This document is an excerpt from the EUR-Lex website
Document 02014D0403-20181225
Commission Implementing Decision of 26 June 2014 on granting derogations to Member States with respect to the transmission of statistics pursuant to Regulation (EU) No 549/2013 of the European Parliament and of the Council concerning the European system of national and regional accounts in the European Union (notified under document C(2014) 4164) (Only the Bulgarian, Croatian, Danish, Dutch, English, Estonian, Finnish, French, German, Greek, Hungarian, Irish, Italian, Latvian, Lithuanian, Maltese, Polish, Portuguese, Romanian, Slovak, Slovenian, Spanish and Swedish texts are authentic) (Text with EEA relevance) (2014/403/EU)Text with EEA relevance
Consolidated text: Decizia de punere în aplicare a Comisiei din 26 iunie 2014 privind acordarea de derogări statelor membre în ceea ce privește transmiterea de date statistice în temeiul Regulamentului (UE) nr. 549/2013 al Parlamentului European și al Consiliului privind Sistemul european de conturi naționale și regionale din Uniunea Europeană [notificată cu numărul C(2014) 4146] (Numai textele în limbile bulgară, croată, daneză, engleză, estonă, finlandeză, franceză, germană, greacă, irlandeză, italiană, letonă, lituaniană, maghiară, malteză, neerlandeză, polonă, portugheză, română, slovacă, slovenă, spaniolă și suedeză sunt autentice) (Text cu relevanță pentru SEE) (2014/403/UE)Text cu relevanță pentru SEE
Decizia de punere în aplicare a Comisiei din 26 iunie 2014 privind acordarea de derogări statelor membre în ceea ce privește transmiterea de date statistice în temeiul Regulamentului (UE) nr. 549/2013 al Parlamentului European și al Consiliului privind Sistemul european de conturi naționale și regionale din Uniunea Europeană [notificată cu numărul C(2014) 4146] (Numai textele în limbile bulgară, croată, daneză, engleză, estonă, finlandeză, franceză, germană, greacă, irlandeză, italiană, letonă, lituaniană, maghiară, malteză, neerlandeză, polonă, portugheză, română, slovacă, slovenă, spaniolă și suedeză sunt autentice) (Text cu relevanță pentru SEE) (2014/403/UE)Text cu relevanță pentru SEE
02014D0403 — RO — 25.12.2018 — 001.001
Acest document are doar scop informativ și nu produce efecte juridice. Instituțiile Uniunii nu își asumă răspunderea pentru conținutul său. Versiunile autentice ale actelor relevante, inclusiv preambulul acestora, sunt cele publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene și disponibile pe site-ul EUR-Lex. Aceste texte oficiale pot fi consultate accesând linkurile integrate în prezentul document.
DECIZIA DE PUNERE ÎN APLICARE A COMISIEI din 26 iunie 2014 privind acordarea de derogări statelor membre în ceea ce privește transmiterea de date statistice în temeiul Regulamentului (UE) nr. 549/2013 al Parlamentului European și al Consiliului privind Sistemul european de conturi naționale și regionale din Uniunea Europeană [notificată cu numărul C(2014) 4146] (Numai textele în limbile bulgară, croată, daneză, engleză, estonă, finlandeză, franceză, germană, greacă, irlandeză, italiană, letonă, lituaniană, maghiară, malteză, neerlandeză, polonă, portugheză, română, slovacă, slovenă, spaniolă și suedeză sunt autentice) (Text cu relevanță pentru SEE) (JO L 195 2.7.2014, p. 1) |
Astfel cum a fost modificată prin:
|
|
Jurnalul Oficial |
||
NR. |
Pagina |
Data |
||
L 309 |
5 |
5.12.2018 |
DECIZIA DE PUNERE ÎN APLICARE A COMISIEI
din 26 iunie 2014
privind acordarea de derogări statelor membre în ceea ce privește transmiterea de date statistice în temeiul Regulamentului (UE) nr. 549/2013 al Parlamentului European și al Consiliului privind Sistemul european de conturi naționale și regionale din Uniunea Europeană
[notificată cu numărul C(2014) 4146]
(Numai textele în limbile bulgară, croată, daneză, engleză, estonă, finlandeză, franceză, germană, greacă, irlandeză, italiană, letonă, lituaniană, maghiară, malteză, neerlandeză, polonă, portugheză, română, slovacă, slovenă, spaniolă și suedeză sunt autentice)
(Text cu relevanță pentru SEE)
(2014/403/UE)
Articolul 1
Se acordă derogări, astfel cum sunt precizate în anexă, statelor membre enumerate în aceasta.
Articolul 2
Prezenta decizie este adresată Regatului Belgiei, Republicii Bulgaria, Regatului Danemarcei, Republicii Federale Germania, Republicii Estonia, Irlandei, Republicii Elene, Regatului Spaniei, Republicii Franceze, Republicii Croația, Republicii Italiene, Republicii Cipru, Republicii Letonia, Republicii Lituania, Marelui Ducat al Luxemburgului, Ungariei, Republicii Malta, Regatului Țărilor de Jos, Republicii Austria, Republicii Polone, Republicii Portugheze, României, Republicii Slovenia, Republicii Slovace, Republicii Finlanda, Regatului Suediei și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord.
ANEXĂ
LISTA DEROGĂRILOR SPECIFICE DE LA REGULAMENTUL (UE) NR. 549/2013
Țara: Belgia
Tabel |
Cod și variabilă |
Descriere detaliată a derogării |
Perioada acoperită de derogare/întârzierea la transmitere |
Prima transmitere în |
1Q |
ESE – 16. c) Lucrători care desfășoară activități independente EMP – 16. b) Gradul de ocupare în unitățile de producție rezidente |
Economie totală și defalcare A*10, ore lucrate, serii de date neajustate și ajustate sezonier |
1995T1-1999T4 |
2020 |
1A |
ESE – 16. c) Lucrători care desfășoară activități independente EMP – 16. b) Gradul de ocupare în unitățile de producție rezidente |
Economie totală și defalcare A*10, ore lucrate |
1995-1999 |
2020 |
3 |
EMP – 8. Forța de muncă, pe ramuri de activitate (mii de persoane, mii de ore lucrate și mii de locuri de muncă) ESE – 8. a) Lucrători care desfășoară activități independente, pe ramuri de activitate (mii de persoane, mii de ore lucrate și mii de locuri de muncă) |
Economie totală și defalcare A*21, mii de ore lucrate |
1995-1999 |
2020 |
10 |
Toate variabilele |
Defalcare NUTS 2, economia totală și defalcare A*10 |
2000-2002 |
2020 |
12 |
Toate variabilele |
Defalcare NUTS 3, economia totală și defalcare A*10 |
2000-2002 |
2020 |
15 |
Toate variabilele |
Tabel complet inclusiv toate defalcările/detaliile, prețurile anului precedent |
2015-2016 |
2020 |
16 |
Toate variabilele |
Tabel complet inclusiv toate defalcările/detaliile, prețurile anului precedent |
2015-2016 |
2020 |
Țara: Bulgaria
Tabel |
Cod și variabilă |
Descriere detaliată a derogării |
Perioada acoperită de derogare/întârzierea la transmitere |
Prima transmitere în |
1Q |
P.53 – Achiziții minus cedări de obiecte de valoare |
Economia totală, prețurile anului precedent, serii de date neajustate și ajustate sezonier |
1995T1-2012T4 |
2020 |
1A |
P.53 – Achiziții minus cedări de obiecte de valoare |
Economie totală, prețurile anului precedent |
1995-2012 |
2020 |
2 |
D.9p_S.1311 – din care de plătit subsectorului administrației centrale (S.1311) D.9p_S.1313 – din care de plătit subsectorului administrațiilor locale (S.1313) |
S.1311 – Administrația centrală S.1313 – Administrațiile locale |
1995-2012 |
2020 |
2 |
D.29p – Alte impozite pe producție de plătit |
S.13 – Administrațiile publice |
1995-2011 |
2020 |
3 |
P.5 – Formarea brută de capital P.51g – Formare brută de capital fix, pe ramuri de activitate |
Economia totală și defalcări A*10 (dacă este obligatoriu), prețuri curente și prețurile anului precedent și volume înlănțuite |
1995-1997 |
2020 |
11 |
Toate variabilele |
S.13 – Administrațiile publice S.1311 – Administrația centrală S.1313 – Administrațiile locale S.1314 – Fonduri de securitate socială Toate diviziunile COFOG |
1995-1997 |
2020 |
11 |
D.92p – din care, ajutoare pentru investiții |
S.13 – Administrațiile publice, Toate diviziunile COFOG |
1995-2018 |
2020 |
11 |
D.92p – din care, ajutoare pentru investiții |
S.13 – Administrațiile publice, Toate grupurile COFOG |
2001-2018 |
2020 |
20 |
Toate variabilele |
Economia totală și A*21 – ramurile de activitate incluse în S.13, cheltuieli curente de înlocuire și cheltuielile anului precedent de înlocuire |
2000-2015 |
2020 |
22 |
Toate variabilele |
Economia totală și defalcarea A*21, prețuri curente și prețurile anului precedent și volume înlănțuite |
1995-1997 |
2020 |
26 |
Toate variabilele |
Toate sectoarele |
1995-2007 |
2020 |
26 |
Toate variabilele |
Sectorul S.13 Administrațiile publice |
2008-2013 |
2020 |
Țara: Danemarca
Tabel |
Cod și variabilă |
Descriere detaliată a derogării |
Perioada acoperită de derogare/întârzierea la transmitere |
Prima transmitere în |
3 |
P.52 – 7. b) Variația stocurilor pe ramuri de activitate |
Defalcare A*10, prețuri curente și prețurile anului precedent |
1995-2018 |
2020 |
5 |
P.3 – 1. Cheltuieli pentru consumul final pe destinații (gospodăriile populației) |
Defalcare COICOP în P101 – Învățământ preșcolar și primar, P102 – Învățământ secundar, P103 – Învățământ postsecundar neterțiar, P104 – Învățământ terțiar, P105 – Învățământ neîncadrat la niciun nivel de studiu, prețuri curente și prețurile anului precedent și volume înlănțuite |
1995-2018 |
2020 |
8 |
D.212 – Impozite și drepturi asupra importurilor, cu excepția TVA D.214 – Impozite pe produse, cu excepția TVA și a impozitelor pe importuri |
Toate sectoarele, resurse (D.214 de transmis inclusiv D.212, D.212 va fi gol până la expirarea derogării) |
1995-2018 |
2020 |
9 |
D.212 – Impozite și drepturi asupra importurilor, cu excepția TVA D.2122 – Impozite pe importuri, cu excepția TVA și a drepturilor asupra importurilor D.2122b – Sume monetare compensatorii percepute pe importuri D.2122c – Accize D.2122d – Impozite generale pe vânzări D.2122e – Impozite pe servicii specifice D.2122f – Profitul monopolurilor la import D.214 – Impozite pe produse, cu excepția TVA și a impozitelor pe importuri D.214a – Accize și impozite pe consum D.214b – Taxe de timbru D.214c – Impozite pe operațiunile financiare și de capital D.214d – Taxe de înmatriculare auto D.214e – Impozite pe activitățile de divertisment public D.214f – Impozite pe câștigurile la loterie, jocuri de noroc și pariuri D.214g – Impozite pe primele de asigurare D.214h – Alte impozite pe servicii specifice D.214i – Impozite generale pe vânzări sau pe cifra de afaceri D.214j – Profitul monopolurilor fiscale D.214k – Drepturi asupra exporturilor și sume monetare compensatorii pe exporturi D.214l – Alte impozite pe produse n.c.a. |
S.13 – Administrațiile publice S.1311 – Administrația centrală S.1313 – Administrațiile locale S.1314 – Fonduri de securitate socială S.212 Instituții și organisme ale UE (de transmis D.214 și subposturile acestora, inclusiv D.2122; D.2122 și subposturile acestora vor fi goale, cu excepția D.2122a până la expirarea derogării) |
1995-2018 |
2020 |
11 |
Toate variabilele (pertinente) |
S.13 – Administrațiile publice S.1311 – Administrația centrală S.1313 – Administrațiile locale S.1314 – Fonduri de securitate socială, Grupurile COFOG 09.1 Învățământ preșcolar și primar și 09.2 Învățământ secundar (se va transmite cu o notă de subsol în care se menționează că o parte semnificativă, dar inseparabilă din cheltuiala de la 09.1 aparține la 09.2) |
2001-2018 |
2020 |
15 |
P11 – Producția de piață P13 – Producția non-piață, alta decât pentru consum final |
Defalcarea A*64, prețuri curente (P.11 de transmis, inclusiv P.131; P.13 de transmis, excluzând P.131 până la expirarea derogării) |
2010-2014 |
2020 |
15 |
P11 – Producția de piață P13 – Producția non-piață, alta decât pentru consum final |
Defalcarea A*64, prețuri curente și prețurile anului precedent (P.11 de transmis, inclusiv P.131; P.13 de transmis, excluzând P.131 până la expirarea derogării) |
2015-2016 |
2020 |
26 |
AN.11 + AN.12 – 2. Active fixe + Stocuri AN.12 – 16. Stocuri |
Toate sectoarele |
2012-2017 |
2020 |
Țara: Germania
Tabel |
Cod și variabilă |
Descriere detaliată a derogării |
Perioada acoperită de derogare/întârzierea la transmitere |
Prima transmitere în |
1Q |
P.52 – 9. b) Variația stocurilor |
Economia totală, prețuri curente și prețurile anului precedent și volume înlănțuite, serii de date neajustate și ajustate sezonier (de furnizat, excluzând stocurile militare ale administrațiilor publice, până la expirarea derogării) |
1995T1-2012T4 |
2020 |
1A |
P.52 – 9. b) Variația stocurilor |
Economia totală, prețuri curente și prețurile anului precedent și volume înlănțuite (de furnizat, excluzând stocurile militare ale administrațiilor publice, până la expirarea derogării) |
1995-2012 |
2020 |
2 |
P.52 + P.53 – Variația stocurilor și achizițiile minus cedări de obiecte de valoare |
Toate sectoarele (de furnizat, excluzând stocurile militare ale administrațiilor publice până la expirarea derogării) |
1995-2012 |
2020 |
3 |
P.51g – 7. a) Formare brută de capital fix, pe ramuri de activitate – defalcare pe active fixe AN_F6 |
Defalcare pe active fixe AN_F6 și defalcare NACE A*10, prețuri curente și prețurile anului precedent și volume înlănțuite (de furnizat pentru activele fixe noi) |
1995-2018 |
2020 |
3 |
P.52 – 7. b) Variația stocurilor pe ramuri de activitate |
Defalcare A*10, prețuri curente și prețurile anului precedent |
1995-2018 |
2020 |
3 |
P.52 – 7. b) Variația stocurilor pe ramuri de activitate |
Economia totală, prețuri curente și prețurile anului precedent (de furnizat, excluzând stocurile militare ale administrațiilor publice, până la expirarea derogării) |
1995-2012 |
2020 |
5 |
P.3 – 1. Cheltuieli pentru consumul final pe destinații (gospodăriile populației) |
P023 – Narcotice (a se include în P022 – Tutun), prețuri curente și prețurile anului precedent și volume înlănțuite |
1995-2018 |
2020 |
8 |
P.52 – Variația stocurilor |
Sectorul S.13 – Administrațiile publice, utilizări (a se furniza, excluzând stocurile militare ale administrațiilor publice până la expirarea derogării) |
1995-2012 |
2020 |
8 |
EMP – Forța de muncă (în număr de persoane și număr de ore lucrate) |
Sectorul S.13 – Administrațiile publice; număr de ore lucrate |
1995-2018 |
2020 |
801 |
P.52 + P.53 – Variația stocurilor și achizițiile nete de obiecte de valoare |
S.13 – Administrațiile publice, utilizări, prețuri curente, date neajustate sezonier (a se furniza, excluzând stocurile militare ale administrațiilor publice, până la expirarea derogării) |
1999T1-2012T4 |
2020 |
9 |
D.51c – Impozite pe câștigurile din deținere D.51d – Impozite pe câștigurile de la loterii sau jocurile de noroc D.51e – Alte impozite pe venit n.c.a. |
Toate sectoarele |
1995-2018 |
2020 |
10 |
P.51g – 4. Formarea brută de capital fix (prețuri curente) |
Defalcare NUTS 2, economia totală și defalcare A*10 |
2000-2001 |
2020 |
10 |
P.51g – 4. Formarea brută de capital fix (prețuri curente) |
Defalcare NUTS 2, defalcare A*10 (a se furniza pentru activele fixe noi până la expirarea derogării) |
2002-2017 |
2020 |
11 |
D.92 – din care, ajutoare pentru investiții |
S.13 – Administrațiile publice, Toate grupurile COFOG |
2001-2011 |
2020 |
11 |
P.5 – Formarea brută de capital |
S.13 – Administrațiile publice, COFOG diviziunea 2 și grupurile din diviziunea 2 (a se furniza, excluzând P.52 stocurile militare ale administrațiilor publice, până la expirarea derogării) |
1995-2012 |
2020 |
13 |
Toate variabilele |
Defalcare NUTS 2 (a se transmite suma S.14 + S.15). |
2000-2017 |
2020 |
20 |
AN.1132g – 6. Echipamente TIC, brut AN.11321g – 7. Echipamente hardware, brut AN.11322g – 8. Echipamente de telecomunicații, brut AN.1132n – 18. Echipamente TIC, net AN.11321n – 19. Echipamente hardware, net AN.11322n – 20. Echipamente de telecomunicații, net |
Economie totală, cheltuieli curente de înlocuire și cheltuielile anului precedent de înlocuire |
2000-2017 |
2020 |
22 |
P.51g_AN1132 – 6. FBCF în echipamente TIC P.51g_AN11321 – 7. FBCF în echipamente hardware P.51g_AN11322 – 8. FBCF în echipamente de telecomunicații |
Economia totală, prețuri curente și prețurile anului precedent și volume înlănțuite |
2000-2017 |
2020 |
22 |
P.51g_AN.111 – 2. FBCF în locuințe P.51g_AN.112 – 3. FBCF în alte clădiri și construcții civile P.51g_AN.113 + P.51g_AN.114 – 4. FBCF în mașini și echipamente + sisteme de armament P.51g_AN.1131 – 5. FBCF în mijloace de transport P.51g_AN.115 – 10. FBCF în resurse biologice cultivate |
Defalcare A*21 (a se furniza pentru activele fixe noi), prețuri curente și prețurile anului precedent și volume înlănțuite |
1995-2017 |
2020 |
26 |
AN.1121 – 6. Clădiri, altele decât locuințe AN.1122 – 7. Alte construcții civile AN.12 – 16. Stocuri |
Toate sectoarele |
2012-2017 |
2020 |
Țara: Estonia
Tabel |
Cod și variabilă |
Descriere detaliată a derogării |
Perioada acoperită de derogare/întârzierea la transmitere |
Prima transmitere în |
3 |
EMP – 8. Forța de muncă, pe ramuri de activitate (mii de persoane, mii de ore lucrate și mii de locuri de muncă) ESE – 8. a) Lucrători care desfășoară activități independente, pe ramuri de activitate (mii de persoane, mii de ore lucrate și mii de locuri de muncă) EEM – 8. b) Angajați pe ramuri de activitate (mii de persoane, mii de ore lucrate și mii de locuri de muncă) |
Economie totală și defalcare A*21, mii de ore lucrate |
1995-1999 |
2020 |
3 |
ESE – 8. a) Lucrători care desfășoară activități independente, pe ramuri de activitate (mii de persoane, mii de ore lucrate și mii de locuri de muncă) |
Defalcare A*21 pentru secțiunile B, D, E, I, J, K, L, N, O, P, Q, R, T, mii de ore lucrate |
2000-2018 |
2020 |
3 |
EMP – 8. Forța de muncă, pe ramuri de activitate (mii de persoane, mii de ore lucrate și mii de locuri de muncă) |
Defalcarea A*64 pentru diviziunile 17, 18, 19, 21, 24, 27, 29_30, 29, 30, 37_39, 51, 58, 59_60, 62_63, 65, 66, 68A, 69_70, 73_75, 73, 74_75, 77, 78, 79, 94, 95, 97_98, mii de persoane |
1995-2017 |
2020 |
3 |
EEM – 8. b) Angajați pe ramuri de activitate (mii de persoane, mii de ore lucrate și mii de locuri de muncă) |
Defalcarea A*64 pentru diviziunile 03, 17, 18, 19, 21, 24, 29_30, 29, 30, 37_39, 51, 58, 59_60, 62_63, 65, 66, 68A, 69_70, 73_75, 73, 74_75, 77, 78, 79, 94, 95, 97_98, mii de persoane |
1995-2017 |
2020 |
3 |
ESE – 8. a) Lucrători care desfășoară activități independente, pe ramuri de activitate (mii de persoane, mii de ore lucrate și mii de locuri de muncă) |
Defalcarea A*64 pentru diviziunile 02, 03, 05_09, 10_12, 13_15, 16_18, 16, 17, 18, 19, 20, 21, 22_23, 22, 23, 24_25, 24, 25, 26, 27, 28, 29_30, 29, 30, 31_32, 33, 35, 36, 37_39, 45, 46, 47, 50, 51, 52, 53, 55_56, 58_60, 58, 59_60, 61, 62_63, 64, 65, 66, 68A, 69_70, 69_71, 71, 72, 73_75, 73, 74_75, 77, 78, 79, 80_82, 84, 85, 86, 87_88, 90_92, 93, 94, 95, 97_98, mii de persoane |
1995-2017 |
2020 |
3 |
ESE – 8. a) Lucrători care desfășoară activități independente, pe ramuri de activitate (mii de persoane, mii de ore lucrate și mii de locuri de muncă) |
Defalcarea A*64 pentru diviziunile 41_43, 49, 96, mii de persoane |
1995-1996 |
2020 |
3 |
ESE – 8. a) Lucrători care desfășoară activități independente, pe ramuri de activitate (mii de persoane, mii de ore lucrate și mii de locuri de muncă) |
Defalcările A*21 pentru secțiunile B, D, E, I, J, K, L, N, O, P, Q, R, T, mii de persoane |
1995-2018 |
2020 |
3 |
ESE – 8. a) Lucrători care desfășoară activități independente, pe ramuri de activitate (mii de persoane, mii de ore lucrate și mii de locuri de muncă) |
Defalcările A*21 pentru secțiunile F, H, M, S, mii de persoane |
1995-1996 |
2020 |
3 |
EMP – 8. Forța de muncă, pe ramuri de activitate (mii de persoane, mii de ore lucrate și mii de locuri de muncă) EEM – 8. b) Angajați pe ramuri de activitate (mii de persoane, mii de ore lucrate și mii de locuri de muncă) |
Defalcarea A*21 pentru secțiunile U,T, mii de ore lucrate |
2000-2018 |
2020 |
3 |
EMP – 8. Forța de muncă, pe ramuri de activitate (mii de persoane, mii de ore lucrate și mii de locuri de muncă) EEM – 8. b) Angajați pe ramuri de activitate (mii de persoane, mii de ore lucrate și mii de locuri de muncă) |
Defalcarea A*21 pentru secțiunile U, T, mii de persoane |
1995-2018 |
2020 |
Țara: Irlanda
Tabel |
Cod și variabilă |
Descriere detaliată a derogării |
Perioada acoperită de derogare/întârzierea la transmitere |
Prima transmitere în |
1Q |
Toate variabilele |
Tabel complet cu toate defalcările/detaliile (obligatorii) |
Transmitere la t + 70 de zile |
2020 |
3 |
P.51c – 4. Consumul de capital fix, pe ramuri de activitate |
Defalcarea A*64, prețuri curente și prețurile anului precedent și volume înlănțuite (a se furniza defalcarea A*38 până la expirarea derogării) |
1995-2017 |
2020 |
5 |
P.3 – 1. Cheltuieli pentru consumul final pe destinații (gospodăriile populației) |
P082 – Echipamente de telefonie și telefax, P083 – Servicii de telefonie și telefax, P090 – Recreere și cultură, P101 – Învățământ preșcolar și primar, P102 – Învățământ secundar, P103 – Învățământ postsecundar neterțiar, P104 – Învățământ terțiar, P105 – Învățământ neîncadrat pe niciun nivel de studiu, P096 – Pachete de servicii pentru vacanță, P110 – Restaurante și hoteluri, P112 – Servicii de cazare, prețuri curente și prețurile anului precedent și volume înlănțuite |
1995-2018 |
2020 |
Țara: Spania
Tabel |
Cod și variabilă |
Descriere detaliată a derogării |
Perioada acoperită de derogare/întârzierea la transmitere |
Prima transmitere în |
1A |
D.21 – 2. a) Impozite pe produse D.31 – 2. b) Subvenții la produse |
Economia totală, prețurile anului precedent și volume înlănțuite, transmitere la t + 2 luni (a se furniza balanța D.21 minus D.31) |
1995-2018 |
2020 |
3 |
P.52 – 7. b) Variația stocurilor pe ramuri de activitate |
Defalcare A*10, prețuri curente și prețurile anului precedent |
1995-2018 |
2020 |
3 |
P.53 – 7. c) Achiziții minus cedări de obiecte de valoare |
Economie totală, prețurile anului precedent |
1995-2018 |
2020 |
5 |
P.3 – 1. Cheltuieli pentru consumul final pe destinații (gospodăriile populației) |
P103 – Învățământ postsecundar neterțiar (a se include în P104), P122 + P127 – Prostituție și Alte servicii n.c.a. (a se furniza, excluzând P122), prețuri curente și prețurile anului precedent și volume înlănțuite |
1995-2018 |
2020 |
9 |
D.611C – Cotizații sociale efective obligatorii ale angajatorilor D.611V – Cotizații sociale efective facultative ale angajatorilor D.613c – Cotizații sociale efective obligatorii ale gospodăriilor populației D.613ce – Cotizații sociale efective obligatorii ale salariaților D.613v – Cotizații sociale efective facultative ale gospodăriilor populației |
Toate sectoarele |
1995-2013 |
2020 |
11 |
Toate variabilele |
Toate sectoarele, G0702 – Servicii de tratament ambulatoriu G0703 – Servicii spitalicești (a se include G0702 în GO703) |
2001-2018 |
2020 |
15 |
Toate variabilele |
Tabel complet, inclusiv toate detaliile/defalcările, prețurile anului precedent |
2015-2016 |
2020 |
16 |
Toate variabilele |
Tabelul complet, inclusiv toate detaliile/defalcările, prețurile anului precedent |
2015-2016 |
2020 |
16 |
K1 – Consumul de capital fix B2A3N – Excedentul net de exploatare și venitul mixt net |
Defalcare prin A*64 NACE, prețuri curente |
2010-2015 |
2018 |
17 |
K1 – Consumul de capital fix B2A3N – Excedentul net de exploatare și venitul mixt net |
Defalcare prin P*64 CPA, prețuri curente |
2010, 2015 |
2018 |
26 |
AN.11 – 3. Active fixe AN.112 – 5. Alte clădiri și construcții civile AN.113 + AN.114 – 8. Mașini și echipamente + Sisteme de armament AN.115 – 9. Resurse biologice cultivate AN.117 – 10. Drepturi de proprietate intelectuală |
S.1 Economia totală |
2000-2011 |
2020 |
Țara: Franța
Tabel |
Cod și variabilă |
Descriere detaliată a derogării |
Perioada acoperită de derogare/întârzierea la transmitere |
Prima transmitere în |
2 |
TC – din care credite fiscale de plătit care depășesc creanțele contribuabililor |
S.13 – Administrațiile publice |
2012-2018 |
2020 |
3 |
P.51c – 4. Consumul de capital fix, pe ramuri de activitate |
Defalcarea A*64, prețuri curente și prețurile anului precedent și volume înlănțuite (a se furniza defalcarea A*38 până la expirarea derogării) |
1995-2017 |
2020 |
3 |
B.2n + B.3n – 5. Excedentul net de exploatare și venitul mixt net |
Defalcarea A*64, prețuri curente (a se furniza defalcarea A*38) |
1995-2017 |
2020 |
3 |
B.2n + B.3n – 5. Excedentul net de exploatare și venitul mixt net D.29 – D.39 – 6. Alte impozite pe producție minus alte subvenții pe producție D1 – 9. Remunerarea salariaților, pe ramuri de activitate D.11 – 9. a) Salarii pe ramuri de economie |
Defalcarea A*21, prețuri curente, transmiterea la t + 9 luni |
Transmitere la t + 21 de luni |
2020 |
3 |
EMP – 8. Forța de muncă, pe ramuri de activitate (mii de persoane, mii de ore lucrate și mii de locuri de muncă) EEM – 8. b) Angajați pe ramuri de activitate (mii de persoane, mii de ore lucrate și mii de locuri de muncă) ESE – 8. a) Lucrători care desfășoară activități independente, pe ramuri de activitate (mii de persoane, mii de ore lucrate și mii de locuri de muncă) |
Defalcarea A*21, mii de persoane, mii de ore lucrate și mii de locuri de muncă, transmiterea la t + 9 luni |
Transmitere la t + 21 de luni |
2020 |
5 |
P.3 – 1. Cheltuieli pentru consumul final pe destinații (gospodăriile populației) |
P023 – Narcotice P101 – Învățământ preșcolar și primar P102 – Învățământ secundar P103 – Învățământ postsecundar neterțiar P104 – Învățământ terțiar P105 – Învățământ neîncadrat pe niciun nivel de studiu, prețuri curente și prețurile anului precedent și volume înlănțuite |
1995-2018 |
2020 |
10 |
B.1g – 1. Valoarea adăugată brută în prețuri de bază (rata de creștere a volumului pe baza prețurilor anului precedent) |
Defalcare NUTS 2, total, transmitere la t + 24 de luni |
Transmitere la t + 27 de luni |
2020 |
10 |
P.51g – 4. Formarea brută de capital fix (prețuri curente) |
Defalcare NUTS 2, total și defalcarea A*10, transmitere la t + 24 de luni |
Transmitere la t + 27 de luni |
2020 |
Țara: Croația
Tabel |
Cod și variabilă |
Descriere detaliată a derogării |
Perioada acoperită de derogare/întârzierea la transmitere |
Prima transmitere în |
1Q |
Toate variabilele |
Tabel complet cu toate defalcările/detaliile |
1995T1-1999T4 |
2020 |
1Q |
Toate variabilele |
Tabel complet cu toate defalcările/detaliile |
Transmitere la t + 70 de zile |
2020 |
1Q |
P.3 – 5. a) Cheltuieli pentru consumul final al gospodăriilor populației (concept național) |
Defalcare pe durabilitate, prețuri curente și prețurile anului precedent și volume înlănțuite, serii de date neajustate și ajustate sezonier |
2000T1-2019T4 |
2020 |
1Q |
P.5 – 9 Formarea brută de capital |
Economie totală, prețuri curente și prețurile anului precedent și volume înlănțuite, serii de date neajustate și ajustate sezonier (a se furniza, excluzând P.53) |
2000T1-2019T4 |
2020 |
1Q |
P.51g – 9. a) Formare brută de capital fix |
AN_F6: defalcarea activelor fixe, prețuri curente și prețurile anului precedent și volume înlănțuite, serii de date neajustate și ajustate sezonier |
2000T1-2019T4 |
2020 |
1Q |
P.53 – 9.c Achiziții minus cedări de obiecte de valoare |
Economie totală, prețuri curente și prețurile anului precedent, serii de date neajustate și ajustate sezonier |
2000T1-2019T4 |
2020 |
1A |
Toate variabilele |
Tabel complet inclusiv toate defalcările/detaliile, transmitere la t + 2 luni |
Transmitere la t + 70 de zile |
2020 |
1A |
D.1 – 17. Remunerarea salariaților din unitățile de producție rezidente și remunerarea salariaților rezidenți |
Defalcarea A*10, prețuri curente |
1995-1999 |
2018 |
1A |
D.11 – 17. a) Salarii D.12 – 17. b) Cotizații sociale ale angajatorilor |
Economie totală și defalcarea A*10, prețuri curente |
1995-1999 |
2018 |
1A |
P.3 – 5. a) Cheltuieli pentru consumul final al gospodăriilor populației (concept național) |
Defalcare pe durabilitate, prețuri curente și prețurile anului precedent și volume înlănțuite |
1995-2004 |
2020 |
1A |
P.5 – 9 Formarea brută de capital |
Economie totală, prețuri curente și prețurile anului precedent și volume înlănțuite, serii de date neajustate și ajustate sezonier (a se furniza, excluzând P.53) |
1995-2018 |
2020 |
1A |
P.51g – 9. a) Formare brută de capital fix |
Defalcarea AN_F6 a activelor fixe, prețuri curente și prețurile anului precedent și volume înlănțuite |
1995-2004 |
2020 |
1A |
P.53 – 9. c) Achiziții minus cedări de obiecte de valoare |
Economie totală, prețuri curente și prețurile anului precedent |
1995-2018 |
2020 |
1A |
EMP – 16. b) Gradul de ocupare în unitățile de producție rezidente (mii de persoane angajate, mii de ore lucrate și mii de locuri de muncă) și ocuparea forței de muncă de către rezidenți (mii de persoane) ESE – 16. c) Lucrători care desfășoară activități independente EEM – 16. d) Salariați |
Defalcarea A*10, mii de persoane angajate |
1995-1999 |
2018 |
1A |
EMP – 16. b) Gradul de ocupare în unitățile de producție rezidente (mii de persoane angajate, mii de ore lucrate și mii de locuri de muncă) și ocuparea forței de muncă de către rezidenți (mii de persoane) ESE – 16. c) Lucrători care desfășoară activități independente EEM – 16. d) Salariați |
Economie totală și defalcare A*10, mii de ore lucrate |
1995-1999 |
2018 |
2 |
Toate variabilele |
S.13 – Administrațiile publice S.1311 – Administrația centrală S.1313 – Administrațiile locale S.1314 – Fonduri de securitate socială |
1995-2000 |
2020 |
2 |
P.5 – Formarea brută de capital P.52 + P.53 – Variația stocurilor și achizițiile minus cedări de obiecte de valoare |
S.13 – Administrațiile publice S.1311 – Administrația centrală S.1313 – Administrațiile locale S.1314 – Fonduri de securitate socială (a se furniza excluzând P.53) |
2001-2009 |
2020 |
2 |
NP – Achiziții minus cedări de active nefinanciare neproduse |
S.13 – Administrațiile publice S.1311 – Administrația centrală S.1313 – Administrațiile locale S.1314 – Fonduri de securitate socială |
2001-2009 |
2020 |
2 |
OP5ANP – Formarea brută de capital și achiziții minus cedări de active nefinanciare neproduse, |
S.13 – Administrațiile publice S.1311 – Administrația centrală S.1313 – Administrațiile locale S.1314 – Fonduri de securitate socială, Toate grupurile și diviziunile COFOG (a se furniza excluzând NP și P.53) |
2001-2009 |
2020 |
3 |
Toate variabilele |
Defalcările A*10/A*21, prețuri curente și prețurile anului precedent și volume înlănțuite, transmitere la t + 9 luni |
Transmitere la t + 21 de luni |
2020 |
3 |
P.51c – 4. Consumul de capital fix, pe ramuri de activitate |
Defalcările A*21 și A*64, prețurile anului precedent și volume înlănțuite |
1995-2018 |
2020 |
3 |
P.5 – 9. Formarea brută de capital |
Economie totală, prețuri curente și prețurile anului precedent și volume înlănțuite (a se furniza excluzând P.53) |
1995-2018 |
2020 |
3 |
P.51g – 7. a) Formare brută de capital fix, pe ramuri de activitate |
Defalcarea A*10, prețuri curente și prețurile anului precedent și volume înlănțuite |
1995-2004 |
2020 |
3 |
P.51g – 7. a) Formare brută de capital fix, pe ramuri de activitate, defalcare pe active fixe AN_F6 |
Defalcarea A*10 și defalcarea AN_F6 a activelor fixe, prețuri curente și prețurile anului precedent și volume înlănțuite |
1995-2004 |
2020 |
3 |
P.52 – 7. b) Variația stocurilor pe ramuri de activitate |
Economie totală și defalcarea A*10, prețurile anului precedent și volume înlănțuite |
1995-2018 |
2020 |
3 |
P.53 – 7. c) Achiziții minus cedări de obiecte de valoare |
Economia totală, prețuri curente și prețurile anului precedent |
1995-2018 |
2020 |
3 |
EMP – 8. Forța de muncă, pe ramuri de activitate (mii de persoane, mii de ore lucrate și mii de locuri de muncă) ESE – 8. a) Lucrători care desfășoară activități independente, pe ramuri de activitate (mii de persoane, mii de ore lucrate și mii de locuri de muncă) EEM – 8. b) Angajați pe ramuri de activitate (mii de persoane, mii de ore lucrate și mii de locuri de muncă) |
Defalcările A*21 și A*64, mii de persoane |
1995-1999 |
2018 |
3 |
EMP – 8. Forța de muncă, pe ramuri de activitate (mii de persoane, mii de ore lucrate și mii de locuri de muncă) ESE – 8. a) Lucrători care desfășoară activități independente, pe ramuri de activitate (mii de persoane, mii de ore lucrate și mii de locuri de muncă) EEM – 8. b) Angajați pe ramuri de activitate (mii de persoane, mii de ore lucrate și mii de locuri de muncă) |
Economie totală și defalcările A*21 și A*64, mii de ore lucrate |
1995-1999 |
2018 |
5 |
Toate variabilele |
Tabel complet cu toate defalcările/detaliile |
1995-2004 |
2020 |
6 |
Toate variabilele |
Operațiuni, active și pasive, economie totală și toate (sub)sectoarele, consolidate și neconsolidate. |
1995-2001 |
2020 |
7 |
Toate variabilele |
Operațiuni, active și pasive, economie totală și toate (sub)sectoarele, consolidate și neconsolidate. |
1995-2000 |
2020 |
8 |
Toate variabilele |
Toate sectoarele, utilizări și resurse |
1995-2001 |
2020 |
8 |
P.53 – Achiziții minus cedări de obiecte de valoare |
S.1 – Total Economie, utilizări |
2002-2018 |
2020 |
8 |
NP – Achiziții minus cedări de active nefinanciare neproduse |
S.13 – Administrațiile publice, utilizări |
2001-2009 |
2020 |
801 |
NP – Achiziții minus cedări de active nefinanciare neproduse |
S.13 – Administrațiile publice, utilizări, prețuri curente, serii de date neajustate sezonier |
2001T1-2009T4 |
2020 |
9 |
Toate variabilele |
S.13 – Administrațiile publice S.1311 – Administrația centrală S.1313 – Administrațiile locale S.1314 – Fonduri de securitate socială |
1995-2001 |
2020 |
9 |
D.612 – Cotizații sociale imputate angajatorilor |
S.13 – Administrațiile publice S.1311 – Administrația centrală S.1313 – Administrațiile locale S.1314 – Fonduri de securitate socială |
1995-2012 |
2020 |
9 |
D.613c – Cotizații sociale efective obligatorii ale gospodăriilor populației D.613ce – Cotizații sociale efective obligatorii ale salariaților D.613v – Cotizații sociale efective facultative ale gospodăriilor populației |
S.13 – Administrațiile publice S.1311 – Administrația centrală S.1313 – Administrațiile locale S.1314 – Fonduri de securitate socială |
2002-2018 |
2020 |
10 |
B.1g – 1. Valoarea adăugată brută în prețuri de bază (rata de creștere a volumului pe baza prețurilor anului precedent) |
Defalcări NUTS 2, economie totală |
2000-2018 |
2020 |
10 |
D.1 – 3. Remunerarea salariaților (prețuri curente) P.51g – 4. Formarea brută de capital fix (prețuri curente) |
Economie totală și toate defalcările NUTS 2, defalcările A*10 |
2000-2006 |
2020 |
10 |
ETO – 5. Totalul forței de muncă în mii de persoane și mii de ore lucrate; |
Defalcările NUTS 2, economie totală, mii de persoane, transmitere la t + 12 luni |
Transmitere la t + 24 de luni |
2019 |
11 |
Toate variabilele |
S.13 – Administrațiile publice S.1311 – Administrația centrală S.1313 – Administrațiile locale S.1314 – Fonduri de securitate socială, toate diviziunile COFOG |
1995-2000 |
2020 |
11 |
OP5ANP – Formarea brută de capital + achiziții minus cedări de active nefinanciare neproduse |
S.13 – Administrațiile publice S.1311 – Administrația centrală S.1313 – Administrațiile locale S.1314 – Fonduri de securitate socială, Toate grupurile și diviziunile COFOG (a se furniza excluzând NP și P.53) |
2001-2009 |
2020 |
11 |
P.5 – Formarea brută de capital |
S.13 – Administrațiile publice S.1311 – Administrația centrală S.1313 – Administrațiile locale S.1314 – Fonduri de securitate socială, Toate grupurile și diviziunile COFOG (a se furniza excluzând P.53) |
2001-2009 |
2020 |
11 |
NP – Achiziții minus cedări de active nefinanciare neproduse, |
S.13 – Administrațiile publice S.1311 – Administrația centrală S.1313 – Administrațiile locale S.1314 – Fonduri de securitate socială, Toate grupurile și diviziunile COFOG |
2001-2009 |
2020 |
13 |
Toate variabilele |
Toate defalcările NUTS 2 |
2000-2011 |
2020 |
15 |
Toate variabilele |
Tabel complet, inclusiv toate detaliile/defalcările, prețurile anului precedent |
2015-2016 |
2020 |
16 |
Toate variabilele |
Tabel complet, inclusiv toate detaliile/defalcările, prețurile anului precedent |
2015-2016 |
2020 |
20 |
Toate variabilele |
Tabel complet cu toate defalcările/detaliile |
2000-2017 |
2020 |
22 |
Toate variabilele |
Tabel complet cu toate defalcările/detaliile |
1995-2004 |
2020 |
26 |
Toate variabilele |
Tabel complet, inclusiv toate defalcările/detaliile, exclusiv AN.111 Locuințe |
1995-2017 |
2020 |
27 |
Toate variabilele |
S.13 – Administrațiile publice S.1311 – Administrația centrală S.1313 – Administrațiile locale S.1314 – Fonduri de securitate socială |
1999T1-2001T4 |
2020 |
Țara: Cipru
Tabel |
Cod și variabilă |
Descriere detaliată a derogării |
Perioada acoperită de derogare/întârzierea la transmitere |
Prima transmitere în |
1Q |
P.53 – 9. c) Achiziții minus cedări de obiecte de valoare |
Economia totală, prețuri curente și prețurile anului precedent, serii de date neajustate și ajustate sezonier |
1995T1-2017T4 |
2018 |
1Q |
Toate variabilele |
Economie totală și toate defalcările NACE, prețuri curente și prețurile anului precedent și volume înlănțuite, serii de date neajustate și ajustate sezonier |
Transmitere la t + 70 de zile |
2020 |
1A |
Toate variabilele |
Economie totală și toate defalcările NACE, prețuri curente și prețurile anului precedent și volume înlănțuite, transmitere la t + 2 luni |
Transmitere la t + 70 de zile |
2020 |
3 |
P.52 – 7. b) Variația stocurilor pe ramuri de activitate |
Economie totală și defalcarea A*10, prețuri curente și prețurile anului precedent, transmitere la t + 9 luni |
Transmitere la t + 21 de luni |
2020 |
26 |
AN.113 + AN.114 – 8. Mașini și echipamente + Sisteme de armament; AN.117 – 10. Drepturi de proprietate intelectuală |
Toate sectoarele |
2012-2017 |
2020 |
26 |
AN.12 – 16. Stocuri |
Toate sectoarele |
2012-2017 |
2020 |
26 |
AN.211 – 20. Terenuri |
S.14 + S.15 |
1995-2017 |
2020 |
Țara: Letonia
Tabel |
Cod și variabilă |
Descriere detaliată a derogării |
Perioada acoperită de derogare/întârzierea la transmitere |
Prima transmitere în |
3 |
P.1 – 1. Producția în prețuri de bază, pe ramuri de activitate P.2 – 2. Consumul intermediar în prețuri de achiziție, pe ramuri de activitate D1 – 9. Remunerarea salariaților, pe ramuri de activitate D.11 – 9. a) Salarii pe ramuri de economie |
Defalcările A*64, prețuri curente |
1995-1999 |
2020 |
3 |
B.1g – 3. Valoarea adăugată brută în prețuri de bază, pe ramuri de activitate |
Defalcările A*64, prețuri curente și prețurile anului precedent și volume înlănțuite |
1995-1999 |
2020 |
3 |
B.2n + B.3n – 5. Excedentul net de exploatare și venitul mixt net D.29 – D.39 – 6. Alte impozite pe producție minus alte subvenții pe producție |
Defalcările A*21 și A*64, prețuri curente |
1995-2000 |
2020 |
3 |
P.52 – 7. b) Variația stocurilor pe ramuri de activitate |
Defalcările A*10, prețuri curente și prețurile anului precedent |
1995-1999 |
2020 |
3 |
P.52 – 7. b) Variația stocurilor pe ramuri de activitate |
Defalcările A*10, prețurile anului precedent |
2000-2009 |
2020 |
3 |
EMP – 8. Forța de muncă, pe ramuri de activitate (mii de persoane, mii de ore lucrate și mii de locuri de muncă) ESE – 8. a) Lucrători care desfășoară activități independente, pe ramuri de activitate (mii de persoane, mii de ore lucrate și mii de locuri de muncă) EEM – 8. b) Angajați pe ramuri de activitate (mii de persoane, mii de ore lucrate și mii de locuri de muncă) |
Defalcarea A*21 și A*64, mii de persoane și mii de ore lucrate (dacă este obligatoriu) |
1995-1999 |
2020 |
11 |
Toate variabilele |
S.13 – Administrațiile publice S.1311 – Administrația centrală S.1313 – Administrațiile locale S.1314 – Fonduri de securitate socială, Toate grupurile COFOG |
2001-2006 |
2020 |
15 |
Toate variabilele |
Tabelul complet, inclusiv toate detaliile/defalcările, prețurile anului precedent |
2015-2016 |
2020 |
16 |
Toate variabilele |
Tabelul complet, inclusiv toate detaliile/defalcările, prețurile anului precedent |
2015-2016 |
2020 |
Țara: Luxemburg
Tabel |
Cod și variabilă |
Descriere detaliată a derogării |
Perioada acoperită de derogare/întârzierea la transmitere |
Prima transmitere în |
1Q |
Toate variabilele |
Economie totală și toate defalcările NACE, prețuri curente și prețurile anului precedent și volume înlănțuite, serii de date neajustate și ajustate sezonier. (Prezenta derogare va înlocui derogarea prin care se solicită o întârziere de t + 90 de zile în anul calendaristic 2016). |
Transmitere la t + 85 de zile |
2020 |
1A |
Toate variabilele |
Economie totală și toate defalcările NACE, prețuri curente și prețurile anului precedent și volume înlănțuite, transmitere la t + 2 luni (Prezenta derogare va înlocui derogarea prin care se solicită o întârziere de t + 90 de zile în anul calendaristic 2016). |
Transmitere la t + 85 de zile |
2020 |
6 |
Toate variabilele |
Operațiuni și alte modificări, active și pasive, economie totală și toate (sub)sectoarele, consolidate și neconsolidate |
1995-1998 |
2020 |
7 |
Toate variabilele |
Active și pasive, economia totală și toate (sub)sectoarele, consolidate și neconsolidate |
1995-1998 |
2020 |
Țara: Ungaria
Tabel |
Cod și variabilă |
Descriere detaliată a derogării |
Perioada acoperită de derogare/întârzierea la transmitere |
Prima transmitere în |
1Q |
P.51g – 9. a) Formare brută de capital fix |
AN_F6: Defalcarea activelor fixe în: AN.117 Drepturi de proprietate intelectuală, prețuri curente și prețurile anului precedent și volume înlănțuite, serii de date neajustate și ajustate sezonier |
1995T1-2011T4 |
2020 |
2 |
P.52 + P.53 – Variații de stocuri și achiziții minus cedări de obiecte de valoare OP5ANP – Formare brută de capital și achiziții minus cedări de active nefinanciare neproduse |
S.13 – Administrațiile publice S.1311 – Administrația centrală S.1313 – Administrațiile locale S.1314 – Fond de asigurări sociale (de furnizat excluzând P.53 până la expirarea derogării) |
1995-2018 |
2020 |
3 |
EMP – 8. Forța de muncă, pe ramuri de activitate (mii de persoane, mii de ore lucrate și mii de locuri de muncă) ESE – 8. a) lucrători care desfășoară activități independente pe ramuri de activitate EEM – 8. b) salariați pe ramuri de activitate |
Economie totală și defalcare A*21, ore lucrate |
1995-2009 |
2020 |
8 |
P.53 – Achiziții minus cedări de obiecte de valoare |
Toate sectoarele, utilizări |
1995-2018 |
2020 |
8 |
NP – Achiziții minus cedări de active neproduse |
Toate sectoarele, cu excepția S.13 Administrații publice, utilizări |
1995-2018 |
2020 |
20 |
AN.1132g – 6. Echipament TIC, brut; AN.11321g – 7. Echipamente hardware, brut; AN.11322g – 8. Echipament de telecomunicații, brut; AN.117g – 11. Drepturi de proprietate intelectuală, brut; AN.1173g – 12. Software și baze de date, brut; AN.1132n – 18. Echipamente TIC, net; AN.11321n – 19. Echipamente hardware, net; AN.11322n – 20. Echipamente de telecomunicații net; AN.117n – 23. Drepturi de proprietate intelectuală, net; AN.1173n – 24. Software și baze de date, net |
Economie totală și defalcarea A*21 (dacă este obligatorie), cheltuieli curente de înlocuire și cheltuielile anului precedent de înlocuire |
2000-2011 |
2020 |
22 |
P.51g_AN.1132 – 6. FBCF în echipamente TIC; P.51g_AN.11321 – 7. FBCF în echipamente hardware; P.51g_AN.11322 – 8. FBCF în echipamente de telecomunicații; P.51g_AN.1173 – 12. FBCF în software și baze de date |
Economia totală, prețuri curente și prețurile anului precedent și volume înlănțuite |
2000-2011 |
2020 |
26 |
AN.211 – 20. Terenuri |
Sectorul S.14 + S.15 – Gospodării ale populației + Instituții fără scop lucrativ în serviciul gospodăriilor populației |
1995-2017 |
2020 |
Țara: Malta
Tabel |
Cod și variabilă |
Descriere detaliată a derogării |
Perioada acoperită de derogare/întârzierea la transmitere |
Prima transmitere în |
1Q |
Toate variabilele |
Tabel complet cu toate defalcările/detaliile |
Transmitere la t + 70 de zile |
2020 |
1Q |
Toate variabilele |
Economie totală și toate defalcările (NACE, AN_F6, durabilitate), prețuri curente și prețurile anului precedent și volume înlănțuite, serii de date neajustate și ajustate sezonier |
1995T1 – 1999T4 |
2020 |
1Q |
B.1g – 1. Valoarea adăugată brută în prețuri de bază |
Defalcarea A*10, prețurile anului precedent și volume înlănțuite, serii de date neajustate și ajustate sezonier |
2000T1-2014T4 |
2020 |
1Q |
EMP – 8. Forța de muncă, pe ramuri de activitate (mii de persoane, mii de ore lucrate și mii de locuri de muncă) ESE – 8. a) Lucrători care desfășoară activități independente, pe ramuri de activitate (mii de persoane, mii de ore lucrate și mii de locuri de muncă) EEM – 8. b) Angajați pe ramuri de activitate (mii de persoane, mii de ore lucrate și mii de locuri de muncă) |
Economie totală și defalcarea A*10 (dacă este obligatorie), mii de ore lucrate, serii de date neajustate și ajustate sezonier |
1995T1-1999T4 |
2020 |
1A |
Toate variabilele |
Tabel complet inclusiv toate defalcările/detaliile, transmitere la t + 2 luni |
Transmitere la t + 70 de zile |
2020 |
1A |
Toate variabilele |
Economie totală și toate defalcările (NACE, AN_F6, durabilitate), prețurile anului precedent și volume înlănțuite |
1995-1999 |
2020 |
1A |
B.1g – 1. Valoarea adăugată brută în prețuri de bază |
Defalcarea A*10, prețurile anului precedent și volume înlănțuite |
2000-2014 |
2020 |
1A |
EMP – 8. Forța de muncă, pe ramuri de activitate (mii de persoane, mii de ore lucrate și mii de locuri de muncă) ESE – 8. a) Lucrători care desfășoară activități independente, pe ramuri de activitate (mii de persoane, mii de ore lucrate și mii de locuri de muncă) EEM – 8. b) Angajați pe ramuri de activitate (mii de persoane, mii de ore lucrate și mii de locuri de muncă) |
Economie totală și defalcare A*10 (dacă este obligatorie), mii de ore lucrate |
1995-1999 |
2020 |
3 |
Toate variabilele |
Economie totală și toate defalcările NACE și AN_F6, prețurile anului precedent și volume înlănțuite |
1995-1999 |
2020 |
3 |
B.1g – 3. Valoarea adăugată brută în prețuri de bază, pe ramuri de activitate |
Defalcările A*21 și A*64, prețurile anului precedent și volume înlănțuite |
2000-2018 |
2020 |
3 |
P.51c – 4. Consumul de capital fix, pe ramuri de activitate |
Defalcările A*21 și A*64, prețurile anului precedent și volume înlănțuite |
2000-2018 |
2020 |
3 |
P.52 – 7. b) Variația stocurilor pe ramuri de activitate |
Defalcare A*10, prețuri curente și prețurile anului precedent |
1995-2007 |
2020 |
3 |
P.52 – 7. b) Variația stocurilor pe ramuri de activitate |
Defalcare A*10, prețuri curente și prețurile anului precedent |
Transmitere la t + 48 de luni |
2020 |
3 |
EMP – 8. Forța de muncă, pe ramuri de activitate (mii de persoane, mii de ore lucrate și mii de locuri de muncă) ESE – 8. a) Lucrători care desfășoară activități independente, pe ramuri de activitate (mii de persoane, mii de ore lucrate și mii de locuri de muncă) EEM – 8. b) Angajați pe ramuri de activitate (mii de persoane, mii de ore lucrate și mii de locuri de muncă) |
Defalcarea A*21, mii de ore lucrate |
1995-1999 |
2020 |
5 |
Toate variabilele |
Toate defalcările COICOP (dacă este obligatoriu), prețurile anului precedent și volume înlănțuite |
1995-1999 |
2020 |
8 |
Toate variabilele |
Toate sectoarele, utilizări și resurse |
1995-2004 |
2020 |
8 |
EMP – Forța de muncă (în număr de persoane și număr de ore lucrate) |
Sectorul S13 Administrațiile publice, în număr de persoane |
1995-1999 |
2020 |
8 |
EMP – Forța de muncă (în număr de persoane și număr de ore lucrate) |
Sectorul S13 Administrație publică, în număr de ore lucrate |
1995-2018 |
2020 |
801 |
Toate variabilele |
Toate sectoarele, utilizări și resurse, prețuri curente, serii de date neajustate și ajustate sezonier |
1999T1-2004T4 |
2020 |
10 |
B.1g – 1. Valoarea adăugată brută în prețuri de bază (rata de creștere a volumului pe baza prețurilor anului precedent) |
Defalcare NUTS 2, economie totală |
2000-2017 |
2020 |
13 |
Toate variabilele |
Defalcare NUTS 2 |
2000-2004 |
2020 |
15 |
Toate variabilele |
Tabel complet, inclusiv toate detaliile/defalcările, prețuri curente |
Transmitere la t + 54 de luni |
2020 |
15 |
Toate variabilele |
Tabel complet, inclusiv toate detaliile/defalcările, prețurile anului precedent |
2015-2016 |
2020 |
16 |
Toate variabilele |
Tabel complet, inclusiv toate detaliile/defalcările, prețuri curente |
Transmitere la t + 54 de luni |
2020 |
16 |
Toate variabilele |
Tabel complet, inclusiv toate detaliile/defalcările, prețurile anului precedent |
2015-2016 |
2020 |
16 |
Tabelul 16 – Cinci tabele suplimentare (tabelul utilizărilor pentru prețurile de bază, tabelul utilizărilor pentru producția internă, tabelul utilizărilor pentru importuri, marjele de comerț și de transport, impozite minus subvenții pe produse) |
Tabel complet suplimentar cu toate defalcările/detaliile, prețuri curente |
Transmitere la t + 54 de luni |
2020 |
17 |
Toate variabilele |
Tabel complet, inclusiv toate detaliile/defalcările, prețuri curente |
Transmitere la t + 54 de luni |
2020 |
20 |
Toate variabilele |
Tabelul complet, inclusiv toate detaliile/defalcările |
2000-2017 |
2020 |
22 |
Toate variabilele |
Economie totală și defalcarea A*21, prețurile anului precedent și volume înlănțuite |
1995-1999 |
2020 |
26 |
Toate variabilele (obligatorii), excluzând AN.111 – Locuințe |
Toate sectoarele (obligatorii) |
1995-2017 |
2020 |
27 |
Toate variabilele |
S.13 – Administrațiile publice S.1311 – Administrația centrală S.1313 – Administrațiile locale, inclusiv informații în contrapartidă pentru toate sectoarele |
1999T1-2003T4 |
2020 |
Țara: Austria
Tabel |
Cod și variabilă |
Descriere detaliată a derogării |
Perioada acoperită de derogare/întârzierea la transmitere |
Prima transmitere în |
13 |
Toate variabilele |
Defalcare NUTS 2 (a se furniza totalul S.14 + S15 până la expirarea derogării) |
2012-2017 |
2020 |
26 |
AN.11 + AN.12 – 2. Active fixe + Stocuri AN.1121 – 6. Clădiri, altele decât locuințe AN.1122 – 7. Alte construcții civile AN.12 – 16. Stocuri |
Toate sectoarele |
2012-2017 |
2020 |
Țara: Polonia
Tabel |
Cod și variabilă |
Descriere detaliată a derogării |
Perioada acoperită de derogare/întârzierea la transmitere |
Prima transmitere în |
1Q |
D.1 – 17. Remunerarea salariaților din unitățile de producție rezidente și remunerarea salariaților rezidenți |
Economia totală, prețuri curente, serii de date neajustate și ajustate sezonier |
1995T1-1998T4 |
2020 |
1Q |
D.11 – 17. a) Salarii și indemnizații D.12 – 17. b) Cotizații sociale ale angajatorilor |
Economia totală, prețuri curente, serii de date neajustate și ajustate sezonier |
1995T1-2000T4 |
2020 |
1Q |
D.1 – 17. Remunerarea salariaților din unitățile de producție rezidente și remunerarea salariaților rezidenți D.11 – 17. a) Salarii D.12 – 17. b) Cotizații sociale ale angajatorilor |
Defalcarea A*10, prețuri curente, serii de date neajustate și ajustate sezonier și pe zile de lucru |
1995T1-2000T4 |
2020 |
1Q |
D.1 – 17. Remunerarea salariaților din unitățile de producție rezidente și remunerarea salariaților rezidenți D.11 – 17. a) Salarii D.12 – 17. b) Cotizații sociale ale angajatorilor |
Economie totală și defalcare A*10, prețuri curente, serii de date neajustate și ajustate sezonier |
Transmitere la t + 95 de zile |
2020 |
1Q |
B.2g + B.3g – 13. Excedentul brut de exploatare și venitul mixt brut D.2 – 14. Impozite pe producție și importuri D.3 – 15. Subvenții |
Economia totală, prețuri curente, serii de date neajustate și ajustate sezonier |
1995T1-1998T4 |
2020 |
1Q |
B.2g + B.3g – 13. Excedentul brut de exploatare și venitul mixt brut D.2 – 14. Impozite pe producție și importuri D.3 – 15. Subvenții |
Economia totală, prețuri curente, serii de date neajustate și ajustate sezonier |
Transmitere la t + 95 de zile |
2020 |
1Q |
EMP – 16. b) Gradul de ocupare în unitățile de producție rezidente (mii de persoane angajate, mii de ore lucrate și mii de locuri de muncă) și ocuparea forței de muncă de către rezidenți (mii de persoane) ESE – 16. c) Lucrători care desfășoară activități independente EEM – 16. d) Salariați |
Economie totală și defalcarea A*10, mii de persoane angajate și mii de ore lucrate, serii de date neajustate și ajustate sezonier |
1995T1-2000T4 |
2020 |
1Q |
P.6 – 10. Exporturi de bunuri (FOB) și servicii P.7 – 11. Importuri de bunuri (FOB) și servicii, defalcare geografică |
Defalcarea P6/P7 (dacă este obligatorie) în S.2I State membre a căror monedă este euro, Banca Centrală Europeană și alte instituții și organisme ale zonei euro, S.21-S.2I State membre a căror monedă nu este euro și instituții și organisme ale Uniunii Europene (cu excepția Băncii Centrale Europene și a altor instituții și organisme ale zonei euro), S.22 Țări care nu sunt state membre și organizații internaționale care nu sunt rezidente în UE, prețuri curente și prețurile anului precedent și volume înlănțuite, serii de date neajustate sezonier |
Transmitere la t + 65 de zile |
2020 |
1Q |
P.6 – 10. Exporturi de bunuri (FOB) și servicii P.7 – 11. Importuri de bunuri (FOB) și servicii, defalcare geografică |
Defalcarea P6/P7 (dacă este obligatorie) în S.2I State membre a căror monedă este euro, Banca Centrală Europeană și alte instituții și organisme ale zonei euro, S.21-S.2I State membre a căror monedă nu este euro și instituții și organisme ale Uniunii Europene (cu excepția Băncii Centrale Europene și a altor instituții și organisme ale zonei euro), S.22 Țări care nu sunt state membre și organizații internaționale care nu sunt rezidente în UE, prețuri curente și volume înlănțuite, serii de date ajustate sezonier |
Transmitere la t + 65 de zile |
2020 |
1A |
EMP – 16. b) Gradul de ocupare în unitățile de producție rezidente (mii de persoane angajate, mii de ore lucrate și mii de locuri de muncă) și ocuparea forței de muncă de către rezidenți (mii de persoane) ESE – 16. c) Lucrători care desfășoară activități independente EEM – 16. d) Salariați |
Economie totală și defalcarea A*10, mii de persoane și mii de ore lucrate |
1995-2000 |
2020 |
1A |
B.2g + B.3g – 13. Excedentul brut de exploatare și venitul mixt brut D.2 – 14. Impozite pe producție și importuri D.3 – 15. Subvenții |
Economie totală, prețuri curente, transmitere la t + 2 luni |
Transmitere la t + 95 de zile |
2020 |
1A |
D.1 – 17. Remunerarea salariaților din unitățile de producție rezidente și remunerarea salariaților rezidenți D.11 – 17. a) Salarii D.12 – 17. b) Cotizații sociale ale angajatorilor |
Economie totală și defalcarea A*10, prețuri curente, transmiterea la un interval de t + 2 luni |
Transmitere la t + 95 de zile |
2020 |
1A |
P.6 – 10. Exporturi de bunuri (FOB) și servicii P.7 – 11. Importuri de bunuri (FOB) și servicii, defalcare geografică |
Defalcarea P6/P7 (dacă este obligatorie) în S.2I State membre a căror monedă este euro, Banca Centrală Europeană și alte instituții și organisme ale zonei euro, S.21–S.2I State membre a căror monedă nu este euro și instituții și organisme ale Uniunii Europene (cu excepția Băncii Centrale Europene și a altor instituții și organisme ale zonei euro), S.22 Țări care nu sunt state membre și organizații internaționale care nu sunt rezidente în UE, prețuri curente și prețurile anului precedent și volume înlănțuite, transmitere la t + 2 luni |
Transmitere la t + 65 de zile |
2020 |
2 |
NP – Achiziții minus cedări de active nefinanciare neproduse OP5ANP – Formarea brută de capital și achiziții minus cedări de active nefinanciare neproduse |
S.1311 – Administrația centrală S.1313 – Administrațiile locale S.1314 – Fonduri de securitate socială |
1995-2009 |
2020 |
2 |
NP – Achiziții minus cedări de active nefinanciare neproduse |
S.13 – Administrațiile publice |
1995-2004 |
2020 |
2 |
OP5ANP – Formarea brută de capital și achiziții minus cedări de active nefinanciare neproduse |
S.13 – Administrațiile publice (a se furniza excluzând NP până la expirarea derogării) |
1995-2004 |
2020 |
2 |
D.995 – Transferuri de capital de la administrațiile publice către sectoarele relevante reprezentând impozite și cotizații sociale calculate, a căror colectare este improbabilă |
S.1313 – Administrațiile locale |
1995-2000 |
2020 |
3 |
EMP – 8. Forța de muncă, pe ramuri de activitate (mii de persoane, mii de ore lucrate și mii de locuri de muncă) ESE – 8. a) Lucrători care desfășoară activități independente, pe ramuri de activitate (mii de persoane, mii de ore lucrate și mii de locuri de muncă) EEM – 8. b) Angajați pe ramuri de activitate (mii de persoane, mii de ore lucrate și mii de locuri de muncă) |
Economie totală și defalcarea A*21, mii de persoane și mii de ore lucrate |
1995-2000 |
2020 |
3 |
EMP – 8. Forța de muncă, pe ramuri de activitate (mii de persoane, mii de ore lucrate și mii de locuri de muncă) ESE – 8. a) Lucrători care desfășoară activități independente, pe ramuri de activitate (mii de persoane, mii de ore lucrate și mii de locuri de muncă) EEM – 8. b) Angajați pe ramuri de activitate (mii de persoane, mii de ore lucrate și mii de locuri de muncă) |
Defalcarea A*64, mii de persoane |
1995-2009 |
2020 |
3 |
P.1 – 1. Producția în prețuri de bază, pe ramuri de activitate P.2 – 2. Consumul intermediar în prețuri de achiziție, pe ramuri de activitate D.29–D.39 – 6. Alte impozite pe producție minus alte subvenții pe producție D.1 – 9. Remunerarea salariaților, pe ramuri de activitate D.11 – 9. a) Salarii pe ramuri de economie |
Defalcarea A*64, prețuri curente, transmitere la t + 21 de luni |
Transmitere la t + 24 de luni |
2020 |
3 |
B.1g – 3. Valoarea adăugată brută în prețuri de bază, pe ramuri de activitate P.51c – 4. Consumul de capital fix, pe ramuri de activitate |
Defalcarea A*64, prețuri curente și prețurile anului precedent și volume înlănțuite, transmitere la t + 21 de luni |
Transmitere la t + 24 de luni |
2020 |
8 |
EMP – Forța de muncă (în număr de persoane și număr de ore lucrate) |
Sectorul S.13 Administrațiile publice, mii de persoane și mii de ore lucrate |
1995-2009 |
2020 |
8 |
NP – Achiziții minus cedări de active neproduse |
Toate sectoarele, utilizări |
1995-2004 |
2020 |
801 |
NP – Achiziții minus cedări de active neproduse |
Toate sectoarele, utilizări, prețuri curente, serii de date neajustate sezonier |
1999T1-2004T4 |
2020 |
10 |
EMP – 5. Forța de muncă în mii de persoane și mii de ore lucrate ETO – Total EEM – Salariați |
Toate defalcările NUTS, defalcarea A*10, mii de ore de lucru |
2000-2007 |
2020 |
11 |
Toate variabilele |
S.13 – Administrațiile publice S.1311 – Administrația centrală S.1313 – Administrațiile locale S.1314 – Fonduri de securitate socială, Toate diviziunile COFOG |
1995-2001 |
2020 |
11 |
Toate variabilele |
S.13 – Administrațiile publice S.1311 – Administrația centrală S.1313 – Administrațiile locale S.1314 – Fonduri de securitate socială, Toate grupurile COFOG |
2001 |
2020 |
11 |
NP – Achiziții minus cedări de active nefinanciare neproduse |
S.13 – Administrațiile publice Toate defalcările COFOG |
2002-2009 |
2020 |
11 |
OP5ANP – Formarea brută de capital + achiziții minus cedări de active nefinanciare neproduse |
S.13 – Administrațiile publice Toate defalcările COFOG (a se furniza excluzând NP până la expirarea derogării) |
2002-2009 |
2020 |
11 |
NP – Achiziții minus cedări de active nefinanciare neproduse OP5ANP – Formarea brută de capital + achiziții minus cedări de active nefinanciare neproduse |
S.1311 – Administrația centrală S.1313 – Administrațiile locale S.1314 – Fonduri de securitate socială, Toate defalcările COFOG |
1995-2009 |
2020 |
15 |
Toate variabilele |
Tabelul complet, inclusiv toate detaliile/defalcările, prețurile anului precedent |
2015-2016 |
2020 |
16 |
Toate variabilele |
Tabelul complet, inclusiv toate detaliile/defalcările, prețurile anului precedent |
2015-2016 |
2020 |
20 |
AN.1132g – 6. Echipamente TIC, brut AN.11321g – 7. Echipamente hardware, brut AN.11322g – 8. Echipamente de telecomunicații, brut AN.1139g + AN.114g – 9. Alte mașini și echipamente, brut + sisteme de armament, brut AN.1132n – 18. Echipamente TIC, net AN.11321n – 19. Echipamente hardware, net AN.11322n – 20. Echipamente de telecomunicații, net AN.1139n + AN.114n – 21. Alte mașini și echipamente, net + sisteme de armament, net |
Economia totală, cheltuieli curente de înlocuire și cheltuielile anului precedent de înlocuire |
2000-2017 |
2020 |
22 |
P.51g_AN.11 – 1. FBCF în active fixe P51g_AN.1132 – 6. FBCF în echipamente TIC P51g_AN.11321 – 7. FBCF în echipamente hardware P51g_AN.11322 – 8. FBCF în echipamente de telecomunicații P51g_AN.1139 + AN.114 – 9. FBCF în alte mașini și echipamente + sisteme de armament |
Economia totală, prețuri curente și prețurile anului precedent și volume înlănțuite |
2000-2017 |
2020 |
26 |
AN.211 – 20. Terenuri |
S.14 + S.15 – Gospodării ale populației + Instituții fără scop lucrativ în serviciul gospodăriilor populației |
1995-2009 |
2020 |
Țara: Portugalia
Tabel |
Cod și variabilă |
Descriere detaliată a derogării |
Perioada acoperită de derogare/întârzierea la transmitere |
Prima transmitere în |
17 |
Toate variabilele |
Tabelul complet, inclusiv toate detaliile/defalcările |
2010 |
2020 |
Țara: România
Tabel |
Cod și variabilă |
Descriere detaliată a derogării |
Perioada acoperită de derogare/întârzierea la transmitere |
Prima transmitere în |
1Q |
P3–5. a) Cheltuieli pentru consumul final al gospodăriilor populației (concept național) |
Defalcare pe durabilitate, prețuri curente și prețurile anului precedent și volume înlănțuite, serii de date ajustate sezonier |
1995T1-2017T4 |
2018 |
1Q |
P.51g – 9. a) Formare brută de capital fix |
AN_F6: defalcarea activelor fixe, prețuri curente și prețurile anului precedent și volume înlănțuite, serii de date neajustate și ajustate sezonier |
1995T1-2019T4 |
2020 |
11 |
Toate variabilele |
S.13 – Administrațiile publice S.1311 – Administrația centrală S.1313 – Administrațiile locale S.1314 – Fonduri de securitate socială, Toate grupurile COFOG |
2001-2006 |
2020 |
20 |
Toate variabilele |
Economie totală și defalcarea A*21, cheltuieli curente de înlocuire și cheltuielile anului precedent de înlocuire |
2000-2017 |
2020 |
22 |
P.51g_AN.1132 FBCF în echipamente TIC P.51g_AN.11321 FBCF în echipamente hardware P.51g_AN.11322 FBCF în echipamente de telecomunicații |
Economia totală, prețuri curente și prețurile anului precedent și volume înlănțuite |
2000-2017 |
2020 |
26 |
Toate variabilele obligatorii, exclusiv AN.111 Locuințe |
Economie totală și toate defalcările obligatorii pe sectoare |
1995-2017 |
2020 |
Țara: Slovenia
Tabel |
Cod și variabilă |
Descriere detaliată a derogării |
Perioada acoperită de derogare/întârzierea la transmitere |
Prima transmitere în |
11 |
Toate variabilele |
S.13 – Administrațiile publice S.1311 – Administrația centrală S.1313 – Administrațiile locale S.1314 – Fonduri de securitate socială, Toate diviziunile COFOG |
1995-1998 |
2020 |
26 |
AN.211 – 20. Terenuri |
S.14 + S.15 – Gospodării ale populației + Instituții fără scop lucrativ în serviciul gospodăriilor populației |
1995-2014 |
2018 |
27 |
Toate variabilele |
S.13 – Administrațiile publice S.1311 – Administrația centrală S.1313 – Administrațiile locale S.1314 – Fonduri de securitate socială, inclusiv informații în contrapartidă pentru toate sectoarele |
1999T1-2003T4 |
2020 |
Țara: Slovacia
Tabel |
Cod și variabilă |
Descriere detaliată a derogării |
Perioada acoperită de derogare/întârzierea la transmitere |
Prima transmitere în |
5 |
P.3 – 1. Cheltuieli pentru consumul final pe destinații (gospodăriile populației) |
P102 – Învățământ secundar și P103 – Învățământ postsecundar și neterțiar, prețuri curente și prețurile anului precedent și volume înlănțuite |
1995-2017 |
2019 |
11 |
Toate variabilele |
S.13 – Administrațiile publice S.1311 – Administrația centrală S.1313 – Administrațiile locale S.1314 – Fonduri de securitate socială, Toate grupurile COFOG |
2001-2002 |
2019 |
20 |
Toate variabilele |
Economie totală și defalcarea A*21, cheltuieli curente de înlocuire și cheltuielile anului precedent de înlocuire |
2000-2003 |
2019 |
26 |
AN.11 + AN.12 – 2. Active fixe + Stocuri AN.1121 – 6. Clădiri, altele decât locuințe AN.1122 – 7. Alte construcții civile AN.12 – 16. Stocuri |
Toate sectoarele |
2012-2016 |
2019 |
26 |
AN.11 – 3. Active fixe AN.112 – 5. Alte clădiri și construcții civile AN.113 + AN.114 – 8. Mașini și echipamente + Sisteme de armament AN.115 – 9. Resurse biologice cultivate AN.117 – 10. Drepturi de proprietate intelectuală |
Toate sectoarele (dacă este obligatoriu) |
2000-2017 |
2019 |
26 |
AN.211 – 20. Terenuri |
S.14 + S.15: Gospodării ale populației și instituții fără scop lucrativ în serviciul gospodăriilor populației |
1995-2016 |
2019 |
Țara: Finlanda
Tabel |
Cod și variabilă |
Descriere detaliată a derogării |
Perioada acoperită de derogare/întârzierea la transmitere |
Prima transmitere în |
1Q |
Toate variabilele |
Tabel complet cu toate defalcările/detaliile (obligatorii) |
Transmitere la t + 65 de zile |
2020 |
1A |
Toate variabilele |
Tabel complet inclusiv toate defalcările/detaliile (obligatorii), transmitere la t + 2 luni |
Transmitere la t + 65 de zile |
2020 |
Țara: Suedia
Tabel |
Cod și variabilă |
Descriere detaliată a derogării |
Perioada acoperită de derogare/întârzierea la transmitere |
Prima transmitere în |
1Q |
P.6 – 10. Exporturi de bunuri (FOB) și servicii P.7 – 11. Importuri de bunuri (FOB) și servicii |
Defalcarea P6/P7 (dacă este obligatorie) în S.2I statele membre a căror monedă este euro, Banca Centrală Europeană și alte instituții și organisme ale zonei euro și S.21-S.2I statele membre a căror monedă nu este euro și instituțiile și organismele Uniunii Europene (cu excepția Băncii Centrale Europene și a altor instituții și organisme ale zonei euro), prețuri curente și prețuri din anii precedenți și volume înlănțuite, serii de date neajustate și ajustate sezonier (a se furniza defalcarea P6/P7, excluzând informațiile privind zona euro/instituțiile și organismele Uniunii Europene, până la expirarea derogării) |
1995T1-2019T4 |
2020 |
1Q |
D.1 – 17. Remunerarea salariaților din unitățile de producție rezidente și remunerarea salariaților rezidenți D.11 – 17. a) Salarii D.12 – 17. b) Cotizații sociale ale angajatorilor |
Defalcarea A*10 a remunerării salariaților rezidenți, prețuri curente, date neajustate și ajustate sezonier (a se furniza, excluzând remunerarea salariaților din străinătate, până la expirarea derogării) |
1995T1-2019T4 |
2020 |
1Q |
EMP – 16. b) Gradul de ocupare în unitățile de producție rezidente (mii de persoane angajate, mii de ore lucrate și mii de locuri de muncă) și ocuparea forței de muncă de către rezidenți (mii de persoane) ESE – 16. c) Lucrători care desfășoară activități independente EEM – 16. d) Salariați |
Economie totală și defalcarea A*10 a gradului de ocupare a forței de muncă, mii de persoane și mii de ore de lucru, date neajustate și ajustate sezonier (a se furniza, excluzând forța de muncă din străinătate, până la expirarea derogării) |
1995T1-2019T4 |
2020 |
1A |
P.6 – 10. Exporturi de bunuri (FOB) și servicii P.7 – 11. Importuri de bunuri (FOB) și servicii |
Defalcarea P6/P7 (dacă este obligatorie) în S.2I statele membre a căror monedă este euro, Banca Centrală Europeană și alte instituții și organisme ale zonei euro și S.21-S.2I statele membre a căror monedă nu este euro și instituțiile și organismele Uniunii Europene (cu excepția Băncii Centrale Europene și a altor instituții și organisme ale zonei euro), prețuri curente și prețuri din anii precedenți și volume înlănțuite (a se furniza defalcarea P6/P7 excluzând informațiile privind zona euro/instituțiile și organismele Uniunii Europene, până la expirarea derogării) |
1995-2018 |
2020 |
1A |
D.1 – 17. Remunerarea salariaților din unitățile de producție rezidente și remunerarea salariaților rezidenți D.11 – 17. a) Salarii D.12 – 17. b) Cotizații sociale ale angajatorilor |
Defalcarea A*10 a remunerării salariaților rezidenți, prețuri curente, date neajustate și ajustate sezonier (a se furniza, excluzând remunerarea salariaților din străinătate, până la expirarea derogării) |
1995-2018 |
2020 |
1A |
EMP – 16. b) Gradul de ocupare în unitățile de producție rezidente (mii de persoane angajate, mii de ore lucrate și mii de locuri de muncă) și ocuparea forței de muncă de către rezidenți (mii de persoane) ESE – 16. c) Lucrători care desfășoară activități independente EEM – 16. d) Salariați |
Economie totală și defalcarea A*10 a gradului de ocupare a forței de muncă, mii de persoane și mii de ore de lucru, date neajustate și ajustate sezonier (a se furniza, excluzând forța de muncă din străinătate, până la expirarea derogării) |
1995-2018 |
2020 |
3 |
P.1 – 1. Producția în prețuri de bază, pe ramuri de activitate P.2 – 2. Consumul intermediar în prețuri de achiziție, pe ramuri de activitate B.2n + B.3n – 5. Excedentul net de exploatare și venitul mixt net D.29–D.39 – 6. Alte impozite pe producție minus alte subvenții pe producție |
Economie totală și defalcarea A*21, prețuri curente, transmitere la t + 9 luni |
Transmitere la t + 21 de luni |
2020 |
9 |
D.61SC – Tarife pentru serviciile prestate de sistemul de asigurări sociale D.614 – Cotizații sociale suplimentare ale gospodăriilor |
S.212 Instituții și organisme ale UE |
2012-2018 |
2020 |
15 |
P7 – Importuri de bunuri și servicii |
Defalcarea P7 pe S.2I State membre a căror monedă este euro, Banca Centrală Europeană și alte instituții și organisme ale zonei euro și S.21-S.2I State membre a căror monedă nu este euro și instituții și organisme ale Uniunii Europene (cu excepția Băncii Centrale Europene și a altor instituții și organisme ale zonei euro) prin defalcare CPA P*64, prețuri curente și prețurile anului precedent (dacă este obligatoriu) (a se furniza, excluzând informațiile privind zona euro/instituțiile și organismele Uniunii Europene, până la expirarea derogării) |
2010-2016 |
2020 |
15 |
Toate variabilele |
Defalcare pe ramuri de activitate/produse 36, 37-39 (a se furniza ca suma dintre 36-37 și 38-39 până la expirarea derogării), Defalcare pe ramuri de activitate/produse 45, 46, 47 (a se furniza ca suma dintre 45-47 până la expirarea derogării), prețuri curente și prețurile anului precedent (dacă este obligatoriu) |
2010-2016 |
2020 |
16 |
P6 – Exporturi de bunuri și servicii |
Defalcarea P6 pe S.2I State membre a căror monedă este euro, Banca Centrală Europeană și alte instituții și organisme ale zonei euro și S.21-S.2I State membre a căror monedă nu este euro și instituții și organisme ale Uniunii Europene (cu excepția Băncii Centrale Europene și a altor instituții și organisme ale zonei euro) prin defalcare CPA P*64, prețuri curente și prețurile anului precedent (dacă este obligatoriu) (a se furniza, excluzând informațiile privind zona euro/instituțiile și organismele Uniunii Europene, până la expirarea derogării) |
2010-2016 |
2020 |
16 |
Toate variabilele |
Defalcare pe ramuri de activitate/produse 36, 37-39 (a se furniza ca suma dintre 36-37 și 38-39 până la expirarea derogării), Defalcare pe ramuri de activitate/produse 45, 46, 47 (a se furniza ca suma dintre 45-47 până la expirarea derogării), prețuri curente și prețurile anului precedent (dacă este obligatoriu) |
2010-2016 |
2020 |
16 |
B2A3N – Excedentul net de exploatare și venitul mixt net B2A3G – Excedentul brut de exploatare și venitul mixt brut |
Defalcare prin defalcare A*64 NACE, prețuri curente |
2010-2016 |
2020 |
17 |
P6 – Exporturi de bunuri și servicii P7 – Importuri de bunuri și servicii |
Defalcarea P6/P7 pe S.2I state membre a căror monedă este euro, Banca Centrală Europeană și alte instituții și organisme ale zonei euro și S.21-S.2I State membre a căror monedă nu este euro și instituții și organisme ale Uniunii Europene (cu excepția Băncii Centrale Europene și a altor instituții și organisme ale zonei euro) prin defalcare CPA P*64, prețuri curente (a se furniza, excluzând informațiile privind zona euro/instituțiile și organismele Uniunii Europene, până la expirarea derogării) |
2010, 2015 |
2020 |
17 |
Toate variabilele |
Defalcare pe produse 36, 37-39 (a se furniza ca suma dintre 36-37 și 38-39 până la expirarea derogării), Defalcare pe produse 45, 46, 47 (a se furniza ca suma dintre 45-47 până la expirarea derogării), prețuri curente |
2010, 2015 |
2020 |
17 |
B2A3N – Excedentul net de exploatare și venitul mixt net B2A3G – Excedentul brut de exploatare și venitul mixt brut |
Defalcare prin P*64 CPA, prețuri curente |
2010, 2015 |
2020 |
20 |
AN.11g 1. Active fixe, brut; AN.111g 2. Locuințe, brut; AN.112g 3. Alte clădiri și construcții civile, brut; AN.113g + AN.114g 4. Mașini și echipamente + sisteme de armament, brut; AN.1131g 5. Echipamente de transport, brute; AN.1132g 6. Echipament TIC, brut; AN.11321g 7. Echipamente hardware, brut; AN.11322g 8. Echipament de telecomunicații, brut; AN.1139g + AN.114g – 9. Alte mașini și echipamente + sisteme de armament, brut; AN.115g – 10. Resurse biologice cultivate, brut; AN.117g 11. Drepturi de proprietate intelectuală, brut; AN.1173g 12. Software și baze de date, brut |
Economie totală și defalcarea A*21 NACE, cheltuieli curente de înlocuire și cheltuielile anului precedent de înlocuire |
2000-2017 |
2020 |
Țara: Regatul Unit
Tabel |
Cod și variabilă |
Descriere detaliată a derogării |
Perioada acoperită de derogare/întârzierea la transmitere |
Prima transmitere în |
26 |
Toate variabilele |
Toate sectoarele (date privind economia totală și sectoarele instituționale în AN.1, AN.11, AN.11 + 12, AN.111, AN.112, AN.1121, AN.1122, AN.113 + AN.114, AN.115, inclusiv metadate, a se furniza, raportat la calitatea redusă, până la expirarea derogării) |
1995-2014 |
2018 |