disproporționat față de beneficiile acțiunii [și]
nu creează un risc de arbitraj de reglementare.
În cazul în care una sau mai multe autorități competente au luat măsuri în temeiul dispozițiilor articolului 42, ABE poate lua oricare dintre măsurile menționate la alineatul (1) fără emiterea avizului prevăzut la articolul 43.
Printre aceste criterii și acești factori se numără:
gradul de complexitate al unui depozit structurat și relația cu tipul de client căruia îi este propus și vândut;
mărimea sau valoarea noțională a unei emisiuni de depozite structurate;
gradul de inovare al unui depozit structurat, al unei activități sau al unei practici;
efectul de levier furnizat de un depozit structurat sau de o practică.
Articolul 42
Intervenția autorităților competente asupra produselor
Pe sau dinspre teritoriul unui stat membru, autoritatea competentă poate interzice sau restricționa:
comercializarea, distribuția sau vânzarea anumitor instrumente financiare sau depozite structurate sau a unor instrumente financiare sau depozite structurate cu anumite caracteristici specificate; sau
un tip de activitate sau de practică financiară.
Autoritatea competentă poate lua măsura prevăzută la alineatul (1) în cazul în care deține dovezi satisfăcătoare din care rezultă că:
fie
un anumit instrument, depozit structurat sau activitate ori practică financiară dă naștere la preocupări semnificative legate de protecția investitorilor sau reprezintă o amenințare la adresa bunei funcționări și a integrității piețelor financiare sau a piețelor de mărfuri, ori a stabilității întregului sistem financiar sau a unei părți a acestuia din cel puțin un stat membru; sau
un instrument financiar derivat are un efect negativ asupra mecanismului de formare a prețurilor pe piața activului suport;
cerințele de reglementare existente conform legislației Uniunii și aplicabile instrumentului financiar, depozitului structurat sau activității sau practicii financiare nu contracarează suficient riscurile menționate la litera (a), iar această situație nu ar fi abordată mai satisfăcător prin îmbunătățirea supravegherii sau asigurarea punerii în aplicare a cerințelor existente;
acțiunea este proporțională ținând seama de natura riscurilor identificate, de nivelul de sofisticare al investitorilor sau al participanților de pe piață vizați și de efectul probabil al acțiunii asupra investitorilor și participanților de pe piață care pot deține, utiliza sau beneficia de pe urma instrumentului financiar, a depozitului structurat sau a activității sau practicii financiare respective;
autoritatea competentă s-a consultat în mod corespunzător cu autoritățile competente din alte state membre care ar putea fi afectate în mod semnificativ de respectiva acțiune;
acțiunea nu are un efect discriminatoriu asupra serviciilor sau activităților prestate dintr-un alt stat membru; și
s-au consultat în mod corespunzător cu organismele publice competente în privința supravegherii, a administrării și a reglementării piețelor agricole fizice în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1234/2007 în cazul în care un instrument financiar, o activitate sau o practică financiară reprezintă o amenințare gravă la adresa bunei funcționări și a integrității pieței agricole fizice.
În cazul în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute la primul paragraf, autoritatea competentă poate impune o interdicție sau o restricție prevăzută la alineatul (1) din motive de prudență înainte de comercializarea, distribuția sau vânzarea unui instrument financiar către clienți.
Interdicțiile sau restricțiile se pot aplica în condiții sau pot face obiectul unor excepții specificate de autoritatea competentă.
Autoritatea competentă nu impune o interdicție sau o restricție în temeiul prezentului articol decât în cazul în care, cu cel puțin o lună înainte de data la care măsurile urmează să intre în vigoare, ea notifică în scris sau printr-un alt mijloc convenit între autorități toate celelalte autorități competente și ESMA precizând:
instrumentul, activitatea sau practica financiară la care se raportează acțiunea propusă;
natura exactă a interdicției sau restricției propuse și momentul prevăzut pentru intrarea lor în vigoare și
dovezile pe baza cărora a luat decizia și din care rezultă că sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute la alineatul (2).
Printre aceste criterii și factori se numără:
gradul de complexitate al unui instrument financiar sau a unui depozit structurat și relația cu tipul de client căruia îi este propus, distribuit și vândut;
gradul de inovare al unui instrument financiar sau al unui depozit structurat, al unei activități sau al unei practici;
efectul de levier al unui instrument financiar, al unui depozit structurat sau al unei practici;
în legătură cu buna funcționare și integritatea piețelor financiare sau a piețelor de mărfuri, dimensiunea sau valoarea noțională a unei emisiuni de instrumente financiare sau de depozite structurate.
Articolul 43
Coordonarea de către ESMA și ABE
CAPITOLUL 2
Poziții
Articolul 44
Coordonarea de către ESMA a măsurilor de administrare și a limitelor pozițiilor la nivel național
Articolul 45
Competențele ESMA privind administrarea pozițiilor
În conformitate cu articolul 9 alineatul (5) din Regulamentul (UE) nr. 1095/2010, în cazul în care sunt îndeplinite ambele condiții de la alineatul (2), ESMA ia una sau mai multe dintre următoarele măsuri:
solicită tuturor persoanelor toate informațiile relevante privind dimensiunea și scopul poziției sau al expunerii stabilite prin intermediul unui instrument financiar derivat;
după analizarea informațiilor obținute conform literei (a), solicită tuturor acestor persoane să reducă dimensiunea poziției sau a expunerii sau a elimina poziția sau expunerea, în conformitate cu actul delegat menționat la alineatul (10) litera (b);
în ultimă instanță, limitează capacitatea unei persoane de a intra într-o tranzacție referitoare la un instrument financiar derivat pe mărfuri.
ESMA ia decizii în temeiul alineatului (1) doar în cazul în care sunt îndeplinite următoarele două condiții:
măsurile enumerate la alineatul (1) contracarează o amenințare la adresa bunei funcționări și a integrității piețelor financiare, inclusiv în ceea ce privește piețele derivate pe mărfuri, conform obiectivelor enumerate la articolul 57 alineatul (1) din Directiva 2014/65/UE și inclusiv în ceea ce privește modalitățile de livrare a mărfurilor fizice, sau la adresa stabilității întregului sistem financiar din Uniune ori a unei părți a acestuia;
una sau mai multe autorități competente nu au luat măsuri pentru contracararea amenințării sau măsurile luate nu contracarează suficient amenințarea.
ESMA evaluează îndeplinirea condițiilor menționate în prezentul alineat primul paragraf literele (a) și (b) în conformitate cu criteriile și factorii prevăzuți în actul delegat menționat la alineatul (10) litera (a) de la prezentul articol.
Atunci când ia măsurile menționate la alineatul (1), ESMA se asigură că măsura:
contracarează în mod semnificativ amenințarea la adresa bunei funcționări și a integrității piețelor financiare, inclusiv la adresa piețelor derivate pe mărfuri conform obiectivelor enumerate la articolul 57 alineatul (1) din Directiva 2014/65/UE și inclusiv în ceea ce privește modalitățile de livrare a mărfurilor fizice, sau la adresa stabilității întregului sistem financiar din Uniune ori a unei părți a acestuia, sau mărește în mod semnificativ capacitatea autorităților competente de a monitoriza amenințarea, astfel cum este măsurată aceasta în conformitate cu criteriile și factorii specificați în actul delegat menționat la alineatul (10) litera (a) din prezentul articol;
nu creează un risc de arbitraj de reglementare, astfel cum este măsurat în conformitate cu alineatul (10) litera (c) din prezentul articol;
nu are niciunul dintre următoarele efecte negative asupra eficienței piețelor financiare, disproporționate față de avantajele măsurilor: reducerea lichidității pe piețele respective, înăsprirea condițiilor de reducere a riscurilor direct legate de activitatea comercială a unei contrapărți nefinanciare sau crearea de incertitudini pentru participanții pe piață.
ESMA consultă Agenția pentru Cooperarea Autorităților de Reglementare din Domeniul Energetic, instituită prin Regulamentul (CE) nr. 713/2009 al Parlamentului European și al Consiliului ( 14 ), înainte de a lua orice măsuri referitoare la produsele energetice angro.
ESMA se consultă cu organismele publice competente în supravegherea, administrarea și reglementarea piețelor agricole fizice în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1234/2007, înainte de a lua orice măsuri referitoare la instrumente financiare derivate pe mărfuri agricole.
Comisia adoptă, în conformitate cu articolul 50, acte delegate pentru a preciza criteriile și factorii pentru stabilirea:
existenței unei amenințări la adresa bunei funcționări și a integrității piețelor financiare, inclusiv a piețelor derivate pe mărfuri, conform obiectivelor enumerate la articolul 57 alineatul (1) din Directiva 2014/65/UE și inclusiv în ceea ce privește modalitățile de livrare a mărfurilor fizice, ori la adresa stabilității întregului sistem financiar din Uniune sau a unei părți a acestuia conform alineatului (2) litera (a) ținând seama de gradul de utilizare a pozițiilor pentru a se acoperi pozițiile în mărfuri fizice sau în contracte pe mărfuri și de gradul în care prețurile de pe piețele activelor suport sunt stabilite prin referire la prețurile instrumentelor financiare derivate pe mărfuri;
reducerii adecvate a unei poziții sau expuneri în care se intră prin intermediul unui instrument financiar derivat menționat la alineatul (1) litera (b) din prezentul articol;
situațiilor în care ar putea apărea un risc de arbitraj de reglementare, astfel cum se menționează la alineatul (3) litera (b) din prezentul articol.
Criteriile și factorii respectivi țin seama de standardele tehnice de reglementare menționate la articolul 57 alineatul (3) din Directiva 2014/65/UE și fac diferența între situațiile în care ESMA adoptă măsuri din cauza faptului că o autoritate competentă nu a acționat și situațiile în care ESMA urmărește contracararea unui risc suplimentar pe care autoritatea competentă nu îl poate contracara în mod suficient, în conformitate cu articolul 69 alineatul (2) literele (j) sau (o) din Directiva 2014/65/UE.
TITLUL VIII
PRESTAREA DE SERVICII SAU DE ACTIVITĂȚI DE CĂTRE SOCIETĂȚI DIN ȚĂRI TERȚE ÎN URMA UNEI DECIZII DE ECHIVALARE ÎN PREZENȚA SAU ÎN ABSENȚA UNEI SUCURSALE
Articolul 46
Dispoziții generale
ESMA înregistrează o societate dintr-o țară terță care a solicitat prestarea de servicii sau de activități de investiții pe întreg teritoriul Uniunii în conformitate cu alineatul (1) doar în cazul în care sunt îndeplinite următoarele condiții:
Comisia a adoptat o decizie în conformitate cu articolul 47 alineatul (1);
societatea este autorizată în jurisdicția în care este înființat sediul său principal să presteze serviciile sau activitățile de investiții care urmează a fi furnizate în cadrul Uniunii și face obiectul unei supravegheri și al unor controale eficace care asigură conformitatea deplină cu cerințele aplicabile în țara terță respectivă;
au fost încheiate acorduri de cooperare în conformitate cu articolul 47 alineatul (2);
firma a instituit mecanismele și procedurile necesare pentru raportarea informațiilor prevăzute la alineatul (6a).
Societatea solicitantă din țara terță furnizează ESMA toate informațiile necesare pentru înregistrarea sa. În termen de 30 de zile lucrătoare de la primirea cererii, ESMA stabilește dacă aceasta este completă. În cazul în care cererea nu este completă, ESMA fixează un termen limită în care societatea solicitantă din țara terță trebuie să furnizeze informații suplimentare.
Decizia de înregistrare trebuie să se bazeze pe condițiile stabilite la alineatul (2).
În termen de 180 de zile lucrătoare de la data depunerii unei cereri complete, ESMA informează în scris societatea solicitantă din țara terță, oferind explicații și argumente referitoare la acordarea sau refuzarea înregistrării.
Statele membre pot permite firmelor din țări terțe să furnizeze servicii de investiții sau să desfășoare activități de investiții împreună cu servicii auxiliare pentru contrapărțile eligibile și clienții profesionali în sensul secțiunii I din anexa II la Directiva 2014/65/UE pe teritoriul lor în conformitate cu regimurile naționale atunci când nu a fost adoptată nicio decizie a Comisiei în conformitate cu articolul 47 alineatul (1), în cazul în care o astfel de decizie a fost adoptată dar nu mai este în vigoare sau în cazul în care serviciile sau activitățile în cauză nu fac obiectul deciziei.
Informațiile menționate la primul paragraf trebuie furnizate în scris și într-un mod care să le facă ușor de observat.
Statele membre se asigură că, în cazul în care o contraparte eligibilă sau un client profesional în sensul secțiunii I din anexa II la Directiva 2014/65/UE care este stabilit sau situat pe teritoriul Uniunii inițiază, la inițiativa sa exclusivă, furnizarea unui serviciu de investiții sau desfășurarea unei activități de investiții de către o firmă dintr-o țară terță, prezentul articol nu se aplică furnizării serviciului sau desfășurării activității respective de către firma din țara terță pentru persoana în cauză și nici relației legate în mod specific de furnizarea serviciului sau desfășurarea activității respective. Fără a aduce atingere relațiilor din interiorul unui grup, situația în care o firmă dintr-o țară terță, inclusiv prin intermediul unei entități care acționează în numele acesteia sau care are legături strânse cu o astfel de firmă dintr-o țară terță sau cu orice altă persoană care acționează în numele unei astfel de entități, contactează clienți sau clienți potențiali din Uniune nu se consideră a fi un serviciu furnizat la inițiativa exclusivă a clientului. O inițiativă a unor astfel de clienți nu îndreptățește firma din țara terță să comercializeze noi categorii de produse de investiții sau de servicii de investiții către acea persoană.
amploarea și domeniul de aplicare al serviciilor furnizate și al activităților desfășurate de firme în Uniune, inclusiv distribuția geografică între statele membre;
pentru firmele care desfășoară activitatea menționată la punctul 3 din secțiunea A a anexei I la Directiva 2014/65/UE, expunerea lor minimă, medie și maximă lunară la contrapărți din UE;
pentru firmele care furnizează serviciile menționate la punctul 6 din secțiunea A a anexei I la Directiva 2014/65/UE, valoarea totală a instrumentelor financiare care provin de la contrapărți din UE și care au fost subscrise sau plasate cu angajament ferm în ultimele 12 luni;
cifra de afaceri și valoarea agregată a activelor corespunzătoare serviciilor și activităților menționate la litera (a);
dacă s-au luat măsuri de protecție a investitorilor, precum și o descriere detaliată a acestora;
politica de gestionare a riscurilor și măsurile aplicate de firmă pentru furnizarea serviciilor și desfășurarea activităților menționate la litera (a);
mecanismele de guvernanță, inclusiv persoanele care dețin funcții‐cheie pentru activitățile firmei în Uniune;
orice alte informații necesare pentru a permite ESMA sau autorităților competente să își îndeplinească sarcinile în conformitate cu prezentul regulament.
ESMA comunică autorităților competente ale statelor membre informațiile primite în conformitate cu prezentul alineat în cazul în care o firmă dintr-o țară terță furnizează servicii de investiții sau desfășoară activități de investiții în conformitate cu prezentul articol.
Atunci când este necesar pentru îndeplinirea sarcinilor ESMA sau ale autorităților competente în conformitate cu prezentul regulament, ESMA poate, inclusiv la cererea autorității competente a statelor membre în care o firmă dintr-o țară terță furnizează servicii de investiții sau efectuează activități de investiții în conformitate cu prezentul articol, să solicite firmelor din țări terțe care furnizează servicii sau desfășoară activități în conformitate cu prezentul articol să furnizeze orice alte informații suplimentare referitoare la operațiunile lor.
La cererea autorității competente a unui stat membru în care o firmă dintr-o țară terță furnizează servicii de investiții sau desfășoară activități de investiții în conformitate cu prezentul articol, ESMA accesează datele relevante păstrate la dispoziția sa în conformitate cu primul paragraf și pune aceste date la dispoziția autorității competente solicitante.
ESMA prezintă Comisiei aceste proiecte de standarde tehnice de reglementare până la 26 septembrie 2020.
Se deleagă Comisiei competența de a completa prezentul regulament prin adoptarea standardelor tehnice de reglementare menționate la primul paragraf în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1095/2010.
ESMA prezintă Comisiei aceste proiecte de standarde tehnice de punere în aplicare până la 26 septembrie 2020.
Se conferă Comisiei competența de a completa prezentul regulament prin adoptarea standardelor tehnice de punere în aplicare menționate la primul paragraf în conformitate cu articolul 15 din Regulamentul (UE) nr. 1095/2010.
Articolul 47
Decizia de echivalare
Comisia poate adopta, în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 51 alineatul (2), o decizie referitoare la o țară terță care să ateste că regimul juridic și de supraveghere al respectivei țări terțe asigură toate condițiile următoare:
faptul că firmele autorizate în țara terță respectivă respectă cerințe de natură prudențială, organizatorică și de conduită profesională obligatorii din punct de vedere juridic care au efect echivalent cu cerințele stabilite în prezentul regulament, în Regulamentul (UE) nr. 575/2013 și în Regulamentul (UE) 2019/2033 al Parlamentului European și al Consiliului ( 15 ), în Directiva 2013/36/UE, în Directiva 2014/65/UE și în Directiva (UE) 2019/2034 a Parlamentului European și a Consiliului ( 16 ), precum și în măsurile de punere în aplicare adoptate în temeiul respectivelor acte legislative;
faptul că firmele autorizate în țara terță respectivă fac obiectul unei supravegheri și al unui control eficace al aplicării care asigură conformitatea cu cerințele aplicabile, de natură prudențială, organizatorică și de conduită profesională, obligatorii din punct de vedere juridic; și
faptul că în cadrul juridic al respectivei țări terțe se prevede un sistem echivalent eficace pentru recunoașterea firmelor de investiții autorizate conform regimurilor juridice ale unor țări terțe.
În cazul în care este probabil ca amploarea și sfera de cuprindere a serviciilor furnizate și ale activităților desfășurate de firme din țări terțe în cadrul Uniunii în urma adoptării deciziei menționate la primul paragraf să fie de importanță sistemică pentru Uniune, cerințele de natură prudențială, organizatorică și de conduită profesională obligatorii din punct de vedere juridic menționate la primul paragraf nu pot fi considerate ca având efect echivalent cu cerințele prevăzute în actele menționate la paragraful respectiv decât după o evaluare detaliată și aprofundată. În acest sens, Comisia evaluează și ține cont și de convergența în materie de supraveghere dintre țara terță în cauză și Uniune.
Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 50 pentru a completa prezentul regulament prin precizarea circumstanțelor în care este probabil ca amploarea și sfera de cuprindere a serviciilor furnizate și a activităților desfășurate de firme din țări terțe în Uniune în urma adoptării deciziei de echivalare menționate la alineatul (1) să fie de importanță sistemică pentru Uniune.
În cazul în care este probabil ca amploarea și sfera de cuprindere a serviciilor furnizate și a activităților desfășurate de firme din țări terțe să fie de importanță sistemică pentru Uniune, Comisia poate adăuga condiții operaționale specifice la deciziile de echivalare, care ar asigura faptul că ESMA și autoritățile naționale competente dispun de instrumentele necesare pentru a preveni arbitrajul de reglementare și a monitoriza activitățile firmelor de investiții din țări terțe înregistrate în conformitate cu articolul 46 alineatul (2) în ceea ce privește serviciile furnizate și activitățile desfășurate în Uniune, asigurând faptul că respectivele firme îndeplinesc:
cerințele care au un efect echivalent cu cerințele menționate la articolele 20 și 21;
cerințele de raportare care au un efect echivalent cu cerințele menționate la articolul 26, în cazul în care aceste informații nu pot fi obținute direct și în mod continuu printr-un memorandum de înțelegere cu autoritatea competentă din țara terță;
cerințele care au un efect echivalent cu cel al obligației de tranzacționare menționate la articolele 23 și 28, dacă este cazul.
Atunci când adoptă decizia menționată la alineatul (1) de la prezentul articol, Comisia ia în calcul dacă o țară terță este identificată ca fiind o jurisdicție fiscală necooperantă în temeiul politicii relevante a Uniunii sau ca fiind o țară terță cu grad înalt de risc în temeiul articolului 9 alineatul (2) din Directiva (UE) 2015/849.
Cadrul prudențial, organizatoric și de conduită profesională al unei țări terțe poate fi considerat ca având efect echivalent dacă îndeplinește în totalitate următoarele condiții:
firmele care furnizează servicii de investiții sau desfășoară activități de investiții în țara terță respectivă fac în permanență obiectul autorizării și al unei supravegheri și al unui control eficace al aplicării;
firmele care furnizează servicii de investiții sau desfășoară activități de investiții în țara terță respectivă fac obiectul unor cerințe de capital suficiente și, în special, firmele care furnizează servicii sau desfășoară activitățile menționate la punctul 3 sau 6 din secțiunea A a anexei I la Directiva 2014/65/UE fac obiectul unor cerințe de capital comparabile cu cele pe care le-ar aplica dacă ar fi stabilite în Uniune;
firmele care furnizează servicii de investiții sau desfășoară activități de investiții în țara terță respectivă fac obiectul unor cerințe corespunzătoare aplicabile acționarilor și membrilor organelor de conducere ale acestora;
firmele care furnizează servicii de investiții sau desfășoară activități de investiții fac obiectul unor cerințe de conduită profesională și organizatorice adecvate;
transparența și integritatea pieței sunt garantate prin prevenirea abuzului de piață sub forma utilizării abuzive a informațiilor privilegiate și a manipulării pieței.
În scopul alineatului (1a) din prezentul articol, atunci când evaluează echivalența normelor unei țări terțe în ceea ce privește obligația de tranzacționare prevăzută la articolele 23 și 28, Comisia evaluează, de asemenea, dacă cadrul juridic al țării terțe prevede criterii pentru desemnarea locurilor de tranzacționare ca fiind eligibile pentru respectarea obligației de tranzacționare care au un efect similar cu cele prevăzute în prezentul regulament sau în Directiva 2014/65/UE.
ESMA încheie acorduri de cooperare cu autoritățile competente relevante din țările terțe ale căror cadre juridice și de supraveghere au fost recunoscute ca fiind efectiv echivalente în conformitate cu alineatul (1). Acordurile în cauză specifică cel puțin:
mecanismul pentru schimbul de informații dintre ESMA și autoritățile competente ale țărilor terțe în cauză, inclusiv accesul la toate informațiile solicitate de ESMA referitoare la firmele din afara Uniunii autorizate în țările terțe și, dacă este cazul, modalitățile punerii în continuare de către ESMA a informațiilor respective la dispoziția autorităților competente ale statelor membre;
mecanismul utilizat pentru notificarea imediată a ESMA, în cazul în care o autoritate competentă dintr-o țară terță consideră că o societate dintr-o țară terță pe care o supraveghează și pe care ESMA a înregistrat-o în registrul prevăzut la articolul 48 încalcă condițiile de autorizare sau alte acte normative la care aceasta are obligația de a adera;
procedurile privind coordonarea activităților de supraveghere, inclusiv investigațiile și inspecțiile la fața locului pe care ESMA le poate desfășura în cooperare cu autoritățile competente ale statelor membre în care firma dintr-o țară terță furnizează servicii de investiții sau desfășoară activități de investiții în conformitate cu articolul 46, dacă acest lucru este necesar pentru îndeplinirea sarcinilor ESMA sau ale autorităților competente în conformitate cu prezentul regulament, după informarea corespunzătoare în acest sens a autorității competente a țării terțe.
procedurile privind o cerere de informații în temeiul articolului 46 alineatele (6a) și (6b) pe care ESMA o poate adresa unei firme dintr-o țară terță înregistrate în conformitate cu articolul 46 alineatul (2).
Sucursala rămâne sub supravegherea statului membru în care a fost înființată, în conformitate cu articolul 39 din Directiva 2014/65/UE. Cu toate acestea și fără a aduce atingere obligațiilor de cooperare prevăzute în Directiva 2014/65/UE, autoritatea competentă a statului membru în care este înființată sucursala și autoritatea competentă a statului membru gazdă pot încheia acorduri de cooperare proporționale pentru a garanta că sucursala societății din țara terță care furnizează servicii de investiții în Uniune respectă un nivel adecvat de protecție a investitorilor.
ESMA monitorizează evoluțiile în materie de reglementare și de supraveghere, evoluțiile practicilor de punere în aplicare și alte evoluții relevante ale pieței din țările terțe pentru care Comisia a adoptat decizii de echivalare în temeiul alineatului (1), pentru a verifica dacă condițiile pe baza cărora au fost luate deciziile respective sunt îndeplinite în continuare. ESMA transmite anual Comisiei un raport confidențial cuprinzând constatările sale. În cazul în care ESMA consideră acest lucru oportun, ESMA poate consulta ABE cu privire la raport.
Raportul reflectă, de asemenea, tendințele observate pe baza datelor colectate în conformitate cu articolul 46 alineatul (6a), în special în ceea ce privește firmele care furnizează servicii sau desfășoară activități menționate la punctele 3 și 6 din secțiunea A a anexei I la Directiva 2014/65/UE.
Pe baza raportului menționat la alineatul (5), Comisia prezintă un raport Parlamentului European și Consiliului cel puțin o dată pe an. Raportul include o listă a deciziilor de echivalare luate sau retrase de Comisie în anul de raportare, precum și orice măsuri luate de ESMA în temeiul articolului 49 și furnizează motivele care au stat la baza deciziilor și măsurilor respective.
Raportul Comisiei include informații privind monitorizarea evoluțiilor în materie de reglementare și de supraveghere, a practicilor de punere în aplicare și a altor evoluții relevante ale pieței în țările terțe pentru care au fost adoptate decizii de echivalare. Raportul evaluează, de asemenea, modul în care a evoluat furnizarea transfrontalieră de servicii de investiții de către firme din țări terțe, în general, și, în special, în ceea ce privește serviciile și activitățile menționate la punctele 3 și 6 din secțiunea A a anexei I la Directiva 2014/65/UE. Raportul include, de asemenea, în timp util, informații privind evaluările de echivalență în curs de desfășurare pe care Comisia le întreprinde în legătură cu o țară terță.
Articolul 48
Registrul
ESMA ține un registru cu societățile din țări terțe cărora li se permite să furnizeze servicii de investiții sau să execute activități de investiții în Uniune, în conformitate cu articolul 46. Registrul este accesibil publicului pe site-ul de internet al ESMA și conține informații privind serviciile sau activitățile pe care respectivele societățile din țări terțe au permisiunea să le furnizeze sau să le execute, precum și trimiteri la autoritatea competentă responsabilă cu supravegherea acestora în țara terță.
Articolul 49
Măsuri care trebuie luate de ESMA
Fără a aduce atingere alineatului (1), ESMA retrage înregistrarea unei firme dintr-o țară terță din registrul stabilit în conformitate cu articolul 48 în cazul în care ESMA a sesizat autoritatea competentă din țara terță, iar respectiva autoritate competentă nu a luat măsurile adecvate necesare pentru a proteja investitorii sau buna funcționare a piețelor din Uniune sau nu a reușit să demonstreze că firma din țara terță îndeplinește cerințele care îi sunt aplicabile în țara terță respectivă sau condițiile în care a fost adoptată o decizie în conformitate cu articolul 47 alineatul (1) și în cazul în care se aplică una dintre următoarele situații:
ESMA are motive întemeiate, bazate pe dovezi documentate, incluzând, dar fără a se limita la informațiile anuale furnizate în conformitate cu articolul 46 alineatul (6a), să considere că prin furnizarea de servicii de investiții și desfășurarea de activități de investiții în Uniune firma dintr-o țară terță acționează într-un mod care prejudiciază în mod evident interesele investitorilor ori buna funcționare a piețelor;
ESMA are motive întemeiate, bazate pe dovezi documentate, incluzând, dar fără a se limita la informațiile anuale furnizate în conformitate cu articolul 46 alineatul (6a), să considere că, prin furnizarea de servicii de investiții și desfășurarea de activități de investiții în Uniune, firma dintr-o țară terță a încălcat în mod grav dispozițiile care îi sunt aplicabile în țara terță respectivă și pe baza cărora Comisia a adoptat decizia în conformitate cu articolul 47 alineatul (1).
ESMA informează în timp util autoritatea competentă din țara terță cu privire la intenția sa de a lua măsuri în conformitate cu alineatul (1) sau (2).
Pentru a decide măsurile adecvate care trebuie luate în conformitate cu prezentul articol, ESMA ține seama de natura și de gravitatea riscului pe care îl prezintă pentru investitori și de buna funcționare a piețelor din Uniune, având în vedere următoarele criterii:
durata și frecvența riscului apărut;
dacă riscul a evidențiat deficiențe grave sau sistemice în procedurile firmei din țara terță;
dacă riscul a facilitat sau a dat naștere unor infracțiuni de natură financiară sau dacă acestea din urmă pot fi puse în alt mod pe seama riscului;
dacă riscul a apărut cu intenție sau din neglijență.
ESMA informează fără întârziere Comisia și firma în cauză din țara terță cu privire la orice măsură adoptată în conformitate cu alineatul (1) sau (2) și publică decizia sa pe propriul site de internet.
Comisia evaluează în ce măsură condițiile în care a fost adoptată o decizie în conformitate cu articolul 47 alineatul (1) persistă în ceea ce privește țara terță în cauză.
TITLUL IX
ACTE DELEGATE ȘI ACTE DE PUNERE ÎN APLICARE
CAPITOLUL 1
Acte delegate
Articolul 50
Exercitarea delegării de competențe
CAPITOLUL 2
Actele de punere în aplicare
Articolul 51
Procedura comitetului
TITLUL X
DISPOZIȚII FINALE
Articolul 52
Rapoarte și revizuire
Raportul menționat la alineatul (1) de mai sus include impactul utilizării derogării menționate la articolul 4 alineatul (1) litera (a) și la articolul 4 alineatul (1) litera (b) punctul (i) asupra piețelor europene de acțiuni și a mecanismului de plafonare a volumului prevăzut la articolul 5, în special în ceea ce privește:
nivelul și tendința tranzacționării sub formă de registru de ordine opac (non-lit order book) în Uniune de la introducerea prezentului regulament;
impactul asupra spreadurilor cotate transparente pretranzacționare;
impactul asupra amplorii lichidității registrelor de ordine transparente (lit order books);
impactul asupra concurenței și investitorilor de pe teritoriul Uniunii;
impactul asupra tranzacționării acțiunilor întreprinderilor cu capitalizare mică și medie;
evoluțiile de la nivel internațional și a discuțiilor cu țările terțe și organizațiile internaționale.
Până la ►M1 3 iulie 2022 ◄ și în urma consultării ESMA, Comisia prezintă Parlamentului European și Consiliului un raport privind aplicarea articolului 37.
În funcție de concluziile acestui raport, Comisia poate adopta un act delegat în conformitate cu articolul 50 pentru a prelungi regimul de tranziție în conformitate cu articolul 35 alineatul (5) cu maximum 30 de luni.
Sub rezerva concluziilor acestui raport, Comisia poate adopta un act delegat în conformitate cu articolul 50 pentru a exclude instrumentele financiare derivate tranzacționate la bursă din domeniul de aplicare al articolelor 35 și 36 pentru o perioadă de până la 30 de luni de la ►M1 3 ianuarie 2018 ◄ .
Rapoartele menționate la primul paragraf evaluează funcționarea sistemului centralizat de raportare în baza următoarelor criterii:
disponibilitatea și prezentarea la timp a informațiilor posttranzacționare într-un format consolidat care să cuprindă toate tranzacțiile, indiferent dacă sunt sau nu încheiate în locuri de tranzacționare;
disponibilitatea și prezentarea la timp a informațiilor posttranzacționare complete și parțiale, de înaltă calitate, în formate ușor de accesat și de utilizat pentru participanții la piață și disponibile în condiții comerciale rezonabile.
În cazul în care Comisia concluzionează că CTP-urile nu au furnizat informații într-o manieră care respectă criteriile prevăzute la al doilea paragraf, Comisia atașează raportului o solicitare adresată ESMA privind lansarea unei proceduri negociate pentru desemnarea, prin intermediul unui proces de achiziții publice organizat de ESMA, a unei entități comerciale care să exploateze un sistem centralizat de raportare. ESMA lansează procedura după primirea solicitării din partea Comisiei în condițiile specificate în solicitarea Comisiei și în conformitate cu Regulamentul (UE, Euratom) 2018/1046 al Parlamentului European și al Consiliului ( 18 ).
În cazul în care procedura prevăzută la alineatul (14) de la prezentul articol a fost inițiată, Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 50 pentru a completa prezentul regulament prin specificarea de măsuri care:
să prevadă durata contractului entității comerciale care exploatează un sistem centralizat de raportare, precum și procesul și condițiile privind reînnoirea contractului și lansarea noii proceduri de achiziții publice;
să prevadă faptul că entitatea comercială care exploatează un sistem centralizat de raportare realizează acest lucru în mod exclusiv și că nicio altă entitate nu este autorizată în calitate de CTP în conformitate cu articolul 27b;
să împuternicească ESMA să asigure respectarea condițiilor de atribuire a contractului de achiziție publică de către entitatea comercială care exploatează un sistem centralizat de raportare, desemnată în urma unei proceduri de achiziții publice;
să garanteze că entitatea comercială care exploatează un sistem centralizat de raportare furnizează informații posttranzacționare de înaltă calitate, în formate ușor de accesat și de utilizat pentru participanții la piață și într-un format consolidat care să cuprindă întreaga piață;
să garanteze că informațiile posttranzacționare sunt furnizate în condiții comerciale rezonabile, atât pe bază consolidată, cât și pe bază neconsolidată, și că răspund nevoilor utilizatorilor acestor informații din întreaga Uniune;
să garanteze că locurile de tranzacționare și APA-urile pun datele privind tranzacționarea la dispoziția entității comerciale care exploatează un sistem centralizat de raportare, desemnată în urma unei proceduri de achiziții publice organizate de ESMA, la un cost rezonabil;
să prevadă măsurile aplicabile în cazul în care entitatea comercială care exploatează un sistem centralizat de raportare, desemnată în urma unei proceduri de achiziții publice, nu îndeplinește condițiile de atribuire a contractului de achiziție publică;
să prevadă măsuri în temeiul cărora CTP-urile autorizate în temeiul articolului 27b pot continua să exploateze un sistem centralizat de raportare în cazul în care nu este folosită delegarea de competențe menționată la prezentul alineat litera (b) sau în cazul în care în urma procedurii de achiziții publice nu este desemnată nicio entitate până când se finalizează o nouă procedură de achiziție publică și se desemnează o entitate care să exploateze un sistem centralizat de raportare.
Articolul 53
Modificarea Regulamentului (UE) nr. 648/2012
Regulamentul (UE) nr. 648/2012 se modifică după cum urmează:
La articolul 5 alineatul (2) se adaugă următorul paragraf:
„Dezvoltarea standardelor tehnice de reglementare conform prezentului alineat de către ESMA nu aduce atingere dispoziției tranzitorii privind contractele derivate pe produse energetice C6, prevăzute la articolul 95 din Directiva 2014/65/UE ( 19 ).
Articolul 7 se modifică după cum urmează:
alineatul (1) este înlocuit cu următorul text:
O CPC care a fost autorizată să compenseze contracte cu instrumente derivate extrabursiere acceptă să compenseze astfel de contracte în mod nediscriminatoriu și transparent, inclusiv în ceea ce privește cerințele de garantare și taxele legate de acces, indiferent de locul de tranzacționare. Acest lucru în special asigură faptul că un loc de tranzacționare are dreptul la tratament nediscriminatoriu în ceea ce privește modul în care sunt tratate contractele tranzacționate în respectivul loc de tranzacționare în ceea ce privește:
cerințele de garantare și de compensare a contractelor echivalente din punct de vedere economic atunci când includerea unor astfel de contracte în procedurile de lichidare sau alte proceduri de compensare ale unei CPC conform legislației aplicabile privind insolvabilitatea nu periclitează buna funcționare, validitatea sau aplicabilitatea unor astfel de proceduri; și
apelurile în marjă încrucișate cu contracte corelate compensate de aceeași CPC conform unui model de risc care respectă dispozițiile articolului 41.
O CPC poate solicita ca un loc de tranzacționare să respecte cerințele operaționale și tehnice stabilite de CPC, inclusiv cerințele în materie de gestionare a riscului.”;
se adaugă următorul alineat:
La articolul 81 alineatul (3) se adaugă următorul paragraf:
„Registrele centrale de tranzacții transmit date către autoritățile competente în conformitate cu cerințele prevăzute la articolul 26 din Regulamentul (UE) nr. 600/2014 (*1) ”.
Articolul 54
Dispoziții tranzitorii
În cazul în care o CPC care a fost aprobată pentru regimul de tranziție este conectată prin legături strânse cu unul sau mai multe locuri de tranzacționare, respectivele locuri de tranzacționare nu beneficiază de drepturi de acces în temeiul articolelor 35 sau 36 în ceea ce privește instrumentele financiare derivate tranzacționate la bursă pe durata perioadei de tranziție.
În cazul în care un loc de tranzacționare care a fost aprobat pentru regimul de tranziție este conectat prin legături strânse cu una sau mai multe CPC, respectivele CPC nu beneficiază de drepturi de acces în temeiul articolelor 35 sau 36 în ceea ce privește instrumentele financiare derivate tranzacționate la bursă pe durata perioadei de tranziție.
Articolul 54a
Măsuri tranzitorii privind ESMA
Cu toate acestea, o cerere de autorizare care a fost primită de autoritățile competente înainte de 1 octombrie 2021 nu trebuie transferată către ESMA, iar decizia de înregistrare sau de refuz al înregistrării este luată de autoritatea competentă relevantă.
Articolul 54b
Relațiile cu auditorii
Orice persoană autorizată în temeiul Directivei 2006/43/CE a Parlamentului European și a Consiliului ( 20 ), care îndeplinește în cadrul unui furnizor de servicii de raportare a datelor sarcina prevăzută la articolul 34 din Directiva 2013/34/UE a Parlamentului European și a Consiliului ( 21 ) sau la articolul 73 din Directiva 2009/65/CE sau orice altă sarcină prevăzută de lege, este obligată să informeze fără întârziere ESMA despre orice fapt sau orice decizie privind furnizorul de servicii de raportare a datelor respectiv de care persoana în cauză a luat cunoștință în exercitarea sarcinii respective și care ar putea:
să constituie o încălcare semnificativă a actelor cu putere de lege sau actelor administrative care stabilesc condițiile de autorizare sau care reglementează în mod expres desfășurarea activităților furnizorului de servicii de raportare a datelor;
să compromită continuitatea funcționării furnizorului de servicii de raportare a datelor;
să conducă la refuzul certificării conturilor sau la formularea anumitor rezerve.
Persoana menționată anterior are, de asemenea, obligația de a semnala orice fapt sau decizie de care a luat cunoștință în îndeplinirea uneia dintre sarcinile menționate la primul paragraf într-o întreprindere care are legături strânse cu furnizorul de servicii de raportare a datelor în cadrul căruia îndeplinește sarcina respectivă.
Articolul 55
Intrarea în vigoare și aplicarea
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Prezentul regulament se aplică de la 3 ianuarie 2018.
►C1 În pofida celui de al doilea paragraf, articolul 1 alineatele (8) și (9), articolul 2 alineatul (2), articolul 4 alineatul (6), articolul 5 alineatele (6) și (9), ◄ articolul 7 alineatul (2), articolul 9 alineatul (5), articolul 11 alineatul (4), articolul 12 alineatul (2), articolul 13 alineatul (2), articolul 14 alineatul (7), articolul 15 alineatul (5), articolul 17 alineatul (3), articolul 19 alineatele (2) și (3), articolul 20 alineatul (3), articolul 21 alineatul (5), articolul 22 alineatul (4), articolul 23 alineatul (3), articolul 25 alineatul (3), articolul 26 alineatul (9), articolul 27 alineatul (3), articolul 28 alineatul (4), articolul 28 alineatul (5), articolul 29 alineatul (3), articolul 30 alineatul (2), articolul 31 alineatul (4), articolul 32 alineatele (1), (5) și (6), articolul 33 alineatul (2), articolul 35 alineatul (6), articolul 36 alineatul (6), articolul 37 alineatul (4), articolul 38 alineatul (3), articolul 40 alineatul (8), articolul 41 alineatul (8), articolul 42 alineatul (7), articolul 45 alineatul (10), articolul 46 alineatul (7), articolul 47 alineatele (1) și (4), articolul 52 alineatele (10) și (12) și articolului 54 alineatul (1) se aplică imediat după intrarea în vigoare a prezentului regulament.
Fără a aduce atingere celui de al doilea paragraf, articolul 37 alineatele (1), (2) și (3) se aplică de la 3 ianuarie 2020.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.
( 1 ) Directiva 2013/36/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 iunie 2013 cu privire la accesul la activitatea instituțiilor de credit și supravegherea prudențială a instituțiilor de credit și a firmelor de investiții, de modificare a Directivei 2002/87/CE și de abrogare a Directivelor 2006/48/CE și 2006/49/CE (JO L 176, 27.6.2013, p. 338).
( 2 ) Regulamentul (UE) 2015/2365 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 noiembrie 2015 privind transparența operațiunilor de finanțare prin instrumente financiare și transparența reutilizării și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 (JO L 337, 23.12.2015, p. 1).
( 3 ) Regulamentul (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 26 iunie 2013 privind cerințele prudențiale pentru instituțiile de credit și firmele de investiții și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 (JO L 176. 27.6.2013, p. 1).
( 4 ) Directiva 2009/138/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 25 noiembrie 2009 privind accesul la activitate și desfășurarea activității de asigurare și de reasigurare (Solvabilitate II) (JO L 335, 17.12.2009, p. 1).
( 5 ) Directiva 2009/65/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 iulie 2009 de coordonare a actelor cu putere de lege și a actelor administrative privind organismele de plasament colectiv în valori mobiliare (OPCVM) (JO L 302, 17.11.2009, p. 32).
( 6 ) Directiva 2003/41/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 3 iunie 2003 privind activitățile și supravegherea instituțiilor pentru furnizarea de pensii ocupaționale (JO L 235, 23.9.2003, p. 10).
( 7 ) Directiva 2011/61/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 8 iunie 2011 privind administratorii fondurilor de investiții alternative și de modificare a Directivelor 2003/41/CE și 2009/65/CE și a Regulamentelor (CE) nr. 1060/2009 și (UE) nr. 1095/2010 (JO L 174, 1.7.2011, p. 1).
( 8 ) Regulamentul (UE) nr. 1227/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 octombrie 2011 privind integritatea și transparența pieței angro de energie (JO L 326, 8.12.2011, p. 1).
( 9 ) Regulamentul (UE) nr. 1308/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 de instituire a unei organizări comune a piețelor produselor agricole și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 922/72, (CEE) nr. 234/79, (CE) nr. 1037/2001 și (CE) nr. 1234/2007 ale Consiliului (JO L 347, 20.12.2013, p. 671).
( 10 ) Regulamentul (UE) 2023/2859 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 decembrie 2023 de înființare a unui punct unic de acces european care oferă acces centralizat la informațiile puse la dispoziția publicului relevante pentru serviciile financiare, pentru piețele de capital și pentru durabilitate (JO L, 2023/2859, 20.12.2023, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2023/2859/oj).
( 11 ) Directiva 2005/60/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 octombrie 2005 privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor și finanțării terorismului (JO L 309, 25.11.2005, p. 15).
( 12 ) Regulamentul delegat (UE) nr. 149/2013 al Comisiei din 19 decembrie 2012 de completare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește standardele tehnice de reglementare referitoare la dispozițiile în materie de compensare indirectă, obligația de compensare, registrul public, accesul la un loc de tranzacționare, contrapărțile nefinanciare și tehnicile de atenuare a riscurilor pentru contractele derivate extrabursiere care nu sunt compensate prin CPC (JO L 52, 23.2.2013, p. 11).
( 13 ) Regulamentul (UE) 2018/1725 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 octombrie 2018 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituțiile, organele, oficiile și agențiile Uniunii și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 45/2001 și a Deciziei nr. 1247/2002/CE (JO L 295, 21.11.2018, p. 39).
( 14 ) Regulamentul (CE) nr. 713/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 iulie 2009 de instituire a Agenției pentru Cooperarea Autorităților de Reglementare din Domeniul Energiei (JO L 211, 14.8.2009, p. 1).
( 15 ) Regulamentul (UE) 2019/2033 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 noiembrie 2019 privind cerințele prudențiale ale firmelor de investiții și de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1093/2010, (UE) nr. 575/2013, (UE) nr. 600/2014 și (UE) nr. 806/2014 (JO L 314, 5.12.2019, p. 1).
( 16 ) Directiva (UE) 2019/2034 a Parlamentului European și a Consiliului din 27 noiembrie 2019 privind supravegherea prudențială a firmelor de investiții și de modificare a Directivelor 2002/87/CE, 2009/65/CE, 2011/61/UE, 2013/36/UE, 2014/59/UE și 2014/65/UE (JO L 314, 5.12.2019, p. 1).
( 17 ) Decizia 2001/528/CE a Comisiei din 6 iunie 2001 de instituire a Comitetului European pentru valori mobiliare (JO L 191, 13.7.2001, p. 45).
( 18 ) Regulamentul (UE, Euratom) 2018/1046 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 iulie 2018 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii, de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1296/2013, (UE) nr. 1301/2013, (UE) nr. 1303/2013, (UE) nr. 1304/2013, (UE) nr. 1309/2013, (UE) nr. 1316/2013, (UE) nr. 223/2014, (UE) nr. 283/2014 și a Deciziei nr. 541/2014/UE și de abrogare a Regulamentului (UE, Euratom) nr. 966/2012 (JO L 193, 30.7.2018, p. 1).
( 19 ) Directiva 2014/65/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 mai 2014 privind piețele instrumentelor financiare și de modificare a Directivei 2002/92/CE și a Directivei 2011/61/UE (JO L 173, 12.6.2014, p. 349).”
( *1 ) Regulamentul (UE) nr. 600/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 mai 2014 privind piețele instrumentelor financiare și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 (JO L 173, 12.6.2014, p. 84).
( 20 ) Directiva 2006/43/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 17 mai 2006 privind auditul legal al conturilor anuale și al conturilor consolidate, de modificare a Directivelor 78/660/CEE și 83/349/CEE ale Consiliului și de abrogare a Directivei 84/253/CEE a Consiliului (JO L 157, 9.6.2006, p. 87).
( 21 ) Directiva 2013/34/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 iunie 2013 privind situațiile financiare anuale, situațiile financiare consolidate și rapoartele conexe ale anumitor tipuri de întreprinderi, de modificare a Directivei 2006/43/CE a Parlamentului European și a Consiliului și de abrogare a Directivelor 78/660/CEE și 83/349/CEE ale Consiliului (JO L 182, 29.6.2013, p. 19).