This document is an excerpt from the EUR-Lex website
Document 02012R1025-20230709
Regulation (EU) No 1025/2012 of the European Parliament and of the Council of 25 October 2012 on European standardisation, amending Council Directives 89/686/EEC and 93/15/EEC and Directives 94/9/EC, 94/25/EC, 95/16/EC, 97/23/EC, 98/34/EC, 2004/22/EC, 2007/23/EC, 2009/23/EC and 2009/105/EC of the European Parliament and of the Council and repealing Council Decision 87/95/EEC and Decision No 1673/2006/EC of the European Parliament and of the Council (Text with EEA relevance)Text with EEA relevance
Consolidated text: Regulamentul (UE) nr. 1025/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 octombrie 2012 privind standardizarea europeană, de modificare a Directivelor 89/686/CEE și 93/15/CEE ale Consiliului și a Directivelor 94/9/CE, 94/25/CE, 95/16/CE, 97/23/CE, 98/34/CE, 2004/22/CE, 2007/23/CE, 2009/23/CE și 2009/105/CE ale Parlamentului European și ale Consiliului și de abrogare a Deciziei 87/95/CEE a Consiliului și a Deciziei nr. 1673/2006/CE a Parlamentului European și a Consiliului (Text cu relevanță pentru SEE)Text cu relevanță pentru SEE
Regulamentul (UE) nr. 1025/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 octombrie 2012 privind standardizarea europeană, de modificare a Directivelor 89/686/CEE și 93/15/CEE ale Consiliului și a Directivelor 94/9/CE, 94/25/CE, 95/16/CE, 97/23/CE, 98/34/CE, 2004/22/CE, 2007/23/CE, 2009/23/CE și 2009/105/CE ale Parlamentului European și ale Consiliului și de abrogare a Deciziei 87/95/CEE a Consiliului și a Deciziei nr. 1673/2006/CE a Parlamentului European și a Consiliului (Text cu relevanță pentru SEE)Text cu relevanță pentru SEE
Acest text consolidat nu poate include următoarele modificări:
Act de modificare | Tipul de modificarea | Subdviziunea vizată | Data intrării în vigoare |
---|---|---|---|
32023R0988 | modificat prin | articol 11 alineat 3 | 13/12/2024 |
32023R0988 | modificat prin | articol 11 alineat 2 | 13/12/2024 |
32023R0988 | modificat prin | articol 11 alineat 1 | 13/12/2024 |
32023R0988 | modificat prin | articol 10 alineat 7 | 13/12/2024 |
02012R1025 — RO — 09.07.2023 — 002.001
Acest document are doar scop informativ și nu produce efecte juridice. Instituțiile Uniunii nu își asumă răspunderea pentru conținutul său. Versiunile autentice ale actelor relevante, inclusiv preambulul acestora, sunt cele publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene și disponibile pe site-ul EUR-Lex. Aceste texte oficiale pot fi consultate accesând linkurile integrate în prezentul document.
REGULAMENTUL (UE) NR. 1025/2012 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI din 25 octombrie 2012 privind standardizarea europeană, de modificare a Directivelor 89/686/CEE și 93/15/CEE ale Consiliului și a Directivelor 94/9/CE, 94/25/CE, 95/16/CE, 97/23/CE, 98/34/CE, 2004/22/CE, 2007/23/CE, 2009/23/CE și 2009/105/CE ale Parlamentului European și ale Consiliului și de abrogare a Deciziei 87/95/CEE a Consiliului și a Deciziei nr. 1673/2006/CE a Parlamentului European și a Consiliului (Text cu relevanță pentru SEE) (JO L 316 14.11.2012, p. 12) |
Astfel cum a fost modificat prin:
|
|
Jurnalul Oficial |
||
NR. |
Pagina |
Data |
||
DIRECTIVA 2014/28/UE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI din 26 februarie 2014 |
L 96 |
1 |
29.3.2014 |
|
DIRECTIVA 2014/29/UE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI din 26 februarie 2014 |
L 96 |
45 |
29.3.2014 |
|
DIRECTIVA 2014/31/UE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI din 26 februarie 2014 |
L 96 |
107 |
29.3.2014 |
|
DIRECTIVA 2014/32/UE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI din 26 februarie 2014 |
L 96 |
149 |
29.3.2014 |
|
DIRECTIVA 2014/33/UE a PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI din 26 februarie 2014 |
L 96 |
251 |
29.3.2014 |
|
DIRECTIVA 2014/34/UE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI din 26 februarie 2014 |
L 96 |
309 |
29.3.2014 |
|
DIRECTIVA (UE) 2015/1535 A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI din 9 septembrie 2015 |
L 241 |
1 |
17.9.2015 |
|
REGULAMENTUL (UE) 2022/2480 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI din 14 decembrie 2022 |
L 323 |
1 |
19.12.2022 |
REGULAMENTUL (UE) NR. 1025/2012 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI
din 25 octombrie 2012
privind standardizarea europeană, de modificare a Directivelor 89/686/CEE și 93/15/CEE ale Consiliului și a Directivelor 94/9/CE, 94/25/CE, 95/16/CE, 97/23/CE, 98/34/CE, 2004/22/CE, 2007/23/CE, 2009/23/CE și 2009/105/CE ale Parlamentului European și ale Consiliului și de abrogare a Deciziei 87/95/CEE a Consiliului și a Deciziei nr. 1673/2006/CE a Parlamentului European și a Consiliului
(Text cu relevanță pentru SEE)
CAPITOLUL I
DISPOZIȚII GENERALE
Articolul 1
Obiect
Prezentul regulament stabilește norme în ceea ce privește cooperarea dintre organizațiile de standardizare europene, organismele de standardizare naționale, statele membre și Comisie, elaborarea de standarde europene și de documente de standardizare europeană pentru produse și pentru servicii, în sprijinul politicilor și legislației Uniunii, identificarea specificațiilor tehnice TIC care pot fi utilizate drept referințe, finanțarea standardizării europene și participarea părților interesate la standardizarea europeană.
Articolul 2
Definiții
În sensul prezentului regulament, se aplică următoarele definiții:
„standard” înseamnă o specificație tehnică, adoptată de un organism de standardizare recunoscut, pentru aplicare repetată sau continuă, a cărei respectare nu este obligatorie și poate fi unul dintre următoarele:
„standard internațional” înseamnă un standard adoptat de un organism de standardizare internațional;
„standard european” înseamnă un standard adoptat de o organizație de standardizare europeană;
„standard armonizat” înseamnă un standard european adoptat pe baza unei solicitări din partea Comisiei pentru aplicarea legislației de armonizare a Uniunii;
„standard național” înseamnă un standard adoptat de un organism de standardizare național;
„document de standardizare europeană” înseamnă orice specificație tehnică alta decât un standard european, adoptată de o organizație de standardizare europeană pentru aplicare repetată sau continuă și a cărei respectare nu este obligatorie;
„proiect de standard” înseamnă un document conținând specificațiile tehnice referitoare la un subiect dat, care este avut în vedere pentru adoptare în conformitate cu procedura de standardizare relevantă, textul fiind cel rezultat din lucrările pregătitoare și distribuit sale în vederea observațiilor sau examinării publice;
„specificație tehnică” înseamnă un document în care sunt prevăzute cerințele tehnice pe care trebuie să le îndeplinească un produs, un proces, un serviciu sau un sistem și care stabilește unul sau mai multe dintre următoarele aspecte:
caracteristici necesare ale unui produs, inclusiv nivelurile de calitate, performanță, interoperabilitate, protecție a mediului, sănătate, siguranță sau dimensiuni, precum și cerințele aplicabile produsului în ceea ce privește denumirea sub care este vândut, terminologia, simbolurile, încercările și metodele de încercare, ambalarea, marcarea sau etichetarea și procedurile de evaluare a conformității;
metode și procese de producție utilizate în ceea ce privește produsele agricole astfel cum sunt definite la articolul 38 alineatul (1) din TFUE, produsele destinate consumului uman și animal și produsele medicamentoase, precum și metodele și procesele de producție aferente altor produse, în cazul în care au un efect asupra caracteristicilor acestora;
caracteristici necesare ale unui serviciu, inclusiv nivelurile de calitate, performanță, interoperabilitate, protecție a mediului, sănătate publică sau siguranță, precum și cerințe aplicabile furnizorului în ceea ce privește informațiile care trebuie puse la dispoziția beneficiarului astfel cum se specifică la articolul 22 alineatele (1)-(3) din Directiva 2006/123/CE;
metode și criterii de evaluare a performanței produselor de construcție, astfel cum sunt definite la articolul 2 punctul 1 din Regulamentul (UE) nr. 305/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 martie 2011 de stabilire a unor condiții armonizate pentru comercializarea produselor pentru construcții ( 1 ), în legătură cu caracteristicile esențiale ale acestora;
„specificație tehnică TIC” înseamnă o specificație tehnică din domeniul tehnologiilor informației și comunicațiilor;
„produs” înseamnă orice produs fabricat industrial și orice produs agricol, inclusiv produsele de pescărie;
„serviciu” înseamnă orice activitate economică independentă, prestată în mod obișnuit în schimbul unei remunerații, astfel cum este definită la articolul 57 din TFUE;
„organizație de standardizare europeană” înseamnă o organizație prevăzută în lista din anexa I;
„organism de standardizare internațional” înseamnă Organizația Internațională de Standardizare (ISO), Comisia Electrotehnică Internațională (IEC) și Uniunea Internațională a Telecomunicațiilor (ITU);
„organism de standardizare național” înseamnă un organism notificat Comisiei de către un stat membru în conformitate cu articolul 27 din prezentul regulament.
CAPITOLUL II
TRANSPARENȚĂ ȘI PARTICIPAREA PĂRȚILOR INTERESATE
Articolul 3
Transparența programelor de lucru ale organismelor de standardizare
Pentru fiecare standard și pentru fiecare document de standardizare europeană, programul de lucru indică:
obiectul;
stadiul procesului de elaborare a standardelor și a documentelor de standardizare europeană;
referințele oricăror standarde internaționale utilizate ca bază.
Articolul 4
Transparența standardelor
Organismele de standardizare naționale asigură:
accesul la proiectele de standarde naționale în așa fel încât toate părțile relevante, în special cele stabilite în alte state membre să aibă posibilitatea de a prezenta observații;
posibilitatea altor organisme de standardizare naționale de a se implica pasiv sau activ, prin trimiterea unui observator, în activitățile planificate.
Articolul 5
Participarea părților interesate la standardizarea europeană
Organizațiile de standardizare europene încurajează și facilitează reprezentarea corespunzătoare și participarea efectivă a tuturor părților interesante relevante, inclusiv a IMM-urilor, a organizațiilor de protecție a consumatorilor și a părților interesate din domeniul protecției mediului și din cadrul societății la activitățile lor de standardizare. Acest lucru se realizează în special prin încurajarea și facilitarea acestei reprezentări și participări prin organizațiile europene ale părților interesate care primesc finanțare din partea Uniunii în conformitate cu prezentul regulament, la nivelul elaborării politicilor și în următoarele stadii ale elaborării standardelor europene sau ale documentelor de standardizare europeană:
propunerea și acceptarea noilor teme de lucru;
discuțiile de ordin tehnic pe marginea propunerilor;
prezentarea observațiilor privind proiectele;
revizuirea standardelor europene sau a documentelor de standardizare europeană existente;
difuzarea de informații și sensibilizarea cu privire la standardele sau la documentele de standardizare europeană adoptate.
Articolul 6
Accesul IMM-urilor la standarde
Organismele de standardizare naționale încurajează și facilitează accesul IMM-urilor la standarde și la procesele de elaborare a standardelor pentru a asigura un nivel mai ridicat de participare în cadrul sistemului de standardizare, de exemplu prin:
identificarea, în programele lor anuale de lucru, a proiectelor de standardizare care prezintă un interes deosebit pentru IMM-uri;
acordarea accesului la activitățile de standardizare, fără a obliga IMM-urile să devină membre ale unui organism de standardizare național;
asigurarea participării gratuite sau la tarife speciale la activitățile de standardizare;
asigurarea accesului gratuit la proiectele de standarde;
punerea la dispoziție cu titlu gratuit pe site-urile lor de internet a rezumatelor standardelor;
aplicarea unor tarife speciale pentru furnizarea de standarde sau furnizarea de pachete de standarde la un preț redus.
Articolul 7
Participarea autorităților publice la procesul de standardizare europeană
Statele membre încurajează, dacă este cazul, participarea autorităților publice, inclusiv a autorităților de supraveghere a pieței, la activitățile de standardizare naționale ce vizează elaborarea sau revizuirea unor standarde solicitată de Comisie în conformitate cu articolul 10.
CAPITOLUL III
STANDARDELE EUROPENE ȘI DOCUMENTELE DE STANDARDIZARE EUROPEANĂ ÎN SPRIJINUL POLITICILOR ȘI LEGISLAȚIEI UNIUNII
Articolul 8
Programul de lucru anual al Uniunii în legătură cu activitatea de standardizare europeană
Articolul 9
Cooperarea cu facilitățile de cercetare
Facilitățile de cercetare ale Comisiei contribuie la elaborarea programului de lucru anual al Uniunii referitor la activitatea de standardizare europeană menționat la articolul 8 și participă la activitățile organizațiilor de standardizare europene prin contribuții științifice în domeniile lor de competență, pentru a asigura faptul că standardele europene țin cont de competitivitatea economică și de nevoile sociale precum sustenabilitatea ecologică și preocupările în materie de siguranță și de securitate.
Articolul 10
Solicitările de standardizare adresate organizațiilor de standardizare europene
Fără a aduce atingere altor avize consultative, fiecare organizație de standardizare europeană se asigură că următoarele decizii privind standardele europene și documentele de standardizare europeană menționate la alineatul (1) sunt luate exclusiv de reprezentanți ai organismelor de standardizare naționale din cadrul organismului decizional competent al organizației respective:
deciziile privind acceptarea și refuzul cererilor de standardizare;
deciziile privind acceptarea noilor teme de lucru care sunt necesare pentru îndeplinirea cererii de standardizare; și
deciziile privind adoptarea, revizuirea și anularea standardelor europene sau a documentelor de standardizare europeană.
Articolul 11
Obiecțiile formale asupra standardelor armonizate
Atunci când un stat membru sau Parlamentul European consideră că un standard armonizat nu satisface în întregime cerințele pe care le vizează și care sunt stabilite în legislația de armonizare relevantă a Uniunii, instituția care formulează obiecția informează Comisia în acest sens, prezentând o explicație detaliată, iar Comisia decide, după consultarea comitetului instituit prin actul legislativ de armonizare aplicabil al Uniunii, în cazul în care acest comitet există, sau după consultarea sub alte forme a experților de la nivel sectorial, următoarele:
să publice, să nu publice sau să publice parțial referințele la standardul armonizat respectiv în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene;
să mențină sau să mențină parțial referințele la standardul armonizat respectiv în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene sau să le retragă din acesta.
Articolul 12
Notificarea organizațiilor părților interesate
Comisia instituie un sistem de notificare a tuturor părților interesate, inclusiv a organizațiilor de standardizare europene și a organizațiilor părților interesate care primesc finanțare din partea Uniunii în conformitate cu prezentul regulament pentru a asigura o consultare adecvată și relevanța pentru piață înainte de:
a adopta programul de lucru anual al Uniunii referitor la activitatea de standardizare europeană menționat la articolul 8 alineatul (1);
a adopta solicitările de standardizare menționate la articolul 10;
a lua o decizie privind obiecțiile asupra standardelor armonizate, în conformitate cu articolul 11 alineatul (1);
a lua o decizie privind identificarea specificațiilor tehnice TIC menționate la articolul 13;
a adopta actele delegate menționate la articolul 20.
CAPITOLUL IV
SPECIFICAȚIILE TEHNICE TIC
Articolul 13
Identificarea specificațiilor tehnice TIC care pot fi utilizate drept referințe
Articolul 14
Utilizarea specificațiilor tehnice TIC în domeniul achizițiilor publice
Specificațiile tehnice TIC menționate la articolul 13 din prezentul regulament constituie specificații tehnice comune menționate în Directivele 2004/17/CE, 2004/18/CE și 2009/81/CE și în Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2342/2002.
CAPITOLUL V
FINANȚAREA STANDARDIZĂRII EUROPENE
Articolul 15
Finanțarea de către Uniune a organizațiilor de standardizare
Finanțarea de la bugetul Uniunii poate fi acordată organizațiilor de standardizare europene pentru următoarele activități de standardizare:
elaborarea și revizuirea standardelor europene și a documentelor de standardizare europeană care sunt necesare și adecvate pentru a veni în sprijinul legislației și politicilor Uniunii;
verificarea calității și conformității standardelor europene sau a documentelor de standardizare europeană cu legislația și politicile Uniunii;
efectuarea lucrărilor preliminare sau auxiliare în legătură cu standardizarea europeană, inclusiv studiile, activitățile de cooperare, inclusiv de cooperare internațională, seminarele, evaluările, analizele comparative, activitățile de cercetare, lucrările de laborator, testele inter-laboratoare, activitatea de evaluare a conformității și măsurile luate pentru a asigura diminuarea perioadelor necesare pentru elaborarea și revizuirea standardelor europene sau a documentelor de standardizare europeană, fără a aduce atingere principiilor fundamentale, în special în ceea ce privește deschiderea, calitatea, transparența și consensul în rândul tuturor părților interesate;
activitățile secretariatelor centrale ale organizațiilor de standardizare europene, inclusiv elaborarea politicilor, coordonarea activităților de standardizare, prelucrarea activităților tehnice și furnizarea de informații părților interesate;
traducerea standardelor europene sau a documentelor de standardizare europeană utilizate în sprijinul legislației și politicilor Uniunii în limbile oficiale ale Uniunii altele decât limbile de lucru ale organizațiilor de standardizare europene sau, în cazurile justificate în mod corespunzător, în alte limbi decât limbile oficiale ale Uniunii;
elaborarea de documente informative pentru a explica, interpreta și simplifica standardele europene sau documentele de standardizare europeană, inclusiv elaborarea de ghiduri pentru utilizatori, rezumate ale standardelor, informații privind bunele practici și acțiuni pentru creșterea gradului de conștientizare, precum și de strategii și programe de formare;
activitățile care au ca scop derularea de programe de asistență tehnică și cooperare cu țări terțe, precum și promovarea și consolidarea sistemului de standardizare europeană și a standardelor europene și a documentelor de standardizare europeană în rândul părților interesate din Uniune și de la nivel internațional.
Finanțarea de la bugetul Uniunii poate fi, de asemenea, acordată:
organismelor de standardizare naționale pentru activitățile de standardizare menționate la alineatul (1), pe care le întreprind în comun cu organizațiile de standardizare europene;
altor organisme cărora li s-a încredințat sarcina de a contribui la activitățile menționate la alineatul (1) litera (a) sau desfășurarea activităților menționate la alineatul (1) literele (c) și (g), în cooperare cu organizațiile de standardizare europene.
Articolul 16
Finanțarea altor organizații europene de către Uniune
Organizațiile europene ale părților interesate care îndeplinesc criteriile prevăzute în anexa III la prezentul regulament pot primi finanțare de la bugetul Uniunii pentru următoarele activități:
funcționarea acestor organizații și a activităților pe care le desfășoară, legate de standardizarea europeană și internațională, inclusiv prelucrarea lucrărilor tehnice și furnizarea de informații membrilor și altor părți interesate;
furnizarea de expertiză juridică și tehnică, inclusiv de studii, în legătură cu evaluarea necesității și elaborarea standardelor europene și a documentelor de standardizare europeană și cu formarea experților;
participarea la lucrările tehnice în ceea ce privește elaborarea și revizuirea standardelor europene și a documentelor de standardizare europeană, care este necesară și adecvată în sprijinul legislației și politicilor Uniunii;
promovarea standardelor europene și a documentelor de standardizare europeană, precum și a informațiilor referitoare la standarde și utilizarea acestora în rândul părților interesate, inclusiv al IMM-urilor și consumatorilor.
Articolul 17
Modalități de finanțare
Finanțarea de la bugetul Uniunii se acordă sub formă de:
subvenții fără cerere de oferte sau contracte în urma procedurilor de achiziții publice, următoarelor entități:
organizațiilor de standardizare europene și organismelor de standardizare naționale, pentru desfășurarea activităților menționate la articolul 15 alineatul (1);
organismelor identificate printr-un act de bază, în sensul articolului 49 din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1605/2002 pentru a desfășura, în colaborare cu organizațiile de standardizare europene activitățile menționate la articolul 15 alineatul (1) litera (c) din prezentul regulament;
subvenții în urma unei cereri de oferte sau contracte în urma procedurilor de achiziții publice, acordate altor organisme menționate la articolul 15 alineatul (2) litera (b):
pentru a contribui la elaborarea și revizuirea standardelor europene sau a documentelor de standardizare europeană menționate la articolul 15 alineatul (1) litera (a);
pentru a desfășura activitățile preliminare sau auxiliare menționate la articolul 15 alineatul (1) litera (c);
pentru a desfășura activitățile menționate la articolul 15 alineatul (1) litera (g).
subvenții în urma unei cereri de oferte acordate organizațiilor europene ale părților interesate care îndeplinesc criteriile prevăzute în anexa III la prezentul regulament pentru desfășurarea activităților menționate la articolul 16.
Activitățile organismelor menționate la alineatul (1) pot fi finanțate prin:
subvenții pentru acțiuni;
subvenții de funcționare pentru organizațiile de standardizare europene și organizațiile europene ale părților interesate care îndeplinesc criteriile prevăzute în anexa III la prezentul regulament, în conformitate cu dispozițiile stabilite în Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1605/2002. În cazul reînnoirii, subvențiile de funcționare nu sunt diminuate în mod automat.
Cu excepția unor cazuri justificate în mod corespunzător, subvențiile acordate pentru activitățile de standardizare menționate la articolul 15 alineatul (1) literele (a) și (b) iau forma unor sume forfetare și, în cazul activităților de standardizare menționate la articolul 15 alineatul (1) litera (a), acestea sunt plătibile în condițiile în care:
standardele europene sau documentele de standardizare europeană solicitate de Comisie în conformitate cu articolul 10 se adoptă sau se revizuiesc în cursul unei perioade care nu depășește perioada specificată în solicitarea menționată la articolul respectiv;
IMM-urile, organizațiile pentru protecția consumatorilor și părțile interesate din domeniul protecției mediului și din cadrul societății sunt reprezentate în mod corespunzător și pot participa în cadrul activităților de standardizare europeană, astfel cum se menționează la articolul 5 alineatul (1).
Articolul 18
Gestionare
Creditele stabilite de autoritatea bugetară pentru finanțarea activităților de standardizare pot cuprinde, de asemenea, cheltuielile administrative legate de pregătire, monitorizare, inspecție, auditare și evaluare, care sunt direct necesare în scopul punerii în aplicare a articolelor 15, 16 și 17, inclusiv studii, reuniuni, informări și activități de publicare, cheltuieli legate de rețele informatice pentru schimbul de informații și orice alte cheltuieli în legătură cu asistența administrativă și tehnică pe care Comisia le poate utiliza pentru activitățile de standardizare.
Articolul 19
Protejarea intereselor financiare ale Uniunii
CAPITOLUL VI
ACTELE DELEGATE, COMITETUL ȘI RAPORTAREA
Articolul 20
Actele delegate
Comisia este autorizată să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 21 cu privire la modificarea anexelor în scopul:
actualizării listei organizațiilor de standardizare europene stabilite în anexa I pentru a ține cont de modificarea denumirii sau a structurii acestora;
adaptării criteriilor pentru organizațiile europene ale părților interesate care îndeplinesc criteriile prevăzute în anexa III la prezentul regulament, la evoluțiile ulterioare în ceea ce privește natura non-profit și reprezentativitatea acestora. Aceste adaptări nu pot avea drept efect crearea unor criterii noi sau abandonarea unor criterii existente sau a unei categorii de organizații.
Articolul 21
Exercitarea delegării de competențe
Articolul 22
Procedura de comitet
Articolul 23
Colaborarea comitetului cu organizațiile de standardizare și părțile interesate
Comitetul prevăzut la articolul 22 alineatul (1) lucrează în colaborare cu organizațiile de standardizare europene și cu organizațiile europene ale părților interesate care primesc finanțare din partea Uniunii în conformitate cu prezentul regulament.
Articolul 24
Rapoarte
Organizațiile de standardizare europene transmit Comisiei un raport anual privind punerea în aplicare a prezentului regulament. Acest raport conține informații detaliate cu privire la următoarele:
aplicarea articolelor 4, 5, 10, 15 și 17;
reprezentarea IMM-urilor, a organizațiilor de protecție a consumatorilor și a părților interesate din domeniul protecției mediului și din cadrul societății în cadrul organismelor de standardizare naționale;
reprezentarea IMM-urilor pe baza rapoartelor anuale menționate la articolul 6 alineatul (3);
utilizarea TIC în cadrul sistemului de standardizare.
cooperarea dintre organismele de standardizare naționale și organizațiile de standardizare europene.
Articolul 25
Revizuire
Până la 2 ianuarie 2015 Comisia evaluează impactul procedurii stabilite la articolul 10 din prezentul regulament asupra calendarului de emitere a solicitărilor de standardizare. Comisia își prezintă concluziile într-un raport adresat Parlamentului European și Consiliului. Raportul este însoțit, dacă este cazul, de o propunere legislativă în vederea modificării prezentului regulament.
CAPITOLUL VII
DISPOZIȚII FINALE
Articolul 26
Modificări
Următoarele dispoziții se elimină:
articolul 6 alineatul (1) din Directiva 89/686/CEE;
▼M1 —————
▼M6 —————
articolul 6 alineatul (1) din Directiva 94/25/CE;
articolul 6 alineatul (1) din Directiva 95/16/CE;
articolul 6 din Directiva 97/23/CE;
▼M4 —————
articolul 8 alineatul (4) din Directiva 2007/23/CE;
▼M5 —————
▼M2 —————
Trimiterile la dispozițiile eliminate se interpretează ca trimiteri la articolul 11 din prezentul regulament.
▼M7 —————
Articolul 27
Organisme de standardizare naționale
Statele membre informează Comisia cu privire la organismele lor de standardizare.
Comisia publică o listă a organismelor de standardizare naționale și toate actualizările listei respective în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Articolul 28
Dispoziții tranzitorii
În actele Uniunii care prevăd prezumția de conformitate cu cerințele esențiale prin aplicarea standardelor armonizate adoptate în conformitate cu Directiva 98/34/CE, trimiterile la Directiva 98/34/CE se interpretează ca trimiteri la prezentul regulament, cu excepția trimiterilor la comitet stabilite la articolul 5 din Directiva 98/34/CE în ceea ce privește reglementările tehnice.
Atunci când un act al Uniunii prevede o procedură de contestare a standardelor armonizate, articolul 11 din prezentul regulament nu se aplică actului respectiv.
Articolul 29
Abrogare
Decizia nr. 1673/2006/CE și Decizia 87/95/CEE se abrogă.
Trimiterile la deciziile abrogate se interpretează ca trimiteri la prezentul regulament și se citesc în conformitate cu tabelul de corespondență prevăzut în anexa IV la prezentul regulament.
Articolul 30
Intrarea în vigoare
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Se aplică de la 1 ianuarie 2013.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.
ANEXA I
ORGANIZAȚIILE DE STANDARDIZARE EUROPENE
1. |
CEN – Comitetul European de Standardizare |
2. |
Cenelec – Comitetul European de Standardizare în Electrotehnică |
3. |
ETSI – Institutul European de Standardizare în Telecomunicații |
ANEXA II
CERINȚE PENTRU IDENTIFICAREA SPECIFICAȚIILOR TEHNICE TIC
1. Specificațiile tehnice sunt acceptate pe piață și punerea lor în aplicare nu împiedică interoperabilitatea cu punerea în aplicare a standardelor europene sau internaționale existente. Acceptarea pe piață poate fi demonstrată prin exemple operaționale de punere în aplicare conformă de către diferiți furnizori.
2. Specificațiile tehnice sunt coerente deoarece nu sunt contradictorii în raport cu standardele europene, și anume vizează domenii în care adoptarea unor noi standarde europene nu este prevăzută pentru o perioadă rezonabilă de timp, în care standardele existente nu au fost încă acceptate pe piață sau în care aceste standarde au devenit inutilizabile, precum și domenii în care transpunerea specificațiilor tehnice în documente de standardizare europeană nu este prevăzută pentru o perioadă rezonabilă de timp.
3. Specificațiile tehnice au fost elaborate de un organism nonprofit care este o asociație profesională, industrială sau comercială sau orice altă organizație asociativă care, în domeniul său de competențe, elaborează specificații tehnice TIC și care nu este o organizație de standardizare europeană, națională sau internațională, prin procedee care îndeplinesc următoarele criterii:
deschidere:
specificațiile tehnice au fost elaborate pe baza adoptării unei decizii deschise, accesibile tuturor părților interesate de pe piața sau piețele vizate de specificațiile tehnice respective;
consens:
procesul decizional se bazează pe colaborare și consens și nu a favorizat în mod particular niciuna dintre părțile interesate. Prin „consens” se înțelege un acord general, caracterizat prin absența unei opoziții ferme privind aspecte importante din partea unui segment important de interese prezente și printr-o procedură care implică luarea în considerare a opiniilor tuturor părților interesate și aplanarea divergențelor. Consensul nu implică unanimitatea.
transparență:
toate informațiile privind discuțiile tehnice și adoptarea deciziilor au fost arhivate și identificate;
informațiile privind (noile) activități de standardizare au fost difuzate public și pe larg prin mijloace adecvate și accesibile;
s-a urmărit participarea tuturor categoriilor relevante de părți interesate pentru a se ajunge la un echilibru;
observațiile părților interesate au fost luate în considerare și au făcut obiectul unui răspuns.
4. Specificațiile tehnice îndeplinesc următoarele cerințe:
menținere: sprijinul permanent și menținerea specificațiilor publicate sunt garantate pe o perioadă lungă de timp;
disponibilitate: specificațiile sunt disponibile public spre a fi puse în aplicare și utilizate în condiții rezonabile (inclusiv în schimbul unei taxe rezonabile sau cu titlu gratuit);
drepturile de proprietate intelectuală esențiale pentru punerea în aplicare a specificațiilor sunt acordate solicitanților prin licență în mod (echitabil) rezonabil și nediscriminatoriu [(fair) reasonable and non-discriminatory, (F)RAND], inclusiv, la latitudinea deținătorului dreptului de proprietate intelectuală, acordarea unei licențe pentru proprietatea intelectuală esențială, cu titlu gratuit;
relevanță:
specificațiile sunt eficace și relevante;
specificațiile trebuie să răspundă nevoilor pieței și cerințelor de reglementare;
neutralitate și stabilitate:
specificațiile sunt, ori de câte ori este posibil, orientate către performanță mai degrabă decât bazate pe proiectare sau caracteristici descriptive;
specificațiile nu denaturează piața și nu limitează posibilitățile responsabililor cu punerea în aplicare de a dezvolta concurența și inovarea pe baza acestora;
specificațiile se bazează pe progrese științifice și tehnologice deosebite;
calitate:
calitatea și nivelul de detaliu sunt suficiente pentru a permite dezvoltarea unei varietăți de modalități concurente de punere în aplicare a produselor și serviciilor interoperabile;
interfețele standardizate nu sunt ascunse sau controlate de nicio altă persoană în afara organizațiilor care au adoptat specificațiile tehnice.
ANEXA III
ORGANIZAȚIILE EUROPENE DE PĂRȚI INTERESATE ELIGIBILE PENTRU FINANȚARE DIN PARTEA UNIUNII
1. O organizație europeană care reprezintă IMM-urile în activitățile de standardizare europene, care:
este o organizație neguvernamentală și non-profit;
are ca obiective și activități statutare reprezentarea intereselor IMM-urilor în procesul de standardizare la nivel european, sensibilizarea acestora cu privire la standardizare și motivarea acestora să se implice în procesul de standardizare;
este autorizată de organizații nonprofit care reprezintă IMM-uri în cel puțin două treimi din statele membre pentru a reprezenta interesele IMM-urilor în procesul de standardizare de la nivel european.
2. O organizație europeană care reprezintă consumatorii în activitățile de standardizare europene, care:
este o organizație neguvernamentală, nonprofit și independentă de interese industriale, comerciale și economice sau alte interese conflictuale;
are ca obiective și activități statutare reprezentarea intereselor consumatorilor în procesul de standardizare la nivel european;
este autorizată de organizațiile nonprofit naționale de protecție a consumatorilor din cel puțin două treimi din statele membre pentru a reprezenta interesele consumatorilor în procesul de standardizare la nivel european.
3. O organizație europeană care reprezintă interesele protecției mediului în activitățile de standardizare europene, care:
este o organizație neguvernamentală, nonprofit și independentă de interese industriale, comerciale și economice sau alte interese conflictuale;
are ca obiective și activități statutare reprezentarea intereselor în ceea ce privește protecția mediului în procesul de standardizare la nivel european;
este autorizată de organizațiile nonprofit naționale de protecție a mediului din cel puțin două treimi din statele membre pentru a reprezenta interesele în ceea ce privește protecția mediului în procesul de standardizare la nivel european.
4. O organizație europeană care reprezintă interesele sociale în activitățile de standardizare europene, care:
este o organizație neguvernamentală, nonprofit și independentă de interese industriale, comerciale și economice sau alte interese conflictuale;
are ca obiective și activități statutare reprezentarea intereselor sociale în procesul de standardizare la nivel european;
este autorizată de organizațiile sociale nonprofit naționale din cel puțin două treimi din statele membre pentru a reprezenta interesele sociale în procesul de standardizare la nivel european.
ANEXA IV
TABEL DE CORESPONDENȚĂ
Directiva 98/34/CE |
Prezentul regulament |
Articolul 1 primul paragraf punctul 6 |
Articolul 2 alineatul (1) |
Articolul 1 primul paragraf punctul 7 |
— |
Articolul 1 primul paragraf punctul 8 |
Articolul 2 alineatul (3) |
Articolul 1 primul paragraf punctul 9 |
Articolul 2 alineatul (8) |
Articolul 1 primul paragraf punctul 10 |
Articolul 2 alineatul (10) |
Articolul 2 alineatul (1) |
Articolul 3 alineatul (1) |
Articolul 2 alineatul (2) |
Articolul 3 alineatul (2) |
Articolul 2 alineatul (3) |
Articolul 3 alineatele (3) și (4) |
Articolul 2 alineatul (4) |
Articolul 27 |
Articolul 2 alineatul (5) |
Articolul 20 litera (a) |
Articolul 3 |
Articolul 4 alineatul (1) |
Articolul 4 alineatul (1) |
Articolul 3 alineatele (3) și (5) și articolul 4 alineatul (4) |
Articolul 4 alineatul (2) |
— |
Articolul 6 alineatul (3), prima liniuță |
— |
Articolul 6 alineatul (4) litera (a) |
Articolul 20 litera (a) |
Articolul 6 alineatul (4) litera (b) |
— |
Articolul 6 alineatul (4) litera (e) |
Articolul 10 alineatul (2) |
Anexa I |
Anexa I |
Anexa II |
Articolul 27 |
Decizia nr. 1673/2006/CE |
Prezentul regulament |
Articolul 1 |
Articolul 1 |
Articolele 2 și 3 |
Articolul 15 |
Articolul 4 |
— |
Articolul 5 |
Articolul 17 |
Articolul 6 alineatul (1) |
Articolul 18 |
Articolul 6 alineatul (2) |
Articolul 24 alineatul (3) |
Articolul 7 |
Articolul 19 |
Decizia 87/95/CEE |
Prezentul regulament |
Articolul 1 |
Articolul 2 |
Articolul 2 |
Articolul 3 |
Articolul 3 |
Articolul 13 |
Articolul 4 |
Articolul 8 |
Articolul 5 |
Articolul 14 |
Articolul 6 |
— |
Articolul 7 |
— |
Articolul 8 |
Articolul 24 alineatul (3) |
Articolul 9 |
— |
( 1 ) JO L 88, 4.4.2011, p. 5.